Diploma - Www.tocilar.ro

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Infractiunile contra patrimoniului. Aspecte comparative intre

infractiunea de talharie si alte infractiuni

ABREVIERI UTILIZATE

Alin. - Alineat

Art. - Articol

C.pen. - Cod penal

C.S.J. - Curtea Suprema de Justiţie

C.proc.pen - Cod de procedura penala

Lg. - Lege

Lit. - Litera

M.Of. - Monitorul Oficial

Nr. - Număr

Op. cit. - Opera citata

Pag. - Pagina

S.pen. - Secţia penala

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE COMUNE INFRACŢIUNILOR CONTRA

PATRIMONIULUI

SECŢIUNEA I:

REFERINŢE ISTORICE

Legiuirile penale din cele mai vechi timpuri au incriminat şi sancţionat sever faptele

sǎvârşite împotriva patrimoniului.

Pagina 1 din 109


In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul, tâlhăria, jaful; mai puţin

cunoscute erau alte forme de atingere a proprietăţii, cum ar fi înşelǎciunea, abuzul de

încredere, gestiunea frauduloasa, care erau considerate ca delicte civile.

In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzând in sfera sa toate

faptele prin care se puteau aduce vǎtǎmǎri patrimoniului.

De regula, furturile mărunte se pedepseau cu biciuirea, insa, la al treilea furt se aplica

pedeapsa cu moartea (tres furtileus). Daca furturile erau grave se putea aplica pedeapsa cu

moartea de la primul furt. Aceasta asprime a pedepselor arata frecventa infracţiunilor şi

gravitatea lor; împotriva unor asemenea fapte stăpânirea era silita sa recurgă la cele mai

inumane pedepse.

Sistemele de drept penal moderne deşi au eliminat unele din exagerările anterioare au

menţinut un regim destul de sever pentru anumite forme de activitate infracţionala îndreptate

împotriva patrimoniului; totodată au extins cadrul incriminărilor şi alte fapte specifice

relaţiilor economice din societatea moderna.

In vechiul drept romanesc existau, de asemenea, reglementari foarte detaliate

referitoare la aceste infracţiuni. Astfel, pravilele lui Vasile Lupu (Cartea pentru învǎţǎturi, din

1646) şi Matei Basarab (Îndreptarea legii, din 1652), codicile penale ale lui Alexandru Sturza

(1826) in Moldova şi a lui Barbu Ştirbei (1850) in Muntenia, conţineau dispoziţii cu privire la

infracţiunile contra patrimoniului.

Codul penal roman de la 1864, deşi copiat in mare parte după codul penal francez,

cuprindea in capitolul referitor la “Crime şi delicte contra proprietǎţilor” numeroase

incriminări inspirate din Codul penal prusian (art. 306 - 380), privitoare la apărarea

patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia.

Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II, Titlul XIV

intitulat “Infracţiuni contra patrimoniului” sistematizat in cinci capitole astfel 1:

Capitolul I – furtul;

Capitolul II – tâlhăria şi pirateria;

Capitolul III – delicte contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;

Capitolul IV – strămutarea de hotare, desfiinţarea semnelor de hotar, stricăciuni şi alte

tulburări aduse proprietǎţii;

Capitolul V – jocul de noroc, loteria şi specula contra economiei publice.

După cum se poate observa Codul penal din 1936 a restrâns in limitele sale fireşti,

toate infracţiunile contra patrimoniului grupându-le pe despǎrtǎminte in funcţie de obiectul

Pagina 2 din 109


juridic.

Tâlhăria este reglementată în Titlul XIV, Capitolul II, Secţiunea 1, art. 529 - 534, într-

o variantă tip şi în altă formă - asimilată în 3 variante agravate, fără a se face distincţie dacă

bunul ce formează obiectul material al infracţiunii aparţine patrimoniului privat sau public,

astfel:

*** art. 529 - varianta tip - avea următorul cuprins:

Acela care ia prin violentă sau ameninţare un lucru mobil, ce nu-i aparţine, din

posesiunea sau detenţia altuia, în scopul de a şi-l însuşi, pe nedrept, comite delictul de tâlhărie

şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 10.000 lei şi

interdicţie corecţională de la 2 la 5 ani;

*** art. 530 - varianta asimilată - avea următorul cuprins:

Se socoteşte, de asemenea, că a săvârşit delictul de tâlhărie şi se pedepseşte potrivit

articolului precedent:

1. Acela care, surprins în flagrant delict de furt, întrebuinţează violenţa sau

ameninţarea în scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele delictului, ori de a

asigura scăparea sa sau a coparticipanţilor săi;

2. Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus-o în acest scop în stare de

inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, prin narcotice sau alte mijloace;

3. Acela care obţine prin violenţă sau ameninţare semnătura sau remiterea unui act,

unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte juridice;

*** art. 531- varianta agravată - avea următorul conţinut:

Tâlhăria se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 5 la 12 ani, amendă de la

10.000 la 20.000 lei şi interdicţie de la 3 la 15 ani, când este săvârşită :

1. în timpul nopţii;

2. pe drumuri sau în pieţe publice;

3. de două sau mai multe persoane;

4. de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau travestite;

5. de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau o parte din ele,

arme sau narcotice;

6. prin bătăi sau rele tratamente care au cauzat victimei vreo vătămare gravă a

sănătăţii sau integrităţii corporale;

*** art. 532- tâlhăria este comisă şi se pedepseşte cu muncă silnică de la 10 la 15 ani

şi degradarea civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri:

Pagina 3 din 109


1. când s-a întrebuinţat forţa;

2. când s-a cauzat vreo vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii din cele

prevăzute la art. 473 ori s-au săvârşit şi tentative de omor.

*** art. 533- crima de tâlhărie se pedepseşte cu muncă silnică pe viaţă când s-a cauzat

moartea victimei.

Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 cat şi de la 1936 au existat şi anumite

infracţiuni contra patrimoniului prevăzute in legi speciale, ca de pilda, in Codul Justiţiei

Militare, in Codul Comercial, in Codul Silvic, in Codul Marinei comerciale şi altele.

In perioada anilor 1944 – 1989, s-au produs unele schimbări importante legislative, in

toate domeniile dreptului, dar, mai cu seama in cel al dreptului penal, in conformitate cu

ideologia vremii şi cu modul de a concepe existenta proprietǎţii, reglementari similare cu ale

tuturor tarilor care se situau pe aceeaşi poziţie.

In acest context a fost adoptat Decretul nr. 192, publicat in Buletinul Oficial nr. 67 din

5 august 1950 in conţinutul căruia s-a definit noţiunea de obştesc şi implicit, aceea de avut

obştesc. Prin acest act normativ a fost introdus in Titlul XIV al Codului penal din 1936, un

nou capitol cu denumirea “Unele infracţiuni contra avutului obştesc”, căruia ulterior, i s-au

adus modificări, mai ales in privinţa agravării pedepselor.

Actul normativ, sus citat, a marcat momentul in care apare pentru prima oara o

ocrotire discriminatorie a patrimoniului după cum acesta era considerat “particular” sau

“obştesc”.

Autorii Codului penal de la 1968 au consacrat mai departe concepţia de ocrotire

diferenţiata a patrimoniului.

Fată de precedentele acte legislative, cadrul infracţiunilor contra avutului personal sau

particular a primit în Codul Penal de la 1968 o reglementare diferită. Infracţiunile contra

avutului personal sau particular au fost concentrate în texte incriminatoare mai cuprinzătoare,

aşa încât faptele care în codul anterior se încadrau în texte diferite, în Codul Penal de la 1968

sunt cuprinse în acelaşi text, cu o corectă încadrare juridică (exemplu: furt, tâlhărie, gestiune

frauduloasă, etc.).

În Codul Penal de la 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când este comisă

contra avutului personal sau particular, într-o variantă simplă şi două agravate, iar când este

comisă contra avutului public - în Titlul IV, de asemenea într-o variantă tip şi două agravate,

deosebirea fiind marcată prin prisma sancţiunii (pedeapsa este mai severă când tâlhăria este

comisă contra avutului public), astfel:

* * * art. 211 Incriminează tâlhăria produsa in dauna avutului personal sau particular

Pagina 4 din 109


- varianta tip - avea următorul cuprins:

Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe ori prin punerea victimei în stare de

inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel

de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori

pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

- variantele agravate - aveau următorul conţinut:

Dacă tâlhăria a avut urmarea arătată de art. 180, alin. 2, iar vătămarea a necesitat

pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 10 zile sau vreuna din urmările arătate în art.

181, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 8 ani, iar dacă a avut vreuna din urmările arătate la

art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 7 la

20 ani şi interzicerea unor drepturi.

*** art. 225 Incriminează tâlhăria produsă în dauna avutului public:

- variantele agravate - aveau următorul conţinut:

Când tâlhăria a avut consecinţe grave sau vreuna din urmările prevăzute în art. 181

sau în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi şi

confiscarea parţială a averii.

Comparând textul ce incriminează tâlhăria în Codul Penal din 1936 cu cel cuprins în

Codul Penal din 1968, se observa ca există o substanţială deosebire, în sensul că în Codul

Penal din 1968 nu sunt prevăzute alte circumstanţe agravante speciale ca acelea din Codul

Penal din 1936 - de pilda tâlhăria comisă prin întrebuinţarea de narcotice, de cruzimi, prin

efracţie, escaladare - ele putând fi reţinute ca circumstanţe agravante în baza art. 75 din Codul

Penal ce duc la aplicarea unor pedepse mai severe.

Legea pedepseşte ca infracţiuni faptele care incalca in mod grav valorile sociale

importante ale orânduirii noastre. Daca este legitim ca simplul cetatea sa se apere împotriva

pericolelor care îl ameninţa, cu atat mai mult societatea trebuie sa ia masurile cele mai aspre

pentru a se apara de primejdia dezordinii şi a indisciplinei. “Adevaratul mediu al raului este

tocmai lupta impotriva lui”, spunea inteleptul Indian R. Tagore. 2

SECTIUNEA A II-A:

CADRUL JURIDIC DE INCRIMINARE ŞI IMPLICATIILE SALE ASUPRA

REGLEMENTARILOR PENALE IN MATERIA INFRACTIUNILOR CONTRA

Pagina 5 din 109


PATRIMONIULUI

Infracţiunile contra patrimoniului sunt acele infracţiuni care au ca obiect juridic relaţii

sociale de ordin patrimonial. Desfăşurarea normală a relaţiilor sociale de ordin patrimonial,

oricare ar fi acestea, constituie o condiţie de existentă a societăţii, de aceea faptele prin care

se vatamă ori se pun in pericol aceste relaţii sunt fapte socialmente periculoase, împotriva

cărora este necesară acţiunea represivă.

Legea penală apără, în general, toate relaţiile de ordin patrimonial, incriminând şi

sancţionând faptele îndreptate împotriva acestora, prevăzând un regim sancţionator sever.

Toate aceste infracţiuni constau în diferite atingeri aduse patrimoniului unei persoane

şi anume în diferite schimbări ale situaţiei ori stări de fapt a bunurilor produse prin

sustragerea, însuşirea, distrugerea, risipirea sau împiedicarea folosirii lor. Ele împiedică

realizarea drepturilor subiective care au ca obiect bunurile a căror situaţie de fapt a fost

schimbată şi, prin săvârşirea lor, tulbură, împiedică sau chiar zădărnicesc desfăşurarea

normală a relaţiilor de ordin patrimonial. De aici, rezultă şi necesitatea ocrotirii penale a

patrimoniului.

În încriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea ţine seama de caracterul ilicit al

acţiunilor făptuitorului, iar nu de poziţia juridică a victimei, scopul incriminării fiind apărarea

situaţiilor de fapt ale bunurilor în sfera patrimonială. Toate infracţiunile contra patrimoniului

cuprind în structura lor o situaţie preexistentă pe care se grefează comiterea faptei. Aceasta

constă într-o anumită situaţie de fapt în care se gaseşte bunul, situaţie care este modificată

prin comiterea infracţiunii.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt prevăzute în Codul Penal, în Titlul III,

denumit" Infracţiuni contra patrimoniului" art. 208-2221. Infracţiunile contra patrimoniului,

cu toate că au fost tratate în mod separat în funcţie de calitatea persoanei vătămate în Titlul

III şi IV al Codului Penal (Titlul IV fiind abrogat prin Legea 140/1996), termenul de

"obştesc" a fost înlocuit cu cel "public" prin modificarea art. 145 din Codul Penal, dându-se şi

o nouă titulatură.

Ca infracţiune contra patrimoniului (art. 211 C.pen ), tâlhăria constituie cea mai gravă

formă sub care se poate comite fapta de furt. Elementul circumstanţial de calificare este

îndreptat împotriva persoanei, această interferenţă între relaţii sociale diferite – pe de o parte,

relaţii privind patrimoniul, iar pe de altă parte relaţii referitoare la persoană - crează anumite

implicaţii în sfera altor infracţiuni, fapt ce a determinat incriminarea tâlhăriei ca infracţiune

distinctă, de sine stătătoare.

Pagina 6 din 109


Prin Constituţia României din 1991 s-a instituit un cadru juridic general nou al

infracţiunilor contra patrimoniului.

Constitutia Romaniei din 1991, prevede in continutul sau si norme cu caracter de

principii constitutionale referitoare la proprietate. Astfel, sunt stabilite formele fundamentale

de proprietate şi anume: publica şi privata, de asemenea sunt aratati cei carora le apartin

bunurile facand parte din fiecare forma de proprietate; astfel proprietatea publica apartine

statului sau unitatilor adminisrativ – teritoriale.3

Pornind de la aceste prevederi şi de la necesitatea punerii de acord a legii penale atat

cu principiile constitutionale cat şi cu relatiile de astazi ale societatii romanesti, Parlamentul

Romaniei a adoptat Lg. nr. 140 din 1996, de modificare şi completare a Codului penal prin

care, pe langa alte substantiale modificari, se prevede o reglementare noua in materia

infractiunilor contra patrimoniului.

Astfel, s-a modificat denumirea Titlului III din “Infractiuni contra avutului personal,

sau particular” in “Infractiuni contra patrimoniului”, iar Titlul IV “Infractiuni contra avutului

obstesc”, in forma care a avut-o la adoptarea Codului penal de la 1969, s-a abrogat in

intregime. Infractiunea de delapidare reglementata in Codul din 1969 in cadrul Titlului IV

este reformulata şi trecuta printre incriminarile care fac parte din Titlul III al Codului penal.

SECTIUNEA A III-A:

SISTEMATIZAREA INCRIMINARII FAPTELOR CONTRA PATRIMONIULUI ŞI

ASPECTELE LOR COMUNE

Obiectul juridic generic şi obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului.

Notiunea de patrimoniu ca obiect al ocrotirii penale şi formele sale.

Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului il constituie relatiile

sociale a caror formare , desfasurare şi dezvoltare sunt asigurate prin apararea patrimoniului,

mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri şi implicit sub aspectul obligatiei

de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului, acesta facand parte din gajul

general al creditorilor chirografari.

In terminologia legii penale, notiunea de “patrimoniu” nu are acelaşi inteles ca şi in

dreptul civil. Sub aspect civil patrimoniul inseamna totalitatea drepturilor şi obligatiilor pe

Pagina 7 din 109


care le are o persoana şi care au o valoare economica, adica pot fi evaluate in bani, sau cu alte

cuvinte, totalitatea drepturilor şi datoriilor actuale şi viitoare ale unei persoane.4

Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi şi obligatii ale

unei persoane privite ca o universalitate, ca o totalitate independenta de bunurile care le

cuprinde la un moment dat patrimoniul; fie ca il privim ca o entitate strans legata de persoana

subiectului fie ca o universalitate de drepturi, el exista obligatoriu la orice subiect de drept

(chiar şi atunci cand pasivul depaseste activul); el nu se poate niciodata instraina ci se

transmite numai la moartea subiectului in momentul cand vointa acestuia - care ii da

caracterul de unitate - se stinge.

Din cuprinsul patrimoniului fac parte: bunurile corporale şi incorporale, bunurile

consumtibile, ori fungibile, mobile sau imobile, principale ori accesorii, etc. Aici facem

referire la tot ceea ce reprezinta puteri, facultati, aptitudini ale subiectului privite din punct de

vedere al valorii lor economice şi a raporturilor care se nasc din exercitiul acestor puteri,

facultati, aptitudini.5

In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile care se pot comite

impotriva acestuia are un inteles mai restrans şi se refera la bunurile nu ca o universalitate, ci

ca individualitate a lor susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin mijloace frauduloase ori

de a fi distruse, deteriorate, tainuite, gestionate fraudulos, etc.

