GARANTAREA OBLIGATIILOR

I. Fidejusiunea

1. Defnitie. Consideratiuni generale. Fidejusiunea este un contract accesoriu, cu titlu gratuit, prin care o persoana numita fidejusor se obliga fata de un creditor sa execute obligatia debitorului, atunci cand acesta nu si-ar executa-o. In functie de izvorul ei, fidejusiunea a fost considerata ca fiind legala, judecatoreasca si conventionala. Fie legala sau fie judecatoreasca, fidejusiunea are un caracter conventional, deoarece "Nimeni nu poate deveni garant-fidejusor inafara vointei sale". Caracterul contractual al fidejusiunii va fi pastrat atat la fidejusiunea legala, cat si la cea judecatoreasca.

2. Caracterele juridice ale fidejusiunii. a) Caracterul accesoriu al fidejusiunii fata de obligatia principala a debitorului fata de creditor. Consecintele caracterului accesoriu al fidejusiunii sunt multiple. - Astfel, fidejusiunea va urma intotdeauna soarta obligatiei principale. Ea nu poate exista in absenta unei asemenea obligatii. Totodata, mai este necesar ca obligatia principala sa fie valida. O prevede expres art. 1655 Cod civil: "fidejusiunea nu poate exista decat pentru o obligatie valida". Aceasta regula are insa o exceptie, in sensul ca, fidejusiunea va putea exista si atunci cand obligatia principala este anulabila in virtutea unei exceptii personale a debitorului cum ar fi, de exemplu, pentru cauza de minoritate (art. 1653 Cod civil). - Fidejusiunea nu poate fi mai mare decat datoria debitorului si nici nu poate fi facuta in conditii mai oneroase (art. 1654 alin. 1 Cod civil). - Potrivit art. 1657 Cod civil, fidejusiunea nedeterminata a unei obligatii principale se intinde la toate accesoriile unei datorii, precum si la cheltuielile ocazionate cu executia silita. Fidejusiunea poate garanta atat o obligatie contractuala, cat si o obligatie extracontractuala. De regula, ea este intalnita la obligatiile contractuale. Caracterul accesoriu al fidejusiunii a fost retinut si in practica instantelor judecatoresti. Astfel, sa stabilit ca, "Fidejusiunea este un contract accesoriu si subsidiar in temeiul caruia, garantul se obliga fata de creditor la executarea obligatiei de care este tinut debitorul". b) Caracterul gratuit al contractului de fidejusiune. Aceasta rezulta din faptul ca fidejusorul nu urmareste un avantaj patrimonial. c) Caracterul consensual al fidejusiunii. Contractul de fidejusiune se incheie prin simplul acord de vointa al partilor. Nu este necesara indeplinirea unor formalitati. Art. 1656 Cod civil cere doar ca fidejusiunea sa fie expresa. De asemenea, fidejusiunea nu poate depasi limitele in care s-a contractat. In acest sens, jurisprudenta a stabilit constant ca, fidejusorul "nu poate fi obligat sa acopere o paguba care depaseste limita garantiei constituite". d) Caracterul unilateral al fidejuslunii. Contractul de fidejusiune naste obligatii doar in sarcina fidejusorului fata de creditor.

3. Conditiile de validitate ale fidejusiunii. Contractul de fidejusiune trebuie sa indeplineasca toate conditiile de validitate ale oricarui contract. Unele conditii speciale se cer insa fidejusorului. Contractul de fidejusiune trebuie sa fie incheiat in forma scrisa, aceasta forma fiind ceruta de lege doar ad probationem. Actul scris este necesar numai in ce il priveste pe fidejusor, nu si pe creditor.

1

4. Obligatiile care pot fi garantate prin fidejusiune. Orice obligatie contractuala sau extracontractuala poate fi garantata prin fidejusiune, inclusiv obligatiile personale. Pot fi garantate obligatiile viitoare si chiar cele eventuale.

5. Efectele fidejusiunii. Se distinge intre: raporturile dintre creditor si fidejusor; raporturile dintre fidejusor si debitorul principal; raporturile dintre fidejusori. A) Raporturile dintre creditor si fidejusor. In cazul in care debitorul nu-si executa obligatia, creditorul se poate indrepta impotriva fidejusorului. In raporturile sale cu creditorul, fidejusorul apare ca un obligat personal. - Beneficiul de discutiune consta in facultatea fidejusorului sa ceara creditorului sa porneasca mai intai executarea impotriva debitorului si apoi impotriva sa, daca nu va fi indestulat (art. 1662 Cod civil). Exceptia beneficiului de discutiune va putea fi invocata numai cu respectarea urmatoarelor conditii: invocarea beneficiului sa se fi facut pana sa se fi intrat in judecarea in fond a litigiului; sa se indice creditorului care bunuri ale debitorului pot fi urmarite; bunurile sa se afle in raza teritoriala a tribunalului judetean unde urmeaza a se face plata (conform prevederilor art. 1664 alin. 2 Cod civil nu se iau in considerare bunurile ipotecate sau care nu se mai gasesc in posesia debitorului). - Beneficiul de diviziune. In cazul existentei mai multor fidejusori, care garanteaza pe acelasi creditor si aceeasi datorie, fidejusorul are facultatea de a invoca beneficiul de diviziune. Regula prevazuta de art. 1666 Cod civil este ca fiecare fidejusor raspunde pentru intreaga datorie. Fidejusorul urmarit poate invoca beneficiul de diviziune, adica urmarirea sa se imparta si pe ceilalti cofidejusori (art. 1667 Cod civil). Diviziunea urmaririi nu are loc de drept, ci numai atunci cand este ceruta. Insolvabilitatea unui fidejusor nu va fi suportata de creditori, ci de catre ceilalti cofidejusori. Beneficiul de diviziune nu se poate invoca in raporturile dintre cofidejusori, ci numai in raporturile dintre creditor si fidejusori. Nici o dispozitie legala nu interzice ca in cazul fidejusiunii legale sau judiciare fidejusorul sa nu poata invoca beneficiul de diviziune. Daca unul din cofidejusori devine insolvabil, starea de insolvabilitate va fi suportata de cofidejusori si nu de creditor. - Fidejusorul va putea opune creditorului atat exceptiile inerente obligatiei principale (ex.: prescriptia, nulitatea, compensatia), dar si exceptiile personale care decurg din contractul de fidejusiune (conditii, termene, intinderea garantiei etc.). B) Raporturile dintre fidejusor si debitorul principal. Art. 1669 Cod civil prevede ca, atunci cand fidejusorul a achitat datoria, el are un drept de regres impotriva debitorului principal, inclusiv cand garantarea s-ar fi facut fara stiinta debitorului. Prin efectul platii facuta creditorului, fidejusorul se subroga in drepturile creditorului platit (art. 1108 pct. 3 si art. 1670 Cod civil). Prin efectul subrogarii, fidejusorul beneficiaza si de gajul, ipoteca, privilegiul etc., de care se bucura creditorul. In locul actiunii subrogatorii, fidejusorul ar putea opta insa si pentru o actiune personala care isi are izvorul in gestiunea de afaceri sau din mandat. In regresul exercitat impotriva debitorului principal, fidejusorul va putea cere acestuia restituirea sumei efectiv platite, dobanda la aceasta suma, cheltuielile efectuate de creditor cu urmarirea, inclusiv daunele care s-ar fi putut produce cu ocazia urmaririi. C) Raporturile dintre cofidejusori. Potrivit art. 1674 Cod civil, "Cand mai multe persoane au garantat pentru unul si acelasi debitor si pentru una si aceeasi datorie garantul ce a platit datoria are regres contra celorlalti garanti pentru portiunea ce privesste pe fiecare". Nu va functiona solidaritatea intre cofidejusori fata de fidejusorul care a platit datoria. Acesta din urma va putea cere doar partea fiecaruia. Actiunea in regres este deci divizibila impotriva cofidejusorilor.

6. Stingerea fidejusiunii. Potrivit parincipiului accesorium sequitur principale, odata cu stingerea obligatiei principale se va stinge si fidejusiunea. Este unul din modurile de stingere a obligatiei accesorii. Daca debitorul principal a facut o plata partiala, fidejusiunea ramane sa garanteze restul

2

creantei neachitate. Pe langa plata, obligatia principala se mai poate stinge prin novatiune (art. 1137 alin. 2 Cod civil), remitere de datorie (art. 1142 Cod civil), compensatie (art. 1148 Cod civil), confuziune (art. 1155 Cod civil), dare in plata (art. 1683 Cod civil). Dar fidejusiunea se poate stinge si independent de obligatia principala, pe cale directa, prin unul din modurile generale de stingere a obligatiilor.

II. Gajul

1. Defnitie. Consideratiuni generale. Gajul sau amanetul este o garantie reala si, conforrn art. 1685 Cod civil, este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei". Prin termenul de gaj vom intelege atat contractul de gaj, cat si garantia care rezulta din acest contract, precum si obiectul garantiei. Codul civil reglementeaza contractul de gaj in art. 1685-1696. Legea nr. 22/1969 mai reglementeaza unele forme ale gajului fara deposedare. Gajul poate fi constituit nu numai de debitor, insa si de catre un tert. "Gajul este un contract prin care debitorul sau un tert se deposedeaza de un lucru mobil pe care il afecteza platii unei datorii, remitandu-l fie creditorului, fie unui tert care il conserva pentru creditor". Gajul poate fi conventional (cand este stabilit prin acordul partilor), judecatoresc (cazul cautiunii la pronuntarea unei hotarari cu executare vremelnica (art. 269 Cod procedura civila) si legal (legea nr. 22/1969 obliga anumite persoane sa constituie un gaj). Asemenea fidejusiunii, gajul ramane tot un contract.

