Dreptul de Stabilire Si Libertatea de a Presta Servicii

SERIA ACQUIS COMUNITAR nr. 16

DREPTUL DE STABILIRE ŞI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale

acte de bază

INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA Direcţia Coordonare Traduceri

septembrie 2004

Coordonator lucrare: Simona Erna Şveica Volumul Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii. Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale. Acte de bază este editat de Institutul European din România.

The volume Right of establishment and freedom to provide services. Mutual recognition of professional qualifications. Basic Acts is published by the European Institute of Romania.

INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA Bd. Regina Elisabeta 7-9, RO-030016, Bucureşti Tel: (021) 3142696, 3142697, fax: (021) 3142666 E-mail: [email protected] http://www.ier.ro

© 2004 Institutul European din România

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii:

recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale: acte de bază. - Bucureşti: Editura Institutul European din România, 2004 ISBN 973-7736-18-4

331.108.43

CUVÂNT ÎNAINTE

Institutul European din România continuă publicarea seriei de acte de bază din diverse

sectoare ale acquis-ului comunitar, traduse în limba română. În acest volum prezentăm câteva

acte de bază din sectorul dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii, subsectorul

recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, care sunt esenţiale pentru înţelegerea

acestui sector.

Scopul selecţiei este de a pune aceste instrumente de lucru la dispoziţia tuturor

persoanelor fizice şi juridice interesate.

Traducerea a fost revizuită lingvistic şi juridic de către experţii Direcţiei Coordonare

Traduceri din cadrul Institutului European din România. Deşi terminologia de specialitate a

fost verificată atent, ea poate suferi modificări până la data aderării României la Uniunea

Europeană, cu atât mai mult cu cât un număr din ce în ce mai mare de acte comunitare se

traduc integral în limba română. Prin urmare, prezenta ediţie trebuie considerată provizorie.

Terminologia românească va fi definitivă numai atunci când actele legislative relevante vor fi

adoptate oficial, la momentul aderării României la Uniunea Europeană.

Gabriela Vărzaru

Director

Direcţia Coordonare Traduceri

Institutul European din România

CUPRINS

DIRECTIVA CONSILIULUI din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi (77/249/CEE).....................................................................7

DIRECTIVA CONSILIULUI din 27 iunie 1977 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (77/452/CEE)............................................................................................................................11

DIRECTIVA CONSILIULUI din 27 iunie 1977 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile asistenţilor medicali generalişti (77/453/CEE)............................................................................................................................21

DIRECTIVA CONSILIULUI din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (78/686/CEE)...26

DIRECTIVA CONSILIULUI din 25 iulie 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor dentişti (78/687/CEE) ...40

DIRECTIVA CONSILIULUI din 18 decembrie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în medicina veterinară, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (78/1026/CEE)..........................................................................................................................47

DIRECTIVA CONSILIULUI din 18 decembrie 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor veterinari (78/1027/CEE)..........................................................................................................................57

DIRECTIVA CONSILIULUI din 21 ianuarie 1980 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de moaşă, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (80/154/CEE)...62

DIRECTIVA CONSILIULUI din 21 ianuarie 1980 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă (80/155/CEE)............................................................................................................................73

DIRECTIVA CONSILIULUI din 14 decembrie 1981 de completare a Directivelor 75/362/CEE, 77/452/CEE, 78/686/CEE şi 78/1026/CEE privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, asistent medical generalist, medic dentist şi medic veterinar, cu privire la drepturile dobândite (81/1057/CEE) .....................................79

DIRECTIVA CONSILIULUI din 10 iunie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (85/384/CEE)...81

DIRECTIVA CONSILIULUI din 16 septembrie 1985 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la anumite activităţi din domeniul farmaciei (85/432/CEE)............................................................................................................99

DIRECTIVA CONSILIULUI din 16 septembrie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie, inclusiv măsuri de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire cu privire la anumite activităţi din domeniul farmaciei (85/433/CEE)..........................................................................................................................104

DIRECTIVA CONSILIULUI din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri (93/16/CEE)................................................................................................................................................113

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 98/5/CE din 16 februarie 1998 de facilitare a exercitării definitive a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea...........................................................................156

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2001/19/CE din 14 mai 2001 de modificare a Directivelor Consiliului 89/48/CEE şi 92/51/CEE privind sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale şi a Directivelor Consiliului 77/452/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE ŞI 93/16/CEE privind profesiile de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist şi medic (Text cu relevanţă pentru SEE) ..............................................................................................168

7

Nr. Celex: 31977L0249

DIRECTIVA CONSILIULUI

din 22 martie 1977

de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi

(77/249/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 57 şi 66, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzisă orice restricţie în ceea ce priveşte prestarea de servicii pe baza naţionalităţii sau a condiţiilor de rezidenţă; întrucât prezenta directivă se referă numai la măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a activităţilor de avocat prin prestare de servicii; întrucât vor fi necesare măsuri mai elaborate pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire; întrucât exercitarea efectivă a activităţilor de avocat prin prestare de servicii presupune recunoaşterea ca avocaţi de către statul membru gazdă a acelor persoane care exercită această profesie în diferite state membre; întrucât, deoarece prezenta directivă se referă numai la prestarea de servicii şi nu conţine dispoziţii privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, beneficiarul directivei va utiliza titlul profesional din statul membru în care s-a stabilit, denumit în continuare „statul membru de provenienţă”, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 1. Prezenta directivă se aplică, în limitele şi în condiţiile pe care le prevede, activităţilor de avocat exercitate prin prestare de servicii. Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei directive, statele membre pot rezerva unor categorii determinate de avocaţi întocmirea actelor autentice care să permită administrarea bunurilor unor persoane decedate, precum şi constituirea sau transferul de drepturi reale imobiliare.

1 JO C 103, 05.10.1972, p. 19. şi JO C 53, 08.03.1976, p. 33. 2 JO C 36, 28.03.1970, p. 37. şi JO C 50, 04.03.1976, p. 17.

8

2. „Avocat” reprezintă orice persoană abilitată să îşi exercite activităţile profesionale sub una din următoarele denumiri: Belgia: avocat / advocaat, Danemarca: advokat, Republica Federală Germania: Rechtsanwalt, Franţa: avocat, Irlanda: barrister,

solicitor, Italia: avvocato, Luxemburg: avocat-avoué Olanda: advocaat, Regatul Unit al Marii Britanii: advocate,

barrister, solicitor.

Articolul 2

Fiecare stat membru recunoaşte ca avocat, în vederea exercitării activităţilor menţionate în art. 1 alin. (1), orice persoană menţionată în alin. (2) din articolul menţionat.

Articolul 3 Orice persoană menţionată în art. 1 îşi utilizează titlul profesional exprimat în limba sau una din limbile statului de provenienţă, cu indicarea organizaţiei profesionale de care aparţine sau a jurisdicţiei pe lângă care este admisă în aplicarea legislaţiei acestui stat.

Articolul 4 1. Activităţile privind reprezentarea şi apărarea unui client în justiţie sau în faţa autorităţilor publice se exercită în fiecare stat membru gazdă în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, cu excluderea oricărei condiţii de rezidenţă sau de înscriere într-o organizaţie profesională în statul respectiv. 2. În exercitarea acestor activităţi, avocatul respectă regulile profesionale ale statului membru gazdă, fără a aduce atingere obligaţiilor care îi revin în statul membru de provenienţă. 3. Dacă aceste activităţi se exercită în Regatul Unit al Marii Britanii, „reguli profesionale ale statului membru gazdă” reprezintă regulile profesionale ale statului membru gazdă pentru „solicitors”, atunci când activităţile respective nu sunt specifice pentru „barristers” sau pentru „advocates”. În caz contrar, se aplică regulile profesionale cu privire la aceştia din urmă. Totuşi, „barristers” de provenienţă din Irlanda se subordonează tot regulilor profesionale pentru „barristers” sau „advocates” din Regatul Unit al Marii Britanii. Dacă aceste activităţi se exercită în Irlanda, „reguli profesionale ale statului membru gazdă” reprezintă, în măsura în care reglementează prezentarea orală a unei cauze în instanţă, regulile profesionale pentru „barristers”. În toate celelalte cazuri, se aplică regulile profesionale pentru „solicitors”. Totuşi, „barristers” şi „advocates” de provenienţă din Regatul Unit al Marii Britanii se subordonează tot regulilor profesionale pentru „barristers” din Irlanda.

9

4. Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate în alin. (1), avocatul rămâne subordonat condiţiilor şi regulilor profesionale ale statului membru de provenienţă, fără a aduce atingere respectării regulilor, oricare ar fi sursa acestora, care reglementează profesia în statul membru gazdă, în special a celor cu privire la incompatibilitatea între exercitarea activităţilor de avocat şi exercitarea altor activităţi în acest stat, la secretul profesional, la relaţiile între confraţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să acorde asistenţă juridică unor părţi având interese contrare, precum şi la publicitate. Aceste reguli nu se aplică decât dacă pot fi respectate de către un avocat care nu este stabilit în statul membru gazdă şi în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea, în statul respectiv, a exercitării corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării regulilor privind incompatibilitatea.

Articolul 5

Pentru exercitarea activităţilor referitoare la reprezentarea şi apărarea unui client în justiţie, fiecare stat membru poate impune avocaţilor prevăzuţi în art. 1: - să fie prezentaţi, conform regulilor sau uzanţelor locale, preşedintelui jurisdicţiei şi, dacă este cazul, decanului competent în statul membru gazdă; - să acţioneze în colaborare fie cu un avocat care profesează pe lângă jurisdicţia sesizată şi care ar fi responsabil, dacă este cazul, faţă de această jurisdicţie, fie cu un „avoué” sau „procuratore” care profesează pe lângă aceasta.

Articolul 6 Orice stat membru poate exclude avocaţii salariaţi, care au încheiat un contract de muncă cu o întreprindere publică sau privată, de la exercitarea activităţilor de reprezentare şi de apărare în justiţie a întreprinderii respective, în măsura în care avocaţii stabiliţi în statul respectiv nu sunt autorizaţi să le exercite.

Articolul 7 1. Autoritatea competentă a statului membru gazdă poate impune prestatorului de servicii dovedirea calităţii sale de avocat. 2. În cazul nerespectării obligaţiilor în vigoare în statul membru gazdă, prevăzute în art. 4, autoritatea competentă din acest stat stabileşte, în conformitate cu propriile reguli de drept şi de procedură, consecinţele acestei nerespectări, şi, în acest scop, poate obţine orice informaţii profesionale utile cu privire la prestatorul de servicii. Aceasta informează autoritatea competentă a statului membru de provenienţă cu privire la orice decizie adoptată. Aceste comunicări nu aduc atingere caracterului confidenţial al informaţiilor furnizate.

Articolul 8 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

10

Articolul 9 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 22 martie 1977.

Pentru Consiliu

Preşedintele Judith HART

11

Nr. Celex: 31977L0452


din 27 iunie 1977

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă

a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii

(77/452/CEE) CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de asistent medical generalist, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către asistenţii medicali generalişti; întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât poate părea oportun ca, simultan cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, să se ia măsuri de coordonare a condiţiilor care reglementează formarea asistenţilor medicali generalişti; întrucât această coordonare face obiectul Directivei 77/453/CEE3; întrucât, în mai multe state membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de asistent medical generalist de posesia unei diplome de asistent medical generalist; întrucât, în anumite alte state membre în care această condiţie nu există, dreptul de a folosi titlul de asistent medical generalist este totuşi reglementat prin lege; întrucât, având în vedere faptul că o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalenţa materială a formărilor la care se referă aceste diplome, 1 JO C 65, 05.06.1970, p. 12. 2 JO C 108, 26.08.1970, p. 23. 3 Vezi pagina 8 din prezentul Jurnal Oficial.

12

utilizarea unui titlu ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlul lor de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale asistenţilor medicali generalişti, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile asistenţilor medicali generalişti sunt condiţionate în mai multe state membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent medical generalist; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la asistenţii medicali salariaţi; ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DOMENIUL DE APLICARE

Articolul 1

1. Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de asistenţii medicali generalişti. 2. În sensul prezentei directive, prin „activităţi exercitate de asistenţi medicali generalişti” înţelegem activităţile exercitate cu următoarele titluri profesionale:

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

13

în Republica Federală Germania: „Krankenschwester”, „Krankenpfleger”; în Belgia: „hospitalier(ère)/verpleegassistent(e)”, „infirmier(ère)hospitalier(ère)/ziekenhuisverpleger (-verpleegster)”; în Danemarca: „sygeplejerske”; în Franţa: „infirmier(ère)”; în Irlanda: „Registered General Nurse”; în Italia: „infirmiere profesionale”; în Luxemburg: „infirmier”; în Olanda: „verpleegkundige”; în Regatul Unit: Anglia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord: „State Registered Nurse”; în Scoţia: „Registered General Nurse”.

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI

DE ASISTENT MEDICAL GENERALIST

Articolul 2 Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din Directiva 77/453/CEE şi enumerate în art. 3, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces şi exercitare a activităţilor independente de asistent medical generalist, acelaşi efect pe

14

teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3

Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: (a) în Republica Federală Germania: - certificatele eliberate de autorităţile competente ca urmare a „staatliche Prüfung in der Krankenpflege” (examen de stat pentru asistenţi medicali generalişti); - atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care certifică echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; (b) în Belgia: - certificatul de „hospitalier(ère)/verpleegassistent(e)”, eliberat de către stat sau de către şcolile înfiinţate sau recunoscute de către stat; - certificatul de „infirmier(ère)hospitalier(ère)/ziekenhuisverpleger(-verpleegster)”, eliberat de către stat sau de către şcolile înfiinţate sau recunoscute de către stat; - diploma de „infirmier(ère) gradué(e) hospitalier(ère) gegradueerd ziekenhuisverpleger (-verpleegster)”, eliberată de către stat sau de către colegiile medicale superioare înfiinţate sau recunoscute de către stat; (c) în Danemarca: - diploma de „sygeplejerske”, eliberată de către şcolile sanitare medii recunoscute de către „Sundhedsstyrelsen” (Oficiul naţional al sănătăţii). (d) în Franţa: - diploma de stat de „infirmier(ère)”, eliberată de ministerul sănătăţii. (e) în Irlanda: - certificatul de „Registered General Nurse”, eliberat de „An Bord Altranais” (Nursing Board). (f) în Italia: - „diploma di abilitazione professionale per infermiere professionale”, eliberată de şcolile recunoscute de stat. (g) în Luxemburg: - diploma de stat de „infirmier”; - diploma de stat de „infirmier hospitalier gradué”,

15

eliberate de ministrul sănătăţii publice pe baza hotărârii unei comisii de examinare. (h) în Olanda: - diplomele de „verpleger A”, „verpleegster A” sau „verpleegkundige A”, - diploma de „verpleegkundige MBOV (Middelbare Beroepsopleiding Verpleegkundige)”; - diploma de „verpleegkundige HBOV (Hogere Beroepsopleiding Verpleegkundige), eliberate de una din comisiile de examinare numite de autorităţile publice. (i) în Regatul Unit: - certificatul de admitere la partea generală a registrului, eliberat în Anglia şi Ţara Galilor de „The General Nursing Council for England and Wales”, în Scoţia de „The General Nursing Council for Scotland” şi în Irlanda de Nord de „The Northern Ireland Council for Nurses and Midwives”.

CAPITOLUL III

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 4

În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 77/453/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi celelalte titluri de asistent medical generalist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea Directivei 77/453/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile de asistent medical generalist pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. Aceste activităţi trebuie să includă asumarea responsabilităţii depline a programării, organizării şi administrării de îngrijiri medicale pacientului.

CAPITOLUL IV

UTILIZAREA TITLULUI DE FORMARE

Articolul 5

1. Fără a aduce atingere art. 13, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 4 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul profesional şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu.

16

2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII

DE CĂTRE ASISTENŢII MEDICALI GENERALIŞTI

A. Dispoziţii privind dreptul de stabilire

Articolul 6 1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 7 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale cu privire la exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă.

17

2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 8 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi, care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un certificat de sănătate fizică sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul membru de origine sau de provenienţă. Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune nici un document de această natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul membru gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de provenienţă o atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, corespunzătoare atestărilor eliberate în statul membru gazdă.

Articolul 9 Documentele menţionate în art. 6, 7 şi 8 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii.

Articolul 10 1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la una din activităţile menţionate în art. 1, în temeiul art. 6, 7 şi 8, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 6 alin. (3) şi art. (7) alin. (2), o cerere de reexaminare suspendă perioada prevăzută în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

18

B. Dispoziţii privind prestarea de servicii

Articolul 11

1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. 2. Statul membru gazdă poate impune ca beneficiarul să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică o şedere temporară pe teritoriul său. În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce serviciile au fost prestate. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele: - declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în prezenta directivă. 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.

Articolul 12 Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea lichidării la organismele de asigurare a conturilor aferente activităţilor exercitate în avantajul persoanelor asigurate în temeiul regimurilor de securitate socială, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea

19

beneficiarului. Totuşi, beneficiarul informează acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, ulterior, cu privire la prestarea de servicii.

C. Dispoziţii comune privind dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii

Articolul 13 Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii altor state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 4, folosesc titlul profesional al statului membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi titlul abreviat.

Articolul 14 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate

Articolul 15 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 19 alin. (1). 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 16

În cazul unei îndoieli justificate, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de Directiva 77/453/CEE.

20

Articolul 17 În termenul prevăzut în art. 19 alin. (1), statele membre desemnează autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 18 Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi activităţile menţionate în art. 1.

Articolul 19 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE1, modificată de Decizia 77/455/CEE2. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 21 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 1977.

Pentru Consiliu Preşedintele

J. SILKIN

1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 2 Vezi pagina 13 din prezentul Jurnal Oficial.

21

Nr. Celex: 31977L0453


din 27 iunie 1977

privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile asistenţilor medicali generalişti

(77/453/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, prevăzute în Directiva Consiliului 77/452/CEE3, caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de învăţământ; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă nu exclude totuşi o coordonare ulterioară; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a asistenţilor medicali generalişti; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între asistenţii salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la asistenţii medicali salariaţi; ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 1. Statele membre condiţionează eliberarea certificatelor, diplomelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE, de reuşita la examenul care garantează că pe durata formării persoana în cauză şi-a însuşit: (a) cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează îngrijirea generală, inclusiv cunoştinţe satisfăcătoare despre organism, funcţiile fiziologice şi comportamentul

1 JO C 65, 05.06.1970, p. 12. 2 JO C 108, 26.08.1970, p. 23. 3 Vezi pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

22

persoanelor sănătoase şi al bolnavilor, precum şi despre legătura dintre starea de sănătate şi mediul fizic şi social al fiinţei umane; (b) cunoştinţe satisfăcătoare despre natura şi etica profesiei şi principii generale de sănătate şi îngrijire; (c) experienţa clinică adecvată, care trebuie aleasă pentru valoarea ei de formare, trebuie dobândită sub supravegherea personalului medical calificat şi în locuri în care personalul calificat şi echipamentul sunt potrivite pentru îngrijirea pacienţilor; (d) capacitatea de a participa la formarea personalului sanitar şi experienţa de a colabora cu acest personal; (e) experienţa de a colabora cu membrii altor profesii din sectorul sanitar. 2. Formarea menţionată în alin. (1) cuprinde cel puţin: (a) formarea şcolară generală cu o durată de 10 ani atestată printr-o diplomă, un certificat sau orice alt titlu eliberat de autorităţile sau organismele competente ale unui stat membru sau printr-un certificat care să ateste reuşita la un examen de admitere, de un nivel echivalent, la şcolile profesionale de formare a asistenţilor medicali; (b) formarea profesională de specialitate pe bază de program integral, care trebuie să cuprindă materiile din programul de studii prezentat în anexa la prezenta directivă şi să aibă o durată de 3 ani sau 4 600 ore de instruire teoretică şi practică. 3. Statele membre asigură că instituţia care se ocupă de formarea asistenţilor medicali este răspunzătoare de coordonarea teoriei cu practica pe tot parcursul programului de studii. Instruirea teoretică şi tehnică menţionată în partea A din anexă trebuie echilibrată şi coordonată cu instruirea clinică a asistenţilor medicali, prevăzută în partea B din anexa menţionată, astfel încât cunoştinţele şi experienţa enumerate în alin. (1) să poată fi dobândite în mod adecvat. Instruirea clinică a asistenţilor medicali trebuie să ia forma unor stagii controlate în cadrul spitalelor sau al altor servicii de sănătate, în special în centrele de îngrijire medicală la domiciliu, aprobate de autorităţile sau organismele competente. Pe durata formării, viitoarele asistente medicale participă la activităţile serviciilor în cauză, în măsura în care activităţile respective contribuie la formarea lor. Ele sunt iniţiate cu privire la responsabilităţile pe care le implică îngrijirea medicală. 4. În termen de cel mult 5 ani de la notificarea prezentei directive şi după examinarea situaţiei, Consiliul, la propunerea Comisiei, hotărăşte dacă dispoziţiile alin. (3) privind repartizarea echilibrată a formării teoretice şi tehnice, pe de o parte, şi a formării clinice, pe de altă parte, trebuie menţinute sau modificate. 5. Statele membre pot acorda scutiri parţiale persoanelor care au urmat partea de formare prevăzută în alin. (2) lit. (b) în cadrul unui altor tipuri de formare de nivel cel puţin echivalent.

23

Articolul 2

Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 1, statele membre pot autoriza formarea profesională cu frecvenţă parţială în condiţiile aprobate de autorităţile naţionale competente. Durata totală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai scurtă decât cea a formării pe bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi afectat de caracterul său parţial.

Articolul 3 Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 77/452/CEE.

Articolul 4 1. Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5 În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE2, modificată de Decizia 77/455/CEE3. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 6

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 1977.


J. SILKIN

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 2 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 3 Vezi pagina 13 din prezentul Jurnal Oficial.

24

ANEXĂ

PROGRAM DE STUDII PENTRU ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat şi a altui titlu de asistent medical generalist este format din următoarele două părţi: A. Instruire teoretică şi tehnică: (a) asistenţă medicală: orientare şi etică profesională; principii generale de sănătate şi asistenţă medicală; principii de asistenţă medicală în materie de: - medicină generală şi de specialitate; - chirurgie generală şi de specialitate; - îngrijirea copilului şi pediatrie; - maternitate; - sănătate mintală şi psihiatrie, - îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie. (b) ştiinţe de bază: anatomie şi fiziologie; patologie; bacteriologie,virologie şi parazitologie; biofizică, biochimie şi radiologie; dietetică; igienă: - profilaxie; - educaţie pentru sănătate, farmacologie;

25

(c) ştiinţe sociale: sociologie; psihologie; principii administrative; principii de predare; legislaţie socială şi în materie de sănătate; aspecte juridice ale profesiei. B. Instruire clinică: Asistenţă medicală în materie de: - medicină generală şi de specialitate; - chirurgie generală şi de specialitate; - îngrijirea copilului şi pediatrie; - maternitate; - sănătate mintală şi psihiatrie; - îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie; - asistenţă medicală la domiciliu.

26

Nr. Celex: 31978L0686


din 25 iulie 1978

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă


(78/686/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de medic dentist, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medicii dentişti; întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât scopul prezentei directive este recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, care să permită accesul şi exercitarea de activităţi în domeniul stomatologiei şi recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist în stomatologie; întrucât, în ceea ce priveşte formarea medicilor specialişti în stomatologie, este necesară recunoaşterea reciprocă a titlurilor de formare, în cazul în care aceste titluri, deşi nu reprezintă o condiţie pentru accesul la activităţile de medic specialist în stomatologie, constituie totuşi o condiţie pentru utilizarea titlului de specialist; întrucât, având în vedere divergenţele existente în prezent între statele membre în ceea ce priveşte numărul de specializări în stomatologie şi modalităţile sau durata cursurilor de formare, este necesar să se prevadă anumite dispoziţii de coordonare pentru a da posibilitatea statelor membre să treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât această coordonare este realizată de Directiva Consiliului 78/687/CEE din 25 1 JO C 101, 04.08.1970, p. 19. 2 JO C 36, 28.03.1970, p. 17.

27

august 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor dentişti 1; întrucât, deoarece procedura de coordonare menţionată mai sus nu a avut ca scop armonizarea tuturor dispoziţiilor statelor membre privind formarea medicilor specialişti în stomatologie, este totuşi adecvat să se treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care nu sunt comune tuturor statelor membre, fără a exclude posibilitatea unei armonizări ulterioare în acest domeniu; întrucât s-a considerat, în acest sens, că recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist în stomatologie trebuie restrânsă la acele state membre în care aceste specializări sunt cunoscute; întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în statul membru gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale medicilor dentişti, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii2 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile medicilor dentişti sunt sau vor fi condiţionate în toate statele membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la medicii dentişti salariaţi;

1 Vezi pagina 10 din prezentul Jurnal Oficial. 2 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

28

întrucât profesia de medic dentist nu este încă organizată în Italia; întrucât este prin urmare necesar să se acorde Italiei un termen suplimentar pentru recunoaşterea diplomelor de medic dentist eliberate de celelalte state membre; întrucât rezultă, de asemenea, din aceste împrejurări că titularii unei diplome de medic eliberate în Italia nu pot obţine un atestat care să întrunească cerinţele art. 19 din prezenta directivă; întrucât, în aceste condiţii, este necesar să se amâne, pe de o parte, obligaţia Italiei de a recunoaşte diplomele eliberate de celelalte state membre şi, pe de altă parte, obligaţia statelor membre de a recunoaşte diplomele eliberate în Italia şi menţionate în art. 19, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I


Articolul 1 Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de medicii dentişti, definite în art. 5 din Directiva 78/687/CEE, cu următoarele titluri profesionale: - în Republica Federală Germania: Zahnarzt; - în Belgia: licencié en science dentaire/licentiaat in de tandheelkunde; - în Danemarca: tandlæge; - în Franţa: chirurgien-dentiste; - în Irlanda: dentist, dental practitioner or dental surgeon; - în Italia: diploma al cărui titlu va fi notificat de Italia statelor membre şi Comisiei în termenul prevăzut în art. 24 alin. (1);

29

- în Luxemburg: médecin-dentiste; - în Olanda: tandarts; - în Marea Britanie: dentist, dental practitioner or dental surgeon.

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN STOMATOLOGIE

Articolul 2 Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic dentist eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din Directiva 78/687/CEE şi enumerate în art. 3 din prezenta directivă, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces şi exercitare a activităţilor de medic dentist, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3 Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: (a) în Republica Federală Germania 1. „Zeugnis über die zahnärztliche Staatsprüfung” (certificatul examenului de stat în stomatologie), eliberat de autorităţile competente; 2. atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care certifică echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la pct. 1; (b) în Belgia „diplôme légal de licencié en science dentaire/wettelijk diploma van licentiaat in de tandheelkunde” (diploma oficială de licenţiat în ştiinţe stomatologice), eliberată de facultăţile universitare de medicină, de comisia centrală sau de comisiile de examen de stat din universităţi; (c) în Danemarca „bevis for tandlægeeksamen (kandidateksamen)” (diploma oficială care atestă că titularul a promovat examenul de stomatologie), eliberată de şcolile de stomatologie şi însoţită de un document emis de către „Sundhedsstyrelsen” (Departamentul de stat al sănătăţii) care atestă că titularul are experienţa de asistent necesară;

30

(d) în Franţa 1. „diplôme d‘État de chirurgien-dentiste” (diplomă de stat pentru chirurgie orală), eliberată până în anul 1973 de către facultăţile de medicină universitare sau de către facultăţile mixte de medicină şi farmacie universitare; 2. „diplôme d’État de docteur en chirurgie dentaire” (diplomă de stat de specialist în chirurgie orală), eliberată de către universităţi; (e) în Irlanda diploma de: - Bachelor in Dental Science (B.Dent.Sc); - Bachelor of Dental Surgery (B.D.S) sau - Licentiate in Dental Surgery (LDS), eliberată de universităţi sau de Royal College of Surgeons din Irlanda; (f) în Italia diploma al cărei titlu va fi notificat de Italia statelor membre şi Comisiei în termenul prevăzut în art. 24 alin. (1); (g) în Luxemburg „diplôme d’État de docteur en médecine dentaire” (diplomă de stat de medic dentist), eliberată de comisia de examen de stat; (h) în Olanda „universitair getuigschrift van een met goed gevolg afgelegd tandartsexamen” (certificat universitar care atestă promovarea examenului în chirurgie orală); (i) în Marea Britanie diploma de: - Bachelor of Dental Surgery (BDS sau B.Ch.D) sau - Licentiate in Dental Surgery (LDS), eliberată de universităţile şi colegiile regale.

31

CAPITOLUL III

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST ÎN STOMATOLOGIE, CARACTERISTICE PENTRU DOUĂ SAU MAI MULTE

STATE MEMBRE

Articolul 4 Fiecare stat membru în care există dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic dentist specialist în ortodonţie şi chirurgie orală, eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi enumerate în art. 5 din prezenta directivă, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 5 Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4 sunt următoarele: 1. Ortodonţie - în Republica Federală Germania „fachzahnärztliche Anerkennung für Kieferorthopädie” (certificat de ortodontist), eliberat de „Landeszahnärztekammern” (Camera dentiştilor din landul respectiv); - în Danemarca „bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i ortodonti” (certificat acordând dreptul de folosire a titlului de medic dentist specialist în ortodonţie), eliberat de „Sundhedsstyrelsen” (Comisia de stat pentru sănătate); - în Franţa „le titre de spécialiste en ortodontie” (titlul de specialist în ortodonţie), emis de autoritatea competentă recunoscută în acest scop; - în Irlanda certificat de medic dentist specialist în ortodonţie, emis de către autoritatea competentă recunoscută în acest scop de către ministrul de resort; - în Olanda „getuigschrift van erkenning en inschrijving als orthodontist in her Specialistenregister” (certificat care atestă că persoana în cauză este recunoscută oficial şi că numele ei se înregistrează ca specialist în ortodonţie în registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten-Registratiecommissie (SRC)” (Comisia de înregistrare a specialiştilor);

32

- în Marea Britanie certificat de perfecţionare în specialitatea ortodonţie, eliberat de autoritatea competentă recunoscută în acest scop. 2. Chirurgie orală - în Republica Federală Germania „fachzahnärztliche Anerkennung für Oralchirurgie/Mundchirurgie” (certificat de chirurgie orală), eliberat de „Landeszahnärztekammern” (Camera dentiştilor din landul respectiv); - în Danemarca „bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i hospitalsodontologi” (certificat ce conferă dreptul de folosire a titlului de medic dentist specialist în odontologia de spital), eliberat de „Shundhedsstyrelsen” (Comisia de stat pentru sănătate); - în Irlanda certificat de medic dentist specialist în chirurgie orală, eliberat de autoritatea competentă recunoscută în acest scop de către ministerul de resort; - în Olanda „getuigschrift van erkenning en inschrijving als kaakchirurg in het Specialstenregister” (certificat care atestă că persoana în cauză este recunoscută oficial şi că numele ei este înregistrat ca specialist în chirurgie orală în registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten-Registratiecommissie (SRC)” (Comisia de înregistrare a specialiştilor); - în Marea Britanie certificat de perfecţionare în specialitatea chirurgie orală, eliberat de autoritatea competentă recunoscută în acest scop.

Articolul 6 1. Resortisanţilor statelor membre care doresc să obţină una din aceste diplome, certificate sau alte titluri de medic dentist specialist, care nu sunt eliberate de statul membru de origine sau de provenienţă, li se poate impune de către statul membru gazdă să îndeplinească condiţiile de formare prevăzute în acest sens de propriile dispoziţii legale, de reglementare sau administrative. 2. Statul membru gazdă ia totuşi în considerare, integral sau parţial, perioadele de formare realizate de resortisanţii menţionaţi în alin. (1) şi atestate prin posesia unei diplome, a unui certificat sau a altor titluri, eliberate de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, cu condiţia ca astfel de perioade de formare să corespundă celor impuse de statul membru gazdă pentru specializarea în cauză. 3. Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat conţinutul şi durata perioadei de specializare a persoanelor în cauză pe baza

33

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, informează persoana respectivă cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să le cuprindă.

CAPITOLUL IV

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 7

1. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 78/687/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi celelalte titluri de medic dentist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea Directivei 78/687/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 2. În cazul în care resortisanţii statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist în stomatologie nu îndeplinesc cerinţele minime de formare prevăzute în art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri de medic stomatolog specialist eliberate de acele state membre înainte de punerea în aplicare a Directivei 78/687/CEE. Statul membru poate totuşi să impună ca astfel de diplome, certificate sau alte titluri să fie însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, care să ateste exercitarea de activităţi de medic specialist în stomatologie pentru o perioadă egală cu de două ori diferenţa dintre durata formării în statul membru de origine sau de provenienţă şi durata minimă de formare menţionată în Directiva 78/687/CEE, în care aceste diplome, certificate sau alte titluri nu respectă durata minimă de formare menţionată în art. 2 din Directiva 78/687/CEE. Totuşi, dacă înainte ca prezenta directivă să fie pusă în aplicare, statul membru gazdă impune o durată minimă de formare mai scurtă decât cea menţionată în art. 2 din Directiva 78/687/CEE, diferenţa menţionată în primul paragraf poate fi determinată numai în funcţie de durata minimă de formare prevăzută de statul respectiv.

CAPITOLUL V


Articolul 8 1. Fără a aduce atingere art. 17, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 4, 7 şi 19 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul profesional şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul

34

respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI


DE CĂTRE MEDICII DENTIŞTI


Articolul 9 1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 4. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 10 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă.

35

2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 11 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi, care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un document privind sănătatea fizică sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul membru de origine sau de provenienţă. Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune nici un document de această natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul membru gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de provenienţă o atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, corespunzătoare atestărilor eliberate în statul membru gazdă.


Articolul 13 1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat într-una din activităţile menţionate în art. 1, în temeiul art. 9, 10 şi 11, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2), cererea de reexaminare suspendă termenul prevăzut în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 14 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de

36

resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.

B. Dispoziţii speciale privind prestarea de servicii

Articolul 15 1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. În acest scop şi pe lângă declaraţia privind prestarea de servicii menţionată în alin. (2), pentru a permite aplicarea dispoziţiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre pot impune fie înregistrarea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie profesională sau un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca această înregistrare sau afiliere să nu întârzie şi să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare. Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. 2. Statul membru gazdă poate impune beneficiarului să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale, în cazul în care acestea implică o şedere temporară în teritoriul lor. În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce serviciile au fost prestate. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele: - declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în prezenta directivă. 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una

37

din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.

Articolul 16 Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea reglării cu organismele de asigurare a conturilor aferente activităţilor exercitate în avantajul asiguraţilor sociali, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea beneficiarului. În toate cazurile de prestări de servicii care impun deplasarea beneficiarului, statul membru gazdă poate impune beneficiarului să informeze acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, cât mai curând posibil, cu privire la prestarea de servicii.


Articolul 17 1. Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii altor state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, art. 7 alin. (1) şi art. 19, folosesc titlul profesional al statului membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi titlul abreviat. 2. Alin. (1) se aplică, de asemenea, folosirii titlului de medic specialist în stomatologie de către cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 4 şi art. 7 alin. (2).

Articolul 18 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 19 alin. (1). 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

38

CAPITOLUL VII

DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND CAZUL SPECIAL AL ITALIEI

Articolul 19

Începând cu data la care Italia ia măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive, statele membre recunosc, în sensul exercitării activităţilor prevăzute în art. 1 din prezenta directivă, diplomele, certificatele sau alte titluri în medicină eliberate în Italia unor persoane care au început formarea medicală universitară în termen de cel mult 18 luni de la notificarea prezentei directive, însoţite de o atestare eliberată de autorităţile competente italiene, care să certifice că aceste persoane au fost angajate efectiv, legal şi cu titlu principal în Italia în activităţile prevăzute în art. 5 din Directiva 78/687/CEE timp de cel puţin trei ani consecutivi din cei cinci ani anteriori eliberării atestării şi că aceste persoane sunt autorizate să exercite activităţile menţionate în aceleaşi condiţii ca şi titularii diplomelor, certificatelor sau ai altor titluri prevăzute în art. 3 lit. (f) din prezenta directivă. Sunt scutite de cerinţa privind experienţa de trei ani menţionată în primul paragraf persoanele care au absolvit cu succes cel puţin trei ani de studiu atestaţi de autorităţile competente ca fiind echivalenţi cu formarea menţionată în art. 1 din Directiva 78/687/CEE.

CAPITOLUL VIII

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 20

Statele membre care impun resortisanţilor lor încheierea unui stagiu de pregătire pentru a fi recunoscuţi ca medici dentişti într-un regim de asigurări medicale pot impune aceeaşi obligaţie şi resortisanţilor altor state membre pe o perioadă de opt ani de la data notificării prezentei directive. Cu toate acestea, durata stagiului nu poate depăşi şase luni.

