Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe...

8
Ediţia APRILIE 2014 se distribuie gratuit publicaţie periodică a administraţiei locale din Municipiul Vulcan În acest număr al publicaţiei noastre vă oferim informaţii legate de activitatea administraţiei locale şi a societăţii civile vulcănene, derulată în luna martie şi prima parte a lunii aprilie. Mărţişorul a debutat cu cel mai frumos cadou pentru vulcăneni: inaugurarea cinematografului Luceafărul. Ecoul acestui eveniment s-a răspândit rapid, aşa încât sala de cinema este plină la fiecare vizionare de film. Primăvara a venit puţin mai devreme, ceea ce ne-a ajutat să demarăm mai multe lucrări publice, aflate pe agenda primăriei. Una dintre aceste lucrări, aşteptată cu mare interes de mulţi locuitori ai Vulcanului, s-a finalizat la începutul lunii aprilie. Puntea peste Jiu, care face legătura oraşului cu strada Abatorului este funcţională iar locuitorii acestei zone au scăpat de deplasările pietonale suplimentare pentru a ajunge în oraş. Centrul Vechi are încă o etapă de reparaţii şi asfaltare finalizată, ca urmare a lucrărilor efectuate în acest cartier în ultimele săptămâni. Tot la capitolul reparaţii de carosabil, după lunile de iarnă în care nu s-a putut interveni pe zonele afectate de aducţiunea de canalizare, firma executantă a lucrărilor a început refacerea porţiunilor din carosabil, care au fost practic distruse în urma lucrărilor şi care, în mod complet justificat, i-au nemulț umit pe cetăţenii municipiului nostru. Am început şi lucrările de amenajare a Băii Publice din cartierul Micro 3 B, care va permite accesul tuturor celor ce optează pentru această modalitate de igienă. Au fost executate lucrările de curăţenie specifice intrării în primăvară, în toate zonele Vulcanului. În paralel am desfăşurat mai multe activităţi educative, culturale, despre care vă vorbim pe larg în paginile ziarului nostru. Nu în ultimul rând, am iniţiat mai multe proiecte de hotărâri care au fost adoptate de Consiliul Local şi care vor fi duse la îndeplinire de aparatul executiv al Primăriei. O parte dintre acestea sunt prezentate pe larg în acest număr Info-Vulcan. Şi tot despre aparatul Primăriei, vă putem spune că suntem preocupaţi să întărim periodic forţele Poliţiei Locale. Ultimul jurământ depus de noii veniţi s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile. Vă doresc tuturor lectură plăcută. Primarul dumneavoastră, Gheorghe Ile Din sumarul ediţiei:

Transcript of Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe...

Page 1: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Ediţia APRILIE 2014

se distribuie gratuit

publicaţie periodică a administraţiei locale din Municipiul Vulcan

În acest număr al publicaţiei noastre vă oferim informaţii legate de activitatea administraţiei locale şi a societăţii civile vulcănene, derulată în luna martie şi prima parte a lunii aprilie. Mărţişorul a debutat cu cel mai frumos cadou pentru vulcăneni: inaugurarea cinematografului Luceafărul. Ecoul acestui eveniment s-a răspândit rapid, aşa încât sala de cinema este plină la fiecare vizionare de film. Primăvara a venit puţin mai devreme, ceea ce ne-a ajutat să demarăm mai multe lucrări publice, aflate pe agenda primăriei. Una dintre aceste lucrări, aşteptată cu mare interes de mulţi locuitori ai Vulcanului, s-a finalizat la începutul lunii aprilie. Puntea peste Jiu, care face legătura oraşului cu strada Abatorului este funcţională iar locuitorii acestei zone au scăpat de deplasările pietonale suplimentare pentru a ajunge în oraş. Centrul Vechi are încă o etapă de reparaţii şi asfaltare finalizată, ca urmare a lucrărilor efectuate în acest cartier în ultimele săptămâni. Tot la capitolul reparaţii de carosabil, după lunile de iarnă în care nu s-a putut interveni pe zonele afectate de aducţiunea de canalizare, firma executantă a lucrărilor a început refacerea porţiunilor din carosabil, care au fost practic distruse în urma lucrărilor şi care, în mod complet justificat, i-au nemulțumit pe cetăţenii municipiului nostru. Am început şi lucrările de amenajare a Băii Publice din cartierul Micro 3 B, care va permite accesul tuturor celor ce optează pentru această modalitate de igienă. Au fost executate lucrările de curăţenie specifice intrării în primăvară, în toate zonele Vulcanului. În paralel am desfăşurat mai multe activităţi educative, culturale, despre care vă vorbim pe larg în paginile ziarului nostru. Nu în ultimul rând, am iniţiat mai multe proiecte de hotărâri care au fost adoptate de Consiliul Local şi care vor fi duse la îndeplinire de aparatul executiv al Primăriei. O parte dintre acestea sunt prezentate pe larg în acest număr Info-Vulcan. Şi tot despre aparatul Primăriei, vă putem spune că suntem preocupaţi să întărim periodic forţele Poliţiei Locale. Ultimul jurământ depus de noii veniţi s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile. Vă doresc tuturor lectură plăcută.