2. Caracterele juridice ale contractului de gaj a) Contractul de gaj are un caracter accesoriu in raport cu obligatia principala pe care o garanteaza. Gajul nu este posibil in absenta unui raport principal de obligatie. El este supus tuturor cauzelor de anulare, rezolutiune si de stingere precum si a tuturor modalitatilor la care este supus raportul juridic obligational principal. b) Contractul de gaj are un caracter real, in sensul ca, pentru a fi valabil, trebuie sa aiba loc remiterea bunului gajat. c) Contractul de gaj are un caracter unilateral, deoarece genereaza o singura obligatie in sarcina creditorului (de a pastra bunul, de a-l conserva, si in cazul executarii obligatiei, sa-l restituie debitorului). d) Contractul de gaj are un caracter formalist, deoarece inscrisul trebuie notificat debitorului creantei gajate. e) Contractul de gaj este individual, deoarece garanteaza datoria in integralitatea ei.

3. Conditiile de validitate ale contractului de gaj. - Cel ce ofera bunul in gaj trebuie sa fie proprietarul lui. - Referitor la obiectul gajului, pot fi gajate toate bunurile mobile corporale si incorporale care se afla in circuitul civil, bunurile certe si de gen, cele fungibile si nefungibile etc., inclusiv creantele (ex.: bani, marfuri, titluri la purtator, brevete de inventii, dreptul de autor, drepturile succesorale etc.). - Sub aspectul formalitatilor necesare constituirii gajului este necesar sa fie respectate cateva reguli. Astfel, pentru ca gajul sa fie opozabil tertilor, adica sa-i confere creditorului un drept de preferinta asupra bunului dat in gaj si pentru a se evita fraudele, Codul civil cere ca gajul sa fie constatat printr-un inscris: Ca sa rezulte preferinta se cere un act inregistrat in regula, ce sa enunte suma datorata, specia si natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitatea, greutatea si masura lor. Daca obiectul gajului il constituie un drept de creanta, inscrisul este absolut necesar, indiferent de valoarea obligatiei garantate. Data inregistrarii la notariat va determina ordinea de preferinta intre creditorul gajist si ceilalti creditori.

3

Forma scrisa (act autentic sau act sub semnatura privata, dar cu data certa) este ceruta de lege ad probationem. Inscrisul impiedica pe debitori sa constituie gajuri frauduloase in defavoarea tertului. Inexistenta inscrisului face contractul de gaj inopozabil fata de terti. Transcrierea contractului de gaj va avea loc la notariat intr-un registru special. - Principiul este ca,dreptul real de garantie care rezulta din gaj nu ia nastere si nu subzista decat prin remiterea bunului creditorului sau unui tert stabilit de ambele parti. S-a aratat in doctrina juridica ca aceasta "desesizare efectiva si aparenta constituie in materie de garantie mobiliara, mijlocul de publicitate ocrotitor a drepturilor celorlalti creditori sau ale dobanditorilor de drepturi asupra lucrului amanetat". 4. Efectele gajului. Fiind indivizibil, gajul va fi retinut in intregime de creditor, pana la executarea integrala a obligatiei, deoarece gajul garanteaza fiecare fractiune. Codul civil este categoric in acest sens: "Amanetul este nedivizibil, desi datoria este divizibila, intre erezii debitorului, ori intre aceia ai creditorului". - Creditorul poate revendica bunul gajat in mina oricui s-ar afla.Tertul dobanditor de buna credinta va putea insa sa-i opuna dobandirea proprietatii in temeiul art. 1909 Cod civil. - Obligatia creditorului este aceea de a conserva bunul, deoarece nu dobandeste un drept de proprietate asupra lui. O asemenea obligatie o prevede art. 1691 Cod civil ("Creditorul raspunde de pierderea sau stricaciunea amanetului provenita din culpa sa"). - Codul civil prevede, de asemenea, interdictia ca bunul gajat sa fie folosit de creditor. - Odata obligatia principala executata integral, creditorul trebuie sa restituie bunul gajat. Eventualele cheltuieli efectuate pentru conservarea bunului vor fi restituite de debilor (art.1694 alin.1 Cod civil). Daca aceste cheltuieli nu vor fi restituite, creditorul pastreaza dreptul de retentie asupra bunului gajat pana la plata lor. Evaluarea bunului prin justitie este obligatorie. Dovada in acest sens este dispozitia cuprinsa in art. 1689 alin.2 Cod civil, potrivit careia, "E nula orice stipulatie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dansul fara formalitatile susaratate" . Este interzis deci incheierea unui pact comisoriu, prin care partile ar prevedea ca, in caz de neexecutare, creditorul va putea sa-si retina bunul dat in gaj, fara indeplinirea formalitatilor judiciare. Creditorul poate opta insa pentru vanzarea la licitatie publica a bunului gajat, tot prin intermediul justitiei (art.1689 alin.2 si art. 1686 Cod civil). Este interzisa conventia prin care creditorul ar fi abilitat sa vanda singur bunul.

5. Stingerea contractului de gaj. Stingerea obligatiei principale are ca efect si stingerea gajului. De exemplu, daca intervine un mod de stingere a obligatiei principale, cum ar fi plata, compensatia, remiterea datoriei, prescriptia extinctiva etc., el va avea influenta si asupra gajului daca obligatia principala este anulata, atunci gajul va fi desfiintat. Aceste consecinte decurg din caracterul accesoriu si subsidiar al contractului de gaj. Uneori gajul poate sa se stinga si independent de obligatia principala. Chiar asupra contractului de gaj poate interveni unul din modurile de stingere a obligatiilor (ex.: pieirea totala a bunului gajat prin forta majora, face exceptie cazul cand bunul gajat a fost asigurat, situatie in care dreptul de preferinta al creditorului se va pastra asupra indemnizatiei de asigurare; renuntarea creditorului la garantie; desesizarea creditorului de bun gajat.

4

III. Ipoteca

1. Consideratiuni generale. Definitie. Ipoteca este una din cele mai complexe si dificile garantii, rezultatul unui proces evolutiv indelungat si care a ajuns la un inalt grad de perfectiune. Faptul ca debitorul nu este deposedat de bunul imobil constituie un insemnat avantaj pentru el. Asupra aceluiasi imobil pot fi infiintate mai multe ipoteci succesive. Termenul de ipoteca este grecesc si inseamna "a pune dedesubt". Ipoteca este reglementata in Codul civil In articolele 1746-1814. Art. 1746 Cod civil defineste ipoteca astfel:"Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatiuni. Ipoteca este de natura ei nedivizibila si subsista in intregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecarui si asupra fiecarei portiuni din cele imobile". Ipoteca, se poate defini ca fiind o garantie reala si accesorie care nu deposedeaza pe debitorul proprietar de imobilul asupra caruia actioneaza garantia, oferind posibilitatea creditorului neplatit sa urmareasca imobilul in mainile oricui s-ar gasi si de a i se satisface creanta cu preferinta fata de ceilalti creditori.

2. Caracterele ipotecii a) Caracterul accesoriu. Acest caracter rezida din faptul ca ipoteca este doar o garantie a unei obligatii, disparand odata cu obligatia principala (accesorium sequitur principale). Art. 1800 alin. 1 pct. 1 Cod civil prevede ca ipotecile se sting prin stingerea obligatiei principale. Ipoteca poate garanta si o obligatie viitoare (de exemplu, un gestionar constituie o ipoteca pentru eventuala obligatie care s-ar naste dintr-o paguba produsa gestiunii), care daca nu se produce, ipoteca ramane fara efect. b) Caracterul imobiliar. Ipoteca este o garantie imobiliara, deoarece nu poate fi constituita decat asupra bunurilor imobile. De aceea ipoteca va conferi creditorului un drept real asupra bunului grevat. c) Caracterul indivizibil. Potrivit art. 1746 Cod civil, ipoteca este indivizibila. Aceasta inseamna ca imobilul ipotecat garanteaza in integralitatea sa creanta. In ipoteza in care debitorul ar ipoteca mai multe imobile in scopul garantarii unei singure creante, fiecare imobil va garanta intreaga creanta, fapt care constituie un avantaj considerabil pentru creditor. Chiar daca s-ar face o plata partiala, ipoteca ramane neschimbata, imobilul ramanand grevat in continuare pana la plata datoriei.

3. Bunurile care pot fi ipotecate. Potrivit art. 1751 Cod civil, bunurile mobile nu pot fi ipotecate, de unde concluzia ca numai imobilele pot fi grevate de ipoteci. Finalitatea ipotecii este vanzarea imobilului la licitatie: daca bunul n-ar fi in circuitul civil, n-ar putea fi vandut la licitatie, ceea ce ar face garantia ineficienta. Se desprindc concluzia ca nu vor putea fi ipotecate imobilele care fac parte din domeniul public. Este posibila ipotccarea uzufructulul asupra imobilelor. Nu vor putea fi insa ipotecate dreptul de uz, abitatiune sau servitute, deoarece aceste drepturi nu pot fi ipotecate separat de bunul imobil principal. 4. Clasificarea ipotecilor. In dreptul nostru civil sunt cunoscute doar doua categorii de ipoteci: ipotecile conventionale si ipotecile legale. Art. 1748 Cod civil cste fara echivoc in acest sens: "Ipoteca este sau legala sau conventionala". Codul civil nu a mai adoptat ipotecile judiciare si testamentare.

