Diploma - Www.tocilar.ro

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu privind revendicarea bunurilor imobile si mobile

Capitolul I ASPECTE PRIVIND APARITIA SI EVOLUTIA ACTIUNII IN REVENDICARE

SECTIUNEA I Precizri introductive Din punct de vedere istoric, revendicarea a aprut dup definirea dreptului de proprietate i a luat infaiarea dreptului pe care l consacr. La Roma, dreptul de proprietate a fost cunoscut nca de la formarea Cetaii i pn la Institutele lui Iustinian, perioada in care proprietatea i in consecin revendicarea au suferit modificri importante. Prima epoc n istoria poporului roman care poate fi numit preistoric a cunoscut un drept de proprietate cu caracter individual numai asupra bunurilor mobile nu i aspura bunurilor imobile care erau n proprietate colectiv. n concluzie, n perioada preistoric a Romei, perioad care ine pn la apariia Legii celor XII Table (anul 447 .Hr. sau anul 304 de la fondarea Romei), proprietatea funciar individual nu a fost cunoscut la Roma i n consecin nu se poate vorbi de aprarea pe calea revendicrii a acesteia. Sanciunea proprietii n dreptul roman a evoluat odat cu dezvoltarea instituiilor juridice a proprietii in general.

SECTIUNEA a II-a Sanctiunea proprietatii in dreptul roman

Pagina 5 din 70


Sanctiunea proprietatii quinitare Dreptul de proprietate era aparat prin rei vindicato care reprezenta actiunea proprietarului lipsit de posesia bunului sau indreptat in contra persoanei care poseda bunul fara a fi proprietar1. Proprietarul cerea rstituirea bunului cum omnia causa. Prin causa rei se intelegea tot ceea ce ar fi dobandit proprietarul daca pastra neintrerupt posesia bunului: fructe, accesiuni, despagubiri pentru degradarile aduse proprietatii sale2. In procedura legislatiunilor, actiunea in revendicare era intentata in forma lui sacramentum in rem3. In procedura formulata actiunea in revendicare era intentata cu ajutorul unei formule in care pretentiile reclamantului erau precizate n intentio. In procedura extraordinara deoacrece condamnarea viza lucrul insusi, restituirea era asigurata prin forta de constrangere a statului-manu militari. In litigiu, ambele parti aveau o dubla calitate atat de reclamanta cat si de parata si fiecare afirma ca obiectul ii apartine. Astfel, reclamantul revendica rostind o formula, iar paratul facea aceeasi afirmatie contrarie contravindica. In faza in iure partile promiteau sa plateasca o suma de bani (sacramentum), daca vor fi pierdut procesul, dupa care se trecea la atribuirea provizorie a obiectului litigios4. De regula, pretorul atribuia posesorului bunului - sub obligatia de plata a garantiei dreptul de a-l pastra pe durata procesului. Refuzul platii cautiunii de catre dententor atragea atribuirea dreptului de pastrare a bunului in favoarea neposesorului aceeasi conditie a platii cautiunii5. in faza a doua in judicium judecatorul pronunta sentinta, aratand care din cele doua sacramentum este iustum. Castigatorul procesului, fie pastra bunul revendicat si recupera cautiunea (daca avusese si posesiunea intermediara a bunului), fie cerea lucrul si fructele acestuia de la adresantul perdant al procesului (in cazul proprietarului quiritar neposesor).1

I.C. Catuneanu Curs elementar de drept roman, Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti 2000, p. 198. 2 Ibidem. 3 St. Cocos, Drept roman, Ed. Lumina Lex, Bucuresti 2000, p. 198. 4 E. Molcut, D. Oancea: Drept roman, Casa de editura si presa Sansa, Bucuresti, 1995, p. 125 5 V. Ciuca, Lectii de drept roman, Colegium, Iasi, 1998, p. 293.Pagina 6 din 70


Pentru exercitarea actiunii in revendicare era necesara indeplinirea urmatoarelor conditii: - reclamantul sa fie proprietar quiritar si sa nu posede lucrul pe care il revendica; - paratul trebuie sa posede lucrul. Catre sfarsitul epocii clasice s-a admis actiunea in revendicare nu numai impotriva posesorului, dar si impotriva detentorului cum erau spre exemplu locatarii; - obiectul litigiului trebuia sa fie susceptibil de proprietate quiritara, un lucru corporal si individual determinat. Daca aceste conditii erau indeplinite, actiunea in revendicare putea fi intentata si reclamantul putea avea castig de cauza daca facea dovada dreptului sau de proprietate si daca paratul nu paraliza actiunea printr-o exceptie. Exceptiile ce puteau fi invocate de parat, care puteau duce la respingerea actiunii reclamantului erau : exceptio rei vindicate et traditae exceptia lucrului vadut si predat se opunea in cazul in care ar detine lucrul in baza unei vanzari iar reclamantul ar fi tinut de obligatia de garantie; exceptio doli exceptiunea de dol se opune in diferite situatii, mai ales cu privire la unele cheltuieli facute de catre posesor; exceptio usus fructus se opunea in cazul in care se invoca un drept real ca sa permita pastrarea posesiunii; Actiunea in revendicare a fost, la inceput permisa doar pentru bunurile cele mai importante de sub puterea lui pater familias. Cu toate acestea, in Legea celor XII table se gasesc actiuni care protejau dreptul de proprietate asupra bunurilor mai putin importante si care neputand face obiectul unei proceduri sacramentum in rem, se supuneau regulilor speciale care vizau sustragerile frauduloase actio furti sau incorporarile in constructii ale materialelor altor persoane actio de tigno justo. Astfel, in Tabula secunda se precizeaza Revendicarea bunului sustras cu forta sa fie eterna, la fel revendicarea era imprescriptibila, conform pct. 3 din Tabela a treia daca era indreptata impotriva peregrinilor Revendicarea este eterna impotriva strainului Despre action de tigno juncto se gasesc informatii la pct. 5 din Tabula Sexta a Legii celor XII table materialul altuia pus la o casa sau arcul altuia pus la o vita de vie sa nu fie separate, acela care le-a unit sa fie pedepsit la plata dublului. Proprietarul poate sa revendice materialul de constructie prelucrat dar neincorporat in edificiu Rei vindicato per sponsionem

Pagina 7 din 70


O alta forma a actiunii in revendicare este rei vindicatio per sposionem o procedura simplificata in care se mentine ramasagul, inca nu se mai face pentru a se impune adversarului o pierdere in favoarea statului, ci este incheiat pentru ca sub acest pretext sa se judece fondul pricinii. De asemenea, nu mai apar garantii care sa raspunda personal pentru restituirea lucrului, ci posesorul reclamat isi ia singutr obligatia de a restitui lucrul, obligatie personala ce urma sa fie intarita de garantie, obligatie ce trebuie respectata nu in virtutea actiunii in rem ci pentru ca a incheiat o obligatie verbala. Potrivit acestei proceduri paratul nu mai contravindica ci ramanea in posesia lucrului daca reclamantul nu-si proba proprietatea.

Rei vindicato per formula petitoriam Ce-a de a treia forma de intentare a rei vindicato, ce caracterizeaza ultima perioada a republicii a simplificat si mai mult procedura de exercitare a actiunii si purta numele de per formula petitoriam. Este procedura dreptului clasic in care dispare ramasagul. Reclamantul, chemat in fata pretorului, trebuie sa promita ca va restitui bunul cu toate accesoriile asa cum va stabili judecata. Daca nu face aceasta promisiune in iure si intarita cu garantii, pretorul ii va ordona sa predea adversarului posesiunea imobilului si prin aceasta formula reclamantul era scutit de a continua revendicarea. Cand se revendica bunurile mobile, iar reclamatul nu facea promisiunea de restituire, pretorul acorda reclamantului posesia, autorizandu-l sa ia bunul cu sine. Daca reclamantul isi dovedea dreptul, judecatorul il invita pe cel reclamat sa restituie lucrul, invitatie denumita arbitratus iudicis. Aceasta invitatie, in dreptul classic nu se executa prin forta publica, dar daca cel reclamat nu preda bunul, judecatorul il obliga sa plateasca valoarea procesului, fixata de reclamant sub prestare de juramant. Reclamatul avea tot interesul sa execute obligatia, acest mijloc indicat de constrangere producand acelasi efect ca si cel din dreptul lui Iustinian cand arbitratus se aducea la indeplinire prin forta publica manu militari6.

Sanctiunea proprietatii pretoriene6

Ibidem.Pagina 8 din 70


Sanctiunea proprietatii pretoriene se realiza prin actiunea publiciana, dupa numele unui pretor, Publicius. Ea a fost creata pentru situatia unui res mancipi transmis prin traditiune. Aparitia acestui tip de sanctiune a fost determinate de faptul ca actiunea in revendicare era improprie altor tipuri de proprietate decat cea quinitara cum ar fi proprietatea pretoriana (bonitara, in bonis) si chiar posesia de buna-credinta. Actiunea publiciana era o actiune reala a carei formula era adoptata dupa formula actiunii in revendicare. Ea cerea indeplinirea tuturor conditiilor uzucapiunii mai putin una singura, respectiv termenul care printr-o fictiune se considera ca s-a scurs7. Reclamantul va trebui sa faca dovada ca a dobandit proprietatea prin uzucapiune fiind scutit de conditia termenului si totodata sa fi avut lucrul in posesie macar un moment. Judecatorul dadea castig de cauza reclamantului care avea lucrul in bonis printer lucrurile sale si care se afla pe cale de a uzucapa. Actiunea publiciana putea apartine pe de-o parte proprietarului pretorian iar pe de alta parte posesorului de buna credinta. Actiunea publiciana a proprietarului pretorian se putea introduce unui simplu posesor sau impotriva proprietarului quinitar. Actiunea publiciana a posesorului de buna credinta protejeaza pe acesta cand cumpara un lucru de la o persoana pe care o crede adevaratul prorpietar. El este in curs de a uzucapa caci a primit posesiunea in virtutea unui act judiciar. Posesia de buna credinta are o pozitie diferita dupa cum se afla in process cu un proprietar quinitar sau cu un alt posesor de buna sau de rea credinta . Toate acestea constituie conflicte salutionate deseori in avantajul proprietarului pretorian.