Primarul dumneavoastră, Gheorghe Ile

Din sumarul ediţiei:

Page 2: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Info-Primărie

Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică din Micro 3 B. Impulsul acestei schimbări l-au dat factorii sociali din acest cartier. Pentru că în această zonă sunt cetăţeni care nu au acces la apa caldă, pentru că sunt mulţi copii care merg la şcoală sau se întorc acasă fără posibilitatea de a face un duş cald, pentru toţi aceia care îşi amintesc de vre-mea de odinioară când cu mic cu mare, toată lumea se spăla la Baia Comunală, Consiliul Local a hotărât să aloce din Bugetul Local suma necesară amenajării unei băi publice moderne. Lucrările de recompartimentare a punctului termic au fost demarate. Se lucrează la repararea acoperișului şi concomitent la reamenajarea interioară. Baia va fi dotată cu toate cele necesare unei utilizări moderne, igienice. Investiţia se derulează pe parcursul acestui an. Pre-misele finalizării acesteia până în toamnă sunt posibile, conform graficului de lucrări desfăşurate de echipa de specialişti ai Pregotermului.

BAIE PUBLICĂ ÎN MICRO 3 B

NOI SERVICII LA SPITALUL DIN VULCAN În curând la spitalul din Vulcan va funcţiona un cabinet de psihiatrie. Pen-tru deschiderea acestui cabinet, Consi-liul Local a adoptat o hotărâre la ultima şedinţă ordinară. Consultațiile psihiatrice sunt din ce în ce mai solicitate în zilele noastre, iar prezenţa unui medic spe-cialist în proximitate este binevenită. Ca-binetul va funcţiona în regim ambulato-riu, pe baza programărilor. Tot pentru sănătatea vulcănenilor, s-a deschis de curând Sauna, la secţia de fizio-terapie, în cadrul Policlinicii. Pentru a putea beneficia de o detoxifiere a corpului, prin tradiţionalul mod de a transpira intens la saună, conducerea spitalului a stabilit ca regulă unică: să existe minim 3 persoane dornice de un astfel de răsfăţ. O repriză de saună cos-tă 10 lei. Programarea se poate face în aceeaşi zi cu cea în care se doreşte utilizarea saunei.

