Dreptul de proprietate

art. 555 C.Civ „ proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.”

Titularii dr de proprietate exercită în mod nemijlocit și direct, fără intervenția altei persoane prerogativele specifice. El ete un drept real ce stă la baza întregului sistem al drepturilor reale.

Regimul juridic al dreptului de proprietate privată este unul de drept comun, iar cel al dreptului de proprietate publică e unul de excepție, iar în măsura în care nu există dispoziții derogatorii exprese el se completează dreptul comun. Chiar și în cazul statului, ori al unităților admin-teritoriale, acestea când sunt titulare ale dreptului de proprietate privată nu se comportă ca structuri de putere, ci ca simpli particulari, căci conform art. 44 alin. (2) din Const. : proprietatea privată e garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

conținutul juridic al dreptului de proprietate privată.

- posesia

- folosința

- dispoziția

1. Posesia: expresia juridică a aproprierii și stăpânirii bunului care constituie obiectul dreptului de proprietate. exprimă raportul de exclusivitate dintre titularul acestui drept și persoanele care alcătuiesc subiectul pasiv, precum și ideea de stăpânire. Nu se confundă cu starea de fapt a apropierii, ea este un element de drept. Posesia ca stare de fapt este obiectivarea tuturor prerogativelor proprietății.

2. Folosința: în sens juridic cuprinde nu numai A. utilizarea bunului ( în acord cu natura și destinația acestuia ), ci și B.culegerea fructelor acestuia. Nu se confundă cu dreptul de folosință ca drept real autonom.

A. Utilizarea bunului are si o formă negativă, în sensul că proprietarul poate să nu recurgă la niciuna din formele de a se folosi de bunul său, însă în unele cazuri legiuitorul a îngrădit această posibilitate ( obligațiile propter rem). Neuzul de către proprietar nu se referă doar la neexercitarea dreptului de uz, ci la toate prerogativele, ceea ce înseamnă că bunul a intrat în posesia altei persoane, care-l poate dobândi prin uzucapiune. Neuzul nu se confundă

în cazul bunurilor consumptibile dreptul de a utiliza bunul se confundă cu dispoziția materială, pt că acestea își pierd substanța prin utilizare.

B. fructele sunt produse de un bun în mod periodic, fără consumarea substanței acestuia. Productele ( cu consumarea substanței bunului, sunt o manifestare a dispoziției materiale ).

Fructele materiale și industriale se dobândesc prin separațiune, indiferent că e naturală sau rezultată din activ umană.

Fructele civile se dobândesc prin încheierea de contracte cu terți.

3. Dispoziția: A. materială: are în vedere toate bunurile corporale, inclusiv dr de creanță a căror

substanță juridică e încorporată în materialitatea titlului. Titularul dr poate să modifice forma, să-l distrugă, etc. Astfel, spre deosebire de titularii celorlalte drepturi reale, titularul dreptului de propr. privată poate să facă și acțiuni ce depășesc sfera conservării substanței lucrului.

B. juridică: prin intermediul actelor juridice de dispoziție. Se realizează asupra dreptului de proprietate, nu asupra bunului, iar legiuitorul poate să prevadă anumite limite ale exercitării dispoziției, spre pildă autorizări prealabile, dreptul de preempțiune, dreptul de preferință.

INALIENABILITATEA LEGALĂ:

Ex: Legea 255/ 2010: dreptul de proprietate asupra imobilului supus exproprierii este indisponibilizat de la data afișării hotărârii asupra cuantumului despăgubirii, iar altminteri sancțiunea e nulitatea absolută.

INALIENTABILITATEA VOLUNTARĂ:

art. 627 C.Civ

- excepție de la libera cirulație a bunurilor

- e un instrument de autolimitare a libertății de a înstrăina

- dă naștere unei indisponibilizări cu caracter real, iar nu unei simple obligații de a nu înstrăina ( cu caracter personal, corespunzătoare unui drept de creanță)

Nu e izvor al unei obligații de a nu face, căci în acel caz creditorul are dreptul de a distruge ce s-a făcut. În cazul clauzei, nu are ce să se distrugă, căci e vorba de un act juridic ce e o realitate intelectuală. De asemenea, în cazul obligației de a nu face nu se justifică sancțiunea nulității relative a contractului de înstrăinare subsecvent.

