Dreptul de autor și InternetulDumitrașcu Dumitru

Gr. DA11M

Modalitatea în care Internetul a devenit fenomenul pe care astăzi îl considerăm un element omniprezent în existența umană pare a fi tocmai principiul care a cauzat apariția dreptului de autor. Dacă admitem că Internetul este definibil prin capacitatea sa de a standardiza comunicații cât mai libere între două mașini, dreptul de autor s-a născut tocmai din dizolvarea treptată a limitărilor inerente comunicării operelor către public.

Nevoia unei protecții a dreptului de autor a apărut odată cu creșterea numărului de imitatori sau plagiatori. Primul artist care acționează împotriva acestora pare a fi Albrecht Dürer, care cere plata dreptului său de la un gravor care reprodusese fără acordul său opera „Apocalipsul“ și, mai apoi, cere și obține recunoașterea dreptului de a interzice, pe o perioada de 10 ani, pe întreg teritoriul Imperiului Romano-German, împrimarea și vânzarea operelor sale falsificate.

Aparitia unei noi tehnologii care permite o mai ușoară sau rapidă reproducere și/sau distribuire a operelor aduce, încă din secolul XVI, vii dezbateri și aprinse panici între cei care cer o înăsprire corespunzătoare a protecției drepturilor de autor.

Trebuie să amintim numai ultima mare astfel de panică, aceea cauzată de apariția casetei video. În 1984, Curtea Suprema a Statelor Unite, cu o decizie majoritară de 5 la 4, tranșa un litigiu care începuse în 1976, atunci când Universal Studios și alte mari firme din domeniul producției de film au decis să acționeze în judecata Sony pentru comercializarea unui aparat al cărui unic scop, susțineau reclamanții, era acela de a permite copierea unor opere protejate. In lumina panicii iscate de posibilitatea de a înregistra orice pe caseta video, de la emisiuni și seriale TV la filme sau buletine de țtiri, titularii de drepturi de autor au indicat duțmanul - caseta video ți producatorul acesteia, și au cerut totodată o mai aspra pedepsire a celor care încalcă drepturile de autor și o creștere a duratei pentru care aceste drepturi sunt protejate. Decizia Curții Supreme a Statelor Unite în ceea ce s-a numit cazul Sony Betamax a reprezentat o victorie a celor care văd pozitiv și deschis inovațiile și cred că limitările acestora ar trebui sa fie, exact cum le spune și numele - limitate. Tocmai de asta, aceasta decizie a reprezentat un reper extrem de important și în deciziile ulterioare în materie de drept de autor în Statele Unite și a fost o continuă sursă de inspirație și pentru instanțele din Europa atunci când acestea s-au văzut față in față cu problemă sancționării unui intermediar (precum caseta video și producatorul acesteia) pentru faptele comise de utilizatorul final (cel care înregistrează o operă protejată și vinde respectiva caseta video).

În Decembrie 1996, la sediul OMPI (Organizatia Mondiala de Proprietate Intelectuala) din Geneva, s-au semnat doua noi tratate. Primul, Tratatul OMPI pentru Drepturi de Autor (the WIPO Copyright Treaty, prescurtat WCT) se referă la protecția autorilor de lucrări literare și artistice, precum poeme, romane, programe de calculator, baze de date originale, lucrări muzicale, lucrări audiovizuale, situri Web, fotografii, etc. Celălalt, Tratatul OMPI pentru Interpretări și Fonograme (the WIPO Performances and Phonograms Treaty, prescurtat WPPT) protejează drepturile conexe ale interpreților și producătorilor de fonograme.