Infractiunea nu ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca universalitate de

bunuri pentru ca aceasta din urma va exista intotdeauna indiferent de numarul sau valoarea

bunurilor componente şi chiar daca subiectul nu poseda nimic ori numai datorii; nici o

persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai multe din bunurile care

compun patrimoniul sau. De aceea mai corect ar fi sa se denumeasca aceste infractiuni ca

fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din patrimoniu (patrimoniale) decat ca

infractiuni contra patrimoniului.

S-ar putea sustine ca patrimoniul, ca universalitate fiind o abstractie nici nu poate fi

atins prin faptele concrete ale unei persoane, infractiunea putandu-se indrepta numai contra

unui bun patrimonial, adica asupra unei valori care face parte efectiv din activul

patrimoniului unei persoane (bun, valoare economica pe care faptuitorul urmareste sa şi-o

apropie).

Pasivul patrimoniului, adica datoriile unei persoane nu prezinta, de regula, nici un

interes pentru acei care se dedau la fapte de incalcare a patrimoniului, chiar daca pasivul face

parte din patrimoniu şi este cuprins in aceasta notiune.

Pagina 8 din 109


Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere

patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea ilicita a faptuitorului şi nu pozitia juridica a

victimei.

Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea dreptul sa savarseasca

fapta care i se reproseaza şi in raport cu care organele de urmarire au facut dovada

caracterului ei ilicit. Daca victima a fost deposedata ilegal de un bun, ea nu este tinuta sa faca

dovada ca avea calitatea de proprietar sau posesor ori de detentor legitim al bunului care i-a

fost sustras, insusit sau distrus prin savarsirea infractiunii .

Legea penala a considerat, asadar, ca pentru a ocroti patrimoniul şi drepturile legate

de acesta se impune, mai intai, sa fie aparate situatiile de fapt existente, in sensul ca acestea

sa fie mentinute in starea in care se aflau pana la interventia ilicita a faptuitorului intrucat

orice modificare a lor, prin fapte ilicite, duce la o imposibila sau dificila ocrotire reala a

entitatilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective. Este neindoielnic ca numai

atata vreme cat un bun isi pastreaza situatia de fapt stabilita şi cunoscuta de cei interesati,

oricine ar putea pretinde ca are vreun drept asupra acelui bun şi-l va putea valorifica in mod

real. In ipoteza in care bunul şi-a pierdut situatia de fapt, de pilda, a fost insuşit, sustras,

ascuns, distrus, etc. orice valorificare a dreptului privitor la acesta devine nerealizabila. Asa

se explica şi ratiunea pentru care legea penala pedepseste uneori chiar pe proprietar in cazul

in care prin actiunea sa contribuie la schimbarea situatiei de fapt al unui bun al sau in dauna

intereselor legitime ale altor persoane (de exemplu, distrugerile prevazute de art. 217 alin. 2-4

C.pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, sau furtul incriminat in art. 208 alin.3 C.pen).

Prin urmare, schimbarea pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale constituie

specificul infractiunilor prevazute in Titlul III al C. pen.

Un alt specific al acestei categorii de infractiuni este ca sub denumirea globala de

“infractiuni contra patrimoniului” se ascund doua categorii mari de bunuri susceptibile a fi

ocrotite prin incriminarea faptelor contra patrimoniului, in raport cu formele felurite de

proprietate.

Delimitarea formelor fundamentale de proprietate care fac obiectul ocrotirii penale,

este consacrata chiar prin normele constitutionale; art. 135 alin. 2 din Constitutie prevede:

“Proprietatea este publica sau privata”, ceea ce inseamna ca in societatea noastra nu sunt de

conceput alte forme de proprietate, şi pe cale de consecinta de patrimoniu, decat cele

enumerate in Constitutie.

In ceea ce priveste precizarea obiectelor concrete care apartin uneia sau celeilalte

forme de proprietate, normele constitutionale folosesc o tehnica diferentiala,ele nu

Pagina 9 din 109


mentioneaza in mod direct categoriile de lucruri care apartin proprietatii private ci numai cele

care formeaza proprietatea publica. Cunoscand insa aceste categorii de bunuri, in mod

indirect, ne dam seama şi de sfera bunurilor care apartin proprietatii private. In aceasta

categorie vor intra toate bunurile care nu formeaza patrimoniul public.

Potrivit art. 135 alin.4 din Constitutie constituie bunuri care fac parte exclusiv din

sfera proprietatii publice:

Bogatiile de orice natura ale subsolului;

Caile de comunicatie;

Spatial aerian;

Apele cu potential energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite in interes public;

Plajele, marea teritoriala;

Resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.

Pe langa acestea mai pot intra in categoria bunurilor apartinand proprietatii publice şi

alte bunuri. Asa de pilda, prin Lg. nr. 18/1991 privind fondul funciar, ca şi prin Lg. nr.

56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei sunt enumerate şi alte bunuri.

Aceste legi largesc sfera bunurilor enumerate de Constitutie prin adaugarea la aceasta

enumerare a altor bunuri care formeaza obiect exclusiv al proprietatii publice, asa cum se

procedeaza prin art. 5 din Lg. nr. 18/1991, cu privire la terenuri, precum şi prin art. 4 lit. a

alin. 2 din Lg. nr. 56/1992 care se refera la faşia de protectie a frontierei şi prin art. 74 privind

imobilele din punctele de trecere ale frontierei.

Un alt procedeu de largire a sferei bunurilor apartinand proprietatii publice la care

apeleaza aceste legi speciale este acela de a indica criteriul dupa care se poate determina

apartenenta bunului la proprietatea publica. Astfel, art. 5 alin. 1 din Lg. nr. 18/1991 arata ca

au acest caracter terenurile care prin natura lor sunt de uz sau de interes public, iar art. 4 alin.

ultim din aceeaşi lege precizeaza ca apartin proprietatii publice şi terenurile “afectate unei

utilitati publice”.

Asadar, natura bunurilor ori afectarea lor unei utilitati publice sunt principalele criterii

prevazute in legile mentionate pentru delimitarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii

publice. Aceste bunuri potrivit Constitutiei şi in baza legii ar putea sa se gaseasca fie in

administrarea unei regii autonome, fie a unei institutii publice, fie in detentia societatii

comerciale careia i-au fost inchiriate. Daca legea speciala nu prevede altfel, inchirierea sau

concesionarea ar putea fi facuta fie unei societati comerciale cu capital majoritar de stat, fie

oricarei societati comerciale. Caracteristica proprietatii publice este şi faptul ca ea este

inalienabila, adica bunurile din aceasta categorie nu pot ieşi pe nici o cale din sfera

Pagina 10 din 109


proprietatii publice. Aceasta nu inseamna ca nu se admite o anumita circulatie, adica un

anumit transfer al acestor bunuri. Insaşi Constitutia la art. 135 alin. 5 prevede ca, in conditiile

legii, bunurile proprietate publica pot fi date in administrare regiilor autonome, institutiilor

publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.

Potrivit legislatiei penale in vigoare, patrimoniul public nu mai este ocrotit diferentiat

cum a fost anterior. Aceasta inseamna ca, in limitele legale de sanctionare, judecatorii ar

trebui sa aiba in vedere calitatea acestor bunuri şi sa trateze mai aspru pe cei care aduc

atingere proprietatii publice.

In perspectiva, credem ca legiuitorul va trebui sa acorde o atentie sporita ocrotirii

bunurilor proprietatii publice care satisfac un interes general al societatii. De altfel, acesta

este şi in traditia legislatiei noastre in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, cand

patrimoniul public a fost aparat diferentiat de cel privat, existand o lege speciala pentru

apararea patrimoniului public.

Legiuitorul ar fi indreptatit sa creeze un regim diferentiat de ocrotire (chiar daca nu in

cadrul unor sectiuni separate ale C. pen.) pentru bunurile proprietate publica dat fiind

interesele generale in slujba carora sunt puse aceste bunuri. O atare ocrotire ar putea fi

extinsa, pentru identitatea de ratiune, intr-o perspectiva mai indepartata şi asupra bunurilor

apartinand regiilor autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar de stat chiar

daca in prezent aceste bunuri au caracter privat iar potrivit art. 41 alin. 2 din Constitutie

proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege indiferent de titularul ei. Aceasta va

atrage o ocrotire speciala şi a bunurilor incredintate unei regii autonome sau unei societati

comerciale cu aportul majoritar de stat (de exemplu: spre a fi transportate pe calea ferata,

posta, navigatia navala, aeriana, ori pastrate, sau spre a fi vandute, etc .).

In toate aceste situatii capitalul societatii care face astfel de operatii, fiind al statului,

adica provenind din contributiile tuturor cetatenilor bunurile apartinatoare explicit ori implicit

acestuia ar trebui sa se bucure de ocrotirea mai deosebita chiar prin mijloace de drept penal,

intocmai ca şi bunurile apartinand proprietatii publice.

Aceasta s-ar putea realiza chiar sub forma unor agravante la incriminarile care

ocrotesc proprietatea privata spre a da un instrument mai eficient organelor juridice (pe langa

posibilitatea unei individualizari judiciare a sanctiunii mai severe in raport cu bunurile la care

facem referire si care poate fi realizata si in prezent) de ocrotire a bunurilor a caror existenta

si dezvoltare este interesata intreaga societate si nu numai persoana fizica sau juridica

proprietara nemijlocit a bunului.

Spre deosebire de bunurile proprietate publica pe care le putem identifica cu usurinta

Pagina 11 din 109


si in mod direct pe baza normelor constitutionale si a legilor speciale, bunurile proprietate

privata se identifica pe o cale indirecta, avand acest caracter toate celelalte bunuri necuprinse

in sfera proprietatii publice.

Nu intereseaza daca aceste bunuri se gasesc in stapanirea unei persoane fizice sau

juridice. De asemenea, nu intereseaza daca ele se afla in proprietatea statului ori a unor

persoane particulare. Ca urmare, proprietate privata poate avea atat statul, cat si cetatenii,

precum si persoanele juridice, ca de pilda societatile comerciale. Bunurile regiilor autonome

(altele decat cele apartinand proprietatilor publice si date lor spre administrare) nu constituie

proprietate de stat, ci proprietatea privata a statului. La fel si bunurile unei societati

comerciale la care statul detine majoritatea capitalului social (cu exceptia bunurilor

apartinand proprietatii publice si incredintate dar sub forma concesionarii ori inchirierii).

Potrivit art. 5 din Lg. nr. 15/1990 “Regia autonoma este proprietatea bunurilor din

patrimoniul sau, iar in exercitarea dreptului de proprietate regia autonoma poseda, foloseste si

dispune, in mod autonom, de bunurile pe care le are in patrimoniu”.

Art. 20 alin. 2 din aceeasi lege prevede, de asemenea, ca “bunurile din patrimoniul

societatii comerciale sunt proprietatea acesteia”.

Art. 35 din Lg. nr. 31/1990, privind societatile comerciale, arata ca “bunurile

constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia”.

Asadar, bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale sunt proprietate

privata si nu publica (chiar daca la o societate comerciala statul detine capitalul majoritar).

Fac exceptie numai bunurile care apartin proprietatii publice si care potrivit art. 135 alin. 5

din Constitutie au fost incredintate regiilor autonome spre administrare, iar societatile

comerciale sub forma de concesionare sau inchiriere.

Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunul asupra

caruia a fost indreptata fapta incriminata. De regula, acest bun se gaseste, in momentul

comiterii faptei, in patrimoniul persoanei fizice sau juridice.

Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material principal, acelasi

ca si in cazul furtului, dar si unul adiacent si anume persoana fizica impotriva careia se

exercita actele de violenta sau de amenintare. La infractiunile de furt, abuz de incredere,

delapidare si insusirea bunului gasit, obiectul material este totdeauna un bun mobil.

In cazul infractiunii de distrugere obiectul material il constituie, in principal, bunurile

mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savarseste elementul material al faptei.

Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie are ca obiect material un imobil sau o

parte din imobil.

Pagina 12 din 109


2. Subiectii infractiunilor.

Subiectul activ nemijlocit.

Poate fi, de regula, orice persoana deoarece legea nu prevede o cerinta speciala cu

privire la acesta. In mod exceptional la unele infractiuni legea cere ca subiectul sa

indeplineasca anumite conditii, de pilda, in cazul faptei de distrugere din culpa prevazuta la

art. 219 alin. ultim C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, presupune un subiect activ

calificat anume – conducatorul unui mijloc de transport in comun ori un membru al

personalului care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi. 6

La infractiunea de delapidare se cere ca subiectul activ nemijlocit sa fie calificat – sa

aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator. Participatia penala este posibila, de

regula, in toate formele sale.

Prin exceptie, la infractiunea de abuz de incredere coautoratul implica conditia ca

bunul mobil sa fi fost incredintat faptuitorilor in grija lor comuna; iar la gestiunea

frauduloasa, coautorat va exista numai daca faptuitorii aveau obligatia comuna de a

administra sau conserva bunurile.

De asemenea la infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o anumita calitate,

aceasta conditie trebuie indeplinita si de coautori.

Subiectul pasiv.

Este persoana fizica sau juridica de drept privat cat si statul in cazul bunurilor care fac

obiect exclusiv al proprietatii publice (sau regiile autonome care au primit spre administrare

bunuri apartinand proprietatii publice ori societatile comerciale care au primit bunuri

apartinand proprietatii publice sub forma concesionarii ori inchirierii).

In cazul infractiunile de talharie si piraterie pe langa persoana al carei patrimoniu a

fost lezat prin violenta si care este subiect pasiv principal, poate exista si un subiect pasiv

secundar, anume persoana care fara a fi direct lezata in patrimoniul sau sufera violentele

exercitate de faptuitor (de exemplu, persoana care se opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul

sustras si care este supusa unor violente din partea acestuia).

La infractiunile de distrugere putem distinge, de asemenea, un subiect pasiv principal,

in persoana celui caruia ii apartine bunul cat si un subiect pasiv adiacent care poate fi cel ce

are asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi realizate (de exemplu,

creditorul gajist, creditorul ipotecar, uzufructuarul).

Pagina 13 din 109


De regula, infractiunile contra patrimoniului nu cuprind conditii speciale de loc, de

timp pentru existenta infractiunii.

Exista insa si exceptii, la unele infractiuni. De exemplu la infractiunea de furt, cand

timpul sau locul pot constitui circumstante de agravare a infractiunii.

3. Latura obiectiva.

Elementul material.

Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului consta

dintr-o actiune (cel mai frecvent) sau dintr-o inactiune. Uneori, elementul material se

infatiseaza;

sub forma unei singure actiuni (de exemplu, la furt);

sub forma a doua sau mai multe actiuni alternative (de exemplu la infractiunile de

distrugere si tainuire) sau cumulative (de exemplu la infractiunile de talharie si piraterie);

ori, dintr-o actiune si inactiune alternative (de exemplu, insusirea bunului gasit).

Legea penala tine seama de situatiile de fapt existente in care se gasesc bunurile

( entitatile patrimoniale ) si pe care le ocroteste. Or, actiunile ilicite prin care pot fi modificate

in mod social periculos aceste situatii de fapt sunt: actiunile de sustragere ( luare, deturnare),

actiuni de frauda (abuz, amagire ) si actiunile de samavolnicie ( distrugere, degradare,

invadare ).

Pe baza acestui criteriu de diferentiere materiala infractiunile contra avutului prsonal

sau particular pot fi clasificate in 3 categorii:

prima categorie o formeaza faptele de sustragere: furtul, talharia, pirateria si tainuirea;

a doua categorie o constituie faptele de frauda: abuz de incredere, gestiune

frauduloasa, inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit;

a treia categorie o formeaza faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea si

tulburarea de posesie.

In toate aceste categorii de fapte bunul care constiuie obiectul material al intractiunii

se gasea in momentul savarsirii infractiunii intr-o situatie de fapt pe care a pierdut-o fie din

cauza unei sustrageri, fie din cauza unei comportari frauduloase, fie din cauza unei distrugeri

sau tulburari de posesie. 7

De altfel, am putea spune, ca intr-o buna masura, aceasta sistematizare a primit in

codul penal si o expunere formala, atata timp cat la inceput in primele articole ale titlului sunt

Pagina 14 din 109


insirate dispozitiile privind infractiunile savarsite prin sustragere , apoi cele savarsite prin

frauda si, pana la urma, infractiunile comise prin samavolnicie.

