Eficienţa economică şi socială a turismului

Subiectele:

9.1 Conţinutul şi particularităţile eficienţei în turism

9.2. Criterii de apreciere şi indicatori de cuantificare cu

privire la eficienţa economică în turism

9.3 Eficienţa socială a turismului şi turismul social

9.1 Conţinutul şi paricularităţile eficienţei în

turism

Obiective:

Să redau conţinutul eficienţei turismului

Să determin principalele particularităţi ale eficienţei în

turism

Cuvinte cheie: Eficienţă Efect Efort

O1 Să definesc eficienţa turismului

Conform opiniei specialiştilor eficienţa, ca expresie a legii economiei timpului, atribuie dezvoltării producţiei, în accepţiunea cea mai largă, determinarea cantitativă, iar prin forma socială a producţiei şi folosirii resurselor în general, determinarea calitativă. Unitatea dialectică a cantităţii şi calităţii activităţii este o măsură a dezvoltării socio-economice. În general însă, eficienţa trebuie înţeleasă ca proces, acţiune, rezultat al unui ansamblu de evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecinţa a procesului, a acţiunii.

Eficienţa în orice activitate presupune ca aceasta să asigure recuperarea cheltuielilor sociale, să fie rentabilă, să fie aducătoare de profit.

Eficienţa are un conţinut larg, referinduse-se la modul de utilizare a tuturor categoriilor de resurse: naturale, umane, materiale şi finanaciare, al toate componentele de activităţi: de producţie, de comercializare, de servire, la aspectele lor cantintative şi calitative, economice şi sociale, directe şi indirecte. Astfel putem vorbi despre eficienţă totală (agregată) determinată de :

Eficienţa de utilizare a factorilor de producţie Eficienţa de alocare a resurselor Eficienţa de distribuţie

Rezultatele activităţii de turism îmbracă simultan doua aspecte, care se intercondiţionează şi se întrepătrund reciproc:− eficienţă economica− eficienţă sociala.

2

O2 Să determin principalele particularităţi ale eficienţei în

turism

Eficienţa turismului înseamnă în primul rînd, gospodăria raţională a materiilor prime, combustibilului şi energiei, forţei de muncă şi atracţiilor naturale şi folosirea integralăa capacităţilor de cazare, de transport, de alimentaţie, etc.

Printre principalele trăsături ale eficienţei se numără compararea eforurilor exprimate prin intermediul valorii resurselor consumate, cu rezultatele (efectele), concretizate sub forma producţiei.

La nivel macroeconomic aceasta este influenţată de modul de alocare a resurselor în economie – între consum şi investiţii.

Din raportul dintre latura economică şi cea socială rezultă obşinerea unor efecte ale eficienţei turistice:

Efecte directe - deduse din utilizarea fiecărui factor de producţie sau asociate fiecărui proces dconstitutiv al domeniului în ansamblul său

Efecte indirecte –induse de turism asupra altor ramuri sau sectoare ale economiei, cît şi asupra acesteia.

Semnificaţiile ce sunt caracteristice eficienţei în turism sunt:

Cadrul natural şi patrimoniului ocupă un loc important printre factorii de producţie specifici;

Divesificarea cerinţelor materiale şi spirituale în vederea satisfacerii nevoilor individuale şi colective;

Reprezintă unul din principalele mijloace de evaluare a activităţii desfăşurate, de apreciere a utilităţii unui domeniu, de fundamentare a deciziilor economico-financiare.

Constiuite o condiţie fundamentală a dezvoltării.

