6. in anul 1840, teatrul romanesc iese din sfera intamplarii si cunoaste forme de organizare menite sa dea stabilitate si consistenta activitatii teatrale din Moldova. Acest lucru se intampla prin unificarea trupelor romane si franceze sub directia celor 3 oameni de cultura: C. Negruzzi, m. Kogalniceanu si V. Alecsandri.Contractul incheiat la 18 martie 1840 intre directorii teatrului si guvern pe timp de 4 ani precizeaza conditiile celor doua trupe. Chiar daca trupa romaneasca este intr-o situatie de inferioritate fata de cea franceza( prin nr de reprezentatii, prin subventie), formula unei singure directii a ambelor trupe, are avantajul de a putea apara interesele teatrului romanesc. Dificultatiile de directorii teatrului sunt legate de compunerea trupei si asigurarea unor conditii onorabile de reprezentare. Regulamentul pe care-l elaboreaza in pragul inceperii activitatiilor celor doua trupe, are in vedere, in primul rand disciplina si sunt precizate cateva obligatii elementare ale actorilor( artistul care va lipsi de la o lectie va fi amendat, la fel si cel care joaca sau repeta cu neglijenta).Din punct de vedere al repertoriului, cei 3 directori si-au onorat functia din plin, chiar daca inzestrarea cu talent a diferit de la unul la altul. Spectacolele trupei romanesti, cu toate ca erau anuntate pe 1.01.1841, incep din 18 nov 1840 cu comedia ,, Farmazonul din Harlau de V Alecsandri. Trupa il are in frunte pe Costache Caragiale. In aceasta prima regiune, sub directtoratul celor 3, actorii reprezinta: ,, Orbul fericit dramatizare de M. K; ,,Elevul conservatorului prelucrare de C N.; ,,Inselatorul inselat comedie de V. A, ,,Leonil sau ce produce dispretul de C. Caragiale. Acestor 3 directori li s-a alaturat si Alecu Russo care scrie in 1846 2 comedii: ,,Bacalia ambitioasa, si ,,Jignicierul Vadra in urma careia , autorul, dar si actorii au fost trimisi in exil. El a fost trimis in zona Vrancei, de unde a cules folclor, trimitandu-i lui Alecsandri o varianta a Mioritei. Acest directorat a avut o dubla functie: manageriala si aceea de a crea o dramaturgie originala pt literatura romana. Sub diverse forme, directoratul se va dilua pt ca in 1846 sa fie instituit al doilea directorat format din Matei Millo-director artistic care revine in tara dupa o bursa pariziana si directorul administrativ care era garant politic Printul Nicolae Sutu.M. Millo se va ocupa in acelasi timp de ,, dirijarea scolii declamatorii fiind si inadins invatator al trupei nationaleTrupa romaneasca joaca teatru nou abia la 1 feb 1847 cu o productie originala, fiind o traducere a lui c. Negruzzi, ,,Vicontele de Letorier.Activitatea dramatica va continua la teatrul din iasi pana in 1851-1853 cand millo pleaca la Bucuresti, unde era un climat mai liberal( in locul lui raman ca directori , doi actori si profesori, neculai luchian si mihail galino. In aceasta perioada s-au jucat cu succes comedii: costache caragiale ,,O soare la mahala, costache balacescu ,,O buna educatie. Vasile alecsandri ,, Piatra din casa . millo are un rol educativ-artistic si mai putin administrativ. Influenta lui se recunoaste in alcatuirea repertoriului in care figureaza frecvent comediile-vodevil ,,Samson si Spiridon, ,,Femeiusca dracului, cele mai multe fiind prelucrate sau scrise de el insusi. Preocupat de creatia dramatica originala ,millo nu neglijeaza comedia straina si in special pe cea franceza. In stagiunea 1858-59 , cand intreaga activitate a teatrului va fi orientata spre propagarea ideii de Unire, moldova si tara romaneasca. Inainte chiar de actul unirii, el va mobiliza opinia publica bucuresteana cu reprezentatii publice ,,Imnul in cinstea lui Cuza.Dupa 24 ian 1859 si instalarea lui alexandru ion cuza, drept multumire,millo va fi dat afara de la directiunea teatrului national fiind inlocuit cu un client politic al noului domnitor, C.A. rosetti.Prezenta lui millo la conducerea teatrului inseamna in fond si inceputul unei noi orientari artistice in creatia tinerilor actori romani. Millo imprima teatrului moldovean, inca din 1847 , p;rin repertoriul si prin noul stil de interpretare, un caracter realist , care contribuie la apropierea teatrului de popor.