Urmarea socialmente periculoasa.

Urmarea imediata consta, de regula, in producerea unei pagube in patrimoniul unei

persoane fizice si juridice private, ori al unei persoane juridice publice. La unele infractiuni,

ca de pilda, talharie, piraterie, tainuire apare si o alta urmare imediata ce se rasfrange asupra

valorilor ocrotite in mod adiacent de norma de incriminare.

La unele infractiuni contra patrimoniului pe langa consecintele care formeaza urmarea

imediata a infractiunii pot sa existe si consecinte subsecvente ale infractiunii (urmari grave

sau deosebit de grave) care vor fi cuprinse in continutul agravat al infractiunii (art. 219 alin.

3, art. 211 alin. 3, art. 209 alin. final C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996).

Legatura de cauzalitate.

Intre elementul material si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate

care la unele infractiuni, ca de exemplu distrugerea rezulta din materialitatea faptei, la altele

este necesar sa se dovedeasca aceasta legatura.

In cazul infractiunilor complexe contra patrimoniului legatura de cauzalitate, va avea,

de asemenea, un caracter complex.

4. Latura subiectiva.

Infractiunile contra patrimoniului se savarsesc, de regula, cu intentie directa sau

indirecta. In mod exceptional, infractiunea de distrugere poate fi comisa si din culpa.

La unele forme agravate ale infractiunilor contra patrimoniului, elementul subiectiv se

caracterizeaza prin praeterintentie (de exemplu talharia prevazuta la art. 211 alin.2 lit. h C.

pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, pirateria prevazuta la art. 212 alin. 2 si 3 C. pen.

modificat prin Lg. nr. 140/1996).

Din continutul subiectiv al unora dintre infractiunile contra patrimoniului fac parte si

alte cerinte cum ar fi scopul (de exemplu, infractiunea de inselaciune) sau reaua credinta (de

exemplu, infractiunea de gestiune frauduloasa).

SECTIUNEA A IV-A:

SANCTIONAREA INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

Pagina 15 din 109


Forme. Modalitati. Sanctiuni.

Forme.

Infractiunile contra patrimoniului fiind infractiuni care se realizeaza, de regula, prin

actiune (au un iter criminis) sunt susceptibile de a trece prin faza actelor pregatitoare, a

tentativei, a consumarii si eventual faza epuizarii.

In ce priveste actele pregatitoare, in lipsa unei dispozitii exprese de incriminare, vor fi

sanctionate ca acte de complicitate anterioara, daca s-a inceput executarea.

Tentativa, posibila la majoritatea infractiunilor din aceasta categorie, este sanctionata

potrivit dispozitiilor art. 222 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996.

Consumarea infractiunilor contra patrimoniului are loc in momentul in care

executarea actiunii intentionate este dusa pana la capat, producandu-se si urmarea periculoasa

specifica acestor infractiuni.

Daca infractiunile la care ne referim se comit in forma continua (de exemplu,

sustragerea de curent electric) sau continuata va exista si faza epuizarii, in momentul cand au

incetat actele de prelungire a activitatii delictuoase ori s-a savarsit ultima actiune (inactiune) a

infractiunii continuate.

Modalitati.

Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului in dispozitii sintetice dar

cuprinzatoare, descriind, de regula, exhaustiv, modalitatile normative sub care s-ar putea

prezenta infractiunea respectiva (continut inchis de incriminare), de exemplu furtul, talharia,

inselaciunea, alteori, mai rar, legiuitorul descrie numai principalele modalitati normative

concepand ca fapta sa poata fi comisa si sub alte modalitati. De exemplu, distrugerea din

culpa (continut deschis de incriminare). Fiecareia din modalitatile normative poata sa-i

corespunda o varietate de modalitati faptice.

De regula, faptele contra patrimoniului sunt incriminate atat in variante tip cat si in

variante calificate sau agravate (de exemplu, furtul talharia, pirateria, distrugerea).

Sanctiuni.

Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza intre ele si prin pericolul social

generic specific fiecarei infractiuni; aceasta se reflecta in modul de sanctionare a

infractiunilor prevazute in acest titlu al Codului penal.

Pentru anumite infractiuni din acest grup legiuitorul a prevazut pedeapsa inchisorii cu

limite mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii. Este cazul infractiunilor de:

abuz de incredere (art.213 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);

Pagina 16 din 109


insusirea bunului gasit (art.216 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);

distrugerea din culpa (art.219 alin.1 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);

tulburarea de posesie (art.220 alin.1 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996).

Pentru toate celelalte infractiuni prevazute in Titlul III C. pen. modificat prin Lg. nr.

140/1996, pedeapsa este inchisoarea dar in limite foarte largi, acoperind intrucatva si limitele

de pedeapsa din reglementarile precedente.

Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens, de pilda:

infractiunea de furt simplu (art.208 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) se

pedepseste cu inchisoare de la 1 la 12 ani;

talharia (art.211 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) se pedepseste cu inchisoare

de la 3 ani la 18 ani;

inselaciunea (art.215 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) se pedepseste cu

inchisoare de la 3 la 15 ani.

In ce priveste pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi, aceasta se aplica in

mod obligatoriu pentru unele variante agravate, cum sunt de exemplu:

furt calificat (art. 209 alin. 3 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996);

talharie (art.211 alin.3 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);

piraterie (art.212 alin.3 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996);

inselaciune (art.215 alin.5 C.pen modificat prin Lg. nr.140/1996);

delapidare (art.2151 alin.2 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996) etc.

In alte cazuri ea se aplica in mod facultativ atunci cand instanta stabileste o pedeapsa

cu inchisoarea de cel putin doi ani si apreciaza ca necesara pedeapsa complimentara fata de

natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului (art. 65 C.pen.

modificat prin Lg. nr. 140/1996).

Prevazand limite atat de largi de pedeapsa cu inchisoarea legiuitorul a avut in vedere

ca faptele contra patrimoniului prezinta diferentieri mari sub aspectul pericolului social si a

periculozitatii faptuitorului, fiind necesar sa se puna la dispozitia instantelor de judecata un

cadru legal corespunzator care sa permita o individualizare cat mai corecta si o dozare a

pedepsei cat mai eficienta de natura sa realizeze scopul (preventia generala si speciala)

urmarit prin aplicarea pedepsei, mai ales, in perioada actuala cand fenomenul infractional in

acest domeniu cunoaste o crestere fara precedent.

In cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune confiscarea

speciala daca constata indeplinirea conditiilor din art. 118 C. pen. modificat prin Lg. nr.

140/1996.

Pagina 17 din 109


Se observa ca la unele infractiuni contra patrimoniului legea face deosebire in ceea ce

priveste modul de pornire a actiunii penale dupa cum bunul este proprietate privata sau

publica.

Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in intregime

sau in parte al statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei

vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala. Aceasta distinctie se face in cazul

infractiunilor de abuz de incredere ( art. 213 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996),

distrugere (art. 217 alin. 1 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996) si tulburare de posesie

(art. 220 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996).

NOTE LA CAPITOLUL I

1. Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif Fodor,

Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal

roman, vol III, Editia a-II-a, Editura Academiei Romane, Editura All Beck, Bucuresti, 2003,

p. 429.

2. George Antoniu, Marin Popa, Stefan Danes, Codul penal pe intelesul tuturor,

Editura politica, Bucuresti, 1988, p.38-42.

3. Constitutia Romaniei din 1991 in art. 135 alin. 2 prevede: “Proprietatea este publica

sau privata”, iar in alin. 3 arata: “Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor

administrative - teritoriale".

4. Tudor R. Popescu-Braila, Drept civil, vol I imprimat la Romcart SA, Bucuresti,

1993, p.38.

5. Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea Romaneasca,

Bucuresti, 1921, p.36-47; Paul Cosmovici, Consideratii generale asupra patrimoniului. Studii

de drept romanesc, nr. 1/1993, p.5-12.

6. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu,

Valerica Lazar, Drept penal partea speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1997, p.189-

190.

7 .Vintila Dongoroz s.a., ''Explicatii teoretice'' op. cit. vol.III, p. 424-425.

Pagina 18 din 109


CAPITOLUL II

INFRACTIUNEA DE TALHARIE. NOTIUNE. CONDITII PREEXISTENTE SI

CONTINUT CONSTITUTIV

SECTIUNEA I:

CONTINUTUL LEGAL

Infractiunea de talharie este o fapta penala complexa, care prezinta prin vointa

legiuitorului, o varianta tip ( art. 211 alin.1 C. pen.) si trei variante agravante.

Potrivit art. 211 alin 1 C. pen., talharia, varianta tip, consta in furtul savarsit prin

intrebuintare de violente sau amenintari ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau

neputinta de a se apara, precum si furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace

pentru pastrarea bunului furat sau pentru inlaturarea urmelor infractiunii, ori pentru ca

faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Prima agravanta a talhariei exista cand aceasta a fost savarsita in urmatoarele

imprejurari (art. 211 alin. 2 C.pen.):

a. de o persoana mascata, deghizata sau travestita;

b. in timpul noptii;

c. intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.

A doua agravanta exista atunci cand talharia a fost savarsita (art. 211 alin 2 indice 1

C. pen. ):

a. de doua sau mai multe persoane impreuna;

b. de o persoana avand asupra sa o arma, o substanta narcotica ori paralizanta;

c. intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;

d. in timpul unei calamitati;

e. a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 ( Lg. nr. 169/10.04.2002, publicata in

M.Of. nr.nr. din 18 aprilie 2002 ).

A treia varianta exista cand talharia a produs consecinte deosebit de grave sau a avut

ca urmare moartea victimei (art. 211 alin.3 C. pen.).

SECTIUNEA A II-A:

CONDITII PREEXISTENTE

Pagina 19 din 109


2.1 OBIECTUL INFRACTIUNII

Obiectul juridic special este complex, fiind constituit dintr-un obiect juridic principal

si anume relatiile sociale referitoare la patrimoniu si a caror dezvolatre este conditionata de

mentinerea pozitiei fizice a bunului impotriva faptelor de sustragere (ca si la infractiunea de

furt) si dintr-un obiect juridic adiacent, si anume relatiile sociale referitoare la apararea

persoanelor. 8

Nu intereseaza daca bunurile asupra carora se indreapta fapta penala se gasesc in

stapanirea unei persoane fizice sau juridice. De asemenea, nu intereseaza daca ele se afla in

proprietate publica ori a unei persoane particulare, drepturile de proprietate asupra bunurilor

cuprinzand prerogativele proprietatii: dispozitia, posesia si folosinta.

In ceea ce priveste obiectul juridic adiacent (secundar), acesta va fi determinat de felul

actiunii adiacente: violente, amenintare si valoarea sociala ocrotita si lezata prin aceasta

actiune ( libertate, integritatea corporala, sanatatea, onoarea, viata victimei).

In cazul infractiunii de talharie, legiuitorul considera valorile sociale de maxima

importanta, ca viata , integritatea corporala si sanatatea persoanei, ca fiind secundare

(adiacente), fata de valorile sociale referitoare la patrimoniu care formeaza obiectul principal

al faptei. Aceasta situatie ( inversare a ierarhiei valorilor sociale ocrotite ) se explica prin

aceea ca faptuitorul urmareste, in primul rand insusirea bunurilor mobile, violenta sau

amenintarea fiind doar mijloce pentru ducerea la indeplinire a scopului propus si urmarit de

infractor.

Unii autori au obiectat impotriva acestei solutii legislative care rezerva un loc

secundar valorilor sociale legate de persoana umana si care, in orice situatie, ar trebui

considerate mai importante decat cele referitoare la patrimoniu. 9

Infractiunea mijloc este dupa natura ei mai periculoasa decat infractiunea scop si,

tocmai din acest motiv, in prezent talharia este considerata, din punct de vedere criminologic,

o infractiune de violenta, pentru ca, desi infractorul urmareste o deposedare a victimei de un

bun, el savarseste violenta cu intentie, acceptand cel putin consecintele mai grave, care se

gasesc in urmarea caracteristica a modalitatii simple a talhariei. 10

Teza expusa mai sus este discutabila. Toate legislatiile moderne incrimineaza ca

infractiuni complexe sustragerea prin violenta a unor bunuri in cadrul infractiunilor contra

patrimoniului (chiar Codul penal cel mai recent, cel francez, incrimineaza, ca o agravanta la

furt, sustragerea cu violenta a bunului). Caracterul adiacent al relatiilor sociale referitoare la

Pagina 20 din 109


persoana nu inseamna o subapreciere a acestora, ci reflecta o realitate obiectiva, respectiv

aceea ca uneori faptuitorul, pentru a fura, se foloseste de violenta ca o modalitate de a intra in

posesia bunului.

In stabilirea limitelor de pedeapsa legiuitorul a avut insa in vedere ca talharia sa fie

sanctionata in asa fel incat sa exprime gravitatea reala a faptelor de violenta. Chiar in

exemplul dat din Codul penal francez talharia urmata de omor se pedepseste la fel ca omorul

intentionat, desi la talharie moartea victimei este o urmare praeterintentionata. Aceasta

inseamna ca in cadrul talhariei uciderea victimei este mai grav sanctionata decat daca nu ar fi

fost comisa ca mijloc pentru savarsirea furtului.

Obiectul material al infractiunii.

Talharia fiind o infractiune complexa, implicit obiectul ei material poate fi privit atat

in raport cu actiunea princiala, de furt, cat si in raport cu actiunea adiacenta de violente,

amenintari sau alte constrangeri. 11

a. in raport cu actiunea principala, obiectul material al infractiunii de talharie este

acelasi ca si la infractiunea de furt, adica un bun mobil, un lucru avand o valoare

patrimoniala, susceptibil de a fi sustras.

b. obiectul material al actiunii adiacente poate fi, in functie de natura acestei actiuni,

fie un lucru, fie corpul unei persoane (violenta poate consta in : ruperea hainelor, smulgerea

ochelarilor; amenintarea poate consta in stropirea cu benzina a marfurilor aflate intr-un

camoin pentru a le da foc; in constrangerea victimei prin legare sau narcotizare).

2.2 SUBIECTII INFRACTIUNII

Subiectul activ al infractiunii.

Subiect activ al infractiunii de talharie poate fi orice persoana care comite fapta

penala, indiferent de forma acesteia (tentativa de talharie, talharie consumata) sau care

participa, indiferent de calitatea in care o face, la savarsirea ei (autor, coautor, instigator sau

complice), legea necerand sa fie indeplinita vreo calitate speciala.

In principiu, persoana care savarseste talharia nu are nici un drept asupra bunului pe

care il sustrage din sfera de stapanire a unei alte persoane.

Poate exista insa infractiunea de talharie chiar si atunci cand faptuitorul ar avea, in

Pagina 21 din 109


totul sau in parte, un drept de proprietate asupra bunului sustras.Ca urmare, subiect activ al

talhariei ar putea fi insusi proprietarul care savarseste actiunea de luare, prin intrebuintarea

mijloacelor prevazute de art.211 alin.1 C.Pen., asupra uni bun mobil propriu care in acel

moment se gaseste in posesia legitima a altei persoane.

Participatia penala la talharia prevazuta de art.211 alin.1 C.Pen, este posibila, dar

numai in forma instigarii si complicitatii materiale sau morale anterioare. Aceasta deoarece,

infractiunea este mai grava, potrivit alin12 lit. a). cand se savarseste de doua sau mai multe

persoane impreuna.

Exista coautorat si atunci cand unii dintre participanti au contribuit direct numai la

realizarea actelor de violenta sau amenintare, iar altii numai la sustragerea bunurilor,

deoarece atat folosirea violentei sau a amenintarii, cat si sustragerea bunurilor fiind incluse in

continutul talhariei, prin savarsirea oricareia dintre aceste activitati se realizeaza, in parte,

latura obiectiva a infractiunii. Este lipsita de relevanta imprejurarea ca cei trei inculpati

participa in mod diferit la realizarea laturii obiective a talhariei - doi comitand numai

violentele,iar celalalt savarsind atat acte de violenta,cat si acte de insusire a bunurilor-din

moment ce ei au desfasurat in mod concordant activitatile materiale prin care s-a realizat

infractiunea, in baza unui plan conceput in comun; in asemenea conditii toti trei inculpatii

fiind coautori la infractiunea de talharie. 12

Exista complicitate in situatia in care complicele furnizeaza anumite date cu privire la

timpul si locul savarsirii talhariei si ii promite autorului ca va tainui bunurile provenite din

comiterea faptei atata vreme cat complicele nu mai desfasoara vreo activitate de ajutor

concomitent cu executarea faptei.