CETĂŢENI PENTRU ORAŞ, ORAŞ PENTRU CETĂŢENI

Proiectul cu acest nume s-a încheiat. Am fost parteneri alături de alte 7 comunităţi din Slovacia, Albania, Ungaria, Polo-nia, Siret-România. Acţiunile derulate în cadrul proiectului au avut mai ales rol informativ. Echipa proiectului condusă de ma-nagerul Monica Munteanu (din cadrul serviciului de proiecte al Primăriei), a susţinut în ultima parte a lunii martie, 2 lucrări sintetice legate de temele abordate în cadrul acestuia, la con-ferinţa internaţională derulată la Bratislava. Profitând de bugetul (mic) alocat din fonduri europene, Primăria a reuşit prin proiectul CETĂŢENI PENTRU ORAŞ – ORAŞ PENTRU CETĂŢENI, să suplimenteze mobilierul stradal (adică băncile), în zona din faţa instituţiei noastre. Pentru că această zonă este foarte circulată şi cetăţenii simt nevoia să se odihnească câteva minute, pentru că numărul celor ce vin la primărie este mare şi foarte mulţi cetăţeni au de aşteptat până obţin anumite documente, am considerat necesar să amplasăm mai multe bănci. În plus, această zonă va fi complet reamenajată în viitorul apropiat.

Page 3: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Eveniment

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – UNDP – promovat în România prin MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regio-nale şi Administraţiei Publice), aduce comunităţilor care au ac-cesat fondurile oferite, o formă de susţinere directă de care beneficiază un număr mare de cetăţeni. Îmbunătăţirea eficienţei energetice în gospodăriile şi comu-nităţile cu venituri reduse din România, este proiectul în cadrul căruia sunt alocaţi dolarii de la UN (Naţiunile Unite), de care beneficiază şi cetăţenii Vulcanului. Alături de ceilalţi 5 parteneri cuprinşi în acest proiect: Cala-fat, Craiova, Călan, Petrila şi Petroşani, Vulcanul obţine prin acest program sume considerabile, care rezolvă problema încăl-zirii în mai multe instituţii de educaţie, sociale, dar şi locuinţe particulare din urbea noastră. Pentru prima etapă a proiectului, sunt alocaţi 50.000 $ pentru modernizarea sistemului de încălzire la: grădiniţa PP+NN, grădiniţa nr.1 (aferentă şcolii nr.6) şi Cantina Socială. La această sumă, Consiliul Local contribuie cu încă 50.000$. Până în prezent UNDP a achitat primele lucrări în valoare de 20.000$, care au însemnat schimbarea ferestrelor vechi cu cele de tip PVC pe termopan, la grădiniţa PP+NN. Proiectul va fi fi-nalizat în 2015. În cadrul aceluiaşi proiect, se află în faza de aprobare la nivel ministerial, documentaţiile de proiectare pentru mai multe obiective, şi anume: - Centrala termică pentru căminele sociale C1, C2, C3; - Centrală termică pentru Centrul de Educaţie şi Cultură Şansa; - Reabilitarea termică pentru anumite tipuri de blocuri; - Reabilitarea termică a celor trei cămine sociale; - Reabilitarea termică a grădiniţei PP+NN, grădiniţa nr.1, Can-tina Socială. Finanţarea pentru realizarea acestor obiective va fi diferită: • Pentru cele două grădiniţe și cantina socială se urmărește

obținerea fondurilor tot prin UNDP. • Pentru celelalte obiective finanţarea va fi cel mai probabil

din fonduri europene.