Efectele economice ale turismului îmbracă mai multe dorme, în dependeţă de unitatea prestatoare sau de componenta activităţii, astfel putem delimita două mari tipuri de efecte ale activităţii turistice:

Încasări din : Prestaţii hoteliere Vînzări cu amănuntul în alimentaţia publică Alte prestaţii de bază sau suplimentare (transport,

agrement, tratament, etc.) Producţia industrială(laboratoare de cofetării, gospodării

anexă, atelier de reparaţii, etc.) Turism intenaţional

3

Venituri : Comisionul agenţiilor turistice Adaosul comercial şi de alimentaţie publică Aportul valutar Profitul

Sursa: “Economia Turismului”, O.Snack, P.Baron, N.Neacşu, Ed.Expert, 2001

CONCLUZIE:

Efectele economico-sociale

ale activitatii de turism

Efectele economice în spaţiul funcţional al unităţii prestatoare de servicii

Efecte economico-sociale şi educative în spaţiul activităţii umane a beneficiarilor prestatiilor turistice

Venitul net Încasări din prestaţiituristice

Beneficiul (profitul)Taxa pe valoareaadaugată (TVA)Adaosul comercialComisionul agenţilor de tursimPrelevarea pentrusocietate

Ridicarea niveluluieducativ-culturalCresterea randamentelor intelectual-creative (cuconversiune in efecteleeconomice)Cresterea productivitatiisociale a muncii (ca urmare a fortificarii potentialului biopshic)Cresterea volumului demunca (ca urmare a refaceriicapacitatii capacitatii demunca)

Încasări din prestaţiihoteliereDesfaceri de marfuri cuamănuntulÎncasări din turismul cucetaţeni romaniProductia industriala aunitatilor de turism

4

În concluzie pot spune că eficienţa în turism nu este altceva decît gradul de utilitate cu care sunt exploatat poteţialul turistic al unei ţări, a unei regiuni. Dacă sunt exploatate corect şi aduc beneficii atunci putem vorbi despre o eficienţă pozitivă, altfel spus rezultate muncii depuse în desfăsurarea turismului duc la prosperarea şi dezvoltarea economico-sociala a regiunii sau ţării respective.

9.2. Criterii de apreciere şi indicatori de cuantificare cu privire la eficienţa economică în

turism

Obiective:

Să determin principalele tipuri de indicatori folosiţi

pentru aprecierea eficienţei economice în turism

Să analizez principalii indicatori

Cuvinte cheie: Profit Randament Rentabilitate Coeficient

Aport valutar Capacitate Rată Cheltuieli

O1 Să determin principalele tipuri de indicatori folosiţi pentru aprecierea eficienţei economice în turism

Este bine ştiut că turismul reprezintă o activitate destul de complexă, astfel pentru aprecierea şi comesurarea eficienţei economice în turism se utilizează o gamă vastă de criterii şi indicatori, care pot fi de ordin general sau specifici activităţii respective.

Drept urmare criteriile de bază după care are loc aprecierea eficienţei economice în turism sunt următoarele:

∞ Mărimea venitului net, şi respectiv rentabilitatea∞ Nivelul costurilor∞ Gradul de utilizare a forţei de muncă şi a capitalului

tehnic şi financiar∞ Eficienţa investiţiilor – ca expresie a randamentului

efortului de dezvoltare[1. p.290]În ceea ce priveşte indicatorii de măsurare, s-a elaborat un

sistem care să cuprindă rezultatele de ansamblu al domeniu, şi

5

cele obţinute de către o componentă în parte, asigurîndu-se şi cuantificarea efectelor directe şi indirecte.

Elemetele pe baza cărora s-a purces la elaborarea acestui sistem au fost:

Princiipii generale de calcul economic Structura resurselor utilizate Forma de concretizare a rezultatelor [1, p.291]

Aşadar a avut loc o delimitare a indicatorilor în doua mari grupe, care la rîndul lor sunt formaţi din alte categorii de indicatori:I.Indicatori sintetici:

Profitul Rata profitului Rata rentabilităţii Volumul şi nivelul cheltuielilor

II.Indicatori par ţ iali Productivitatea muncii Randamentul capitalului Indicatorii transporturilor turistice Indicatorii cazării hoteliere Indicatorii turismul internaţional Indicatorii investiţiilor în turism

O2 Să analizez principalii indicatori

După cum am menţionat mai sus avem doua mari tipuri de indicatori de cuantificare. Mai jos vor fi explicaţi cei mai importanţi dintre ei. Dintre indicatorii sintetici vor fi analzaţi:

Profitul - indicator absolut - se prezintă sub doua forme: brută- reprezintă diferenţa între venituri (încasări) şi

cheltuieli (costuri) netă – rămas după achitarea impozitelor

În determinarea profitului apar diferenţe de la un agent la altul în depedenţă de sectorul de activitate – hotelărie, alimentaţie publică, turoperator, etc.