Circumstanta agravanta prevazuta in art.75 alin.1 C.Pen (savarsirea faptei de catre un

infractor major, daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor) opereaza indiferent de

natura si masura participarii fiecareia la comiterea infractiunii.

Instigarea la talharie exista atunci cand, de exemplu, inculpatul a determinat o

persoana sa deposedeze partea vatamata de o suma de bani dandu-i acelei persoane si un

spray lacrimogen pentru a infrange eventuala opunere a partii vatamate.

Subiectul pasiv al infractiunii.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice persoana fata de care s-a savarsit talharia,

adica persoana ale carei bunuri au fost sustrase prin savarsirea talhariei sau aceea ori acele

persoane fata de care s-a savarsit numai actiunea adiacenta (violenta, amenintarea).

De exemplu, cand este supus violentei, cel care fara a fi posesorul sau detinatorul

Pagina 22 din 109


bunurilor, intervine pentru a opri pe faptuitor sa le ia ori incearca sa-l retina. In astfel de

cazuri vor exista doi subiecti pasivi ai acestei infractiuni: cel ale carui bunuri au fost furate si

cel care a fost victima actelor de violenta sau de amenintare.

Daca in aceste situatii victima actelor de violenta sau amenintare poate fi numai o

persoana fizica, victima actiunii de furt ar putea fi si o persoana juridica privata sau publica.

13

Pluralitate de subiecti pasivi

Talharia este o infractiune complexa, continutul sau fiind alcatuit din doua actiuni

care constituie fapte prevazute distinct de legea penala. Cele doua actiuni absorbite au, in

raport cu actiunea absorbanta(de talharie) valoare juridica diferita; furtul actiune principala si

violenta actiune adiacenta.

Talharia are, de regula, un singur subiect pasiv in persoana fizica al carei bun mobil

aflat in posesia sau detentia acesteia a fost sustras in conditile art. 208 sau 209, si asupra

careia s-au exercitat mijloace de constrangere.

Talharia poate avea si mai multi subiecti pasivi, fie in raport cu actiunea de furt, fie in

raport cu actiunea de exercitare a violentei. In privinta pluralitatii de subiecti pasivi distingem

urmatoarele ipoteze: 14

a. exista un subiect pasiv al actiunii principale, care este persoana fizica sau juridica

detinatoare sau posesoare a bunului mobil care constituie obiectul material al faptei de furt, si

un subiect pasiv care este persoana careia ii apartine bunul sustras, fie o alta persoana asupra

careia se exercita violentele.

b. exista mai multi subiecti pasivi ai faptei de furt si un singur subiect pasiv al

violentelor exercitate ca mijloc de savarsire a furtului. Furtul se comite in dauna unor

detinatori diferiti ai lucrurilor, furtul savarsindu-se neintrerupt si cu aceeasi ocazie. Se

considera ca pluralitatea de persoane vatamate prin furt nu influienteaza caracterul unitar al

faptei de furt, sau se retine un concurs de infractiuni, intrucat prin savarsirea faptei au fost

lezate mai multe patrimonii.

c. exista un singur subiect pasiv al actiunii de furt si o pluralitate de subiecti pasivi ai

actiunii secundare. Unele instante au retinut ca exista o singura infractiune de talharie

deoarece se lezeaza un patrimoniu unic, chiar daca violentele au fost exercitate impotriva mai

multor persoane.

Curtea Suprema de justitie a decis ca furtul savarsit prin intrebuintarea de violente

asupra mai multor persoane, dar avand ca obiect material bunuri din patrimoniul comun al

Pagina 23 din 109


acestora, constituie o infractiune unica de talharie, iar nu o pluralitate de infractiuni aflate in

concurs in raport cu numarul persoanelor agresate. Inculpatii au patruns fara drept in locuinta

partilor vatamate, familie compusa din patru persoane, pe care le-a lovit cauzandu-le leziuni

ce au necesitat cel mult 12 zile de ingrijiri medicale si au sustras bunurile acestora in valoare

de mai multe milioane de lei.

In literatura de specialitate, unii autori au argumentat ca in cazul talhariei, unitatea sau

pluralitatea infractionala se stabileste dupa numarul actiunilor principale, actiunile adiacente

neavand relevanta. Deci, indiferent de numarul persoanelor asupra carora se exercita

violentele, daca exista o singura actiune principala de furt, talharia astfel savarsita va

constitui o infractiune unica, iar daca au avut loc mai multe actiuni de furt, de sine statatoare,

se va contura o pluralitate de infractiuni de talharie aflate in concurs.

Ori de cate ori identificam mai multi subiecti pasivi ai actiunii secundare in cazul

infractiunii de talharie savarsita in cadrul unor contextualitati, ne impunem solutia pluralitatii

de talharie, data fiind pluralitatea de subiecti pasivi ai violentelor ori ai altor forme de

constrangere.

SECTIUNEA A III-A

CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII DE TALHARIE

III.1. LATURA OBIECTIVA

Elementul material.

Ca expresie a caracterului de infractiune complexa, elementul material al acestei

infractiuni este format din doua actiuni conjugate si anume: actiunea de furt, fiind cea

principala, si actiunea de constrangere, fiind o activitate adiacenta.

Actiunea principala consta asadar, in actiunea de furt. La talharie, ca si la furt, bunul

mobil este luat, scos din posesia patrimoniala a victimei fara consimtamantul acesteia. O

particularitate care apare in cazul talhariei consta in aceea ca , datorita folosirii de catre

faptuitor a violentei si amenintarii, luarea poate imbraca si forma remiterii silite dar aparent

consimtita a bunului efectuata de insusi posesorul sau detentorul acestuia.

Actiunea principala a elementului material al talhariei se poate realiza sub oricare din

variantele infractiunii de furt – simplu sau calificat cu scopul de insusire sau folosire pe

nedrept (in cazul furtului art. 208 alin. 4 C. pen.). Ea este realizata atat in situatia in care

Pagina 24 din 109


furtul s-a consumat, ipoteza in care furtul s-a consumat, ipoteza in care talharia va fi

consumata, cat si in imprejurarea cand furtul a ramas in forma tentativei, ipoteza in care va

exista o tentativa la talharie.

Pentru existenta actiunii adiacente este suficienta intrebuintarea unuia dintre

mijloacele enumerate de lege. Daca se folosesc cumulativ, acestea nu schimba caracterul

unitar al infractiunii, dar aceasta imprejurare va fi avuta in vedere la evaluarea gradului

concret de pericol social al faptei.

Violenta, amenintarea, sau punerea in stare de inconstienta sau neputinta de a se

apara, realizeaza activitatea secundara a elementului material al infractiunii de talharie, numai

daca au servit ca mijloc pentru comiterea furtului sau ca mijloc de pastrare a bunului furat ori

pentru a asigura scaparea faptuitorului.

Tocmai aceasta legatura care exista in viata reala a facut pe legiuitor sa uneasca

activitatile incriminate distinct in C. pen., in continutul uneia si aceleiasi infractiuni complexe

de talharie. De aceea nu se poate retine existenta talhariei, de pilda, daca amenintarea s-a

produs cu mult timp dupa ce faptuitorul si-a insusit bunul.

Este de observat ca, in continutul incriminarii faptei de talharie, legiuitorul enumera

exhaustiv modalitatile prin care se realizeaza talharia. Cand se refera la ''amenintare'', legea

intelege savarsirea faptei incriminate in art. 193 C. pen., iar prin ,,violente'' intelege orice

forma de presiune fizica sau morala asupra persoanei, chiar daca acele violente nu s-ar

incadra in art. 180 sau 181 C. pen.15

Indiscutabil ca actiunea adiacenta a talhariei va fi realizata cand violentele folosite au

fost savarsite in conditiile aratate in art. 180 – 182 si 189 C.pen.

Pentru existenta laturii obiective a talhariei, violentele trebuie sa fie exercitate direct

impotriva victimei, violentele fata de lucruri pot constitui si ele, uneori, o amenintare (de

exemplu, ruperea legaturii telefonice, lovirea fundului unei ambarcatiuni pentru a o face sa se

scufunde, stropirea cu benzina a incarcaturii dintr-un camion cu scopul de a o incendia).

Violenta efectuata fata de lucruri, dar care nu constituie o amenintare, nu poate realiza

actiunea adiacenta si nu intregeste continutul obiectiv al infractiunii de talharie. Astfel,

smulgerea ceasului de la mana unei persoane aflata intr-o stare avansata de ebrietate si

dormind, care nu numai ca nu a opus rezistenta si nu a fost in masura sa opuna rezistenta, dar

nici macar nu putea simti ca este deposedata de bunul sau, nu prezinta trasaturi caracteristice

ale laturii obiective a infractiunii de talharie, ci a celei de furt.

In doctrina si in practica juridica s-a ridicat problema daca exista continutul

Pagina 25 din 109


infractiunii de talharie in cazul in care faptuitorul smulge, prin surprindere, un bun din mana

victimei. Argumentele aduse au fost si intr-un sens si in altul. Insa, nu orice actiune brutala

prin care se tinde la sustragerea ilicita a unui bun mobil constituie o violenta in sensul art. 211

C. pen., ci numai aceea care aplicandu-se asupra unei persoane vatamate este indreptata catre

infrangerea unei impotriviri din partea sa in scopul abandonarii lucrului in mainile

agresorului.

In concluzie, ori de cate ori luarea unui bun are loc prin “smulgere” instanta de

judecata trebuie sa cerceteze cu deosebita atentie daca prin actiunea de smulgere s-a adus

atingere uneia din valorile sociale ce formeaza obiectul juridic adiacent al infractiunii de

talharie, realizandu-se astfel elementul de “violenta” caracteristic acestei infractiuni. In sens

contrar, fapta va constitui o infractiune de furt. Practica judiciara promoveaza in mod

constant aceasta solutie.

Prin “punerea victimei in stare de inconstienta” se intelege folosirea de narcotice sau

alte substante de natura sa provoace starea de inconstienta a victimei.

Prin punerea victimei in “neputinta de a se apara” se intelege aducerea acesteia in

situatia de a nu putea folosi posibilitatile de aparare datorita actiunii de imobilizare,

dezarmare, punerea unui calus in gura, etc.

In literatura juridica, unii autori, pornind de la interpretarea restrictiva a art. 211 C.

pen., au sustinut ca violenta, ca actiune adiacenta nu poate precede furtul, ci ea trebuie sa fie

concomitenta sau posterioara acestuia.

Alti autori considera ca actele de violenta vor putea fi savarsite anterior furtului

pentru a se pregati conditiile sustragerii, existand relatia de conexitate intre fapta de violenta

si cea de furt.16

Deosebirea dintre cele doua opinii este , insa, numai in aparenta. Talharia, presupune

prin conceptul ei, ca sustragerea sa aiba loc prin violenta, adica odata cu inceperea actelor de

executare a furtului. Daca se lasa victimei o pauza mai mare de reflectie intre momentul

violentei si luarea bunului acesta va constitui infractiunea de santaj si nu de talharie.

Se poate concepe totusi ca amenintarea si violenta sa preceada momentul luarii

bunului (de exemplu, faptuitorul ameninta cu cutitul victima si aceasta cauta prin casa

bunurile de valoare spre a satisface pe infractor; ori inculpatul sa lege mai intai victima si

apoi sa caute lucrurile de valoare spre a le sustrage), dar in situatiile relatate ne aflam tot in

cadrul unor acte de executare a furtului deoarece orice act de infrangere a opunerii victimei

este un act de executare a faptei de sustragere indiferent ca opunerea victimei este inlaturata

Pagina 26 din 109


prin amenintare sau violenta si ca se situeaza inainte de momentul deposedarii efective a

victimei. Aceasta inseamna ca din momentul amenintarii si a executarii violentei asupra

victimei in scop de furt a inceput executarea furtului.

Sub acest aspect este corecta solutia in sensul ca se realizeaza elementul material al

talhariei si in situatia in care faptuitorul ameninta victima, cerandu-i sa-i remita bunurile pe

care le are asupra sa cu toate ca violenta psihica s-a exercitat in acest scop anterior inceperii

oricarui act de deposedare efectiva a victimei. Prin urmare, in raport cu furtul, actiunea

adiacenta poate sa se comita inainte de luarea efectiva a bunului, in timpul, sau imediat dupa

aceea. Daca se savarseste cu mult timp dupa comiterea furtului nu se mai poate retine

talharia.

Infractiunea de talharie intra in concurs cu infractiunea de ultraj cand victima este un

functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat ori cu

infractiunea de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice cand sunt

indeplinite conditiile necesare.

Urmarea imediata.

La infractiunea de talharie , urmarea imediata consta , ca si la infractiunea de furt, in

trecerea bunului din stapanirea de fapt a posesorului sau detentorului in cea a faptuitorului.

Acest rezultat se realizeaza prin actiunea principala care intra in componenta elementului

material al infractiunii de talharie.

In ce priveste urmarea actiunii adiacente, ea variaza in raport cu mijloacele folosite

pentru realizarea acesteia (de exemplu, prin violenta se poate cauza o suferinta fizica victimei

sau o vatamare a sanatatii ori integritatii corporale a acesteia -art. 180 alin. 2, art. 181

C.pen.modificat prin Lg nr. 140/996).

In unele modalitati agravante ale talhariei urmarea imediata adiacenta consta in

vatamarea grava ori moartea victimei sau in producerea unor consecinte deosebit de grave.

Legatura de cauzalitate.

Intre actiunea incriminata si rezultatul produs trebuie sa existe o legatura de

cauzalitate, atat sub aspectul actiunii principale, cat si a actiunii adiacente.

III.2. LATURA SUBIECTIVA

Pagina 27 din 109


Infractiunea de talharie se savarseste cu intentie directa, atat in ce priveste actiunea

principala cat si cea adiacenta, faptuitorul prevede si urmareste sa comita furtul prin violenta

sau amenintare ori prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara

precum si prin folosirea vreunuia din aceste mijloace pentru pastrarea bunului furat, stergerea

urmelor infractiunii ori pentru a-si asigura scaparea.

Hotararea faptuitorului de a savarsi talharia poate fi luata de la inceput ori poate sa

apara in timpul savarsirii sau dupa consumarea furtului in functie de interventia unor

imprejurari pe care acesta nu le-a avut in vedere (de exemplu, impotriva victimei).

In cazul in care furtul a fost urmat de folosirea unuia dintre mijloacele indicate in art.

211 C.pen. modificat prin Lg. nr.140/1996, rezolutia faptuitorului de a savarsi talharia apare,

de regula, dupa consumarea furtului, deoarece numai in masura in care intervine o persoana

pentru a-l prinde, faptuitorul se hotaraste sa foloseasca violenta ori amenintarea.

Latura subiectiva a infractiunii de talharie, include in sfera scopului specific furtului si

scopul folosirii violentei, amenintarii (intentia calificata prin scop). Violentele exercitate in

alt scop decat cel limitativ prevazut de lege nu mai pot constitui actiunea adiacenta a

elementului material al talhariei.

In cazul in care intre autor si victima preexista anumite litigii de ordin patrimonial,

fapta nu va fi talharie, deoarece, cu toate ca s-au folosit violente, nu exista din partea

autorului scopul insusirii specific furtului (de pilda, s-au folosit violentele pentru a i se

restitui o suma de bani datorata). De aceea fapta va putea primi alta calificare penala in raport

de natura si gravitatea violentelor exercitate de faptuitor.

Din punct de vedere subiectiv, la variantele agravate ale talhariei care a avut ca

urmare o vatamare corporala grava sau moartea victimei, implica ca forma de vinovatie,

praeterintentia.

Asadar, urmarea care agraveaza talharia potrivit art. 211 alin. 2 lit. h si alin. 3, teza II

C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996, este o urmare praeterintentionata, faptuitorul nu a

urmarit vatamarea grava a integritatii corporale sau moartea victimei, dar intrucat o astfel de

urmare insoteste in mod firesc folosirea violentei, a amenintarii etc., el a prevazut-o sperand

insa ca nu se va produce sau nu a prevazut-o, desi trebuia si putea sa o prevada.

