Într-o zi un norişor uşor, abia născut, care străbătea cerul lăsându-se transportat cu delicateţe de vânt, fericit şi uimitpentru minunăţiile întâlnite…

…s-a trezit că zboară peste deşert.

Era de-a dreptul încântat de formele deosebite

pe care nisipul le-a creat,

şi, atras de o dună de nisip, se opri deasupra ei

pentru a o vedea mai de aproape.

Duna a observat-o şi i-a spus: “Fii atent, să nu te apropii prea mult,

altfel căldura mea îţi va stoarce ploaia!”

Dar norişorul, din ce în ce mai curios, întrebă:

“Cine eşti?ţi-e frică poate de ploaie?”

Duna, care avea o mare simpatie pentru toţi norii, răspunse:

“Mă numesc Duna şi visul meu cel mai mare este să fiu din nou acoperită de iarbă şi să văd măcar o dată în viaţa mea o floare…”

Atunci norişorul îi spuse:

“Te-aş putea ajuta eu? Ce aş putea face pentru ca tu să înfloreşti?”

Duna, cu voce gravă, răspunse:

“Numai ploaia ar putea face acest miracol, dar tu ar trebui să renunţi să vezi oceanul către care te îndrepţi…”

Norişorul, după ce a reflectat un pic,s-a strâns cu toate forţele, şi se porni o abundentă ploaie dătătoare de viaţă…

Duna nu mai văzu norişorul,dar în următoarea dimineaţă multe,

timide şi gingaşe floricele

se înveseleau reacoperind-o…

Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta:

ca cineva să-şi dea VIAŢA pentru prietenii săi

Isus, In 15,13