Rata profitului - indicator relativ – reprezintă mărimea relativă a profitului (în %) în raport de un termen de referinţă ce reflectă efortul depus pentru obţinerea acestuia. Există mai multe tipuri de rată a profitului:

Rata economică a profitului (Rpe) - raport procentula între masa profitului (P) şi valoarea activelor totale propii şi împrumutate (AT): Rpe =(P/AT)*100;

Rata comercială a profitului (Rpc) – raport procentual între masa profiturilor (P) şi încasările sau cifra de afaceri (CA):

6

Rpc =(P/CA)*100; Rata financiară a profitului (Rpf) – raport procentual

dintre masa profiturilor (P) şi activele proprii (AP/K): Rpf

=(P/AP) sau Rpc =(P/K);Rata rentabilităţii (Rr) repezintă raportul procentual între

masa profiturilor (P) şi cheltuielile (costurile) de producţie sau comercializare a vancaţelor (Ch) : Rr =(P/Ch)*100.

Volumul sau nivelul absolut al cheltuielilor se obţine prin însumarea tuturor costurilor/eforturilor necesare activităţii. Prezentîndu-se sub o mare diversitate din punct de vedere structural, putem deosebi cheltuielie după mai multe criterii. Astfel avem:1. Din punct de vedere al destinaţiei/localizare :

∞ Cheltuieli de producţie – specific pentru hotele şi restaurante

∞ Cheltuieli de distribuţie-comercializare – specifice întreprinderilor de transport şi agenţiilor turistice

2. După conţinut:∞ Salarii şi contribuţii la asigurări medicale şi sociale∞ Materii prime şi materiale∞ Amortizarea mijloacelor fixe∞ Chirii∞ Transport∞ Aprovizionare şi stocare∞ Publicitate∞ Financiare∞ Asigurări ∞ Generale şi administrative∞ Diverse taxe şi impozite

3. După evoluţia în raport cu volumul activităţii∞ Cheltuieli variabile – se modifică relativ proporţional cu

variaţia cifrei de afaceri: salarii, materii prime alimentare şi băuturi, transport, aprovizionare şi stocare

∞ Cheltuieli fixe – stabile pe termen scurt: amortizări, chirii, administraţie, cheltuieli de întreţinere

4. După posibilitatea repartizării:∞ Cheltuieli directe∞ Cheltuieli indirecte

Nivelul relativ al cheltuielilor (costurilor) (NCh )– evidenţiază consumul total de resurse (Ch) în raport cu rezultatele economice obţinute – încasări/cifra de afaceri (CA): NCh = (Ch/CA)*100.

Din rîndul indicatorilor parţiali îi prezint pe următorii:

7

Productivitatea muncii (W) – expresie a eficienţei cheltuirii resurselor, ce se determină prin raportarea cifrei de afaceri (CA) la numărul lucrărilor (L): W=CA/L; în unele cazuri are loc raportarea profitului (P) la numărul lucrătorilor, iar rezultatul prezintă informaţii asupra contribuţiei fiecărui lucrător la realizarea profitului: W=P/L

Randamentul capitalului – reflectă modul de utilizare a resurselor materiale şi financiare (K): rk = CA/K

Indicatorii specifici pentru transporturile turistice sunt cei legaţi de evaluarea gradului de utilizare a parcului propriu şi a mijloacelor de transport utilizate. Pentru parcul propriu se calculează următorii indicatori:

Coeficientul de utilzare a parcului (Cup) – raport între numărul de zile active maşină (Nza) şi numărul zile calendaristice maşină (Nzc): Cup = Nza/ Nzc

Coeficientul de utilzare a capacităţii de transport (Cuct) – raport între capacitatea efectiv folosită (în număr de călători-kilometru parcurşi) (Ckm)şi capacitatea teoretică (în număr locuri-kilometru) (Lkm). Acesta asigură cea mai completă caracteristică a modului de exploatare a mijloacelor de transport: Cuct =Ckm/Lkm

