EDUCAŢIA PENTRU VIAŢA PRIVATĂ –

O PROVOCARE ÎN SOCIETATEA CUNOAŞTERII

Conform precizărilor Strategiei Lisabona1, ţările Uniunii Europene trebuie să răspundă la

două mari provocări: globalizarea şi dinamica fără precedent a societăţii informaţionale.

Reconfigurarea educaţiei şi promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii, construirea unei societăţi a

cunoaşterii reprezintă soluţiile propuse la problemele date.

În acest context, reconcilierea dintre muncă, familie şi viaţa privată apare drept o arie

importantă de interes2, care presupune competenţe de participare pe piaţa concurenţială a muncii,

dar şi abilităţi pentru configurarea unei personalităţi armonioase şi împlinite în plan personal. În

acest sens, educaţia pentru viaţa privată consitituie, la rândul său, o provocare în societatea

cunoaşterii.

Un prim punct la care mă voi referi este cel asupra modului în care educaţia pentru viaţă

privată este prezentată în programele şcolare şi în manualele alternative.

Mă voi opri asupra întrebării: care este aplicabilitatea celor „patru piloni” ai educaţiei: a

învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi, a învăţa să fii - aşa cum sunt

identificate direcţiile majore de formare, conform Raportului UNESCO al Comisiei Internaţionale

pentru Educaţie în sec. XXI (Raportul Delors)3 - privind educaţia pentru viaţa privată?

Menţionarea rolului prioritar al cunoaşterii, drept cea mai importantă resursă pentru

susţinerea creşterii economice şi dezvoltarea economiei Uniunii Europene ca o economie

performantă, implică, pentru sistemul de învăţământ, configurarea unor noi tendinţe curriculare. Din

multitudinea şi diversitatea acestora, voi atrage atenţia asupra unora pe care le apreciez ca având un

mare impact privind educaţia pentru viaţă personală.

1 Consiliul European, din 23-24 martie 2000, a lansat Strategia Lisabona. Obiectivul central al Strategiei Lisabona, respectiv acela de a transforma Uniunea în cea mai competititvă şi dinamică economie din lume, până în anul 2010, a fost reformulat în anul 2005, cu ocazia efectuării evaluării pe termen mediu a Strategiei.

2 Câteva domenii de interes: angajare şi piaţa muncii, salarizare, procesul de luare a deciziilor, reconcilierea dintre muncă, familie şi viaţa privată, incluziune şi protecţie socială, fonduri structurale, migraţie, rolul bărbaţilor în promovarea egalităţii de gen, educaţie şi pregătire profesionlă, femei şi ştiinţă, stabilirea bugetelor, dezvoltarea cooperării, egalitate de gen la nivel internaţional, violenţă de gen şi trafic de femei - au configurat ceea ce se numeşte aboradrea integratoare de gen. (http://ec.europa.eu/employment _social/gender_equality/gender_mainstrea-ming)

3 Delors J. (coord.), 2000, Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în sec. XXI, Ed. Polirom, Iaşi

1

Educaţia pentru viaţă privată în programele şcolare şi în manualele alternative

Educaţia pentru viaţa privată4 cuprinde acele aspecte ale personalităţii indivizilor care să le

permită o existenţă autonomă: viaţă şi management domestic, abilităţi practice, grija faţă de sine şi

faţă de persoanele semnificative (îngrijirea proprie, a celorlalţi, mai ales a copiilor, a persoanelor

vârstnice, a persoanelor cu dizabilităţi), igienă personală şi a locuinţei, modalităţi de petrecere a

timpului liber, relaţii în cadrul familiei, cu vecinii, cu comunitatea locală. Relaţiile de acest tip pot fi

considerate ca aparţinând de sfera privată implicânu-l pe individ ca persoană particulară.

Din perspectiva educaţiei formale, Curriculum Naţional propune o reorganizare a ofertei

educaţionale astfel încât elevii să fie pregătiţi pentru schimbările din viaţa profesională de la

începutul mileniului al treilea. Un aspect important priveşte „motivaţia şi disponibilitatea de a

răspunde în mod adecvat la schimbare, ca premisă a oricărei dezvoltări personale, capacităţi de

inserţie socială activă, alături de un set de valori pesonalizate, care vor permite elevilor participarea

la viaţa unei societăţi deschise şi democratice”5.

