Dumitru VINEA

Dumitru Vinea, directorul unui important combinat industrial dintr-un oras

transilvanean al anilor '70, este, alaturi de Liviu Dunca, unul dintre personajele principale

ale romanului lui Alexandru Ivasiuc. Reprezentativ intr-o prima faza a biografiei sale

pentru categoria tipologica a conducatorului comunist autoritar si inflexibil, Dumitru

Vinea nu este, totusi, asa cum se intampla in destule volume cu o tematica similara

Pasarilor, un personaj unilateral, previzibil in reactii.

Exista, de fapt, in acest roman doua ipostaze complet diferite, dar verosimile in

inlantuirea lor existentiala si psihologica, ale directorului, omului, sotului Dumitru Vinea.

Cea dintai ne aduce in fata un barbat "puternic si influent", de o mare energie, insasi

fizionomia sa schematica fiind o oglinda a unor ferme trasaturi interioare: "obrazul sau

era neted si intins si bine hranit, nasul era infipt cu hotarare in mijlocul fetei si buzele lui

erau carnoase, pline si hotarate () barbia lui mare, lata. patrata, de om ce nu se lasa usor

batut". Lipsit de vocatia reflexivitatii, insa dovedind spirit practic si eficienta in functia pe

care o indeplineste, mandru de pozitia sociala castigata, intransigent cu subalternii si

exigent cu sine, detestandu-si in taina sotia, pe Margareta, pentru firea ei detasata si

independenta, Dumitru Vinea isi conduce viata dupa o conceptie sigura, elementara,

redusa la cateva principii forte: lumea e o piramida in care ce se intampla sus trebuie sa se

repete si jos; "miezul lumii este secretul, fiecare nivel are limbajul lui hotarat dinainte";

"curiozitatea este un pacat care tulbura ordinea lumif; "oamenii nu afla, ci li se spune";

"puterea are intotdeauna rabdare". Sistemul de valori ale personajului se bizuie pe cateva

virtuti si pacate fundamentale. Sunt semne de barbatie si forta "prudenta, rabdarea si

stapanirea de sine." Sunt embleme ale pacatului "infrangerea, insuccesul si ratarea".

Casatorit, in urma unei crize de ambitie masculina, greu explicabila pentru

caracterul sau rece si calculat, cu fragila, luminoasa, delicata Margareta, fiica doctorului

Ilea, fostul director al spitalului din oras, Dumitru Vinea are un cu totul alt ideal feminin,

concretizat in persoana Victoritei Popa, directoarea adjuncta a combinatului, un fel de

femeie-comisar, masiva, bruneta, planturoasa, vulgara, obsedata, la randul ei, de putere si

de mijloacele de a si-o mentine prin recurs de multe ori la "farmecele" personale. Sarac,

dar ambitios, fascinat de conditia privilegiata a prim-planului in perioada studentiei,

Vinea cunoaste ulterior o ascensiune sociala rapida, sigura si convinsa. Dupa zece ani de

exercitare a atributiilor sale de sef dominat de o mentalitate de stapan, se putea spune ca

"functia se contopise cu el ca o piele", ca "uzina facea parte din el ca propriul sau trup". 

Inchiderea in carapacea autoritatii si a puterii exercitate abstract si inflexibil,

instrainarea prin resentimente arbitrare si ascunse de sotia sa, Margareta, credinta

absoluta in litera principiilor sale de conduita sunt factori care il indreapta pe Dumitru

Vinea spre pierderea sensului vietii adevarate.

Un accident de munca soldat cu cateva victime (printre care si muncitorul Iosif

Dandu, a carui moarte va reveni obsesiv in paginile cartii), declanseaza in constiinta

directorului uzinei un puternic dezechilibru, o criza ce va revela toata falsitatea existentei

sale de pana atunci. Dintr-un om energic, practic, sever, plin de vanitatea functiei pe care

o detine, Vinea devine (odata inculcata ideea ca el e principalul raspunzator de nefasta

intamplare) un abulic si un interiorizat, surprins si tulburat de adevaratele dimensiuni ale

vietii obisnuite, dezorientat si cu vointa paralizata de constatarea ca "asa nu mai poate sa

mearga". Vizita la spital, pentru a-i imbarbata pe muncitorii raniti si apoi in familia

indoliata a muncitorului Iosif Dandu - prilejuri cu care dramatica infatisare a vietii "de

jos" i se impune lui Vinea cu acuitate si pregnanta - sunt catalizatorii ce grabesc

constituirea celei de-a doua ipostaze a personajului. Noul Dumitru Vinea atinge "faza de

contemplare impersonala, drum spre gandirea impersonala, ce este poate adevarata

capacitate a omului de a se detasa de sine. Nu fusese obisnuit cu ea si nu stia cat este de

importanta, nu auzise niciodata ca le moi est haissable, o intreaga traditie milenara a

efortului de a atinge acest stadiu de eliberare ii era cu desavarsire necunoscuta." Toate

mai vechile principii ale personajului isi pierd importanta si trainicia. 

Viata inceteaza "sa fie constituita doar din raporturi foarte precise, sefi si

subalterni." "O lume problematica, locuita de fiinte problematice" se infatiseaza in toata

complexitatea sa nepregatitului s-o inteleaga Dumitru Vinea. Ce gandesc oamenii, cum

traiesc ei, care sunt convingerile lor si care sunt, de fapt, propriile sale convingeri si

ratiuni de existenta - iata motivele de reflectie care-l fac pe directorul Dumitru Vinea sa-

si piarda orice interes pentru functia cu care ajunsese sa se confunde si, deposedat parca

de instinctul de conservare sociala, sa ramana insensibil la efectele anchetei ce-i va cauza

in cele din urma destituirea. Descoperirea ca raspunsurile sale la problemele care-i

macina constiinta "sunt niste simple lozinci"', ca "orizontul sau - de viata, n.n. - a fost

fantomatic, o schema goala", ca vinovata de instrainarea Margaretei a fost propria lui

orbire si ca "asa nu se mai poate trai' il fac pe Dumitru Vinea sa-si doreasca infrangerea

"ca pe un mijloc de manifestare a adevarului"'. "Neatentia, falsele relatii cu oamenii,

tocirea principiilor", trairea intr-o ordine inchipuita "intamplatoare si artificiala" au

transformat viata ambitiosului si autoritarului director intr-un esec. Chiar daca personajul

sesizeaza la timp pericolul dezumanizarii ("Daca nu se intampla asta - accidentul care-i

va grabi degringolada, n.n. - ma confundam cu scaunuP'), si este pregatit pentru o viata

noua, sinuciderea sotiei sale Margareta are sensul unei condamnari definitive, Dumitru

Vinea ramanand iremediabil un invins al mentalitatii sale autocratice. Puterea si ideologia

comunista in slujba careia el isi pusese viata intreaga l-au transformat intr-un instrument.

intreaga drama din finalul romanului a lui Dumitru Vinea poate fi concentrata in aceste

cuvinte, spuse lui intr-o imprejurare-cheie de inginerul sef Mateescu: "Am pierdut pentru

ca am devenit om".