Sectiunea a III-a Efectele revendicarii in dreptul roman Ca si in dreptul modern, principalele efecte ale actiunii in revendicare erau restiutirea lucrului si a fructelor sale, precum si plata cheltuielilor facute de posesor.7

IbidemPagina 9 din 70


Pentru a statua cu privire la efectele revendicarii hotararea judecatorului se raporteaza la doua monente esentiale ale procedurii formulare: momentul litis contestatio; momentul pronuntarii sentintei. In ceea ce priveste restituirea fructelor tratamentul era diferit dupa cum posesorul a fost de buna sau rea credinta. Pana la litis contestatio posesorul de buna-credinta era obligat sa restituie fructele ce iau ramas neconsumate. In schimb nu raspundea de cele consummate. Dupa litis contestatio, posesorul de buna-credinta era obligat sa restituie atat fructele culese cat si acelea pe care ar fi trebuit sa le culeaga raspunzand in aceeasi masura ca posesorul de rea-credinta inainte de litis contestatio. Dupa acest moment, posesorul de rea-credinta era obligat sa restituie si valoarea fructelor pe care prorpietarul le-ar fi cules daca i s-ar fi permis. Referitor la restituirea lucrului, posesorul de buna-credinta nu raspunde pentru nici o neglijenta pana la litis contestatio intrucat se considera a fi proprietarul bunului. De la litis contestatio, posesorul de buna-credinta raspundea pentru orice stricaciune provenita din culpa lui. Posesorul de rea-credinta avea angajata raspunderea pentru stricaciunile provenite din orice culpa inainte de litis contestatio, iar dupa acest moment raspundea si de cazul fortuit, cu exceptia cazului in care proba ca acel caz fortuit s-ar fi produs si daca bunul s-ar fi aflat si in posesia proprietarului. Hotul raspundea intotdeauna de cazul fortuit. In cazul restituiriii cheltuielilor, acestea pot fi cheltuieli utile, cheltuieli necesare si cheltuieli voluptorii, dar numai in cazul cheltuielilor utile intereseaza daca posesorul a fost de buna sau de rea-credinta. Cheltuielile necesare (necessariae impensae) erau datorate de catre reclamant paratului care le pretindea sub consecinta retinerii de catre posesorul-parat a bunului pana in momentul platii, deoarece de aceste cheltuieli a depins insasi existenta si conservarea bunului revendicat. In consecinta, in cazul acestei categorii de cheltuieli nu conteaza calitatea posesiunii executate de catre parat (in baza unei bune sau rele-credinte) cu exceptia celei dobandite prin furt sau violenta. Cheltuielile utile (utilaes impensae) care au depasit cheltuielile de conservare puteau fi solicitate de catre parat (sub consecinta dreptului de retentie) dar numai cu conditia ca acesta sa fie de buna-credinta.Pagina 10 din 70


Cheltuielile voluptorii puteau fi solicitate de posesorul de buna-credinta si puteau fi ridicate de catre acesta dar cu anumite restrictii. Este posibil ca reclamatul sa opuna proprietarului dreptul sau de a poseda in virtutea unui drept real cum ar fi uzufructul. Aceasta posibilitate i s-a oferit si titularului unui drept personal, ca de exemplu chiriasului.

Sectiunea a IV-a Garantia proprietatii prin Constitutie Despre proprietate si caracterele ei gasim referiri de-a lungul timpului in Constitutie. Astfel, Constitutia de la 1866 considera dreptul de proprietate sacru si inviolabil, aceasta conceptie atribuindu-i proprietatii o origine oarecum divina.8 Datorita evolutiei societatii si implicit a conceptului de proprietate in Constitutia de la 1923. art. 17 se arata ca proprietatea de orice natura ar fi este garantata. Acelasi art. 17, alin. 3 protejeaza cetatenii de unele ingradiri ale dreptului de proprietate aduse prin intermediul exproprierii astfel ca in acest alineat se arata ca nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire Acest principiu modern se gaseste si in Constitutia de la 1938. In perioada 1948-1990 dreptul de proprietate desi era garantat, proprietatea individuala era substantial ingradita elaborandu-se in schimb o legislatie privitoare la proprietatea funciara, proprietate ce se largea prin preluarea de catre stat a terenurilor, singura modalitate de transmitere a proprietatii individuale private fiind succesiunea legala.9 Constitutia de la 1991 la art. 135 statueaza ocrotirea proprietatii de catre stat si determina formele acesteia ca fiind proprietate publica si privata.10 (1) Statul ocrosteste proprietatea (2) Proprietatea este publica sau privata (6) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila. In conditiile actuale dreptul de proprietate este aparat prin intermediul actiunilor posesorii sau petitorii caracteristica fiind insa actiunea in revendicare.

8 9

G. N. Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale, Bucuresti, 1947, p. 436. E. Popa, Actiunea in revendicare, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 52. 10 Ibidem.Pagina 11 din 70


Capitolul II ACTIUNI PROPRIETATE PRIN INTERMEDIUL CARORA SE APARA DREPTUL DE

SECTIUNEA I Precizari preliminarii Fiind unul dintre drepturile fundamentale de care se bucura atat persoanele fizice cat si persoanele juridice, dreptul de prorpietate beneficiaza de un complex de norme juridice prin care este aparat.11 Multitudinea si varietatea acestor mijloace rezulta din aceea ca majoritatea ramurilor de drept contribuie intr-o mai mica sau mai mare masura, prin mijloace directe sau indirecte la apararea dreptului de proprietate. In randul acestor ramuri de drept, primordiala este ramura dreptului civil care pune la dispozitie titularilor dreptului de proprietate atat mijloace directe, specifice de aparare a dreptului de proprietate cat si mijloace indirecte nespecifice intalnite in unele lucrari12 sub denumirea de mijloace ex delictu sau ex contactu. Cand vorbim de mijloace de aparare a dreptului de proprietate vorbim despre acele actiuni, prevazute de lege, prin care proprietarul tinde sa inlature atingerile aduse dreptului sau si sa restabileasca dreptul incalcat.13

Sectiunea a II-a Apararea dreptului de proprietate prin mijloace indirecte de drept civil Asa cum reiese din sectiunea anterioara, dreptul de proprietate beneficiaza atat de mijloace de aparare directe, specifice, cat si de mijloace de aparare indirecte, nespecifice.11 12

M.N. Costin, Marile institutii de drept civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 255. C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturile reale, Institulul European, Iasi, 1997, p. 119. 13 C. Barsan, C. Statescu, Drept civil. Drepturi reale, Bucuresti, 1992, p. 199Pagina 12 din 70


Aceste mijloace nespecifice de aparare sunt mijloace de drept obligational14 si asigura apararea unor drepturi de creanta izvorate din contracte care desi nu se intemeiaza direct si nemijlocit pe un drept de proprietate, fiind in legatura cu acesta il apara in mod indirect.15 In aceasta categorie de mijloace juridice intra actiunile de anulare sau nulitate ale contractelor16 nascute din incalcarea unor dispozitii legale privitoare la conditiile de fond sau de forma ale contractului sau actiuni ce sanctioneaza neindeplinirea culpabila a contractului conform art. 1073 Cod Civil, care prevede in cazul debitorului ce nu-si executa obligatia, faptul ca acestia pot fi obligati de catre creditorul sau la a-si indeplini exact obligatia, iar in caz contrar creditorul are dreptul de a cere dezdaunari. Tot mijloc de aparea indirecta este si actiunea izvorata din obligatia de a repara un prejudiciu cauzat prin savarsirea unui fapt illicit. In acest caz amintim art. 998 la 1003 Cod Civil, articole ce reglementeaza institutia raspunderii civile delictuale. Putem aminti de asemenea actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa cauza sau actiunea in restituirea platii nedatorate etc.17

Sectiunea a III-a Apararea dreptului de proprietate prin mijloace specifice In categoria mijloacelor specifice de apararea dreptului de proprietate intra actiunile ce se intemeiaza direct pe dreptul de proprietate18 sau pe faptul stapanirii unui bun.19 Actiunile directe se impart in actiuni petitorii si actiuni posesorii.

III.1. Actiuni posesorii

14

D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.199. 15 C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturi reale, Institutul European Iasi, 1997, p.126. 16 D. Lupulescu Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.127. 17 L. Pop Dreptul de proprietate si dezmebrintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 274. 18 C. Barsan, C. Statescu, Dreptul civil. Drepturi reale, Bucuresti, 1992, p.195. 19 C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturi relae, Institutul European, Iasi, 1997, p.120.Pagina 13 din 70


Posesia este ocrotita prin intermediul legii care pune la dispozitia posesorilor tulburati prin diferite mijloace de catre terti in posesia lor actiuni posesorii care reprezinta actiuni reale prin care se urmareste apararea stapanirii unui bun imobil ca simpla stare de fapt.20 Reglementarea actiunilor posesorii o intalnim la art. 674-676 C. pr. Civ. Care reglementeaza in art. 674 C. pr. Civ. Conditia de exercitare ale actiunii posesorii in faptul ca se judeca in regim de urgenta precum si persoanele ce pot introduce aceste actiuni (la art. 676 C. pr. Civ.) In cadrul actiunilor posesorii intalnim doua astfel de actiuni: o actiune generala-actiunea in complangere; o actiune posesorie utilizata in caz de tulburare sau deposedare prin violenta actiunea in reintegrare III.1.1 Actiunea posesorie generala actiunea in complangere Actiunea posesorie in complangere este acea actiune prin intermediul careia posesorul poate face sa inceteze orice fel de tulburare de posesie, tulburare provenita de la un tert cu intentia de a impiedica exercitiul liber si efectele juridice ale posesiei. Actiunea posesorie in complangere prezinta o varietate a sa si anume actiunea in interzicerea lucrarilor noi, prin aceasta intelegandu-se faptul ca un posesor poate introduce o astfel de actiune posesorie contra unui tert care, prin construirea unui imobil pe un teren invecinat poate produce tulburarea posesiei. Acest tip de actiune in complangere trebuie introdusa inainte ca tulburarea sa se fi produs deci are ca scop inlaturarea sau oprirea unei tulburari viitoare.

III.1.2 Actiunea in reintegrare Actiunea in reintegrare apara pe posesorul a carui posesie a fost tulburata prin violenta sau care a fost deposedat prin violenta dar numai daca in momentul in care a avut loc tulburarea sau deposedarea prin violenta posesia nu se fonda si nu era mentinuta prin violenta. In cazul introducerii actiunii in reintegrare se cere a fi indeplinita numai conditia art. 674, alin. 2 C. pr. Civ. si anume aceea de a nu fi trecut un an de la deposedare sau tulburare. Datorita avantajelor pe care le prezinta aceste actiuni posesorii si datorita faptului ca hotararile date in posesoriu nu au autoritate de lucru judecat in petitoriu aceste actiuni posesorii20

Ibidem.Pagina 14 din 70


pot fi introduse si de catre proprietari si numai in cazul in care au pierdut actiunea posesorie pot introduce o actiune petitorie.