Presupoziţia tacită care stă la baza acestor obiective este că educaţia pentru viaţa privată nu

este un obiectiv al reformei curriculare. Dezvoltarea personală este urmărită mai ales ca răspuns

adecvat la solicitările din sfera publică, presupunând o inserţie socială activă, şcoala declarându-şi

intenţiile de pregătire a elevilor pentru viaţa socială şi profesională.

Repere prin care se pot remarca deschideri spre viaţă în ansamblu, într-un sens complex,

care ar subînţelege şi sfera privată, pot fi surprinse la nivelul denumirilor unor arii curriculare, cum

ar fi: limbă şi comunicare, om şi societate, consiliere şi orinetare.

O presupoziţie, care trebuie explicitată, arată că sfera publică este mult mai bine

reprezentată faţă de cea privată în învăţământul formal, urmând ipoteza că educaţia privind viaţa

personală va fi făcută mai cu seamă în familie, în mediul privat, iar educaţia/formarea pentru

societate, integrarea şi funcţionarea optimă a individului în diverse grupuri şi organizaţii se face mai

ales prin intermediul educaţiei formale.

Mă voi referi la câteva aspecte privind analiza de conţinut a Programelor şcolare şi a

modului în care prevederile acestora se regăsesc în manualele alternative, aşa cum a fost realizată în

4 Perechea conceptuală public-privat poate fi abordată în corelaţie cu alte concepte: stat-societate civilă, politic-personal, social-individual, loc de muncă-gospodărie. Educaţia pentru un comportament adecvat în sfera publică include educaţia pentru carieră (în vederea orientării şcolare şi profesionale, a evoluţiei aşteptate în cadrul profesiei), educaţia pentru un comportament adaptat în diverse medii instituţionale, răspunzând la cerinţe diferite de protocol şi ţinută „oficială”.

5 Curriculum Naţional - 10

2

cadrul studiului “Formarea elevilor pentru o viaţă personală din perspective privatităţii”6, publicat

în volumul Şcoala la răscruce. Schimbare şi continuitate în curriculum învăţământului

obligatoriu7.

Punctul de pornire a fost analiza modului în care educaţia pentru viaţa personală era

prezentă în programe şi, corespunzator acestora, a modului cum se reflecta ea în manualele

alternative. Au fost urmărite ca repere ale educaţiei pentru viaţa personală, din perspectiva

privatităţii, următoarele aspecte:

prezentarea explicită/implicită a persoanei şi a “personalului”;

existenţa problemei construcţiei autonome a persoanei;

prezenţa relaţiilor interpersonale şi a comunicării;

prezentarea familiei: descriere, componenţă, spaţiu;

organizarea activităţii casnice, gospodăreşti;

tipuri de activităţi domestice şi diviziunea muncii în familie;

modernizarea activităţii în gospodărie, (datarea cu aparatură modernă);

persoane cu nevoi speciale, statutul lor egal şi nevoia îngrijirii acestora;

timpul liber în familie, cu familia;

suport pentru dezvoltarea personală;

lucruri, bunuri personale sau de familie;

alimentaţia sănătoasă;

îngrijirea propriului corp, a sănătăţii fizice şi mentale;

cultivarea spiritului prin artă;

educarea frumosului şi delimitarea lui de kitch;

viaţa comunitară şi participarea persoanei la aceasta.

Reperele de mai sus au fost urmărite aşa cum apăreau în texte, imagini, exerciţii, aplicaţii,

alte activităţi, luând în considerare dimensiunea calitativă în primul rând, dar şi unele elemente

cantitative (spatiul alocat, ponderea aproximativă).

Unele dintre disciplinele de studiu au cuprinse printre conţinuturile propuse spre studiere

teme specifice privind viaţa personală. Amintim în acest sens Cultura civică: Familia ca grup

social; Atitudini şi relaţii interpersonale; Propietatea privată; Egalitatea de şanse şi egalitatea în

faţa legilor etc.