A) Ipoteca conventionala. Potrivit art. 1749 alin. 2 Cod civil, ipoteca conventionala ia nastere prin conventtia parttilor, "cu formele prescrise de lege". Aceasta inseamna ca ipoteca este un contract si trebuie constituita in forma solemna. In acest sens, art. 1772 Cod civil este imperativ "ipoteca conventionala nu va putea fi constituita decat prin act autentic". Nerespectarea formei solemne atrage

5

nulitatea absoluta a ipotecii. Chiar daca creanta ar rezulta dintr-un act sub semnatura privata, ipoteca trebuie sa imbrace neaparat forma autentica. Analiza conditiilor de fond ate ipotecii vizeaza urmatoarele aspecte: capacitatea ceruta de lege pentru a putea constitui o ipoteca; specialitatea ipotecilor; bunurile care pot fi ipotecate. a) Capacitatea ceruta de lege pentru a constitui o ipoteca. Potrivit art. 1769 Cod civil, "Cine are capacitatea de a instraina un imobil, poate a-l si ipoteca". Aceasta inseamna ca a ipoteca este echivaient cu a instraina. Este imposibil de constituit o ipoteca asupra unui imobil viitor. O alta conditie ceruta expres de lege pentru a putea ipoteca este aceea ca constituientul sa fie capabil (art. 1771 Cod civil, art. 12 Cod comercial) In situatia in care a fost constituita o ipoteca asupra unui imobil indiviz, de modul in care se va rezolva partajul va supravietui sau nu garantia ipotecii. Desfiintarea dreptului de proprietate al celul care constituie ipoteca va avea ca efect si anularea ipotecii. In cazul in care un mostenitor aparent a instrainat cu buna credinta imobilul succesoral, instrainarea va ramane valabila; in acelasi sens, daca mostenitorul aparent constituie o ipoteca asupra imobilului succesoral, ipoteca va ramane valabila. b) Specialitatea ipotecilor. O ipoteca nu poate garanta decat creante special mentionate si individualizate. Legea cere in rnod expres ca sa fie determinata in act suma pentru care se constituie creanta. In principiu, creanta trebuie sa fie actuala si nu eventuala. Omisiunea mentionarii in actul de ipoteca a naturii imobilului si a determinarii sumei garantate atrage nulitatea absoluta a ipotecii. c) Bunurile imobile care pot fi ipotecate. Ipoteca nu poate greva decat bunuri imobile. Este inadmisibila constituirea unei ipoteci generale asupra tuturor imobilelor debitorului; nimic nu impiedica insa ca imobilele respective sa fie grevate de ipoteca, dar constituirea ipotecii trebuie sa se faca asupra fiecarui imobil in parte. In sistemul de publicitate cu cartea funciara, art. 65 din Legea din 27 aprilie 1938 prevede ca dreptul de ipoteca se va inscrie in cartea funciara; pe langa suma de bani determinata, va trebui sa se mentioneze si natura dreptului ipotecat. Doua conditii de forma sunt cerute de lege pentru constituirea ipotecii: respectarea formei solemne; luarea unei inscriptii ipotecare. Nerespectarea obligatiei de specializare a ipotecii in actul prin care se constituie ipoteca, atrage tot sanctiunea nulitatii absolute. B) Ipoteca legala. In acest caz, ipoteca ia fiinta prin efectul legii, independent de vointa partilor. Art. 1753 Cod civil reglementeaza trei categorii de ipoteci legale: ipoteca minorului si interzisului pe bunurile tutorelul (art. 1753 alin. 2 Cod civil); ipoteca legala a femeii maritate; ipoteca legala a Statului, comunelor si stabilimentelor publice. Ipoteca femeilor maritate asupra bunurilor barbatului si ipoteca minorului si interzisului au fost abrogate prin dispoziteiile art. 49 din Decretul nr. 32/1954 si respectiv art. 20 din acelasi decret. A ramas in vigoare doar ultimul caz de ipoteca legala si anume ipoteca, statului si a organelor de stat pentru garantarea gestiunii functionarilor de orice categorie care au obligatia de a minui banii publici. Un alt caz de ipoteca legala este cel prevazut de art. 1745 Cod civil, potrivit caruia "Toate creantele privilegiate supuse la formalitatea inscriptiei, in privinta carora nu s-ar fi indeplinit conditiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu inceteaza cu toate acestea de a fi creante ipotecare".

5. Efectele ipotecii. Inainte de a examina anumite probleme care prezinta interes practic, vom evidentia faptul ca efectele ipotecii vor fi aceleasi, indiferent daca ea este legala sau conventionala. Efectele ipotecii in privinta debitorului. In ceea ce-l priveste pe debitor, avantajul ipotecii este ca ii permite sa foloseasca imobilul cu toate atributele dreptului de proprietate, insa numai pina in momentul in care este declansata procedura executarii silite. Debitorul este deci liber sa inchirieze imobilul, sa

6

perceapa fructele si chiar sa-l instraineze, dar in acest din urma caz ipoteca se va stramuta la noul proprietar. Din momentul in care creditorul ipotecar solicita inceperea executarii silite, debitorul va pierde folosinta imobilului si nici nu va mai putea dispune de el prin acte intre vii. Imobilul ipotecat nu va mai putea fi inchiriat, iar fructele devin gajul creditorilor urmatori. Pe perioada executarii silite imobilul este pastrat de debitor. Pana la ramanerea definitiva a ordonantei de adjudecare, conforrn art. 516 C. pr. civ., debitorul este obligat sa asigure paza imobilului urmarit, sa stranga chiriile si alte venituri si sa recolteze fructele. Daca se va constata ca debitorul nu administreaza bine imobilul, atunci bunul va fi incredintat unui conservator, iar debitorul va fi evacuat (art. 515 Cod procedura civila). Orice act de instrainare a imobilului ipotecat, dupa declansarea procedurii executarii silite, va fi lovit de nulitate. Nulitatea va putea fi solicitata de creditorul ipotecar, privilegiat sau chiar chirografar. Cu toate acestea, instrainarea va fi valabila daca inainte de adjudecare, cumparatorul a dobandit ratificarea creditorului sau creditorilor ce urmaresc vanzarea sau daca a consemnat sumele trebuincioase spre a plati in intregul lor toate creantele lor, capete, dobanda, si cheltuieli" - Efectele ipotecii in privinta creditorului. In ceea ce-l priveste pe creditor, ipoteca are doua efecte importante: dreptul de preferinta si dreptul de urmarire. a) Dreptul de preferinta. Problema dreptului de preferinta se pune cu ocazia executarii silite si atunci cand vin in concurs mai multi creditori ipotecari. In acest caz, ei vor fi satisfacuti in functie de rangul ipotecii fiecaruia, adica dreptul de preferinta va fi determinat prin data inscriptiunilor, potrivit principiului prior tempore, potior jure (art. 1778 Cod civil). Ipoteca inscrisa mai demult este preferata celei mai recente. Rangul ipotecii nu va fi dat de volumul datoriei, vechimea creantei sau a ipotecii. Daca ipotecile sunt constituite pe imobile diferite, ele nu vor veni in concurs, fiecare ipoteca urmand sa fie exercitata pe imobilul pe care a fost constituita. Cand ipotecile au fost constituite de mai multi proprietari succesivi ai imobilului, daca ipoteca vanzatorului a fost inscrisa anterior instrainarii imobilului, ea va fi preferata ipotecii constituita de cumparator. b) Dreptul de urmarire. Patrimoniul unei persoane este variabil, debitorul fie diminuandu-i intinderea prin instrainari, fie marindu-l, achizitionand alte bunuri. Creditorii chirografari beneficiaza de un drept de gaj general asupra bunurilor debitorului, spre deosebire de creditorii ipotecari care vor putea urmari imobilul grevat in mainile oricui s-ar afla. In virtutea acestui drept de urmarire, creditorul ipotecar poate opta intre a urmari imobilul aflat la un tert, sau poate sa-si valorifice creanta impotriva debitorului. De dreptul de urmarire se bucura orice creditor ipotecar. Art. 1790 Cod civil prevede ca: "Creditorii care au privilegiu sau ipoteca inscrisa asupra unui imobil il urmaresc in orice maini ar trece". Acest drept permite creditorilor ipotecari sa nu suporte pericolul insolvabilitatii debitorului. Problema exercitarii dreptului de urmarire nu exista decat in situatia in care imobilul a fost instrainat si se gaseste la un tert dobanditor. Sunt considerati terti: dobanditorii cu titlu particular (cumparator, donator, legatar cu titlu particular); persoana care a dobandit proprietatea imobilului prin uzucapiune; mostenitorul cu vocatie universala, care a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar. Pentru a fi exercitat dreptul de urmarire este necesar: - datoria sa fie exigibila, adica ajunsa la termen; - pentru a urmari imobilul in mainile tertului, creditorul ipotecar va trebui sa fie inscris, in ce priveste imobilul, dupa formele si termenele legale. Exercitarea dreptului de urmarire nu este conditionata de rangul ipotecii. Cand s-a instrainat doar o parte din imobilul ipotecat, dreptul de urmarire va fi exercitat numai asupra partii instrainate. Tertul va putea plati intreaga datorie, deoarece el este obligat "la toate datoriile ipotecare si se bucura de toti termenii de plata ce ii avea debitorul primitiv" (art. 1791 Cod civil), va putea abandona imobilul ipotecat; va avea posibilitatea sa invoce anumite exceptii, cum ar fi beneficiul de discutiune prevazut de art. 1794 Cod civil sau exceptia de garantie; va putea recurge la purga, conform art. 1807 Cod civil.

7

Exista posibilitatea din partea tertului sa invoce anumite exceptii creditorului, cum ar fi: nulitatea inscriptiei ipotecare, stingerea datoriei, faptul ca datoria nu este exigiblla. El va putea insa invoca exceptia de garantie pentru evictiune din partea creditorulul sau va invoca beneficiul de discutiune. Tertul dobanditor va putea recurge la purga. Valoarea practica a acestei institutii juridice este extrem de importanta, deoarece are drept consecinta stingerea ipotecii. Ea este reglementata in art. 1801-1818 Cod civil, si constituie un beneficiu recunoscut de lege tertului dobanditor al unui imobil ipotecat sa libereze imobilul de toate privilegiile si ipotecile ce-l greveaza, oferind creditorilor pretul imobilului (atunci cand l-a cumparat) sau valoarea lui (atunci cand l-a obtinut cu titlu gratuit), chiar daca creantele n-au ajuns la scadenta. Vor putea recurge la purga toti dobanditorii de bunuri imobile ipotecate. Sunt lipsiti de acest drept mostenitorii universali si cu titlu universal ai debitorului creantei ipotecate. Nu vor mai putea purga tertii dobanditori ai unor parti indivize dintr-un imobil, deoarece creditorii nu au posibilitatea vanzarii la licitatie a partii indivize. Sintetic, procedura purgai este urmatoarea: mai intii tertul va trebui sa-si transcrie titlul de proprietate; in termen de la o luna de la transcriere, va trimite cate o notificare fiecarui creditor ipotecar (care va contine oferta de plata); in situatia in care creditorul ipotecar accepta oferta, el il va instiinta pe tert, de acceptare, caz in care ne vom afla in prezenta unei adevarate conventii; creditorul ipotecar va putea insa sa refuze oferta de plata, caz in care el va cere scoaterea imobilului la licitatie.