La ultima şedinţă a Consiliului Local, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea păşunatului, precum şi exploatarea pajiştilor de pe raza administrativ teritorială a municipiului Vulcan. În regulament sunt stabilite Prin-cipiile Generale de exploatare a pajiștilor, drepturile şi obligațiile proprietarului de pajişti – municipiul Vulcan, ale beneficiarilor contractelor de închiriere a păşunilor, ale deținătorilor de animale, precum şi ale responsabililor de turme privind regimul de păşunat. Cum se organizează pășunatul? Păşunatul se execută sub formă organizată. Păşunatul este admis numai în cirezi şi turme organizate. Orice altă formă de păşunat a animalelor se consideră păşunat clandestin şi contravine prevederilor prezentului regula-ment. Sezonul de păşunat începe de la 1 iunie – 30 septembrie si este strict interzis in perioada 1 decembrie-31 martie. Este interzis păşunatul pe toată durata anului pe fâneţele particulare şi culturilor agricole ale locuitorilor din Municipiul Vulcan. În conformitate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pen-tru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru pune-rea în valoare a pajiştilor aflate în proprietatea municipiului Vulcan şi pentru folosirea eficientă a acestora, se vor încheia contracte de închiriere, în condi-ţiile legii, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie. Dintre drepturile şi obligaţiile proprietarului pajiştilor şi ale beneficiarului contractului de închiriere Drepturile locatarului – beneficiarul contractului de închiriere, amintim aceea de a exploata în mod direct, pe riscul şi pe răspun-derea sa pajiștile care fac obiectul contractului de închiriere. Drepturile locatorului – municipiului Vulcan a) sa inspecteze suprafeţele de pajişti închiriate, verificând respectarea obli-gaţiilor asumate de locatar; Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a locatarului. b) să predea pajiștea locatarului, indicându-i limitele, precum şi inventarul existent pe bază de proces-verbal; c) să solicite utilizatorului situaţia lucrărilor realizate cu valoarea exactă a acestora şi devizul aferent conform legislaţiei în vigoare; d) să-şi dea acordul de principiu pentru lucrările ce urmează a fi executate de locatar pe pajiște; e) să participe la recepţionarea lucrărilor de întreţinere şi curăţire , executate de către locatar pe pajiște şi să confirme prin semnătură executarea acestora. Obligaţiile locatarului - beneficiarul contractului de închiriere a) să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate şi de permanenţă a pajiştilor ce fac obiectul contractului; b) nu poate subînchiria bunurile care fac obiectul prezentului contract. c) să plătească chiria la termenul stabilit; d) să respecte cel puţin încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în toate zilele pe-rioadei de păşunat; e) să comunice în scris primăriei, in termen de 5 zile, de la vânzarea ani-malelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcă-turii minime de 0,3 UVM/ha în toate zilele perioadei de păşunat; f) să păşuneze animalele exclusiv pe terenul închiriat. g) să practice un păşunat raţional pe grupe de animale şi pe tarlale; h) să introducă animalele la păşunat numai în perioada de păşunat stabilită; i) să nu introducă animalele la păşunat în cazul excesului de umiditate a pa-jiştii; j) să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de eliminare a vegetaţiei nefolositoare şi a excesului de apă, de fertilizare, anual; k) să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; l) să restituie locatorului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gra-tuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de închiriere prin ajungere la termen; m) să restituie locatorului suprafaţa de pajişte ce face obiectul contractului, în condiţii cel puţin egale cu cele de la momentul încheierii contractului; n) să efectueze lucrări de curăţire şi întreţinere a pajiştilor, pe cheltuiala pro-prie. Obligaţiile locatorului – municipiului Vulcan a) este obligat să nu îl tulbure pe locatar în exerciţiul drepturilor rezultate din contractul de închiriere; b) nu are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de închiriere, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; c) este obligat să notifice locatarului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor locatarului; d) să constate şi să comunice locatarului, orice atenţionare referitoare la ne-respectarea clauzelor contractului.

DOLARI AMERICANI PENTRU VULCĂNENI

PAŞTEM VITELE – DAR CUM? … ŞI UNDE?

Page 4: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Educaţie

Despre colaborarea dintre administraţia locală şi subfiliala de Cruce Roşie din Vulcan, am vorbit de fiecare dată. Toate acţiunile derulate în cadrul par-teneriatului existent între cele două entităţi este benefic pen-tru comunitatea noastră. Ultima acţiune caritabilă, ajunsă la ediţia a III-a, intitulată generic “Un cântec, un zâmbet, un copil fericit!”, a reuşit şi în

acest an să îşi atingă scopul, cu ajutorul tuturor celor ce au dăruit din puţinul lor, pentru ceilalţi.

Organizat la Cinematograful Luceafărul, spectacolul

caritabil a adus pe scenă tinerii Vulcanului, dornici să dăruiască din sufletele lor celor prezenţi, câteva momente de bucurie. Regia spectacolului combinată cu mesajele pline de compasiune ale voluntarilor de la Crucea Roşie, au avut ca efect strângerea unei sume de bani, care va îndulci sărbă-torile de Paşti ale câtorva zeci de copii din Vulcan.