6 Studiul a fost realizat în colaborare cu Otilia Dragomir şi Elena Bălan, a beneficiat de sprijinul financiar al Centrului Parteneriat pentru Egalitate, Soros Open Network, p.175-205.7Vlăsceanu L., (coord.).2002, Şcoala la răscruce, Schimbare şi continuitatae în curriculumul învăţământului obligatoriu, Studiu de impact, Ed. Polirom, Iaşi

3

La Istorie, sunt studiate diferite moduri de viaţă ale popoarelor, iar la Geografie sunt aduse

în atenţie îndeletniciri tradiţionale şi contemporane, în strânsă legătură cu resursele naturale şi cu

cerinţele de ordin ecologic.

Alte discipline au menţionate printre obiectivele de referinţă aspecte privind viaţa privată.

De pildă, la Religie este cerut elevilor să identifice, pe baza relaţiei părinţi – copii, datoriile unora

faţă de alţii; să recunoască importanţa îngrijirii de sine şi a grijii faţă de semeni; să conştientizeze

faptul că deciziile personale pot avea consecinţe sociale etc.

În cazul altor discipline, remarcabile sunt mijloacele de învăţare active recomandate:

jocuri de rol, dezbateri, realizarea de scrisori, albume fotografice etc. În studierea diferitelor limbi

străine, sunt avute în atenţie aspectele de comunicare deosebit de importane pentru elevul în plină

formare: să exprime intenţii, sentimente, să ceară şi să ofere sfaturi etc.

Biologia şi Educaţia fizică pun un accent deosebit pe cunoaşterea corpului uman, pe

menţinerea unei stări optime de sănătate, pe dezvoltarea unui comportament echilibrat, în

concordanţă cu disponibilităţile fizice şi psihice.

Toate aceste trimiteri, deşi citate selectiv şi doar cu titlu de exemplu, acreditează ipoteza

după care educaţia pentru viaţă personală are destule premise pentru a fi derulată, în bune condiţii în

cadrul educaţiei formale, dacă acestă latură care priveşte persoana este suficient conştientizată, în

adevărata sa importanţă, în primul rând de către profesori, cei care organizează şi susţin prin

cunoştinţele de specialitate şi prin măiestria lor pedagogică demersurile de învăţare; apoi de către

părinţi şi, bineînţeles, de către principalii protagonişti: elevii.

De pildă, la Biologie sunt relevante predicţiile privind starea de sănătate a organismului, în

condiţii de suprasolicitare fizică şi psihică, amestecuri de substanţe întâlnite în viaţa cotidiană.

Manualul de Biologie pentru clasa a V-a, apărut în 1998, la Editura Sigma, propune elevilor, prin

Cuvântul înainte, o incursiune „în lumea vrăjită a plantelor”. Elevii sunt preveniţi că vor fi uimiţi

de “sensibilitatea plantelor, de putrerea lor de supravieţuire în diverse medii de viaţă, de faptul că

ele dovedesc reacţii de bucurie, de teamă şi de suferinţă”.

Stilul de adresare este adecvat vârstei elevilor, fiind deopotrivă cald şi direct: „vei învăţa

să formulezi întrebări şi să găseşti răspunsuri”. Aceasta pare să fie mult mai aproape de obiectivele

unui învăţământ modern.

În genul benzilor de desene Ionică cel isteţ … dorind să afle ce se întâmplă în lumea

plantelor, a făcut o călătorie prin celulă, iar Simona trece printr-o serie de peripeţii, într-o călătorie

prin rădăcină, tulpină şi frunză (p.44).

Printre utilizările lemnului, sunt enumerate: creioane, construcţii, planoare, dar şi mobilă,

chibrituri şi linguri, amintind de folositrea lemnului în sfera privată.

4

În unele manuale de Matematica putem remarca diferite aspecte de viaţă cotidiană:

aşezarea unor ouă în cartoane, Gelu ia de pe masă un fruct, două oraşe (Bucureşti şi Bistriţa) au

temperaturi egale, (p.59), măsurarea timpului cu ajutorul ceasului (p.191). În probleme, sunt

regăsite stereotipurile de gen curente: la sfârşitul unei săptămâni, o gospodină a făcut analiza

situaţiei sale financiare într-un oficiu poştal, (p. 64), o funcţionară a efectuat anumite operaţii

(Matematică, Clasa a V-a, Ed. Radical).