Clauza de inalienabilitate vs. Obligația de a nu înstrăina

#are caracter real #are caracter personal, coresp. unui drept de creanță. Dar nu e propter rem propriu zis, căci propter rem e o obligație de a face. ( ci pt că e indisolubil legată de bun )

# poate fi instituită prin testament sau contract sinalagmatic # numai prin contract sinalagmatic( cu precădere în donații și legate )

#încălcarea duce la acțiunea în răspunderea contractuală # încălcarea duce la o acțiune în rezoluțiune, eventual cu daune-interese ( rezoluțiune, daune-interese, sau amandouă ) și

anularea contracului subsecvent

EFECTE: - imposibilitatea înstrăinării dr de proprietate, precum si de a-l dezmembra, cu

excepția cazului în care cel ce a constituit clauza a prevăzut această posibilitate, sau își dă ulterior acordul. Însă ea nu operează în cazul succesiunii.

- bunul nu va putea fi urmărit de creditori

- nu poate fi ipotecat. Dacă totuși se constituie o ipotecă, se va considera ipotecă asupra unui bun viitor.

- se aplică si antecontractelor sau promisiunilor, în cazul în care ele ar deveni exigibile înainte de încetarea efectului clauzei.

- încălcarea clauzei poate să nu producă efecte dacă cei îndreptățiți nu cer în termenul de prescripție nici rezoluțiunea contractului inițial, nici anularea contractului subsecvent. Dar dobânditorul va fi ținut el însuși de clauză.

Clauza de inalienabilitate. Domeniu de aplicare

1. actele juridice în care poate fi inclusă: convenții translative de proprietate. În absența transmiterii, proprietarul nu poate indisponibiliza bunul în propriul său patrimoniu. (căci ar însemna o intenție de fraudare a creditorilor, prin micșorarea garanției lor comune)

-contractul de partaj poate presupune o indisponibilizare a unui bun pentru o perioadă după partaj.

-art. 627, alin. (4) C.Civ: clauza de inalienabilitate e subînțeleasă în convențiile din care se naște obligația de a transmite în viitor proprietatea către o pers determinată sau determinabilă.

Se referă la: # contractele ce prevăd amânarea transmiterii dr de propr la un moment ulterior încheierii contractului.

# antecontractele ce au ca obiect transmiterea în viitor, prin încheierea de contracte, a dr de propr asupra unui bun mobil sau imobil, după caz, dacă prin lege nu se prevede altfel. Precizarea din art. 60 LPA vine să uniformizeze intenția legiuitorului care a instituit o clauză de inalienabilitate în cazul pactului de opțiune pt contractul de vânzare (art.1668), dar care în cazul promisiunii de vânzare-cumpărare nu a instituit. (art. 1669)

# cazurile în care legea permite sau impune ca dobânditorul unui bun să-și asume obligația de a transmite în viitor dr de propr către o pers determinată/determinabilă.

a. substituția fideicomisară: are trei părți:

A- dispunătorul, care e donator sau testator

B- instituitul, beneficiarul primei liberalități, care are obligația de a conserva bunul primit. El e persoană fizică, dar nu poate fi moștenitor legal. Dacă e moștenitor rezervatar, adică soțul supraviețuitor, descendent și ascendent privilegiat ai defunctului, atunci i se aplică regulile de la reducțiunea liberalităților excesive, pentru ca acestora să nu li se încalce rezerva succesorală.

C-substituitul, beneficiarul celei de-a doua liberalități, care îi va reveni după decesul lui B. E doar pers fizică, trebuie să existe la momentul decesului lui B, nu în timpul vieții lui A, ori la moartea lui.

Condiții: -o dublă liberalitate, asupra acelorași bunuri, în favoarea a două persoane. Substituția e cu un singur grad, B neputând fi obligat să transmită către un alt instituit.

