DREPTURILE OMULUIANUL XXIV

NR. 32014

INSTITUTUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE OMULUI

DREPTURILE OMULUIRevistă clasificată de Consiliul Național al Cercetării Științifice

din Învățământul Superior

Înregistrată la OSIM sub numărul de marcă 109255/2010

Consiliul științific

Prof. univ. dr. Gérard Conac, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. NicolasMateesco Matte, membru de onoare al Academiei Române; Prof. univ. dr. Vasile Stănescu,membru al Academiei Române; Prof. dr. Karel Vasak; Prof. univ. dr. Gheorghe Vlăduțescu,membru al Academiei Române.

Colegiul de redacție

Conf. univ. dr. Gheorghe Bârlea; Prof. univ. dr. Monna-Lisa Belu Magdo; Prof. univ. dr. JeanMarie Bernard, director de cercetare CNRS; Prof. univ. dr. Raluca Beșteliu; Prof. univ. dr.Dominique Rousseau, Universitatea Paris I; Prof. univ. dr. Nicole Guimezanes, UniversitateaParis XII, Membru al Academiei Internaționale de Drept Comparat; Prof. univ. dr. Ioan Leș; EmilMarinache; Prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, membru al Academiei Internaționale deDrept Comparat, editor; Prof. univ. dr. Nicolae Popa; Prof. Ioan Oancea; Prof. univ. dr. DumitraPopescu; Valeriu Rendec; Sergiu Andon; Dr. Ianfred Silberstein; Dr. Rodica Șerbănescu; Prof.univ. dr. Laurențiu Şoitu; Prof. univ. dr. Ioan Vida.

Realizarea acestui număr a fost coordonată de:

Marius Mocanu,Mihaela ScarlatGheorghe PârvanTraduceri: Valeriu Rendec, Daniela Albu

Institutul Român pentru Drepturile OmuluiBucurești, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 21

Tel. +40 21 3114921e-mail: office@irdo.ro

www.irdo.ro

Tipărit la R.A. Monitorul Oficial

SUMAR

I. STUDII, CERCETĂRI, ARTICOLE .................................................................................. 7• Discriminarea multiplă şi lupta împotriva ei – prof. dr. Irina Moroianu Zlătescu .............. 7• Re-visiting the right to peace – prof. univ. dr. Ioan Voicu, Florina Voicu .......................... 13• Dreptul persoanelor cu dizabilităţi la viaţă independentă şi integrare comunitară – Anna

Maria Neagoe ........................................................................................................................ 25• Tehnicile speciale de supraveghere sau de cercetare penală şi importanţa respectării

drepturilor şi libertăţilor fundamentale – prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, Vlad Iancu ....... 33• Sănătatea o problemă a drepturilor omului – Mircea Ciocan ................................................ 38• Regularizarea cererii de chemare în judecată – element principal al accesului liber la

justiţie – Vlad Dan Oanea ..................................................................................................... 43

II. DOCUMENTAR JURIDIC ................................................................................................. 46• Cea de a 27-a sesiune a Adunării Generale a ONU din 23 septembrie 2014, Rezoluţia

A/HRC/27/L25 ........................................................................................................................ 46• Orientările actualizate ale Uniunii Europene privind promovarea respectării dreptului

internaţional umanitar ............................................................................................................. 49• Legea nr. 103/2014 pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 ......................... 54

III. JURISPRUDENŢĂ ............................................................................................................. 55• Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Groza împotriva României ......... 55• Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Cristian Teodorescu împotriva

României ................................................................................................................................. 58• Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Stelian Roşca României ............. 67

IV. SEMNAL .............................................................................................................................. 81• Universitatea Internaţională a Drepturilor Omului ................................................................. 81• Al XIX-lea Congres al Academiei Internaţionale de Drept Comparat ................................... 83• Abilităţile contează ..................................................................................................................... 84• Conferinţa anuală a Institutului de Drept European ............................................................... 86• Note, cronici, recenzii ............................................................................................................. 87

V. REMEMBER ........................................................................................................................ 103

CONTENTS

I. STUDIES, RESEARCH, ARTICLES ................................................................................... 7• Multiple discrimination and the fight against it – Prof. Irina Moroianu Zlătescu, PhD ....... 7• Re-visiting the right to peace – Prof. Ioan Voicu, PhD, Florina Voicu ................................. 13• The right of persons with disabilities to independent living and community integration –

Anna Maria Neagoe ............................................................................................................... 25• Special techniques of criminal surveillance or investigation and the importance of

respecting the fundamental rights and freedoms – Prof. Gheorghe Iancu, PhD, Vlad Iancu 33• Health – a human rights issue – Mircea Ciocan ..................................................................... 38• Regularization of applications for summons – a key element of access to justice – Vlad

Dan Oanea .............................................................................................................................. 43

II. JURIDICAL DOCUMENTATION ..................................................................................... 46• 27th session of the UN General Assembly of 23 September 2014, Resolution A/HRC/27/L25 46• Updated European Union Guidelines on promoting compliance with international

humanitarian law ...................................................................................................................... 49• Law no. No. 103/2014 amending Law No. 504/2002 – The Audiovisual Act ........................ 54

DREPTURILE OMULUI 3

III. JURISPRUDENCE ............................................................................................................. 55• Decision by the European Court of Human Rights in the case Groza vs. Romania .............. 55• Decision by the European Court of Human Rights in the case Cristian Teodorescu vs.

Romania ................................................................................................................................... 58• Decision by the European Court of Human Rights in the case Roşca Stelian vs. Romania ... 67

IV. SIGNAL ................................................................................................................................ 81• International University of Human Rights .............................................................................. 81• 19th Congress of the International Academy of Comparative Law ......................................... 83• Skills Do Matter ...................................................................................................................... 84• Annual Conference of the Institute of European Law ............................................................. 86• Notes, news, book reviews ...................................................................................................... 87

V. REMEMBER ......................................................................................................................... 103

SOMMAIRE

I. ÉTUDES, RECHERCHES, ARTICLES ............................................................................. 7• La discrimination multiple et la lutte contre elle – prof. Dr. Irina Moroianu Zlătescu ....... 7• Revisiter le droit à la paix – prof. Dr. Ioan Voicu, Florina Voicu ........................................ 13• Le droit des personnes handicapées à la vie autonome et l’intégration communautaire –

Anna Maria Neagoe .............................................................................................................. 25• Techniques spéciales de surveillance ou d’enquête pénale et l’importance du respect des

droits fondamentaux et des libertés – prof. Dr. Gheorghe Iancu, Vlad Iancu ..................... 33• La santé – une question de droits des l’home – Mircea Ciocan ............................................ 38• La demande de régularisation de citation élément principal de l’accès à la justice – Vlad

Dan Oanea ............................................................................................................................. 43

II. DOCUMENTAIRE JURIDIQUE ....................................................................................... 46• La 27-e session de l’Assemblée générale des Nations Unies du 23 Septembre 2014

Résolution A/HRC/27/L25 ..................................................................................................... 46• Lignes directrices de l’Union européenne mises à jour concernant la promotion du droit

humanitaire international ........................................................................................................ 49• Loi no. 103/2014 modifiant Loi no. 504/2002 – Loi sur l’audiovisuel ................................... 54

III. JURISPRUDENCE ............................................................................................................. 55• La décision du la Cour européenne des droits de l’homme dans l’affaire Groza contre la

Roumanie ................................................................................................................................ 55• La décision du la Cour européenne des droits de l’homme dans l’affaire Cristian

Teodorescu contre la Roumanie ............................................................................................. 58• La décision du la Cour européenne des droits de l’homme dans l’affaire Roşca Stelian

contre la Roumanie ................................................................................................................. 67

IV. SIGNAL ............................................................................................................................... 81• L’Université internationale de droits de l’homme .................................................................. 81• Le 19-ème Congrès de l’Académie internationale de droit comparé ........................................ 83• Les compétences comptent ..................................................................................................... 84• La Conférence annuelle de l’Institut de droit européen .......................................................... 86• Remarque, avis, commentaires ............................................................................................... 87

V. REMEMBER ........................................................................................................................ 103

4 DREPTURILE OMULUI

ABREVIERI

AIDC Académie Internationale de Droit Comparé – Academiainternaţională de Drept Comparat

alin. alineat

ANR Agenţia Naţională pentru Romi

ANUROM Asociaţia pentru Naţiunile Unite din România

AROPE At risk of poverty or social exclusion – La riscul de sărăcie şiexcluziune socială

art. articolul

ASEAN Association of Southeast Asian Nations – Asociaţia Naţiunilordin sud-estul Asiei

asist. univ. dr. asistent universitar doctor

CDPD Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţiCE Consiliul Europeancercet. st. cercetător ştiinţificCIF Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi

SănătăţiiCit.supra. citatul de deasupraCNCD Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării coord. coordonatorCEDO Convenţia europeană a drepturilor omuluiCHR Commissioner for Human Rights – Comisarul pentru Drepturile

OmuluiCtEDO Curtea Europeană a Drepturilor Omului

dr. doctorEd. edituraEHMA European Health Management Association – Asociaţia

Europeană de Management în SănătateELI European Law Institute – Institutul de Drept European

etc (et caetera) şi celelalte

Fonduri ESI Fonduri structurale şi de investiţii europene

FRA European Union Agency for Fundamental Rights – Agenţiapentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

IACPIL Asociaţia Interdisciplinară de Drept Comparat şi Drept PrivatInternaţional

IDEF Institutul internaţional de drept de expresie şi inspiraţie francezeinfra. dedesubt, mai josINS Institutul Naţional de StatisticăIRDO Institutul Român pentru Drepturile OmuluiISE Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE)lit. literaloc.cit. locul citatMMFPSV Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor

VârstniceM.Of. Monitorul Oficial al României

nr. numărul OG Ordonanţă de GuvernOMS Organizaţia Mondială a Sănătăţii

DREPTURILE OMULUI 5

ONG organizaţie neguvernamentalăONU Organizaţia Naţiunilor Uniteop.cit. opera citatăOUG Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului

p. paginaparag. paragrafulpct. punctulPNUD Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltarepp. paginile

RATC Regia Autonomă de Transport în Comun a oraşului Constanţa

Rec recomandare

SNSPA Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative

supra. deasupra, mai susş.a. şi alţii (altele)UE Uniunea EuropeanăUNCRPD Convenţia Naţiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu

dizabilităţiUNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie şi CulturăUNICEF Fondul Naţiunilor Unite pentru Copiiurm. următoareleUSAID Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionalăvol. volumulvs. (versus) contra, împotriva

6 DREPTURILE OMULUI

I. STUDII, CERCETĂRI, ARTICOLE

DISCRIMINAREA MULTIPLĂ ŞI LUPTA ÎMPOTRIVA EI

IRINA MOROIANU ZLĂTESCU*

Abstract

The study attempts to analyze the problems arising from multiple discrimination, the latter being owed to thecoexistence or the interaction of several reasons.

Since both at international level and in the European Union equality and non-discrimination are essential, theresearch describes the forms of multiple discrimination and the obstacles encountered by those who want to approachthe topic from a juridical point of view. They should make continuous efforts to overcome the obstacles and propose ortake measures at national and international levels as well as in the European Union.

Keywords: multiple discrimination – definition, positive combating measures, sanctions.

RésuméL’étude se propose d’analyser les problèmes liés à la discrimination multiple, cette dernière étant due à la

coexistence ou l’interaction de plusieurs raisons.Depuis tant au niveau international, aussi que dans l’Union européenne, l’égalité et la non-discrimination sont

essentielles, ce recherche décrit les formes de discrimination multiple et les obstacles rencontrés par ceux qui veulentaborder le sujet d’un point de vue juridique. Ils devraient faire des efforts continus pour surmonter les obstacles et deproposer ou de prendre des mesures aux niveaux national et international ainsi que dans l’Union européenne.

Mots-clés: la discrimination multiple – définition, les mesures de lutte contre positifs, sanctions

Restricţia, excluderea, preferinţa, acţiuneasau omisiunea bazată pe rasă, culoare, sex sauorientare sexuală, ascendenţă, origine etnică,lingvistică, religioasă, cultură, inteligenţă,apartenenţă fizică, stare civilă sau socială,apartenenţă sau opinie politică, sau orice altăsituaţie de acest fel şi care, din păcate, nu s-aumenţinut la nivelul ideilor au reprezentatdiscriminare şi au dus la numeroase conflictecare au avut loc de-a lungul timpului. În ediţiasa din 2014, dicţionarul La Petit Laroussedefineşte discriminarea ca fiind „acţiunea de adeosebi şi de a trata în mod diferit anumiţiindivizi sau un grup întreg în raport cu restulcolectivităţii”. Evident, este vorba de situaţiicare au avut ca efect împiedicarea, în întregimesau parţială, directă sau indirectă a recunoaşteriiegalităţii unor persoane de a se bucura sau de aexercita drepturile omului şi libertăţilefundamentale recunoscute în dreptulinternaţional.*

În prezent, nu există încă în dreptulinternaţional o definiţie general acceptată a

* Prof. univ. dr., membru al Academiei Internaţionale deDrept Comparat, membru în Consiliul de administraţieFRA, director al Institutului Român pentru DrepturileOmului.

discriminării.1 Aşa cum s-a arătat în doctrină,principiul nediscriminării s-a impus în timp încadrul eforturilor depuse de comunitateainternaţională, de state pentru a crea condiţiilerespectării drepturilor omului2. S-a subliniat cănediscriminarea reprezintă forma negativă aegalităţii în drepturi, ceea ce a făcut ca în multecazuri acestea să se definească „în strânsălegătură sau una prin elementele celeilalte”3.

Carta ONU, în preambulul său, în art. 1paragraful 3 şi în art. 55, precum şi DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului în art. 2paragraful 1 se referă la egalitatea în drepturi,iar obligaţia de a nu discrimina este implicită.1 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Fighting MultipleDiscrimination, in The Exercise of the Right toNon-Discrimination and Equality of Opportunities in theContemporary Society, Editura Pro Universitaria,Bucureşti, 2014, p. 3 şi urm.; Irina Moroianu Zlătescu,Petru Emanuel Zlătescu, Discriminarea şi discriminareamultiplă, INFO-IRDO nr. 9/2014, p.1 şi urm.2A se vedea Ion Diaconu, Discriminarea rasială, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 22 şi urm; IrinaMoroianu Zlătescu, Racial discrimination, Editura IRDO,Bucureşti 2006, p. 3 şi um.3 A se vedea, IRDO, Lupta împotriva rasismului,discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei, EdituraIRDO, Bucureşti 2001, p. 5 şi urm; Ion Diaconu, op. cit,p. 22.

DREPTURILE OMULUI 7

În afara dispoziţiilor comune privindegalitatea şi nediscriminarea enunţate de art. 7 şiart. 23 paragraf 2 din Declaraţia Universală aDrepturilor Omului menţionăm art. 2 paragraf 2din Pactul Internaţional privind drepturileeconomice, sociale şi culturale şi art. 26 dinPactul Internaţional privind drepturile civile şipolitice care consacră dreptul la o protecţieegală a legii şi evidenţiază faptul că legeatrebuie să garanteze tuturor o protecţie egală şieficace împotriva oricărei discriminări4.

Interzicerea discriminării unor categoriispecifice de persoane se regăseşte înInstrumentele internaţionale privinddiscriminarea rasială, discriminarea cu privire lafemei, drepturile refugiaţilor, ale apatrizilor, alecopiilor, ale lucrătorilor migranţi şi membrilorfamiliilor lor, ale persoanelor cu dizabilităţi etc.Alte instrumente se referă la eliminareadiscriminării în domenii ca angajarea în muncă,educaţie, cultură, religie sau credinţă.

În ultimele decenii a apărut şi s-a impus peplan internaţional o nouă noţiune şi anumeaceea de discriminare multiplă.5 Ea a apărut peplanul dreptului internaţional după 19956, iarConvenţia ONU privind drepturile persoanelorcu dizabilităţi7 este primul tratat internaţional ceface referire în mod expres la discriminarea

4 Ibidem, p. 23; A se vedea Irina Moroianu Zlătescu,Equality and nondiscrimination, în The Exercise of theright to nondiscrimination and equal opportununities inthe contemporarz society, Editura Pro Universitaria,Bucureşti, 2012, p. 41 şi urm; Irina Moroianu Zlătescu,Emil Marinache, Rodica Şerbănescu (coord), Principaleleinstrumente internaţionale privind drepturile omului lacare România este parte, vol I – Instrumente universale ,ediţia a IX-a, Editura IRDO, Bucureşti, 2007.5 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Fighting MultipleDiscrimination... op. cit. Menţionăm, de asemenea,Rezoluţia ONU 523B(VIII) din 24 februarie 1952,potrivit căreia discriminarea şi protecţia minorităţilorreprezintă două domenii importante ale activităţiiorganizaţiei mondiale.6 În cadrul Conferinţei Mondiale privind drepturile femeiice a avut loc la Bejing în 1995 s-au discutat importanteprobleme privind discriminarea de gen şi s-a arătat căvârsta, statutul socio-economic, dizabilitatea, etnia sauculoarea se adăugau de multe ori discriminării de gen.Comitetul ONU creat pentru punerea în aplicare aConvenţiei internaţionale privind eliminarea tuturorformelor de discriminare faţă de femei se referă ladiscriminarea multiplă atât în recomandări generale cât şi înconcluzii.(http://www.un.org./normawatch/daw/cedaw/recommendations/recomm.htm#recom23); A se vedea Irina MoroianuZlătescu, Egalite de chances, egalite de traitement,Editura IRDO, Bucureşti, 2000, p. 3 şi urm.

multiplă8.Aşa cum s-a arătat în doctrină, expresia

„discriminare multiplă” este o noţiune al căreiconţinut include două sau mai multe situaţii deinegalitate de tratament9, care se pot suprapunesau se pot intersecta. Există, de asemenea,situaţii în care o persoană este supusă unuitratament discriminatoriu defavorabil datoratunor motive care operează în momente diferiteşi nu în acelaşi timp.10

În ultimele decenii, legislaţia şi jurisprudenţadin numeroase state a încercat să ţină pasul cuinstrumentele internaţionale privinddiscriminarea si discriminarea multiplă.

Aşa, de exemplu, în state care aparţinsistemului de drept anglo-saxon11, cum ar fiStatele Unite ale Americii, jurisprudenţa a ceacare s-a confruntat prima cu cazuri în care sesuprapuneau sau se succedau două sau maimulte discriminări având aceeaşi victimă. Ea s-apronunţat în sensul existenţei unei discriminărimultiple.12

În alte state, care aparţin tot sistemului dedrept anglo-saxon, de exemplu, în Canada,legiuitorul a fost primul care a intervenit şi asimplificat astfel şi munca judecătorilor. Astfel,

7 Irina Moroianu. Zlătescu, Anna Neagoe şi alţii,Nediscriminare. Autonomie. Incluziune, Editura IRDO,Bucureşti, 2012, p. 18 şi urm; Irina Moroianu Zlătescu,Anna Neagoe, Marius Mocanu, Drepturi egale şi mediuaccesibil, Editura IRDO, Bucureşti, 2014, p. 161 şi urm.8 Art. 6. din Convenţia privind drepturile persoanelor cudizabilităţi.9 A se vedea şi S. Hannett, Equality at the Intersections:The Legislative and Judicial Failure to Tackle MultipleDiscrimination, Oxford Journal of Legal Studies, 2003, p.65 şi urm.10 A se vedea T. M. Makkonen, Multiple Compound andIntersectional Discrimination: Bringing the Experience ofthe Most Marginalized to the Fore, Åbo AkademiUniversity, 2002, p. 1 şi urm.11 A se vedea Victor Dan Zlatescu, Curs de Dreptcomparat. Geografie juridică, editia a II a, EdituraFundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1997, p.24 şiurm.; idem, Mari sisteme de drept contemporan, EdituraPro Universitaria, Bucureşti, 2012, p. 16.12 A se vedea: cazul Munford contra James T. Barnes andCo. în Francis Achampong, Workplace SexualHarassment Law: Principles, Landmark Developments,and Framework for Effective Risk Management, QuorumBooks, 1999, p. 247; cazul Rogers contra AmericanAirlines în Left Legalism / Left Critique, Duke UniversityPress, 2002, p. 39; cazul Jefferies contra Harris CityCommission în European Union Non-DiscriminationLaw. Comparative Perspective son MultidimensionalEquality Law, Routledge-Cavendish, New York, 2009, p.119.

8 DREPTURILE OMULUI

Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor13

care face parte din Constituţia Canadiană.14,include în art. 15 paragraful 1 o clauză flexibilăprivind dreptul la egalitate, indicând motivele dediscriminare.15 În acelaşi timp, Legea canadianăprivind drepturile omului16, aşa cum se arată îndoctrină17, are forţă de constrângere atât pentruorganele federale cât şi pentru instituţiile care seaflă sub controlul guvernului federal, cum ar fisocietăţile bancare şi companiile aeriene, numaiîn cazul discriminărilor bazate pe motivedefinite în mod restrictiv. Aceasta a dus larestrângerea numărului cazurilor în careinstanţele canadiene au aplicat reglementărileprivind discriminarea multiplă. Câţiva ani maitârziu, legiuitorul canadian a intervenitadăugând o nouă dispoziţie în lege18, potrivitcăreia, un tratament discriminatoriu poate aveala bază unul sau două motive interzise separatesau combinate. Acest text a fost aplicat şi decomisia canadiană care răspunde de controlulextrajudiciar al aplicării principiuluinediscriminării.19

Şi în state în care dreptul face parte dinsistemul romano-germanic20 legiuitorul estepreocupat de problematica discriminarii. Astfel,în Brazilia21 a fost adoptată Legea nr. 12288 din20 iulie 2010 care introduce în legislaţia acestuistat „statutul egalităţii de şanse”, urmărind,potrivit art. 1 din actul normativ menţionat, „săgaranteze populaţiei negre concretizareaegalităţii de oportunităţi, apărarea drepturiloretnice individuale, colective şi difuze şi luptaîmpotriva discriminării şi altor forme deintoleranţă etnică”. Prin populaţie neagrăînţelegându-se, potrivit aceluiaşi articol„ansamblul persoanelor care se autodeclară

13 Canadian Charter of Rights and Freedoms, adoptată în1982.14 Adoptată în 1987.15 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, Égalitémultidimensionnelle et discriminations multiples en droitcomparé, în “Revue internationale de Droit Comparé”, no3/2013, p. 691. 16 Canadian Human Rights Act din 1985.17 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, loc. cit. 18 În 1997 a fost modificat art. 3 paragraful 3 din Legeacanadiană privind drepturile omului, Canadian HumanRights Act, din 1985.19 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, loc. cit., p.691.20 A se vedea Victor Dan Zlatescu, Curs de Dreptcomparat…, op cit, p.24 si urm. 21 A se vedea Thales Morais da Costa, Bresil,, in RevueInternationale de droite compare no.1/2012, p.309 şi urm

negre sau metise”22

La nivel european, Consiliul Europei a avutîn permanenţă preocuparea de a împiedicadiscriminarea. Astfel, atât art. 14 din Convenţiaeuropeană privind drepturile omului cât şiProtocolul nr. 12 la Convenţie23, precum şi art.20 şi art. E din partea a V-a a Cartei SocialeEuropene revizuite se referă la principulnediscriminării, ca principiu fundamental.

La nivelul Uniunii Europene se regăseştenoţiunea de discriminare în politicile ComisieiEuropene cu privire la punerea în aplicare aprincipiului nediscriminării24. Desigur, trebuiemenţionate două directive ale Consiliului, şianume Directiva 78/2000 şi Directiva 43/2000;Directiva 78/200025 care se referă la egalitateade tratament în domeniul angajării în muncă şial formării profesionale, iar Directiva 43/200026

care priveşte egalitatea de tratament, fărădeosebire de rasă sau de origine etnică si careeste aplicabilă în domeniul bunurilor, serviciilorşi educaţiei. Adoptarea acestui pachet a fost odemonstraţie a angajamentului Uniunii la osocietate fără discriminări. De asemenea, a atrasatenţia ţărilor din afara Uniunii Europene, înspecial acelora în curs de aderare, asuprafaptului că principiul egalităţii şi nediscriminăriieste parte integrantă a drepturilor fundamentale,pe care se bazează Uniunea. Tratatul asupraUniunii, modificat prin Tratatul de la Lisabona,prevede în art. 2 par. 1 egalitatea în valorilecomune ale Uniunii. De asemenea, art.19 dinTratatul privind Funcţionarea Uniuniiîmputerniceşte Consiliul să ia măsurile ce seimpun pentru a combate orice discriminarebazată pe sex, rasă, origine etnică, religie,convingeri, vârstă, dizabilitate sau orientaresexuală, în timp ce Directivele 43/2000 şi

22 Ibidem.23A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache,Rodica Şerbănescu (coord), Principalele instrumenteinternaţionale privind drepturile omului la care Româniaeste parte. vol II – Instrumente regionale, ediţia a IX-a,Editura IRDO, Bucureşti, 2007, p. 55 şi urm.24 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Mihaela MuraruMândrea, Egalitate. Nediscriminare. Bună administrare,Editura IRDO, Bucureşti, 2008, p. 16. Precizăm că art. 10din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene face dinlupta împotriva discriminării un obiectiv orizontal pe careUniunea trebuie să urmărească să-l atingă în definirea şipunerea în aplicare a politicilor şi acţiunilor sale25 Publicată în Jurnalul Oficial al UE, L 303 din 2decembrie 2000.26 Publicată în Jurnalul Oficial al UE, L 180 din 19 iulie2000.

DREPTURILE OMULUI 9

78/2000 enumeră motivele de discriminare înmod restrictiv. Remarcăm faptul că aceste douădirective prevăd în preambulul lor că dreptuleuropean interzice în mod tradiţionaldiscriminarea bazată pe sex şi că femeile suntadesea „victime ale discriminării multiple”27.

Desigur, Tratatul de Funcţionare aUniunii Europene conţine mai multe prevederice trebuie menţionate. De exemplu, interzicereaoricărei discriminări bazate pe cetăţenie, potrivitart. 18, libera circulaţie a lucrătorilor, conformart. 45, egalitatea de remunerare a munciibărbaţilor şi femeilor, potrivit art. 147.

La nivelul doctrinei ne-a reţinut atenţiaideea potrivit căreia dreptul egalităţii în UniuneaEuropeană poate contribui în mod direct în luptaîmpotriva discriminării multiple, dacă negândim numai la faptul că directivele la care amfăcut referire, menţionează şi leagă în modexpres principiul integrării de aspectul de gen28.

În prezent, promovarea egalităţii întrefemei şi bărbaţi este recunoscută ca una dinsarcinile esenţiale ale Uniunii Europene, potrivitart. 3 din Tratatul asupra Uniunii Europene29.Carta Drepturilor Fundamentale a UniuniiEuropene consacră un capitol egalităţii,afirmând egalitatea în drepturi a tuturorpersoanelor şi interzicând orice discriminarebazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sausocială, caracteristici genetice, limbă, religie,convingeri, opinii politice sau orice fel deopinie, apartenenţă la o minoritate naţională,bogăţie, naştere, dizabilitate, orientare sexuală,vârstă. De asemenea, interzice discriminareabazată pe cetăţenie şi consacră egalitatea întrefemei şi bărbaţi care trebuie asigurată în toatedomeniile, inclusiv în materie de angajare, demuncă şi remunerare. În acest sens, Uniuneatrebuie să urmărească eliminarea inegalităţilor şisă promoveze egalitatea între femei şi bărbaţi întoate activităţile sale. Aşa cum remarcă uniiautori Uniunea nu are o definiţie juridică asupranoţiunii de discriminare multiplă care să aibăputerea de a duce la aplicarea măsurilorcoercitive în caz de nerespectare.

Tratamentul inegal continuă să fie otrăsătură a vieţii cotidiene în Uniunea

27 Al 14-lea considerent al Directivei 43/2000 şi al 8-leaconsiderent al Directivei 78/2000.28 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, op. cit., p.695.29 Versiunea consolidată, publicată în Jurnalul Oficial alUE, C 326, din 26 octombrie 2012.

Europeană, adoptarea reglementărilor carecombat discriminarea fiind un important pasînainte, dar nu şi suficient. De asemenea, estenecesar un efort pentru cunoaşterea şiaccesibilitatea publicului la aceste norme.

Implementarea şi intrarea în vigoare areglementărilor care promovează egalitatea şicombat discriminarea la nivel individual nureuşesc să îndepărteze în totalitate modelele deinegalitate înrădăcinate, experimentate de unelecategorii de persoane şi grupuri, potrivitstatisticilor Parlamentului European. Astfel,Eurobarometrul din 2013 privind femeile şiinegalitatea de gen în contextul crizei, arată căpentru europeni diferenţele de remunerare(38%) reprezintă cea mai importantă inegalitatede gen, urmată îndeaproape de violenţa faţă defemei (34%) şi de dificultăţile mai mari dereconciliere a vieţii private cu viaţa profesionalăîn cazul femeilor (34%)30.

Evident, realizarea unor astfel de cercetărireprezintă o ocazie prielnică pentru a pune îndiscuţie necesitatea unei mai bune înţelegeri anaturii şi întinderii discriminării în vedereascoaterii în evidenţă a formelor sale ascunse, darnu doar a acestora ci şi a celormultidimensionale.

Dezbaterile despre discriminare suntbenefice, îndemnând la reflexie privindegalitatea de tratament, pentru că egalitatea însine nu înseamnă uniformitate, iar simplaintenţie nu înseamnă neapărat discriminare31.

Evident, atât grupurile cât şi indivizii trebuiesă aibă abilităţi şi scopuri semnificative pentru aparticipa în mod activ la viaţa societăţii,indiferent de sex, orientare sexuală, vârstă,dizabilitate, rasă sau origine etnică şi religie.

De asemenea, este necesară recunoaşterea şieliminarea barierelor care duc la excludereamembrilor grupurilor particulare şi transferarealor în vederea egalizării şanselor prin participăriegale pentru toţi la procesul de educaţie,angajare, mecanisme de luare a deciziilor însfera politicii, cât şi în cea a afacerilor32.

Dezbaterea şi dialogul, incluzând schimbulde experienţă ar trebui să ducă la identificarea

30 A se vedea http://www.europarl.europa.eu/pdf/eurobarometre/2013/femme/synth_RO.pdf.31 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Egalitate de şanseegalitate de tratament, Editura IRDO, Bucureşti, 2000, p.7 şi urm.32 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Fighting racialdiscrimination, Editura IRDO, 2004, p. 7 şi urm.

10 DREPTURILE OMULUI

celor mai adecvate moduri de a promova o maibună participare a grupurilor slab reprezentateîn societate, precum şi o participare echilibrată afemeilor şi bărbaţilor în toate sectoarele şi latoate nivelurile. Dezbaterile şi schimburile deexperienţă asupra celor mai potrivite moduri depromovare a unei mai bune participări afemeilor şi a persoanelor slab reprezentate însocietate, pot conduce la discutarea acţiunilorpozitive sau a măsurilor specifice33.

Acţiunile pozitive sau măsurile specifice potfi înţelese şi ca măsuri care compenseazăinegalităţile suferite de către categoriile deoameni care, din punct de vedere istoric, nu auavut acces la şanse egale. Cu alte cuvinte,acţiunile pozitive se referă la măsurile aflatedincolo de interzicerea discriminării şi caută săremedieze dezavantajele. Asemenea măsuriinclud, spre exemplu, programe conceputepentru a atrage candidaţi din păturile slabreprezentate ale populaţiei, măsuri deperfecţionare dezvoltate pentru unele categoriide grupuri aflate în pericol de a nu îşi găsi unloc de muncă etc. Legislaţia Uniunii Europeneîn materie de nediscriminare admite în anumitecondiţii posibilitatea pentru statele membre de ahotărâ ele însele ce măsuri să ia în asemeneasituaţii pentru prevenirea sau compensareadezavantajelor34. Este amplu dezbătutăintroducerea unor măsuri pozitive, în vedereaobţinerii unei egalităţi reale.

Trebuie remarcat faptul că adoptareaConvenţiei ONU privind drepturile persoanelorcu dizabilităţi35 face ca aceasta să fie primultratat ONU privind drepturile omului la care înafară de state pot adera şi organizaţiile regionalede integrare şi pe care Uniunea Europeană l-aratificat şi că, la fel ca şi Carta drepturilorfundamentale a Uniunii Europene, aceasta

33 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Drepturile omuluila început de mileniu, Casa Editorială „Calistrat Hogaş”,Bucureşti, 2001, p. 67 şi urm.34 A se vedea art. 5 al Directivei 43/2000 care stipulează:în vederea asigurării egalităţii depline în practică,principiul egalităţii de tratament nu va împiedica StateleMembre în a menţine sau adopta măsuri specifice deprevenire sau compensare a prejudiciilor legate de origineetnică sau rasială.35 A se vedea Rights of persons with disalbilities inRomania. Recent developments, Editura IRDO, Bucureşti,2014, p. 5 şi urm.

angajează instituţiile Uniunii Europene şi statelemembre atunci când aplică dreptul european,dar nu numai, întrucât statele membre, în modindividual au aderat la Convenţia privinddrepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Credem că acest instrument a devenit deja„un punct de referinţă în interpretarea dreptuluiUniunii Europene şi al Curţii Europene aDrepturilor Omului privind discriminarea pecriteriul dizabilităţii”36 şi în consecinţă şi în ceeace priveşte discriminarea multiplă.

O dovadă este faptul că, aşa cum subliniazăunii autori, dreptul din unele state europeneprintre care şi România, recunoaşte formal cădiscriminarea se poate baza pe mai mult de unmotiv interzis37.

În cazul în care aceeaşi persoană este victimaa două sau mai multe discriminări în acelaşitimp se consideră că este vorba de odiscriminare multiplă.

În doctrină s-a evidenţiat faptul că noţiuneade discriminare multiplă include în conţinutulsău două tipuri distincte de inegalitate detratament şi anume pe de o parte discriminărileadiţionale sau cumulate şi pe de altă partediscriminările intersecţionale, şi că în primacategorie de inegalităţi motivele acestora îşipăstrează individualitatea iar în al doilea caz elese întrepătrund mergând până într-acolo încâtcreează un motiv nou, un motiv complex38

S-a remarcat, de asemenea, că majoritateamăsurilor care se iau pe plan legislativ saujudiciar deşi vizează în mare parte protecţiavictimelor, presupun întotdeauna timp şi resursefinanciare, or victimele, în cea mai mare partenu dispun de astfel de resurse, venind dintr-unmediu defavorizat.

Unii autori au evidenţiat faptul că protecţiajudiciară este ocazională şi aleatorie şi, deasemenea, că reparaţiile privesc numai

36 A se vedea Manualul de drept european privindnediscriminarea, FRA, 2010, p. 17.37 A se vedea S. Burri, D. Schiek, Multiple discriminationin EU law, Opportunities for legal responses tointersectional gender discrimination?, 2009, p. 17; IrinaMoroianu Zlătescu, Constitutional law în Romania,Editura. Kluwer, London, 2013, p. 3 şi urm.38 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, op. cit., p.681 şi urm.

DREPTURILE OMULUI 11

prejudiciul efectiv39. De aceea s-a considerat căpentru a evita toate inconvenientele prezentatemai înainte este necesară redefinirea noţiunii dediscriminare pentru ca aceasta să includă şidiscriminarea multiplă40.

Atât pe plan internaţional, regional, cât şiapoi de la ţară la ţară trebuie găsite noi soluţii lanivel legislativ şi judiciar privind promovarea şiprotecţia drepturilor omului pentru a se puteagaranta aplicarea principiului egalităţii şinediscriminării. Considerăm că în afara acestoratrebuie să fie acordată o atenţie sporită educaţieiîn domeniul drepturilor omului, atât formală câtşi informală şi evident educaţiei continue,pentru că aşa cum remarca la un moment datFederico Mayor, fost director general alUNESCO, există pericolul blazării.

Se ştie că educaţia în domeniul drepturiloromului, inclusiv împotriva discriminării,reprezintă un concept vast, care nu se poatereduce la studierea textelor de legi şi a textelorconstituţionale, sau chiar a mecanismelor

39 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Petru EmanuelZlătescu, loc cit, p. 3.40 A se vedea Christine Deliyanni-Dimitrakou, op. cit., p.681 şi urm.

respective. În opinia noastră, întreaga activitatetrebuie să se desfăşoare în spiritul valorilordemocraţiei, drepturilor omului, statului dedrept şi păcii41.

Un rol important va trebui să revină, încontinuare, structurilor naţionale pentrudrepturile omului şi colaborării dintre acestea42,întrucât sunt instituţii independente,echidistante, cu rol de a asigura o mai bunăcunoaştere de către instituţiile publice,organizaţiile neguvernamentale şi indivizi aproblematicii drepturilor omului, a modului încare acestea sunt garantate în diferite ţări şi înconcordanţă cu normele cuprinse în pactele şitratatele internaţionale la care statul este parte,create conform Principiilor de la Paris privindînfiinţarea instituţiilor naţionale pentrupromovarea şi protecţia drepturilor omuluiprecum şi Recomandării Comitetului de Miniştrial Consiliului Europei privind înfiinţarea destructuri naţionale independente pentrupromovarea drepturilor omului.

41 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Luptaîmpotriva...op.cit., p. 62.42 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, 20 de ani de laadoptarea principiilor de la Paris, în „DrepturileOmului”, nr. 3/2013, IRDO, p. 92 şi urm.

12 DREPTURILE OMULUI

RE-VISITING THE RIGHT TO PEACE

IOAN VOICU* FLORINA VOICU**

Abstract:Articolul cuprinde o succintă analiză, din perspectiva instituţională, juridică şi diplomatică, a celor mai recente

dezvoltări înregistrate în elaborarea unei declaraţii privind dreptul la pace, cu accent special pe rezultatele modeste şiinconcludente obţinute în acest sens până în 2014 în Consiliul Drepturilor Omului. Sunt studiate originile conceptuluide drept la pace, raţiunile care pledează în favoarea codificării şi dezvoltării progresive a acestui drept, dificultăţileîntâmpinate în recunoaşterea universală a acestui drept, precum şi perspectivele incerte ale finalizării unui documentcuprinzător care să consacre fără ambiguitate dreptul la pace ca drept individual şi colectiv. Sunt evocate, de asemenea,legăturile existente între dreptul la pace, dreptul la viaţă, dreptul la dezvoltare şi cristalizarea unei culturi a păcii

Cuvinte cheie: Liga Naţiunilor, Consiliul Drepturilor Omului, drepturi, obligaţii, cooperare, educaţie, toleranţă,solidaritate, promovare, pace, ordine mondială.

Résumé:Cet article contient une brève analyse, du point de vue institutionnel, juridique et diplomatique, des derniers

développements dans l’élaboration d’une déclaration sur le droit à la paix, en mettant l’accent sur les résultats modesteset peu concluants obtenus sur ce plan jusqu’en 2014 au Conseil des droits de l’homme. Sont étudiées les origines duconcept de droit a la paix, les raisons qui plaident en faveur de la codification et le développement progressif de cedroit, les difficultés rencontrées dans la reconnaissance universelle de ce droit et les perspectives incertaines quant aumandate concernant la rédaction d’un document compréhensif qui consacre sans ambiguïté le droit à la paix commedroit individuel et collectif. L’article évoqué aussi les connexions entre le droit à la paix, le droit à la vie, le droit audéveloppement et l’émergence d’une culture de la paix.

Mots-clés: Société des Nations, Conseil des droits de l’homme, droits, obligations, coopération,éducation, tolérance, solidarité, promotion, paix, ordre mondial.

The commemoration in 2014 of 100 yearssince the beginning of the First World War wasexpected to help the international community tomake a significant step towards the recognitionand promotion of the right to peace.Unfortunately, we witness new waves of untoldviolence and numerous armed conflicts whichcontinue killing thousands of people. In times ofinstability, chaos and unpredictability is theright to peace a realistic goal to be consolidatedby codification or is it just a humanistic wish, anaspiration? Is the object of this rightindeterminate and its implementationimpossible without enforceability? Is this rightonly a kind of distant historical ideal?***

The most recent book dealing specificallywith the right to peace opens with this sentence:“The greatest undiagnosed problem ininternational law in the early twenty-firstcentury is the global importance, centrality, and

* Dr, Visiting Professor, Assumption University, Bangkok.** Researcher.

nature of the yet-to-be fully articulated humanright to peace and its twin, the human right todevelopment.”1

We will re-visit the right to peace in thesepages from an institutional perspective, withparticular emphasis on the role of the UnitedNations (UN) and its recent practical anddiplomatic activities in promoting the collectiveconsideration of this right and keeping it aliveon the agenda of the complex process ofcodification and progressive development ofinternational law.

1 See Terrence E. Paupp, Redefining Human Rights in theStruggle for Peace and Development, CambridgeUniversity Press, 2014,577 p. The quote is taken from thee-version pages available athttp://www.amazon.com/Redefining-Human-Rights-Struggle-Development/dp/1107669316. Terrence E. Paupp isthe Vice-President, North America, of the InternationalAssociation of Educators for World Peace. On generalaspects of human rights see Irina Moroianu Zlătescu,Drepturile omului - un sistem în evoluţie, second edition,IRDO, Bucureşti, 2008.

DREPTURILE OMULUI 13

1. OriginsWithout going too far in the history of

international law, it should be reminded that theCovenant of the League of Nations adopted inParis on 29 April 1919 starts with the followingparagraph: The High Contracting partiesproclaimed “the acceptance of obligations not toresort to war”.2

The Kellogg-Briand Pact whose full title is“Treaty between the United States and otherPowers providing for the renunciation of war asan instrument of national policy”, signed atParis on August 27, 1928 proclaims in itspreamble the persuasion “that the peaceful andfriendly relations now existing between theirpeoples may be perpetuated”. By article I of thisPact “The High Contracting Parties solemnlydeclare in the names of their respective peoplesthat they condemn recourse to war for thesolution of international controversies, andrenounce it, as an instrument of national policyin their relations with one another.”3

Commenting on the two legal instruments,Nicolae Titulescu, stated: “Whether theCovenant of the League of Nations is, or is not,formally harmonized with the Kellogg Pact,both instruments continue to produce their legaleffects. War as a legal institution has beenfinally banned!”4 The Second World Warbrought a tragic denial of this optimisticexpectation.

The UN is a response to the two World Warsand reflects the renewed intention of theinternational community to suppress war.Article 1 (2) of the UN Charter (1945)proclaims the purpose of the world organizationto “… take other appropriate measures tostrengthen universal peace”.5

The Preamble of the Universal Declaration ofHuman Rights (1948) recognizes that theinherent dignity and the equal rights of allpersons is the foundation of freedom, peace andjustice in the world. The two Covenants onCivil, Political, Economic, Social and CulturalRights (1966) textually repeated in theirrespective Preambles the already mentioned first

2 The full text of the Covenant is available athttp://avalon.law.yale.edu/20th_century/leagcov.asp.3 For the full text of the Kellogg-Briand Pact seehttp://avalon.law.yale.edu/20th_century/kbpact.asp.4 See Nicolae Titulescu,Pledoarii pentru pace,EdituraEnciclopedica, Bucuresti,1996,p.294.5 See http://www.un.org/en/documents/charter/

recital on peace contained in the Preamble ofthe Universal Declaration of Human Rights.6 Inaddition, the Covenants expressly recognizedthe linkage between the UN Charter and theconcept of peace and human rights asunderstood in the light of the contributionsreceived during the drafting process of theCharter and Declaration. In addition, manyother human rights instruments stated thatdevelopment and human rights play a crucialrole in creating fair and equal societies foundedupon freedom, justice and peace.

There seems to be a general consensus bothin the doctrine and in practice that the principlescodified in Art. 2 of the Charter constitute thefoundational principles of the whole body ofcontemporary international law and thesimultaneous promotion and respect of humanrights and peace are considered as essentialpurposes of the UN.

In harmony with this consensus, in 1978 theUN General Assembly adopted the Declarationon the Preparation of Societies for Life in Peaceby 138 votes to none, with two abstentions. Thepractical impact of this Declaration was quitemodest, but it did not discouraged furtherdiplomatic efforts to give tangibility to the rightto peace. In this context, on November 12 1984the General Assembly adopted the Declarationof the Right of Peoples to Peace by 92 to noneand 34 abstentions. Twenty-nine States wereabsent from the vote and two countries did notparticipate, because they disagreed with theinitiative of adopting such a document. Romaniavoted in favor of this Declaration.7

The Declaration on the Right of Peoples toPeace contains a preamble and 4 operativeparagraphs. It reaffirms “that the principal aimof the United Nations is the maintenance ofinternational peace and security” and the“aspirations of all peoples to eradicate war fromthe life of mankind and, above all, to avert aworld-wide nuclear catastrophe”. By virtue ofoperative paragraph 2, the declaration proclaims“that the preservation of the right of peoples topeace and the promotion of its implementation

6 See the texts of all these instruments athttp://www.un.org/en/documents/udhr/7 Both declarations are available athttp://www.un.org/documents/instruments/docs_en.asp?type=declarat. Details concerning the voting on thesedeclarations can be found in the Yearbook of the UnitedNations for the respective years.

14 DREPTURILE OMULUI

constitute a fundamental obligation of eachState.” In paragraph 3, the declaration “demandsthat the policies of States be directed towardsthe elimination of the threat of war, particularlynuclear war, the renunciation of the use of forcein international relations and the settlement ofinternational disputes by peaceful means.” Thefinal paragraph contains an appeal addressed toall States and international organizations to dotheir utmost to assist in implementing the rightof peoples to peace through the adoption ofappropriate measures at both the national andthe international level. Regrettably, theDeclaration on the Right of Peoples to Peaceand the subsequent UN resolutions on the samematter could not receive the support of manyimportant countries. Romania voted in favor ofthe Declaration.8

Inspired by the above mentioneddeclarations, some regional organizationsdrafted appropriate legal instruments whichhave explicitly recognized the right to peace asa collective right and have always treated it inconnection with the principles contained in Art.2 of the UN Charter (i.e., African Charter onHuman and Peoples’ Rights and theIbero-American Convention on Young People’sRights). The African Charter on Human andPeoples’ Rights of 26 June 1981 in its Article 23states: “The peoples have the right to peace andsecurity both nationally and internationally. Theprinciples of solidarity and friendly relationsshall govern relations between States. ”9

The most recent and remarkable example ofsuccessful regional efforts to promote the rightto peace is offered by the ASEAN HumanRights Declaration adopted unanimously by the10 ASEAN members on November 18, 2012 ata summit conference in Phnom Penh, Cambodiaand published on November 19, 2012.

Paragraph 38 of the Declaration proclaimsthat “Every person and the peoples of ASEANhave the right to enjoy peace within an ASEANframework of security and stability, neutralityand freedom, such that the rights set forth in thisDeclaration can be fully realized. To this end,ASEAN Member States should continue to

8 .See note 7 supra.9 The African Charter on Human and Peoples Rights wasadopted in Nairobi June 27, 1981 and entered into ForceOctober 21, 1986.For its text seehttp://www.humanrights.se/wp-content/uploads/2012/01/African-Charter-on-Human-and-Peoples-Rights.pdf

enhance friendship and cooperation in thefurtherance of peace, harmony and stability inthe region.”10

While the right to peace is expressis verbisrecognized by ASEAN as both an individual andcollective right, it is surprising to see that therelevant paragraph does not make any referenceto peace-based values proclaimed in theASEAN Charter. In this regard, it is useful toremind that in its resolution 67/173. Promotionof peace as a vital requirement for the fullenjoyment of all human rights by all adopted bythe UN General Assembly on December 20,2012, the plenary forum of the worldorganization “1.Reaffirms that the peoples ofour planet have a sacred right to peace; 2. Alsoreaffirms that the preservation of the right ofpeoples to peace and the promotion of itsimplementation constitute a fundamentalobligation of all States; 3. Stresses that peace isa vital requirement for the promotion andprotection of all human rights for all.” Thisresolution (document A/67/457/Add.2) wasadopted by a recorded vote of 127 in favor to 54against, with 6 abstentions. Romania votedagainst.11

Limiting our analysis, as mentioned earlier,to the institutional sphere, it should be recalledthat in 1997 the Director-General of UNESCOintroduced the Draft Declaration on the HumanRight to Peace as the Foundation of the Cultureof Peace, in which he outlined the legal basis ofthe human right to peace and its linkage with theCulture of Peace.12 It is in full harmony with theUNESCO Constitution which states that “sincewars begin in the minds of men, it is in theminds of men that the defenses of peace must be

10 The full text of the ASEAN Human Rights Declarationis available athttp://www.asean.org/resources/publications/asean-publications/item/asean-human-rights-declaration-ahrd311 See the collection of the UN General Assemblyresolutions at http://www.un.org/documents/resga.htm12 On 3 1 July, 1997, Federico Mayor, theDirector-General of UNESCO, wrote to the Heads ofState or Government of Member States and AssociateMembers of UNESCO, informing them of the work doneby the 0rganization concerning the human right to peaceand seeking their comments and suggestions on the DraftDeclaration on the Human Right to Peace, drawn up inOslo in June 1997. All the documentation is available athttp://unesdoc.unesco.org/images/0011/001115/111544e.pdf. A comprehensive outline of the many facets of theculture of peace is provided by UNESCO athttp://www3.unesco.org/iycp/uk/uk_sum_cp.htm

DREPTURILE OMULUI 15

constructed”, an important idea also to be foundin the 1978 Declaration on the Preparation ofSocieties for Life in Peace.

During the general debate on this issue,UNESCO Member States were unanimousregarding the existence of an indivisible linkbetween all human rights and peace, but alsobelieved that the submitted Draft Declarationwould primarily be an ethical document onlydesigned to proclaim principles. In fact, therewas not sufficient support to recognize expressisverbis the human right to peace. Moreover,some well-known legal practitioners anddiplomats stated that the right to peace hadnever been explicitly formalized into a treaty,including the UN Charter, and that the existingUN human rights instruments had not givenproper expression to this right.

2. Significant developmentsThe lack of consensus on the recognition of

the right to peace did not prevent the submissionof a number of interesting ideas stimulated bythe frequent deliberations at the UN and atUNESCO on the ways and means of promotingthe right to peace. Some delegations clearly andwithout reservations recognized the existence ofthe right to peace as a soft law element andadvanced relevant arguments to demonstrate thefull rationale of continuing the consideration ofthis right which belongs, as the doctrine hasasserted, to the third generation of human rights,also designated as solidarity rights. Indeed, therights of the third generation are marked bystrong solidarity, holders and beneficiaries beingattached to each other, while the rights of someare closely related to the rights of others, andthe obligation to cooperation is applicable toall.13

In the only identified book dedicated entirelyto the right to peace, the Canadian scholar anddiplomat Douglas Roche advances theargument that peace is a universal thirdgeneration right, depending inter alia on themodern interconnectedness of all states. Thiscurrent inter-dependency is unlike firstgeneration rights having as a motto “liberty andequality”, which are rights related only to thesovereign states. The second generation rights

13 The content of the general debate on the right to peaceat the UN and UNESCO is summarized in the documentmentioned in note 12 supra.

like education, health, or more generallyeconomic, cultural and social rights are alsodevised in relation to the state, or its institutionsand citizens. Essentially, third generation rightscall for the redistribution of power andresources, and consider the current internationalsystem ineffective in its attempts to resolvecontemporary problems.14

At present, it is asserted that globalizationitself makes possible the universal right ofpeace, as a the third generation right, which isinnovative and addresses a whole category ofnew and interconnected challenges. It is anessential right because the horrendous atrocitiesof wars, genocide, environmental devastation,world-wide hunger, displacement, disease andwater shortages and the threat of nuclearannihilation, all make human living deplorableor near impossible for the vast majority ofpeople in the modern global context. Withoutpeace, it is now clear, the full realization of thefirst two generations of human rights is notpossible or, more simply stated, without peaceevery other right is illusory. From thisperspective, the right to peace is unique. Ittranscends all other rights, enables theirexercise, and offers the innovation needed to liftup society and allow it to achieve its fullpotential.

That demonstration was not an easy task inall diplomatic debates. Several delegationsrepeated that a stand-alone right to peace doesnot exist under present international law. In theirview, peace is not a human right, but it is aboveall a humanistic goal that could be best realizedthrough the enforcement of existing humanrights. These positions were systematicallystated in all human rights bodies andworkshops.15

14 See Douglas Roche, The Human Right to Peace,Novalis, Toronto, 2003, p. 271. See also Douglas Rocheand Peter Langille, The human right to peace ,International Journal, Vol. 59 (2), Spring 2004, pp.458-460. Douglas Roche was Canada’s ambassador fordisarmament from 1984 to 1989 and Chairman of the UNDisarmament Committee, the main UN body dealingwith political and security issues in 1988. See alsoGiving Teeth to Peace: Douglas Roche Book Review byDr. Larry Fisk at www.peace.ca/rochebookreview.htm. Arecent book on all these issues is Angelo M. Codevilla,To Make and Keep Peace Among Ourselves and with AllNations, Hoover Institution Press, Stanford,California,2014, p. 248.15 The HRC is an inter-governmental body within the UN

16 DREPTURILE OMULUI

Yet, the predominant opinion in all thesedebates was a constructive one, namely thatdevelopment, peace, security and human rightsare interlinked and mutually reinforcing.However, as we will show in detail below, whenthis topic officially appeared on the agenda ofthe UN Human Rights Council (HRC)representatives of developed countries stronglyre-emphasized their opinion that the mandate ofthe HRC is to promote and protect humanrights, but not to elaborate a right to peace. Dueto the lack of support of over one-third of theUN Member States, the promotion andimplementation of the right of peoples to peacein the field of international law, and in particularin human rights sphere, have been unfortunatelyhighly affected. A major reason for this situationis linked to the obvious fact that in order toprogressively eliminate armed conflict and waracross the earth and, consequently, enablehumankind to live peace, a genuine protectionof human rights, development and dignityshould be at the center of all decision-makingprocesses at both the national and internationallevels. It follows that in a negative context ofwar and armed conflict all human rights, inparticular the right to life, are gravely violatedand under such circumstances the right to peaceitself appears just as an aspiration. The logicalconclusion would be that only by rejecting waras an option, the international community mightbe able to materialize the right to peace.

In this regard, it is appropriate to remind thatthe right to life has been correctly characterizedby diplomats and lawyers as the supreme humanright, since without effective guarantee of thisright, all other fundamental human rights andfreedoms would be devoid of meaning.Therefore, the right to life has traditionally beenlinked to the right to peace.

The solid linkage between the right to lifeand peace is clearly stipulated in Art. 1 of the1978 Declaration on the Preparation of Societiesfor Life in Peace, which states that “Everynation and every human being, regardless ofrace, conscience, language or sex, has the

system made up of 47 States responsible for thepromotion and protection of all human rights around theglobe. documents of this body quoted in the presentarticle are available athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Pages/Documents.aspx.

inherent right to life in peace.”16 The obviousconclusion is that the right to life is not only thelegal foundation for other rights, but also anintegral part of all fundamental rights andfreedoms which are essential to guaranteeing abetter life for all human beings.

3. Attempts to codify the right to peaceAfter many unfruitful attempts at the UN and

UNESCO to obtain a universal recognition ofthe right to peace, an Advisory Committee todeal specifically with this right was establishedin 2007 by the HRC. This Committee prepared aquestionnaire to consult with Member Statesand other stakeholders on various aspects of theright to peace. The drafting group of thisCommittee submitted the text of a first draftdeclaration on the right of peoples to peace(A/HRC/AC/7/3) to the Advisory Committee atits seventh session, in August 2007, where itwas discussed, analyzed and commented. Arevised draft was presented to the Committee inFebruary 2012 and its provisions werethoroughly and critically debated.

Later on, as no final agreement could bereached on the draft, the HRC requested theAdvisory Committee to continue its work and topresent a new draft declaration in June 2012.17

As to the terminology used, it should berecalled that in the original mandate of theHRC, reference was made to “the right ofpeoples to peace”, an expression taken from theUN General Assembly resolution 39/11, whichwas adopted in 1984. However, after furtherdiscussions, the Advisory Committee proposedthe expression “right to peace”, which wasjudged to be more appropriate, as it covers boththe individual and collective dimensions of thisright.

In accordance with its mandate, the AdvisoryCommittee was expected to elaborate acomprehensive, yet concise draft declarationfocused on standards relating to internationalpeace and security as core standards (elementsof negative peace, absence of violence), and toinclude positive standards applicable in theareas of peace education, development,

16 See note 7 supra.17 All the information is taken from the documentationavailable athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Pages/Documents.aspx.

