Eficienta Panouri Solare

2
Metodă puţin costisitoare pentru creşterea eficienţei panourilor solare, descoperită de cercetători La fel ca şi microprocesoarele bazate pe chip-uri de siliciu,panourile fotovoltaice au nevoie să funcţioneze la un anumit regim de temperatură pentru a oferi randamentul maxim, din păcate greu de păstrat sub soarele arzător de pe timpul verii. Această problemă ar putea fi însă evitată în viitor, mulţumită eforturilor depuse de un grup de cercetători ai Universităţii din Stanfort, în Statele Unite. Metoda descrisă drept ˝ingenioasă„ foloseşte unul din principiile fundamentale ale fizicii pentru a reduce temperatura la nivelul panourilor solare. Metodă puţin costisitoare pentru creşterea eficienţei panourilor solare, descoperită de un grup de cercetători În mod normal, panourile fotovoltaice pierd din eficienţă pe măsură ce se încălzesc sub lumina soarelui, cărui energie este absorbită parţial sub formă de căldură. Urmând exemplul geamurilor termopan, cercetătorii au aplicat la suprafaţa panoului fotovoltaic un strat transparent în spectrul luminii vizibile - util pentru generarea energiei electrice - dar reflectorizant în cel infraroşu. Astfel,

description

Metodă puţin costisitoare pentru creşterea eficienţei panourilor solare, descoperită de cercetători

Transcript of Eficienta Panouri Solare

Page 1: Eficienta Panouri Solare

Metodă puţin costisitoare pentru creşterea eficienţei panourilor solare, descoperită de cercetători

La fel ca şi microprocesoarele bazate pe chip-uri de siliciu,panourile fotovoltaice au nevoie să

funcţioneze la un anumit regim de temperatură pentru a oferi randamentul maxim, din păcate greu

de păstrat sub soarele arzător de pe timpul verii. Această problemă ar putea fi însă evitată în viitor,

mulţumită eforturilor depuse de un grup de cercetători ai Universităţii din Stanfort, în Statele Unite.

Metoda descrisă drept ˝ingenioasă„ foloseşte unul din principiile fundamentale ale fizicii pentru a

reduce temperatura la nivelul panourilor solare.

Metodă puţin costisitoare pentru creşterea eficienţei panourilor solare, descoperită de un grup de cercetători

În mod normal, panourile fotovoltaice pierd din eficienţă pe măsură ce se încălzesc sub lumina

soarelui, cărui energie este absorbită parţial sub formă de căldură. Urmând exemplul geamurilor

termopan, cercetătorii au aplicat la suprafaţa panoului fotovoltaic un strat transparent în spectrul

luminii vizibile - util pentru generarea energiei electrice - dar reflectorizant în cel infraroşu. Astfel,

Page 2: Eficienta Panouri Solare

este obţinut un efect de răcire la suprafaţa panoului fotovoltaic fără a reduce semnificativ cantitatea

de energie utilă primită.

Potrivit experimentelor desfăşurate de echipa condusă de Shanhui Fan, profesor al Stanford

University, stratul reflectorizant în spectrul infraroşu poate păstra temperatura cu până la 11 °C mai

josdecât în cazul unui panou fotovoltaic neprotejat, crescând cu aproximativ 1% producţia de energie

electrică, iar asta fără modificări în tehnologia celulelor fotovoltaice. Deşi pare puţin, sporul obţinut

este semnificativ pentru domeniul panourilor fotovoltaice, unde diferenţa de eficienţă între panouri

de top şi soluţii low-cost este rareori măsurată în mai mult de câteva procente.