I.1. Noţiunea dreptului procesual civil şi legătura acestuia cu dreptul material civil

Înfăptuirea justiţiei în cauzele civile se realizează în conformitate cu procedura stabilită

de lege, pe baza unui ansamblu de norme juridice ce reglementează această procedură.

Ramură distinctă a sistemului de drept, dreptul procesual civil reprezintă ansamblul

normelor juridice care reglementează modul de judecată de către instanţele judecătoreşti a

pricinilor privitoare la drepturi civile ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea

justiţiei, precum şi modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri

executorii.

I.2. Definirea procesului civil. Fazele şi etapele pe care acesta le parcurge

În conformitate cu art.6 pct.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: “Orice

persoană are dreptul să-i fie examinată cauza sa în mod echitabil, de către un tribunal

independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale

civile sau asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală împotriva ei. Hotărârea trebuie

să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis persoanelor sau

publicului în timpul întregului sau a unei părţi din proces, în interesul moralităţii, ordinii

publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, când interesele minorilor sau

protecţia vieţii private a părţilor la proces o cer sau în măsura considerată strict necesară de

către tribunal, când datorită unor împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă

atingere intereselor justiţiei”, Constituţia consacră în art.21 accesul liber la justiţie – “orice

persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi intereselor sale

legitime” – “nici o lege nu poate îngrădi acest drept”.

Persoana ale cărei drepturi subiective civile sunt contestate sau încălcate se poate adresa

instanţei competente pentru a restabili această situaţie. Sesizarea instanţei se face prin cererea de

chemare în judecată.

Prin proces în sens etimologic se înţelege mers, evoluţie, desfăşurarea unui fenomen,

eveniment.

Procesul civil este activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi

alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în

pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii

şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii

prevăzute de lege.

Procesul civil parcurge două faze:

- Faza judecăţii care se desfăşoară mai întâi în faţa instanţei de fond şi se finalizează

cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Faza judecăţii este declanşată prin cererea de

chemare în judecată care investeşte instanţa competentă. Această fază cuprinde mai

multe etape.

Prima etapă (etapa scrisă), constând din încunoştinţarea reciprocă a părţilor despre

pretenţiile, apărările şi probele ce urmează a fi administrate în vederea dovedirii lor.

Cea de a doua etapă este etapa dezbaterilor în şedinţa de judecată, etapă complexă

ce se desfăşoară, de regulă, la mai multe termene de judecată, dând posibilitatea

părţilor să-şi susţină în mod real şi contradictoriu pretenţiile şi apărările, să

administreze probe şi să pună concluzii. Dezbaterea dintre părţi este condusă şi

controlată de judecător cu respectarea unor principii fundamentale (principiul

contradictorialităţii, principiul dreptului de apărare, principiul rolului activ al

judecătorului, principiul disponibilităţii, principiul publicităţii şi principiul

oralităţii). După închiderea dezbaterilor, urmează etapa deliberării şi pronunţării

hotărârii.

Prin epuizarea acestor etape se finalizează judecata în prima instanţă, dar partea

nemulţumită poate declanşa etapa căilor de atac. Poate exista şi o etapă a căilor

extraordinare de atac, care vizează, în condiţiile legii, hotărâri definitive sau

irevocabile.

- Faza executării silite care include activitatea instanţei de executare şi a executorilor

judecătoreşti care-si îndeplinesc atribuţiile procesuale sub controlul instanţei.

Nu este obligatoriu ca procesul civil să parcurgă toate aceste etape, în consecinţă se

impun următoarele precizări:

- faza executării silite intervine în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în

executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului, în măsura în care debitorul

nu-şi execută de bună voie obligaţia, astfel dacă debitorul îşi va executa de bună

voie obligaţia consemnată în titlu executoriu faza executării va lipsi;

- în ipoteza în care creditorul pune în executare un alt titlu executoriu decât o hotărâre

judecătorească, va exista numai faza executării;

- este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă atunci când

reclamantul îşi retrage acţiunea sau renunţă la dreptul său, tranzacţionează ori lasă

pricina în nelucrare ori partea interesată nu exercită căile de atac împotriva hotărârii

pe care o consideră legală şi temeinică.