DREPTURILE OMULUI 17

protection of the environment and of victimsand vulnerable groups.

The document A/HRC/20/31 contains thereport of the Committee and in its Annex a Draftdeclaration on the right to peace whose text iscomposed of a Preamble and 14 articles. Whilethe Preamble is a reaffirmation of general ideasfrom relevant UN resolutions, the 14 articlessummarize valuable substantive provisions.18

Article 1 entitled Right to peace states in itsfirst paragraph: “Individuals and peoples have aright to peace. This right shall be implementedwithout any distinction or discrimination forreasons of race, descent, national, ethnic orsocial origin, color, gender, sexual orientation,age, language, religion or belief, political orother opinion, economic situation or heritage,diverse physical or mental functionality, civilstatus, birth or any other condition”.

The second and third paragraphs of Article 1specify: “2. States, severally and jointly, or aspart of multilateral organizations, are theprincipal duty-holders of the right to peace.3. The right to peace is universal, indivisible,interdependent and interrelated”.

As this draft Declaration could not befinalized and adopted in the HRC due to thenegative position of the representatives ofdeveloped countries and is no more on the tableof negotiations, we will not continue thedetailed analysis of the rest of its articles.However, it is useful and instructive to refer tothe content of this document as a whole. Thelarge range of human rights proposed as legalstandards in the draft Declaration finds its originin the concept of human dignity. It can beillustrated by the following elements included inthe text of the draft : prohibition of racism,human security, disarmament, peace educationand training, the right to conscientious objectionto military services, the private military andsecurity companies, resistance and opposition tooppression, peacekeeping, right to development,environment, rights of victims and vulnerablegroups, refugees and migrants.

Article 13 entitled “Obligations andimplementation” deserves a special attention,even if its content does not appear any more in

18 See the relevant information in documentA/HRC/20/31 available athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/Pages/Documents.aspx.

the next draft Declarations on the right to peace.Indeed, it is rewarding to read in Article 13 interalia that

“The preservation, promotion andimplementation of the right to peace constitutea fundamental obligation of all States and of theUnited Nations […] The effective and practicalrealization of the right to peace demandsactivities and engagement beyond States andinternational organizations, requiringcomprehensive, active contributions from civilsociety, in particular academia, the media andcorporations, and the entire internationalcommunity in general”.

It should also be mentioned that inaccordance with Article 14 containing Finalprovisions “All States must implement in goodfaith the provisions of the present Declarationby adopting relevant legislative, judicial,administrative, educational or other measuresnecessary to promote its effective realization”19.

The fundamental merit of the above draftDeclaration can be formulated by noting that itstext reflects in clear terms the right to peace as aholistic right and concept which goes beyondthe strict absence of armed conflicts beingclosely linked to the elimination of structuralviolence as a result of the economic and socialinequalities in the world. While the draft is nomore on the negotiations table,non-governmental organizations which hadsupported it delivered a joint statement inGeneva in which they expressed the hope thatthe draft of the Advisory Committee would notbe entirely discarded.

4. Modest outcomesThe draft Declaration analyzed in the

previous section not being finalized andadopted, the HRC by its resolution 20/15 of 5July 2012 decided to establish an open-endedintergovernmental working group with themandate of progressively negotiating a draftUnited Nations declaration on the right to peace.The first session of this group took place from18 to 21 February 2013 in Geneva. The HRCtook note of the group’s report. Bearing in mind

19 See note 18 supra. For an interesting andcomprehensive analysis of racism see Irina MoroianuZlatescu, Protection against racism and discrimination,IRDO, Bucharest, 2011,pp.25-45.

18 DREPTURILE OMULUI

the progressive development of this issue, theHRC decided that the working group shall holda second session in 2014.This decision, dated 13June 2013, was adopted by a recorded vote of30 to 9, with 8 abstentions. The voting was asfollows: In favor: Angola, Argentina, Benin,Botswana, Brazil, Burkina Faso, Chile, Congo,Costa Rica, Côte d’Ivoire, Ecuador, Ethiopia,Gabon, Guatemala, Indonesia, Kenya, Kuwait,Libya, Malaysia, Maldives, Mauritania,Pakistan, Peru, Philippines, Qatar, Sierra Leone,Thailand, Uganda, United Arab Emirates,Venezuela (Bolivarian Republic of) Against:Austria, Czech Republic, Estonia, Germany,Japan, Montenegro, Republic of Korea, Spain,United States of America Abstaining: India,Ireland, Italy, Kazakhstan, Poland, Republic ofMoldova, Romania, Switzerland.20

We have reproduced the details of the vote,as it reflects in a persuasive manner the politicaldifferences which still persist in the HRC at thiscurrent stage of negotiations on a documentdedicated to the right to peace. Eliminating ormitigating these differences will be difficult andit seems unlikely that the old draft of thedeclaration will be re-submitted for furtherconsideration. Moreover the very process ofnegotiating a comprehensive declaration on thetight to peace has atrophied. This illustrates thecurrent weakness of human rights diplomacy.Facts are eloquent.

The Report of the open-endedintergovernmental working group on a draftUnited Nations declaration on the right to peacewas presented in 2014 by the Chair-RapporteurChristian Guillermet-Fernández to the 27thsession of the HRC. The activities described inthis report are mostly related to the detailedconsideration of a new draft UN Declaration onthe right to peace, a text composed of a 20paragraphs Preamble an 4 articles.21

While the Preamble of the new draft containsas the previous one a number of generalreferences to relevant international documentshaving direct or indirect relationships with theright to peace, some pertinent references which

20 All the information is taken from the extensive HRCdocumentation available athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/AdvisoryCommittee/Pages/HRCACIndex.aspx.21 .The full text of the draft can be accessed athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/RightPeace/Pages/WGDraftUNDeclarationontheRighttoPeace.aspx.

were absent in the previous draft deserve to bementioned. Significant documents are quoted inthe new draft such as: the United NationsDeclaration on Human Rights Education andTraining, the Declaration and Program of Actionon a Culture of Peace, which recognized that aculture of peace is a set of values, attitudes,traditions and modes of behavior and ways oflife based on, among other things, full respectfor and promotion of all human rights andfundamental freedoms.

The final paragraph of the Preamble containsa solemn invitation addressed to all stakeholdersto guide themselves in their activities byrecognizing the supreme importance ofpracticing tolerance, dialogue, cooperation andsolidarity among all stakeholders as a means topromote world peace through human rights andto end, reduce and prevent progressively warand armed violence.

The most important observation generated bya careful analysis of the 4 operative articles ofthe new draft is the total absence of anyreference formulated expressis verbis to theright to peace. That absence illustrates anobvious regression in the approach towards themandate of elaboration of a documentspecifically dedicated to the right to peace.While the content of the 4 operative articles isnot objectionable per se, the very fact that thedocument avoids using the expression “right topeace” diminishes the significance and the valueof the document, even if it would have thechance to be adopted in its present form.

Article 1 is a positive one .It reads asfollows: “Everyone is entitled to the promotion,protection and respect of all human rights andfundamental freedoms, in particular the right tolife, in a context in which all human rights,peace and development are fully implemented”.

However, a crucial idea clearly formulated inthe previous draft - Individuals and peopleshave a right to peace - cannot be foundanywhere in the new draft whose titlecontaining a reference to the right to peacecould not be accepted and remains in brackets.

The analysis of the debates on the new draftshows that even this new draft, whicheliminated all or nearly all ideas on whichconsensus could not be reached during theconsideration of the first draft, is far from beingacceptable by all delegations. We will

DREPTURILE OMULUI 19

summarize some positions expressed about thenew draft on the basis of the report submitted bythe Chair-Rapporteur and using to the extentpossible the original terminology of thedocument.22

According to the report, several delegationsstated again that a stand-alone right to peace didnot exist under international law. Explicitreference to the right to peace was stronglyopposed by these delegations, which repeatedtheir principled non-recognition of that right.They disagreed with the idea of peace as aprerequisite to human rights. Others maintainedthat international law did not currently provide aright to peace and they expressed certainreservations concerning even the need for a newdeclaration. In their view, it was difficult todraw substantive obligations from the currentvague definition of a right to peace, which theycould recognize neither as an individual nor as acollective right. Therefore, they could notsupport the expression of “the right to peace” inthe text, starting with the title of the draftdeclaration.

Delegations supporting the explicit inclusionof the right to peace in the document reiteratedtheir opinion that a clear and explicit referenceto the right to peace was indispensable in orderto fulfill the mandate of the HRC for drafting adeclaration on the right to peace. In their view,the right to peace had to be included expressisverbis and given greater prominence in the text.Otherwise, they argued, the group would betaking a step backwards from what had beenpreviously agreed.

Many delegations considered that the right topeace was a fundamental precondition foreconomic and social progress and the enjoymentof all human rights. In their view, the notion ofthe right to peace existed as a collective right inthe normative legal framework of internationallaw and already enjoyed broad support in theinternational community. They believed that theright to peace in itself was a true right and wasnecessary for the achievement of individual andcollective rights in every nation. One delegationrecalled that the right to enjoy peace was alsofirmly stipulated in the Human RightsDeclaration of the Association of SoutheastAsian Nations shortly analyzed above.

22 See note 21 supra.

While most delegations diplomaticallywelcomed the new draft, some felt thatimportant elements should not be omitted in theinterest of brevity and asked that fundamentalprinciples be preserved, such as: the importanceof respecting the sovereignty, territorial integrityand political independence of sovereign States.Some requested the inclusion of directreferences to the Declaration on Principles ofInternational Law concerning FriendlyRelations and Co-operation among States inaccordance with the Charter of the UnitedNations (annexed to General Assemblyresolution 2625 (XXV) of 24 October 1970), tothe Declaration on the Right of Peoples toPeace, to the Declaration on the Preparation ofSocieties for Life in Peace, to the Declaration onthe Right to Development, to the United NationsMillennium Declaration, as mentioned by manydelegates in the deliberations on the first draftdeclaration. They appreciated that, as the draftdeclaration should be seen as an effort to codifythe right to peace, references to those relevantdeclarations seemed essential.23

On the other hand, the representatives ofnon-governmental organizations shared thecritical sentiment that the new draft added littletowards constituting the right to peace. Theyregretted the absence of a clear reference to theright to peace in the text and considered that thedeclaration needed to provide a conceptualdefinition of that right.

As to the further work on the draft, it waspointed out that, considering the nature of thedeclaration and bearing in mind that it wasmainly a political document, the new version tobe prepared should be of a declarative characterand the action-oriented part should only beinserted at the end of the text. One delegation,however, questioned the action-orientedcharacter of the document. It was mentionedthat the declaration should be seen as anexpression of political will, rather than as anaction-oriented tool.

Some delegations as well as therepresentatives of non-governmentalorganizations requested the inclusion in the textof references to the suppression of war

23 The UN Secretariat treats all these declarations asbeing highly significant and they are grouped togetherand made available at http://www.un.org/documents/instruments/docs_en.asp?type=declarat.

20 DREPTURILE OMULUI

propaganda and the arms trade, commitment todisarmament and the promotion of peace andhuman rights education. A proposal wasadvanced for establishing an appropriatemechanism to monitor full compliance with thefuture UN declaration on the right to peace. Itwas also suggested that a reference to thesystemic dimension of the right to peace, as wellas to the importance of a multilateral approach,should be included in the preamble of thedocument, in order to reflect the need fordealing with the structural causes of conflict andfor developing a culture of consolidation ofpeace.

The inclusion of a paragraph on toleranceand dialogue between religions and civilizationswas also suggested, considering theircontribution to the right to peace. 24

5. Perspectives The two readings of the most recent text

prepared by the Chair-Rapporteur of theopen-ended intergovernmental working groupon a draft UN declaration on the right to peacewhich took place in Geneva in July 2014 couldnot lead to the fulfillment of its mandateestablished by the HRC in resolution 23/16. TheChair-Rapporteur announced that it was not hisintention to present in July 2014 a new text onthe basis of the proposals made by delegations.Yet, in his view, delegations demonstrated theirdesire to advance the work and displayedwillingness to negotiate. His goal was to obtaina clear understanding of the positions of allthose involved in order to finalize the text.25 Itcan be anticipated that the deliberations andresolutions of the current 69th session of the UNGeneral Assembly (2014-2015) will give a newimpetus to the diplomatic efforts for theimplementation of the mandate of the HRC onthe matter. Yet, success is far from certain. Toquote a diplomatic expression used by theformer UN Secretary- General BoutrosBoutros–Ghali, the world organization risks tobe “debilitated by political opportunism”26 while

24 See the full report, the list of documents and otheruseful information athttp://www.ohchr.org/EN/HRBodies/HRC/RightPeace/Pages/SecondSession.aspx.25 See note 24 supra.26 See Boutros Boutros –Ghali, An Agenda for Peace,United Nations, New York, 1992, p.47. See also KofiAnnan’s acceptance speech for Nobel Peace Prize at

dealing with the codification and progressivedevelopment of the right to peace.

We witness contradictory trends inapproaches on the right to peace. Examples arenumerous. We will reproduce just a few ofthem. The legislative authority of the UNGeneral Assembly on the issue of the right topeace was further strengthened by a resolutionadopted on December 18, 2013 under thesymbol and title 68/175. Promotion of ademocratic and equitable international order inwhich the plenary forum of the UN “Affirmsthat a democratic and equitable internationalorder requires, inter alia, the realization of thefollowing: […] The right of all peoples topeace”. This resolution was adopted by arecorded vote of 132 in favor to 52 against, with6 abstentions. Romania voted against.27

While the UN resolutions are characterizedas being simple, non-mandatoryrecommendations, the right to peace isfrequently invoked in connection with the dutiesof States with respect to disarmament treatieswhose mandatory nature is not questioned.Thus, Article 6 of the Treaty on theNon-Proliferation of Nuclear Weapons (1st July1968) stipulates that “Each of the Parties to theTreaty undertakes to pursue negotiations ingood faith on effective measures relating tocessation of the nuclear arms race at an earlydate and to nuclear disarmament, and on a treatyon general and complete disarmament understrict and effective international control.”28

Mention should be also made of the advisoryopinion of the International Court of Justice ofJuly 8, 1996 that there is “an obligation topursue in good faith and bring to a conclusionnegotiations leading to nuclear disarmament inall its aspects ”.29

http://www.nobel.se/peace/laureates/2001/annan-lecture.html27 The full text of the resolution is available athttp://www.un.org/en/ga/68/resolutions.shtml.28 For an analysis of the Treaty and its full text seehttp://www.state.gov/documents/organization/141503.pdf.29 On 8 July 1996 the International Court of Justicehanded down its advisory opinion on the request made bythe UN General Assembly on the question concerning theLegality of the Threat or Use of Nuclear Weapons. Seethe full text of the opinion athttp://www.icj-cij.org/docket/index.php?sum=498&code=unan&p1=3&p2=4&case=95&k=e1&p3=5.

DREPTURILE OMULUI 21

The right to peace also includes the right tooppose the war. The legal evidence is offered byArticle 20 of the International Covenant onCivil and Political Rights which states: “Anypropaganda for war shall be prohibited bylaw.”30

In its resolution no. 67/173 - Promotion ofpeace as a vital requirement for the fullenjoyment of all human rights by all, adopted onDecember 20, 2013 the UN General Assembly“Underlines the vital importance of educationfor peace as a tool to foster the realization ofthe right of peoples to peace, and encouragesStates, the specialized agencies of the UnitedNations system, and intergovernmental andnon-governmental organizations to contributeactively to this endeavor”.31

Indeed, according to the great Germanphilosopher Georg Hegel, “education is the artof making man ethical”32, while the famousSouth-African statesman Nelson Mandelabelieved that “education is the most powerfulweapon which you can use to change theworld”.33

These ideas have remarkable implicationstoday, when educational institutions areexpected to bring active contributions to thecollective efforts to universalize humanism andbring about a galaxy of knowledge in favor ofpeace as a supreme value of humankind.

Ban Ki-moon, the UN Secretary-General,stated in many occasions that there is no greatertool than education to enhance human dignity,promote a culture of non-violence, and buildlasting peace. In his opinion, through education,the world community of nations can craft newways of living with each other and the planet.Moreover, education can also lay the foundationfor developing new forms of global citizenshipand solidarity that are essential during thecurrent global era.34

30 The full text of the Covenant is available athttp://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/ccpr.aspx.31 See the relevant resolution at http://www.un.org/documents/resga.htm.32 See Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Quotes, available athttp://www.goodreads.com/author/quotes/6188.Georg_Wilhelm_Friedrich_Hegel.33 See Nelson Mandela, Quotes, available athttp://www.goodreads.com/quotes/16243.34 The full text is available at UN Secretary-General BanKi-moon’s Statements www.un.org/sg/statements/

In this regard, the professional discussionsand UN documents about the University forPeace established in 1980 and based in CostaRica are quite instructive. This University whichis open to all 193 UN member states placesspecial emphasis on the areas of conflictprevention, peacekeeping, peacebuilding andthe peaceful settlement of disputes. It haslaunched programs in the areas of democraticconsensus-building and training of academicexperts in the techniques of peaceful resolutionof conflicts. Special attention has been paid topromoting education for peace that fostersrespect for the values inherent in peace anduniversal coexistence among peoples, includingrespect for the life, dignity and integrity ofhuman beings, as well as friendship andsolidarity at the global level.

In this context, it is appropriate to recall thesignificance of the UN General Assembly appealaddressed to the states that have not already doneso to accede to the International Agreement forthe Establishment of the University for Peace,thereby demonstrating their support for aneducational institution devoted to the cause of auniversal culture of peace.

In accordance with Article 2 of the Charter ofthe University for Peace, which is annexed tothe above mentioned Agreement, the Universityis established with a clear determination toprovide humanity with an internationalinstitution of higher education for peace andwith the aim of promoting among all humanbeings the spirit of understanding, tolerance andpeaceful coexistence, to stimulate cooperationamong peoples and to help lessen obstacles andthreats to world peace and progress, in keepingwith the noble aspirations proclaimed in the UNCharter. To this end, the University shallcontribute to the great universal task ofeducating for peace by engaging in teaching,research, post-graduate training anddissemination of knowledge fundamental to thefull development of the human person andsocieties through the interdisciplinary study ofall matters relating to peace.

An Appendix to the Charter contains theGeneral principles formulated by theCommission on the University for Peaceestablished by the General Assembly pursuantto its resolution 34/111 of 14 December 1979. Inaccordance with this document the persistence

22 DREPTURILE OMULUI

of war in the history of mankind and thegrowing threats against peace jeopardize thevery existence of the human race and make itimperative that peace should no longer beviewed as a negative concept, as the end ofconflict or as a simple diplomatic compromise,but rather that it should be achieved and ensuredthrough the most valuable and most effectiveresource that man possesses: education.

The same document contains the followingstrong assessment which is not publicized bymass-media: “Peace is the primary andirrevocable obligation of a nation and thefundamental objective of the United Nations; it isthe reason for its existence. However, the best toolfor achieving this supreme good for humankind,namely education, has not been used.”35

In a realistic approach, this assessmentreminds that many nations and internationalorganizations have attempted to attain peacethrough disarmament. This effort must becontinued; yet facts show that man should notbe too optimistic as long as the human mind hasnot been imbued with the notion of peace froman early age.

The conclusion of this assessment is action –oriented and the language used is imperative:decision must be made to save the human race,which is threatened by war, through educationfor peace. The reason invoked for this appeal ishighly persuasive: if education has been theinstrument of science and technology, there isall the more reason to use it to achieve thisprimary right of the human being, which can bepresumed to be the right to peace.

Since 2012 there is a European center of theUniversity for Peace based in The Hague. Thiscenter has the task to strengthen peace educationby organizing professional trainings, lectures,seminars, and workshops. Educational andresearch programs are characterized by theinteraction between theory and practice, alsocontributing to policy innovations, and beinguseful to both academics and professionals.36

The arguments in support of peace educationhave to be addressed first of all to young peoplewho need help in combating the violence theysee around them. More importantly, conflictresolution education contributes to the35 All information about the University for Peace,including the elements used in this article, are availableat its official site http://www.upeace.org/.36 See note 35 supra.

development of resilience in young people. Itimproves their social and emotional abilities, aswell as their academic performance, and at thesame time helping them to eliminatemanifestations of vandalism and violence.37

If the science of peace is further developedunder the name of irenology, it should lead toadequate new academic curricula adapted to thespecific needs of the developed and developingcountries. If it is successful, peace educationwill produce new generations of inspirationalleaders and enlightened citizens who canadvance the right to peace, being themselveswell equipped to work with the NGOs and thepublic opinion.

Martin Luther King stated: “In order not toperish together as fools, we must learn to livetogether as brothers.”38 This can be achieved bya solid process of education leading not only toaccumulating knowledge but also toassimilating strong peace-oriented beliefs. Inthis respect Mahatma Gandhi asserted: “Yourbeliefs become your thoughts. Your thoughtsbecome your words. Your words become youractions. Your actions become your habits. Yourhabits become your values. Your values becomeyour destiny.”39

In accordance with the UN resolution 61/271entitled International Day of Non-Violence ofJune 15, 2007,a document co-sponsored bymany states, including Romania, the UNGeneral Assembly proclaimed October 2 as theInternational Day of Non-Violence, a day to becommemorated worldwide40. In 2014 this daymarked the 145th anniversary of the birth ofMahatma Gandhi, leader of the Indianindependence movement and pioneer of thephilosophy and strategy of non-violence, a

37 Useful information for these considerations can befound in the book by Douglas Roche, The Human Rightto Peace, mentioned in note 14 supra.38 This quote was taken from www.betterworld.net/quotes/diversity-quotes-3.htm39 Mahatma Gandhi’s quote is available athttp://www.quotes.net/quote/41782.40 The draft resolution was submitted by India on behalfof 140 counties representing all continents. Its full text isavailable at http://www.un.org/documents/resga.htm.While introducing the draft, the Indian representativequoted Mahatma Gandhi who said : “Non-violence is thegreatest force at the disposal of mankind. It is mightierthan the mightiest weapon of destruction devised by theingenuity of man”. See http://www.mea.gov.in/images/main_2007.pdf

DREPTURILE OMULUI 23

visionary man who believed that, without truthand non-violence, there can be nothing but thedestruction of humanity.

In accordance with UN resolutions,non-violence, tolerance, full respect for allhuman rights and fundamental freedoms for all,democracy, development, mutual understandingand respect for diversity are inter-linked andmutually reinforcing.

Mahatma Gandhi’s doctrine of non-violence isparticularly topical now, at a time when extremeviolence is dramatically visible in many parts of theworld. Thus, re-emphasizing the universal relevanceof the principle of non-violence, promoting the rightto peace and making it tangible must be treated as acrucial task on our planet if the community ofnations truly believes that global peace is asupreme value of humankind.

The UN Secretary-General’s message on theInternational Day of Non-Violence (2014)contains instructive ideas which deserve to bere-emphasized in connection with the right topeace. In accordance with this message, theprinciples enshrined in the UniversalDeclaration of Human Rights, adopted in 1948,the year of Gandhi’s death, owe much to hisbeliefs. It is timely to recall Gandhi’s call forpeace and reconciliation, and his warning that,“An eye for an eye ends up making the wholeworld blind.” The message contains a strongappeal to foster a culture of peace, built ondialogue and understanding, for living togetherin harmony while respecting and celebratinghumanity’s rich diversity. Finally, the samemessage formulates expressis verbis a call on allpeople to counter the forces of intolerance,advance global citizenship and forge humansolidarity based on Mahatma Gandhi’sphilosophy of non-violence.41

From a strictly institutional perspective, it issignificant that in a most recent UN reportentitled “Promotion of a culture of peace andinterreligious and intercultural dialogue,understanding and cooperation for peace” thefinal conclusion of the document reads asfollows: “The present report demonstrates thecommitment of a large number of UnitedNations entities to the promotion of a culture ofpeace in the broad sense of the word. It also

41 See the full text of the message at UNSecretary-General Ban Ki-moon’s Statementswww.un.org/sg/statements/

reveals the interconnectedness between theculture of peace and interreligious andintercultural dialogue, calling for anincreasingly integrated approach on the part ofthe entities of the United Nations system tothese problems, particularly in their activities atthe field level.”42

Henry Kissinger asserted in 2014 that “Ourage is insistently, at times almost desperately, inpursuit of a concept of world order”.43

In our view that concept must clearlyincorporate in its content the right to peace. Yet,the codification and progressive development ofthis right is an open process with unpredictableoutcome. While realistically expecting moreprogress in this process, it is usefully to recall atopical appeal formulated by Nicolae Titulescu,who on November 19, 1930, in a lecture givenin English at Cambridge University stated :“[..]in order to build a lasting Peace, do notcontent yourselves with the existing structure oflegal instruments, but rather try to make,everyone for oneself, courageously, thenecessary effort and come closer to those fromwhom you are separated by the temporaryoutlook of immediate interest”.44

Young people have to be sensitive to such ahumanistic appeal as they would benefit inpractical terms from a universal culture ofpeace, if the right to peace is globallyrecognized as a genuine right. They will have tofight for it. If they fail in their efforts, there is adangerous risk that the current dramaticupheavals on our planet will herald the collapseof the existing world order. However, a lastingconsensus on the recognition, respect,promotion and full implementation of the rightto peace would be a pivotal guarantee for apeaceful world order.

42 The report was circulated on 2 October 2014 under thesymbol A/69/413 and will be considered during the 69thsession of the UN General Assembly. An interestingpresentation about globalization and culture can be foundin Dr. Ion Diaconu , Cultura si drepturile omului, EdituraPro Universitaria,Bucuresti ,2012,pp.168-179.See alsoDavid Adams, Moving from a Culture of War to aCulture of Peace at http://www.forusa.org43 See Henry Kissinger, World Order, Penguin Press HC,New York, 2014, p. 432. The quote was taken fromhttp://www.amazon.com/World-Order-Henry-Kissinger/dp/1594206147.See also Ethical Globalization Initiative athttp://www.eginitiative.org.44 See Nicolae Titulescu, Pledoarii pentru pace,EdituraEnciclopedica, Bucuresti,1996, p. 301.

24 DREPTURILE OMULUI

DREPTUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI LA VIAŢĂINDEPENDENTĂ ŞI INTEGRARE ÎN COMUNITATE

ANNA MARIA NEAGOE*

AbstractBeing independent, considered by many of us as the default, is for people with disabilities often a luxury. Independent living refers to the ability of persons with disabilities to make choices and decisions about their own

lives and to enjoy the same degree of autonomy as persons without disabilities. Convention on the Rights of Persons with Disabilities reaffirms the right of persons with disabilities to live

independently and participate fully in all aspects of life. This means that people with disabilities should have theopportunity to have their own home, just like any person, and equal access to all services – from transport, informationand communication, as well as public facilities and services.

Keyword: persons with disabilities, independent living, institutional care, Convention on the Rights of Persons withDisabilities

RésuméÊtre indépendant est considéré par beaucoup d’entre nous comme valeur par défaut, mais pour les personnes

handicapées c’est souvent un luxe. Par une vie autonome nous comprenons la capacité des personnes handicapées à faire des choix et des décisions

concernant leur propre vie et de jouir de la même autonomie que les personnes non handicapées. La Convention relative aux droits des personnes handicapées réaffirme le droit des personnes handicapées à vivre

de façon indépendante et de participer pleinement à tous les aspects de la vie. Cela signifie que les personneshandicapées devriez avoir la possibilité d’avoir leur propre maison, comme toutes les personnes, et un accès égal à tousles services – de transport, d’information et de communication, ainsi que à installations et à services publics.

Mots-clés: personnes handicapées, l’autonomie, l’institutionnel, la Convention relative aux droits des personneshandicapées

Cadrul conceptual. Conceptul de „viaţăindependentă”, aşa cum este văzut desusţinătorii lui, este o filozofie, un mod de aprivi dizabilitatea şi societatea, dar şi o mişcarela nivel mondial a persoanelor cu dizabilităţicare lucrează pentru autodeterminare, respect desine şi egalitate de şanse.*

În majoritatea ţărilor, promotorii acesteimişcări susţin că abordarea predominantmedicală a dizabilităţii contribuie la atitudininegative faţă de persoanele cu dizabilităţi,prezentându-le ca bolnavi, ca obiecte deintervenţie profesională, ca o povară pentru eiînşişi şi familiile lor, dependente de actele decaritate ale celorlalţi, ceea ce determinăconsecinţe asupra oportunităţilor lor de a-şiconstrui propria familie, de a urma diverseforme de educaţie sau de a se angaja.

Mişcarea „Viaţă Independentă”, dezvoltatădin Mişcarea Drepturilor Persoanelor cuDizabilităţi (Disability Rights Movement, 1960)militează pentru înlocuirea conceptelor deeducaţie specială, reabilitare, integrare,

* Cercetător ştiinţific.

normalizare, cu o nouă paradigmă dezvoltată depersoanele cu dizabilităţi: pentru nevoile lor,persoanele cu dizabilităţi sunt cei mai buniexperţi, şi, prin urmare, ele trebuie să iainiţiativa, în mod individual şi colectiv, pentruproiectarea şi promovarea unor soluţii mai bune.

În filosofia „viaţă independentă”, persoanelecu dizabilităţi sunt în primul rând văzute încalitatea lor de cetăţeni şi doar în al doilea rândîn calitate de consumatori de servicii medicale,reabilitare sau servicii sociale. În calitate decetăţeni în societăţile democratice, persoanelecu dizabilităţi au acelaşi drept la participare, laaceeaşi gamă de opţiuni, grad de libertate,control şi auto-determinare.

Astfel, activiştii mişcării cer eliminareabarierelor de infrastructură, instituţionale şi deatitudine şi adoptarea principiului designuniversal. În funcţie de dizabilitatea individului,serviciile de sprijin precum tehnologia asistivăsau asistenţa personală sunt considerate ca fiindnecesare pentru a realiza egalizarea şanselor.

De-a lungul anilor, Mişcarea „ViaţăIndependentă” s-a extins din America de Nord

DREPTURILE OMULUI 25

în toate continentele, susţinerea mişcării şiutilizarea rezultatelor activităţii devenind uningredient important al politicilor sociale dinmulte ţări.

Viaţa independentă nu înseamnă căpersoanele cu dizabilităţi vor să facă totul doarprin ele însele, că nu ar avea nevoie de nimeni,ci se referă la capacitatea acestora de a facealegeri, de a lua decizii cu privire la propriaviaţă şi de a se bucura de acelaşi grad deautonomie ca şi fraţii şi surorile lor, vecinii şiprietenii lor fără dizabilităţi. Persoanele cudizabilităţi sunt oameni obişnuiţi careîmpărtăşesc aceeaşi nevoie de a se simţi incluşi,recunoscuţi, vrând să trăiască împreună cufamiliile lor, să frecventeze şcolile de cartier, săfolosească aceleaşi mijloace de transport ca şivecinii lor, să se angajeze la locuri de muncăcare sunt în conformitate cu educaţia şiinteresele lor, şi să-şi întemeiem propriafamilie.1

Context european. Uniunea Europeană şistatele sale membre sunt fondate pe valorilecomune ale respectării demnităţii umane,libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului dedrept şi respectarea drepturilor omului. Toatepersoanele au dreptul de a trăi independent şi dea fi incluse în comunitate, dreptul de a alegelocul de reşedinţă, unde şi cu cine să locuiască,şi dreptul de a trăi în demnitate. Aceste drepturisunt prevăzute în tratate internaţionale relevantedin domeniul drepturilor omului: Cartadrepturilor fundamentale a Uniunii Europeane,Carta Socială Europeană, revizuită, Convenţiaprivind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel, potrivit prevederilor art. 6 al Carteidrepturilor fundamentale a Uniunii Europeane2,Uniunea recunoaşte şi respectă dreptulpersoanelor cu dizabilităţi de a beneficia demăsuri care să le asigure autonomia, integrareasocială şi profesională, precum şi participarea laviaţa comunităţii.

Aşa cum este reglementat în art. 15, pct. 3 alCartei Sociale Europene, revizuită3, în vedereagarantării exercitării efective de către persoanele

1 A se vedea declaraţía dr. Adolf Ratzka, IndependentLiving Institute, Stockholm,http://www.independentliving.org2 Proclamată de către Comisia Europeană, ParlamentulEuropean şi Consiliul Uniunii Europene la data de 7decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de laNisa.3 Adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996.

cu dizabilităţi, indiferent de vârstă, de natura şide originea dizabilităţii lor, a dreptului laautonomie, la integrare socială şi la participareîn viaţa comunităţii, părţile se angajează, să iamăsuri care vizează depăşirea dificultăţilor decomunicare şi de mobilitate şi care să le permităaccesul la mijloacele de transport, la locuinţă, laactivităţi culturale şi la petrecerea timpului liber.

Prin articolul 19 al Convenţiei privinddrepturile persoanelor cu dizabilităţi4, învederea recunoaşterii dreptului egal al tuturorpersoanelor cu dizabilităţi de a trăi încomunitate, cu şanse egale cu ale celorlalţi.Părţile vor lua măsuri eficiente şi adecvatepentru a se asigura că persoanele cu dizabilităţise bucură pe deplin de acest drept şi de deplinaintegrare în comunitate şi participare la viaţaacesteia, inclusiv asigurându-se că: auposibilitatea de a-şi alege locul de reşedinţă,unde şi cu cine să trăiască, în condiţii deegalitate cu ceilalţi, şi nu sunt obligate sătrăiască într-un anume mediu de viaţă; au accesla o gamă de servicii la domiciliu, rezidenţiale şialte servicii comunitare de suport, inclusiv laasistenţă personală necesară vieţii şi integrării încomunitate, ca şi pentru prevenirea izolării sausegregării de comunitate; serviciile şi facilităţilecomunitare pentru populaţie în general suntdisponibile şi răspund nevoilor acestora.

În vederea garantării implementării efective aConvenţiei privind drepturile persoanelor cudizabilităţi, Comisia Europeană a elaboratStrategia europeană 2010-2020 pentrupersoanele cu dizabilităţi: un angajamentreînnoit pentru o Europă fără bariere5 al căreiobiectiv este acela de a oferi persoanelor cudizabilitati capacitatea de a se bucura dedrepturi depline şi de a beneficia complet departiciparea la viaţa socială şi economicăeuropeană. Unul dintre cele opt domenii deacţiune identificate de Comisie pentru apromova incluziunea persoanelor cu dizabilităţieste Participarea, conform căruia persoanele cudizabilităţi trebuie să îşi poată exercita pe deplindrepturile lor fundamentale legate de cetăţeniaeuropeană, strategia contribuind la:

– eliminarea obstacolelor din calea

4 Semnată de Uniunea Europeană la 30 martie 2007 şiratificară la 23 decembrie 2010.5 Comunicată Parlamentului European, Consiliului,Comitetului Economic şi Social European şi ComitetuluiRegiunilor în 15 noiembrie 2010, COM(2010) 636 final –nepublicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

26 DREPTURILE OMULUI

mobilităţii persoanelor cu dizabilităţi, în calitatede indivizi, consumatori, studenţi, actorieconomici şi politici;

– garantarea calităţii îngrijiriiinstituţionalizate şi a instalării în instituţiispecializate, datorită finanţării din fonduristructurale;

– garantarea accesibilităţii organizaţiilor,structurilor şi serviciilor, inclusiv cele sportiveşi culturale.

În practică, dreptul de a trăi în comunitate, cenecesită disponibilitatea serviciilor bazate pecomunitate oferind astfel sprijinul de careoamenii au nevoie şi permiţând, totodată,participarea acestora la viaţa cotidiană, apare încontradicţie cu plasamentul pe termen lung alpersoanelor în instituţii rezidenţiale. Este dificila oferi o definiţie atotcuprinzătoare a „îngrijiriiinstituţionalizate”, în principal din cauzacadrelor legislative şi culturale diferite alestatelor membre. De exemplu, în unele state,chiar şi serviciile comunitare non-rezidenţialesunt clasificate ca „instituţii”, alte definiţii aleinstituţiilor se bazează pe numărul de locuri deexemplu, se defineşte ca instituţie rezidenţialăinstituţia cu 30 sau mai multe locuri.

Mai degrabă decât dimensiunea instituţiei,„îngrijirea instituţională”, trebuie definită avândîn vedere drepturile omului şi demnitateautilizatorilor, calitatea vieţii şi a sănătăţii,autonomia şi incluziunea socială. Astfel,caracteristicile tipice ale „culturii instituţionale”sunt: depersonalizarea (îndepărtarea bunurilorpersonale, semne şi simboluri ale individualităţiişi umanităţii), rigiditatea dată de rutină (orarefixe pentru starea de veghe, servirea mesei şiactivităţile zilnice, indiferent de preferinţelepersonale sau de nevoile individului),tratamentul bloc (lucrul cu oamenii, în grupuri,fără respectarea intimităţii) şi distanţa socială(simbolizând statutul diferit al personalului şirezidenţilor). Locuitorii din aceste instituţiidezvoltă pasiv un comportamentul de adaptare alor la aceste rutine, la plictiseală şi la lipsă deactivităţi semnificative.

În cele din urmă, practicile de îngrijirereflectă atitudini şi credinţe care au fostconsiderate necesare pentru personal, în scopulde a face faţă sarcinilor stabilite de instituţie.Etica de îngrijire în instituţii rezidenţiale a fostîn mod tradiţional paternalistă, mai degrabădecât interactivă. În aceste instituţii dominaţia

profesioniştilor din domeniul medical şipersonalul medical continuă să menţină distanţasocială dintre personal şi utilizatori. Modelulmedical de îngrijire prezintă riscul de a reduceindivizii la diagnosticele lor.

Pornind de la aceste considerente, „îngrijireainstituţională” va fi astfel înţeleasă ca oriceîngrijire rezidenţială unde:

- utilizatorii sunt izolaţi de comunitatea mailargă şi/sau obligaţi să trăiască împreună;

- aceşti utilizatori nu au suficient controlasupra vieţii lor şi asupra deciziilor care îiafectează;

- cerinţele instituţiei în sine tind să aibăprioritate faţă de nevoile individualizate aleutilizatorilor.

Deşi cei mai mulţi oameni care au nevoie desprijin preferă să beneficieze de servicii ladomiciliu sau într-un cadru bazat pe comunitate,mai degrabă decât într-o instituţie, în multe ţăriîngrijirea instituţională încă reprezintă mai multde jumătate din cheltuielile de asistenţă publică.În timp ce acest model este cel mai pronunţat înţările din Europa Centrală şi de Est, în unelestate membre ale UE, cu norme legislative şiadministrative excesiv de rigide (de exemplu, cuprivire la finanţare, securitate sau igienă) estedificil să se asigure servicii în alte situaţii decâtîn instituţii mari.6

Aproape 1.2 milioane de copii şi adulţi cudizabilităţi trăiesc în instituţii rezidenţiale. Pesteun sfert de locuri din aceste instituţii suntocupate de persoane cu dizabilităţi intelectuale,în timp ce persoanele cu probleme de sănătatemintală reprezintă următorul grupul cel maireprezentat. În ţările Uniunii Europene, sprijinulfinanciar acordat de la bugetul statului pentrufinanţarea instituţiilor rezidenţiale estediferit7:16 ţări utilizează, cel puţin în parte,fonduri de la bugetul de stat (locale sauregionale) pentru a sprijini instituţiile cu maimult de 100 de locuri, în 21 de ţări fondurile dela bugetul statului sunt folosite pentru a sprijiniinstituţiile cu mai mult de 30 de locuri, 12 dintreţări utilizează, deşi într-o măsură foarte mică,

6 A se vedea EU Joint Report on Social Protection andSocial Inclusion, Council of the European Union,Brussels, 2010 7 A se vedea Mansell J., Knapp M., Beadle-Brown J., andBeecham J. (2007) Deinstitutionalisation and communityliving – outcomes and costs: report of a European Study.Volume 2: Main Report. Canterbury: Tizard Centre,University of Kent.

DREPTURILE OMULUI 27

fondurile de la bugetul de stat, pentru finanţareainstituţiilor cu mai puţin de 30 de locuri. Înmajoritatea ţărilor Uniunii, finanţareainstituţiilor cu mai puţin de 30 de locuri serealizează de către organizaţiileneguvernamentale.

Uniunea Europeană sprijină tranziţia de laîngrijirea instituţională la alternativele bazate pecomunitate, considerând că acestea pot oferirezultate mai bune pentru utilizatori şi familiilelor, costurile fiind comparabile atunci când sebazează pe standarde de calitate comparabile.Tranziţia la viaţa în comunitate se bazează pe unset de principii comune, rezultate din bunelepractici existente, inclusiv8: respectareadrepturilor utilizatorilor şi implicarea lor înprocesul de luare a deciziilor; prevenireainstituţionalizării; crearea de serviciicomunitare; închiderea de instituţii; restricţiiprivind investiţiile în instituţiile existente;dezvoltarea resurselor umane; utilizareaeficientă a resurselor; controlul calităţii;dezvoltarea unei abordări holistice dincolo deviaţă independentă pentru a acoperi domeniiconexe, cum ar fi angajarea, politică socială şitransport; continua creştere a gradului deconştientizare.

Legislaţia UE nu abordează directproblema unor scheme de asistenţă personală,acestea fiind o chestiune de competenţănaţională. În conformitate cu principiul egalităţiide tratament, cetăţenii unui stat membru al UEşi persoanele care locuiesc în acea ţară fără a firesortisanţi ai acestuia sunt egali în ceea cepriveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute delegislaţia naţională, principiu aplicabil în toateramurile tradiţionale ale securităţii sociale:boală, maternitate, accidente la locul de muncă,boli profesionale, prestaţii de invaliditate, ajutorde şomaj, prestaţii familiale, pensii şi prestaţiide pre-pensionare, ajutoare de deces9. Oprestaţie care să susţină „viaţa independentă,cum ar fi asistenţa personală ar trebui să fieconsiderată ca o prestaţie de boală pentru a

8 A se vedea Report of the Ad Hoc Expert Group on theTransition from Institutional to Community-based Care,European Commission Directorate-General forEmployment, Social Affairs and Equal Opportunities,2009, p.19.9 A se vedea Regulation (EC) No 883/2004 of theEuropean Parliament and of the Council of 29 April 2004on the coordination of social security systems, OfficialJournal of European Union 2004 L 314.

putea fi exportată în conformitate cu legislaţiaUE, de vreme ce nu există nicio obligaţie înconformitate cu legislaţia UE privindposibilitatea de a exporta astfel de prestaţii.10

Persoanele care se străduiesc să trăiascăindependent în comunitate au nevoie de uncontext comunitar care să permită aceasta, faptce ridică întrebări cu privire la capacitateaserviciilor comunitare actuale, atât în termeni definanţe şi resurse umane cât şi în ce priveştesatisfacerea nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Principalele obstacole în calea vieţiiindependente includ legislaţia şi politicile carenu reuşesc să susţină autonomia în mod adecvat,lipsa locuinţelor adecvate în comunitate şi aopţiunilor de asistenţă, persistenţa atitudinilornegative şi a aşteptărilor scăzute care predominăîn societate, printre familii, profesionişti şifactori de decizie; şi factorii socio-economicicare limitează domeniul de aplicare pentruexercitarea alegerii şi controlului, inclusivdezavantajul pe piaţa forţei de muncă şiveniturile reduse.

În ciuda eforturilor de dezinstituţionalizare,continuarea existenţei instituţiilor de maridimensiuni şi persistenţa culturii instituţionalecontribuie la limitările alegerii şi autonomieiindividuale. Persoanele cu dizabilităţi nu se potbucura de incluziune socială şi participare încomunitate, fără un sprijin adecvat ales în modliber şi controlat de acestea.

Lipsa de încurajare, împuternicire şi deoportunităţi de a dezvolta abilităţi şiindependenţă pot, de asemenea, impuneconstrângeri asupra oportunităţilor de a trăiindependent şi de a participa la viaţacomunităţii. Fără un venit adecvat şiindependent, măsuri de sprijin şi de integrareadecvate, persoanele cu dizabilităţi se potconfrunta în continuare cu izolare socială, chiardacă acestea se află fizic într-o casă sau unapartament în comunitate.

Iniţiative cheie în politici, legislaţie şipractici, ce pot facilita progresul ajutândpersoanele cu dizabilităţi să trăiascăindependent în cadrul comunităţii trebuie să fie

10 A se vedea Disability Benefits and Entitlements inEuropean Countries: Mutual Recognition andExportability of Benefits — A synthesis of evidenceprovided by ANED country reports and additionalsources, Academic Network of European Disabilityexperts (ANED), 2010, p. 37.

28 DREPTURILE OMULUI

însoţite de: 11

- măsurile legislative şi administrative pentrua sprijini procesul de luare a deciziilor de cătrepersoanele cu probleme de sănătate mintală saudizabilităţi intelectuale;

- măsuri care să asigure că sprijinul pentruviaţa independentă, adecvat, de bună calitate,personalizat, şi în mod liber ales este pus ladispoziţie în mod independent de tipul deorganizare al vieţii;

- măsuri care să asigure că sprijinul estedisponibil familiilor copiilor cu dizabilităţi şipărinţilor cu dizabilităţi, pentru a le permite săaibă grijă de copiii lor;

- măsurile de consolidare a independenţeifinanciare a persoanelor cu dizabilităţi prinpromovarea programelor de securitate socială şiangajare;

- măsuri de combatere a discriminării şi deasigurare a accesului egal la angajare şi ladomenii-cheie ale vieţii sociale, precumeducaţia, cultura, petrecerea timpului liber şifurnizarea de bunuri şi servicii, inclusiv acţiuniafirmative pentru a remedia inegalităţileexistente;

- măsuri pentru a reduce orice sarcinăadministrativă asociată cu accesarea şi utilizareaserviciilor de sprijin public, inclusiv prinfurnizarea de informaţii accesibile şi relevante,în special în ceea ce priveşte drepturile;

- măsuri de sprijin pentru dezvoltareaorganizaţiilor de auto-advocacy şi măsuri decreştere a participării active şi implicarea înpolitică şi în programul de dezvoltare şi de luarea deciziilor a persoanelor cu dizabilităţi;

- măsuri pentru a asigura participarea politicăa persoanelor cu dizabilităţi. Dreptul de vot esteo condiţie de bază pentru implicarea efectivă înprocesul politic;

- măsuri de creştere a gradului deconştientizare cu privire la mecanismele cegestionează plângerile şi de spriinire apersoanelor cu dizabilităţi pentru acces lajustiţie şi participare la procedurile judiciare.

Aşadar, încă sunt necesare eforturisuplimentare cu privire la dezinstituţionalizarece trebuie însoţite de reforme în domeniul deeducaţie, sănătate, ocuparea forţei de muncă,cultură şi servicii de suport.

11 European Union Agency for Fundamental Rights –Choice and control: the right to independent living, 2012,fra.europa.eu.

În ciuda unui grad sporit de sensibilitate lanivel de politici, 23% dintre persoanele cudizabilităţi din Europa consideră că nu suntincluse în comunitate. Persoanele cu dizabilităţiexprimă o nemulţumire cu privire la viaţa lorsocială: aproximativ 46% dintre acestea, învârsta de peste 18 ani declară un scor între 1 la 5(unde 10 este satisfacţia maximă), comparativcu 14,6% dintre persoanele fără dizabilităţi.45,8% dintre persoanele cu vârsta de peste 50ani, cu dificultăţi în viaţa cotidiană primescajutor, dintre aceştia, aproximativ 8,8%consideră că ajutorul primit „uneori” sau„aproape niciodată” a răspuns nevoilor lor.12

Competenţa UE pentru promovarea vieţiiindependente şi integrării în comunitate estepartajată cu statele membre, Comisiaangajându-se să promoveze utilizarea fondurilorstructurale pentru a sprijini statele membre înprocesul de tranziţie de la serviciileinstituţionale la cele comunitare şi pentru acreşte gradul de conştientizare a situaţieipersoanelor cu dizabilităţi care trăiesc îninstituţii rezidenţiale, în special copii şipersoanele în vârstă. Fondurile structurale suntprintre principalele instrumente ale politicii decoeziune a UE, cu scop de reducere adecalajelor dintre regiunile europene13. Astfel,pentru perioada 2007-2013, dispoziţianon-discriminare, în special, accesibilitateapentru persoanele cu dizabilităţi a fostidentificată ca fiind unul dintre criteriile cetrebuiau respectate în cadrul operaţiunilor decofinanţare din fonduri structurale.14

Pentru perioada de programare 2014-2020,operaţiunile de cofinanţare din fonduristructurale şi de investiţii europene (fonduriESI) se vor derula cu respectarea unor dispoziţiinoi care să reflecte intrarea în vigoare a CDPDşi să sporească promovarea egalităţii de şanse, anediscriminării, incluziunii şi accesibilităţii

12 Report on the implementation of the UN Convention onthe Rights of Persons with Disabilities (CRPD) by theEuropean Union, European Comission, Brussels, 2014,SWD (2014) 182 final, pp. 24-25. 13 A se vedea pct. 2.1. 2 – Participare, Strategia2010-2020 pentru persoanele cu dizabilităţi: unangajament reînnoit pentru o Europă fără bariere,COM(2010) 636 final.14 A se vedea articolul 16, Regulamentul (CE)1083/2006al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generaleprivind Fondul European de Dezvoltare Regională,Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi deabrogare a Regulamentului (CE) 1260/1999.

DREPTURILE OMULUI 29

pentru persoanele cu dizabilităţi, statele membreşi Comisia vor trebui să ia măsuri adecvatepentru a preveni orice discriminare pe motiv dedizabilitate în timpul pregătirii şi implementăriiprogramelor, accesibilitatea fiind luată înconsiderare pe parcursul acestor etape. Tranziţiade la îngrijirea instituţionalizată la serviciicomunitare trebuie să rămână una dintrepriorităţile de investiţii ale fondurilor structuralepentru perioada următoare15, construirea de noiinstituţii rezidenţiale sau renovarea şimodernizarea celor existente trebuie să fieabordate doar ca măsuri tranzitorii în contextulunei strategii de dezinstituţionalizare, putând fijustificate doar în cazuri excepţionale, în careeste pusă în pericol viaţa rezidenţilor din cauzacondiţiilor materiale precare.

Context naţional. În România, dreptulpersoanei fizice de a dispune de ea însăşi, dacănu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordineapublică sau bunele moravuri este garantat deConstituţie16.

Potrivit actelor normative referitoare laevidenţă, domiciliu, reşedinţă şi acte deidentitate17, cetăţenii români au dreptul să-şistabilească sau să-şi schimbe, în mod liber,domiciliul ori reşedinţa.

Sistemul naţional de asistenţă socială seîntemeiază pe o serie de valori şi principii18,precum:

– respectarea demnităţii umane, potrivitcăreia fiecărei persoane îi este garantatădezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îisunt respectate statutul individual şi social şidreptul la intimitate şi protecţie împotrivaoricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic saueconomic;

– abordarea individuală, potrivit căreiamăsurile de asistenţă socială trebuie adaptatesituaţiei particulare de viaţă a fiecărui individ;acest principiu ia în considerare caracterul şicauza unor situaţii de urgenţă care pot afecta15 A se vedea Mansell J, Knapp M, Beadle-Brown J andBeecham, J (2007) Deinstitutionalisation and communityliving – outcomes and costs: report of a European Study.Volume 2: Main Report. Canterbury: Tizard Centre,University of Kent.16 A se vedea art. 26, Constituţia României.17 A se vedea art. 26, OUG 97/2005 privind evidenţa,domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilorromâni, republicată, cu modificările şi completărileulterioare.18 A se vedea art. art. 5 lit. d), e), l), r), Legea nr.292/2011 a asistenţei sociale.

abilităţile individuale, condiţia fizică şi mentală,precum şi nivelul de integrare socială apersoanei; suportul adresat situaţiei dedificultate individuală constă inclusiv în măsuride susţinere adresate membrilor familieibeneficiarului;

– respectarea dreptului la autodeterminare,potrivit căreia fiecare persoană are dreptul de aface propriile alegeri, indiferent de valorile salesociale, asigurându-se că aceasta nu ameninţădrepturile sau interesele legitime ale celorlalţi;

– egalitatea de şanse, potrivit căreiabeneficiarii, fără niciun fel de discriminare, auacces în mod egal la oportunităţile de împlinireşi dezvoltare personală, dar şi la măsurile şiacţiunile de protecţie socială.

Statul, prin autorităţile administraţiei publicecentrale şi locale, are obligaţia de a asiguramăsurile specifice de protecţie şi de asistenţăsocială, în conformitate cu nevoile particulareale persoanelor cu dizabilităţi, precum şi înfuncţie de situaţia familială şi socio-economicăa acestora. În baza principiului asigurării deoportunităţi egale, autorităţile publicecompetente au obligaţia să asigure toatemăsurile necesare destinate persoanelor cudizabilităţi în scopul facilitării participării activela viaţa comunităţii din care face parte persoanaşi a societăţii în general19.

Dreptul la asistenţă socială sub formaserviciilor sociale se acordă persoanei cudizabilităţi, în baza certificatului de încadrare îngrad şi tip de handicap obţinut ca urmare aevaluării socio-psiho-medicale.

În vederea asigurării serviciilor socialenecesare persoanelor cu dizabilităţi20, autorităţilepublice au obligaţia să iniţieze, să susţină şi sădezvolte servicii sociale centrate pe persoană, penevoile individuale ale acesteia, în colaboraresau în parteneriat cu persoane juridice, publiceori private; să implice în activităţile de îngrijire,reabilitare şi integrare a persoanei cu dizabilităţifamilia acesteia; să asigure asistenţă şi îngrijiresociomedicală la domiciliul persoanei cudizabilităţi.

Serviciile sociale destinate persoanelor cudizabilităţi se acordă la domiciliu, în centre de zi

19 A se vedea art. 79 alin.(2)-(3), Legea nr. 292/2011 aasistenţei sociale.20 A se vedea art. 30-34, Legea nr. 448/2006 privindprotecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cudizabilităţi, republicată, cu modificările şi completărileulterioare.

30 DREPTURILE OMULUI

organizate în comunitate şi în centrerezidenţiale. Numai în cazul în care asistarea,îngrijirea, recuperarea sau protecţia acestora nuse pot realiza la domiciliu se recomandăadmiterea persoanelor cu dizabilităţi în centrelerezidenţiale, autorităţile administraţiei publicelocale având obligaţia de a asigura, cu prioritate,servicii de îngrijire la domiciliu precum şicentre de zi adaptate nevoilor persoanelor cudizabilităţi.

În funcţie de natura deficienţei şi despecificul nevoilor de îngrijire, persoana cuhandicap grav, poate fi asistată şi îngrijită ladomiciliu de un asistent personal, angajat cucontract individual de muncă al administraţieipublice locale sau poate opta pentru oindemnizaţie pentru îngrijire. Asistentulpersonal şi însoţitorul persoanei cu handicapgrav beneficiază de facilităţi şi servicii desuport: gratuitate la transport urban şiinterurban.

Potrivit datelor statistice înregistrate la datade 30 iunie 201421, în România, 697.762 depersoane cu dizabilităţi, reprezentând 97,6% dinnumărul acestora, trăiesc în comunitate în timpce 17.129 persoane, reprezentând 2,4% dintrepersoanele cu dizabilităţi beneficiază de serviciisociale furnizate în cadrul instituţiilor deasistenţă socială rezidenţiale.

Analizând situaţia instituţiilor publice deasistenţă socială pentru persoanele adulte cudizabilităţi se observă o uşoară creştere (+7) aacestora, de la 335 înregistrate la finele anului2013, la 342, la 30.06.2014, datorată creşterii cu7 a numărului locuinţelor protejate (de la 85 la92) şi cu 1 a numărului centrelor de recuperareşi reabilitare pentru persoane cu handicap (de la56 la 57), respectiv al centrelor pentru viaţăindependentă (de la 2 la 3), în condiţiile scăderiicu 1 a numărului centrelor de îngrijire şiasistenţă (de la 110 la 109), respectiv alcentrelor de îngrijire şi terapie ocupaţională (dela 19 la 18). De asemenea, 17129 a fost numărulpersoanelor cu dizabilităţi găzduite în centrelerezidenţiale, înregistrat la data de 30.06.2014,cu 6 persoane mai mult faţă de finele anului2013. A crescut astfel, cu 87 (de la 6444 la6531) numărul persoanelor cu dizabilităţigăzduite în centrele de asistenţă socială, încondiţiile scăderii cu 1 a numărului acestora. Deasemenea, a crescut cu 240 (de la 2982 la 3222)

21 A se vedea Buletinul statistic DPPD trim II/2014.

numărul persoanelor cu dizabilităţi găzduite încentrele de recuperare şi reabilitare pentrupersoane cu handicap, în condiţiile creşterii cuo unitate a numărului acestora. În cazullocuinţelor protejate, numărul persoanelor cudizabilităţi găzduite a cresut cu 29 (de la 723persoane înregistrate la finele anului 2013, la752 înregistrate la finele semestrului II 2014),în condiţiile în care numărul acestora a crescutcu 7.