III.2. Apararea dreptului de proprietate prin mijloace specifice. In categoria mijloacelor specifice, directe de aparare a dreptului de proprietate intra acele actiuni care se bazeaza pe dreptul de proprietate si pot fi definite ca fiind acele actiuni prin intermediul carora titularul unui drept de proprietate sau al altui drept real cere in instanta sa i se stabileasca acest drept. Aceste actiuni petitorii sunt dupa cum urmeaza: actiunea in granituire; actiunea negatorie; actiunea confesorie; actiunea in revendicare. III.2.1 Actiunea in granituire Conform art. 584 C. Civ. orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa, cheltuielile granituirii se vor face pe jumatate. Rezulta din textul art. 584 C.Civ. ca se impun pe de-o parte un drept subiectiv real si pe de alta parte o obligatie reala de a face (propter rem), reciproce, astfel ca orice titular al unui drept real asupra unui fond poate pretinde vecinului sau delimitarea prin marcaje exterioare a fondului propriu. Granituirea se poate realiza fie prin acordul partilor fie pe calea actiunii in justitie sub forma actiunii in granituire. Definim astfel actiunea in granituire ca fiind actiunea prina care reclamantul cere in instanta in cadrul unui proces determint, ca prin semne exterioare sa se traseze linia despartitoare dintre cele doua fonduri vecine. Despre actiunea in granituire s-a afirmat ca este o actiunre petitorie real-imobiliara avand un caracter imprescriptibil. Referitor la obiectul in granituire, in practica Tribunalului Judetean Suceava, s-a ridicat problema referitoare la natura hotararii pronuntate in cazul in care instanta fixeaza linia despartitoare dintre doua fonduri. In acest caz se pune intrebarea daca instanta prin demarcarea

Pagina 15 din 70


celor doua fonduri creaza un hotar in care caz hotararea ar fi una constitutive de drepturi sau reconstituie un hotar, situatie in care hotararea ar fi una declarativa de drepturi. Raspunsul s-a dat in sensul ca actiunea in granituire are ca obiect restabilirea hotarului real si in consecinta avem de-a face cu o hotarare declarativa de drepturi. In cadrul procesului ce are ca obiect actiunea in granituire calitatea procesual activa o poate detine: proprietarul, uzufructuarul, chiar posesorul fondului, actiunea putand fi indreptata impotriva titularului unui alt drept real (uzufructuar spre exemplu), impotriva chiriasului sau arendasului cu introducerea in cauza a proprietarului fondului. Intre coproprietarii aceluiasi fond este inadmisibil introducerea actiunii in granituire. III.2.2. Actiunea negatorie. Actiunea negatorie este acea actiune reala prin care reclamantul, titular al unui drept de proprietate al bunului cu privire la care exercita un drept real (ce constituie un dezmembrant al dreptului de proprietate) cere instantei sa stabileasca prin hotararea ce o va pronunta, ca paratul nu are un drept real usufruct, uz, abitatie, servitute sau superficie asupra bunului aflat in proprietatea sa si sa-l oblige sa inceteze exercitarea lui nelegitima. Ca si in cazul actiunii in granituire putem afirma ca actiunea negatorie este o actiune reala petitorie si imprescriptibila. III.2.3. Actiunea confesorie Aceasta actiune este o actiune reala prin intermediul careia se valorifica un drept de superficie, de uzufruct, de uz ori de abitatie sau servitute. De asemenea actiunea confesorie este o actiune petitorie, reala dar spre deosebire de actiunea in granituire si actiunea negatorie care sunt imprescriptibile, actiunea confesorie este prescriptibila in termen de 30 de ani.

Capitolul III ACTIUNEA IN REVENDICARE

SECTIUNEA I Notiunea de actiune in revendicarePagina 16 din 70


Cand se pune problema existentei si apararii unui drept real (a unui drept de proprietate) in cazul unui proprietar, desi actiunile posesorii prezinta unele avantaje, in special in ceea ce priveste sarcina probatiunii, principalul mijloc utilizat in apararea dreptului real ramane actiunea in revendicare. In ceea ce priveste actiunea in revendicare, aceasta nu are o definitie in Codul Civil si nici o dispozitie care s-o priveasca direct. Referire la actiunea in revendicare gasim in materia prescriptiei la art. 1909, alin. 2 Cod Civil potrivit caruia cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru poate sa-l revendice in curs de trei ani din ziua cand l-a pierdut sau i s-a furat. Cu toate acestea in literatura de specialitate21 actiunea in revendicare a fost definite ca fiind actiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat cere instantei sa i se stabileasca dreptul de proprietate asupra bunului si sa redobandeasca posesia lui de la cel care il stapaneste fara a fi proprietar. O definitie apropiata de cea a literaturii de specialitate intalnim si in cazul practicii judiciare unde in dec. civ. nr. 1063/1955 al Tribunalului Suprem se defineste actiunea in revendicare ca fiind actiunea prin care proprietarul neposesor reclama bunul de la posesorul neproprietar.22 Aceasta definitie a fost considerate oarecum inexacta23 deoarece titularul dreptului de proprietate se poate indrepta si impotriva detentorului precar. Deoarece din definitie reiese faptul ca obiectul actiunii in revendicare il prezinta bunuri individual determinate (mobile sau imobile) prin urmare nu este posibil ca acestea sa fie inlocuite de alte bunuri cu o valoare egala sau printr-o recompensa baneasca. Se poate cere insa prin intermediul actiunii in revendicare despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, care constituie un capat de cerere subsidiar revendicarii, instanta fiind obligata sa se pronunte asupra ambelor capete de cerere.24

Sectiunea a II-a Caracterele juridice ale actiunii in revendicare21

I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000; C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drept civil. Drepturi reale, 1997, p. 119. 22 T.S. dec. civ. nr. 1063/1955 in C.D. pe anul 1955, p. 42. 23 C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturile reale, Institulul European, Iasi, p. 122. 24 I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Actami, Bucuresti, 2000, p. 300.Pagina 17 din 70


Din definitia data actiunii in revendicare reies trasaturile ce caracterizeaza aceasta actiune: actiunea in revendicare este o actiune petitorie; actiunea in revendicare este o actiune reala; scopul acestei actiuni este restituirea lucrului.

II.1. Actiunea in revendicare este o actiune petitorie Asa cum reiese si din definitie, proprietarul cere in instanta sa i se stabileasca dreptul si sa redobandeasca posesia asupra bunului, actiunea in revendicare este o actiune petitorie deoarece pune in discutie existenta dreptului de proprietate in justitie. Temeiul juridic al acestei actiuni este deci dreptul de proprietate si in acest caz singurul in masura a intenta in justitie o actiune in revendicare este proprietarul bunului care se afla in posesie nelegitima a altei personae.25 In acest caz reclamantul este obligat sa faca dovada dreptului de proprietate in fata instantei de judecata. In acest sens Tribunalul Suprem26 arata ca In orice actiune privitoare la proprietatea sau folosinta unui bun, inainte de a se discuta dreptul paratului asupra bunului, trebuie sa se examineze calitatea reclamantului de a introduce actiunea. In cazul in care reclamantul nu este proprietarul bunului reclamat sau daca este in incapacitate de a face dovada titlului sau, instanta este obligata a respinge cererea reclamantului chiar si in situatia in care paratul se afla in culpa. Calitatea de proprietar este o conditie ceruta a exista atat in momentul introducerii cererii cat si pe parcursul procesului. Daca in decursul desfasurarii procesului reclamantul proprietar instraineaza bunul pierzandu-si in acest fel calitatea de proprietar in cauza va fi introdus noul proprietar.27

25

D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.130 26 Tribunalul Suprem dec. civ. nr. 1338/1958 in I. Mihuta, Al. Leviodax, Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anul 19521964, p.739. 27 T.S. dec. civ. nr.670/1961 pe anul 1961, p. 90.Pagina 18 din 70


II.2. Actiunea in revendicare este o actiune reala Actiunea in revendicare este o actiune reala deoarece se intemeiaza si apara dreptul de proprietate, acest drept care prin natura lui este un drept real impregnandu-i astfel si actiunii in revendicare acelasi caracter.28 Dreptul de proprietate fiind un drept opozabil erga omnes actiunea in revendicare poate fi introdusa impotriva oricarei persoane care incalca dreptul la proprietate al titularului.29

II.3. Actiunea in revendicare are drept scop restituirea lucrului Ce-a de a treia trasatura a actiunii in revendicare se refera la finalitatea ei si anume recuperarea bunului de catre proprietarul lipsit de posesia bunului sau de la neproprietarul posesor nelegitim al acestui bun. Daca in czul reclamantului se cere ca acesta sa faca in instanta dovada titlului sau, calitatea de proprietar fiind o conditie sine qua non pentru exercitarea calitatii procesual activa in cadrul procesolului, in cazul paratului aceasta nu poate avea calitatea pasiva de a sta in justitie decat in cazul in care este posesorul bunului ce reprezinta obiectul actiunii in revendicare. In cazul in care paratul pretinde ca el are calitatea de detentor el trebuie sa-i indice reclamantului pe cel in numele caruia detine bunul cu tiltu precar.30 Obiectul material al actiunii in revendicare il constituie numai bunurile individual determinate31, per a contrario actiunea in revendicare este inaplicabila in privinta bunurilor incorporale. Exceptie fac totusi de la aceasta regula titlurile la purtator.

Sectiunea a III-a Conditii de exercitare28

I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 700. 29 C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturile reale, Institutul European, Iasi, 1997, p.120. 30 D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p.132. 31 I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 300.Pagina 19 din 70


Actiunea in revendicare a fost conceputa de legiuitor ca un mijloc de aparare al unui drept exclusiv si determinat astfel ca singurul in masura a exercita actiunea in revendicare este proprietarul singular al bunului.32 Prin expresia titular al bunului si prin faptul ca s-a expus ideea conform careia obiectul actiunii in revendicare este un bun determinat s-au desprins urmatoarele concluzii: a. Un coindivizar sau un coproprietar nu poate revendica bunul indiviz mai inainte de infaptuirea partajului33, aceasta deoarece un coproprietar are un drept de proprietate determinat numai sub forma unei cote parti ideale, bunul in materialitatea sa fiind in proprietatea mai multor persoane. Inainte de efectuarea partajului, coindivizarul nu poate introduce actiunea in revendicare nici impotriva celorlalti coindivizari si nici nu poate intenta singur o actiune in revendicare impotriva unor terti pentru revendicarea bunului in materialitatea sa. Asa cum am mai aratat, in orice actiune instanta este obligata sa verifice calitatea partilor, iar in situatia in care s-ar constata faptul ca actiunea in revendicare este introdusa de un singur coproprietar, instanta este obligata sa respinga cererea ca fiind inadmisibila.34 In acest sens a fost si decizia Curtii de Apel Bucuresti35 care a respins ca nefondat recursul introdus de I.I.E.T. impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti. Prin actiunea inregistrata la 17 ianuarie 1995 reclanta I.I.E.T. a chemat in judecata pe paratii C.L.M.B. si S.C. C S.A. solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa-i oblige pe parati sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie cota indiviza de 1/3 din imobilul situat in Bucuresti, str. Dr. Babes, sector 5, compus din constructii si 198 m.p. teren. Prin sentinta civila nr. 1848/19 martie 1996 Judecatoria sectorului 5 Bucuresti a respins actiunea ca inadmisibila. Apelul declarat de reclamanta a fost, de asemenea, respins ca nefondat, prin decizia civila nr. 41/31 ianuarie 1997 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila. Impotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, sustinand ca hotararea se intemeiaza pe o greseala grava de fapt, decurgand dintr-o apreciere eronata a probelor.