Daca faptuitorul a actionat cu intentie in ceea ce priveste producerea urmarii, adica

prevazand-o a urmarit sau a acceptat survenirea ei, raspunderea sa penala se stabileste nu

pentru modalitatea agravanta a infractiunii de talharie ci pentru un concurs de infractiuni

alcatuit din infractiunea de talharie si infractiunea de vatamare corporala grava (cand s-a

produs vreuna din urmarile prevazute la art. 182 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996) sau

Pagina 28 din 109


va fi alcatuit din infractiunea de talharie varianta tip si omor deosebit de grav (art. 176 lit. d

C.pen.) cand s-a produs moartea victimei.

SECTIUNEA A IV-A:

FORME. MODALITATI. SANCTIUNI.

A. Forme.

Infractiunea de talharie, fiind o infractiune de comisiune este susceptibila de toate

formele imperfecte ale infractiunii.

Actele pregatitoare la infractiunea de talharie sunt posibile atat in raport cu “actiunea

principala” cat si cu “cea adiacenta”.

Ele pot fi de doua feluri:

de natura materiala (de exemplu, procura mijloace ca arme, narcotice, pentru

exercitarea violentei, amenintarii);

de natura morala (culege anumite date sau informatii cu privire la locul savarsirii

faptei sau despre victima).

Actele pregatitoare nu sunt insa incriminate. In cazul in care s-au efectuat acte de

pregatire iar autorul le-a folosit in executarea elementului material al talhariei ele se vor

absorbi in activitatea infractionala a faptuitorului si vor avea relevanta in stabilirea in concret

a pericolului social al faptei.

Daca actele pregatitoare au fost efectuate de o alta persoana si folosite de autor la

savarsirea infractiunii, ele vor deveni acte de complicitate anterioara la comiterea talhariei.

Tentativa.

Infractiunea de talharie este susceptibila de tentativa, pe care legea o sanctioneaza

potrivit art. 222 C. pen. modificat prin Lg. nr. 140/1996.

Este posibila “tentativa intrerupta” sau “improprie” ori “relativ imposibila”, atunci

cand urmarea nu s-a produs datorita imprejurarii ca in timpul cand s-au savarsit actele de

executare obiectul lipsea de la locul unde faptuitorul credea ca se afla.

La talharie nu este posibila tentativa perfecta. Exista tentativa la talharie atunci cand

faptuitorul a inceput executarea furtului prin violenta, amenintare, dar aceasta executare a fost

intrerupta de interventia posesorului ori detentorului bunului ori a altei persoane.

S-a retinut tentativa relativ improprie la talharie si in cazul in care inculpatii au

Pagina 29 din 109


exercitat violente asupra victimei pentru a-i fura un obiect despre care credeau ca se gaseste

in sacosa acesteia, insa furtul nu s-a consumat deoarece, in momentul in care au deschis

sacosa, ei au constatat ca nu contine obiectul pe care au voit sa-l fure.

O problema foarte controversata in literatura juridica, cat si in practica judiciara a fost

aceea a incadrarii juridice a faptei in situatia in care autorul infractiunii de talharie care a avut

ca urmare moartea victimei, fiind surprins de catre aceasta in momentul in care sustragea

bunul, a lovit-o in scopul efectuarii actiunii de luare a bunului respectiv sau pentru a-si

asigura scaparea, iar in urma actiunilor de lovire victima a decedat, iar faptuitorul, de teama

de a nu fi prins la locul faptei de alte persoane care se alarmasera, a renuntat la luarea

obiectului. Deci fapta intentionata (furtul) a ramas in forma tentativei, insa s-a produs

urmarea mai grava – moartea victimei.

Intr-o parere s-a stabilit ca din moment ce furtul a ramas in faza tentativei, iar prin

actiunea adiacenta – violenta – s-a produs vatamarea corporala grava sau moartea victimei,

fapta constituie tentativa de talharie care a avut ca urmare vatamarea corporala grava sau

moartea victimei.

Dupa o alta opinie, tentativa la infractiunea de talharie care a avut ca urmare moartea

victimei, fiind o infractiune praeterintentionata unica prin vointa legiuitorului, nu poate fi

descompusa in partile sale componente, intrucat elementul material de agravare a infractiunii

il constituie tocmai rezultatul mai grav produs fara intentie, iar nu cel mai putin grav urmarit

de faptuitor.17

Aceasta din urma opinie a fost imbratisata si de instanta suprema motivand ca, atata

vreme cat s-a produs urmarea mai grava – moartea victimei – nu mai are relevanta, sub

aspectul incadrarii juridice a faptei, daca furtul nu s-a consumat. Aceasta imprejurare va

produce efecte numai pe planul individualizarii pedepsei.

Consumarea.

Infractiunea de talharie se consuma cand executarea actiunii principale (furtul) s-a

desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin intermediul actiunii adiacente, adica

prin intrebuintarea de violente sau de amenintare ori prin punerea victimei in stare de

inconstienta sau in imposibilitatea de a se apara.

Daca activitatea principala s-a consumat fara ca faptuitorul sa fi avut nevoie de a

recurge la actiunea adiacenta, fapta consumata este infractiunea de furt, iar nu de talharie.

Pagina 30 din 109


Infractiunea se consuma si in cazul cand faptuitorul dupa savarsirea furtului fara

violenta a folosit acest mijloc pentru a-si asigura scaparea ori pentru a pastra bunul furat sau a

sterge urmele infractiunii. Nu intereseaza daca in final scopul a fost realizat deoarece scopul

este privit ca finalitatea actiunii si nu ca rezultat al acesteia.

Talharia va fi considerata consumata in cazul modalitatilor agravate, atunci cand s-au

produs ca urmare a actiunii adiacente rezultatele cerute de textul incriminator (vatamare

corporala grava, moartea victimei ).

Talharie. Infractiune consumata sau concurs de infractiuni

Talharia poate ori nu sa fie savarsita in forma continuata, in ipoteza cand actiunea

principala, cat si cea secundara sunt indreptate asupra mai multor persoane si comise la

diferite intervale de timp, cu aceeasi rezolutie delictuoasa.

Daca se va retine existenta unui concurs real omogen de infractiuni, toate dispozitiile

legii penale in stabilirea si aplicarea pedepsei se vor raporta la data savarsirii fiecarei

infractiuni din componenta concursului, urmand ca dupa stabilirea pedepsei pentru fiecare

infractiune in parte sa se aplice, potrivit art. 34 C.pen., pedeapsa rezultanta.18

Daca exista infractiunea continuata de talharie, toate dispozitiile legii penale privind

sanctionarea faptuitorului devin aplicabile in raport cu momentul epuizarii infractiunii, adica

a executarii ultimei actiuni care realizeaza continutul talhariei.

In literatura de specialitate s-a sustinut ca existenta infractiunii continuate este

conditionata de indentitatea subiectului pasiv. Identitatea persoanei lezate prin actiunile -

inactiunile savarsite ar fi de esenta infractiunii continuate; daca se schimba victima, adica

subiectul pasiv, dispare infractiunea continuata care se transforma in concurs real de

infractiuni.

Doctrina penala si practica judiciara au respins teza de mai sus in masura in care se

refera la infractiuni contra patrimoniului.

In ipoteza infractiunilor contra persoanei, pluralitatea subiectilor pasivi exclude forma

continuata din urmatoarele doua considerente:

a. savarsirea actiunii tipice in cazul infractiunii contra persoanei este atat de strans

legata de persoana subiectului pasiv incat reprezentarea autorului cu privire la comiterea ei

implica in mod necesar si reprezentarea unei anume victime.

b. in cazul infractiunilor contra persoanei fiecare subiect pasiv suporta, in mod

Pagina 31 din 109


distinct, cate un rezultat autonom al actiunii savarsite impotriva sa de infractor.

Daca infractiunea de furt, componenta principala a talhariei, este compatibila cu

forma continuata, iar infractiunile de lovire, lipsire de libertate, componenta secundara,

adiacenta acesteia, nu sunt compatibile cu actiunea continuata, se pune problema care este

solutia corecta in cazul in care talharia este savarsita la diferite intervale de timp impotriva

unor subiecti pasivi distincti atat ai actiunii principale cat si ai actiunii adiacente.

In literatura de specialitate, o parte a autorilor s-au situat pe pozitia unitatii de

infractiuni, sustinand ca talharia ramane unica, in forma continuata, si in cazul unor fapte

repetate, chiar daca violentele s-au savarsit asupra unei pluralitati de persoane, atata timp cat

rezultatul este acela al actiunii principale, adica al furtului care este susceptibil in forma

continuata.

Alti autori promoveaza solutia concursului de infractiuni in situatia in care exista o

pluralitate de subiecti pasivi ai actiunii adiacente in cazul talhariei, cu atat mai mult in situatia

in care faptele de lovire,amenintare, care, desi sunt absorbite in continutul talhariei, raman in

continuare strict legate de persoana subiectului pasiv. Fiecare subiect pasiv suporta in mod

distinct cate un rezultat autonom al actiunii de violenta savarsite impotriva sa de catre

infractor, ceea ce conduce la existenta unei pluralitati de infractiuni, nu a unei infractiuni

unice continuate.

Epuizarea.

La fel ca si furtul , infractiunea de talharie este susceptibila de o activitate

infractionala prelungita in timp, dupa atingerea momentului consumativ si deci, de eventuala

amplificare a urmarilor imediate. In masura in care dureaza actiunea adiacenta

(constrangerea), in aceeasi masura poate fi prelungita, prin acte successive de sustragere,

actiunea principala si fapta de talharie.

Alteori, actiunea adiacenta poate produce urmari de o gravitate progresiva (vatamari

grave, moaetea victimei ) si de natura sa modifice progresiv gradul de pericol social concret

al talhariei. In acest caz, procesul cauzal al activitatii infractionale se prelungeste in timp.

B. Modalitati.

Infractiunea de talharie este susceptibila, in varianta simpla, de mai multe modalitati

normative.

Cele mai frecvente modalitati ale talhariei, in decursul timpului au fost: talharia in

Pagina 32 din 109


banda, talharia la drumul mare, talharia cu mana armata, talharia cu caracter de vendeta

sociala.

In ce priveste modalitatile normative ale actiunii adiacente ele constau din :

violente;

amenintare;

punerea victimei in stare de inconstienta;

punerea victimei in stare de neputinta de a se apara.

In varianta simpla exista modalitatea normativa a violentelor si celorlalte mijloace

savarsite concomitent cu executarea furtului si violentelor sau alte mijloace executate dupa

consumarea furtului dar pentru pastrarea bunului furat, inlaturarea urmelor infractiunii ori

pentru asigurarea scaparii.

Acestor modalitati normative poate sa le corespunda o varietate de modalitati faptice

in raport cu actiunea principala (furtul) cat si cu actiunea adiacenta in functie de mijloacele

folosite. Evaluarea gradului de pericol social al fiecarei modalitati faptice este lasata la

latitudinea instantei de judecata in cadrul procesului de individualizare judecătoreasca.

Infractiunea de talharie este susceptibila de multiple modalitati normative agravate si

anume:

Art. 211 alin.2 C.pen.:

1. de o persoana mascata, deghizata sau travestita;

2. in timpul noptii;

3. intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.

Art. 211 alin. 21 C.pen.:

1. de doua sau mai multe persoane împreuna;

2. de o persoana având asupra sa o arma, o substanţa narcotica sau paralizanta;

3. intr-o locuinţa sau dependinţe ale acesteia;

4. in timpul unei calamitaţi;

5. a avut vreuna din urmarile aratate in art.182.

Art.211 alin.3 C.pen.-talharia a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca

urmare moartea victimei.

De doua sau mai multe persoane impreuna.

In Codul penal din 1936, savarsirea talhariei de doua sau mai multe persoane era

prevazuta ca o imprejurare agravanta a acestei infractiuni; ea nu a mai fost mentinuta

Pagina 33 din 109


alternativ in textul de incriminare a talhariei din Codul penal din 1969, apreciindu-se ca o

atare agravare ar putea fi obtinuta pe baza dispozitiilor art. 75 lit. a C. pen.

Dupa intrarea in vigoare a Codului penal - modificat prin Lg. nr. 140/1996, in legatura

cu “savarsirea talhariei de trei sau mai multe persoane impreuna” si a efectelor acestei

agravante juridiciare asupra raspunderii penale a faptuitorilor, intr-o asemenea situatie, s-au

conturat doua opinii in doctrina si practica judiciara.

Intr-o prima opinie s-a sustinut ca atata vreme cat talharia este o infractiune complexa

formata din infractiunea de “furt simplu sau calificat”, pe de o parte, si infractiunile de lovire,

vatamare sau altele prevazute in art. 211 alin. 2 si 3 C. pen., pe de alta parte, nu ar mai fi

posibila retinerea participatiei concomitente ca o agravanta intrucat aceasta intra in continutul

furtului calificat (art. 209 lit. a C.pen ) care la randul sau intra ca element constitutiv in

continutul talhariei.

Alti autori au apreciat ca prin integrarea sa ca element in continutul infractiunii de

talharie, infractiunea de furt isi pierde individualitatea, insusirea de a produce efecte si de

aceea, nu infractiunea de furt, ci infractiunea de talharie considerate ca un intreg se savarseste

“de trei sau mai multe persoane impreuna” astfel, ca ar fi justificata (cand participatia

concomitenta este formata din trei saumai multe persoane) aplicarea circumstantei agravante

legale prevazute de art. 75 lit. a C. pen.

Prin modificarea adusa Codului penal (Lg. nr. 140/1996) la art. 211 alin. 2 s-a pus

capat acestor controverse in sensul ca ori de cate ori talharia va fi comisa de doua sau mai

multe persoane impreuna va constitui o circumstanta, iar incadrarea juridica se va face in art.

211 alin. 2 lit. a C. pen.

Daca numarul participantilor va fi de trei sau mai multe persoane se aplica tot

circumstanta de agravare mentionata si nu prevederile art. 75 lit. a C. pen. care au caracterul

unei norme generale si care devin neaplicabile daca circumstanta de agravare este inclusa ca

element circumstantial in continutul agravat al unei infractiuni determinate.

Talharia este savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna in toate cazurile in

care aceste au contribuit efeciv si concomitent la savarsirea infractiunii indiferent de

participatie (coautorat, instigare, complicitate.). Aceasta infractiune nu numai ca este

susceptibila de a fi comisa in oricare dintre formele de participatie, dar practica judiciara ne

demonstreaza ca cel mai adesea, faptuitorii coopereaza ocazional sau sunt organizati intr-o

banda. 19

Circumstanta prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a C. pen. se retine totdeauna cand e

Pagina 34 din 109


savarsita in coautorat. Exista coautorat si atunci cand unul sau unii dintre participanti a

contribuit numai la luarea bunurilor apartinand victimei iar altul a exercitat violenta sau

amenintarea, deoarece atat la folosirea violentei sau a amenintarii, cat si sustragerea

bunurilor, fiind incluse in continutul talhariei, prin savarsirea fiecareia dintre aceste activitati,

se realizeaza in parte elementul material al infractiunii.

In practica judiciara s-a decis ca exista coautorat si in cazul in care unul dintre

participantii la furt, prins de persoana vatamata si imobilizat, cheama in ajutor pentru a se

salva, pe un alt participant, care comite in acest scop acte de violente impotriva persoanei

vatamate, cel dintai inculpat savarseste, de asemenea, infractiunea de talharie iar nu cea de

furt.

In cazul instigarii si complicitatii la talharie pentru a opera agravanta prevazuta de art.

211 alin. 2 lit. a C. pen.-modificat prin Lg. nr. 140/1996 este necesar sa se constate

contributia concomitenta a instigatorului si complicelui cu savarsirea faptei de catre autor. De

pilda, se incadreaza in acest text de lege instigatorul care dupa ce determina pe autor la

savarsirea talhariei il ajuta pe acesta asigurandu-i paza la locul faptei ori complicele care in

intelegere cu autorul ii creeaza conditii de a nu fi surprins de alte persoane in timpul

executarii faptei.

Legiuitorul intervine, insa, prin modificarile aduse de Lg. nr. 301/2004, eliminand din

textul de lege aceasta modalitate de comitere a tentativei (de doua sau mai multe persoane

impreuna).

De o persoana avand asupra sa o arma sau substanta narcotica.

Talharia savarsita de o persoana care are asupra sa o arma sau o substanta narcotica

prezinta un pericol social mai mare deoarece in aceste conditii autorul se simte mai in

siguranta, actioneaza cu mai mult curaj, stiind ca poate oricand sa imobilizeze si sa

neutralizeze victima sau pe oricare alta persoana care ar interveni pentru salvarea acesteia.