Referitor la dimensiunile instituţiilor deasistenţă socială care furnizează persoaneloradulte cu dizabilităţi servicii sociale în regimrezidenţial, situaţia, la finele semestrului alII-lea al anului 2014 se prezintă astfel: 150dintre acestea înregistrau mai puţin de 30 delocuri, pentru 71 capacitatea acestora eracuprinsă în intervalul 30 – 50, pentru 80 înintervalul 50-100, 32 în intervalul 100-200 şi 9dintre instituţii înregistrau peste 200 de locuri.

În ceea ce priveşte centrele nerezidenţiale (înregim de zi), din analiza datelor statistice lafinele semestrului al II-lea al anului 2014, areieşit că, din totalul celor 697.762 de persoaneadulte cu dizabilităţi ce trăiesc independent/înfamilie, doar 2107 de persoane au beneficiat deservicii sociale organizate în sistemul public,regim de zi, în creştere cu 438 faţă de fineleanului 2013. Numărul beneficiarilor de serviciisociale furnizate de centrele de zi s-a mărit, înprincipal datorită creşterii, cu 204 (de la 687 la891) a numărului beneficiarilor de serviciisociale furnizate de centrele de zi şi cu 264 (dela 825 la 1089) a celor care au beneficiat deservicii de recuperare neuromotorie. Scădereanumărului de beneficiari a fost înregistrată atâtîn cazul serviciilor furnizate de centrele cuprofil ocupaţional (de la 60 la 17), în condiţiilescăderii numărului acestora de la 2 la 1.

Situaţia prezentată mai sus evidenţiază lipsade alternative la îngrijirea instituţională, unuldintre obstacolele majore în calea unei vieţiindependente pentru persoanele cu dizabilităţi,care face din instituţiile rezidenţiale unaranjament pe viaţă pentru majoritateapersoanelor instituţionalizate – la fineleprimului semestru al anului 2014, numai 2107de adulţi cu dizabilităţi au beneficiat de îngrijireîn comunitate, asigurată de 56 de instituţiinerezidenţiale, în timp ce mai mult de 17 000erau găzduite în peste 300 de instituţiirezidenţiale.

DREPTURILE OMULUI 31

Izolarea persoanelor cu dizabilităţi îninstituţii perpetuează stigmatizarea şimarginalizarea lor22, încălcându-se astfel dreptulacestora de a trăi independent în comunitate, aşacum este acesta garantat prin articolul 19 dinCDPD, potrivit căruia România este obligată săadopte măsuri pentru a se asigura că persoanelecu dizabilităţi au acces efectiv la o serie deopţiuni în cadrul comunităţii, inclusiv laasistenţa personală necesară pentru a sprijiniviaţa independentă şi integrarea în comunitate.

Dezvoltarea serviciilor comunitare înRomânia este încă la început dar, chiar şi încondiţiile dezvoltării şi diversificăriiprogramelor şi serviciilor comunicare pentrupersoane cu dizabilităţi, acestea sunt puţincunoscute pentru potenţialii beneficiari, mediciide familie şi chiar şi pentru specialiştii carelucrează cu aceşti copii a căror instituţionalizarear putea fi evitată.23

Concluzii şi recomandări. Există un drumlung de parcurs până când toate persoanele cudizabilităţi vor obţine un control real asupravieţii lor şi vor putea trăi independent, încondiţiile în care există un decalaj între înalteleprincipii legislative şi finanţarea şiimplementarea acestora, una dintre provocăriconstând în diferenţele mari de dezvoltare asistemului de viaţă independentă, între diferitelezone ale ţării, ştiut fiind că zonele rurale şioraşele mai mici se confruntă cu dificultăţideosebite în furnizarea de astfel de servicii.

Viaţa independentă şi integrarea încomunitate a persoanelor cu dizabilităţi este unobiectiv pe care Guvernul, prin politicile salepublice, va trebui să-l urmărească. Pentrurealizarea acestuia este nevoie de mai multeservicii de asistenţă şi suport, de serviciimultidisciplinare, integrate şi accesibile, binereglementate care să permită persoanelor cudizabilităţi o viaţă independentă, să participe la

22 A se vedea The right of people with disabilities to liveindependently and be included in the community, Councilof Europe. Commissioner for Human Rights, 2012,pp.12-13.23 A se vedea Evoluţia protecţiei şi promovăriidrepturilor persoanelor cu dizabilităţi în România,Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti,2013, p.44.

viaţa economică, socială şi culturală acomunităţilor lor.24

Este nevoie de măsuri care să abordezeprejudecăţile societăţii faţă de persoanele cudizabilităţi şi să promoveze un mediu incluzivcare să conducă la integrarea deplină apersoanelor cu dizabilităţi în societate. Sunt lafel de necesare măsuri adecvate care săasigure că mediul fizic, precum şi toateserviciile deschise sau furnizate publicului,inclusiv transportul, informarea şicomunicarea sunt accesibile şi disponibile înmod efectiv pentru persoanele cu dizabilităţi,în condiţii de egalitate cu celelalte persoane.De asemenea, se impune recunoaştereacapacităţii juridice a persoanelor cudizabilităţi astfel încât acestea să-şi exercitedrepturile în condiţii de egalitate cu celelaltepersoane. Aceste aspecte au fost semnalate şide Comisarul pentru drepturile omului, alConsiliului Europei, în raportul său special25,referindu-se la acest subiect.

O altă direcţie pentru realizarea obiectivuluide viaţă independentă o reprezintă introducereade măsuri care să asigure că persoanele cudizabilităţi sunt protejate de sărăcie şibeneficiază în mod adecvat de programele deameliorare a stării de sărăcie. În acest sens, unprim pas ar putea fi reprezentat de recunoaştereade către politicile sociale din domeniuldizabilităţii a rolului compensator al prestaţiilorsociale acordate potrivit prevederilor legislaţieispeciale26.

Aşadar, este nevoie de efort din parteaautorităţilor pentru alinierea deplină şi efectivă alegislaţiei şi practicilor naţionale la standardeleCDPD, pentru a se asigura că persoanele cudizabilităţi se bucură pe deplin de dreptul de atrăi în comunitate, cu şanse egale cu alecelorlalţi şi de deplina integrare în comunitate şiparticipare la viaţa acesteia.

24 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Rights of personswith disabilities in Romania. Recent developments, IRDO,Bucureşti, 2014, p. 11.25 A se vedea Raportul Comisarului pentru drepturileomului al Consiliului Europei, Nils Muiynieks,CHR(2014)14.26 Art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şipromovarea drepturilor persoanelor cu handicap,republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

32 DREPTURILE OMULUI

TEHNICILE SPECIALE DE SUPRAVEGHERE SAU DE CERCETAREPENALĂ ŞI IMPORTANŢA RESPECTĂRII DREPTURILOR

ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

GHEORGHE IANCU* VLAD IANCU**

Abstract:The institution of special surveillance and criminal investigation techniques is particularly important for the

establishment of legal evidence that can be used in criminal proceedings, while its misapplication may have undesirableeffects on the exercise of fundamental rights, under circumstances when the content of these rights is affected.

The Criminal Procedure Code provides for all surveillance techniques a number of conditions to be met, one ofwhich is very important, namely: the measure applied should be proportionate to the restriction of the exercise of rightsand fundamental freedoms, given the particular circumstances, and also proportionate to the importance of theinformation or the evidence to be obtained, or to the seriousness of the offenses committed.

In relation to the content of the constitutional fundamental rights, nothing in the Criminal Procedure Code, relatingto special surveillance techniques or criminal investigation appears to be inconsistent with the Constitution and theprovisions of the European Convention, with the exception of the reference to the impossibility to attack the resolutionpronounced by the judge on rights and liberties by the approved technical supervision mandate.

Keywords: human rights, criminal procedure, Constitution, special surveillance techniques

Résumé:L’institution de surveillance spéciale et techniques d’enquête criminelle est particulièrement important pour

l’établissement de la preuve légale qui peut être utilisé dans les procédures pénales, tandis que sa mauvaise utilisationpeut avoir des effets indésirables sur l’exercice des droits fondamentaux, dans des circonstances où il affecte le contenude ces droits.

Le Code de procédure pénale prévoit pour toutes les techniques de surveillance un certain nombre de conditions àremplir, dont l’un est très important, à savoir: la mesure appliquée doit être proportionnelle à la limitation de l’exercicedes droits et des libertés fondamentales, des circonstances particulières, et également proportionnelles à l’importance del’information ou la preuve à obtenir, ou à la gravité des infractions commises.

En ce qui concerne le contenu des droits fondamentaux constitutionnels, dans le Code de procédure pénale, aucunedes dispositions relatives aux techniques de surveillance particulière ou une enquête criminelle se révéler incompatibleavec la Constitution et les dispositions de la Convention européenne, à l’exception de la référence à l’impossibilitéd’attaquer la résolution prononcée par le juge sur les droits et libertés par le mandat de la supervision techniqueapprouvé.

Mots-clés: droits de l’homme, la procédure pénale, la constitution, les techniques de surveillance spéciales

1. Demersul nostru are ca scop analizareasuccintă a conţinutului unei instituţii procesualpenale deosebit de importantă pentru strângereaprobelor necesare în desfăşurarea unui procespenal, probe care urmează a fi administrate învederea aflării adevărului şi sancţionării penalea celor vinovaţi, şi anume instituţia tehnicilorspeciale de supraveghere sau de cercetarepenală.***

Importanţa demersului nostru estedeterminată de faptul că prin aplicarea sadefectuoasă, instituţia tehnicilor speciale desupraveghere sau de cercetare penală poate aveaefecte uneori grave asupra exercitării unor* Prof. univ. dr.** Avocat.

drepturi fundamentale, cum ar putea fi: dreptulla viaţă intimă, familială şi privată1, secretulcorespondenţei2, dreptul la informaţie3,libertatea exprimării4, inviolabilitateadomiciliului5 şi dreptul persoanei vătămate de oautoritate publică6.

În alte cuvinte, aplicarea unor dispoziţii dinconţinutul instituţiei procesual penale în cauzăpoate avea efecte nedorite asupra exercităriiunor drepturi fundamentale, în situaţia în careconţinutul acestor drepturi este afectat. 1 Art.26 din Constituţie.2 Art.28 din Constituţie.3 Art.31 din Constituţie.4 Art.30 din Constituţie.5 Art.27 din Constituţie.6 Art.52 din Constituţie.

DREPTURILE OMULUI 33

De altfel, se poate pune o interesantăproblemă în legătură cu amintita instituţie dedrept procesual penal, şi anume dacă nu cumvaaceastă instituţie este contrară conţinutului unordrepturi fundamentale şi, pe cale de consecinţă,neconformă cu asemenea conţinuturi şi astfelconsiderată neconstituţională.

O asemenea problemă a fost pusă des îndoctrina de specialitate şi mai ales depracticienii dreptului procesual penal, atâtanterior adoptării în anul 2010 a noului Cod deprocedură penală7, cât şi după aceea, dar maiales după intrarea sa în vigoare pe data de 1februarie 2014. O asemenea problemă a creat şio anumită temere doctrinei de specialitateconstituţională şi a drepturilor omuluireferitoare la compatibilitatea dintre acestea şiinstituţia în cauză.

Temerea respectivă poate avea temei atâttimp cât unele dispoziţii ale instituţiei procesualpenale a tehnicilor speciale de supraveghere saucercetare penală nu sunt cunoscute în modcorespunzător, adică profesionist.

2. Instituţia procesual penală a tehnicilorspeciale de supraveghere sau de cercetare penalăeste reglementată în art.138 – 153 din Codul deprocedură penală şi cuprinde câteva coordonatejuridice care ar trebui cunoscute şi apoicomparate cu reglementările referitoare laconţinutul drepturilor fundamentale şi aleomului.

Astfel, conform prevederilor art.138 alin.(1)din Codul de procedură penală, denumit încontinuare „Cod”, tehnicile speciale desupraveghere sunt: interceptarea convorbirilor şia comunicărilor; accesul la un sisteminformatic; supravegherea video, audio sau prinfotografiere; localizarea sau urmărirea prinmijloace tehnice; obţinerea listei convorbirilortelefonice; reţinerea, predarea saupercheziţionarea trimiterilor poştale; solicitareaşi obţinerea, potrivit legii, a datelor referitoaretranzacţiile financiare şi a datelor financiare aleunei persoane; utilizarea investigaţiilor subacoperire; constatarea unei infracţiuni decorupţie sau a încheierii unei convenţii; livrarea

7 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I,nr.486 din 15 iulie 2010.

supravegheată; identificarea abonatului,proprietarului sau a utilizatorului unui sistem detelecomunicaţii sau a unui punct de acces la uncomputer. Aşa cum va reieşi din conţinutuldemersului nostru, nu toate tehnicile speciile desupraveghere interesează, ci doar acelea desîntâlnite în practica penală.

Codul defineşte toate tehnicile speciale desupraveghere, ceea ce ni se pare conformprevederilor art.1 alin.(3) şi (5) din ConstituţiaRomâniei, acestea devenind astfel predictibile şiînţelese de oamenii care doresc să o facă.

În ceea ce priveşte interceptareaconvorbirilor şi a comunicărilor, aceastapresupune accesul, monitorizarea, colectareasau înregistrarea convorbirilor ori comunicărilorefectuate prin telefon, sistem informatic sau prinorice alt mijloc de comunicare, precum şiînregistrarea datelor de trafic care indică sursa,destinaţia, data, ora, dimensiunea, durata oritimpul comunicării efectuate, sistemulinformatic sau prin orice mijloc de comunicare.

Supravegherea video, audio sau prinfotografiere presupune fotografiereapersoanelor, observarea sau înregistrareaconversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi aleacestora, iar prin percheziţionarea trimiterilorpoştale, verificarea, prin mijloace fizice sautehnice, a scrisorilor a altor trimiteri poştale saua obiectelor trimise prin orice alt mijloc.

Supravegherea tehnică presupune utilizareatehnicilor de supraveghere referitoare la:interceptarea convorbirilor şi a comunicărilor;accesul la un sistem informatic; supraveghereavideo, audio sau prin fotografiere; localizareasau urmărirea prin mijloace tehnice şi solicitareaşi obţinerea, potrivit legii, a datelor referitoaretranzacţiile financiare şi a datelor financiare aleunei persoane. Desigur că, aceste tehnicispeciale de supraveghere sunt cele mai eficientepentru descoperirea săvârşirii de infracţiuni şicercetarea lor penală.

Regula este că supravegherea tehnică seaprobă de către judecătorul de drepturi şilibertăţi competent teritorial, în cursul judecăriicauzei, în anumite condiţii prevăzute de Cod, întoate fazele procesului penal.

De asemenea, aprobarea se poate da doar

34 DREPTURILE OMULUI

dacă este vorba de anumite infracţiuni,considerate foarte grave, prevăzute de altfel deprevederile art.139 alin.(2) din Cod, printre carese pot enumera: cele contra securităţii statului,cele de trafic de droguri, de arme, de persoane,cele de terorism, spălare de bani, de fals de oricefel, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziunefiscală, cele de corupţie, cele îndreptateîmpotriva intereselor financiare ale UniuniiEuropene şi a altor infracţiuni pentru care legeaprevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de7 ani.

Între condiţiile de îndeplinit prevăzute deCod figurează, pentru toate tehnicile desupraveghere, una foarte importantă, şi anume:măsura să fie proporţională cu restrângereaexercitării drepturilor şi a libertăţilorfundamentale, date fiind particularităţile cauzei,importanţa informaţiilor ori a probelor careurmează a fi obţinute sau gravitateainfracţiunilor săvârşite. O asemenea regulă, şisingură dacă ar fi fost, este suficientă pentruasigurarea concordanţei regulilor referitoare lasupravegherea tehnică cu dispoziţiileConstituţiei.

Efectele materiale ale tehnicilor desupraveghere efectuate prin înregistrări,realizate în mod legal, constituie mijloace legalede probă care pot fi utilizate în procesele penale.

În art.140 din Cod este prevăzută o primăexcepţie de la regulă, şi anume posibilitatea cajudecătorul de drepturi şi libertăţi să poatădispune supravegherea tehnică în cursulurmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 dezile, dar de data aceasta la cererea procurorului.

În ambele situaţii, judecătorul de drepturi şilibertăţi se va pronunţa prin încheiere, prin carese aprobă un mandat de supraveghere tehnică,iar aceasta nu este supusă niciunei căi de atac.Această prevedere ni se pare că este contrarăprevederilor art.21 din Constituţie şi ale art.13din Convenţia europeană pentru apărareadrepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale8. Astfel, orice persoană are dreptul8 Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi a intrat învigoare pe 3 septembrie 1953. Ulterior, Convenţia a fostamendată şi completată de mai multe ori, ultima care aintrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 prin Protocolulnr.11.

de acces liber la justiţie, ceea ce în acest caz nueste posibil, iar conform art.13 din Convenţie,cu toate că persoanei în cauză i se garanteazădreptul la un recurs efectiv, în situaţia de faţă unasemenea recurs nu este posibil.

O a doua excepţie de la regulă este prevăzutăde art.141 din Cod. Astfel, în cazul existenţeiunei urgenţe, iar obţinerea aprobării ar conducela o întârziere substanţială, la pierderea,alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune înpericol siguranţa persoanei vătămate, amartorului sau a membrilor familiilor acestora,procurorul, şi nu judecătorul de drepturi şilibertăţi, va putea autoriza prin ordonanţă,pentru o durată de maximum 48 de ore, măsurilede supraveghere tehnică. Desigur că, pentru a dao asemenea autorizare este necesar să fieîndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute deCod. Numai că, acelaşi procuror este obligat, caîn termen de 24 de ore de la data emiteriiordonanţei în cauză, să sesizeze pe judecătorulde drepturi şi libertăţi pentru ca acesta să oconfirme prin încheiere. Nici această încheierenu este supusă vreunei căi de atac, ceea ce ni separe a fi neconstituţional, pentru argumenteledeja expuse mai sus.

Punerea în executare a măsurii desupraveghere tehnică aprobată de către procurorse face de organul de cercetare penală ori alteautorităţi specializate ale statului competentelegal. În cazul în care nu mai există temeiurilecare au determinat emiterea mandatului desupraveghere tehnică, procurorul este obligat săînceteze imediat punerea în executare a măsuriiîn cauză, iar datele deja obţinute se pot conservaşi folosi în alte cauze penale.

Potrivit prevederilor art.143 din Cod, toateoperaţiunile de punere în executare suntconsemnate într-un proces-verbal încheiatpentru fiecare activitate de supraveghere tehnicăexecutată de procuror sau de celelalte organe destat competente, precum şi pentru rezultateleobţinute.

Mandatele de supraveghere tehnică pot fiprelungite, pentru motive justificate, dejudecătorul de drepturi şi libertăţi competentteritorial, pentru câte o perioadă fixă de 30 dezile pentru fiecare prelungire. De asemenea,

DREPTURILE OMULUI 35

încheierea pronunţată nu este supusă niciuneicăi de atac.

Durata supravegherii tehnice nu poate, deregulă, depăşi 120 de zile.

Foarte interesant este faptul că, potrivitprevederilor art.145 din Cod, în termen demaximum 10 zile, după încetarea supravegheriitehnice, procurorul este obligat să anunţe, înscris, pe fiecare persoană care a fost supusămăsurilor de supraveghere tehnică, iar în termende 20 de zile de la data la care s-a luat lacunoştinţă, persoana în cauză poate cere să i seprezinte documentele prevăzute de Cod.

O măsură importantă privind supraveghereatehnică, în raport cu necesitatea respectării unordrepturi fundamentale este aceea reţinerii,predării şi percheziţionării trimiterilor poştale,care este reglementată în art.147 din Cod. Oasemenea măsură desigur că se aprobă tot decătre judecătorul de drepturi şi libertăţicompetent teritorial şi se referă la scrisorile,trimiterile poştale sau obiectele trimise oriprimite de făptuitor, suspect, inculpat sau deorice persoană care este bănuită că primeşte oritrimite bunuri de la făptuitor, suspect sauinculpat, în condiţiile stabilite de Cod. Desigurcă, sunt aplicabile toate regulile deja analizatemai sus în legătură cu celelalte măsuri desupraveghere tehnică. În vederea executăriiacestei măsuri, art.147 alin.(5) din Cod prevedecă „Unităţile poştale sau de transport şi oricealte persoane fizice sau juridice care efectueazăactivităţi de transport sau transfer de informaţiisunt obligate să reţină şi să predea procuroruluiscrisorile, trimiterile poştale ori obiectele la carese face referire în mandatul dispus de judecătorsau în autorizaţia emisă de procuror.”

Corespondenţa care nu are legătură cu cauzapenală se restituie titularului ei.

O asemenea reglementare este strâns legatăde conţinutul unui drept fundamental de tradiţieîn ţara noastră şi în alte state ale UniuniiEuropene, şi anume secretul corespondenţei,care declară toate trimiterile poştale, indiferentcum s-a realizat o asemenea transmitere, cainviolabile.

3. În legătură cu soluţiile cuprinse înactualele reglementări, Curtea Constituţională

s-a pronunţat de mai multe ori şi numai caurmare a formulării unor excepţii deneconstituţionalitate9 şi niciodată ca urmare aunei obiecţii de neconstituţionalitate. Toatesoluţiile cuprinse în deciziile pronunţate deCurte privesc şi se referă la fostele reglementăriale Codului referitoare la interceptări şiînregistrări, aşa cum erau denumite măsurilespeciale de supraveghere tehnică10 şi ca urmarepot fi analizate şi invocate şi în prezent.

În acelaşi timp, sfera măsurilor speciale desupraveghere tehnică este mult mai mare, iar pecale de consecinţă este necesară o analizare aconcordanţei acestora cu conţinutul unordrepturi fundamentale.

În ceea ce priveşte interceptările şiînregistrările, Curtea Constituţională reţinea cădispoziţiile din fostul Cod de procedură penalăerau în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei,în sensul că „interceptările şi înregistrările audiosau video prevăd suficiente garanţii, prinreglementarea în detaliu a justificării emiteriiautorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor deefectuare a înregistrărilor, a instituirii unorlimite cu privire la durata măsurii, aconsemnării şi certificării autenticităţiiconvorbirilor înregistrate, a redării integrale aacestora, a definirii persoanelor care sunt supuseinterceptării, iar eventuala nerespectare a acestorreglementări nu constituie o problemă deneconstituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ceînsă excede competenţei Curţii Constituţionale(…). De asemenea, nu poate fi primită nicisusţinerea potrivit căreia dispoziţiile legalecriticate contravin prevederilor constituţionaleale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocateoferă legiuitorului libertatea unei astfel dereglementări, secretul corespondenţei nefiind undrept absolut, ci susceptibil de anumiterestrângeri, justificate la rândul lor denecesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile

9 Decizia nr.1258 din 8 octombrie 2009, publicată în M.Of., I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 962 din25 iunie 2009, publicată în M. Of., I, nr. 563 din 13august 2009; Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008,publicată în M. Of., I, nr. 338 din 1 mai 2008.10 Art. 91¹ şi următoarele din fostul Cod de procedurăpenală.

36 DREPTURILE OMULUI

democratice11 sunt ameninţate de fenomenulinfracţional din ce în ce mai complex, motivpentru care statele trebuie să fie capabile de acombate în mod eficient asemenea ameninţări şide a supraveghea elementele subversive careacţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind dispoziţiilelegislative devin necesare într-o societatedemocratică, în vederea asigurării securităţiinaţionale, apărării ordinii publice ori preveniriisăvârşirii de infracţiuni.”12

În continuare Curtea a mai reţinut căDispoziţiile legale criticate nu permit, (…),administrarea mijloacelor de probă în afaraprocesului penal, adică în faza actelorpremergătoare. Dacă ar fi aşa, în mod evident oastfel de instrumentare poate fi cenzurată în faţainstanţelor de judecată. Nu se poate admite însăideea înfrângerii prezumţiei deconstituţionalitate ca urmare a aplicării unordispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cuprincipiile fundamentale. Actele premergătoareau o natură proprie, care nu poate fi identificatăsau subsumată naturii precise şi binedeterminate a altor instituţii şi care au ca scopverificarea şi completarea informaţiilor deţinutede organele de urmărire penală în vedereafundamentării convingerii cu privire laoportunitatea urmăririi penale. Având uncaracter sui generis sustras hegemoniei impusede faza propriu-zisă de urmărire penală, esteunanim acceptat faptul că în cazul investigaţiilorprealabile nu pot fi luate măsurile procesuale oriadministrate probe care presupun existenţa certăa unei urmăriri penale începute. De altfel,interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pot fidispuse, (…), la cererea procurorului careefectuează ori supraveghează urmărirea penală.Iată că administrarea unor astfel de mijloace de

11 Adică acele societăţi umane care promovează şi maiales respectă principiile de conţinut ale democraţiei.12 Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009, deja citată.

probă este plasată în cadrul primei faze aprocesului penal, urmărirea penală putând fiîncepută (…), atât in personam, cât şi in rem. Înplus, textul stabileşte în termeni fără echivoc căînregistrarea audio sau video se dispune dacăsunt date privind pregătirea sau săvârşirea uneiinfracţiuni, prin această a doua alternativăînţelegându-se evident şi situaţiile care intră însfera actelor de punere în executare a hotărâriide a săvârşi infracţiunea în acord cu art.20 dinCodul penal referitoare la tentativă, şi nu însfera unor simple acte premergătoare.”13

Cu toate că, în actuala reglementare, printremăsurile speciale de supraveghere tehnică seregăsesc şi multe altele decât cele de interceptareşi înregistrarea şi care deja au fost enumerate,cele stabilite de Curtea Constituţională pentruinterceptări şi înregistrări se aplică ca principii şipentru cele multe reglementate în actualul Codde procedură penală.

În opinia noastră, în raport de conţinutulconstituţional al drepturilor fundamentale,niciuna dintre dispoziţiile examinate şiprevăzute în Cod nu apar ca fiind neconformecu Constituţia şi cu dispoziţii din Convenţiaeuropeană14, cu excepţia uneia dintre ele, adicăaceea referitoare la neatacarea încheierilorpronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţiprin care este aprobat mandatul de supravegheretehnică. Mai mult, reglementările din Cod careau fost analizate sunt conforme cu prevederileart.53 din Constituţie. Ca urmare, exercitareadrepturilor fundamentale prevăzute deConstituţie poate fi restrânsă pentru motivele şiîn condiţiile prevăzute de acest textconstituţional, şi mai ales pentru desfăşurareainstrucţiei penale, aşa cum a reţinut de altfel şiCurtea Constituţională15.

13 Idem. 14 Idem.15 Idem.

DREPTURILE OMULUI 37

SĂNĂTATEA O PROBLEMĂ A DREPTURILOR OMULUI

MIRCEA CIOCAN*

Abstract:

The right to health includes access to good quality and affordable health care services, as well as access to informationon health issues. Public health system is the guarantee of quality of life and one of the most important politicalcommitments that governments must assume to ensure high social standards of the population they represent.

The lack of a legal framework which should regulate minimum penalties for the state’s interventions failure in socialresponsibility creates a disproportionate gap between this right in itself and its actual valorizing in the daily practice.

Keywords: right to health, human rights, health system, public services, resources, poverty

Résumé:

Le droit à la santé inclut l’accès à une bonne qualité et des services de soins de santé abordables, ainsi que l’accès àl’information sur les questions de santé. Le système de santé publique est la garantie de la qualité de vie et l’un desengagements politiques les plus importantes que les gouvernements doivent assumer pour garantir des normes socialesélevées de la population qu’ils représentent.

L’absence d’un cadre juridique qui devrait réglementer peines minimales pour l’échec des interventions de l’État enmatière de responsabilité sociale crée un écart disproportionné entre ce droit en lui-même et son valorisation réelle dansla pratique quotidienne.

Mots-clés: droit à la santé, droits de l’homme, système de santé, les services publics, les ressources, la pauvreté

Omul beneficiază de drepturi inerente tuturorfiinţelor umane, oriunde s-ar afla, indiferent destatul sau regiunea unde s-a născut, locuieşte,lucrează sau trăieşte, indiferent de naţionalitate,rasă, sex, credinţe religioase, filozofice saupolitice, stare materială, deoarece acesteprerogative au un caracter universal, iar dreptulla o bună sănătate fiind unul dintre acestedrepturi fundamentale.*

Societatea internaţională, prin adoptarea lanivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi la niveleuropean a unor documente ce consacrăprincipii ale protecţiei drepturilor omului, s-aangajat să impună o viziune coerentă, solidară şiuniversală a acestora, corespunzătoare unuistandard internaţional general de protecţie a lor.

Viziunea universală asupra drepturiloromului nu exclude, aşadar, modele regionale deconsacrare a acestora, iar Europa,revendicându-se ca şi loc al naşterii teorieidrepturilor omului, a jucat, fără îndoială, un rolde pionierat în acest domeniu şi şi-a dezvoltatpropriile instrumente de promovare şi ocrotire adrepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Cuprinzând principii, mecanisme, procedurice ţin de ordinea juridică internă, dar şi de cea

* Cercetător ştiinţific.

internaţională, instituţia drepturilor omuluiprezintă un caracter bivalent, fiind în acelaşitimp o instituţie de drept intern, integratănormelor constituţionale, dar şi o instituţie dedrept internaţional, configurând trăsăturile unuiprincipiu juridic aplicabil în relaţiile dintre state.

Drepturile omului au un caracter politic.1

Aceasta într-un sens larg, deoarece ele privescviaţa cetăţii, reflectând gradul de democratismal oricărei societăţi. Politic, apoi, deoareceînainte de a deveni realităţi juridice, ele auformat deziderate, obiective ale unei luptepolitice care a fost încununată de succes.

Dreptul la cel mai înalt nivel de sănătateînseamnă dreptul fiecărui individ la sănătateapropriu-zisă şi cuprinde, pe lângă serviciile desănătate oferite de către sistemul de sănătate,asigurarea condiţiilor esenţiale pentru o sănătatebună precum: apa curată, hrana adecvată,salubritate şi adăpost. Acest drept includeaccesul la servicii de sănătate de bună calitate şiaccesibile ca preţ, precum şi accesul lainformaţii referitoare la problemele de sănătate.Sistemul public de sănătate constituie garanţia

1 A se vedea Victor Dan Zlătescu, Irina MoroianuZlătescu, Repere pentru o filosofie a drepturilor omului,IRDO, Bucureşti, 2000.

38 DREPTURILE OMULUI

calităţii vieţii şi unul dintre cele mai importanteangajamente politice pe care guvernanţii trebuiesă şi le asume pentru a asigura standarde socialeridicate populaţiei pe care o reprezintă.

Dreptul la viaţă al fiecărui cetăţean estecondiţionat de starea sa de sănătate. Atunci cândcetăţenii nu-şi pot permite accesul la serviciilede sănătate datorită costurilor acestora, dreptulla viaţă, aşa cum este definit în articolul 3 dinDeclaraţia Universală a Drepturilor Omului(„orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, lalibertate şi la securitatea sa”)2, devine unprincipiu lipsit de conţinut. Cu alte cuvinte,dreptul la sănătate este stipulat, reglementat,recunoscut ca un drept fundamental, dar pentruexercitarea căruia este luată în considerareresponsabilitatea individuală, fără referire laresponsabilitatea socială pentru sănătate,neconţinând nici modalităţile de protecţie şi niciaportul statelor în legătură cu acest lucru.3

Noţiunea de responsabilitate socială, cafactor de implicare al statelor în promovarea şiprotecţia acestor drepturi apare în DeclaraţiaUniversală asupra Bioeticii şi DrepturilorOmului – UNESCO care subliniază importanţasănătăţii şi a accesului la sănătate, întrucâtaceasta „este esenţială vieţii înseşi şi trebuie săfie considerată un bun social şi uman”. Potrivitacestui document, sistemele de îngrijiri desănătate ar trebui să fie structurate şi bazatetocmai pe respectarea acestor drepturi. Pentru aîntări această responsabilitate, OrganizaţiaMondială a Sănătăţii (OMS) promoveazăconceptul de performanţă a sistemului desănătate, determinanţi fiind factori precumstarea de sănătate a populaţiei, echitatea în ceeace priveşte contribuţiile financiare şi capacitateade a răspunde nevoilor şi aşteptărilor populaţiei.

De asemenea, determinanţii consideraţiimportanţi pentru sănătate, alături de ceienumeraţi mai sus, sunt şi: condiţiile de viaţă,apa curată, hrana adecvată, salubritate şiadăpost. Acestor factori le revine un rol maiimportant în determinismul lor asupra sănătăţiidecât factorilor biologici sau sociali, lucruargumentat şi de un studiu al OMS care arată căinfluenţa factorilor biologici este de 15%, iarcea a factorilor fizici de 10%.

Astfel privite lucrurile, interdependenţadintre asigurarea unei stări minime de sănătate

2 Declaraţia universala a drepturilor omului adoptată şiproclamată de către Adunarea generala a ONU la 10 dec1945.3 A se vedea Cătălina Mihaela Vicol, Dreptul la sănătate– între responsabilitate socială şi individuală, 27.09.2013,www.medicinadefamilieiasi.ro.

şi garantarea efectivă a dreptului la sănătateobligă statul la intervenţii de natură a combatesărăcia, de a promova o politică de protecţiesocială care să ducă la asigurarea condiţiilor deviaţă la un minim standard, având aici în vedereinclusiv asigurarea unui mediu nepoluat.

Dreptul la sănătate atrage atenţia asupradeterminanţilor economici şi socio-culturali aistării de sănătate şi, în general, ai bunăstării.Astfel, devine mai clară legătura dintre sărăcieşi boală şi dintre dezvoltare şi sistemele desănătate publică4.

Alţi autori subliniază că apelul la un drept lasănătate, deşi nu ne ajută să rezolvămproblemele complexe de alocare, separăproblema accesului la un nivel minim adecvatde îngrijiri de sănătate de impreviziunile pieţeişi de inechităţile izvorâte din inegala distribuirea veniturilor.5

Deoarece nu este precizat nici un cadru legalcare să reglementeze sancţiuni pentruneasigurarea intervenţiilor minime din parteastatului în ceea ce înseamnă asumarearesponsabilităţii sociale, observăm disproporţiadintre dreptul în sine şi valorificarea sa înpractica de zi cu zi şi anume: individul esteresponsabil pentru sănătatea sa, anulândcomponenta răspunderii sociale – altfel spuseste vina individului pentru starea sa precară denutriţie sau igienă, este problema individului cănu are resursele materiale să-şi urmeze dieta şitratamentul.

Pe de altă parte personalul medical estestigmatizat şi tras la răspundere pentru toateproblemele legate de deficienţele din sistem(lipsa medicamentelor, îngrădiri alespecialităţilor, dotarea cu aparatură, penuria depersonal ori disfuncţionalităţile în asigurareaunor îngrijiri impuse prin normele decontractare) şi sancţionat inclusiv de opiniapublică căreia i se implementează aceastăimagine de slabă competenţă profesională, orirea voinţă de către decidenţii care se degreveazăastfel de rolul responsabilităţii sociale.

De aceea, statele şi organizaţiileinternaţionale create de ele, precum şiorganizaţiile non-guvernamentale trebuie să

4 A se vedea Benjamin Mason Meier & Ashley M. Fox,Development as Health: Employing the Collective Rightto Development to Achieve the Goals of the IndividualRight to Health, Human Rights Quarterly 30(2) (2008),pp. 259-355.5 A se vedea John D. Arras & Elisabeth M. Fenton,Bioethics & Human Rights: Access to Health-RelatedGoods, The Hastings Center Report 39 (5) (2009), pp.27-38.

DREPTURILE OMULUI 39

vegheze la respectarea normelor juridice, printehnici şi metode adecvate pentru respectareadrepturilor şi garantarea aplicării efective aacestora.

Tema sănătăţii publice este de strictăactualitate în prezentul context al crizeieconomice globale, deoarece criza resurselorfinanciare alocate sistemelor de sănătate, agenerat profunde modificări ale sistemelorsanitare din Europa, iar în ţara noastrăelaborarea Strategiei Naţionale de Sănătate2014-2020 intitulată Sănătate pentruProsperitate va genera probabil schimbări înactualul mod de organizare a sistemului sanitar.

Dacă încercăm să ne reprezentămmodalitatea în care sunt astăzi furnizateserviciile, vom vedea că în România, mare partedin serviciile de sănătate se acordă direct înspital, acest segment, după părerea specialiştilorcare au elaborat Strategia Naţională de Sănătate6

2014-2020 fiind mult hipertrofiat, pe cândserviciile furnizate în comunitate sunt oferiteîntr-un volum mult mai mic decât necesarul (ex.servicii de asigurarea sănătăţii mamei şicopilului, servicii de îngrijiri la domiciliu pentrupacienţii dependenţi, servicii de monitorizare apacienţilor cu diabet, etc).

Viziunea pentru perioada 2014-2020 este dea schimba modul în care sunt furnizateserviciile, în sensul de a asigura gradualacoperire mai mare a nevoilor de sănătate alepopulaţiei prin serviciile de la baza sistemului(servicii de asistenţă comunitară, servicii deasistenţă acordate de medicul de familie şi deambulatoriul de specialitate). Aceste tipuri deservicii trebuie să devină capabile să rezolveprincipalele nevoi legate de episoadele acute deîmbolnăvire precum şi de monitorizare apacienţilor cu principalele boli cronice: diabetzaharat, hipertensiune arterială,bronhopneumopatia obstructivă cronică ş.a.Recurgerea la serviciile spitaliceşti, carepresupun automat un nivel crescut de costuri,trebuie să se facă în mod normal numai atuncicând situaţiile impun furnizarea de servicii deun nivel sporit de complexitate. Numai căprevenţia unor episoade acute ale bolilor,precum şi prevenirea recidivelor are succesatunci când nivelul de viaţă al populaţiei esteasigurat la un nivel minim, ceea ce nu este şicazul României.

România este una din ţările europene cu celemai înalte niveluri ale sărăciei. Aproximativ42% din populaţia României prezintă risc de6 http://www.ms.gov.ro/documente/Anexa1-StrategiaNationala de Sanatate_886_1761.pdf.

sărăcie şi excluziune socială, nivel depăşit înUniunea Europeană doar de Bulgaria.7 Ratasărăciei relative a atins 17,9% în 2011, după oevoluţie relativ stabilă în 2009-20108. Înperioada de criză a crescut rata sărăciei absolutede la 4,4% în 2009 la 5% din populaţie în 2011.În anul 2011, 3,81 milioane de români se aflausub pragul de sărăcie relativă şi 1,08 milioaneerau afectaţi de sărăcie severă. Rata sărăcieiextreme a scăzut de la 0,9% la 0,6% înintervalul anilor 2010-2011. Sărăcia este maipregnantă în mediul rural (risc de sărăcie de 3ori mai mare), în anumite regiuni geografice(+23-25% în NE şi SE), la lucrătorii pe contpropriu, inclusiv cei din agricultură (+ 38%), lafemei, în gospodăriile cu copii dependenţi maiales cele cu 2-3 copii (aproape dublă), la copiiisub 15 ani (+43%) şi la persoanele peste 65 ani(doar înainte de transferuri sociale). Notabil,grupuri populaţionale cu risc important desărăcie şi excluziune socială în numeroase ţărieuropene sunt şi minorităţile etnice (roma),persoanele cu probleme de sănătate mintală şiemigranţii9. Familiile monoparentale şigospodăriile cu trei sau mai mulţi copii au unrisc de 1,5-2 ori mai mare de sărăcie. Gradul dedeprivare materială a gospodăriilor cu 2-3 copiis-a accentuat substanţial în ultimii ani.

Sănătatea şi funcţionarea sistemului public deasistenţă medicală se numără printrepreocupările principale şi imediate alecetăţenilor, aceştia manifestându-şi opţiuneaprivitoare la sistemul public de sănătate, iarpoliticienii au obligaţia de a ţine cont de aceastaşi de a veni cu soluţii ca sistemul public desănătate să asigure accesul tuturor la un serviciumedical de calitate.

În acelaşi timp, sistemul sanitar trebuie săcorespundă aşteptărilor populaţiei, implicândrespectul faţă de cetăţean (autonomie şiconfidenţialitate) şi orientarea beneficiarului(servicii prompte şi de calitate a dotărilor). Unalt obiectiv îl reprezintă finanţarea echitabilă, încare cheltuielile să reflecte capacitatea de plată,şi nu neapărat riscul de îmbolnăvire.

Dar între cele două valori există o tensiunefundamentală, căci eficienţa măsurată având învedere raportul costuri-beneficii ignoră deliberatconsideraţiile de natură etică. Astfel că, şi în acestdomeniu al vieţii sociale, s-a propagat repedeideea că atingerea idealului echităţii în alocarea

7 Eurostat, AROPE, 2013.8 MMFPSPV, Analiza datelor statistice privind indicatoriide incluziune socială din anul 2011.9 EHMA, The role of health care sector in tacklingpoverty and social exclusion in Europe, 2004.

40 DREPTURILE OMULUI

resurselor medicale va fi sprijinită prinrecunoaşterea şi susţinerea unui drept lasănătate, fie conceput mai restrâns, în sensul deasigurare a unor servicii de sănătate, fie în sensul mailarg, cu referire la diferiţi determinanţi aisănătăţii, printre care pot fi numiţi, de exemplu,un mediu de trai sănătos sau asigurarea în altedomenii de activitate a unor bunuri şi facilităţi cefavorizează o stare de sănătate sporită putem vorbi aicidespre o educaţie sanogenă ori despre programe socialede combatere a sărăciei. Argumentările care vin înfavoarea dreptului la sănătate elaborate înultimele patru decenii au alimentat speranţa că oabordare ce pleacă de la recunoaşterea dreptuluipropriu-zis ar putea sugera soluţii viabile pentruproblema alocării resurselor limitate îndomeniul sănătăţii.10 Totuşi, afirmarea, recunoaştereaşi realizarea exigenţelor acestui drept poatecontribui pe căi specifice la apropierea deidealul echităţii în domeniul serviciilor desănătate şi, mai larg, în sfera tuturor acelorfactori care influenţează starea de sănătate.Ideea unui drept la un minim de decenţă alîngrijirilor medicale este baza morală pentru aapela la forţa coercitivă a statului în asigurareaacelui minim necesar.11 În fine, o dată recu-noscut acest drept minimal, pare de asemenealegitim să vorbim despre realizarea progresivă aunui drept la sănătate conceput mai larg.12

Dacă e să ne referim strict la sistemul desănătate din România, trebuie să facem anumiteconsideraţii care au menirea de a completatabloul realităţii.

Medicina progresează rapid, dar în acelaşitimp cresc şi costurile. Atât medicamentele câtşi aparatura medicală devin mereu mai scumpe.Simultan, starea de sănătate a populaţiei nuconteneşte să se degradeze. La aceastacontribuie atât procesul de îmbătrânire apopulaţiei, cât şi creşterea stresului, a poluării şichimizarea alimentaţiei. În plus, prevenţia nujoacă nici pe departe rolul firesc pe care artrebui să-l joace, nici din punctul de vedere almodului în care funcţionează sistemul medical,nici din cel al deprinderilor noastre.

10 A se vedea Bogdan Olaru, Dreptul la ocrotireasănătăţii, Implicaţii asupra alocării corecte a resurselorrelevante pentru starea de sănătate, Revista Sferapoliticii nr.154.11 A se vedea Allen E. Buchanan, The Right to a DecentMinimum of Health Care, Philosophy & PublicAffairs13(1) (1984), pp 55-78.12 A se vedea Norman Daniels, Just Health: MeetingHealth Needs Fairly (Cambridge: Cambridge UniversityPress, 2008), p. 313.

La fel de adevărat este faptul că sistemulmedical suferă de o cumplită subfinanţare.Dispoziţia inegală a resurselor, investiţiile întehnologia de vârf făcute doar înspre marilecentre medicale dispuse în aglomerările urbane,secondate de lipsa de preocupare a autorităţilorlocale de a crea facilităţi pentru atragerea despecialişti în aceste localităţi condamnă spitalelede grad II, III şi IV la imposibilitatea de adesfăşura activitate medicală eficientă. Se puneaici problema de echitate a accesului la serviciide înaltă calitate pentru toţi cetăţenii acestei ţări,pe de altă parte putem invoca nediscriminareapopulaţiei în materie de asigurare a dreptului lacel mai înalt nivel de sănătate.

O altă problemă majoră cu care se confruntăsistemul medical românesc o reprezintă migraţiamasivă a medicilor şi asistentelor medicale,fenomen ce pune în pericol continuitateaasigurării serviciilor medicale.

Conform datelor Institutului Naţional deStatistică (INS), în perioada 2007 – 2012(ultimul an pentru care sunt publicateinformaţii) sistemul public de sănătate aînregistrat următoarele pierderi, pe categorii depersonal: Medici – 780; Asistente medicale –22.940; Moaşe – 1.851; Personal sanitar auxiliar– 5.077.

Totodată, dacă ne raportăm la stateleeuropene, situaţia deficitului de personal devineşi mai evidentă citând statisticile OrganizaţieiMondiale a Sănătăţii13- date la nivelul anului2011. Astfel, în România:

– numărul de medici la 1.000 de locuitorieste de 2,4;

– numărul de asistenţi medicali şi moaşe la1000 de locuitori este de 5,5.

În Germania: – numărul de medici la 1.000 de locuitori

este de 3,8; – numărul de asistenţi medicali şi moaşe la

1000 de locuitori este de 11,5.În Elveţia: – numărul de medici la 1.000 de locuitori

este de 3,9; – numărul de asistenţi medicali şi moaşe la

1000 de locuitori este de 17,4.Efectele pe care le vedem astăzi sunt

cumulative. În plus, tot mai multe voci ridicăproblema utilizării banilor din sănătate. Pe de oparte lipsa de transparenţă în privinţa sumelorcolectate de către stat pentru funcţionareasistemului de sănătate publică are drept efect

13 http://apps.who.int/gho/data/node.main.A1444 – GlobalHealth Observatory Data Repository.

DREPTURILE OMULUI 41

finanţarea sistemului pe principii discreţionare. Lipsa existenţei unor fonduri private de

sănătate care să facă posibilă asigurareapopulaţiei cu un venit mediu şi înalt, pentrufinanţarea sistemului privat de sănătate binedezvoltat în ultimii ani, duce la scădereabugetului afectat unităţilor publice în favoareacelor private. Din nou putem invoca problemaechităţii accesului la servicii medicale deoarecesistemul public de sănătate ar trebui să fiefinanţat din fondul public de sănătate iarsectorul serviciilor medicale private ar trebui safie finanţate din fondurile asiguratorilor privaţi.Spitalele private percep un nivel înalt de coplatăal serviciilor fiind practic beneficiari ai dubleifinanţări pentru serviciile prestate, câtă vremespitalele publice pot percepe doar o coplatăaprobată prin lege, spre deosebire de furnizoriiprivaţi care au propriul lor tarifar.

Cu privire la coplată, se pune problema de ceun cetăţean asigurat trebuie, în afară decontribuţia procentuală la bugetul asigurărilorde sănătate, să mai contribuie cu o sumă defiecare dată când apelează la un serviciumedical. În acest sens, considerăm că metodacoplăţii este menită să atragă o sursă nouă definanţare, dar şi să determine asiguratul să segândească de doua ori înainte de a apela lamedic. La noi există însă ideea că mecanismulriscă să taie accesul la serviciile medicaletocmai celor cu venituri mici. Iar problemasuscită maxim interes câtă vreme structuramorbidităţii populaţiei din ţara noastră areparticularităţile sale specifice.

Ca urmare a faptului că pe de o parte înRomânia ca şi în majoritatea ţărilor civilizatepatologia modernă cauzată de stres, alimentaţieiraţională şi traume cauzate de accidentelerutiere este tot mai complexă, necesitândmedicaţie din ce în ce mai scumpă, pe de altăparte recrudescenţa unor boli ale sărăciei,specifice ţărilor subdezvoltate cum ar fi TBC-ul,sifilisul şi infecţiile bacteriene cu streptocochemolitic (primele 3 clasate) impundisponibilizarea unor resurse financiare tot maiimportante pentru sectorul sanitar.

România are acelaşi profil epidemiologic camai toate ţările industrializate, cu o prevalenţăscăzută a bolilor transmisibile, dar o creştere abolilor cardiovasculare, a cancerului şi a bolilorcare pot fi prevenite legate de stilul de viaţă,provocate de cauze externe, inclusiv a violenţeişi a factorilor de mediu. Rata ridicată amortalităţii din cauza bolilor cardiovasculareeste de interes special. Factori importanţi de riscsunt hipertensiunea arterială, fumatul,

colesterolul seric ridicat, indicele de masăcorporală mare, consumul de alcool, o dietăsăracă în fructe şi legume, precum şi lipsaactivităţii fizice sunt estimate a fi cauzeleprincipale pentru un procent ridicat de decese14.

Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020 îşipropune obiective ambiţioase de reformă,anume să dezvolte noi servicii, precum celecomunitare de sănătate, mai bine conectate lanevoile grupurilor vulnerabile şi dezavantajatepe domeniile esenţiale pentru sănătatea publică,să întărească în paralel rolul altor serviciiprecum cele de medicină primară, de ambulator,a îngrijirilor folosite în special de persoanelevârstnice – ca răspuns anticipativ la provocăriledemografice aşteptate, dar şi să creascătransversal calitatea şi eficienţa în sistem prinsoluţii care ţin de investiţiile în tehnologii deE-sănătate, resursă umană şi infrastructură15.

Tocmai de aceea sunt cu atât mai importantegestionarea adecvată a programelor şiintervenţile planificate, dar şi monitorizarea şievaluarea cu analiza sistematică de parcurs aevoluţiei în implementarea măsurilorplanificate, a atingerii rezultatelor pe termenmediu şi a celor având ca orizont anul 2020.

Pe anumite domenii prioritare este extrem denecesară elaborarea unor strategii şi/sau planuristrategice sectoriale conform nevoilor existenteîn România, dincolo de asumările sau obligaţiilece revin în context european, care de altfel nupot decât potenţa strategia globală privindsectorul de sănătate.

În contextul planificatei descentralizări dinsectorul de sănătate, care va aduce mai aproapede nevoile cetăţeanului nu doar decizia şiresursele, ci şi responsabilitatea deciziei, un rolimportant va reveni şi autorităţilor locale.

Considerăm că trebuie adusă mai aproapedecizia şi responsabilitatea nu doar de cetăţeanci şi de profesioniştii din domeniu, specialişti însănătate publică şi management, clinicieni, dereprezentanţii asociaţiilor profesionale şiorganizaţiilor non-guvernamentale. De aceea,este de dorit implicarea acestora în grupuri delucru şi comitete funcţionale de experţi care săcontribuie mai mult la definirea şiimplementarea politicilor sectoriale din sănătateşi mai ales în monitorizarea şi evaluareaperformanţei atinse.

14 Nations Unies HRI/CORE/ROU/2011, Instruments in-

ternationaux relatifs aux droits de l’homme rapport desÉtats parties Roumanie, p. 5.15 http://www.ms.gov.ro/documente/Anexa1-StrategiaNationala de Sanatate_886_1761.

42 DREPTURILE OMULUI

REGULARIZAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂELEMENT PRINCIPAL AL ACCESULUI LIBER LA JUSTIŢIE

VLAD DAN OANEA*

AbstractA new institution regulated by the Code of Civil Procedure is represented by the rules aimed at regulating the

application law suit, subject to the provisions of Article 200 Civil Procedure Code.The issue called into question is of a great interest especially in terms of unconstitutionality raised by the litigants in

that the provisions of Art. 200 Civil Procedure Code violates Art. 21 on access to justice in the Constitution.

Keywords: civil law, civil procedure, access to justice, human rights, fair trial

RésuméUne nouvelle institution régie par le Code de procédure civile est la réglementation visant à réguler la demande

d’assignation, sous réserve des dispositions de l’article 200 du Code de procédure civile.Les questions soulevées sont d’un intérêt fort en particulier en termes d’inconstitutionnalité soulevée par les parties

en litige en ce que les dispositions de l’art. 200 du Code de procédure civile viole l’art. 21 sur l’accès à la justice dans laConstitution.

Mots-clés: droit civil, procédure civile, l’accès à la justice, droits de l’homme, procès équitable

Noul cod de procedură civilă (C.pr.civ) aintrat în vigoare la data de 15 februarie 2013,producându-şi efectele de aproximativ un an şijumătate, astfel încât noile instituţiireglementate de către acesta pot fi supuse uneianalize atât din punct de vedere teoretic, cât şisub aspectul managementului judiciar şipoliticilor judiciare ale statului român.*

O noutate este reprezentată de reglementărilece vizează regularizarea cererii de chemare înjudecată, reglementată de dispoziţiile art. 200C.pr.civ., supuse analizei celor mai importanţiautori, mai ales prin prisma excepţiilor deneconstituţionalitate ridicate de către justiţiabili,în sensul că dispoziţiile art. 200 C.pr.civ încalcădreptul accesului liber la justiţie.

Accesul la justiţie este un drept fundamentalal omului, considerat ca fiind de generaţia I,reglementat sub diferite forme în convenţii şitratate internaţionale: Declaraţia Universală adrepturilor omului, 1948 (art. 81), Pactulinternaţional cu privire la drepturile civile şipolitice din 19662 (art. 14), Convenţia

* Cercetător ştiinţific.1 „orice persoană are deptul la satisfacţia efectivă dinpartea instanţelor juridice naţionale competenteimpotriva actelor care violează drepturile fundamentalece-i sunt recunoscute prin constituţie sau lege”.2 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache,Rodica Şerbănescu coord, Principalele instrumenteinternaţionale privind drepturile omului la care Româniaeste parte, vol. I – Instrumente universale, IRDO,Bucureşti, 2007, p. 30.

europeană a drepturilor omului3 (art. 6 teza I),Carta drepturilor fundamentale a UniuniiEuropene, 2000.

Pactul internaţional cu privire la drepturilecivile şi politice, adoptat şi deschis spre semnarede Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16decembrie 1966, a intrat în vigoare, înconformitate cu prevederile art. 49, la 23 martie1976, pentru toate dispoziţiile, cu excepţia celorde la art. 41, iar, la 28 martie acelaşi an, şipentru dispoziţiile acestuia4.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,elaborată de Consiliul Europei, semnată la 4noiembrie 1950 la Roma, a intrat în vigoare ladata de 3 septembrie 1953, fiind ratificată decvasi-totalitatea statelor membre ale ConsiliuluiEuropei5. Convenţia nu proclamă în termeniimperativi dreptul de acces la instanţă sauaccesul liber la justiţie, dar acest drept estecircumscris dreptului fiecăruia la un procesechitabil cuprins în dispoziţiile art. 6.

Dacă orice persoană are garantat dreptul lajudecarea efectivă şi echitabilă a unei încălcări a

3 A se vedea Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache,Rodica Şerbănescu coord, Principalele instrumenteinternaţionale privind drepturile omului la care Româniaeste parte, vol. II – Instrumente regionale, IRDO,Bucureşti, 2007, p. 58.4 România a ratificat Pactul la 31 octombrie 1974 prinDecretul nr. 212, publicat în „Buletinul Oficial alRomâniei”, partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974.5 România a ratificat Convenţia Europeană a DrepturilorOmului la data de 20 iunie 1994.

DREPTURILE OMULUI 43

unui drept sau obligaţii civile sau interes decătre o instanţă independentă şi imparţială,intrinsec are garantat şi accesul liber la justiţie.

Liberul acces la justiţie conferă dreptulpersoanei de a investi instanţa de judecată cusoluţionarea cererii de chemare în judecată prinanalizarea realmente a acesteia.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului asancţionat regulile procedurale care împiedicăpersoana, subiectul de drept, să promoveze ocerere de chemare în judecată ce urmează a fisoluţionată de către instanţele judecătoreşti.

Pe plan intern, accesul la justiţie este unprincipiu constituţional, prevăzut de art. 216 dinConstituţia României, fiind văzut nu numai caun drept fundamental al oricărui cetăţean alstatului român ci ca un „principiu imanentsistemului de garanţii al drepturilor şilibertăţilor”7.

