CUPRINS

Introducere...........................................................................................................3

Cap.1 Drepturile omului.......................................................................................6

Secţiunea 1 Dimensiunea teoretică, conceptuală a instituţiei drepturilor omului.6

Secţiunea 2 Importanţa reglementării juridice a conduitei umane........................8

Secţiunea 3 Convenţia europeană a drepturilor omului şi mecanismele de

protecţie a drepturilor şi libertăţilor...........................................................................9

Secţiunea 4 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului...................................10

Secţiunea 5 Inegalitatea de tratament juridic între presa scrisă şi audiovizual..11

Cap.2 Consiliul Naţional al Audiovizualului......................................................13

Secţiunea 1 Consiliul Naţional al Audiovizualului, autoritate administrativă

autonomă..................................................................................................................13

Secţiunea 2 Structura organizatorică şi mandatul membrilor Consilului Naţional

al Audiovizualului....................................................................................................14

Secţiunea 3 Rolul şi atribuţiile Consiliului Naţional al Audiovizualului...........17

Secţiunea 4 Actele şi puterile Consiliului Naţional al Audiovizualului.............20

Cap.3 Cadru legislativ al CNA...........................................................................23

Secţiunea 1 Legea Audiovizualului....................................................................23

Secţiunea 2 Codul de reglementare al conţinutului audiovizual.........................26

Cap.4 Consiliul Naţional al Audiovizualului şi drepturile omului.....................28

Secţiunea 1 Demnitatea persoanei şi dreptul la imagine.....................................29

Secţiunea 2 Asigurarea informării corecte şi a pluralismului.............................30

1

Secţiunea 3 Protecţia drepturilor copilului..........................................................32

Secţiunea 4 Dreptul la replică şi rectificare........................................................34

Secţiunea 5 Comunicări audiovizuale şi drepturile omului................................37

Cap.5 Studiu de caz.............................................................................................38

Concluzii.............................................................................................................46

Bibliografie ........................................................................................................48

2

Introducere

Despre domeniul audiovizualului se poate menţiona faptul că a avut un nou

început după revoluţia din 1989. Astfel, regimul politic a avut importante influenţe

inclusiv în acest domeniu, cu precădere în ceea ce priveşte cadrul legislativ şi

libertatea de exprimare ca fundament al societăţii democratice care impunea de la

sine şi limite, absolut necesare pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor omului.

Putem menţiona şi diversitatea programelor tv, dar şi a radiodifuzorilor, având

în vedere că până în 1989 exista Radiodifuziunea de Stat, iar după 1990 au început

să fie transmise programe de la radiodifuzori privaţi care, însă, nu existau în baza

unei reglementări legislative. Vorbim, cu alte cuvinte, despre monopolul de stat

asupra radiodifuziunii până în 1989, sub regimul comunist, şi mai apoi despre

apariţia primelor posturi private precum SOTI.

În baza libertăţii de exprimare, posturile de radio şi televiziune au luptat pentru

descentralizare, eliminarea monopolului şi a cenzurii, iar oamenii de afaceri,

antreprenorii au luptat pentru investiţii economice de o asemenea anvergură. Cu

alte cuvinte, lupta pentru afirmarea libertăţii de exprimare în domeniu

audiovizualului impunea o nouă clasă socială, cea a oamenilor de afaceri, şi

delimita influenţele politice – aceştia au urmărit să aibe audiovizualul ca armă de

influenţare a opiniei publice.

Abia în 1992, Parlamentul adoptă Legea 41 a audiovizualului, o primă lege

democratică menită să reglementeze activitatea audiovizualului, lege care a

implementat şi principii europene privind pluralismul de surse şi opinii, diversitatea

şi satisfacerea intereselor şi aşteptărilor diferitelor categorii socio-profesionale şi de

vârstă ale publicului.

3

Radioteleviziunea de Stat a devenit astfel un serviciu public de audiovizual, deşi

impusă la nivel de principiu constituţional încă din 1991 prin alineatul 5 al art. 31

al Constituţiei României, dar s-a transpus, în cadru normativ, abia în 1994, odată cu

adoptarea Legii nr. 48 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de

Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Piaţa românească de radiodifuzori proprietari de licenţe se dezvoltă din 1992

odată cu apariţia Consiliului Naţional al Audiovizualului ca autoritate

administrativă autonomă cu rol de supraveghere, monitorizare şi reglementare a

domeniului audiovizualului. În ordine cronologică, amintim de Antena 1, apărută în

1993, Pro TV, în anul 1995 şi Prima TV în 1997.

Putem vorbi nu numai de o diversitate a radiodifuzorilor şi de apariţia pieţei

româneşti de radiodifuziune în anul 1992, cât şi de modalităţile de transmise – este

vorba despre transmisia prin cablu.

În 1995, încep să fie acordate primele licenţe pentru transmisia prin satelit,

primul satelit astfel utilizat fiind Eutelsat.

Motivul pentru care am ales această temă îl constituie interesul pe care

autoritatea CNA îl acordă respectării drepturilor omului în condiţiile în care

concurenţa pentru audienţă implică practici imorale din partea anumitor jurnalişti

sau oameni de televiziune.

Structural, lucrarea este alcătuită din cinci capitole, iar acestea sunt compuse

din secţiuni. Lucrare abordează o parte teoretică referitoare la importanţa

respectării drepturilor omului şi statutul acestora într-o societate democratică

precum România, corelând cu cadru normativ european şi Declaraţia Universală a

Drepturilor Omului.

Referitor la Consiliul Naţional al Audiovizualului partea teoretică trece în

revistă modalitatea de înfiinţare a acestuia, structura organizatorică, statutul

membrilor, rolul şi atribuţiile, menţionând cele mai importante articole care fac

4

trimitere la respectarea drepturilor omului precum: dreptul la demnitate, la imagine,

protecţia copilului, reglementări asupra conţinutului comunicărilor audiovizuale.

S-a menţionat cadrul legislativ, mai exact, Legea Audiovizualului şi Codul de

reglementare privind conţinutul audiovizual, în care sunt stipulate aceste drepturi şi

libertăţi ale omului.

Capitolul 5 cuprinde un studiu de caz asupra unui reportaj prezentat în cadrul

unei emisiuni informative, material ce a fost sancţionat cu amendă din partea

Consiliului Naţional al Audiovizualului întrucât a încălcat dispoziţii legale ale

Codului de reglementare a conţinutului audiovizual cu privire la demnitatea umană,

dreptul la imagine, dreptul la intimitate şi prezentarea unui material care nu servea,

prin conţinut, unei emisiuni cu profil informativ, mai ales interesului public.

Concluziile revin asupra importanţei respectării drepturilor omului în cadrul

comunicării audiovizuale şi corelează cazuistica din România cu cadrul european.

5

Cap.1 Drepturile omului

Secţiunea 1 Dimensiunea teoretică, conceptuală a instituţiei

drepturilor omului

Marele jurist român Paul Negulescu afirma: „juristul nu trebuie să se preocupe

numai de realităţile fizice căci lumea juridică nu este lumea fizică. Omul îşi creează

continuu abstracţiuni, bazându-se pe realităţi concrete.” 1

O altă definiţie este dată de Mircea Djuvara în încercarea de a explicita

dihotomia dintre „drept” şi „fapte”, care menţiona: „prima sarcină a dreptului

constituţional, şi în special a legiuitorului în asemenea materie, este să caute ca o

asemenea deosebire între instituţiuni şi realităţi, să fie cât se poate de mică, fără

nădejdea însă ca vreodată să poată ajunge a acoperi acest abis, care prin natura

lucrurilor există în orice instituţie de drept.”2

Jurisconsultul roman Ulpian sintetizând pe plan juridic marile idei umaniste,

sublinia că, în esenţă, principiile dreptului trebuiau să fie următoarele: să duci o

viaţă onestă, să nu vatămi ceea ce aparţine altuia şi să atribui fiecăruia ceea ce este

al său: Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum

cuique tribuere.

Dincolo de aceste aspecte morale, trebuie subliniat faptul că antichitatea a

elaborat nu numai o viziune cuprinzătoare despre om, incluzând recunoaşterea

demnităţii sale şi valoarea normelor juridice de conduită, dar şi conceptul de homo

politicus, înţelegând prin aceasta vocaţia nelimitată de care trebuiau să se bucure

toţi oamenii pentru a participa în condiţii de deplină egalitate la conducerea

treburilor cetăţii.

1 Paul Negulescu, Constituţia României, în Enciclopedia României, vol.I, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, p.1732 Mircea Djuvara, Puterea legiuitoare, în Noua Constituţie a României şi noile constituţii europene, Institutul Social Român, Cultura naţională, Bucureşti, 1927, p.90

6

Juriştii romani care au elaborat conceptul lui Jus naturalae făceau distincţie

între dreptul natural şi civil, considerând că cel de-al doilea este aplicabil numai

membrilor cu drepturi egale ai cetăţii, primul ar fi valabil, în egală măsură, pentru

toate fiinţele umane, indiferent de faptul că s-au născut liberi sau sclavi.