Articolul 21

În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II, III şi IV, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de Directiva 78/687/CEE.


39

Articolul 23

Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi activităţile menţionate în art. 1.

Articolul 24 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Totuşi, Italia trebuie să ia aceste măsuri în termen de cel mult şase ani şi, în orice caz, în momentul adoptării măsurilor necesare pentru a se conforma Directivei 78/687/CEE. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 25 În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE1, modificată ultima dată de Decizia 78/689/CEE2. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 26 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1978.


K. von DOHNANYI


40

Nr. Celex: 31978L0687


din 25 iulie 1978

privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor dentişti

(78/687/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei, având în vedere avizul Parlamentului European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, prevăzute în Directiva Consiliului 78/686/CEE din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii3, caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de învăţământ; întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist în stomatologie şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii pe toţi membrii acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, este necesară o anumită coordonare a condiţiilor de formare ca medic specialist în stomatologie; întrucât este oportun să se prevadă anumite criterii minime în acest sens, cu privire atât la dreptul de formare specializată, cât şi la durata minimă de formare, modul de predare şi locul în care se desfăşoară, precum şi la controlul la care este supusă; întrucât aceste criterii privesc numai specializările comune mai multor state membre; întrucât este necesar ca, din motive de sănătate publică, să se acţioneze în cadrul Comunităţii în vederea definirii comune a domeniului de activitate al membrilor profesiei în cauză; întrucât prezenta directivă nu permite în acest stadiu realizarea unei coordonări complete a domeniului de activitate al medicilor dentişti în diferite state membre; întrucât statele membre asigură ca, din momentul punerii în aplicare a prezentei directive, formarea medicilor dentişti să le confere acestora competenţele necesare pentru ansamblul activităţilor de prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate;

1 JO C 101, 04.08.1970, p. 19. 2 JO C 36, 28.03.1970, p. 19. 3 Vezi pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial.

41

întrucât coordonarea condiţiilor de exercitare, prevăzută în prezenta directivă, nu exclude totuşi o coordonare ulterioară; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a medicilor dentişti; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între medicii dentişti salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la medicii dentişti salariaţi; întrucât, în momentul notificării prezentei directive, activităţile de medic dentist sunt exercitate în Italia numai de către medici, fie că sunt sau nu specializaţi în odonto-stomatologie; întrucât prezenta directivă are ca efect să oblige Italia să creeze o nouă categorie profesională de persoane abilitate să practice stomatologia sub un alt titlu decât acela de medic; întrucât crearea unei noi profesii necesită în Italia nu numai introducerea unei formări specifice care să fie în conformitate cu criteriile prevăzute în prezenta directivă, dar şi crearea structurilor noii profesii, cum ar fi, de exemplu, ordinul profesional; întrucât, în consecinţă, având în vedere amploarea măsurilor care trebuie adoptate, este oportun să se acorde un termen suplimentar pentru a permite Italiei să se conformeze prezentei directive, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

CONDIŢII DE FORMARE

Articolul 1 1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic dentist cu titlurile menţionate în art. 1 din Directiva 78/686/CEE de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altor titluri prevăzute în art. 3 din directiva menţionată, care garantează că, pe durata completă a formării, persoana respectivă a dobândit: (a) cunoştinţe corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează stomatologia şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, în special a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, evaluarea faptelor determinate ştiinţific şi analiza datelor; (b) cunoştinţe corespunzătoare despre constituţia, fiziologia şi comportamentul persoanelor sănătoase şi bolnave, precum şi despre influenţa mediului natural şi a mediului social asupra stării de sănătate a fiinţei umane, în măsura în care aceste elemente au legătură cu stomatologia; (c) cunoştinţe corespunzătoare despre structura şi funcţia dentară, bucală, maxilară şi a ţesuturilor asociate, atât cele bolnave, cât şi cele sănătoase, precum şi relaţia lor cu starea generală de sănătate, precum şi cu bunăstarea fizică şi socială a pacientului; (d) cunoştinţe corespunzătoare despre disciplinele şi metodele clinice, care oferă un tablou coerent al anomaliilor, leziunilor şi bolilor dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate, precum şi despre odontologie sub aspectul prevenirii, diagnosticului şi tratamentului; (e) experienţă clinică corespunzătoare sub supraveghere adecvată.

42

Această formare trebuie să confere competenţele necesare pentru ansamblul activităţilor de prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate. 2. Această formare în stomatologie cuprinde în total cel puţin cinci ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral care include materiile enumerate în anexă şi care se desfăşoară într-o universitate, o instituţie de învăţământ superior recunoscută ca având un statut echivalent sau fiind sub supravegherea unei universităţi. 3. Admiterea la aceste cursuri de formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, în instituţiile universitare sau institutele de învăţământ superior recunoscute de un stat membru ca având statut echivalent. 4. Prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să autorizeze pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii diplomelor, certificatelor sau altor titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru să aibă acces la şi să exercite activităţile de medic dentist.

Articolul 2 1. Statele membre asigură că formarea care permite obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de medic specialist în stomatologie îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: (a) presupune absolvirea şi validarea a cinci ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral în cadrul ciclului de formare menţionat în art. 1 sau posesia documentelor menţionate în art. 7 alin. (1) din Directiva 78/686/CEE; (b) cuprinde instruirea teoretică şi practică; (c) se efectuează pe bază de program integral, pe o durată minimă de trei ani şi sub controlul autorităţilor sau organismelor competente; (d) se desfăşoară într-un centru universitar, într-un spital sau, dacă este cazul, într-o instituţie de sănătate aprobată în acest sens de autorităţile sau organismele competente;

(e) presupune participarea personală la activitatea şi responsabilităţile instituţiei în cauză a medicului dentist candidat la specializarea respectivă. 2. Statele membre condiţionează eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de medic specialist în stomatologie de posesia uneia dintre diplomele, certificatele sau alte titluri în stomatologie la care se face referire în art. 1 sau de posesia documentelor menţionate în art. 7 alin. (1) din Directiva 78/686/CEE. 3. În termenul prevăzut în art. 8, statele membre desemnează autorităţile sau organismele competente să elibereze diplome, certificate sau alte titluri menţionate în alin. (1). 4. Statele membre pot deroga de la alin. (1) lit. (a). Beneficiarii unei astfel de derogări nu se pot prevala de art. 4 din Directiva 78/686/CEE.

43

Articolul 3

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral, enunţat în art. 2 alin. (1) lit. (c), şi până în momentul în care Consiliul decide în conformitate cu alin. (3), statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială, în condiţiile admise de autorităţile naţionale competente, atunci când formarea pe bază de program integral nu poate fi realizată din motive bine întemeiate. 2. Durata totală a formării de specialitate nu poate fi scurtată în termenii alin. (1). Nivelul formării nu poate fi compromis nici de caracterul său parţial, nici de exercitarea unei activităţi profesionale remunerate cu titlu privat. 3. În termen de cel mult patru ani de la notificarea prezentei directive şi în temeiul reexaminării situaţiei, la propunerea Comisiei şi având în vedere că posibilitatea de formare cu frecvenţă parţială ar trebui să continue să existe în anumite împrejurări care trebuie examinate pentru fiecare specialitate, Consiliul hotărăşte dacă dispoziţiile alin. (1) şi (2) trebuie menţinute sau modificate.

Articolul 4 Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 2 alin. (1) lit. (c) şi de la art. 3, statele membre ale căror dispoziţii legale, de reglementare sau administrative prevăd o modalitate de formare specializată cu frecvenţă parţială în momentul notificării prezentei directive pot continua să aplice aceste dispoziţii candidaţilor care şi-au început formarea ca specialişti în termen de cel mult patru ani de la notificarea prezentei directive. Această perioadă poate fi extinsă dacă Consiliul nu a luat o hotărâre în conformitate cu art. 3 alin. (3).

CAPITOLUL II

DOMENIUL DE ACTIVITATE

Articolul 5

Statele membre asigură ca medicii dentişti să fie în general abilitaţi să aibă acces la sau să exercite activităţi de prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate, în conformitate cu dispoziţiile de reglementare şi normele de conduită care reglementează profesia în momentul notificării prezentei directive. Statele membre care nu au astfel de dispoziţii şi norme pot să precizeze sau să restrângă exercitarea anumitor activităţi menţionate în primul paragraf până la o limită comparabilă cu cea existentă în celelalte state membre.

CAPITOLUL III

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 6 Sunt consideraţi ca îndeplinind condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. (a) beneficiarii art. 19 din Directiva 78/686/CEE.

44

În aplicarea art. 2 alin. (2), beneficiarii art. 19 din Directiva 78/686/CEE sunt asimilaţi titularilor uneia din diplomele, certificatele sau alte titluri în stomatologie menţionate în art. 1.

Articolul 7 Prezenta directivă se aplică, de asemenea, resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita cu titlu de salariat una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 78/686/CEE.

Articolul 8 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 18 luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Cu toate acestea, Italia ia aceste măsuri în termen de cel mult şase ani. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 9 În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE1, modificat ultima dată de Directiva 78/689/CEE2. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 10 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1978


K. von DOHNANYI

1 .JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 2 Vezi pagina 17 din prezentul Jurnal Oficial.

45

ANEXĂ

Program de studii pentru medicii dentişti

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în stomatologie trebuie să cuprindă cel puţin materiile de mai jos. Una sau mai multe din aceste materii pot fi predate în cadrul altor discipline sau în legătură cu acestea. (a) Materii de bază chimia; fizica; biologia. (b) Materii biomedicale şi materii de medicină generală anatomie; embriologie; histologie, inclusiv citologie; fiziologie; biochimie (sau chimie fiziologică); anatomie patologică; patologie generală; farmacologie; microbiologie; igienă; medicină preventivă şi epidemiologie; radiologie; fizioterapie; chirurgie generală; medicină generală, inclusiv pediatrie; oto-rino-laringologie; dermato-venerologie;

46

psihologie generală – psihopatologie – neuropatologie; anestezie. (c) Materii specific odonto-stomatologice protetică dentară; materiale şi echipamente stomatologice; stomatologie conservativă; stomatologie preventivă; anestezie şi sedare în stomatologie; chirurgie specială; patologie specială; practică clinică; pedodonţie; ortodonţie; parodontologie; radiologie dentară; ocluzie dentară şi funcţie maxilară; organizare profesională, etică şi legislaţie; aspecte sociale ale practicii dentare.

47

Nr. Celex: 31978L1026


din 18 decembrie 1978

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în medicina veterinară, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă


(78/1026/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de medic veterinar, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medicii veterinari; întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât scopul prezentei directive este recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic veterinar; întrucât, având în vedere divergenţele existente în prezent între statele membre în ceea ce priveşte modalităţile şi durata cursurilor de formare ca medic veterinar, este necesar să se prevadă anumite dispoziţii de coordonare pentru a da posibilitatea statelor membre să treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât această coordonare este realizată de Directiva Consiliului 78/1027/CEE din 25 august 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor veterinari4; întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a

1 JO C 92, 20.07.1970, p. 18. 2 JO C 19, 28.02.1972, p. 10. 3 JO C 60, 14.06.1971, p. 3. 4 Vezi pagina 7 din prezentul Jurnal Oficial.

48

formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale medicilor veterinari, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile medicilor veterinari sunt condiţionate în toate statele membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la medicii veterinari salariaţi, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I


Articolul 1 Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de medicii veterinari.

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

49

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN MEDICINA VETERINARĂ

Articolul 2

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din Directiva 78/1027/CEE şi enumerate în art. 3, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces şi exercitare a activităţilor de medic veterinar, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. În cazul în care o diplomă, un certificat sau un alt titlu menţionat în art. 3 au fost eliberate înainte de punerea în aplicare a prezentei directive, acestea trebuie însoţite de o atestare eliberată de autorităţile competente din ţara emitentă, care să certifice că diploma, certificatul sau titlul respectiv este în conformitate cu art. 1 din Directiva 78/1027/CEE.

Articolul 3 Diplomele, certificatele şi alte titluri prevăzute în art. 2 sunt următoarele: (a) în Republica Federală Germania 1. Zeugnis über die tierärztliche Staatsprüfung (certificatul examenului de stat în medicină veterinară), eliberat de autorităţile competente; 2. atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care certifică echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la pct. 1; (b) în Belgia le diplôme légal de docteur en médecine vétérinaire/wettelijk diploma van doctor in de veeartsenijkunde of doctor in de diergeneesskunde, eliberată de universităţile de stat, de comisia centrală sau de comisiile de examen de stat din universităţi; (c) în Danemarca bevis for bestået kandidateksamen i veterinaervidenskab (cand. med. vet.) (certificat care atestă promovarea examenului pentru candidaţii la medicină veterinară), eliberat „Kongelige Veterinaer - og Landbohøjskole”; (d) în Franţa le diplôme de docteur vétérinaire d'État (licenţă de stat în medicină veterinară);

50

(e) în Irlanda 1. diploma de Bachelor in/of Veterinary Medicine (MVB) 2. the Diploma of membership of the Royal College of Veterinary Surgeons (MRCVS), obţinută ca urmare a unui examen după încheierea unui ciclu complet de studii efectuat într-o şcoală veterinară din Irlanda; (f) în Italia il diploma di laurea di dottore in medicina veterinaria accompagnato dal diploma d'abilitazione all'esercizio della medicina veterinaria, eliberată de ministrul educaţiei publice pe baza constatărilor comisiilor de examen de stat competente; (g) în Luxemburg 1. le diplôme d'État de docteur en médecine vétérinaire (diploma de stat în medicină veterinară), eliberată de comisia de examen de stat şi vizată de ministrul educaţiei naţionale; 2. diplome care conferă un grad de învăţământ superior în medicină veterinară eliberate în una din ţările Comunităţii, care conferă dreptul de participare la stagiu, dar nu şi dreptul de practică, omologate de ministrul educaţiei naţionale, în conformitate cu Legea din 18 iunie 1969 privind învăţământul superior şi omologarea titlurilor şi gradelor străine, însoţite de un certificat de stagiu practic vizat de ministrul sănătăţii publice; (h) în Olanda 1. het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd diergeneeskundig examen (certificatul de atestare a promovării examenului de medicină veterinară); 2. het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd veeartsenijkundig examen (certificatul de atestare a promovării examenului de medicină veterinară); (i) în Marea Britanie diplome: - Bachelor of Veterinary Science (BVSc.); - Bachelor of Veterinary Medicine (Vet.MB sau BVet.Med.); - Bachelor of Veterinary Medicine and Surgery (BVM şi S sau BVMS); - the Diploma of membership of the Royal College of Veterinary Surgeons (MRCVS), obţinută ca urmare a unui examen după încheierea unui ciclu complet de studii efectuat într-o şcoala veterinară din Marea Britanie.

51

CAPITOLUL III

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 4

În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 78/1027/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi celelalte titluri de medic dentist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea Directivei 78/1027/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării.

CAPITOLUL IV


Articolul 5 1. Fără a aduce atingere art. 13, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 4 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, eventual, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL V


DE CĂTRE MEDICII VETERINARI


Articolul 6 1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea

52

respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 4. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 7 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.


53

Articolul 9

Documentele menţionate în art. 6, 7 şi 8 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii.

Articolul 10 1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la activităţile menţionate în art. 1, în conformitate cu art. 6, 7 şi 8, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (2), cererea de reexaminare suspendă perioada prevăzută în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. În caz contrar, statul membru gazdă poate lua măsurile impuse de faptele grave şi precise de care are cunoştinţă. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 11 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.


Articolul 12 1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. În acest scop şi pe lângă declaraţia privind prestarea de servicii menţionată în alin. (2), pentru a permite aplicarea dispoziţiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre pot impune fie înregistrarea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie profesională sau un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca această înregistrare sau afiliere să nu întârzie şi să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare.

54

Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. 2. Statul membru gazdă poate prevedea ca beneficiarul să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică o şedere temporară pe teritoriul acestui stat. Statul membru gazdă poate, în toate cazurile, să impună unui medic veterinar stabilit într-un alt stat membru o declaraţie prealabilă privind prestarea de servicii constând în eliberarea de reţete sau de certificate veterinare care nu implică examinarea animalelor, în măsura în care această practică este admisă în conformitate cu dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative, precum şi de dreptul profesional din statul membru gazdă. Statul membru gazdă care impune această declaraţie prealabilă ia măsurile necesare pentru a prevedea că declaraţia este acordată, acolo unde este cazul, pentru o serie de servicii prestate în aceeaşi regiune şi unuia sau mai multor beneficiari în cursul unei perioade nu mai lungi de un an. În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce serviciile au fost prestate. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele: - declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile în cauză în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în prezenta directivă. 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.



55

Articolul 14

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul veterinar şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 18 alin. (1). 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 15 În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolul II, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de Directiva 78/1027/CEE.



Articolul 18 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

56

Articolul 19 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 1978.

Pentru Consiliu

Preşedintele H.-D. GENSCHER

57

Nr. Celex: 31978L1027



privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor veterinari

(78/1027/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57, 66 şi 235, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în domeniul medicinii veterinare prevăzută de Directiva Consiliului 78⁄1026⁄CEE din 18 decembrie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în domeniul medicinii veterinare, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii4, caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de învăţământ; întrucât coordonarea condiţiilor de exercitare, prevăzută în prezenta directivă, nu exclude totuşi o coordonare ulterioară; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a medicilor veterinari; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între medicii veterinari salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la medicii veterinari salariaţi, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic veterinar de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altor titluri menţionate în domeniul medicinii veterinare, prevăzute în art. 3 din Directiva 78⁄1026⁄CEE, care garantează că, pe durata completă a formării, persoana respectivă a dobândit:

1 JO C 92, 20.07.1970, p. 18. 2 JO C 19, 28.02.1972, p. 10. 3 JO C 60, 14.06.1971, p. 3. 4 Vezi pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial (JO L 362, 23.12.1978).

58

(a) cunoştinţe corespunzătoare în domeniul ştiinţelor care stau la baza exercitării profesiei de medic veterinar; (b) cunoştinţe corespunzătoare despre structura şi funcţiile animalelor sănătoase, creşterea, reproducerea şi igiena lor în general, precum şi cunoştinţe despre alimentaţia lor, inclusiv tehnologia pusă în aplicare cu ocazia fabricării şi conservării alimentelor destinate animalelor; (c) cunoştinţe corespunzătoare despre comportamentul şi protecţia animalelor; (d) cunoştinţe corespunzătoare despre cauzele, natura, evoluţia, efectele, diagnosticarea şi tratarea bolilor animalelor, considerate individual sau în grup, inclusiv cunoştinţe speciale despre transmiterea acestor boli la oameni; (e) cunoştinţe corespunzătoare de medicină preventivă; (f) cunoştinţe corespunzătoare de igiena şi tehnologia producerii, fabricării şi punerii în circulaţie a produselor alimentare pentru animale sau de origine animală destinate consumului uman; (g) cunoştinţe corespunzătoare cu privire la dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative referitoare la aspectele enumerate mai sus; (h) experienţă clinică şi practică corespunzătoare sub supraveghere adecvată. 2. Această formare veterinară cuprinde în total cel puţin cinci ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral care se desfăşoară într-o universitate, o instituţie de învăţământ superior recunoscută ca având un statut echivalent sau fiind sub supravegherea unei universităţi şi care include materiile enumerate în anexă. 3. Admiterea la aceste cursuri de formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, în instituţiile universitare sau institutele de învăţământ superior recunoscute de un stat membru ca având statut echivalent. 4. Prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să autorizeze pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii diplomelor, certificatelor sau altor titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru să aibă acces la şi să exercite activităţile de medicină veterinară.

Articolul 2 Prezenta directivă se aplică, de asemenea, resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 78/1026/CEE.

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

59

Articolul 3

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, în termen de doi ani de la notificare şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 4 Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 1978.


H.-D. GENSCHER

ANEXĂ

PROGRAM DE STUDII PENTRU MEDICII VETERINARI Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în medicina veterinară trebuie să cuprindă cel puţin materiile de mai jos. Una sau mai multe din aceste materii pot fi predate în cadrul altor discipline sau în legătură cu acestea. A. Materii de bază - fizică; - chimie; - biologie animală; - biologia plantelor; - matematici aplicate ştiinţelor biologice. B. Materii specifice Grupa 1: Ştiinţe fundamentale - anatomie (inclusiv histologie şi embriologie); - fiziologie; - biochimie; - genetică;

60

- farmacologie; - farmacie; - toxicologie; - microbiologie; - imunologie; - epidemiologie; - deontologie. Grupa 2: Ştiinţe clinice - obstetrică; - patologie (inclusiv anatomie patologică); - parazitologie; - medicină clinică şi chirurgie (inclusiv anestezie); - prelegeri clinice despre diferite animale domestice, păsări şi alte specii animale; - medicină preventivă; - radiologie; - reproducere şi tulburări de reproducere; - medicină veterinară şi sănătate publică; - legislaţie în domeniul medicinii veterinare şi medicină legală; - terapeutică; - propedeutică. Grupa 3: Producţie animală - producţie animală; - nutriţie animală; - agronomie; - economie rurală; - creşterea şi sănătatea animalelor;

61

- igienă veterinară; - etologie şi protecţie animală. Grupa 4: Igienă alimentară - inspecţia şi controlul produselor alimentare pentru animale sau de origine animală; - igienă şi tehnologie alimentară; - lucrări practice (inclusiv lucrări practice în locurile de sacrificare şi de tratare a produselor alimentare). Formarea practică se poate desfăşura sub forma unui stagiu, cu condiţia ca aceasta să fie pe bază de program integral şi să se afle sub controlul direct al autorităţii sau al organismului competent şi să nu depăşească şase luni din perioada totală de cinci ani de studiu. Repartizarea instruirii teoretice şi practice între diferitele grupe de materii se face echilibrat şi în mod coordonat, astfel încât cunoştinţele şi experienţele enumerate în art. 1 alin. (1) din prezenta directivă să poată fi dobândite corespunzător pentru a permite medicilor veterinari să-şi poată îndeplini sarcinile în totalitate.

62

Nr. Celex: 31980L0154


din 21 ianuarie 1980

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de moaşă, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire

şi a libertăţii de a presta servicii

(80/154/CEE) CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57 şi 66, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de moaşă, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către moaşă; întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât ar putea părea oportun ca, simultan cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, să se ia măsuri de coordonare a condiţiilor care reglementează formarea moaşelor; întrucât această coordonare face obiectul Directivei 80/155/CEE4; întrucât, în statele membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă de posesia unei diplome de moaşă; întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă;


63

întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale moaşelor, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile moaşelor sunt condiţionate în mai multe state membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de moaşă; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la moaşele salariate; ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I


Articolul 1 1. Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de moaşă, definite de fiecare stat membru, fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 4 din Directiva 80/155/CEE, cu următoarele titluri profesionale:

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

64

în Republica Federală Germania: - „Hebamme”; în Belgia: - „accoucheuse/vroedvrouw”; în Danemarca - „jordemoder”; în Franţa: - „sage-femme”; în Irlanda: - „midwife”; În Italia: - „ostetrica”; în Luxemburg: - „sage-femme”; în Olanda: - „verloskundige”; în Marea Britanie: - „midwife”.

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MOAŞĂ

Articolul 2 1. Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele sau alte titluri de moaşă eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 alin. (1), (3) şi (4) din Directiva 80/155/CEE şi enumerate în art. 3, care respectă una din următoarele modalităţi: - formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu o durată de cel puţin trei ani:

65

- condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în obstetrică care permite admiterea în universităţi sau instituţii de învăţământ superior sau, în absenţa acesteia, care garantează un nivel echivalent de cunoştinţe; - sau urmată de practică profesională pentru care s-a eliberat atestarea menţionată în art. 4 din prezenta directivă; - formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu o durată de cel puţin doi ani sau 3 600 ore, condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent medical generalist, după cum se menţionează în art. 3 din Directiva 77/452/CEE1; - formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu durata de 18 luni sau 3 000 ore, condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent medical generalist, după cum se menţionează în art. 3 din Directiva 77/452/CEE, şi urmată de practica profesională pentru care se eliberează atestarea menţionată în art. 4 din prezenta directivă. 2. Fiecare stat membru eliberează diplome, certificate şi alte titluri recunoscute, în ceea ce priveşte dreptul de acces la şi de exercitare a activităţilor nesalariate de moaşă, având acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3 Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: (a) în Republica Federală Germania: - „Hebammenprüfungszeugnis”, eliberată de comisia de examinare desemnată de stat; - atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care certifică echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; (b) în Belgia: „diplôme d'accoucheuse/ vroedvrouwdiploma”, eliberată de şcolile înfiinţate sau aprobate de stat sau de către comisia centrală de examinare; (c) în Danemarca: „bevis for bestået jordemodereksamen”, eliberată de „Danmarks Jordemoderskole”; (d) în Franţa: „diplôme de sage-femme”, eliberată de către stat;

1 JO L 176, 15.07.1977, p. 1.

66

(e) în Irlanda: „certificate in Midwifery”, eliberat de „An Bord Altranais”; (f) în Italia: „diploma d'ostetrica”, eliberată de şcolile recunoscute de stat; (g) în Luxemburg: „diplôme de sage-femme”, eliberată de ministrul sănătăţii publice, pe baza unei decizii a comisiei de examinare; (h) în Olanda: „vroedvrouwdiploma”, eliberată de comisia de examinare desemnată de stat; (i) în Marea Britanie: „certificate of admission to the Roll of Midwives”, eliberat în Anglia şi Ţara Galilor de Central Midwives Board for England and Wales, în Scoţia de Central Midwives Board for Scotland şi în Irlanda de Nord de Northern Ireland Council for Nurses and Midwives.

Articolul 4

Atestarea prevăzută în art. 2 este eliberată de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă. Aceasta atestă că beneficiarul, după obţinerea diplomei de moaşă, a exercitat în mod satisfăcător toate activităţile de moaşă într-un spital sau în altă instituţie de sănătate aprobată în acest sens, pentru o perioadă fixă, după cum urmează: - doi ani, în cazul prevăzut în art. 2 alin. (1) prima liniuţă a doua sub-liniuţă; - un an, în cazul prevăzut în art. 2 alin. (1) a treia liniuţă.

CAPITOLUL III

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 5

1. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 80/155/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi celelalte titluri de moaşă, eliberate de statele membre respective în termen de cel mult şase luni de la notificarea prezentei directive, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 2. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 80/155/CEE, dar care, în temeiul art. 2 din prezenta directivă, trebuie recunoscute numai dacă sunt însoţite

67

de atestarea de practică profesională menţionată în art. 4, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri de moaşă eliberate de statele membre respective înainte de punerea în aplicare a prezentei directive, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză timp de cel puţin 2 ani din cei 5 ani anteriori datei eliberării atestării.

CAPITOLUL IV


Articolul 6 1. Fără a aduce atingere art. 15, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 5 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul profesional şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII DE CĂTRE MOAŞĂ


Articolul 7

1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea.

68

Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 4. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 8 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.



69

Articolul 11

1. Procedura prin care beneficiarului îi este autorizat accesul la una din activităţile menţionate în art. 1, în temeiul art. 7, 8 şi 9, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 7 alin. (3) şi art. 8 alin. (2), o cerere de reexaminare suspendă termenul prevăzut în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 12 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.


Articolul 13 1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. 2. Statul membru gazdă poate impune ca beneficiarul să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică o şedere temporară pe teritoriul său. În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce serviciile au fost prestate. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele:

70

- declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în prezenta directivă. 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.

Articolul 14 Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea reglării cu organismele de asigurare a conturilor aferente activităţilor exercitate în avantajul asiguraţilor sociali, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea beneficiarului. Totuşi, beneficiarul informează acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, ulterior, cu privire la prestarea de servicii.



Articolul 16 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 20 alin. (1).

71

3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 17

În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute Directiva 80/155/CEE.



Articolul 20 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de trei ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 21 În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE1, modificată ultima dată de Decizia 80/157/CEE2. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.


72

Articolul 22

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 1980.


G. MARCORA

73

Nr. Celex: 31980L0155


din 21 ianuarie 1980

privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă

(80/155/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57 şi 66, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, în aplicarea art. 57 din Tratat, este necesară coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la accesul la şi exercitarea activităţilor de moaşă; întrucât este necesar, din motive de sănătate publică, să se tindă în cadrul Comunităţii spre o definire comună a domeniului de activitate a membrilor profesiei în cauză şi a formării lor; întrucât, în acest sens, nu s-a considerat oportun să se impună un program de studii unificat pentru toate statele membre; întrucât, dimpotrivă, acestea ar trebui să beneficieze de totală libertate în organizarea procesului de învăţământ; întrucât, în consecinţă, cea mai bună soluţie este să se stabilească numai norme minime; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă nu exclude totuşi o coordonare ulterioară; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între moaşele salariate şi cele care exercită activităţi independente; întrucât, din acest motiv, apare , necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la moaşele salariate, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă cu titlurile menţionate în art. 1 din Directiva 80/154/CEE4 de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în obstetrică, prevăzute în art. 3 din directiva menţionată, care garantează că persoana respectivă a dobândit pe întreaga durată a perioadei de formare: (a) cunoştinţe ştiinţifice corespunzătoare pe care se bazează activitatea de moaşă, în special de obstetrică şi ginecologie;


74

(b) cunoştinţe corespunzătoare privind deontologia şi legislaţia profesională; (c) cunoştinţe aprofundate despre funcţiile biologice, anatomice şi fiziologice în domeniul obstetricii şi al nou-născuţilor şi, de asemenea, privind relaţia dintre starea de sănătate şi mediul fizic şi social al fiinţei umane şi al comportamentului ei; (d) experienţă clinică corespunzătoare obţinută în instituţii aprobate sub supravegherea unui personal calificat în obstetrică; (e) înţelegerea corespunzătoare a formării personalului medical şi a experienţei în colaborarea cu acest personal. 2. Formarea menţionată în alin. (1) cuprinde: - fie o formare specifică în obstetrică pe bază de program integral, care să cuprindă cel puţin trei ani de studii teoretice şi practice; admiterea la această formare este condiţionată de încheierea a cel puţin primilor 10 ani de formare şcolară generală; - fie o formare specifică în obstetrică pe bază de program integral, care să cuprindă cel puţin 18 luni, admiterea la acesta fiind condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent medical generalist, prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE1. 3. Formarea specifică în obstetrică prevăzută în alin. (2) prima liniuţă acoperă cel puţin materiile programului de formare menţionat în anexă. Formarea prevăzută în alin. (2) a doua liniuţă trebuie să cuprindă cel puţin materiile din programul de formare menţionat în anexă, care nu fac obiectul dintr-un curs echivalent în cadrul formării ca asistent medical generalist. 4. Statele membre asigură că instituţia care se ocupă de formarea moaşelor este răspunzătoare de coordonarea teoriei cu practica pe tot parcursul programului de studii. Instruirea teoretică şi tehnică menţionată în partea A din anexă trebuie echilibrată şi coordonată cu instruirea clinică a moaşelor, menţionată în partea B din anexa menţionată, astfel încât cunoştinţele şi experienţa enumerate în alin. (1) să poată fi dobândite în mod adecvat. Instruirea clinică a moaşelor trebuie să ia forma unor stagii controlate la locul de muncă, adică în cadrul serviciilor de sănătate dintr-un spital sau în alte servicii de sănătate aprobate de autorităţile sau organismele competente. Pe durata formării, viitoarele moaşe participă la activităţile serviciilor în cauză, în măsura în care activităţile respective contribuie la formarea lor. Ele sunt iniţiate cu privire la responsabilităţile pe care le implică activitatea de moaşă.

1 JO L 176, 15.07.1977, p. 1.

75

Articolul 2 După examinarea periodică a rezultatelor diverselor cursuri de formare prevăzute în art. 1 alin. (2), Comisia prezintă un prim raport Consiliului pentru prima dată în termen de şase ani de la notificarea prezentei directive. Examinarea în cauză este realizată cu asistenţa Comitetului consultativ pentru formarea moaşelor. În funcţie de rezultatele acestei examinări, Comisia prezintă propuneri de modificare destinate alinierii criteriilor minime prevăzute pentru cursurile de formare menţionate la condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (1) prima liniuţă prima sub-liniuţă şi a doua liniuţă din Directiva 80/154/CEE. Consiliul hotărăşte fără întârziere cu privire la aceste propuneri.

Articolul 3

Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 1, statele membre pot autoriza formarea cu frecvenţă parţială în condiţiile aprobate de autorităţile naţionale competente. Durata totală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai scurtă decât cea a formării pe bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi afectat de caracterul său parţial.

Articolul 4 Statele membre se asigură că moaşelor li se conferă cel puţin dreptul de acces la şi de exercitare a următoarelor activităţi: 1. să asigure o bună informare şi consiliere în materie de planificare familială; 2. să constate sarcina, apoi să monitorizeze sarcina normală, să efectueze examinările necesare pentru monitorizarea evoluţiei normale a sarcinii; 3. să prescrie sau să recomande examinările necesare pentru a diagnostica cât mai devreme posibil sarcinile care prezintă risc; 4. să întocmească un program de pregătire a viitorilor părinţi pentru noul lor rol, să asigure pregătirea completă în vederea naşterii şi să-i consilieze în materie de igienă şi de alimentaţie; 5. să asiste mama pe durata travaliului şi să monitorizeze starea fătului in utero prin mijloacele clinice şi tehnice corespunzătoare; 6. să coordoneze naşterea normală la apariţia capului, inclusiv, unde este cazul, o epiziotomie, iar în cazurile urgente, să coordoneze naşterea la prezentarea pelviană; 7. să recunoască semnalele de avertisment pentru o anomalie a mamei sau copilului, care necesită intervenţia unui medic şi să îl asiste pe acesta în caz de intervenţie; să ia măsurile de urgenţă necesare în absenţa medicului, în special înlăturarea manuală a placentei, eventual urmată de o examinare manuală a uterului; 8. să examineze şi să îngrijească nou-născutul; să ia orice iniţiativă necesară care se impune şi să realizeze, dacă este necesar, resuscitarea imediată;

76

9. să îngrijească şi să monitorizeze progresele mamei în perioada post-natală şi să facă mamei toate recomandările necesare, care să permită creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii; 10. să ducă la bun sfârşit tratamentul prescris de medic; 11. să întocmească rapoartele scrise necesare.

Articolul 5 Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita cu titlu salariat una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 80/154/CEE.

Articolul 6 1. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de trei ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 7

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei 75/365/CEE2, modificată ultima dată de Decizia 80/157/CEE3. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 8

În termen de cel mult 6 ani de la notificarea prezentei directive, Consiliul, hotărând la propunerea Comisiei şi după avizul Comitetului consultativ, decide dacă derogarea prevăzută în partea B pct. 3 din anexă trebuie eliminată sau dacă domeniul său ar trebui redus.

Articolul 9

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 1980.


G. MARCORA

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 2 JO L 167, 30. 06.1975, p. 19. 3 Vezi pagina 15 din prezentul Jurnal Oficial.

77

ANEXĂ

PROGRAMUL DE FORMARE A MOAŞELOR

Programul de formare pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în obstetrică constă din următoarele două părţi: A. INSTRUIREA TEORETICĂ ŞI TEHNICĂ (a) Materii de bază 1. Noţiuni fundamentale de anatomie şi fiziologie 2. Noţiuni fundamentale de patologie 3. Noţiuni fundamentale de bacteriologie, virologie şi parazitologie 4. Noţiuni fundamentale de biofizică, biochimie şi radiologie 5. Pediatrie, în special referitor la nou-născuţi 6. Igienă, educaţie sanitară, medicină preventivă, diagnosticare timpurie 7. Nutriţie şi dietetică, în special cu privire la femei, nou-născuţi şi sugari 8. Noţiuni fundamentale de sociologie şi probleme de medicină socială 9. Noţiuni fundamentale de farmacologie 10. Psihologie 11. Pedagogie 12. Legislaţie medicală şi socială şi organizare medicală 13. Deontologie şi legislaţie profesională 14. Educaţie sexuală şi planificare familială 15. Protecţia juridică a mamei şi a copilului. (b) Materii specifice activităţilor moaşelor 1. Anatomie şi fiziologie 2. Embriologie şi dezvoltarea fătului 3. Sarcină, naşterea şi puerperalitate 4. Patologie ginecologică şi obstetrică 5. Pregătire pentru naştere şi maternitate, inclusiv aspectele psihologice

78

6. Pregătirea pentru naştere (inclusiv cunoaşterea şi folosirea echipamentului tehnic de obstetrică) 7. Analgezie, anestezie şi resuscitare 8. Fiziologia şi patologia nou-născutului 9. Îngrijirea şi supravegherea nou-născutului 10. Factori psihologici şi sociali B. INSTRUIREA PRACTICĂ ŞI INSTRUIREA CLINICĂ Această instruire se face sub supraveghere corespunzătoare: 1. Consultarea femeilor însărcinate, inclusiv cel puţin 100 de examinări prenatale 2. Supravegherea şi îngrijirea a cel puţin 40 de femei însărcinate 3. Coordonarea de către studenţi a cel puţin 40 de naşteri; în cazul în care nu se poate ajunge la acest număr datorită lipsei de femei în travaliu, poate fi redus la minimum 30, cu condiţia ca studentul să asiste la 20 de naşteri suplimentar 4. Asistarea la una sau două naşteri cu prezentare pelviană 5. Experienţă în epiziotomie şi iniţierea în sutură 6. Supravegherea şi îngrijirea a 40 de femei cu sarcini la risc 7. Cel puţin 100 de examinări post-natale şi examinări ale nou-născuţilor normali 8. Supravegherea şi îngrijirea mamelor şi a nou-născuţilor, inclusiv a celor născuţi înainte de termen, după termen, cu greutatea sub cea normală şi a celor care prezintă tulburări 9. Îngrijirea cazurilor patologice din domeniile ginecologic şi obstetric şi a bolilor nou-născuţilor şi sugarilor 10. Iniţierea în îngrijirea cazurilor patologice generale din medicină şi chirurgie.

