Dragul meu urs,

Sa nu crezi ca mi-a scapat malitiozitatea cu care ai scris randurile astea. Presupun ca e normal si chiar

scuzabil faptul ca vrei sa dai vin ape mine pentru ce s-a intamplat, insa premisele tale sunt din start

eronate.

Faptul ca am facut dragoste sau sex, cum spui tu a fost o intamplare pe care, intr-adevar, o

regret. Insa nu o regret pentru ca sunt indragostita de altcineva, ci o regret dintr-un motiv mult mai

simplu si poate, mai rautacios: mi-ar fi placut sa te pot refuza si eu asa cum ai facut-o tu. Mi-ar fi

placut sa ma pot uita in ochii tai si sa-ti spun: in seara asta as vrea doar sa ma tii in brate. Poate ca

e meschin din partea mea, dar asta simt. Si tocmai de-asta nici nu te pot saruta, de-asta am o

retinere de fiecare data cand esti cu mine si de-asta simti ca uneori e ceva ce ne desparte. Asta ne

desparte: dorinta mea de a te face sa tanjesti dupa mine asa cum am tanjit eu dupa tine. Si nu

vorbesc de sex, pentru ca asta e ceva gol. Vorbesc despre acea conexiune psihica pe care am gasit-o

unul in celalalt si pe care (eu, cel putin) nu am mai experimentat-o cu nimeni pana acum. Vorbesc

despre acea fericire extatica in care ne cufundam nu trupeste, ci sufleteste, si pe care mi-ai fluturat-o

un pic prin fata si apoi mi-ai luat-o fara nicio explicatie. Faptul ca tu esti acum dispus sa te intorci de

unde am plecat nu inseamna ca si eu o pot lua de la capat cu aceeasi usurinta.

Inteleg, insa, ca nu vrei sa ma mai vezi sau sa ma mai auzi. Ca de obicei, o sa te inteleg si o sa ma

conformez dorintei tale. Nu e ca si cum nu ma asteptam la asta, ti-am zis ca nimeni nu poate iubi

pentru totdeauna.

O sa trec sa iti las banii cand termin munca. Nu o sa bat la usa, ca sa nu fii nevoit sa ma vezi.

Adio, ursul meu.