Religia creştină a avut o influenţă benefică asupra afirmării concepţiilor

umaniste prin aceea că a ridicat la rangul de principiu conceptul fraternităţii umane,

al egalităţii oamenilor în faţa lui Dumnezeu, propovăduind ideea că oamenii, în

relaţiile lor reciproce, trebuie să dea dovadă de toleranţă, de respectul dreptului

oricărei fiinţe de a trăi conform propriilor obiceiuri, într-un spirit de înţelegere şi

deplin respect.3

În fond, toate religiile au promovat ideile umaniste şi au influenţat afirmarea

conceptului de drepturi ale omului de natură a determina impactul concepţiilor

filosofice şi morale asupra elaborării tuturor instituţiilor ce garantează drepturile

omului. O scurtă incursiune filosofică aduce în prim-plan câteva idei care au

guvernat acest concept: de la Immanuel Kant care considera omul ca scop şi

niciodată numai ca un mijloc, la Spinoza şi Feuerbach care relevau „natura

neschimbată a omului”, sau J.J Rousseau care aprecia că „omul s-a născut liber, dar

pretutindeni este în lanţuri.”4

Ideile remarcabile ale Revoluţiei franceze au încununat aceste ipoteze filosofice

şi sintetizau ideile dreptului natural interpus în gândirea politică a vremurilor.

Contractul social în viziunea lui Spinoza şi a lui Grotius miza pe o libertate

politică ce nu putea fi suprimată atâta timp cât nimeni nu este obligat, conform

normelor dreptului natural, să se supună bunului plac al altuia. În concepţia lui

Rousseau, se recunoaşte dreptul cetăţenilor de a înlătura pe acei conducători politici

care încalcă pactul fundamental.

3 Henri Bois, La democratie et l Evangile, în Les democraties modernes, Paris, Ernest Flammarion ed.1921, p.76-774 Victor Duculescu, Protecţia juridică a drepturilor omului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p.20

7

Secţiunea 2 Importanţa reglementării juridice a conduitei umane

Societatea umană reprezintă un rezultat al activităţii oamenilor în condiţii

social-istorice determinate, este un produs al interacţiunii indivizilor înzestraţi cu

conştiinţă şi voinţă proprie. Originea dreptului constă în nevoia unor reguli de

raportare intersubiectivă, create de un grup social, prin indiferent ce forme,

exterioare conştiinţei individuale. Or, această nevoie decurge din incapacitatea

individului de a înţelege libertatea celuilalt ca pe propria libertate, de a accepta

chiar existenţa celuilalt fără a încerca să-l reducă la sine.

Dreptul este o structură externă de reguli de conduită, ce funcţionează ca o

ordine de seducţie sau de constrângere, având ca fundament esenţial egocentrismul

individului uman, rezultat din insuficienţa de sine.5

Normele reglează viaţa socială indicând acţiunile ce trebuiesc întreprinse de

indivizi în mod obligatoriu, devenind astfel reguli cu rol de forţă organizatorică în

cadrul acţiunilor umane.

Din cadrul normelor sociale amintim cutuma juridică, cea care se defineşte în

raport de următoarele condiţii:

1. Să existe o practică veche şi necontestabilă, adică un uz îndelungat

2. Conţinutul obiceiului, adică regula comportamentală prescrisă, să poată fi

uşor determinat şi bine precizat

3. Să prezinte interes pentru legiuitor.

Morala reprezintă un ansamblu de concepţii şi de reguli cu privire la bine şi rău,

la drept sau nedrept, permis sau nepermis. Ea reprezintă alegerea dintre mai multe

conduite posibile a celei care este cea mai valoroasă din punct de vedere social.6

Normele de morală sunt o creaţie fie a societăţii, fie a claselor sociale. Dreptul şi

normele sociale se află într-o strânsă legătură, astfel încât din punct de vedere

5 Gheorghe Dănişor, Teoria generală a dreptului, Editura Sitech, Craiova, 2007, p.106 Constantin Belu, Elemente de sociologie juridică, Reprografia Universităţii, Craiova, 1993, p.46

8

istoric normele dreptului s-au desprins din normele de morală şi obiceiurile

societăţii prestatale.

Normele de drept se deosebesc de morală din punctul de vedere al modului în

care se nasc: normele morale au izvor opinia unei mase de oameni şi în principiu nu

se prezintă sub formă scrisă, normele de drept intră în vigoare numai respectând o

anumită procedură, urmând a fi statornicite prin lege sau alte acte normative.

Se ştie că dreptul este un ansamblu sistematic al normelor juridice dintr-un stat

care consfinţeşte o anumită ordine juridică a relaţiilor sociale, stabilind cadrul

juridic al comportării şi acţiunii oamenilor şi organismelor sociale. Forma

principală de exprimare a regulii de conduită juridică este actul normativ edictat de

organele competente cu respectarea anumitor forme procedurale. Actul normativ

este o decizie ce statorniceşte reguli de conduită la un anumit grad de generalitate,

cu o aplicabilitate repetată şi continuă.

Secţiunea 3 Convenţia europeană a drepturilor omului şi

mecanismele de protecţie a drepturilor şi libertăţilor

Noua Curte Europeană a Drepturilor Omului a început să funcţioneze din 1

noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr.11. Consiliul de miniştri a

pierdut atribuţiunile de organ de jurisdicţie şi a păstrat numai prerogativa de a

urmări şi verifica modul în care statele au luat măsurile necesare pentru a îndeplini

obligaţiile ce decurg din hotărârile Curţii, care sunt obligatorii pentru ele.

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului trebuie să fie motivată, dacă nu

exprimă în totalitate părerea judecătorilor care au participat la dezbaterea cauzei, se

va face menţiune despre opiniile proprii, fiecare judecător trebuind să anexeze o

expunere cuprinzâd propria părere – separată sau individuală.

9

Instrument juridic de largă rezonanţă, Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului, adoptată la 4 noiembrie 1950, a reprezentat – la timpul respectiv – un

document fundamental pe linia protecţiei şi garantării drepturilor omului, atât prin

procedura pe care a instituit-o cât şi prin larga arie de drepturi şi libertăţi cărora li

se consacră recunoaşterea şi garantarea.

În textele Convenţiei sunt proteguite dreptul la viaţă, interzicerea sclaviei,

dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul la un proces echitabil, principiul legalităţii

încriminării, respectul dreptului la o viaţă privată, libertatea de gândire şi

conştiinţă, libertatea de expresie etc.

În spiritul tradiţiilor societăţilor democratice este înscris, cu multă vigoare,

dreptul persoanei la viaţă privată, considerându-se că nu este admis amestecul unei

autorităţi decât în măsura în care un asemenea amestec ar fi prevăzut de lege şi este

necesar, într-o societate democratică, pentru protecţia unor anumite valori (art.8).

Libertatea de expresie constituie obiectul unor importante prevederi,

precizându-se că ea cuprinde atât libertatea de opinie, cât şi libertatea de a primi

sau de a comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără

considerarea frontiere (art.10).

Secţiunea 4 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamată de către Adunarea

generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 consacră libertatea de exprimare

în art.19: „orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării, acest drept

include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a

căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii prin orice mijloace şi independent de

frontierele de stat.”

10

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este structurată în 30 de articole

care vizează dreptul la viaţă, la intimitate, la libertate, acces la cultură şi învăţătură,

combaterea discriminării, a torturii şi a sclaviei, iar principiile acestea sunt

respectate în Legea Audiovizualului şi Codul de reglementare a conţinutului

audiovizual. Articolele sintetizează o concepţie comună de respect asupra

demnităţii umane şi promovare, în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite, a

libertăţilor şi a drepturilor omului.

Acest document este proclamat de revoluţia franceză în 1789 şi este întemeiat

pe dreptul natural, pe principiul egalităţii şi al fraternităţii, principii înţelese ca

drepturi inalienabile ale omului.

Secţiunea 5 Inegalitatea de tratament juridic între presa scrisă şi

audiovizual

În domeniul audiovizualului există o legislaţie care tinde spre standarde

europene, presa scrisă beneficiind doar de proiecte de legi propuse de către diverse

formaţiuni politice sau de către Guvern şi care în cele din urmă au eşuat.

O serie de dispoziţii din legea presei, cum sunt cele referitoare la organizarea

activităţii în presă, editarea şi difuzarea presei, atestarea şi încadrarea în muncă a

ziariştilor au devenit inaplicabile datorită realităţii social-economice de după 1989.

Cu toate acestea, multe din propunerile legislative prevedeau doar măriri ale

pedepselor la infracţiunile de drept comun în cazul în care sunt săvârşite prin presă,

acestea ducând doar la o formă de autocenzură exagerată şi nu la restabilirea

drepturilor celor vătămaţi.

11

Aşa cum am menţionat în cazul conţinutului audiovizual, şi în cazul presei

scrise trebuie respectat principiul democratic al libertăţii presei, demnitatea umană,

viaţa privată şi dreptul la propria imagine.

O altă formă prin care se ilustrează inegalitatea de tratament juridic între presa

scrisă şi audiovizual o reprezintă monopolul. Spre deosebire de reglementările din

materia audiovizualului, din legislaţia presei scrise lipsesc cu desăvârşire dispoziţii

privind reprimarea practicilor monopoliste.

Lipsa unor astfel de elemente afectează nu numai libertatea de exprimare în

presă, care poate fi strivită sub presiunea capitalului, dar şi principiul pluralismului

presei, privit ca o condiţie esenţială a deptului la informare.7

7 Carmen Monica Cercelescu, Regimul juridic al presei, Editura Teora, Bucureşti, 2002, p.20-2112

Cap.2

Consiliul Naţional al Audiovizualului

„Consiliul Naţional al Audiovizualului reprezintă o autoritate publică autonomă

care îşi exercită atribuţiile sub controlul Parlamentului şi este în acelaşi timp

garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.”8

Secţiunea 1 Consiliul Naţional al Audiovizualului, autoritate

administrativă autonomă

Consiliul Naţional al Audiovizualului este garant al interesului public şi unică

autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale.