Desenele şi caricaturile se înscriu în aceeaşi structură stereotipă: imaginea unei femei care

întinde o cocă (p.166), un proiectant la planşetă, o femeie cărând instrumente de măsurat (p.168),

un zugrav pe schele, o femeie separând boabe într-un coş; imaginea unui bucătar pare să fie singura

excepţie. (p.77)

Chimie, clasa a VII-a, Editura ALL, 1998, invită elevii la investigarea acelei ştiinţe care

studiază compoziţia, structura şi proprietăţile substanţelor. Teme cum ar fi: „Oxidări în organismul

uman” merită o atenţie deosebită. Acestea pot fi completate prin exerciţii autoreflexive, de

autocunoaştere. O dezvoltare intereresantă ar putea fi dată de examinarea situaţiilor în care

oxigenul necesar unui consum normal (un om matur consumă 20 l oxigen / oră) nu este din diverse

motive posibilă. În acest sens, elevii pot fi îndrumaţi cum să procedeze „în cazuri de necesitate”.

În „Amestecuri omogene şi eterogene” observăm că sunt propuse pe lângă obişnuitele

experimente de laborator şi amesetecuri pentru acasă. Elevii constată astfel că binecunoscuta

limonadă, soluţia saturată de sare, sucul de struguri etc. sunt în fapt amestecuri de substanţe.

Decantarea, filtrarea, cristalizarea, distilarea, extracţia, dizolvarea ar putea avea la rândul lor

exemplificări în viaţa de fiecare zi.

În Istoria românilor - clasa a VIII-a, în varianta Editurii Humanitas, întâlnim o lecţie cu

valenţe educative în sensul vieţii private: “Viaţa cotidiană în perioada interbelică”. Aceasta prezintă

la sate case ţărăneşti şi interioare, iar în oraşe străzi aglomerate; noul aspect al satului cu piaţa,

primărie, biserica, căminul cultural, cârciuma, toate cu impact asupra vieţii publice, dar şi asupra

vieţii private a oamenilor. Oraşele au şi ele un aspect nou, cu centru şi mahalale, cu tramvai, lumină

electrică, radio, dar şi cu noi posibilităţi de petrecere a timpului liber: baluri, curse de cai şi auto,

tenis, echitaţie, călătorii. Şi aceste schimbări influenţează viaţa publică dar şi cea privată a omului.

Sunt amintite chiar şi dansurile la moda. Dar cel mai surprinzator este prezentarea problemei

emancipării femeii, ca urmare a faptului că acestea se impun în ocupaţii de loc tradiţionale cum

sunt: avocatura, medicina.

Trimiterile la nivelul vieţii cotidiene, drept context pentru exemplificare sau pentru aplicarea

aspectelor teoretice studiate la clasă, valorificarea educaţiei formale pentru viaţa cotidiană -

5

reprezintă repere foarte importante pentru o societate în care sunt dezirabile oferirea de şanse egale,

cultivarea responsabilităţii pentru propria devenire.

Direcţii de formare – Raportul Delors

În Raportul către UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în sec. XXI8, au

fost identificaţi „patru piloni” ai educaţiei, patru direcţii majore de formare:

1. A învăţa să ştii – a învăţa cum să acumulezi cunoştinţe, pentru a putea profita de

oportunităţile pe care educaţia ţi le pune la dispoziţie de-a lungul întregii vieţi.

2. A învăţa să faci, pentru a dobândi o calificare profesională, dar şi într-un sens mai larg,

competenţa de a face faţă noului, de a fi capabil de a lucra în echipă; presupune adaptarea

la diverse contexte sociale.

3. A învăţa să trăieşti împreună cu alţii, prin cultivarea empatiei faţă de ceilalţi şi prin

aprecierea corectă a interdependenţei – angajarea în proiecte comune şi capacitatea de a

rezolva conflicte – în spiritul respectării valorilor pluralismului.

4. A învăţa să fii, pentru a dezvolta personalitatea şi a fi capabil de a acţiona cu autonomie

crescândă, judecând prin prisma propriilor concepţii şi asumându-şi răspunderea.

Toate aceste direcţii de formare implică deopotrivă atât sfera publică, cât şi pe cea privată,

pregătirea pentru carieră, dar şi pentru viaţă personală.