- liberalitățile să fie succesive. Transmiterea de la B către C va îmbrăca aceeași formă ca cea de la A la B, dar transmiterea dr de propr se face de la A la C, B e doar intermediar

- acceptarea donației sau legatului de către C de la B, se face în timpul vieții lui B, însă pentru a produce efecte, trebuie ca C să fie în viață la momentul decesului lui B, altfel a doua liberalitate devine caducă. Deci drepturile lui C se nasc în momentul morții lui B, trebuind îndeplinită și condiția capacității lui C pentru a primi liberalitatea.

Acceptarea legatului trebuie făcută într-un an de la moartea lui B

-pentru primul gratificat, adică pt. B, trebuie să existe obligația de a păstra și de a transmite bunul către C.

-dacă C moare înaintea lui B donația/ legatul îi vor reveni lui B, dacă A nu a prevăzut altfel. Dacă B moare înainte de A, sau se revocă donația, atunci nu va mai fi vorba de o substituție fideicomisară, urmând ca liberalitatea între A și C să se conformeze regulilor specifice donației/ testamentului.

b. fiducia: -are trei părți.

A-constitutorul, care transferă dr reale, de creanță, garanții sau alte drepturi patrimoniale prezente sau viitoare, către B. Poate să fie pers fizică sau juriciă, cu capacitate deplină de exercițiu.

B-fiduciar, care exercită acele drepturi într-un scop determinat, în folosul lui C. Drepturile pe care le primește B constituie o masă patrimonială autonomă, denumită masă patrimonială fiduciară. Contractul de fiducie e un contr intuitu personae, căci B e ales pe criterii de onorabilitate, stabilitate financiară. Numai instituțiile de credit, societățile de investiții si de administrare a investițiilor, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de asigurare și reasigurare, notari, avocați pot fi fiduciari. Scopul e împiedicarea evaziunii fiscale și a spălării de bani.

C-beneficiar. El nu e parte în contractul de fiducie, însă el dobândește un drept de creanță împotriva lui B, iar dacă e vorba despre transmiterea unui bun, C va dobândi dreptul de a-l revendica.

Spre deosebire de stipulația pentru altul, în cazul fiduciei se transferă către B chiar dr reale, sau de creanță, sau garanții. La stipulație nu se efectuează un transfer de proprietate și B nu are nici calitatea de administrator pt C.

Art. 779, lit. f C.Civ menționează că în cazul în care nu e prevăzut în contract scopul fiduciei și întinderea puterilor de administrare și de dispoziție ale fiduciarului, sancțiunea e nulitatea absolută. De asemenea trebuie să aibă formă autentică.

Clauza de inalienabilitate nu e eficientă într-un contract de ipotecă, iar actele de dispoziție asupra bunului ipotecat sunt valabile, căci ipoteca se transferă asupra prețului sau altor bunuri rezultate în urma înstrăinării.

2. drepturile reale ce pot fi indisponibilizate: clauza se poate aplica si actelor juridice prin care se transferă nuda proprietate, însă ea nu are incidență în cazul dezmembrămintelor. ( deși uzufructul este cesibil, fără a fi necesare condițiile de la clauza de inalienabilitate)

Servituțile- pentru că sunt drepturi accesorii, e suficientă clauza de inalienabilitate la fondul dominant sau la fondul aservit.

Dreptul de superficie- art. 695, alin.(4): cât timp construcția există, dreptul de folosință asupra terenului se poate înstrăina sau ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcției.

Deci clauza de inalienabilitate se aplică numai asupra dreptului de folosință a terenului, doar când nu există o construcție sau o plantație. Daca acestea există, atunci clauza de inalienabilitate se poate referi la dreptul de superficie în ansamblul său, fie la dreptul de proprietate asupra lucrării autonome cu caracter durabil, iar în acest caz efectul se extinde oricum si asupra dreptului de folosință asupra terenului, căci el are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra lucrării.