Parcursul mediu zilnic (Pmz) – raport dintre parcursul total (Pt) – numărul de km efectuat într-o anumită perioadă de timp de toate mijloacele de transport – şi numărul de zile active maşină (Naz): Pmz = Pt/Naz

Pentru mijloacele de transport închiriate se calculează următorii indicatori:coeficientul de utilizare a capacităţii, numărul de turişti tranportaţi, număr de curse efectuate; sau se compară plata pentru chirie, carburanţi, salriul şoferului, alte taxe.

Pentru cazarea hotelieră sunt caracteristici mai multi indicatori, însă cel mai important este gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacităţii (Cuc)

Coeficientul de utilizare a capacitaţii (Cuc) este un indicator sugestiv de apreciere a eficientei cazării, calculate ca raport intre capacitatea de cazare efectiv utilizata (Cu) la un moment dat sau intr-o perioadă de timp şi capacitatea de cazare maxim posibila;

Cuc=(Cu/ Cmax )*100unde: Cuc - coeficientul de utilizare a capacitaţii (%) (sau gradul de ocupare):

Cu - capacitatea efectivă utilizată (nr de înnoptări sau nr zile turist înregistrate): Cmax - capacitatea maxima de cazare (produsul dintre capacitatea

nominală şi numărul zile de funcţionare)

8

Pentru turismul internaţional cei mai importanţi indicatori sunt:

Aportul net valutar (Av) exprima eficienţa întregii activităţi de turism şi se determină, în valoare absolută, ca diferenţa între totalul încasărilor valutare din turism(Iv) şi totalul plaţilor valutare legate de activitatea turistica: (Plv) – Av = Iv-Plv , sau sub forma relative (rata), ca un raport între totalul profitului în valută şi totalul încasărilor valutare: R= Av/Iv*100

Cursul de revenire (Cr) – raportul între cheltuielile totale în valuta naţională (Ch), efectuate pentru desfăşurarea turismului internaţional şi încasările valutare, prezentînd avantajul redării sub o formă sintetică a unei însumări de efecte economice: Cr = Ch/Iv

Din indicatorii de bază a investiţiilor în turism fac parte:1.Volumul capitalului investit sau valoarea investiţiei (Vci) care reflecta efortul total economic pentru realizarea unui obiectiv de investiţii (complex hotelier, unitate de alimentaţie independentă, baza de tratament, complex multifuncţional etc.), şi reprezintă suma volumul capitalului destinat investiţiilor directe (Id) şi capitalului destinat investiţiilor colaterale (Ic), necesarului iniţial de mijloace circulante (Mo) şi cheltuielilor suplimentare legate de pregătirea cadrelor, supravegherea lucrărilor (Cs):

Vci= Id+ Ic+Mo+Cs2. Durata de realizare a lucrărilor de investiţii (D) – investiţii în obiective noi, modernizări ale obiectivelor existente, retehnologizări etc. şi se exprimă în perioade de timp (luni, ani).3. Durata de funcţionare a obiectivului (df) formată din durata derealizare a investiţiei, durata de atingere a parametrilor proiectaţi, durata de funcţionare normală, durata eficientă şi durata de declin.4. Capacitatea obiectivului se exprima, în general, în numărul locurilor de cazare şi respective de alimentaţie, sau în m2 pentru suprafeţele destinate altor funcţiuni (magazine, Săli polivalente, piscine, agenţii, birouri, alt destinaţii).5. Investiţia specifică (Is) arată volumul de investiţii necesar pentru realizarea unui loc de cazare sau a unui loc la masa în unităţile de alimentaţie sau a unui m2 pentru celelalte suprafeţe.6. Durata de recuperare a investiţiei totale (D) se exprima în ani (luni) şi se calculează pornind de la Profit sau Acumulări, după formula:

9

Dpr (b)=Pt/IkUnde :Dpr (b)= durata de recuperare de profit (beneficiu); Ik=valoarea de investiţie totala majorata cu efectul imobilizării; Pt.=volumul profitului anual7. Coeficientul de eficienţă economica a investiţiilor (e) sintetizează, corelaţia dintre profitul anual obţinut în urma realizării investiţiei, pe de o parte şi efortul de capital investit, pe de alta parte, adică arată cîte unităţi monetare profit anual se vor obţine de la o unitate monetară investită, dacă este un nivel mai înalt situaţia este mult mai favorabilă.