I.3. Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil

În literatura de specialitate s-a arătat că principiile organizării şi funcţionării justiţiei pot

fi definite ca reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurate şi îşi exercită atribuţiile

prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea judecătorească, raporturile dintre

aceste instituţii precum şi relaţiile pe care le stabilesc cu celelalte autorităţi ale statului, cu

organizaţiile private şi cu cetăţenii.

Dreptul procesul civil, ca ramură a sistemului de drept român este constituit pe baza

unor principii specifice, dar care sunt fundamentale pentru această ramură de drept.

1. Justiţia constituie monopol de stat

În societatea modernă rolul de a înfăptui justiţia şi l-a asumat statul, deci el deţine

monopolul justiţiei. Din acest principiu rezultă următoarele consecinţe:

- nici o altă autoritate decât instanţele judecătoreşti legal instituite nu pot împărţi

justiţia, prin intermediul hotărârilor care să se bucure de autoritatea lucrului judecat

şi de forţă executorie. În acest sens art. 125 alin 1 din Constituţie prevede că justiţia

se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe

judecătoreşti stabilite prin lege. În prezent, instanţele judecătoreşti, în materie civilă

judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel. După punerea în aplicare a dispoziţiilor

prevăzute de Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, există şi tribunale

specializate pentru minori şi familie, muncă şi asigurări sociale, administrativ-

fiscale, şi comerciale.

- statul este obligat să împartă justiţia atunci când este solicitat. Art.3 Cod civil

prevede că: “judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu

prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil

de denegare de dreptate”.

De la acest principiu există o excepţie parţială şi anume arbitrajul, reglementat de Codul

de procedură civilă în art.340 – 3703.

2. Egalitatea în faţa justiţiei

Acest principiu semnifică faptul că toate persoanele au o vocaţie egală de a fi judecate

de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, fără nici o discriminare. A

se vedea art.16 alin.1din Constituţie

3. Gratuitatea justiţiei

Semnificaţia acestui principiu este aceea că părţile nu trebuie să plătească pe judecătorii

care le soluţionează cauza şi nici pe procurori, grefieri, executori judecătoreşti, deoarece aceştia

deservind un serviciu public, sunt funcţionari ai statului şi sunt salarizaţi de el.

Deşi justiţia se acordă gratuit, procesul civil presupune numeroase cheltuieli: taxe de

timbru, timbru judiciar, onorarii de avocat, cheltuieli cu administrarea de probe, etc.

4. Jurisdicţiile sunt permanente şi sedentare

Acest principiu trebuie înţeles în sensul că funcţia lor se îndeplineşte în mod continuu,

în succesiunea zilelor, fără alte întreruperi decât cele provocate de zilele nelucrătoare sau de

sărbătorile legale. Jurisdicţiile sunt sedentare, în sensul că instanţele judecătoreşti au localitatea

de reşedinţă stabilită prin lege, unde au un sediu determinat şi cunoscut.

5. Colegialitatea

În literatura de specialitate se consideră că sistemul mixt este cel mai potrivit: judecător

unic în procesele simple şi sistem colegial, în celelalte cazuri.

Activitatea de judecată în sistemul dreptului românesc, era guvernată până la

modificarea legii pentru organizarea judecătorească, de principiul colegialităţii şi, ca urmare,

alcătuirea completului de judecată, compunerea lui era din cel puţin doi judecători.

Potrivit art.17 din Legea nr.92/1992, aşa cum a fost modificată: “cauzele date, potrivit

legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel se judecă

de un singur judecător.” De la această regulă există o excepţie privind cauzele referitoare la

conflictele de muncă. Potrivit art.17 alin.11 din Legea 92/1992, astfel cum a fost modificat:

“cauzele privind conflictele de muncă se judecă în primă instanţă cu celeritate, de către

complete formate din doi judecători, asistaţi de doi magistraţi consultanţi”.

