COLLOQUIA PROFESSORUM

TRADIŢIE ŞI INOVARE ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

Ediţia a III-a

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI

BIBLIOTECA UNIVERSITARĂ CONTEMPORANĂ:

SPAŢII REALE ŞI VIRTUALE

SECŢIUNEA: DEZVOLTAREA COLECŢIILOR ŞI ORGANIZAREA

INFORMAŢIILOR

D. COSUMOV, M. MAGHER, G. PALII

BIBLIOTECA ŞTIINŢIFICĂ

„Oricât omul modern a găsit că trebuie să

se debaraseze de mituri ca de un balast

inutil, el continuă, fără să-şi de-a seama,

să trăiască pasionat într-o permanentă

atmosferă mitică. O mărturie despre

această atmosferă mitică stau cuvintele

noastre,… care, chiar izolate, poartă în

diversă măsură o sarcină mitică”.

Edgar Papu

Mitul a acumulat de-a lungul timpuluipeste 500 de definiţii (unii susţin că ar fiaproximativ chiar 1000). Conceptele demit şi mitologie au apărut „înaintea ereinoastre, din adâncă antichitate greco-romană, cel de categorie a cugetării miticeşi sistem de mituri abia în epoca modernă,iar terminologia adecvată ştiinţei mituriloreste încă un proces de precizare însecolul nostru”.

„Mitul – asemenea poeziei – este un

anumit gen de adevăr sau de

echivalent al adevărului, nu un rival,

ci un complement al adevărului istoric

sau ştiinţific”.

R. Wellek

Cele patru mituri fundamentale

ale literaturii române

Intrarea mitului orfic în literatura

română cultă este de-a dreptul

maiestuoasă din moment ce este

condusă creator de Eminescu, urmat

de nenumăraţi creatori de atunci şi

pînă astăzi.

Emil Dumitraşcu

Lumea poetică a lui Eminescu se circumscrie lumii mitice în

moduri diferite: prin înscrierea în dimensiunea mitică a istoriei

în „Memento mori”, în dimensiunea mitică a cosmogoniei:

„Rugăciunea unui dac” sau în dimensiunea mitică a

creaţiei:„Odin şi poetul”. (Oana Panaite)

Mitul este cel prin care se dezvăluie Realitatea, este dătătorul de fiinţă şi sens -o cale de acces la alt nivel de Realitate, unul desprins de timpul istoric, de profanul cotidian.

Setea noastră de real poate fi temporar potolită prin mit şi poezie. Dacă abordarea mitică este una intuitivă, poetică, funcţia mitului este cognitivă – căutarea adevărurilor profunde şi ascunse, parcurs orientat de un sistem de valori.

Poezia este discontinuă ca şi lumina, ca

şi fluxul gândirii. Sunt simple întreruperi

sau un ritm? Este greu de spus, dacă e

aproape sigur că în fulgerele ei inegale stă

puterea-i de seducţie, uimitoare, ce o

aşează în rândul lucrurilor sacre. În poezie

te poţi pierde precum Narcis în ochiul

izvorului său înrobitor.

Pan Izverna

Preluarea mitului din tradiţia orală

şi transpunerea lui în creaţia poetică

corespunde înscrierii lui în circuitul

scriptural al culturii moderne. Scos

din ordinea religiosului şi adus în

ordinea artisticului, mitul se

metamorfozează, devine motiv

poetic.

Ceea ce uneşte mitul cu poezia

este, după Lucian Blaga, „gîndirea

mitică”. Fără gîndire mitică, afirmă

distinsul filosof al culturii, nu ia fiinţă,

„din păcate sau din fericire, nici o

poezie”.

Poezia nu este un mijloc şi nici un

scop. Dar uneori, pentru un foarte scurt

timp, cineva ar putea să vadă prin ea. Ca

printr-o lentilă magică, frământarea feerică

şi miraculoasă a unei lumi mărunte, dar

autonome sau, ca printr-o lunetă, o stea

mare şi albastră pierdută în infinitul

sideral.

Pan Izverna

Mircea Eliade afirmă rolul poeziei lirice în

preluarea şi continuarea mitului:

„Orice poezie este un efort de a re-crea limbajul,

cu alte cuvinte, de a aboli limbajul curent, cotidian

şi de a inventa un nou limbaj personal şi privat, în

ultimă instanţă, secret. Dar creaţia poetică, ca şi

creaţia lingvistică, implică abolirea timpului, a

istoriei concentrate în limbaj spre regăsirea

situaţiei paradisiace primordiale, când se crea

spontan, când nu exista trecut, căci nu exista

conştiinţa timpului, nici memoria duratei

temporale...”