32 33

M. N. Costin, Marile institutii de drept civil, Ed. Dacia, Cluj Napoca, p. 257. I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 301. 34 Ibidem. 35 Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a Civila, decizia nr. 285/1998 in C. Crisu Repertoriu. Datina si jurisprudenta, p. 870-871.Pagina 20 din 70


Recurenta sustine ca la data preluarii imobilului de catre stat, printr-o decizie data in 1959, ca efect al aplicarii dispozitiilor Decretului nr. 224/1961, imobilul nu apartine in intregime mamei sale, fata de care s-au aplicat dispozitiile acestui act normativ, ci ii apartinea si ei intr-o cota indiviza de 1/3. Acest fapt, sustine recurenta, o indreptateste sa revendice cota sa indiviza de 1/3 din imobil, preluata de stat fara titlu. Curtea de Apel respinge recursul, ca nefondat. Pentru a decide astfel, Curte de Apel retine ca scopul actiunii in revendicare il constituie recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului revendicat si readucerea lui in posesie, iar nu simpla recunoastere a unei cote ideale din bun. Asa fiind, in mod concret a retinut Tribunalul ca actiunea reclamantei nu poate fi primita in baza art.480 Cod civil, cu consecinta restituirii imobilului cel putin a apartamentului situat la parter, atata timp cat nu face dovada unui drept exclusiv asupra bunului revendicat. Actiunea in revendicare va fi respinsa, ca neintemeiata, reclamanta putand beneficia numai de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/199536. Ori de cate ori bunul revendicat este obiectul unui drept de proprietate comuna, actiune in revendicare a bunului trebuie introdusa de catre toti proprietarii ori pe baza imputernicirii date de catre toti acestia.37 b) In cazul sotilor se face distincitia dupa cum se revendica un bun mobil sau un bun imobil. In cazul bunurilor mobile, actiunea in revendicare poate fi introdusa numai de unul dintre soti deoarece se aplica prezumtia de mandat tacit, prezumtie ce nu mai functioneaza in cazul bunurilor immobile.38 Practica judiciara39 si unii autori40 sunt de parere ca actiunea in revendicare privind un bun comun al sotilor indiferent de faptul ca este bun mobil sau bun imobil, poate fi introdusa de un singur sot fiind un act de administrare. Referire la aceasta problema a revendicarii bunurilor commune ale sotilor face si un articol din revista Legalitatea Populara din 1956, unde, facandu-se vorbire despre actiunea in36

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a IV-a civila, decizia nr. 285/1998 in C. Crisu Repertoriu. Doctrina si Jurisprudenta, p. 780-871. 37 M.N. Costin, Marile institutii de drept civil, Ed. Dacia, Cluj Napoca, p. 258. 38 I. Filipescu Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Actami, Bucuresti, 2000, p.308. 39 T.S. dec. civ. nr.538/1973 in C.D. pe anul 1973. 40 C. Crisu, Principalele actiuni civile in justitie, Ed. Academiei, Bucuresti, 1984, p. 183.Pagina 21 din 70


revendicare a unui bun imobil, in speta un teren de 301 m de casa, se achieseaza la ideea conform careia, chiar daca a fost introdusa de unul dintre soti in calitatea sa de codevalmas, actiunea astfel intentata este admisibila in principiu deoarece apare ca un mijloc de conservare al unui bun comun si ca atare profita ambii soti si, potrivit dispozitiei art. 35 din Codul Familiei, sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile commune si dispun tot astfel de ele si daca unul dintre ei exercita singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. In ceea ce priveste revendicarea bunurilor immobile, unii autori41 sunt in sensul ca aceasta actiune trebuie introdusa de ambii soti deoarece nu mai functioneaza prezumtia de mandat tacit. c) Calitatea de mostenitor legitimeaza formularea actiunii in revendicare cu privire la bunurile succesorale indiferent de incetarea starii de indiviziune, actiunea in revendicare formulata de toti acestia in comun neputand fi respinsa pe motiv ca reclamntii nu si-au dovedit titlul de prorpietate care ar fi trebuit sa fie obtinut in cadrul partajului.42 In randul mostenitorilor sunt si mostenitorii ce accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. In aceasta situatie se impiedica confuziunea intre patrimoniul defunctului si al mostenitorilor beneficiar acestia pastrandu-si calitatea de a revendica in numele sau personal, immobile vandute de (?) fara ca tertul achizitor sa-i poata opune exceptia de garantie a evictiunii pe baza contractului de vanzare deoarece el nu se afla in situatia mostenitorului care a acceptat pur si simplu, garant pentru faptele autorului lor.43

Sectiunea a IV-a Calitatea de reclamant si calitatea de parat in materia actiunii in revendicare IV.1. Calitatea de reclamant Din cele aratate la sectiunea anterioara ale prezentului capitol se desprinde ideea ca actiunea in revemndicare poate fi promovata si in consecinta pot avea calitatea de reclamant: proprietarul exclusiv al bunului;41

I. Filipescu, Drept civil. Dreptul la proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 301 42 M. Dragomirescu, Revendicarea in dreptul roman, Bucuresti, 1936, p. 54. 43 M.N. Costin, Marile institutii de drept civil, Ed Dacia, Cluj Napoca, p. 258.Pagina 22 din 70


coproprietarii unui bun ca titulari ai dreptului de proprietate al bunului revendicat, fara ca acestia sa fi efectuat anterior partajul; dupa efectuarea partajului cel caruia i s-a atribuit bunul in proprietate exclusiva il poate revendica si de la fostul coproprietar44; calitate de reclamant o pot avea si mostenitorii fara a fi necesar ca acestia sa iasa din indiviziune. sotul (in cazul bunurilor mobile) sau sotii (in cazul bunurilor imobile), proprietari ai bunurilor revendicate, bunuri aflate in proprietatea comuna a sotilor45 actiunea in revendicare poate fi formulata si de creditorii chirografari pe calea actiunii oblice precum si de creditorii ipotecari46 In primele patru cazuri, calitatea de proprietar trebuie dovedita sub sanctiunea legii.

IV.2. Calitatea de parat in materia actiunii in revendicare In cadrul actiunii in revendicare imobiliara calitatea de parat o are posesorul neproprietar al bunului pe care reclamantul il revendica. Daca paratul afirma insa ca el detine bunul (lucrul) pentru altul, atunci el il va indica pe cel in numele caruia detine lucrul. Aratarea titularului se face printr-o cerere motivata si care va fi depusa odata cu intampinarea sau cel ami tarziu la prima zi de infatisare (art.64, art.65 Cod procedura civila)47 Daca bunul revendicat a fost instrainat de parat, cel care a cumparat se va substitui paratului in proces. In functie de unele imprejurari pot fi chemate in judecata si alte persoane printr-o interventie indirecta in temeiul art.49 Cod procedura civila procedura interventiei tertului sau in temeiul art. 60 Cod procedura civila chemarea in garantie48. Lipsa calitatii procesuale a uneia dintre parti face ca actiunea sa fie respinsa ca inadmisibila si fiind o exceptie de fond poate fi ridicata pe tot parcursul procesului4944 45

T.S. sectia civila, dec. nr. 2241/1972 in C.D. 1972, p. 84. T.S. sectia civila, dec. nr.1931/1972 in Repertoriu pe anii 1969-1975, p. 95. 46 C. Barsan, M. Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturile reale, Institutul European, Iasi, 1997, p. 119. 47 C. Crisu, Tratat de drept civil, Ed. Academiei, Bucuresti, p. 57. 48 Ibidem. 49 T.S. dec. civ. nr. 624/1955 in C.D. 1955, p. 50Pagina 23 din 70


Intr-o speta50, reclamantii C.T., R.O.,S.A., D.M., G.P., si M.B. au chemat in judecata pe paratul, primaria Orasului Campulung si R.A. Edilul Campulung, pentru ca sa se constate nulitatea absoluta a decretului de nationalizare nr. 92/1950, pozitia nr. 137, pe numele B.M. iar paratele sa fie obligate sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul situat in Campulung, str. Negru Voda nr. 166 si terenul de 318 mp. In motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca prin decretul nr. 92/1950 a fost nationalizat imobilul in litigiu, proprietatea autorului B.M., s-a aratat ca in mod gresit au fost aplicate prevederile actului normativ aratat, intrucat autorul facea parte din persoanele exceptate de la decretul de nationalizare, astfel incat acesta a fost abuziv aplicat. In baza probelor administrate, Judecatoria Campulung a respins actiunea, retinand ca, in cauza s-a facut dovada ca imobilul a fost trecut in patrimoniul statului pe baza unui titlu (Decretul nr.92/1950) astfel incat la data pronuntarii, respectiv 20 februarie 1996 a intrat in vigoare Legea nr. 112/1995 lege speciala in materie urmeaza ca reclamantii sa-si modifice dreptul in conformitate cu prevederile acesteia. S-a mai sustinut ca apararile reclamantilor conform carora actiunea a fost introdusa inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995, sunt lipsite de relevanta, avand in vedere ca potrivit art. 24 din acest act normativ, hotararile judecatoresti cu privire la astfel de imobile, ramase definitive si irevocabile, vor putea fi atacate cu recurs in anulare. Impotriva acestei sentinte, in termen legal, au formulat apel reclamantele, criticand-o pentru nelegalitatea ei si netemeinicie in sensul ca instanta de fond a interpretat gresit dispozitiile acesteia, instantele de fond nefiind competente sa solutioneze situatiile in care aplicarea Decretului 92/1950 s-a facut abuziv. Intr-o alta critica s-a aratat ca procesul a fost solutionat fara ca instanta sa verifice calitatea procesuala pasiva a Primariei Orasului Campulung, care nu are personalitate juridica, avand in vedere dispozitiile Legii nr. 69/1991. Avand in vedere criticile formulate urmeaza a se analiza cu precadere cea legata de verificarea calitatii procesual pasive a paratului Primaria Orasului Campulung. Potrivit dispozitiilor art. 4,5, 42 si 115 din Legea nr.69/199151 dreptul de administrare a patrimoniului unitatilor teritorial administrative revine consiliilor locale orasenesti si judetene, asa incat Primaria Orasului Campulung nu poate avea calitatea posesorala pasiva in cauza. De altfel, Legea nr. 69/1991 reglementeaza numai institutia primarului nu si a primariei.

