· Web viewViolența, de cele mai multe ori se manifestă sub forma unei triade...

2
VIOLENȚA-UN CUVÂNT PRONUNȚAT TOT MAI DES Violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie de asemenea violență în familie împiedicarea familiei de aș executa drepturile și libertățile fundamentale. Violența în familie încă nu este conștientizată de către societate ca fiind ceva deosebit de grav. Bărbații se cred mai presus decât soțiile lor și încă mai au concepția că nu e mare lucru să-ți mai lovești din când în când soția. Mulți dintre ei se gândesc că “bătaia e ruptă din rai” și trebuie să facă parte din educația unui copil. Aici nu vorbim despre o palmă scăpată „la nevoie” o dată la trei ani, ci despre cazurile în care sunt bătuți, torturați sau alte pedepse de genul acesta, în urma cărora rămân răni fizice grave, dar mai ales răni psihice și sufletești, deosebit de profunde. Uneori persoanele abuzate ajung să se auto-învinovățească pentru bătăile pe care le primesc, având o percepție greșită asupra realității cauzată de multiplele abuzuri la care acestea sunt supuse. Femeile care stau cu un bărbat care le bate, le terorizează și spun că „au răbdare de dragul copiilor”. Greșesc profund, pentru că sunt treptat distruse psihic. Atmosfera încărcată, tensionată din casă ca și asistarea la scandalurile dintre părinți și bătăile primite de mamă, îi afectează în mod deosebit pe copii, toate acestea având consecințe vizibile pe tot parcursul vieții lor. Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este” un slăbănog” nu un viteaz. De aceea o femeie abuzată ar trebui să socotească întotdeauna pe ființa care o abuzează fizic, psihic sau verbal mai slab decât ea. Doar o treime dintre victimele agresiunii domestice au curajul și posibilitatea să se adreseze autorităților. În mare parte, din cauza factorilor economici care îi leagă financiar de agresor. Violența, de cele mai multe ori se manifestă sub forma unei triade agresor-victimă-agresor, ceea ce înseamnă că persoanele care

Transcript of · Web viewViolența, de cele mai multe ori se manifestă sub forma unei triade...

Page 1: · Web viewViolența, de cele mai multe ori se manifestă sub forma unei triade agresor-victimă-agresor, ceea ce înseamnă că persoanele care au fost într-un fel sau altul agresate

VIOLENȚA-UN CUVÂNT PRONUNȚAT TOT MAI DES

Violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material. Constituie de asemenea violență în familie împiedicarea familiei de aș executa drepturile și libertățile fundamentale. Violența în familie încă nu este conștientizată de către societate ca fiind ceva deosebit de grav.

Bărbații se cred mai presus decât soțiile lor și încă mai au concepția că nu e mare lucru să-ți mai lovești din când în când soția. Mulți dintre ei se gândesc că “bătaia e ruptă din rai” și trebuie să facă parte din educația unui copil. Aici nu vorbim despre o palmă scăpată „la nevoie” o dată la trei ani, ci despre cazurile în care sunt bătuți, torturați sau alte pedepse de genul acesta, în urma cărora rămân răni fizice grave, dar mai ales răni psihice și sufletești, deosebit de profunde.

Uneori persoanele abuzate ajung să se auto-învinovățească pentru bătăile pe care le primesc, având o percepție greșită asupra realității cauzată de multiplele abuzuri la care acestea sunt supuse.

Femeile care stau cu un bărbat care le bate, le terorizează și spun că „au răbdare de dragul copiilor”. Greșesc profund, pentru că sunt treptat distruse psihic. Atmosfera încărcată, tensionată din casă ca și asistarea la scandalurile dintre părinți și bătăile primite de mamă, îi afectează în mod deosebit pe copii, toate acestea având consecințe vizibile pe tot parcursul vieții lor.

Săvârșirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este” un slăbănog” nu un viteaz. De aceea o femeie abuzată ar trebui să socotească întotdeauna pe ființa care o abuzează fizic, psihic sau verbal mai slab decât ea.

Doar o treime dintre victimele agresiunii domestice au curajul și posibilitatea să se adreseze autorităților. În mare parte, din cauza factorilor economici care îi leagă financiar de agresor.

Violența, de cele mai multe ori se manifestă sub forma unei triade agresor-victimă-agresor, ceea ce înseamnă că persoanele care au fost într-un fel sau altul agresate în copilărie devin la rândul lor agresori.

Dacă toată lumea ar conștientiza, ar gândi înainte de spune sau face ceva, și dacă toată lumea ar fi mai calmă și între oameni ar exista mai multă comunicare sunt sigură că aceste cazuri nu ar mai fi pronunțate sau făcute.

Gândiți-vă înainte de a spune sau face ceva, înainte de orice, și chiar dacă ați greșit conștientizați după ce faceți și încercați să reparați.

În viață se învață din greșeli!