Ambele tratate au reglementat crearea unor structuri de drepturi fundamentale pentru a permite creatorilor să controleze modul în care operele lor sunt utilizate de terți și/sau să fie recompensați pentru aceasta. Mai mult, tratatele garantează că deținatorii acestor drepturi vor continua să beneficieze de o protecție adecvată și eficientă în cazul difuzării lucrărilor prin noile medii de comunicație, cum este Internetul. Tratatele confirmă faptul că drepturile continuă să existe în mediul digital. De asemenea, tratatele crează noi drepturi "online". Pentru a menține o balanță corectă de interese între deținatorii de drepturi și public, tratatele precizează țărilor semnatare o flexibilitate rezonabilă în stabilirea excepțiilor sau limitărilor drepturilor în mediul digital. În anume circumstante, acestea pot stabili excepții pentru folosirea operelor în interesul publicului, cum ar fi spre exemplu mediul educațional, non-profit și cercetarea.

1

Tratatele impun țărilor atât recunoașterea drepturilor de autor pe teritoriul lor cât și doua noi tipuri de drepturi în mediul digital. Acestea crează un mediu sigur pentru ca deținatorii de drepturi să poata utiliza efectiv noile tehnologii pentru a își proteja drepturile și a iși licenția operele "online". Primul, cunoscut sub numele de "anti-neutralizare", trateaza problema pirateriei gen "hacking": țările trebuie să asigure o protectie legala adecvată și sancțiuni juridice eficace contra neutralizării măsurilor tehnologice (cum ar fi criptarea) utilizate de creatori pentru a-și proteja drepturile. Al doilea, garantează fiabilitatea și integritatea pieței online prin interzicerea modificării sau ștergerii neautorizate a informațiilor legate de dreptul de autor: aceasta însemnând informațiile care însoțesc orice material protejat și care identifică lucrarea, creatorul, interpretul sau deținatorul, precum și, termenele și condițiile de utilizare.

În Republica Moldova nu există un act normativ special cu privire la protecţia drepturilor de autor în resursa deschisă Internet. Protecţia juridică a drepturilor de autor în Internet este asigurată prin intermediul actelor normative de bază - Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, Convenţia mondială cu privire la dreptul de autor din 1952, Acordul OMPI privind dreptul de autor, dispoziţiile Codului penal şi contravențional etc.

O dispoziție specială privind protecția drepturilor de autor pe Internet este cuprinsă în Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe la art. 66 care prevede:

Articolul 66. Încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe prin intermediul reţelelor de calculatoare

(1) Persoana fizică sau juridică care acordă servicii de hosting şi/sau transmisii de date (internet/intranet), inclusiv internet-provider, se consideră complice atunci cînd contribuie nemijlocit la încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe şi poartă răspundere pentru încălcarea acestor drepturi în următoarele cazuri:

a) dacă, avînd posibilitate tehnică să blocheze, să restricţioneze accesul şi/sau să şteargă în timp oportun obiectele ce sînt publicate şi/sau utilizate cu încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe şi fiind înştiinţată de titularul de drepturi respective sau de reprezentanţii săi (cu indicarea obiectului concret) despre încălcarea în cauză, nu a executat cerinţele titularului dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe privind blocarea, restricţionarea accesului şi/sau ştergerea obiectelor indicate;

b) dacă, fiind informată despre activitatea ilegală din domeniul dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe, favorizează, finanţează şi contribuie la acţiunile ilegale ale altei persoane;

c) dacă publică informaţie eronată, modifică sau şterge informaţia privind titularul dreptului de autor şi/sau al drepturilor conexe, inclusiv distribuie exemplare de opere şi/sau de obiecte ale drepturilor conexe despre care această informaţie a fost modificată sau ştearsă;

d) dacă pune intenţionat la dispoziţia terţelor persoane orice informaţie (linkuri, adrese web) care creează posibilitatea de a avea acces ilegal la obiectele dreptului de autor şi/sau ale drepturilor conexe.