Pentru întreaga strădanie a voluntarilor de a se pune în slujba celorlalţi, merită respectul şi aprecierea noastră a tuturor !

UN CÂNTEC, UN ZÂMBET, UN COPIL FERICIT!

CINEMA LUCEAFĂRUL ... FILME PENTRU TOATĂ LUMEA Cinematograful Vulca-nului, deschis pe 1 Martie 2014 se bucură de un nu-măr foarte mare de specta-tori. În mod evident, mo-mentul inaugural a fost de bun augur. Toate urările ca-re ne-au fost făcute în prima zi de spectacole, s-au mate-rializat în afluenţa mare de spectatori, de pe tot parcur-sul lunii martie. La finele a-cestei luni, din graficele con-ducerii tehnice, reiese un număr de aproximativ 9000 de iubitori de filme, care au fost prezenţi în sala de ci-nema Luceafărul. Spectatorii sunt din toată Valea Jiului şi din alte localităţi ale ţării. Filmele pentru copii se bucură de o audienţă deosebită. Sunt şi destul de mulţi adulţi care doresc să vizioneze filme animate, pentru a mai scăpa de stress. Pentru foarte mulţi cetăţeni, vizionarea u-nui film, în condiţiile oferite de cinematograful nostru, este cel mai bun mod de

relaxare. Aşa încât nu ne rămâ-ne decât să vă invităm la film! În plus, conform hotă-rârii consilierilor locali, sala Cinematografului Luceafărul poate fi închiriată şi pentru altze manifestări culturale specifice, la suma de 300 lei/oră.

Page 5: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Educaţie

Conform raportului de activitate al Poliţiei Locale în-tocmit la sfârşitul lunii martie, în primele 90 de zile ale aces-tui an, au fost înregistrate tot atâtea solicitări telefonice ve-nite din partea cetăţenilor, pentru intervenţia echipajelor de poliţie, în situaţii care ce-reau restabilirea de urgenţă a ordinii şi liniştii publice. Statis-tic vorbind, a fost ziua şi inter-venţia. Dintr-un total de 186 intervenţii, jumătate au fost la solicitarea cetăţenilor. Cele-lalte reprezintă toate tipurile de situaţii în care, conform le-gii şi hotărârilor Consiliului Local, poliţia locală intervine. Este important să se cu-noască faptul că efectivele poliţiei locale sunt întărite pe-

riodic. Conducerea Primăriei acordă o atenție mărită spo-ririi numărului de poliţişti lo-cali, care să asigure climatul de linişte şi ordine în muni-cipiul nostru. Fiecare cetă-ţean din Vulcan sau din afara acestuia, trebuie să ştie că aparatul poliţienesc din cadrul primăriei este pregătit să in-tervină, ori de câte ori este solicitat, pentru eliminarea factorilor umani perturbatori ai liniştii, de care cu toţii avem nevoie. Nu este justificată nici o abordare care să discre-diteze echipa Poliţiei Locale, atâta timp cât se cunoaște complexitatea problemelor cu care aceasta se confruntă zi de zi şi nevoia de creştere a numărului poliţiştilor.

ALO ... POLIŢIA LOCALĂ ?

În caz de nevoie, sunaţi la:

0254 572 340

Page 6: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Comunitate

Ziua Etniei Rrome din România, sărbătorită la 8 aprilie, este susţinută în fiecare an de administraţia locală. Spre deosebire de anii anteriori, în care festivităţile acestei zile erau concentrate pe organizarea unui spectacol cu mu-zică şi dansuri ţigăneşti, anul acesta reprezentanţii Primăriei şi cei ai Partidei Rromilor din Vulcan, au căzut de comun acord să axeze acţiunile dedicate co-munităţii rrome din Vulcan, pe teme le-gate de educaţie, de integrare şi pro-movare a tinerei generaţii.