6. Stingerea (incetarea) ipotecii. Art. 1800 Cod civil prevede patru cazuri de stingere a ipotecilor: - prin stingerea obligatiei principale; - prin renuntarea creditorului la ipoteca; - prin indeplinirea formalitatilor si conditiilor prescrise detentatorilor pentru purgarea bunurilor dobandite de ei; - prin prescriptie. Avand in vedere ca ipoteca are un caracter accesoriu si stingerea ei poate fi mai intai accesorie, adica atunci cand dispare obligatia principala garantata prin ipoteca, stingerea ei poate fi si principala, cind dispare numai ipoteca, iar creanta supravetuieste. a) stingerea ipotecii pe cale accesorie. Obligatia principala se poate stinge prin plata, compensatie, confuziune, remiterea datoriei, darea in plata, prescriptia extinctiva etc., situatie in care se va stinge si ipoteca, conform regulei Accessorium sequitur principale. Daca obligatia principala se stinge numai partial, ipoteca va continua sa existe in intregime, ca urmare a caracterului ei indivizibil. b) stingerea ipotecii pe cale principala. Exista anumite situatii cand ipoteca se stinge independent de obligatia principala. Vom studia in continuare stingerea ipotecilor pe cale incidenta. - Renuntarea creditorului la garantie. In acest caz, creditorul renunta la ipoteca, ramanand un simplu creditor chirografar. Renuntarea poate fi expresa sau tacita (adica rezulta din anumite imprejurari de fapt vointa creditorului ipotecar de a renunta la ipoteca). Renuntarea este un act unilateral si irevocabil. Se cere doar ca creditorul sa aiba capacitatea de a efectua acte de dispozitie asupra imobilului ipotecat. Renuntarea la garantie nu opereaza in cazul ipotecilor legale. Este posibil ca partile sa inlocuiasca garantia ipotecii cu o alta garantie reala sau personala. - Ipotecile se sting prin procedura purgai. Am examinat aceasta institutie juridica la efectele ipotecilor. - Prescriptia este un alt caz de stingere a ipotecilor, prevazut de art. 1800 pct. 4 Cod civil. Daca se prescrie obligatia principala, desigur ca se va stinge si garantia. Dar pot exista situatii cand numai garantia este prescrisa, adica ipoteca insasi se stinge pe cale directa. Avem in vedere situatia cand imobilul este dobandit prin uzucapiune de catre un tert (art. 1800 alin. 1 pct. 4 si alin. 2 Cod civil). Cand imobilul se afla la debitor, termenul va fi cel prevazut pentru prescriptia extinctiva. Daca imobilul ipotecat se afla la un tert, acesta va putea prescrie ipoteca ca si proprietatea imobilului prin uzucapiune. Momentul de la care va curge prescriptia este ziua cand a fost transcris titlul de proprietate.

8

- Pierderea imobilului ipotecat. Pierderea nu trebuie sa aiba loc din culpa celui care detine imobilul. Daca pierderea este totala ipoteca se va stramuta indemnizatiei de asigurare, precum si asupra despagubirilor primite (art. 1721 Cod civil). - Rezolutiunea sau anularea dreptului de proprietate al constituentului are drept consecinta stingerea ipotecilor, conform principiului resolutio jure dantis, resolvitur pris accipientis. Este situatia cind un coindivizar constituie o ipoteca asupra unui mobil indiviz, iar prin actiunea de iesire din indiviziune imobilul ipotecat este atribuit altui coindivizar.

CONTRACTE CIVILE SPECIALE

I. Contractul de vanzare cumparare

Art. 1294 Cod civil defineste vanzarea ca fiind "o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui". Modul in care legiuitorul a definit vanzarea nu este exact, in primul rand pentru ca vanzatorul nu se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea bunului, ci el transforma insasi proprietatea lucrului vandut, iar, pe de alta parte, proprietatea se transforma doar prin singurul efect al consimtamantului. Obiectul vanzarii il poate constitui nu numai dreptul de proprietate, dar si alte drepturi reale. In practica judiciara s-a decis, de exemplu, ca obiectul vanzarii-cumpararii il poate forma si numai nuda proprietate, vanzatorul putand sa-si pastreze uzufructul viagera. Pe langa uzufruct, poate fi vandut si un drept de creanta (vanzarea dreptului de creanta este reglementata de legiuitorul cesiunii de creanta, institutie pe care am tratat-o in cadrul materiei obligatiilor, la capitolul "Cazurile de transmitere a obligatiunilor"). Intr-o formulare sintetica, unii autori au sustinut ca vanzarea "consta in stramutarea proprietatii unui lucru sau a unui drept, pentru o suma de bani numita pret", altii, ca vanzarea ar fi acel contract prin care una dintre parti (vanzatorul) stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celorlalte parti (cumparatorul), care se obliga in schimb a plati vanzatorului pretul bunului vandut" (art. 1294 Cod civil), iar alti autori, insistand asupra naturii dreptului transmis, au aratat ca vanzarea este "acel contract in temeiul caruia opereaza transmiterea dreptului de proprietate sau a altui drept - real ori de creanta - de la vanzator la cumparator, cu obligatia pentru cel din urma de a plati primului o suma de bani drept pret". Transmiterea proprietatii lucrului vandut cumparatorului este de natura contractului de vanzare-cumparare si nu de esenta lui. Contractul de vanzare-cumparare este acel contract prin care o persoana, numita vanzator, transfera un drept altei persoane, numita cumparator, in schimbul obligatiei acesteia din urma sa achite un pret in bani. Asa cum vom mai vedea, se poate transmite nu numai dreptul de proprietate, dar si alt drept real, un drept de creanta sau chiar un drept intelectual.

Caracterele juridice ale contractului de vinzare-cumparare a) In primul rind, vinzarea-cumpararea este un contract consensual, adica este valabil prin simplul acord de vointa al partilor. O prevede expres art. 1295 Cod civil : "Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vinzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat". In principiu, pentru ca o vinzare-cumparare sa fie perfecta, nu se cere indeplinirea unor anumite formalitati si nici ca, in momentul incheierii contractului, pretul sa fie platit si lucrul vindut sa fie

9

predat. Jurisprudenta a facut aplicarea consensualismului in cazul contractului de vinzare-cumparare. Astfel, instanta suprema a stabilit ca, "contractul de vinzare-cumparare este valabil incheiat indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului". De altfel, in chiar cuprinsul unei decizii de indrumare, fostul Tribunal Suprem a decis expres ca: "vinzarea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator de indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si a pretului, desi lucrul nu s-a predat si pretul nu s-a platit". Exista insa exceptii de la principiul consensualismului. - Daca, in momentul contractului, bunul vindut nu este individualizat (de exemplu, se vinde un autoturism, fara sa se precizeze marca etc.), proprietatea se va transfera in momentul predarii bunului, cind el este individualizat. - Legea impune, ca o conditie de validitate a contractului, forma autentica. In prezent, conform art. 46 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, vinzarea terenurilor agricole are loc numai prin act autentic. Forma solemna nu mai este ceruta de lege pentru instrainarea constructiilor. - Partile contractante decid ca vinzarea-cumpararea sa nu fie valida, daca nu va imbraca forma autentica. Este insa absolut necesar sa se stipuleze expres in contract, ca conditia autentificarii este necesara valabilitatii conventiei. - In prezent, in cazul vinzarii constuctiilor, legea nu mai prevede necesitatea autentificarii contractului, pentru a fi valabil. Fiind consensuala, vinzarea acestor imobile ar trebui sa se limiteze la simplul acord de vointa al partilor, nefiind necesara redactarea unui inscris. Totusi, consideram ca va trebui intocmit neaparat un inscris, deoarece, fata de terti, dreptul de proprietate nu va fi opozabil decit daca actul va fi transcris (art. 1295 alin. 2 Cod civil). Aceasta dispozitie a legii "face ca vinzarile de imobile sa fie intotdeauna constatate prin acte scrise (fie autentice, fie private)". - Vinzarile silite si vinzarile bunurilor unor persoane incapabile sint supuse unor formalitati, pentru a fi ocrotite interesele creditorilor si cele ale incapabililor. - In momentul incheierii contractului de vinzare-curnparare, partile pot decide ca dreptul de proprietate sa fie transferat dupa trecerea unui termen sau la indeplinirea unei conditii. - Un alt caz cind proprietatea nu se transmite in momentul acordului de vointa "este in vinzarile unui lucru viitor, care urmeaza a fi fabricat de vinzator cu materialele lui, caz in care proprietatea va fi stramutata atunci cind lucrul va fi in stare sa fie predat de vinzator".

b) Vinzarea este un contract sinalagmatic, deoarece da nastere la obligatii reciproce intre parti, fiecare din contractanti fiind, in acelasi timp, creditor si debitor unul fata de altul.

c) Contractul de vinzare-cumparare este comutativ, ceea ce inseamna ca intinderea obligatiilor reciproce e cunoscuta de parti din chiar momentul incheierii contractului. Prestatia fiecarei parti nu depinde de risc sau de un element aleatoriu, motiv pentru care, asa cum s-a relevat in doctrina juridica, caracterul nu apare "in cazul unei vinzari facute in schimbul unei rente viagere sau sub o rezerva de uzufruct, cind vinzarea are un caracter mai mult sau mai putin aleatoriu".

d) Contractul de vinzare-cumparare este translativ de proprietate. Potrivit art. 1295 Cod civil, contractul de vinzare-cumparare opereaza transmiterea unui drept de la o parte contractanta la cealalta. Dar pentru ca din momentul incheierii contractului sa aiba loc transmiterea dreptului de proprietate, este necesar sa fie indeplinite urmatoarele conditii: - Contractul sa fie perfect valabil incheiat - Obiectul contractului sa-l formeze lucruri individual determinate (iar nu lucruri de gen). Daca este vorba de bunuri de gen, dreptul de proprietate se transfera in momentul individualizarii bunului. - Vinzatorul sa fie proprietarul bunului vindut. - Partile sa nu fi convenit asupra altui moment cind va avea loc transferul dreptului de proprietate.