(2) Persoana fizică sau juridică care acordă servicii de hosting şi/sau transmisii de date (internet/intranet), inclusiv internet-provider, nu poartă răspundere pentru acţiunile ilegale ale altor persoane care se folosesc de serviciile sale pentru a încălca dreptul de autor şi/sau drepturile conexe dacă nu dispunea de informaţia despre acţiunile acestor persoane ori dacă nu are posibilitatea să restricţioneze accesul sau să şteargă obiectele publicate sau folosite cu încălcarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe.

Pirateria digitală se manifestă la scară largă şi se dezvoltă rapid. File-sharing-ul din reţelele peer-to-peer fără licenţă rămâne un fenomen răspândit, în vreme ce şi alte forme de distribuţie ilegale, precum cyberlockers, site-uri ilegale de streaming şi forumurile reprezintă o problemă alarmantă, în creştere. Tendinţele fenomenului de piraterie variază considerabil în funcţie de ţară, cercetări independente estimând că Spania şi Brazilia sunt cele mai afectate pieţe, 45%, respectiv 44% din utilizatorii activi de internet utilizând lunar servicii nelicenţiate (conform The Nielsen Company), în vreme ce top 5 pieţe din Uniunea Europeană prezintă o medie de 23%. Cu toate acestea, chiar şi în ţările cu un nivel relativ scăzut de utilizare a serviciilor fără licenţă volumul consumului ilegal de muzică depăşeşte cu mult volumul de muzică consumată legal. În Marea Britanie, de exemplu, 76% din muzica obţinută online în 2010 a fost fără licenţă (conform Harris Interactive). Cercetări efectuate de instituţii neutre arată în mod constant că majoritatea conţinutului distribuit în reţelele de file-sharing încalcă drepturile de autor. Un studiu al

2

Adermon&Liang de la Universitatea Uppsala din Suedia a constatat că vânzările de muzică înregistrată pe suport fizic ar fi cu 72% mai mari, iar cele de muzică digitală cu 131% mai mari în absenţa pirateriei.

În Franța în anul 2009 a fost adoptată așa numita lege Hadopi, și creată o instituție sub o astfel de denumire care este responsabilă de punere în executare a legii. Conform dispozițiilor legii nominalizate, utilizatorul, care a fost avertizat de 3 ori pentru descărcarea datelor piratizate, este privat de acces la rețea Internet de la 2 luni pînă la un an de zile. Însă, în iunie 2013 legiuitorul francez a decis să renunțe la practica limitării accesului la Internet, în scopul de a dezvolta potențialul economic al Internetului. Astfel, în loc de a priva persoanele de acces la Internet, acestora li se vor aplica o amendă în mărime de la 60 pînă la 80 de euro.

De asemenea, în Fanța este în vigoare legea Dadvsi, potrivit căreia pentru distribuirea conținuturilor piratizate se aplică amendă pînă la 300.000 de euro și/sau închisoare pînă la 3 ani. Această sancțiune este prevăzute pentru administratorii site-urilor cu informații ce încalcă dreptul de autor (torrent-tracker).

În Marea Britania din 2010, utilizatorii care descarcă conținuturi (content) ilegale li se trimite scrisori de avertizare. În cazul în care încălcare drepturilor de autor continuă, internet-provider este obligat să micșoreze viteza de acces la Internet sau să blocheze accesul la Internet pe o perioadă de timp. De asemenea, este prevăzută amenda în mărime de pînă la 50.000 lire sterline dacă utilizatorul care a descărcat content ilegal îl vinde sau îl utilizează în scopuri comerciale.

În SUA în februarie 2013 a intrat în vigoare sistema Copyright Alert System, elaborată de internet-provideri în anul 2011. Conform acestei convenții, dacă internet-provider observă faptul că clientul încalcă drepturile de autor, acestuia i se expediază pînă la 6 avertizări, pe urmă i se aplică sancțiune conform deciziei internet-providerului. Sancțiunea poate consta în micșorarea vitezei de acces la Internet, redericționarea pe pagina web cu solicitarea de a contacta pe internet-provider, organizarea unei lecții despre drepturile de autor etc.

3