EVOLUŢIA COGNITIVĂ ÎN ADOLESCENŢĂ:

DEZVOLTAREA GÂNDIRII

Domeniul cognitiv cuprinde activităţi şi procese implicate în

achiziţia, procesarea şi utilizarea cunoştinţelor.

În adolescenţă apar transformări notabile în planul gândirii,

memoriei, imaginaţiei, limbajului.

Se perfecţionează şi se extind:

schemele cognitive,

operarea cu diferite simboluri,

procesul de rezolvare şi de punere de noi probleme,

sisteme mnezice,

interpretarea şi analiza evenimentelor realităţii,

capacitatea de comunicare.

GÂNDIREA - proces cognitiv de însemnătate centrală în

reflectarea mijlocită a realului, prin care, pe baza operaţiilor mintale, în

special a abstractizării şi generalizării, sunt extrase informaţii despre

relaţiile categoriale şi determinative dintre obiecte şi fenomene, sub

forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.

Abordarea cea mai cunoscută este teoria stadială formulată de

JEAN PIAGET, care consideră că, drept consecinţă a maturizării şi

experienţei dobândite, copiii şi adolescenţii dezvoltă modalităţi de

gândire din ce în ce mai complexe.

CONCEPTE FUNDAMENTALE ale teoriei dezvoltării stadiale

propuse de J. Piaget:

asimilarea - proces prin care o realitate exterioară este integrată

organismului, unei scheme de acţiuni;

acomodarea - proces mintal prin care persoana îşi modifică schemele

existente sub influenţa noilor date;

adaptarea - echilibrul dintre asimilare şi acomodare;

inteligenţa - forma cea mai avansată de adaptare;

operaţia – acţiune interiorizată, parte a a unui sistem în cadrul căruia

se grupează cu alte operaţii, ducând la o formă de echilibru;

structura – un ansamblu de transformări în plan mintal, organizare de

grupuri de scheme sau de operaţii, specifice unui anumit stadiu al

dezvoltării.

Din punctul de vedere al încadrării în stadializarea propusă:

primii doi ani sunt marcaţi de stadiul operaţiilor concrete (11-12 ani)

după 11-12 ani debutează stadiul operaţiilor formale, însă se consideră că

operaţiile propoziţionale se generalizează spre 14-15 ani.

Această generalizare nu are loc simultan în toate domeniile activităţii

intelectuale, fiind influenţată de caracteristicile mediului educaţional şi socio-

cultural al persoanei.

La începutul perioadei puberul este marcat de importanţa

operaţiilor legate de acţiuni obiectuale (concrete). Inferenţele se

realizează pornind de la acest plan, sunt apoi reconstruite la nivel verbal,

acest lucru nefiind altfel posibil decât prin percepţia iniţială a materialului

concret. Sunt prezente:

reversibilitatea în plan mintal sub forma inversiunii

noţiunea de invarianţă şi de conservare a cantităţii, greutăţii, volumului.

deducţia imediată - raţionamentele de tipul „dacă...atunci”, cu condiţia să

se sprijine pe exemple, concretul imediat fiind depăşit doar din aproape în

aproape, extinderile fiind limitate.

alternativele posibile sunt legate de ceea ce s-a petrecut anterior, de

informaţiile concrete (intelect cu o singură pistă)

Între 11-12 ani şi 14-15 ani are loc o răsturnare a raportului

existent între real şi posibil “subiectul ajunge să se degajeze de concret şi să

situeze realul într-un ansamblu de transformări posibile” (Piajet şi Inhelder,

1976, pg. 110).

- iniţial, ceea ce era considerat posibil este o simplă prelungire a realului aşa

cum a fost cunoscut de persoană,

- la nivelul operaţiilor formale, datele realităţii sunt doar un caz particular al

unui ansamblu mult mai larg de posibilităţi, care poate fi testat numai prin

demersul ipotetico-deductiv.

Această detaşare în raport cu realul perceput permite raţionamentul

asupra ipotezelor formulate printr-o alternanţă mobilă între demersul

progresiv (cauză→efect) şi cel regresiv (efect → cauză).

În investigarea gândirii formale, Piaget şi colaboratorii săi

au utilizat diverse probe:

- determinarea factorilor de care depinde elasticitatea unor vergele metalice,

factorii care pot varia fiind lungimea vergelelor, grosimea, forma secţiunii

(dreptunghiulară, pătrată, rotundă) şi materialul din care sunt confecţionate

(oţel şi alamă);

- proba pendulului – solicită subiecţilor să determine ce anume influenţează

amplitudinea mişcării pendulului în condiţiile în care pot varia lungimea

firului, impulsul iniţial şi greutatea ataşată.

