EDUCA

IȚ

E

PA

RE

NT

AL

Ă

2011-2012

ÎMP

RE

UN

Ă,

PEN

TR

U

COP

III N

OȘT

RI!

PROGRAM PARENTAL POZITIV

Clubul de mămiciOCTOMBRIE 2011

Cunoaşterea participanţilor- Anamneza, istoricul familiilor,

copiilor

La prima întâlnire de lucru, au participat zece mame și cei doi specialiști, parteneri educaționali ai CRED (Centrul de Resurse pentru Educație și Dezvoltare) Hunedoara, psiholog școlar Iuga Nadia și psiholog Niță Ramona.

Această primă întâlnire a avut drept scop cunoașterea participanților, prezentarea tematicii cursului și proiectarea activității următoarelor întâlniri de lucru. Fiecare participantă a prezentat un scurt istoric al familiei sale, din perspectiva subiectului cursului: componența familiei, responsabilități și roluri.

Doamnele au primit un material tematic, ce urma să pregătească a doua întâlnire de lucru și ce reprezenta, în același timp, un pretext, pentru fiecare dintre mame, în încercarea de a identifica corect rolurile parentale, în familiile lor.

Metode parentale pozitive a fost tema celei de a doua întâlniri a Clubului de mămici, din luna octombrie. Psihologul a prezentat, sintetic, conținutul

materialului pe care mamele îl studiaseră acasă (material trimis și online). Iată conținutul materialului:

Familia a fost apreciată drept

mediul natural şi primar cu implicații

penetrante şi persistente în viața

copilului. Principala modalitate de

acțiune a acestor influențe este dialogul

părinți – copii, desfăşurat în cadrul unui climat marital specific. Imaginar, părinții

construiesc chipul viitorului copil pe care, evident, şi-l doresc cât mai aproape de

modelul lor. Proiectează, astfel, dorințe şi aspirații proprii ce se vor suprapune într-

un anume grad imaginii reale. Acest nivel de coincidență va determina o anumită

modalitate de relaționare ulterioară. In cadrul familiei normale apariția unui copil,

programată sau nu, reprezintă un prilej de bucurie şi, totodată, sursa unor

îngrijorări care nu perturbă armonia conjugală ci o întăreşte. Soții sunt pregătiti

sau încep o activitate preparatorie referitoare la noul statut de părinte în care se

vor angaja încă din perioada prenatală. Ei sunt preocupați atât de asigurarea

condițiilor materiale indispensabile noului născut cât şi de cunoaşterea şi

aprofundarea informațiilor referitoare la modul de comportare față de "candidatul

la umanitate". Este

important de precizat faptul

că imaginile parentale sunt

esențiale în formarea şi

dezvoltarea personalității

copilului şi că acestea se

fixează pe parcursul primilor

doi ani de viață, perioadă în

care are loc interiorizarea

interdicțiilor şi reglementărilor interacționale în strâns contact cu autoritatea

parentală.

Familia trebuie să încurajeze tendințele de independență ale copiilor cu

menținerea unor relații mature în matricea de origine. Dependența se poate

manifesta la trei nivele: emoțional, material-economic şi al mentalității. Pot apărea

o serie de tensiuni şi chiar conflicte intraconjugale. Incriminată este aici şi criza

generațiilor, diferențele de mentalitate dintre părinți şi copii. În orice caz, părinții

ştiu şi nu trebuie să piardă din vedere

faptul că există anumite atitudini şi

comportamente ce pot părea bizare

cu toate că ele sunt perfect normale

perioadei pe care o traversează

puberul şi adolescentul: creşterea

opozabilității, în general față de

rutină, curiozitate şi ataşament față

de nou, inedit şi original.

Procesul de dezvoltare a copilului este şi trebuie să fie îndeaproape

supravegheat de către părinți. Mama, exponentul afectivității, tandreței şi căldurii,

alături de tată, exponent al autorității, sunt factorii de bază, stâlpii de susținere ai

dinamicii personogenetice. Apar în această perioadă o serie de noi pretenții ale

părinților cu privire la rezultatele şi performanțele şcolare ale elevilor. Aceste

preocupări şi pretenții trebuie să țină cont de capacitățile reale, cognitive şi

aptitudinale, ale micilor şcolari. Se realizează un transfer de responsabilitate

educativă cadrelor didactice, în proporții variabile, ce țin de eventualul

succes/insucces şcolar. Nu de puține ori aceştia apar drept "țapi ispăşitori" pentru

efectele propriilor greşeli parentale.

Copilul trebuie să rămână integral resposabilitatea vieții de familie,

atribuindu-se în cadrul acesteia o serie de sarcini şi responsabilități. "Asistența

psihologică" parentală nu se reduce şi nici nu trebuie să se reducă, în această

perioadă a preadolescenței., la simple sfaturi şi recomandări, temperări ori

interdicții. Trecerea la pubertate şi, mai apoi, adolescență înseamnă primul pas

spre "maturizare şi integrare în societatea adulților cu solicitările ei sociale,

politice, familiale, profesionale, etc.". Asemeni dezvoltării biologice, dezvoltarea

personalității se desfăşoară impetuos. Lărgirea orizontului informațional duce la

formarea de noi aspirații, interese, la centrarea ulterioară pe sine, la sesizarea

propriilor capacități şi limite. Tendința de detaşare de sub tutela parentală este

manifestă.