Accesul la justiţie este un drept fundamental,ce nu poate fi îngrădit, dar care poate fi exercitatcondiţionat, prin prisma existenţeicondiţionărilor legale, limitativ şi imperativprevăzute de lege.

Legislaţia noastră prevede o serie de astfel decondiţii ce trebuie respectate de către cel ce seadresează justiţiei, cum ar fi procedurileprealabile prevăzute de Codul de ProcedurăCivilă în cazul cererilor cu valoare redusă sau aordonanţelor de plată, plata anticipată a taxei detimbru, sau de unele legi speciale,exemplificând aici, medierea, până la admitereaexcepţiei de neconstituţionalitate cu privire ladispoziţiile art. 2 alin. 1 din Legea 192/2006privind medierea şi organizarea profesiei demediator prin Decizia nr. 266/2014 pronunţatăde Curtea Constituţională.

Cererea de chemare în judecată, ca oricecerere adresată instanţei de judecată, trebuieformulată în scris, aşa cum dispune art. 148 alin.1, teza I C.pr.civ., şi trebuie, potrivitdispoziţiilor art.194, să cuprindă în mod6 (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentruapărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor salelegitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestuidrept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi lasoluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultativeşi gratuite.7 A se vedea Ion Deleanu, Instituţii şi proceduriconstituţionale – în dreptul român şi în dreptul comparat,C.H.Beck, Bucureşti, 2006.

obligatoriu, esenţiale:- numele şi prenumele, domiciliul sau

reşedinţa părţilor, pentru persoanele juridice,denumirea şi sediul lor;

- obiectul cererii de chemare în judecată şivaloarea lui, după aprecierea reclamantului încazul în care obiectul cererii este evaluabil înbani. În cazul în care cererea de chemare înjudecată are ca obiect vreun imobil, atunci se vamenţiona adresa imobilului, în lipsa acesteia sevor menţiona vecinătăţile, numărul de cartefunciară şi numărul cadastral sau topografic,ataşându-se un extras de carte funciară, dacăeste intabulat, iar în caz contrar certificat emisde cartea funciară că acesta nu este înscris încartea funciară;

- motivarea în fapt şi motivarea în drept;- indicarea dovezilor ce urmează a fi

solicitate instanţei spre administrare, însusţinerea fiecărui capăt de cerere;

- semnătura.Cererea de chemare în judecată va conţine în

mod opţional, neesenţiale:- codul numeric personal al reclamantului

şi pârâtului, persoane fizice;- numărul de înmatriculare în registrul

comerţului sau de înscriere în registrulpersoanelor juridice;

- contul bancar al reclamantului şipârâtului persoană fizică;

- domiciliul unde urmează să-i fiecomunicate actele de procedură reclamantului,în situaţia în care acesta locuieşte în străinătate;

- numele, prenumele şi calitatea celui carereprezintă partea în proces, iar în cazul în careacesta este avocat şi sediul profesional.

Aceste elemente ale cererii de chemare înjudecată au fost clasificate în doctrină8 înelemente esenţiale şi neesenţiale, în funcţie deconsecinţa lipsei acestora din cererea dechemare în judecată.

Sancţiunea pentru lipsa elementelorobligatorii ale cererii de chemare în judecatăeste nulitatea condiţionată de existenţa uneivătămări care este prezumată, cu excepţiaelementelor prevăzute de art. 194 C.pr.civ.pentru care sancţiunea este decăderea.

Lipsa elementelor opţionale este sancţionatăcu nulitate condiţionată de existenţa uneivătămări ce trebuie dovedită de către pârât.

8A se vedea Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil,Editua Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 41-45.

44 DREPTURILE OMULUI

Nulitatea este absolută având în vedere căinteresul ocrotit este un interes public, asupracăruia nu insistăm în lucrarea de faţă, o posibilăargumentaţie găsind-o în deciziile CurţiiConstituţionale care privesc excepţiile deneconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 200C.pr.civ.

Completul de judecată căruia i-a fostrepartizată cererea de chemare în judecată,potrivit dispoziţiilor. art. 200 C.pr.civ.,„...verifică, de îndată, dacă cererea de chemareîn judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute laart. 194-197”, începând astfel un gen deprocedură specială, integrată proceduriigenerale9, care are ca obiect incidenteprocedurale care sunt prealabile stabiliriiprimului termen de judecată, nefiind oprocedură prealabilă procesului civil întrucâtaceasta este ulterioară momentului investiriiinstanţei de judecată, efectele cereriiproducându-se deja, art. 192 alin. 2 C.pr.civdispunând că „procesul începe prinînregistrarea cererii de chemare în judecată”

Soluţionarea acestei „proceduri prealabile”prin pronunţarea de către instanţa de judecată aunei încheieri definitive de anulare a cererii,reprezintă o modalitate de soluţionare aprocesului civil.

Instanţa de judecată are obligaţia de a-icomunica reclamantului lipsurile cererii dechemare în judecată precum şi a celorlaltecerinţe, reclamantul având la dispoziţie untermen de 10 zile de a se conforma.

Instanţa de judecată are obligaţia ca în cazulîn care reclamantul s-a conformat celorsolicitate să comunice cererea de chemare înjudecată pârâtului în vederea formulăriiîntâmpinării.

În caz contrar, constatând că reclamantul nus-a conformat necompletând lipsurile, în funcţie

9 A se vedea Ion Deleanu, Regularizarea cererii dechemare în judecată, „Dreptul” nr. 1/2014, Bucureşti, p.16.

de elementele lipsă, obligatorii şi esenţiale,instanţa dispune prin încheiere dată în camerade consiliu, anularea cererii.

Prevederile art. 200 alin. (1) şi (2) C.pr.civ,trebuie valorificate, stricto sens, adică în sensulîn care vizează numai acele neregularităţi deformă şi de fond ale cererii de chemare înjudecată care pot atrage „nulitatea” acesteia, nuînsă şi acele regularităţi care pot atrage„decăderea” sau o altă sancţiune proceduralăprevăzută de lege10

Împotriva încheierii de anulare se poateformula cerere de examinare, în termen de 15zile, care va fi judecată în camera de consiliu, cucitarea părţilor, de către un alt complet dejudecată de la aceeaşi instanţă. Instanţasoluţionează cererea printr-o încheiere definitivăşi în cazul admiterii cererii de reexaminareretrimite cauza completului ce a fost iniţialinvestit cu judecarea cererii de chemare înjudecată.

Toată această procedură, indiferent cum odenumim, a născut puncte de vedere diverse,unii practicieni considerând că prevederile art.200 C.pr.civ sunt neconstituţionale, uniidoctrinari considerând că aceste dispoziţii„sacrifică” două principii fundamentale, şianume contradictorialitatea şi dreptul laapărare11.

Punctele de vedere privind neconstitu-ţionalitatea, dispoziţiilor art. 200 C.p.civ, au fostmaterializate prin ridicarea unor excepţii deneconstituţionalitate a acestor dispoziţii, fiindinvestită instanţa de contencios constituţional,Curtea Constituţională.

Motivele care au fost invocate privescîncălcarea art. 21 din Constituţia României caregarantează liberul acces la justiţie şi art. 53 dinConstituţia României privind restrângereaexerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

10 Ibidem p. 23.11 A se vedea Liviu Alexandru Viorel, Georgeana Viorel,Noul Cod de procedură civilă, vol. 1, Fundamentele, art.1-248, comeentarii şi explicaţii, C.H.Beck, Bucureşti,2013, p. 508.

DREPTURILE OMULUI 45

II. DOCUMENTAR JURIDIC

CEA DE A 27-A SESIUNE A ADUNĂRII GENERALE A ONU DIN 23SEPTEMBRIE 2014, REZOLUŢIA A/HRC/27/L25

Instituţiile Naţionale pentru Promovarea şiProtejarea Drepturilor Omului au constituitsubiectul punctului opt de pe agenda AdunăriiGenerale a ONU din 23 septembrie, 2014 –Continuarea şi implementarea principiilorDeclaraţiei şi a Programului de acţiune de laViena

Consiliul Drepturilor omului făcând referire latoate rezoluţiile Consiliului precum şi la toaterezoluţiile relevante pe acest subiect aleAdunării Generale şi ale Comisiei DrepturilorOmului privind instituţiile naţionale pentrupromovarea şi protejarea drepturilor omului,precum şi la rezoluţia Consiliului Drepturiloromului 24/16 din 27 septembrie 2013,

referindu-se la importanţa stabilirii şi aconsolidării independenţei instituţiilor naţionalepentru drepturile omului, conform principiilorprivind statutul instituţiilor naţionale pentrupromovarea şi protejarea drepturilor omului(principiile de la Paris),

reafirmând Declaraţia de la Viena şi Programulde Acţiune adoptate de Conferinţa Mondialăprivind drepturile omului din 25 iunie 1993,care au subliniat rolul important şi constructivpe care îl au instituţiile naţionale pentrudrepturile omului în special în ceea ce priveştecapacitatea lor de consultanţi în domeniu pentruautorităţile competente, precum şi rolul acestoraîn prevenirea şi remedierea încălcărilordrepturilor omului, precum şi în transmitereainformaţiilor şi activitatea de educaţie îndomeniul drepturilor omului,

considerând salutar rolul instituţiilor naţionalepentru drepturile omului, în cadrul mandatelorrespective care le revin, în ceea ce priveştecontribuţia lor la prevenirea încălcărilordrepturilor omului şi a abuzurilor,

apreciind rolul important al Biroului ÎnaltuluiComisariat al Drepturilor Omului în sprijinuldezvoltării unor instituţii naţionale pentrudrepturile omului, care să fie independente şi

eficiente, în concordanţă cu principiile de laParis şi recunoscând în acest sens potenţialulexistent pentru consolidarea unei cooperăricomplementare între Biroul Înaltului Comisariatal Drepturilor Omului , Comitetul InternaţionalCoordonator al Institutelor Naţionale pentrupromovarea şi protejarea drepturilor omului,comitetele coordonatoare regionale aleinstituţiilor naţionale pentru drepturile omului şiInstitutele Naţionale pentru promovarea şiprotejarea drepturilor omului,

luând în considerare cea de a 27-a întâlnireanuală a Comitetului Coordonator Internaţionalal Instituţiilor naţionale pentru promovarea şiprotejarea drepturilor omului, care a avut loc înperioada 12-14 martie, 2014,

considerând binevenită consolidarea cooperăriiregionale şi trans-regionale în toate regiunileîntre instituţiile naţionale pentru drepturileomului şi între aceste instituţii şi alte forumuriregionale pentru drepturile omului, AdunareaGenerală

1. Apreciază cele mai recente rapoarte aleSecretarului general al ONU transmiseConsiliului pentru Drepturile Omului, cu privirela instituţiile naţionale pentru promovarea şiprotejarea drepturilor omului şi cu privire laactivităţile Comitetului CoordonatorInternaţional al instituţiilor naţionale pentrudrepturile omului, în special privind acreditareaacestor instituţii conform principiilor de la Paris.2. Încurajează statele membre să înfiinţezeinstituţii naţionale eficiente sau, dacă acesteasunt deja existente, să le consolideze pentru apermite îndeplinirea eficientă a mandatelor lorde promovare şi protejare a drepturilor omului şiasigurarea libertăţii pentru toţi oamenii, aşa cumse subliniază în Declaraţia de la Viena şi înProgramul de Acţiune, precum şi îninstrumentele internaţionale relevante pe aceastătemă.3. Recunoaşte că, în conformitate cu Declaraţiade la Viena şi Programul de Acţiune, estedreptul fiecărui stat să îşi aleagă cadrul

46 DREPTURILE OMULUI

considerat a fi cel mai potrivit pentrufuncţionarea institutului naţional de promovareşi protejare a drepturilor omului, în contextulnevoilor specifice la nivel naţional, pentru aputea asigura eficient promovarea şi protejareadrepturilor omului potrivit obligaţiilor şiangajamentelor internaţionale asumate de cătrestatul respectiv privind drepturile omului.4. De asemenea, recunoaşte rolul independental institutelor naţionale atunci când acestealucrează împreună cu guvernele lor pentru aasigura respectarea deplină a drepturilor omuluila nivel naţional, inclusiv prin contribuţia laimplementarea în practică a recomandărilor caredecurg din mecanismele internaţionale pentrudrepturile omului.5. Încurajează instituţiile naţionale să continuesă joace un rol activ în prevenirea şi combatereatuturor încălcărilor drepturilor omului şi aabuzurilor, aşa cum sunt enumerate acestea înDeclaraţia de la Viena, Programul de Acţiune şialte instrumente internaţionale relevante îndomeniu.6. Apreciază Comitetul CoordonatorInternaţional pentru faptul că a reuşit să obţinăca promovarea şi protejarea drepturilor omuluisă constituie o temă majoră a celei de a 27-aîntâlniri anuale a Adunării Generale a ONU.7. Încurajează Institutele Naţionale pentruDrepturile Omului să sprijine, să consilieze şi săcoopereze cu statul şi cu părţile interesate învederea prevenirii încălcărilor drepturiloromului şi a abuzurilor, inclusiv prin intermediulpromovării ratificării tratatelor internaţionale, alpromovării unor reforme procedurale, alrealizării unei educaţii şi formări pentrudrepturile omului şi al conştientizării opinieipublice cu privire la promovarea şi protejareadrepturilor omului.8. Subliniază importanţa independenţeifinanciare şi administrative, precum şistabilitatea instituţiilor naţionale pentrupromovarea şi protejarea drepturilor omului şiia notă cu satisfacţie în ceea ce priveşteeforturile acelor state membre care au oferitinstituţiilor lor naţionale pentru drepturileomului mai multă autonomie şi independenţă,inclusiv oferindu-le un rol de investigaţie sauconsolidând un astfel de rol, şi prin urmare şialte guverne sunt încurajate să ia în considerareacţiuni şi măsuri similare.9. Recunoaşte că Instituţiile naţionale pentru

drepturile omului şi membrii şi angajaţiiacestora nu ar trebui să se confrunte cu nicioformă de represalii sau intimidări, şi prinacestea se înţeleg inclusiv presiunea politică,intimidarea fizică, hărţuirea sau limităribugetare nejustificate, ca rezultat a activităţilorpe care acestea le-au desfăşurat în conformitatecu mandatul lor, inclusiv dacă au preluat şi auacordat atenţie unor cazuri individuale sau araportat încălcări sistematice ale drepturiloromului în ţara lor.10. Recunoaşte rolul pe care instituţiilenaţionale pentru drepturile omului îl pot juca înprevenirea şi rezolvarea unor cazuri derepresiune ca parte a activităţii de cooperaredintre guverne şi Naţiunile Unite privindpromovarea şi protejarea drepturilor omului,precum şi acţiunile instituţiilor naţionale demonitorizare, după caz, a implementăriirecomandărilor mecanismelor internaţionale aledrepturilor omului. 11. Subliniază că orice caz de presupusărepresiune sau intimidare împotriva instituţiilornaţionale pentru drepturile omului şi asupramembrilor sau angajaţilor acestora, sauîmpotriva unor persoane care cooperează cuaceste instituţii, ar trebui investigat în detaliu,iar autorii unor astfel de fapte să fie deferiţijustiţiei.12. Consideră salutară creşterea numărului destat membre care au înfiinţat sau intenţioneazăsă înfiinţeze instituţii naţionale pentru drepturileomului în conformitate cu principiile de la Paris,şi apreciază mai cu seamă numărul mare destate care au acceptat recomandarea de a înfiinţaastfel de instituţii, prin intermediul revizuiriiperiodice universale, iar acolo unde este necesarprin proceduri speciale şi organisme aletratatelor.13. De asemenea apreciază numărul crescând alinstituţiilor naţionale care solicită acreditare laComitetul Coordonator Internaţional, şiîncurajează instituţiile naţionale, inclusiv pe ceaa avocatului poporului, să solicite statutul deacreditare.14. Subliniază rolul important pe care l-a avutComitetul Coordonator Internaţional, încooperare strânsă cu Biroul Înaltului Comisariatpentru Drepturile Omului, în activitatea deevaluare a conformităţii institutelor naţionale cuprincipiile de la Paris şi de sprijinire a statelor şia instituţiilor naţionale ale acestora, atunci când

DREPTURILE OMULUI 47

a fost solicitat să consolideze instituţiilenaţionale pentru a funcţiona în conformitate cuprincipiile de la Paris.15. Încurajează Secretarul general al ONU săcontinue să acorde prioritate solicitărilor deasistenţă din partea statelor membre în vedereaînfiinţării şi consolidării unor instituţii naţionalepentru drepturile omului, în conformitate cuprincipiile de la Paris.16. Apreciază eforturile Înaltului Comisarpentru Drepturile Omului de a consolidasistemul Naţiunilor Unite la nivel global,precum şi pentru coordonarea instituţiilornaţionale pentru drepturile omului şi încurajareape care o adresează tuturor mecanismelor,agenţiilor specializate, fondurilor şi programelorpentru drepturile omului din cadrul sistemuluiONU de a coopera conform mandatelor ce lerevin cu instituţiile naţionale pentru promovareaşi protejarea drepturilor omului.17. I se adresează Secretarului general al ONUsă continue încurajarea instituţiilor pentrudrepturile omului de a milita pentru participarealor independentă şi interactivă în cadrul tuturormecanismelor de drepturile omului, precum şi încadrul agenţiilor specializate, al fondurilor şi alprogramelor, conform mandatului ce le revine.18. Consideră salutar rolul important alinstituţiilor naţionale pentru drepturile omului încadrul Consiliului Drepturilor Omului, inclusivîn cadrul mecanismului de revizuire periodicăuniversală, atât în domeniul elaborării alimplementării şi al procedurilor speciale, cât şiîn cadrul organismelor tratatelor privinddrepturile omului, conform rezoluţiilor AdunăriiGenerale 60/251 din 15 martie 2006 şi 65/281din 17 iunie 2011, rezoluţiilor ConsiliuluiDrepturilor Omului 5/1 şi 5/2 din 18 iunie 2007şi deciziei 19/119 din 22 martie 2012 a acestuia,precum şi conform rezoluţiei ComisieiDrepturilor Omului 2005/74 din 20 aprilie 2005şi încurajează instituţiile naţionale pentrudrepturile omului să continue să participe şi săcontribuie la aceste mecanisme, inclusivinteracţionând cu organele tratatelor prinfurnizarea de rapoarte inter alia sau de alteinformaţii.19. Apreciază în mod special angajamentulcrescând al instituţiilor naţionale în elaborarearevizuirii periodice universale şi le încurajeazăsă promoveze şi să sprijine implementarearecomandărilor acceptate în contextul lor

specific naţional.20. Consideră binevenită implicarea şiinteracţionarea instituţiilor naţionale în şi cusistemul procedurilor speciale, inclusiv întimpul vizitelor de monitorizare la nivel de ţară,precum şi în cadrul rapoartelor tematice şiîncurajează aprofundarea acestei implicări şi înceea ce priveşte participarea instituţiilornaţionale la prezentările rapoartelor de ţară decătre misiunile drepturilor omului în cadrulConsiliului Drepturilor Omului.21. De asemenea, apreciază participarea şicontribuţia instituţiilor naţionale la procesul deconsolidare a funcţionării eficiente a sistemuluiorganismelor tratatelor privind drepturileomului, aşa cum a notat şi Adunarea Generală aONU în rezoluţia sa 68/268 din 9 aprilie 2014.22. Consideră salutar acordul AdunăriiGenerale de a lărgi sfera oportunităţilor pentruinstituţiile naţionale de drepturile omului carefuncţionează în conformitate cu principiile de laParis, pentru ca acestea să poată contribuiconcret la munca Consiliului DrepturilorOmului potrivit rezoluţiilor acestuia 65/281,66/169 din 19 decembrie 2011 şi 68/171 din 18decembrie 2013 şi îndeamnă Adunarea Generalăsă analizeze urgent fezabilitatea participării laîntrunirile Adunării Generale a acelor instituţiicare au îndeplinit condiţiile principiilor de laParis, în conformitate cu rezoluţia 60/251 aAdunării Generale, rezoluţiile ConsiliuluiDrepturilor Omului 5/1, 5/2 şi 16/21 din 25martie 2011 şi cu rezoluţia 2005/74 a ComisieiDrepturilor Omului şi în acelaşi timp să permităşi să asigure o contribuţie cât mai eficientă dinpartea acestor instituţii naţionale. 23. Preţuieşte activitatea şi munca BirouluiÎnaltului Comisar al Drepturilor Omuluiîmpreună cu instituţiile naţionale pentrudrepturile omului, inclusiv prin intermediulcooperării tehnice, a activităţilor de formare acapacităţilor şi de consiliere şi îl încurajează peÎnaltul Comisar, prin prisma activităţilor lărgiteale instituţiilor naţionale pentru drepturileomului să întreprindă măsurile necesare pentrufurnizarea unor resurse bugetare în vedereacontinuării şi extinderii sprijinului acordatacestor instituţii, să sprijine de asemeneaactivitatea Comitetului CoordonatorInternaţional şi comitetele sale coordonatoareregionale şi invită, de asemenea, guvernele săcontribuie voluntar cu fonduri adiţionale în

48 DREPTURILE OMULUI

acest scop.24. Apreciază consolidarea cooperăriiinternaţionale între instituţiile pentru drepturileomului, inclusiv prin intermediul ComitetuluiCoordonator Internaţional şi îl încurajează peSecretarul general ONU să continue să ofereasistenţa necesară pentru organizarea unorîntruniri şi conferinţe la nivel internaţional,regional şi trans-regional ale instituţiilornaţionale pentru drepturile omului, inclusiv aunor întruniri ale Comitetului CoordonatorInternaţionale în cooperare cu Biroului ÎnaltuluiComisar pentru Drepturile Omului.25. De asemenea, apreciază, rolul important alinstituţiilor naţionale pentru drepturile omului însprijinirea cooperării dintre guvernele lor şiNaţiunile Unite în domeniul promovării şiprotejării drepturilor omului.26. Consideră lăudabilă consolidarea cooperăriiregionale între instituţiile naţionale din toatezonele globului şi apreciază munca asiduă aReţelei Africane a Instituţiilor Naţionale pentruDrepturile Omului, a Reţelei InstituţiilorNaţionale pentru Protejarea şi PromovareaDrepturilor Omului din cele două Americi, aForumului Asia-Pacific a Instituţiilor Naţionale

pentru Drepturile Omului precum şi a ReţeleiEuropene a Instituţiilor pentru DrepturileOmului.27. Încurajează statele membre şi instituţiilenaţionale pentru drepturile omului să continuesă ia măsurile care se impun pentru a promovacooperarea, schimbul de informaţii şi deexperienţă, diseminarea bunelor practici privindînfiinţarea şi funcţionarea eficientă a instituţiilornaţionale pentru drepturile omului.28. Invită instituţiile naţionale pentru drepturileomului să includă în cooperarea şi schimburilelor de bune practici consolidarea rolului lor delegătură între societatea civilă şi guverne.29. Îi adresează Secretarului general ONUcererea de a înainta Consiliului DrepturilorOmului la cea de 33-a sesiune a sa, un raportprivind implementarea rezoluţiilor existente şiun raport privind activitatea ComitetuluiCoordonator Internaţional în domeniulacreditării instituţiilor naţionale pentrudrepturile omului, în conformitate cu principiilede la Paris.

Traducere: Daniela Albu

ORIENTĂRILE ACTUALIZATE ALE UNIUNII EUROPENE PRIVINDPROMOVAREA RESPECTĂRII DREPTULUI INTERNAŢIONAL

UMANITAR*

I. OBIECTIV1

1.*1Obiectivul prezentelor orientări este de astabili instrumentele operaţionale pentruUniunea Europeană şi pentru instituţiile şiorganismele acesteia în scopul promovăriirespectării dreptului internaţional umanitar.Orientările evidenţiază angajamentul UniuniiEuropene de a promova această respectareîntr-un mod vizibil şi consecvent. Orientările seadresează tuturor celor care acţionează în cadrul

* Institutul Român pentru Drepturile Omului reia ciclul deprezentări a celor mai relevante documente în domeniuldreptului umanitar, ţinând seama de art. 3.alin 2 din H.G.nr. 460/2006 care prevede că la activitatea ComisieiNaţionale de Drept Internaţional Umanitar, pot participaîn calitate de observatori o serie de instituţii printre care şiIRDO.1 A se vedea JO C 303 din 15 decembrie 2009

Uniunii Europene, în măsura în care chestiunileinvocate intră în sfera lor de responsabilitate şide competenţă. Acestea sunt complementareorientărilor şi altor poziţii comune deja adoptateîn cadrul UE referitoare la chestiuni precumdrepturile omului, tortura şi protecţia civililor2.

2 A se vedea Orientările UE privind dialogurile referitoarela drepturile omului (aprobate de Consiliu la 13decembrie 2001 şi actualizate la 19 ianuarie 2009);Orientările pentru politica UE faţă de ţările terţe privindtortura şi alte pedepse sau tratamente crude, inumane saudegradante (aprobate de Consiliu la 9 aprilie 2001 şiactualizate la 29 aprilie 2008); Orientările UE privindcopiii şi conflictele armate (aprobate de Consiliu la 8decembrie 2003 şi actualizate la 17 iunie 2008);Orientările UE privind promovarea şi protejareadrepturilor copilului (aprobate de Consiliu la 10decembrie 2007); Orientările privind violenţa împotrivafemeilor şi fetelor şi combaterea tuturor formelor dediscriminare împotriva acestora (aprobate de Consiliu la 8decembrie 2008) şi Poziţia comună a Consiliului

DREPTURILE OMULUI 49

2. Prezentele orientări sunt conforme cuangajamentul UE şi al statelor sale membre însprijinul dreptului internaţional umanitar şiurmăresc să abordeze respectarea dreptuluiinternaţional umanitar de statele terţe şi, dupăcaz, de actorii nestatali care intervin în stateleterţe. În timp ce acelaşi angajament se referă şila măsurile întreprinse de UE şi de statele salemembre pentru a asigura respectarea dreptuluiinternaţional umanitar în propriile conduite,inclusiv de către propriile forţe, aceste măsurinu sunt incluse în prezentele orientări3.

II. DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR

Introducere

3. Uniunea Europeană este întemeiată peprincipiile libertăţii, democraţiei, respectăriidrepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,precum şi ale statului de drept. Aceasta includeobiectivul de a promova respectarea dreptuluiinternaţional umanitar.4. Dreptul internaţional umanitar, cunoscut şisub denumirea „dreptul conflictelor armate” sau„dreptul războiului”, are drept scop atenuareaefectelor conflictelor armate prin protejareacelor care nu iau parte la conflicte sau care numai iau parte la acestea şi prin reglementareamijloacelor şi metodelor de luptă.5. Statele sunt obligate să respecte normeledreptului internaţional umanitar care suntobligatorii în temeiul tratatului sau care facparte din dreptul internaţional cutumiar. Acestease pot aplica şi actorilor nestatali. Respectareaacestor norme este o preocupare cu caracterinternaţional. În plus, suferinţa şi distrugereacauzate de cazurile de încălcare a dreptuluiinternaţional umanitar îngreuneazăreglementarea situaţiei care urmeazăconflictelor. De aceea, îmbunătăţirea respectăriidreptului internaţional umanitar în întreaga lume

2003/444/PESC din 16 iunie 2003 privind CPI (JO L 150,18 iunie 2003, p. 67).3 Toate statele membre ale UE sunt părţi la convenţiile dela Geneva şi la protocoalele adiţionale ale acestora, fiinddeci obligate să se supună normelor lor.

este o chestiune de interes atât din punct devedere politic, cât şi umanitar.

Evoluţia şi sursele dreptului internaţionalumanitar

6. Normele dreptului internaţional umanitar auevoluat ca urmare a echilibrării necesităţilormilitare şi a preocupărilor umanitare. Dreptulinternaţional umanitar cuprinde norme careurmăresc să protejeze persoanele care nu iauparte în mod direct la ostilităţi sau care aurenunţat să facă acest lucru, precum civilii,prizonierii de război şi alţi deţinuţi, persoanelerănite şi bolnave, dar şi restricţionareamijloacelor şi a metodelor de luptă, inclusiv atacticii şi a armelor, pentru a se evita suferinţa şidistrugerea în mod inutil.7. Ca şi în cazul altor părţi alte dreptuluiinternaţional, dreptul internaţional umanitar aredouă surse principale: convenţiile internaţionale(tratatele) şi dreptul internaţional cutumiar.Dreptul internaţional cutumiar este format dinpractica statelor, pe care acestea îl acceptă cafiind obligatoriu. Deciziile judecătoreşti şiscrierile autorilor eminenţi constituie mijloacesubsidiare pentru a determina dreptul.8. Principalele convenţii în domeniul dreptuluiinternaţional umanitar sunt enumerate în anexala prezentele orientări. Cele mai importante suntregulamentele de la Haga din 1907, cele patruconvenţii de la Geneva din 1949 şi protocoaleleadiţionale ale acestora din 1977. Regulamentelede la Haga şi majoritatea dispoziţiilor dinconvenţiile de la Geneva şi din protocoaleleadiţionale din 1977 sunt recunoscute în generalca fiind drept cutumiar.

Domeniul de aplicare

9. Dreptul internaţional umanitar se aplicăoricărui conflict armat, atât internaţional, cât şineinternaţional şi indiferent de origineaconflictului. Acesta se aplică de asemeneasituaţiilor de ocupaţie care rezultă în urma unuiconflict armat. Diferite regimuri juridice se

50 DREPTURILE OMULUI

aplică conflictelor internaţionale armate, care auloc între state, şi conflictelor neinternaţionale(sau interne) armate, care au loc în interiorulunui stat.10. Dacă situaţia poate fi considerată conflictarmat şi dacă este vorba despre un conflictarmat internaţional sau neinternaţional, suntîntrebări complexe de fapt şi de drept, ale cărorrăspunsuri depind de o serie de factori. Ar trebuisă se facă întotdeauna apel la consultanţajuridică corespunzătoare, care să completezeinformaţiile existente despre un anumit context,pentru a se determina dacă o situaţie poate ficonsiderată conflict armat şi dacă, prin urmare,se aplică dreptul internaţional.11. Dispoziţiile prevăzute în tratat privindconflictele internaţionale armate sunt maidetaliate şi elaborate. Conflicteleneinternaţionale armate fac obiectul dispoziţiilorarticolului 3 comun din convenţiile de laGeneva şi, în cazul în care statul în cauză este oparte, ale protocolului adiţional II din 1977.Normele dreptului internaţional cutumiar seaplică atât conflictelor internaţionale, cât şicelor interne armate, dar, din nou, existădiferenţe între cele două regimuri.

Dreptul internaţional în domeniul drepturiloromului şi dreptul internaţional umanitar

12. Este important să se facă distincţia întredreptul internaţional în domeniul drepturiloromului şi dreptul internaţional umanitar. Estevorba despre corpuri de lege distincte şi, deşiambele urmăresc, în principal, protejareapersoanelor, există diferenţe importante întreacestea. În special, dreptul internaţionalumanitar se aplică în timpul conflictelor armateşi al ocupaţiilor. În schimb, dreptul în domeniuldrepturilor omului se aplică tuturor în cadruljurisdicţiei statului în cauză, atât pe timp depace, cât şi în timpul unui conflict armat. Astfel,deşi distincte, ambele tipuri de norme se potaplica unei situaţii specifice şi este deci uneorinecesar să se analizeze relaţia dintre acestea. Cutoate acestea, prezentele orientări nu se referă la

dreptul în domeniul drepturilor omului.Responsabilitatea individuală13. Anumite încălcări grave ale dreptuluiinternaţional umanitar sunt definite drept crimede război. Crimele de război pot avea loc înaceleaşi circumstanţe ca genocidul şi crimeleîmpotriva umanităţii, dar cele din urmă, spredeosebire de crimele de război, nu presupunexistenţa unui conflict armat14. Indivizii poartă responsabilitatea personalăpentru crimele de război. În conformitate cudreptul lor intern, statele trebuie să asigure căautorii presupuşi ai acestor crime sunt deferiţijustiţiei în faţa propriilor instanţe naţionale sau ainstanţelor unui alt stat sau unui tribunal penalinternaţional, precum Curtea PenalăInternaţională4.III. ORIENTĂRI OPERAŢIONALE

A. RAPORTARE, EVALUARE ŞI RECO-MANDĂRI DE ACŢIUNE

15. Printre măsurile care trebuie luate conformprezentului capitol se numără:(a) pentru a se permite întreprinderea unoracţiuni concrete, trebuie identificate fărăîntârziere situaţiile în care se poate aplicadreptul internaţional umanitar. Organismelecompetente ale UE, inclusiv grupurile de lucrucorespunzătoare ale Consiliului, ar trebui sămonitorizeze situaţiile din sfera lor decompetenţă în care se poate aplica dreptulinternaţional umanitar, bazându-se, după caz, pe4 A se vedea Poziţia comună a Uniunii privind TPI(2003/444/PESC) şi Planul de acţiune al UE privind TPI.A se vedea, de asemenea, Decizia 2002/494/JAI aConsiliului din 13 iunie 2002, prin care Consiliul a creat oreţea europeană de puncte de contact în ceea ce priveştepersoanele care se fac răspunzătoare de genocid, de crimeîmpotriva umanităţii şi de crime de război. Decizia-cadru2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şiprocedurile de predare între statele membre; Decizia2003/335/JAI a Consiliului din 8 mai 2003 privindcercetarea şi urmărirea penală în cazul faptelor degenocid, al crimelor împotriva umanităţii şi al crimelor derăzboi; Decizia Consiliului 2006/313/PESC din 10 aprilie2006 privind încheierea unui acord de cooperare şiasistenţă între Curtea Penală Internaţională şi UniuneaEuropeană, JO L 115, 28 aprilie 2006, p. 49.

DREPTURILE OMULUI 51

opiniile privind dreptul internaţional umanitar şiaplicabilitatea acestuia. În funcţie de necesitate,acestea ar trebui să identifice şi să recomandeacţiuni menite să promoveze respectareadreptului internaţional umanitar în conformitatecu prezentele orientări. După caz, ar trebui avuteîn vedere consultări şi schimburi de informaţiicu factorii implicaţi calificaţi, inclusiv cuComitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR)şi cu alte organizaţii relevante, precum ONU şiorganizaţiile regionale. De asemenea, ar trebuiluată în considerare, după caz, posibilitatea de ase recurge la serviciile Comisiei InternaţionaleUmanitare de Stabilire a Faptelor instituită întemeiul articolului 90 din Protocolul adiţional Ila convenţiile de la Geneva din 1949, care poatesprijini promovarea respectării dreptuluiinternaţional umanitar prin capacitatea sa destabilire a faptelor şi prin rolul său de buneoficii;(b) în funcţie de relevanţă, şefii de misiune aiUE şi reprezentanţii corespunzători ai UE,inclusiv şefii operaţiilor civile UE, comandanţiioperaţiilor militare UE şi reprezentanţii specialiai UE, ar trebui să includă o evaluare a situaţieidin punct de vedere al dreptului internaţionalumanitar în rapoartele lor privind un anumit statsau conflict. Ar trebui acordată o atenţiedeosebită informaţiilor care indică dacă au fostcomise încălcări grave ale dreptuluiinternaţional umanitar. Atunci când este posibil,aceste rapoarte ar trebui să cuprindă deasemenea o analiză şi propuneri de posibilemăsuri care ar putea fi întreprinse de UE;(c) documentele de informare pentru reuniunileUE ar trebui să cuprindă, după caz, o analizăprivind aplicabilitatea dreptului internaţionalumanitar, iar statele membre participante laaceste reuniuni ar trebui să se asigure, deasemenea, că pot face apel la consiliere, dupăcaz, privind chestiunile de drept internaţionalumanitar care ar surveni. Situaţiile susceptibilede a degenera într-un conflict armat ar trebuiaduse la cunoştinţa Grupului de lucru alConsiliului pentru drept internaţional, precum şia altor grupuri de lucru relevante. În funcţie de

necesitate şi de posibilităţi, Grupul de lucrupentru drept internaţional ar putea fi însărcinatsă prezinte propuneri privind viitoarea acţiune aUE grupurilor de lucru relevante;

B. MODALITĂŢI DE ACŢIUNE ALE UE ÎNCADRUL RELAŢIILOR SALE CU ŢĂRILETERŢE

16. UE dispune de o gamă variată de modalităţide acţiune. În cele ce urmează, este prezentată olistă non-exhaustivă a acestora:(a) dialogul politic: După caz, ar trebui invocatîn cadrul dialogurilor cu statele terţe subiectulreferitor la respectarea dreptului internaţionalumanitar. Acest lucru este deosebit de importantîn contextul conflictelor armate aflate îndesfăşurare, atunci când au fost raportateîncălcări generalizate ale dreptului internaţionalumanitar. Cu toate acestea, UE ar trebui deasemenea, pe timp de pace, să invite statele carenu au făcut-o deja să adere la instrumenteleimportante în materie de drept internaţionalumanitar, precum protocoalele adiţionale din1977 şi Statutul CPI, şi să le pună integral înaplicare. Punerea în aplicare integrală presupuneadoptarea oricăror legi de punere în aplicarenecesare, precum şi formarea personaluluirelevant în domeniul dreptului internaţionalumanitar;(b) declaraţiile publice generale: În declaraţiilesale publice privind chestiuni legate de dreptulinternaţional umanitar, UE ar trebui, ori de câteori acest lucru este posibil, să subliniezenecesitatea de a se asigura respectarea dreptuluiinternaţional umanitar;(c) demersurile şi/sau declaraţiile publiceprivind un anumit conflict: Atunci când suntraportate încălcări ale dreptului internaţionalumanitar, UE ar trebui să ia în considerareiniţierea unor demersuri şi emiterea unordeclaraţii publice, după caz, prin care săcondamne aceste acte şi să solicite părţilor să îşiîndeplinească obligaţiile în temeiul dreptuluiinternaţional umanitar şi să întreprindă măsuriconcrete de împiedicare a altor încălcări;

52 DREPTURILE OMULUI

(d) măsuri restrictive/sancţiuni: Recurgerea lamăsuri restrictive (sancţiuni) poate fi omodalitate eficientă de promovare a respectăriidreptului internaţional umanitar. În consecinţă,ar trebui să se ia în considerare posibilitatearecurgerii la aceste măsuri împotriva părţilor laun conflict, fie că este vorba despre state saudespre non-state, precum şi împotrivapersoanelor, după caz şi în conformitate cudreptul internaţional;(e) cooperarea cu alte organisme internaţionale:După caz, UE ar trebui să coopereze cu ONU şicu organizaţiile regionale relevante în scopulpromovării respectării dreptului internaţionalumanitar. De asemenea, statele membre ale UEar trebui să urmărească acelaşi obiectiv înacţiunile lor, după caz, în calitate de membre alealtor organizaţii, inclusiv ale OrganizaţieiNaţiunilor Unite. Comitetul Internaţional alCrucii Roşii deţine un rol întemeiat pe un tratat,recunoscut şi stabilit cu mult înainte deorganizaţie umanitară neutră şi independentăcare promovează respectarea dreptuluiinternaţional umanitar;(f) operaţiile de gestionare a crizelor: După caz,atunci când se elaborează mandatele operaţiilorUE de gestionare a crizelor, ar trebui luată înconsiderare importanţa prevenirii şi a reprimăriiîncălcărilor dreptului internaţional umanitar deţările terţe. Dacă este necesar, acest fapt poateinclude culegerea de informaţii care pot fi utileCPI 5 sau în cazul altor anchete privind crime derăzboi;(g) responsabilitatea individuală: Deşi, însituaţiile care urmează unui conflict, este uneoridificil să se echilibreze obiectivul general destabilire a păcii şi necesitatea de combatere a

5 A se vedea Acordul de cooperare şi asistenţă întreCurtea Penală Internaţională şi Uniunea Europeanămenţionat la nota de subsol 3

impunităţii, Uniunea Europeană ar trebui săasigure că nu rămân nepedepsite crimele derăzboi. Pentru a avea un efect disuasiv în timpulunui conflict armat, judecarea crimelor derăzboi trebuie să fie vizibilă şi să aibă loc, înlimita posibilităţilor, în statul în care au avut locîncălcările. Prin urmare, UE ar trebui săîncurajeze statele terţe să adopte măsurinaţionale de drept penal pentru a pedepsiîncălcările dreptului internaţional umanitar.Sprijinul acordat de UE Curţii PenaleInternaţionale şi măsurile luate în vedereajudecării criminalilor de război ar trebui plasateîn acest context;(h) formarea: Formarea în dreptul internaţionalumanitar este necesară pentru a se asigurarespectarea dreptului internaţional umanitar întimpul unui conflict armat. Formarea şiinstruirea trebuie să aibă loc şi pe timp de pace.Acest lucru este valabil pentru întreagapopulaţie, deşi ar trebui acordată o atenţiedeosebită grupurilor relevante precumresponsabilii cu aplicarea legii. Obligaţiisuplimentare se aplică formării personaluluimilitar. UE ar trebui să analizeze posibilitatea dea furniza sau de a finanţa formare şi instruire îndomeniul dreptului internaţional umanitar înţările terţe, inclusiv în cadrul programelor maiample de promovare a statului de drept;(i) exportul de arme: Poziţia comună2008/944/PESC a Consiliului de definire anormelor comune care reglementează controlulexporturilor de tehnologie şi echipamentmilitar6 prevede că ar trebui examinatărespectarea dreptului internaţional umanitar de oţară importatoare înainte de a se acorda licenţelede export în ţara respectivă.

6 Poziţia comună 2008/944/PESC a Consiliului din8 decembrie 2008 de definire a normelor comune carereglementează controlul exporturilor de tehnologie şiechipament militar, JO L 335, 13 decembrie 2008, p. 99.Această poziţie comună înlocuieşte Codul de conduită alUniunii Europene privind exporturile de echipamentmilitar, adoptat de Consiliu la 8 iunie 1998.

DREPTURILE OMULUI 53

LEGEA NR. 103/2014 PENTRU COMPLETAREALEGII AUDIOVIZUALULUI NR. 504/2002

Parlamentul României a adoptat în data de 17iulie 2014 Legea nr. 103/2014 care modifică art.42 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului,publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 518din 11 iulie 2014.

Actul normativ menţionat recunoaştepersoanelor cu deficienţe de auz dreptul deacces la serviciile media audiovizuale, în funcţiede posibilităţile tehnologice. Modificarealegislativă vizează introducerea limbajuluimimico-gestual ca mijloc de informare apersoanelor cu deficienţe de auz, televiziunilecu acoperire naţională având obligaţia de atransmite zilnic minimum 30 minute deinformaţii sau emisiuni în limbaj adecvatpersoanelor cu deficienţe de auz. Astfel,serviciile de programe de televiziune cuacoperire naţională vor interpreta în limbajulmimico-gestual şi prin titrare sincron în timpulunei durate programate de cel puţin 30 deminute din programele de ştiri, de analizepolitice şi economice.

De asemenea, vor fi interpretate în limbajulmimico-gestual şi prin titrare sincron dezbaterilepe teme politice şi/sau economice de actualitatedin timpul zilnic de emisie, precum şiprogramele de importanta majora în întregimeori rezumatele acestora, care se vor difuzaînsoţite de un semn de avertizare, aşa cum esteprevăzut la anexa din lege.

Documentul menţionează în sarcinaserviciilor de programe de televiziune cuacoperire naţională şi obligaţia de a avertizaverbal „Atenţie! Emisiune dedicată şipersoanelor cu deficienţe de auz”, însoţită de omenţiune ce va fi şi afişată static si lizibil.

În vederea asigurării dreptului de acces laserviciile media audiovizuale al persoanelor cudeficienţe auditive, aceleaşi obligaţii suntprevăzute şi serviciilor de programe deteleviziune cu acoperire locală.

Actul normativ adus în discuţie, aşteptat demult timp de persoanele cu deficienţe de auz,completează cadrul legislativ românesc cuprivire la asigurarea accesului la informaţie alpersoanelor cu dizabilităţi, contribuind astfel lapromovarea conceptului Acces pentru toţi,pentru a impiedica crearea de noi bariere şiapariţia unor noi surse de discriminare, obligaţiestabilită în sarcina autorităţilor publice prin art.61 lit.a din Legea nr. 448/2006 privind protecţiaşi promovarea drepturilor persoanelor cudizabilităţi, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.

De asemenea, modificările legislative adusede Legea nr. 103/2014 se înscriu în eforturile dearmonizare a legislaţiei interne cu prevederileConvenţiei privind drepturile persoanelor cudizabilităţi care, la art. 21 – Libertatea deexpresie şi opinie şi accesul la informaţii,menţionează obligaţia Statele Părţi de a lua toatemăsurile adecvate pentru a se asigura căpersoanele cu dizabilităţi îşi pot exercita dreptulla libertatea de expresie şi opinie, inclusivlibertatea de a căuta, primi şi împărtăşiinformaţii şi idei, în condiţii de egalitate cuceilalţi, prin toate formele de comunicare alesede ele, inclusiv prin acceptarea şi facilitareautilizării imbajelor mimico-gestuale.

Anna Maria Neagoe

54 DREPTURILE OMULUI

III. JURISPRUDENŢĂ

DECIZIA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUIÎN CAUZA GROZA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI1

Art. 2 Protocolul nr. 1 la ConvenţiaEuropeană a Drepturilor Omului prevede că„nimănui nu i se poate refuza dreptul lainstruire”. Astfel, „statul, în exercitareafuncţiilor pe care şi le va asuma în domeniuleducaţiei şi al învăţământului, va respectadreptul părinţilor de a asigura această educaţie şiacest învăţământ conform convingerilor lorreligioase şi filozofice.”1

I. Sub aspect procedural vom reţine că2:

1. Domnul Marcel Groza (reclamantul), a se-sizat Curtea la 4 august 2005, în temeiul art.34 din Convenţia pentru apărarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale (con-venţia).

II. În fapt se vor reţine următoarele:I. Circumstanţele cauzei2. Reclamantul, Marcel Groza, este resorti-

sant român, s-a născut în 1959 şi locuieşte înCluj-Napoca.

A. Contextul cauzei3. Cauza se referă la nevoile educaţionale

speciale ale fiului reclamantului, născut în 1991,care suferă din naştere de boala Little. Băiatul atrăit numai împreună cu tatăl său de la vârsta depatru ani, de când mama sa l-a părăsit.

4. Timp de trei ani, fiul reclamantului afrecventat o şcoală specială. Reclamantul nu afost mulţumit de condiţiile oferite de aceastăşcoală, pretinzând că personalul şcolii nu a avutgrijă de copii şi programa şcolii nu era adaptatăla nevoile speciale ale fiului său.

5. În plus, între reclamant şi directorul şcoliia existat o relaţie tensionată. Acesta din urmă adepus notificări la autorităţile competente, cuprivire la presupusul comportament abuzivsexual al reclamantului faţă de fiul său. Comisiapentru protecţia copilului a desfăşurat oinvestigaţie şi a concluzionat că „notificările cuprivire la un posibil abuz sexual al copilului nuerau fondate”. La 26 aprilie 2004, reclamantul adepus o plângere penală pentru insultă

1 Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzaMarcel Groza împotriva României, C 31017/05, din 21februarie 2012.2 Pentru simplificarea lecturii au fost numerotate doaraspectele relevante.

împotriva directorului. Judecătoria Cluj-Napocaa respins această plângere pe motiv că directorula acţionat fără intenţia de a afecta reputaţiareclamantului

6. Reclamantul a afirmat, de asemenea, căfrecventarea şcolii speciale a fost foarte dificilădeoarece, pe lângă probleme psihice şidificultăţi motorii, copilul suferea adesea şi deafecţiuni respiratorii. Conform certificatuluimedical eliberat de doctorul care l-a îngrijit pebăiat de la vârsta de şase ani, acesta suferea nunumai de boala sa cronică, dar şi de afecţiunirespiratorii multiple, dezvoltate din cauza uneiimunităţi deficitare şi unui sindrom anemic.Acesta suferea, de asemenea, de problemepsihice, având o personalitate obsesivo-fobică.Doctorul a mai menţionat că băiatul nu aprezentat niciodată semne de abuz fizic.

B. Cererea pentru înscrierea fiuluireclamantului la o şcoală care asigură educaţiela domiciliu

7. Din motivele sus-menţionate, reclamantula hotărât să găsească altă şcoală pentru fiul său.În consecinţă, la începutul anului 2003, acesta adepus o cerere pentru înscrierea fiului său la oşcoală din oraşul său, care asigura educaţie ladomiciliu.

8. Conform legislaţiei aplicabile, admitereadepindea de autorizaţia acordată de Comisiapentru protecţia copilului. La 30 noiembrie2004, comisia a eliberat o decizie care respingeacererea reclamantului şi a recomandat înscriereacopilului la o şcoală specială. Aceasta şi-a bazatdecizia pe o evaluare detaliată a copilului.Potrivit certificatului anexat deciziei, copilulsuferea de o deficienţă neuromotorie severă.

Comisia a recomandat, de asemenea,introducerea reclamantului şi a fiului acestuiaîntr-un program de consiliere psihologică.

C. Proceduri legale cu privire la refuzulcererii

9. Reclamantul s-a opus cu tărie acestuilucru, crezând că este mai potrivit pentru fiulsău să primească educaţie la domiciliu. Înconsecinţă, a contestat decizia în faţa instanţei,pretinzând că respectiva comisie a interpretat înmod greşit legea aplicabilă. Acesta a subliniatrolul părinţilor în deciziile cu privire la alegerea

DREPTURILE OMULUI 55

formei de învăţământ pentru copiii lor şi aconcluzionat că decizia comisiei a fost abuzivă,neluând în considerare nevoile speciale alefiului său.

10. La 28 februarie 2005, Judecătoria Cluj arespins cererea reclamantului, stabilind căcondiţiile oferite de şcoala recomandată erauadecvate situaţiei medicale speciale ale fiuluisău. Instanţa a reţinut că fiul reclamantului nu afrecventat nicio şcoală în anul 2004-2005.Aceasta a amintit, de asemenea, că respectivacomisie a efectuat o evaluare a stării copilului şia decis în favoarea sa, acesta având nevoie să fieintegrat într-o formă de învăţământ care îiasigura socializarea şi un tratament adecvatpentru recuperarea motorie. În continuare, areţinut că, potrivit informaţiilor oferite de şcoalaspecială la care fusese repartizat copilul,transportul de acasă era asigurat de şcoală.Aceasta a concluzionat că decizia nu a încălcatdreptul tatălui de a decide pentru fiul său şi cănu este în avantajul copilului ca acesta să fieizolat la domiciliu.

11. Reclamantul a declarat apel susţinând,inter alia, că şi comisia specială şi judecătorianu au respectat dispoziţiile legale conformcărora un copil cu dizabilităţi are dreptul de aprimi educaţie la domiciliu. Comisia a motivat,în observaţiile sale, că a luat în considerareinteresul copilului, şi anume înscrierea acestuiala o şcoală care i-ar fi putut oferi un pachetcomplet de servicii specializate, sesiuni deterapie fizică, grupuri de susţinere, educaţie şisocializare, fără a-l priva de contactul cu alţicopii de vârsta sa. Aceasta a susţinut, încontinuare, că, prin opunerea înscrierii fiului săula o şcoală specială, reclamantul a încălcatdreptul acestuia la instruire, exercitându-şidrepturile parentale într-un mod abuziv.

12. La 28 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj arespins recursul reclamantului. Aceasta a reţinutcă decizia comisiei speciale s-a bazat pe oanchetă socială, un raport medical pentrustabilirea gradului de handicap, un raportpsihologic, un raport de evaluare complexă acopilului cu dizabilităţi şi certificate medicale.Instanţa a reţinut, în continuare, că din ultimulraport psihologic, redactat la 12 aprilie 2005,reieşea că băiatul trebuie să frecventeze uncentru specializat de recuperare fizică, combinatcu o educaţie formală, care i-ar permite atâtcontactul direct cu doctori şi terapeuţi fizici, câtşi interacţiunea zilnică cu alte persoane. Aceastaa concluzionat că, din moment ce tatăl nu adovedit că este în stare să îi ofere fiului săucondiţiile necesare, educaţia acestuia,

tratamentul specializat şi socializarea, i-ar fiasigurate mai bine prin frecventarea şcoliispeciale recomandate de comisie.

D. Informaţii ulterioare cu privire laeducaţia fiului reclamantului

13. Potrivit ultimelor informaţii oferite dereclamant la 3 martie 2010, acesta nu şi-a înscrisfiul la şcoala recomandată. În consecinţă, acestanu a primit educaţie între 2004 şi 2009.

14. În 2009, reclamantului i-a fost acceptatăo cerere de educaţie la domiciliu, fiul săureîncepând astfel şcoala la 19 ani, în clasa acincea. Potrivit reclamantului, starea fizică afiului său s-a deteriorat atât de mult, încât acestaa devenit incapabil de a fi deplasat.

Reclamantul nu a furnizat informaţii detaliatesau copii ale documentelor cu privire la noua sacerere de educaţie la domiciliu.

III. În continuare, Curtea aminteşte încuprinsul deciziei dispoziţiile legale relevantedin dreptul intern. În acest sens se face referirela art. 29 alin (6) din Constituţia Românieiprivind dreptul părinţilor sau tutorilor de aasigura, potrivit propriilor convingeri, educaţiacopiilor minori și la art. 180 alin (1) din Legeaînvăţământului nr. 84/1995 care prevede căpărintele sau tutorele legal instituit are dreptulde a alege forma de învăţământ şi felul educaţieicopilului minor. Totodată, art. 18 alin (1) lit. b)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/1999, modificată ulterior de Legea nr.10/2003 în vigoare la momentul faptelor,preciza că un copil cu handicap, nedeplasabil,este îndreptăţit să beneficieze de pregătireşcolară la domiciliu. Nu în ultimul rând art. 21din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/1999, modificat de Legea nr. 343/2004,prevede obligaţia persoanelor cu handicap săurmeze programul individual de recuperare,readaptare şi reintegrare socială stabilit decomisiile pentru protecţia copilului.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a 2 dinProtocolul nr. 1 la Convenţie, reclamantul s-aplâns că fiului său i-a fost refuzat dreptul lainstruire la domiciliu, de către autorităţileromâne.

15. Curtea reaminteşte că dreptul la instruiregarantat de prima frază a art. 2 din Protocolul nr.1 la convenţie impune, prin natura sa,reglementarea sa de către stat, dar o astfel dereglementare nu trebuie niciodată să aducăatingere substanţei dreptului sau să interferezecu alte drepturi cuprinse în convenţie sauprotocoale ale convenţiei.

16. Prin asumarea obligaţiei de a nu „refuza

56 DREPTURILE OMULUI

dreptul la instruire”, statele contractantegarantează tuturor cetăţenilor din jurisdicţia lordreptul de acces la instituţiile de învăţământexistente la un anumit moment şi posibilitateade a profita de pe urma educaţiei primite, prinrecunoaşterea oficială a studiilor realizate [a sevedea Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersenîmpotriva Danemarcii, 7 decembrie 1976, pct.52, seria A nr. 23, şi Cauza „cu privire laanumite aspecte ale legilor privind folosirealimbilor în sistemul de educaţie din Belgia”(fond), 23 iulie 1968, pag. 31-32, pct. 4, seria Anr. 6].

17. Curtea a recunoscut, în continuare, că, înciuda importanţei sale, dreptul la instruire nueste absolut şi poate fi supus unor limitări, atâttimp cât nu se aduce atingere substanţeidreptului (Cauza lingvistică belgiană, supra,pag. 28, pct.5 şi Campbell şi Cosans împotrivaRegatului Unit, 25 februarie 1982, pct. 41, seriaA nr.48).

18. În această privinţă, a fost recunoscut căart. 2 din Protocolul nr. 1 nu impune în modnecesar dreptul de acces la o instituţie deînvăţământ specifică (Simpson împotrivaRegatului Unit, nr. 14688/89, 24 februarie

19. Revenind la cauza în speţă, Curtea reţinecă respectivele cereri depuse de reclamant învederea înscrierii fiului său la o şcoală careasigura educaţia la domiciliu au fost respinse.Comisia pentru protecţia copilului, care,conform legislaţiei aplicabile, trebuia să acordeo autorizaţie prealabilă, nu a fost de acord cualegerea făcută de reclamant şi a recomandat oşcoală specială, mai adaptată nevoilor specialeale copilului. Comisia a susţinut că fiulreclamantului trebuia integrat într-o formă deînvăţământ care să asigure socializarea acestuiaşi un tratament adecvat pentru recuperareamotorie.