50 51

Tribunalul Judetean Arges, dec. civ. nr.17 din 07.01.1997, dosar nr.2307 pe anul 1996 Tribunalul Judetean Arges, dec. civ. nr. 17 din 7 ian. 1997, dosar nr. 2307 pe anul 1996.Pagina 24 din 70


In consecinta, exceptia privitoare la lipsa calitatii procesuale pasive este o exceptie de fond absoluta ce poate fi invocata in orice stare a pricinii, nu numai de partea interesata, dar chiar si de catre instanta din oficiu. Pentru aceste considerente, urmeaza a se constata solutionarea cauzei s-a facut fara citarea autoritatii administrative care are in administrare imobilul in litigiu, fapt ce atrage aplicarea dispozitiilor artr. 297 Cod procedura civila. In consecinta, apelul va fi admis, sentinta desfiintata iar cauza sa fie trimisa spre rejudecare la aceeasi instanta, care va avea in vedere si celelalte motive de apel avandu-se astfel in vedere dispozitiile art.279 Cod procedura civila.52 In cazul bunurilor mobile calitatea procesual pasiva ii revine hotului, gasitorului sau tertului dobanditor de rea credinta, dupa caz53.

Sectiunea a V-a Regimul juridic al actiunii in revendicare Referindu-se la regimul juridic al actiunii in revendicare, practica judiciara si literatura de specialitate au tratat aceasta institutie dupa cum a fost vorba despre revendicarea unui bun proprietate privata sau despre revendicarea unui bun proprietate publica. Deoarece bunurile proprietate publica sunt imprescriptibile atat extinctiv cat si achizitiv, se vorbeste despre un regim de drept comun al actiunii in revendicare pentru bunurile proprietate privata indiferent de titular si despre un regim special, derogatoriu pentru actiunea in revendicare a bunurilor proprietate publica. Desi exista un regim juridic comun in privinta bunurilor proprietate privata, trebuie sa se faca o distinctie cand este vorba despre revendicarea unui bun mobil sau despre revendicarea unui bun imobil. In timp ce despre revendicarea bunurilor mobile Codul Civil face referire in art. 19091910 determinand astfel un regim juridic diferentiat de cel al bunurilor imobile despre a caror revendicare Codul Civil nu face nici o referire.54

52 53

Ibidem. I. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 315. 54 Ibidem.Pagina 25 din 70


Aspecte de practica judiciara 1. Proprietate indiviza. Revendicarea bunului indiviz de catre proprietarul coindivizar inainte de efectuarea partajului. Indivizibilitate55. A.M., casatorita P, domiciliata in comuna Doftana, satul Larga, judetul Bacau, a chemat in judecata in baza art. 480 si urm. C. Civ pe sotii Z. si E.F., domiciliati in aceeasi localitate cerand sa fie obligati sa-i lase in deplina proprietate si posesie suprafata de circa 2 prajini de teren loc de casa, situat in vatra satului mai sus aratat. Reclamanta a sustinut ca portiunea revendicata face parte din acelasi corp de teren care a apartinut lui C.M. si care i-a vandut reclamantei cu act autentic in anul 1961 o suprafata de 67 prajini, iar lui M.V. si paratului cate o portiune fiecaruia. Toti cumparatorii au ca limita a terenului cumparat drumul satului, astfel ca vecinii reclamantei sunt P. si paratul. Cu toate acestea, a sustinut reclamanta, paratul cu de la sine putere, pentru a-si mari suprafata de teren catre strada, a ocupat suprafata revendicata si i-a lasat ei in fundul gradinii, o alta suprafata de teren, fara sa fi existat intre ei, in prealabil, vreo intelegere sau un alt temei legal. Ca urmare a acestui fapt, a conchis reclamnta, in prezent terenul ei nu se mai invecineaza la N cu paratul ci si cu G.A., ceea ce nu corespunde cu actul ei de proprietate, potrivit caruia terenul ei trebuie sa se invecineze pe toata lungimea numai cu terenului paratului. Judecatoria Gheorghe Gheorghiu Dej, prin sentinta civila nr. 1313 din 19 aprilie 1971, a respins actiunea ca nefondata. Instanta a sustinut ca, in adevar, partile din proces au dobandit proprietatea terenurilor de la C.M., revendicandu-i reclamantei suprafata de 7 prajini iar paratilor 3 prajini, ca urmare a faptului ca actul de vanzare-cumparare incheiat intre acestia si C.M. si prin care s-a prevazut ca ei au cumparat de la acesta 10 prajini de teren a fost anulat partial prin sentinta civila nr. 16 din 4 ianuarie 1961, pronuntata de fostul Tribunal popular al raionului Targu Ocna, dupa care reclamanta a cumparat cele 7 prajini de teren fara sa se fi facut insa delimitarea acestora. Prin sentinta aratata, nu se delimiteaza, a retinut instanta, vecinii, ci numai locul pe care se alfa constructiile facute de parati si care s-au edificat dupa ce s-a anulat actul de vanzare-cumparare, asa cum s-a aratat.55

Decizia sectiei civile nr. 2241 din 24 noiembrie 1972 in culegerea de dec. civ. pe anul 1972.Pagina 26 din 70


Tribunalul Judetean Bacau, sectia civila, prin decizia nr. 838, din 13 august 1971, a admis recursul reclamantei, a modificat sentinta mai sus aratata, a admis actiunea si i-a obligat pe parati sa-i lase reclamantei in proprietate si posesie terenul indicat. In expertiza efectuata de expertul M. Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta judeteana a retinut ca paratii, cu de la sine putere, au ocupat portiunea de teren aratata in plansa intocmita de expertul M., ca au construit grajdul in timpul procesului, iar casa dupa anularea partiala a actului de vanzare-cumparare si ca au incalcat linia de hotar intre cele doua proprietati, asa cum a fost stabilita de expert, construind grajdul peste aceasta linie. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs extraordinar ministrul justitiei, sustinand ca este pronuntata cu incalcarea esentiala a legii. Se critica solutia pronuntata in cauza pe considerentul ca esta data cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la promovarea actiunii in revendicare, intrucat in lipsa unui partaj intre coproprietarii din speta, actiunea in revendicare nu putea fi admisa, ci respinsa ca inadmisibila. Critica formulata este intemeiata. In principiu, atata timp cat dureaza starea de indiviziune, drepturile coproprietarilor asupra bunului respectiv fiind nedeterminate, ei nu pot sa pretinda un drept exclusiv asupra partilor ce li se cuvin, decat numai dupa infaptuirea partajului, cand fiecare va primi in exclusiva sa proprietate partea ce i se cuvine. De aici rezulta ca un coindivizar nu poate revendica un bun indiviz mai inainte de infaptuirea partajului, deoarece actiunea in revendicare presupune un drept exclusiv si determinat, drept pe care nu-l poate avea nici un coindivizar decat prin efectul partajului. In speta, asa cum s-a aratat in rezumarea lucrarilor din dosar, reclamanta ca si paratii au cumparat portiunile lor de teren de la aceeasi vanzatoare, fara sa fi fost pusi in posesie asupra portiunii fiecaruia, cu ocazia cumpararii sau ulterior, printr-un partaj conventional sau judiciar. In atare situatie, neputandu-se retine existenta unor drepturi excluzive si determinate in ce priveste una sau alta din parcelele partilor, actiunea in revendicare nu se putea promova, ea fiind, in astfel de imprejurari, inadmisibila. 2. Actiunea in revendicare introdusa de un singur sot. Inadmisibilitate.56

56

F. Ciutacu, dec. civ. nr. reale, Ed. All, Bucuresti, 1998.

in Culegere de spete. Dreptul de proprietate si alte drepturi

Pagina 27 din 70


In actiunea in revendicare, reclamantul este dator sa dovedeasca faptul ca el este proprietarul bunului revendicat si ca acest bun este detinut pe nedrept de parat (art.480, 644 Cod Civil). Tribunalul Racari, prin sentinta civila nr.1488/1955, a admis actiunea intentata de reclamantul P.I. impotriva paratului S.T., pe care l-a obligat sa lase reclamantului in deplina proprietate o suprafata de 301 mp loc de casa. Impotriva acestei sentinte s-a facut recurs de catre parat, care a fost respins de tribunalul regional ca nefondat, pentru urmatoarele motive: Proprietari asupra terenului revendicat erau reclamantul si sotia sa, pe baza unui act autentic. Actiunea in revendicare, insa, a fost introdusa numai de catre reclamant, iar nu si de sotia acestuia. Desi reclamantul nu era singurul proprietar, actiunea in revendicare asupra unui bun comun - de care au fost deposedati soti proprietari in devalmasie apare ca un mijloc de conservare a bunului comun si ca atare profitor fiecarui proprietar. Prin urmare, o asemenea actiune intentata de catre un coproprietar este admisibila in principiu, cu atat mai mult cu cat, potrivit dispozotiilor art.35 C. Fam., sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele; daca unul din ei exercita singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. Singura exceptie este privitoare la instrainarea sau grevarea terenurilor sau a constructiilor ce fac parte din bunurile mobile si care nu se pot face de un singur sot, fiind necesar si consimtamantul expres al celuilalt sot, aceasta exceptie insa nu se aplica in cazul actiunii in revendicare. Pe de alta parte, actiunea in revendicare executandu-se pe baza dreptului de proprietate, reclamantul nu este obligat de lege sa faca alte dovezi decat ca el este proprietarul obiectului revendicat si ca acesta este posedat de paratul de la care il revendica.