Familia dezorganizată - Din nefericire, efectele dezorganizării nu se

răsfrâng numai asupra partenerilor conjugali ci şi asupra copiilor, lipsiți de

stabilitatea şi maturizarea structurilor de personalitate necesare unei dezirabile

defense. Astfel, consecințele cele mai nefaste se vor putea observa în

comportamentul actual sau ulterior.

Familia monoparentală- Această situație poate apărea din două motive:

- emanciparea socială a femeii, incriminată în alegerea voluntară a acesteia

de a se căsători sau nu, femeia modernă consideră că poate creşte singură un

copil, se poate substitui tatălui şi astfel nu consideră necesară prezența acestuia;

- apariția neaşteptată a unui copil "accident", care nu este recunoscut de

tatăl său genetic sau, deşi recunoscut, acesta se sustrage din diferite motive de la

formarea unei familii normale.

Indiferent de situațiile menționate, cert este faptul că mama va întâmpina

greutăți în creşterea copilului, iar acesta va resimți efectele unei asemenea familii.

Chiar dacă el este dorit, mama va încerca printr-o atitudine hiperprotectoare sau

prin indulgență exagerată să substituie lipsa tatălui. Încorsetat în hiperprotecția

mamei, copilul va deveni un obiect manipulat, dependent de mamă, sau va

manifesta atitudini expansive determinate de caracterul sufocant al relaționării cu

părintele. Fără o supraveghere adecvată, lăsat în voia sorții, mica făptura atrasă de

nou şi, neavând discernământul binelui şi răului, va suporta influențe pozitive sau

negative ale mediului şi persoanelor cu care interrelaționează. O posibilă situație

este reprezentată de copilul nedorit, care are sentimentul de a fi un obiect ce

adesea încurcă, se află în locuri şi momente nepotrivite, o greşeală din tinerețea

părintelui său.

Care pot fi perspectivele unui

astfel de om? Un sentiment de

inferioritate ce poate denatura într- un

adevarat complex.

Statutul său îi pare unul de

tolerat, iar conformarea la el este

opțiune personală. Aflat în plin

proces de dezvoltare a

personalității, copilul trece frecvent prin crize de anxietate şi depresie; soluția cea

mai adoptată este părăsirea mediului familial. Fuga sau vagabondajul, demisia şi

sinuciderea sunt conduite întru totul determinate de comportamentele

iresponsabile, inadecvate ale părintelui.

În general, copilul nedorit este unul neglijat. Fără îndrumarea plină de

afectivitate a primilor paşi în viață, "candidatul la umanitate" va fi unul respins atât

de părinți cât şi de anturaj. Privit deseori drept "copil din flori", el va sfârşi prin a se

respinge pe sine însuşi.

Succesul acțiunilor educative ale părinților sunt condiționate de climatul

socio-afectiv din familie şi de concepția educativă după care părinții se orientează

(există diferențe între familii şi rezultatele acțiunilor educative). Cercetările au

evidențiat mai mult dimensiunile de analiză şi caracterizare a climatului, trei sunt

mai des folosite:

• acceptare-respingere;

• permisivitate-restrictivitate;

• căldură afectivă-indiferență afectivă.

Acceptarea înseamnă în primul rând, a privi copilul ca pe o ființă dinstinctă,

care se manifestă atât în concordanță cu ce-şi doresc părinții, cât şi altfel decât

după prescripțiile lor. În al doilea rând copilul acceptat de către părinții lui va

beneficia de interacțiuni pozitive cu aceştia, se va dezvolta armonios, va avea

încredere în sine, va comunica uşor, se va integra bine în grupuri, va manifesta

comportamente sociale adecvate în toate împrejurările.

Respingerea are marcante influențe negative asupra copilului. Copii respinşi

de familiile lor au următoarele particularități: instabilitate afectivă, iritabilitate,

lipsă de interes pentru şcoală, antagonism social, perceperea autorității parentale

ca dură şi ostilă. Aceşti copii manifestă frecvent comportamente agresive, revoltă,

ostilitate, înclinație spre vagabondaj şi furt.

În ce priveşte cea de a doua dimensiune, permisivitatea-restrictivitatea ea

are efecte, de asemenea, polare asupra atitudinilor şi comportamentelor copiilor

încă de la vârste mici.

Permisivitatea se referă la faptul că dezvoltarea copilului presupune trăirea

de către acesta a unor experiențe variate şi posibilitatea de a acționa fără teamă

permanentă de pedeapsă din partea părinților.

În asemenea condiții copilul îşi dezvoltă inițiativa, curajul, independența,

încrederea în sine etc. Totodată, familia îi apare ca locul în care se simte liber şi în

care nu-l pândesc la tot pasu dezaprobări, interdicții, pedepse.

Dimpotrivă, părinții restrictivi au asupra copiilor lor manifestări inverse celor

de mai sus. Ei sunt convinşi că numai aşa vor asigura cea mai bună educație.

Deseori ei văd lumea din afara familiei ca fiind amenințătoare, periculoasă şi

atunci pun restricții la interacțiunea cu aceasta. Tind sa-şi protejeze exagerat copiii

şi să-i țină ca într-un incubator şi, fără voia lor, contribuie la instalarea neîncrederii

în sine a acestora, la construirea unei imagini false asupra societății în ansamblu.

Comportamentele care apar la aceşti copii sunt de retragere din câmpul relațiilor

sociale, de evaziune, evitare, pasivitate, dependență de altul etc. A treia

dimensiune, căldura afectivă-indiferență are, la rândul ei, puternice influentze

asupra dezvoltării psihice. Copilul trebuie să ştie că părinții sunt bucuroşi că îl au şi

că prezintă o valoare pentru ei.