Directorul, manager al şcolii

Şcoala, asemenea oricărei alte instituţii, trebuie să aibă un conducător, un lider care să i-a decizii şi să acţioneze pe măsura acestora, să apere interesele celor ce sunt sub autoritatea lui şi să menţină echilibrul şi buna funcţionare a instituţiei care i s-a dat în grijă. În rândurile următoare aş vrea să portretizez mai ales obligaţiile pe care acesta le are de îndeplinit cât şi trăsăturile pe care acest lider şcolar trebuie să le deţină.

Deoarece există această nevoie, a unui lider în instituţia şcolară, a fost desemnată o persoană care să poată îndeplini toate aceste funcţii, având rolul special de „director”. Persoana directorului are numeroase atribuţiuni, reglementate bineînţeles, de precizările M.E.C. Această funcţie, în unităţile de învăţământ preuniversitar, este ocupată prin numire, după rezultatele obţinute în urma concursului organizat de inspectoratul şcolar. Condiţia participări se face bazat pe propunerile realizate de consiliile profesorale ale şcolii respective. Concursul constă în analiza şi evaluarea Curriculum-lui - vitae, al persoanei propuse, plus participarea la un interviu prin care acestuia îi sunt evaluate cunoştinţele de legislaţie şcolară şi de management educaţional. Numirea în această funcţie se face de către inspectorul şcolar general, pe baza unui contract de management educaţional, de obicei, încheiat pe o perioadă de patru ani. O dată numit în funcţie, directorul devine imaginea şcolii, reprezentând şcoala în orice instituţie în care merge. Directorul mai poartă şi numele de manager şcolar, deoarece se consideră că el este acela care administrează atât resursele materiale cât şi cele umane ale unităţii pe care o conduce, el organizează şi ia decizii, având aceleaşi funcţii ca oricare alt manager, el fiind direct responsabil de conducerea unităţii. Ceea ce face totuşi diferenţa (sau ar trebui să facă) e că acest manager şcolar nu pune accentul pe „a avea”, ci pe „a fi”, „a deveni”, pentru că şcoala este o instituţie ce investeşte în oameni prin urmare acest lucru trebuie să îl îndeplinească şi directorul.

Printre cele mai importante funcţii pe care le are directorul, sunt incluse planificarea, organizarea, controlul, decizia, îndrumarea şi evaluarea activităţii educative din unitatea şcolară pe care o conduce. Personal, aş vrea să mă opresc asupra a trei dintre ele pe care le consider mai importante. Întâi organizarea. Pentru a desfăşura o activitate organizată în şcoală, managerul şcolar trebuie să: explice cât de clar obiectivele educaţionale ale unităţii pe care o conduce; ia măsuri concrete pentru realizarea acestor obiective; coordoneze propriu-zis activitatea din unitate atât cea educaţională cât şi administrativă; precizeze obligaţiile şi drepturile fiecărui membru al personalului unităţii; alcătuiască fişa postului fiecărui salariat; numească în funcţie cadre didactice competente, pentru obţinerea unor rezultate de calitate; organizeze audienţe şi sistemul de relaţii cu publicul; rezolve conflictele existente între peroanele ce lucrează în unitatea şcolară pe care o conduce. În al doilea rând, pentru a menţine controlul, directorul trebuie să: urmărească activitatea şi rezultatele obţinute de elevii cadrelor didactice numite în funcţie; controleze pregătirea pentru lecţii a personalului de predare, efectuând minimum 6-8 ore săptămânal de inspecţie şi îndrumare, mai ales în cazul cadrelor didactice care nu au obţinut la clasă rezultate bune recent; asigure suplinirea la ore în caz de nevoie; verifice activitatea personalului didactic auxiliar; verifice ţinuta şi comportamentul elevilor din unitatea sa. În ultimul rând, decizia, care este considerată a fi cea mai importantă funcţie deţinută de managerul unei unităţi de învăţământ, deoarece ea împleteşte armonios toate celelalte atribuţiuni ale acestuia. Nu ar putea exista o organizarea bună dacă nu ar fi luate decizii potrivite, la momentul potrivit şi cu siguranţă nu s-ar putea menţine controlul atunci când deciziile luate sunt mai mult în favoarea haosului. „Decizia este un act deliberativ de alegere a variantei optime de executare a unei acţiuni ce se întreprinde de către un individ sau organism colectiv”( Ioan Nicola). În cazul şcolii, decizia directorului trebuie să fie bazată pe găsirea celor mai bune soluţii pentru îndeplinirea obiectivelor alese. Dar, pentru ca deciziile luate să fie eficiente, e impetuos necesară o cunoaştere adâncă a realităţii, a tuturor resurselor ce stau la dispoziţia şcolii, atât a celor