Misiunea CNA este de a asigura un climat bazat pe libera exprimare şi

responsabilitatea faţă de public în domeniul audiovizualului.9

Legea audiovizualului, legea de bază nr.504/2002, este completată ulterior de

acte modificatoare precum:

Legea nr. 591/2002

Legea nr. 402/2003

Legea nr. 510/2004

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2006

Legea nr. 197/2006

Legea nr. 364/2007

Legea nr. 116/2008

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 181/2008

Legea nr. 330/2009*, abrogată prin Legea nr. 284/2010

8 George Gîrleşteanu, Autorităţi administrative autonome, Editura Sitech, Craiova, 2009, p.859 http://www.cna.ro

13

Legea nr. 333/2009

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2011

Privitor la statutul autorităţilor administrative autonome trebuie precizat faptul

că acestea îşi exercită funcţiile specifice sub semnul independenţei, categorie

juridică, fluidă din punct de vedere juridic şi care uneori apare contradictorie în

termeni, fenomen relativ nou, apărut odată cu adoptarea Constituţiei din 1991.10

Misiunea unor astfel de autorităţi este aceea de a-şi exercita atribuţiile în afara

influenţelor politice sau a presiunilor de ordin economic ori profesional, în domenii

care necesită potecţie imparţială.

În cazul Consiliului Naţional al Audiovizualului acesta reglează domeniul

comunicării audiovizuale.

Constituţia României din 1991 precizează în Capitolul V denumit

„Administraţie publică”, Secţiunea I, „Administraţia publică centrală de

specialitate”, art.16, care prezintă structura aparatului administrativ central,

următoarele: (1) „Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.” (2)

„Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a

ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome”. Art. 117 alin.(3) precizează

că „Autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.”

Secţiunea 2 Structura organizatorică şi mandatul membrilor

Consilului Naţional al Audiovizualului

Consiliul Naţional al Audiovizualului este alcătuit din 11 membri, după cum

stipulează art.11 alin.(1) din Legea 504/2002, este numit de Parlament astfel:

10 George Gîrleşteanu, op.cit., p.1214

a) Senatului: 3 membri;

b) Camerei Deputaţilor: 3 membri;

c) Preşedintelui României: 2 membri;

d) Guvernului: 3 membri .11

Articolele 2 şi 3 din lege precizează modalitatea de formare a Consiliului astfel:

propunerile de nominalizare ce vizează titularul dar şi postul de supleant sunt

înaintate în termen de 15 zile birourilor permanente ale celor două Camere.

Acestea le vor înainta comisiilor permanente de specialitate în vederea audierii

candidaţilor în şedinţa comună.

Candidaturile se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi în

condiţiile cvorumului celor două Camere, sunt garanţi ai interesului public şi nu

reprezintă autoritatea care i-a propus.

Conform art.14 din lege, Consiliul este condus de un preşedinte, asimiliat

funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la

propunerea acestora. Mandatul său este de 6 ani.

În absenţa preşedintelui, conducerea este preluată de vicepreşedinte. Acesta este

ales de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia pentru un

mandat de 6 ani.

De asemenea, art.18 precizează în alin. (1): Consiliul îşi elaborează propriul

regulament de organizare şi funcţionare, care se aprobă cu votul majorităţii

membrilor săi. În completare, alin.(2) prevede exercitarea atribuţiilor Consiliul cu o

structură funcţională proprie, inclusiv structuri teritoriale de control şi monitorizare,

care sunt prevăzute în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.

11http://www.euroavocatura.ro/legislatie/239/Legea_nr__504_2002__Actualizata_,_Legea_audiovizualului/page/ 3#nextPage

15

Personalul de specialitate al Consiliului este alcătuit din funcţionari publici şi

personal încadrat cu contract individual de muncă, salarizaţi potrivit prevederilor

art. 98.

Funcţionarii publici din cadrul Consiliului nu pot fi membri în consiliile de

administraţie ori în organele de conducere ale furnizorilor şi distribuitorilor de

servicii de programe audiovizuale şi nici nu pot să exercite funcţii sau să deţină

acţiuni ori părţi sociale într-o societate comercială titulară a unei licenţe

audiovizuale.

Privitor la mandatul membrilor trebuie precizat că durata acestuia este de 6 ani,

iar numirea membrilor se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul

în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi

ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Membrii Consiliului, potrivit art.13 din lege, pot fi demişi la propuerea

comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situaţii:

în cazul incapacităţii de a-şi exercita funcţia pentru o perioadă mai mare de 6

luni

în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească

rămasă definitivă.

De asemenea Legea 504/2002 în art. 12. alin. (1) prevede faptul că membrii

Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat.

această funcţie este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor

didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese.

În timpul exercitării mandatului membrii Consiliului nu pot face parte din

partide sau din alte structuri politice.

Membrii Consiliului nu au dreptul să deţină acţiuni sau părţi sociale, direct sau

indirect, la societăţi comerciale cu activităţi în domenii în care ei s-ar afla în

conflict de interese cu calitatea de membru al Consiliului.

16

Membrii Consiliului care, în momentul numirii, se află în una dintre situaţiile

prevăzute la alin. (2)-(4) au la dispoziţie un termen de cel mult 3 luni pentru

renunţarea la calitatea sau la acţiunile respective, perioada în care nu au drept de

vot în cadrul Consiliului.

Secţiunea 3 Rolul şi atribuţiile Consiliului Naţional al

Audiovizualului

Consiliul Naţional al Audiovizualului este garant al interesului public în

domeniul comunicării audiovizuale, cu obligaţia de a asigura:

a) respectarea exprimării pluraliste de idei şi de opinii în cadrul conţinutului

serviciilor media audiovizuale transmise de furnizorii de servicii media

audiovizuale aflaţi sub jurisdicţia României;

b) pluralismul surselor de informare a publicului;

c) încurajarea liberei concurenţe;

d) un raport echilibrat între serviciile de programe cu acoperire naţională şi

serviciile locale, regionale ori tematice;

e) protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine şi protejarea

minorilor;

f) protejarea culturii şi a limbii române, a culturii şi limbilor minorităţilor

naţionale;

g) transparenţa mijloacelor de comunicare în masă din sectorul audiovizual;

h) transparenţa activităţii proprii;

i) creşterea nivelului de sensibilizare a opiniei publice în legatură cu utilizarea

serviciilor media audiovizuale în mod eficient şi în condiţii de siguranţă, prin

17

dezvoltarea şi promovarea educaţiei pentru media la nivelul tuturor categoriilor

sociale;

j) încurajarea coreglementării şi autoreglementării în domeniul audiovizual;

k) încurajarea furnizorilor de servicii media audiovizuale în vederea asigurării

de condiţii ca serviciile furnizate să devină accesibile persoanelor cu deficienţe de

văz sau de auz;

l) monitorizarea serviciilor de programe şi a serviciilor media audiovizuale la

cerere, în vederea respectării de către acestea a prevederilor legale în materie.

Consiliul îşi exercită dreptul de control asupra conţinutului programelor oferite

de furnizorii de servicii media audiovizuale numai după comunicarea publică a

acestor programe .

Conform art. 10 alin. (5), controlul exercitat de Consiliu asupra conţinutului

serviciilor de programe oferite de furnizorii de servicii media audiovizuale şi

asupra ofertei de servicii de programe asigurate de distribuitorii de servicii se

realizează, de regulă, periodic şi ori de câte ori Consiliul consideră că este necesar

sau primeşte o plângere cu privire la nerespectarea de către un furnizor a

prevederilor legale, a normelor de reglementare în domeniu ori a obligaţiilor

înscrise în licenţa audiovizuală.

Consiliul este obligat să sesizeze autorităţile competente cu privire la apariţia

sau existenţa unor practici restrictive de concurenţă, a abuzului de poziţie

dominantă sau a concentrărilor economice, precum şi cu privire la orice alte

încălcări ale prevederilor legale care nu intră în competenţa sa.

Consiliul Naţional al Audiovizualului are drept principale atribuţii:

1. eliberarea licenţelor de emisie şi a deciziilor de autorizare pentru

comunicaţia audiovizuală pe cale radioelectrică art.12 alin.(2) şi art.16 alin.(1);

2. stabilirea de norme obligatorii privind: transmiterea informaţiilor referitoare

la calamităţi şi la cazurile de stare de necesitate, publicitatea, programare şi

18

acordarea dreptului la replică, sponsorizarea, modul în care se organizează

contestaţiile art.32 alin.(1);

3. stabilirea duratelor şi a condiţiilor de prezentare a programelor destinate

campaniilor electorale art.32 alin.(2);

4. controlul respectării obligaţiilor ce revin titularilor de licenţă de emisie

art.35;

Potrivit art.17 din lege, Consiliul este autorizat:

5. să stabilească condiţiile, criteriile şi procedura pentru acordarea licenţelor

audiovizuale;

6. să stabilească procedura de acordare a autorizaţiei de retransmisie;

7. să elibereze licenţe audiovizuale şi autorizaţii de retransmisie pentru

exploatarea serviciilor de programe de radiodifuziune şi televiziune şi să emită

decizii de autorizare audiovizuală;

8. să emită, în aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme

de reglementare în vederea realizării atribuţiilor sale prevăzute expres în prezenta

lege;

9. să elaboreze instrucţiuni şi să emită recomandări pentru desfăşurarea

activităţilor în domeniul comunicării audiovizuale.

Consiliul este consultat în procesul de definire a poziţiei României şi poate

participa, prin reprezentanţi, la negocieri internaţionale cu privire la domeniul

audiovizual.

Consiliul este autorizat să solicite şi să primească de la radiodifuzori de servicii

de programe audiovizuale orice date, informaţii şi documente care privesc

îndeplinirea atribuţiilor sale, având obligaţia să păstreze confidenţialitatea datelor

care nu au caracter public.