Pentru obiective noi indicatorul reprezintă raportul dintre profitul anual obţinut din urma investiţiei (Ph) şi volumul capitalului antrenat pentru realizarea obiectivului (It): e = Ph / It. [3]

CONCLUZIE:

În urma celor relatate mai sus am ajuns la concluzia că datorită complexităţii caracteristice turismului, pentru calculul eficienţei se utilizează o serie de indicatori, referindu-se la toate aspectele şi toate domeniile acestuia. Însă în pofida acestui fapt aceşti indicatori ne ajută să realizăm care este imaginea reală a dezvoltării şi a activităţii turistice în aria de studiu a eficienţei turistice.

9.3 Eficienţa socială a turismului şi turismul social

Obiective:

Să prezint trăsăturile generale ale eficienţei sciale în

turism

Să definesc principalele forme şi indicatori de

cuantificare a eficienţei sociale în turism

10

Să analizez trăsăturile specifice turismului social

Cuvinte cheie: Turism cultural Turism balnear Turism social

Nivelul servirii Spor de muncă

O1 Să prezint trăsăturile generale ale eficienţei sciale în

turism

Activitatea turistică este generatoare atît de efecte economice cît şi sociale, acestea din urmă reflectînd măsura şi modul de satisfacere a nevoilor materiale şi spirituale ale călătorilor. Eficienţa socială a turismului se referă la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea şi recreerea oamenilor, refacerea capacităţii de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaştere şi de pregătire, satisfacerea unor motivaţii psihice, spirituale, crearea şi promovarea unui climat de pace şi înţelegere între naţiuni.

Dintre formele de turism în care predomină eficienţa socială putem menţiona:

Turismul balnear – are o contribuţie majoră asupra strării de sănătate a individului, asupra condiţiei fizice şi psihice a acestuia,

Turismul cultural – prezintă un spectru larg al orizontului de cunoaştere, de ridicare a nivelului de in struire, al civilizaţiei şi al educaţiei, oferind ed asemenea ocazia de a participa la diverse evenimente culturale – spectacole, festivaluri, mese rotunde, vizitarea de muzee, case memoriale, sau locuri legate de tradiţia şi istoria unui popor. Din practica turismului cultural turiştii au posibilitatea de a acumula noi cunoştinţe în diverse domenii, asigurîndu-şi necesităţile spirituale.

Turismul internaţional este definit ca „ambasador al păcii”, mijloc de cunoaştere, apropiere şi înţelegere între naţiuni.

O2 Să definesc principalele forme şi indicatori de

cuantificare a eficienţei sociale în turism

Datorită faptului că eficienţa socială dispune de un caracter complex, este dificil de a fi de măsurată în totalitate. Specialiştii au stabilit doar cîţiva indicatori care ne permit sa cuantificăm această eficienţă, însă pentru aceasta a fost create doua premise:

11

1. Definirea criteriilor de evaluare 2. Stabilirea unui sistem de indicatori de măsurare.

Criteriile de apreciere sunt: Gradul de satisfascţie a turistului Îmbunătăţirea stării de sănătate şi refacere a forţei de

muncă Nivelul de instruire, de cultură Protejarea mediului Întărirea păcii şi colaborarea între popoare, etc.

Din sistemul de indicatori fac parte:Nivelul servirii - cu un conţinut complex ce se refera la

totalitatea condiţiilor ce ţin de satisfacerea nevoilor turiştilor: varietatea ofertei, calitatea serviciului, capacitatea unităţilor şi confortul acestora, promptitudinea servirii. Indicatorii care caracterizează nivelul servirii sunt:

Numărul tipurilor de produse turistice/servicii oferite în limitele unei zone turistice sau de o unitate.