materiale cât şi umane. Cu alte cuvinte, o cunoaştere profundă a tuturor factorilor implicaţi în desfăşurarea activităţii şcolare, deoarece analizând superficial contextul în care o anumită decizie trebuie luată, nu va fi nici un rezultat concret sau în cel mai rău caz, luarea unei decizii greşite poate duce, de exemplu la crearea unei stări de tensiune între personalul şcolii sau la urmări neplăcute asupra elevilor.

Urmărind pe scurt responsabilităţile unui director, ne întrebăm imediat, care sunt sau ar trebui să fie trăsăturile de personalitate a acestuia pentru a putea îndeplini cu succes sarcinile avute? Ştiind că directorul este mai întâi profesor, cel puţin în sistemul de învăţământ românesc (ceea ce este bine, pentru că având şi un statut de profesor poate răspunde mai eficient nevoilor elevilor), cred că acesta trebuie să aibă în primul rând trăsăturile caracteristice unui profesor. Spuneam într-un eseu anterior că pentru a fi un profesor ideal e nevoie de o bună cunoaştere a propriilor capacităţi, deci e necesar ca directorul ca orice alt profesor să ştie bine ce puncte tari ori slabe are, drept rezultat e conştient de domeniile în care trebuie să mai lucreze ori ce să schimbe, în felul acesta fiind încrezător în propriile puteri. Dar pentru aceasta, e nevoie şi de acel tact pedagogic plus o foarte bună pregătire mai ales în domeniul managerial, pentru a putea face faţă tuturor situaţilor cu care se va confrunta. Pe lângă toate acestea, importantă în activitatea unui director e disciplina personală sau altfel spus, trebuie ca directorul să aplice în dreptul lui, teoria ţinută altora. Nu e de ajuns ca managerul şcolar să ofere exemple teoretice cadrelor didactice din unitatea pe care o conduce, ci trebuie ca acestea să vadă în director un exemplu, de la organizarea activităţii la clasă şi în şcoală, până la modul în care vorbeşte cu femeia de serviciu. Cu siguranţă toate acestea ţin de caracterul deja format al directorului, disciplina personală fiind o trăsătură de caracter, prin urmare directorul trebuie să fie şi o persoană integră, de caracter. Ajungând aici, aş putea menţiona că un astfel de om, nu va accepta cadre didactice în şcoală bazându-se pe principul „e fiica lui X, sau fina lui Y”, pentru că pentru acest director nu va conta niciodată câştigul propriu, fie el de orice natură. Din păcate azi, sunt tot mai puţini oameni de caracter care să fie cu adevărat disponibili să nu se uite la interesele personale, ci la cele ale celorlalţi, mai ales ale elevilor. Consider de asemenea, important ca un director, ca orice lider, să asculte şi opiniile sau sfaturile celor din jurul lui, chiar şi sugestiile elevilor, pentru că în final, o decizie bună, nu trebuie luată niciodată fără o consfătuire cu oamenii de încredere de lângă el. Dar, asta nu înseamnă că trebuie să se lase pe deplin influenţat de sfaturile ce i se dau, căci nu mereu acestea sunt benefice pentru comunitate şi în totalitate lipsite de egoism. Însă, ca orice altă persoană, matură (nu neapărat în vârstă), va şti să alegă care opinii ori sfaturi sunt cu adevărat preţioase.