19

Secţiunea 4 Actele şi puterile Consiliului Naţional al

Audiovizualului

Actele juridice ale CNA

Potrivit art.15 din lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului emite decizii,

instrucţiuni şi recomandări în prezenţa a cel puţin 8 membri şi cu votul a cel puţin 6

membri. Şedinţele sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintelui

şi se alege vicepreşedintele.

Votul este întotdeauna deschis, iar exprimarea fiecărui vot deschis este însoţit de

motivarea acestuia. Deciziile consiliului au caracter normativ, inclusiv motivarea

acestora, se publică în Monitorul Oficial al României. La fel şi instrucţiunile şi

recomandările emise sunt făcute public.

Actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanţa de

contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de

acestea. Deciziile având caracter individual se comunică celor interesaţi şi intră în

vigoare de la data comunicării, dacă nu se prevede altfel.12

Puterile CNA

Puterea de reglementare

Puterea de reglementare specifică CNA-ului este specificată în Codul de

reglementare a conţinutului audiovizual, adoptat prin Decizia CNA nr.187 din 3

aprilie 2006.13 Această putere este specificată în cadrul art.10 alin.(2) din lege prin

faptul că: „Consiliul este autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de

programe audiovizuale.”

12 George Gîrleşteanu, op.cit., p.90-9113 Publicată în M.Of. nr.338 din 14 aprilie 2006

20

Consiliul Naţional al Audiovizualului emite decizii cu caracter individual sau

normativ, ultimele astfel de acte juridice constituind acte administrative de

executare şi aplicare în concret a dispoziţiilor legii-cadru ce pot fi contestate la

instanţa de contencios adminsitrativ de către orice persoană care se consideră

prejudiciată de acestea [art.15 alin.(7)].

Puterea de investigare şi control

Art.16 din lege stipulează ideea de competenţă a Consiliului să solicite şi să

primească de la radiodifuzori şi distribuitori de servicii de programe audiovizuale

orice date, informaţii şi documente care privesc îndeplinirea atribuţiilor sale, având

obligaţia să păstreze confidenţialitatea datelor care nu au caracter public.

Consiliul îşi exercită dreptul de control asupra conţinutului programelor oferite

de furnizorii de servicii media audiovizuale numai după comunicarea publică a

acestor programe.

Controlul exercitat de Consiliu asupra conţinutului serviciilor de programe

oferite de furnizorii de servicii media audiovizuale şi asupra ofertei de servicii de

programe asigurate de distribuitorii de servicii se realizează, de regulă, periodic şi

ori de câte ori Consiliul consideră că este necesar sau primeşte o plângere cu privire

la nerespectarea de către un furnizor a prevederilor legale, a normelor de

reglementare în domeniu ori a obligaţiilor înscrise în licenţa audiovizuală.

Puterea de sesizare a organelor statului

Conform art.10 alin.(6) din Legea 504/2002 Consiliul este obligat să sesizeze

autorităţile competente cu privire la apariţia sau existenţa unor practici restrictive

de concurenţă, a abuzului de poziţie dominantă sau a concentrărilor economice,

precum şi cu privire la orice alte încălcări ale prevederilor legale care nu intră în

competenţa sa.

21

Puterea de recomandare

Puterea de recomandare de care dispune Consiliul ca autoritate administrativă

autonomă rezultă, pe de-o parte, din stabilirea acestui fapt ca şi atribuţie principală

a acestei autorităţi prin art.16 lit (e), iar pe de altă parte, prin prisma actelor juridice

pe care le poate adopta, în rândul acestora intrând, conform art.15 alin (1) şi

instrucţiunile şi recomandările.

Puterea de avizare

Consiliul este consultat în procesul de definire a poziţiei României şi poate

participa, prin reprezentanţi, la negocierile internaţionale cu privire la domeniul

audiovizual.

Consiliul este consultat cu privire la toate proiectele de acte normative prin care

se reglementează activităţi din domeniul audiovizual ori în legatură cu acesta,

avizul Consiliului fiind obligatoriu. [Art.16 alin.(2) şi (3)]

22

Cap.3 Cadru legislativ al CNA

Secţiunea 1 Legea Audiovizualului

Legea nr. 41/1992 a Audiovizualului a reglementat acest sector timp de 10 ani.

Principalele obiective care se urmăreau prin această lege erau: descentralizarea

comunicării audiovizuale, se reglementa atribuirea şi utilizarea frecvenţelor de

emisie, se stabileau condiţiile de apariţie ale radiodifuzorilor comerciali, conţinutul

comunicării audiovizuale etc. dar cel mai important obiectiv atins a fost

constituirea Consiliul Naţional al Audiovizualului, autoritate cu competenţe de

monitorizare, reglementare şi control, aflată sub control parlamentar.

În cadrul negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană s-a deschis

capitolul de negocieri 20 – cultură şi politici audiovizuale – au devenit evidente

lipsurile în plan legislativ în acest domeniu.

Astfel, în anul 2001 Ministerul Culturii şi Cultelor a elaborat strategia generală

în domeniu şi a iniţiat acte normative primare care să reglementeze audiovizualul,

iar Consiliului Naţional al Audiovizualului reglementa, monitoriza şi controla

activitatea din domeniu.

Legea nr. 504 a fost adoptată în 2002 şi modificată în 2003 prin efectul Legii nr.

402. În anul 2005, au mai fost modificate două articole cu privire la libera

transmisie a programelor a radiodifuzorilor aflaţi în cadrul Uniunii Europene. S-a

urmărit preluarea acquis-ului comunitar (Directiva „Televiziunea Fără Frontiere”,

comunicările Comisiei privind demnitatea umană, protecţia minorilor etc.) şi

transpunerea principiilor şi standardelor dezvoltate de Consiliul Europei.

CNA a reglementat transmiterea acquis-ului comunitar prin procedurile de

acordare a licenţelor cât şi în privinţa conţinutului comunicării audiovizuale.

23

Majoritatea deciziilor adoptate de CNA se bazează pe un pilon fundamental, şi

anume pe Legea Audiovizualului, nr.504/2002, adoptată de Parlamentul României

cu privire la reglementarea activităţii radiodifuzorilor.

Legea stabileşte în corpul normativ termenii şi expresiile cu semnificaţiile de

rigoare aplicabile în domeniul comunicării audiovizuale: serviciu media

audiovizual, serviciu de programe de televiziune, radiodifuziune, serviciu

audiovizual la cerere, program şi serviciu generalist de televiziune. Astfel, se

stabilesc normele, sancţiunile şi contravenţiile pentru fiecare sector în parte. Legea

delimitează tipul de serviciu prestat în funcţie de audienţă dar şi în funcţie de

sectorul social în care se înscrie: sector public – serviciu de televiziune aparţinând

Societăţii Române de Televiziune sau Societatea Română de Radiodifuziune–

sectorul privat – vizează persoanele fizice sau juridice care deţin un post de

televiziune – serviciu comunitar – respectă publicul unei comunităţi specifice,

serviciu de teletext şi videotext.

Privitor la legătura dintre Legea Audiovizualului şi drepturile omului aceasta

garantează dreptul la libera exprimare, libertatea de informare, libertatea la

învăţătură şi acces la cultură, protecţia copiilor şi a tinerilor, protecţia persoanelor

cu handicap, drepturi prevăzute în Declaraţia Universală a drepturilor omului.

Astfel, drepturile omului respectate de CNA în cadrul legii vizează din

Declaraţie ideea de combatere a discriminării, respectarea demnităţii umane

„Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în

domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei

sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea

imixtiuni sau atingeri.” Articolul 12 şi libertatea de exprimare şi de informare

stipulate în Articolul 19:

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include

libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, 24

de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de

frontierele de stat, care garantează dreptul la liberă exprimare şi la informare şi

pluralism.”14

Problemele de interes public sunt dezbătute în legătură cu persoanele publice,

respectiv cei care joacă un rol în viaţa publică, fie în politică, ecomomie, arte, sfera

socială, sport sau în orice al domeniu, în sensul definiţiei date de Rezoluţia 1165

(1998) a Consiliului Europei. Mai mult, „aşteptarea legitimă de protecție a vieții

private și a dreptului la propria imagine” nu poate fi invocată în spații în care se

admite o expunere normală în faţa publicului și a presei. Astfel, comportamentul

persoanelor publice vizează atât standardele sociale cât şi normalitatea conduitei

zilnice, motiv pentru care programele de divertisment pot aborda viaţa privată a

persoanelor publice atât cu îndreptăţirea dată de aspectele de interes public cât şi în

sensul că programele de divertisment sunt la fel de bine protejate de dreptul la

liberă exprimare.

Persoanele publice sunt formatori de opinii publice, intruziunea în viaţa lor

privată putând fi motivată în acest sens, dar este limitată de regulile CNA.

Această reglemetare are drept scop delimitarea informaţiilor de interes public de

cele ce se rezumă la sfera vieţii private, iar radiodifuzorii au obligaţia de a

demonstra scopul informaţiilor prezentate, acesta fiind de constructor moral al

valorilor societăţii contemporane.

Radiodifuzorii trebuie să respecte valori precum: anti-discriminarea,

promovarea patrimoniului cultural, egalitatea în drepturi a persoanelor. De

asemenea, se rezumă la prezumţia de nevinovăţie atunci când o anchetă este în

desfăşurare sau în cazul declaraţiilor oamenilor politici care beneficiază de

imunitate.

14 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului25

În virtutea libertăţii de exprimare, CNA a emis Decizia nr.80/2002 privind

protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine (publicată în Monitorul

Oficial nr. 619 din 21 august 2002).