În legătură cu compunerea completelor de judecată, art.57 din Legea 304/2004, instituia

regula potrivit căreia cauzele se vor judeca în primă instanţă în complet format din 2 judecători,

cu excepţia următoarelor cauze civile care se judecă de un singur judecător:

- cererile privind pensii de întreţinere, cererile privind înregistrările şi rectificările în

registrele de stare civilă, cererile privind popririle, încuviinţarea executării silite,

investirea cu formulă executorie şi luarea unor măsuri asiguratorii;

- cererile de ordonanţă preşedinţială;

- acţiunile posesorii;

- somaţia de plată.

Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă

şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi doi asistenţi judiciari. Asistenţii judiciari

participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate. Opinia acestora se

consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează (art. 58 alin.1 şi 2 Legea 304/2004).

De asemenea, de la aceeaşi dată, apelurile şi recursurile se vor judeca în complet format

din 3 judecători.

Aceste dispoziţii care urmau să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2005 au fost

modificate prin Ordonanţa de urgenţă nr. 124/2004 din noiembrie 2004. Astfel, potrivit art.57

astfel cum a fost modificat în urma acestei noi intervenţii a legiuitorulului: “

Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi

curţii de apel de un singur judecător.

Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. Recursurile se judecă în complet

format din 3 judecători.

6. Unitatea funcţiei jurisdicţionale

În doctrină se precizează că acest principiu face ca aceeaşi judecători, selecţionaţi în

acelaşi mod şi supuşi aceleaşi situaţii legale să soluţioneze toate cauzele, indiferent de natura lor.

La Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi tribunale există secţii specializate, dar, nimic nu

se opune ca judecătorii să fie trecuţi de la o secţie la alta.

Constituţia interzice în mod expres înfiinţarea de instanţe extraordinare însă permite,

înfiinţarea tribunalelor specializate.

7. Organizarea justiţiei pe sistemului dublului grad de jurisdicţie

Acest principiu presupune ca instanţele judecătoreşti să nu se situeze la acelaşi nivel

ierarhic, dar ele să fie, grupate astfel încât un proces judecat într-o instanţă să poată ajunge apoi

în faţa unei instanţe superioare. De aceea se spune că justiţia este organizată pe sistemul dublului

grad de jurisdicţie. În cadrul acestui principiu, hotărârea primei instanţe este supusă, sub aspectul

legalităţii şi temeiniciei, controlului instanţei de apel, la care se adaugă un control suplimentar de

legalitate exercitat prin recurs, dar care nu constituie un al treilea grad de jurisdicţie, deşi în

prezent se vorbeşte de principiul triplului grad de jurisdicţie. Recursul, cale extraordinară de

atac, are un rol special, în această cale de atac putând fi invocate, de regulă, motive de legalitate

limitativ prevăzute de lege.

Desigur aceste principii referitoare la funcţionarea serviciului public al justiţiei nu se

confundă cu principiile fundamentale ale dreptul procesual civil:

1. Principiul legalităţii

Acest principiu este un principiu cadru, înăuntrul căreia trebuie să se regăsească toate

celelalte principii.

Principiul legalităţii semnifică faptul că desfăşurarea întregii activităţi procesuale, toate

actele participanţilor la procesul civil, deliberarea şi hotărârea pronunţată, trebuie să aibă loc şi

să se realizeze numai în conformitate cu prevederile legii. A se vedea Art. 124 din Constituţie

2. Principiul aflării adevărului

Acest principiu presupune existenta unei concordanţe depline între realitatea

împrejurărilor în care s-a produs faptul prejudiciabil şi concluziile la care a ajuns instanţa,

exprimate în hotărârea dată cu privire la aceste împrejurări. A se vedea în acest sens art.129

alin.5 C.proc.civ.:

3. Principiul dreptului la apărare

Potrivit prevederilor art.24 din Constituţie dreptul la apărare este garantat, în tot cursul

procesului părţile având dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. În acelaşi

sens, art.13 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară dispune că:” Dreptul la apărare

este garantat. În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz,

asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii”.

4. Principiul publicităţii

Publicitatea şedinţei de judecată este consacrată în art.121 din Codul de procedură

civilă: “şedinţele vor fi publice afară de cazurile când legea dispune altfel”.