10

In scopul opozabilitatii contractului de vinzare-cumparare fata de terti, este necesar sa fie respectate dispozitiile legale privind publicitatea imobiliara. Chiar daca a fost sau nu intabulat, intre partile contractante si fata de succesorii lor, contractul isi va produce efectele. Pentru ca vinzarea-cumpararea sa devina opozabila fata de terti, este necesara intabularea dreptului de proprietate al cumparatorului in registrul de publicitate.

Cheltuielile vinzarii

In absenta unei clauze contrare, cheltuielile vinzarii vor cadea in sarcina cumparatorului (art. 1305 Cod civil). Dispozitia legala este supletiva, partile avind posibilitatea sa decida in sarcina cui vor cadea aceste cheltuieli. Dar, art. 1305 Cod civil "nu constituie insa un privilegium odiosum in sarcina cumparatorului, ci numai o garantie si o inlesnire pentru fisc spre a-si percepe taxele cuvenite". In doctrina juridica mai veche, s-a considerat ca, daca partile n-au convenit asupra cheltuielilor, iar vinzatorul le-a suportat benevol, el va putea cere cumparatorului sa i le restituie. Jurisprudenta nu a imbratisat insa un asemenea punct de vedere, stabilind ca, "daca aceste cheltuieli au fost avansate catre vinzator, el are dreptul sa si le recupereze de la cumparator, dovedind numai faptul ca a platit cheltuielile si ca in actul ce constata conditiile conventiei de vinzare nu s-a stipulat ca trebuie sa le suporte". In cazul in care cumparatorul s-ar apara in sensul ca nu s-a stipulat nimic in contract in legatura cu cheltuielile vinzarii, iar ca intelegerea a fost ca vinzatorul sa le suporte, el va trebui sa faca dovada acelor intelegeri netrecute in actul de vinzare.

Elementele constitutive ale contractului de vinzare-cumparare

Pentru validarea contractului de vinzare-cumparare, sint necesare aceleasi elemente constitutive care se intilnesc la orice contract (consimtamintul, capacitatea de a contracta, obiectul si cauza). Deoarece trei din aceste elemente prezinta anumite particularitati in cazul vinzarii, le vom trata distinct, rezumindu-ne a schita citeva aspecte privind cauza contractului. Cauza contractului constituie motivul determinant al consimtamintului si consta in reprezentarea scopului concret urmarit de parli la incheierea contractului. Vinzarea-cumpararea fiind un contract sinalagmatic perfect, nu are o singura cauza, ci doua, cite una pentru fiecare parte contractanta. Deoarece, prin intermediul cauzei, se poate identifica scopul urmarit de parti la incheierea actului, se va putea stabili daca acest scop contravine sau nu ordinii publice.

Efectele contractului de vanzare cumparare

Exista doua obligatii principale ale vinzatoruluia obligatia de predare a bunului vindut si obligatia de garantie (pentru evictiune si pentru vicii ascunse). Pe linga acestea, mai exista si unele obligatii accesorii, cum ar fi, de exemplu, cea de conservare a lucrului vindut pina in momentul predarii. De asemenea, nimic nu impiedica partile sa stipuleze si alte obligatii suplimentare. Odata cu analiza fiecarei obligatii principale, vom examina si obligatiile accesorii. Vom urmari si solutiile jurisprudentei in decursul anilor. Retinem ideea, conturata si in literatura de specialitate, ca indeplinirea celor doua obligatii principale, dar si a celorlalte, constituie respectarea unui principiu important care sta la temelia executarii obligatiilor: executarea cu bunacredinta a obligatiilor.

11

Este cea mai importanta obligatie a cumparatorului. O spune expres art. 1361 Cod civil : „Principala obligatie a cumparatorului este de a plati la ziua si la locul determinat prin contact”. In legatura cu locul unde urmeaza sa fie platit pretul, Codul civil prevede citeva reguli:

- In primul rind, plata se va face la locul stabilit prin contract.

Daca partile nu au convenit nimic expres prin contract, plata pretului se va face la locul unde se face predarea bunului (art. 1362 Cod civil). Aceasta inseamna ca predarea bunului vindut si plata pretului trebuie sa se faca in acelasi timp. Cind exista teama pentru cumparator ca ar putea fi amenintat de evictiune, va putea suspenda plata pretului, pina cind vinzatorul inceteaza tulburarea. In situatia in care s-a stipulat un termen pentru plata pretului, atunci plata va trebui facuta la implinirea termenului. In acest caz, plata va fi cherabila, in sensul ca se va face la domiciliul cumparatorului, care este debitor al pretului. Nimic nu impiedica partile sa convina ca plata pretului sa se faca in rate. O asemenea clauza este destul de riscanta pentru vinzator. In practica, pentru a se evita asemenea neajunsuri, iar vinzatorul sa fie garantat cit mai bine, el „isi rezerva prin contract proprietatea lucrului, incit operatiunea se infatiseaza ca o locatiune cu adaugirea unei optiuni de vinzare, sau ca o vinzare sub conditie rezolutorie”. In cazul in care cumparatorul nu plateste pretul, el va datora dobinda pretului art. 1363 Cod civil). Dar plata dobinzii are loc numai in urmatoarele cazuri: - cind partile au stipulat in contract plata dobinzii; - cind bunul vindut produce fructe; - cind cumparatorul a fost pus in intirziere (fiind suficienta si o notificare). Dobinda poate fi legala sau conventionala. Neplata pretului permite vinzatorului sa opteze executarea si rezolutiunea lui. Actiunea in rezolutiune va putea fi promovata, indiferent daca obiectul vinzarii este mobiliar sau imobiliar. O asemenea actiune va putea fi intentata de vinzator, reprezentantul sau, mostenitorii sai, cesionarul pretului, de legatarul particular si de creditorii vinzatorului. Rezolutiunea este judiciara, exceptind situatia in care partile au incheiat un pact comisoriu expres. Judecatorul poate acorda cumparatorului un termen de gratie.

Luarea in primire a bunului de catre cumparator se va face la locul si timpul stabilit in contract. Daca cumparatorul ar refuza primirea bunului, vinzatorul il poate pune in intirziere. In cazul bunurilor perisabile, luarea lor in primire trebuie sa se faca cu respectarea stricta a termenelor stipulate. Prin nerespectarea termenului de luare in primire a bunurilor de acest fel, s-a considerat ca „vinzarea este rezolvata de drept si fara punere in intirziere (notificare) in favoarea vinzatorului, daca ridicarea nu s-a facut in termenul stipulat”. Mai mult, s-a sustinut ca legea ar „presupune stipularea unui pact comisoriu expres (art. 1270 Cod civil)”.

II. Contractul de mandat

Cuvintul mandat poate insemna imputernicirea data mandatarului de catre mandant; in acest inteles, este sinonim cu cuvintul procura.

12

De asemenea, cuvintul procura are si el doua intelesuri: in primul rind, imputernicirea data mandatarului, iar in al doilea rind, insusi actul constatator al imputernicirii (instrumentum). Astfel, Codul de procedura civila reglementeaza reprezentarea partilor in cadrul judecatii (art. 67 si urm.), notiunea de procura avind atit intelesul de imputernicire, cit si pe cel de inscris (art. 68). Art. 1532 Cod civil prevede ca „Mandatul este un contract in puterea caruia o persoana se obliga, fara plata, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit insarcinarea”. Definitia data de Codul civil este mult mai exacta decit textul francez care, in art. 1984, identifica mandatul cu procura, specificind ca mandatul este un act. Art. 1532 Cod civil prevede expres ca mandatul este un contract. El se poate incheia intre doua persoane fizice, intre o persoana fizica si o persoana juridica sau chiar intre doua persoane juridice.

Caracterele juridice ale contractului de mandat

In primul rind, contractul de mandat este consensual, in sensul ca ia nastere prin simplul acord de vointa al partilor, nefiind necesara indeplinirea unor forme speciale. Este suficient consimtamintul partilor. Partile pot conveni ca el sa fie si oneros. In materie comerciala, intotdeauna mandatul este oneros. Nu trebuie insa confundat mandatul oneros cu contractul de antrepriza. La mandat, mandatarul se obliga sa savirseasca acte juridice, pe cind la antrepriza locatarul se obliga sa efectueze anumite fapte materiale. Desigur, sint situatii cind mandatarul savirseste si unele actiuni materiale (de exemplu, verificarea bunului cumparat etc.), dar, cum bine s-a relevat, „aceste actiuni au caracter accesoriu, fata de obiectivul principal al contractului de mandat, care consta in incheierea de acte juridice”.