Prefigurarea unui profil de formare, care să răspundă nevoilor de integrare socială a

tinerilor, în contextul unei realităţi sociale marcată de efectele globalizării şi ale economiei bazate

pe cunoaştere impune ca, la nivel curricular, să se regăsească:

Know-what (a şti CE), cu referire la cunoştinţe factuale, la informaţiile care ne ajută să

explicăm diversele aspecte ale realităţii.

Know-why (a şti DE CE), cu referire la cunoaşterea ştiinţifică a unor principii, legi ale

naturii, ale modului de funcţionare a mecanismelor economice, sociale, politice, în

măsură să sprijine procesele de înţelegere.

Know-how (a şti CUM) se referă la abilităţile şi competenţele de a pune în practică cele

două tipuri de cunoaştere anterioare, la deţinerea şi aplicarea unor proceduri de

rezolvare a problemelor.

8 Delors J. (coord.), 2000, Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al Comisiei Internaţionale pentru Educaţie în sec.

XXI, Ed. Polirom, Iaşi.

6

Know-who (a şti CINE) se referă la informaţiile despre cine ce ştie şi ce ştie să facă.

Permite accesul la expertiză, la mobilizarea resurselor şi utilizarea informală şi

eficientă a acesteia9.

Complementar sferei curriculare, se înscriu în demersurile de formare ale copiilor şi

adolescenţilor, activităţile şi experienţele de învăţare extracurriculare, extraşcolare, menite să

dezvolte competenţele integrative necesare adaptării în societatea cunoaşterii.

În acest context, se probează latura aplicativă a currriculumului, relevanţa pentru viaţa

cotidiană a cunoştinţelor şi capacităţilor dobândite, transferul şi valorificarea pozitivă a acestora, în

scopul dezvoltării personale.

Tendinţe curriculare relevante privind educaţia pentru viaţa privată

Dacă educaţia pentru viaţa publică avea ca centru de greutate învăţarea de tip formal,

pentru modelarea privind sfera privată, activităţile desfăşurate în şcoală au mai ales un rol

complementar, adesea corector, experienţa directă de viaţă a elevului fiind totuşi propria lui familie.

În acest sens, implicarea familiei este de dorit, aceasta cu atât mai mult cu cât părinţii nu sunt nici

ei, în unele cazuri, pregătiţi pentru a fi părinţi.

Valorizarea persoanei va putea implica şi anumite aspecte legate de momente de criză, pe

care în plan personal şi familial indivizii le traversează. Tocmai de teama acestor situaţii mai

delicate, de multe ori sunt evitate abordările cu trimiteri personale, cultivându-se o falsă pudoare

sau o decenţă indiferentă. Sunt de imaginat implicări ale dascălilor şi ale colegilor faţă de un elev

aflat într-o situaţie limită, fără stigmatizare, în sensul oferirii unui suport psiho-afectiv.

Un tip de exerciţiu care poate fi practicat în mod curent se referă la demontarea

prejudecăţilor şi a stereotipurilor.

În iniţierea unei lecţii, dar şi în finalizarea ei, în sensul aplicării cunoştinţelor dobândite

este necesară valorificarea experienţei de viaţă cotidiană a elevilor. Aceasta este deci o premisă, dar

şi o finalitate a educaţiei.

În elaborarea unor noi programe şi manuale şcolare vor fi avute în atenţie următoarele

principii:

respectul pentru viaţa privată; respectul pentru valorile familiei;

cultivarea responsabilităţii faptelor;

realism în proiectarea planurilor de viaţă personale;

toleranţă faţă de diversitate;

solidaritate şi întrajutorare în relaţiile înterumane.

9 Miclea M., Vlăsceanu L., Potolea D., Bîrzea C., Petrescu P., (coord.), 2007, Nevoi şi priorităţi de schimbare educaţională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar – S.N.S.P.A., p. 99.

7

Prin tehnicile de lucru utilizate, mai precis acelea în care întreaga personalitate a elevului

să fie antrenată, se poate urmări:

dezvoltarea unui tip de inteligenţă emoţională, complementară celei cognitive;

experimentarea diverselor raporturi de autoritate;

autoevaluarea şi evaluarea performanţelor colegilor;

perfecţionarea stilului de comunicare şi valorizarea limbajului non-verbal;

conştientizarea mecanismelor sociale prin care relaţiile interpersonale devin

funcţionale.