20. Curtea reaminteşte că atribuţia sa esteaceea de organism de control în ceea ce priveşterespectarea convenţiei. Nu ţine de atribuţia sa săînlocuiască deciziile şi politicile autorităţilornaţionale cu ale sale. Deşi aceste autorităţitrebuie să acorde importanţă opiniile parentale,sunt respectate numai opiniile parentale care nuinterferează cu dreptul fundamental al copiluluila instruire, întregul art. 2 din Protocolul nr. 1 laconvenţie fiind subordonat primei fraze.

21. În cauza de faţă, autorităţile române auacordat prioritate intereselor fiuluireclamantului şi s-a considerat că este înavantajul acestuia să fie plasat într-o şcoalăspecială, care oferea nu numai facilităţi detransport, ci şi un pachet integrat de servicii

specializate, sesiuni de terapie fizică, grupuri desusţinere, educaţie şi socializare, fără să îlpriveze de contactul cu alţi copii de vârsta sa.Astfel, comisia specială a întocmit evaluareanevoilor acestuia pe baza unor raporturi despecialitate, după cum urmează: un certificatmedical pentru stabilirea gradului de handicap,un raport psihologic, un raport de evaluarecomplexă a copilului cu dizabilităţi şi certificatemedicale. Prin hotărârea motivată din 28 aprilie2005, Curtea de Apel Cluj a respins recursulreclamantului împotriva deciziei comisiei,susţinând că acesta nu a demonstrat că poateasigura condiţii asemănătoare sau apropiatecelor oferite de şcoala specială.

22. Curtea reţine, de asemenea, că fiulreclamantului a stat acasă fără a beneficia denicio formă de învăţământ timp de cinci ani,deoarece tatăl său nu a vrut să accepte deciziaautorităţilor competente de a frecventa o şcoalăspecială, mai adaptată pentru nevoile specialeale acestuia. În aceste circumstanţe, Curteaconsideră că nimic nu poate fi imputatautorităţilor române care, în urma examinăriielementelor din cauza prezentă, au recunoscutdreptul fiului reclamantului la o educaţie cât maieficientă. Rezultă că acest capăt de cerere este înmod vădit nefondat şi trebuie respins înconformitate cu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4din Convenţie.

23. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, cănu a beneficiat de un proces echitabil al cauzeisale, cu încălcarea art. 6 § 1 din convenţie.Curtea reaminteşte că nu este sesizată pentru aexamina erorile de fapt şi de drept comise deautorităţile juridice naţionale, întrucât nu sepoate detecta nicio inechitate a procedurilor şideciziile luate nu pot fi considerate arbitrare. Pebaza elementelor de la dosar şi având în vedereconcluziile sale cu privire la art. 2 dinProtocolul nr. 1, Curtea concluzionează că, încadrul procedurii, reclamantul a avutposibilitatea de a aduce toate argumentelenecesare în apărarea interesului său şiautorităţile judiciare au acordat acestoraconsideraţia necesară. Hotărârile instanţelornaţionale nu par a fi neîntemeiate sau arbitrare.Rezultă că acest capăt de cerere este în modvădit nefondat şi trebuie respins în conformitatecu art. 35 § 3 lit. a) şi art. 35 § 4 din convenţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,CURTEA,

ÎN UNANIMITATE,

Declară cererea inadmisibilă.

DREPTURILE OMULUI 57

HOTĂRÂREA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUIÎN CAUZA CRISTIAN TEODORESCU ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI1

Art. 5 din Convenţia Europeană a DrepturilorOmului prevede că orice persoană are dreptul lasiguranţă. În acest sens nimeni nu poate fi lipsitde libertatea sa, cu excepţia unor cazuri precumatunci când este vorba despre „detenţia legală aunei persoane susceptibile să transmită o boalăcontagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, aunui toxicoman sau a unui vagabond”.1

I. Sub aspect procedural vom reţine că2:

1. Domnul Cristian Teodorescu(reclamantul), a sesizat Curtea la 15 iunie 2005în temeiul articolului 34 din Convenţia pentruapărarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale (convenţia).

II. În fapt se va reţine că versiunile furnizatede către părţile aflate în conflict judiciar nu aucorespuns, astfel:

I. Circumstanţele cauzei2. Reclamantul s-a născut în 1948 şi locuieşte

în Brăila.A. Internarea reclamantului într-un spital

de psihiatre3. Reclamantul este profesor de fizică într-un

liceu din Brăila şi preşedintele organizaţieilocale a Uniunii Mondiale a Românilor Liberi(UMRL). În opinia lui, tatăl său a făcut obiectulunei supravegheri a Securităţii sub fostul regimcomunist. Considerându-se persecutat din cauzaactivităţii sale în cadrul UMRL, a făcut, înspecial după decesul tatălui său din 2002, maimulte plângeri la poliţie şi la parchetul dinBrăila, reclamând tăierea reţelei de distribuirede gaz deşi îşi plătise facturile şi defecţiuni alepropriei maşini, pe care la califica ca fiind actede sabotaj. În noiembrie 2004 a depus alte douăplângeri penale la Poliţia Brăila, susţinând că, înspecial după lucrările efectuate pe pardosealaapartamentului de deasupra, locuit de un nepotal fostului secretar şef al partidului comunistromân, a fost obiectul unei supravegheri audioşi video şi că se simţeau radiaţii, vibraţii defrecvenţă joacă şi mirosuri chimice.

1 Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului încauza Cristian Teodorescu împotriva România, C22883/05, din 19 iunie 2012.2 Pentru simplificarea lecturii au fost numerotate doaraspectele relevante.

Reclamantul a cerut poliţiei să facă o expertizătehnică în apartamentul respectiv.

4. După ce, la 6 decembrie 2004, a fost lăsatăla o vecină o convocare prin care reclamantulera invitat să se prezinte la poliţie, convocare decare cel în cauză nu a fost informat, îndimineaţa zilei de 8 decembrie 2004, un agentde poliţie a venit să îl caute pe reclamant la ora7:30 la domiciliul său şi l-a dus la sediul poliţieilocale. În opinia reclamantului, faptele s-audesfăşurat în continuare astfel: Colonelul H.,comandantul Poliţiei din Brăila, l-a interogat pescurt cu privire la una din plângerile sale penalemenţionate anterior şi la viaţa lui privată înprezenţa a doi poliţişti. Atunci când reclamantulşi-a repetat cererea de expertiză tehnică pentruevaluarea nivelului neplăcerilor cauzate devecinul său, colonelul H. l-a făcut „nebun”, l-acontactat telefonic pe medicul L. de la spitalulde psihiatrie şi a ordonat celor doi poliţişti să îlducă pe reclamant la spitalul de psihiatrie. Laora 10:50, neavând un comportament violent şifără antecedente psihiatrice, reclamantul a fostforţat de cei trei poliţişti să urce într-o maşină depoliţie destinată transportului delincvenţilor şi afost dus împotriva voinţei sale, de cei treipoliţişti, la spitalul de psihiatrie „Sf.Pantelimon” din Brăila. Asistentele medicaleresponsabile cu internarea lui i-au cerut să ledea toate obiectele personale, ceea ce a şi făcut.Apoi, fără să fi fost consultat, medicul L. acompletat o fişă medicală de internare în spitalîn care i-a prescris sedative.

5. Dintr-o declaraţie ulterioară a mediculuiL., reclamantul nu cunoştea motivul pentru carea fost adus la spital şi era şocat. Poliţiştii i-auexplicat medicului că persoana în cauză s-aprezentat la poliţie şi a solicitat, protestând, capoliţia să răspundă plângerilor sale.

6. În opinia reclamantului, atunci când fişa deinternare în spital i-a fost dată pentru a fisemnată, a văzut un text imprimat dinainte careindica, în colţul paginii, că pacientul era deacord cu internarea şi cu tratamentuladministrat. Asistenta medicală care i-a cerut săsemneze fişa a căutat să ascundă cu palmaaceastă menţiune, dar el a văzut-o şi a scrisrepede că a fost adus de poliţie şi că nu era deacord cu internarea. Fără să primească alte

58 DREPTURILE OMULUI

informaţii, reclamantul a fost apoi închis până adoua zi într-o încăpere cu ferestre cu grilaj şi ouşă metalică încuiată şi i s-au administrat, fărăacordul său, sedative, după ce a fost ameninţatcă va fi legat şi internat pe o perioadănedeterminată.

7. A doua zi dimineaţă, 9 decembrie 2004,medicul L. a aflat de la personalul medical ce asupravegheat bolnavii după-amiaza şi noapteacă reclamantul nu a creat probleme. Efectuândun examen psihiatric, medicul a constatat că celîn cauză avea o stare de depresie şi oboseală dincauza pierderii tatălui său şi a insomnieiprovocate de zgomotele ce veneau dinapartamentul vecin. În opinia medicului,reclamantului i-a fost administrat în noaptea de8 spre 9 decembrie 2004 un singur sedativ(diazepam), celelalte medicamente pe care i leprescrisese nu trebuiau administrate decât încazul în care cel în cauză prezenta insomnie şiagitaţie sau dacă ar fi încercat să evadeze dinspital, ceea ce nu a fost cazul.

8. Singura examinare medicală la care a fostsupus reclamantul a fost examenul psihiatric dindimineaţa zilei de 9 decembrie 2004.

9. În fişa sa medicală era menţionat că a fost„internat după ce a fost adus de poliţie pentrumai multe plângeri împotriva unui vecin”. Ladata internării şi la data ieşirii din spital figuraacelaşi diagnostic, adică „tulburare depresivăreactivă pe fond interpretativ”. Acest diagnostica fost stabilit în urma examenului psihiatricmenţionat anterior şi reclamantul a putut plecadin spital la 9 decembrie 2004, ora 10:15. Pe uncolţ al paginii fişei lui medicale era următoareamenţiune scrisă de mâna reclamatului: „am fostadus de poliţie şi nu sunt de acord”, urmată desemnătura sa. Această menţiune era făcută subtextul imprimat dinainte care arăta următoarele:„sunt de acord cu internarea şi cu tratamentuladministrat”. Fişa reclamantului de „ieşire dinspital” menţiona că starea sa era „identică” cucea de la internare şi că acesta nu a acceptat niciinternarea, nici tratamentul psihiatric.

B. Proceduri iniţiate de reclamant cuprivire la internarea sa într-o unitatepsihiatrică

1. Plângerea penală împotriva internăriiconsiderată ilegală

10. La 16 decembrie 2004, reclamantul, fărăsă citeze vreun temei legal, a depus o plângerela parchetul de pe lângă Curtea de Apel dinGalaţi împotriva colonelului H., pe care îl acuza

că a ordonat internarea sa într-o unitatepsihiatrică în mod ilegal şi împotriva voinţeisale. I-a acuzat şi pe poliţiştii B. şi O. care l-aubruscat pentru a-l obliga să urce în maşinapoliţiei şi l-au transportat la spital împotrivavoinţei sale. S-a plâns, de asemenea, de mediculL. care, fără să-l examineze, i-a prescris treiinjecţii şi l-a reţinut ilegal în spital timp de 24ore în pofida opunerii sale.

a) Procedura în faţa parchetului11. La 19 ianuarie 2005, un procuror-şef din

cadrul Parchetului Brăila a trimis plângereareclamantului la Parchetul de pe lângă Curtea deApel Galaţi pentru a fi examinată în privinţainfracţiunii de arestare nelegală şi cercetareabuzivă, pedepsită de art. 266 din Codul penal.

12. Parchetul competent l-a audiat pecolonelul H. în calitate de acuzat, iar pe poliţiştiiB. şi O. şi pe medicul L. numai în calitate demartori.

13. În declaraţia sa în faţa parchetului,colonelul H. a arătat că a telefonat medicului L.,în timp ce îl interoga pe reclamant cu privire lacele două plângeri penale neobişnuite împotrivavecinului său şi că medicul i-a sugerat să îltrimită pe cel în cauză la spital pentru un controlmedical. A notat că însuşi reclamantul care,mulţumit de propunerea ce i-a fost făcută deevaluare a consecinţelor medicale aleneplăcerilor pe care le-a denunţat în plângerilesale depuse la Poliţia Brăila în noiembrie 2004,i-ar fi cerut să îl ducă la spital cu o maşină apoliţiei. A arătat că, având în vedere că o maşinăa poliţiei mergea aproape de spitalul respectiv, acerut poliţiştilor care au asistat la interogatoriusă îl însoţească pe reclamant şi să îl lase acolo.Colonelul a arătat că, odată ajuns la spital, numai ştie ce i s-a întâmplat reclamantului.Medicul L. l-ar fi informat mai târziu căreclamantul suferea de schizofrenie paranoidă.

14. Cei doi poliţişti B. şi O. au declarat căreclamantul şi-a dat acordul pentru a fi dus laspital şi că nu a fost necesară forţa, cel în cauzănefiind violent.

15. Medicul L. a declarat că reclamantul afost dus la spital de poliţie pentru tulburări decomportament, că ea a decis să îl internezepreventiv, pentru a evita să se întoarcă la poliţiesau la vecinul său împotriva căruia a depus oplângere şi să nu devină agresiv; ea a spus, deasemenea, că i-a prescris un sedativ pentru a-lajuta să se liniştească şi pentru a suporta maiuşor mediul spitalului, că l-a consultat a doua zi

DREPTURILE OMULUI 59

dimineaţă şi că acesta a plecat apoi din spitaldeoarece nu reprezenta un pericol public.Aceasta a arătat că internarea reclamantuluiîmpotriva voinţei lui a fost necesară, în opiniasa, atâta timp cât existau întrebări cu privire lastarea lui de sănătate. Ea a subliniat căadministrarea unui singur sedativ împotrivavoinţei pacientului nu putea constitui untratament psihiatric de care ar fi putut ficonsiderată răspunzătoare.

16. Prin rezoluţia din 20 aprilie 2005,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi adispus neînceperea urmăririi penale în privinţacolonelului H. pentru infracţiunea de arestarenelegală şi cercetare abuzivă prevăzută de art.266 din Codul penal. A constatat că în urmaverificărilor efectuate, nicio conduită contrarălegii nu i se putea reproşa. A subliniat căreclamantul a acceptat să fie consultat de unmedic şi însoţit pentru asta la spital, astfel cumreieşea din declaraţiile poliţiştilor B. şi O.audiaţi ca martori.

17. Reclamantul a contestat această deciziearătând că era mincinoasă în măsura în caretransportul său la spital şi internarea au avut locîn pofida comportamentului său politicos şicalm şi împotriva voinţei sale, aşa cum rezultădin nota scrisă de mână pe fişa sa medicală deinternare în spital şi pe fişa de ieşire din spital,care menţiona că nu a acceptat nici internarea,nici tratamentul psihiatric. Acesta a subliniat căpersonalul medical a încercat prin fraudă săobţină consimţământul său la internareascunzându-i colţul de pagină unde era un textimprimat dinainte menţionând că pacientul estede acord cu internarea şi cu tratamentuladministrat. A arătat, de asemenea, că cei doipoliţişti B. şi O. nu puteau fi martori, deoareceşi pe ei i-a acuzat în procedura deschisăîmpotriva colonelului H. că l-au bruscat şi l-audus la spital împotriva voinţei sale.

18. La 16 mai 2005, procurorul generaladjunct din cadrul Parchetului de pe lângăCurtea de Apel Galaţi a respins plângereareclamantului. A constatat că din declaraţiilepoliţiştilor B. şi O. reiese că reclamantul aacceptat să meargă să fie consultat de un medicpentru evaluarea impactului neplăcerilorreclamate prin plângerile sale penale, să fieînsoţit pentru aceasta la spital, că nu a fostbruscat, că internarea lui s-a datorat stării salede sănătate şi că a fost făcută în interesul lui.

Reclamantul a contestat această decizie a Curţiide Apel Galaţi.

b) Procedura în faţa instanţelor191. La 13 septembrie 2005, reclamantul a

arătat în faţa Curţii de Apel Galaţi că a fostinternat forţat în noaptea de 8 spre 9 decembrie2004, pentru acest lucru neacordându-şiconsimţământul nici el nici un alt membru alfamiliei sale, deşi nu prezenta niciun pericolpentru el însuşi sau pentru altcineva.Reclamantul a subliniat în această privinţă căreiese din fişa medicală de ieşire din spital că aprimit acelaşi diagnostic atâta la internare cât şila ieşire. A cerut Curţii de Apel să îi examinezeplângerea în privinţa cerinţelor prevăzute deLegea sănătăţii mintale nr. 487/2002 şi săconstate că condiţiile internării obligatoriiprevăzute de această lege nu au fost respectateîn speţă. Reclamantul a reiterat că plângerea saîi viza şi pe poliţiştii care l-au dus împotrivavoinţei lui la spitalul de psihiatrie şi pe mediculL. care l-a internat şi i-a administratmedicamente împotriva voinţei sale. A subliniat,în cele din urmă, că personalul medical a căutatsă îi obţină consimţământul prin fraudă,ascunzându-i textul imprimat dinainte pe fişamedicală care arăta că pacientul şi-a datconsimţământul pentru internare.

20. Prin hotărârea din 13 septembrie 2005,Curtea de Apel Galaţi a confirmat neîncepereaurmăririi penale de către parchet. Bazându-se pedeclaraţiile făcute în faţa parchetului de cătremartorii B. şi O., poliţiştii care l-au însoţit pe celîn cauză la spital, şi de către colonelul H.,Curtea de Apel a concluzionat că reclamantulşi-a dat acordul pentru un consult medical învederea evaluării impactului tulburărilorincriminate în plângerile sale penale şi că nu adovedit că internarea sa, considerată necesară decolonelul H., a fost făcută împotriva voinţeisale. Curtea de Apel nu a făcut nicio precizarecu privire la respectarea, în speţă, a cerinţelorLegii nr. 484/2002 în materie de internarenevoluntară şi nici nu a răspuns celorlalteîntrebări adresate acesteia de către reclamant la13 septembrie 2005.

21. Această hotărâre a fost confirmată înurma recursului reclamantului, prin hotărâreadefinitivă din 5 decembrie 2005 a Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie. Înalta Curte a consideratcă decizia Curţii de Apel din 13 septembrie2005 era conformă legii, pentru motivul că din

60 DREPTURILE OMULUI

declaraţiile depuse la dosar reiese căreclamantul a fost supus unui control medical cuconsimţământul acestuia.

2. Alte proceduri şi plângeri alereclamantului

22. După cum afirmă reclamantul, în noapteade 8 spre 9 decembrie 2004, câţiva necunoscuţiau pătruns în apartamentul său care era şi sediulUMRL, şi ar fi luat „echipamentul desupraveghere” audio şi video, ceea ce el adenunţat în plângerile sale depuse în noiembrie2004 la Poliţia Brăila.

23. La 9 decembrie 2004, Poliţia Brăila aînchis, fără a lua măsuri, dosarul întemeiat peplângerile penale depuse în noiembrie 2004 decătre reclamant, pe motiv că acesta suferă detulburări mentale, fiind internat şi stabilindu-i-seun diagnostic de „schizofrenie paranoidă”.Acest diagnostic a fost, de altfel, menţionat înmai multe scrisori trimise de Poliţia Brăila maimultor autorităţi administrative şi judiciare cuprivire la reclamant. În scrisoarea din 15 martie2005 adresată de Poliţia Brăila inspectoratuluide poliţie din cadrul aceluiaşi departament carea cerut verificarea afirmaţiilor reclamantului şideciziilor care au fost luate în privinţa acestora,poliţia a făcut menţiunea că reclamantul a fostinternat într-un spital de psihiatrie cudiagnosticul de „schizofrenie paranoidă” înurma comportamentului său violent faţă devecini, care au cerut poliţiei să intervină, şi apropus să închidă dosarul întemeiat peplângerile reclamantului fără a se lua măsuri.Reiese dintr-o scrisoare adresată de spitalul depsihiatrie Poliţiei Brăila că reclamantul nu a fostinternat decât o singură dată, în noaptea de 8spre 9 decembrie 2004 pentru „tulburaredepresivă reactivă pe fond interpretativ” şi nupentru „schizofrenie paranoidă”.

24. În 2005, reclamantul a făcut reclamaţie laPoşta Română, pretinzând încălcareacorespondenţei sale având în vedere absenţaconfirmării de primire a unei scrisori pe care atrimis-o în străinătate. Poşta a răspuns că va faceverificări şi va propune, dacă este cazul, odespăgubire a reclamantului. Nu reiese dinelementele dosarului dacă reclamantul a datpoşta în judecată pentru violarea secretuluicorespondenţei sale.

25. La 17 noiembrie 2006, Parchetul de pelângă Judecătoria Brăila a dispus neîncepereaurmăririi penale cu privire la o altă plângerepenală a reclamantului, formulată împotriva

directorului spitalului de psihiatrie în care a fostinternat în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2004şi împotriva consilierului juridic al spitalului,care i-au refuzat accesul la dosarul său medicalşi i-au respins cererea de a obţine copii ale fişeisale medicale şi a cererii poliţiei cu privire lainternarea sa. Parchetul a considerat unasemenea refuz justificat, arătând cădocumentele medicale a căror copie o cereareclamantul erau redactate de un medicspecialist, că nu erau destinate pacienţilor, darcă puteau fi puse la dispoziţia organelorjudiciare care le-ar fi cerut aceasta în cadrul uneianchete penale. Reclamantul nu a arătat dacă afăcut recurs împotriva acestei neînceperi aurmăririlor penale.

III. În continuare, Curtea aminteşte încuprinsul deciziei dispoziţiile legale relevantedin dreptul intern. În acest sens se face referirela art. 12, 13, 43-49 şi 52-55 din Legea nr.487/2002 cu privire la sănătatea mintală şiprotecţia persoanelor cu tulburări psihice; laOrdinul ministrului sănătăţii din 10 aprilie 2006privind aplicarea Legii sănătăţii mintale nr.487/2002, art. 28 și 31-34. De asemenea, seface referire la Raportul Amnesty International1

în care se arăta că drepturile persoanelorinternate în secţii şi spitale de psihiatrie dinRomânia erau deseori încălcate şi că acestepersoane erau ţinute într-o situaţie deplorabilă.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 1lit. e) din Convenţie, reclamantul pretinde că afăcut obiectul unei internări ilegale şinejustificate în noaptea de 8 spre 9 decembrie2004 la spitalul de psihiatrie din Brăila.

A. Cu privire la admisibilitate26. Guvernul susţine că reclamantul a omis

să introducă o plângere întemeiată pe art. 54 dinLegea nr. 487/2002 împotriva deciziei deinternare nevoluntară luată în privinţa sa, oacţiune care i-ar fi fost accesibilă şi care le-ar fipermis instanţelor naţionale să analizezelegalitatea măsurii de internare şi să o infirme,dacă este cazul, după care cel în cauză ar fiputut pleca din spital. Referindu-se larăspunsurile numeroaselor instanţe naţionalecărora Consiliul Superior al Magistraturii s-aadresat în septembrie 2010, şi care a arătat că nu

1 Memorandumul din 4 mai 2004 adresat GuvernuluiRomâniei cu privire la tratamentul persoanelor internateîn secţii şi spitale de psihiatrie (Memorandum to thegovernment concerning inpatient psychiatric treatment,EUR 39/003/2004).

DREPTURILE OMULUI 61

au fost încă sesizate cu plângeri împotrivadeciziilor de internare nevoluntară întemeiate peart. 54 din Legea nr. 487/2002, acesta subliniazăcă nu a putut aduce exemple din practicanaţională în situaţii similare celor din speţă.

27. Reclamantul contestă argumentulGuvernului. El susţine că procedura de internarenevoluntară prevăzută de Legea nr. 487/2002 nua fost respectată în speţă şi că, în orice caz, el aintrodus o plângere la autorităţi, pretinzândnerespectarea condiţiilor prevăzute de lege înmaterie de reţinere şi de internare nevoluntară.El arată în această privinţă că, deşi i-a acuzat pecei doi poliţişti care l-au dus cu forţa la spital,precum şi pe medicul L. care l-a internatîmpotriva voinţei lui timp de 24 ore, autorităţilenu au făcut investigaţii în privinţa acestora şinici nu i-au arătat o cale de recurs diferită lacare ar fi putut să recurgă.

28. Curtea reaminteşte că scopul art. 35 estede a le oferi statelor contractante ocazia de apreveni sau repara pretinsele încălcări împotrivalor înainte ca aceste acuzaţii să fie prezentateorganelor Convenţiei (a se vedea, de exemplu,hotărârile Selmouni împotriva Franţei [MC], no

25803/94, pct. 74, CtEDO 1999-V; Kudłaîmpotriva Poloniei [MC], nr. 30210/96, pct.152, CtEDO 2000-XI; Hentrichîmpotriva Franţei din 22 septembrie 1994,seria A nr. 296-A, p. 18, pct. 33). Astfel, capătulde cerere cu care un reclamant înţelege săsesizeze Curtea trebuie ridicat, în primul rând,cel puţin pe fond, în faţa instanţelor naţionalecorespunzătoare, în forma şi termenele stabilitede dreptul intern (Cardot împotriva Franţei, 19martie 1991, seria A nr. 200, pct. 34).

29. Dispoziţiile art. 35 din Convenţie nuprevăd totuşi decât epuizarea căilor de recurs înacelaşi timp eficiente sau suficiente, adică înmăsură să remedieze situaţia denunţată. Dacădreptul naţional prevede mai multe acţiuniparalele din diferite domenii de drept,reclamantul care a încercat să obţină o reparaţiea pretinsei încălcări a Convenţiei printr-una dinaceste acţiuni nu trebuie să mai folosească alteleneapărat care au în esenţă acelaşi scop[Jasinskis împotriva Letoniei, nr. 45744/08, pct.50 şi 53-54, 21 decembrie 2010; MoreiraBarbosa împotriva Portugaliei (dec.),nr. 65681/01, CtEDO 2004-V (extrase) şiAquilina împotriva Maltei (MC), nr. 25642/94,CtEDO 1999-III § 39).

30. În speţă, Curtea consideră că, prinsesizarea parchetului cu o plângere penală încare denunţa lipsa de legalitate a internării saleîntr-un spital de psihiatrie şi contestând, în faţainstanţelor naţionale, decizia parchetului deneîncepere a urmăririi penale (a contrario,Parascineti împotriva României, nr. 32060/05,pct. 60, 13 martie 2012), reclamantul a datautorităţilor naţionale o ocazie adecvată şisuficientă pentru a le permite să examinezeacuzaţiile de reţinere ilegală şi să le remedieze.

31. Curtea arată, de asemenea, că reclamantula cerut în mod expres Curţii de Apel Galaţi să îiexamineze plângerea cu privire la Legeasănătăţii mintale nr. 478/2002 invocată deGuvern, susţinând că a considerat că condiţiileinternării nevoluntare cerute de aceasta nu erauîndeplinite în cazul său. Ori, această instanţă nua răspuns deloc acestei cereri, examinând cauzasub aspectul calificării juridice pe care a dat-oparchetul acuzaţiilor reclamantului.

32. Curtea constată, de asemenea, că în ciudaacuzaţiilor clar formulate de persoana în cauzăîn plângerea sa şi reiterate în faţa instanţelornaţionale împotriva poliţiştilor B. şi O., carel-au dus, în opinia lui, la spitalul de psihiatrieîmpotriva voinţei lui, şi împotriva medicului L.,care l-ar fi internat împotriva voinţei lui,autorităţile nu au examinat deloc dacăpersoanele astfel acuzate au respectat cerinţeleLegii nr. 478/2002.

33. În sfârşit, Curtea arată că Guvernul nu aelaborat niciun document din care să reiasă că odecizie de internare nevoluntară a fost luată înprivinţa reclamantului în temeiul art. 49 dinLegea din 487/2002 şi comunicată celui încauză în timpul internării sau ulterior, pentru cacel în cauză să o poată contesta în instanţă întemeiul art. 54 din Legea 487/2002.

34. În aceste condiţii, Curtea consideră că nui s-ar fi reproşat reclamantului că nu a încercatsă dea autorităţilor naţionale o ocazie adecvatăşi suficientă de prevenire sau reparare apretinselor încălcări, după cum prevede art.35 § 1 din Convenţie. Aceasta respinge, prinurmare, excepţia preliminară a Guvernului. Pede altă parte, Curtea constată că acest capăt decerere al reclamantului nu este vădit nefondat însensul art. 35 § 3 (a) din Convenţie şi că nuprezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate.Prin urmare, este necesar să fie declaratadmisibil.

62 DREPTURILE OMULUI

B. Cu privire la fond1. Argumentele părţilor35. Guvernul constată că din declaraţiile

poliţiştilor şi ale medicului L. reiese căreclamantul a fost de acord să meargă la spital,că nu a fost bruscat pe drum şi că nu prezenta, lasosirea sa la spital, urme de violenţă. Guvernulconsideră că măsura de internare a fost luată îninteresul reclamantului, de către un medic carel-a supus pe reclamant unui examen psihiatricimediat ce a considerat că cel în cauză estepregătit. Guvernul arată că internareareclamantului, pe care o califică „voluntară”, aluat sfârşit la cererea acestuia, în conformitatecu art. 43 din Legea nr. 487/2002.

36. Reclamantul constată că în ciudacomportamentului său politicos şi calm şi fărăsă prezinte antecedente psihiatrice a fost internatîmpotriva voinţei sale într-un spital de psihiatriepentru 24 ore. Acesta subliniază că personalulmedical a căutat să îi obţină consimţământul lainternarea prin fraudă, ascunzându-i colţul fişeide internarea în care era un text tipărit dinaintecare prevedea că pacientul era de acord cuinternarea şi cu tratamentul administrat, dar că aputut contracara această manevră notând pe fişăcă nu a fost de acord nici cu internarea nici cutratamentul psihiatric. El consideră că condiţiileexcepţiei autorizate de art. 5 § 1 lit. e) citatanterior nu sunt îndeplinite deoarece, întrucât nua fost supus unui control psihiatric la momentulinternării sale în spitalul de psihiatrie sauînainte, necesitatea internării sale nu a foststabilită în mod neechivoc. El subliniază căsingura examinare a stării sale fizice a avut loc adoua zi de la internare, după o noapte petrecutăîntr-o celulă cu grilaje metalice, şi că a fost lăsatsă plece din spital în aceeaşi stare în care era lainternare. El constată în cele din urmă căinternarea sa din noaptea de 8 spre 9 decembrie2004 a avut repercusiuni negative asupra vieţiisale ulterioare, având în vedere că poliţia afolosit acest incident pentru a-l discredita faţă dediverse autorităţi administrative, cărora le-aarătat că el suferă de schizofrenie paranoidă,neprimind niciodată acest diagnostic.

2. Motivarea Curţiia) Cu privire la problema de a şti dacă

reclamantul a suferit o lipsire de libertate însensul art. 5 § 1

37. Curtea arată în speţă că reclamantul a fostinternat în noaptea de 8 spre 9 decembrie 2004într-un spital de psihiatrie, unde a fost

transportat de o maşină a poliţiei, de cătrepoliţişti care au executat ordinul comandantuluilor. Curtea trebuie să examineze dacă restricţiilece decurg din această măsură de internare seanalizează ca o „lipsire de libertate” în sensulart. 5.

38. Curtea reaminteşte că, pentru a determinadacă un individ este „lipsit de libertate” însensul art. 5, se pleacă de la situaţia concretă şise ia în considerare un ansamblu de criterii cumar fi tipul, durata, efectele şi modalităţile deexecutare ale măsurii în cauză [Guzzardiîmpotriva Italiei, 6 noiembrie 1980, pct. 92,seria A. nr. 39 şi Mogoş împotriva României(decizie), nr. 20420/02, 6 mai 2004]. Fărăîndoială, adesea este necesar, pentru a sepronunţa asupra existenţei unei încălcări adrepturilor apărate de Convenţie, să se consacreatenţie discernerii realităţii dincolo de aparenţeşi de vocabularul folosit (a se vedea, deexemplu, referitor la art. 5 § 1, VanDroogenbroeck împotriva Belgiei, 24 iunie1982, pct. 38, seria A nr. 50). Calificarea sauabsenţa calificării de către stat a unei situaţii defapt nu poate avea o influenţă decisivă asupraconcluziei Curţii privind existenţa unei lipsiri delibertate [Creangă împotriva României (MC),nr. 29226/03, pct. 92, 23 februarie 2012).

39. În domeniul internării persoanelor cutulburări psihice, noţiunea de „lipsire delibertate” cuprinde în acelaşi timp un aspectobiectiv, adică internarea unei persoane într-unspaţiu restrâns pentru o perioadă de timp delocneglijabilă, şi un aspect subiectiv, care implicăfaptul că persoana în cauză nu şi-a datconsimţământul în mod valabil la internare[Stanev împotriva Bulgariei (MC), nr. 36760/06,pct. 117, 17 ianuarie 2012 şi Stork împotrivaGermaniei, nr. 38033/02, pct. 74, 13 iulie 2006).

40. Cu privire la aspectul obiectiv, Curteaconstată în speţă că reclamantul a petrecut în jurde 48 de ore într-un spital de psihiatrie, după cei-au fost luate obiectele personale pe care leavea asupra lui. A fost închis într-o încăpere cuferestre cu grilaje şi i s-au administrat sedativeîmpotriva voinţei sale. Curtea consideră cătimpul petrecut de reclamant în aceste condiţiiera suficient de lung pentru a resimţi pe deplinefectele negative ale restricţiilor la care erasupus. Curtea reaminteşte în această privinţă căaplicabilitatea art. 5 § 1 din Convenţie nu a fostrespinsă în trecut în alte cauze care priveau oţinere sub observaţie psihiatrică timp de 48 de

DREPTURILE OMULUI 63

ore solicitată de poliţie pentru comportamentneobişnuit care poate indica tulburări psihice[G. B. împotriva Franţei, nr. 10179/82, (decizia)Culegere de hotărâri şi rapoarte nr. 52, p. 111,13 mai 1987), sau internare într-o unitate depsihiatrie pentru o durată de aproximativ 12 ore(R.L. şi M.-J.D. împotriva Franţei, nr. 44568/98,pct. 123-129, 19 mai 2004).

41. Cu privire la aspectul subiectiv, Curteaarată că Guvernul pledează că transportulreclamantului la spital şi internarea sa au avutloc cu acordul său, în vreme ce reclamantulneagă existenţa unui asemenea consimţământ.Curtea observă că elementele dosarului la careface trimitere Guvernul în sprijinul poziţiei saleatestând că reclamantul a consimţit cel mult săfie supus, în urma unei propuneri acomandantului H., unei expertize pentruevaluarea impactului asupra lui a neplăcerilorincriminate în plângerile sale împotrivavecinului său. Este vorba aici, după cum se pare,de un mijloc folosit de organul de anchetă caurmare a plângerilor sale pentru a obţineconsimţământul reclamantului de a merge laspital unde, în realitate, sănătatea lui mintalătrebuia să facă obiectul unui control. În acestecondiţii, în lipsa unei informaţii clare furnizatereclamantului cu privire la scopul transferuluisău la spitalul de psihiatrie „Sf. Pantelimon”,Curtea nu poate spune că cel în cauză şi-a datconsimţământul în mod valabil. Trebuieconstatat de altfel că toate documentelemedicale întocmite la sosirea reclamantului laspital şi la ieşirea sa din spital indicau faptul că,odată ajuns în spital, cel în cauză nu a fost deacord cu internarea, nici cu tratamentulpsihiatric care i-a fost prescris. Curtea arată înspecial că reclamantul a scris pe un colţ al fişeisale medicale că a fost adus cu poliţia şi că nu afost de acord cu internarea. Acest lucrucontrazice poziţia Guvernului, care nu este dealtfel susţinută de niciun document semnat dereclamant prin care acesta din urmă să îşi fiexprimat acordul (a se vedea, mutatis mutandis,C.B. împotriva României, nr. 21207/03, pct. 52,20 aprilie 2010).

42. Având în vedere circumstanţele deosebitedin speţă şi, în special, implicarea autorităţilorîn impunerea şi luarea măsurii de internare areclamantului, care a fost închis timp de 48 deore într-un spital de psihiatrie fără să-şi fi dat înmod valabil consimţământul, Curtea

concluzionează că situaţia examinată seanalizează într-o lipsire de libertate în sensul art.5 § 1 din Convenţie. Prin urmare, aceastădispoziţie este aplicabilă.

b) Cu privire la compatibilitatea lipsirii delibertate a reclamantului cu cerinţele art. 5 §1 din Convenţie

43. Curtea reaminteşte că art. 5 § 1garantează în primul rând „legalitatea” detenţieicontestate, inclusiv respectarea căilor legale. Îndomeniu, Convenţia face trimitere, în principal,la legislaţia naţională şi enunţă obligaţia de arespecta normele de fond şi de procedură aleacesteia, însă impune, de asemenea,conformitatea oricărei lipsiri de libertate înscopul art. 5: protejarea individului împotrivaarbitrarului (Herczegfalvy împotriva Austriei, 24septembrie 1992, pct. 63, seria A nr. 244). Deasemenea, lipsirea de libertate este o măsură atâtde gravă încât nu se justifică decât dacă altemăsuri, mai puţin severe, se iau în considerare şisunt catalogate ca insuficiente pentru apărareainteresului personal sau public care impunedetenţia. Prin urmare, nu ajunge ca lipsirea delibertate să fie conformă cu dreptul naţional, citrebuie să fie şi necesară în circumstanţelecazului de faţă (Witold Litwa împotrivaPoloniei, nr. 26629/95, pct. 78, CtEDO2000-III).

44. De altfel, alin. a) – f) din art. 5 § 1 conţino listă exhaustivă de motive ce autorizeazălipsirea de libertate; o asemenea măsură nu estereglementată şi nu rezultă din unul din acestemotive [Saadi împotriva Regatului Unit (MC),nr. 13229/03, pct. 43, 29 ianuarie 2008, şiJendrowiak împotriva Germanieie, nr.30060/04, pct. 31, 14 aprilie 2011).

45. În ceea ce priveşte lipsirea de libertate apersoanelor cu tulburări psihice, un individ nupoate fi considerat „alienat” şi nu poate suferi olipsire de libertate decât dacă sunt îndeplinitecel puţin următoarele trei condiţii: prima,alienarea sa trebuie să fi fost stabilită în modjustificat; a doua, tulburarea trebuie să aibă uncaracter sau o amploare care să justificeinternarea; a treia, internarea nu se poateprelungi valabil fără persistenţa acestei tulburări(Winterwerp împotriva Ţărilor de Jos, 24octombrie 1979, pct. 39, seria A nr. 33,Chtoukatourov împotriva Rusiei, nr. 44009/05,pct. 114, CtEDO 2008, şiVarbanov împotriva Bulgariei, nr. 31365/96,

64 DREPTURILE OMULUI

pct. 45, CtEDO 2000-X).46. Aplicând aceste principii în cazul de faţă,

Curtea consideră că, pentru a examina dacăinternarea reclamantului în spitalul de psihiatrieîn noaptea de 8 spre 9 decembrie 2004 eracompatibilă cu cerinţele art. 5 § 1, trebuie săverifice dacă această măsură era conformă cudreptul intern şi dacă intra sub incidenţa vreuneiexcepţii de la libertatea individuală autorizate dealin. a) – f) din această dispoziţie.

i) respectarea „căilor legale”47. La data la care reclamantul a fost condus

la sediul poliţiei şi apoi transportat la spitalul depsihiatrie, nu era sub incidenţa unei acuzaţiipenale justificând că poate fi supus uneiexpertize psihiatrice (a contrario, C.B. citatăanterior, pct. 49). Pe de altă parte, în lipsaconsimţământului valabil exprimat de persoanaîn cauză cu privire la internare, dispoziţiileprivind internarea voluntară a persoanelor careprezintă tulburări psihice din Legea nr.487/2002 nu mai sunt relevante în speţă.

48. Întrucât din cele indicate în fişa deinternare a reclamantului în spitalul de psihiatriela rubrica „tipul internării” reiese că a fost adusde poliţistul O., Curtea arată că poliţia face partedin autorităţile abilitate de Legea nr. 487/2002cu privire la sănătatea mintală să cearăinternarea nevoluntară a unei persoane. Totuşi,legea impune ca o asemenea cerere să conţinămotivele care o justifică în opinia solicitantului,precum şi datele de identitate ale acestuia şisemnătura. Ori, documentele elaborate de părţifac să reiasă că aceste cerinţe nu au fostrespectate în speţă. În special, Guvernul nu aelaborat niciun document care să aibă semnăturavreunui poliţist care l-a condus pe reclamant laspital şi care să conţină motivele care, în opiniapoliţiei, ar fi justificat o cerere de internare. Pede altă parte, în vreme ce Legea nr. 487/2002prevede că decizia de internare trebuieconfirmată de o comisie medicală formată dintrei medici diferiţi de cel care a decis internareaşi apoi transmisă parchetului, persoanei în cauzăşi reprezentantului său, niciun element nu a fostprezentat de părţi atestând că această procedurăa avut loc într-adevăr în speţă. Lipsa oricăruielement care ar putea indica că o decizie deinternare a fost luată în privinţa reclamantului şicomunicată celui în cauză sau unui membru dinanturajul său, denotă incertitudinea referitoare lalipsirea sa de libertate şi caracterul său ambiguu,la care lacunele legii respective au contribuit,

fără îndoială, foarte mult.49. În această privinţă, Curtea reaminteşte că

prima propoziţie din art. 5 § 1 trebuie înţeleasăca impunând statului obligaţia pozitivă de aproteja libertatea persoanelor din jurisdicţia sa şică expresiile „prevăzută de lege” şi „conformcăilor legale” vizează şi calitatea legii careconstituie baza legală a măsurilor privative delibertate care le pot privi (Varbanov citatăanterior). Ori, Curtea arată că Legea nr.487/2002 nu conţinea la momentul comiteriifaptelor nicio cerinţă cu privire la forma – scrisăsau orală – pe care trebuia să o aibă notificareaunei decizii de internare nevoluntară luate întemeiul art. 49 din lege, persoanei respective saureprezentantului său. Legea nu acorda niciuntermen comisiei de control pentru a informapersoana în cauză şi reprezentantul său despredecizia luată, nici nu obliga parchetul să lenotifice decizia luată de comisia respectivă.Asemenea lacune prezintă pentru cel în privinţacăruia a fost luată o decizie de internarenevoluntară un risc real de a fi împiedicat săbeneficieze de căile de recurs totuşi eficiente şisuficiente prevăzute de Legea nr. 487/2002,asemenea unui recurs întemeiat pe art. 54 dinlege. De altfel, nu este surprinzător, având învedere modul în care această lege este redactată,că niciun recurs întemeiat pe această dispoziţienu a fost încă introdus în faţa instanţelornaţionale de la 8 august 2002, data intrării învigoare a legii. Curta notează de altfel că acestelacune nu au fost în întregime acoperite deOrdinul ministrului sănătăţii din 10 aprilie 2006privind aplicarea Legii nr. 487/2002.

50. Aceste elemente sunt suficiente pentru caCurtea să constate că lipsirea de libertate areclamantului nu a avut loc conform căilorlegale.

ii) cu privire la justificarea lipsirii delibertate a reclamantului

51. Dacă este adevărat că art. 5 § 1 lit. e)autorizează internarea unei persoane cu tulburăripsihice, o asemenea măsură trebuie să fie înmod corespunzător justificată de gravitatea stăriide sănătate a persoanei în cauză în scopulasigurării protecţiei sale sau a altor persoane(Stanev, citată anterior). Nicio lipsire delibertate a unei persoane considerate alienate nupoate fi judecată conform art. 5 § 1 lit. e) dacăaceasta s-a stabilit fără consultarea unui medicspecialist. Având în vedere libertatea deapreciere crescută de care dispun statele

DREPTURILE OMULUI 65

contractante în astfel de cazuri în materie deinternare cu titlu de urgenţă, se acceptă, încazurile urgente, cu risc ridicat sau atunci cândo persoană este arestată pe bazacomportamentului violent, ca un astfel de avizsă fie obţinut imediat după arestare, însă în toatecelelalte situaţii, consultarea prealabilă esteindispensabilă. În absenţa altor posibilităţi, deexemplu în cazul în care persoana în cauzărefuză să se prezinte la consult, trebuie cel puţinsă se ceară evaluarea dosarului de către unmedic specialist, altfel nu se poate susţine căstarea de alienare a persoanei în cauză a fostdovedită (Varbanov citată anterior).

52. În speţă, nimic nu arată că lipsirea delibertate a reclamantului era indispensabilă înprivinţa circumstanţelor din speţă şi că altemăsuri, mai puţin severe, nu ar fi putut fisuficiente pentru protejarea interesului său sau ainteresului public.

53. În această privinţă, Curtea constată înspecial că reclamantul nu a făcut obiectulniciunui consult prealabil internării sale înspitalul de psihiatrie: autorităţile nici nu l-auconvocat să se prezinte la o examinare, nici nuau cerut evaluarea sănătăţii acestuia de către unmedic specialist pe baza dosarului. În opiniaCurţii, o asemenea evaluare prealabilă eraindispensabilă, în ciuda conţinutului neobişnuital plângerilor sale, având în vedere în specialfaptul că reclamantul nu avea antecedente detulburări psihice şi nu a manifestat violenţă înprivinţa sa sau a unor terţi. În cele din urmă,faptul că a fost lăsat să plece din spital într-ostare identică cu cea din ziua precedentă pune laîndoială necesitatea măsurii în cauză în privinţaalin. e) din art. 5 § 1. Nicio explicaţieconvingătoare nu a fost oferită de altfel de cătreGuvern care ar justifica că în loc să îl lipseascăpe reclamant de libertate, medicul L. nu l-ar fiputut examina imediat.

iii) concluzie54. Având în vedere cele menţionate anterior,

Curtea constată că lipsirea de libertate areclamantului nu era justificată în privinţa alin.e) din art. 5 § 1 şi nu era conformă cerinţelordreptului intern. Guvernul nu a arătat de altfelniciun alt motiv din cele enumerate în art. 5 § 1alin. a) – f) care, în speţă, ar fi putut autorizarespectiva lipsire de libertate. Prin urmare,această dispoziţie a fost încălcată.

V. Cu privire la alte pretinse încălcări ale

Convenţiei55. Reclamantul se plânge de asemenea de

încălcarea dreptului său la respectareadomiciliului şi corespondenţei proprii. Înaceastă privinţă, face referire la intruziunea unorterţi în apartamentul său în noaptea de 8 spre 9decembrie 2004 şi la pretinsul control alcorespondenţei sale, de care Poşta Română ar firesponsabilă.

56. Ţinând seama de ansamblul elementelorde care dispunea şi în măsura în care eracompetentă să se pronunţe cu privire lapretenţiile formulate, Curtea constată că nu s-aadus nicio atingere celorlalte drepturi şi libertăţigarantate de Convenţie sau de protocoaleleacesteia invocate de reclamant. Rezultă că acestcapăt de cerere este în mod vădit nefondat şitrebuie respins în temeiul art. 35 § 3 lit. a) şi 4art. 35 § 4 din Convenţie.

VI. Cu privire la aplicarea art. 41 din Con-venţie

A. Prejudiciu57. Reclamantul lasă la aprecierea Curţii

suma despăgubirii pe care ar putea-o acordapentru compensarea prejudiciului moral suferit.Arată că, de la internarea sa nevoluntară dinnoaptea de 8 spre 9 decembrie 2004 în spitalulde psihiatrie, se teme că îşi va pierde locul demuncă din învăţământ şi trăieşte constant cuameninţarea că va fi din nou internat şi supusunei expertize psihiatrice.

58. Guvernul consideră că nicio sumă nu ar fiacordată persoanei în cauză care nu şi-acuantificat nici justificat cererea. Guvernulconsideră că o asemenea hotărâre a Curţii deconstatare a unei încălcări a Convenţiei ar puteaconstitui, ca atare, o reparaţie satisfăcătoare aunui eventual prejudiciu moral suferit dereclamant.

59. Curtea consideră că persoana în cauză asuferit un anumit prejudiciu moral din cauzaîncălcării, de către autorităţi, a art. 5 § 1 dinConvenţie, că doar constatarea încălcării nu ar fisuficientă pentru a-l despăgubi. Pronunţându-seîn echitate, în conformitate cu art. 41, Curteaacordă persoanei în cauză suma de 4.500 EUR.

B. Cheltuieli de judecată60. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere

de rambursare a cheltuielilor de judecată întermenul care i-a fost alocat. Prin urmare,Curtea nu acordă nimic persoanei în cauză.

C. Dobânzi moratorii

66 DREPTURILE OMULUI

61. Curtea consideră necesar ca ratadobânzilor moratorii să se întemeieze pe ratadobânzii facilităţii de împrumut marginalpracticată de Banca Centrală Europeană,majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,

ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă în ceea cepriveşte capătul de cerere întemeiat pe articolul5 § 1 lit. e) din Convenţie şi inadmisibilă pentrucelelalte capete de cerere;

2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 5 § 1 lit. e)din Convenţie;

3. Hotărăştea) că statul pârât trebuie să îi plătească

reclamantului, în termen de trei luni de la data

rămânerii definitive a hotărârii, în conformitatecu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de4.500 EUR (patru mii cinci sute de euro), plusorice sumă ce poate fi datorată cu titlu deimpozit, pentru prejudiciul moral, care va ficonvertită în moneda statului pârât la rata deschimb aplicabilă la data plăţii;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şipână la efectuarea plăţii, această sumă trebuiemajorată cu o dobândă simplă, la o rată egală curata dobânzii facilităţii de împrumut marginalpracticată de Banca Centrală Europeană,aplicabilă pe parcursul acestei perioade şimajorată cu trei puncte procentuale;

4. Respinge cererea de reparaţie echitabilăpentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicatăîn scris, la 19 iunie 2012, în temeiul art. 77§ 2 şi 3 din regulament.

HOTĂRÂREA CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUIÎN CAUZA STELIAN ROŞCA ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI1

1Convenţia Europeană a Drepturilor Omuluiprevede la art. 5 dreptul la libertate şi siguranţăal oricărei persoane, precum şi dreptul la repa-raţii atunci când aceasta este victima unei ares-tări sau a unei deţineri în condiţii contrare dis-poziţiilor Convenţiei. Totodată, ea are dreptul săse adreseze efectiv unei instanţe naţionale, dacadrepturile sale i-au fost încălcate, chiar şi atuncicând încălcarea s-ar datora unor persoane careau acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale,potrivit art. 13 din Convenţie.

I. Sub aspect procedural vom reţine că2:

1. Domnul Stelian Roşca („reclamantul”), asesizat Curtea la 28 decembre 2005 în temeiulart. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturiloromului şi a libertăţilor fundamentale(„Convenţia”).

II. În fapt se va reţine că versiunile furnizatede către părţile aflate în conflict judiciar nu aucorespuns, astfel:

1 Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului încauza Stelian Roşca împotriva România, C 5543/06, din 4iunie 2013.2 Pentru simplificarea lecturii au fost numerotate doaraspectele relevante.

I. Circumstanţele cauzei2. Reclamantul s-a născut în anul 1940 şi

locuieşte în Constanţa.3. În 1990, domnul Roşca a fost concediat de

Regia Autonomă de Transport în Comun aoraşului Constanţa („RATC”), din cauzaabsenţelor sale. În 2000, în urma unei contestaţiia reclamantului, Tribunalul Constanţa a anulatdecizia de concediere, pe care a considerat-onejustificată, şi a dispus reintegrarea domnuluiRoşca pe vechiul post. În urma refuzului RATCde a se conforma acestei decizii, reclamantul aacţionat-o în justiţie, cu scopul obligării acesteiala plata de daune-interese. În paralel,reclamantul a introdus mai multe proceduriîmpotriva fostului său angajator sau apersonalului de conducere, invocândnerespectarea de către aceştia a diversedispoziţii din Codul civil sau penal.

A. Procedura punerii sub interdicţie areclamantului

1. Cererea RATC4. La 18 octombrie 2001, RATC a solicitat

parchetului să dispună internarea reclamantuluiîntr-un spital de psihiatrie şi, dacă este posibil,punerea sub interdicţie a acestuia. Regiasusţinea că era exasperată de numeroasele

DREPTURILE OMULUI 67

proceduri judiciare intentate de reclamantîmpotriva acesteia ori a personalului deconducere, care erau de natură să perturbefuncţionarea sa. În plus, aceasta a subliniat căreclamantul era înscris în registrele Policliniciinr. 2 din Constanţa ca suferind de o boalăcronică – o psihoză paranoidă – pentru careurmase un tratament.

2. Procedura în faţa parchetului5. La 21 noiembrie 2001, parchetul a solicitat

Serviciului Judeţean de Medicină Legală dinConstanţa să examineze reclamantul şi săîntocmească un raport complet privind starea sade sănătate mintală. În vederea acesteiexaminări, parchetul a emis două mandate deaducere, întemeiate pe art. 183 C. proc. pen.,prin care solicita organelor de poliţie să asigureprezenţa reclamantului la serviciul în cauză la29 noiembrie 2001 şi 6 decembrie 2001, încadrul unei proceduri vizând punerea sa subinterdicţie.

6. Episoadele din 29 noiembrie şi 6decembrie 2001 au făcut obiectul unor versiunidivergente ale părţilor.

Versiunea reclamantului. În timp ce se afla însediul Tribunalului Constanţa, doi agenţi depoliţie în uniformă şi înarmaţi s-au apropiat deel şi i-au cerut, în faţa a numeroşi trecători, să îiurmeze şi să urce într-un vehicul al RATC.Reclamantul a refuzat şi i-a întrebat motivul.Poliţiştii au precizat că parchetul a emis unmandat de aducere împotriva sa şi l-auameninţat că vor folosi cătuşe dacă refuza săurce în vehicul. Având în vedere numărul marede trecători care asistau la incident, reclamantula acceptat să urmeze poliţiştii pentru a evita să ise pună cătuşe. Ajuns la parchet, acesta asolicitat o întâlnire cu procurorul care emisesemandatul. Procurorul a dispus ca reclamantul săfie condus la Serviciul Judeţean de MedicinăLegală Constanţa, pentru a face obiectul uneiexpertize psihiatrice. Poliţiştii l-au condus pereclamant la serviciul în cauză. Examenulpsihiatric a durat puţin peste patru ore şi a fostefectuat de doi medici psihiatri. În timpulacestui examen, în cameră era prezent unpoliţist. Reclamantul a cerut medicilor să nu îlinterneze, aşa cum intenţionau, şi i-a informatcu privire la afecţiunile sale cardiologice carenecesitau un tratament pe care nu îl puteaîntrerupe. La finalul examenului, poliţiştii l-auînsoţit pe reclamant în centrul oraşuluiConstanţa şi l-au eliberat. Din cauza stresuluicauzat de acest incident, reclamantului, caresuferea de diabet şi hipertensiune arterială, i s-a

făcut rău şi şi-a pierdut cunoştinţa pe stradă.Trecătorii i-au oferit primul ajutor şi l-au ajutatsă se ridice.

7. La 6 decembrie 2001, reclamantul a fostarestat din nou în plină stradă de către poliţiştiîn uniformă şi înarmaţi, care l-au condus laacelaşi serviciu de medicină legală. Acolo,acesta a făcut obiectul unui nou controlpsihiatric, care a durat cinci-şase ore. Mediciicare l-au examinat atunci l-au informat căRATC insista să fie internat pentru o perioadăde şase săptămâni. La finalul examenului,poliţiştii au l-însoţit din nou pe reclamant încentrul oraşului Constanţa şi l-au eliberat.Potrivit declaraţiilor sale, starea de sănătate areclamantului, care suferea de afecţiunicardiologice, s-a înrăutăţit ca urmare a acestuiincident.

82. Versiunea Guvernului. La 29 noiembrie şi6 decembrie 2001, reclamantul a fost condus laServiciul Judeţean de Medicină Legală dinConstanţa de către agenţi de poliţie însărcinaţicu executarea mandatelor de aducere emise deparchet. Reclamantul a fost transportat într-unvehicul aparţinând RATC. În timpultransportului, poliţiştii nu au exercitat nicioformă de violenţă asupra reclamantului şi l-auinformat cu privire la scopul deplasării lor laserviciul în cauză. Ajuns la faţa locului,reclamantul a fost supus la două expertize,durata fiecăreia nedepăşind o oră şi treizeci deminute, conform informaţiilor dintr-o scrisoaretrimisă la Ministerul Afacerilor Externe de cătreserviciul în cauză la 26 iunie 2012.