Reprezentanţii comunităţii rrome din municipiul Vulcan, Victor Gacso, Teodor Mangu, Irina Pavel au făcut front comun cu primarul și viceprimarul municipiului Vulcan, în scopul susţinerii evoluţiei rromilor pe care îi păstoresc. Peste 60 de copii, preșcolari şi şcolari rromi, însoţiţi de mediatorul şco-lar Ana Slabu şi de conducerea filialei Partidei Rromilor din Vulcan, au ascultat cuminţi toate informaţiile prezentate. Au

înţeles cât de importantă este şcoala. Au urmărit exemplele unor copii rromi ca și ei, care şi-au pus ambiţia de a reuşi în viaţă, învăţând. Au răspuns întrebărilor Primarului Gheorghe Ile, legate de dorinţa lor de a face şcoală. Şi pentru că au fost atât de cuminţi, au primit de la prietenii lor din Primărie, dulciuri, multe şi bune.

Rr - OMUL DE LÂNGĂ TINE

PENSIONARII ÎMPART MASA DE PAŞTI Urmărind să reediteze acţiunea desfă-şurată astă-iarnă, în preajma Crăciunului, pensionarii coordonaţi de Alexandru Trestian, strâng în aceste zile premergătoare Paştelui, pachete cu alimente pe care le vor oferi unor familii nevoiaşe din Crividia şi Colonia de Jos. Acţiunea va fi finalizată cu ajutorul reprezen-tanţilor rromilor din Vulcan, care au în eviden-ţe situaţia socială a membrilor comunităţii lor. Coordonatorul acţiunii - Şoni Trestian, este optimist. Deşi puterile financiare ale pensionarilor nu sunt foarte mari, după esti-mările acţiunii de la Crăciun, cel puţin 10 fa-milii vor avea masa îmbelşugată şi cu sprijinul tinerilor de vârsta a treia.

ŞTIRI SPORTIVE Secţiile Clubului Sportiv Vulcan funcţionează din plin în competiţiile specifice fiecăreia, cu rezultate nota-bile, atât la sportul de performanţă, cât şi la cel de masă. Karatiştii s-au întors acasă în luna martie de la Campionatul Na-ţional cu trei medalii: una de aur, una de argint și una de bronz. Secţia de şah angrenează zeci de sportivi în fiecare lună, la compe-tiţiile organizate în cadrul clubului. Fotbaliştii participă la activitatea competiţională, conform calendarului meciurilor, cu un număr de 60 sportivi, juniori şi seniori. Atletiştii – tineret şi veterani

sunt şi anul acesta prezenţi la com-petiţiile organizate de Federaţie. Handbalul a fost regele ultime-lor zile, datorită participării în cadrul unei competiţii de masă – organizată pe plan local în cadrul acţiunilor şcolare din SĂPTĂMÂNA ALTFEL, a unui număr foarte mare de elevi. După un turneu de 3 zile în ca-re au participat 100 de elevi, cei mai buni au fost premiaţi de conducerea Clubului Sportiv şi de conducerea Primăriei Municipiului Vulcan. În paralel cu activităţile sportive, la club sunt continuate lucrările de modernizare a tribunei care a fost dezafectată. La această oră tribuna este reparată complet.

Page 7: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

Cultură, tradiţie, comunitate

FLORI DE MUNTE EDIŢIA A IV-A Folclorul joacă un rol din ce în ce mai important în activitățile extracu-rriculare ale elevilor din Vulcan. Iar atunci când doamnele învăţătoare şi profesoare au în sânge dragostea pentru cântecul şi portul popular, nu mai există nici o barieră în calea valorificării talentului copiilor, pe acest teritoriu plin de frumuseţe, al muzicii populare. Învăţătoarele Aurora Istratie şi Cristina Bărbiţă de la Şcoala gimanzială nr.5 şi colegii lor îndrăgostiţi de folclor, au reuşit să ne demonstreze şi anul acesta că ”Flori de Munte” nu este doar un moft de petrecere a timpului liber, ci este un nume care promovează talentul elevilor și imaginea Vulcanului deopo-trivă la nivel județean, din perspectivă folclorică. Ajuns la ediţa cu numărul 4, Fes-tivalul de Folclor organizat de Şcoala gimnazială nr.5 în parteneriat cu Pri-măria și Consiliul Local Vulcan, a adus pe scena Cinematografului Luceafărul, vineri 11 aprilie, 132 de concurenţi din mai multe zone folclorice ale judeţului nostru. Momârlanii din toate părţile Văii Jiului, pădurenii, călănenii, s-au întâlnit (şi reintâlnit) şi întrecut în cântec şi