O atenţie deosebită va fi acordată tipurilor de relaţi interumane prezente şi a conştientizării

eventualelor tensiuni, conflicte; se vor propune soluţii de depăşire a conflictelor şi de optimizare a

relaţiilor interpersonale. În acest sens, vor fi avute în vedere tipurile de atitudini prezente, a celor

care se doresc dezvoltate. Adesea, printr-o deficientă gestionare a timpului şi prin aprecierea drept

mai importante a altor aspecte ale lecţiei, sunt neglijate componetele atitudinal - comportamentale.

Cu fiecare act de învăţare se impune şi conştientizarea atitudinilor celor care participă direct

la acesta.

Obiectivele generale şi de referinţă, activităţile de învăţare, conţinuturile studiate trebuie să

ţină seama de particularităţile de vârstă ale elevilor. Aceasta nu însemană numai adecvarea

solicitărilor la nivelul de dezvoltare intelectuală şi psiho-afectivă a elevilor, ci şi integrarea în

procesul de învăţare a tipurilor de activităţi posibile la vârsta respectivă, recunoaşterea şi

valorizarea preocupărilor specifice vârstei.

Neconcordanţa intenţiilor didactice faţă de vârsta elevilor conduce inevitabil la efecte

negative, fie că elevii nu se ridică la nivelul aşteptărilor, fie că demersul didactic nu este stimulativ

pentru aceştia.

Un aspect deosebit este cel referitor la cultivarea aspiraţiilor. Elevii vor fi deprinşi să

gândească asupra vieţii lor prezente, dar şi asupra celei viitoare, să-şi traseze un proiect de viaţă

pentru perioada următoare şi de perspectivă.

O sferă aparte, faţă de care preocupările din spaţiul formal sunt adesea insuficiente, se

referă la timpul liber. Elevii vor fi învăţaţi să-şi organizeze timpul consacrat activităţilor didactice,

dar şi timpul liber, vor fi apeciate diversele pasiuni; elevii vor fi antrenaţi în acţiuni de factură

recreativă, vor fi ajutaţi să-şi găsească acele domenii spre care au afinităţi, vor primi sfaturi şi li se

vor prezenta persoane, remarcate pentru viaţa lor echilibrată. În practica obişnuită a şcolii, sunt

cunoscute efectele benefice pentru educaţie, posibile prin invitarea unor personalităţi care descriu

traiectoria lor profesională. În cazul de faţă, sugestia făcută, priveşte oameni obişnuiţi, care duc un

trai decent, care pot povesti experienţe pozitive de viaţă. În acest sens, primii dintre invitaţi, pot fi

părinţii.

8

Pornind de la observaţiile desprinse din analiza programelor şi manualelor şcolare, se

impune gândirea unui modul interdisciplinar, având ca tematică: Dezvoltarea umană. În acest sens,

va fi mai pregnant subliniat locul central al personalităţii elevului în demersul didactic, vor putea fi

utilizate cunoştinţe şi deprinderi în curs de formare în alte contexte decât cele în care au fost

dobândite, diversele activităţi de învăţare vor fi integrate într-un proces coerent, unificator la nivelul

persoanei.

Indiferent de specificul disciplinei cuprinse în curriculum, este necesră menţionarea distinctă

a valorilor implicate. Astfel vor fi trasate repere axiologice în aplicarea programelor şi în utilizarea

manualelor, vor fi ajustate aspectele de curriculum ascuns, tacit, neexprimat, adesea neconştientizat,

în sensul unei integrări pozitive în societate.

Trebuinţele de autorealizare ale elevilor, motivaţiile de cunoaştere şi relaţionare umană vor

fi avute în atenţie în oricare act de învăţare.

În această direcţie, în evaluare, vor fi urmărite demersurile de întărire a încrederii în sine,

vor fi preferate modalităţile constructive de analiză a performanţelor şcolare, constatarea

neajunsurilor va fi însoţită de oferirea unor soluţii de optimizare.

Toate acestea vor face din activitatea şcolară una dintre cele mai benefice experienţe de

viaţă ale oamenilor în plină formare umană.