79

Nr. Celex: 31981L1057



de completare a Directivelor 75/362/CEE, 77/452/CEE, 78/686/CEE şi 78/1026/CEE privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic,

asistent medical generalist, medic dentist şi medic veterinar, cu privire la drepturile dobândite

(81/1057/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57 şi 66, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât în Directivele 75/362/CEE4, 77/452/CEE5, 78/686/CEE6 şi 78/1026/CEE7 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, asistent medical generalist, medic dentist şi medic veterinar, care cuprind măsuri de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, dispoziţiile privind drepturile dobândite fac referire la diplome, certificate şi alte titluri de medic, asistent medical generalist, medic dentist şi medic veterinar, eliberate de statele membre anterior punerii în aplicare a directivelor menţionate; întrucât, în consecinţă, aceste dispoziţii nu includ în mod expres diplomele, certificatele şi alte titluri care constituie dovezi ale unei formări care nu respectă cerinţele minime de formare prevăzute în Directivele 75/363/CEE8, 77/453/CEE9, 78/687/CEE10 şi 78/1027/CEE11 şi care s-a încheiat după punerea în aplicare a directivelor menţionate, dar care a debutat înaintea punerii lor în aplicare; întrucât este necesar ca această omisiune să fie remediată, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

1 JO C 121, 23.05.1981, p. 3. 2 JO C 172, 13.07.1981, p. 114. 3 JO C 185, 27.07.1981, p. 7. 4 JO L 167, 30.06.1975, p. 1. 5 JO L 176, 15.07.1977, p. 1. 6 JO L 233, 24.08.1978, p. 1. 7 JO L 362, 23.12.1978, p. 1. 8 JO L 167, 30.06.1975, p. 14. 9 JO L 176, 15.07.1977, p. 8. 10 JO L 233, 24.08.1978, p. 10. 11 JO L 362, 23.12.1978, p. 7.

80

Articolul 1

Art. 9 alin. (1) şi (2) din Directiva 75/362/CEE, art. 4 din Directiva 77/452/CEE, art. 7 alin. (1) şi (2) din Directiva 78/686/CEE şi art. 4 din Directiva 78/1026/CEE se aplică, de asemenea, diplomelor, certificatelor şi altor titluri care constituie dovezi ale unei formări care nu respectă cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1, 2, 3, 4, şi 5 din Directiva 75/363/CEE, art. 1 din Directiva77/453/CEE, art.1, 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi art.1 din Directiva 78/1027/CEE şi care s-a încheiat după punerea în aplicare a directivelor menţionate, dar care a debutat înaintea punerii lor în aplicare.

Articolul 2

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 iunie 1982 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 3

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 14 decembrie 1981.

Pentru Consiliu

Preşedintele G. HOWE

81

Nr. Celex: 31985L0384


din 10 iunie 1985

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă


(85/384/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, -------------------------------------------------------------------------------------------------------------- având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 57 şi 66, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a exercita activităţi în domeniul arhitecturii, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii în ceea ce priveşte activităţile din domeniul arhitecturii; întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât creaţia arhitecturală, calitatea construcţiilor, integrarea lor armonioasă în mediul înconjurător, respectul pentru peisajele naturale şi urbane, precum şi pentru patrimoniul colectiv şi privat sunt de interes public; întrucât, aşadar, recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri trebuie să se bazeze pe criterii calitative şi cantitative care să garanteze că titularii diplomelor, certificatelor şi altor titluri recunoscute sunt în măsură să înţeleagă şi să pună în practică nevoile indivizilor, grupurilor sociale şi colectivităţilor în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului, proiectarea, organizarea şi realizarea construcţiilor, conservarea şi valorificarea patrimoniului construit şi protecţia echilibrelor naturale;

1 JO C 239, 04.10.1967, p. 15. 2 JO C 72, 19.07.1968, p. 3. 3 JO C 24, 22.03.1968, p. 3.

82

întrucât metodele de formare a celor care profesează în domeniul arhitecturii sunt în prezent foarte diversificate; întrucât, cu toate acestea, trebuie prevăzută o convergenţă a formării în vederea exercitării activităţilor aferente titlului profesional de arhitect; întrucât, în unele state membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de arhitectură de posesia unei diplome în arhitectură; întrucât, în alte state membre în care nu există această condiţie, dreptul de a deţine titlul profesional de arhitect este totuşi reglementat prin lege; întrucât, în cele din urmă, în unele state în care nu se aplică nici unul din cele două cazuri de mai sus, sunt în curs de elaborare dispoziţii legale şi de reglementare cu privire la accesul şi exercitarea acestor activităţi cu titlul profesional de arhitect; întrucât, în consecinţă, în acele state membre încă nu s-au stabilit condiţiile privind accesul şi exercitarea unor astfel de activităţi; întrucât recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri presupune că aceste diplome, certificate şi alte titluri autorizează accesul şi exercitarea anumitor activităţi în statul membru care le-a eliberat; întrucât, în consecinţă, recunoaşterea anumitor atestări în temeiul prezentei directive trebuie să continue să rămână în vigoare numai în măsura în care titularilor lor, în conformitate cu dispoziţiile legale care trebuie adoptate în statele membre care au eliberat atestările în cauză, li se va autoriza accesul la activităţi cu titlul profesional de arhitect; întrucât obţinerea titlului profesional legal de arhitect este condiţionată, în unele state membre, pe lângă posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu, de absolvirea unui stagiu profesional; întrucât, având în vedere că încă nu există convergenţă între statele membre pe acest plan, pentru a preveni eventualele dificultăţi, este necesară recunoaşterea ca o condiţie suficientă a unei experienţe practice adecvate, cu o durată egală, dobândită într-un alt stat membru; întrucât referirea din art. 1 alin. (2) la „activităţi în domeniul arhitecturii exercitate în mod obişnuit cu titlul profesional de arhitect”, justificată de situaţia existentă în anumite state membre, are doar rolul de a indica domeniul de aplicare a prezentei directive, fără a avea pretenţia să ofere o definiţie juridică a activităţilor din domeniul arhitecturii; întrucât, în majoritatea statelor membre, activităţile din domeniul arhitecturii sunt exercitate, de drept sau de fapt, de către persoane care posedă fie doar titlul de arhitect, fie titlul de arhitect însoţit de alt apelativ, fără ca aceste persoane să beneficieze de un monopol asupra exercitării activităţilor respective, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare; întrucât activităţile menţionate anterior sau numai unele dintre ele pot fi exercitate şi de către membri ai altor profesii, în special ingineri, care au beneficiat de o formare specială în industria construcţiilor; întrucât recunoaşterea reciprocă a calificărilor va facilita accesul şi exercitarea activităţilor respective; întrucât, în unele state membre, există dispoziţii legale care autorizează eliberarea titlului profesional legal de arhitect, cu titlu de excepţie şi prin derogare de la condiţiile necesare în mod obişnuit pentru obţinerea titlului profesional legal de arhitect, anumitor personalităţi din domeniu, care sunt foarte puţin numeroase şi ale căror lucrări evidenţiază un talent arhitectural excepţional; întrucât cazul acestor arhitecţi trebuie reglementat de prezenta directivă, în special datorită faptului că aceştia se bucură în mod frecvent de o reputaţie internaţională; întrucât recunoaşterea mai multor diplome, certificate şi alte titluri existente, menţionate în art. 10, 11 şi 12, are ca obiect să permită titularilor acestora să se stabilească sau să presteze

83

servicii în alte state membre, cu efect imediat; întrucât introducerea bruscă a acestei dispoziţii în Marele Ducat al Luxemburgului ar putea provoca, date fiind dimensiunile reduse ale teritoriului său, denaturări ale concurenţei şi ar dezorganiza exercitarea profesiei; întrucât, în consecinţă, pare justificat să se acorde acestui stat membru un termen de adaptare suplimentar; întrucât, având în vedere faptul că o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri nu implică în mod necesar echivalenţa materială a formărilor la care se referă aceste diplome, utilizarea unui titlu de formare ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din statul membru de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât dispoziţiile naţionale cu privire la moralitate şi onorabilitate pot fi aplicate ca norme privind accesul la activităţi, dacă are loc stabilirea; întrucât, în aceste condiţii, trebuie făcută o distincţie între cazurile în care persoanele respective nu au mai exercitat niciodată activităţi în domeniul arhitecturii şi cele în care acestea au exercitat deja astfel de activităţi într-un alt stat membru; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate din domeniul arhitecturii, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate în ceea ce priveşte moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile în domeniul arhitecturii sunt condiţionate în mai multe state membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către persoane independente sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la salariaţii care profesează în domeniul arhitecturii; întrucât prezenta directivă introduce recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care conferă acces la activităţi profesionale, fără o coordonare concomitentă a dispoziţiilor naţionale cu privire la formare; întrucât, pe lângă acestea, numărul membrilor profesiei respective variază în mod considerabil de la un stat membru la altul; întrucât, în

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

84

aceste condiţii, aplicarea prezentei directive în primii ani trebuie urmărită cu o atenţie deosebită de către Comisie, --------------------------------------------------------------------------------------------------------------ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: --------------------------------------------------------------------------------------------------------------

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------CAPITOLUL I


Articolul 1

1. Prezenta directivă se aplică activităţilor din domeniul arhitecturii. 2. În sensul prezentei directive, activităţile din domeniul arhitecturii sunt cele exercitate în mod obişnuit cu titlul profesional de arhitect. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI CARE CONFERĂ ACCESUL LA ACTIVITĂŢI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII CU TITLUL PROFESIONAL DE

ARHITECT

Articolul 2 Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri obţinute în urma unei formări care respectă cerinţele de la art. 3 şi 4, eliberate resortisanţilor statelor membre de către alte state membre, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces şi de exercitare a activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, în condiţiile stabilite în art. 23 alin. (1) acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3 Formările care conduc la obţinerea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri menţionate în art. 2 sunt asigurate de cursuri universitare al căror element principal îl constituie arhitectura. Aceste cursuri trebuie să menţină echilibrul între aspectele teoretice şi practice ale formării în arhitectură şi să asigure dobândirea: 1. unei capacităţi de a crea proiecte arhitectonice care să îndeplinească atât cerinţele estetice, cât şi cerinţele tehnice; 2. unor cunoştinţe adecvate despre istorie şi teoriilor arhitecturii, precum şi a artelor, tehnologiilor şi ştiinţelor umane conexe; 3. unor cunoştinţe privind artele frumoase ca factori de influenţă asupra calităţii concepţiei arhitectonice; 4. unor cunoştinţe adecvate de urbanism, planificare şi tehnici aplicate în procesul de planificare;

85

5. unei capacităţi de înţelegere a relaţiilor dintre oameni şi creaţiile arhitectonice, pe de o parte, şi dintre acestea şi mediu, pe de altă parte, precum şi a necesităţii de a armoniza creaţiile arhitecturale şi spaţiile în funcţie de necesităţile şi dimensiunea umană, 6. unei capacităţi de înţelegere a profesiei de arhitect şi a rolului său în societate, în special în elaborarea de proiecte care să ţină cont de factorii sociali, 7. unor cunoştinţe despre metodele de cercetare şi de pregătire a proiectului de construcţie, 8. unei capacităţi de a înţelege aspectele de concepţie structurală, de construcţie şi de inginerie civilă legate de proiectarea construcţiilor, 9. unor cunoştinţe adecvate privind problemele fizice şi tehnologiile, precum şi funcţiile construcţiilor, pentru a asigura elementele de confort interior şi protecţie climatică, 10. capacităţii tehnice care să permită proiectarea unor construcţii care să îndeplinească cerinţele utilizatorilor, respectând constrângerile impuse de factorii de cost şi reglementările din domeniul construcţiilor, 11. unor cunoştinţe adecvate privind sectoarele, organizaţiile, reglementările şi procedurile implicate în execuţia proiectelor de construcţii şi integrarea planurilor în urbanistica generală.

Articolul 4 1. Formarea menţionată în art. 2 trebuie să îndeplinească cerinţele definite în art. 3, precum şi următoarele condiţii: (a) durata totală a perioadei de formare trebuie să cuprindă cel puţin patru ani de studii pe bază de program integral într-o universitate sau o instituţie de învăţământ comparabilă sau cel puţin şase ani de studii într-o universitate sau o instituţie de învăţământ comparabilă, dintre care cel puţin trei ani trebuie să fie pe bază de program integral; (b) această formare trebuie încheiată cu promovarea unui examen de nivel universitar. Prin derogare de la dispoziţiile primului paragraf, este recunoscută ca respectând dispoziţiile art. 2 formarea cu o durată de trei ani în „Fachhochschulen” din Republica Federală Germania, existentă la data notificării prezentei directive, care îndeplineşte cerinţele definite în art. 3 şi care permite accesul la activităţile menţionate în art. 1 în acel stat membru cu titlul profesional de arhitect, cu condiţia ca această formare să fie completată de o perioadă de experienţă profesională de patru ani în Republica Federală Germania, atestată de un certificat eliberat de ordinul profesional la care este înregistrat arhitectul care doreşte să beneficieze de dispoziţiile prezentei directive. Ordinul profesional trebuie să stabilească în prealabil că lucrările realizate de arhitectul respectiv în domeniul arhitecturii reprezintă o probă concludentă a aplicării tuturor cunoştinţelor menţionate în art. 3. Acest certificat este eliberat conform aceleiaşi proceduri ca şi cea aplicată pentru înregistrarea în tabelul ordinului profesional. Pe baza experienţei acumulate şi ţinând cont de evoluţia formărilor în domeniul arhitecturii, în termen de opt ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf, Comisia prezintă Consiliului un raport asupra aplicării acestei derogări şi propunerile

86

adecvate asupra cărora Consiliul hotărăşte în conformitate cu procedurile prevăzute de Tratat în termen de şase luni. 2. Este recunoscută ca îndeplinind dispoziţiile art. 2, în cadrul promovării sociale sau al studiilor universitare cu frecvenţă parţială, şi formarea care îndeplineşte cerinţele definite în art. 3 şi este încheiată cu promovarea unui examen în arhitectură de către o persoană care lucrează de cel puţin şapte ani în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a unei firme de arhitectură. Acest examen trebuie să fie de nivel universitar şi să fie echivalent cu examenul final menţionat la alin. (1) lit. (b).

Articolul 5 1. Sunt consideraţi ca îndeplinind condiţiile necesare pentru exercitarea activităţilor menţionate în art. 1, cu titlul profesional de arhitect, resortisanţii unui stat membru autorizaţi să utilizeze acest titlu în aplicarea unei legi care oferă autorităţii competente dintr-un stat membru posibilitatea de a elibera acest titlu resortisanţilor statelor membre care s-au distins în special prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. 2. În cazul persoanelor menţionate la alin. (1), un certificat eliberat de statul membru de origine sau de provenienţă constituie proba calităţii de arhitect.

Articolul 6 Sunt recunoscute, în condiţiile prevăzute în art. 2, atestările eliberate de autorităţile competente din Republica Federală Germania, care confirmă echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente din Republica Democrată Germană cu titlurile prevăzute în articolul menţionat.

Articolul 7 1. Fiecare stat membru trebuie să comunice, cât mai curând posibil, simultan cu celelalte state membre şi cu Comisia, lista diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care sunt eliberate pe teritoriul său şi care îndeplinesc criteriile prevăzute în art. 3 şi 4, precum şi instituţiile şi autorităţile care le eliberează. Prima listă este transmisă în termen de 12 luni de la notificarea prezentei directive. Fiecare stat membru comunică, de asemenea, orice modificări intervenite în ceea ce priveşte diplomele, certificatele şi alte titluri care sunt eliberate pe teritoriul său, în special cele care nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute în art. 3 şi 4. 2. Listele şi actualizările acestora sunt publicate de către Comisie cu scop informativ în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene după expirarea unui termen de trei luni de la comunicarea acestora. Cu toate acestea, în cazurile prevăzute în art. 8, publicarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu trebuie amânată. Listele consolidate sunt publicate periodic de către Comisie.

Articolul 8 Dacă un stat membru sau Comisia se îndoieşte că o diplomă, un certificat sau un alt titlu îndeplineşte criteriile prevăzute în art. 3 şi 4, Comisia sesizează Comitetului consultativ

87

privind formarea în domeniul arhitecturii în termen de trei luni de la comunicarea efectuată în temeiul art. 7 alin. (1). Comitetul emite un aviz în termen de trei luni. Diploma, certificatul sau alt titlu trebuie publicate în termen de trei luni de la emiterea avizului sau la expirarea termenului de emitere a acestuia, cu excepţia a două cazuri: - în cazul în care statul membru care a eliberat-o decide să modifice comunicarea efectuată în conformitate cu art. 7 alin. (1) sau - în cazul în care un stat membru sau Comisia pun în aplicare art. 169 sau 170 din Tratat în vederea sesizării Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Articolul 9 1. Comitetul consultativ poate fi sesizat de un stat membru sau de către Comisie ori de câte ori un stat membru sau Comisia se îndoieşte că o diplomă, un certificat sau un alt titlu inclus pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene mai îndeplineşte cerinţele de la art. 3 şi 4. Comitetul emite un aviz în termen de trei luni. 2. Comisia retrage o diplomă de pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene fie cu acordul statului membru respectiv, fie ca urmare a unei hotărâri a Curţii de Justiţie.

CAPITOLUL III

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI CARE CONFERĂ ACCESUL LA ACTIVITĂŢI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII, ÎN TEMEIUL DREPTURILOR

DOBÂNDITE SAU AL DISPOZIŢIILOR NAŢIONALE EXISTENTE

Articolul 10 Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri prevăzute în art. 11, eliberate de celelalte state membre resortisanţilor statelor membre care sunt deja în posesia acestor calificări la data notificării prezentei directive sau ale căror studii care permit obţinerea acestor diplome, certificate şi alte titluri încep cel mai târziu în cursul celui de-al treilea an universitar ce urmează notificării menţionate anterior, chiar dacă aceste calificări nu îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în capitolul II, acordându-le, în ceea ce priveşte accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 şi cu respectarea art. 23, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv în domeniul arhitecturii.

Articolul 11 Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 10 sunt următoarele:

88

(a) în Germania - diplomele eliberate de şcolile superioare de arte frumoase [Dipl.-Ing., Architekt (HfbK)]; - diplomele eliberate de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale „Technische Hochschulen”, universităţilor tehnice, universităţilor şi, în măsura în care aceste instituţii au fost regrupate în „Gesamthochschulen”, ale „Gesamthochschulen”, (Dipl.-Ing. şi orice alte titluri care vor fi eliberate ulterior titularilor acestor diplome); - diplomele eliberate de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale „Fachhochschulen” şi, în măsura în care aceste instituţii au fost regrupate în „Gesamthochschulen”, de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale „Gesamthochschulen”, însoţite, în cazurile în care durata studiilor este mai mică de patru ani, dar de cel puţin trei ani, de un certificat prin care se atestă o perioadă de experienţă profesională de patru ani în Republica Federală Germania, eliberat de ordinul profesional în conformitate cu art. 4 alin. (1) al doilea paragraf (Ingenieur grad. şi orice alte titluri ce vor fi eliberate ulterior titularilor acestor diplome); - certificatele (Prüfungszeugnisse) eliberate înainte de 1 ianuarie 1973 de catedrele de arhitectură ale „Ingenieurschulen” şi ale „Werkkunstschulen”, însoţite de o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că persoana respectivă şi-a obţinut calificările oficiale în conformitate cu art. 13; (b) în Belgia - diplomele eliberate de şcolile superioare naţionale de arhitectură sau de institutele superioare de arhitectură (architecte - architect); - diplomele eliberate de şcoala superioară provincială de arhitectură din Hasselt (architect); - diplomele eliberate de academiile regale de arte frumoase (architecte - architect); - diplomele eliberate de „écoles Saint-Luc” (architecte - architect); - diplomele universitare în construcţii civile, însoţite de un certificat de stagiu eliberat de ordinul arhitecţilor care conferă titularului dreptul de utilizare a titlului profesional de arhitect (architecte - architect); - diplomele de arhitect eliberate de comisia de examinare centrală sau de stat pentru arhitectură (architecte - architect); - diplomele de constructor civil-arhitect şi diplomele de inginer-arhitect eliberate de facultăţile de ştiinţe aplicate ale universităţilor şi de Facultatea Politehnică din Mons (ingénieur-architecte, ingénieur-architect); (c) în Danemarca - diplomele eliberate de şcolile naţionale de arhitectură din Copenhaga şi Århus (architekt);

89

- certificatul de aptitudini eliberat de Comisia arhitecţilor conform Legii nr. 202 din 28 mai 1975 (registreret arkitekt); - diplomele eliberate de şcolile superioare de construcţii civile (bygningskonstruktør), însoţite de o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că persoana respectivă a promovat un test privind titlurile sale de formare, în conformitate cu art. 13; (d) în Franţa - diplomele de arhitect recunoscute de guvern, eliberate până în 1959 de Ministerul educaţiei naţionale şi ulterior de Ministerul afacerilor culturale (architecte DPLG); - diplomele eliberate „Ecole spéciale d'architecture” (architecte DESA); - diplomele eliberate începând din anul 1955 de către catedra de arhitectură a „École nationale supérieure des arts et industries de Strasbourg” (fostă „École nationale d'ingénieurs de Strasbourg”) (architecte ENSAIS); (e) în Grecia - diplomele de inginer-arhitect eliberate de METSOVION POLYTECHNION din Atena, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; - diplomele de inginer-arhitect eliberate de ARISTOTELION PANEPISTIMION din Salonic, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; - diplomele de inginer-constructor civil eliberate de METSOVION POLYTECHNION din Atena, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; - diplomele de inginer-constructor civil eliberate de ARISTOTELION PANEPISTIMION din Salonic, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; - diplomele de inginer-constructor civil eliberate de PANEPISTIMION THRAKIS, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; - diplomele de inginer-constructor civil eliberate de PANEPISTIMION PATRON, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; (f) în Irlanda - licenţa de „Bachelor of Architecture” decernată de „National University of Ireland” [B. Arch. (N.U.I.)] absolvenţilor licenţiaţi ai „University College” din Dublin; - diploma de nivel universitar în arhitectură decernată de „College of Technology”, Bolton Street, Dublin (Diplom. Arch.);

90

- certificatul de membru asociat al „Royal Institute of Architects of Ireland”, (ARIAI); - certificatul de membru al „Royal Institute of Architects of Ireland”, (MRIAI); (g) în Italia - diplomele de „laurea in architettura” eliberate de universităţi, institute politehnice şi institutele superioare de arhitectură din Veneţia şi Reggio-Calabria, însoţite de diploma care conferă titularului dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect, eliberată de Ministerul educaţiei publice după ce candidatul a promovat, înaintea unei comisii competente, examenul de stat care îi conferă dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect (dott. Architetto); - diplomele de „laurea in ingegneria” în domeniul construcţiilor civile („sezione costenzione civile”), eliberate de universităţi şi institute politehnice, însoţite de diploma care conferă titularului dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect, eliberată de Ministerul educaţiei publice după ce candidatul a promovat, înaintea unei comisii competente, examenul de stat care îi conferă dreptul de a exercita în mod independent profesia (dott. Ing. Architetto sau dott. Ing. in ingegneria civile); (h) în Olanda - atestarea care certifică promovarea examenul de licenţă în arhitectură, eliberată de catedrele de arhitectură ale şcolilor tehnice superioare din Delft sau Eindhoven (bouwkundig ingenieur); - diplomele eliberate de academiile de arhitectură recunoscute de stat (architect); - diplomele eliberate până în 1971 de fostele instituţii de învăţământ superior în arhitectură (Hoger Bouwkunstonderricht) (architect HBO); - diplomele eliberate până în anul 1970 de fostele instituţii de învăţământ superior în arhitectură (Voortgezet Bouwkunstonderricht) (architect VBO); - atestarea care certifică promovarea examenului organizat de Consiliul arhitecţilor al „Bond van Nederlandse Architecten” (Ordinul arhitecţilor olandezi, BNA) (architect); - diploma de la „Stichtung Institut voor Architectuur” (Fundaţia „Institutul de Arhitectură”) (IVA) eliberată la absolvirea unui curs organizat de această fundaţie şi care se întinde pe durata a minimum patru ani (architect), însoţită de o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că persoana respectivă a promovat un test privind titlurile sale de formare în conformitate cu art. 13; - o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că, anterior datei intrării în vigoare a prezentei directive, persoana respectivă a promovat examenul „Kandidaat in de bouwkunde”, organizat de şcoala tehnică superioară din Delft sau din Eindhoven şi că, pe o perioadă de cel puţin cinci ani imediat înainte de data respectivă, a exercitat activităţi în domeniul arhitecturii, a căror natură şi importanţă garantează, conform criteriilor recunoscute în Olanda, o competenţă suficientă pentru exercitarea funcţiilor respective (architect);

91

Atestările menţionate la liniuţele a şaptea şi a opta nu mai trebuie recunoscute după data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale şi de reglementare privind accesul şi exercitarea activităţilor din domeniul arhitecturii cu titlul profesional de arhitect, în măsura în care, în conformitate cu aceste dispoziţii, atestările respective nu permit accesul la aceste activităţi cu titlul profesional menţionat; (i) în Marea Britanie - titlurile conferite ca urmare a promovării unui examen la: - „Royal Institute of British Architects”; - şcolile de arhitectură ale: - universităţilor, - politehnicilor, - colegiilor, - academiilor, - şcolilor de tehnologie şi arte, care, la data adoptării prezentei directive, au fost sau sunt recunoscute de „Architects Registration Council” din Regatul Unit în scopul înscrierii în Registrul profesiei (Architect); - un certificat care prevede faptul că titularul său are un drept dobândit de a-şi păstra titlul profesional de arhitect în temeiul secţiunii 6 alin. (1) lit. (a), 6 alin. (1) lit. (b) sau 6 alin. (1) lit. (d) din Legea privind înregistrarea arhitecţilor din 1931 (Architect); - un certificat care prevede faptul că titularul său are un drept dobândit de a-şi păstra titlul profesional de arhitect în temeiul secţiunii 2 din Legea privind înregistrarea arhitecţilor din 1938 (Architect).

Articolul 12 Fără a aduce atingere art. 10, fiecare stat membru recunoaşte, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv în domeniul arhitecturii: - atestările eliberate resortisanţilor statelor membre de către statele membre în care există, la data notificării prezentei directive, reglementări privind accesul şi exercitarea activităţilor prevăzute în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, care precizează că titularul a fost autorizat să utilizeze titlul profesional de arhitect anterior punerii în aplicare a prezentei directive şi a desfăşurat în mod efectiv activităţile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel puţin trei ani consecutivi în cursul ultimilor cinci ani ce preced data eliberării atestărilor. - atestările eliberate resortisanţilor statelor membre de către statele membre care, între momentul notificării şi acela al punerii în aplicare a directivei, introduc reglementări privind

92

accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, certificând faptul că titularul a fost autorizat să utilizeze titlul profesional de arhitect în momentul punerii în aplicare a prezentei directive şi a desfăşurat în mod efectiv activităţile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel puţin trei ani consecutivi în cursul ultimilor cinci ani ce preced data eliberării atestărilor.

Articolul 13 Testarea privind titlurile de formare menţionată în art. 11 lit. (a) a patra liniuţă, lit. (c) a treia liniuţă şi lit. (h) a şasea liniuţă trebuie să includă o evaluare a planurilor întocmite şi realizate de candidat în cursul exercitării efective a activităţilor menţionate în art. 1 timp de cel puţin şase ani.

Articolul 14 Sunt recunoscute, în condiţiile prevăzute în art. 11, atestările autorităţilor competente din Republica Federală Germania care confirmă echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente din Republica Democrată Germană cu titlurile care figurează în articolul menţionat.

Articolul 15 Fără a aduce atingere art. 15, Marele Ducat al Luxemburgului este autorizat să suspende aplicarea art. 10, 11 şi 12 cu privire la recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor titluri neuniversitare, pentru a evita denaturarea concurenţei, în cursul unei perioade de tranziţie de patru ani şi jumătate de la data notificării prezentei directive. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------

CAPITOLUL IV


Articolul 16 1. Fără a aduce atingere art. 23, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în capitolul II sau III să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

93

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI

DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII


Articolul 17 1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu eliberează documentul justificativ menţionat în alin. (2), acest document poate fi înlocuit de o declaraţie sub jurământ – sau, în statele unde nu există prevederi privind declaraţia sub jurământ, o declaraţie solemnă – a persoanei respective în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau, unde este cazul, a unui notar sau organism profesional calificat din statul de origine sau de provenienţă; o astfel de autoritate sau notar emite un certificat care atestă autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne. 4. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv sau de informaţii incorecte conţinute în declaraţia menţionată în alin. (3) şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 5. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 18 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă

94

informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale privind exercitarea profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta exercitarea activităţii în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 19 Documentele menţionate în art. 17 şi 18 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii.

Articolul 20 1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la una din activităţile menţionate în art. 1, în conformitate cu art. 17 şi 18, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 17 alin. (4) şi art. 18 alin. (2), o cerere de reexaminare suspendă termenul prevăzut în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 21 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.


Articolul 22

1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o

95

organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. În acest scop şi pe lângă declaraţia privind prestarea de servicii menţionată în alin. (2), pentru a permite aplicarea dispoziţiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre pot impune fie înscrierea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie sau la un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca această înregistrare să nu întârzie sau să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare. Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. -------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 2. Statul membru gazdă poate impune ca beneficiarul să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică realizarea unui proiect pe teritoriul său. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele: - declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză şi care îndeplinesc criteriile menţionate în capitolul II sau III din prezenta directivă; - dacă este cazul, atestarea menţionată în art. 23 alin. (2). 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- C. Dispoziţii comune privind dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii

Articolul 23

1. Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional de arhitect cu privire la una dintre activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii celorlalte state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în capitolul II sau ale căror diplome, certificate sau alte titluri menţionate în art. 11 au fost recunoscute în temeiul art. 10, folosesc titlul

96

profesional al statului membru gazdă şi folosesc şi titlul abreviat, dacă este cazul, după ce au îndeplinit condiţiile de stagiu impuse în statul respectiv. 2. Dacă, într-un stat membru, accesul sau exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect este condiţionată, pe lângă îndeplinirea cerinţelor prevăzute în capitolul II sau posesia unor diplome, certificate sau a altor titluri menţionate în art. 11, de efectuarea unei perioade determinate de stagiu profesional, statul membru respectiv trebuie să accepte ca dovadă suficientă o atestare a statului membru de origine sau de provenienţă conform căreia a fost dobândită o experienţă practică corespunzătoare în statul membru de origine. Certificatul prevăzut în art. 4 alin. (1) al doilea paragraf este recunoscut ca dovadă suficientă în sensul prezentului alineat.

Articolul 24 1. În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite una din activităţile menţionate în art. 1 să probeze faptul că nu au fost anterior declaraţi în faliment şi informaţiile furnizate în conformitate cu art. 17 şi 18 nu conţin o probă în acest sens, statul acceptă din partea beneficiarilor o declaraţie sub jurământ – sau, în statele în care nu se prevede declaraţia sub jurământ, o declaraţie solemnă – depusă de persoana respectivă înaintea unei autorităţi judiciare sau administrative competente, a unui notar sau a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de provenienţă care eliberează o atestare certificând autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne. În cazurile în care trebuie probată capacitatea financiară în statul membru gazdă, statul membru respectiv trebuie să accepte atestările eliberate de bănci din alte state membre ca fiind echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său. 2. Documentele menţionate în alin. (1) trebuie prezentate în termen de cel mult trei luni de la data eliberării acestora.

Articolul 25 1. În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite una din activităţile menţionate în art. 1 să probeze faptul că sunt asiguraţi împotriva consecinţelor financiare ale răspunderii profesionale, statul respectiv trebuie să accepte atestările eliberate de organismele de asigurări din alte state ca fiind echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său. Această atestare trebuie să precizeze că asigurătorul a respectat dispoziţiile legale şi de reglementare în vigoare în statul membru gazdă în ceea ce priveşte modalităţile şi extinderea garanţiei. 2. Atestarea menţionată în alin. (1) trebuie prezentată în termen de cel mult trei luni de la data eliberării lor.

Articolul 26 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţiile şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii.

97

2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf. 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al clienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 27 În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III.

Articolul 28 În termenul prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf, statele membre desemnează autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.


Articolul 30 În termen de cel mult trei ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf, Comisia reexaminează prezenta directivă pe baza experienţei acumulate şi, dacă este necesar, prezintă Consiliului propuneri de modificare, după consultarea Comitetului consultativ. Consiliul examinează aceste propuneri în termen de un an.

Articolul 31 1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în termen de 24 de luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Totuşi, statele membre dispun de un termen de trei ani de la data notificării menţionate pentru a se conforma dispoziţiilor art. 22. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

98

Articolul 32

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 10 iunie 1985. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Pentru Consiliu Preşedintele M. FIORET

99

Nr. Celex: 31985L0432


din 16 septembrie 1985

privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la anumite activităţi din domeniul farmaciei

(85/432/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49 şi 57, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât titularii unei diplome, ai unui certificat sau ai altui titlu în farmacie sunt, din acest motiv, specialişti în domeniul medicamentelor şi, în principiu, trebuie să aibă acces în toate statele membre la o gamă minimă de activităţi în acest domeniu; întrucât, pentru definirea acestei game minime, prezenta directivă, pe de o parte, nu are ca efect limitarea activităţilor accesibile farmaciştilor în statele membre, în special cu privire la analizele medicale biologice şi, pe de altă parte, nu creează în profitul membrilor acestei profesii nici un monopol, crearea unui monopol continuând să ţină numai de competenţa statelor membre; întrucât, pe de altă parte, prezenta directivă nu asigură coordonarea tuturor condiţiilor privind accesul şi exercitarea activităţilor din domeniul farmaciei; întrucât, în special, distribuţia geografică a farmaciilor şi monopolul privind eliberarea de medicamente continuă să ţină de competenţa statelor membre; întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în farmacie, prevăzute în Directiva Consiliului 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în farmacie, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire pentru anumite activităţi din domeniul farmaciei4, caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de învăţământ; întrucât prezenta directivă nu împiedică statele membre să impună condiţii de formare suplimentare pentru accesul la activităţile neincluse în gama minimă de activităţi coordonată; întrucât, din acest motiv, un stat membru gazdă care stabileşte asemenea condiţii le poate impune resortisanţilor statelor membre titulari ai uneia din diplomele menţionate în art. 4 din Directiva 85/433/CEE;

1 JO C 35, 18.02.1981, p. 3. 2 JO C 277, 17 10.1983, p. 160. 3 JO C 230, 10.09.1981, p. 10.

4 Vezi pagina 37 din prezentul Jurnal Oficial.

100

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la calificările profesionale; întrucât, în ceea ce priveşte aceste calificări, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între membrii profesiei care îşi exercită activitatea ca salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; întrucât, din acest motiv, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la persoanele salariate; întrucât, în statele membre, se asigură perfecţionarea profesională în anumite domenii ale farmaciei care au scopul de a aprofunda anumite cunoştinţe dobândite pe parcursul formării farmaciştilor; întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi altor titluri de farmacist specialist şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii pe toţi membrii acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, trebuie realizată o anumită coordonare a condiţiilor de formare ca farmacist specialist, în cazul în care există formări specializate comune mai multor state membre care pot constitui o condiţie pentru utilizarea titlului de specializare, fără ca această formare să reprezinte o condiţie pentru accesul la activităţile incluse în gama minimă de activităţi coordonată; întrucât o astfel de coordonare nu pare a fi posibilă în acest stadiu, dar constituie, împreună cu recunoaştere reciprocă aferentă, un obiectiv care trebuie atins cât mai curând posibil, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 1. Statele membre se asigură că titularii unei diplome, ai unui certificat sau ai altui titlu universitar sau echivalent în farmacie care îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 2 sunt abilitate să aibă acces la şi să exercite cel puţin activităţile menţionate în alin. (2), sub rezerva, dacă este cazul, cerinţei de experienţă profesională suplimentară. 2. Activităţile menţionate în alin. (1) sunt: - pregătirea formei farmaceutice a medicamentelor; - fabricarea şi controlul medicamentelor; - controlul medicamentelor într-un laborator de control al medicamentelor; - stocarea, păstrarea şi distribuirea medicamentelor en-gros; - pregătirea, testarea, stocarea şi furnizarea produselor medicamentoase în farmacii publice; - pregătirea, controlul, stocarea şi distribuirea medicamentelor în spitale; - asigurarea informării şi consultării privind produsele medicamentoase. 3. Dacă în momentul adoptării prezentei directive există într-un stat membru un sistem de competiţie bazat pe testări în scopul selectării dintre titularii menţionaţi în alin. (1) pe aceia care să fie desemnaţi pentru a deveni titularii noilor farmacii, a căror înfiinţare a fost hotărâtă în cadrul unui sistem naţional de distribuţie geografică, statul membru respectiv poate, prin derogare de la alin. (1), să menţină acest sistem de competiţie şi să-l impună resortisanţilor statelor membre care posedă diplomele, certificatele sau alte titluri în farmacie la care s-a făcut referire în art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Directiva 85/433/CEE.