dans. Alături de ei au fost prezenţi 43 de profesori de la 15 şcoli din judeţul nostru.

Festivalul este cuprins în Calen-darul Activităţilor Extraşcolare Judeţene 2014, Domeniul Cultural-artistic, poz. 44 şi anul trecut a fost clasat in primele 10 activitati foarte bune din săptamana altfel, intrand astfel în competiţia “O activitate de succes” derulată de MEN. Juriul concursului format din repre-

zentanţi ai administraţiei locale, profe-sori, muzicieni, a urmărit cu atenţie în-treaga evoluţie a copiilor şi a deliberat. Într-o formă excelentă de prestaţie artistică, ansamblul Flori de Munte seniori, alcătuit din profesori din Vulcan, Petroşani, Uricani şi Lupeni a reuşit să încânte audienţa şi de această dată.

Câştigătorii festivalului la cele 4 categorii de concurs sunt: Sectiunea grupuri folclorice: 1. „Flori de munte” - juniori – CTMV, Şc. Gimnazială Nr. 5 Vulcan 2. „Pădureanca” – Liceul Teoretic Ghelari 3. „Băciţele” - CTMV, Şc. Gimnazială Nr. 5 Vulcan Sectiunea solisti 6-11 ani: 1. Ţugulea Monica - CTMV, Şc. Gimnazială Nr. 5 Vulcan 2. Ititesc Bogdan Andrei – Şc. Gimnazială „I.G. Duca” Petroşani 3. Cigmăian Miruna - Liceul “Mihai Eminescu”, Şc. Gimn. „A. Stanca” - Petroşani Secţiunea Ansambluri de dansuri populare: 1. „Mesagerii iubirii” – Liceul „Mircea Eliade” Lupeni 2. „Ritmuri zărăndene” – Şcoala Gimnazială Băiţa 3. „Pădurenii” - Liceul Teoretic Ghelari Secţiunea solişti 12-18 ani: 1. Stoean Ana Maria – Colegiul „Constantin Brâncuşi” Petrila

2. Strugariu Ana Maria – Şcoala Gimnazială Petros- Baru 3. Madon Sorina – Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu” Vulcan TROFEUL FESTIVALULUI: CALOTĂ ANDREI - Liceul Tehnologic “Retezat” Uricani

Page 8: Ediţia ţ APRILIE 2014 se distribuie gratuit Din sumarul ... · Primăria a decis să schimbe destinaţia uneia dintre jumătăţile punctului termic de lângă Şcoala nr.6, adică

PRIMĂRIA ŞI CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI VULCAN, VĂ UREAZĂ SĂRBĂTORI PASCALE PLINE DE LUMINĂ!

ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS SĂ VĂ UMPLE INIMILE DE

BUCURIE, IAR PRAZNICUL ÎNVIERII SĂ VĂ GĂSEASCĂ ÎN PACE, LINIŞTE ŞI SĂNĂTATE ALĂTURI DE CEI DRAGI. PAŞTI FERICIT TUTUROR VULCĂNENILOR!

VĂ UREZ DIN SUFLET SĂ AVEŢI INIMILE PLINE DE LUMINA ŞI CĂLDURA ÎNVIERII ŞI SĂ ROSTIŢI PLINI DE CREDINŢĂ, DE PAŞTI ŞI ÎN TOATE ZILELE CARE VOR

URMA PÂNĂ LA ÎNĂLŢARE:

HRISTOS A ÎNVIAT !

Gheorghe Ile- Primarul Municipiului Vulcan