9. Raportul de expertiză psihiatrică, redactatîn urma controalelor efectuate la 29 noiembrie şi6 decembrie 2001 de către Serviciul Judeţean deMedicină Legală din Constanţa, a concluzionatcă reclamantul suferea de tulburări delirantepersistente, cu un delir de revendicare. Acestasusţinea că reclamantul era lipsit dediscernământ şi că nu putea să îşi apere propriileinterese. Se considera că era necesar să fie pussub interdicţie.

30. Pe baza acestui raport de expertiză,parchetul a solicitat Tribunalului Constanţa, la 5februarie 2002, punerea sub interdicţie areclamantului, pe motiv că acesta suferea de otulburare delirantă de personalitate şi că nu maiavea discernământ.

3. Procedura în faţa instanţelor naţionale11. În 2002, reclamantul a fost citat să se

prezinte în faţa Tribunalului Constanţa, careavea competenţa de a examina temeinicia cereriiparchetului. Temându-se de o lipsă de

68 DREPTURILE OMULUI

imparţialitate din partea tribunalului,reclamantul a solicitat trimiterea cauzei saleunei alte instanţe. Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie a acceptat cererea acestuia şi a trimiscauza spre examinare Tribunalului Dâmboviţa.

12. În cererea sa reconvenţională,reclamantul a solicitat obligarea RATC la platade daune-interese cu o valoare de 37.000 deeuro pentru a repara prejudiciul grav cauzat decererea abuzivă adresată parchetului în vedereainternării sale într-un spital de psihiatrie,precum şi prin executarea abuzivă a douămandate de aducere emise de parchet, cunerespectarea dispoziţiilor legale şi încircumstanţe de natură să aducă atingere onoareişi demnităţii sale. Acesta susţinea că fusese luatcu forţa de poliţişti, în prezenţa a zeci depersoane care se aflau, ca şi el, în sediul uneiinstanţe, şi transportat împotriva voinţei sale, îndouă rânduri, la Serviciul Judeţean de MedicinăLegală din Constanţa, unde a fost ţinut defiecare dată timp de cinci ore, ceea ce l-aîmpiedicat să urmeze tratamentul medicalpentru afecţiunile sale cardiace, care seagravaseră. În plus, acesta solicita anulareamandatelor de aducere emise cu încălcareaprevederilor legii şi a raportului de expertizăpsihiatrică redactat de Serviciul Judeţean deMedicină Legală din Constanţa. Pentru a-şisusţine cererea, reclamantul a furnizat o copie amandatelor de aducere, precum şi articole depresă care puteau dovedi că imaginea acestuiafusese afectată, ca urmare a declaraţiilor făcutede Directorul RATC şi a modului în care fuseseluat cu forţa de către agenţii de poliţie pentru afi adus la Serviciul de Medicină Legală dinConstanţa. Acesta a furnizat, de asemenea,declaraţii ale foştilor colegi de serviciu, careatestau că avusese o conduită adecvată lavechiul său loc de muncă, precum şi o decizie aunei asociaţii de participanţi la Revoluţia din1989, prin care acesta era suspendat din funcţiade vice-preşedinte, după ce a fost arestat depoliţişti la 29 noiembrie 2001.

13. Tribunalul a solicitat Primăriei Constanţasă numească un curator pentru reclamant, astfelcum impunea art. 30 din Decretul nr. 32 din30 decembrie 1954 pentru punerea în aplicare aCodului Familiei şi a Decretului privitor lapersoanele fizice şi persoanele juridice. La 2octombrie 2003, primarul a numit-o curator pedoamna L.B., partenera de viaţă areclamantului.

14. Au avut loc mai multe şedinţe publice înfaţa tribunalului, care, la cererea reclamantului,

a audiat martorii T., F., P. şi V. Tribunalul adispus efectuarea unei noi expertize psihiatricede către Institutul Naţional de Medicină Legală„Mina Minovici”, cu scopul de a stabili, pe bazadocumentelor medicale existente şi a unei noiexaminări a reclamantului, dacă acesta prezentasau nu afecţiuni de natură să îi diminuezecapacitatea de apreciere a faptelor, a actelor saleşi a consecinţelor care decurgeau din acestea.Tribunalul a informat reclamantul, care nu seprezentase la şedinţa publică din 15 aprilie2004, că trebuia să meargă la Institutul Naţionalde Medicină Legală pentru ca această autoritatesă efectueze o nouă expertiză a stării sale desănătate.

15. La 27 aprilie 2004, reclamantul s-aprezentat la Institutul Naţional de MedicinăLegală „Mina Minovici”, unde a fost examinatde către o comisie de expertiză medico-legală.Această comisie a considerat că era necesarăinternarea reclamantului într-un spital depsihiatrie, pentru a putea fi stabilit undiagnostic.

16. La 27 aprilie 2004, reclamantul a fostinternat în spitalul de psihiatrie „AlexandruObregia”. A rămas acolo până la data de 11 mai2004, în scopul expertizei care trebuia să fieefectuată de Institut. Conform informaţiilortransmise la 8 iunie 2012 de către InstitutulNaţional agentului guvernamental al României,internarea reclamantului a fost voluntară.

17. La 27 octombrie 2004, Institutul Naţionalde Medicină Legală „Mina Minovici” a emisraportul său de expertiză. Din acesta rezulta căreclamantul avea capacitatea psihică necesarăpentru a aprecia conţinutul şi consecinţelesocio-juridice ale propriului comportament şi dea lua decizii cu privire la propriile interese înmod complet autonom. Raportul menţiona căreclamantul nu avea, în raport cu fostulangajator, RATC, un spirit mai procedural(literalmente: „judiciar”) şi mai revendicativdecât era normal, în special având în vedereconflictele pe care le-au avut, şi sublinia căreclamantul avea capacitatea de a se apăra, de amotiva şi argumenta în mod corect şi logic.Concluzia acestui raport era că punerea subinterdicţie a reclamantului nu era necesară.

18. La şedinţa din 2 decembrie 2004,tribunalul a luat act de conţinutul raportuluiîntocmit de Institutul Naţional. Reclamantul amărit la 50 000 de euro valoareadaunelor-interese solicitate pentru reparareaprejudiciului moral care îi fusese cauzat decererile abuzive ale RATC.

DREPTURILE OMULUI 69

19. Printr-o hotărâre din 22 decembrie 2004,Tribunalul Dâmboviţa a respins cererea depunere sub interdicţie a reclamantului, pe care aconsiderat-o neîntemeiată. Tribunalul a admisparţial cererea reconvenţională a reclamantuluişi a obligat RATC să îi plătească acestuia 400 demilioane de lei (şi anume echivalentul a circa10 000 de euro la momentul faptelor) pentru acompensa prejudiciul moral pe care i-l cauzaseprin cererea sa abuzivă, care determinase oatingere nejustificată adusă dreptului acestuia larespectarea onoarei şi a reputaţiei sale, garantatde art. 8 din Convenţie. Tribunalul a reţinut că,prin modul în care autorităţile executaserămandatele de aducere, ridicându-l pe reclamantdin locuri publice, în care se aflau persoane careîl cunoşteau, astfel cum atestă declaraţiilemartorilor T., V. şi P., şi reţinându-l o perioadăde timp relativ lungă pentru a fi supus uneiexpertize medicale psihiatrice, imaginea socialăa reclamatului fusese pătată în modnecorespunzător.

Tribunalul a subliniat că existenţa mai multorlitigii între reclamant şi RATC, ca urmare aconcedierii sale abuzive, nu putea reprezenta unmotiv de punere sub interdicţie, atâta vreme câtinstanţa nu a constatat că reclamatul săvârşiseun abuz de drept.

Tribunalul a respins ca nefondată cerereareclamantului de anulare a mandatelor deaducere şi a raportului de expertiză psihiatrică,întocmit de Serviciul Judeţean de MedicinăLegală Constanţa. Faptul că mandatele în cauzăconţineau erori materiale nu reprezenta o cauzăde anulare. În ceea ce priveşte raportul deexpertiză, acesta constituia pur şi simplu unelement de probă, interpretarea şi apreciereaacestuia fiind de competenţa tribunalului.

20. Atât RATC, cât şi reclamantul, auintrodus apel împotriva acestei hotărâri. RATC aremarcat că nu putea fi considerată responsabilăpentru modul în care fuseseră executatemandatele de aducere de către autorităţi şi că selimitase pur şi simplu la sesizarea organelorjudiciare, având în vedere numărul mare delitigii iniţiate de reclamant împotriva sa.Reclamantul a solicitat o creştere a cuantumuluidaunelor-interese alocate, ţinând seama deatingerea gravă şi iremediabilă adusă imaginiisale publice şi reputaţiei sale. Reclamantulsusţinea că, în urma cererii RATC vizândpunerea sub interdicţie a acestuia, fusesesuspendat din funcţia de vice-preşedinte, pe careo ocupa în cadrul asociaţiei participanţilor larevoluţie. A furnizat decizia asociaţiei în cauză,

care preciza că această suspendare era valabilă„până la finalizarea procedurii judiciare privindarestarea reclamantului din 29 noiembrie 2001de către doi agenţi de poliţie în uniformă”.

21. Printr-o hotărâre din 11 iulie 2005, Curteade Apel Ploieşti, constituită dintr-un complet dejudecată ce includea judecătorii A.I. şi M.D, arespins apelurile declarate de cele două părţi.Instanţa a reţinut că valoarea daunelor-interesela a căror plată fusese obligată RATC de cătretribunal era proporţională cu importanţavalorilor morale lezate prin acţiunile acesteia şiconsecinţele suferite de reclamant pe plan socialşi profesional. Aceasta a concluzionat că, înperioada care a urmat introducerii cererii depunere sub interdicţie a reclamantului de cătreRATC, în presa locală au apărut o serie dearticole cu privire la starea de sănătate mintală areclamantului, ceea ce afectase imaginea publicăa acestuia şi îi cauzase o stare de stres care îiagravase afecţiunile cardiace de care suferea.

22. Reclamantul şi RATC au formulat recurs.Reclamantul a susţinut că, în speţă, nu au fostrespectate cerinţele legii privind emitereamandatelor de aducere şi a solicitat anulareamandatelor în cauză. Reclamantul a subliniat că,în urma cererii RATC vizând punerea sa subinterdicţie, a fost etichetat drept „nebun” şi soţiasa a cerut divorţul. La rândul său, RATC solicitaanularea obligării sale la plata dedaune-interese.

23. În faţa Curţii de Apel Ploieşti,competentă să judece recursul introdus de părţiîn urma modificării normelor privindcompetenţa instanţelor prin Legea nr. 219 din 6iulie 2005 privind aprobarea Ordonanţei deurgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentrumodificarea şi completarea Codului deprocedură civilă, au avut loc două şedinţepublice la 13 şi 27 octombrie 2005. Completulde judecată al curţii de apel a fost compus, lafiecare şedinţă, din judecătorii E.G., G.V. şiM.D.

24. Printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilăpronunţată la 27 octombrie 2005, Curtea deApel Ploieşti a admis recursul RATC şi ainfirmat hotărârile pronunţate de instanţeleinferioare în ceea ce priveşte obligarea acesteiala plata de daune-interese, pe care le-a anulat. Înmotivarea sa, instanţa a reţinut, în primul rând,că, pentru a angaja răspunderea civilă delictualăa RATC, instanţele inferioare şi reclamantul arfi trebuit să dovedească reaua-credinţă a acesteiaîn demersurile sale vizând punerea subinterdicţie a reclamantului. Or, nu a fost

70 DREPTURILE OMULUI

prezentată nicio probă în acest sens. CerereaRATC fusese motivată de o aparentăanormalitate creată de însuşi reclamantul, careiniţiase un număr mare de procese împotrivaRATC şi a diverşi membri ai personalului deconducere al acesteia. Reclamantul a introdusplângeri penale împotriva Directorului RATC,pe care ulterior le-a retras, şi altele împotrivaaltor opt angajaţi, care au avut ca rezultat orezoluţie de neîncepere a urmăririi penale.Pentru a-şi susţine cererea, RATC a furnizatdocumente medicale care atestau că reclamantulfusese internat de mai multe ori în anul 1979pentru psihoză paranoidă. În acestecircumstanţe, prin introducerea unei cereri depunere sub interdicţie a reclamantului, RATC nuacţionase cu rea-credinţă.

Pe de altă parte, curtea de apel a precizat căRATC nu putea fi considerată responsabilăpentru modul în care organele de cercetareexecutaseră mandatele de aducere împotrivareclamantului, deoarece regia se limitase lasesizarea parchetului cu o cerere de punere subinterdicţie. Instanţa a remarcat că nu se puteaconsidera nici că RATC era responsabilă pentrucelelalte consecinţe la care făcea referirereclamantul, în special faptul că soţia sa cerusedivorţul, că fusese suspendat din funcţia device-preşedinte al asociaţiei participanţilor laRevoluţia din 1989 sau că, de atunci înainte, eraetichetat drept nebun, elemente pe care aceastale-a apreciat ca neavând legătură directă cuobiectul acţiunii pe care trebuia să osoluţioneze.

Curtea de apel a apreciat, de asemenea, cărespectiva cerere a reclamantului de anulare amandatelor de aducere era nefondată. În acestsens, instanţa a subliniat că, în orice procedurăde punere sub interdicţie, era obligatorieefectuarea unei expertize medico-legalepsihiatrice şi că, în cazul în care persoana încauză nu se prezenta de bunăvoie în faţacomisiei de examinare, parchetul aveaposibilitatea de a emite mandate de aducere.Instanţa a concluzionat că parchetul folosise, înspeţă, o cale procedurală prevăzută de lege înprivinţa reclamantului, în măsura în care acestadin urmă nu a dat curs invitaţiei parchetului de ase prezenta de bunăvoie la Serviciul Judeţean deMedicină Legală Constanţa.

B. Demersuri pentru constatareacaracterului ilegal al mandatelor de aducereşi pentru obţinerea de daune-interese

1. Cererile de informaţii ale reclamantului25. La 26 ianuarie 2004, reclamantul a

solicitat prim-procurorului Parchetului de pelângă Tribunalul Constanţa să îi precizeze datala care fusese invitat de parchet să se prezinte laserviciul judeţean de medicină legală în vedereaunei expertize psihiatrice, invitație în raport decare refuzul său de a-i da curs ar fi justificatemiterea unui mandat de aducere împotriva sa încadrul procedurii punerii sub interdicţie,deschisă la cererea RATC.

26. Printr-o scrisoare din 5 februarie 2004,Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa i-arăspuns reclamantului că, înainte de 29noiembrie 2001, dată la care poliţiştii auexecutat mandatul de aducere şi l-au condus laServiciul de Medicină Legală din Constanţa,acesta nu făcuse obiectul niciunei invitaţii lainspectoratul de poliţie sau serviciul demedicină legală în cauză.

27. La 31 octombrie 2006, reclamantul i-asolicitat preşedintelui Tribunalului Constanţa ocopie a notificărilor prin care parchetul, poliţiasau Serviciul de Medicină Legală din Constanţal-au convocat în vederea examinării stării salede sănătate psihică şi cărora refuzase să le deacurs, astfel cum indicase reprezentantulparchetului în cursul procedurii vizând punereaacestuia sub interdicţie, fapt reţinut în hotărâreadefinitivă şi irevocabilă pronunţată la 27octombrie 2005 de Curtea de Apel Ploieşti.

28. La 10 noiembrie 2006, vice-preşedinteletribunalului i-a răspuns că, în urma verificărilorefectuate, nu s-a găsit nicio convocare areclamantului la Serviciul Judeţean de MedicinăLegală din Constanţa care să fie anterioară dateila care parchetul a emis mandatele de aducere înlitigiu, executate de poliţişti la 29 noiembrie şi 6decembrie 2001.

2. Procedura judiciară iniţiată de reclamant29. În 2003, reclamantul a solicitat

Tribunalului Constanţa să anuleze mandatele deaducere în litigiu. Acesta susţinea că nu fuseseconvocat niciodată la Serviciul Judeţean deMedicină Legală din Constanţa pentru a sesupune, de bunăvoie, unui examen psihiatric,cerinţă prevăzută totuşi de lege ca un actprealabil emiterii mandatelor de aducere. Prinurmare, fusese sechestrat de către poliţişti timpde aproape cinci ore şi obligat să se supună unuicontrol psihiatric, prin nerespectarea cerinţelordreptului naţional de către parchet, în faţa căruiafostul său angajator depusese o cerere de puneresub interdicţie. Acesta solicita reparareaprejudiciului moral suferit, susţinând că, dincauza acestor abuzuri, boala sa cardiacă seagravase şi că fusese suspendat din funcţia sa de

DREPTURILE OMULUI 71

vice-preşedinte al unei asociaţii. Solicitaobligarea RATC şi a parchetului la plata dedaune-interese pentru repararea prejudiciuluimoral suferit din cauza abuzurilor acestora.

30. Printr-o hotărâre din 1 septembrie 2004,tribunalul a respins acţiunea reclamantului.Acesta a susţinut că mandatele de aducere încauză fuseseră emise de parchet în cadrul cereriide punere sub interdicţie a reclamantului,introdusă de RATC, ţinând seama de refuzulreclamantului de a se prezenta de bunăvoie lainvestigaţiile medicale, la cererea organelor deurmărire penală. În plus, acesta a remarcat că,din declaraţiile martorilor audiaţi de tribunal,rezulta că reclamantul nu s-a opus executăriimandatelor de către forţele de ordine, care nu auutilizat violenţa fizică şi nici nu au recurs lacătuşe sau alte instrumente care făceau parte dinarmamentul lor.

31. Reclamantul a introdus apel, susţinând căafirmaţia tribunalului conform căreia refuzase săse prezinte de bunăvoie la serviciul medical învederea efectuării unei expertize era o minciună.Reclamantul a solicitat suspendarea examinăriicauzei, pe motiv că o altă procedură vizândpunerea acestuia sub interdicţie era pendinte perolul Tribunalului Dâmboviţa. Curtea de ApelConstanţa a admis cererea sa. La o datăneprecizată, cauza a fost repusă pe rol, lacererea reclamantului.

32. Printr-o hotărâre din 19 octombrie 2006,Tribunalul Constanţa, devenit competent pentrujudecarea apelului declarat de reclamant, înurma modificării normelor privind competenţainstanţelor prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, arespins apelul acestuia. Tribunalul a reţinut că,din elementele de probă depuse la dosar, nureieşea că poliţiştii care executaseră cele douămandate de aducere îi cauzaseră reclamantuluiun prejudiciu care implica răspunderea civilădelictuală a acestora. În special, reclamantul nua dovedit că poliţiştii în cauză exercitaserăasupra lui violenţe fizice sau verbale.

33. Reclamantul a formulat recurs, susţinândcă instanţele interne aveau obligaţia să verificedacă, la data la care au fost emise cele douămandate, au fost respectate cerinţele legii şi, înspecial, dacă mandatele de aducere au fostprecedate de o convocare la serviciul demedicină legală în vederea unui control alsănătăţii mintale. Conform reclamantului,concluzia instanţei de apel, conform căreiaacesta nu suferise niciun prejudiciu, era abuzivăatâta timp cât nu s-a adus nicio dovadă că acestarefuzase să se prezinte de bunăvoie la serviciul

de medicină legală. Prejudiciul reclamantuluidecurgea din modul în care mandatele în cauzăfuseseră executate de către agenţii forţelor deordine în uniformă şi înarmaţi, în locuri publice,în ciuda faptului că era sănătos şi aveadiscernământ. În plus, instanţele au ignoratelementele de probă prezentate de acesta, careatestau faptul că suferise un prejudiciu, înspecial decizia prin care fusese suspendat dinfuncţia sa de vice-preşedinte al unei asociaţii.

34. Prin hotărârea definitivă din 14 martie2007, Curtea de Apel Constanţa a respinsrecursul reclamantului. Aceasta a considerat că,deşi nu s-a adus nicio probă conform căreiamandatele de aducere fuseseră precedate de oconvocare la serviciul de medicină legală, nufusese încălcat dreptul acestuia la libertate şi lasiguranţă, garantat de art. 5 din Convenţie. Înopinia instanţei, deşi rezultatul mandatelor încauză a fost menţinerea reclamantului, timp demai multe ore, la Serviciul Judeţean deMedicină Legală din Constanţa, nu era vorbadespre o privare de libertate, în sensul art. 5 dinConvenţie. Curtea de apel a concluzionat căRATC sau autorităţile care au emis ori auexecutat mandatele de aducere nu au săvârşitnicio faptă ilicită şi că, prin urmare, nu eraposibil să existe vreo obligaţie la reparaţie înfavoarea reclamantului.

III. În continuare, Curtea aminteşte încuprinsul deciziei dispoziţiile legale relevantedin dreptul intern. În acest sens se face referirela art.30-34 din Decretul-lege nr. 32/1954 pentrupunerea în aplicare a Codului Familiei şi aDecretului privitor la persoanele fizice şipersoanele juridice în materie de expertizemedico-legale psihiatrice1; la art. 12, 13, 43-54din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi aprotecţiei persoanelor cu tulburări psihice,precum şi la art. 183, 184, 998 şi 999 din Codulde procedură penală aflat în vigoare la aceadată.

1 Dispoziţiile din Decretul nr. 32/1954, au fost abrogate la1 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă. Conformdispoziţiilor noii legi, instanţa sesizată cu o plângere depunere sub interdicţie poate dispune internarea provizoriea persoanei care face obiectul cererii pentru o perioadă demaxim şase săptămâni, în cazul în care pare necesarăobservarea îndelungată a stării sale de sănătate, conformopiniei unui medic specialist, şi nu se poate face în altmod. Instanţa poate numi un curator în cazul în careconsideră că, din cauza bolii sale, persoana vizată decererea de punere sub interdicţie, deşi este capabilă, nueste în măsură să îşi apere interesele în modcorespunzător.

72 DREPTURILE OMULUI

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 1lit. e) din Convenţie, reclamantul susţine că afăcut obiectul unei detenţii ilegale şinejustificate, prima dată la 29 noiembrie 2001 şila 6 decembrie 2001, când, la cerereaparchetului, a fost supus unei expertize medicalepsihiatrice la Serviciul Judeţean de MedicinăLegală din Constanţa; şi ulterior, în perioada 27aprilie-11 mai 2004, când a fost internat într-unspital de psihiatrie.

A. Cu privire la admisibilitate35. Guvernul contestă aplicabilitatea art.

5 § 1 din Convenţie în privinţa intervalului scurtde timp petrecut de reclamant la ServiciulJudeţean de Medicină Legală din Constanţa la29 noiembrie 2001 şi 6 decembrie 2001. Acestasusţine că intervalul în cauză a fost, de fiecaredată, de aproximativ o oră şi treizeci de minute,reprezentând timpul minim necesar pentruefectuarea unui examen, astfel cum reiese dininformaţiile comunicate agentuluiguvernamental al României, la 26 iunie 2012, decătre Serviciul Judeţean de Medicină Legală dinConstanţa. Acesta apreciază că intervalele detimp în cauză nu erau suficient de lungi pentruca art. 5 § 1 din Convenţie să devină aplicabil.În ceea ce priveşte perioada 27 aprilie–11 mai2004, Guvernul subliniază că reclamantul a fostinternat cu acordul său, în interesul acestuia, înspitalul de psihiatrie Alexandru Obregia dinBucureşti. Prin urmare, consideră că niciinternarea reclamantului în perioada respectivănu intră sub incidenţa domeniului de aplicare aart. 5 § 1.

36. Reclamantul răspunde că primele douăprivări de libertate ale sale au durat mai multeore: au început odată cu arestarea sa de cătrepoliţişti, dar nu au încetat odată cu încheiereainvestigaţiilor efectuate de laborator, ci abiaatunci când a fost eliberat de poliţie în centruloraşului în care locuia. Acesta susţine că a fostobligat să îi urmeze pe poliţiştii care erauîmbrăcaţi în uniformă şi înarmaţi şi care l-auameninţat că vor utiliza cătuşe dacă refuza săurce în vehiculul lor. Menţionează că a acceptatîn cele din urmă să îi urmeze pentru a evita să îifie puse cătuşe în faţa numeroşilor trecători careasistau la incident.

37. Curtea reaminteşte că, pentru a stabilidacă o persoană este „lipsită de libertatea sa” însensul art. 5, se pleacă de la situaţia concretă şise ia în considerare un ansamblu de criteriiprecum tipul, durata, efectele şi modalităţile deexecutare ale măsurii în cauză [Guzzardiîmpotriva Italiei, 6 noiembrie 1980, pct. 92,

seria A. nr. 39 şi Mogoş împotriva României(decizie), nr. 20420/02, 6 mai 2004]. Fărăîndoială, adesea este necesar, în acest scop, să seconsacre delimitarea realităţii dincolo deaparenţe şi de vocabularul folosit (a se vedea, deexemplu, referitor la art. 5 § 1, VanDroogenbroeck împotriva Belgiei, 24 iunie1982, pct. 38, seria A nr. 50). Curtea va examinadacă, în speţă, aceste criterii sunt îndeplinitepentru diversele intervale de timp în carereclamantul pretinde că a suferit o „privare delibertate”.

1. Cu privire la perioada 27 aprilie–11 mai2004

38. Trebuie să se observe că, în perioada 27aprilie–11 mai 2004, reclamantul a fost internatîn Spitalul Clinic de Psihiatrie „AlexandruObregia” din Bucureşti. Curtea reaminteşte că,în domeniul plasamentului de persoane cutulburări psihice, noţiunea de „privare delibertate” cuprinde în acelaşi timp un aspectobiectiv, adică internarea unei persoane într-unspaţiu restrâns pentru o perioadă de timp delocneglijabilă, şi un aspect subiectiv, care implicăfaptul că persoana în cauză nu şi-a datconsimţământul în mod valabil la internare[Stanev împotriva Bulgariei (MC), nr. 36760/06,pct. 117].

39. Deşi aspectul obiectiv al noţiunii de„privare de libertate” în sensul art. 5 § 1 dinConvenţie este în mod cert prezent în speţă,având în vedere intervalul de timp pe care l-apetrecut reclamantul în spitalul de psihiatrie încauză, nimic nu indică totuşi, în luminaelementelor de care dispune Curtea, căinternarea în litigiu ar fi avut loc fărăconsimţământul reclamantului. În aceastăprivinţă, Curtea subliniază că internareareclamantului în spitalul de psihiatrie în cauzănu a avut loc în urma unui ordin al instanţelornaţionale sesizate cu cererea de punere subinterdicţie a reclamantului, ci s-a efectuat laconvocarea comisiei de expertiză a InstitutuluiNaţional „Mina Minovici”. Persoana în cauzănu precizează că ar fi fost obligată să se prezintela spitalul respectiv sau că ar fi fost adusă deautorităţi împotriva voinţei sale.

40. În orice caz, Curtea subliniază căreclamantul nici nu a contestat această măsurăde internare în faţa instanţelor naţionalecompetente pentru examinarea cererii de puneresub interdicţie şi nici nu a iniţiat vreo procedurăseparată, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.487/2002 privind sănătatea mintală sau cele dinCodul penal, pentru a denunţa această internare

DREPTURILE OMULUI 73

şi pentru a solicita pedepsirea eventualilorresponsabili, precum şi repararea prejudiciuluisuferit eventual (a se vedea, a contrario,Cristian Teodorescu, citată anterior).Numeroasele demersuri în justiţie ale acestuias-au limitat la încercarea de a obţine constatareailegalităţii mandatelor de aducere careprecedaseră prezentările sale forţate la ServiciulJudeţean de Medicină Legală din Constanţa din29 noiembrie 2001 şi 6 decembrie 2001. Toateaceste elemente pledează în favoareacaracterului voluntar al internării sale dinperioada 27 aprilie–11 mai 2004. Rezultă că, înaceastă perioadă, reclamantul nu a suferit o„privare de liberate” în sensul art. 5 § 1. Acestcapăt de cerere este aşadar în mod văditnefondat şi trebuie să fie respins în temeiul art.35 § 3 lit. (a) şi art. 35 § 4 din Convenţie.

2. Cu privire la episoadele din 29 noiembrie2001 şi 6 decembrie 2001

41. În primul rând, Curtea consideră necesarsă stabilească perioadele care trebuie luate înconsiderare în scopul aplicării art. 5 § 1. Înaceastă privinţă, părţile au opinii divergentereferitor la timpul petrecut de reclamant subcontrolul autorităţilor în vederea efectuăriiexpertizelor medico-legale la serviciul judeţeandin Constanţa. Conform reclamantului, ar fivorba de intervale de aproximativ cinci orefiecare, care ar fi început odată cu interpelareaacestuia în locuri publice de către poliţiştiîmbrăcaţi în uniforme şi înarmaţi şi care s-ar fiîncheiat atunci când a fost eliberat de poliţişti, încentrul oraşului în care locuia, după efectuareaexamenelor la serviciul de medicină legală.Conform Guvernului, intervalul de timp caretrebuia luat în considerare nu ar fi depăşit o orăşi treizeci de minute, durată corespunzătoaretimpului minim necesar pentru ca serviciul săpoată efectua un examen, conform scrisoriifurnizate de serviciul în cauză drept răspuns lacererea sa de informare.

42. Curtea reaminteşte că, în contextulcapetelor de cerere întemeiate pe art. 5 § 1 dinConvenţie, înainte de a îi atribui Guvernuluirăspunderea de a furniza un raport detaliat peore privind evenimentele petrecute în sediilerespective şi de a oferi explicaţii cu privire latimpul petrecut de reclamant acolo, aceasta îiimpune reclamantului să prezinte indicii primafacie concordante, care să demonstreze că seafla într-adevăr sub controlul autorităţilor înmomentul faptelor. În această situaţie, Guvernulare obligaţia de a furniza probe satisfăcătoare şiconvingătoare în sprijinul versiunii sale asupra

faptelor, fără de care Curtea nu poate trageconcluzii cu privire la temeinicia acuzaţiilorreclamantului [a se vedea, Creangă împotrivaRomâniei (MC), nr. 29226/03, pct. 88-90, 23februarie 2012 şi, mutatis mutandis, Tanış şialţii împotriva Turciei, nr. 65899/01, pct. 160,CEDO 2005-VIII, şi Youssoupova şiZaourbekov împotriva Rusiei, nr. 22057/02,pct. 52, 9 octombrie 2008; Öcalan împotrivaTurciei (MC), nr. 46221/99, pct. 90,CEDO 2005-IV].

43. În speţă, nu s-a contestat faptul căreclamantul a fost interpelat de două ori de cătrepoliţişti îmbrăcaţi în uniformă şi înarmaţi,însărcinaţi cu executarea mandatelor de aducereemise de parchet, care l-au transportat laserviciul de medicină legală, au aşteptatîncheierea expertizei şi, ulterior, l-au însoţit dinnou pe reclamant în centrul oraşului în carelocuia. În aceste condiţii, Curtea apreciază căperioada care trebuie luată în considerare înscopul aplicării art. 5 § 1 cuprinde nu numaitimpul necesar pentru ca serviciul de medicinălegală să realizeze examenele sale, astfel cumsusţine Guvernul, ci se întinde din momentularestării reclamantului de către poliţişti şi pânăîn momentul în care a fost eliberat de aceştia încentrul oraşului în care locuia.

44. În ceea ce priveşte durata propriu-zisă încursul căreia reclamantul s-a aflat sub controlulpoliţiştilor, trebuie să se constate că reclamantulprezintă, în sprijinul versiunii sale asuprafaptelor, o întreagă serie de elemente, şi anume:pe de o parte, numeroase memorii şi înscrisuridiverse, prezentate în faţa instanţelor naţionale,din care reiese, în mod concordant, că acesta arămas de fiecare dată aproximativ cinci ore subcontrolul poliţiştilor; pe de altă parte, copii aledeciziilor şi hotărârilor pronunţate de aceleaşiinstanţe, care, nu numai că nu au contestatversiunea acestuia asupra faptelor, dar auconfirmat că acesta a petrecut de fiecare dată„mai multe ore” în mâinile poliţiştilor. În acestecircumstanţe şi având în vedere omisiuneaGuvernului de a furniza un raport detaliat pe orecu privire la evenimentele petrecute şi de a oferiexplicaţii privind timpul petrecut de reclamantsub controlul autorităţilor, furnizând probesatisfăcătoare şi convingătoare în sprijinulversiunii sale asupra faptelor, Curtea nu poatedecât să acorde credit temeiniciei acuzaţiilorreclamantului, conform căruia timpul petrecutde el sub controlul poliţiştilor a fost, de fiecaredată, de aproximativ cinci ore.

45. Rămâne de stabilit dacă, ţinând seama de

74 DREPTURILE OMULUI

tipul, durata, efectele şi modalităţile deexecutare a măsurilor adoptate împotrivareclamantului, persoana interesată a fost „lipsităde libertate” în sensul art. 5. În această privinţă,Curtea reaminteşte că, în alte cauze privindinternarea psihiatrică sau punerea sub observaţiea reclamanţilor în vederea efectuării unuiexamen psihiatric, organele Convenţiei nu auexclus aplicabilitatea art. 5 § 1 doar pe motiv căera vorba de perioade scurte de timp [B.împotriva Franţei, (dec.), nr. 10179/82,13 mai 1987; R.L. şi M.-J.D. împotriva Franţei(nr. 44568/98, pct. 123-129, 19 mai 2004]. Maigeneral, conform jurisprudenţei constante aCurţii, art. 5 § 1 se aplică, de asemenea, uneilipsiri de libertate de scurtă durată (Fokaîmpotriva Turciei, nr. 28940/95, pct. 75, 24 iunie2008). Analizând circumstanţele speţei, având învedere în special modul în care a fost arestatreclamantul, la 29 noiembrie 2001 şi 6decembrie 2001, de poliţişti îmbrăcaţi înuniformă şi înarmaţi, în locuri publice şi înprezenţa a numeroşi trecători, şi transportat laserviciul de medicină legală în vedereaefectuării unui control al stării sale de sănătatepsihică, fără nicio altă convocare prealabilă,Curtea apreciază că situaţia examinată constituieo „privare de libertate” în sensul art. 5 § 1 dinConvenţie, care, aşadar, este aplicabil. În plus,Curtea constată că acest capăt de cerere alreclamantului nu prezintă niciun alt motiv deinadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fiedeclarată admisibil.

B. Cu privire la fond46. Conform afirmaţiilor reclamantului,

acesta consideră că a fost „sechestrat” de poliţie,la ordinul parchetului, timp de aproximativ cinciore, şi forţat să se supună unui control psihiatric,prin încălcarea dreptului intern. În aceastăprivinţă, reclamantul susţine că, înainte să fieadus cu forţa la Serviciul Judeţean de MedicinăLegală din Constanţa, la 29 noiembrie 2001 şi la6 decembrie 2001, nu fusese invitat niciodată,de către parchet sau serviciul în cauză, să sesupună, de bunăvoie, unui examen psihiatric.

47. Guvernul declară că mandatele deaducere emise de parchet, în temeiul cărorareclamantul a fost condus de poliţişti, la 29noiembrie 2011 şi 6 decembrie 2001, laserviciul medico-legal din Constanţa, aveau obază legală în dreptul intern, şi anume art. 30din Decretul nr. 32/1954. Acesta consideră căexaminarea reclamantului în serviciul în cauzăera indispensabilă în cadrul procedurii puneriisub interdicţie, permiţând să protejeze totodată

buna desfăşurare a justiţiei şi interesulreclamantului însuşi, care evita astfel situaţia dea fi obligat să fie internat într-un spital depsihiatrie.

48. Curtea reaminteşte că art. 5 § 1 impune înprimul rând „legalitatea” detenţiei în litigiu,inclusiv respectarea căilor legale. În domeniu,Convenţia face trimitere, în principal, lalegislaţia naţională şi consacră obligaţia de arespecta normele de fond şi de procedură, însăimpune, de asemenea, conformitatea oricăreiprivări de libertate cu scopul art. 5: protejareaindividului împotriva arbitrarului (Herczegfalvyîmpotriva Austriei, 24 septembrie 1992, pct. 63,seria A nr. 244).

49. În această privinţă, Curtea reaminteşte căprima teză a art. 5 § 1 trebuie înţeleasă caimpunând statului obligaţia pozitivă de a protejalibertatea persoanelor aflate sub jurisdicţia sa şică expresiile „prevăzută de lege” şi „conformcăilor legale” vizează aşadar calitatea legii careconstituie baza legală a măsurilor privative delibertate care le privesc (Varbanov citatăanterior, pct. 51). Prin urmare, pentru Curte, esteesenţial ca dreptul intern să fie previzibil înaplicarea sa şi să definească în mod clar sferacompetenţelor autorităţilor abilitate să dispună omăsură privativă de libertate sau să o execute(mutatis mutandis, Zervudacki împotrivaFranţei, nr. 73947/01, pct. 43, 27 iulie 2006).

50. Conform Guvernului, parchetul a emismandatele de aducere în privinţa reclamantuluişi a solicitat poliţiei să le pună în executare întemeiul art. 30 din Decretul nr. 32 din 30decembrie 1954, în vigoare la momentulfaptelor. Curtea subliniază că, în fapt, dispoziţiacitată anterior autoriza parchetul să efectueze„toate investigaţiile necesare” şi „să obţinăavizul unei comisii de medici specialişti”, fărăsă delimiteze totuşi mai mult sfera acestorcompetenţe. Astfel cum era formulată aceastădispoziţie şi astfel cum a fost interpretată deinstanţele naţionale, fiind izolată de celelaltedispoziţii naţionale relevante din Codul deprocedură penală, competenţele parchetuluisesizat cu o cerere de punere sub interdicţie aunei persoane fizice păreau nelimitate şipresupuneau riscul real ca persoana vizată să fiearestată de forţele de ordine şi să fie privată delibertatea sa.

51. În această privinţă, Curtea subliniază că,la data la care a fost arestat de poliţişti şi condusla serviciul de medicină legală din Constanţa,reclamantul nu era sub incidenţa unei acuzaţiipenale care ar fi justificat, în lumina legislaţiei

DREPTURILE OMULUI 75

naţionale, emiterea unui mandat de aducereîmpotriva sa şi punerea în executare a acestuiade către poliţie, fără obligaţia ca acesta să fieprecedat de o convocare nefructuoasă (a sevedea a contrario, C.B. împotriva României) Cutoate acestea, trebuie să se constate că, deşi aconstatat că parchetul sau poliţia nu au prezentatnicio altă probă care să ateste că mandatele deaducere fuseseră precedate de o invitaţieadresată reclamantului de a se prezenta la uncontrol psihiatric, Curtea de Apel Constanţa nua acordat nicio importanţă principiului impus laart. 183 C. proc. pen., conform căruia poate faceobiectul unui mandat de aducere numai opersoană care, fiind anterior citată să seînfăţişeze în instanţă, nu s-a prezentat debunăvoie.

52. În plus, Curtea reaminteşte că privarea delibertate este o măsură atât de gravă încât nu sejustifică decât în cazul în care alte măsuri, maipuţin severe, au fost luate în considerare şiconsiderate insuficiente pentru apărareainteresului personal sau public care impunedetenţia (a se vedea, Witold Litwa împotrivaPoloniei, nr. 26629/95, pct. 78, CEDO2000-III). Circumstanţele cauzei nu par săindice faptul că autorităţile au luat înconsiderare alte măsuri, mai puţin severe, pentrua-i permite parchetului să obţină avizul uneicomisii de medici specializaţi sau că acestemăsuri ar fi fost insuficiente pentru a atingescopul vizat. Simplul fapt că reclamantul aintrodus plângeri împotriva fostului săuangajator, o întreprindere de stat, precum şiîmpotriva directorului acesteia şi a altor membriai personalului de conducere, în urma uneiconcedieri considerate ilegale de către instanţeleinterne, nu poate justifica, în opinia Curţii,măsuri atât de constrângătoare împotrivaacestuia.

53. În opinia Curţii, aceste elemente suntsuficiente pentru a concluziona că privarea delibertate a reclamantului nu poate fi considerată„legală” din perspectiva art. 5 § 1 dinConvenţie. În consecinţă, această dispoziţie afost încălcată.

V. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 5din Convenţie, reclamantul se plânge că nu aavut posibilitatea de a obţine o reparaţie pentrudetenţiile ilegale suferite.

54. Curtea evidenţiază faptul că acest capătde cerere este legat de cel examinat anterior şi,prin urmare, trebuie să fie declarat, deasemenea, admisibil.

55. Reclamantul subliniază că i-au fost

respinse cererile vizând obţinerea unei reparaţiipentru privarea ilegală de libertate a acestuia din29 noiembrie 2001 şi 6 decembrie 2001.

56. Guvernul susţine că reclamantul a avutposibilitatea, pe care a folosit-o, de a solicita oreparare a prejudiciului pretins, în temeiul art.998 şi 999 din fostul Cod civil, care permitangajarea răspunderii autorităţilor care, prinfaptele, neglijenţa sau imprudenţa lor, cauzeazăun prejudiciu altei persoane. În continuare,acesta subliniază că instanţele naţionale aurespins cererea reclamantului în urma uneiproceduri contradictorii şi lipsite de arbitrar, pemotiv că autorităţile care au emis sau executatmandatele de aducere nu au avut uncomportament ilicit.

57. Curtea reaminteşte că art. 5 § 5 esterespectat atunci când se pot solicita reparaţiipentru o privare de libertate care a avut loc încondiţii contrare alineatelor 1, 2, 3 sau 4(Stanev, citată anterior, pct. 182; Wassinkîmpotriva Ţărilor de Jos, 27 septembrie 1990,pct. 38, seria A nr. 185-A, şi Houtman şi Meeusîmpotriva Belgiei, nr. 22945/07, pct. 43, 17martie 2009). Dreptul la reparaţie, prevăzut laalineatul 5, presupune aşadar că o încălcare aunuia dintre celelalte alineate a fost stabilită deo autoritate naţională sau de instituţiileConvenţiei. În această privinţă, exercitareaefectivă a dreptului la reparaţie, garantat deaceastă ultimă dispoziţie, trebuie să fie asiguratăcu un grad suficient de certitudine [Ciullaîmpotriva Italiei, 22 februarie 1989, pct. 44,seria A nr. 148, Sakık şi alţii împotriva Turciei,26 noiembrie 1997, pct. 60, Culegere 1997-VII,şi N.C. împotriva Italiei (MC), nr. 24952/94,pct. 49, CEDO 2002-X].

58. Examinând prezenta speţă, Curteasubliniază că, având în vedere constatareaîncălcării art. 5 § 1, şi art. 5 § 5 din aceastădispoziţie este aplicabil. Prin urmare, Curteatrebuie să stabilească dacă persoana interesată adispus, la nivel intern, de un drept la reparaţiesusceptibil de a fi pus în aplicare efectiv.

59. Din dosar reiese că, în niciun moment,autorităţile judiciare române nu au consideratdrept ilegale sau contrare art. 5 § 1 dinConvenţie prezentările forţate ale reclamantului,la 29 noiembrie 2001 şi 6 decembrie 2001, laServiciul Judeţean de Medicină Legală dinConstanţa. Curtea de Apel Constanţa, care aexaminat în ultimă instanţă cererea de anulare amandatelor de aducere, a considerat,dimpotrivă, că aceste prezentări forţate erauconforme cu dreptul intern, şi această teză este

76 DREPTURILE OMULUI

apărată şi de Guvern în faţa Curţii. Prin urmare,Curtea concluzionează că reclamantul nu puteasolicita nicio despăgubire în temeiuldispoziţiilor Codului civil indicate de Guvern,care nu permiteau angajarea răspunderii civile aautorităţilor decât în cazul în care li se poateimputa o greşeală – fie şi prin neglijenţă sauimprudenţă. Pe de altă parte, Curtea evidenţiazăcă Guvernul nu a invocat nicio altă calejudiciară din dreptul român care i-ar permitereclamantului să solicite o reparaţie.

60. În consecinţă, a fost încălcat articolul 5 §5.

VI. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 §1 din Convenţie, reclamantul se plânge că, înprocedura de punere a sa sub interdicţie, cauzasa nu a fost judecată de instanţe independente şiimparţiale.

61. Reclamantul denunţă, în special, faptul cădouă căi de atac (apelul şi recursul) au fostexaminate de aceeaşi instanţă, în speţă Curteade Apel Ploieşti, în hotărârile acesteia din 11iulie şi 27 octombrie 2005. În plus, acestasubliniază că doamna judecător M.D., membrual completul de judecată care s-a pronunţat înrecurs (la 27 octombrie 2005) făcuse deja partedin completul de judecată care se pronunţase înapel (la 11 iulie 2005) în aceeaşi cauză.

62. Guvernul susţine că reclamantul aveadreptul, dacă dorea să conteste componenţacompletului de judecată care a examinatrecursul parchetului, să formuleze o cerere derecuzare a doamnei judecător M.D. Prin urmare,nu depindea decât de el să facă uz de aceastăposibilitate.

63. Curtea reaminteşte că, în sensul art. 6 § 1,imparţialitatea unei instanţe trebuie apreciatăconform unui demers subiectiv, care constă înîncercarea de a stabili convingerea personală ajudecătorului în cauză într-o astfel de situaţie, şiconform unui demers obiectiv care trebuie săasigure că aceasta oferea garanţii suficientepentru a exclude orice îndoială legitimă înaceastă privinţă (Tierce şi alţii împotriva SanMarino, nr. 24954/94, 24971/94 şi 24972/94,pct. 75, CEDO 2000-IX).

64. Curtea subliniază că situaţia contestată dereclamant este rezultatul aplicării, în speţă, aunei modificări a normelor privind competenţainstanţelor, introdusă de Legea nr. 219 din6 iulie 2005, din care rezultă că astfel,competenţa Curţii de Apel Ploieşti, iniţialcompetentă în cauză în calitate de instanţă deapel, a evoluat ulterior către cea de instanţă derecurs. Conform Curţii, nu poate fi considerat

un motiv de suspiciune legitimă faptul că douăcăi de atac au fost judecate, în urma uneimodificări a normelor privind competenţa, deaceeaşi instanţă, dar cu o componenţă diferită,total sau parţial (a se vedea mutatis mutandis,Ringeisen împotriva Austriei, 16 iulie 1971, pct.12, seria A nr. 13, şi Diennet împotriva Franţei,26 septembrie 1995, pct. 38, seria A nr. 325-A).Or, trebuie să se constate că, în prezenta cauză,doi din cei trei membri ai completului dejudecată care s-a pronunţat în recurs nuparticipaseră în niciun fel la decizia precedentă.

65. Presupunând că reclamantul s-a îndoit deimparţialitatea subiectivă a doamnei judecătorM.D., care, după ce judecat cauza ca membru alcompletului de judecată care s-a pronunţat înapel, ulterior a făcut parte din completul dejudecată în cadrul recursului, ar fi avutposibilitatea de a introduce o cerere de recuzare,ceea ce acesta nu a făcut.

66. Ţinând seama de elementele de caredispune, Curtea consideră că temerile persoaneiinteresate nu pot fi considerate justificate dinpunct de vedere obiectiv.

67. Rezultă că acest capăt de cerere este înmod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiulart. 35 § 3 lit. a) şi § 4 din Convenţie.

VII. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 13din Convenţie, coroborat cu art. 8, reclamantulse plânge de faptul că nu a beneficiat de o calede atac efectivă pentru a obţine recunoaşterea şirepararea atingerii grave şi iremediabile adusereputaţiei sale de către autorităţi şi fostul săuangajator.

68. Fiind responsabilă cu încadrarea juridicăa faptelor cauzei, Curtea consideră că esteadecvat să examineze capetele de cerereinvocate de reclamant din perspectiva art. 13 dinConvenţie, coroborat cu art. 8, care impune, deasemenea, ca procesul decizional privind viaţaprivată sau de familie să fie echitabil şi sărespecte în mod corespunzător intereseleprotejate de această dispoziţie (Saleck Bardiîmpotriva Spaniei, nr. 66167/09, pct. 31,24 mai 2011).

A. Argumentele părţilor69. Reclamantul consideră că nu a avut la

dispoziţie, în dreptul intern, o acţiune efectivăpentru a obţine recunoaşterea atingerii adusereputaţiei sale şi repararea prejudiciului moralsuferit de acesta după ce a fost arestat de douăori, în locuri publice, de poliţişti îmbrăcaţi înuniformă şi înarmaţi, şi din cauza faptului că afăcut obiectul unei proceduri judiciare care s-adesfăşurat public timp de peste patru ani.

DREPTURILE OMULUI 77

Subliniază că, din cauza acestei situaţii, a primitapelativul de „nebun” în anturajul său şi soţiaacestuia a introdus o cerere de divorţ, iarAsociaţia Participanţilor la Revoluţia din 1989 aluat decizia de a-l suspenda din funcţia device-preşedinte, pe care o ocupa.

70. Reclamantul subliniază că toate cererilesale de acordare de daune-interese, întemeiatepe art. 998 şi 999 din Codul civil în vigoare lamomentul faptelor, au fost respinse în lipsadovedirii temeiniciei acţiunii sale, în ciudaargumentelor şi probelor pe care acesta leprezentase totuşi în faţa instanţelor naţionalepentru a demonstra că fusese adusă o atingeregravă şi iremediabilă reputaţiei sale, ca urmare aunei simple cereri adresate de fostul săuangajator parchetului.

71. În opinia Guvernului, nu li se poatereproşa autorităţilor naţionale că nu au pus ladispoziţia reclamantului un sistem eficientpentru a-şi invoca drepturile. În această privinţă,evidenţiază că persoana interesată a avut accesîn totalitate la justiţie pentru a-şi apăradrepturile şi interesele legitime în temeiul art.998 şi 999 din Codul civil în vigoare lamomentul faptelor.

72. Reamintind că, în primul rând,autorităţilor naţionale, în special curţilor şitribunalelor, le revine obligaţia de a interpreta şiaplica dreptul intern, Guvernul subliniază căinstanţele naţionale au hotărât pur şi simplu căaceastă cerere de acordare a unei reparaţiipentru prejudiciul moral pretins de persoana încauză era nefondată. În fapt, instanţele auconsiderat că, în absenţa unui comportamentilicit, atât din partea autorităţilor care au emissau executat mandatele de aducere, cât şi dinpartea RATC, care a introdus cererea de puneresub interdicţie a reclamantului, nu erauîndeplinite condiţiile care permiteau angajarearăspunderii civile a pârâţilor. Acesta subliniazăcă instanţele naţionale au examinat toateargumentele relevante ale părţilor şi aupronunţat verdictul în urma unei proceduricontradictorii, în cursul căreia reclamantul aavut posibilitatea, de care a făcut uz, de apropune mijloace de probă şi de a comenta înscris şi oral raportul de expertiză şi mărturiiledepuse la dosar.

B. Motivarea Curţii1. Cu privire la admisibilitate73. Curtea reaminteşte că art. 13 din

Convenţie este luat în considerare doar în cazulîn care reclamantul are o „plângere credibilă”din perspectiva altei dispoziţii din Convenţie

sau din protocoalele sale (a se vedea, întrealtele, Gebremedhin împotriva Franţei, nr.25389/05, pct. 53, CEDO 2007-II).

74. Prin urmare, Curtea trebuie să stabileascădacă capătul de cerere a reclamantului,întemeiat pe art. 8, este „justificat”. Aceastareaminteşte că un capăt de cerere poate ficonsiderat justificat atunci când nu este în modvădit nefondat şi necesită o examinare pe fond(Çelik şi İmret împotriva Turciei, nr. 44093/98,pct. 57, 26 octombrie 2004).

75. În speţă, reclamantul pretinde că i s-aîncălcat dreptul la respectarea vieţii sale private,din cauza imposibilităţii acestuia de a obţinerecunoaşterea şi repararea atingerii adusereputaţiei sale. Curtea reaminteşte că dreptulunei persoane la protejarea reputaţiei sale intrăsub incidenţa art. 8, fiind un element aldreptului la respectarea vieţii private [Pfeiferîmpotriva Austriei, nr. 12556/03, pct. 35, 15noiembrie 2007; Chauvy şi alţii împotrivaFranţei, nr. 64915/01, pct. 70, CEDO 2004-VI;Abeberry împotriva Franţei (dec.), nr. 58729/00,21 septembrie 2004, şi Leempoel & S.A. ED.Ciné Revue împotriva Belgiei, nr. 64772/01, pct.67, 9 noiembrie 2006]. Având în vedereansamblul faptelor şi argumentelor prezentatede reclamant în faţa instanţelor naţionale şireiterate în faţa sa, Curtea apreciază că parteainteresată a formulat un capăt de cerere justificatîn temeiul art. 8 din Convenţie. Acuzaţiileacestuia de încălcare a dreptului său larespectarea vieţii sale private, garantat deaceastă dispoziţie, impuneau în mod evident oexaminare circumstanţială şi era necesar capartea în cauză să le poată apăra în faţainstanţelor naţionale în conformitate cu cerinţeleart. 13, care este, aşadar, aplicabil.

76. În lumina acestor elemente, Curteaconstată că prezentul capăt de cerere nu este înmod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a)din Convenţie şi că acesta nu prezintă niciun altmotiv de inadmisibilitate. Prin urmare, estenecesar să fie declarat admisibil.

2. Cu privire la fond77. Curtea reafirmă că art. 13 din Convenţie

garantează existenţa, în dreptul intern, a unei căide atac care permite prevalarea de drepturile şilibertăţile din Convenţie, astfel cum suntconsacrate în aceasta. Această dispoziţie areaşadar drept consecinţă impunerea unei căi deatac interne care permite instanţei naţionalecompetente să judece conţinutul oricărui „capătde cerere justificat” întemeiat pe Convenţie şi săofere, după caz, măsurile de reparaţie

78 DREPTURILE OMULUI

corespunzătoare, chiar dacă statele contractantebeneficiază de o anumită marjă de apreciere cuprivire la modul de a se conforma obligaţiilorimpuse de această dispoziţie.

78. Curtea evidenţiază că, în toate etapeleprocedurii în faţa instanţelor naţionale,reclamantul şi-a susţinut acuzaţiile referitoare ladiversele consecinţe pe care le-au avut, pentrureputaţia şi viaţa sa de familie, cererea depunere sub interdicţie formulată de fostul săuangajator şi modul în care autorităţile au datcurs respectivei cereri. Acesta a susţinut, înspecial, că fusese etichetat drept „nebun” de unnumăr mare de persoane care erau prezente înmomentul în care poliţiştii în uniformă şiînarmaţi i-au cerut să îi urmeze şi care, ulterior,au aflat obiectul procedurii judiciare de puneresub interdicţie iniţiată împotriva sa, procedurădesfăşurată public timp de peste patru ani. Înplus, persoana în cauză a furnizat în faţainstanţelor naţionale numeroase înscrisuri princare urmărea să dovedească faptul că imagineasa fusese pătată, printre care, în special, articoledin presă care descriau maniera în care fuseseluat cu forţa de poliţişti pentru a fi adus laserviciul medico-legal din Constanţa, precum şio decizie prin care fusese suspendat din funcţiade vice-preşedinte al unei asociaţii din cauzaprocedurii de punere sub interdicţie, în curs laacea vreme.

79. Deşi aceste mijloace de probă s-au aflatla baza cererii persoanei interesate, care vizarecunoaşterea şi repararea atingerii adusereputaţiei sale, instanţele naţionale care s-aupronunţat în ultimă instanţă le-au respins,considerând că nu au valoare probatorie. Oabordare atât de formalistă riscă să priveze deeficienţă acţiunile interne care sunt, de regulă,accesibile şi suficiente pentru a obţinerecunoaşterea şi repararea atingerii adusereputaţiei cuiva, precum o acţiune întemeiată peart. 998 şi 999 din Codul civil în vigoare lamomentul faptelor (a se vedea,mutatis mutandis, Danev împotriva Bulgariei,nr. 9411/05, pct. 34, 2 septembrie 2010, şiIovtchev împotriva Bulgariei, nr. 41211/98,pct. 146, 2 februarie 2006).

80. În ceea ce priveşte comportamentulreproşat de reclamant autorităţilor naţionale,Curtea subliniază că, doar la insistenţelereclamantului şi în al treilea grad de jurisdicţie,Curtea de Apel Constanţa a întreprins verificăripentru a stabili dacă mandatele de aducereemise de parchet fuseseră precedate sau nu de oconvocare nefructuoasă, astfel cum impunea art.