Capitolul IV REVENDICAREA BUNURILOR IMOBILE

SECTIUNEA I Aspecte generale

Pagina 28 din 70


Analiza regimului juridic al revendicarii dreptului de proprietate asupra imobilelor, potrivit reglementarilor Codului Civi, face necesara enuntarea a doua reguli: proba dreptului de proprietate este in sarcina reclamantului care pretinde ca este proprietarul imobilului in litigiu si actiunea in revendicare are caracter imprescriptibil.57 Referitor la aspectele ce privesc revendicarea imobilelor unii autori58 deosebesc trei aspecte ale problemei si anume: proba dreptului de proprietate; imprescriptibilitatea actiunii; efectele revendicarii. Sectiunea a II-a Proba dreptului de proprietate II.1. Precizari prealabile Dovada dreptului de proprietate se face la fel si in alte situatii decat revendicarea, de exemplu, pentru obtinerea de daune aduse imobilului proprietatea reclamantului. Regulile privind proba dreptului de proprietate se aplica prin asemanare si la celelalte drepturi reale.59

II.2. Sarcina probei Temeiul juridic al actiunii in revendicare il constituie dreptul de proprietate pe baza caruia proprietarul poate cere restituirea bunului, ce reprezinta obiectul dreptului sau de proprietate, de la posesorul care-l detine nelegitim. Referitor la sarcina probei atat teoria cat si practica judiciara a stabilit ca principiul enuntat in art. 1169 din Codul Civil, actori incubit probatio, potrivit caruia cel ce face o prpunere in fata instantei trebuie sa o dovedeasca este de aplicatie generala.6057

L Pop, Dreptul de proprietate si dezmambramintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 281. 58 I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 302. 59 Ibidem. 60 D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 133.Pagina 29 din 70


Aceasta presupune faptul ca reclamantul trebuie sa dovedeasca dreptul sau de proprietate asupra bunului obiect material al actiunii in revendicare. Instantele de judecata s-au pronuntat si ele in sensul ca, cu ocazia solutionarii actiunii in revendicare este necesar ca reclamantul sa faca dovada prententiilor sale, in caz contrar actiunea neputand fi admisa.61 Astfel, in timp ce reclamantul etse tinut a-si dovedi pretentiile, paratul posesor beneficiaza de o situatie comoda pur pasiva, de asteptare, in favoarea lui sperand o prezumtie de proprietate dedusa din simplul fapt al posesiei. El este dupa cum s-a spus un beatus posidens.62

II.3. Dificultati in proba proprietatii. Reclamantul urmeaza a face dovada dreptului sau de proprietate in mod diferit dupa cum acesta rezulta dintr-un fapt juridic sau dintr-un act juridic. In primul caz, fiind vorba despre un fapt juridic, dovada se poate face cu orice mijloc de proba. In cazul actelor juridice, daca valoarea litigiului depaseste 250 de lei, dovada se face numai cu act scris.63 Pentru dovedirea dreptului sau de proprietate asupra bunului reclamantul trebuie sa faca fie dovada unui mod originar de dobandire a dreptului de proprietate cum ar fi uzucapiunea sau accesiunea, caz in care dovada sa va fi absoluta, fie isi dovedeste dreptul de proprietate prin titlu, caz in care dovada dreptului sau ar fi relativa.64 In cazul titlurilor doveditoare insa exista unele neajunsuri care provin din urmatoarele motive: in unele cazuri, cu deosebire in trecut nu s-au reclamat inscrisuri doveditoare de transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului; in numeroase situatii inscrisurile nu sunt insotite de planuri topografice pentru delimitarea imobilului dobandit;61 62

T.S. Cod Civ., de. Nr.95/1961 in C.D. pe anul 1961. p. 335. C. Barsan, C. Statescu, Dreptul civil. Drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1992. p.196. 63 I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 303. 64 D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.135Pagina 30 din 70


in cazul in care reclamantul isi dovedeste dreptul sau de proprietate printr-un tiltu el trebuie sa provina de la adevaratul proprietar pentru a putea face dovada deplina a dreptului sau.65 Aceasta inseamna ca inscrisul prezentat pentru dovada trebuie completat cu dovada ca toti autorii anteriori care au instrainat bunul au fost ei insisi proprietari deoarece numai in acest fel ultimul act este considerat pe deplin valabil. O astfel de proba este imposibil de ralizat si poarta numele de probatio diabolica. O alta insuficienta a probei cu inscrisuri decurge in sistemul legislatiei naostre din principiul relativitaii actelor juridice. Este cunoscut ca actele produc efecte numai intre partile care le-au incheiat, aceste acte nefiind opozabile tertilor. Daca reclamantul, care pretinde ca este proprietar, va prezenta paratului posesor un inscris constatator al actului translativ de proprietate privind bunul revendicat, paratul va putea sa-i raspunda ca acel act nu-i este opozabil fiind un res inter alias acta.66 Totusi se poate observa ca actul juric, de exemplu contractul, este un mod de dobandire a dreptului de proprietate si a altor drepturi reale, dobanditorul invocand acest act pentru a-si dovedi dreptul care odata dobandit devine opozabil erga omnes. Pentru a inlatura neconcordanta intre caracterul relativ al efectelor conventiilor translative de proprietate si caracterul absolut al dreptului de proprietate, legea reglementeaza publicitatea drepturilor reale. Astfel, potrivit Legii nr. 7/1996 inscrierea in cartea funciara cu regim juridic actual, are efect de opozabilitate fata de terti de la data inregistrarii. In unele cazuri, dreptul de proprietate si alte drepturi reale sunt opozabile fata de terti fara inscrieri in cartea funciara.67 In sistemul de carte funciara actiunea in revendicare primeste aplicare numai in urmatoarele cazuri: atunci cand dreptul de proprietate se dobandeste in deplinatatea lui chiar fara o prealabila inscriere in cartea funciara; o astfel de situatie se intalneste in materie succesorala, cand mostenitorul adevarat poate sa revendice bunurile aflate in posesia nelegitima a unui mostenitor aparent;

65

I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 303. 66 C. Barsan, C. Statescu, Drept civil. Drepturi reale, Bucuresti, 1992, p.197 67 I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 304.Pagina 31 din 70


in cazurile in care legea permite sa se ceara, pe cale de prestatie tabulara, inscrierea dreptului de proprietate chiar si impotriva unui tert dobanditor al carui drept a fost intabulat in cartea funciara.68 cand revendicant este statul, iar bunul se afla in posesia nelegitima a altuia. Referitor la cele aratate, literatura judiciara si practica judiciara considera ca reclamantul in revendicare poate avea castig de cauza in actiunea sa numai cand va reusi sa faca dovada pe deplin si absolut a dreptului sau de proprietate, ci si atunci cand va crea in favoarea sa a probabilitatii ca dreptul revendicat ii apartine.69 S-a admis ca dovada dreptului de proprietate se face potrivit urmatoarelor regului: tiltul de proprietate poate fi folosit in actiunea de revendicare, devenind comun partilor. Titlul de proprietate poate fi oirce act juridic prin care se recunoaste existenta dreptului de proprietate; titlul de proprietate este opozabil erga omnes datoriat caracterului de opozabilitate generala (absoluta) a dreptului de proprietate; posesia cea mai bine caracterizata este determinanta.

II.4. Principii de dovada si situatii de distins Pentru atenuarea dificultatilor legate de proba dreptului de proprietate, practica judiciara a stabilit cateva reguli, de care este bine sa se tina seama de la caz la caz, in rezolvarea diferitelor litigii. 1) Astfel, in situatia in care atat revendicantul cat si paratul, invoca fiecare cate un titlu de proprietate, acestea pot sa emane de la acelasi autor sau de la autori diferiti. Daca inscrisurile provin de la acelasi autor are castig de cauza cel care a transcris mai intai in situatia in care tilturile respective trebuiau transcrise pentru a le face opozabile tertilor (art.712 Cod pr. Civila). Fac exceptie de la aceasta regula cazurile cad se constata frauda sau reaua-credinta. In cazul cand ambele titluri sunt testamente, solutia va fi contrara, in sensul ca se va da prioritate tiltului acelei parti care invoca testamentul cel mai recent, deoarece in materia succesiunii testamentare, ultimul testament revoca testamentele anterioare.7068

C. Turianu, Discutii in legatura cu forta juridica a adeverintei de proprietate, in Dreptul nr. 8/1993, p. 42-43. 69 D. Lupulescu Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 138.Pagina 32 din 70


In cazul in care nici reclamantul si nici paratul nu a transcris, castiga cel cu tiltul care are data mai veche. B) Daca titlurile provin de la autori diferiti, s-au propus mai multe solutii.71 castiga paratul deoarece se afla in posesia lucrului in pari causa melior est causa possidendis. castiga cel care are titlul cu data cea mai veche. cea mai rationala propunere este aceea de a se compara intre ele drepturile autorilor de la care provin cele 2 tilturi: are castig de cauza cel care a dobandit de la autorul al carui drept este preferabil. Este aplicatia principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet. De asemenea, se sustine si ideea ca are castig de cauza cel cu tiltul mai vechi, cu conditia ca si posesia sa fie mai bine caracterizata. Sarcina probei ca autorul sau a avut un drept preferabil revine reclamantului. Daca nu reuseste, se aplica prima solutie in pari causa melior est causa possidendis. 2. Numai o parte produce titlu privind proprietatea lucrului revendicat. daca paratul are titlu, actiunea reclamantului se respinge. daca reclamantul este cel care are titlu de proprietate exista conflict intre titlu si posesie dar se acorda preferinta reclamantului cu conditia ca titlul sa nu emane de la el insusi, iar data tiltului sa fie anterioara posesiei paratului.72 Aceasta deoarece in mod fresc, atunci cand se redacteaza titlul, bunul imobil ce formeaza obiectul transmiterii catre reclamant se afla in posesia instrainatorului. Daca se afla in posesia unui tert, viitor parat in procesul de revendicare, dobanditorul trebuie sa se intrebe de ce acel bun este la tert si nu la instrainator, adica cel cu care el incheie un act juridic ce constituie titlul de proprietate, in acceptiunea ca se da acestei notiuni atunci cand este vorba despre revendicarea imobiliara73. 3. Nici una din parti nu are titlu si nici nu poate invoca dobandirea prin uzucapiune sau ocupatiune a lucrului. In aceasta situatie s-ar impune respingerea actiunii introdusa de reclamant pe baza principiului in pari causa melior est causa possidendis.70

D. Lupulescu Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 138. 71 I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 306. 72 C. Barsan, M.Gaita, M.M. Pivniceru, Drept civil. Drepturi reale, Institutul European, Iasi, 1997, p. 127. 73 IbidemPagina 33 din 70


Solutia nu se impune automat ci se compara cele doua posesii: a reclamantului si a paratului. Are castig de cauza cel cu posesia mai caracterizata: cel care are posesia de buna credinta fata de cea de rea credinta; cel care are posesia neviciata fata de cea viciata; cel; care are posesia intemeiata pe un titlu fata de cea fara un tiltu la origine. Daca reclamantul face dovada ca posesia lui este anterioara fata de cea a paratului si mai caracterizata va avea castig de cauza.74