101

Articolul 2 Statele membre condiţionează eliberarea diplomelor, a certificatelor şi a altor titluri la care s-a făcut referire în art. 1 de următoarele condiţii minime: 1. formarea care conduce la obţinerea diplomei, certificatului sau a altui titlu asigură: (a) cunoştinţe corespunzătoare despre medicamentele şi substanţele utilizate pentru fabricarea medicamentelor; (b) cunoştinţe corespunzătoare de tehnologie farmaceutică şi control fizic, chimic, biologic şi microbiologic al medicamentelor; (c) cunoştinţe corespunzătoare despre metabolism şi efectele medicamentelor şi despre acţiunea substanţelor toxice, precum şi despre administrarea medicamentelor; (d) cunoştinţe corespunzătoare pentru evaluarea datelor ştiinţifice privind medicamentele pentru a furniza informaţii corespunzătoare pe baza acestor cunoştinţe; (e) cunoştinţe corespunzătoare cu privire la condiţiile legale şi alte condiţii referitoare la exercitarea activităţilor farmaceutice. 2. admiterea la această formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, la instituţiile universitare sau institutele de un nivel recunoscut ca echivalent de către un stat membru; 3. diploma, certificatul sau un alt titlu de formare certifică absolvirea unui ciclu de formare care acoperă o perioadă de cel puţin cinci ani şi care cuprinde: - cel puţin patru ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral într-o universitate sau într-o instituţie de învăţământ superior de un nivel recunoscut ca echivalent sau sub supravegherea unei universităţi; - cel puţin şase luni de stagiu într-o farmacie publică sau spital sub supravegherea departamentului farmaceutic din acel spital. 4. Prin derogare de la pct. 3: (a) dacă în momentul adoptării prezentei directive coexistă într-un stat membru două cicluri de formare, unul care să dureze cel puţin cinci ani, iar celălalt patru ani, se consideră că diploma, certificatul sau un alt titlu care certifică absolvirea cursului de formare de patru ani îndeplineşte condiţiile de durată la care s-a făcut referire la pct. 3, cu condiţia ca diplomele, certificatele sau alte titluri care certifică absolvirea celor două cicluri de formare să fie recunoscute ca echivalente de către acel stat; (b) dacă, în absenţa unui număr suficient de posturi în farmaciile publice şi în spitale, un stat membru nu poate asigura cele şase luni de stagiu, pentru o perioadă de cinci ani de la expirarea termenului limită menţionat în art. 5, acesta poate prevedea ca cel mult jumătate din acest stagiu să implice activităţi ca farmacist într-o întreprindere de produse medicamentoase. 5. ciclul de formare la care s-a făcut referire la pct. 3 cuprinde instruire teoretică şi practică privind cel puţin următoarele materii:

102

- biologia plantelor şi animalelor; - fizică; - chimie generală şi anorganică; - chimie organică; - chimie analitică; - chimie farmaceutică, inclusiv analiza medicamentelor; - biochimie (medicală) generală şi aplicată; - anatomie şi fiziologie; terminologie medicală; - microbiologie; - farmacologie şi farmacoterapie; - tehnologie farmaceutică; - toxicologie; - farmacognosie; - legislaţie şi, unde este cazul, deontologie. Pentru fiecare materie, echilibrul între instruirea teoretică şi cea practică trebuie să acorde suficientă importanţă teoriei menţinerii caracterului universitar al instruirii.

Articolul 3

În termen de cel mult trei ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 5, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate privind specializările în farmacie, în special farmacia spitalului. Consiliul examinează aceste propuneri în termen de un an.

Articolul 4

Prezenta directivă se aplică, de asemenea, resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1, exercită sau vor exercita cu titlu de salariat una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 85/433/CEE.

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

103

Articolul 5

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 octombrie 1987. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului farmaceutic, constituit în temeiul Deciziei Consiliului 75/320/CEE1. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Luxemburg, 16 septembrie 1985.


M. FISCHBACH

1 JO L 147, 09.06.1975, p. 23.

104

Nr. Celex: 31985L0433


din 16 septembrie 1985

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie, inclusiv măsuri de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire

cu privire la anumite activităţi din domeniul farmaciei

(85/433/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49 şi 57, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Parlamentului European2, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social3, întrucât, conform Tratatului, orice tratament discriminatoriu bazat pe naţionalitate privind stabilirea şi prestarea de servicii este interzis începând cu sfârşitul perioadei tranzitorii; întrucât principiul unui asemenea tratament bazat pe naţionalitate se aplică, în special, la eliberarea oricărei autorizaţii necesare pentru accesul la anumite activităţi şi, de asemenea, la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât este totuşi necesar ca anumite dispoziţii să fie prevăzute pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire; întrucât, în aplicarea art. 54 alin. (3) lit. (h) din Tratat, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât, având în vedere neconcordanţele existente în prezent între statele membre în ceea ce priveşte formarea profesională în farmacie, este necesar să se prevadă anumite dispoziţii de coordonare pentru a da posibilitatea statelor membre să treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât această coordonare este realizată de Directiva Consiliului 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la anumite activităţi din domeniul farmaciei4; întrucât, în unele state membre, accesul la anumite activităţi din domeniul farmaciei este condiţionat, pe lângă obţinerea diplomei, certificatului sau a altui titlu, de cerinţa de experienţă profesională suplimentară; întrucât, deoarece nu există o convergenţă între statele

1 JO C 35, 18.02.1981, p. 6 şi JO C 40, 18.02.1984, p. 4. 2 JO C 277, 17.10.1983, p. 160. 3 JO C 230, 10.09.1981, p. 10. 4 Vezi pagina 34 din prezentul Jurnal Oficial.

105

membre în această privinţă, este recomandabil, pentru a înlătura orice dificultate, să fie recunoscută ca o condiţie suficientă experienţa practică adecvată, cu o durată egală, acumulată într-un alt stat membru; întrucât, în cadrul politicii lor naţionale în domeniul sănătăţii publice, al căror scop este, printre altele, să asigure o distribuţie satisfăcătoare a medicamentelor pe întregul lor teritoriu, anumite state membre restrâng numărul noilor farmacii care pot fi înfiinţate, în timp ce altele nu au adoptat încă nici o dispoziţie de această natură; întrucât, în aceste condiţii, este prematur să se prevadă că efectele recunoaşterii diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie trebuie să se extindă şi la exercitarea activităţilor de farmacist ca titular al unei farmacii deschise publicului de mai puţin de trei ani; întrucât această problemă trebuie reexaminată de către Comisie şi Consiliu într-un anumit termen; întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât prezenta directivă lasă neschimbate dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative ale statelor membre, care interzic societăţilor practicarea anumitor activităţi sau le impun anumite condiţii pentru astfel de practici; întrucât este dificil să se estimeze în ce măsură ar putea fi utile în prezent regulile destinate să faciliteze libertatea farmaciştilor de a presta servicii; întrucât, în aceste condiţii, nu este oportun să se adopte, pentru moment, asemenea reguli; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile condiţionate în statele membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în farmacie sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către persoanele independente sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la salariaţi, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2.

106

CAPITOLUL I


Articolul 1

Prezenta directivă se aplică activităţilor al căror acces şi a căror exercitare sunt condiţionate într-unul sau mai multe state membre de condiţii de calificare profesională şi care sunt destinate titularilor uneia din diplomele, certificatele sau alte titluri în farmacie, prevăzute în art. 4.

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN FARMACIE

Articolul 2

1. Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4, eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 2 din Directiva 85/432/CEE, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri menţionate în art. 4 şi eliberate de statul membru respectiv. 2. Cu toate acestea, statele membre nu sunt obligate să recunoască efectele diplomelor, certificatelor şi altor titluri menţionate în alin. (1) cu privire la înfiinţarea noilor farmacii publice. În sensul aplicării prezentei directive, sunt considerate noi şi farmaciile deschise de mai puţin de trei ani. În termen de cinci ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 19 alin. (1), Comisia prezintă Consiliului un raport privind modul în care statele membre au pus în aplicare paragraful precedent şi posibilitatea de extindere a efectelor recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri menţionate în alin. (1). Dacă este cazul, Comisia prezintă propuneri corespunzătoare.

Articolul 3

1. Prin derogare de la art. 2 şi fără a aduce atingere art. 45 din Actul de aderare din 1979, Republica Elenă nu are obligaţia de a recunoaşte efectul diplomelor, al certificatelor sau al altor titluri eliberate de celelalte state membre, conform dispoziţiilor art. 2, cu excepţia cazului în care persoana exercită cu titlu salariat, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, activităţile menţionate în art. 1. Atâta timp cât Republica Elenă face uz de această derogare şi fără a aduce atingere art. 45 din Actul de aderare din 1979, celelalte state membre nu au obligaţia de a recunoaşte efectele certificatelor la care se face referire în art. 4 lit. (d), conform dispoziţiilor art. 2, cu excepţia cazului în care persoana exercită cu titlu salariat, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, activităţile menţionate în art. 1. 2. În termen de zece ani de la data menţionată în art. 19, Comisia prezintă Consiliului propunerile corespunzătoare pentru extinderea efectelor recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri cu scopul de a facilita exercitarea efectivă a dreptului de

107

stabilire între Republica Elenă şi celelalte state membre. Consiliul hotărăşte cu privire la aceste propuneri în conformitate cu procedurile stabilite în Tratatul CEE.

Articolul 4

Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: (a) în Belgia: le diplôme légal de pharmacien/het wettelijik diploma van apoteker, eliberată de facultăţile de medicină şi farmacie din cadrul universităţilor, de comisia centrală de examinare sau de comisiile de examen de stat din universităţi; (b) în Danemarca: bevis for bestdet farmaceutisk kkandidateksamen (certificat care atestă promovarea examenului de candidat la farmacie); (c) în Republica Federală Germania: 1) Zeugnis über die staatliche Pfarmazeutische Prüfung (certificatul examenului de stat în farmacie); 2) atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care certifică echivalenţa titlurilor eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; (d) în Grecia: Πιατοποιητικό των αρµοδίων αρχών, ικανότητας άσκησης της φαρµακευτικής, χορηγούµενο µετά κρατική εζέτασηγούµενο µετά κρατική εζέταση (certificatul care atestă capacitatea de a exercita activitatea de farmacist, eliberat de autorităţile competente după promovarea unui examen de stat); (e) în Franţa: diploma de stat în farmacie eliberată de universităţi sau diploma de stat de doctor în farmacie eliberată de universităţi; (f) în Irlanda: certificatul de Registered Pharmaceutical Chemist (g) în Italia: diploma sau certificatul ce conferă dreptul de a profesa în farmacie, obţinute printr-un examen de stat;

108

(h) în Luxemburg: diploma de stat în farmacie eliberată de comisia de examen de stat şi semnată de ministrul educaţiei naţionale; (i) în Olanda: het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd apothekersexamen (certificatul care atestă promovarea examenului de farmacist) (j) în Regatul Unit: certificatul de Registered Pharmaceutical Chemist.

Articolul 5

În cazul în care, într-un stat membru, accesul sau exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1 sunt condiţionate, pe lângă posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu menţionat în art. 4, de cerinţa de experienţă profesională suplimentară, acel stat acceptă ca dovadă suficientă în această privinţă o atestare a autorităţilor competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, conform căreia persoana interesată a exercitat activităţile menţionate pentru o perioadă echivalentă în statul membru de origine sau de provenienţă. Totuşi, această recunoaştere nu se aplică în privinţa experienţei profesionale de doi ani cerute de Marele Ducat al Luxemburgului pentru atribuirea unei concesiuni de stat de farmacie publică.

CAPITOLUL III

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 6

Diplomele, certificatele şi alte titluri universitare sau echivalente în farmacie eliberate resortisanţilor statelor membre de statele membre şi care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 2 din Directiva 85/432/CEE sunt asimilate diplomelor care îndeplinesc aceste cerinţe, dacă: - atestă o formare încheiată înainte de punerea în aplicare a directivei menţionate sau - atestă o formare încheiată ulterior, dar care a fost iniţiată înainte de punerea în aplicare a directivei menţionate, şi, în fiecare caz, dacă: - sunt însoţite de o atestare care să certifice că titularii au exercitat efectiv şi legal într-un stat membru, pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării, una din activităţile menţionate în art. 1 alin. (2) din Directiva 85/432/CEE, în măsura în care activitatea respectivă este reglementată în statul respectiv.

109

CAPITOLUL IV


Articolul 7

1. Fără a aduce atingere art. 14, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 5 şi 6 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, eventual, abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL V

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI DE STABILIRE

Articolul 8

1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii în ceea ce priveşte accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 4. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

110

Articolul 9

1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 10

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi, care doresc să aibă acces la sau să desfăşoare oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un certificat de sănătate fizică sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul membru de origine sau de provenienţă. Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune prezentarea unui document de această natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul membru gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de provenienţă o atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, corespunzătoare atestărilor eliberate în statul membru gazdă.

Articolul 11

Documentele menţionate în art. 8, 9 şi 10 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la data emiterii.

Articolul 12

1. Procedura prin care beneficiarului îi este este autorizat accesul la una din activităţile menţionate în art. 1, în temeiul art. 8, 9 şi 10, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri.

111

2. În cazurile menţionate în art. 8 alin. (3) şi 9 alin. (2), o cerere de reexaminare suspendă perioada prevăzută în alin. (1). Statul membru de origine sau de provenienţă consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 13

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.

Articolul 14

Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii altor state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 5 şi 6, folosesc titlul profesional al statului membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi titlul abreviat.

Articolul 15

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 19 alin. (1). 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 16

În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de Directiva 85/432/CEE.

112

Articolul 17

În termenul prevăzut în art. 19 alin. (1), statele membre desemnează autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 18

Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi activităţile menţionate în art. 1.

Articolul 19

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte de 1 octombrie 1987. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului farmaceutic constituit în temeiul Deciziei 75/320/CEE1. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 21

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Luxemburg, 16 septembrie 1985.


M. FISCHBACH

1 JO L 147, 09.06.1975, p. 23.

113

Nr. Celex: 31993L0016


din 5 aprilie 1993

privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri

(93/16/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, art. 57 alin. (1) şi (2) prima şi a treia teză şi art. 66, având în vedere propunerea Comisiei, în cooperare cu Parlamentul European1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, întrucât Directiva Consiliului 75/362/CEE din 16 iunie 1975 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri în medicină, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii3 şi Directiva Consiliului 75/363/CEE din 16 iunie 1975 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor4 au fost în mod frecvent şi substanţial modificate; întrucât, în consecinţă, din motive de logică şi claritate, este necesară consolidarea directivelor menţionate anterior; întrucât, în plus, este oportun ca, la gruparea într-un singur text a directivelor menţionate, să se includă şi Directiva Consiliului 86/457/CEE din 15 septembrie 1986 privind formarea specifică în medicina generală5; întrucât, în temeiul Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a avea acces la profesia de medic dentist, precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medici; întrucât, în temeiul Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât scopul prezentei directive este

1 JO C 125, 18.05.1992, p. 170 şi JO C 72, 15.03.1993. 2 JO C 98, 24.04.1992, p. 6. 3 JO L 167, 30.06.1975, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, p. 73). 4 JO L 167, 30.06.1975, p. 14. Directivă modificată ultima dată de Directiva 90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, p. 73). 5 JO L 267, 19.09.1986, p. 26.

114

recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, care să permită accesul şi exercitarea profesiei de medic şi recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist; întrucât, în ceea ce priveşte formarea medicilor specialişti, este necesară recunoaşterea reciprocă a calificărilor, în cazul în care aceste calificări, deşi nu reprezintă o condiţie pentru accesul la activităţile de medic specialist, constituie totuşi o condiţie pentru utilizarea titlului de specialist; întrucât modificările din legislaţia statelor membre au făcut necesare anumite modificări tehnice pentru a ţine seama, în special, de modificări în titlurile diplomelor, certificatelor şi altor titluri ale acestor profesii sau în desemnarea anumitor specializări medicale, precum şi în introducerea unor noi specializări medicale sau în abandonul unor specializări anterioare în unele state membre; întrucât este necesar să se prevadă dispoziţii cu privire la drepturile dobândite în legătură cu diplomele, certificatele şi alte titluri în medicină, eliberate de statele membre şi de aprobare a formării începute înainte de aplicarea prezentei directive; întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de provenienţă; întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta directivă; întrucât prezenta directivă nu modifică dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative ale statelor membre, care interzic societăţilor exercitarea activităţii de medic sau le impun anumite condiţii; întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii autorităţii competente din statul membru gazdă; întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă parte, pentru exercitarea acesteia; întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii pe toţi membrii acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, este necesară o anumită coordonare a condiţiilor de formare ca medic specialist; întrucât este oportun să se prevadă anumite

115

criterii minime în acest sens, cu privire atât la dreptul de formare specializată, cât şi la durata minimă de formare, modul de predare şi locul în care se desfăşoară, precum şi la controlul la care este supusă; întrucât aceste criterii privesc numai specializările comune mai multor state membre; întrucât coordonarea condiţiilor de exercitare, prevăzută în prezenta directivă, nu exclude totuşi o coordonare ulterioară; întrucât, în general, se recunoaşte în prezent necesitatea unei formări specifice pentru medicii generalişti pentru a le da posibilitatea să îşi îmbunătăţească activitatea; întrucât această activitate, care depinde într-o mare măsură de cunoştinţele personale ale medicului cu privire la mediul pacienţilor săi, constă, pe lângă aplicarea unui tratament adecvat, în consilierea cu privire la prevenirea bolilor şi protecţia sănătăţii generale a pacienţilor; întrucât necesitatea unei formări specifice în medicina generală a apărut mai ales ca un rezultat al dezvoltării ştiinţelor medicale, care a mărit din ce în ce mai mult distanţa dintre cercetarea medicală şi predare, pe de-o parte, şi practica medicinii generale, pe de altă parte, astfel încât aspecte importante ale medicinii generale nu mai pot fi predate într-un mod satisfăcător în cadrul formării medicale tradiţionale de bază din statele membre; întrucât, pe lângă avantajul pacienţilor, se recunoaşte, de asemenea, că o mai bună adaptare a medicului generalist la funcţia sa specifică va contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale, în special printr-o abordare mai selectivă în ceea ce priveşte consultarea medicilor specialişti, precum şi folosirea laboratoarelor şi a altor instituţii şi echipamente specializate; întrucât formarea îmbunătăţită în medicina generală va repune în valoare statutul de medic generalist; întrucât, totuşi, deşi pare ireversibilă, această situaţie a evoluat diferit în diferite state membre; întrucât este de dorit să se asigure că tendinţele diferite converg în stadii succesive, fără a se impune un anumit ritm, în vederea formării corespunzătoare a fiecărui medic generalist, cu scopul de a îndeplini cerinţele specifice exercitării medicinii generale; întrucât, pentru a asigura introducerea progresivă a acestei reforme, este necesar ca în prima fază să se instituie în fiecare stat membru o formare specifică în medicina generală, care să îndeplinească cerinţe minime de calitate şi cantitate şi care să suplimenteze formarea minimă de bază pe care medicii generalişti trebuie să o primească în temeiul prezentei directive; întrucât este lipsit de importanţă dacă această formare face parte din formarea medicală de bază, în sensul dreptului naţional, sau are loc separat; întrucât, într-o a doua fază, este necesar să se prevadă că exercitarea activităţilor de medic în calitate de medic generalist în cadrul unui regim de securitate socială trebuie condiţionată de formarea specifică în medicina generală; întrucât, ulterior, trebuie prezentate noi propuneri de completare a reformei; întrucât prezenta directivă nu aduce atingere competenţei statelor membre în organizarea regimurilor lor naţionale de securitate socială şi în alegerea activităţilor care trebuie exercitate în cadrul acestor regimuri; întrucât, în conformitate cu prezenta directivă, coordonarea condiţiilor minime de eliberare a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care să ateste încheierea formării specifice în medicina generală face posibilă recunoaşterea reciprocă a acestor diplome, certificate şi alte titluri de către statele membre;

116

întrucât, în temeiul prezentei directive, un stat membru gazdă nu are dreptul de a impune medicilor titulari ai unor diplome obţinute într-un alt stat membru şi recunoscute conform prezentei directive o formare suplimentară pentru a-şi exercita activitatea de medic în cadrul regimului său de securitate socială, chiar şi în cazul în care se impune o astfel de formare pentru titularii diplomelor de medic obţinute pe propriul teritoriu; întrucât efectul prezentei directive se va menţine în ceea ce priveşte practicarea medicinii generale în cadrul regimurilor de securitate socială până la 1 ianuarie 1995, dată de la care prezenta directivă obligă toate statele membre să condiţioneze practicarea medicinii generale în contextul regimurilor lor de securitate socială de o formare specifică în medicina generală; întrucât medicii generalişti care şi-au început activitatea înainte de această dată în temeiul prezentei directive trebuie să aibă dreptul dobândit de a practica medicina generală în cadrul regimului de securitate socială al statului membru gazdă, chiar dacă nu şi-au încheiat formarea specifică în medicina generală; întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a medicilor; întrucât, în ceea ce priveşte această formare, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia între medicii care îşi exercită activitatea ca salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; întrucât regulile privind moralitate şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului sunt sau pot fi aplicabile, în funcţie de fiecare stat membru în parte, atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile medicilor sunt condiţionate în toate statele membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la medicii salariaţi; întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre cu privire la termenele de transpunere prevăzute în anexa III, partea B, ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

TITLUL I


Articolul 1 Prezenta directivă se aplică activităţilor de medic exercitate cu titlu independent sau salariat de către resortisanţi ai statelor membre.

117

TITLUL II

RECUNOAŞTEREA RECIPROCĂ A DIPLOMELOR, CERTIFICATELOR ŞI

ALTOR TITLURI ÎN MEDICINĂ

CAPITOLUL I

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN MEDICINĂ

Articolul 2

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 23 şi enumerate în art. 3 din prezenta directivă, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte accesul şi exercitarea activităţilor de medic, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 3

Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: (a) în Belgia: „diplôme legal de docteur en médecine, chirurgie et accouchements/Wettelijk diploma van doctor in de genees-, heel- en verlokskunde” (diploma legală de doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică), eliberată de facultăţile universitare de medicină, de comisia centrală sau de comisiile de examen de stat din universităţi; (b) în Danemarca: „bevis for bestàet lægevidenskabelig embedeseksamen” (diplomă legală de medic), eliberată de facultatea de medicină din cadrul unei universităţi şi „dokumentation for gennemfort praktisk uddanelse”, (certificat de stagiatură emis de autorităţile competente din cadrul serviciilor de sănătate); (c) în Germania: 1. „Zeugnis uber die arztliche Staatsprufung” (certificatul examenului de stat în medicină), eliberat de autorităţile competente, „Zeugnis uber die Vorbereitungszeit als Medizinalassistent” (certificat care atestă încheierea perioadei de pregătire ca asistent medical), în măsura în care legislaţia germană prevede încă o astfel de perioadă pentru completarea formării medicale; 2. „Zeugnis uber die arztliche Staatsprufung” (certificatul examenului de stat în medicină), eliberat de autorităţile competente după data de 30 iunie 1988 şi atestare care certifică practicarea medicinii pe durata unui stagiu („Arzt im Praktikum”);

118

(d) în Grecia: „Πτυχίο Іατρικής „ (licenţă în medicină), eliberată de: - facultatea de medicină din cadrul unei universităţi sau - facultatea de ştiinţe ale sănătăţii, departamentul de medicină al unei universităţi; (e) în Spania: - „Titulo de Licenciado en Medicina y Cirurgia” (titlu de licenţiat în medicină şi chirurgie), eliberată de ministerul educaţiei şi ştiinţei sau de rectorul unei universităţi; (f) în Franţa: 1. „diplôme d’Etat de docteur en médecine” (diplomă de stat de doctor în medicină), eliberată de facultăţile de medicină sau de facultăţile de medicină şi farmacie din cadrul universităţilor sau de universităţi; 2. „diplôme d’université de docteur en médicine” (diplomă universitară de doctor în medicină), în măsura în care diploma atestă încheierea aceluiaşi ciclu de formare ca şi cel prevăzut pentru obţinerea diplomei de stat de doctor în medicină; (g) în Irlanda: „primary qualification” (certificat care atestă cunoştinţele de bază), eliberat în Irlanda după promovarea unui examen de calificare ţinut în faţa unei comisii de examinare competente şi un certificat privind experienţa dobândită, eliberat de aceeaşi comisie, care autorizează înregistrarea ca „fully registered medical practitioner” (medic generalist); (h) în Italia: „diploma di laureat in medicina e chirurgia” (diplomă de licenţiat în medicină şi chirurgie), eliberată de universitate şi însoţită de o „diploma di abilitazione all’esercizio della medicina e chirurgia” (diplomă care conferă dreptul de a practica medicina şi chirurgia), eliberată de comisia de examen de stat; (i) în Luxemburg: „diplôme d’Etat de docteur en médecine, chirurgie et accouchements” (diplomă de stat de doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică), eliberată de comisia de examen de stat şi vizată de ministrul educaţiei naţionale şi „certificat de stage” (certificat de stagiatură), vizat de ministrul sănătăţii publice; (j) în Olanda: „universitair getuigschrift van arts” (certificat universitar de medic);

119

(k) în Portugalia: „Carta de curso de licenciatura em medicina” (diplomă care atestă definitivarea studiilor medicale), eliberată de o universitate şi „Diploma comprovativo da conclusāo do internato general” (diplomă care atestă încheierea stagiaturii ca medic generalist), eliberată de autorităţile competente ale ministerului sănătăţii; (l) în Regatul Unit al Marii Britanii: „primary qualification” (certificat care atestă cunoştinţele de bază), eliberat în Marea Britanie după promovarea unui examen de calificare ţinut în faţa unei comisii de examinare competente şi un certificat privind experienţa dobândită, eliberat de aceeaşi comisie, care autorizează înregistrarea ca „fully registered medical practitioner” (medic generalist).

CAPITOLUL II

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST, COMUNE

TUTUROR STATELOR MEMBRE

Articolul 4 Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist eliberate resortisanţilor statelor membre de celelalte state membre în conformitate cu art. 24, 25, 26 şi 29 şi enumerate în art. 5, acordând acestor calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 5

1. Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4 sunt cele care, fiind eliberate de autorităţile sau organismele competente indicate în alin. (2), corespund, pentru formarea specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, enumerate în alin. (3). 2. Diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de autorităţile sau organismele competente la care se face referire în alin. (1) sunt următoarele: în Belgia: „titre d’agrégation en qualité de médecin spécialiste/erkenningstitel van geneersheer specialis” (titlu de medic specialist), eliberată de ministrul sănătăţii publice; în Danemarca: „bevis for tilladelse til at betegne sig som speciallæge” (certificat care conferă titlul de medic specialist), eliberat de autorităţile competente ale serviciilor de sănătate; în Germania: „Facharztliche Anerkennung” (certificat de specializare medicală), eliberat de „Landersarztekammer” (Camerele medicilor din landul respectiv);

120

în Grecia: „Τίτλος Іατρικής Ειδικότητας” (titlu de specializare medicală), eliberat de „Νοµαρχίες” (prefecturi); în Spania: „Titulo de Especialista” (titlu de specialist), eliberat de ministerul educaţiei şi ştiinţei; în Franţa: - „certificat d’études spéciales de médecine” (certificat de studii de specialitate în medicină), eliberat de facultatea de medicină, de facultăţile mixte de medicină şi farmacie din cadrul universităţilor sau de universităţi; - atestarea de medic specialist calificat, eliberată de Consiliul Ordinului medicilor; - „certificat d’études spéciales de médecine” (certificat de studii de specialitate în medicină), eliberat de facultatea de medicină sau facultăţile mixte de medicină şi farmacie din cadrul universităţilor sau atestarea echivalentă acestor certificate, eliberată prin hotărâre a ministrului educaţiei naţionale, - diploma de studii specializate în medicină eliberată de universitate; în Irlanda: „Certificate of specialist doctor” (diplomă de medic specialist), eliberată de autoritatea competentă abilitată în acest sens de ministrul sănătăţii publice; în Italia: „diploma di medico specialista” (diplomă de medic specialist), eliberată de rectorul unei universităţi; în Luxemburg: „certificat de médecin spécialiste” (certificat de medic specialist), eliberat de ministrul sănătăţii publice, cu avizul colegiului medicilor; în Olanda: - „Getuigschrift van erkenning en inschrijving in het Specialistenregister” (certificat de admitere şi înregistrare în Registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten-Registratiecommissie (SRC)” (comisia de înregistrare a specialiştilor); - „Getuigschrift van erkenning en inschrijving in het Register von Sociaal-Geneeskundigen” (certificat de admitere şi înregistrare eliberat de „Sociaal-Geneeskundigen Registratie-Commissie (SGRC)” (comisia de înregistrare a medicilor de medicina muncii);

121

în Portugalia: „Grau de Assistente” (diplomă de asistent), eliberată de autorităţile competente ale ministerului sănătăţii sau „Titulo de Especialista” (titlu de specialist), eliberată de ordinul medicilor; în Regatul Unit al Marii Britanii: „Certificate of completion of specialist training” (certificat de formare specializată), eliberat de autoritatea competentă abilitată în acest sens. 1. Denumirile în vigoare în statele membre, care corespund formărilor specializate în cauză sunt următoarele: - anestezie şi terapie intensivă: Belgia: anesthésiologie/anesthesiologie Danemarca: anæsteasiologi Germania: Anästhesiologie Grecia: αναισθησιολογία Spania: anestesiologia y reanimaciόn Franţa: anesthésiologie-réanimation chirurgicale Irlanda: anaesthetics Italia: anestesia e rianimazione Luxemburg: anesthésie-réanimation Olanda: anesthesiologie Portugalia: anestesiologia Regatul Unit al Marii Britanii:

anaesthetics;

- chirurgie generală: Belgia: chirurgie /heelkunde Danemarca: kirurgi eller kirurgiske sygdomme Germania: chirurgie Grecia: χειρουργική Spania: cirurgia general y del aparato digestivo Franţa: chirurgie générale Irlanda: general surgery Italia: chirurgia generale Luxemburg: chirurgie générale Olanda: heelkunde Portugalia: cirurgia general Regatul Unit al Marii Britanii:

general surgery;

122

- neurochirurgie: Belgia: neurochirurgie/neurochirurgie Danemarca: neurokirurgi eller kirurgiske nervesygdomme Germania: Neurochirurgie Grecia: νεροχειρουργική Spania: neurocirurgia Franţa: neurochirurgie Irlanda: neurological surgery Italia: neurochirurgia Luxemburg: neurochirurgie Olanda: neurochirurgie Portugalia: neurocirurgia Regatul Unit al Marii Britanii:

neurological surgery;

- obstetrică-ginecologie: Belgia: gynécologie-obstetrique/gynecologie-verlokskunde Danemarca: gynækologi og obstetrik eller kvindesygdomme og fodselshjæelp Germania: Frauenheilkunde und Geburtshilfe Grecia: µαιευτική-γυναικολγία Spania: obstetricia y ginecologia Franţa: gynécologie-obstetrique Irlanda: obstetrics and gynaecology Italia: ostetricia e ginecologia Luxemburg: gynécologie-obstetrique Olanda: verlokskunde en gynecologie Portugalia: ginecologia e obstetricia Regatul Unit al Marii Britanii:

obstetrics and gynaecology;

- medicină internă: Belgia: médicine interne/ inwendige geneeskunde Danemarca: intern medicin eller medicinske sygdomme Germania: Innere Medizin Grecia: παθολογία Spania: medicina interna Franţa: médicine interne Irlanda: general (internal) medicine Italia: medicina interna Luxemburg: maladies internes Olanda: inwendige geneeskunde Portugalia: medicina interna Regatul Unit al Marii Britanii:

general medicine;

123

- oftalmologie: Belgia: ophtalmologie/ oftalmologie Danemarca: oftalmologi eller oøjensygdomme Germania: Augenheilkunde Grecia: οφθαλµολογία Spania: oftalmologia Franţa: ophtalmologie Irlanda: ophtalmology Italia: oculistica Luxemburg: ophtalmologie Olanda: oogheelkunde Portugalia: oftalmologia Regatul Unit al Marii Britanii:

ophtalmology;

- otorinolaringologie: Belgia: oto-rhino-laryngologie/otorynolaringologie Danemarca: oto-rhino-laryngologi eller øre-næse-halsygdomme Germania: Hals-Nasen-Ohreinheilkunde Grecia: ωτορινολαρυγγολογία Spania: otorrinolaringologia Franţa: oto-rhino-laryngologie Irlanda: otolaryngology Italia: otorinolaringolatria Luxemburg: oto-rhino-laryngologie Olanda: keel-, neus-en oorheelkunde Portugalia: otorrinolaringologia Regatul Unit al Marii Britanii:

otolaryngology;

- pediatrie: Belgia: pédiatrie/kindergeneeskunde Danemarca: pædiatri eller børnesygdomme Germania: Kinderheilkunde Grecia: παιδιατρική Spania: pediatria sus areas especificas Franţa: pediatrie Irlanda: paediatrics Italia: pediatria Luxemburg: pédiatrie Olanda: kindergeneeskunde Portugalia: pediatria Regatul Unit al Marii Britanii:

paediatrics;

124

- pneumologie: Belgia: pneumologie/pneumologie Danemarca: medicinske lungesydomme Germania: Lungen- und Bronchialheilkunde Grecia: φυµατιολογια-πνευυµονολογια Spania: neumologia Franţa: pneumologie Irlanda: respiratory medicine Italia: tisiologia e mallatie dell’apparato respiratorio Luxemburg: pneumo-phtisiologie Olanda: longziekten en tuberculose Portugalia: pneumologia Regatul Unit al Marii Britanii:

respiratory medicine;

- urologie: Belgia: urologie/urologie Danemarca: urologi eller urinvejenes kirurgiske sygdomme Germania: Urologie Grecia: ουρολογια Spania: urologia Franţa: chirurgie urologique Irlanda: urology Italia: urologia Luxemburg: urologie Olanda: urologie Portugalia: urologia Regatul Unit al Marii Britanii:

urology;

- ortopedie: Belgia: orthopedie/orthopedie Danemarca: ortopædisk kirurgi Germania: Orthopädie Grecia: ορθοπεδική Spania: traumatologia y cirugia ortopedica Franţa: chirurgie orthopedique et traumatologie Irlanda: orthopaedic surgery Italia: ortopedia e traumatologia Luxemburg: orthopedie Olanda: orthopedie Portugalia: ortopedia Regatul Unit al Marii Britanii:

orthopaedic surgery;

125

- anatomie patologică: Belgia: anatomie pathologique / pathologische anatomie Danemarca: patologisk anatomi og histologi eller vævsundersøgelse Germania: pathologie Grecia: παθολογική ανατοµική Spania: anatomia patologica Franţa: anatomie et cytologie pathologique Irlanda: morbid anatomy and histopathology Italia: anatomia patologica Luxemburg: anatomie pathologique Olanda: pathologische anatomie Portugalia: anatomia patologica Regatul Unit al Marii Britanii:

morbid anatomy and histopathology;

- neurologie: Belgia: neurologie/neurologie Danemarca: neuromedicin eller medicinske nervesygdomme Germania: Neurologie Grecia: νευρολογία Spania: neurologia Franţa: neurologie Irlanda: neurology Italia: neurologia Luxemburg: neurologie Olanda: neurologie Portugalia: neurologia Regatul Unit al Marii Britanii:

neurology;

- psihiatrie: Belgia: psychiatrie/psychiatrie Danemarca: psykiatri Germania: Psychiatrie Grecia: ψυχιατρική Spania: psiquiatria Franţa: psychiatrie Irlanda: psychiatry Italia: psychiatrie Luxemburg: psychiatrie Olanda: psychiatrie Portugalia: psiquiatria Regatul Unit al Marii Britanii:

psychiatry.