Structura pe categorii de confort a mijloacelor de cazare şi de alimentaţie

Numărul unităţilor/locurilor de cazare la 1000 locuitori Numărul unităţilor/locurilor la unitatea teritorială de

suprafaţă Numărul de turişti ce revin unui lucrător Timpul de aşteptare şi/sau timpul de servire Ponderea încasărilor din serviciile suplimentarea în

totalul încasărilor, etc.Coeficientul general de calculare a nivelului servii

reprezintă suma ponderată a coeficienţilor parţiali: K = ∑qikiUnde qi - ponderea fiecăruicriteriu criteriu al nivelului servirii ki - coeficienţii parţiali ai nivelului de servireÎmbunătăţirea stării de sănătate – se referă mai mult la

turismul balnear şi de tratament. Pentru aceasta se calculează sporul de timp (Et) şi sporul activ de muncă (St): Et = [(T-T1)n]/t * n/N * 100

St = [(T-T1)N]/tUnde: T şi T1 - durata concediului medical înainte şi după efectuarea tratamentelor balnare N- numărul total de lucrări ai colectivităţii cercetate t- fondul mediu anual de timp de muncă a unui lucrător n- numărul toal al cazurilor în are se aplică tratemente profilactice în staţiuni

O3 Să analizez trăsăturile specifice turismului socialTurismul social este forma de turism direct legată de

evoluţia dezvoltării economice, de gradul de civilizaţie a

12

populaţiei, de instituirea zilelor de repaus, a concediilor plătite etc., etape ce constituie premisele “democratizării vacanţelor şi turismului”. Turismul social poate juca un rol foarte important în toate zonele accesibile turismului, asociaţiile de profil avînd menirea de a lega parteneriate solide cu autorităţile publice sau private, cu sindicatele întreprinderilor etc., în scopul de a permite tuturor categoriilor de populaţie, dar mai ales celor cu venituri modeste, să beneficieze de o vacanţă.

Turismul social întruneşte caracteristicile turismului în general particularizându-se prin:

categoria de consumatori cărora se adresează; modul în care sunt finanţate vacanţele.

Din clienţii turismului social fac parte categoriile de populaţie cu mijloace financiare reduse, reprezentate de cei cu venituri situate la nivelul minim pe economie sau cu statut social care atestă acest lucru: pensionari, şomeri, elevi şi studenţi, lucrători în agricultură etc. În general călătoriile acestora sunt asigurate – parţial sau integral –de organismele de protecţie socială sau diverse alte organizaţii: case de asigurări sociale, case de ajutor reciproc ale pensionarilor, sindicate, organizaţii de tineret, fundaţii, precum şi prin facilităţi de plată oferite de agenţii economici din turism (reduceri de tarife, nivele inferioare ale comisionului).

Facilităţile de care dispun destinatarii turismului social nu de puţine ori a condus la o creştere substanţială a cererii turistice, confundînd-se deseori fenomenul cu turismul de masă.

Industria turismului social este caracterizată de cîteva aspecte foarte importante pentru elaborarea oricărei strategii de dezvoltare a acestei forme de turism:

turismul social nu are o structură omogenă, nici din punct de vedere al ofertei, dar nici al cererii, în majoritatea ţărilor;

cererea turistică are o evoluţie foarte fluctuantă, chiar în ţările cu o veche tradiţie în această formă de turism, fiind necesară o ofertă bine structurată.

Conform principiilor elaborate de BITS, această formă de turism face parte din dreptul universal de recreere şi odihnă turistică pentru un număr cât mai mare de persoane şi se traduce prin:

turismul social realizat de întreaga societate pentru aproape toţi membrii ei;

turismul social ca element esenţial în procesul cvasicontinuu de amenajare a teritoriului;

turismul social reprezintă o pârghie esenţială în dezvoltarea socio-economică a oricărei regiuni;

13

turismul social are un statut de partener esenţial în programele de dezvoltare mondială.