Secţiunea 2 Codul de reglementare al audiovizualului

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat Codul de reglementare a

conţinutului audiovizual (Decizia nr. 187 din 3 aprilie 2006) unificând cadrul

legislativ cu Legea audiovizualului, realizând totodată sistematizarea şi clasificarea

normelor juridice, cât şi analiza per ansamblu, vizând răspunsul la noile evoluţii de

pe piaţă.

Elaborarea Codului a durat trei luni şi reprezintă un ansamblu de sugestii,

observaţii dar şi opinii ale stakeholders-lor (în această categorie intră radiodifuzorii

publici şi privaţi, asociaţia profesională a posturilor comerciale, ARCA, RAC şi

IAA, Agenţia de Monitorizare a Presei şi Centrul de Jurnalism Independent).

Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, este structurat în opt titluri,

astfel: Protecţia copilului, Protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria

imagine, Dreptul la replică şi la rectificare, Asigurarea informării corecte şi a

pluralismului, Responsabilităţi culturale, Jocuri şi concursuri, Sponsorizare,

publicitate şi teleshopping.

Decizia nr.220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a

conţinutului audiovizual prevede modificările ulterioare survenite şi precizează în

cadrul normativ termeni şi expresii cu semnificaţii precum: difuzare, minor,

producţie audiovizuală cu caracter obscen, producţie audiovizuală de ficţiune.

26

Cu alte cuvinte, codul asigură protecţia copilului, respectarea demnităţii umane

şi a dreptului la propria imagine, dreptul la replică şi la rectificare, asigurarea

informării corecte şi a pluralismului şi reglementarea comunicărilor comerciale.

Codul de reglementare al conţinutului audiovizual garantează principiile unei

societăţi democratice, fundamentate pe libertatea de exprimare, dreptul de a fi

informaţi şi de a informa, accesul la cultură şi educaţie, protecţia copilului pentru

integrarea socială armonioasă a acestuia, respectarea demnităţii umane şi a valorilor

civile, precum şi coordonarea noilor tehnici de producţie şi respectarea cerinţelor

impuse în contextul Uniune Europene.

27

Cap.4 Consiliul Naţional al Audiovizualului şi drepturile

omului

După cum am menţionat în capitolul anterior, Consiliul Naţional al

Audiovizualului îndeplineşte un dublu rol de garant al interesului public şi

autoritate ce reglementează activitatea în domeniul audiovizualului. Privitor la

libertăţile pe care le garantează, enumerăm libertatea de exprimare, liberul acces la

informare şi accesul garantat la informaţii de interes public respectând principiul

democraţiei, motiv pentru care audiovizualul necesită o reglementare specială în

privinţa respectării demnităţii, onoarei, vieţii private şi dreptului la imaginea

persoanei.

Conform Legii audiovizualului, Consiliul elaborează norme care vizează

protecţia drepturilor copilului, protecţia demnităţii umane, exercitarea dreptului la

replică, asigurarea informării corecte şi a pluralismului, responsabilităţile culturale

ale radiodifuzorilor, precum şi la publicitate, sponsorizare şi teleshopping.

Protecţia copiilor se impune în scopul educării şi dezvoltării armonioase în

spiritul valorilor şi ideilor democratice vizate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor

Unite şi în Convenţia europeană a drepturilor omului în vederea integrării sociale a

copilului.

De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului asigură respectarea

drepturilor omului, în caz contrar aducând prejudicii interesului public, asigură

libera concurenţă, protecţia vieţii, a sănătăţii şi a securităţii, precum şi interesele

consumatorilor şi ale mediului. În ceea ce priveşte comunicarea audiovizuală se

asigură pluralismul opiniilor şi al ideilor, precum şi al surselor de informare şi se

reglementează publicitatea şi teleshopingul.

28

Secţiunea 1 Demnitatea persoanei şi dreptul la propria imagine

Noţiunea de demnitate a fost deseori echivalentă în ştiinţele umaniste celei de

onoare, cei doi termeni fiind consideraţi sinonimi.15 Conceptul de „demnitate”

poate fi privit din două puncte de vedere: subiectiv (individual), în raport cu fiecare

persoană în parte, şi obiectiv (social), în raport cu relaţiile pe care o persoană le

stabileşte cu celelalte persoane.16

Demnitatea în plan individual apare ca un bun al persoanei, iar în plan colectiv

ca o valoare socială, constituind − sub ambele aspecte – o condiţie indispensabilă

convieţuirii sociale şi, deci, o valoare demnă de protecţie juridică.

Orice acţiune, din partea oricărei persoane care ar avea ca efect jignirea

sentimentului de onoare sau schimbarea în rău a dimensiunii stimei ce se cuvine

unei persoane constituie o atingere a personalităţii morale a omului.

Infracţiunile contra demnităţii se pot comite şi prin presă sau, altfel spus,

publicarea în presă poate constitui unul din mijloacele de săvârşire a acestor

infracţiuni. Libertatea de exprimare este una din libertăţile fundamentale prevăzute

de Convenţia europeană a drepturilor omului. Potrivit art.10 alin.(1) din Convenţie

„orice persoană are dreptul la opinie şi dreptul de a primi şi comunica informaţii ori

idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a se ţine seama de frontiere.” În

art.30 din Constituţie alin (6) se stipulează că „libertatea de exprimare nu poate

prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la

propria imagine.

Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a

domiciliului şi a corespondenţei sale.

Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale

privind viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia.

15 Gheorghe Bulgăr, Dicţionar de sinonime, Editura Albatros, Bucureşti, 1972, p.30516 Nicoleta Iliescu, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.III, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2003p.402-404

29

Fac excepţie de la prevederile alin. (2) situaţiile în care sunt întrunite cumulativ

următoarele condiţii:

a) existenţa unui interes public justificat;

b) existenţa unei legături semnificative şi clare între viaţa privată şi de familie a

persoanei şi interesul public justificat. [Art.36 alin (1),(2),(3)]

Secţiunea 2 Asigurarea informării corecte şi a pluralismului

În Constituţia României se reglementează dreptul la informaţie precum şi

condiţiile în care acest drept poate fi restrâns. În art.31 pct.1 se stipulează: Dreptul

persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure

informarea corectă a cetăţeanului asupra treburilor publice şi asupra problemelor

de interes personal. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de

protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională. Mijloacele de informare în masă,

publice sau private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Aşadar, dreptul la informaţie este întărit de obligaţiile ce revin autorităţilor de a

asigura, potrivit competenţelor ce le revin, exercitarea acestui drept.

Art. 71 alin. (1) din Decizia nr.187 din 3 aprilie 2006 privind codul de

reglementare a conţinutului audiovizual prevede „în programele de ştiri şi dezbateri

informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi

culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor,

prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în

care problemele sunt în dezbatere publică;

30

b) asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate;

c) evitarea oricăror forme de discriminare pe considerente de rasă, etnie, religie,

naţionalitate, sex, orientare sexuală sau vârstă.” Aşadar sunt respectate sunt

principiile de egalitate, liberă exprimare şi acces la informaţie.

Consiliul Naţional al Audiovizualului reglementează în art. 78 următoarele :

a) rigoare şi acurateţe în redactarea şi prezentarea ştirilor;

b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul să existe o conexiune

reală;

c) să asigure o distincţie clară între reconstituirea faptului cu ajutorul altor persoane

şi imaginile şi/sau sunetul înregistrate la evenimentul real;

d) în cazul prezentării de materiale audiovizuale provenind din surse externe

redacţiei, să se precizeze acest lucru; fac excepţie materialele audiovizuale

provenite de la agenţiile de presă;

e) în enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea

unor eventuale catastrofe, să se solicite şi un punct de vedere al unei persoane cu

competenţă în domeniu;

f) sondajele de opinie prezentate să fie însoţite de următoarele informaţii:

- denumirea instituţiei care a realizat sondajul;

- data sau intervalul în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată;

- dimensiunea eşantionului şi eroarea maximă de eşantionare;

- solicitantul sondajului;

g) televotul sau anchetele făcute pe stradă să nu fie prezentate ca fiind

reprezentative pentru opinia publică sau pentru un anumit grup social ori etnic;

h) să se precizeze numărul mesajelor primite prin orice mijloace de comunicare,

atunci când se prezintă opiniile publicului.

De asemenea, în cazul prezentării unor informaţii despre dezastre, calamităţi

naturale sau accidente se precizează sursa informării şi se evită agravarea stării de

31

alertă. În cazul dezbaterilor în emisiuni a unor subiecte ce vizează minorităţi sau

interesul public se acceptă pluralismul de opinii şi dreptul la replică.

În ceea ce priveşte timpul alocat oamenilor politici în diverse emisiuni, se alocă

60% pentru cei aflaţi la Putere şi 40% pentru Opoziţie.

Secţiunea 3 Protecţia drepturilor copilului

Codul de reglementare a conţinutului audiovizual este unul dintre cei doi piloni

pe care se fundamentează activitatea CNA, alături de Legea 504/2002, Legea

Audiovizualului adoptată de Parlament, şi vizează obligaţii ce revin posturilor de

radio şi de televiziune licenţiate în România privind conţinutul editorial, precum

informarea corectă, protecţia demnităţii umane, dreptul la replică, protecţia

minorilor şi respectarea regimului publicităţii. Acestea se înscriu în respectarea

drepturilor omului, după cum am expus în secţiunea anterioară analizând concret

articolele şi alineatele din Lege care prevăd acest lucru.

Tot legat de cadru legislativ urmează să analizăm statutul minorului în cazul

expunerii audiovizuale atât în Legea Audiovizualului cât şi în Codul de

reglementare al conţinutului audiovizual, urmând a completa ulterior cu Deciziile

emise de CNA.