II.5. Ce se intelege prin titlu ? In practica judecatoreasca s-a precizat ca prin titlu trebuie sa se inteleaga nu numai tilturi translative de proprietate dar si cele declarative cum ar fi o hotarare judecatoreasca, un act de partaj, o tranzactie.75 S-a pus intrebarea daca invocarea de catre o parte a unui tiltu provenit de la o alta persoana decat cea cu care se afla in conflict nu prezinta o abatere de la principiul relativitatii actelor juridice instituit prin art. 973 Cod Civil ? Raspunsul este negativ, deoarece opunerea adversarului a unui titlu de proprietate, nu inseamna ca se invoca caracterul absolut al titlului, ci se invoca o prezumtie de proprietate in favoarea sa, rezultand din existenta titlului. Cealalta parte poate rasturna aceasta prezumtie invocand o prezumtie mai puternica si contrara de exemplu, pe un titlu anterior celui al adversarului.76 Dupa adoptarea Legii nr.18/1991, in literatura si practica judiciara s-au ridicat unele probleme in legatura cu dovada dreptului de proprietate in cazul terenurilor ce au facut obiect al constituirii sau reconstituirii acestui drept conform procedurii stabilite de lege. S-a statuat ca hotararea judecatoreasca data in temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991 nu constituie titlu de proprietate77, pentru ca in cadrul procedurii de aplicare a acestei legi, controlul instantei aspura hotararii Comisiei Judetene de stabilire a dreptului de proprietate se limiteaza exclusiv la aplicarea dispozitiilor imperative ale acestei legi privitoare la dreptul de a

74

I Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 306. 75 C.Barsan, C. Statescu Drept civil. Drepturi reale, Bucuresti, 1992, p.198 76 I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 306. 77 T.S. dec. civ. nr.718/1994 in C.D. pe anul 1999, p.20Pagina 34 din 70


obtine titlul de proprietate, la intinderea suprafetei de teren cuvenite solicitantului si daca este cazul la exercitarea restrangerii acestei suprafete potrivit legii. Opinii diferite s-au exprimat si cu privire la caracterul adeverintelor de proprietate eliberate in temeiul Legii nr.18/1991 si efectele lor. Unii autori78 sustin ca adeverintele de proprietate sunt acte provizorii, supuse revocarii si ca admiterea actiunii in revendicarea terenurilor ce au facut obiectul de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate conform procedurii prevazute de Legea nr.18/1991 este conditionata de existenta titlului de proprietate emis in conformitate cu Legea fondului funciar. Astfel s-a stabilit ca dreptul de proprietate se face potrivit art. 8, alin.3 din Legea nr.18/1991 prin eliberarea unui titlu de proprietate emis de Comisia Judeteana de aplicare a Legii fondului funciar dupa modelul aratat la anexa 27 prevazuta la art.35 al Regulamentului aprobat prin H.G. 131/1991 S-a mai spus ca adeverinta de proprietate excede conditiilor legale si deci producerea ei intr-un proces de revendicare este fara efecte juridice deoarece daca instanta de judecata ar admite ca proba o adeverinta de proprietate si ar constitui sau reconstitui pe baza acesteia un drept subiectiv s-ar substitui organelor de eliberare a titlurilor de proprietate prevazut de Legea nr. 18/1991 ceea ce ar fi nejuridic si inadmisibil.79 In acelasi sens s-a aratat ca:80 1. Legea nr. 18/1991 nu prevede in cadrul procedurii speciale de stabilira a dreptului de proprietate privata a terenurilor o faza interemediara, anterioara emiterii titlurilor de proprietate potrivit careia pe baza eliberarii unor adeverinte provizorii de proprietate sa fie stabilit dreptul de proprietate al petitionarilor. 2. In temeiul adeverintelor de proprietate nu se poate trece la punerea in posesie in cadrul operatiilor de delimitare a zonelor teritoriale si de parcelare pe proprietari, aceasta si pe motivul ca in felul acesta adeverintele respective ar capata chiar caracterul unor adevarate titluri de proprietate, fara ca ele sa fie emise sau semnate de organele si persoanele competente potrivit legii ceea ce este inadmisibil.

78

P. Perju, Discutii asupra unor probleme controversate de drept procesual civil si drept civil, in Dreptul nr. 10-11/1995, p. 56 si Corneliu Turianu, Discutii in legatura cu forta juridica a adeverintelor de proprietate, in Dreptul nr.8/1993, p. 42-43. 79 P. Perju, Discutii asupra unor probleme controversate de drept procesual civil si drept civil. 80 C. Turianu, Discutii in legatura cu forta juridica a adeverintelor de proprietate in Dreptul nr.8/1993, p. 42-43.Pagina 35 din 70


Insasi caracterizarea data acestor adeverinte de proprietate ca act de proprietate provizoriu, pune in evidenta faptul ca adeverintele de proprietate nu sunt acte administrative irevocabile ci ca sunt niste acte provizorii supuse revocarii sau modificarii. In concluzie, faptul ca adeverinta de roprietate este un act emis in afara procedurii prevazute de Legea nr. 18/1991 aceasta este nelegala si deci nu produce efecte juridice, iar persoanele care l-au obtinut nu au decat titlul de posesori si nu de proprietari.81 O alta opinie in legatura cu adeverintele de proprietate este aceea ca inlocuiesc provizoriu titlul de proprietate prin urmare sunt supuse aceluiasi regim juridic si au aceeasi forta juridica cu cea a titlurilor de proprietate.82 Explicatia data de unii autori83 este in sensul ca emiterea de titluri de proprietate si punerea in posesie sunt operatiuni ce necesita o perioada lunga de timp, asa incat pentru atenuarea unor tensiuni sociale generate de starea de incertitudine, s-a ivit necesitatea eliberarii unor adeverinte provizorii de proprietate, care, desi nu sunt prevazute de procedura speciala a Legii nr.18/1991, sunt niste perfecte substitute ale titlurilor de proprietate conferind toate prerogativele ce deriva din aceasta situatie juridica potrivit dispozitiilor art.480 Cod Civil. Eliberarea adeverintelor care constituie dovada dreptului de proprietate reproduce actul final al activitatii de jurisdictie al comisiilor pentru aplicarea Legii nr.18/1991 in care scop au fost infiintate. Nerecunoasterea valorii juridice a acestor adeverinte ar insemna ca infiintarea comisiilor s-a facut fara nici un sens. Si in practica judiciara cu deplin temei s-a aratat ca reclamantului i s-au eliberat adeverinte de proprietate de catre comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, chiar daca nu a fost pus in posesie prin proces verbal, din moment ce terenul proprietatea acestuia este identificat in conditiile art.8, 11 din Legea nr.18/1991 adeverinta ii confera titlu de proprietate cu toate prerogativele ce decurg din acestea potrivit art.480 din Codul civil84. Referitor la faptul ca aceste adeverinte pot fi modificate sau revocate s-au adus unele argumente in sens contrar85

81 82

Ibidem. C. Barsan, M Gaita, M.M. Pivniceru, Drepturi reale Institutul European, Iasi, 1997, p. 125. 83 V. Patulea, Despre forta juridica a adeverintelor de proprietate, Dreptul nr. 12/1995. 84 Ghe. Dobrican, Valoarea juridica a adeverintelor de proprietate de comisiile pentru aplicarea Legii nr.18/1991 in Dreptul nr. 7/1994. 85 A. Trailescu, Despre valoarea juridica a adeverintelor de proprietate in Dreptul nr. 8/1993.Pagina 36 din 70


1. Unul din aceste argumente este desprins chiar din art. 11 din Legea nr. 18/1991, potrivit caruia comisia judeteana care a emis titlul, il va modifica, inlocui sau desfiinta dupa caz numai in baza hotararii judecatoresti. In ceea ce priveste adeverintele de proprietate, deoarece sunt considerate a fi acte doveditoare ce substituie pentru o perioada determinata titlul de proprietate, este supusa aceluiasi regim adica nu mai poate fi modificata sau anulata decat in baza unei hotarari judecatoresti. 2. Un alt argument ar fi acela ca hotararea comisiei judetene prin care s-a stabilit dreptul de proprietate privata asupra terenurilor este un act administrativ irevocabil deoarece a dat nastere unui drept subiectiv garantat. 3. De asemenea se argumenteaza in sensul ca, comisia judeteana nu-si poate invoca propria culpa pentru a reveni asupra propriilor hotarari prin care a stabilit dreptul de proprietate asupra unei suprafete de teren. 4. Revenirea asupra hotararilor adoptate este contrara si scopul legii care a prevazut un termen limita (de 90 de zile) pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor. 5. Un ultim argument ar fi acela ca exista posibilitatea actiunii in anulare, a unui titlu de proprietate emis cu incalcarea esentiala a legii, nulitatea putand fi invocata de orice persoana interesata. Totusi, s-a admis ca aceste adeverinte pot fi desfiintate sau modificate pentru dol, frauda sau incalcarea unor dispozitii legale imperative, situatii care sunt de competenta instantei de contencios administrativ.86

Sectiunea a III-a Imprescriptibilitatea actiunii in revendicare a imobilelor III.1. Principiul Problema prescriptiei actiunii in revendicare a fost dezbatuta atat de literatura de specialitate cat si de practica judiciara in mod unanim ajungandu-se la concluzia ca actiunea in revendicare imobiliara este imprescriptibila.86

IbidemPagina 37 din 70


In acest sens instanta suprema a decis ca, oricat ar dura pasivitatea proprietarului, acesta nu este decazut din dreptul de revendicare, chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani fara a-l exercita87. Potrivit art. 1890, Cod civil, orice drept la actiune este supus prescriptiei extinctive, iar termenul general de prescriptie este de 30 de ani.88 In legatura cu aceste dispozitii ale Codului Civil se ridica intrebarea daca ele se aplica sau nu actiunii in revendicare avand ca obiect bunuri imobile. Atata timp cat in art. 22 din Decretul nr.167 din 1958 se prevede in mod expres ca dispozitiile sale nu se aplica dreptului la actiune privitoare la dreptul de proprietate, reglementarea acestui drept este supusa in continuare prevederilor Codului Civil. Dispozitiile art. 1890 Cod Civil nu sunt aplicabile actiunii in revendicare a imobilelor deoarece dreptul de proprietate pe care se bazeaza si de care este indivizibil legata actiunea in revendicare nu se stinge prin neuz oricat de indelungata ar fi starea de pasivitate a titularului sau.89 Aceasta inseamna ca titularul dreptului de proprietate poate introduce oricand actiunea in revendicare. Sub acest aspect ea este imprescriptibila. Regula se intemeiaza pe caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, actiunea in revendicare putandu-se stinge doar odata cu stingerea insusi a dreptului de proprietate. Cu aceste cuvinte, desi imprescriptibile extinctiv, actiunea in revendicare a imobilelor poate fi paralizata atunci cand posesorul actual a dobandit proprietatea prin uzucapiune in conditiile legii.90 III.2. Exceptia in ceea ce priveste imprescriptibilitatea actiunii in revendicare a imobilelor Prin derogare de la principiul imprescriptibilitatii actiunii in revendicare, in cazul vanzarii la licitatie publica a unui imobil supus urmaririi silite, acest bun nu mai poate fi revendicat de catre cel care se pretinde proprietar daca au trecut 5 ani de la executarea actului final al urmaririi silite care este ordonanta de adjudecare.9187 88