Însă, una dintre cele mai importante trăsături care trebuie să facă parte din personalitate directorului, este autoritatea acestuia. După cum ştim, autoritatea unui lider poate fi expresia funcţiei pe care o deţine sau expresia modului său de acţiune. Cea dintâi este o autoritate instituţională având un caracter coercitiv, provenit din valoarea socială a funcţiei, pe când cea de-a doua este o autoritate câştigată, având un caracter stimulativ, decurgând din valoarea persoanei în sine. În activitatea directorului acestea două trebuie să se unească armonios pentru a obţine rezultatele dorite. Atunci când directorul foloseşte doar autoritatea dată de funcţia sa, el nu este nimic mai mult decât un simplu administrator al unităţii, relaţionându-se la ceilalţi ca şi conduşi iar, acest fapt poate conduce la disfuncţionalităţi care se pot manifesta în diverse forme, fie vizibile, fie mascate. Îmi aduc aminte de unul dintre directorii mei din liceu, care a găsit că e mai bine să se impună prin funcţia pe care o deţine. Cât timp a fost el director ( ceea ce a fost foarte scurt), a încercat să facă „curăţenie în şcoală”, şi a reuşit pe deoparte ( nu s-a mai fumat în băi în acel timp); însă s-a folosit de funcţia pe care a avut-o pentru aşi rezolva vechi divergenţe cu unul dintre diriginţii din şcoală, exmatriculând o serie de elevii de la acesta din clasa ( nu că elevii nu ar fi fost vrednici de exmatriculare dar, nu trebuia procedat aşa cum s-a procedat, şi mulţi dintre profesori nu au dat dreptate directorului) şi interzicând-i să continue ca diriginte la clasă respectivă, considerându-l probabil incapabil să mai conducă clasa. Prin urmare, exercitarea autorităţii instituţionale, fără cea persuasivă poate duce uneori chiar la haos. Autoritatea adevărată se câştigă prin simpla expresie a culturii şi a pregătirii sale, a trăsăturilor de personalitate pe care le deţine, prin interesul sincer faţă de interesul celorlalţi şi pur şi simplu prin respectul pe care directorul îl

2

acordă celor din jurul lui, în cel mai concret mod posibil. În final, oamenii sunt gata să facă cu drag orice, pentru acela care face cu drag orice pentru ei.

Un alt portret al managerului, ar putea fi surprins de Stephan Covey, care propune şapte paşi pentru îndeplinirea unui conduceri eficiente: atitudinea pro-activă – căutarea de soluţii pentru prevenirea problemelor; existenţa unui scop - înainte de începerea unei acţiuni; prioritatea priorităţilor - realizarea acelor lucruri care sunt importante nu neapărat urgenţe; gândirea câştig/câştig - ca manager trebuie să nu uiţi că e important ca să şti că nu tu eşti singurul care vrea să aibă de câştigat în urma unei activităţi; a asculta pe alţii, înainte de a fi ascultat; a acţiona creativ - căutarea celor mai bune soluţii; realizarea progresului în dezvoltarea personală - prin menţinerea la curent cu noutăţile în domeniu.

În concluzie, directorul sau managerul şcolar, cunoscându-şi clar rolul pe care îl are în şcoală, care la fel ca un pastor, care îşi conduce oile, le păzeşte şi se îngrijeşte de nevoile lor, trebuie şi el să aibă grijă de „turma” lui. Atât timp cât directorul va fi ghidat de un singur gând, să facă astfel încât „oile” lui să nu ducă lipsă de nimic, îşi va putea îndeplini cu succes sarcina care i-a fost încredinţată, oricât de mari ar fi provocările cu care se confruntă.

Bibliografie: Nicola, I: Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2003.

Stanciu, N; Stanciu, R.M: Reflecţii metodice şi psihopedagogice.

3