126

CAPITOLUL III

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST,

CARACTERISTICE PENTRU DOUĂ SAU MAI MULTE STATE MEMBRE

Articolul 6

Fiecare stat membru în care există dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist, eliberate resortisanţilor statelor membre de celelalte state membre în conformitate cu art. 24, 25, 27 şi 29 şi enumerate în art. 7, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.

Articolul 7

1. Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 6 sunt cele care, fiind eliberate de autorităţile sau organismele competente indicate în art. 5 alin. (2), corespund, pentru formarea specializată în cauză, denumirilor menţionate, în ceea ce priveşte statele membre în care acestea există, în alin. (2) din prezentul articol. 2. Denumirile în vigoare în statele membre, care corespund formărilor specializate în cauză sunt următoarele: - medicină de laborator: Belgia: biologie clinique/klinische biologie Spania: analisis clinicos Franţa: biologie medicale Italia: patologia diagnostica di laboratorio Portugalia: patologia clinica; - hematologie: Danemarca: klinisk blodtypeserologi Franţa: hematologie Luxemburg: hematologie Portugalia: hematologia clinica; - microbiologie: Danemarca: klinisk mikrobiologi Germania: Mikrobiologie und Infektionsepidemiologie Grecia: µικροβιολογια Spania: microbiologia y parasitologia Irlanda: microbiology Italia: microbiologia Luxemburg: microbiologie Olanda: medische microbiologie Regatul Unit al Marii Britanii:

microbiology;

127

- biochimie: Danemarca: klinisk kemi Spania: bioquimica clinica Irlanda: chemical pathology Luxemburg: chimie biologique Olanda: klinisce chemie Regatul Unit al Marii Britanii:

chemical pathology;

- imunologie: Spania: inmunologia Irlanda: clinical immunology Regatul Unit al Marii Britanii:

immunology;

- chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă: Belgia: chirurgie plastique/plastische heelkunde Danemarca: plastikkirurgi Grecia: πλαστική χειρουργική Spania: cirurgia plastica y reparadora Franţa: chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique Irlanda: plastic surgery Italia: chirurgia plastica Luxemburg: chirurgie plastique Olanda: plastische chirurgie Portugalia: cirurgia plastica e reconstructiva Regatul Unit al Marii Britanii:

plastic surgery;

- chirurgie toracică: Belgia: chirurgie thoracique/heelkunde op de thorax Danemarca: thoraxkirurgi eller brysthulens kirurgiske sygdomme Grecia: χειρουργική θώρακος Spania: cirurgia toracica Franţa: chirurgie thoracique et cardio-vasculaire Irlanda: thoracic surgery Italia: chirurgia toracica Luxemburg: chirurgie thoracique Olanda: cardio-pulmonale chirurgie Portugalia: cirurgia cardio-toracica Regatul Unit al Marii Britanii:

thoracic surgery;

128

- chirurgie pediatrică: Grecia: χειρουργική παίδων Spania: cirurgia pediatrica Franţa: chirurgie infantile Irlanda: paediatric surgery Luxemburg: chirurgie pediatrique Portugalia: cirurgia pediatrica Regatul Unit al Marii Britanii:

paediatric surgery;

- chirurgie vasculară: Belgia: chirurgie des vaisseaux/bloedvatenheelkunde Spania: angiologia y cirurgia vascular Franţa: chirurgie vasculaire Italia: chirurgia vascolare Luxemburg: chirurgie cardio-vasculaire Portugalia: cirurgia vascular; - cardiologie: Belgia: cardiologie/cardiologie Danemarca: cardiologi eller hjerte-og-kresløbssygdomme Grecia: καρδιολογία Spania: cardiologia Franţa: pathologie cardio-vasculaire Irlanda: cardiology Italia: cardiologia Luxemburg: cardiologie et angiologie Olanda: cardiologie Portugalia: cardiologia Regatul Unit al Marii Britanii:

cardio-vascular disease;

- gastroenterologie: Belgia: gastroenterologie/ gastro-enterologie Danemarca: medicinsk gastroenterologi eller medicinske mave-tarmsygdomme Grecia: γαστρεντερολογία Spania: aparato digestivo Franţa: gastro-entérologie et hépatologie Irlanda: gastro-enterology Italia: malattie dell’apparato digerente, della nutrizione e del ricambio Luxemburg: gastro-entérologie Olanda: gastro-enterologie Portugalia: gastrenterologia Regatul Unit al Marii Britanii:

gastro-enterology;

129

- reumatologie: Belgia: rhumatologie Danemarca: reumatologi Grecia: ρευµατολογία Spania: reumatologia Franţa: rhumatologie Irlanda: rheumatolohy Italia: reumatologia Luxemburg: rhumatologie Olanda: reumatologie Portugalia: reumatologia Regatul Unit al Marii Britanii:

rheumatology;

- hematologie generală: Grecia: αιµατολογία Spania: hematologia hemoterapia Irlanda: haematology Italia: ematologia Luxemburg: hematologie Portugalia: imuno-hemoterapia Regatul Unit al Marii Britanii:

hematology;

- endocrinologie: Grecia: ενδοκριλογία Spania: endocrinologia y nutricion Irlanda: endocrinology and diabetes mellitus Italia: endocrinologia Luxemburg: endocrinologie Portugalia: endocrinologia-nutriè āo Regatul Unit al Marii Britanii:

endocrinology and diabetes mellitus;

- fizioterapie: Belgia: medecine physique/fysische geneeskunde Danemarca: fysiurgi og rehabilitering Grecia: φυσική ιατρική και αποκατάσταση Spania: rehabilitacion Franţa: reeducation et readaptation fonctionnelles Italia: fisioterapia Olanda: revalidatie Luxemburg: reeducation et readaptation fonctionnelles Portugalia: fisiatria;

130

- stomatologie: Spania: estomatologia Franţa: stomatologie Italia: odontostomatologia Luxemburg: stomatologie Portugalia: estomatologia; - neuropsihiatrie: Belgia: neuropsychiatrie/neuropsychiatrie Germania: Nervenheilkunde Grecia: υευρολολία-ψυχιατρική Franţa: neuropsychiatrie Italia: neuropsichiatria Luxemburg: neuropsychiatrie Olanda: zenuw- en zielsziekten; - dermatovenerologie: Belgia: dermato-vénéréologie/dermato-venereologie Danemarca: dermato-venerologie eller hud-og koenssygdomme Germania: Dermatologie und Venerologie Grecia: δερµαιολογια−αϕροδισιολογια Spania: dermatologia medico-quirurgica y venereologia Franţa: dermatologie et vénéréologie Italia: dermatologia e venerologia Luxemburg: dermato-vénéréologie Olanda: dermatologie en venerologie Portugalia: dermatovenereologia; - dermatologie: Irlanda: dermatology Regatul Unit al Marii Britanii:

dermatology;

- venerologie: Irlanda: venereology Regatul Unit al Marii Britanii:

venereology;

- radiologie: Germania: Radiologie Grecia: ακτιυολογία-ραδιολογία Spania: electroradiologia Franţa: electro-radiologie Italia: radiologia Luxemburg: electroradiologie Olanda: radiologie Portugalia: radiologia;

131

- radiodiagnostic: Belgia: radiodiagnostic/röntgengiagnose Danemarca: diagnostisk radiologi elle-røntgenundersøgelse Germania: Radiologische Diagnostik Grecia: ακτινοδιαγνωστική Spania: radiodiagnostico Franţa: radiodiagnostic et imagerie medicale Irlanda: diagnostic radiology Luxemburg: radiodiagnostic Olanda: radiodiagnostick Portugalia: radiodiagnostico Regatul Unit al Marii Britanii:

diagnostic radiology;

- radioterapie: Belgia: radio- et radiumtherapie/radio- en radiumtherapie Danemarca: terapeutisk radiologi eller stralebehandling Germania: Strahlentherapie Grecia: ακτινοθεραπευτική Spania: oncologia radioterapica Franţa: oncologie, option radiotherapie Irlanda: radiotherapy Luxemburg: radiotherapie Olanda: radiotherapie Portugalia: radioterapia Regatul Unit al Marii Britanii:

radiotherapy;

- medicină tropicală: Danemarca: tropemedicin Irlanda: tropical medicine Italia: medicina tropicale Portugalia: medicina tropical Regatul Unit al Marii Britanii:

tropical medicine;

- psihiatrie pediatrică: Danemarca: børnepsykiatri Germania: Kinder- und Jungendpsychiatrie Grecia: παιδοψυχιατρική Franţa: pedo-psychiatrie Irlanda: child and adolescent psychiatry Italia: neuropsichiatria infantile Luxemburg: psychiatrie infantile Portugalia: pedopsiquiatria Regatul Unit al Marii Britanii:

child and adolescent psychiatry;

132

- geriatrie: Spania: geriatria Irlanda: geriatrics Olanda: klinische geriatrie Regatul Unit al Marii Britanii:

geriatrics;

- nefrologie: Danemarca: nefrologi eller medicinske nyresygdomme Grecia: νεφρολογία Spania: nefrologia Franţa: nephrologie Irlanda: nephrology Italia: nefrologia Luxemburg: nephrologie Portugalia: nefrologia Regatul Unit al Marii Britanii:

renal disease;

- boli infecţioase: Irlanda: communicable diseases Italia: malattie infettive Regatul Unit al Marii Britanii:

communicable diseases;

- „community medicine” (sănătate publică): Franţa: santé publique et medicine sociale Irlanda: community medicine Regatul Uni al Marii Britanii:

community medicine;

- farmacologie: Germania: Pharmakologie Spania: farmacologia clinica Irlanda: clinical pharmacology and therapeutics Regatul Unit al Marii Britanii:

clinical pharmacology and therapeutics;

133

- medicina muncii: Danemarca: samfundsmedicin arbeidsmedicin Germania: Arbeitsmedizin Grecia: ιατρική της εργασίας Franţa: medecine du travail Italia: medicina del lavoro Irlanda: occupational medicine Olanda: arbeids- en bedrijsgeneeskunde Portugalia: medicina do trabalho Regatul Unit al Marii Britanii:

occupational medicine;

- alergologie: Grecia: αλλεργιολογία Spania: alergologia Italia: allergolofia ed immunologia clinica Olanda: allergologie Portugalia: immunoalergologia; - chirurgie gastroenterologică: Belgia: chirurgie abdominale/heelkunde op het abdomen Danemarca: kirurgisk gastroenterologi eller kirurgiske

mave tarinsygdomme Spania: cirurgia del aparato digestivo Franţa: chirurgie viscerale Italia: chirurgia dell”apparato digerente; - medicină nucleară: Belgia: médecine nucleaire/nucleaire geneeskunde Germania: Nuklearmedizin Grecia: πυρηνική ιατρική Spania: medicina nuclear Franţa: médecine nucleaire Italia: medicina nucleare Olanda: nucleaire geneeskunde Portugalia: medicina nuclear Regatul Unit al Marii Britanii:

nuclear medicine;

- chirurgie maxilo-facială: Spania: cirurgia oral y maxilofacial Franţa: chirurgie maxillo-faciale et stomatologie Italia: chirurgia maxillo-faciale;

134

-chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială: Belgia: stomatologie, chirurgie orale et maxillo-faciale/ stomatologie, orale en

maxillo-faciale chirurgie Germania: Zahn-, Mund-, Kiefer- und Gesichtchirurgie Irlanda: oral and maxillo-facial surgery Regatul Unit al Marii Britanii:

oral and maxillo-facial surgery.

Articolul 8

1. Resortisanţilor statelor membre care doresc să obţină una din aceste diplome, certificate sau alte titluri de medic specialist care nu sunt menţionate în art. 4 şi 6 sau care, deşi sunt menţionate în art. 6, nu sunt eliberate de statul membru de origine sau de provenienţă li se poate impune de către statul membru gazdă să îndeplinească condiţiile de formare prevăzute în acest sens de propriile dispoziţii legale, de reglementare sau administrative. 2. Statul membru gazdă ia totuşi în considerare, integral sau parţial, perioadele de formare realizate de resortisanţii menţionaţi în alin. (1) şi atestate prin posesia unei diplome, a unui certificat sau a altor titluri, eliberate de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, cu condiţia ca astfel de perioade de formare să corespundă celor impuse de statul membru gazdă pentru specializarea în cauză. 3. Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat conţinutul şi durata perioadei de specializare a persoanelor în cauză pe baza diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, informează persoana respectivă cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să le cuprindă.

CAPITOLUL IV

DREPTURI DOBÂNDITE

Articolul 9

1. Fără a aduce atingere alin. (3), în cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri în medicină nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 23, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri în medicină eliberate de statele membre respective pentru a atesta formarea care a început înainte de: - 1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia; - 1 ianuarie 1981, pentru Grecia; - 20 decembrie 1976, pentru celelalte state membre, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării.

135

2. Fără a aduce atingere alin. (4), în cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist nu îndeplinesc cerinţele minime de formare în conformitate cu art. 24-27, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist eliberate de statele membre respective pentru a atesta formarea care a început înainte de: - 1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia; - 1 ianuarie 1981, pentru Grecia; - 20 decembrie, pentru celelalte state membre. Statul membru poate totuşi să impună ca diplomele, certificatele sau alte titluri să fie însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, care să ateste exercitarea de activităţi de medic specialist pentru o perioadă egală cu dublul diferenţei dintre durata formării de specialitate în statul membru de origine sau de provenienţă şi durata minimă de formare menţionată în titlul III, în cazul în care aceste diplome, certificate sau alte titluri nu respectă duratele minime de formare menţionate în art. 26 şi 27. Totuşi, dacă înainte de datele menţionate în primul paragraf, statul membru gazdă impune o durată minimă de formare mai scurtă decât cea menţionată în art. 26 şi 27, diferenţa menţionată în al doilea paragraf poate fi determinată numai în funcţie de durata minimă de formare prevăzută de statul respectiv. 3. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate sau alte titluri în medicină specializată atestă formarea primită pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 23, statele membre, altele decât Germania, recunosc acele diplome, certificate sau alte titluri ca dovadă suficientă dacă: - atestă formarea începută anterior unificării Germaniei; - acordă titularului dreptul de a-şi exercita activitatea de medic pe întreg teritoriul Germaniei în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite de titlurile eliberate de autorităţile germane competente şi la care se face referire în art. 3 lit. (c) pct. 1 şi 2; - sunt însoţite de o atestare eliberată de autorităţile germane competente care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză în Germania pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 4. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate sau alte titluri atestă formarea primită pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 24 – 27, statele membre, altele decât Germania, recunosc diplomele, certificatele şi alte titluri ca dovadă suficientă dacă: - atestă formarea începută anterior datei de 3 aprilie 1992;

136

- permit exercitarea activităţii respective ca specialist pe întreg teritoriul Germaniei în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite de titlurile eliberate de autorităţile germane şi la care se face referire în art. 5 şi 7. Statul membru poate totuşi să impună ca diplomele, certificatele sau alte titluri să fie însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele germane competente, care să ateste exercitarea activităţii respective ca specialist pentru o perioadă egală cu de două ori diferenţa dintre durata formării de specialitate primite pe teritoriul german şi durata minimă de formare menţionată în titlul III, în cazul în care aceste diplome, certificate sau alte titluri nu respectă duratele minime de formare menţionate în art. 26 şi 27. 5. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri de medic sau medic specialist nu corespund denumirilor menţionate în art. 3, 5 sau 7, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de acele state membre, însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente. Certificatul atestă că aceste diplome, certificate şi alte titluri de medic sau medic specialist s-au eliberat ca urmare a formării în conformitate cu dispoziţiile din titlul III, menţionate, după caz, în art. 2, 4 sau 6 şi care sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat titlurilor ale căror denumiri figurează, după caz, în art. 3, 5 sau 7. 6. Statele membre care au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative privind eliberarea diplomelor, certificatelor şi altor titluri în neuropsihiatrie, radiologie, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, gastroenterologie, hematologie, fizioterapie sau medicină tropicală şi care au luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea resortisanţilor lor, recunosc dreptul resortisanţilor din alte state membre de a beneficia de aceleaşi măsuri, cu condiţia ca diplomele, certificatele şi alte titluri în neuropsihiatrie, radiologie, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, gastroenterologie, hematologie, fizioterapie sau medicină tropicală să îndeplinească condiţiile relevante menţionate fie în alin. (2) din prezentul articol, fie în art. 24, 25, şi 27, în măsura în care diplomele, certificatele sau alte titluri menţionate s-au eliberat anterior datei la care statul membru gazdă a încetat eliberarea unor astfel de diplome, certificate sau alte titluri pentru specializarea respectivă. 7. Datele la care statele membre în cauză au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative privind diplomele, certificatele sau alte titluri la care se face referire în alin. (6) sunt menţionate în anexa II.

CAPITOLUL V


Articolul 10

1. Fără a aduce atingere art. 19, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 4, 6 şi 9 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare acolo unde este cazul, abrevierea sa din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă

137

poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

CAPITOLUL VI

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII DE CĂTRE MEDICI


Articolul 11

1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii la accesul la din activităţile de medic acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de provenienţă. 3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 4. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 12 1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile de medic, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 2. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea.

138

Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor. Autorităţile statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta 3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise.

Articolul 13 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi, care doresc să aibă acces la sau să exercite oricare dintre activităţile de medic, un certificat de sănătate fizică sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul membru de origine sau de provenienţă. Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune nici un document de această natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul membru gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de provenienţă o atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, corespunzătoare atestărilor eliberate în statul membru gazdă.


Articolul 15 1. Procedura prin care beneficiarului îi este autorizat accesul la una din activităţile de medic, în temeiul art. 11, 12 şi 13, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei proceduri. 2. În cazurile menţionate în art. 11 alin. (3) şi art. 12 alin. (2), cererea de reexaminare suspendă perioada prevăzută în alin. (1). Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să continue procedura menţionată în alin. (1).

Articolul 16 În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să sau să exercite oricare dintre activităţile de medic să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate.

139


Articolul 17

1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi în ceea ce priveşte accesul sau exercitarea uneia din activităţile de medic fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. În acest scop şi pe lângă declaraţia privind prestarea de servicii menţionată în alin. (2), pentru a permite aplicarea dispoziţiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre pot impune fie înregistrarea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie profesională sau un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca această înregistrare sau afiliere să nu întârzie şi să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare. Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru în care s-a stabilit beneficiarul. 2. Statul membru gazdă poate impune beneficiarului să prezinte autorităţilor competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale, în cazul în care acestea implică o şedere temporară în teritoriul lor. În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce serviciile au fost prestate. 3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau mai multe documente cuprinzând următoarele: - declaraţia menţionată în alin. (2); - o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective în statul membru în care este stabilit; - o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în prezenta directivă. 4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 luni de la data eliberării acestora. 5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una din activităţile de medic, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă.

140

Articolul 18 Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea reglării cu organismele de asigurare a conturilor aferente activităţilor exercitate în avantajul persoanelor asigurate în temeiul regimurilor de securitate socială, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea beneficiarului. Totuşi, beneficiarul să informează acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, cât mai curând posibil, cu privire la prestarea de servicii.


Articolul 19

Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre activităţile de medic este reglementată, resortisanţii altor state membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi art. 9 alin. (1), (3) şi (5), folosesc titlul profesional al statului membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi titlul abreviat. Primul alineat se aplică, de asemenea, folosirii titlului de medic specialist de către cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 4, 6 şi 9 alin. (2), (4), (5) şi (6).

Articolul 20

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga beneficiarii să contacteze aceste servicii. 2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi organismele competente pe care trebuie să le desemneze. 3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în statul membru gazdă.

Articolul 21

Statele membre care impun resortisanţilor lor încheierea unui stagiu de pregătire pentru a fi recunoscuţi ca medici într-un regim de asigurări medicale pot impune aceeaşi obligaţie şi resortisanţilor altor state membre pe o perioadă de cinci ani începând cu 20 iunie 1975. Cu toate acestea, durata stagiului nu poate depăşi şase luni.

141

Articolul 22

În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele I-IV din titlul II, precum şi confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute în titlul III.

TITLUL III

COORDONAREA DISPOZIŢIILOR LEGALE, DE REGLEMENTARE SAU ADMINISTRATIVE REFERITOARE LA ACTIVITĂŢILE MEDICILOR

Articolul 23

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu prevăzut în art. 3, care garantează că pe durata formării persoana în cauză şi-a însuşit: (a) cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează medicina şi o bună înţelegere a metodelor ştiinţifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, evaluarea datelor stabilite ştiinţific şi analiza lor; (b) cunoştinţele corespunzătoare despre structura, funcţiile şi comportamentul persoanelor sănătoase şi bolnave, precum şi relaţiile dintre starea de sănătate şi mediul social şi fizic al fiinţei umane; (c) cunoştinţele corespunzătoare despre materiile şi practicile clinice care i-a oferit o imagine coerentă a afecţiunilor mintale şi fizice, a medicinii din perspectiva profilaxiei, diagnosticului, terapiei şi reproducerii umane; (d) experienţă clinică utilă în spitale sub supraveghere corespunzătoare. 2. perioadă completă de formare medicală de acest tip cuprinde cel puţin şase ani de studii sau 5 500 de ore de instruire teoretică şi practică în cadrul unei universităţi sau sub supervizarea unei universităţi. 3. Admiterea la această formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care să îi permită accesul la universităţile dintr-un stat membru pentru a urma cursul în cauză. 4. În cazul persoanelor care şi-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea la care se face referire în alin. (2) poate include şase luni de formare practică pe bază de program integral de nivel universitar, sub supravegherea autorităţilor competente. 5. Prezenta directivă nu aduce atingere posibilităţii ca statele membre să autorizeze pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii de diplome, certificate sau alte titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru, să aibă acces la sau să exercite activitatea de medic.

142

Articolul 24

1. Statele membre se asigură că formarea care conduce la obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de medic specialist îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: (a) presupune absolvirea şi validarea a şase ani de studii din cadrul ciclului de formare menţionat în art. 23; formarea la finalul căreia se eliberează o diplomă, un certificat sau un titlu de specializare în chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formare medicală şi stomatologică de bază) presupune, de asemenea, absolvirea şi validarea ciclului de formare în stomatologie la care se face referire în art. 1 din Directiva Consiliului 78/687/CEE din 25 iulie 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor dentişti1; (b) cuprinde instruirea teoretică şi practică; (c) se efectuează pe bază de program integral, sub controlul autorităţilor sau al organismelor competente în conformitate cu pct.1 din anexa I; (d) se desfăşoară într-un centru universitar, într-un spital sau, dacă este cazul, într-o instituţie de sănătate aprobată în acest sens de autorităţile sau organismele competente; (e) presupune participarea personală a medicului candidat la specializarea respectivă la activitatea şi responsabilităţile instituţiei în cauză. 2. Statele membre condiţionează eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de medic specialist de posesia uneia dintre diplomele, certificatele sau alte titluri în stomatologie la care se face referire în art. 23; eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de specialist în chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formare medicală şi stomatologică de bază) este, de asemenea, condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de medic dentist menţionate în art. 1 din Directiva 78/687/CEE.

Articolul 25

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral, enunţat în art. 24 alin. (1) lit. (c), şi până în momentul în care Consiliul decide în conformitate cu alin. (3), statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială, în condiţiile admise de autorităţile naţionale competente, atunci când formarea pe bază de program integral nu poate fi realizată din motive bine întemeiate. 2. Formarea cu frecvenţă parţială se desfăşoară în conformitate cu pct. 2 din anexa I la prezenta directivă la standarde calitative echivalente cu cele ale formării pe bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi compromis nici de caracterul său parţial, nici de exercitarea unei activităţi profesionale remunerate cu titlu privat. Durata totală a formării specializate nu poate fi scurtată în cazurile în care se efectuează cu frecvenţă parţială. 3. Până la 25 ianuarie 1989 cel târziu, Consiliul decide dacă dispoziţiile alin. (1) şi (2) trebuie menţinute sau modificate, în temeiul reexaminării situaţiei şi la propunerea Comisiei,

1 JO L 233, 24.08.1978, p. 10.

143

având în vedere că posibilitatea de formare cu frecvenţă parţială ar trebui să continue să existe în anumite împrejurări care trebuie examinate pentru fiecare specialitate. Formarea de specialitate cu frecvenţă parţială începută înainte de 1 ianuarie 1983 poate fi încheiată în conformitate cu dispoziţiile în vigoare anterioare acestei date.

Articolul 26

Statele membre se asigură ca durata minimă a formărilor de specialitate menţionate în continuare să nu fie mai scurtă de: Prima grupă (cinci ani): - chirurgie generală - neurochirurgie - medicină internă - urologie - ortopedie A doua grupă (patru ani): - obstetrică-ginecologie - pediatrie - pneumologie - anatomie patologică - neurologie - psihiatrie A treia grupă (trei ani): - anestezie şi terapie intensivă - oftalmologie - otorinolaringologie.

Articolul 27

Statele membre care au dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în acest domeniu se asigură ca durata minimă a formărilor de specialitate menţionate în continuare să nu fie mai scurtă de:

144

Prima grupă (cinci ani): - chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă - chirurgie toracică - chirurgie vasculară - neuropsihiatrie - chirurgie pediatrică - chirurgie gastroenterologică - chirurgie maxilo-facială (formare medicală de bază) A doua grupă (patru ani): - cardiologie - gastroenterologie - reumatologie - medicină de laborator - radiologie - radiodiagnostic - radioterapie - medicină tropicală - farmacologie - psihiatrie pediatrică - microbiologie-bacteriologie - medicina muncii - biochimie - imunologie - dermatologie - venerologie - geriatrie

145

- nefrologie - boli infecţioase - „community medicine” (sănătate publică) - hematologie - medicină nucleară - stomatologie şi chirurgie maxilo-facială A treia grupă (trei ani): - hematologie generală - endocrinologie - fizioterapie - stomatologie - dermatovenerologie - alergologie.

Articolul 28

Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 24 alin. (1) lit. (c) şi art. 25, statele membre ale căror dispoziţii legale, de reglementare sau administrative prevedeau o modalitate de formare specializată cu frecvenţă parţială la 20 iunie 1975 pot continua să aplice aceste dispoziţii candidaţilor care şi-au început formarea ca specialişti la 31 decembrie 1983 cel târziu. Fiecare stat membru gazdă este autorizat să impună beneficiarilor menţionaţi în primul paragraf să anexeze diplomelor, certificatelor şi altor titluri o atestare care să certifice că au exercitat efectiv şi legal, cu titlul de medic specialist, activitatea în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării.

Articolul 29

Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 24 alin. (2): (a) în ceea ce priveşte Luxemburg şi numai pentru diplomele luxemburgheze reglementate de Legea din 1939 privind conferirea de grade academice si universitare, eliberarea certificatului de medic specialist este condiţionată doar de posesia diplomei de doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică, eliberată de comisia de examen de stat luxemburgheză; (b) în ceea ce priveşte Danemarca şi numai pentru diplomele legale de medic eliberate de facultatea de medicină din cadrul unei universităţi daneze, în conformitate cu hotărârea ministrului de interne din 14 mai 1970, eliberarea titlului de medic specialist este condiţionată doar de posesia acestor diplome.

146

Diplomele la care se face referire în lit. (a) şi lit. (b) sunt eliberate candidaţilor care şi-au început formarea înainte de 20 decembrie 1976.

TITLUL IV

FORMAREA DE SPECIALITATE ÎN MEDICINĂ GENERALĂ

Articolul 30

Fiecare stat membru care asigură pe teritoriul său formarea completă menţionată în art. 23 instituie o formare de specialitate în medicină generală care să întrunească cel puţin condiţiile prevăzute în art. 31 şi 32, astfel încât primele diplome, certificate sau alte titluri eliberate la încheierea cursurilor să fie eliberate la 1 ianuarie 1990 cel târziu.

Articolul 31

1. Formarea de specialitate în medicină generală, menţionată în art. 30, trebuie să întrunească cel puţin următoarele condiţii: (a) admiterea este condiţionată de absolvirea şi validarea a cel puţin şase ani de studiu în cadrul ciclului de formare menţionat în art. 23; (b) are o durată de cel puţin doi ani pe bază de program integral şi se efectuează sub supravegherea autorităţilor sau organismelor competente; (c) se pune accent pe latura practică mai mult decât pe cea teoretică; instruirea practică se desfăşoară, pe de o parte, cel puţin şase luni într-un spital aprobat, dotate cu echipament necesar şi servicii corespunzătoare şi, pe de altă parte, cel puţin şase luni într-o unitate de medicină generală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură îngrijire medicală primară; se desfăşoară în contact cu alte structuri sau instituţii de sănătate în care se practică medicina generală; fără a aduce atingere perioadelor minime menţionate anterior, instruirea practică se face pe o perioadă maximă de şase luni în alte structuri sau instituţii de sănătate aprobate în care se practică medicina generală; (d) presupune participarea personală a candidatului la activitatea profesională şi la responsabilităţile persoanelor cu care lucrează. 2. Statele membre au dreptul de a amâna aplicarea dispoziţiilor alin. (1) lit. (c) privind duratele minime de formare până la 1 ianuarie 1995 cel târziu. 3. Statele membre condiţionează eliberarea diplomelor, certificatelor sau a altor titluri care atestă formarea de specialitate în medicină generală de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu menţionate în art. 3.

Articolul 32

Dacă, la 22 septembrie 1986, un stat membru asigura formarea în medicina generală prin intermediul experienţei în medicină generală, dobândită de medic în propriul cabinet sub supravegherea unui formator autorizat, statul membru respectiv poate menţine acest tip de formare pe bază experimentală în anumite condiţii:

147

- să fie în conformitate cu art. 31 alin. (1) lit. (a) şi (b) şi alin. (3); - să aibă durata egală cu dublul diferenţei dintre perioada prevăzută în art. 31 alin.(1) lit. (b) şi suma perioadelor menţionate la a treia liniuţă din prezentul articol; - să cuprindă cel puţin o perioadă într-un spital aprobat, dotat cu echipament şi servicii corespunzătoare, şi o perioadă într-o unitate de medicină generală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură îngrijire medicală primară; începând cu 1 ianuarie 1995, fiecare dintre aceste perioade are o durată de cel puţin şase luni.

Articolul 33 Pe baza experienţei acumulate şi în temeiul evoluţiei formării în medicina generală, Comisia prezintă Consiliului, până la 1 ianuarie 1996 cel târziu, un raport privind punerea în aplicare a art. 31 şi 32 şi propuneri corespunzătoare pentru a continua armonizarea formării medicilor generalişti. Consiliul hotărăşte cu privire la aceste propuneri în conformitate cu procedurile prevăzute în Tratat înainte de 1 ianuarie 1997.

Articolul 34

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral enunţat în art. 31 alin. (1) lit. (b), statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială în medicina generală pe lângă formarea pe bază de program integral, dacă se întrunesc următoarele condiţii specifice: - durata totală a formării nu poate fi scurtată, deoarece se desfăşoară cu frecvenţă parţială; - durata săptămânală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai mică de 60 % din cea a formării pe bază de program integral; - formarea cu frecvenţă parţială trebuie să cuprindă un anumit număr de perioade de formare pe bază de program integral, atât pentru formarea efectuată în spitale sau clinici, cât şi pentru formarea efectuată într-o unitate medicală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură îngrijire medicală primară. Aceste perioade de formare pe bază de program integral trebuie să fie suficiente ca număr şi durată pentru a asigura pregătirea necesară pentru exercitarea efectivă a activităţii de medicină generală. 2. Formarea cu frecvenţă parţială trebuie să fie echivalentă din punct de vedere calitativ cu formarea pe bază de program integral. Ea trebuie să fie atestată prin obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu la care se face referire în art. 30.

Articolul 35 1. Indiferent de drepturile dobândite pe care le recunosc, statele membre pot elibera diploma, certificatul sau alte titluri menţionate în art. 30 unui medic care nu şi-a încheiat formarea prevăzută în art. 31 şi 32, dar care posedă o diplomă, un certificat sau un alt titlu eliberat de autorităţile competente ale unui stat membru, care atestă încheierea unui alt curs de formare; cu toate acestea, statele membre pot elibera astfel de diplome, certificate sau alte

148

titluri numai dacă acestea atestă un nivel de cunoştinţe echivalent cu cel atins la încheierea formării la care se face referire în art. 31 şi 32. 2. În regulile pe care le adoptă în conformitate cu alin. (1), statele membre specifică în ce măsură se ţine cont de formarea suplimentară deja efectuată de candidat şi de experienţa sa profesională care poate înlocui formarea prevăzută în art. 31 şi 32. Statele membre pot elibera diploma, certificatul sau un alt titlu la care se face referire în art. 30 numai în condiţiile în care candidatul a cumulat cel puţin şase luni de experienţă în medicină generală într-o unitate de medicină generală sau într-un centru în care medicii asigură îngrijire medicală primară, după cum se menţionează în art. 31 alin. (1) lit. (c).

Articolul 36

1. De la 1 ianuarie 1995, sub rezerva drepturilor dobândite pe care le recunoaşte, fiecare stat membru condiţionează exercitarea activităţii de medicină generală în cadrul regimului de securitate socială naţional de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu la care se face referire în art. 30. Cu toate acestea, statele membre pot excepta de la această condiţie persoanele care urmează o formare de specialitate în medicina generală. 2. Fiecare stat membru specifică drepturile dobândite pe care le recunoaşte. Cu toate acestea, statul membru respectiv recunoaşte dreptul de exercitare a activităţilor de medic generalist în cadrul regimului de securitate socială naţional fără diploma, certificatul sau alt titlu la care se face referire în art. 30, tuturor medicilor care, la 31 decembrie 1994, posedau acest drept în temeiul art. 1-20 şi care la acea dată erau stabiliţi pe teritoriul său în temeiul art. 2 sau 9 alin. (1). 3. Fiecare stat membru poate aplica alin. (1) înainte de 1 ianuarie 1995, cu condiţia ca orice doctor care şi-a încheiat formarea la care se face referire în art. 23 într-un alt stat membru să se poată stabili pe teritoriul său până la 31 decembrie 1994 şi să îşi exercite activităţile în cadrul regimului naţional de securitate socială, în temeiul art. 2 sau 9 alin. (1). 4. Autorităţile competente din fiecare stat membru eliberează, la cerere, un certificat care atestă dreptul medicilor titulari ai drepturilor dobândite în temeiul alin. (2) de a practica medicina generală în cadrul regimului lor naţional de securitate socială, fără diploma, certificatul sau titlul la care se face referire în art. 30. 5. Alin. (1) nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să permită pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile lor reglementări, exercitarea activităţilor de medic, ca medic generalist în cadrul unui regim de securitate socială, persoanelor care nu posedă diplome, certificate sau alte titluri de formare medicală şi de formare de specialitate în medicina generală obţinute în ambele cazuri într-un stat membru, dar care posedă diplome, certificate sau alte titluri în fiecare sau în ambele tipuri de formare obţinute într-o ţară terţă.

149

Articolul 37

1. Fiecare stat membru recunoaşte, pentru exercitarea activităţilor de medic ca medic generalist în cadrul regimului naţional de securitate socială, diplomele, certificatele sau alte titluri la care se face referire în art. 30, eliberate resortisanţilor statelor membre de celelalte state membre în conformitate cu art. 31, 32, 34 şi 35. 2. Fiecare stat membru recunoaşte certificatele menţionate în art. 36 alin. (4) eliberate resortisanţilor statelor membre de alte state membre, acordându-le acestora acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv, care permit exercitarea activităţilor de medic generalist în cadrul regimului naţional de securitate socială.

Articolul 38

Resortisanţii statelor membre pentru care un stat membru a eliberat o diplomă, un certificat sau un alt titlu la care se face referire în art. 30 sau 36 alin. (4) au dreptul de a utiliza în statul membru gazdă titlul profesional valabil în acel stat şi abrevierea lui.

Articolul 39 1. Fără a aduce atingere art. 38, statele membre gazdă asigură ca beneficiarilor art. 37 să li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, acolo unde este cazul, abrevierea sa din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă.

Articolul 40

Pe baza experienţei acumulate şi având în vedere evoluţia formărilor în medicina generală, Comisia prezintă Consiliului, până la 1 ianuarie 1997 cel târziu, un raport privind punerea în aplicare a măsurilor din prezentul titlu şi, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare, în perspectiva unei formări corespunzătoare a fiecărui medic generalist care să răspundă cerinţelor specifice exercitării medicinii generale. Consiliul hotărăşte cu privire la aceste propuneri în conformitate cu procedurile prevăzute în Tratat.

Articolul 41

După notificarea Comisiei de către un stat membru cu privire la data intrării în vigoare a măsurilor pe care le-a adoptat în conformitate cu art. 30, Comisia publică un anunţ în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de acel stat pentru diploma certificatul sau alte titluri şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional respectiv.