3.persoana care suportă efectul clauzei: de regulă, dobânditorul bunului. Însă când e vorba despre antecontracte sau promisiuni, atunci sarcina de a nu înstrăina apasă asupra transmițătorului.

4. natura bunului indisponibilizat: a. Creanțele pot forma obiect al clauzei, dacă nu e vorba de o sumă de bani și dacă se menționează expres în înscrisul constatator al creanței, sau dacă cesionarul a cunoscut-o sau trebuia s-o cunoască. Dar aceasta nu e o clauză de inalienabilitate autentică, pentru că produce efecte doar în raporturile personale.

b. bunurile de gen nu fac obiectul clauzei de inalienabilitate.

c. masa patrimonială fiduciară, clauza se prezumă.

5. condiții de valabilitate: a. Termenul de 49 de ani ( începe să curgă de la data dobândirii bunului. În cazul legatului de la deschiderea succesiunii. La contracte poate să fie de la momentul încheierii contractului, sau data prevăzută în contract, sau data înscrierii în cartea funciară.). Excepții: fiducia-nu poate depăși 33 de ani, precum și substituția fideicomisară-clauza de inalienabilitate durează cât instituitul este în viață, deci poate depăși 49 de ani.

b. Interesul serios și legitim

Nulitatea clauzei de inalienabilitate: sancțiunea pentru încălcarea condițiilor de valabilitate e nulitatea absolută. (să nu se confunde interesul privat, ocrotit prin instituirea clauzei cu cel general al liberei circulații a bunurilor și al libertății de voință). Ex: când nu e prevăzut niciun termen, sau când e prevăzut un termen mai mare. Dovada interesului serios și legitim trebuie să o facă cel ce a instituit clauza. ( A introduce acțiune în anulare împotriva lui B care a instituit o clauză. B trebuie să dovedească interesul și motivele pt care a instituit clauza).

Nulitatea actului juridic în care este inclusă, atrage și nulitatea clauzei. Dar nulitatea proprie a clauzei de inalienabilitate atrage nulitatea întregului contract, numai dacă a fost determinantă pentru încheierea contractului.( în contractele cu titlu oneros caracterul determinant al clauzei se prezumă)

6. cazuri de încetare anticipată a clauzei: - când instanța autorizează înstrăinarea-când dispare interesul serios și legitim sau a apărut un interes superior în raport cu acesta.În toate cazurile, acțiunea în justiție prin care se cere autorizarea de a înstrăina sau încetarea anticipată a clauzei aparține numai aceluia care are dreptul în patrimoniul său. Renunțarea la clauză aparține transmițătorului și trebuie să îndeplinească aceleași formalități de opozabilitate ca și clauza de inalienabilitate.

7.opozabilitatea clauzei de inalienabilitate: aceasta trebuie să respecte formalitățile de publicitate specifice drepturilor pe care le indisponibilizează. Dacă e vorba de unul din drepturile reale principale, cu caracter imobiliar, trebuie carte funciară, conform art.902, alin. (2), pct.8.

Dacă nu s-au făcut aceste formalități, iar clauza a fost încălcată ( A vinde lui B cu clauză, B încalcă clauza și vinde lui C), atunci terțul dobânditor, dacă și-a înscris dreptul în cartea funciară, poate să păstreze bunul. Cel interesat poate introduce acțiune în rectificare fie oricând, dacă C e de rea-credință, fie în 5 ani dacă C e de bună- credință, fie în 3 ani dacă dreptul a fost greșit calificat sau înscrierea nu e valabilă pentru că actul pe care se bazează a fost desființat.

În cazul drepturilor reale principale cu caracter mobiliar se prezumă că posesia are funcție de publicitate față de terți. Dacă terțul dobânditor nu știa pe altă cale de existența clauzei de care era ținut B, atunci el se poate opune unei acțiuni în anularea actului său de dobândire pe care ar putea A să o introducă, pt că el e de bună-credință. Dar dacă A solicită și obține rezoluțiunea contractului pe care l-a încheiat cu B, ca urmare a încălcării a clauzei de inalienabilitate, atunci actul încheiat între B și C va fi expus aplicării art. 937, adică va deveni proprietar.