183 C. proc. pen. Era vorba, totuşi, de ochestiune hotărâtoare pentru stabilireacaracterului legal al comportamentuluiautorităţilor – şi, pe cale de consecinţă, pentrueventuala angajare a răspunderii lor civile întemeiul art. 998 şi 999 din Codul civil învigoare la momentul faptelor. În plus, chiar şiatunci când, în urma controlului întreprins lacererea reclamantului, curtea de apel a admis căreclamantului nu îi fusese adresată în prealabilnicio convocare la serviciul de medicină legală,aceasta nu a luat măsuri în privinţa acestuilucru, care contravenea totuşi cerinţelor Coduluide procedură penală referitoare la mandatele deaducere. Curtea nu remarcă, în demersurileinstanţelor naţionale şi, în special, în controlulefectuat de Curtea de Apel Constanţa, expresiaunei examinări atente şi riguroase, care seimpune din partea autorităţilor naţionale întemeiul art. 13 din Convenţie.

81. Având în vedere toate aceste elemente,Curtea apreciază că autorităţile naţionale nu auexaminat cu eficienţa impusă la art. 13temeinicia capătului de cerere invocat dereclamant în mod justificat în temeiul art. 8.

82. Prin urmare, a fost încălcat art. 13coroborat cu art. 8 din Convenţie.

VIII. Cu privire la aplicarea art. 41 dinConvenţie

A. Prejudiciu83. Reclamantul solicită 160 000 de euro

(EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fisuferit din cauza caducităţii antecontractului devânzare-cumpărare a unui teren pe care plănuiasă îl cumpere, contând pe despăgubirile pe caretrebuia să le obţină din partea fostului săuangajator.

Pe de altă parte, acesta solicită 865 355 EURpentru repararea prejudiciului moral pe careconsideră că l-a suferit din cauza atingerii graveşi iremediabile aduse reputaţiei sale, reamintindcă a fost etichetat drept „nebun” în anturajulsău, după ce a fost arestat ilegal de două ori, înlocuri publice, de către poliţişti îmbrăcaţi înuniformă şi înarmaţi, şi a făcut, în mod public,obiectul unei proceduri judiciare de punere subinterdicţie timp de peste patru ani. În plus,acesta precizează că a fost nevoit să petreacăaproape două săptămâni într-un spital depsihiatrie pentru a clarifica diagnosticul stăriisale psihice. Adaugă că procedura de punere subinterdicţie a determinat-o pe soţia acestuia săintroducă o cerere de divorţ şi AsociaţiaParticipanţilor la Revoluţia din 1989 să iadecizia de a-l suspenda din funcţia de

DREPTURILE OMULUI 79

vice-preşedinte, pe care o ocupa.84. Guvernul remarcă faptul că reclamantul

nu a demonstrat caracterul real al pierderilorpretinse şi nu a furnizat niciun documentjustificativ în sprijinul cererii formulate pentru aacoperi prejudiciul său material. În ceea cepriveşte suma solicitată de reclamant pentruprejudiciul său moral, acesta o considerăexorbitantă.

85. Curtea nu observă nicio legătură decauzalitate între încălcările constatate şiprejudiciul material pretins şi respinge aceastăcerere. În schimb, aceasta consideră că trebuiesă i se acorde reclamantului suma de 15 600EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecată86. De asemenea, reclamantul solicită 1 200

EUR pentru cheltuielile de judecată efectuate înfaţa instanţelor interne şi în procedura în faţaCurţii. În plus, acesta solicită rambursarea„tuturor cheltuielilor pe care va trebui să leefectueze pentru a plăti onorariul, transportul şicazarea” avocatului care îl reprezintă înprocedura în faţa Curţii, estimate de acesta la 10000 de euro.

87. Guvernul solicită Curţii să acorde părţiireclamante doar suma corespunzătoarecheltuielilor dovedite, necesare şi rezonabile,efectuate atât în dreptul intern, cât şi în faţaCurţii.

88. Potrivit jurisprudenţei Curţii, unreclamant nu poate obţine rambursareacheltuielilor de judecată decât în măsura în carese stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabilal acestora. În speţă, ţinând seama dedocumentele de care dispune şi de jurisprudenţasa, Curtea consideră că este rezonabil să seacorde reclamantului suma de 1 500 EURpentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi moratorii89. Curtea consideră necesar ca rata

dobânzilor moratorii să se întemeieze pe ratadobânzii facilităţii de împrumut marginalpracticată de Banca Centrală Europeană,

majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA,

ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă în ceea cepriveşte capetele de cerere întemeiate pe art.5 § 1 (referitor la privarea de libertate suferităde reclamant la 29 noiembrie 2001 şi 6decembrie 2001), pe art. 5 § 5 şi art. 13,coroborat cu art. 8 din Convenţie, şiinadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 5 § 1 dinConvenţie;

3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 5 § 5 dinConvenţie;

4. Hotărăşte că a fost încălcat art. 13coroborat cu art. 8 din Convenţie;

5. Hotărăştea) că statul pârât trebuie să plătească

reclamantului, în termen de trei luni de la datarămânerii definitive a hotărârii, în conformitatecu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume,care trebuie convertite în moneda statului pârât,la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

i) 15 600 EUR (cincisprezece mii şase sutede euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cutitlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

ii) 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plusorice sumă ce poate fi datorată cu titlu deimpozit de către reclamant, pentru cheltuielilede judecată;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şipână la efectuarea plăţii, aceste sume trebuiemajorate cu o dobândă simplă, la o rată egală curata dobânzii facilităţii de împrumut marginalpracticată de Banca Centrală Europeană,aplicabilă pe parcursul acestei perioade şimajorată cu trei puncte procentuale.

6. Respinge cererea de acordare a uneireparaţii echitabile pentru celelalte capete decerere.

80 DREPTURILE OMULUI

IV. SEMNAL

UNIVERSITATEA INTERNAŢIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

În zilele de 23-28 august 2014, s-a desfăşuratla Cheia cea de-a XX-a ediţie a UniversităţiiInternaţionale a Drepturilor Omului cu tema„Dezvoltarea unor noi metode şi mijloace depromovare şi protecţie a drepturilor omului”,organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului în colaborare cu Asociaţiapentru Naţiunile Unite din România(ANUROM), Catedra UNESCO pentrudrepturile omului, democraţie, pace şi toleranţăşi Asociaţia Clubul de la Cheia „Victor DanZlătescu”, cu concursul membrilor AcademieiInternaţionale de Drept Comparat (AIDC),Institutului Internaţional de Drept de Expresie şiInspiraţie Franceze (IDEF), Institutului de DreptEuropean (ELI) şi participarea unorreprezentanţi ai Senatului, Camerei Deputaţilor,Consiliului Legislativ, Ministerului AfacerilorExterne, Ministerului Muncii, Familiei,Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,Ministerului Afacerilor Interne; MinisteruluiEducaţiei Naţionale şi ai Agenţiei Naţionale aFuncţionarilor Publici.

Această nouă ediţie s-a desfăşurat încontextul împlinirii a 20 de ani de laconsacrarea de către ONU a AnuluiInternaţional al Familiei şi a Zilei internaţionalea familiei şi consacrarea Zilei Familiei Româneprin Hotârâre de Guvern la 15 mai 1994, lapropunerea Institutului Român pentru DrepturileOmului, propunere susţinută şi de PatriarhiaRomână.

Lucrările au fost deschise de către prof. univ.dr. Irina Moroianu Zlătescu, directorulInstitutului Român pentru Drepturile Omului,care a remarcat importanţa promovării şiprotecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentaleale omului în cadrul ONU, OIF, IDEF, OSCE,Consiliul Europei, UE, şi ELI, evidenţiind rolulInstitutului Român pentru Drepturile Omului înpromovarea idealurilor şi principiilor ONU.

După sesiunea de deschidere, lucrările s-audesfăşurat în sesiuni plenare cu diferite tematicişi au fost urmate de dezbateri. În cadrul primeisesiuni tematice dedicată „Promovării şiprotecţiei drepturilor omului în sistemul ONU”,moderată de prof. univ. dr. Irina Moroianu

Zlătescu, rapoartele prezentate de prof.univ. dr.Raluca Miga Beşteliu, cercet.şt. Anna MariaCun Neagoe, cercet.şt. Marius Mocanu şicercet.şt. Claudia Kosina, s-au axat pe evoluţiilerecente în domeniul reglementărilor,mecanismelor şi instituţiilor ONU pentrupromovarea şi protecţia drepturilor omului,democraţiei şi păcii şi rolul Asociaţiilor pentruNaţiunile Unite în sistemul Consiliului ONUpentru Drepturile Omului. De asemenea s-aevidenţiat importanţa activităţii ConsiliuluiONU pentru Drepturile Omului şi Mecanismulde evaluare periodică universală.

Ce-a de-a doua sesiune plenară, moderată deprof. univ. dr. Gheorghe Iancu, având ca temă„Consiliul Europei şi procesul de reformă lanivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului”,şi având ca raportori pe dr. Catrinel Brumar,MAE şi jud. Bruce Adamson, legal adviserSHRC, s-a axat pe problematica eficientizăriiactivităţii Curţii din prisma protocoalelor 15 şi16 la Convenţia europeană a drepturilor omului.Raportorii, în lucrările lor au menţionatimportanţa aderării Uniunii Europene laConvenţia europeană a drepturilor omului,progresele realizate precum şi provocărileviitoare.

„Carta Drepturilor Fundamentale a UniuniiEuropene din perspectiva programului2013-2017 al Agenţiei pentru DrepturiFundamentale a Uniunii Europene (FRA)”,moderată de prof. univ. dr. Gheorghe Bârlea, afost tema altei sesiuni plenare în care au fostprezentate rapoarte realizate de prof. unvi. dr.Irina Moroianu Zlătescu, membru în Consiliulde administraţie al FRA, lector univ. ClaudiuIgnat şi cercet. şt. Mihaela Scarlat. Temelecercetate au avut în vedere aspecte privinddrepturile copilului, discriminarea, drepturilepersoanelor cu dizabilităţi, Uniunea Europeanăşi integrarea populaţiei roma, libertatea demişcare drept fundamental al cetăţeniloreuropeni, precum şi aspecte privind protecţia şiintegrarea migranţilor, acordarea vizelor şiazilul.

O secţiune distinctă, moderată de prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, a fost rezervată temei

DREPTURILE OMULUI 81

„Sistemul naţional de promovare şi protecţie adrepturilor omului”. Raportorii, cercet.şt.dr.Adrian Bulgaru şi conf. univ. dr. ConstantinSava, s-au referit în lucrările prezentate laaspecte privind legislaţia română în domeniuldrepturilor omului, legislaţia europeană şidrepturile omului, normele juridice europene şinaţionale privind drepturile omului.

„Rolul Consiliului Legislativ în procesul deelaborare a legislaţiei”, moderată de prof. univ.dr. Gheorghe Iancu, a fost tema unei sesiuniplenare în care raportorul dr. Cătălin Ciora, apus accent pe evoluţiile recente în domeniulreglementărilor, mecanismelor şi legislaţieiprivind drepturile omului.

În sesiunea plenară cu tema „Modelareapoliticilor în domeniul justiţiei în UniuneaEuropeană pentru viitor”, având ca moderatorpe prof. univ. dr. Monna Lisa Magdo Belu,raportorii lector univ. Claudia Brânzan Ignat, av.Eugenia Crângariu, av. Vlad Oanea, lect.univ.Claudiu Ignat, av. Vlad Iancu, Gabriela Fodor,membru ELI s-au referit la: Drept civileuropean, Drept penal european, Dreptadministrativ european şi administraţiilenaţionale, Statul de drept şi drepturile omului şiMedierea.

Tema unei alte sesiuni plenare având camoderator pe prof.univ. dr. Irina MoroianuZlătescu s-a referit la „Aspecte teoretice privinddrepturile omului în Codul civil şi Codul deprocedură civilă şi jurisprudenţa instanţelornaţionale şi a Curţii Europene a DrepturilorOmului”, iar raportorii av. Eugenia Crângariu,lect univ. Claudiu Ignat, dr. Catrinel Brumar ş.a. au prezentat în lucrările lor reglementări alenoului Cod civil şi de procedură civilă,drepturile omului în noul Cod, precum şirăspunderea administrativă pentru încălcareaprincipiului egalităţii de şanse.

În Sesiunea plenară „Cadrul legal şiinstituţional al protecţiei drepturilor persoanelorcu dizabilităţi”, moderată de prof.univ. dr. IrinaMoroianu Zlătescu, raportorii cercet.şt. AnnaMaria Cun Neagoe, av. Eugenia Crângariu,lect.univ. Claudia Brânzan Iganat, av. FlorianZdrăilă, au dezbătut aspecte privind drepturilepersoanelor cu dizabilităţi, necesitatea de asensibiliza opinia publică asupra problematiciipersoanei cu handicap, astfel încât persoana cuhandicap să fie privită ca un membru alsocietăţii cu drepturi depline, care necesită

măsuri active de protecţie socială pentru a fiintegrat în societate.

„Aspecte referitoare la dreptul fundamentalla ocrotirea sănătăţii” a constituit tema alteisesiuni plenare din cadrul universităţii, în careau fost prezentate rapoarte elaborate de MirceaCiocan, vicepreşedinte SANITAS, dr. LauraGrădinariu, asist.univ. dr. Elena Pătraşcu, asist.univ. dr. Ionuţ Gârjoabă. În urma dezbaterilors-au evidenţiat aspecte privind problemele dinsistemul de sănătate, având ca scopsensibilizarea întregii societăţi de a se implica înprotejarea şi îmbunătăţirea sănătăţii, indiferentde vârstă, precum şi rolul important care revineguvernanţilor pentru asigurarea sănătăţii şipromovarea politicilor de sănătate. S-a trecut înrevistă şi situaţia actuală din România în ceea cepriveşte sănătatea populaţiei şi s-a explicatimportanţa pregătirii asistenţilor medicali, încadrul unei echipe multidisciplinare.

O sesiune distinctă a fost dedicată temei„Aspecte teoretice privind drepturile omului înCodul penal şi Codul de procedură penală şijurisprudenţa instanţelor naţionale şi a CurţiiEuropene a Drepturilor Omului”, moderată deprof.univ. dr. Gheorghe Iancu, unde raportoriiav. Doru Drăgoi, Ioan Zonga, av. lector univ.Marian Petruţ Tudoraşcu, cercet. şt. RuxandraSoare au prezentat aspecte privind drepturileomului din perspectiva noilor reglementări şi anoului Cod penal, rolul şi funcţiile dreptului înformarea modelelor de comportamente sociale,precum şi răspunderea administrativă pentruîncălcarea principiului egalităţii de şanse. Aufost prezentate deasemenea aspecte privindmonitorizarea punerii în aplicare a hotărârilorCEDO.

„Mijloace contencioase şi necontencioase deprotecţie şi promovare a drepturilor omului” afost tema unei alte sesiuni plenare moderată deprof.univ. dr. Ion Popescu şi conf. univ. dr.Constantin Sava şi care a avut ca raportoriprof.univ. dr. Andrei Popescu, cercet.şt. ElenaMarinică, lect.univ. Gheorghe Guţu, cercet.şt.Istvan Gaspar şi cercet.şt. Alexandru Jianu.

În secţiunea cu tema „Educaţia în domeniuldrepturilor omului şi educaţia juridică”,(încheierea celui de al doilea Deceniu Mondialal Educaţiei pentru Drepturile Omului2005-2014), moderată de prof. univ. dr.Gheorghe Bârlea, raportorii prof. univ. dr.Magda Jianu, prof. univ. dr. Mircea Niţă, Emil

82 DREPTURILE OMULUI

Marinache, prof. dr. Rodica Şerbănescu, cercet.şt.dr. Adrian Bulgaru, dr. Mădălina Antonescu,Cristina Butescu, Eugenie Lechner, cercet. şt.Mariana Dumitru, cercet. şt. Teodor Lorenţ, înlucrările lor au prezentat aspecte privindeducaţia pentru drepturile omului ca mijloc deprevenire a intoleranţei, dreptul la informare îndomeniul sănătăţii, instruirea specialiştilor dinadministraţia publică în domeniul drepturiloromului.

În ultima sesiune plenară cu tema„Documentarea în domeniul drepturiloromului”, moderată de prof. univ. dr. MagdaJianu, raportorii cercet. şt. Olga Sava, EugenieLechner, cercet. şt. Gheorghe Pârvan, cercet.şt.Olivia Florescu, cercet. şt. Carmen Năstase,Petru Emanul Zlătescu şi cercet. şt. DanielaAlbu ş. a., au subliniat în comunicările lor roluleducaţiei în promovarea şi protecţia drepturilor

omului, cultivarea respectului pentru valorilecomune ca mijloc pentru prevenirea intoleranţeifiind pus accent pe sistemul de învăţământ dinRomânia.

În cadrul manifestărilor a fost organizată şi oexpoziţie de carte cuprinzând o paletă variată devolume recente apărute sub egida IRDO.

Cea de-a XX-a ediţie a Universităţii, la careau participat experţi, cercetători, reprezentanţi aiunor organizaţii internaţionale, reprezentanţi aiunor instituţii guvernamentale şineguvernamentale, cadre didactice universitare,magistraţi, doctoranzi şi masteranzi, s-a încheiatcu evaluarea cursurilor şi formularea unorpropuneri de elaborare a unor noi metodologii înactivitatea de cercetare şi formare în domeniuldrepturilor omului.

Olivia Florescu

AL XIX-LEA CONGRES AL ACADEMIEI INTERNAŢIONALE DE DREPTCOMPARAT

Academia Internaţională de Drept Comparata organizat, la împlinirea a 90 de ani de laînfiinţarea sa, la Viena, cel de-al XIX-leaCongres Internaţional de Drept Comparat. Aşacum este cunoscut, primele două congrese auavut loc în 1932 şi respectiv în 1937 la Haga,activitatea fiind întreruptă în perioada celuide-al doilea război mondial şi mai mulţi anidupă aceea şi a fost reluată în anul 1950 cu uncongres care s-a desfăşurat la Londra.Următoarele congrese s-au ţinut la Paris în1954, Bruxelles în 1958, la Hamburg în 1962, laUppsala în 1966, la Pescara în 1970, la Teheranîn 1974, la Budapesta în 1978, la Caracas în1982, la Sydney în 1986, la Montreal în 1990, laAtena în 1994, la Bristol în 1998 şi laWashington în 2010.

Congresul de la Viena a fost organizat deAcademie în colaborare cu AsociaţiaInterdisciplinară de Drept InternaţionalComparat şi Privat, cu Universitatea din Vienaşi Universitatea Pan Europeană din Bratislava,cu Comitetul Naţional Austriac al AcademieiInternaţionale de Drept Comparat la Viena, cuInstitutul Elveţian de Drept Comparat şi subînaltul patronaj al Preşedintelui Republicii

Federale a Austriei, dr. Heinz Fischer. Aceasta afost şi prima ediţie a Congresului la care aparticipat Institutul de Drept European,organizaţie independentă, înfiinţată în 2011, acărei membră este Institutul Român pentruDrepturile Omului.

Lucrările care s-au desfăşurat la Viena şiBratislava au reunit jurişti cu o bogată activitateştiinţifică şi din toate regiunile geografice alelumii care au analizat în rapoartele lor evoluţiadreptului în diverse sisteme de drept, încontextul actual şi tendinţele sale. Temelesupuse dezbaterii au avut în vedere disciplinelejuridice a căror dezvoltare a permis o tratarecomparativă. Ele au fost din domeniul dreptuluişi etnologiei juridice, teoriei generale adreptului, dreptului comparat, dreptului civil,dreptului internaţional privat, procedurii civile,dreptului mediului, dreptului comercial,dreptului proprietăţii intelectuale, dreptuluimuncii, dreptului aerian şi maritim, dreptuluiconstituţional, dreptului administrativ, dreptuluifiscal, dreptului penal, dreptului procesual penalşi informaticii juridice.

O parte semnificativă din temele propusedezbaterii au fost din domeniul drepturilor

DREPTURILE OMULUI 83

omului, subiectele tratate privind migraţia şidreptul, influenţa drepturilor omului şi adrepturilor fundamentale în dreptul privat,daunele-interese pentru încălcări de drepturi aleomului, Convenţia ONU privind drepturilecopilului şi transpunerea în dreptul naţional,drepturile sociale şi economice ca drepturifundamentale, aplicabilitatea normelorreligioase în acord cu dreptul statului.

Este interesant de remarcat faptul că la acestCongres au fost tratate şi subiecte care au privit„internaţionalizarea formării juridice”,„independenţa unei elite meritorii: guvernuljudecătorilor şi democraţia”, „organizareaprofesiei de avocat”, „medierea într-o trataretransfrontalieră şi judiciară”.

Remarcăm prezenţa Institutului Românpentru Drepturile Omului la acest Congres atâtprin cercetările şi documentările întreprinse decercetătorii: dr. A. Bulgaru, M. Mocanu, A.Neagoe, membri ai European Law Institute şi D.Albu, V. Rendec, O. Florescu, M. Scarlat şiprof.univ.dr. I. Moroianu Zlătescu, membru alAcademiei Internaţionale de Drept Comparat,care de altfel a fost şi coordonatorul acestoractivităţi concretizate atât în rapoartele elaborateîn domeniul specific, cât şi prin contribuţiaadusă la tratarea altor teme consacratedrepturilor omului sau cu o conexiune mai marecu acestea.

Congresul a oferit tuturor participanţilorposibilitatea de a cunoaşte evoluţia dreptului îndiverse sisteme de drept, în diferite zone alelumii, precum şi direcţiile către care seîndreaptă dreptul generaţiilor viitoare.

Congresul a reuşit să realizeze, ceea ce şi-audorit, de-a lungul timpului, unii dintre cei maimari jurişti, specialişti în drept comparat, şiamintim aici pe Edouard Lambert, H.C.Gutteridge, Leontin Jean Constantinesco, MarcAncel, René David, René Rodiere, MarioRotondi, Roland Drago, şi anume a constituitoportunitatea de a prezenta evoluţia dreptuluicomparat, a evalua problemele contemporane cucare se confruntă toate sistemele de drept, de areprezenta în acelaşi timp un factor important înrelaţiile dintre juriştii din întreaga lume. El ademonstrat utilitatea dreptului comparat pentrurealizarea reformei în drept şi locul lui înformarea noilor generaţii de jurişti, care să ducămai departe ideea că o societate nu poate evoluadecât în condiţiile cunoaşterii dreptului, alerespectării statului de drept, democraţiei şidrepturilor omului. Totodată, a răspuns roluluipe care îl are Academia în promovarea cercetăriiîn domeniul dreptului comparat.

Petru Emanuel Zlătescu

ABILITĂŢILE CONTEAZĂ

Clasificarea Internaţională a Funcţionării,Dizabilităţii şi Sănătăţii (CIF), elaborat deOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), are caobiectiv realizarea unui limbaj standardizat şiunitar, precum şi a unui cadru general dedescriere a stării de sănătate şi a celorlalte stăriasociate stării de sănătate. Astfel, CIF oferă odescriere a situaţiilor legate de funcţionare şidizabilitate şi restricţiile acestora, servind dreptcadru de organizare a acestor informaţii. Avândîn vedere multitudinea domeniilor în care poatefi folosit, CIF reprezintă, în viziunea ONU, uninstrument adecvat de implementare adrepturilor omului, aşa cum sunt ele stipulate la

nivel internaţional şi mandatate prin legislaţiilenaţionale1.

O dată cu ratificarea Convenţiei ONUprivind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi(CDPD)2 statul român şi-a asumat obligaţia3 dea promova, proteja şi asigura exercitarea deplinăşi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şilibertăţilor fundamentale ale omului de către

1 OMS, Clasifiarea internaţională a funcţionării,dizabilităţii şi sănătăţii, ed. MarLink, Bucureşti,2004, p. 6.2 Legea 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.3 Art. 1 CDPD.

84 DREPTURILE OMULUI

toate persoanele cu dizabilităţi. În acest senseste necesară o corectă implementare a CDPD,din perspectiva CIF, prin crearea şi adaptareapoliticilor publice, adoptarea unor măsuri lanivelul administraţiei publice centrale şi locale.

Aşa cum este prezentat şi în cel mai recentraport al IRDO privind drepturile persoanelor cudizabilităţi în România, cadrul legislativ dindomeniul dizabilităţii va trebui dezvoltat pentrua permite persoanelor cu dizabilităţi să obţină şisă-şi menţină maximum de autonomie, să-şidezvolte pe deplin potenţialul fizic, mintal,social şi profesional şi să realizeze o deplinăintegrare şi participare în toate aspectele vieţii4.În acest sens, este necesară organizarea,consolidarea şi extinderea serviciilor şiprogramelor de abilitare şi reabilitare complexe,în special în domeniul sănătăţii, încadrării înmuncă, educaţiei şi serviciilor sociale, astfelîncât aceste servicii şi programe să înceapă,într-un stadiu cât mai timpuriu posibil, să sebazeze pe evaluarea multidisciplinară a nevoilorşi abilităţilor individuale şi să sprijineparticiparea şi integrarea în comunitate şi întoate aspectele societăţii, pe baza liberuluiconsimţământ şi să fie disponibile cât maiaproape de comunitatea în care trăiesc, inclusivîn mediul rural5.

O mai bună cunoaştere, înţelegere şi aplicarea CIF de către specialiştiia reprezentat şi scopulConferinţei „Abilitatea contează”, organizată deFundaţia Motivation România şi institutulelveţian de cercetare Swiss Paraplegic Research,la Bucureşti, în perioada 24-25 septembrie2014, adresată profesioni tilor din România careșlucrează în sfera serviciilor pentru persoane cudizabilită i.ț

La conferinţă au participa reprezentanţi aiSwiss Paraplegic Research, MinisteruluiMuncii, Familiei, Protecţiei Sociale şiPersoanelor Vârstnice, Ministerului Sănătăţii,Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor

4Rights of persons with disabilities in Romania.Recent developments, IRDO, Bucureşti, 2014,p. 78.5 Ibidem.

Copilului şi Adopţie, Institutului Naţional deExpertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţiide Muncă, Institutului Român pentru DrepturileOmului, precum şi ai unor organizaţiineguvernamentale cu activitate în domeniu,specialişti din domeniul dizabilităţii şireabilitării, precum şi persoane cu dizabilităţi.

În cadrul evenimentului au fost dezbătute oserie de teme precum sistemul de protecţie apersoanelor cu dizabilităţi din România,sistemul de expertiză medicală a capacităţii demuncă, reabilitarea pentru persoanele cu leziunimedulare şi cadrul legislativ din România,implementarea Convenţiei ONU privinddrepturile persoanelor cu dizabilităţi dinperspectiva CIF ş.a.

În acest context, remarcăm şi prezentarearaportului Organizaţiei Mondiale a SănătăţiiPerspective internaţionale asupra leziuniimedulare, studiu ce a urmărit colectarea şisumarizarea informaţiilor privind leziuneamedulară, în special despre epidemiologia,serviciile intervenţiile şi politicile relevante,experienţele persoanelor cu leziuni medulare,precum şi formularea de recomandări pentruacţiune, care să fie în concordanţă cu prevederileCDPD. Tot în cadrul Conferinţei a fost distribuitDocumentul de Poziţie „Promovarea, protejareaşi asigurarea exercitării depline şi în condiţii deegalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilorfundamentale ale omului de către persoanele culeziuni medulare (LM)” elaborat de grupul deexperţi în cadrul proiectului.

De asemenea, în cadrul conferinţei, FundaţiaMotivation România a prezentat rezultatelecercetării sociologice privind scaunele rulante şiserviciile pentru utilizatorii de scaune rulantedin România, realizată în perioada 2012 - 2014,în cadrul proiectului „Roţile Schimbării mergmai departe”, finanţat de USAID.

Marius Mocanu

DREPTURILE OMULUI 85

CONFERINŢA ANUALĂ A INSTITUTULUI DE DREPT EUROPEAN

Institutul de Drept European (ELI),organizaţie independentă ce are ca scopîmbunătăţirea calităţii legislaţiei, susţinedezvoltarea acesteia, contribuind la buna eiaplicare, atât la nivel naţional cât şi la niveleuropean.

ELI îşi propune să unească jurişti de cel maiînalt nivel din toate ramurile şi profesiilejuridice, fiind de asemenea, deschis pentrucooperarea cu alte instituţii care împărtăşescviziunea sa.

Activitatea ELI este organizată şi susţinutăde corpul său de membri, care, împreună cupersonalul Secretariatului, se angajează săperpetueze dezvoltarea Institutului. Participareala activităţile ELI este încurajată între toţimembrii săi.

În perioada 24-25 septembrie 2014 a avut locla Zagreb Conferinţa anuală a ELI şi Adunareagenerală a membrilor acesteia, evenimentco-organizat de Facultatea de Drept aUniversităţii din Zagreb, observator instituţionalîn cadru ELI.

Prima parte a Conferinţei a fost dedicatăproiectelor desfăşurate de ELI, fiind prezentaterezultatele cercetărilor realizate în cadrulInstitutului.

Astfel, prima temă, Recuperarea afacerii, înLegea Insolventei moderată de Bob Wessels,jurist independent, consilier şi profesor de dreptinternaţional privind Insolvenţa la Universitateadin Leiden, şi-a propus ca obiectiv, proiectareaunui cadru legal care să permită dezvoltarea încontinuare a normelor coerente şi funcţionalepentru recuperarea de afaceri din Europa, cadruce va include anumite proceduri legale pentru apermite părţilor o mai bună negociere asoluţiilor atunci când o afacere se află îndificultate financiară şi pentru a stabiliprocedurile şi condiţiile în care soluţiaexecutorie poate fi impusă creditorilor şi altorpărţi interesate, în ciuda lipsei lor deconsimţământ. Domeniul de aplicare alproiectului este larg şi ia în considerare cadrenefinanciare care urmează să fie utilizate decătre întreprinderi în afara instanţei, şi într-uncontext procedural (pre) insolvenţă.

O altă temă abordată în cadrul Conferinţei afost cea referitoare la regulile privind dreptul de

autor în Uniunea Europeană, dezbaterile fiindmoderate de Radim Polčák, Şef al Institutului deDrept şi Tehnologie din cadrul Facultăţii deDrept - Universitatea Masaryk. Dezbaterile auavut în vedere rezultatele proiectului cu aceeaşitemă, propunându-şi, nu neapărat să dezvolte undocument pentru viitoarea legislţatie europeană,ci să contribuie la actuala dezbatere în cadrulinstituţiilor UE, pentru a oferi răspunsuri launele dintre întrebările generale ridicate deComisie.

Viitorul proceselor privind drepturile omuluiîn Europa, o altă temă, moderatoră de DianaWallis, preşedinte ELI, a adus în discuţie o seriede probleme precum: aplicarea corectă adrepturilor omului în Europa, relaţia dintreinstanţele naţionale şi supranaţionale, rolulinstanţelor supranaţionale în ordinea juridicăeuropeană. În cadrul dezbaterilor au participat şiprof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, directoral Institutului Român pentru Drepturile Omuluişi cercet. şt. Marius Mocanu.

Sesiunea dedicată proiectelor de viitor aleELI şi implicarea sporită a practicienilor,moderată de Christiane Wendehorst,vicepreşedinte ELI, a adus în discuţie posibilelemetode prin care ELI poate asigurapracticienilor angajarea, efectivă şisemnificativă, în munca de proiect desfăşuratăîn cadrul Institutului, care dintre problemelejuridice presante necesită atenţia ELI, şi cumpoate organizaţia aborda diverse subiecte şiproduce rezultate care să fie utile pentrupracticieni.

Tema Prevenirea şi soluţionarea conflictelorde competenţă în Dreptul Penal, moderată deJohn Vervaele, profesor de Drept EconomicEuropean şi penal la Utrecht Law School şiprofesor de drept penal european la ColegiulEuropei din Bruges, a avut în vedere elaborareaunui nou cadru legal pentru prevenirea şisoluţionarea conflictelor de competenţă înmaterie penală, în domeniul de libertate,securitate şi justiţie.

Dezbaterile privind prezentarea proiectuluiDe la Principii transnaţionale la normeleeuropene de procedură civilă, moderată de JohnSorabji, consilier juridic principal la Lord ChiefJustice din Anglia şi Ţara Galilor, au avut în

86 DREPTURILE OMULUI

vedere elaborarea unui model de standardeeuropene pentru procedura civilă. În faza sainiţială, proiectul s-a concentrat pe măsuriprovizorii şi de protecţie şi accesul la informaţiişi probe, urmând ca, în a doua sa fază, să fieexaminate alte două subiecte: autoritatealucrului judecat şi obligaţii ale părţilor şiavocaţilor. În cadrul acestui proiect vor colaboraşi certătorii Institutului Român pentru DrepturileOmului dl. Vlad Dan Oanea şi dl. Ioan Zonga.

În cea de-a doua parte a lucrărilor Conferinţeis-au desfăşurat lucrările Adunării generale a

membrilor ELI, prezidate de doamna DianaWallis, directorul institutului, care a mulţumitacestora pentru excelenta muncă în echipă şisprijin.

Vice-preşedintele Christiane Wendehorst aanunţat că Adunarea Generală şi Conferinţaanuală 2015 vor avea loc în perioada 3-4septembrie, la Viena, Austria, locul dedesfăşurare fiind Academia Austriacă de Ştiinţe.

Mihaela Scarlat

NOTE, CRONICI, RECENZII

DIN ACTIVITATEA AGENŢIEI PENTRU DREPTURI FUNDAMENTALEA UNIUNII EUROPENE (FRA)

Reprezentanţi ai Agenţiei pentru DrepturiFundamentale au participat şi au luat cuvântul laConferinţa internaţională „Eliberarea potenţialulmigranţilor în Europa: De la izolare la integrarepe mai multe niveluri” organizată de cătreAgenţia pentru schimbul politicilor publice, laBruxelles, în data la 2 iulie. Evenimentul a adusîn dezbatere provocările actuale în domeniulmigraţiei şi integrării în Europa, şi a reaprinsdezbaterea despre necesitatea unei strategii lanivelul Uniunii Europene pentru îmbunătăţireapoliticilor de integrare în toate statele membre.

În data de 8 iulie la Strasbourg Agenţiapentru Drepturi Fundamentale şi ConsiliulEuropei au discutat despre coordonareaactivităţii pe probleme de incluziune şi deegalitate a populaţiei roma. În cadrul acestuieveniment reprezentanţii FRA s-au întâlnit cuechipa de sprijin a Reprezentantului Special alSecretarului General pentru Problemele Romilorşi şeful departamentului pentru Egalitate dincadrul Consiliul Europei.

Directorul FRA a fost invitat de cătrePreşedinţia italiană a Consiliului UniuniiEuropene să ia parte la reuniunea ministerială aConsiliului pentru justiţie informală şi afaceriinterne, care a avut loc în perioada 8-9 iulie, laMilano. Printre subiectele discutate se numără:orientările strategice adoptate recent în spaţiulde libertate, securitate şi justiţie; priorităţileviitoare ale Grupului Operativ Mediteranean

precum şi violenţa împotriva femeilor. FRA acontribuit la aceste discuţii din prisma activităţiisale recente, precum rezultatele sondajuluiîntreprins la nivelul UE privind violenţaîmpotriva femeilor. Aceste rezultate au furnizatdovezi puternice pentru necesitatea unor acţiunisuplimentare în domeniu din partea UE şi astatelor sale membre. Totodată, Agenţia aparticipat şi contribuit în mod activ la discuţiilecare au condus la adoptarea orientărilorstrategice şi a făcut parte din Grupul OperativMediteranean, oferind dovezi şi sfaturi desprecum să se asigure măsuri de protecţie adrepturilor fundamentale.

În cadrul unei întruniri privind protecţiadrepturilor copilului şi rolul societăţii civile, laVilnius, pe 10 iulie, Agenţia pentru DrepturiFundamentale şi-a prezentat activitatea sa îndomeniul drepturilor copilului. Astfel, s-a referitla tendinţe şi evoluţii ale politicii UE îndomeniul drepturilor copilului şi la cele mairecente publicaţii ale FRA, printre care şimanualul despre sistemele de tutelă pentrucopii, victime ale traficului de persoane.Evenimentul a fost organizat de către InstitutulLituanian de Monitorizare a DrepturilorOmului. La dezbateri au participat factori dedecizie la nivel naţional şi reprezentanţi aisocietăţii civile.

Pe 18 iulie, 2014 Agenţia pentru DrepturiFundamentale a prezentat, la Bruxelles,

DREPTURILE OMULUI 87

Grupului de lucru pentru gestionarea graniţelor,Manualul de drept european privind azilul,frontierele şi imigraţia. Grupul de lucru este unorganism de pregătire al Consiliului care seocupă cu legislaţia cu privire la probleme decontrol la frontieră. Manualul, aflat la a douaediţie, este elaborat în comun de către CurteaEuropeană a Drepturilor Omului şi FRA.Volumul analizează legile relevante în domeniulazilului, frontierelor şi imigraţiei din UniuneaEuropeană şi Consiliul Europei. El este acumdisponibil în limba bulgară, croată, engleză,franceză, germană, greacă, maghiară, italiană,română şi spaniolă. Traduceri suplimentare vorurma mai târziu în acest an, cu scopul de a facemanual accesibil pentru factorii de deciziepolitică şi practicieni din statele membre aleUE.

Directorul Agenţiei pentru DrepturiFundamentale a prezentat pe 15 iulie, laBruxelles, Raportul anual al FRA - Realizări şiprovocări în 2013. Raportul a fost prezentat încadrul Grupului de lucru al Consiliului îndomeniul drepturilor fundamentale, drepturilorcetăţenilor şi liberei circulaţii a persoanelor.Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentruFRA de a vorbi despre modalităţile în careUniunea Europeană şi statele sale membre arputea include drepturile fundamentale mai fermîn procesul lor politic bazându-se pe concluziilecuprinse în raport. Prezentarea s-a concentrat peîmbunătăţirea atât a accesului la justiţie pentruvictime ale încălcărilor drepturilor fundamentalecât şi a consolidării cadrului instituţional pentrupromovarea şi respectarea drepturilorfundamentale.

În data de 17 iulie, la Praga, ca urmare ainvitaţiei ministrului pentru drepturile omului,şanse egale şi legislaţie din Republica Cehă,Directorul Agenţiei pentru DrepturiFundamentale a prezentat activitatea Agenţiei şis-au analizat noi modalităţi de cooperare. Printresubiectele de discuţie s-au numărat situaţiaromilor şi infracţiunile motivate de ură.

FRA a luat parte la cel de al 9-lea Forumanual pentru guvernarea internetului, reuniunecare a avut loc la Istanbul, Turcia, în perioada2-5 septembrie 2014. Tema din acest an a fost :„Conectarea continentelor pentru îmbunătăţireaguvernării internetului de către părţileinteresatei”. Drepturile omului şi internetul aufost principalele teme ale evenimentului.

O întrunire a experţilor în domeniuldrepturilor omului şi al drepturilor femeii, aavut loc la Vilnius, în perioada 3-4 septembrie,întrunire la care au participat şi reprezentanţiFRA. Evenimentul a fost organizat de cătreInstitutul European pentru Egalitate de Gen, iarîn discuţiile şi dezbaterile care au avut loc s-aanalizat stadiul implementării Platformei deAcţiune Beijing în cadrul statelor membre aleUE.

În data de 4 septembrie, la sediul Agenţiei, aavut loc reuniunea cu tema „Drepturile omuluiîn contextul mediului de afaceri”, evenimentorganizat de FRA în cooperare cu ConsiliulAustriac pentru Afaceri şi Dezvoltare. Temeleprincipale au avut în vedere liniile directoare aleOrganizaţiei pentru Cooperare şi DezvoltareEconomică cu privire la companiilemultinaţionale, linii directoare care au fostreactualizate pentru a lua în considerareprincipiile ONU privind mediul de afaceri şidrepturile omului. În cadrul evenimentului s-auorganizat grupuri de lucru fiind dezbătuteaspecte privind acţiunile prin care marilecompanii promovează drepturile omului,gestionarea diversităţii şi ne discriminarea, darşi angajarea comunităţii de afaceri înpromovarea drepturilor omului.

În perioada 4-5 septembrie 2014, Agenţiapentru Drepturi Fundamentale a participat laseminarul cu tema „Colectarea de date pentrusondaje sociale prin folosirea de modalităţimultiple”, care a avut loc la Wiesbaden, înGermania. Seminarul a fost organizat de cătreBiroul Federal de Statistică din Germania, unuldintre centrele de excelenţă din cadrulSistemului European de Statistică. Modalităţilemultiple se referă la combinarea diferitelormoduri de colectare a informaţiilor de larespondenţi, în aşa fel încât să se poată face faţănivelului actual şi problematici cu care seconfruntă analizele statistice. Aceste dezbateriau contribuit la procesul de pregătire şi viitoarelansare a Sondajului FRA privind DrepturileFundamentale.

Dl. Morten Kjareum, directorul Agenţieipentru Drepturi Fundamentale, a prezentatRaportul Anual al FRA privind situaţiadrepturilor fundamentale ComitetuluiParlamentului European pentru libertăţi civile,justiţie şi afaceri interne. Prezentarea s-a făcutîn contextul unei dezbateri comune la care au

88 DREPTURILE OMULUI

luat parte Comisia Europeană şi ConsiliulEuropei. Evenimentul a reprezentat pentru FRAocazia de a-şi prezenta pentru prima oarăactivitatea noilor membrii aleşi ai Comitetului,ca urmare a alegerilor europarlamentare din mai2014.

Pe 12 septembrie a avut loc cea de a 26-areuniune a Comitetului Ştiinţific al Agenţieipentru Drepturi Fundamentale. În cadrulreuniunii, membrii comitetului ştiinţific audiscutat o serie de rapoarte ale FRA aflate încurs de pregătire, precum şi cooperarea FRA cusocietatea civilă în cadrul activităţii reţelei decercetare multidisciplinară a Agenţiei(FRANET).

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale aparticipat la întrunirea înalţilor funcţionariUE-SUA din cadrul justiţiei şi afacerilor interne.Evenimentul a fost găzduit la Roma, de cătrePreşedinţia italiană a Consiliului UE. S-audiscutat următoarele aspecte importante pentruapărarea drepturilor fundamentale: mobilitatea,migraţia, frontierele, protecţia datelor, drepturilevictimelor şi violenţa împotriva femeilor.

În cadrul Adunării generale europene aInstitutului Internaţional a Ombudsmanului,care a avut loc pe 17 septembrie, la Tallinn -Estonia, Directorul General al FRA a subliniat,în prezentarea sa, rolul instituţieiombudsmanului în democraţii. În acest discurs,directorul FRA a trecut în revistă principaleleprobleme privind drepturile omului cu care seconfruntă UE, precum şi necesitatea elaborăriiunui cadrul pentru protejarea, măsurarea şimonitorizarea drepturilor pe teritoriul UE. Acestcadru trebuie să prevadă toate organismele carese ocupă de drepturile omului, inclusivombudsmanul şi care trebuie să coopereze maiintens pentru protejarea cetăţenilor.

Joanna Goodey, Directorul DepartamentuluiLibertate şi Justiţie al FRA, a discutatconcluziile Raportului FRA privind violenţaîmpotriva femeii, în cadrul unui evenimentorganizat pe 18 septembrie, la Lisabona,Portugalia de către Asociaţia Portugheză pentruSprijinul Victimelor. Tot la Lisabona, în 18septembrie, FRA a susţinut o prezentareintitulată „Să facem cunoştinţă practic cudrepturile victimelor” – conţinând date obţinutedintr-o vastă cercetare a FRA pe cuprinsul UE.Prezentarea a avut loc în cadrul sesiunii cu tema„Importanţa evaluării drepturilor victimelor”,

sesiune a seminarului „Dreptul victimelorabuzurilor, la servicii de calitate”, organizat decătre Asociaţia Portugheză pentru SprijinulVictimelor. De asemenea, pe 19 septembrie, laLisabona, directorul departamentului Statistici şiSondaje al FRA, Sami Nevala, a prezentatParlamentului portughez sondajul FRA privindviolenţa împotriva femeilor.

Tot pe tema violenţei împotriva femeilor, aavut loc pe 19 septembrie, la Roma conferinţaintitulată „La adăpost de frică, la adăpost deviolenţă”, în cadrul căreia a luat cuvântulDirectorul FRA, Morten Kjareum. Evenimentula fost organizat de Consiliul Europei, MinisterulItalian al Afacerilor Externe şi CameraDeputaţilor din Italia.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale aprezentat liderilor regionali, în cadrul ReuniuniiRegiunilor Europene din19 septembrie,Bruxelles, un set de instrumente privindrespectarea drepturilor fundamentale.

FRA a luat cuvântul în cadrul programului„Suntem toţi cetăţeni” care s-a desfăşurat laSalonic, în data de 22 septembrie. Programul aconstat în mai multe evenimente stradale şi oconferinţă de amploare, organizate cu scopul dea consolida societatea civilă şi de a acorda o maimare atenţie contribuţiei ONG-urilor la justiţiasocială, democraţie şi dezvoltare durabilă.Conferinţa a fost organizată de FundaţiaBodossaki şi Granturile norvegiene. FRA aprezentat munca sa în ansamblu şi priorităţileAgenţiei.

În perioada 23-27 septembrie, s-au desfăşuratcursurile Academiei Internaţionale de formare afuncţionarilor publici, cu privire la gestionareadrepturilor omului în oraşe. Academia s-aadresat practicienilor în domeniul drepturiloromului, funcţionarilor din cadrul administraţieimunicipale şi regionale, politicienilor şiONG-urilor din toate statele membre aleConsiliului Europei. Academia şi-a propus sădezbată instrumentele şi mecanismele care arputea facilita implementarea respectării şipromovării drepturilor omului la nivel local. Auparticipat UNESCO, Congresul ConsiliuluiEuropean al Autorităţilor locale şi regionale,Agenţia pentru Drepturi Fundamentale, precumşi municipalitatea Graz. De asemenea, încontextul Coaliţiei Oraşelor Europene împotrivaRasismului, FRA a prezentat proiectul săupentru incluziunea populaţiei rome precum şi

DREPTURILE OMULUI 89

setul de instrumente privind respectareadrepturilor fundamentale, pentru a le facilitafuncţionarilor locali integrarea respectăriidrepturilor fundamentale în elaborarea depolitici, furnizarea de servicii şi alte practiciadministrative. Academia a avut loc la CentrulEuropean de Formare şi Cercetare din Graz.

Pe 24 septembrie, la sediul FRA a avut locpentru prima oară reuniunea platformei tematicedintre FRA, Consiliul European, Equinet(reţeaua europeană a Organismelor pentruEgalitate) şi ENNHRI (reţeaua europeană aInstituţiilor Naţionale pentru DrepturileOmului). În cadrul reuniunii s-au discutataspecte privind drepturile azilanţilor şimigranţilor. Tema generală a cooperării uneiastfel de platforme tematice este îmbunătăţireacooperării şi a schimbului de informaţii întreinstituţii naţionale şi europene. Stabilirea uneiastfel de platforme tematice a fost una dintreactivităţile prevăzute în cadrul ConferinţeiEuropene şi a organismelor pentru drepturileomului, care a avut loc în octombrie 2013, laViena. Scopul reuniunii din septembrie a fostdiscutarea şi ajungerea la un acord privindmetodele de lucru ale platformei tematice cuprivire la azil şi migraţie şi de a iniţia un plan delucru pe aceste subiecte.

FRA a participat în perioada 25- 26septembrie, la Strasbourg, la cea de a 16-areuniune a grupului de lucru a ComisieiConsiliului European pentru Eficienţă şi Justiţie(CEPEJ). Unul dintre punctele de discuţie a fostşi elaborarea unui nou manual privind accesul lajustiţie în Europa, manual pe care FRA îlpregăteşte în cooperare cu CEPEJ şi cu sprijinulCurţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe 29 septembrie, în capacitatea sa depreşedinte al Reţelei Agenţiilor UE, DirectorulFRA s-a întâlnit cu Marianne Klingbeil, SecretarGeneral Adjunct al Comisiei Europene pentru adiscuta despre o viitoare cooperare între reţeauaAgenţiilor UE şi Secretariatul General. S-au

discutat teme precum alocarea resurselor şinecesitatea unei mai mari implicări a agenţiilorîn dezbaterile care ţin de mandatul acestora.

În cadrul Conferinţei la nivel înalt pe temareactualizării strategiei de securitate internă aUE, care a avut loc la Bruxelles, pe 29septembrie, Directorul FRA a susţinut undiscurs în care s-a referit la modalităţi deintegrare a drepturilor fundamentale în politicilede securitate, cu precădere la protecţia datelor,supraveghere şi radicalizare. Pe 20 iunie, 2014,Comisia Europeană a publicat al treilea raportfinal privind Strategia Securităţii Interne în UE,2010-2014. În Raport se menţionează cădrepturile fundamentale trebuie să fie parteintegrală din politicile de securitate internă şi căacestea consolidează securitatea internă apărândşi îmbunătăţind încrederea în rândul cetăţenilor,precum şi încrederea între cetăţeni şi instituţiileguvernamentale. FRA şi-a exprimat dorinţa de acontribui la noua strategie 2015-2020, în specialla strategiile privind securitatea internă şiaspecte infracţionale. Conferinţa la nivel înalt afost organizată de către Comisia Europeană încooperare cu Preşedinţia italiană a ConsiliuluiUE şi şi-a propus realizarea unui forumconsultativ cu privire la securitatea internăpentru a facilita dialogul multidisciplinar întreinstituţiile UE, agenţii, statele membre,reprezentanţi ai societăţii civile, oameni deştiinţă şi sectorul privat.

Ca urmare a Conferinţei la nivel înalt din 29septembrie, pe 30 septembrie au avut locdezbateri privind strategia UE de securitateainternă la Comitetul Consiliului pentruCooperare Operaţională privind SecuritateaInternă. În timpul reuniunii, Directorul FRA aadus în discuţie necesitatea protejării drepturilorfundamentale în procesul elaborării politicilorde securitate internă.

Gheorghe Pârvan

PARTICIPAREA LA EDUCAŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SECUNDARSUPERIOR - O PROVOCARE PENTRU POLITICILE CURENTE

ÎN ROMÂNIA - UNICEF

În luna septembrie UNICEF a lansat studiulprivind Participarea la educaţie în

învăţământul secundar superior -O provocarepentru politicile curente în România, realizat de

90 DREPTURILE OMULUI

UNICEF România în colabore cu InstitutulNaţional de Statistică şi cu Ministerul EducaţieiNaţionale. Studiul se concentrează, în principal,pe situaţia copiilor aflaţi într-un risc major deexcluziune, reprezentând o continuare şi ocompletare a studiului „Toţi copiii la şcoalăpână în 2015. Iniţiativa globală privind copiiiîn afara sistemului de educaţie. Studiu naţional- România. Analiza situaţiei copiilor aflaţi înafara sistemului de educaţie din România”,elaborat de UNICEF şi Institutul de Ştiinţe aleEducaţiei (ISE) alături de Ministerul EducaţieiNaţionale – Direcţia de ÎnvăţământPreuniversitar şi Învăţare pe Tot ParcursulVieţii, Institutul Naţional de Statistică şiAutoritatea Naţională pentru ProtecţiaDrepturilor Copilului şi Adopţie.1

Dacă studiul din 2012 s-a focalizat peparticiparea la educaţie a copiilor de vârstanivelului primar şi gimnazial de educaţie (7-14ani), în studiul de faţă se urmăreşte situaţiacopiilor de vârsta învăţământului secundarsuperior de educaţie (15-18 ani), pentru a obţineun tablou cât mai complet cu privire la acestfenomen, acoperind astfel în întregimeînvăţământul primar şi secundar.

Pornind de la faptul că România se află peprimul loc în Europa la capitolul părăsiretimpurie a şcolii, studiul şi-a propus să evaluezeamploarea fenomenului de neparticipare şcolarăa copiilor/tinerilor de vârsta învăţământuluisecundar superior şi să identifice barierele şiprovocările în legătură cu participarea laeducaţia de nivel secundar superior.

Cu ajutorul datelor de cercetare aleraportului, din perioada 2011-2012, s-a conturatun profil mai detaliat al copiilor de vârstaînvăţământului secundar superior care se află înafara sistemului de educaţie sau în risc major dea ajunge în această situaţie, o etapă importantăîn procesul complex de identificare şi eliminarea multiplelor forme de excludere cu care seconfruntă aceşti copii prin politici educaţionaleşi intervenţii mai eficiente şi focalizate.

În categoria copiilor/tinerilor din afarasistemului de educaţie au fost incluşi cei care auurmat şcoala în trecut, dar au abandonat, precumşi copiii care nu au frecventat niciodată şcoala.

Pe baza metodologiei folosite s-a putut stabili1 În cadrul iniţiativei globale derulate de UNICEF înparteneriat cu Institutul de Statistica al UNESCO privindcopiii în afara sistemului de educaţie (Out Of SchoolChildren - OOSC)

că 19% din populaţia de 15-18 ani reprezintăcopii care nu erau cuprinşi în sistemul deînvăţământ, proporţie ce rămâne constantă lanivelul celor doi ani asupra cărora s-a focalizatanaliza.

Segmentul de populaţie de vârstăcorespunzătoare învăţământului secundarsuperior care prezintă riscul cel mai ridicatprivind participarea la educaţie este reprezentatde copiii din mediul rural. Astfel, rataabandonului şcolar este cu aproximativ 30%mai mare în cazul acestora faţă de cei din urbaniar ratele repetenţiei, pentru clasele IX - XII,erau cu peste 40% mai mari în cazul populaţieielevilor din mediul rural, comparativ cu cei dinurban.

Rata abandonului a evidenţiat şi prezenţaunor inegalităţi de gen. Diferenţele constatateîntre fete şi băieţi, de aproximativ 1 punctprocentual plasează fetele în poziţie de avantaj.

Analizând rata abandonului în funcţie de celedouă criterii, mediu de rezidenţă şi gen, rezultăfaptul că riscul cel mai înalt de excluziune prinabandon este asociat băieţilor din mediul rural(6%), comparativ cu 4,7% pentru băieţii dinurban.

Cea mai mare proporţie a populaţiei din afarasistemului de educaţie o reprezintă cea în vârstăde 16 ani (aproape 85%), iar aproximativ 81%finalizaseră cel mult nivelul gimnazial, ceea cearată faptul că o proporţie importantă dinpopulaţia de 15 - 18 ani necuprinsă în sistemulde învăţământ a fost supusă riscului excluziuniide la educaţie înainte sau cel mult la absolvireagimnaziului.

De asemenea, studiul reflectă situaţiadefavorizată, sub aspectul educaţiei, a copiilorde etnie romă, fapt evidenţiat de proporţia deaproape 20% a acestora din segmentulpopulaţiei de 15 - 18 ani din afara sistemului deînvăţământ.

Studiul face o serie de recomandări, pornindde la faptul că România şi-a asumat o ţintăambiţioasă de reducere a fenomenului depărăsire timpurie a sistemului de educaţie la11,3% până în anul 2020 (de la 17,4%, valoareaacestui indicator in 2012). Astfel, se recomandăcontinuarea măsurilor în această arie şidezvoltarea de intervenţii susţinute la nivelurileinferioare de învăţământ (ante şi preşcolar,primar, gimnazial).

De asemenea, o serie de politici şi măsuri de

DREPTURILE OMULUI 91

intervenţie focalizată trebuie să se afle printrepriorităţile Ministerului Educaţiei, având învedere dimensiunea îngrijorătoare afenomenului de excludere din sistemul deeducaţie, prin neşcolarizare sau abandon şcolar.Susţinerea unor politici educaţionale coerente şia unor programe la nivel naţional pentruprevenirea abandonului şcolar în învăţământulprimar, gimnazial şi secundar superior, dublatede măsuri de susţinere de continuare a studiilordupă clasa a VIII – a, în cazul copiilor cuoportunităţi reduse, pot conduce în mod direct ladiminuarea fenomenului de părăsire timpurie asistemului de educaţie.

În condiţiile în care participarea laînvăţământul secundar superior prezintă, încontinuare, disparităţi importante pe medii derezidenţă, în defavoarea mediului rural, estenevoie de noi programe de sprijin pentrusegmentul de tineri din această zonă, atât deprevenire, cât şi de intervenţie pentrureîntoarcerea la şcoală. Aceste măsuri pot viza,cu prioritate, anumite regiuni de dezvoltare,unde rata netă ajustată de cuprindere şcolarăînregistrează cele mai scăzute valori (N - E, S, S- V).

Măsurile privind creşterea calităţii trebuie, de

asemenea, să vizeze în mod sistematic atâtunităţile de învăţământ de nivel secundarsuperior din mediul rural (ţinând cont, deexemplu, de faptul că rata repetenţiei este multmai mare în cazul populaţiei elevilor din mediulrural, comparativ cu cea din urban), cât şi toateunităţile care şcolarizează un număr ridicat decopii aflaţi în situaţie de risc: copii care provindin familii foarte sărace, copii de etnie romă,copii cu dizabilităţi.