De la acest principiu există o excepţie: “instanţa poate sa dispună ca dezbaterile sa se

facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitatea publică sau

pe părti. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două

persoane desemnate de ele”. Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică, sub

sancţiunea nulităţii.

5. Principiul oralităţii

În temeiul acestui principiu preşedintele completului are obligaţia, sub sancţiunea

nulităţii hotărârii, de a da cuvântul părţilor pentru a-şi susţine oral pretenţiile, a discuta

regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a formula concluzii. Codul de procedură

civilă consacră principiul oralităţii dezbaterilor în art.127: “pricinile se dezbat verbal, dacă

legea nu dispune altfel”.

6. Principiul rolului activ al judecătorului

Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat de art. 129 – 130 C. proc. civ., obligă

instanţa ca mai întâi de toate să dea acţiunii calificarea juridică exactă şi în funcţie de aceasta să

verifice condiţiile de admisibilitate a cererii şi să se pronunţe apoi în concret asupra tuturor

capetelor de cerere.

7. Principiul disponibilităţii

Procesul civil este caracterizat de disponibilitate în sens material şi în sens procesual.

Principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi :

- dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil.

- dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării.

- dreptul de a renunţa la judecată sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare şi

dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzacţie.

- dreptul de a ataca sau nu prin căile de atac legale, hotărârea judecătorească, şi de a

stărui sau nu în calea de atac exercitată.

- dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti.

8.Principiul contradictorialităţii

Principiul contradictorialităţii se întâlneşte în raporturile dintre părţi şi în raporturile

dintre părţi şi instanţă manifestându-se în toate fazele şi etapele procesului civil, excepţie făcând

etapele deliberării şi pronunţării hotărârii.

Contradictorialitea în procesul civil îngăduie părţilor să participe activ la prezentarea,

argumentarea şi dovedirea dreptului lor, în cursul desfăşurării judecăţii, având dreptul de a

discuta şi combate susţinerile făcute de fiecare din ele,precum şi de a-şi expune punctul de

vedere asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri

legale şi temeinice.

Nerespectarea acestui principiu deosebit de important deoarece asigură şi dreptul la

apărare şi aflarea adevărului, este sancţionat cu nulitatea hotărârii

9.Principiul nemijlocirii

Acest principiu constă în obligaţia instanţei de a cerceta direct şi nemijlocit toate

elementele care servesc la lămurirea împrejurărilor cauzei.

Conform legislaţiei actuale, administrarea dovezilor se face de către completul de

judecată în întregul său, fie la sediul instanţei, fie la locul unde se găseşte proba ce urmează a fi

administrată.

8. Principiul continuităţii

Principiul continuităţii presupune ca judecarea pricinii să se facă de la început şi până la

sfârşit de acelaşi complet de judecată, într-o singură şedinţă, care să se încheie prin deliberarea

judecătorilor şi pronunţarea hotărârii.

În legislaţia noastră acest principiu are o aplicativitate limitată la faptul a hotărârea

trebuie să fie pronunţată de aceiaşi judecători în faţa cărora s-au pus concluziile în fond.

Nerespectarea acestui principiu atrage casarea hotărârii potrivit art.304 pct.2 C.proc.civ.

BIBLIOGRAFIE

1. Ghe. Dinu, Adina Pandele-Drept procesual civil-curs universitar, ediţia a II-aEditura

Tipp.Slobozia 2004

2.V. M. Ciobanu s.a., Drept procesual civil. Acte normative esentiale pentru judecatori, avocati,

notari publici, consilieri juridici si executori judecatoresti, Bucuresti, Editura Global Lex, 2003.

3. V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila. Editia a II-a, Editura "National",

1998 (vol. I si II).

4. G. Boroi "Codul de procedura civila comentat si adnotat", vol. I, Editura "All Beck",

Bucuresti, 2001.

5. Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. 1 si 2, Editia a IV-a, Editura Servo-Sat, Arad,

2004.

6. Ioan Les, Comentariile codului de procedura civila, Editura "All Beck", 2004, vol. 1 si 2.

7. M. Tabarca, Drept procesual civil, (doua volume) Ed. "Global Lex", Bucuresti, 2004