Întoarcerea atenţiei spre sfera privată are ca finalitate şi acordarea de şanse egale în educaţie

tuturor copiilor de vârstă şcolară, indiferent de posibilităţile lor de participare. După cum, de

asemenea, poate constitui o modalitate de suport pentru copiii care traversează personal şi/sau la

nivelul familiei, momente de criză (dependenţă de alcool, de droguri, sărăcie accentuată, decesul

unuia dintre părinţi, divorţul părinţilor etc).

Educaţia pentru dimensiunea privată se articulează convergent cu educaţia permanentă.

Aceasta poate însoţi cu succes formele de şcolarizare ale persoanelor adulte.

Sunt de dorit prevenirea abuzului şi a neglijării de orice formă, inclusiv a celei de factură

emoţională a membrilor familiei, în primul rând a copiilor. În acest sens, educaţia pentru viaţă

personală are şi un caracter anticipativ.

Tendinţe majore privind schimbările la nivel de curriculum sunt:

a. accentul pus pe “abilităţile de ordin înalt” şi pe capacităţile cross-curriculare (dezvoltarea

gândirii critice şi creative, a capacităţii de a rezolva probleme, de a comunica eficient, de a lucra în

echipă);

b. integrarea disciplinelor;

c. legăturile constante faţă de comunitate;

d. folosirea tehnologiilor în predare şi învăţare;

e. accentul pus pe învăţarea prin cooperare;

9

f. importanţa evalurăii performanţelor;

g. creşterea responsabilităţlor şi a capacităţilor managerile ale şcolii10.

Toate aceste tendindinţe de dezvoltare a strategiilor de formare pot fi corelate educaţiei pentru

o dezvoltare durabilă.

Formarea deprinderilor bune pentru viaţă este deosebit de importantă, presupune abilitarea

persoanei pentru a rezolva problemele de fiecare zi ale vieţii, ceea ce implică achiziţionarea prin

învaţare a unor deprinderi specifice de a gândi şi de a acţiona corect şi eficient.

Economia bazată pe cunoaştere, efectele globalizării pe termen lung asupra societăţii au

prefigurat conceptul de societate a învăţării11, o societate în care învăţarea este o dimensiune

constantă a vieţii, ceea ce mobilizează resursele care fac posibilă învăţarea ca modalitate de spijinire

a practicilor cotidiene şi a unui stil de viaţă care să permită o calitate ridicată a existenţei.

Bibliografie

Delors J. (coord.), 2000, Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al Comisiei

Internaţionale pentru Educaţie în sec. XXI, Ed. Polirom, Iaşi

Fukuyama F., 2002, Marea ruptură, Natura umană şi refacerea ordinii sociale, Ed.

Humanitas, Bucureşti

Grunberg L., (Coord.), 2005, Mass Media despre sexe, Ed. Tritonic, Bucureşti

Ionescu M, Negreanu E., 2006, Educaţia în familie. Repere şi practici actuale, Ed.

Universitară, Bucureşti

Miroiu A., 1998, Învăţământul românesc azi, Studiu de diagnoza, Ed. Polirom, Iaşi

Miclea M., Vlăsceanu L., Potolea D., Bîrzea C., Petrescu P., (coord.), 2007, Nevoi şi

priorităţi de schimbare educaţională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării

învăţământului preuniversitar – S.N.S.P.A.

McGraw P., 2007, Familia mai presus de orice, Ed. Curtea Veche, Bucureşti

Pasti V., 2003, Ultima inegalitate, Relaţiile de gen în România, Ed. Polirom, Iaşi

Ştefănescu D. O., 2003, Dilema de gen a educaţiei, Ed. Polirom, Iaşi

Vlăsceanu L., (coord.).2002, Şcoala la răscruce, Schimbare şi continuitatae în

curriculumul învăţământului obligatoriu, Studiu de impact, Ed. Polirom, Iaşi

http://europa.eu.int/.../equ_opp/gms_en.html

http://www.sdnp.undp.org/gender/capacity/gm_intro.html#main

10 Miclea M., Vlăsceanu L., Potolea D., Bîrzea C., Petrescu P., (coord.), 2007, Nevoi şi priorităţi de schimbare educaţională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar – S.N.S.P.A., p.104.

11 Op.cit. p. 99.

10