Există totuşi şi o serie de elemente care pot influenţa în mod negativ dezvoltarea turismului social, a activităţilor turistice care se includ aici:

obstacolul psihologic reprezintă refuzul potenţialilor clienţi de a-şi facă concediul în extrasezon;

obstacolul familial, determinat de faptul că un procent important dintre turişti sunt familişti, avînd copii de vârstă şcolară şi care nu-şi pot lua concedii decât în perioada vacanţei şcolare;

obstacolul tehnic, legat de marile întreprinderi care în perioada de sezon ar trebui să-şi închidă porţile pentru salariaţii care doresc să-şi petreacă concediile în aceeaşi perioadă cu vacanţele şcolare.

Soluţionarea problemelor respective constră în: îmbunătăţirea ofertei turistice din perioada de

extrasezon, realizarea unui acord între patronate şi sindicate

pentru reducerea în intensitate a activităţii desfăşurate, în perioada concediilor şi vacanţelor,

fracţionarea vacanţelor pe toată durata anului pentru a realiza o concordanţă între anul social şi cel şcolar.

În lume există o serie de asociaţii de turism social care se ocupă minuios de această formă de tursim, iar pentru cazare ei propun următoarele structuri:

satul de vacanţă (de dimensiuni mari), cu pensiune completă;

satul - pensiune, cu pensiune completă şi cu mijloace de agrement;

pensiune mare; pensiune familială, existentă în mediul rural; camping pentru sejururi scurte şi/sau tranzit

(“caravaning”). Tarifele de vacanţă şi sejur sunt stabilite în funcţie de

veniturile de familie şi de perioada aleasă.În domeniul turismului social s-au aplicat unele facilităţi fiscale, ca:

reduceri de impozite pentru mica hotelărie neclasificată; prime speciale pentru structurile de camping de pe litoral; realizarea unor fonduri interministeriale pentru modernizări

şi echipare etc. Ajutorul financiar pentru turismul social se desfăşoară pe

trei planuri concomitente:

14

ajutor pentru dezvoltare în parteneriat sub forma unor credite şi subvenţii de funcţionare sau stabilizare, care se adaugă la cotizaţiile membrilor;

ajutor acordat persoanelor (din sursă publică sau privată), care finanţează parţial sau total cererile pe baza unor criterii economice şi sociale. Ex.: reducerea preţurilor de transport, bonuri şi cecuri de vacanţă, ajutoare oferite de către întreprindere la plecare în vacanţă a angajaţilor (pe baza unor reglementări de comun acord stabilite între cele două părţi) etc.;

ajutor pentru finanţarea investiţiilor destinate infrastructurii de bază în centrele de odihnă şi vacanţe (cazare, alimentaţie, spaţii de recreere), incluzând şi amenajările din mediul rural pentru menţinerea populaţiei în acest spaţiu şi amenajarea unui potenţial de cazare de tip familial.

CONCLUZIE

După cum bine este cunoscut turismul este o activitate social-economică, iar printre principiile lui se află satisfacerea nevoilor clienţilor în ceea ce priveşte odihna şi recuperarea fizico-psihică. Eficenţa socială a turismului cuprinde şi ea acest principiu, iar măsurarea şi cuantificarea ei are drept scop evidenţierea îndeplinirii principiilor sociali ce ţin de activitatea turistică. Cu părere de rău, măsurarea eficienţei sociale nu este la fel de completă şi obiectivă ca şi în cazul celei economice, însă per ansamblu ne permite să vedem care este evoluţia turismuluui din punct de vedere social.

În ceea ce priveşte turismul social acesta este o formă de turism specifică prezentului, care capătă deja un caracter de masă. Cu toate că suntem într-o epocă de progres economic, cu diferenţe teritoriale, turismul social continue să ia amploare atît în statele mai slab dezvoltate cît şi în cele dezvoltate, noi oferte şi programe sociale apărînd mereu.

15

Bibliografie :

1. Rodica Minciu – „Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti 2004, 311 pagini

2. Oscar Snak, Baron Petre, Neacşu Nicolae – „Economia turismului”, Editura Expert, Bucureşti 2003, 621 pagini

3. www.ase.ro 4. www.wikipedia.org

16