Elemente de sociologia religiilor

Curs de Introducere în SociologieProf.univ.dr. Radu BaltasiuUniversitatea din Bucureşti

Facultatea de sociologie şi asistenţă socialăIan. 2011

Sacrul

• Sacrul este realitatea transpersonală, transcendentală (divină), exemplară (arhetipală) şi universală. În raport cu divinitatea, lumea este creată. Avem acces la sacru prin mituri şi prin religie. (cf. Eliade, 1991, passim şi Eliade, 1992, passim).

• Sacrul este „ceea ce este prin excelenţă, ceea ce nu este iluzoriu, nici evanescent…. [Este] prin excelenţă celălalt, transpersonalul, «transcen-dentul», pe de altă parte sacrul este exemplar în sensul că el instituie modele de urmat …” (Eliade, 1991, p.125)

• Exemplu: miturile

Profanul

• Profanul este realitatea ale cărei semnificaţii nu depăşesc particularul şi contingentul. Realitatea profană este relativă, agentul şi modelul ei principal fiind omul, nu divinitatea. (cf. Eliade, 1991, passim şi Eliade, 1992, passim).

• Profane sunt toate „activităţile care nu au semnificaţie mitică, adică cele lipsite de modele exemplare”. (Eliade, 1991, p.30)

• Exemplu: activităţile de rutină.

Legătura dintre sacru şi profan

• Sacrul este din totdeauna prezent în cotidian, arată Mircea Eliade.

– Simbolistica cotidiană este adeseori derivată dintr-o sacralitate de care nu mai suntem conştienţi.

• Secularizarea este procesul prin care sacrul se retrage din cotidian. Desacralizarea vieţii cotidiene. Procesul este adeseori asociat cu avansul ştiinţei, şi al consumului de masă.

Biserica. Diferenţa faţă de secte

• Biserica este instituţia transcendentului în societate.Biserica, în calitate de organizaţie ideal-tipică, este

caracterizată prin:• existenţa unui corp al preoţilor;• are autoritate universală, care poate depăşi graniţele unei

societăţi sau ale unei naţiuni;• posedă un corpus sistematizat de dogme şi de ritualuri

privind mântuirea;• ca organizaţie are instrumente de control social asupra

membrilor şi aderenţilor săi. (cf. Weber, vol. II, p.1164)• Spre deosebire de secte, Biserica nu este o organizaţie

voluntară

Religia

• Religia, în definiţia clasică a lui Emile Durkheim, reprezintă un sistem unificat de practici şi credinţe privind lucrurile sacre, care are ca funcţie socială coeziunea indivizilor „într-o aceeaşi comunitate morală, numită Biserică”. (Durkheim, 1995, p.54).

Actul religios (credinţa)

• Ca act religios, credinţa este o chestiune de experienţă, de relaţie între individ şi Divinitate, arată Nae Ionescu.

• „Experienţa religioasă este constituită de totalitatea actelor în care un om este în legătură cu altceva propriu-zis decât el însuşi… Actul religios este un proces psihic cu o raportare înspre absolut.” (Nae Ionescu, 1993, pp.33, 34, 35 s.n.)

Religiozitatea

• Este un act de trăire interioară care nu se manifestă neapărat prin gesturi evidente, identificabile din exterior.

• Este parte a experienţei numită act religios.

Magia şi practicile magice

• Magia, în esenţă, reprezintă invocarea imperativă a unor puteri “binefăcătoare” sau “răzbunătoare” în sprijinul unor proiecte-dorinţe individuale.

• Spre deosebire de religie, unde, prin rugăciune, divinitatea se poate revela oricui, “puterile magice” se arată doar magicianului.

• În virtutea acestor puteri special, magicienii, vracii aveau o poziţie harismatică în societăţile tradiţionale.

Bibliografie

• Durkheim, E, Formele elementare ale vieţii religioase, Polirom, Iaşi, 1995

• Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri. Mituri, vise şi mistere, Editura Ştiinţifică, 1991

• Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992

• Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992

• Ionescu, Nae, Prelegeri de filosofia religiei, Apostrof, Cluj, 1993

• Weber, Max, Economy and Society. An Outline of Interpretative Sociology, University of California Press, vol. I şi II, 1978