Notiunea de “arma” are intelesul explicat in dispozitiile art. 151 alin. 1 C. pen.-

modificat prin Lg. nr. 140/1996, si anume instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel

declarate, prin dispozitii legale.

In cazul in care faptuitorul foloseste arma pentru a constrange sau ameninta victima si

a inlesni furtul se va retine circumstanta agravanta a talhariei, in concurs cu infractiunea de

nerespectare a regimului armelor si munitiilor, prevazuta de art. 279 Cod penal - modificat

prin Lg. nr. 140/1996 (daca arma nu era legal detinuta) iar daca se produc si alte consecinte

ca de pilda, uciderea cu intentie a victimei, talharia va veni in concurs cu dispozitiile art. 176

Pagina 35 din 109


lit. d C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, care incrimineaza omorul deosebit de grav. 20

Prin “substanta narcotica” se intelege acea substanta care are aptitudinea de a produce

imediat victimei careia ii este administrata o stare de inconstienta aducand-o in situatia de a

nu putea actiona.

Din aceasta categorie fac parte, de exemplu:

cloroformul,

eterul,

sprayurile paralizante ori lacrimogene etc.

Daca prin folosirea substantelor narcotice se produc si alte consecinte legate de

actiunea adiacenta a talhariei acestea vor fi avute in vedere la tragerea la raspundere penala a

faptuitorului.

Pentru retinerea circumstantei agravante prevazuta de art. 211 lit. b C. pen. -

modificat prin Lg. nr. 140/1996, legea nu cere ca armele sau substantele narcotice sa fie

folosite, ci este suficient sa existe asupra inculpatului, intrebuintarea lor, in functie de

consecintele ce se produc, poate sa adauge faptei si alte elemente circumstantiale de agravare

a talhariei de care instanta va tine seama in procesul de individulaizare a pedepsei

infractorului.

De o persoana mascata, deghizata sau travestita.

Aceasta imprejurare justifica agravarea sanctionarii faptei, deoarece contribuie la

intimidarea victimei, la diminuarea rezistentei acesteia, face mai dificila descoperirea

faptuitorului, iar fapta sa este de natura sa produca un ecou social mai mare.

Circumstanta agravanta consta in folosirea de catre faptuitor a unui anumit procedeu

pentru a nu fi recunoscut. Acest procedeu poate consta in mascare, deghizare sau travestire.

In cazul mascarii, faptuitorul isi acopera fata cu o masca, adica cu o bucata de stofa,

matase lasand descoperiti numai ochii.

In cazul deghizarii sau travestirii, faptuitorul isi creeaza o infatisare sau se imbraca in

asa fel incat sa nu poata fi recunoscut, isi pune barba falsa, ochelari, foloseste imbracamintea

sexului opus.

In timpul noptii.

Talharia savarsita in timpul noptii este mai grava, deoarece noaptea ofera imprejurari

mai favorabile pentru savarsirea faptei. Cel ce se foloseste de asemenea imprejurari se

Pagina 36 din 109


dovedeste mai periculos, ceea ce impune o mai mare severitate din partea legii penale . 21

Prin timpul noptii se intelege numai noapte reala, adica din momentul in care

intunericul a luat, in mod efectiv, locul luminii, amurgul, care nu poate fi considerat intuneric

nefacand parte din noapte. Legiuitorul a avut in vedere ambianta generala pe care o creaza

noaptea ca fenomen natural, ambianta care ingreuneaza paza bunurilor si usureaza

sustragerea lor.

S-a pus problema determinarii cand incepe noaptea, precum si a momentului cand

aceasta inceteaza. In acest sens au fost emise mai multe opinii, sustinandu-se ca noaptea

incepe de la apusul soarelui si dureaza pana cand acesta rasare din nou, ca noapte incepe din

momentul cand locuitorii se retrag pentru odihna.22

Cum noaptea ca fenomen natural este influentata de anotimp, loc, starea atmosferica,

precum si de ora si data calendaristica, pozitia topografica a localitatii, la determinarea ei

trebuie sa se tina seama de toate aceste imprejurari.

Intr-un loc public sau intr-un mijloc de transport.

Prin “loc public” ca circumstanta de agravare a talhariei se intelege orice loc care,

prin natura si destinatia lui este in permanenta accesibil publicului (strazi,sosele,parcuri),

precum si orice al loc in care publicul are acces la anumite intervale de timp

(magazine,muzee).23

Agravarea se justifica prin aceea ca locurile publice ofera numeroase si reale facilitati

pentru faptuitor deoarece capacitatea victimelor de a supraveghea bunul este mai redusa, iar

infractorul se poate apropia mai usor de victima, de asemenea, el poate fi mai greu de urmarit

si identificat.

In plus, talharia comisa intr-un loc public evidentiaza o periculozitate sporita datorita

ecoului faptei, a starii de nesiguranta pe care o resimt persoanele fizice impotriva unor astfel

de fapte.

Mijlocul de transport este acela destinat anume de a transporta persoane sau marfa.

Agravarea talhariei savarsite intr-un mijloc de transport se justifica prin aceea ca

faptuitorul poate “sa studieze” mai usor victima si sa aprecieze “oportunitatea” interventiei

sale, aceasta mai cu seama in trenuri unde practica judiciara a demonstrat ca se comit cele

mai multe talharii.

Din locuinţa sau dependinţe ale acesteia.

Pagina 37 din 109


Este o circumstanta de agravare specifica talhariei si se justifica prin faptul ca aduce o

grava atingere vietii intime, domestice a victimei si este de natura sa creeze o stare de temere

si nesiguranta cand infractorul patrunde in locuinta cu intentia de a fura cu orice pret chiar

prin folosirea de violenta.

In practica judiciara au existat frecvente cazuri cand, infractorii, profitand de faptul ca

victimele locuiesc singure, in locuri mai izolate, sau acolo domiciliaza persoane in varsta,

comit mai usor infractiunile de talharie, prin patrunderea in locuinta acestora.

In ceea ce priveste semnificatia termenilor de “locuinta” si ''dependinte,, in sensul art.

211 alin. 2 lit. f Cod penal-modificat prin Legea nr. 140/1996 se intelege orice loc destinat

pentru uzul domestic al uneia sau mai multor persoane si care este efectiv folosit in acest

sens, neavand relevanta daca este temporar sau permanent, stabil sau mobil.

Unele instante au decis ca talharia savarsita in conditiile art. 211 alin. 2 lit.f C.pen. -

intr-o locuinta sau in dependintele acesteia - este o infractiune complexa, in al carei continut

intra si violarea de domiciliu care, astfel, isi pierde autonomia. Alte instante au decis ca

patrunderea inculpatului fara drept, in timpul noptii, in locuinta partii vatamate, urmata de

exercitarea de violente asupra acesteia, pentru a reusi sa plece cu bunul sustras din acea

locuinta, constituie atat infractiunea de talharie prevazuta in art. 211 al. 2 lit. d si f C. pen., cat

si infractiunea de violare de domiciliu prevazuta in art. 192 alin. 2 C. pen., savarsite in

concurs real.

In doctrina penala opiniile in aceasta privinta sunt impartite; unii autori promoveaza

prima solutie, altii sustind-o pe cea de-a doua. Autorii care promoveaza existenta unei singure

infractiuni, si anume de talharie, pornesc, mai intai, de la modul in care faptuitorul a ajuns in

locuinta victimei ori in dependintele acesteia unde a comis talharia. Daca patrunderea in

locuinta sau intr-o dependinta s-a realizat in urma consimtamantului persoanei care le

foloseste, comiterea talhariei in aceasta situatie atrage incadrarea juridica doar in art. 211 alin.

2 lit. f C. pen.; in ipoteza in care faptuitorul patrunde fara drept in locuinta sau o dependinta

tinand de aceasta, ori refuza sa le paraseasca si comite talharia, trebuie sa se retina concurs

real de infractiuni intre violarea de domiciliu si talharia in forma prevazuta in art. 211 alin. 2

lit. f C. pen.; si, in cazul in care talhlaria, se savarseste in locuinta sau in dependintele acesteia

unde faptuitorul patrunde, fara drept, prin efractie, escaladare sau prin folosirea unei chei

adevarate ori a unei chei mincinoase nu poate fi retinuta si infractiunea de violare de

domiciliu, ci numai infractiunea prevazuta in art. 211 alin. 2 C. pen. 24

In literatura de specialitate, s-a sustinut ideea ca nu se poate accepta absorbtia legala a

Pagina 38 din 109


violarii de domiciliu in furtul calificat prevazut in art. 209 lit. i C. pen, ori in talharia savarsita

intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia.

Ipotezele in care s-ar putea afla faptuitorul care savarseste talharia intr-o locuinta sau

dependinte ale acesteia sunt:

a) O prima ipoteza ar fi aceea in care faptuitorul a patruns in locuinta sau dependinte

ale acesteia cu consimtamantul persoanei care le foloseste si ulterior savarseste infractiunea

de talharie.

b) Intr-o a doua ipoteza, faptuitorul patrunde intr-o locuinta sau dependinta cu

consimtamantul persoanei care le foloseste, insa la cererea expresa a acesteia de a le parasi

refuza si comite talharia.

c) Intr-o a treia ipoteza, faptuitorul patrunde fara drept in locuinta sau dependinte ale

acesteia si comite talharia (de exemplu, usa de la locuinta este deschisa , faptuitorul patrunde

si savarseste talharia).

d) Intr-o a patra ipoteza faptuitorul dupa ce patrunde prin efractie, escaladare sau prin

folosirea unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase intr-o locuinta sau dependinte ale

acesteia, comite talharia.

e) A cincea ipoteza ar fi aceea cand patrunde prin efractie sau escaladare in curtea

persoanei vatamate unde savarseste talharia.

Daca in prima ipoteza ne aflam numai in fata infractiunii de talharie, cu agravanta

prevazuta in art. 211 lit, f C. pen., in a doua ipoteza exista un concurs de infractiuni, fiind

savarsita atat fapta de violare de domiciliu, prin refuzul faptuitorului de a parasi locuinta la

cererea persoanei indreptatite sa-si dea consimtamantul, cat si infractiunea de talharie in

forma agravata. In a treia ipoteza faptuitorul comite un concurs de infractiuni, si anume:

infractiunea de violare de domiciliu in modalitatea alternativa a patrunderii fara drept in

domiciliul victimei si infractiunea de talharie in modalitatea normativa agravata. In cazul

ultimei ipoteze, legiuitorul asimileaza atat violarea de domiciliu, cat si talharia in modalitatea

agravata cand s-au comis intr-o locuinta sau dependinta a acesteia.

In toate situatiile cand aceeasi persoana, prin activitatea sa a realizat continutul mai

multor incriminari, exista o pluralitate de infractiuni. In ipotezele pe care le-am analizat, daca

coexista infractiunea de violare de domiciliu cu furtul calificat (art. 208 lit. i C. pen.), implicit

va coexista si cu infractiunea de tilharie; ca atare, ne vom afla in prezenta unui concurs de

infractiuni.

In timpul unei calamitati.

Pagina 39 din 109


Pentru existenta acestei circumstante este necesara o situatie premisa care se situeaza

obiectiv in afara conduitei infractionale. Premisa, ca atare, se infatiseaza sub forma unei

calamitati.

Calamitatea este un eveniment de mari proportii , care pune in pericol viata, sanatatea

unei colectivitati sau bunurile acesteia ori poate avea alte consecinte asemanatoare.25

Evenimentul poate avea cauze naturale (cutremur, eruptii vulcanice, inundatii) dar

poate avea, insa, la origine si cauze umane (accidente nucleare, incendii de mari proportii,

catastrofe de circulatie etc.).

Calamitatile, indiferent ca sunt naturale sau provocate de om, creeaza in plan social o

ampla tulburare, controlul social fiind diminuat.

Este necesar ca fapta sa fie savarsita in perioada de timp cuprinsa intre momentul

cand se produce evenimentul care da nastere starii de calamitate si momentul cand aceasta

stare inceteaza si nu intereseaza momentul cand autoritatea competenta a declarat oficial

respectiva stare.

In plan subiectiv cel care profita de o asemenea imprejurare pentru savarsirea

infractiunii de talharie, evidentiaza o lipsa evidenta de solidaritate umana care denota si o

periculozitate deosebita care justifica agravarea raspunderii lui in plan penal.

Talharia a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 Cod penal-modificat prin Legea

nr. 140/1996.

In acest caz agravarea talhariei este justificata prin consecintele actiunii adiacente,

adica a actelor de violenta exercitate asupra victimei, daca acestea au produs urmarile

prevazute de art. 182 C.pen. - modificat prin Lg. nr. 140/1996. Este vorba de o fapta prin care

s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare

ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs vreuna dintre urmatoarele

consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate fizica

sau psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei.

De pilda, faptuitorul loveste victima pentru a indeparta opunerea acesteia, insa se

produc consecintele prevazute de art. 182 C. pen. pe care nu le-a urmarit ori acceptat socotind

fara temei ca nu se vor produce (usurinta), fie ca nu le-a prevazut desi trebuia si putea sa le

prevada (neglijenta). In ambele ipoteze, urmarile mai grave ale lovirii ii sunt imputabile

faptuitorului, in cadrul agravantei mentionate, cu titlul de culpa.26

De remarcat ca in ipoteaza in care faptuitorul cu prilejul executarii faptei de furt

Pagina 40 din 109


exercita violenta, cu intentia de a produce urmarile art. 182 Cod penal acesta va raspunde

pentru infractiunea de talharie, in concurs cu vatamarea corporala grava.

Pentru a se retine modalitatea agravanta prevazuta de art. 211 alin. 2 indice 1lit. e

trebuie ca intre fapta de talharie si urmarea produsa sa existe un raport de cauzalitate. In

situatia cand acest raport lipseste, faptele vor avea o alta incadrare juridica.

Potrivit alin. 3 al art. 211 C.pen., talharia este si mai grava daca, a produs consecinte

deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei.

Aceasta agravanta vizeaza in primul rand, rezultatul actiunii principale a talhariei si

anume cea de furt.

Conform art. 146 C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, prin “consecinte deosebit

de grave” se intelege o paguba materiala mai mare de 2.000.000.000 sau o perturbare

deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la

care se refera art. 145 C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996, ori altei persoane fizice sau

juridice.

In evaluarea intinderii pagubei materiale instanta de judecata trebuie sa aiba in vedere

valoarea economica a bunurilor ce formeaza obiectul material al talhariei existenta in

momentul comiterii faptei si nu in cel al judecarii infractorului.

Agravanta prevazuta de art. 211 alin. ultim C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996

vizeaza in al doilea rand consecintele pe care le produce actiunea adiacenta si anume moartea

victimei. Pentru a se retine talharia in aceasta modalitate de agravare este necesar ca urmarea

– moartea victimei – sa fie praeterintentionata, adica sa se fi produs prin depasirea intentiei

faptuitorului dar imputabila acestuia ca rezultat al culpei sale.

De pilda , fapta va fi incadrata la dispozitiile art. 211 alin ultim C. pen.- modificat prin

Lg. nr. 140/1996, teza II, in ipoteza in care faptuitorul pentru a lua ori mentine bunul

foloseste violenta asupra victimei iar aceasta in urma actului de lovire se dezechilibreaza si in

cadere se loveste cu capul de bordura si decedeaza.

In cazul in care actele de violenta au fost savarsite cu intentie (directa sau indirecta)

de a ucide victima pentru a sustrage un bun, iar scopul a fost realizat, in sarcina faptuitorului

se va retine un concurs de infractiuni: omor deosebit de grav consumat prevazut in art. 176

lit. d C. pen.- modificat prin Lg. nr. 140/1996 si talharie. Infractiunea de talharie intr-o

asemenea situatie, nu se incadreaza insa in art. 211 alin. 3 C. pen.- modificat prin Lg. nr.

140/1996, ci in art. 211 alin. 1 C. pen. deoarece, din moment ce s-a retinut ca victima a fost

ucisa cu intentie, si pentru acest motiv s-a facut aplicarea art. 176 lit. d C. pen - modificat prin

Pagina 41 din 109


Lg. nr. 140/1996, nu se poate retine ca moartea victimei s-a produs si din culpa, pentru a se

face aplicarea art. 211 alin. 3 teza II C. pen. - modificat prin Lg. nr. 140/1996.