150

TITLUL V

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 42

Statele membre desemnează autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 43 În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei nr. 75/365/CEE1. Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate.

Articolul 44

Directivele care figurează în anexa III, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere prezentate în anexa III, partea B. Trimiterile la directivele abrogate se consideră ca trimiteri la prezenta directivă şi se interpretează conform tabelului de corespondenţă din anexa IV.

Articolul 45

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Luxemburg, 5 aprilie 1993.


J. TRØJBORG

1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19.

151

ANEXA I

Caracteristici ale formării pe bază de program integral şi cu frecvenţă parţială a medicilor specialişti, după cum se menţionează în art. 24 alin. (1) şi art. 25

1. Formarea pe bază de program integral a medicilor specialişti O astfel de formare se desfăşoară în posturi specifice recunoscute de autorităţile competente. Formarea implică participarea la toate activităţile medicale ale departamentului în care se desfăşoară, inclusiv la gărzi, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei formări practice şi teoretice întreaga sa activitate profesională pe toată durata unei săptămâni de lucru şi pe parcursul anului, în conformitate cu modalităţile stabilite de autorităţile competente. În consecinţă, aceste posturi sunt remunerate corespunzător. Formarea se întrerupe doar din motive precum serviciu militar, misiuni ştiinţifice, sarcină sau boală. Durata totală a formării nu se reduce pe motiv de întrerupere. 2. Formarea cu frecvenţă parţială a medicilor specialişti Această formare întruneşte aceleaşi cerinţe ca şi formarea pe bază de program integral, de care diferă doar prin posibilitatea de limitare a participării la activităţile medicale la o durată egală cu jumătate din cea prevăzută la pct. 1 al doilea paragraf. Autorităţile competente se asigură că durata totală şi calitatea formării cu frecvenţă parţială a specialiştilor nu sunt inferioare celor ale formării pe bază de program integral. O remuneraţie corespunzătoare se acordă, prin urmare, pentru o astfel de formare cu frecvenţă parţială.

152

ANEXA II

Date de la care anumite state membre au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative privind eliberarea de diplome, certificate şi alte titluri menţionate

în art. 9 alin. (7) BELGIA Chirurgie toracică 1 ianuarie 1983 Chirurgie vasculară 1 ianuarie 1983 Neuropsihiatrie 1 august 1987, cu excepţia persoanelor care au început

formarea anterior acestei date. Chirurgie gastroenterologică 1 ianuarie 1983 DANEMARCA Hematologie 1 ianuarie 1983, cu excepţia persoanelor care au început

formarea anterior acestei date şi care au încheiat-o la sfârşitul anului1988.

Fizioterapie 1 ianuarie 1983, cu excepţia persoanelor care au început formarea anterior acestei date şi care au încheiat-o la sfârşitul anului1988.

Medicină tropicală 1 august 1987, cu excepţia persoanelor care au început formarea anterior acestei date.

FRANŢA Radiologie 3 decembrie 1971 Neuropsihiatrie 31 decembrie 1971 LUXEMBURG Radiologie Diplomele, certificatele şi alte titluri nu se mai eliberează în

ceea ce priveşte formarea începută după data de 5 martie 1982.

Neuropsihiatrie Diplomele, certificatele şi alte titluri nu se mai eliberează în ceea ce priveşte formarea începută după data de 5 martie 1983.

OLANDA Radiologie 8 iulie 1984. Neuropsihiatrie 9 iulie 1984.

153

ANEXA III

Partea A

Directive abrogate

(menţionate în art. 44) 1. Directiva 75/362/CEE 2. Directiva 75/363/CEE şi modificările lor succesive

- Directiva 81/1057/CEE numai trimiterile din art. 1 la dispoziţiile Directivelor 75/362 CEE şi 75/363 CEE abrogate.

- Directiva 82/76/CEE - Directiva 89/594/CEE numai art. 1 – 9. - Directiva 90/658/CEE numai art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2.

3. Directiva 86/457 CEE.

Partea B

Termene de transpunere în legislaţia naţională

(după cum se menţionează în art. 44)

Directive Termen de transpunere 75/362/CEE (JO L 167, 30.06.1975, p. 1) 20 decembrie 19761 81/1057/CEE (JO L 385, 31.12.1981, p. 25) 30 iunie 1982 75/363/CEE (JO L 167, 30.06.1975, p. 14) 20 decembrie 19762 82/76/CEE (JO L 143, 15.02.1982, p. 21) 31 decembrie 1982 89/594/CEE (JO L 341, 23.11.1989, p. 19) 8 mai 1991 90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, p. 73) 1 iulie 1991 86/457/CEE (JO L 267, 19.09.1986, p. 26) 1 ianuarie 1985

1 1 ianuarie 1981 pentru Grecia, 1 ianuarie 1986 pentru Spania şi Portugalia. 2 1 ianuarie 1981 pentru Grecia, 1 ianuarie pentru Spania şi Portugalia. Pentru teritoriul fostei Republici Democrate Germane. Germania ia măsurile necesare pentru aplicarea art. 2 - 5 din Directiva 75/363/CEE, art. 24 - 27 din prezenta directivă până la 3 aprilie 1992. Directiva 90/658/CEE, art. 2.

154

ANEXA IV

Prrezenta diectivă

Directiva 75/362/CEE





Directiva 82/76/CEE

Art. 1 Art. 2 Art. 3 Art. 4 Art. 5 Art. 6 Art. 7 Art. 8

Art. 9 alin. (1)

Art. 9 alin. (2)

Art. 9 alin. (3)

Art. 9 alin. (4)

Art. 9 alin. (5)

Art. 9 alin. (6)

Art. 9 alin. (7)

Art. 10 Art. 11 Art. 12 Art. 13 Art. 14 Art. 15 Art. 16 Art. 17 Art. 18 Art. 19 Art. 20 Art. 21 Art. 22 Art. 23 Art. 24 Art. 25 alin. (1) Art. 25 alin. (2) Art. 25 alin. (3) primul

paragraf Art. 25

alin. (3) al

Art. 1 şi 24 Art. 2 Art. 3 Art. 4 Art. 5 Art. 6 Art. 7 Art. 8

Art. 9 alin. (1)

Art. 9 alin. (2)

Art. 9 alin. (1)

Art. 9 alin. (2)

Art. 9 alin. (3)

Art. 10 Art. 11 Art. 12 Art. 13 Art. 14 Art. 15a Art. 16 Art. 17 Art. 18 Art. 19 Art. 20 Art. 21 Art. 22

Art. 1 Art. 2

Art. 3 (1) Art. 3 (2)

Art. 3 alin. (3) primul paragraf

Art. 4 Art. 5 Art. 7 Art. 8

Art. 1 Art. 2 alin. (1), (2) şi

(3) Art. 3 Art. 4

Art.1 Art. 1

Art. 9 alin. (1)

Art. 9 alin. (2)

Art. 14

155

doilea paragraf Art. 26 Art. 27 Art. 28 Art. 29 Art. 30 Art. 31 Art. 32 Art. 33 Art. 34 Art. 35 Art. 36 Art. 37 Art. 38 Art. 39 Art. 40 Art. 41 Art. 42 Art. 43 Art. 44 Art. 45 Anexa I Anexa II

Art. 23 Art. 26 Art. 27 Anexă

Art. 10

Art. 5 Art. 6 Art. 7 Art. 8 Art. 9

Art. 10 Art. 11

Art.12 alin. (2)

Art. 2 alin. (4)

Anexă

156

Nr. Celex: 31998L0005

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 98/5/CE

din 16 februarie 1998

de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 49 şi art. 57 alin. (1) şi alin. (2) prima şi a treia teză, având în vedere propunerea Comisiei1, având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2, în conformitate cu procedura prevăzută în art. 189b din Tratat3, (1) întrucât, în temeiul art. 7a din Tratat, piaţa internă presupune un spaţiu fără frontiere interne şi întrucât, în conformitate cu art. 3 lit. (c) din Tratat, eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor constituie unul dintre obiectivele Comunităţii; întrucât, pentru resortisanţii statelor membre, aceasta presupune, în special, posibilitatea de a-şi exercita profesia, cu titlu independent sau salariat, într-un alt stat membru decât cel în care şi-au obţinut calificările profesionale; (2) întrucât, în conformitate cu Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1988 privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de licenţă eliberate pentru o perioadă de formare profesională de cel puţin trei ani4, un avocat care este pe deplin calificat într-un stat membru poate deja impune recunoaşterea diplomei sale în vederea stabilirii în alt stat membru pentru a exercita profesia de avocat sub titlul profesional folosit în acel stat; întrucât directiva menţionată are ca obiectiv integrarea avocatului în profesie în statul membru gazdă şi nu urmăreşte nici să modifice regulile profesionale aplicabile în acel stat, nici să sustragă avocatul respectiv de la aplicarea acestor reguli; (3) întrucât, în timp ce unii avocaţi se pot integra rapid în profesie în statul membru gazdă, în special prin promovarea unei probe de aptitudini conform dispoziţiilor Directivei 89/48/CEE, alţi avocaţi pe deplin calificaţi pot obţine această integrare după o anumită perioadă de practică profesională în statul membru gazdă sub titlul profesional din statele membre de origine sau să continue să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine; (4) întrucât această perioadă trebuie să permită avocatului să se integreze în profesie în statul membru gazdă după verificarea experienţei sale profesionale în acest stat membru;

1 JO C 128, 24.05.1995, p. 6 şi JO C 355, 25.11.1996, p. 19. 2 JO C 256, 02.10.1995, p. 14. 3 Avizul Parlamentului European din 19 iunie 1996 (JO C 198, 08.07.1996, p. 85), Poziţia comună a Consiliului din 24 iulie 1997 (JO C 297, 29.09.1997, p. 6), Decizia Parlamentului European din 19 noiembrie 1997 (Decizia Consiliului din 15 decembrie 1997). 4 JO L 19, 24.01.1989, p. 16.

157

(5) întrucât luarea de măsuri în acest sens, la nivelul Comunităţii, se justifică nu numai pentru că, în comparaţie cu sistemul general de recunoaştere a diplomelor, ea asigură avocaţilor un mijloc mai simplu prin care se pot integra în profesie într-un stat membru, ci şi pentru că, prin acordarea posibilităţii ca avocaţii să îşi poată exercita profesia cu caracter permanent sub titlul profesional din statul membru de origine într-un stat membru gazdă, se vine în întâmpinarea nevoilor justiţiabililor care, datorită fluxurilor comerciale în creştere rezultate în special din piaţa internă, necesită consiliere atunci când derulează tranzacţii transfrontaliere în care dreptul internaţional, dreptul comunitar şi drepturile naţionale se suprapun adesea; (6) întrucât luarea de măsuri la nivelul Comunităţii se justifică, de asemenea, deoarece numai câteva state membre permit deja pe teritoriul lor exercitarea activităţilor de avocat în alt mod decât prin prestare de servicii, de către avocaţii din alte state membre care profesează sub titlul profesional din ţara lor de origine; întrucât, cu toate acestea, în statele membre în care există această posibilitate, modalităţile privind, de exemplu, domeniul de activitate şi obligaţia de a se înregistra la autorităţile competente diferă considerabil; întrucât o astfel de diversitate de situaţii se traduce prin inegalităţi şi denaturări ale concurenţei între avocaţii din statele membre şi constituie un obstacol în calea liberei circulaţii; întrucât numai o directivă de stabilire a condiţiilor de exercitare a acestei profesii, în alt mod decât prin prestare de servicii, de către avocaţii ce profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, are capacitatea să soluţioneze aceste dificultăţi şi să ofere aceleaşi oportunităţi avocaţilor şi justiţiabililor în toate statele membre; (7) întrucât, în conformitate cu obiectivul ei, prezenta directivă nu stabileşte reglementări referitoare la situaţii de natură strict internă şi nu aduce atingere regulilor profesionale naţionale decât în măsura în care este necesar pentru realizarea efectivă a obiectivului său; întrucât nu aduce în special atingere legislaţiei naţionale care reglementează accesul şi exercitarea profesiei de avocat sub titlul profesional utilizat în statul membru gazdă; (8) întrucât este necesar ca avocaţii menţionaţi în prezenta directivă să aibă obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă din statul membru gazdă pentru ca aceasta să se poată asigura că ei respectă regulile profesionale şi deontologice din acel stat; întrucât efectul acestei înregistrări, în ceea ce priveşte jurisdicţiile şi gradele şi tipurile de jurisdicţii înaintea cărora pot să profeseze avocaţii, este determinat de legislaţia aplicabilă avocaţilor în statul membru gazdă; (9) întrucât avocaţii care nu sunt integraţi în profesie în statul membru gazdă au obligaţia de a profesa în acel stat sub titlul profesional din ţara lor de origine pentru a se asigura informarea corectă a consumatorilor şi pentru a distinge între aceşti avocaţi şi avocaţii din statul membru gazdă care profesează sub titlul profesional utilizat acolo; (10) întrucât avocaţilor la care se referă prezenta directivă trebuie să li se permită să acorde consultanţă juridică în special în ceea ce priveşte dreptul statului membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional şi dreptul din statul membru gazdă; întrucât acest lucru era deja permis, în ceea ce priveşte prestarea de servicii, în temeiul Directivei Consiliului 77/249/CEE din 22 martie 1977 pentru facilitarea exercitării efective a libertăţii de a presta servicii a avocaţilor1; întrucât, cu toate acestea, este necesar să se prevadă, la fel ca în Directiva 77/249/CEE, posibilitatea de a exclude din activităţile avocaţilor care profesează sub titlul profesional din ţara lor de origine în Regatul Unit şi Irlanda anumite acte în materie imobiliară şi succesorală; întrucât prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere

1 JO L 78, 26.03.1977, p. 17. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

158

dispoziţiilor în temeiul cărora, în fiecare stat membru, anumite activităţi sunt rezervate altor profesii decât cea de avocat; întrucât este necesar să se reia din Directiva 77/249/CEE posibilitatea ca un stat membru gazdă să impună unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să colaboreze cu un avocat local pentru reprezentarea sau apărarea unui client în justiţie; întrucât această obligaţie se aplică în conformitate cu interpretarea oferită de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în special în hotărârea sa din 25 februarie 1988 în cauza 427/85, Comisia c. Germania1; (11) întrucât, pentru a asigura buna funcţionare a justiţiei, statelor membre ar trebui, prin reglementări specifice, să li se îngăduie să rezerve accesul la cele mai înalte grade de jurisdicţie avocaţilor specializaţi, fără a împiedica integrarea avocaţilor statelor membre care îndeplinesc condiţiile necesare; (12) întrucât un avocat înregistrat în statul membru gazdă sub titlul profesional din ţara sa de origine trebuie să rămână înregistrat la autoritatea competentă din statul membru de origine pentru a-şi păstra calitatea de avocat şi a beneficia de prezenta directivă; întrucât, din acest motiv, colaborarea strânsă dintre autorităţile competente este indispensabilă, în special în cadrul unor eventuale proceduri disciplinare; (13) întrucât avocaţii la care se referă prezenta directivă, independent de calitatea lor de avocaţi salariaţi sau independenţi în statul membru de origine, îşi pot exercita profesia în calitate de salariaţi în statul membru gazdă, dacă acel stat membru oferă această posibilitate propriilor avocaţi; (14) întrucât scopul urmărit de prezenta directivă prin faptul că permite avocaţilor să profeseze în alt stat membru sub titlurile profesionale din ţările lor de origine este totodată să le faciliteze obţinerea titlului profesional al acelui stat membru gazdă; întrucât, în temeiul art. 48 şi 52 din Tratat, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie, statul membru gazdă are întotdeauna obligaţia de a lua în considerare experienţa profesională dobândită pe teritoriul său; întrucât după trei ani de activitate efectivă şi regulată în statul membru gazdă şi în dreptul acelui stat, inclusiv dreptul comunitar, se poate prezuma că aceşti avocaţi au dobândit aptitudinile necesare pentru a se integra complet în profesia de avocat din statul membru gazdă; întrucât, la sfârşitul acestei perioade, avocatul care, după ce a fost supus unei verificări, îşi poate dovedi competenţa profesională în statul membru gazdă, trebuie să poată obţine titlul profesional din acel stat membru; întrucât, dacă perioada de activitate profesională efectivă şi regulată de cel puţin trei ani include o perioadă mai scurtă de practică în dreptul statului membru gazdă, autoritatea ţine cont şi de orice alte cunoştinţe despre dreptul statului respectiv, care se pot verifica într-un interviu; întrucât dacă nu se dovedeşte îndeplinirea acestor condiţii, decizia luată de autoritatea competentă a statului gazdă de a nu elibera titlul profesional al statului în conformitate cu modalităţile de facilitare legate de aceste condiţii trebuie motivată şi poate fi supusă căilor de atac conform dreptului intern; (15) întrucât evoluţia economică şi profesională demonstrează că posibilitatea de a exercita profesia de avocat în comun, inclusiv în asociere, a devenit o realitate; întrucât trebuie să se evite ca exercitarea în cadrul unei grupări a profesiei în statul membru de origine să fie folosită ca pretext pentru a-i împiedica sau a-i descuraja să se stabilească în statul membru gazdă; întrucât trebuie, totuşi, să li se permită statelor membre să ia măsuri corespunzătoare pentru a atinge obiectivul legitim de a asigura independenţa profesiei; întrucât trebuie prevăzute anumite garanţii în toate statele membre care permit exercitarea profesiei în cadrul unei grupări,

1 Culegere 1988, p. 1123.

159

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii

1. Prezenta directivă are ca obiect facilitarea exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat cu titlu independent sau salariat într-un alt stat membru decât cel în care s-a obţinut calificarea profesională. 2. În sensul prezentei directive: (a) „avocat” reprezintă orice persoană care este resortisant al unui stat membru şi care este autorizată să îşi exercite activităţile profesionale sub unul dintre următoarele titluri profesionale:

Belgia avocat/advocaat/rechtsanwalt Danemarca advokat Germania rechtsanwalt Grecia ∆ίκηγόρος Spania abogado/advocat/avogado/abokatu Franţa avocat Irlanda barrister/solicitor Italia avvocato Luxemburg avocat Olanda advocaat Austria rechtsanwalt Portugalia advogado Finlanda asianajaja/advokat Suedia advokat Regatul Unit advocate/barrister/solicitor

(b) „stat membru de origine” reprezintă statul membru în care un avocat a obţinut dreptul de a utiliza unul din titlurile profesionale menţionate în lit. (a), înainte de a exercita profesia de avocat într-un alt stat membru; (c) ,,stat membru gazdă” reprezintă statul membru în care un avocat profesează în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive; (d) ,,titlu profesional din statul membru de origine” reprezintă titlul profesional utilizat în statul membru în care un avocat a dobândit dreptul de a folosi acest titlu înainte de a exercita profesia de avocat în statul membru gazdă; (e) ,,grupare” reprezintă orice entitate, cu sau fără personalitate juridică, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru, în cadrul căreia avocaţii îşi desfăşoară activităţile profesionale împreună, sub un nume comun; (f) „titlu profesional corespunzător” sau „profesie corespunzătoare” reprezintă orice titlu profesional sau orice profesie aflată sub jurisdicţia autorităţii competente la care s-a înregistrat un avocat în conformitate cu dispoziţiile art. 3, iar „autoritate competentă” reprezintă această autoritate.

160

3. Prezenta directivă se aplică atât avocaţilor care îşi exercită profesia în mod independent, cât şi avocaţilor salariaţi în statul membru de origine şi, sub rezerva art. 8, în statul membru gazdă. 4. Exercitarea profesiei de avocat în sensul prezentei directive nu reglementează prestările de servicii care fac obiectul Directivei 77/249/CEE.

Articolul 2

Dreptul de a profesa sub titlul profesional din statul membru de origine

Orice avocat are dreptul să exercite cu caracter permanent activităţile menţionate în art. 5 în oricare alt stat membru, sub titlul profesional din statul membru de origine. Integrarea în profesia de avocat în statul membru gazdă se face conform dispoziţiilor art. 10.

Articolul 3

Înregistrarea la autoritatea competentă

1. Un avocat care doreşte să profeseze într-un alt stat membru decât cel în care şi-a obţinut calificarea profesională este obligat să se înregistreze la autoritatea competentă din acel stat. 2. Autoritatea competentă din statul membru gazdă înregistrează avocatul pe baza prezentării unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul membru de origine. Aceasta poate impune ca, atunci când este prezentat de către autoritatea competentă din statul membru de origine, certificatul să nu fie mai vechi de trei luni. Ea informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la înregistrare. 3. În sensul aplicării alin. (1): - în Regatul Unit şi Irlanda, avocaţii care profesează sub un alt titlu profesional decât cel din Regatul Unit sau Irlanda se înregistrează fie la autoritatea competentă pentru profesia de „barrister” sau „advocate”, fie la autoritatea competentă pentru profesia de „solicitor”, - în Regatul Unit, autoritatea competentă pentru un „barrister” din Irlanda este cea competentă pentru profesia de „barrister” sau „advocate” şi autoritatea competentă pentru un „solicitor” din Irlanda este cea competentă pentru profesia de „solicitor”, - în Irlanda, autoritatea competentă pentru un „barrister” sau un „advocate” din Regatul Unit este cea competentă pentru profesia de „barrister” şi autoritatea competentă pentru un „solicitor” din Regatul Unit este cea competentă pentru profesia de „solicitor”. 4. Când autoritatea competentă dintr-un stat membru gazdă publică numele avocaţilor înregistraţi, aceasta publică şi numele avocaţilor înregistraţi în temeiul prezentei directive.

161

Articolul 4

Exercitarea profesiei sub titlul profesional din statul membru de origine

1. Un avocat care profesează într-un stat membru gazdă sub titlul profesional din statul membru de origine este obligat să îşi exercite profesia sub acest titlu, care trebuie indicat în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru de origine, în mod inteligibil şi astfel încât să se evite confuzia cu titlul profesional din statul membru gazdă. 2. În sensul aplicării alin. (1), statul membru gazdă poate impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să indice organizaţia profesională din care face parte în statul membru de origine sau jurisdicţia la care este admis în aplicarea legislaţiei statului membru de origine. Statul membru gazdă poate, de asemenea, impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să menţioneze înregistrarea sa la autoritatea competentă din acel stat membru.

Articolul 5

Domeniul de activitate

1. Sub rezerva alin. (2) şi (3), un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine exercită aceleaşi activităţi profesionale ca şi un avocat care profesează sub titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă şi poate, în special, să acorde consultanţă juridică cu privire la dreptul din statul membru de origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional şi dreptul din statul membru gazdă. În orice împrejurare, acesta trebuie să respecte regulile de procedură aplicabile înaintea instanţelor naţionale. 2. Statele membre care autorizează, pe teritoriul lor, o anumită categorie de avocaţi să întocmească acte care conferă competenţa de a administra bunurile persoanelor decedate sau de a constitui sau a transfera drepturi reale imobiliare care, în alt stat membru, sunt rezervate altor profesii decât aceea de avocat, pot exclude de la astfel de activităţi pe avocaţii care profesează sub un titlu profesional din statul membru de origine conferit în unul din aceste din urmă state membre. 3. Pentru exercitarea activităţilor legate de reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui client şi în măsura în care dreptul statului membru gazdă rezervă aceste activităţi avocaţilor care profesează sub titlul profesional al acelui stat, acesta din urmă poate impune avocaţilor care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine să lucreze în colaborare fie cu un avocat care profesează înaintea instanţelor sesizate şi care, atunci când este necesar, poate fi răspunzător înaintea acesteia, fie cu un „avoué”, care îşi exercită profesia pe lângă instanţa respectivă. Cu toate acestea, pentru a asigura buna funcţionare a justiţiei, statele membre pot elabora norme specifice de acces la curţile supreme, cum ar fi utilizarea de avocaţi specializaţi.

Articolul 6

Reguli profesionale şi deontologice aplicabile

1. Indiferent de regulile profesionale şi deontologice care i se aplică în statul membru de origine, avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine se supune

162

aceloraşi reguli profesionale şi deontologice ca şi avocaţii care profesează sub titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă, în ceea ce priveşte toate activităţile pe care le exercită pe teritoriul acestuia. 2. Avocaţilor care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine trebuie să li se asigure reprezentarea corespunzătoare în organizaţiile profesionale ale statului membru gazdă. Această reprezentare implică cel puţin dreptul de vot în alegerile pentru organele de conducere ale acelor organizaţii. 3. Statul membru gazdă poate impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine fie să încheie o asigurare de răspundere profesională, fie să se afilieze la un fond de garantare profesională în conformitate cu normele pe care acel stat le stabileşte pentru activităţile profesionale exercitate pe teritoriul său. Totuşi, un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine este scutit de această obligaţie, dacă face dovada unei asigurări plătite sau a unei garanţii încheiate în conformitate cu normele din statul membru de origine, în măsura în care asigurarea sau garanţia este echivalentă din punctul de vedere al condiţiilor şi al acoperirii. Dacă echivalarea este doar parţială, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate impune încheierea unei asigurări sau a unei garanţii suplimentare pentru a acoperi elementele care nu sunt deja acoperite de asigurarea sau garanţia încheiate conform normelor din statul membru de origine.

Articolul 7

Proceduri disciplinare

1. În cazul neîndeplinirii de către un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine a obligaţiilor în vigoare în statul membru gazdă, se aplică regulile de procedură, sancţiunile şi căile de atac prevăzute în statul membru gazdă. 2. Înainte de a iniţia o procedură disciplinară împotriva unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, autoritatea competentă din statul membru gazdă informează autoritatea competentă din statul membru de origine cât mai curând posibil, furnizând toate informaţiile utile. Primul paragraf se aplică mutatis mutandis în cazul în care este iniţiată o procedură disciplinară de către autoritatea competentă din statul membru de origine, care informează corespunzător autoritatea competentă din statul(ele) membru(e) gazdă. 3. Fără a aduce atingere competenţei decizionale a autorităţii competente din statul membru gazdă, aceasta cooperează pe tot parcursul întregii proceduri disciplinare cu autoritatea competentă din statul membru de origine. În special, statul membru gazdă adoptă dispoziţiile necesare pentru ca autoritatea competentă din statul membru de origine să îşi poată prezenta observaţiile înaintea instanţelor de recurs. 4. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cum să acţioneze, în aplicarea propriilor reguli de procedură şi de fond, ca urmare a unei decizii a autorităţii competente din statul membru gazdă privind un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine. 5. Deşi nu este o condiţie necesară pentru luarea unei decizii de către autoritatea competentă din statul membru gazdă, retragerea temporară sau permanentă de către autoritatea competentă din statul membru de origine a autorizaţiei de exercitare a profesiei

163

conduce automat la interdicţia temporară sau permanentă ca avocatul în cauză să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine în statul membru gazdă.

Articolul 8

Exercitarea profesiei ca avocat salariat

Un avocat înregistrat într-un stat membru sub titlul profesional din statul membru de origine poate profesa ca avocat salariat în serviciul altui avocat, într-o asociere sau societate de avocaţi sau al unei întreprinderi publice sau private, în măsura în care statul membru gazdă permite acest lucru avocaţilor înregistraţi sub titlul profesional utilizat în acel stat.

Articolul 9

Motivare şi căi de atac

Deciziile de a refuza înregistrarea menţionată în art. 3 sau de a anula această înregistrare, precum şi deciziile de pronunţare a sancţiunilor disciplinare trebuie motivate. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac de drept intern.

Articolul 10

Asimilarea cu avocatul statului membru gazdă

1. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin trei ani în statul membru gazdă, în domeniul dreptului acelui stat, inclusiv dreptul comunitar, este scutit de condiţiile prevăzute în art. 4 alin. (1) lit. (b) din Directiva 89/48/CEE pentru a fi admis în profesia de avocat în statul membru gazdă. „Activitate desfăşurată efectiv şi cu regularitate” reprezintă exercitarea reală a activităţii, fără nici o altă întrerupere decât cele care rezultă din evenimentele vieţii de zi cu zi. Avocatul în cauză are obligaţia de a aduce dovada în faţa autorităţii competente din statul membru gazdă în legătură cu această activitate efectivă exercitată cu regularitate în statul membru gazdă pe o perioadă de cel puţin trei ani în domeniul dreptului statului membru gazdă. În acest scop: (a) avocatul furnizează autorităţii competente din statul membru gazdă toate informaţiile şi documentele utile, în special despre numărul şi natura cauzelor în care a acordat asistenţă juridică; (b) autoritatea competentă a statului membru gazdă poate verifica caracterul efectiv şi regularitatea activităţii exercitate şi poate cere, dacă este necesar, avocatului să ofere, verbal sau în scris, clarificări sau precizări suplimentare referitoare la informaţiile şi documentele menţionate la lit. (a). Decizia luată de autoritatea competentă din statul membru gazdă de a nu acorda o scutire în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele prevăzute în primul paragraf au fost îndeplinite trebuie motivată şi poate face obiectul căilor de atac de drept intern.

164

2. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine într-un stat membru gazdă poate, în orice moment, să impună ca diploma lui să fie recunoscută în conformitate cu Directiva 89/48/CEE, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în statul membru gazdă şi a exercitării acesteia sub titlul profesional corespunzător profesiei din acel stat membru. 3. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care a desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în statul membru gazdă pe o perioadă de cel puţin trei ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului acelui stat membru, poate obţine de la autoritatea competentă din statul membru gazdă admiterea în profesia de avocat în statul membru gazdă şi dreptul de a o practica sub titlul profesional corespunzător profesiei din acel stat membru, fără a fi obligat să îndeplinească condiţiile prevăzute în art. 4 alin. (1) lit. (b) din Directiva 89/48/CEE, în condiţiile şi în conformitate cu modalităţile descrise mai jos: (a) autoritatea competentă din statul membru gazdă ia în considerare activitatea exercitată efectiv şi cu regularitate în cursul perioadei prevăzute mai sus şi orice cunoştinţe şi experienţă profesională în dreptul statului membru gazdă, orice participare la cursuri şi seminarii despre dreptul statului membru gazdă, inclusiv dreptul profesional şi deontologia. (b) avocatul pune la dispoziţia autorităţii competente din statul membru gazdă orice informaţie şi documentaţie utilă, în special despre cauzele în care a acordat asistenţă juridică. Activitatea exercitată efectiv şi cu regularitate de către avocat în statul membru gazdă şi capacitatea sa de a continua activitatea pe care a exercitat-o în acel stat este evaluată pe baza unui interviu de către autoritatea competentă a statului membru gazdă, interviu al cărui scop este de a verifica caracterul efectiv şi regularitatea activităţii exercitate. Decizia autorităţii competente din statul membru gazdă de a nu acorda autorizaţia în cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele stabilite în primul paragraf au fost îndeplinite trebuie motivată şi poate face obiectul căilor de atac de drept intern. 4. Autoritatea competentă din statul membru gazdă poate, printr-o decizie motivată şi care poate face obiectul căilor de atac de drept intern, să refuze să acorde unui avocat permisiunea de a beneficia de dispoziţiile prezentului articol, dacă ea consideră că aceasta ar aduce atingere ordinii publice, în special ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri sau incidente de orice fel. 5. Reprezentanţii autorităţii competente însărcinaţi cu examinarea cererii trebuie să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor primite. 6. Un avocat admis în profesia de avocat în statul membru gazdă în conformitate cu modalităţile prevăzute în alin. (1), (2) şi (3) are dreptul să folosească, pe lângă titlul profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, titlul profesional din ţara lui de origine, exprimat în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru de origine.

Articolul 11

Exercitarea profesiei în cadrul unei grupări

În cazul în care este autorizată exercitarea profesiei în cadrul unei grupări de către avocaţii care îşi exercită activităţile sub titlul profesional corespunzător, se aplică următoarele

165

dispoziţii cu privire la avocaţii care doresc să exercite activităţi cu acest titlu sau care se înregistrează la autoritatea competentă. 1. Unul sau mai mulţi avocaţi care aparţin aceleiaşi grupări în statul membru de origine şi care profesează sub titlul profesional din ţara lor de origine într-un stat membru gazdă îşi pot exercita activităţile profesionale în cadrul unei sucursale sau agenţii a grupării lor din statul membru gazdă. Totuşi, în cazul în care normele fundamentale care reglementează acea grupare în statul membru de origine sunt incompatibile cu normele fundamentale care rezultă din dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative din statul membru gazdă, aceste din urmă dispoziţii se aplică în măsura în care respectarea lor este justificată de interesul general constând în protecţia clientului şi a terţilor. 2. Fiecare stat membru permite unuia sau mai multor avocaţi din aceeaşi grupare sau din acelaşi stat membru de origine care profesează pe teritoriul său sub titlul profesional din statul membru origine accesul la o formă de exercitare a profesiei în cadrul unei grupări. Dacă statul membru oferă avocaţilor săi posibilitatea alegerii între mai multe forme de exercitare a profesiei în cadrul unei grupări, aceleaşi forme stau şi la dispoziţia avocaţilor menţionaţi anterior. Modalităţile în conformitate cu care aceşti avocaţi îşi exercită activităţile în comun în statul membru gazdă sunt reglementate de dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative din statul membru respectiv. 3. Statul membru gazdă ia măsurile necesare pentru a permite, de asemenea, exercitarea profesiei în comun între: (a) mai mulţi avocaţi din diferite state membre care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine; (b) unul sau mai mulţi avocaţi care fac parte din categoria menţionată la lit. (a) şi unul sau mai mulţi avocaţi din statul membru gazdă. Modalităţile în conformitate cu care aceşti avocaţi îşi exercită activităţile în comun în statul membru gazdă sunt reglementate de dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative din statul membru respectiv. 4. Un avocat care doreşte să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine informează autoritatea competentă din statul membru gazdă despre faptul că este membru al unei grupări în statul membru de origine şi furnizează toate informaţiile utile despre acea grupare. 5. Prin derogare de la pct. (1) - (4), un stat membru gazdă, în măsura în care interzice avocaţilor care profesează sub propriul titlu profesional corespunzător să exercite profesia de avocat într-o grupare în care unele persoane nu sunt membre ale acestei categorii profesionale, poate refuza să permită unui avocat înregistrat sub titlul profesional din statul membru de origine să profeseze pe teritoriul său ca membru al grupării sale. Se consideră că gruparea include persoane care nu sunt membre ale acestei categorii profesionale dacă: - capitalul grupării este deţinut în întregime sau parţial sau - se utilizează denumirea sub care profesează sau - se exercită puterea de decizie, de fapt sau de drept,

166

de către persoane care nu au calitatea de avocaţi în sensul art. 1 alin. (2). În cazul în care normele fundamentale care reglementează o grupare de avocaţi din statul membru de origine sunt incompatibile fie cu normele în vigoare în statul membru gazdă, fie cu dispoziţiile primului paragraf, statul membru gazdă se poate opune deschiderii unei sucursale sau unei agenţii pe teritoriul său fără restricţiile prevăzute la pct. (1).

Articolul 12

Denumirea grupării

Indiferent de modalităţile conform cărora avocaţii profesează sub titlul profesional din statul membru de origine în statul membru gazdă, aceştia pot folosi denumirea oricărei grupări căreia îi aparţin în statul membru de origine. Statul membru gazdă poate impune ca, pe lângă denumirea reglementată în primul paragraf, să se menţioneze forma juridică a grupării din statul membru de origine şi/sau numele membrilor grupării care profesează în statul membru gazdă.

Articolul 13

Cooperarea dintre autorităţile competente din statul membru de origine şi cel gazdă şi

confidenţialitatea Pentru a facilita aplicarea prezentei directive şi pentru a evita aplicarea incorectă a dispoziţiilor sale cu scopul unic de a eluda reglementările aplicabile în statul membru gazdă, autoritatea competentă din statul membru gazdă şi autoritatea competentă din statul membru de origine colaborează strâns şi îşi oferă reciproc asistenţă. Ele trebuie să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor pe care le schimbă între ele.

Articolul 14

Desemnarea autorităţilor competente

Statele membre desemnează autorităţile competente împuternicite să primească cererile şi să ia deciziile la care se face referire în prezenta directivă până la 14 martie 2000 cel târziu. Statele membre informează celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta.

Articolul 15

Raportarea de către Comisie

În termen de cel mult zece ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia raportează Parlamentului European şi Consiliului cu privire la progresul înregistrat în aplicarea directivei. După toate consultările necesare, Comisia îşi prezintă cu această ocazie concluziile şi orice modificări care pot fi aduse sistemului existent.

167

Articolul 16

Transpunerea

1. Statele membre adoptă dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 14 martie 2000 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. 2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 17

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării ei în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

Articolul 18

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, la 16 februarie 1998.