Poetul operează mult şi van în trecut.

Efort atitudinal – punct de vedere,

metaforă, vis, interogaţie... E un hybris,

obsesie şi „păcat”, fiindcă trecutul, cum

ziceau vechii greci, nici zeii nu-l pot

schimba...

Pan Izverna

Poezia a fost, fără discuţie, fiica mitologiei.

De acolo şi prestigiul ei puternic, de limbă a

zeilor, care trebuie crezută. Ea însoţeşte de

atunci şi până azi degradarea spiritului, oxidarea

lentă a credinţei, schimbarea acesteia într-un

discurs mortifiant, acefal şi ignorabil, adică în

contrariul său. Mai apoi fi recunoscute oare, în

textul dezlânat şi impur de azi, imnul şi mithosul

de altădată?

Pan Izverna

„[…] ca artă, mitul este un limbaj.

Exprimă un anume tip de realitate

în unicul mod în care această

realitate se poate exprima, fiind

ireductibilă la alt limbaj.”Ernesto Sabato

Poezia, limbă a zeilor, nu poate fi şi

limbajul uzual al oamenilor. Ar suna ca o

profanare sau ca o parodie. Ea trebuie „să

zacă” în stranietatea ei magică şi mitică. Îi

stă în putere să învie şi să se audă atunci

cînd este invocată. Cel care o ascultă este

dator să se reculeagă şi să aştepte fiorul

al unei atari epifanii.

Pan Izverna

“ Orice mit, independent de natura sa, enunţă

un eveniment care a avut loc in illo tempore şi

constituie, de aceea un precedent exemplar

pentru toate acţiunile şi “situaţiile” care, prin

urmare, vor constitui eveniment. […] Mitul

reintegrează omul într-o atemporală, care

este, de fapt, un illud tempus, adică un timp

auroral, “paradisiac”, dincolo de istorie”.

(Mircea Eliade)

Mitul

în poezia universală

Un Poet e inspirat de zei: Holderlin. Altul

clădeşte cu „îndelungă răbdare” şi cu grijă la

geniul său: Rilke. Primul e: „fulgerat de

Apollo” şi îşi pierde mintea. Ca şi Baudelaire,

ca Lenau, ca şi Eminescu. Celui de-al doilea

îi este sortit să moară din spinul unui

trandafir. Un fel sau altul de a plăti cu viaţa

pentru cunoaşterea zărilor eterne.

Pan Izverna

Mitul ne eliberează de angoasă, ne

aşază în palmele ocrotitoare ale siguranţei,

ne pune în ordine pe noi cu noi şi cu lumea.

Singura care uneori reuşeşte acest miracol,

într-o lume sărăcită de mit, pare a fi rămas

poezia. Rămâne poezia să înlocuiască, să

resacralizeze dragostea şi moartea, să ne

ilumineze, să ne înveţe cum să ni le

însuşim si să le înfruntăm.

Mitul în poezia rusă

Поэтическое и мифическое бытие есть

бытие непосредственное. Образ и в поэзии и в

мифологии не нуждается ни в какой логической

системе, ни в какой науке, философии или

вообще теории. Он – наглядно и

непосредственно видим. Выражение дано тут в

живых ликах и лицах; и надо только смотреть и

видеть, чтобы понимать. Они одинаково

непосредственны, наглядны, просты и картинны.

А. Ф. Лосев

Мифы – важнейшая часть

исторической культуры любого народа.

Мифология с момента своего

возникновения проникает во все сферы

человеческой жизни, но наиболее заметно

ее влияние проявляется в литературе и

искусстве.

Н. Кузнецова

Mitul

în poezia ucraineană

Miturile au o intensitate a

înţelesului care este înrudită cu

poezia.Miturile sînt şi rămîn

veritabile povestiri poetice...

Cassian Maria Spiridon

Sintagma Mit şi Poezie

în critica literară

Cum spunea Aristotel, poezia esteuneori mai adevărată decît ştiinţa.

Sensul şi funcţia literaturii sînt manifesteîn metaforă şi mit, ultimul fiind puntea delegătură între poezie şi religie.

Poezia continuă să se manifeste, să fiemitul viu, cum ar spune Eliade.

Sfârşitul mitului va coincide cu extincţiapoeziei. Moartea poeziei este una cumoartea spirituală a omului. Sufletulînfloreşte acolo unde mit şi poezie îşi sîntconsubstanţiale, precum vinul şi pâinea

euharistiei.