Daca faptuitorul a actionat de la inceput cu intentia de a ucide victima pentru a putea

savarsi astfel mai usor talharia, se va retine infractiunea de omor deosebit de grav, art. 176 lit.

d C. pen., in concurs cu infractiunea de talharie prevazuta in art.211 ali.1 C.pen.

Daca moartea victimei s-a produs in urma unei tentative de talharie, exista tentativa la

forma agravata a infractiunii.

C. Sanctiuni.

Talharia varianta tip, prevazuta in art. 211 alin. 1 C. pen.- modificat prin Lg. nr.

140/1996 se pedepseste cu inchisoarea de la 3 ani la 18 ani.

In modalitatea agravanta prevazuta de art. 211 alin. 2 C. pen.- modificat prin Lg. nr.

140/1996 se pedepseste cu inchisoarea de la 5 ani la 20 de ani, iar in modalitatea prevazuta de

art. 211 alin 2 indice 1pedeapsa este inchisoarea de la 7 la 20 ani.

Pedeapsa este inchisoare de la 15 ani la 25 de ani si interzicerea unor drepturi cand

fapta a produs consecinte deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei (art. 211

alin 3 C. pen).

Lucrurile care au dus la savarsirea talhariei, ca de exemplu, instrumente de spart, chei

mincinoase, arme aflate asupra faptuitorului etc., sunt supuse masurii de siguranta a

confiscarii speciale.

NOTE LA CAPITOLUL II

8. I. Pascu, St. Ivan, "Tâlhăria, aspecte de teorie si practica judiciara”, Editura

Ministerului de Interne, 1992, pag. 22-23

9. O. Loghin, A. Filipas, Drept penal, partea speciala, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucureşti, 1983, pag. 118-119

10. O. Loghin, A. Filipas, Drept penal roman, pag. III

11. Vintilă Dongoroz s.a., "Explicaţii teoretice" vol. III, op. cit., pag. 456-457

12. C. Butiuc, "Coautoratul in situaţii deosebite", Revista de drept penal nr. 4/1995,

pag .69. St. Danes, " In legătura cu coautoratul la infracţiunea de tâlhărie", Revista de drept

penal nr. 2/1995 pag. 112

Pagina 42 din 109


13. Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Drept penal, Editura Lumina Lex, 2002, pag. 412

14. Hie Pascu, "Pluralitate de subiecţi pasivi", Revista de drept penal nr. 3/2004, pag.

64-65. Doru Pavel, Tâlhărie sǎvârşitǎ împotriva mai multor subiecţi pasivi, Revista de drept

penal nr. 2/1995, pag. 117. Constantin Mitrache, Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei,

Revista de drept penal nr. 2/1995 pag. 120

15. I. Pascu, St. Ivan, op. cit., pag. 31. C. Soroceanu, ''Semnificatia termenelor

intrebuintare de violente din textul care incrimineaza talharia''. Revista romana de drept nr.

4/1973, pag. 101

16. O. Loghin, A. Filipas, op. cit., pag. 113

17. G. Antoniu, Unele reflectii cu privire la tentativa in cazul infractiunii complexe,

Revista romana de drept nr.10/1983, P. 38-48. V. Patulea, Delimitarea tentativei de

infractiune consumata, in cazul talhariei care a avut ca urmare praeterintentionata moartea

victimei, Revista romana de drept nr. 11/1988, pag. 49-58

18.G.Antoniu, C.Bulai, Practica judiciara penala, vol. I, op.cit., pag. 71-72

19.Vintila Dongoroz, s.a., ,,Explicatii teoretice'', op.cit., vol III, pag. 463

20.G.Antoniu,C.Bulai, Practica judiciara penala, vol.III, pag.34

21.G.Antoniu, ,,Furtul savarsit in timpul noptii'', Revista romana de drept, nr. 6/1970

pag. 103

22.G.Antoniu, C.Bulai, S.Chivulescu, Dictionar juridic penal, Editura stiintifica si

enciclopedica, Bucuresti, 1976, pag. 274

23.M.Badila, ,,Noua reglementare a infractiunii de talharie'', Revista de drept penal,

nr.1/1997 pag.35

24.Ilie Pascu ,,Talharia savarsita intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia'' , Dreptul

nr. 2/2001 pag. 107-108. Costel Niculeanu, ,,Despre infractiunea de talharie comisa intr-o

locuinta sau dependinte ale acesteia si violarea de domiciliu'', Dreptul, nr. 2/1998, pag 60-63

25.Tudorel Toader, Drept penal, partea speciala, Editura All Beck, 2002, pag.188

26.Vintila Dongoroz, s.a., ,,Explicatii teoretice'', op.cit., vol III, pag. 464

CAPITOLUL III

ASPECTE COMPARATIVE INTRE INFRACTIUNEA DE TALHARIE SI ALTE

INFRACTIUNI PREVAZUTE DE CODUL PENAL.

SECTIUNEA I:

Pagina 43 din 109


TALHARIA SI FURTUL

De remarcat este faptul ca ambele infractiuni, atat talharia cat si furtul au un obiect

juridic principal identic si anume: relatiile sociale referitoare la patrimoniu si a caror

dezvoltare este conditionata de mentinerea pozitiei fizice a bunului impotriva faptelor de

sustragere.

Talharia include in continutul sau furtul. In acest caz ea va avea acelasi obiect

material, si anume, un bun mobil aflat in posesia sau detentia altuia, asupra caruia se executa

actiunea de luare.

La infractiunea de talharie, ca si la furt, bunul mobil este luat, scos din posesia

patrimoniala a victimei fara consimtamantul acesteia. O particularitate apare, insa, in cazul

infractiunii de talharie, si anume ca, datorita folosirii de catre faptuitor a violentei si

amenintarii, luarea poate imbraca si forma remiteri silite dar aparent consimtita a bunului

efectuata de insusi posesorul sau detentorul acestuia.

Sub aspectul “urmarii imediate”, la infractiunea de talharie, aceasta consta, ca si la

infractiunea de furt, in trecerea bunurilor din stapanirea de fapt a posesorului sau a

detentorului in cea a faptuitorului. Un astfel de rezultat se realizeaza prin actiunea principala

ce intra in componenta elementului material al infractiunii de talharie.

Infractiunea de talharie se consuma cand executarea actiunii principale (furtul) s-a

desfasurat complet si s-a produs urmarea imediata prin intermediul actiunii adiacente (prin

intrebuintarea de violente sau amenintare, ori prin punerea victimei in stare de inconstienta

sau in imposibilitatea de a se apara). Daca, insa, activitatea principala s-a consumat fara ca

faptuitorul sa fi avut nevoie de a recurge la actiunea adiacenta, fapta consumata se incadreaza

la infractiunea de furt, iar nu de talharie.

Una din circumstantele agravante nu se regaseste si in cazul infractiunii de furt, si

anume talharia comisa in locuinte sau dependinte ale acestora. Este, asadar, o circumstanta de

agravare specifica numai talhariei.

Puncte de vedere contradictorii au fost exprimate in legatura cu incadrarea juridica a

faptei constand in insusirea unui bun pe care faptuitorul il sustrage din mana victimei, fugind

cu el. Dupa o opinie, fapta constituie talharie, iar dupa alta opinie, 27

ea constituie

infractiunea de furt. Exista infractiune de furt deoarece, in cazul smulgerii bunului prin

surprindere, fara ca victima sa opuna vreo rezistenta, nu se aduce cu nimic atingere relatiilor

sociale referitoare la integritatea corporala sau libertatea persoanei, relatii care constituie

Pagina 44 din 109


obiectul juridic secundar al talhariei. Incalcandu-se numai relatiile sociale referitoare la

patrimoniul persoanei, fapta nu poate constitui decat infractiunea de furt.

Astfel, instanta suprema considera ca, deposedarea partii vatamate de caciula care o

poarta, prin smulgerea ei de pe capul acesteia, fara exercitarea vreunei actiuni agresive de

natura a-i infrange rezistenta, constituie infractiunea de furt si nu de talharie, deoarece

lipseseste cerinta privind intrebuintarea de violente. 28

Violentele, ca actiuni adiacente, nu trebuie sa imbrace, in mod necesar, una din

formele prevazute in art.180-181 C. pen. ele pot consta si in alte actiuni agresive indreptate

impotriva persoanei vatamate, cum este smulgerea unui lantisor din aur de la gatul victimei,

daca aceasta a fost de natura a-i infrage vointa, 29

fapta de a smulge sacosa din mana

victimei.

SECTIUNEA A II-A:

TALHARIA SI SANTAJUL

(art. 194 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996)

Exista infractiune de santaj, potrivit art. 194 Cod penal - modificat prin Legea nr.

140/1996, cand o persoana a fost constransa prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa

nu faca sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos,

pentru sine sau pentru altul.

Fapta este mai grava cand constrangerea consta in amenintarea cu darea in vileag a

unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru sotul

acesteia sau pentru o ruda apropiata.

Desi intre aceste doua infractiuni exista asemanari, ambele avand doua obiecte

juridice speciale - relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei si cele referitoare la

patrimoniul acesteia - totusi, ele se deosebesc esential, prin aceea ca, in cazul santajului, in

principal sunt incalcate relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe cand in cazul

talhariei, sunt incalcate in principal, relatiile sociale referitoare la patrimoniul acesteia. 30

Spre deosebire de talharie, infractiunea de santaj nu are, de regula, obiect material,

libertatea psihica constituind un drept personal. Sunt insa si situatii cand santajul are loc prin

folosirea constrangerii fizice, corpul victimei devenind astfel obiect material al infractiunii de

santaj.

Pagina 45 din 109


La ambele infractiuni observam folosirea de violente sau amenintari.

La talharie, unii autori, considera ca actele de violenta vor putea fi savarsite anterior

furtului pentru a se pregati conditiile sustragerii, existand astfel, o relatie de conexitate intre

fapta de violenta si cea de furt.

Infractiunea de talharie presupune, prin insasi conceptul sau, ca sustragerea sa aiba loc

prin violenta, adica odata cu inceperea actelor de executare a furtului. Daca se lasa victimei o

pauza mai mare de reflectie intre momentul violentei si luarea bunului aceasta va constitui

infractiunea de santaj si nu cea de talharie.

In practica judiciara nu a existat intotdeauna o conceptie clara asupra delimitarii

infractiunii de talharie si santaj.

Criteriul determinant de delimitare este sucesiunea in timp a violentei in raport cu

actul de sustragere. In timp ce talharia presupune intrebuintarea de violente sau amenintari,

spre a crea un pericol iminent pentru viata, integritatea corporala, sanatatea sau libertatea

fizica a persoanei, in cazul infractiunii de santaj nu este vorba de un pericol iminent pentru

drepturile persoanei constranse prin violenta sau amenintare, ci de un pericol care urmeaza sa

se produca in viitor. Tocmai aceasta distantare in timp intre momentul amenintarii si

momentul cand urmeaza sa se traduca in fapt, serveste ca element pentru a deosebi santajul

de talharie.

Prin urmare, in cazul infractiunii de santaj, pericolul este “viitor”, iar rezultatul

violentei sau cel al amenintarii este distantat in timp de actul de constrangere, pe cand la

infractiunea de talharie acesta este “imediat”.31

In delimitarea celor doua infractiuni trebuie avuta in vedere si natura diferita a

acestora. Prin specificul sau, infractiunea de santaj este o infractiune contra libertatii de

autodeterminare psihica a persoanei in timp ce infractiunea de talharie este o infractiune

contra patrimoniului.

SECTIUNEA A III-A:

TALHARIA SI PIRATERIA

Potrivit art. 211 Cod penal - modificat prin Legea nr. 140/1996 - pirateria tip consta in

jefuirea prin acte de violenta savarsite in scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei

nave impotriva persoanelor sau bunurilor care se gasesc pe acea nava ori impotriva altor

nave, daca navele se afla in marea libera sau intr-un loc care nu este supus jurisdictiei nici

Pagina 46 din 109


unui stat.

Ca si la talharie, obiectul juridic este complex, fiind constituit in principal din relatiile

sociale de ordin patrimonial, iar in secundar, din relatiile sociale privitoare la integritatea

fizica a persoanei.

Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material principal,

reprezentat de bunurile in raport cu care se realizeaza actiunea de jefuire, dar si unul adiacent,

si anume persoana fizica impotriva careia se exercita actele de violenta sau de amenintare.

La ambele infractiuni, elementul material se realizeaza prin doua activitati, o

activitate principala, corespunzatoare furtului, si alta secundara, constand in folosirea

violente.

In cazul infractiunii de talharie subiect activ poate fi orice persoana, iar in cazul

infractiunii de piraterie subiectul activ este format dintr-o pluralitate de faptuitori, din

echipajul sau pasagerii unei nave.

De observat ca legea asimileaza infractiunii de piraterie si jaful savarsit pe o aeronava

sau intre aeronave si nave.

Spre deosebire de infractiunea de talharie, infraciunea de piraterie este conditionata de

locul savarsirii si anume marea libera sau in apele unei regiuni de pe glob nesupuse

jurisdictiei unei tari deoarece daca se comite in cuprinsul marii teritoriale fapta va constitui

infractiunea de talharie.32

In cazul infractiunii de talharie cat si a infractiunii de piraterie, agravanta care a avut

vreuna din urmarile arate in art. 182 C. pen., cat si agravanta care a avut consecinte deosebit

de grave sau moartea victimei, ii sunt imputabile faptuitorului pe baza de praeterintentie.

SECTIUNEA A IV-A:

TALHARIA SI OMORUL

Legiuitorul a considerat ca e mai periculos omorul savarsit pentru un folos, avantaj

sau beneficiu material.

In acest caz circumstanta de agravare priveste mobilul infractiunii. Interesul material

poate consta in bani, lucruri cu valoare patrimoniala ori in avantaje in serviciu sau in

societate, stingerea unei datorii, obtinerea unui spatiu locativ, etc.33

Omorul savarsit din interes material (art. 175 lit. b) se deosebeste atat de talharie care

a avut ca urmare moartea victimei, cat si de omorul deosebit de grav, prin care se urmareste

Pagina 47 din 109


sau se ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii, deoarece in cazul acestora, faptuitorul

actioneaza nu din convingerea realizarii unor interese materiale pe o cale aparent legala, ci

prin sustragerea de bunuri cu ajutorul violentei.

Nu este nevoie ca faptuitorul sa fi obtinut folosul urmarit, este suficient ca a actionat

in acest scop.

Nu exista omor calificat din interes material, ci omor deosebit de grav in situatia in

care autorul comite fapta pentru a savarsi sau a ascunde o talharie sau o piraterie (art. 176, lit.

d C. pen.).

In ceea ce priveste omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei

infractiuni (art. 175 lit. h) aceasta agravanta are in vedere tot scopul savarsirii omorului, care

consta, de data aceasta, in inlesnirea sau ascunderea altei infractiuni.

Nu intereseaza daca acest scop a fost ori nu atins, este suficient ca el a existat si ca

omorul a fost comis in realizarea lui.

Legea nu ne precizeaza daca infractiunea ascunsa sau a carei comitere a fost inlesnita

trebuie sa prezinte o anumita gravitate, asa ca agravanta opereaza de regula in cazul oricarei

infractiuni. Exista o singura exceptie: cand omorul a fost savarsit pentru a ascunde sau savarsi

o talharie sau piraterie. In acest din urma caz, fapta se va incadra, in dispozitiile art. 176 lit. d

C. pen., referitoare la omorul deosebit de grav.

Omorul savarsit pentru a comite sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii

constituie o circumstanta agravanta ce se aseamana cu aceea care caracterizeaza omorul

calificat prevazut de art. 175 lit. h, C. pen.; insa se deosebeste de acesta prin faptul ca scopul

omorului nu mai este inlesnirea sau ascunderea unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, ci

savarsirea sau ascunderea unei talharii sau a unei piraterii.

Desi art. 176 lit. d foloseste notiunea de savarsire , si nu de inlesnire ca la art. 175 lit.

h, deosebirea este numai aparenta, deoarece notiunea de savarsire include si pe cea de

inlesnire.

Justificarea acestei deosebiri de incadrare juridica consta in aceea ca talharia si

pirateria sunt infractiuni de o maxima gravitate.

Totodata, este de remarcat si periculozitatea deosebita a infractorului cu predispozitie

spre fapte de mare violenta.

Omorul savarsit in conditiile art. 176 lit. d C. pen. se deosebeste de talharia care a

avut ca rezultat moartea victimei (art. 211 C. pen.) infractiune care presupune ca faptuitorul

sa fi fost in culpa cu privire la rezultatul mai grav, moartea victimei (infractiune

praeterintentionata).