Astfel, Legea Audiovizualului prevede, după modificările ulterioare: art. 39

alin (1): este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi

de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau

morală a minorilor, în special programele care conţin pornografie sau violenţă

nejustificată. Acest articol se completează cu alegerea intervalului orar de difuzare

a programelor cu un astfel de conţinut licenţios, prin alegerea unor simboluri

grafice de avertizare sau prin anunţarea în prealabil a materialului ce va fi difuzat.

32

Legat de programele pornografice există şi alte acte normative precum Legea

privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Deşi pornografia apare de la

începutul sec. al XX-lea în mass media, în România Legea 196 privind combaterea

pornografiei apare abia în 2003. Această lege conţine şi capitolul Infracţiuni şi

Contravenţii, iar în art.III alin.I menţionează: „distribuirea materialelor cu caracter

obscen, care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual, se

pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani .” 17

Pornografia în mediul virtual este reglementată de acelaşi text de lege prin

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Potrivit Deciziei nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului

audiovizual protecţia minorilor se realizează atât din punct de vedere al implicării

acestora în mediul audiovizual cât şi ca expunere la materialele furnizate de acesta.

În primă instanţă, minorul are dreptul la protejarea imaginii şi a vieţii sale intime,

private şi familiale [art.3 alin. (1)] urmărindu-se respectarea demnităţii umane,

dreptul la o dezvoltare morală şi mentală armonioase, astfel încât se ţine seama de

vulnerabilitatea subiectului inclusiv a celui aflat în situaţii speciale pentru care el

nu poate fi folosit de rude sau alte persoane în grija cărora se regăseşte. Astfel de

situaţii speciale ar putea fi considerate traumele psihice, abuzurile sexuale,

infracţiunile, situaţii în care minorul până în vârstă de 14 ani poate fi expus doar cu

propriul acord sau cu acordul scris al părinţilor [Art.4 alin.(1),(2),(3)].

Respectându-se principiul egalităţii şi al eliminării discriminării art. 11

completează cu interzicerea oricărei referiri peiorative sau discriminatorie la

originea etnică, naţionalitatea, rasa ori religia minorului, precum şi la un eventual

handicap al acestuia.

Referindu-ne la cel de-al doilea aspect, şi anume expunerea minorilor la

materiale difuzate de mass media, Decizia 220 precizează că materialele care pot

afecta dezvoltarea mentală, psihică şi morală a minorului trebuie restricţionate într-

17 Legea 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei33

un interval orar sau, la cerere, printr-un sistem de control parental – este vorba de

semnalele grafice care însoţesc derularea anumitor filme, emisiuni, etc.

Revenind la deminitatea umană şi dreptul la sănătate art. 15 alin. (1)

menţionează: Este interzisă difuzarea în intervalul orar 6,00 - 20,00 de programe

audiovizuale de studio sau realizate în direct în care se fumează, se consumă

băuturi alcoolice ori se prezintă acte de comportament obscen.

De asemenea, în programele audiovizuale este interzisă ilustrarea unei informaţii

cu imagini de natură pornografică.

În funcţie de conţinutul materialului difuzat se precizează categoria de emisiune

vizionată şi este însoţită de o avertizare grafică, o indicaţie pentru toate categoriile

de vârstă – pentru minori. Categoriile de materiale audiovizuale se realizează în

funcţie de gradul de violenţă al scenelor, imagini degradante prezentate, calitatea şi

tipologia limbajului, scene de violenţă domestică, scene erotice sau sexuale,

imaginea degradantă a femeii sau a minorilor etc.

Secţiunea 4 Dreptul la replică şi rectificare

Dreptul la replică şi rectificare sunt apărate de CNA în virtutea libertăţii de

exprimare. Libertatea de exprimare ocupă un loc aparte printre drepturile garantate

de Convenţia (art.10). Stă la baza noţiunii de societate democratică ce sintetizează

sistemul de valori pe care este clădită însăşi Convenţia. Libertatea de exprimare

este una dintre cele mai vechi libertăţi cetăţeneşti cunoscută fie sub denumirea de

libertatea presei, fie sub denumirea de libertatea cuvântului. 18

18 Bîrsan C, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, vol.I, Editura Drepturi şi Libertăţi, Bucureşti, 2005, p.7534

În dreptul intern, libertatea de exprimare este garantată de Constituţia României

în calitatea de lege fundamentală a statului român. Art.30 tratează în mod distinct

problematica libertăţii de exprimare, delimitând-o de alte categorii de libertăţi

fundamentale ale omului: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a

credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel prin viu grai, prin scris, prin imagini,

prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile.”

În principiu, protecţia oferită de art.10 din Convenţie se extinde asupra tuturor

tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora şi se aplică indivizilor,

grupurilor sau mass mediei. Unica restricţie cu privire la conţinut a fost aplicată de

Comisie vizând răspândirea ideilor care promovau rasismul, instigau la ură, la

discriminare, sau promovau ideologia nazistă.

Constituţia României prevede însă şi limite ale libertăţii de exprimare: art.6

„libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a

persoanei şi nici dreptul la propria imagine” şi art 30 „sunt interzise de lege

defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,

rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau

la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunurilor

moravuri.”19

Respectând principiile vizate în Constituţie art.40 din Legea Audiovizualului se

prevede combaterea discriminării pe criterii de vârstă, sex, naţionalitate, etnie,

religie, în expunerea de materiale audiovizuale şi se acordă, în egală măsură,

dreptul la replică şi rectificare respectând libertatea de exprimare.

Potrivit dreptului European convenţional şi jurisprudenţial al drepturilor omului,

libertatea de exprimare a omului constituie un element esenţial al unei societăţi

democratice.20

19 Constituţia României adoptată în 199120 Popescu C.L, Libertatea de exprimare în jurisprudenţa CEDO, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p.1

35

Art. 52 alin.(1): „persoana care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui

program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii eronate, denumită în

continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile de la

data difuzării acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauză.

(2) Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura accesul la revizionarea ori la

reaudierea programului în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitări

scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea unei copii

video sau audio, după caz.” Trebuie menţionat faptul că dreptul la replică nu se

solicit pentru exprimarea unor păreri sau judecăţi de valoare ci pentru realizarea

unui dialog echitabil între cele două părţi aduse în discuţie, dar libertatea de

exprimare trebuie înţeleasă aici ca respectarea principiului audiatur et altera pars ce

presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiaşi program.

Cu toate acestea, limitele solicitării dreptului la replică sunt prevăzute în art.50

care prevede:

a) pentru opinii şi judecăţi de valoare exprimate sau pentru a emite opinii şi

judecăţi de valoare;

b) în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars;

c) în situaţia în care se solicită replica la replică;

d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să

nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ.21

Rectificarea se realizează fie printr-un text scris sau oral în cadrul emisiunii în

care s-a realizat eroarea şi se exercită prin difuzare gartuită în termen de maxim 3

zile după ce a fost concepută în prealabil cu presoana lezată.

21 Decizia nr 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual36

Secţiunea 5 Comunicări audiovizuale şi drepturile omului

Comunicările audiovizuale se rezumă la conţinutul editorial şi la teleshoping şi

publicitate. În ceea ce priveşte aceste din urmă categorii de comunicări vom preciza

regulile impuse de CNA în cadrul legislativ.

Legat de drepturile omului, art.29 din legea 504/2002 precizează ca acestea să

nu conţină mesaje subliminale, respectându-se astfel demnitatea umană, se interzice

discriminarea de orice gen, se interzic ofensele aduse convingerilor morale,

religioase sau politice ale individului, se respectă dreptul la sănătate fiind interzise

comportamente dăunătoare propriei sănătăţi a individului, a populaţiei sau

protecţiei mediului, se interzic comportamentele antisociale şi practicile oculte.

După cum am menţionat în secţiunea anterioară, publicitatea şi teleshopingul

respectă inclusiv condiţiile de respectare a drepturilor minorilor.

Dreptul la sănătate va impune aşadar ca aceste comunicări audiovizuale să nu

promoveze şi să nu încurajeze consumul de droguri sau băuturi alcoolice, dar şi să

dezvolte coduri de conduită privind comunicările comerciale audiovizuale

inadecvate, cu precădere privind pe cele care însoţesc programele pentru copii sau

sunt incluse în acestea, referitoare în special la mâncăruri şi băuturi ce conţin

substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic cu conţinut bogat în grăsimi, acizi graşi,

sare şi zahăr, nerecomandate într-un regim alimentar echilibrat [art.8].

De asemenea, se interzice teleshopingul pentru produse medicamentoase care

intră în titlul XVII, cap. III, secţiunea 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi

teleshoppingul tratamentelor medicale.

37

Studiu de caz

Decizia nr.655 din 13.09.2012 privind amendarea cu 20.000 lei a S.C. DOGAN

MEDIA INTERNATIONAL S.A., pentru postul de televiziune KANAL D

S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. C.U.I. 18684823 B-dul

Timişoara nr. 26Z, Clădirea Anchor Plaza, birou 6A01, corp A, etaj 6, sector 6

BUCUREŞTI pentru postul de televiziune KANAL D.

La data de 13 septembrie 2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului, în urma

analizării raportului întocmit de Direcţia Monitorizare în baza reclamaţiei

înregistrate la CNA sub nr. 10684/04.07.2012 cu privire la emisiunea informativă

„Ştirea zilei” difuzată de postul KANAL D din data de 21.06.2012 a emis Decizia

nr.655.

Decizia este adresată radiodifuzorului S.C. DOGAN MEDIA

INTERNATIONAL S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 150/30.05.2006 şi decizia

de autorizare audiovizuală nr. 1239.0/30.01.2007) de care aparţine KANAL D.

Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că radiodifuzorul S.C. DOGAN

MEDIA INTERNATIONAL S.A. a încălcat drepturile omului prin materialele

prezentate, mai exact cele prevăzute în art. 30, 32 alin. (2), 33 alin. (1), 34 alin. (3)

şi 46 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a

conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a specifica aceste încălcări amintim articolele respective conform

dispoziţiilor din Codul audiovizualului:

- art. 30 - Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia,

precum şi dreptul la propria imagine.

- art. 32 alin. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla

38

invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă

privată.

- art. 33 alin. (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de

familie, a domiciliului şi a corespondenţei

- art. 34 alin. (3) Este interzisă difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui

spaţiu privat, fără acordul scris al celui care îl ocupă în mod legal.

- art. 46 (1) Difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub

tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal

privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în

care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al

aparţinătorilor.

Astfel, subliniem drepturi ale omului precum demnitatea umană, dreptul la

imagine, respectarea vieţii private şi a informaţiilor cu caracter personal fără

acordul persoanei în cauză.

În fapt, încălcarea acestor principii a reieşit în urma difuzării materialului

„Terorizaţi de o fostă profesoară” din data de 21.06.2012, pe postul de televiziune

Kanal D în cadrul emisiunii informative „Ştirea zilei””, aducând în discuţie

comportamentul deranjant al unei persoane faţă de vecinii acesteia.

În raportul de monitorizare au fost consemnate următoarele:

Cristian Sabbagh: „Putem deveni victime colaterale ale unui sistem medical

defectuos. În România, mii de oameni bolnavi de schizofrenie se plimbă liber

printre noi şi ne pot ataca oricând. Un caz uluitor, petrecut la Gherla, vine să ne

arate în ce pericol au fost locuitorii unui bloc întreg. Este prezentat momentul în

care la faţa locului vine echipajul de Poliţie şi vecinii povestesc agitaţi despre ceea

ce se întâmplă : «Ne omoară», «E plin de apă acolo». ”

O vecină declară : „Râdea, glumea, citea din Biblie…”

Voce din off: „Cea care-şi chinuieşte vecinii e o fostă profesoară. Cincisprezece ani

a stat în preajma elevilor cărora le-a predat limba engleză, fără să dea nimic de 39

bănuit. ...Apoi, ceva s-a întâmplat”. Este filmată intrarea de la blocul unde locuieşte

persoana respectivă, apoi uşa apartamentului său, pe care sunt înscrise o serie de

mesaje. Sunt prezentate imagini din interiorul apartamentului, ai cărui pereţi sunt

inscripţionaţi cu citate din Biblie. Vecinii povestesc despre această persoană :

Vecin: (neinteligibil) „lumânări, …mai demult, asta era cu doi ani în urmă.”

Vecină : „Îşi punea din alea, cum se zice, candele..”

Vecină : „Se punea în genunchi şi făcea cruce : da, că Dumnezeu pe mine nu mă

iubeşte, nu mă iubeşte Dumnezeu pe mine.”

Voce din off : „Femeia îşi pierduse minţile. După ani de teroare, vecinii au chemat

Poliţia după ce pe sub uşa apartamentului ei au început să curgă şuvoaie. Oamenii

legii au înlemnit însă când au intrat în casă.

Sunt prezentaţi pereţii apartamentului pe care sunt scrise de sus până jos citate din

Biblie. O vecină arată că şi pe casa scării au fost scrise mesaje.”

Vecină: Până aicea ni, ea desena. Am făcut cu vopsea eu.

În continuare au fost prezentate imagini din apartamentul cu pereţii

inscripţionaţi cu mesaje religioase.

Voce din off : Sunt imagini pe care niciodată în viaţă nu ţi-ai dori să le vezi. Pe toţi

pereţii şi pe uşi sunt scrise cu litere mari şi mici citate din Biblie şi gânduri de ale

femeii. Pe ea, cei de la Ambulanţă au găsit-o într-un colţ, pe jumătate dezbrăcată şi

speriată. Comentariul este însoţit de imaginile în care este surprins momentul în

care femeia este luată de Ambulanţă. Imaginea sa este în totalitate blurată.

Vecin: Tot se roagă la Iisus, la Dumnezeu, scrie pe pereţi tot felul de prostii…

Voce din off : Nu mă las învinsă. Sunt o luptătoare. Fosta profesoară a lăsat scrisă

şi o poveste de dragoste, cu un aşa numit Emanuel Ovidiu. Este prezentat un desen

cu o inimă în centrul căreia sunt scrise două nume: “Ovidiu şi Maria. Iubire

veşnică”. Lui i-a declarat iubire sinceră şi tot cu el avea şi un dialog imaginar. Din

garsoniera ei au zburat toate lucrurile: de la plăpumi, până la pantofi. În imagine

sunt arătate lucrurile aruncate pe spaţiul verde din faţa blocului. În timpul crizelor, 40

femeia şi le arunca pur şi simplu prin geam, spre disperarea vecinilor care se

temeau să intervină. Nu e de mirare că în casa ei mai erau doar o canapea şi o

icoană. Nimic altceva.

Vecinii continuă declaraţiile :

Vecină : În chiloţi umbla numai, atâta şi avea o cârpă de aia roşie şi la revedere.

Voce din off : Scăpată de sub control, a ajuns spaima tuturor celor care o întâlneau.

Într-o lume doar a ei, numai de ea înţeleasă, femeia a fost lăsată singură de familie.

Un lucru grav, de neconceput. Oamenii s-au săturat să îndure ororile unui om

bolnav, lăsat în libertate de un sistem care în loc să pună preţ pe siguranţa noastră,

stă cu mâinile în sân.

În ecran partajat sunt prezentate imagini cu echipajul de poliţie şi un medic,

precum şi imagini din jurul blocului şi din apartament. În cealaltă jumătate de ecran

este prezentat un scurt interviu cu un medic :

Reporter : De ce aceşti oameni sunt lăsaţi în libertate ?

Medic : Pentru că tratamentul rămâne încă o opţiune. Este opţiunea bolnavului, este

opţiunea familiei.

Reporter : Sunt un pericol public pentru ceilalţi ?

Medic : Sunt. Atâta timp cât nu se sesizează nimeni în mod oficial, nu sunt. Noi îi

găsim şi îi percepem ca un pericol. Aceşti oameni, în mod teoretic sunt un pericol,

practic nu.

Voce din off: Femeia a fost deseori internată de rude la psihiatrie şi atât. După o

perioadă a fost lăsată din nou să plece acasă. Legea e încă slabă şi nu permite

închiderea acestor bolnavi, pentru că nu sunt nici bani, nici locuri pentru toţi.

Schizofrenia este o boală gravă a sistemului nervos. În cele mai severe cazuri, cele

paranoide, apar halucinaţiile şi delirul. De multe ori pe teme religioase. Deşi nu

există tratament, medicamentaţia poate ţine în frâu simptomele.

Vecin: Când ia medicamente, deci e OK, e bine. Când nu ia medicamente şi–s

41

călduri, deja delirează. Se dezbracă în pielea goală, fuge p-aici. Şi-aruncă din casă

tot.

Materialul se încheie cu imagini din apartamentul persoanei. Consiliul Naţional

al Audiovizualului a remarcat încălcarea articolelor ce prevăd dispoziţii privind

demnitatea, imaginea şi viaţa privată a persoanei.

Cu alte cuvinte, Consiliul nu a catalogat materialul ca fiind unul cu caracter

general, de informare cu privire la o problemă de interes public, mai exact

problema sistemului medical defectuos din România şi a soluţiilor care se impun în

această situaţie, ci a făcut referire strict la viaţa intimă a unei persoane, în speţă

starea ei de sănătate.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune şi în

baza faptului că materialul dat a fost prezentat în cadrul unei emisiuni cu profil

informativ, deşi acesta conţinea mult prea multe date din viaţa privată a unei

persoane care a fost expusă fără acord, dat fiind faptul că în cadrul materialului au

fost difuzate în mod insistent detalii privind viaţa privată, starea de sănătate,

precum şi imagini din interiorului proprietăţii persoanei, fără acordul acesteia. De

menţionat că starea de sănătate a persoanei nu-i permitea un discernământ asupra

comportamentului, dar nici asupra expunerii TV.

Astfel, Consiliul a considerat că materialul audiovizual nu este unul de interes

public şi prin imixtiunea profundă în viaţa privată a persoanei depăşeşte justificarea

de simplă informare a cetăţeanului cu privirea la sistemul de sănătate din România.

Cazul de faţă este unul în care Consiliul s-a sesizat la încălcarea dispoziţiilor

legale care impun radiodifuzorilor obligaţia respectării drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului, precum şi cele care interzic difuzarea de imagini care

prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul scris al celui care îl ocupă în

mod legal.

42

Referitor la acest aspect dispoziţiile legale aduse în discuţie menţionează că

orice persoană, are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi a

domiciliului.

De asemenea, Consiliul a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile legale

potrivit cărora difuzarea informaţiilor şi/sau imaginilor persoanelor aflate sub

tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal

privind starea de sănătate este permisă numai cu acordul persoanei sau, în cazul în

care persoana este fără discernământ ori decedată, cu acordul familiei sau al

aparţinătorilor, conform art.46 alin.1

Radiodifuzorul S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. s-a mai regăsit

în aceeaşi situaţie, încălcând aceleaşi dispoziţii legale, motiv pentru care Consiliul a

propus amendarea acestuia cu suma de 20.000 lei.

Propunerea a fost supusă la vot, conform procedurii şi a fost adoptată cu

respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului.

În temeiul dispoziţiilor art. art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr.