Fiind consensual, contractul de mandat nu trebuie sa indeplineasca o conditie speciala sub aspectul formei. Cu toate acestea, pentru a se cunoaste de catre terti limitele imputernicirii mandatului, contractul de mandat se materializeaza intr-un inscris, denumit procura. Procura contine enumerarea actelor juridice ce urmeaza a fi indeplinite de mandatar in numele mandantului, precum si concretizarea puterilor conferite mandatarului. Cind actul pe care urmeaza sa-l incheie mandatarul este autentic atunci si procura trebuie intocmita in forma autentica. Art. 1533 Cod civil prevede expres ca mandatul poate fi expres sau tacit. Existenta mandatului tacit poate rezulta din fapte sau acte care il dovedesc in mod neindoielnic. El va putea fi dovedit prin, orice mijloc de proba. Sarcina probei revine celui care invoca mandatul tacit. Mandatul este prezumat tacit in raporturile dintre soti (cind se instraineaza bunuri mobile sau unul dintre soti administreaza bunurile comune); oricare dintre soti este considerat ca are si consimtamintul celuilalt sot. Prezumtia de mandat tacit nu actioneaza cind celalalt sot s-a opus la indeplinirea unui act, opunerea putind fi dedusa si „din imprejurari de fapt, care sa excluda ideea unui consimtamint prezumat din partea sotului care nu a participat la efectuarea actului juridic. De asemenea, cind sotii sint despartiti in fapt sau relatiile dintre ei sint intrerupte in orice alt mod, existind si un eventual proces de divort, mandatul tacit reciproc nu se mai poate prezuma. O actiune in granituire nu poate fi promovata numai de catre un sot, deoarece, fiind vorba de un imobil, nu mai opereaza prezumtia mandatului tacit. Stabilirea absentei consimtamintului celuilalt sot, la instrainarea bunului comun, nu constituie un motiv suficient pentru anularea actului de instrainare, daca nu se face dovada ca dobinditorul a fost de rea-credinta, in sensul ca a achizitionat bunul, desi a cunoscut ca sotul vinzatorului nu ar fi fost de acord sa vinda. Potrivit regulilor dreptului comun, sarcina probei mandatului revine celui care-i invoca existenta. In materie comerciala, indiferent daca mandatul este expres sau tacit, dovada, in toate cazurile, se va putea face prin orice mijloc de proba (art. 46 din Codul comercial).

13

Indiferent de valoare, acceptarea mandatului poate fi dovedita inclusiv prin executarea lui de catre mandatar. In situatia in care legea cere expres ca mandatul sa fie scris sau autentic, nu este posibil mandatul tacit. In principiu, mandatul nu este supus nici unei forme speciale, el putind fi incheiat, ca orice contract, printr-un act autentic sau sub semnatura privata, inclusiv verbal. Fiind un act unilateral, mandatul nu este supus formalitatii dublului exemplar. De asemenea, mandatul nu este supus formulei „bun si aprobat”. Chiar cind mandatul este oneros, fiind deci, sinalagmatic, in privinta procurii nu se cere indeplinita regula multiplului exemplar, deoarece procura nu contine „o conventie sinalagmatica”, ci „constata numai (instrumentum) oferta de mandat”. Mandatul autentic este cerut in urmatoarele cazuri: mandatul dat spre a face o radiere sau reductiune a inscriptiilor ipotecilor sau privilegiilor (excluzind regimul publicitatii de carte funciara), trebuie sa fie expres si autentic – art. 1788 Cod civil; pentru a opera inscriptia privilegiilor si ipotecilor, creditorul si debitorul, in persoana sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat actul autentic al conventiei prin care se constituie ipoteca – art. 1781 Cod civil am vazut ca, daca actul, care urmeaza a fi incheiat, trebuie sa imbrace forma autentica, atunci si procura trebuie sa fie autentica (ex.: ipoteca, donatia, vinzarea de terenuri agricole, subrogatia conventionala consimtita de debitor etc.).

Conditiile contractului de mandat

Mandantul trebuie sa fie capabil de a incheia el insusi actul pentru care el il insarcineaza pe mandatar. In functie de natura actului care formeaza obiectul mandatului, se va aprecia capacitatea mandantului. Cind mandatul este remunerat mandantul trebuie sa aiba capacitatea de a se obliga. In ceea ce priveste capacitatea mandatarului, in doctrina juridica nu s-a conturat un punct de vedere unitar. Intr-o opinie, s-a considerat ca mandatarul trebuie sa aiba capacitatea de exercitiu deplina, „caci in actele pe care le incheie in numele reprezentantului (mandantului) trebuie sa exprime un consimtamint valabil”. Ratiunea ar consta ca mandatarul se impune sa fie o persoana capabila, fapt ce rezulta si din continutul art. 1552 Cod civil, care dispune ca un mandat se stinge prin punerea sub interdictie a mandantului ori a mandatarului. Daca mandantul isi alege ca mandatar un incapabil, lipsit de experienta, ova face exclusiv pe riscul sau. Dar trebuie retinut ca mandatarul nu incheie actul in numele sau, ci al mandantului. In raporturile tertilor cu mandantul, acesta va fi obligat ca si cum mandatarul a fost capabil. Pentru a putea fi numit mandatar, minorul trebuie sa aiba insa capacitatea de exercitiu restrinsa.

Atit timp cit mandatul este un contract consensual, este necesar consimtamintul partilor, care poate fi tacit sau expres. Este necesar ca consimtamintul sa nu fie viciat. Mandatul fiind un contract intuitu personae, eroarea asupra persoanei mandatarului va avea drept consecinta nulitatea mandatului. Ca in orice contract, consimtamintul se descompune in oferta si acceptare. Oferta provine de la mandant, ea putind fi tacita sau expresa. Acceptarea de catre mandatar a ofertei pe care i-o face mandantul este necesara pentru incheierea contractului de mandat. Acceptarea poate fi nu numai expresa, ci si tacita; de exemplu, atunci cind mandatarul pune in executare mandatul. Actul cu sine insusi. In acest caz, mandatarul incheie actul juridic ce formeaza obiectul mandatului cu el insusi si nu cu un tert; deci, rolul tertului cu care ar fi trebuit sa incheie actul in numele mandantului fl ia chiar el insusi. Dubla reprezentare. In cazul dublei reprezentari, contractul este incheiat numai de mandatar, in numele si pe seama altor doua persoane, pe care le reprezinta in acelasi timp. Cele doua forme ale „actului incheiat cu sine insusi” au fost recunoscute in doctrina judiciara. Cu toate acestea, s-a considerat ca autocontractul (denumirea sub care sint cunoscute actul cu sine insusi si dubla reprezentare) ar neglija interesele mandantului sau mandantilor. Pericolul n-ar exista daca

14

mandantul sau mandantii ar fi in cunostinla de cauza; daca mandantul nu ar sti ca are loc incheierea unui „act cu sine insusi” sau mandanlii nu ar cunoaste existenta dublei reprezentari, s-a considerat ca „mandantul ar putea cere anularea actului pentru dol prin reticenta”. Mai este cunoscut si mandatul in interes comun, care se deosebeste de dubla reprezentare si actul cu sine insusi. De exemplu, un teren este coproprietatea a doua persoane si unul din coproprietari da mandat celuilalt coproprietar sa-i vinda partea sa; dar este posibil ca si coproprietarul mandatar sa doreasca sa-si vinda partea sa. Actul incheiat cu tertul va fi perfect valabil. In primul rind, el va actiona ca mandatar al celuilalt coproprietar, si, in al doilea rind, in nume propriu, pentru interesele sale. Mandatul in interes comun mai poate aparea in situatia in care mandatarul este si creditorul mandantului. El are un interes personal sa vinda bunul mandantului, pentru a-si satisface creanta.

Obiectul contractului de mandat il pot forma numai actele juridice, nu si faptele materiale. Se poate da mandat unei persoane sa incheie unul sau mai multe acte juridice. Obiectul trebuie sa fie determinat sau determinabil, posibil si licit. Actele juridice cu caracter strict personal nu pot face obiectul mandatului (de : exemplu, nu se poate da mandat unei persoane sa incheie un testament in numele altuia; de asemenea, juramintul depus de martor in proces este tot personal (art. 193 Cod procedura civila). Martorul nu poate depune marturie prin mandatar; un expert desemnat de instanta nu poate da mandat altuia sa efectueze expertiza; cel chemat la interogator nu-si poate substitui un mandatar, care sa raspunda intrebarilor in locul lui (desi piritul poate fi reprezentat in timpul procesului).

Potrivit prevederilor art. 1535 Cod civil, mandatul poate fi special sau general. Mandatul este special atunci cind este dat pentru ca mandatarul sa incheie un act juridic sau mai multe acte juridice determinate ale mandantului. Mandatul general se refera la toate afacerile mandantului (de exemplu, un mandatar este insarcinat sa administreze toate bunurile mandantului). Trebuie sa se faca distinctie intre mandatul special si mandatul expres; cind legea cere un mandat expres, o procura generala care cuprinde si actul cerut este suficienta. Mandatarul nu poate depasi limitele mandatului incredintat (art. 1537 Cod civil). Indiferent ca este special sau general, limitele mandatului vor trebui respectate. Mandatarul va putea face actele care sint rezultatul necesar al mandatului. De exemplu, daca el a fost insarcinat sa cumpere un lucru, atunci va trebui sa-l primeasca. Cind s-a dat mandat in vederea incasarii unei creante garantate prin ipoteca, atunci mandatul va include si dreptul de a solicita radierea inscriptiei ipotecare. Desi s-a sustinut in doctrina juridica veche ca mandatul de a vinde un bun nu cuprinde si obligatia de a primi pretul, sintem de parere ca, dimpotriva, obligatia primirii preului tine de esenta vinzarii si nu constituie o depasire a limitelor mandatului. Sint acte care sint consecinta inevitabila a mandatului, ele fiind incluse implicit in puterile conferite mandatarului.

Efectele contractului de mandat

Doua obligatii esentiale are mandatarul in executarea mandatului: executarea mandatului si obligatia de a da socoteala de gestiunea sa.