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu Preşedintele Preşedintele

J. M. GIL-ROBLES J. CUNNINGHAM

168

Nr. Celex: 32001L0019

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2001/19/CE

din 14 mai 2001

de modificare a Directivelor Consiliului 89/48/CEE şi 92/51/CEE privind sistemul general de recunoaştere a calificărilor profesionale şi a Directivelor Consiliului

77/452/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE şi 93/16/CEE privind

profesiile de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist şi medic

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 40, art. 47 alin. (1) şi alin. (2) prima şi a treia teză şi art. 55; având în vedere propunerea Comisiei1; având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social2; hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în art. 251 din Tratat3, având în vedere proiectul comun aprobat de comitetul de conciliere la 15 ianuarie 2001; întrucât: (1) La 16 februarie 1996, Comisia a prezentat Parlamentului European şi Consiliului raportul său privind punerea în aplicare a sistemului general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior, întocmit în conformitate cu art. 13 din Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1988 privind un sistem general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ superior, acordate pentru formare profesională cu durata minimă de trei ani4. În raportul respectiv, Comisia s-a angajat să examineze posibilitatea de a incorpora în directiva menţionată anterior obligaţia de a lua în considerare, la examinarea cererii de recunoaştere, experienţa dobândită după obţinerea diplomei, precum şi posibilitatea introducerii conceptului de formare reglementată. Comisia s-a angajat, de asemenea, să examineze modalităţile prin care ar putea fi dezvoltat rolul grupului de coordonare prevăzut în art. 9 alin. (2) din Directiva 89/48/CEE, pentru a se asigura aplicarea şi o interpretare mai uniformă a directivei menţionate anterior. (2) Conceptul de formare reglementată introdus prin Directiva Consiliului 92/51/CEE din 18 iunie 1992 privind un al doilea sistem general de recunoaştere a formării profesionale, care completează Directiva 89/48/CEE5 (ambele directive sunt denumite în continuare „directive 1 JO C 28, 26.01.1998, p. 1. 2 JO C 235, 27.07.1998, p. 53. 3 Avizul Parlamentului European din 2 iulie 1998 (JO C 226; 20.07.1998, p. 26), confirmat la 27 octombrie 1999, Poziţia comună a Consiliului din 20 martie 2000 (JO C 119; 27.04.2000, p. 1) şi Decizia Parlamentului European din 5 iulie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Parlamentului European din 1 februarie 2001 şi Decizia Consiliului din 26 februarie 2001. 4 JO L 19, 21.01.1989, p. 16. 5 JO L 209, 24.07.1992, p. 25. Directivă modificată ultima dată de Directiva Comisiei 2000/5/CEE (JO L 54, 26.02.2000, p. 42).

169

privind sistemul general”) trebuie extins asupra sistemului general iniţial şi fondat pe aceleaşi principii prin aplicarea aceloraşi reguli. Este de competenţa fiecărui stat membru să aleagă modalităţile de definire a profesiilor care fac obiectul unei formări reglementate. (3) Directivele privind sistemul general permit statului membru gazdă să impună, în anumite condiţii, măsuri de compensare din partea solicitantului, în special dacă formarea primită a cuprins materii teoretice şi/sau practice substanţial diferite de cele acoperite de diploma impusă în statul membru gazdă. În temeiul art. 39 şi 43 din Tratat, interpretate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene1, îi revine obligaţia statului membru gazdă să stabilească dacă experienţa profesională poate compensa cunoştinţele care nu au fost dobândite prin programul de studii. Pentru mai multă claritate şi siguranţă juridică în ceea ce-i priveşte pe cetăţenii care doresc să-şi exercite profesia într-un alt stat membru, este de dorit să se integreze în directivele privind sistemul general obligaţia statului membru gazdă de a examina dacă experienţa profesională acumulată de către solicitant după obţinerea diplomei (diplomelor) acoperă materiile menţionate anterior. (4) Trebuie îmbunătăţită şi simplificată procedura de coordonare prevăzută în directivele privind sistemul general, permiţând grupului de coordonare să emită şi să publice avize referitoare la aspectele de aplicare practică a sistemului general, care îi sunt prezentate de Comisie. (5) În comunicarea sa către Parlamentul European şi Consiliu privind iniţiativa SLIM, Comisia s-a angajat să prezinte propuneri de simplificare a procedurii de actualizare a listelor de diplome care pot beneficia de recunoaştere automată. Directiva Consiliului 93/16/CEE din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri2 prevede o procedură simplă în cazul medicilor generalişti. Întrucât experienţa a arătat că procedura respectivă prezintă o siguranţă juridică suficientă, este de dorit ca aceasta să se extindă şi asupra diplomelor, certificatelor şi altor titluri de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi medic, prevăzute în Directivele Consiliului 77/452/CEE3, 77/453/CEE4, 78/686/CEE5, 78/687/CEE6, 78/1026/CEE7, 78/1027/CEE8, 80/154/CEE9, 80/155/CEE10, 85/432/CEE11, 85/433/CEE12 şi 93/16/CEE, denumite în continuare „directive sectoriale”. (6) În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, statele membre nu au obligaţia de a recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri care nu atestă o formare dobândită într-unul din statele membre ale Comunităţii13. Totuşi, statele membre trebuie să ţină cont de experienţa profesională dobândită într-un alt stat membru de persoana

1 C-340/89, Culegere 1991 (Vlassopoulou), p. I-2357. 2 JO L 165, 07.07.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 1999/46/CE (JO L 139, 02.06.1999, p. 25). 3 JO L 176, 15.07.1977, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 4 JO L 176, 15.07.1977, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/595/CEE (JO L 341, 23.11.1989, p. 30). 5 JO L 233, 24.08.1978, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 6 JO L 233, 24.08.1978, p. 10. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 7 JO L 362, 23.12.1978, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 8 JO L 362, 23.12.1978, p. 7. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/594/CEE (JO L 341, 23.11.1989, p. 19). 9 JO L 33, 11.02.1980, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 10 JO L 33, 11.02.1980, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/594/CEE. 11 JO L 253, 24.09.1985, p. 34. 12 JO L 253, 24.09.1985, p. 37. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 13 C-154/93, Culegre 1994 (Tawil Albertini), p. I-451.

170

în cauză1. În aceste condiţii, în directivele sectoriale trebuie să se precizeze că recunoaşterea de către un stat membru a unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu care atestă o formare de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau medic dobândită într-o ţară terţă, precum şi experienţa profesională acumulată de persoana respectivă într-un stat membru constituie elemente comunitare pe care alte state membre trebuie să le ia în considerare. (7) Trebuie precizat termenul în care statele membre urmează să ia deciziile referitoare la cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau medic, obţinute într-o ţară terţă. (8) Având în vedere rapiditatea evoluţiei tehnicii şi a progresului ştiinţific, se acordă o importanţă deosebită în domeniul medical învăţării pe tot parcursul vieţii. Statelor membre le revine sarcina de a stabili modalităţile care vor contribui, graţie unei formări continue corespunzătoare după încheierea ciclului de studii, la informarea medicilor cu privire la progresele în domeniul medical. Sistemul actual de recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale rămâne neschimbat. (9) Împotriva unei decizii negative sau absenţei deciziei în termenul prevăzut trebuie să poată face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Statele membre trebuie să motiveze astfel de decizii privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor sau a altor titluri de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau medic. Dacă un stat membru decide să recunoască o diplomă, un certificat sau alt titlu, acesta poate să motiveze sau nu decizia sa. (10) Din motive de echitate, trebuie prevăzute măsuri tranzitorii în favoarea anumitor medici dentişti din Italia, care sunt titulari ai unor diplome, certificate şi alte titluri în medicină, eliberate în Italia, dar care atestă o formare de medic începută după data limită stabilită în art. 19 din Directiva 78/686/CEE. (11) Art. 15 din Directiva 85/384/CEE2 prevede o derogare pentru o perioadă tranzitorie care a expirat. Această dispoziţie trebuie eliminată. (12) Trebuie să se opereze o distincţie clară în art. 24 din Directiva 85/384/CEE între formalităţile necesare în cazul stabilirii şi cele necesare în cazul prestărilor de servicii, pentru a se eficientiza astfel libera prestare de servicii în cazul arhitecţilor. (13) Trebuie prevăzute, din motive de egalitate de tratament, măsuri tranzitorii în beneficiul anumitor titulari de diplome, certificate şi alte titluri în farmacie, eliberate în Italia, care atestă o formare ce nu este conformă în totalitate cu dispoziţiile Directivei 85/432/CEE. (14) Este de dorit să se extindă efectele recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în farmacie, astfel încât să se faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire între Grecia şi celelalte state membre. Derogarea prevăzută în art. 3 din Directiva 85/433/CEE trebuie aşadar eliminată. (15) În Raportul său privind formarea specifică în medicină generală prevăzută în titlul IV din Directiva 93/16/CEE, Comisia recomandă ca cerinţele aplicabile în cazul formării cu

1 C-319/92; Culegere 1994 (Haim), p I-425. 2 JO L 223, 21.08.1985, p. 15. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994.

171

frecvenţă parţială în medicină generală să fie aliniate cu cele aplicabile în cazul specializărilor medicale. (16) Prin urmare, este necesară modificarea directivelor privind sistemul general şi a directivelor sectoriale, ADOPTǍ PREZENTA DIRECTIVǍ:

SECŢIUNEA 1

MODIFICĂRI ALE DIRECTIVELOR PRIVIND „SISTEMUL GENERAL”

Articolul 1 Directiva 89/48/CEE se modifică după cum urmează: (1) Art. 1 se modifică după cum urmează: (a) la lit. (a), a doua liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: „- din care rezultă că titularul a promovat un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puţin trei ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, efectuat într-o universitate sau o instituţie de învăţământ superior sau într-o altă instituţie cu un nivel de formare echivalent şi, dacă este cazul, că titularul a promovat cursurile de formare profesională necesare în completarea ciclului de studii postliceale şi”; (b) se inserează următoarea literă: „(da) prin formarea reglementată se înţelege orice formare: - orientată direct spre exercitarea unei profesii determinate şi - care constă dintr-un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puţin trei ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, efectuat într-o universitate sau instituţie de învăţământ superior sau într-o altă instituţie cu un nivel de studii echivalent şi include, eventual, o formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională impusă în completarea ciclului de studii postliceale; structura şi nivelul formării profesionale, stagiului profesional sau practicii profesionale trebuie determinate prin intermediul dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative ale statului membru în cauză sau trebuie să se supună unui control sau unei aprobări din partea unei autorităţi desemnate în acest scop.”; (2) La art. 3 lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: „Totuşi, cei doi ani de experienţă profesională menţionaţi în primul paragraf nu pot fi impuşi, dacă titlul sau titlurile de formare deţinute de solicitant şi menţionate în prezenta literă atestă o formare reglementată.” (3) La art. 4 alin. (1) lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf:

172

„Dacă statul membru gazdă intenţionează să impună solicitantului încheierea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, el trebuie să verifice întâi dacă cunoştinţele dobândite de către solicitant în cursul experienţei sale profesionale pot compensa, parţial sau în totalitate, diferenţa substanţială menţionată în primul paragraf.” (4) La art. 6, se adaugă următoarele alineate: „5. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, trebuie făcută dovada capacităţii financiare, acest stat membru consideră atestările eliberate de băncile statului membru de origine sau de provenienţă ca fiind echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. 6. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate, autoritatea competentă a statului membru gazdă impune resortisanţilor săi dovada că aceştia posedă o asigurare împotriva consecinţelor financiare ale responsabilităţii lor profesionale, acest stat membru acceptă atestările eliberate de organismele de asigurare din alte state membre ca fiind echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. Aceste atestări trebuie să precizeze că asigurătorul s-a conformat cerinţelor legale şi de reglementare în vigoare în statul membru gazdă privind modalităţile şi durata garanţiei. Aceste atestări nu trebuie să depăşească, în momentul prezentării lor, trei luni de la data eliberării.” (5) La art. 9 alin. (2) al doilea paragraf, prima liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: „- pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, în special prin adoptarea şi publicarea avizelor privind aspectele care îi sunt prezentate de Comisie,”.

Articolul 2 Directiva 92/51/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 4 alin. (1) lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: „Dacă statul membru gazdă intenţionează să impună solicitantului încheierea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, el trebuie să verifice întâi dacă cunoştinţele dobândite de către solicitant în cursul experienţei sale profesionale pot compensa, parţial sau în totalitate, diferenţa substanţială menţionată în primul paragraf.” (2) La art. 5, după al doilea paragraf se inserează următorul paragraf: „Dacă statul membru gazdă intenţionează să impună solicitantului încheierea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, el trebuie să verifice întâi dacă cunoştinţele dobândite de către solicitant în cursul experienţei sale profesionale pot compensa, parţial sau în totalitate, diferenţa substanţială între diplomă şi certificat.” (3) La art. 7 lit. (a), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: „Dacă statul membru gazdă intenţionează să impună solicitantului încheierea unui stagiu de adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, el trebuie să verifice întâi dacă cunoştinţele dobândite de către solicitant în cursul experienţei sale profesionale pot compensa, parţial sau în totalitate, diferenţa substanţială menţionată în primul paragraf.” (4) La art. 10 se adaugă următoarele alineate:

173

„5. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, trebuie făcută dovada capacităţii financiare, acest stat membru consideră atestările eliberate de băncile statului membru de origine sau de provenienţă ca fiind echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. 6. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate, autoritatea competentă a statului membru gazdă impune resortisanţilor săi dovada că aceştia posedă o asigurare împotriva consecinţelor financiare ale responsabilităţii lor profesionale, acest stat membru acceptă atestările eliberate de organismele de asigurare din alte state membre ca fiind echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. Aceste atestări trebuie să precizeze că asigurătorul s-a conformat cerinţelor legale şi de reglementare în vigoare în statul membru gazdă privind modalităţile şi durata garanţiei. Aceste atestări nu trebuie să depăşească, în momentul prezentării lor, trei luni de la data eliberării.” (5) La art. 13 alin. (2) al doilea paragraf, prima liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: „-pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, în special prin adoptarea şi publicarea avizelor privind aspectele care îi sunt prezentate de Comisie,”. (6) La art. 15 se adaugă următorul alineat: „8. Modificările aduse listelor ciclurilor de formare din anexele C şi D pe baza procedurii definite mai sus sunt aplicabile imediat la data stabilită de Comisie.”

SECŢIUNEA 2

MODIFICĂRI ALE DIRECTIVELOR SECTORIALE

Secţiunea 2.1

Asistenţii medicali generalişti

Articolul 3 Directiva 77/452/CEE se modifică după cum urmează: (1) (se referă doar la versiunea greacă). (2) La art. 2, cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „enumerate în anexă”. (3) Art. 3 se elimină. (4) Trimiterile la art. 3 trebuie interpretate ca trimiteri la anexă. (5) (se referă doar la versiunea greacă). (6) Se inserează următoarele articole:

174

„Articolul 18a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 18b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 18c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 18d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (7) Se adaugă anexa care figurează în anexa I la prezenta directivă.

Articolul 4 La art. 1 alin. (1) din Directiva 77/453/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexa la Directiva 77/452/CEE”.

175

Secţiunea 2.2

Medicii dentişti

Articolul 5

Directiva 78/686/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 2, cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „enumerate în anexa A”. (2) Art. 3 se elimină. (3) Titlul capitolului III se înlocuieşte cu următorul text: „Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist în stomatologie”. (4) Art. 4 se înlocuieşte cu următorul text: „Articolul 4 Fiecare stat membru în care există dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist în stomatologie în ortodonţie şi chirurgie orală, eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi enumerate în anexa B, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. (5) Art. 5 se elimină. (6) Art. 6 se modifică după cum urmează: (a) la alin. (2), se adaugă următorul paragraf: „De asemenea, ţine cont de experienţa profesională, formarea complementară şi formarea continuă în stomatologie.”; (b) alin. (3) se înlocuieşte cu următorul text: „(3) Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat conţinutul şi durata perioadei de formare a persoanelor în cauză pe baza diplomelor, certificatelor sau a altor titluri prezentate şi ţinând cont de experienţa sa profesională, de formarea complementară şi de formarea continuă în stomatologie, informează persoana respectivă cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să le cuprindă.”; (c) se adaugă următorul alineat: „(4) Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de patru luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet.”

176

(7) La art. 19, cele două paragrafe existente devin alin. (1) şi se adaugă următorul alineat: „(2) Statele membre recunosc diplomele, certificatele şi alte titluri de medic eliberate în Italia persoanelor care şi-au început formarea universitară de medic după 28 ianuarie 1980 şi la 31 decembrie 1984 cel târziu, însoţite de o atestare eliberată de autorităţile italiene competente, certificând că: − persoanele în cauză au promovat proba de aptitudini organizată de autorităţile italiene competente pentru a verifica dacă acestea posedă un nivel de cunoştinţe şi competenţe comparabil cu cel al persoanelor titulare ale diplomei menţionate pentru Italia în anexa A; − persoanele în cauză au exercitat în Italia efectiv, legal şi preponderent activităţile menţionate în art. 5 din Directiva 78/687/CEE pe o durată minimă de trei ani consecutivi din ultimii cinci ani care preced data eliberării atestării şi − ele sunt autorizate să exercite sau exercită efectiv, legal şi preponderent şi în aceleaşi condiţii ca şi titularii diplomei, certificatului sau ai altui titlu menţionate pentru Italia în anexa A la prezenta directivă, activităţile menţionate în art. 5 din Directiva 78/687/CEE. Sunt scutite de proba de aptitudini menţionată în primul paragraf persoanele care au promovat un ciclu de studii de minimum trei ani, atestat de autorităţile competente ca fiind echivalent cu formarea menţionată în art. 1 din Directiva 78/687/CEE.” (8) Trimiterile la art. 3 şi 5 trebuie interpretate ca trimiteri la anexele A şi B. (9) Se inserează următoarele articole: „Articolul 23a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 23b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 23c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi

177

formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 23d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (10) Se adaugă anexele A şi B care figurează în anexa II la prezenta directivă.

Articolul 6 La art. 1 alin (1) din Directiva 78/687/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din directiva menţionată” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexa A la prezenta directivă”.

Secţiunea 2.3

Medici veterinari

Articolul 7 Directiva 78/1026/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 2, cuvintele „în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „în anexă”. (2) Art. 3 se elimină. (3) Trimiterile la art. 3 se interpretează ca trimiteri la anexă. (4) Se inserează următoarele articole: „Articolul 17a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 17b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu

178

dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 17c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 17d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Împotriva acestor decizii trebuie să existe căi de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (5) Se adaugă anexa care figurează în anexa III la prezenta directivă.

Articolul 8 La art. 1 alin. (1) din Directiva 78/1027/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 78/1026/CEE” se înlocuite cu cuvintele „prevăzute în anexa la Directiva 78/1026/CEE”.

Secţiunea 2.4

Moaşe

Articolul 9 Directiva 80/154/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 2 alin. (1), cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „enumerate în anexă”. (2) La art. 2 alin. (1) a patra şi a cincea liniuţă, cuvintele „după cum se menţionează în art. 3 din Directiva 77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „după cum se menţionează în anexa la Directiva 77/452/CEE”. (3) Art. 3 se elimină. (4) Trimiterile la art. 3 se interpretează ca trimiteri la anexă. (5) Se inserează următoarele articole: „Articolul 19a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat

179

de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 19b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 19c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 19d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (6) Se adaugă anexa care figurează în anexa IV la prezenta directivă.

Articolul 10 Directiva 80/155/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 1 alin. (1), cuvintele „prevăzute în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexă”. (2) La art. 1 alin. (2) a doua liniuţă, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în la Directiva 77/452/CEE”.

Secţiunea 2.5

Arhitecţi

Articolul 11 Directiva 85/384/CEE se modifică după cum urmează:

180

(1) Se inserează următoarele articole: „Articolul 6 Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 6a Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (2) Art. 15 se elimină. (3) La art. 24 alin. (1), cuvintele „în conformitate cu art. 17 şi 18” se înlocuiesc cu cuvintele „în conformitate cu art. 17 şi 18 în cazul stabilirii şi în conformitate cu art. 22 în cazul prestării de servicii”.

Secţiunea 2.6

Farmacişti

Articolul 12 La art. 2 din Directiva 85/432/CEE se adaugă următorul punct: „(6) Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la pct. (3) şi (5), Italia, ale cărei dispoziţii legale, de reglementare şi administrative prevedeau o formare care n-a fost aliniată în totalitate la condiţiile de formare din prezentul articol în termenul prevăzut în art. 5, poate aplica în continuare aceste dispoziţii persoanelor care si-au început formarea în farmacie înainte de 1 noiembrie 1993 şi au încheiat-o înainte de 1 noiembrie 2003. Fiecare stat membru gazdă este autorizat să impună titularilor de diplome, certificate şi alte titluri în farmacie eliberate în Italia şi atestând formări începute înainte de 1 noiembrie 1993 şi încheiate înainte de 1 noiembrie 2003 ca diplomele, certificatele şi alte titluri pe care le deţin să fie însoţite de o atestare care să certifice că aceştia au exercitat efectiv şi legal activităţile menţionate în art. 1 alin. (2) pe o durată minimă de trei ani consecutivi din ultimii cinci ani care preced data eliberării atestării, în măsura în care această activitate este reglementată în Italia”

Articolul 13 Directiva 85/433/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 1, cuvintele „prevăzute în art. 4” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexă”.

181

(2) Art. 3 se elimină. (3) Art. 4 se elimină. (4) Trimiterile la art. 4 se interpretează ca trimiteri la anexă. (5) Se inserează următoarele articole: „Articolul 18a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 18b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 18c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. Articolul 18d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (6) Se adaugă anexa care figurează în anexa V la prezenta directivă.

182

Secţiunea 2.7

Medici

Articolul 14

Directiva 93/16/CEE se modifică după cum urmează: (1) La art. 2, cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „enumerate în anexa A”. (2) Art. 3 se elimină. (3) Titlul capitolului II se înlocuieşte cu următorul text: „Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist”. (4) Art. 4 se înlocuieşte cu următorul text: „Articolul 4 Fiecare stat membru care are dispoziţii legale, de reglementare şi administrative în domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist eliberate resortisanţilor statelor membre de către alte state membre în conformitate cu dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi 29 şi enumerate în anexele B şi C, acordându-le acelaşi efect pe teritoriul său ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.” (5) Art. 5 se înlocuieşte cu următorul text: „Articolul 5 Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4 sunt cele care, fiind eliberate de autorităţile sau organismele competente indicate în anexa B, corespund, pentru formarea specializată în cauză, denumirilor menţionate în anexa C pentru statele membre în care există.” (6) Titlul capitolului III şi art. 6 şi 7 se elimină. (7) La art. 8: (a) la alin. (2), se adaugă următorul paragraf: „De asemenea, ţine cont de experienţa profesională, formarea complementară şi formarea continuă în medicină.”; (b) alin. (3) se înlocuieşte cu următorul text: „(3) Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat conţinutul şi durata perioadei de formare a persoanelor în cauză pe baza diplomelor, certificatelor sau a altor titluri prezentate şi ţinând cont de experienţa sa profesională, de formarea complementară şi de formarea continuă în medicină, informează persoana respectivă

183

cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să le cuprindă.”; (c) se inserează următorul alineat: „(4) Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de patru luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet.” (8) La art. 9 se adaugă următorul alineat: „(2a) Statele membre recunosc titlul de medic specialist eliberat în Spania medicilor care au încheiat un curs de formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, care nu corespunde cerinţelor minime de formare prevăzute în art. 24 şi 27, dacă acest titlu este însoţit de un certificat eliberat de autorităţile spaniole competente, care atestă că persoana în cauză a promovat proba de competenţă profesională specifică, organizată în cadrul măsurilor excepţionale de regularizare prevăzute în Decretul regal 1497/99, cu scopul de a verifica dacă solicitantul posedă un nivel de cunoştinţe şi competenţe comparabil cu cel al medicilor care posedă titlul de medic specialist definit, pentru Spania, în art. 5 alin. (3) şi în art. 7 alin. (2).” (9) La art. 23 se adaugă următorul alineat: „(6) Formarea continuă asigură, în conformitate cu modalităţile proprii fiecărui stat membru, că persoanele care şi-au încheiat studiile pot urmări progresele înregistrate de medicină.” (10) La art. 24 alin. (1), lit. (a) se înlocuieşte cu următorul text: „(a) presupune absolvirea şi validarea a şase ani de studii din cadrul ciclului de formare menţionat în art. 23, pe parcursul căruia s-au însuşit cunoştinţele corespunzătoare de medicină generală;”. (11) Art. 26 şi 27 se înlocuiesc cu următorul text: „Articolul 26 Statele membre în care există dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative în domeniu se asigură ca duratele minime ale formărilor specializate să nu fie inferioare duratelor menţionate pentru fiecare din aceste formări în anexa C. Aceste durate minime se modifică în conformitate cu procedura prevăzută în art. 44a alin. (3).” (12) Art. 30 se înlocuieşte cu următorul text: „Articolul 30 Fiecare stat membru care asigură pe teritoriul său formarea completă menţionată în art. 23 instituie o formare de specialitate în medicină generală care să întrunească cel puţin condiţiile prevăzute în art. 31 şi 32, astfel încât primele diplome, certificate sau alte titluri eliberate la încheierea cursurilor să fie eliberate la 1 ianuarie 2006 cel târziu.” (13) La art. 31 alin. (1), lit. (b) se înlocuieşte cu următorul text: „(b) are o durată de cel puţin trei ani pe bază de program integral şi se efectuează sub supravegherea autorităţilor sau organismelor competente.”

184

(14) La art. 31, alin. (2) se înlocuieşte cu următorul text: „(2) Dacă ciclul de formare menţionat în art. 23 include o formare practică într-un spital aprobat, dotate cu echipament şi servicii corespunzătoare de medicină generală sau într-o unitate de medicină generală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură îngrijire medicală primară, durata acestei formări practice poate fi inclusă, în limitele unui an, în durata prevăzută în alin. (1) lit. (b). Această posibilitate este oferită doar statelor membre în care durata formării de specialitate în medicină generală este de doi ani la 1 ianuarie 2001. În cazul în care, în aplicarea prezentului alineat, Comisia constată apariţia într-un stat membru a unor dificultăţi majore în ceea ce priveşte formarea prevăzută în alin. (1) lit. (b), aceasta solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în temeiul Deciziei Consiliului 75/365/CEE*, şi informează Parlamentul şi Consiliul cu privire la aceasta. Comisia prezintă Parlamentului European şi, dacă este cazul, Consiliului propuneri în vederea unei coordonări mai bune a duratei formării de specialitate în medicină generală.” (15) La art. 34 alin. (1) a doua liniuţă, procentul de „60 %” se înlocuieşte cu „50 %”. (16) Trimiterile la art. 3, 6, 7 şi 27 eliminate se interpretează ca trimiteri la anexa A, art. 4, art. 5 şi art. 26. (17) Se inserează următoarele articole: „Articolul 42a Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. Articolul 42b În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. Articolul 42c Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet.

* JO L 167, 30.06.1975, p. 19.

185

Articolul 42d Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod corespunzător, dacă cererile sunt respinse. Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” (18) Art. 44a se modifică după cum urmează: (a) la alin. (1), cuvântul „procedurilor” se înlocuieşte cu cuvântul „procedurii”; (b) alin. (2) se elimină. (19) Se adaugă anexele A, B şi C care figurează în anexa VI la prezenta directivă.

Secţiunea 3

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 15 Până la 1 ianuarie 2008 cel târziu, Comisia prezintă Parlamentului European un raport privind aplicarea în statele membre a dispoziţiilor art. 1 pct. (1) şi (2). După efectuarea tuturor audierilor necesare, Comisia îşi prezintă concluziile privind eventualele modificări ale sistemului menţionate în art. 1 pct. (1) şi (2). Dacă este necesar, Comisia prezintă, de asemenea, propuneri privind îmbunătăţirea sistemului existent.

Articolul 16 (1) Statele membre adoptă dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2003 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. (2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 17 Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.

186

Articolul 18

Prezenta directivă se adresează statelor membre. Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2001

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu Preşedintele Preşedintele

N. FONTAINE A. LINDH

ANEXA I

„ANEXĂ

Diplome, certificate şi alte titluri de asistent medical generalist

Ţara Titlul diplomei Organismul care eliberează diploma

Certificatul care

însoţeşte diploma

1. Diploma gegradueerde verpleger/verpleegster — Diplôme d'infirmier(ère) gradué(e)

1. De erkende opleidingsinstituten/les établissements d'enseignement reconnus/die anerkannten Ausbildungsanstalten

— Diplom eines (einer) graduierten Krankenpflegers (-pflegerin) 2. Diploma in de ziekenhuisverpleegkunde — Brevet d'infirmier(ère) hospitalier(ère) — Brevet eines (einer) Krankenpflegers (-pflegerin) 3. Brevet van verpleegassistent(e) — Brevet d'hospitalier(ère)

Belgique/ België/Belgien

— Brevet einer Pflegeassistentin

2. De bevoegde Examencommissie van de Vlaamse Gemeenschap/le Jury compétent d'enseignement de la Communauté française/der zuständige „Prüfungsausschuss der Deutschsprachigen Gemeinschaft”

Danmark Eksamensbevis efter gennemført sygeplejerskeuddannelse

Sygeplejeskole godkendt af Undervisningsministeriet

Deutschland Zeugnis über die staatliche Prüfung in der Krankenpflege

Staatlicher Prüfungsausschuss

Ελλάς

1. Πτυχίο Νοσηλευτικής Παν/µίου Αθηνών 2. Πτυχίο Νοσηλευτικής Τεχνολογικών Εκπαιδευτικών Ιδρυµάτων (T.E.I.) 3. Πτυχίο Αξιωµατικών Νοσηλετικής 4. Πτυχίο Αδελφών Νοσοκόµων πρώην Ανωτέρων Σχολών Υπουργείου Υγείας και Πρόνοιας 5. Πτυχίο Αδελφών Νοσοκόµων και Επισκεπτριών

1. Πανεπιστήµιο Αθηνών 2. Τεχνολογικά Εκπαιδευτικά Ιδρύµατα Υπουργείο Εθνικής Παιδείας και Θρησκευµάτων 3. Υπουργείο Εθνικής Άµυνας 4. Υπουργείο Υγείας και Πρόνοιας 5. Υπουργείο Υγείας και Πρόνοιας 6. ΚΑΤΕΕ Υπουργείου Εθνικής Παιδείας και Θρησκευµάτων

187

πρώην Ανωτέρων Σχολών Υπουργείου Υγείας και Πρόνοιας 6. Πτυχίο Τµήµατος Νοσηλευτικής

España

Titulo de Diplomado universitario en Enfermería

Ministerio de Educación y Cultura/El rector de una Universidad

1. Diplôme d' État d'infirmier(ère) France 2. Diplôme d'État d'infirmier(ère) délivré en vertu du décret n° 99-1147 du 29 décembre 1999

Le ministère de la santé

Ireland Certificate of Registered General Nurse

An Bord Altranais (The Nursing Board)

Italia Diploma di infermiere professionale

Scuole riconosciute dallo Stato

1. Diplôme d'État d'infirmier Luxembourg 2. Diplôme d'État d'infirmier hospitalier gradué

Ministère de l'éducation nationale, de la formation professionnelle et des sports

1. diploma's verpleger A, verpleegster A, verpleegkundige A

1. Door een van overheidswege benoemde examencommissie

2. diploma verpleegkundige MBOV (Middelbare Beroepsopleiding Verpleegkundige)


3. diploma verpleegkundige HBOV (Hogere Beroepsopleiding Verpleegkundige)


4. diploma beroepsonderwijs verpleegkundige - Kwalificatieniveau 4

5. Door een van overheidswege aangewezen opleidingsinstelling

Nederland

6. diploma hogere beroepsopleiding verpleegkundige - Kwalificatieniveau 5

7. Door een van overheidswege aangewezen opleidingsinstelling

1. Diplom als „Diplomierte Gesundheits- und Krankenschwester/Diplomierter Gesundheits- und Krankenpfleger”

Österreich

2. Diplom als „Diplomierte Krankenschwester/Diplomierter Krankenpfleger”

1. Schule für allgemeine Gesundheits- und Krankenpflege 2. Allgemeine Krankenpflegeschule

Portugal 1. Diploma do curso de enfermagem geral 2. Diploma/carta de curso de bacharelato em enfermagem 3. Carta de curso de licenciatura em enfermagem

1. Escolas de Enfermagem 2. Escolas Superiores de Enfermagem 3. Escolas Superiores de Enfermagem; Escolas Superiores de Saúde

Suomi/Finland 1. Sairaanhoitajan tutkinto / sjukskötarexamen 2. Sosiaali- ja terveysalan ammattikorkeakoulututkinto, sairaanhoitaja (AMK) / yrkeshögskoleexamen inom hälsovård och det sociala området, sjukskötare (YH)

1. Terveydenhuolto-oppilaitokset / hälsovårdsläroanstalter 2. Ammattikorkeakoulut / yrkeshögskolor

Sevrige Sjuksköterskeexamen Universitet eller högskola

188

United Kingdom

Statement of Registration as a Registered General Nurse in part 1 or part2 of the register kept by the United Kingdom Central Council for Nursing, Midwifery and Health Visiting

Various”

ANEXA II

„ANEXA A

Diplome, certificate şi alte titluri de medic dentist


Certificatul care însoţeşte

diploma Belgique/ België/Belgien

1. Diploma van tandarts 2. Diplôme de licencié en science dentaire

1. De universiteiten/les universités 2. De bevoegde Examencommissie van de Vlaamse Gemeenschap/le Jury compétent d'enseignement de la Communauté française

Danmark

Bevis for tandlægeeksamen (odontologisk kandidateksamen)

Tandlægehøjskolerne, Sundhedsviden-skabeligt universitetsfakultet

Autorisation som tandlæge, udstedt af Sundhedsstyrelsen

Deutschland Zeugnis über die Zahnärztliche Prüfung

Zuständige Behörden

Ελλάς Πτυχίο Οδοντιατρικής Πανεπιστήµιο España Título de Licenciado en Odontología El rector de una Universidad France Diplôme d'État de docteur en

chirurgie dentaire Universités

Ireland Bachelor in Dental Science (B.Dent.Sc.)/Bachelor of Dental Surgery (BDS)/Licentiate in Dental Surgery (LDS)

Universities/Royal College of Surgeons in Ireland

Italia Diploma di laurea in Odontoiatria e Protesi Dentaria

Università Diploma di abilitazione all'esercizio dell'odontoiatria e protesi dentaria

Luxembourg Diplôme d'État de docteur en médecine dentaire

Jury d'examen d'État

Nederland Universitair getuigschrift van een met goed gevolg afgelegd tandartsexamen

Faculteit Tandheelkunde

Österreich Bescheid über, die Verleihung des akademischen Grades "Doktor der Zahnheilkunde"

Medizinische Fakultät der Universität

Portugal Carta de curso de licenciatura em medicina dentária

Faculdade/Institutos Superiores

Suomi/Finland Hammaslääketieteen lisensiaatin 1. Helsingin yliopisto / Terveydenhu

189

tutkinto / odontologie licentiatexamen

Helsingfors universitet 2. Oulun yliopisto 3. Turun yliopisto

ollon oikeusturvakeskuksen päätös käytännön palvelun hyväksymisestä / Beslut av Rättsskyddscentralen för hälsovården om godkännande av praktisktjänstgöring

Sevrige Tandläkarexamen Universitetet i –Umeå Universitetet i Göteborg Karolinska Institutet Malmö Högskola

Endast för examensbevis som erhållits före den 1 juli 1995, ett utbildningsbevis som utfärdats av Socialstyrelsen

United Kingdom

Bachelor of Dental Surgery (BDS or B.Ch.D.) / Licentiate in Dental Surgery

Universities / Royal Colleges

ANEXA B

Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist în stomatologie

1. Ortodonţie


Certificatul care



—

Danmark Bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i ortodonti

Sundhedsstyrelsen

Deutschland Fachzahnärztliche Anerkennung für Kieferorthopädie

Landeszahnärztekammer

Ελλάς Τίτλος Οδοντιατρικής ειδικότητας της Ορθοδοντικής

1. Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 2. Νοµαρχία

España — France Titre de spécialiste en orthodontie Conseil National de l'Ordre

des chirurgiens dentistes

Ireland Certificate of specialist dentist in orthodontics

Competent authority recognised for this purpose by the competent minister

Italia —

190

Luxembourg — Nederland Bewijs van inschrijving als

orthodontist in het Specialistenregister

Specialisten Registratie Commissie (SRC) van de Nederlandse Maatschappij tot bevordering der Tandheelkunde

Österreich — Portugal — Suomi/Finland Erikoishammaslääkärin tutkinto,

hampaiston oikomishoito/specialtandläkarexamen, tandreglering

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet 2. Oulun yliopisto 3. Turun yliopisto

Sevrige Bevis om specialistkompetens i tandreglering

Socialstyrelsen

United Kingdom

Certificate of Completion of specialist training in orthodontics

Competent authority recognised for this purpose

2. Chirurgie orală


Certificatul care



—

Danmark Bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i hospitalsodontologi

Sundhedsstyrelsen

Deutschland Fach zahnärztliche Anerkennung für Oralchirurgie/Mundchirurgie

Landeszahnärztekammer

Ελλάς

Τίτλος Οδοντιατρικής ειδικότητας της Γναοοχειρουργικής

1. Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 2. Νοµαρχία

España — France — Ireland Certificate of specialist dentist in

oral surgery Competent authority recognised for this purpose by the competent minister

Italia — Luxembourg — Nederland Bewijs van inschrijving als

kaakchirurg in het Specialistenregister

Specialisten Registratie Commissie (SRC) van de· Nederlandse Maatschappij tot bevordering der Tandheelkunde

Österreich — Portugal — Suomi/Finland Erikoishammaslääkärin tutkinto,

suu- ja leukakirurgia / specialtandläkarexamen, oral och maxillofacial kirurgi.