504/2002, şi ale art. 144 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de

reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul Naţional al Audiovizualului

adoptă următoarea DECIZIE:

Art. 1. Radiodifuzorul S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A., titular

al licenţei audiovizuale nr. S-TV 150.2/30.05.2006, al deciziei de autorizare

audiovizuale nr. 1239.0/30.01.2007 şi reautorizare nr. 1239.1-1/18.08.2009 pentru

postul de televiziune KANAL D, se sancţionează cu amendă în cuantum de 20.000

lei pentru încălcarea prevederilor art. 30, 32 alin. (2), 33 alin. (1), 34 alin. (3) şi 46

alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului

audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului,

prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii

43

de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile

de la comunicare.

Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, radiodifuzorul S.C. DOGAN

MEDIA INTERNATIONAL S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de

ore de la comunicare, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala

emisiune de ştiri, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul KANAL D cu

amendă de 20.000 lei, întrucât în cadrul emisiunii „Ştirea zilei” din 21 iunie 2012 a

difuzat imagini şi informaţii privind domiciliul şi viaţa privată, precum şi detalii

referitoare la starea de sănătate a unei persoane, fără acordul acesteia.

Potrivit Codului audiovizualului este interzisă difuzarea de imagini care prezintă

interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul scris al celui care îl ocupă în mod

legal, orice persoană având dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi a

domiciliului. ”

Corelând datele speţei prezentate anterior cu drepturile omului, se remarcă

dreptul la viaţă privată, securitatea informaţiilor cu caracter personal mai ales în

cazul stării de sănătate, care nu pot justifica în niciun fel informarea cu caracter

general de interes public, şi expunerea vieţii private fără acordul persoanei, în

situaţii de deces sau boli psihice de tutorii acestora.

Informaţiile din materialul prezentat în cadrul unei emisiuni cu profil informativ

depăşesc formatul emisiunii şi scopul acesteia, de asemenea încalcă unul dintre

drepturile fundamentale ale omului –dreptul la intimitate.

Se face necesar a prezenta situaţia postului de televiziune Kanal D în

prezentarea unor astfel de materiale, după cum ilustrază situaţia din 2011:

Televiziunile OTV, Kanal D şi Antena 3 au primit cele mai mari amenzi de la

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în anul 2011.

44

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 201222 au fost aplicate 229 de sancţiuni (138 de

somaţii, 84 de amenzi în cuantum de 2.555.500 lei; două decizii privind obligarea

radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai

textul deciziei de sancţionare; o decizie privind obligarea radiodifuzorului de a

difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 şi 21,00, numai textul deciziei de

sancţionare; 3 decizii privind reducerea termenului de valabilitate a licenţei

audiovizuale, cumulată cu obligaţia de a difuza, timp de 10 minute, între orele

19.00-19.10, numai textul deciziei de sancţionare emise de C.N.A. şi o decizie

privind obligaţia radiodifuzorului de a acorda drept la replică). De asemenea, au

fost emise 8 decizii de intrare în legalitate în privinţa unor spoturi TV şi radio.

KANAL D – două amenzi în cuantum de 145.000 de lei (o amendă - 130.000 de

lei, o amendă – 15.000 de lei) şi două somaţii.

Concluzii 22 http://www.cna.ro/Situa-ie-privind-sanc-iunile,5375.html

45

Referitor la piaţa audiovizualului din România trebuie analizat contextul în care

aceasta se regăseşte din punct de vedere al dezechilibrelor:

număr de posturi ridicat, deci o concurenţă acerbă ce poate duce la practici

imorale pentru atragerea audienţei;

recepţie hertziană care nu acoperă întregul teritoriu (cu excepţia posturilor

publice) dar penetraţie masivă a transmisiei pe cablu;

număr relativ redus de calculatoare personale dar acces destul de ridicat la

Internet;

utilizare masivă a telefoniei mobile pe fondul unui buget personal foarte

modest;

dezvoltare importantă a furnizorilor de servicii (Internet) dar o ofertă destul

de redusă a furnizorilor de conţinuturi specifice autohtone instrumente de sprijin

pentru producţia cinematografică, consumată de un segment foarte mic de

populaţie, dar nu şi pentru producţia televizuală.

De asemenea, cea mai important problemă la ora actuală în domeniul

audiovizualului o reprezintă necesitatea dezvoltării economice în acest sector.

Televiziunea şi serviciile de retransmisie investesc 90% din venituri în acest sens.

Problema drepturilor omului apare şi în privinţa comunicării audiovizuale în

contextul în care România se înscrie în a respecta valori esențiale ale Uniunii

Europene. Aceste drepturi nu sunt o creație proprie a Uniunii Europene, ci apar ca

o convenţie între statele membre.

Astfel, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile enunțate în Carta

Drepturilor Fundamentale care constituie partea II a prezentei Constituții.

1. Uniunea va adera la Convenția europeană de apărare a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale. Aderarea la această Convenție nu modifică competențele

Uniunii așa cum sunt definite în prezenta Constituție.

2. Drepturile fundamentale, garantate prin Convenția europeană de apărare a

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și care rezultă din tradițiile 46

constituționale comune statelor membre, fac parte din dreptul Uniunii ca principii

generale.

Cazuistica adusă în discuţie în capitolul 5 evidenţiază dispoziţiile legale care

reglementează conţinutul audiovizual în vederea respectării demnităţii umane,

dreptul la intimitate, dreptul la imagine.

Libertatea de exprimare trebuie să asigure respectarea demnităţii umane, viaţa

intimă a unei persoane şi să nu expună informaţii cu caracter confidenţial – cum ar

fi starea de sănătate – în virtutea informaţiilor de interes public pentru teme cu

caracter general – de asemenea, fiind interzisă imixtiunea în spaţiu privat al

persoanei fără acordul acesteia.

Reportajul adus în discuţie expune viaţa unei persoane bolnavă psihic

prezentând imagini de la locuinţa acesteia, fără acordul persoanei în cauză, mai ales

că această nu era capabilă de discernământ.

Expunerea în emisiuni cu profil informativ –emisiune de ştiri – mai ales la un

interval orar cu maximă audienţă a unor astfel de cazuri medicale trebuie interzisă

prin lege sau trebuie protejată identitatea persoanelor, astfel încât să nu prejudicieze

integritatea morală şi imaginea individului.

Acest ultim capitol a reprezentat o analiză a corelaţiei dintre dreptul la liberă

exprimare şi răspunderea profesională civilă a jurnaliştilor aşa cum sunt recent

stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Principalele principii analizate în cadrul acestei secţiuni sunt dreptul la imagine,

dreptul la informare prezentând limitele acestora şi particularităţile faptei ilicite.

Cu alte cuvinte, fapta ilicită se transpune prin încălcarea celor două principii

anterior menţionate şi imixtiunea în viaţa privată a persoanei, cu precădere şi prin

prezentarea unor imagini din spaţiul privat – domiciliul persoanei.

Cazuistica prezintă divulgarea unor informaţii ce ţin de starea sănătăţii mentale

a unei persoane fără acordul acesteia sau a altor persoane în grija cărora se află,

precum şi expunerea unor imagini de la domiciliu de reşedinţă. Această practică 47

jurnalistică a fost dezbătută şi în cadrul practicii judiciare franceze când presa

prezenta informaţii privind viaţa intimă a şefilor de stat sau a persoanelor publice.

De lege ferenda, se propune un act normativ unitar care să vizeze răspunderea

profesională civilă a jurnaliştilor atât în presa scrisă cât şi în audiovizual.

Mai exact, să se contureze obligaţiile ce revin jurnaliştilor şi cadrul de

exercitare, obligaţia de a repara prejudiciul adus persoanei/persoanelor vizate şi

rectificarea sau dreptul la replică expus în mass-media pentru soluţionarea unor

astfel de cazuri.

Bibliografie

1. Corneliu BÎRSAN, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, vol.I,

Editura Drepturi şi Libertăţi, Bucureşti, 2005;

2. Constantin BELU, Elemente de sociologie juridică, Reprografia

Universităţii, Craiova, 1993;

48

3. Henri BOIS, La démocratie et l’Evangile, în Les démocraties modernes,

Paris, Ernest Flammarion ed.1921;

4. Gheorghe BULGĂR, Dicţionar de sinonime, Editura Albatros, Bucureşti,

1972;

5. Carmen Monica CERCELESCU, Regimul juridic al presei, Editura Teora,

Bucureşti, 2002;

6. Gheorghe DĂNIŞOR, Teoria generală a dreptului, Editura Sitech, Craiova,

2007;

7. Victor DUCULESCU, Protecţia juridică a drepturilor omului, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2008;

8. George GÎRLEŞTEANU, Autorităţi administrative autonome, Editura

Sitech, Craiova, 2009;

9. Nicoleta ILIESCU, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol.III,

Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2003;

10.Paul NEGULESCU, Constituţia României, în Enciclopedia României, vol.I,

Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938;

11.C.L POPESCU, Libertatea de exprimare în jurisprudenţa CEDO, Editura

All Beck, Bucureşti, 2002.

SITE-URI:

12.http://www.cna.ro ;

13.http://www.euroavocatura.ro/legislatie/239/

Legea_nr__504_2002__Actualizata_,_Legea_audiovizualului/page/3#nextPage;

14.http://www.cna.ro/Situa-ie-privind-sanc-iunile,5375.html .

Legi şi acte normative:

49

1. Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, text în vigoare începând cu

data de 28 februarie 2011;

2. Legea 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

3. Decizia nr 220/2011 privind Codul de reglementare al conţinutului

audiovizual;

4. Constituţia României adoptată în 1991;

5. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului;

6. Deciziile CNA.

50