IV. Executarea mandatului Art. 1539 Cod civil il obliga pe mandatar sa indeplineasca mandatul. Este posibil ca, dupa acceptarea mandatului, mandatarul sa-si dea seama ca nu-l va putea executa, fiindu-i peste puteri; in acest caz, el va putea renunta cu bunacredinta la indeplinirea mandatului, aducind acest fapt la cunostinta mandantului (art. 1556 Cod civil). Daca a omis sa-l anunte pe mandant si l-a prejudiciat, atunci va fi responsabil pentru paguba produsa.^1)

15

Mandatarul nu va fi obligat insa sa execute mandatul cind mandantul nu-i asigura conditiile pentru indeplinirea mandatului. Cind intervine un obstacol in executarea contractului, va trebui sa fie instiintat mandantul. S-a considerat ca obligatia de executare a mandatului este una de a face, adica o obligatie de mijloc si nu una de rezultat. Legea prevede raspunderea mandatarului nu numai pentru dol, ci si pentru pagubele produse prin culpa (omisiune sau comisiune). Cind mandatul este oneros, raspunderea mandatarului va fi, potrivit art. 1081 Cod civil, si pentru culpa levis in abstracto, asemenea lui bonuspaterfamilias. In cazul mandatuluigratuit, mandatarul va raspunde doar de culpa levis in concreto, adica s-a ingrijit de mandat ca de afacerile sale proprii, neavind nici o relevanta ca un alt mandatar ar fi fost mai diligent decit el. Deci, numai in cazul mandatului gratuit are loc o diminuare a raspunderii mandatarului. Raspunderea va opera nu numai in cazul neexecutarii mandatului, dar si in cazul executarii acestuia cu intirziere. Desigur, partile sint libere sa convina ca mandatarul nu va raspunde de prejudiciile produse. Odata ratificate actele mandatarului in executarea mandatului, mandantul nu mai poate readuce in discutie executarea mandatului. De asemenea, nu va putea fi inlaturata raspunderea mandatarului pentru dol si chiar pentru culpa grava, deoarece s-ar nesocoti principiul potrivit caruia contractul trebuie executat cu bunacredinta. In executarea mandatului, ii este interzis mandatarului sa depaseasca limitele acestuia. In materie civila, raspunderea va fi conjuncta, indiferent daca mandatul a fost sau nu oneros. Ratiunea nereglementarii solidaritatii intre mandatari rezulta ca ar fi nedrept sa se agraveze situatia mandatarului, in conditiile in care el aduce un serviciu mandantului, de regula gratuit. O singura exceptie prevede legea, cea cuprinsa in art. 918 Cod civil, care instituie solidaritatea mtre executorii testamentari. Absenta solidaritatii iI determina pe mandant sa-l urmareasca pe fiecare mandatar in parte, deoarece mandatarul nu raspunde decit pentru faptele sale. Cu toate acestea, in unele situatii, solidaritatea poate exista si intre mandatari: - partile au convenit ca raspunderea mandatarilor sa fie solidara; - obiectul mandatului este indivizibil; - in executarea mandatului, se produce un prejudiciu de catre toti mandatarii impreuna; - intre mandatarii comerciali. Desi nu exista solidaritate intre mandatari, totusi legea dispune solidaritatea intre mandanti (art. 1551 Cod civil). Solidaritatea va opera indiferent ca mandatul este sau nu oneros. Numirea mandatarului trebuie sa fie facuta de toti mandantii, deoarece, daca mandatarul a fost desemnat de un singur mandant pentru o afacere comuna, nu va mai opera solidaritatea. Mandatarul trebuie sa fie numit de toti mandantii, prin acelasi act. Esential de relevat este faptul ca solidaritatea intre mandanti va exista numai in cazul mandatului conventional, nu si a celui legal. Nimic nu-l impiedica pe mandatar sa precizeze fara echivoc in contractul de mandat ca renunta la solidaritatea mandantilor.

2. Obligatia de a da socoteala A doua obligatie a mandatarului este ca, oricind i se cere de catre mandant, sa dea socoteala de actele sale si sa-i remita tot ceea ce ar fi primit in puterea mandatului; chiar daca ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului (art. 1541 Cod civil). Justificarea gestiunii o va face mandatarul oricind (fie ca este conventional, legal sau judiciar). Mandantul il poate scuti pe mandatar de aceasta obligatie, dar, existind in acest caz o liberalitate, mandantul trebuie sa aiba capacitatea de a face liberalitatea, iar mandatarul sa o primeasca. Socotelile sint datorate numai mandantului si nu altei persoane.

16

Obligatia mandatarului este de a preda mandantului tot ceea ce a primit in puterea mandatului, inclusiv ceea ce nu s-ar fi cuvenit, deoarece o asemenea problema se rezolva intre mandant si tertul cu care a convenit mandatarul. Eventualele cheltuieli efectuate de mandatar vor fi scazute din sumele primite. Mandatarul raspunde in cazul in care a primit lucrul, dar a pierit din culpa sa; va raspunde de valoarea bunurilor pe care trebuia sa le primeasca, dar a neglijat sa le ridice; va da socoteala si de fructele percepute sau de cele pe care ar fi trebuit sa le perceapa. Daca, prin folosirea sumelor de catre mandatar, s-a produs si o paguba mandantului, atunci mandatarul va datora si daune-interese. Sarcina probei folosirii sumelor de catre mandatar revine mandantului.

Substituirea mandatarului. Regula este ca mandatul trebuie sa fie executat de mandatar. Dar partile pot conveni, in contract, ca mandatarul sa-si substituie o alta persoana, care sa indeplineasca total sau partial obligatiile rezultate din mandat. Cind partile n-au convenit asupra substituirii in contractul de mandat, mandantul poate accepta ulterior substituirea, expres sau tacit. Daca substituirea va avea loc fara consimtamintul mandantului, atunci mandatarul va raspunde pentru activitatea tertului care substituie. Este necesar ca cel ce substituie sa fie capabil, solvabil si corect. Cind partile au stabilit ele insele persoana care urmeaza sa-l substituie pe mandatar, acesta nu va mai raspunde de activitatea tertului. Mandatarul substituit are obligatia sa execute mandatul; sa nu-i depaseasca limitele si sa dea socoteala direct mandantului.

Mandantul va raspunde pentru pagubele suferite de catre mandatar, fara culpa acestuia, dar numai pentru cele care au fost ocazionate de activitatile desfasurate de acesta in executarea contractului de mandate. Mandantul nu va raspunde pentru:

- pentru faptele persoanei pe care mandatarul si-a substituit-o in executarea contractului;- pentru pagubele cauzate de mandatar tertilor, chiar daca acesta si-a depasit imputernicirile

primate de la mandant. Cheltuielile utile si necesare efectuate de mandatar cu ocazia executarii mandatului vor trebui restituite. Cind aceste cheltuieli sint totusi exagerate, mandantul va putea cere diminuarea lor. Retinem ideea ca asemenea cheltuieli trebuie efectuate cu bunacredinta de mandatar si sa aiba legatura directa cu mandatul. Daca mandatul n-a fost executat din culpa mandantului, acesta va datora totusi toate cheltuielile, deoarece a fost in culpa. Nu este exclus ca executarea mandatului sa aiba loc intr-un timp mai lung, situatie in care mandantul il va putea plati periodic pe mandatar. Nestabilirea cuantumului onorariului va face ca el sa fie calculat dupa obiceiul locului, iar daca nici in acest mod nu poate fi stabilit, atunci obligatia instantei va fi sa-l precizeze. Mandatarul beneficiaza de un drept de retentie asupra bunurilor mandantului, pina ce i se vor restitui toate cheltuielile etc., cu o singura conditie: sa fie in posesia bunurilor respective. Mandantul va datora si dobinzi la sumele avansate de mandatar, care vor curge „din ziua in care mandatarul a facut plata fara sa fie necesara punerea in intirziere”.

III. Contractul de societate

Comparatie intre contractul de societate civila si contractul de societate comerciala Elementele comune ale celor doua forme de contract sint urmatoarele: a) ambele contracte nu pot lua nastere decit prin incheierea unui contract de societate; b) un patrimoniu social trebuie sa aiba atit societatea comerciala, cit si cea civila;

17

c) scopul lucrativ il distingem la ambele forme de societate, comerciala sau civila, societatea vizeaza obtinerea unui beneficiu.

Distinctiile intre societatea comerciala si societatea civila sint insa esentiale.

a. Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, acestea au ca obiect efectuarea de acte de comert (de activitate comerciala). Nu forma exterioara a societatii are importanta, ci natura actelor realizate de societate. Crearea unei societati civile nu are drept scop operatii comerciale. De altfel in caz de litigiu, daca judecatorul va aprecia ca actele societatii nu au caracter comercial, atunci se va considera ca ele sint civile. Vom retine deci ca in structura activitatii societatii civile nu intra operatiile cu caracter comercial. b. Pentru a lua fiinta, o societate comerciala trebuie sa respecte anumite formalitati prevazute de Legile nr. 31/1990 si Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului. Astfel, societarii comerciali trebuie sa urmeze o anumita procedura, incepind de la constituire (Inregistrare, publicitate etc.), si pina la declararea in stare de faliment sau a lichidarii judiciare a societatii. Dimpotriva, aceasta procedura nu este impusa de lege in cazul contractului de societate civila. Fiind un contract consensual, el se incheie doar prin simplul acord de vointa al contractantilor (verbal, prin act scris sau chiar tacit, cum ar fi, de exemplu, punerea unor bunuri in comun cu intentia formarii unei societati). In caz de conflict, pentru a putea califica un raport juridic ca fiind un contract de societate, „trebuie ca in intentia partilor sa fi fost vointa de a constitui, din aportul pe care fiecare se obliga a-l aduce un fond comun in scopul de a imparti intre dinsii foloasele ce ar rezulta”. Tot spre deosebire de contractul comercial, legea nu impune, in cazul contractului de societate civila, existenta unui registru jurnal obligatoriu. Sub acest aspect concluzia care se desprinde este ca societatile comerciale se supun Codului comercial si legilor speciale in materie, pe cind societatilor civile li se aplica numai prevederile Codului civil. c. Raspunderea membrilor societatilor comerciale pentru datoriile incheiate de societate este mult mai variat: decit in cazul societatii civile. d. Termenele de prescriptie a dreptului la acliune in materie comerciala difera de cele din domeniul societatii civile. e. In sfirsit, o alta distinctie intre cele doua forme de societate este legata de personalitatea lor juridica. Intr-adevar, cit priveste societatile comerciale, acestea, de regula, au personalitate juridica, potrivit art. 1, alin 2 din Legea nr. 31/1990. Problema este controversata, cit priveste personalitatea juridica a societatilor civile, doctrina si jurisprudenta neavind un punct de vedere unitar. Solutia care se adopta are importanta mai ales asupra consecintelor juridice.