Măsurile de intervenţie trebuie să ţină cont şide faptul că riscul cel mai ridicat de excluziuneprin abandon este asociat băieţilor din mediulrural, această categorie fiind, în prezent într-omăsură redusă ţintită în mod focalizat depoliticile educaţionale.

Studiul atrage atenţia asupra faptului căsistemul de educaţie trebuie să clarifice rolul şistatutul învăţământului profesional şi tehnic(oferit în cadrul programelor de studii aleşcolilor profesionale şi ale liceelor tehnologice)şi să promoveze mecanisme şi instrumente maiclare de adaptare a reţelei şi ofertei şcolare larealităţile pieţei muncii şi de implicare aangajatorilor.

Adrian Bulgaru

RAPORTUL DEZVOLTĂRII UMANE 2013 - PROGRAMUL NAŢIUNILORUNITE PENTRU DEZVOLTARE

Raportul Dezvoltării Umane 2013 este celmai recent din seria celor publicate deProgramul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare -rodul muncii unor experţi şi analiştiindependenţi, încă din 1990. Acest raportconţine analize independente pe teme majoreprivind dezvoltarea, curente şi politici mondiale,statistici, hărţi interactive, indicatori aidezvoltării umane, precum şi explicaţii privindmetodologiile şi sursele utilizate în aceastăamplă analiză globală. Sub titlul AscensiuneaSudului – Progresul umanităţii într-o lumediversă, Raportul susţine că transformareauluitoare a unui mare număr de ţări în curs dedezvoltare în economii dinamice şi majore, cu oinfluenţă politică crescândă, are un impact totmai puternic asupra progresului dezvoltăriiumane.

Mai întâi trebuie precizat în legătură cu titlul

Raportului că împărţirea Nord-Sud esteconsiderată una socio-economică şi politică(nicidecum geografică). Conform acesteiîmpărţiri, nordul cuprinde America de nord,Europa occidentală şi porţiuni dezvoltate dinAsia de est. Se consideră că din „Sud” fac parteAfrica, America Latină, ţările în curs dedezvoltare din Asia, inclusiv Orientul Mijlociu.„Nordul” este definit ca o regiune mai bogată şimai dezvoltată în timp ce „Sudul” cuprinde ţărimai puţin dezvoltate. Sunt mulţi factori carediferenţiază cele două zone globale conformacestei diviziuni teoretice. Nordul dispunepentru 95% din populaţia sa de resurse de hrană,de locuinţe şi de un sistem educaţionalfuncţional, în timp ce în Sud doar 5% dinpopulaţie beneficiază de acestea. Această „lumea doua” a Sudului nu beneficiază de tehnologii,nu are stabilitate politică iar economiile ţărilor

92 DREPTURILE OMULUI

sunt dezarticulate. În termeni economici Nordulcuprinde un sfert din populaţia lumii şicontrolează 4/5 din veniturile câştigate oriundeîn lume, 90% din industriile producătoare suntlocalizate în Nord şi se află în proprietateaNordului. În schimb Sudul, cu trei sferturi dinpopulaţia lumii are acces la 1/5 din venitulmondial. Pe măsură ce ţările se dezvoltă dinpunct de vedere economic, ele pot face parte din„Nord”, indiferent de poziţia lor geografică, întimp ce oricare ţară care nu se califică dreptdezvoltată este condamnată să facă parte din„Sud”.

Numai că statistici recente vin să răstoarnespectaculos teoria de mai sus. RaportulDezvoltării Umane 2013 îşi propune o analizăamplă şi interactivă a acestui fenomen alascensiunii Sudului.

Raportul menţionează că în ultimele zeci deani toate ţările şi-au accelerat dezvoltarea îndomeniul sănătăţii, al speranţei de viaţă, aleducaţiei, şi al gestionarii resurselor şiveniturilor necesare unui trai decent, toateacestea fiind componente luate în considerare lamăsurarea indicatorului dezvoltării, umane.Astfel că, aşa cum se arată în Raport, nicio ţarănu a înregistrat în 2012 un index al dezvoltăriiumane mai mic decât în 2000, existând unprogres rapid în ţările cu un indice scăzut aldezvoltării umane, deşi progresul a fost inegalde la o regiune la alta.

Lumea este în schimbare şi conformRaportului, asistăm la povestea a două lumidiferite. Pe de o parte avem de a face cuascendenţa Sudului - ţări precum China şi Indiaau înregistrat un progres vizibil, cu foarte mariperspective de reducere a sărăciei. Pe de altăparte, Nordul se află în criză – absenţa creşteriieconomice şi politicile de austeritate creânddificultăţi pentru milioane de oameni aflaţi înşomaj, sau pentru cei lipsiţi de orice beneficii.

Deşi se concentrează pe ascensiunea Suduluişi implicaţiile acesteia asupra dezvoltării umane,Raportul vorbeşte şi despre o lume înschimbare. Sudul are nevoie de Nord şiviceversa. Lumea devine tot mai interconectată.Ţările în curs de dezvoltare au jucat un rolfoarte important în comerţul internaţional,deoarece între 1980 şi 2010 a crescut cifracontribuţiei lor în acest domeniu de la 25% la47%. În Raport se apreciază că până în 2020producţia economică a Braziliei, Chinei şi Indiei

o va depăşi pe cea a Canadei, Franţei,Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi StatelorUnite la un loc. Tocmai de aceea, mesajul debază al Raportului din acest an este că o creştereeconomică nu înseamnă în mod automat şi unprogres al dezvoltării umane. Este nevoie depolitici pentru categoriile defavorizate şi pentrueradicarea sărăciei, iar aceste politici trebuie săfie axate pe educaţie, sănătate şi nutriţie, precumşi pe consolidarea capacităţii de creare de locuride muncă.

Raportul menţionează că pe măsură ceprovocările şi problemele globale devin tot mainumeroase şi mai complexe, este necesarăcoordonarea unor acţiuni concertate privinderadicarea sărăciei, gestionarea schimbărilorclimatice, consolidarea păcii şi a securităţii peglob.

Conexiunea şi comunicarea dintre ţări aucrescut datorită comerţului, migraţiei şi atehnologiilor de informare şi comunicare. Esteastfel evident că deciziile politice dintr-oanumită regiune a lumii pot avea un impactputernic şi în alte ţări.

Dar aşa cum concluzionează Raportul prin„ascensiunea sudului” se înţelege expansiuneadramatică a capacităţii individuale şi progresuldezvoltării durabile în ţări care conţin populaţiamajoritară a globului. Când zeci de ţări şimiliarde de oameni urcă pe scara dezvoltării aşacum se întâmplă în momentul de faţă, apar şinoi oportunităţi pentru ţările mai puţindezvoltate. Transformarea Sudului necesităschimbarea regulilor, ceea ce înseamnă căguvernele şi organizaţiile internaţionale se vorconfrunta cu probleme legate de egalitateaoportunităţilor, angajarea civică în guvernare,explozia demografică şi conservarea mediului,acestea fiind doar câteva dintre ele.

Apariţia tot mai rapidă a persoanelor educateîn ţările din sud necesită de asemenea creareaurgentă de locuri de muncă la scară masivă.Conform Raportului, sudul poate acum influenţavechile modele de cooperare în domeniuldezvoltării dar şi exercita noi presiuni privindcompetitivitatea în domeniul cooperăriibilaterale. Cu alte cuvinte vor exista noiparteneri pentru dezvoltare.

Până în prezent s-a comparat în mod tipicindicatorul dezvoltării umane între ţările dinNord şi cele din Sud, astfel că din aceastăperspectivă, la ora actuală lumea începe să

DREPTURILE OMULUI 93

devină mai puţin inegală.În Raport se precizează că noile puteri ale

lumii în curs de dezvoltare nu sunt numai China,care a depăşit Japonia, scăpând de sărăcie înacest proces, sute de milioane de oameni, sauIndia care îşi construieşte viitorul princreativitate antreprenorială, sau Brazilia, unde acrescut nivelul de trai prin programe antisărăcie,ci la ascensiunea sudului au contribuit şi ţăriprecum Indonezia, Mexic, Africa de Sud,Thailanda, Turcia. Dar s-au înregistrat progresesubstanţiale şi în economiile de mai micăanvergură ale unor ţări precum Bangladesh,Căile, Gana, Mauritian, Roanda şi Tunisia.

Raportul analizează cauzele şi consecinţeleacestei continue ascensiuni şi identifică posibilepolitici inspirate din noua realitate, prin cares-ar putea promova progresul în lume înurmătorii zeci de ani.

Căile de dezvoltare urmate de Brazilia,China, India dar şi progresul înregistrat înBangladesh, Mauritania şi Turcia, determinăschimbarea noţiunii de politici corecte. Cheiasuccesului este diversitatea căilor şimodalităţilor de dezvoltare alese de fiecare ţarăîn parte. Aceste ţări au demonstrat cum politicilepragmatice şi interesul acordat dezvoltăriiumane pot cataliza oportunităţile latente aleunor economii ce poate deveni înfloritoare,oportunităţi care sunt facilitate deopotrivă şi defenomenul globalizării.

În timp ce se înregistra o stagnare încreşterea economiilor dezvoltate, în perioadacrizei financiare din 2008-2009, economiileţărilor în curs de dezvoltare erau în plin avânt.Ascensiunea sudului a avut loc cu o viteză şi lao scară fără precedent. Niciodată în istorie nus-au mai schimbat condiţiile de viaţă şi nu aumai apărut noi oportunităţi, atât de rapid şi dedramatic. Marii Britanii (care este locul de undea pornit revoluţia industrială) i-au trebuit 150 deani pentru a-şi putea dubla producţia pe cap delocuitor, iar Statele Unite, unde industrializareaa avut loc ceva mai târziu a avut nevoie de 50 deani pentru aceasta. Raportul precizează căambele ţări aveau o populaţie sub 10 milioanede locuitori atunci când a începea procesul deindustrializare. Prin contrast, acest proces aînceput în China şi India cu câte 1 miliard deoameni în fiecare dintre acestea şi în 20 dea anis-a dublat producţia pe cap de locuitor. Tocmaide aceea prin ascensiunea sudului trebuie să

înţelegem şi expansiunea dramatică a capacităţiiindividuale şi dezvoltarea umană durabilă înastfel de ţări care sunt patriile marii majorităţi apopulaţiei lumii.

Ne confruntăm cu o nouă eră, dar cum vaputea sudul să îşi continue ascensiunea?Raportul prezintă patru concluzii de bazăprivind priorităţile pentru anii care vor urma:

Creşterea puterii economice în sud trebuiecorelată cu o deplină angajare pentrudezvoltarea umană. Investiţiile în dezvoltareaumană se justifică nu numai din perspectivemorale dar şi pentru că sănătatea, educaţia şibunăstarea reprezintă cheia succesului îneconomia mondială care este atât de dinamică şide competitivă. Bunele politici înseamnăconcentrarea pe consolidarea capacităţilorsociale, nu numai a celor individuale, deoareceindivizii acţionează în cadrul unor instituţii carefie le pot limita, fie le pot dezvolta potenţialul.Sunt necesare politici de schimbare a normelorsociale, eliminarea discriminării femeilor,stoparea căsătoriei fetelor minore sau acondiţionării căsătoriilor de o anumită zestre,acestea fiind doar câteva exemple de posibileredresări în politicile sociale.

Ţările mai puţin dezvoltate pot învăţa de laeconomiile emergente ale sudului. În primulrând comerţul sud-sud şi fluxurile de investiţiipot favoriza pieţele străine creând noi condiţiide dezvoltare. Investiţiile pot contribui ladezvoltarea unor ţări mai sărace.

Noi instituţii pot facilita integrarea regională.Apariţia unor noi instituţii care să promovezecomerţul şi investiţiile, precum şi crearea unornoi parteneriate pot ajuta ţările să facă schimbde cunoştinţe şi de tehnologii. Un pas înainte arputea fi stabilirea unei Comisii a Sudului care săaducă o viziune nouă cu privire la felul în carediversitatea sudului ar putea constitui o forţăpentru solidaritate.

O mai mare reprezentativitate din parteasudului si a societăţii civile pot acceleraprogresul în privinţa unor schimbări majore.Ascensiunea sudului înseamnă şi o prezenţăcrescândă pe scena internaţională. Astfel apareoportunitatea de a construi instituţiidemocratice care să răspundă acestor cerinţe.Noi principii directoare vor fi necesare in cadrulorganizaţiilor internaţionale, pentru a includeexperienţa nouă a sudului. Apariţia grupuluiG20 este un pas în acest sens, dar ţările sudului

94 DREPTURILE OMULUI

au nevoie la rândul lor de o reprezentare maiechitabilă în sistemul Bretton Woods alinstituţiilor financiare internaţionale, în cel alNaţiunilor Unite, precum şi în alte organizaţiiinternaţionale. Trăim într-un sistem aldiscursului public care se poate propaga cu orapiditate uluitoare pe reţelele de socializare,ceea ce conduce la amplificarea puterii societăţiicivile care continuă să ceară guvernelor apărareaşi promovarea drepturilor omului.

Ascensiunea sudului înseamnă noioportunităţi pentru generarea unei oferte maimari de mărfuri. O lume a dezvoltării durabileînseamnă şi o mai mare aprovizionare cu bunuride consum. În acest sens este necesară o maibună cooperare internaţională pe temaproblemelor globale, precum şi angajareaguvernelor prin intermediul unor instituţiiadecvate.

Încercând să vină în sprijinul factorilor dedecizie, Raportul descrie şi analizează felul încare se schimbă dinamica puterii, a

reprezentativităţii şi a bogăţiei în lume şiidentifică noi politici, si necesitatea creării unorinstituţii noi care să poată răspundă cerinţelorviitoare şi să promoveze dezvoltarea umană înmod echitabil, mai cu seamă prin promovareaintegrării sociale. Sunt necesare reforme şiinovaţii globale la nivel instituţional pentruprotejarea furnizarea şi circulaţia bunuri deconsum în lume, iar la nivel naţional stateletrebuie să apere justiţia socială. Sigur că înfiecare ţară există condiţii specifice şi aspectuldiversităţii nu trebuie sub nicio formă ignorat,dar există nişte principii fundamentale pe caretoate guvernele trebuie să le ia în considerare, şianume: coeziunea socială, angajamentele pecare un stat trebuie să şi le asume privindeducaţia, sănătatea, protecţia socială, libertateacomerţului. Numai respectând aceste principiise poate obţine cu adevărat o dezvoltare umanăechitabilă.

Daniela Albu

DREPTURI EGALE ŞI MEDIU ACCESIBIL, IRDO, 2014, 472 PAGINI

Recent, Institutul Român pentru DreptrileOmului a publicat volumul Drepturi egale şimediu accesibil, care face parte dintr-un ampluproiect al Institutului ce cuprinde şi altecercetări în domeniul respectării drepturilorpersoanelor cu dizabilităţi.

Volumul de faţă îşi propune să surprindăinteresul acordat în ultimele decenii deOrganizaţia Naţiunilor Unite pentru susţinereaeforturilor persoanelor cu dizabilităţi care audevenit din ce în ce mai active în afirmareaputerii şi încrederii în propriile abilităţi de aduce o viaţă independentă.

Autorii evidenţiază preocupările NaţiunilorUnite privind schimbarea de paradigmă înabordarea dizabilităţii, care a debutat în anii1970, conceptul de drepturile omului pentrupersoanele cu dizabilităţi fiind din ce in ce maimult utilizat la nivel internaţional. Astfel, douădeclaraţii privind persoanele cu dizabilitati aufost adoptate de Adunarea Generală a NaţiunilorUnite: Declaraţia privind DrepturilePersoanelor cu Întârziere Mentală (1971) şiDeclaraţia privind drepturile persoanelor cu

dizabilităţi (1975). În esenţă, cele douădocumente au deschis calea pentru viitoareleseturi complete de principii, care ar contribui încele din urmă la integrarea persoanelor cudizabilităţi în societate

Sunt evidenţiate astfel, Programul Mondialde Acţiune pentru Persoanele cu Dizabilităţi(1982) şi Anul Internaţional al Persoanelor cuDizabilităţi (1981) care, împreună au lansatDecada Naţiunilor Unite pentru Persoanele cuDizabilităţi (1983-1992), ce a avut rolul de aîncerca să definească dizabilitatea ca relaţiedintre persoanele cu dizabilităţi şi mediul lor,imperativul de a elimina barierele sociale careîmpiedică participarea deplină de cătrepersoanele cu dizabilităţi devenind din ce în cemai recunoscut.

Ultimul deceniu al secolului XX este marcatde apariţia Regulilor Standard privindEgalizarea Şanselor pentru Persoanele cuDizabilităţi (1993), document elaborat caurmare a experienţei acumulate pe parcursulDecadei Naţiunilor Unite pentru Persoanele cuDizabilităţi. Regulile au pregătit terenul pentru o

DREPTURILE OMULUI 95

abordare a dizabilităţii prin prisma drepturilor şiau permis o schimbare importantă de poziţie, dela protecţie socială la drepturi acordatepersoanelor cu dizabilităţi în context global.

Autorii surprind, de asemenea, eforturileNaţiunilor Unite, din prima decadă a mileniuluiIII, dedicate preocupărilor pentru elaborareaunei convenţii internaţionale, globală şiintegrală, privind promovarea şi protejareadrepturilor şi demnităţii persoanelor cudizabilităţi - Convenţia privind drepturilepersoanelor cu dizabilităţi (2006) caremarchează începutul unei noi etape în eforturile„de a promova, proteja şi asigura exercitareadeplină şi egală a tuturor drepturilor şilibertăţilor fundamentale ale omului de cătretoate persoanele cu dizabilităti, şi de a promovarespectul pentru demnitatea lor intrinseca”.Documentul reprezintă o schimbare profundă înabordările existente cu privire la dizabilitate:accentul nu mai este pus pe „imperfectiunea”percepută a persoanei, ci, dimpotrivă, vede

dizabilitatea ca o „patologie a societătii”, careeste rezultatul eşecului societăţilor de a fiincluzive si a se adapta diferentelor individuale.Convenţia aplică drepturile omului dizabilităţii,făcând astfel ca drepturile generale ale omuluisă fie specifice persoanelor cu dizabilităţi.

De asemenea, volumul prezintă o serie decazuri din jurisprudenţa Curţii Europene aDrepturilor Omului, privind persoanele cudizabilităţi, cauze la care statul român este parte,care au atras atenţia autorilor mai ales datoritădiversităţii articolelor în a căror sferă de aplicarese înscriu.

Lucrarea de faţă reprezintă o colecţie deInstrumente privind drepturile persoanelor cudizabilităţi şi jurisprudenţă în materie. ce poatecontribui la documentarea autorităţilor învederea elaborării politicilor şi măsurilorlegislative din domeniul dizabilităţi.

Mihaela Scarlat

IRINA MOROIANU ZLĂTESCU, MIGRATION AND LAW, IRDO, 2014, 63 PAGINI

Studiul se concentrează asupra unei teme cereprezintă o realitate care va continua să existeatât timp cât vor exista discrepanţe din punct devedere al bunăstării şi al dezvoltării întrediferitele regiuni ale lumii.

România are o politică de imigraţie specificăîn funcţie de nevoile identificate la nivelnaţional, luând în considerare impactul pe careacest lucru l-ar putea avea asupra altor statemembre ale UE, această politică are drept scopasigurarea unui tratament echitabil şi integrareaarmonioasă a străinilor în societatearomânească.

În România există o rută de migraţie (legalăşi ilegală) pentru persoanele din statele dinEuropa de Est, din ţări din Orientul Mijlociu,din Asia de Sud-est sau din Africa. În ultimiiani, cu toate că România şi-a păstrat în mareparte caracterul său de stat de tranzit, începe sădevină, de asemenea, tot mai mult şi un stat dedestinaţie.

Aderarea la UE a dus in ultimii ani la

schimbări substanţiale în normele de drept carereglementează regimul străinilor în România încalitate de cetăţeni ai statelor membre aleUniunii Europene şi ai Spaţiului EconomicEuropean, precum şi regulile de drept careguvernează azilul in România, în scopul de aasigura conformitatea cu legislaţia europeană şicu alte instrumente juridice internaţionale lacare statul român este parte.

Acest proces de armonizare legislativă este încurs de a identifica soluţii viabile pentrutranspunerea şi armonizarea legislaţiei naţionalecu legislaţia UE privind aquis-ul în domeniu.

Cu toate acestea, prin modificarea legislaţieinaţionale în domeniile menţionate mai sus,legislatorii caută eliminarea permanentă aeşecurilor care au loc în punerea în aplicare acadrului legislativ privind regimul străinilor peteritoriul României.

Olivia Florescu

96 DREPTURILE OMULUI

RIGHTS OF PERSONS WITH DISABILITIES IN ROMANIA. RECENTDEVELOPMENTS, IRDO, 2014, 94 PAGINI

Studiul „Rights of Persons with Disabilitiesin Romania. Recent Developments”, esterealizat de Institutul Român pentru DrepturileOmului (IRDO) în calitatea sa de mecanismindependent de monitorizare a implementăriiConvenţiei privind drepturile persoanelor cudizabilităţi.

IRDO, prima instituţie naţională pentrudrepturile omului din România, este singurainstituţie naţională din ţara noastră recunoscutăca având această calitate, de către Comitetul deCoordonare a Instituţiilor Naţionale pentruDrepturile Omului din sistemul ONU.

Volumul de faţă, parte a unui amplu proiectal Institutului ce cuprinde şi alte cercetări peaceeaşi temă, îşi propune să ofere o imagineasupra modului în care sunt respectate drepturilepersoanelor cu dizabilităţi în România, printr-oanaliză obiectivă a modului în care prevederileConvenţiei privind drepturile persoanelor cudizabilităţi sunt reflectate în legislaţia naţională,dar şi a modului în care acestea sunt respectatepotrivit unor cercetări proprii, investigări aleunor ONG-uri, date puse la dispoziţie de uneleinstituţii.

Amploarea Convenţiei şi gama de problemepe care aceasta o pune în discuţie facmonitorizarea şi punerea în aplicare a acesteiamai provocatoare decât cele mai multeconvenţii.

Volumul aduce în prim plan o serie deaspecte care necesită o atenţie imediată dinpartea decidenţilor:

- adoptarea unei strategii naţionale şi a unuiplan de acţiune care să stabilească o viziuneconsolidată şi detaliată pe termen lung, cupriorităţi şi rezultate măsurabile, pentruîmbunătăţirea vieţii persoanelor cu dizabilităţi;

- creşterea gradului de conştientizare şiînţelegere a dizabilităţii, pentru că, o societateincluzivă se bazează pe respect şi înţelegere;

- accesibilitatea, în sensul în care toatepoliticile, programele, standardele şi serviciiletrebuie dezvoltate ţinând cont de nevoile

obişnuite ale persoanelor cu dizabilităţi (pentrusănătate şi bunăstare, pentru securitateeconomică şi socială, pentru a dezvoltaaptitudini şi pentru a trăi în comunitate), astfelîncât să fie înlăturate barierele din caleaparticipării acestora, asigurându-se astfelaplicarea a două concepte fundamentale:„designul universal” şi „adaptarea rezonabilă”;

- viaţa independentă – este nevoie de maimulte servicii de asistenţă şi suport, de serviciimultidisciplinare, integrate şi accesibile, binereglementate care să permită persoanelor cudizabilităţi o viaţă independentă şi să participela viaţa economică, socială şi culturală acomunităţilor lor;

- elaborarea şi aplicarea cu consecvenţă demetodologii pentru colectarea datelor cu privirela persoanele cu dizabilităţi;

- sprijinirea cercetării referitoare ladizabilitate.

Cercetarea este esenţială pentru creştereaînţelegerii la nivel public a problemelor legatede dizabilitate. Aceasta presupune însă oinvestiţie în capacitatea umană, pentru a seforma un grup pe cercetători specializaţi îndomeniul dizabilităţii. Studiile de cercetare artrebui orientate spre: calitatea vieţii şibunăstarea persoanelor cu dizabilităţi; programeşi standarde de accesibilitate, design universal şiadaptare rezonabilă, costul dizabilităţii etc.

De asemenea, studiul atrage atenţia asupranecesităţii stabilirii modalităţilor prin carepersoanele cu dizabilităţi pot depune plângeri cuprivire la respectarea drepturilor omului şi aprevederilor legale existente.

Punctele de vedere din lucrare sunt rodulcolaborării dintre cercetători IRDO şicercetători, cadre didactice din învăţământulpreuniversitar şi universitar, doctoranzi şimasteranzi, precum şi reprezentanţi ai unorinstituţii şi ONG-uri care şi-au adus contribuţiaonorific la realizarea acestei cercetări.

Teodor Lorenţ

DREPTURILE OMULUI 97

VIAŢA ÎN SCAUN RULANT: DE LA IZOLARE LA PARTICIPARE,FUNDAŢIA MOTIVATION ROMÂNIA, CONTRAPLUS, 2014, 51 PAGINI

Fundaţia Motivation România, organizaţieneguvernamentală ce activează de aproape 20 deani în domeniul promovării drepturilorpersoanelor cu dizabilităţi din România şi, înspecial, a persoanelor utilizatoare de scaunrulant, a realizat o serie de proiecte destinateîmbunătăţirii calităţii vieţii acestor persoane prinasigurarea prezenţei lor active în societate cuaccent pe integrarea socială, educaţională şiprofesională.

În acest sens este şi cel mai recent studiu alFundaţiei Motivation, parte a proiectului ,,RoţileSchimbării merg mai departe - către furnizareaadecvată a scaunelor rulante, accesibilitate şisport pentru participarea persoanelor cudizabilităţi din România la viaţa socială”,finanţat de Agenţia Statelor Unite pentruDezvoltare Internaţională (USAID).

Raportul privind scaunele rulante şi serviciilepentru utilizatorii de scaun rulant din România,are în vedere analiza, impactului echipamentelorşi serviciilor de mobilitate asupra stării desănătate, a posturii şi participării sociale autilizatorilor de scaun rulant. În acest sens,raportul aminteşte că sistemul românesc desănătate nu acordă prioritate aspectelor legate demobilitatea acestor persoane. În ţara noastră0 seacordă o subvenţie standard care acoperă costulunui scaun rulant cu performanţe limitate, ceeace nu permite, în cele mai multe cazuri,orientarea către nevoile reale ale utilizatorului.Cu privire la serviciile conexe se arată căsistemul de sănătate este în continuareconcentrat pe finanţarea serviciilor de tipspitalicesc, în detrimentul celor comunitare, iarsistemul de asistenţă socială nu oferă serviciispecializate pentru persoanele cu dizabilităţilocomotorii.

După cum arată studiul, cei mai mulţi dintre

deţinătorii unui scaun rulant l-au primit cadonaţie din surse private sau l-au achiziţionatprin decizie de la Casa de Asigurări de Sănătate.Dependenţa de limitele finanţării publice sau deofertele mai mult sau mai puţin întâmplătoareale unor persoane fizice sau juridicedemonstrează că românii nu fac o alegere reală ascaunului rulant pe care îl folosesc, existând unnivel scăzut de informare a beneficiarilor cuprivire la caracteristicile şi piaţa echipamentelorde mobilitate.

Majoritatea utilizatorilor de scaun rulant nuau o participare socială consistentă, educaţia şiintegrarea în muncă fiind doi dintre indicatoriiesenţiali. Astfel, rata de neşcolarizare în rândulacestor persoane(25%) este de 12 ori mai maredecât la populaţia generală (2%). Nivelul dedezvoltare a abilităţilor de autoservire şimanevrare a scaunului rulant cât şi lipsa dedeschidere a sistemului educativ din România lanevoile acestor persoane fiind determinante.

Raportul evidenţiază că pentru îmbunătăţireasituaţiei utilizatorilor de scaun rulant din ţaranoastră este necesară punerea în aplicare alegislaţiei referitoare la accesibilitatea clădirilorde interes public ăi a transportului public. Deasemenea trebuie luate o serie de măsuri precumflexibilizarea prestaţiilor şi dezvoltareasistemului de servicii sociale, de reabilitaremedicală, de ocupare de asistentă şi sprijinpentru facilitarea traiului independent;reformarea sistemului de învăţământ astfel încâtcalificările sau profesiile în care sunt formaţiicopiii să fie corelate cu piaţa muncii ăi educareaopiniei publice în sensul sensibilizării cu privirela persoanele cu dizabilităţi.

Marius Mocanu

MARIUS PETROIU, DREPTUL DE ACCES LA INFORMŢIILE DE INTERESPUBLIC. DE LA LITERA LEGII, LA ABUZUL AUTORITĂŢILOR, 445

PAGINI

Volumul de faţă îşi propune aprofundareaunei teme mai puţin analizată, dar de oimportanţă deosebită pentru întreaga societate,

accesul la informaţiile de interes public, dreptprevăzut de legislaţia românească actuală caretrasează în sarcina autorităţilor şi a instituţiilor

98 DREPTURILE OMULUI

publice o serie de obligaţii de transparenţă cuprivire la acestea.

Practica actuală a autorităţilor şi instituţiilorpublice se caracterizează printr-o tendinţă de ainterpreta cât mai restrictiv definiţia noţiunii de„informaţie de interes public”, în scopul de alimita aria informaţiilor faţă de care existăobligaţia de transparenţă, neglijând astfel undreptul fundamental, dreptul de acces alpublicului la informaţii.

Lucrarea de faţă vine atât în sprijinulpublicului, titular al dreptului de acces lainformaţii, cât şi al autorităţilor şi instituţiilorpublice, tratând în mod exhaustiv problematicaprotecţiei informaţiilor de interes public, dinperspectiva autorităţilor şi a instituţiilor publiceimplicate în deţinerea şi utilizarea lor. Suntevidenţiate astfel, nivelul obligaţiilor, dar şi aldrepturilor, autorităţilor şi instituţiilor publiceconfruntate cu problematica dreptului de accesal persoanelor la informaţii.

Pentru atingerea obiectivelor propuse,metodologia de cercetare aleasă de autor a fostcel puţin originală, în condiţiile în care propuneca element central al demersului de cercetaresintagma „modalităţi administrative de protecţiea informaţiilor”, definiţie ce se regăseşte încuprinsul lucrării.

În argumentarea propriilor puncte devedere şi propuneri de lege ferenda, autorulidentifică şi exprimă convingător cele maielocvente susţineri doctrinare şi jurispru-denţiale.

Lucrarea poate fi utilă atât pentrumodificarea legislaţiei cât şi pentruperfecţionarea activităţii în administraţie,punctele de vedere şi propunerile autorului, înmăsura receptării şi valorificării putânddetermina eliminarea multor antinomii alecadrului legislativ românesc.

Carmen Năstase

MIRCEA DUŢU, DREPTUL: ÎNTRE IPOSTAZE TEORETICE ŞIAVATARURILE MONDIALIZĂRII, EDITURA ACADEMIEI; EDITURA

UNIVERSUL JURIDIC, BUCUREŞTI, 2014, 275 PAGINI

Profesorul universitar doctor Mircea Duţureputat jurist, director al Institutului de CercetăriJuridice al Academiei Române, preşedinte alUniversităţii Ecologice Bucureşti, şi-a propus sărepună Dreptul în drepturile sale prezentându-lprin mai multe studii ce se regăsesc într-unvolum bine structurat.

Este prezentat astfel dreptul ca doctrină,ştiinţă şi jurisprudenţă, este ilustrată apoicercetarea juridică, cu specială referire lacercetarea juridică din România.

Autorul este preocupat de rolul pe care îldeţine doctrina în dezvoltarea, dar şi în practicadreptului. Apoi, el evidenţiază importanţareformei legislative, a finalizării acesteia înultimii 25 de ani printr-o masivă recodificare.

Autorul consacră mai multe studii culturiijuridice şi învăţământului juridic mondial. Eleste preocupat de mondializarea culturiijuridice, de receptarea juridică a conceptului decultură şi evident de cultura juridicăromânească, de învăţământul juridic occidentalşi, evident, de învăţământul juridic românesc.

Desigur, aceste studii prezintă un interesmajor dacă avem în vedere faptul că în Europapredarea dreptului este încă marcată de curente

naţionale de gândire, care reprezintă o piedică încalea tendinţei de internaţionalizare. Lăsând la oparte anumite excepţii, cursurile predate seconstruiesc încă pe axa unui model naţional.Există însă anumite universităţi europene carepromovează o educaţie juridică axată pe oînţelegere cosmopolită a dreptului şi nu pelimitarea impusă de o anumită tradiţie juridicăspecifică. Prin urmare, modalitatea de predare adreptului este legată în mod direct de sistemelejuridice elaborate de cele doua mari familii aledreptului occidental, şi anume cea a dreptuluiromano-germanic şi cea a dreptuluianglo-saxon.

Astfel, profesorii de drept le prezintăstudenţilor din facultăţile de drept din statele încare se aplică sistemul de dreptromano-germanic, adică ansamblul regulilorjuridice, al interpretărilor jurisprudenţei şidoctrinelor aplicabile la un anumit moment dat.Se acordă astfel o atenţie specială studiuluilegii, al marilor principii şi teorii generale. Acesttip de educaţie juridică este aplicat în general defacultăţile de drept şi cuprinde mai mulţi ani destudii, cei trei ani de licenţă fiind apoi urmaţi dealţi doi ani de studii pentru obţinerea unui

DREPTURILE OMULUI 99

masterat. Studentul are posibilitatea deexprimare personală doar în cadrul grupurilor delucru interactive.

Într-o cu totul altă manieră se efectueazăstudiile în universităţile din statele ce aparţinsistemului de drept anglo-saxon care acordămare importanţă jurisprudenţei, predareadreptului urmând să le ofere viitorilor juriştiposibilitatea de a fi în măsură să găsească înjurisprudenţă precedente relevante pentrucazurile pe care le au de rezolvat.

De cele mai multe ori un punct convergent înpredarea dreptului occidental este cel al axăriipe materia juridică naţională. Un studenteuropean, american sau canadian va trebui să seconcentreze pe norma juridică din cadrulsistemului ţării sale. Întâietatea acordatădreptului naţional este un fenomen destul derecent, deoarece dreptul roman încă de laredescoperirea sa la Bolognia în secolul alXI-lea a reprezentat sursa comună a studiilorjuridice în cadrul facultăţilor europene de drept,până când marile consolidări ale legilornaţionale din secolului al XIX-lea au condus laabandonarea studiului comun al dreptuluiroman. Profesorii de drept s-au concentrat astfelpe studierea legilor naţionale. Numai că acestmodel de educaţie juridică a început să fietulburat de fenomenul globalizării, care a permisapariţia unui drept transnaţional. Dezvoltareadreptului european, importanţa acordatădrepturilor omului şi dreptului UniuniiEuropene au devenit din ce în ce mai vizibile înEuropa. Aceste transformări vin să pună subsemnul îndoielii metoda naţională de predare.

Soluţiile oferite de diverse sisteme de dreptnaţional nu constituie decât exemple care săpermită înţelegerea problematicii în sine şievaluarea anumitor alegeri în maniera de

răspuns. Astfel, studentul nu va mai fi marcat desistemul de gândire al dreptului său naţional, civa avea ocazia de a gândi în afara cadrului strictal acestuia. Acest model a fost experimentat cusucces pe alte continente în anii 1990. ÎnEuropa, instituţiile de învăţământ superior auintrodus în pionierat acest model de învăţământ.

Trebuie avută în vedere, credem, experienţaolandeză şi luxemburgheză a facultăţilor dedrept în domeniul predării transsistemice care,în opinia noastră, reprezintă calea viitorului înpredarea dreptului. Aşa cum ştim, de altfel,facultatea de drept de la Maastricht şi dinLuxemburg au deschis calea unei posibilegeneralizări a acestei metode inovatoare depredare a dreptului.

Apreciem modul în care autorul ilustrează, învolum, spiritul juridic din Academia Română şi,de asemenea, rolul cultural ştiinţific ca elementimportant major al dreptului şi al preocupăriloracademice, ajungând la o pledoarie pentruelaborarea unei enciclopedii juridice a Românieiîn condiţiile în care, încă din primele decenii alesecolului trecut, în facultăţile de drept din ţaranoastră exista ca disciplinăde studiuenciclopedia juridică.

În ultimele studii din volum autorul prezintătendinţele apărute pe plan internaţional spre undrept suplu, spre simplificarea dreptului şi chiarspre dejudiciarizarea acestuia.

Apărută în colecţia „eseuri” coordonată deprof. univ. dr. Ovidiu Predescu, cartea prof.univ. dr. Mircea Duţu prezintă un interesdeosebit pentru orice om de cultură, pentru oricepersoană care doreşte să înţeleagă mai bine ceeste dreptul şi către ce tinde în condiţiilemondializării, ale societăţii de mâine.

Irina Moroianu Zlătescu

JEAN-CLAUDE PIRIS, THE LISBON TREATY. A LEGAL AND POLITICALANALYSIS WITH A FOREWORD BY ANGELA MERKEL, CAMBRIDGE

UNIVERSITY PRESS F.A., 426 PAG.

Aşa cum se arată în cuvântul înainte„Tratatul de la Lisabona a deschis un noucapitol în istoria Europei”. Iată de ce, o lucrareapărută după intrarea în vigoare a acestuia şifiind opera celui care în perioada cea maidificilă a elaborării şi adoptării sale eradirectorul serviciului juridic al Consiliului nutrebuie să lipsească din biblioteca niciunui jurist

interesat de istoricul acestui tratat. Lucrarea areca punct de plecare Tratatul de la Paris prin cares-a creat Comunitatea Europeană a Cărbuneluişi Oţelului şi pune accentul pe perioada2005-2007. Semnificativă în istoria construcţieieuropene a fost Declaraţia de la Berlin din 25martie 2007 adoptată cu prilejul celei de-a 50-aaniversări a Tratatului de la Roma, declaraţie pe

100 DREPTURILE OMULUI

care autorul o prezintă în paginile cărţii salecare a fost adoptată într-o perioadă plină dedificultăţi mai ales după eşuarea ratificării în2004 a Tratatului Constituţional şi care impuneevitarea unui nou eşec:

„Odată cu unificarea europeană, s-a împlinitun vis al generaţiilor anterioare. Istoria neaminteşte că trebuie să-l protejăm pentru binelegeneraţiilor viitoare. De aceea, trebuieîntotdeauna să reînnoim forma politică aEuropei pentru a fi în pas cu timpul. Iată de ceastăzi, la 50 de ani de la semnarea Tratatului dela Roma, ne-am unit în atingerea obiectivuluinostru de a aşeza Uniunea Europeană pe o bazăcomună reînnoită înainte de alegerile pentruParlamentul European din 2009. Pentru că ştimcă Europa este viitorul nostru comun”.

Remarcăm, de asemenea, capitolul consacratdemocraţiei, în care sunt tratate cele maisemnificative aspecte legate de ParlamentulEuropean (celelalte instituţii ale UniuniiEuropene fiind tratate în capitolul intitulat

„instituţii”), parlamentele naţionale, iniţiativacetăţenilor şi celelalte posibilităţi pe care le aucetăţenii de a influenţa procesul decizional în UE.

În continuare, demn de reţinut este şicapitolul „Drepturile fundamentale” în careautorul se ocupă de originile Cartei DrepturilorFundamentale a Uniunii Europene, menţionândart. 6 dîn Tratatul de la Lisabona, aplicareaCartei în diverse ţări (de exemplu în Polonia şiMarea Britanie) şi, nu în ultimul rând, accesulUniunii Europene la Convenţia Europeană aDrepturilor Omului.

Niciun domeniu important nu a fost ignoratsau tratat cu mai puţină atenţie de autor.

Astfel, regăsim în carte capitolele privindlibertatea, securitatea şi justiţia, afacerileexterne, afacerile interne economice, sociale,financiare ş.a.

De asemenea remarcăm jurisprudenţasemnificativă prezentată de autor.

Adrian Bulgaru

MARIANNE DONY, DROIT DE L′UNION EUROPÉENNE, ÉDITIONS DEL’UNIVERSITÉ DE BRUXELLES, 2014, 830 PAGINI

Autoarea, profesoară la Universitatea liberădin Bruxelles şi preşedintă a Institutului deStudii Europene, prezintă în prima parte a cărţiisale marile etape ale integrării europene, apoi seocupă de dreptul instituţional al UniuniiEuropene. Ea se referă, mai întîi, laconstituţionalizarea progresivă a dreptuluiUniunii şi aici prezintă valorile şi obiectiveleUniunii şi cetăţenia europeană. Remarcămpreocuparea autoarei pentru principiiledemocratice, pentru drepturile fundamentale aleomului, pentru apartenenţa la Uniune dar şipentru sistemul de competenţe, pentru sistemulinstituţional al Uniunii Europene; pentru ordineajuridică a Uniunii şi controlul jurisdicţional înUniunea Europeană.

În a doua parte a cărţii sunt prezentatepoliticile Uniunii, pornind de la regimul juridical pieţii interioare. Aici sunt prezentate şilibertatea de circulaţie a mărfurilor, libertatea decirculaţie şi de şedere a cetăţenilor, libertatea

profesională cu componentele sale libertatea decirculaţie şi de stabilire a lucrătorilor şilibertatea de prestări de servicii, libera circulaţiea capitalurilor. Remarcăm prezentarea în acestcadru a dreptului concurenţei.

În continuare, este analizat spaţiul delibertate, securitate şi justiţie, apoi suntprezentate politicile cu caracter economic aleUniunii şi politicile cu caracter neeconomic.

De asemenea, este ilustrată acţiunea externă aUniunii, politica sa externă şi de securitatecomună, măsurile restrictive, politicacomercială comună, cooperarea cu statele terţeşi acţiunea umanitară.

Lucrarea este deosebit de utilă atât pentrucercetători, pentru practicienii care se confruntăcu dreptul european şi cu evoluţia drepturiloromului la nivel european şi, nu în ultimul rând,studenţilor.

Petru Emanuel Zlătescu

DREPTURILE OMULUI 101

MARCELA STOICA, UNIUNEA EUROPEANĂ: O ABORDAREINSTITUŢIONALĂ, PRO UNIVERSITARIA, 375 PAGINI

Volumul îşi propune prezentarea sistemuluiinstituţional al Uniunii Europene şi al politicilorsale. El oferă cititorului o structură a materieidivizată pe mai multe secţiuni şi capitole, carecuprinde referiri privind procesul de devenire alconstrucţiei comunitare, aspecte legate de cadrullegislativ, de evoluţia, componenţa şi rolulinstituţiilor. Autoarea evidenţiază faptul că elesunt generatoare de acte şi politici comunitareşi, în fapt, interferează creând tot ceea ce astăzieste o mare comunitate europeană.

În carte s-a optat pentru o abordare istorică,cronologică, în care informaţiile cantitative săajute la dezvoltarea unei gândiri critice, motivatşi de faptul că literatura din domeniu esteextrem de bogată şi variată, posibilităţile de

informare crescând tot mai mult, mai ales dupăaderarea României.

De asemenea, volumul urmăreşte să prezinteschimbările şi consecinţele acestora asupraarhitecturii instituţionale a Uniunii Europene darşi beneficiile pentru cetăţenii europeni, pentruconsolidarea democraţiei participative şi arolului de actor internaţional al UE.

Natura problematicii abordate, actualizarea,structurarea şi organizarea materialului atât deabundent şi divers, face din lucrarea de faţă uninstrument util pentru cei interesaţi de ideea şirealitatea în permanentă devenire a UniuniiEuropene.

Marius Mocanu

102 DREPTURILE OMULUI

V. REMEMBER

ACTIVITĂŢI PROPRII SAU ÎN COLABORARE

Simpozion cu tema „Evoluţia drepturiloreconomice, sociale şi culturale la 15 ani de laratificarea Cartei Sociale Europene Revizuită”,organizat de Institutul Român pentru DrepturileOmului în colaborare cu Asociaţia Românăpentru Libertate Personală şi Demnitate Umană,Asociaţia Clubul de la Cheia, Asociaţia pentruNaţiunile Unite din România şi AsociaţiaFamily Forum (1 iulie 2014)

Conferinţă cu tema „Investiţia în tineri”,temă aleasă de Organizaţia Naţiunilor Unitepentru celebrarea Zilei mondiale a populaţiei şiîmplinirea a 40 de ani de la proclamarea Anuluiinternaţional al populaţiei şi de la conferinţaMondială a Populaţiei, desfăşurată în lunaaugust 1974 la Bucureşti, organizată deInstitutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Asociaţia pentru Naţiunile Unitedin România, Asociaţia Family Forum, LigaIndependentă Română pentru DrepturileCopilului şi Tânărului şi Asociaţia Românăpentru Libertate Personală şi Demnitate Umană(11 iulie 2014)

Masă rotundă cu tema „60 de ani de laintrarea în vigoare a Convenţiei privind statutulrefugiaţilor”, organizată de Institutul Românpentru Drepturile Omului în colaborare cuAsociaţia pentru Naţiunile Unite din România şiAsociaţia Clubul de la Cheia (28 iulie 2014)

Etapa naţională a concursului „Democraţie şitoleranţă” organizată de Ministerul EducaţieiNaţionale în parteneriat cu Institutul Românpentru Drepturile Omului, Inspectoratul ŞcolarJudeţean Bihor şi cu concursul PrimărieiMunicipiului Oradea (28-31 iulie 2014)

Dezbatere privind proiectul de Lege pentrumodificarea şi completarea Legii nr. 122/2006privind azilul în România lansat în dezbaterepublică de Ministerul Afacerilor Interne,organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului (6 august 2014)

Dezbatere cu tema “Dreptul la sănătate şiaccesul cetăţenilor la actul medical precum şidrepturile persoanelor cu dizabilităţi”,organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului cu coordonarea SpitaluluiJudeţean Neamţ (12-14 august 2014)

Masă rotundă organizată de Institutul Românpentru Drepturile Omului în colaborare cuAsociaţia pentru Naţiunile Unite din Româniacu prilejul intrării în vigoare a Convenţiei de laIstanbul - Convenţia Consiliului Europei privindprevenirea şi combaterea violenţei împotrivafemeilor şi a violenţei domestice InstitutulRomân pentru Drepturile Omului în colaborarecu Asociaţia pentru Naţiunile Unite dinRomânia, Asociaţia Clubul de la Cheia,Asociaţia Family Forum şi Asociaţia Românăpentru Libertate Personală şi Demnitate Umană(18 august 2014)

A XX-a ediţie a Universităţii Internaţionale aDrepturilor Omului cu tema „Dezvoltarea unornoi metode şi mijloace de promovare şiprotecţie a drepturilor omului”, organizată deInstitutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Asociaţia pentru Naţiunile Unitedin România, Catedra UNESCO pentrudrepturile omului, democraţie, pace şi toleranţăşi Asociaţia Clubul de la Cheia „Victor DanZlătescu”şi cu concursul membrilor AIDC, ELI,IDEF (23-28 august 2014)

Dezbatere cu tema „Diferiţi dar egali”organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului în colaborare cu Asociaţiapentru Naţiunile Unite din România cu prilejulZilei nedescriminării care se sărbătoreşte înRomânia din anul 2000 (1 septembrie 2014)

Simpozion cu tema „Alfabetizarea şidezvoltarea durabilă”, temă aleasă pentru acestan de Organizaţia Naţiunilor Unite pentruEducaţie, Ştiinţă şi Cultură pentru marcareaZilei Internaţională pentru Alfabetizare,organizat de Institutul Român pentru DrepturileOmului în colaborare cu Asociaţia Românăpentru Libertate Personală şi Demnitate Umanăşi Liga Independentă Română pentru DrepturileCopilului şi Tânărului (6 septembrie 2014)

Conferinţa cu tema „Implicarea tineretului îndemocraţie”, temă propusă de OrganizaţiaNaţiunilor Unite pentru Ziua Mondială aDemocraţiei, organizată de Institutul Românpentru Drepturile Omului în colaborare cu LigaIndependentă Română pentru DrepturileCopilului şi Tânărului şi Asociaţia pentru

DREPTURILE OMULUI 103

Naţiunile Unite din România (15 septembrie2014)

Masa rotundă cu tema „Aspecte privindlibertatea religioasă şi educaţia pentru toleranţăşi respectul pentru semeni”, organizată deInstitutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Asociaţia pentru Naţiunile Unitedin România, Asociaţia Clubul de la Cheia şiAsociaţia Română pentru Libertate Personală şiDemnitate Umană (19-20 septembrie 2014)

Întâlnire cu Avocatul Poporului cu tema„Prevenirea torturii şi a altor pedepse oritratamente cu cruzime, inumane sau degradanteîn locurile de detenţie”, organizată de instituţiaAvocatul Poporului şi Institutul Român pentruDrepturile Omului (18 septembrie 2014)

Întâlnirea cu tema „Traficul de persoane şiprostituţia forţată în Europa” organizată deComisia pentru drepturile omului, culte şiproblemele minorităţilor naţionale a CamereiDeputaţilor cu participarea delegaţiei Comisieipentru drepturile omului şi ajutoare umanitaredin Bundestag, condusă de domnul MichaelBrand, preşedintele comisie, membrilorComisiei pentru drepturile omului şi minorităţi aSenatului şi din partea Institutului Românpentru Drepturile Omului (18 septembrie 2014)

Masă rotundă cu tema „Sărbătoriţi cu noiZiua europeană a limbilor”, organizată deInstitutul Român pentru Drepturile Omului încolaborare cu Asociaţia pentru Naţiunile Unitedin România şi Asociaţia Clubul de la Cheia cuocazia Zilei Europene a Limbilor (24septembrie 2014)

Conferinţa cu tema „Abilităţile contează”organizată în cadrul proiectului “Abilităţilecontează– Implementarea clasificăriiinternaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şiSănătăţii în serviciile de incluziune socialăpentru persoanele utilizatoare de scaune rulantedin România” organizată de FundaţiaMotivation România în parteneriat cu SwissParaplegic Research din Elveţia cu participareaexperţilor şi reprezenţi din cadrul MinisterulSănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei

Sociale şi Persoanele Vârstnice, AutoritateaNaţională pentru Protecţia Drepturilor Copiluluişi Adopţie, Institutul de Expertiză Medicală şiRecuperare a Capacităţii de Muncă, InstitutulRomân pentru Drepturile Omului, organizaţiineguvernamentale cu activitate în domeniu,specialişti din domeniul dizabilităţii şireabilitării, precum şi persoane cu dizabilităţi(24-25 septembrie 2014)

Lansarea raportului în limba engleză„Drepturi egale şi mediu accesibil” realizat deInstitutul Român pentru Drepturile Omului (25septembrie 2014)

Dezbatere privind proiectul de modificare aHG nr. 1007/2010 privind aprobareaprogramelor de interes naţional în domeniulprotecţiei familiei şi a drepturilor copiluluipentru perioada 2010-2012, lansat în dezbaterepublică de Ministerul Muncii, Familiei,Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului în colaborare cu AsociaţiaRomână pentru Drepturile Femeii şi AsociaţiaRomână pentru Libertate Personală şi DemnitateUmană şi Asociaţia Clubul de la Cheia (26septembrie 2014)

Conferinţa cu tema „Dreptul la informaţie undrept al cetăţenilor” organizată de InstitutulRomân pentru Drepturile Omului în colaborarecu Asociaţia pentru Naţiunile Unite dinRomânia şi Asociaţia Clubul de la Cheia cuocazia Zilei internaţionale a dreptului de a şti(29 septembrie 2014)

Masă rotundă cu tema „Drepturile copiluluila joc şi activităţi recreative”, temă carereprezintă titlul rezoluţiei iniţiată de România şiadoptată la 25 septembrie a.c. de ConsiliulOrganizaţiei Naţiunilor Unite pentru DrepturileOmului, organizată de Institutul Român pentruDrepturile Omului în colaborare cu LigaIndependentă Română pentru DrepturileCopilului şi Tânărului, Asociaţia Română pentruDrepturile Femeii şi Asociaţia Română pentruLibertate Personală şi Demnitate Umană (30septembrie 2014)

104 DREPTURILE OMULUI

PARTICIPĂRI LA ALTE MANIFESTĂRI

Curs cu tema „Administrarea patrimoniuluiinstituţiilor publice”, organizat de Expert ActivGroup (2-6 iulie 2014)

Lansarea raportului special al instituţieiAvocatul Poporului privind „Respectareadrepturilor copiilor privaţi de libertate înRomânia” realizat cu sprijinul UNICEFRomânia (3 iulie 2014)

Lansarea primului Grant structural alFacultăţii de Administraţie Publică cu tema„Dezvoltarea curriculară şi creşterea relevanţeiprogramelor de studio în administraţie publicăprin metode innovative de blended learning şicorelare cu plata muncii” organizată de ŞcoalaNaţională de Studii Politice şi Administrative (4iulie 2014)

Dezbatere cu tema „Libera circulaţie alucrătorilor români pe teritoriul UE: realităţi şitendinţe din perspectivă economică,ocupaţională şi socială” organizată de Institutulîn cadrul campaniei de promovare şi diseminarea rezultatelor proiectului de cercetare Studii deStrategie şi Politici Asociaţia Clubul de la Cheia(8 iulie 2014)

Curs cu tema „Codul Muncii 2014 analiza şiimplementarea celor mai recente modificărilegislative”, organizat de Expert Activ Group(9-13 iulie 2014)

Dezbatere privind proiectul Ordinului pentruaprobarea “Regulamentului centrelor de cazarea străinilor luaţi în custodie publică”, organizatăde Ministerul Afacerilor Interne (10 iulie 2014)

A III-a sesiune a Comitetului pentruDrepturile Omului organizat de ÎnaltulComisariat pentru Drepturile Omului la Geneva(14-18 iulie 2014)

Cel de-al XIX-lea Congres de Drept Comparatorganizat sub patronajul Preşedinţiei Austriei încolaborare cu Comitetul Naţional Austriac alAcademiei Internaţionale de Drept Comparat laViena, Universitatea din Viena, Institutul Elveţiande Drept Comparat şi Universitatea Europeană dinBratislava (20-26 iulie 2014)

Conferinţa cu tema „Romani and theinternational Criminal Court: between fullimplementation of the Rome Statute andratification of the Kampala Amendments”organizată de Ministerul Afacerilor Externe încolaborare cu Comisia Naţională de DreptInternaţional Umanitar şi cu Societatea

Naţională de Cruce Roşie din România cuocazia Zilei justiţiei penale internaţionale (21iulie 2014)

Sesiune de informare în cadrul „ProgramuluiEuropa creativă 2014 - 2020 – subprogramulCultura” organizată de Comisia Europeană,Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audovizualşi Cultură din Bruxelles şi Biroul EuropaCreativă România (1 septembrie 2014)

Conferinţa internaţională cu tema „Globaleconomy and governance GEG 2014”organizată de Şcoala Naţională de StudiiPolitice și Administrative în parteneriat cuAcademia Română, -Institutul de PrognozăEconomică, Wuhan University, National TaiwanUniversity, Ming Chung University din China şicu sprijinul Parlamentului României-CameraDeputaţilor, al Băncii Naţionale a României şi alPrimăriei Municipiului Bucureşti (10-12septembrie 2014)

Masă rotundă cu tema „Provocări aleglobalizării pentru spaţiul francofon” organizatde Şcoala Naţională de Studii Politice șiAdministrative, cu participarea dlui ClémentDuhaime, adjunct al Secretarului general alOrganizaţiei Internaţionale a Francofoniei (16septembrie 2014)

Seminar internaţional organizat de ŞcoalaNaţională de Studii Politice şi Administrative înparteneriat cu Institutul de Filosofie şiSociologie din cadrul Academiei Naţionale dinPolonia (IFIS PAN) în cadrul proiectului cutema „Burse doctorale şi postoctorale pentrutineri cercetători în domeniile ţtiinţe politice,ştiinţe administrative, ştiinţele comunicării şisociologie” cu participarea profesorului JosefNiznik, director al Consiliului ştiinţific dincadrul IFIS (23 septembrie 2014)

Conferinţa anuală a Institutului de DreptEuropean organizată în parteneriat cu Facultateade Drept a Universităţii din Zagreb (25-26septembrie 2014)

Conferinţa cu tema „Valoarea adăugată aserviciilor de traducere şi interpretariatprofesioniste”, organizată de ComisiaEuropeană (Direcţia Generală Traduceri), încolaborare cu Asociaţia Firmelor deInterpretariat şi Traduceri şi AsociaţiaTraducătorilor din România, marcând Ziuaeuropeană a limbilor (26 septembrie 2014)

DREPTURILE OMULUI 105