Spre deosebire de subiecţii aflaţi în stadiul operaţiilor concrete care

modifică variabilele într-un mod nesistematic, majoritatea adolescenţilor vor

fixa cauzele şi vor testa sistematic efectul acestora (vor varia doar un singur

factor, păstrându-le pe celelalte constante) – “spirit experimental”.

Esenţa acestui stadiu constă în fixarea, luarea în calcul a tuturor

ipotezelor, observarea influenţei fiecărui factor în parte, confirmând sau

infirmând valoarea de adevăr a ipotezei.

Reversibilitatea prin inversiune este dublată de

reversibilitatea prin reciprocitate: o operaţie compusă cu reciproca ei conduce

la echivalenţă - a≥b şi b≤a → a=b

Combinatorica mintală: combinarea operaţiilor şi aplicarea unor noi

operaţii mintale la rezultatul operaţiilor anterioare. Astfel apare un nou sistem

care nu constă dintr-o juxtapunere a operaţiilor inverse şi reciproce, ci din

contopirea lor, astfel încât fiecare operaţie va fi în acelaşi timp inversa unei

alte operaţii şi reciproca unei a treia (grupul INRC).

Scheme operatorii noi:

- proporţii

- sisteme duble de referinţă

- noţiuni probabiliste

Prin generalizări ale generalizărilor se descoperă

elemente esenţiale şi profunde ale obiectelor şi categoriilor de obiecte,

constituindu-se noţiunile ştiinţifice. Acestea sunt produsul unor modalităţi

organizate, sistematice de procesare a informaţiilor, având o serie de

caracteristici:

• conţinut dinamic, flexibil, totodată structurat, organizat;

• sunt organizate în reţele şi sisteme, presupun coordonări în interiorul

sistemelor de cunoştinţe;

• sunt forme generalizate de reflectare a însuşirilor obiectelor şi claselor de

obiecte şi se formează pe baza unui demers personal de descoperire a acestor

însuşiri;

• sunt utilizate pentru a identifica exemple şi contraexemple, pentru a înţelege

relaţiile ierarhice dintre diferitele clase şi pentru rezolvare de probleme.

Activitatea şcolară permite formarea unor sisteme

riguroase de noţiuni ştiinţifice pentru fiecare domeniu, unificarea acestora

stând la baza gândirii interdisciplinare.

Ca şi efecte:

• apar răspunsuri mai complexe şi nuanţate la toate activităţile didactice;

• o mai bună capacitate de a surprinde elementele semnificative şi ipoteze,

alternative posibile în derularea unor procese;

• se îmbunătăţeşte operarea cu simboluri;

• creşte capacitatea de analiză abstractă şi de definire a unor fenomene

aparent foarte diferite;

• utilizarea limbajului este mai nuanţată;

• creşte abilitatea de a realiza predicţii plauzibile şi de estimare a probabilităţii

de apariţie a unor fenomene.

Rezolvarea de probleme

în pubertate - dezvoltarea capacităţii de a utiliza algoritmi,

în special algoritmi de lucru şi identificare, cei care vizează

controlul dezvoltându-se mai târziu;

în cazul problemelor complexe se apelează la strategii euristice care

corespund principiului autoorganizării conduitei intelectuale;

se structurează aspectul critic al gândirii - reflecţia asupra unor aspecte

complexe, ce produce noi perspective (personale) asupra fenomenului,

oferind o bază pentru deciziile, alegerile individului, de la conceperea unui

eseu, până la viitoarea carieră.

Gândirea critică permite orientarea independentă în sursele de

informare, testarea şi evaluarea ideilor, soluţiilor elaborate, aderarea la o

teorie şi explicaţii prin conştientizarea valorilor acestora, elaborând

argumente personale. Disputa de idei este foarte importantă, aceasta

purtându-se în jurul convingerilor referitoare la caracteristicile, valorile,

concepţiile morale ale indivizilor.

În planul învăţării se prefigurează un stil propriu,

care apelează şi la anumite procedee de lucru

- esenţializarea celor citite,

- reorganizarea după noi criterii ale materialului,

- accent pe argumentarea logică.

Începe să se cristalizeze şi stilul cognitiv al persoanei, considerat un model

mintal individual, preferat în procesarea informaţiilor. Se referă la organizarea

şi controlul proceselor cognitive şi nu este vorba de o abilitate specifică doar

unora, ci de modul în care ne folosim abilităţile de care dispunem (impulsiv

vs. reflexiv, independent vs. dependent, superficial vs. profund).

VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIA ACORDATĂ!