Conditiile de validitate ale contractului de societate civila sint in principiu, comune tutror contractelor.

1. Consimtamintul valabil al cosocietarilor (art. 948 Cod civil). 2. Fiecare cosocietar sa aiba capacitatea de a contracta (art. 948 Cod civil) 3. Obiectul societatii sa fie licit. Art. 1492 Cod civil stipuleaza expres, sub acest aspect: „orice societate trebuie sa aiba de obiect un ce licit”. Sint ilicite, de exemplu, societatile care ar avea ca scop savirsirea de infractiuni, pentru exploatarea unei case de toleranta; de a specula asupra licitatiilor publice, indepartind concurenta prin promisiuni, daruri sau alte mijloace, in scopul scaderii pretului obiectelor scoase la licitatie pentru exploatarea unui oficiu public; sa inlesneasca contrabanda in tara sau straiantate. Cind societatea are partial un obiect licit si partial ilicit, instanta va verifica daca aceste obiecte alcatuiesc un tot indivizibil, sau este posibil sa se inlature obiectul ilicit si sa ramina cel licit.

18

4. Fiecare societar trebuie sa aduca in societate bunuri (mobile sau imobile corporale sau incorporale). Daca unul din ei n-ar aduce nimic, ne vom afla in prezenta unei donatii deghizate. 5. Societatea sa fie infiintata in interesul tuturor cosocietarilor, adica fiecare sa aiba speranta unei parti din beneficii.

Este una dintre cele mai importante probleme care, din punct de vedere practic, intereseaza, in prezent, cel mai mult. Codul civil nu dispune in ce domenii isi poate gasi aplicabilitatea contractul de societate civila, ci se limiteaza doar sa prevada ca „orice societate trebuie sa aiba de obiect un ce licit” (art. 1492 alin. 1 Cod civil), precum si faptul ca „fiecare membru al unei societati trebuie sa puna in comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa” (art. 1492, alin. 2 Cod civil). Deci, conditia esentiala pe care o impune legea este ca obiectul societatii sa fie licit si moral. Codul civil, in art. 1492 alin. 1, prevede ca orice societate trebuie sa fie contractata in folosul comun al membrilor ei, adica pentru obtinerea unor beneficii. Daca scopul nu l-ar constitui realizarea beneficiului, nu ne vom mai gasi in prezenta unui contract de societate civila, ci, eventual, al unui contract de asociere (care urmareate un scop ideal, general). Vom intelege prin beneficii nu numai cistigurile banesti, ci si foloasele sau avantajele care pot fi apreciate in bani.

Administrarea societatii civile

Legea a lasat partile contractante sa decida liber asupra celor care vor administra societatea (daca vor fi dintre cosocietari sau persoane straine de societate), numarul lor, precum si a intinderii puterii administratorilor. Toate acestea vor putea fi stabilite prin conventia partilor. Daca nu exista stipulatii speciale in contractul de societate civila, Codul civil stabileste urmatoarele reguli:

- fiecare asociat poate sa se serveasca de lucrurile societatii, daca le intrebuinteaza pentru realizarea scopului acesteia;

- fiecare asociat are dreptul de a-i oblige pe ceilalti asociati sa contribuie la cheltuielile necesare pentru pastrarea lucrurilor societatii;

- actele prin care s-ar adduce modificari asupra imobilelor societatii nu pot fi facute decat cu acordul tuturor asociatilor.

Raporturile dintre membrii societatii (ale cosocietarilor)

In cazul acestor raporturi, vom distinge drepturile si obligatiile cosocietarilor unul fata de altul. In ceea ce priveste obligatiile, evidentiem citeva dintre ele: a) Obligatia de a aduce aportul social promis. Se face distinctie dupa cum se promite proprietatea sau folosinta bunului. Daca s-a promis o suma de bani si se intirzie aducerea ei in societate, art. 1504 alin. 1 Cod civil prevede ca societarul „de drept si fara nici o cerere ramine debitor de dobinda acestei sume, din ziua in care trebuia sa o plateasca”. In eventualitatea in care intirzierea a produs si daune, atunci societarul va datora si despagubiri pe linga dobinda. Situatia este similara cu aceea cind un societar, fara acordul celorlalti, ia o suma de bani din patrimoniul societatii. b) Membrii societatii sint obligati sa actioneze in raporturile dintre ei cu bunacredinta si pentru indeplinirea scopului societatii. Potrivit art. 1508 Cod civil, fiecare asociat raspunde pentru prejudiciile produse societatii, neadmitindu-se compensari ale daunelor impotriva altora. In primul rind, dreptul de a cere restituirea bunului adus in patrimoniul societatii. Desigur, restituirea nu poate fi ceruta atunci cind bunul a intrat in proprietatea societatii. Existind un drept indiviz al tuturor

19

societarilor asupra bunului, acesta urmeaza a se imparti in momentul incetarii societatii. In situatia in care societatea a dobindit doar un drept de folosinta asupra bunului, la incetarea societatii se va putea cere restituirea bunului. Explicatia se gaseste in faptul ca, permanent, societarul a ramas proprietarul bunului. Exceptie fac bunurile consumptibile date ca aport social societatii , bunurile destinate a fi vindute, precum si bunurile mobile care au fost puse in comun, printr-o evaluare a lor efectuata prin inventar (in acest caz, se prezuma ca asociatii si-au manifestat intentia de a trece proprietatea bunurilor evaluate in patrimoniul societatii, la incetarea acesteia urmind sa primeasca valoarea bunurilor). In al doilea rind, societarii au dreptul la despagubiri, pe care le datoreaza ceilalti membri ai societatii. Asemenea despagubiri vizeaz si urmatoarele aspecte: restituirea acelor sume cheltuite in folosul societatii; in cazul obligatiilor contractate de un asociat in interesul societatii, cu bunacredinta; repararea acelor prejudicii care i-au cauzat prin administrarea societatii; daune pe care el nu le-a putut evita. Dreptul la actiune va putea fi exercitat impotriva fiecarui societar, raspunderea sa fiind proportionala cu cota sa din societate. In al treilea rind, societarul are dreptul la beneficiile realizate. Calculul beneficiilor si al pierderilor se face avindu-se in vedere patrimoniul social din momentul infiintarii societatii si patrimoniul existent la data incetarii societatii. Impartirea beneficiilor are loc la data stabilita de partile contractante. Expres sau tacit, societarii pot decide ca impartirea sa aiba loc periodic, de regula, anual sau semestrial. Cind aportul social il constituie doar munca, potrivit art. 1511 Cod civil, societarii pot conveni ca beneficiile si pierderile sa fie impartite in mod egal. Exceptie face situatia in care toti societarii au pus in comun doar munca lor. Cosocietarii pot conveni ca intinderea parpi din societate sa nu fie proportionala cu aportul social al fiecaruia. In al patrulea rind, fiecare asociat are anumite drepturi asupra bunurilor care alcatuiesc societatea. In acest sens, fiecare asociat are dreptul de a se folosi de bunurile societatii, insa numai potrivit destinatiei lor si fara ca prin aceasta sa se prejudicieze societatea. Societarul are dreptul sa ceara celorlalti membri ai societatii sa suporte cheltuielile necesare conservarii sau administrarii bunurilor societatii.

IV. Contractul de depozit civil

Unele contracte transfera dreptul de proprietate asupra bunului (vinzarea, schimbul, imprumutul de consumatie), altele transfera dreptul de a intrebuinta bunul (comodatul, locatiunea), iar altele, cum este depozitul, nu transmit decit paza lucrului. Etimologic, cuvintul depositum inseamna depunerea unui bun intr-un loc. De asemenea, prin depozit vom intelege atit contractul de depozit, cit si bunul depozitat. Art. 1591 Cod civil prevede ca: "Depozitul in general este un act prin care se primeste lucrul altuia spre a-l pastra si a-l restitui in natura". Prin intermediul contractului de depozit, paza bunului trece de la deponent la depozitar. Bunacredinta joaca un rol extrem de important in executarea acestui contract, motiv pentru care romanii il declarau infam pe cel care viola depozitul,iar legislatia penala actuala sanctioneaza asemenea fapta, calificind-o abuz de incredere. Vom defini contractul de depozit ca fiind acel contract prin care o persoana, numita deponent incredinteaza un bun mobil altei persoane, numita depozitar, care se obliga sa-l pastreze si sa-l restituie in natura la termenul stabilit sau la cerere.

Contractul civil de depozit se deosebeste de contractul comercial de depozit. Elementul principal de diferentiere este caracterul esential gratuit al contractului de depozit civil. Contractul de depozit comercial este, de regula, cu titlu oneros.

20

BIBLIOGRAFIE ...1. I. Adam, “ Drept civil. Teoria generala a obligatiilor”, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004.2. I.P.Filipescu,“Drept civil. Teoria generala a obligatiilor.”, Ed. Actami, Bucuresti, 2000.3. L. Pop,“Drept civil. Teoria generala a obligatiilor.“, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000.4. E. Safta-Romano,“Drept civil. Obligatii. Curs teoretic şi  practic“, Ed. Vrantop, Focşani, 1997.5. C. Statescu, C.Barsan, “Drept civil. Teoria generala aobligatiilor.”,Ed. ALL Beck, Bucuresti, 2002.

21

Planul…

I. Fidejusiunea.II. Gajul.III. Ipoteca.IV. CONTRACTE CIVILE SPECIALE.

22

Ministerul Afacerilor Interne Academia ,,Stefan Cel Mare".

Catedra: Disciplina:

Drept Civil(p.g) Drept civil

Lucrare de domiciliu:Tema:,,Garantarea şi dinamica obligaţilor”.

A elaborat: A verificat:Stud.gr.acade- -mice 511 Buza Sergiu

23