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet 2. Oulun yliopisto 3. Turun yliopisto

Sverige Bevis om specialistkompetens i tandsystemets kirurgiska sjukdomar

Socialstyrelsen

United Kingdom

Certificate of completion of specialist training in oral surgery

Competent authority recognised for this purpose”

191

ANEXA III

„ANEXĂ

Diplome, certificate şi alte titluri de medic veterinar




1. Diploma van dierenarts 2. Diplôme de docteur en médecine vétérinaire


Danmark Bevis for bestået kandidateksamen i veterinærvidenskab

Kongelige Veterinær- og Landbohøjskole

Deutschland Zeugnis über das Ergebnis des Dritten Abschnitts der Tierärztlichen Prüfung und das Gesamtergebnis der Tierärztlichen Prüfung

Der Vorsitzende des Prüfungsausschusses für die Tierärztliche Prüfung einer Universität oder Hochschule

Ελλάς Πτυχίο Κτηνιατρικής Πανεπιστήµιο θεσσαλονίκης και Θεσσαλίας

España Titulo de Licenciado en Veterinaria Ministerio de Educación y Cultura / El rector de una Universidad

France Diplôme d'État de docteur vétérinaire

Ireland 1. Diploma of Bachelor in/of Veterinary Medicine (MVB) 2. Diploma of Membership of the Royal College of Veterinary Surgeons (MRCVS)

Italia Diploma di laurea in medicina veterinaria

Università Diploma di abilitazione all'esercizio della medicina veterinaria

Luxembourg Diplome d'Etat de docteur en médecine vétérinaire

Jury d'examen d'État

Nederland Getuigschrift van met goed gevolg afgelegd diergeneeskundig / veeartsenijkundig examen

Österreich 1. Diplom-Tierarzt 2. Magister medicinae veterinariae

Universität 1. Doktor der Veterinärmedizin 2. Doctor medicinae veterinariae 3. Fachtierarzt

Portugal Cana de curso de licenciatura em medicina veterinária

Universidade

192

Suomi/Finland Eläinlääketieteen lisensiaatin tutkinto / veterinärmedicine licentiatexamen

Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet

Sevrige Veterinärexamen Sveriges Landbruksuniversitet United Kingdom 1. Bachelor of Veterinary Science

(BVSc) 2. Bachelor of Veterinary Science (BVSc) 3. Bachelor of Veterinary Medicine(BvetMB) 4. Bachelor of Veterinary Medicineand Surgery (BVM&S 5. Bachelor of Veterinary Medicineand Surgery (BVM&S) 6. Bachelor of Veterinary Medicine(BvetMed)

1. University of Bristol 2. University of Liverpool 3. University of Cambridge 4. University of Edinburgh 5. University of Glasgow 6. University of London”

ANEXA IV

„ANEXĂ

Diplome, certificate şi alte titluri de moaşă


Certificatul care



— Diploma van vroedvrouw — Diplôme d'accoucheuse

1. De erkende opleidingsinstituten/les établissementsd'enseignement 2. De bevoegde Examencommissie van de Vlaamse Gemeenschap/le Jury compétent d'enseignement de la Communauté française

Danmark Bevis for bestået jordemodereksamén

Danmarks jordemoderskole

Deutschland Zeugnis über die staatliche Prüfung für Hebammen und Entbindungspfleger

Staatlicher Prüfungsausschuss

Ελλάς 1. Πτυχίο Τµήµατος Μαιευτικής Τεχνολογικών Εκπαιδευτικών Ιδυµάτων (T.E.I.) 2. Πτυχίο του Τµήµατος Μαιών της .Ανωτέρας Σχολής Στελεχών Υγείας και Κοινων. Πρόνοιας (ΚΑΤΕΕ) 3. Πτυχίο Μαίας Ανωτέρας Σχολής Μαιών

1. Τεχνολογικά Εκπαιδευτικά Ιδρύµατα (T.E.I.) 2. ΚΑΤΕΕ Υπουργείου Εδνικής Παιδείας και θρησκευµάτων 3. Υπουργείο Υγείας και Πρόνοιας

España Título de matrona / asistente obstétrico (matrona) / enfermería obstétrica-ginecológica

Ministerio de Educación y Cultura

France Diplome de sage-femme L'État Ireland Certificate in Midwifery An Board Altranais Italia Diploma d'ostetrica Scuole riconosciute dallo Stato Luxembourg Diplôme de sage-femme Ministère de l'éducation

nationale, de la formation professionnelle et des sports

193

Nederland Diploma van verloskundige Door het Ministerie van Volksgezondheid, Welzijn en Sport erkende opleidingsinstellingen

Österreich Hebammen-Diplom Hebammenakademie/Bundeshebammenlehranstalt

Portugal 1. Diploma de enfermeiro especialista em enfermagem de saúde materna e obstétrica 2. Diploma/carta de curso de estudos superiores especializados em enfermagem de saúde materna e obstétrica 3. Diploma (do curso de pós-licenciatura) de especialização em enfermagem de saúde materna e obstétrica

1. Ecolas de Enfermagem 2. Escolas Superiores de Enfermagem 3. Escolas Superiores de Enfermagem; Escolas Superiores de Saúde

Suomi/Finland 1. Kätilön tutkinto / barnmorskeexamen 2. Sosiaali- ja terveysalan ammattikorkeakoulututkinto, kätilö (AMK) / yrkeshögskoleexamen inom hälsovård och det sociala området, barnmorska (YH)

1. Terveydenhuolto-oppilaitokset / hälsovårdsläroanstalter 2. Ammattikorkeakoulut / yrkeshögskolor

Sevrige Barnmorskeexamen Universitet eller högskola United Kingdom Statement of registration as a

Midwife on part 10 of the register kept by the United Kingdom Central Council for Nursing, Midwifery and Health visiting

Various”

194

ANEXA V

„ANEXĂ

Diplome, certificate şi alte titluri în farmacie



— Diploma van apotheker — Diplôme de pharmacien


Danmark Bevis for bestået farmaceutisk kandidateksamen

Danmarks Farmaceutiske Højskole

Deutschland Zeugnis über die Staatliche Pharmazeutische Prüfung

Zuständige Behörden

Ελλάς Άδια άσκησης φαρµακευτικού επαγγέλµατος

Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση

España Título de licenciado en farmacia Ministerio de Educación y Cultura / El rector de una Universidad

France Diplôme d'État de pharmacien/Diplôme d'État de docteur en pharmacie

Universités

Ireland Certificate of Registered Pharmaceutical Chemist

Italia Diploma o certificato di abilitazione all'esercizio della professione di farmacista ottenuto in seguito ad un esame di Stato

Università

Luxembourg Diplôme d'État de pharmacien Jury d'examen d'État + visa du ministre de l'éducation nationale

Nederland Getuigschrift van met goed gevolg afgelegd apothekersexamen

Faculteit Farmacie

Österreich Staatliches Apothekerdiplom Bundesministerium für Arbeit, Gesundheit und Soziales

Portugal Carta de curso de licenciatura em Ciencias Farmacêuticas

Universidades

Suomi/Finland Proviisorin tutkinto / provisorexamen

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet 2. Kuopion yliopisto

Sevrige Apotekarexamen Uppsala universitet United Kingdom

Certificate of Registered Pharmaceutical Chemist”

195

ANEXA VI

„ANEXĂ

Diplome, certificate şi alte titluri de medic


Certificatul care însoţeşte diploma


— Diploma van arts — Diplôme de docteur en médecine


Danmark Bevis for bestået lægevidenskabelig embedseksamen

Medicinsk universitetsfakultet

1.Autorisation som læge, udstedt af Sundhedsstyrelsen og2. Tilladelse til selvstændigt virke som læge (dokumentation for gennemført praktisk uddannelse), udstedt af Sundhedsstyrelsen

Deutschland 1. Zeugnis über die Ärztliche Prüfung 2. Zeugnis über die Ärztliche Staatsprüfung und Zeugnis über die Vorbereitungszeit als Medizinalassistent, soweit diese nach den deutschen Rechtsvorschriften noch für den Abschluss der ärztlichen Ausbildung vorgesehen war

Zuständige Behörden 1. Bescheinigung über die Ableistung der Tätigkeit als Arzt im Praktikum 2. —

Ελλάς Πτυχίο Ιατρικής 1. Ιατρική Σχολή Πανεπιστηµίου 2. Σχολή Επιστηµών Υγείας, Τµήµα Ιατρικής Πανεπιστηµίου

España Título de Licenciado en Medicina y Cirugía

Ministerio de Educación y Cultura/El rector de una Universidad

France Diplôme d'État de docteur en médecine

Universités

Ireland Primary qualification Competent examining body

Certificate of experience

Italia Diploma di laurea in medicina e chirurgia

Università Diploma di abilitazione all'esercizio della medicina e chinirgia

Luxembourg Diplome d'État de docteur en médecine, chirurgie et accouchements

Jury d'examen d'État Certificat de stage

196


Certificatul care însoţeşte diploma

Nederland Getuigschrift van met goed gevolg afgelegd artsexamen

Faculteit Geneeskunde

Österreich 1. Urkunde über die Verleihung des akademischen Grades Doktor der gesamten Heilkunde (bzw. Doctor medicinae universae, Dr.med.univ.) 2. Diplom über die spezifische Ausbildung zum Arzt für Allgemeinmedizin bzw. Facharztdiplom

1. Medizinische Fakultät einer Universität 2. Österreichische Ärztekammer

Portugal Carta de Curso de licenciatura em medicina

Universidades Diploma comprovativo da conclusão do internato geral emitido pelo Ministério da Saúde

Suomi/Finland Lääketieteen lisensiaatin tutkinto / medicine licentiatexamen

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet 2. Kuopion yliopisto 3. Oulun yliopisto 4. Tampereen yliopisto 5. Turun yliopisto

Todistus lääkärin perusterveydenhuollon lisäkoulutuksesta / examensbevis om tilläggsutbildning för läkare inom primärvården

Sevrige Läkarexamen Universitet Bevis om praktisk utbildning som utfärdas av Socialstyrelsen

United Kingdom

Primary qualification Competent examining body

Certificate of experience

ANEXA B

Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist




Bijzondere beroepstitel van geneesheer-specialist/Titre professionnel particulier de médecin spécialiste

Minister bevoegd voor Volksgezondheid/Ministre de la santé publique

Danmark Bevis for tilladelse til at betegne sig som speciallæge Sundhedsstyrelsen

Deutschland Fachärztliche Anerkennung Landesärztekammer Ελλάς

Τίτλος Ιατρικής Ειδικότητας 1. Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 2. Νοµαρχία

España Título de Especialista Ministerio de Educación y Cultura

France 1. Certificat d'études spéciales de médecine

1. 3. 4. Universités 2. Conseil de l'Ordre des

197

2. Attestation de médecin spécialiste qualifié 3. Certificat d'études spéciales de médecine 4. Diplôme d'études spécialisées ou spécialisation complémentaire qualifiante de médecine

médecins

Ireland Certificate of Specialist doctor Compétent authority Italia Diploma di medico specialista Università Luxembourg Certificat de médecin spécialiste Ministre de la santé publique Nederland

Bewijs van inschrijving in een Specialistenregister

1. Medisch Specialisten Registratie Commissie (MSRC) van de Koninklijke Nederlandsche Maatschappij tot Bevordering der Geneeskunst 2. Sociaal-Geneeskundigen Registratie Commissie van de Koninklijke Nederlandsche Maatschappij tot Bevordering der Geneeskunst 3. Huisarts en Verpleeghuisarts Registratie Commissie (HVRQ van de Koninklijke Nederlandsche Maatschappij tot Bevordering der Geneeskunst

Österreich Facharztdiplom Österreichische Ärztekammer Portugal 1. Grau de assistente e/ou

2. Titulo de especialista 1. Ministério da Saúde 2. Ordern dos Médicos

Suomi/Finland

Erikoislääkärin tutkinto / specialläkarexamen

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors universitet 2. Kuopion yliopisto 3. Oulun yliopisto 4. Tampereen yliopisto 5. Turun yliopisto

Sevrige Bevis om specialkompetens som läkare, utfärdat av Socialstyrelsen Socialstyrelsen

United Kingdom

Certificate of Completion of specialist training Competent authority

198

ANEXA C

Denumirile formărilor medicale specializate


Anestezie şi terapie intensivă Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Anesthésie-réanimation/Anesthesie reanimatie

Danmark Anaæstesiologi Deutschland Anästhesiologie Ελλάς Αναισθησιολογία España Anestesiología y Reanimación France Anesthésiologie-Réanimation chirurgicale Ireland Anaesthesia Italia Anestesia e rianimazione Luxembourg Anesthésie-réanimation Nederland Anesthésiologie Österreich Anästhesiologie und Intensivmedizin Portugal Anestesiologia Suomi/Finland · Anestesiologia ja tehohoito / anestesiologi och

intensivvård

Sverige Anestesi och intensivvård United Kingdom Anaesthetics


Chirurgie generală Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie/heelkunde

Danmark Kirurgi eller kirurgiske sygdomme Deutschland Chirurgie Ελλάς Χειρουργική España Cirugía general y del aparato digestivo France Chirurgie générale Ireland General surgery Italia Chinirgia generale Luxembourg Chirurgie générale Nederland Heelkunde Österreich Chirurgie Portugal Cirurgia geral Suomi/Finland · Yleiskirurgia / allmän kirurgi Sverige Kirurgi United Kingdom General surgery

199


Neorochirurgie Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Neurochirurgie

Danmark Neurokirurgi eller kirurgiske nervesygdomme Deutschland Neurochirurgie Ελλάς Νευροχειρουργική España Neurocirugía France Neurochirurgie Ireland Neurological surgery Italia Neurochirurgia Luxembourg Neurochirurgie Nederland Neurochirurgie Österreich Neurochirurgie Portugal Neurocirurgia Suomi/Finland · Neurokirurgia / neurokirurgi Sverige Neurokirurgi United Kingdom Neurosurgery


Obstetrică-ginecologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Gynécologie-obstétrique/gynaecologie en verloskunde

Danmark Gynækologi og obstetrik eller kvindesygdomme og fødselshjælp

Deutschland Frauenheilkunde und Geburtshilfe Ελλάς Μαιευτική-Γυναικολογία España Obstetricia y ginecología France Gynécologie-obstétrique Ireland Obstetrics and gynaecology Italia Ginecologia e ostetricia Luxembourg Gynécologie-obstétrique Nederland Verloskunde en gynaecologie Österreich Frauenheilkunde und Geburtshilfe Portugal Ginecologia e obstetrícia Suomi/Finland · Naistentaudit ja synnytykset / kvinnosjukdomar och

förlossningar

Sverige Obstetrik och gynekologi United Kingdom Obstetrics and gynaecology

200


Medicină internă Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Médecine interne/inwendige geneeskunde

Danmark Intern medicin Deutschland Innere Medizin Ελλάς Παθολογία España Medicina interna France Médecine interne Ireland General medicine Italia Medicina interna Luxembourg Médecine interne Nederland Inwendige geneeskunde Österreich Innere Medizin Portugal Medicina interna Suomi/Finland · Sisätaudit / inre medicin Sverige Internmedicin United Kingdom General (internal) medicine


Oftalmologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Ophtalmologie/oftalmologie

Danmark Oftalmologi eller øjensygdomme Deutschland Augenheilkunde Ελλάς Οφθαλµολογία España Oftalmología France Ophtalmologie Ireland Ophthalmology Italia Oftalmologia Luxembourg Ophtalmologie Nederland Oogheelkunde Österreich Augenheilkunde und Optometrie Portugal Oftalmologia Suomi/Finland · Silmätaudit / ögonsjukdomar Sverige Ögonsjukdomar (oftalmologi) United Kingdom Ophthalmology

201


Otorinolaringologie Durata minimă a studiilor: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Oto-rhino-laryngologie/otorhinolarynglogie

Danmark Oto-rhino-laryngologi eller øre-nasse-halssygdomme Deutschland Hals-Nase-Ohrenheilkunde Ελλάς Ωτορινολαρυγγολογία España Otorrinolaringología France Oto-rhino-laryngologie Ireland Otolaryngology Italia Otorinolaringoiatria Luxembourg Oto-rhino-laryngologie Nederland keel-, neus- en oorheelkunde Österreich Hals-, Nase: und Ohrenkrankheiten Portugal Otorrinolaringologia Suomi/Finland · Korva-, nenä- ja kurkkutaudit / öron-, näs- och

halssjukdomar

Sverige Öron-, näs- och halssjukdomar (oto-rhino-laryngologi) United Kingdom Otolaryngology


Pediatrie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Pediatrie/pediatrie

Danmark Pædiatri eller sygdomme hos børn Deutschland Kinderheilkunde Ελλάς Παιδιατρική España Pediatría y sus áreas específicas France Pédiatrie Ireland Paediatrics Italia Pediatria Luxembourg Pédiatrie Nederland Kindergeneeskunde Österreich Kinder- und Jugendheilkunde Portugal Pediatria Suomi/Finland · Lastentaudit / barnsjukdomar Sverige Barn- och ungdomsmedicin United Kingdom Paediatrics

202


Pneumologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Pneumologie

Danmark Medicinske lungesygdomme Deutschland Pneumologie Ελλάς Φυµατιολογία-Πνευµονολογία España Neumología France Pneumologie Ireland Respiratory medicine Italia Malattie dell'apparato respiratorio Luxembourg Pneumologie Nederland Longziekten en tuberculose Österreich Lungenkrankheiten Portugal Pneumologia Suomi/Finland · Keuhkosairaudet ja allergologia / lungsjukdomar och

allergologi

Sverige Lungsjukdomar (pneumologi) United Kingdom Respiratory medicine


Urologie Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Urologie

Danmark Urologi eller urinvejenes kirurgiske sygdomme Deutschland Urologie Ελλάς Ουρολογία España Urología France Urologie Ireland Urology Italia Urologia Luxembourg Urologie Nederland Urologie Österreich Urologie Portugal Urologia Suomi/Finland · Urologia / urologi Sverige Urologi United Kingdom Urology

203


Ortopedie Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie orthopédique/Orthopedische heelkunde

Danmark Ortopædisk kirurgi Deutschland Orthopädie Ελλάς Ορθοπεδική España Traumatología y cirugía ortopédica France Chirurgie orthopédique et traumatologie Ireland Orthopaedic surgery Italia Ortopedia e traumatologia Luxembourg Orthopédie Nederland Orthopedie Österreich Orthopädie und Orthopädische Chirurgie Portugal Ortopedia Suomi/Finland · Ortopedia ja traumatologia / ortopedi och traumatologi Sverige Ortopedi United Kingdom Trauma and orthopaedic surgery


Anatomie patologică Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Anatomie pathologique/pathologische anatomie

Danmark Patologisk anatomi eller vævs- og celleundersøgelser Deutschland Pathologie Ελλάς Παθολογική Ανατοµική España Anatomía patológica France Anatomie et cytologie pathologiques Ireland Morbid anatomy and histopathology Italia Anatomia patologica Luxembourg Anatomie pathologique Nederland Pathologie Österreich Pathologie Portugal Anatomia patològica Suomi/Finland · Patologia / patologi Sverige Klinisk patologi United Kingdom Histopathology

204


Neurologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Neurologie

Danmark Neuromedicin eller medicinske nervesygdomme Deutschland Neurologie Ελλάς Νευρολογία España Neurología France Neurologie Ireland Neurology Italia Neurologia Luxembourg Neurologie Nederland Neurologie Österreich Neurologie Portugal Neurologia Suomi/Finland · Neurologia / neurologi Sverige Neurologi United Kingdom Neurology


Psihiatrie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Psychiatrie

Danmark Psykiatri Deutschland Psychiatrie und Psychotherapie Ελλάς Ψυχιατρική España Psiquiatría France Psychiatrie Ireland Psychiatry Italia Psichiatria Luxembourg Psychiatrie Nederland Psychiatrie Österreich Psychiatrie Portugal Psiquiatria Suomi/Finland · Psykiatria / psykiatri Sverige Psykiatri United Kingdom General psychiatry

205


Radiologie - imagistică medicală Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Radiodiagnostic/röntgendiagnose

Danmark Diagnostik radiologi eller røntgenundersøgelse Deutschland Diagnostische Radiologie Ελλάς Ακτινοδιαγνωστική España Radiodiagnóstico France Radiodiagnostic et imagerie médicale Ireland Diagnostic radiology Italia Radiodiagnostica Luxembourg Radiodiagnostic Nederland Radiologie Österreich Medizinische Radiologie-Diagnostik Portugal Radiodiagnóstico Suomi/Finland · Radiologia / radiologi Sverige Medicinsk radiologi United Kingdom Clinical radiology


Radioterapie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Radiothérapie-oncologie/radiotherapie-oncologie

Danmark Onkologi Deutschland Strahlentherapie Ελλάς Ακτινοθεραπευτική — Ογκολογία España Oncología radioteràpica France Oncologie radiothérapique Ireland Radiotherapy Italia Radioterapia Luxembourg Radiothérapie Nederland Radiotherapie Österreich Strahlentherapie/Radioonkologie Portugal Radioterapia Suomi/Finland · Syöpätaudit / cancersjukdomar Sverige Tumörsjukdomar (allmän onkologi) United Kingdom Clinical oncology

206


Medicină de laborator Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Biologie clinique/klinische biologie

Danmark Deutschland Ελλάς España Análisis clínicos France Biologie médicale Ireland Italia Patologia clinica Luxembourg Biologie clinique Nederland Österreich Medizinische Biologie Portugal Patologia clínica Suomi/Finland · Sverige United Kingdom


Hematologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España France Hématologie Ireland Italia Luxembourg Hématologie biologique Nederland Österreich Portugal Hematologia clínica Suomi/Finland · Sverige United Kingdom

207


Microbiologie-bacteriologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Klinisk mikrobiologi Deutschland Mikrobiologie und Infektionsepidemiologie Ελλάς 1. Ιατρική Βιοπαθολογία

2. Μικροβιολογία

España Microbiología y parasitología France Ireland Microbiology Italia Microbiologia e virologia Luxembourg Microbiologie Nederland Medische microbiologie Österreich Hygiene und Mikrobiologie Portugal Suomi/Finland · Kliininen mikrobiologia / klinisk mikrobiologi Sverige Klinisk bakteriologi United Kingdom Medical microbiology and virology


Biochimie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Klinisk biokemi Deutschland Ελλάς España Bioquímica clínica France Ireland Chemical pathology Italia Biochimica clinica Luxembourg Chimie biologique Nederland Klinische chemie Österreich Medizinische und chemische Labordiagnostik Portugal Suomi/Finland · Kliininen kemia / klinisk kemi Sverige Klinisk kemi United Kingdom Chemical pathology

208


Imunologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Klinisk immunologi Deutschland Ελλάς España Immunologia France Ireland Clinical immunology Italia Luxembourg Nederland Österreich Immunologie Portugal Suomi/Finland · Sverige Klinisk immunologi United Kingdom Immunology


Chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique/plastische, reconstructieve en esthetische heelkunde

Danmark Plastikkirurgi Deutschland Plastische Chirurgie Ελλάς Πλαστική Χειρουργική España Cirugía plástica y reparadora France Chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique Ireland Plastic surgery Italia Chinirgia plastica e ricostruttiva Luxembourg Chirurgie plastique Nederland Plastische chirurgie Österreich Plastische Chirurgie Portugal Cirurgia plástica e reconstitutiva Suomi/Finland · Plastiikkakirurgia / plastikkirurgi Sverige Plastikkirurgi United Kingdom Plastic surgery

209


Chirurgie toracică Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie thoracique/heelkunde op de thorax

Danmark Thoraxkirurgi eller brysthulens kirurgiske sygdomme Deutschland Herzchirurgie Ελλάς Χειρουργική Θώρακος España Cirugía torácica France Chirurgie thoracique et cardiovasculaire Ireland Thoracic surgery Italia Chinirgia torácica Luxembourg Chirurgie thoracique Nederland Cardio-thoracale chirurgie Österreich Portugal Cirurgia cardiotorácica Suomi/Finland · Sydän- ja rintaelinkirurgia / hjärt- och thoraxkirurgi Sverige Thoraxkirurgi United Kingdom Cardo-thoracic surgery


Chirurgie pediatrică Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Kinderchirurgie Ελλάς Χάρουργική Παίδων España Cirugía pediátrica France Chirurgie infantile Ireland Paediatric surgery Italia Chinirgia pediatrica Luxembourg Chirurgie pédiatrique Nederland Österreich Kinderchirurgie Portugal Cirurgia pediátrica Suomi/Finland Lastenkirurgia / barnkirurgi Sverige Barn- och ungdomskirurgi United Kingdom Paediatric surgery

210


Chirurgie vasculară Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie des vaisseaux/bloedvatenheelkunde

Danmark Karkirurgi eller kirurgiske blodkarsygdomme Deutschland Ελλάς Αγγειοχειρουργική España Angiologia y cirugía vascular France Chirurgie vasculaire Ireland Italia Chirurgia vascolare Luxembourg Chirurgie vasculaire Nederland Österreich Portugal Cirurgia vascular Suomi/Finland Verisuonikirurgia / kärlkirurgi Sverige United Kingdom


Cardiologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Kardiologie

Danmark Kardiologi Deutschland Ελλάς Καρδιολογία España Cardiología France Pathologie cardio-vàsculaire Ireland Cardiology Italia Cardiologia Luxembourg Cardiologie et angiologie Nederland Cardiologie Österreich Portugal Cardiologia Suomi/Finland Kardiologia / kardiologi Sverige Kardiologi United Kingdom Cardiology

211


Gastroenterologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Gastro

Danmark Medicinsk gastroenterologi eller medicinske mave-tarm-sygdomme

Deutschland Ελλάς Γαστρεντερολογία España Aparato digestivo France Gastro-enterologie et hépatologie Ireland Gastro-enterology Italia Gastroenterologia Luxembourg Gastro-enterologie Nederland Gastro-enterologie Österreich Portugal Gastrenterologia Suomi/Finland Gastroenterologia / gastroenterologi Sverige Medicinsk gastrpenterologi och hepatologi United Kingdom Gastro-enterology


Reumatologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Rhumatologie/reumatologie

Danmark Reumatologi Deutschland Ελλάς Γευµατολογία España Reumatologia France Rhumatologie Ireland Rheumatology Italia Reumatologia Luxembourg Rhumatologie Nederland Reumatologie Österreich Portugal Reumatologia Suomi/Finland Reumatologia / reumatologi Sverige Reumatologi United Kingdom Rheumatology

212


Hematologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Hæmatologi eller blodsygdomme Deutschland Ελλάς Αιµατολογία España Hematología y hemoterapia France Ireland Haematology Italia Ematologia Luxembourg Hématologie Nederland Österreich Portugal Imuno-hemoterapia Suomi/Finland Kliininen hematologia / klinisk hematologi Sverige Hematologi United Kingdom


Endocrinologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Medicinsk endokrinologi eller medicinske hormonsygdomme

Deutschland Ελλάς Ενδοκρινολογία España Endocrinología y nutrición France Endocrinologie, maladies métaboliques Ireland Endocrinology and diabetes mellitus Italia Endocrinologia e malattie del ricambio Luxembourg 'Endocrinologie, maladies du métabolisme et de la

nutrition

Nederland Österreich Portugal Endocrinologia Suomi/Finland Endokrinologia / endokrinologi Sverige Endokrina sjukdomar United Kingdom Endocrinology and diabetes mellitus

213


Recuperare, medicină fizică şi balneologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Médecine physique et réadaptation/fysische geneeskunde en revalidatie

Danmark Deutschland Physikalische und Rehabilitative Medizin Ελλάς Φυσική Ιατρική και Αποκατάσταση España Rehabilitación France Rééducation et réadaptation fonctionnelles Ireland Medicina fìsica e riabilitazione Italia Rééducation et réadaptation fonctionnelles Luxembourg Nederland Revalidatiegeneeskunde Österreich Physikalische Medizin Portugal Fisiatria ou Medicina física e de reabilitação Suomi/Finland Fysiatria / fysiatri Sverige Rehabiliteringsmedicin United Kingdom


Stomatologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España Estomatología France Stomatologie Ireland Italia Odontostomatologia Luxembourg Stomatologie Nederland Österreich Portugal Estomatologia Suomi/Finland Sverige United Kingdom

214


Neurologie şi psihiatrie Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Neuropsychiatrie

Danmark Deutschland Nervenheilkunde (Neurologie und Psychiatrie) Ελλάς Νευρολογία — Ψυχιατρική España France Neuropsychiatrie Ireland Italia Neuropsichiatria Luxembourg Neuropsychiatrie Nederland Zenuw- en zielsziekten Österreich Neurologie und Psychiatrie Portugal Suomi/Finland Sverige United Kingdom


Dermatovenerologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Dermato-vénéréologie/dermato-venerologie

Danmark Dermato-venerologi eller hud- og kønssygdomme Deutschland Haut- und Geschlechtskrankheiten Ελλάς ∆ερµατολογία — Αφροδισιολογία España Dermatología médico-quirúrgica y venereología France Dermatologie et venereologie Ireland Italia Dermatologia e venerologia Luxembourg Dermato-vénéréologie Nederland Dermatologie en venerologie Österreich Haut- und Geschlechtskrankheiten Portugal Dermatovenereologia Suomi/Finland Ihotaudit ja allergologia / hudsjukdomar och allergologi Sverige Hud- och könssjukdomar United Kingdom

215


Dermatologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España France Ireland Dermatology Italia Luxembourg Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Sverige United Kingdom Dermatology


Venerologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España France Ireland Venereology Italia Luxembourg Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Sverige United Kingdom Genito-urinary medicine

216


Radiologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Radiologie Ελλάς Ακτινολογία-Ραδιολογία España Electrorradiología France Électro-radiologie Ireland Italia Radiologia Luxembourg Électroradiologie Nederland Radiologie Österreich Radiologie Portugal Radiologia Suomi/Finland Sverige United Kingdom


Medicină tropicală Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España France Ireland Tropical medicine Italia Medicina tropicale Luxembourg Nederland Österreich Spezifische Prophylaxe und Tropenhygiene Portugal Medicina tropical Suomi/Finland Sverige United Kingdom Tropical medicine

217


Psihiatrie pediatrică Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Børne- og ungdomspsykiatri Deutschland Kinder- und Jugendpsychiatrie und -psychotherapie Ελλάς Παιδοψυχιατρική España France Pédo-psychiatrie Ireland Child and adolescent psychiatry Italia Neuropsichiatria infantile Luxembourg Psychiatrie infantile Nederland Österreich Portugal Pedopsiquiatria Suomi/Finland Lastenpsykiatria / barnpsykiatri Sverige Barn- och ungdomspsykiatri United Kingdom Child and adolescent psychiatry


Geriatrie şi gerontologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Geriatri eller alderdommens sygdomme Deutschland Ελλάς España Geriatría France Ireland Geriatrics Italia Geriatria Luxembourg Nederland Klinische geriatrie Österreich Portugal Suomi/Finland Geriatria / geriatri Sverige Geriatrik United Kingdom Geriatrics

218


Nefrologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Nefrologi eller medicinske nyresygdomme Deutschland Ελλάς Νεφρολογία España Nefrología France Néphrologie Ireland Nephrology Italia Nefrologia Luxembourg Néphrologie Nederland Österreich Portugal Nefrologia Suomi/Finland Nefrologia / nefrologi Sverige Medicinska njursjukdomar (nefrologi) United Kingdom Renal medicine


Boli infecţioase Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Infektionsmedicin Deutschland Ελλάς España France Ireland Communicable disease Italia Mallatie infettive Luxembourg Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Infektiosairaudet / infektionssjukdomar Sverige Infektionssjukdomar United Kingdom Infectious diseases

219


Sănătate publică şi management Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Samfundsmedicin Deutschland Öffentliches Gesundheitswesen Ελλάς Κοινωνική Ιατρική España Medicina preventiva y salud pública France Santé publique et médecine sociale Ireland Community medicine Italia Igiene e medicina sociale Luxembourg Santé publique Nederland Maatschappij en gezondheid Österreich Sozialmedizin Portugal Suomi/Finland Terveydenhuolto / hälsovård Sverige Socialmedicin United Kingdom Public health medicine


Farmacologie Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Klinisk farmakologi Deutschland Pharmakologie und Toxikologie Ελλάς España Farmacología clínica France Ireland Clinical pharmacology and therapeutics Italia Luxembourg Nederland Österreich Pharmakologie und Toxikologie Portugal Suomi/Finland Kliininen farmakologia ja lääkehoito / klinisk

farmakologi och läkemedelsbehandling

Sverige Klinisk farmakologi United Kingdom Clinical pharmacology and therapeutics

220


Medicina muncii Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Médecine du travail/arbeidsgeneeskunde

Danmark Arbejdsmedicin Deutschland Arbeitsmedizin Ελλάς Ιατρική της Εργασίας España France Médecine du travail Ireland Occupational medicine Italia Medicina del lavoro Luxembourg Médecine du travail Nederland Arbeid en gezondheid, verzekeringsgeneeskunde Österreich Arbeits- und Betriebsmedizin Portugal Medicina do trabalho Suomi/Finland Työterveyshuolto / företagshälsovård Sverige Yrkes- och miljömedicin United Kingdom Occupational medicine


Alergologie Durată minimă de formare: 3 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Medicinsk allergologi eller medicinske overfølsomhedssygdomme

Deutschland Ελλάς Αλλεργιολογΐα España Alergología France Ireland Italia Allergologia ed immunologia clinica Luxembourg Nederland Allergologie en inwendige geneeskunde Österreich Portugal Imuno-alergologia Suomi/Finland Sverige Allergisjukdomar United Kingdom

221


Chirurgie gastrointestinală Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Chirurgie abdorhinale/heelkunde op het abdomen

Danmark Kirurgisk gastroenterologi eller kirurgiske mave-tarm-sygdomme

Deutschland Ελλάς España Cirugía del aparato digestivo France Chirurgie viscérale et digestive Ireland Italia Chinirgia dell'apparato digestivo Luxembourg Chirurgie gastro-entérologique Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Gastroenterologinen kirurgia / gastroenterologisk kirurgi Sverige United Kingdom


Medicină nucleară Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Médecine nucléaire/nucleaire geneeskunde

Danmark Klinisk fysiologi og nuklearmedicin Deutschland Nuklerarmedizin Ελλάς Πυρηνική Ιατρική España Medicina nuclear France Médecine nucléaire Ireland Italia Medicina nucleare Luxembourg Médecine nucléaire Nederland Nucleaire geneeskunde Österreich Nuklearmedizin Portugal Medicina nuclear Suomi/Finland Kliininen fysiologia ja isotooppilääketiede / idinisk

fysiologi och nuklearmedicin

Sverige United Kingdom Nuclear medicine

222


Medicina de urgenţă Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España France Ireland Accident and emergency medicine Italia Luxembourg Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Sverige United Kingdom Accident and emergency medicine


Neurofiziologie clinică Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Klinisk neurofysiologi Deutschland Ελλάς España Neurofisiologia clínica France Ireland Neurophysiology Italia Luxembourg Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Kliininen neurofysiologia / klinisk neurofysiologi Sverige Klinisk neurofysiologi United Kingdom Clinical neurophysiology

223


Chirurgie maxilo-facială (formarea de bază în

medicină)

Durată minimă de formare: 5 ani Belgique/België/ Belgien

Danmark Deutschland Ελλάς España Cirugía oral y maxilofacial France Chirurgie maxillo-faciale et stomatologie Ireland Italia Chinirgia maxillo-facciale Luxembourg Chirurgie maxillo-faciale Nederland Österreich Mund-, Kiefer- und Gesichtschirurgie Portugal Suomi/Finland Sverige United Kingdom


Chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formarea de

bază în medicină şi stomatologie)

Durată minimă de formare: 4 ani Belgique/België/ Belgien

Stomatologie et chirurgie orale et maxillo-faciale/stomatologie en mond-, kaak- en aangezichtschirurgie

Danmark Deutschland Mund-, Kiefer- und Gesichtschirurgie Ελλάς España France Ireland Oral and maxillo-facral surgery Italia Luxembourg Chirurgie dentaire, orale et maxillo-faciale Nederland Österreich Portugal Suomi/Finland Suu- ja leukakirurgia / oral och maxillofacial kirurgi Sverige United Kingdom Oral and maxillo-facial surgery”

Dreptul de Stabilire Si Libertatea de a Presta Servicii

Documents

Transcript of Dreptul de Stabilire Si Libertatea de a Presta Servicii