T.S. Sect. Civila dec. civ. nr. 539/1953 in CD pe anii 1952-1954, p. 43. I. Filipescu Dreptul de proprietate si alte drepturi reale,Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 308. 89 M.N.Costin, Marile institutii de drept civil, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982, p.259 90 L.Pop Dreptul de proprietrate si dezmembamintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000, p. 281. 91 I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 308.Pagina 38 din 70


Un alt caz de imprescriptibilitate a actiunii in revendicare este prevazut in art. 480 Cod Civil care se refera la avulsiune stabilind un termen de un an pentru revendicarea portiunii de pamant incorporata in terenul apartinand altui proprietar. III.3. Proprietatea se poate dobandi prin uzucapiune Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv a actiunii in revendicare poate fi paralizata daca posesorul actual invoca in favoarea sa dobandirea proprietatii prin uzucapiune de 30 de ani sau de la 10 la 20 de ani.92 In ceea ce priveste uzucapiunea de 30 de ani, ea este prevazuta in art. 1890 Cod Civil, care prevede doua conditii care trebuie indeplinite pentru a opera uzucapiunea de 30 de ani: sa existe o posesie de 30 de ani; posesia sa fie utila, continua, publica, si sub nume de proprietate. Posesorul poate fi de buna credinta sau de rea credinta sau fara si fara nici un titlu. La calcularea termenului de 30 de ani nu intra in calcul ziua de inceput a prescriptiei dar intra in calcul ziua de indeplinire a acestuia. Dupa cum s-a aratat posesia este conditia de baza a uzucapiunii si prin urmare, numai posesia continua, veridica, publica si sub nume de proprietate poate duce la dobandirea dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii. Din cele enuntate tragem concluzia ca posesia precara nu duce la uzucapiune. Astfel, chiriasul fiind detentor precar nu poate dobandi proprietatea prin uzucapiune cat timp exercita stapanire ca locatar si nu ca proprietar, dar daca acesta dovedeste ca de la o aumita data a folosit imobilul sau o parte a acestuia in mod constant, neintrerupt, netulburat si cu titlu de proprietate timp de 30 de ani, platind si impozitele, dobandeste dreptul de proprietate prin uzucapiune conform art. 1847 si 1890 Cod Civil. Mostenitorii aflati in stare de indiviziune stapanesc bunurile succesorale unii pentru altii cat timp se gasesc in stare de indiviziune astfel ca posesia lor are un caracter echivoc, o astfel de posesie neputand duce la dobandirea proprietatii prin uzucapiune. Exceptie se face atunci cand stapanirea de catre unul din mostenitori a bunului succesoral poate duce la dobandiea dreptului de proprietate prin uzucapiune, daca a intervenit o manifestare exterioara din partea lui care dovedeste ca a transformat posesia din comuna in exclusiva adica s-a produs o intervertire de fapt a posesiei.9392

C.Barsan, C. Statescu Drept civil. Drepturi reale, Bucuresti, 1992, p.199.Pagina 39 din 70


Intr-o speta94, reclamantii P.F., D.F. si M.S.P. au chemat in judecata la data de 22 mai 1972 pe V.M., solicitand partajarea averii ramasa de pe urma defunctului lor tata T.F. incetat din viata la 5 mai 1932. In motivarea actiunii reclamantii au aratat ca averea ramasa de pe urma defunctului se compune dintr-un imobil teren si constructii precum si o serie de bunuri mobile aflate in posesia paratei; totodata au solicitat obligarea paratei sa aduca la imparteala chiriilor incasate de la locatarii din imobil, chirii evaluate la circa 30.000 lei. Prin intampinare si cererea reconventionala depusa la dosar, parata a solicitat sa se constate ca ea a dobandit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra imobilului pe care il stapaneste din 1938 cu titlu de proprietar, iar in subsidiar a cerut sa se aiba in vedere ca in ultimii 30 de ani a platit singura impozitele si a facut imbunatatiri la imobil in valoare de 30.000 lei. Prin incheierea nr.2047 din 14 septembrie 1973 Tribunalul Suprem Sectia civila a dispus stramutarea judecarii cauzei de la Judecatoria Craiova la Judecatoria Alexandria. Aceasta din urma judecatorie, prin sentinta civila nr.381 din 5 martie 1974, a respins actiunea, cu motivarea, in esenta, ca bunurile ce formeaza obiectul actiunii in proprietatea paratei, dobandite prin uzucapiune. Recursul declarat de reclamanti impotriva acestei sentinte a fost admis de Tribunalul Judetean Teleorman, care, prin decizia civila nr.908 din 28 octombrie 1974, a casat sentinta si a retinut cauze pentru solutionarea in fond in prima instanta, motivand ca valoarea obiectului actiunii depaseste suma de 150.000 lei.95 Acelasi tribunal judetean, prin sentinta civila nr.5 din 18 martie 1975, a respins actiunea ca nefondata, obligand reclamantii sa plateasca paratei suma de 2300 lei cheltuieli de judecata. In motivarea solutiei instanta a retinut pe baza dispozitiilor martorilor propusi de parata si a actelor depuse de aceasta ca, incepand din anul 1938, cand s-a casatorit, parata a stapanit imobilul in litigiu in mod exclusiv, l-a administrat singura, incasand numai ea chiriile, l-a reparat si a platit impozitele. Prin recursul declarat, reclamantii critica sentinta sustinand ca instanta de fond in mod eronat a retinut ca parata a intervertit posesia, deoarece nu s-a dovedit aceasta fata de imprejurarea ca reclamantul P.F. a locuit in imobil pana in anul 1947 si ca in anul 1945 s-a pronuntat o hotarare de instituire a sechestrului judiciar, instanta era datoare sa constate ca93

I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 284. 94 Dec. civ. nr. 1903/1974 in C.D. pe anul 1975, p. 66-68. 95 IbidemPagina 40 din 70


pretinsa intervertire nu putea avea loc mai inainte de datele mentionate, iar de la aceste date si pana in anul 1972, cand s-a introdus actiunea de fata, nu au trecut 30 de ani, timp necesar pentru implinirea prescriptiei. Cu privire la recursul declarat in cauza, se constata urmatoarele: succesorii sunt presupusi a stapani bunul mostenit unii pentru ceilalti, motiv pentru care posesia lor nu este apta a fundamenta dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Atunci cand insa unul dintre mostenitori stapaneste cu titlu de proprietar un bun succesoral, in conditiile unei posesii utile, el poate dobandi, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra acelui bun. Dobandirea dreptului de proprietate in aceste conditii se poate realiza numai daca posesiunea a durat del putin 30 de ani. Aceasta concluzie rezulta din art. 729 Cod Civil, din al carui continut se desprinde, intre altele, ideea ca imparteala nu poate fi ceruta atunci cand unul dintre mostenitori opune prescriptia Stapanirea de catre unul dintre mostenitori a unui bun succesoral este apta a duce la dobandirea, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate numai daca a intervenit o manifestare exterioara a mostenitolrului respectiv care sa demnstreze ca el a inteles sa transforme posesia comuna in exclusiva, adica s-a produs o intervertire de fapt a posesiei prin anumite acte, ca de exemplu, inchirieri, incasari de venituri in nume propriu, efectuarea de catre mostenitorul respectiv a unor lucrari de reparatii sau constructii. In raport de aceste principii, in speta, se constata ca din probele dosarului nu rezulta ca parata a posedat imobilul in conditiile aratate mai sus, pentru a putea invoca dobandirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra bunului respectiv. In consecinta, recursul declarat in cauza, fiind fondat, urmeaza a fi admis, a se casa hotararea atacata si a se transmite dosarul la aceeasi instanta, pentru rejudecare. Referitor la uzucapiunea de la 10 pana la 20 de ani, art.1895 Cod civil reglementeaza aceasta institutie pentru a opera aceasta uzucapiune este necesar a se intocmi urmatoarele conditii:96 sa existe o posesie utila asupra lucrului; posesia utila sa se intemeieze pe just titlu; posesia sa dureze de la 10 la 20 de ani; posesia sa fie de buna credinta.96

I. Filipescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 2000, p. 285.Pagina 41 din 70


Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani se aplica numai in privinta imobilelor considerate in mod individual. Ea nu se aplica, deci, in privinta universalitatii de bunuri, cum ar fi o succesiune. Termenul uzucapiunii se calculeaza pe zile si potrivit art.1887 Cod civil ziua in care incepe prescriptiunea nu se ia in calcul dar se socoteste incheiata la implinirea ultimei zile a termenului (art.1889 Cod civil). In dovedirea intre partile litigante a dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune se admite si dovedirea dobandirii dreptului de proprietate prin jonctiunea de posesii. Aceasta inseamna ca la termenul posesiei actuale se adauga timpul cat bunul a fost posedat de autorii sai. Cel de-al doilea autor foloseste timpul cat a durat posesia autorului sau pentru a uzucapa bunul. Jonctiunea posesiilor este facultativa dar este intotdeauna posibila.

Sectiunea a IV-a Efectele admiterii actiunii in revendicare IV.1. Restituirea lucrului Daca reclamantul reuseste sa faca dovada dreptului sau de proprietate, posesorul este obligat sa restituie bunul revendicat adevaratului proprietar. In alti termeni, admiterea actiunii in revendicare produce ca efect principal restituirea dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului iesit pe cai ilegale din posesia sa, avand totodata obligatia ca pe viitor sa se abtina de la orice actiune care ar putea stanjeni exercitiul normal al prerogativelor decurgand din dreptul de proprietate pe seama proprietarului97 Bunul ce reprezinta obiectul actiunii in revendicare reintra in patrimoniu liber de orice sarcini , precum si de orice alte drepturi constituite de posesor98, insotit de toate accesoriile sale. Restituirea se face in natura si daca acest lucru nu mai este posibil, fie pentru ca lucrul a fost dobandit de un tert de buna credinta, fie ca lucrul a pierit dintr-un caz fortuit sau de forta majora, fie pentru ca in timpul posesiei bunul a fost expropiat pentru interes obstesc, se va restitui echivalentul banesc reprezentand o obligatie de dezdaunare.9997 98

M.N.Costin, Marile institutii de drept civil, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1982, p. 260. D. Lupulescu, Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Lumina

Diploma - Www.tocilar.ro

Documents

Transcript of Diploma - Www.tocilar.ro