8. efectele publicității: creditorii proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze nu vor putea executa bunul, iar terții care ar dobândi bunul prin încălcarea clauzei rămân expuși riscului desființării contractelor de dobândire.-Beneficiarul clauzei, adică cel în interesul căruia s-a instituit clauza, poate cere de la cel ce a încălcat-o daune-interese, fie pe temei contractual, când el este A, fie pe temei delictual, când el este un terț (interesul său a fost conturat prin voința dispunătorului)

Opozabilitatea presupune formalități de publicitate numai în raport cu terții care au drepturi au interese proprii în legătură cu un anumit act juridic și cu drepturile transmise prin acesta. ( dobânditorii ulteriori și succesivi ai dreptului real principal care formează obiectul clauzei de inalienabilitate, deci prin încălcarea clauzei. Dacă clauza între A și B nu are îndeplinite formele de publicitate, atunci chiar dacă B a încălcat clauza, contractul prin care C dobândește dr de proprietate va rămâne valabil, clauza nu îi va fi opozabilă.)

# în cazul contractelor cu titlu oneros, art. 628, alin.(4), clauza e opozabilă numai creditorilor ulteriori ai lui B, care e ținut de clauză, creditorii anteriori putând urmări silit dreptul real principal care formează obiectul clauzei. # la contractele cu titlu gratuit- opozabilă și creditorilor anteriori și celor ulteriori, cu excepția creditorilor chirografari anteriori ai persoanei ținute de clauză, în cazul în care bunul e un imobil. Dar dacă creditorii au o garanție reală asupra imobilului, garanție care s-a realizat cu respectarea formelor de publicitate, atunci ei o vor putea executa, chiar dacă actul este unul cu titlu gratuit, căci opozabilitatea erga omnes a garanției e mai puternică.

În toate cazurile se merge de la premisa că creanțele creditorilor ajung la scadență înainte

de expirarea termenului prevăzut în clauză.

9.sancțiuni pentru încălcarea clauzei: a.Când e vorba despre un contract, înstrăinătorul poate să aleagă între rezluțiunea acestui contract și sancțiunea anulării contractului subsecvent. ( dacă îl desființează pe primul, implicit se anulează și al doilea. Dar poate alege să-l mențină pe primul și să-l anuleze numai pe cel subsecvent. Pentru contractul dintre B și C sancțiunea e nulitatea relativă. Ea poate fi invocată fie de A, fie de terțul în favoarea căruia s-a instituit clauza.)

b.Când e vorba despre un testament, în măsura în care clauza are valoare de sarcină pentru legatar, atunci pe lângă încheierea contractului între B și C, A poate dispune și revocarea donației pe cale judiciară, dreptul real urmând să revină moștenitorilor legali. Chiar și contractele de donație, în acest caz devin sinalagmatice, căci există obligația asumată de B de a nu înnstrăina. De aceea creditorul are dreptul să ceară rezoluțiunea ( art. 1549), sau de a emite o declarație unilaterală de rezoluțiune.

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată.

1.absolut- nu există limite inerente ale dreptului de proprietate, proprietarul are libertatea să facă sau să nu facă orice dorește cu bunul său, atâta timp cât nu există o limită juridică, deci a legiuitorului, care să-i restrângă posibilitățile de acțiune propr. De asemenea, dr de propr. nu diferă de la un subiect la altul, în esență dr. oferind plentitudinea prerogativelor posibile pentru întregul sistem al drepturilor reale, indiferent de titular sau de obiect.

2.exclusiv-monopolul titularului dr de propr privată asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice de la exercitarea prerogativelor. monopolul poate fi spart în cazul dezmembrămintelor, sau al servituților naturale/ legale/ administrative.

3.perpetuu- e imprescriptibil, durează cât durează bunul, sau până la expropriere, sau până la uzucapiune. Raportat la moștenire s-a spus că e un drept ereditar, nu viager.