Pagina 48 din 109


La omorul savarsit in conditiile art. 176 lit. d C. pen., faptuitorul a urmarit inca de la

inceput producerea rezultatului sau a acceptat posibilitatea mortii victimei.

Daca, dupa ce a ucis victima, spre a o deposeda prin violenta de anumite bunuri,

faptuitorul si-a realizat scopul urmarit, in sarcina acestuia urmeaza a se retine – in concurs –

si infractiunea de talharie (art. 211 C. pen.). Concursul va fi format din infractiunea de omor

deosebit de grav si infractiunea de talharie in forma simpla (art. 211 alin. 1) si nu in forma

calificata (art. 211 alin. 3), deoarece imprejurarea agravanta (uciderea victimei) a fost

absorbita in cadrul infractiunii de omor deosebit de grav.

Astfel, in practica s-a decis ca exista omor comis pentru a savarsi o talharie, in

concurs cu infractiunea de talharie prevazuta la art. 211 alin. 1 C. pen., daca inculpatul, dupa

ce a lovit mortal victima, pentru a-si insusi unele bunuri ale acesteia a lasat-o sumar

imbracata pe camp, intr-o noapte geroasa, luaindu-i totodata, mai multe bunuri care ii

apartineau.34

Exista agravanta in discutie numai daca faptuitorul a actionat in scopul aratat,

indiferent daca acest scop a fost sau nu atins.

Daca omorul s-a savarsit cu scopul comiterii unei talharii sau piraterii si nu s-au

savarsit aceste din urma fapte, se va retine numai omorul deosebit de grav, deoarece autorul a

urmarit scopul cerut de lege desi nu l-a realizat.

NOTE LA CAPITOLUL III

27.Tudorel Toader, op. cit., pag 197

28. C.S.J., d.p. nr. 63 din 6 mai 1991, Probleme de drept din deciziile Curtii Supreme

de Justitie, 1990-1992, Editura''Orizonturi'',Bucuresti, 1993, pag. 366-368

29. C.S.J., d.p. nr. 363/1994, Buletinul jurisprudentei, 1994, Editura ''Proema'', Baia

Mare, 1995, pag 147; C.S.J., d.p. nr. 2215 din 8 septembrie 1998, Dreptul, nr 1/2000, pag 160

30. Ludovic Biro, Criterii distinctive intre infractiunile de santaj si talharie, Revista

Romana de Drept, nr. 4/1971, pag. 82

31.''Talharie si santaj - deosebiri'', Revista de drept penal, nr. 4/2001, pag. 157

32. G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar,

Drept penal, partea speciala, pag. 110 - 111, Editura Europa Nova, Bucuresti., 1997

Pagina 49 din 109


33. V. Dongoroz, s.a., op. cit., pag. 188, vol. III

34. Trib. Supr., s.p., dec. nr.15/1981, Repertoriu de practica judiciara in materie

penala pe anii 1980-1985, pag. 213; sec. Militara, dec. nr.15/1979, R.R.D nr.1/1980, pag. 70

CAPITOLUL IV

ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

Toate legiuirile moderne cuprind reglementari ample ale infractiunilor care aduc

atingere proprietatii, consecinta fireasca a importantei pe care o capata relatiile de proprietate

pentru dezvoltarea societatii si pentru simularea interesului individului la progresul societatii.

1.Legea penala italiana distinge infractiunile contra patrimoniului dupa cum au la

baza violenta contra persoanei sau asupra lucrurilor ori au la baza frauda. Aceasta clasificare

devenita traditionala a fost preluata de la juristii evului mediu care faceau deosebirea intre

faptele contra patrimoniului comise prin violenta si cele comise prin frauda (aut vi, aut frauda

delinquitur). Comentatorii Codului penal italian au remarcat ca aceasta impartire a

infractiunilor contra patrimoniului nu cuprinde toate infractiunile, existand multiple

infractiuni care nu puteau fi situate in nici una dintre aceste categorii.

Doctrina majoritara italiana impartaseste parerea conform careia, impartirea

infractiunilor contra patrimoniului, chiar daca nu contribuie la o cunoastere mai profunda a

acestor infractiuni, este utila in scopuri didactice, contribuind la fixarea mai temeinica a

notiunilor cu care opereaza legiuitorul in aceasta materie.

Cei mai multi autori italieni clasifica infractiunile contra patrimoniului in:

A. Infractiuni de agresiune unilaterala, in cadrul carora se situeaza infractiunile de

sustragere (furtul, talharia), infractiunile de abuz asupra bunurilor patrimoniale (abuzul de

incredere), infractiunile de distrugere, infractiunile de tulburare de posesie si de abuz asupra

imobilului altuia;

B.Infractiuni savarsite in cooperare cu victima, in cadrul carora se situeaza

infractiunea de santaj si sechestrarea de persoane in scop de santaj, inselaciunea, camata si

abuzul de starea de slabiciune a unor persoane;

C. Infractiuni de producere si consolidare a daunei patrimoniale in cadrul carora se

situeaza tainuirea si reciclarea banilor proveniti din infractiune.

A. Furtul este reglementat in mai multe variante (furtul comun, furturi minore,

sustragerea din proprietatea comuna, furtul in viata militara, furtul comis la bordul vaselor de

Pagina 50 din 109


un membru al echipajului).

Furtul in conceptia legislatiei italiene cuprinde urmatoarele elemente fundamentale:

existenta unei sustrageri a unui bun mobil din detentia altuia, trecerea bunului in detentia

faptuitorului, existenta unui obiect material, existenta unei daune patrimoniale, faptuitorul sa

fi actionat cu un dol specific, adica in scopul de a obtine un profit.

Intocmai ca in legea penala romana, furtul implica o deposedare a celui care avea

anterior posesia sau detentia bunului. Legea penala romana considera ca urmarea imediata a

faptei, sub aspect penal, nu este dauna patrimoniala, ci schimbarea ilicita a situatiei de fapt pe

care bunul o avea anterior, paguba este consecinta de drept civil a furtului. Legea penala

romana, sub aspectul laturii subiective, pretinde sa exsiste un dol specific - o intentie

calificata prin scop - dar scopul nu trebbie sa fie obtinerea unui profit - ca in legea penala

italiana - ci scopul este insusirea pe nedrept a bunului.35

Subiect activ al infractiunii, dupa legea penala italiana, poate fi orice persoana.

Sub aspectul elementului material, furtul se consuma prin sustragere, dar si prin

imposedarea faptuitorului, elemente ce pot sa existe autonom; daca nu se realizeaza ambele

urmari nu exista infractiunea de furt.

Furtul este calificat, potrivit legii penale ilaliene (art. 625), in urmatoarele imprejurari:

a. daca faptuitorul foloseste violenta asupra lucrurilor sau intrebuinteaza orice alt

mijloc fraudulos.

b. daca faptuitorul, pentru a comite furtul, se introduce intr-un edificiu sau in alt loc

destinat pentru locuinta.

c. daca faptuitorul are asupra sa arme sau substante narcotice fara a le folosi;

d. daca fapta este savarsita cu abilitate.

e. daca fapta se comite de trei sau mai multe persoane sau de o persoana travestita, sau

simuland o calitate oficiala sau de o persoana insarcinata cu un serviciu public.

f. cand fapta este comisa asupra bagajului calatorilor din orice vehicul, pe scara, de pe

banca, din hoteluri sau din alte locuri unde se consuma alimente si bauturi;

g. daca fapta este comisa asupra lucrurilor aflate in unitati publice sau supuse

sechestrului sau expuse din necesitate.

h. daca fapta este comisa asupra a trei sau mai multe animale adunate in turma sau

asupra bovinelor, cabalinelor chiar neadunate in turma;

i. daca fapta este comisa asupra armelor, munitiilor sau substantelor explozive in

arsenale sau depozite ori in alte locuri destinate pastrarii acestora.

Pagina 51 din 109


Furtul simplu este pedepsit de legea penala italiana cu inchisoare pana la 3 ani si

amenda de la 60.000 la 1.000.000 de lire, iar in ipoteza furtului calificat cu inchisoare de la 1

la 6 ani si amenda de la 200.000 la 2.000.000 de lire. In cazul agravantei privind furtul de

arme, munitii sau explozive pedeapsa este inchisoarea de la 3 la 10 ani si amenda de la

100.000 la 400.000 de lire.

Legea italiana nu face o deosebire intre furtul obisnuit si cel comis intre soti ori intre

rude apropiate sau in celelalte ipoteze din art.210 C.pen. roman, regimul procesual mai

favorabil fiind conditionat de unele cerinte esentiale ale elementului material sau de calitatea

de coproprietar, asociat sau comostenitor a faptuitorului.

0 alta infractiune de sustragere este aceea de talharie (art. 628 C. pen.), sub doua

modalitati: talharia proprie (acela care pentru a-si procura lui sau altuia un profit injust prin

violenta sau amenintare asupra persoanei trece in posesia sa un lucru mobil al altuia

sustragandu-l de la cel care il detine) si talharia improprie (acela care foloseste violenta sau

amenintarea imediat dupa sustragerea bunului pentru a-si asigura lui sau altuia posesia

lucrului sustras, ori pentru a-si inlesni lui sau altuia nepedepsirea).

Infractiunea de talharie (rapina) este considerata ca o infractiune complexa, compusa

din furt si violenta fizica sau psihica, faptuitorul lezand nu numai interese patrimoniale, dar si

integritatea fizica si libertatea persoanei.

Dupa legea italiana infractiunea de talharie se consuma in momentul cand s-a folosit

violenta pentru savarsirea furtului; la talharia proprie trebuie sa se fi produs imposedarea

faptuitorului, pe cand talharia improprie consumata presupune folosirea violentei dupa

sustragerea bunului, indiferent daca prin aceasta s-a reusit sau nu sa se atinga acest scop; in

orice situatie infractiunea de talharie este consumata.

In ce priveste tentativa, doctrina italiana admite ca exista tentativa la talharie chiar

daca actele de executare la furt (intrerupte sau neizbutite) au fost precedate sau urmate de o

tentativa de violenta (de pilda, incercarea de vatamare corporala a victimei a fost neutralizata

de terte persoane ori de victima).

Talharia dupa legea penala italiana, are caracter calificat (628 alin.3) cand exista

urmatoarele elemente circumstantiale de agravare:36

a. daca violenta sau amenintarea este comisa cu arme, de persoane travestite sau de

mai multe persoane impreuna.

b. daca violenta consta in punerea victimei in stare de incapacitate de a voi sau de a

actiona

Pagina 52 din 109


c. daca violenta sau amenintarea provine de la o persoana care face parte dintr o

asociatie de tipul celor mafiote.

d. daca agentul a sustras arme, munitii sau explozive din arsenale sau depozite ori din

alte locuri destinate pastrarii lor.

Talharia se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si amenda de la 1.000.000 la

4.000.000 de lire, in cazurile agravante cu inchisoare de la 4 ani si 6 luni la 20 de ani si

amenda de la 600.000 la 3.000.000 de lire; in cazul agravantelor privind furtul de arme,

munitie, explozive, pedeapsa prevazuta la forma simpla se majoreaza cu o jumatate.

Sanctiunile prevazute de legea penala italiana sunt apropiate de cele din legea romana.

Legea italiana nu prevede ipoteza unor urmari praeterintentionate, cum ar fi vatamarea grava

corporala, moartea victimei; in acest cazuri, conform legii italiene va exista un concurs de

infractiuni.

B. A doua mare categorie de infractiuni contra patrimoniului o formeaza cele care se

savarsesc nu unilateral, ci in cooperare cu victima. In cadrul acestei categorii sunt cuprinse

infractiunile de santaj, infractiunile de frauda si infractiunile de exploatare a slabiciunii altor

persoane.

Infractiunea de santaj este definita in art. 629 C. pen. si consta in fapta aceluia care,

prin violenta sau amenintare, constrange pe altul sa faca sau sa comita ceva pentru a-si

procura lui sau altuia un profit injust, prejudiciind pe altul. Fapta se consuma in momentul

cand s-a produs dauna in patrimoniul victimei, iar faptuitorul a realizat profitul injust.

Legea italiana considera santajul ca o infractiune contra proprietatii, momentul

consumativ fiind cel al daunei patrimoniale, spre deosebire legea penala romana care

reglementeaza aceasta infractiune in cadrul infractiunilor contra persoanei si, mai precis, in

cadrul infractiunilor contra libertatii psihice a persoanei. Dupa legea romana urmarea

imediata se realizeaza cand s-a produs siluirea psihica a victimei, independent de satisfacerea

cererii faptuitorului.

Pedeapsa penfru forma simpla este inchisoarea de la 5 la 10 ani si amenda de la

1.000.000 la 4.000.000 de lire, iar pentru formele agravate pedeapsa este inchisoarea de la 6

la 20 de ani si amenda de la 2.000.000 la 6.000.000 de lire.

In cadrul infractiunilor de frauda legea penala italiana sanctioneaza inselaciunea,

frauda in asigurarile contra accidentelor, frauda cu privire la emigratie si insolventa

frauduloasa.

Din cadrul infractiunilor constand in exploatarea slabiciunii altei persoane fac parte

exploatarea persoanelor incapabile si camata.

Pagina 53 din 109


C. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii prevazute de legea penala

italiana sunt cele in legatura cu producerea si consolidarea daunei patrimoniale (tainuirea si

reciclarea banilor proveniti din infractiune).

Infractiunea de tainuire (art.648 C.pen) consta in fapta aceluia care in scopul obtinerii

pentru sine sau pentru altul a unui profit, achizitioneaza, primeste, sau ascunde bani sau

lucruri provenite dintro infractiune sau in orice caz intermediaza spre a face sa se

achizitioneze,sa se primeasca ori sa se ascunda astfel de lucruri, afara de cazul cand exista

participatie la infractiune.

Comite infractiunea de reciclare acela care indeplineste fapte sau acte indreptate spre

substituirea banilor sau a altor foloase provenite din talharia in forma agravata, din santaj in

forma agravata, din sechestrarea de persoane in scop de santaj forma agravata, din

infractiunile privind productia sau circulatia de substante stupefiante sau psihotrope, cu alti

bani, bunuri ori alte foloase sau impiedica identificarea provenientei lor din aceste

delicte(art.648).

2. Cea mai recenta reglementare este cea a noului Cod francez, intrat in vigoare la 1

septembrie 1994. Cartea a-III-a a acestui cod este consacrata ,,Crimelor si delictelor contra

patrimoniului'' ea imparte infractiunile contra proprietatii in doua mari categorii si anume:

A. insusirea frauduloasa de bunuri (furtul, extorsiunea, inselaciunea, deturnarea de

fonduri).

B. alte atingeri aduse bunurilor (tainuire, distrugere, degradare, agresiuni contra

sistemului de tratament al datelor informatice).

A. Potrivit Codului penal francez (art. 311-1), furtul inseamna sustragerea frauduloasa

a lucrului altuia, iar sustragerea in sens propriu este definita in doctrina penala ca actul

material prin care are loc trecerea posesiei unui obiect din mana detinatorului legitim in aceea

a autorului infractiunii.

Sustragerea poate avea loc prin deplasarea materiala a bunului (prendre ou enlever)

impotriva vointei proprietarului sau posesorului legitim. Aceasta inseamna ca remiterea

voluntara a lucrului nu constituie sustragere, chiar daca este din eroare.

Remiterea involuntara constituie insa sustragere. Este involuntara remiterea cand

emana de la o persoana a carei vointa n-a fost libera si constienta, ori daca remiterea a fost

provocata de beneficiar; in primul caz fapta va constitui furt, iar in al doilea inselaciune.

Furtul se sanctioneaza mai grav cand este savarsit in urmatoarele imprejurari (art.

311-4):

a. furtul comis de mai multe persoane actionand in calitate de autor sau complice, fara

Pagina 54 din 109


insa se se fi constituit in banda organizata;

b. furtul comis de o persoana depozitara a autoritatii publice sau insarcinata cu

prestarea unui serviciu public, in timpul exercitarii sau cu ocazia exercitarii functiilor sau

serviciului;

c. furtul comis de o persoana care si-a atribuit pe nedrept calitatea de persoana

depozitara a autoritatii publice sau insarcinata cu prestarea unui servciu public;

d. furtul precedat, insotit, sau urmat de violente asupra altuia fara ca sa produca

victimei o incapacitate totala de munca:

e. furtul inlesnit de starea de vulnerabilitate a persoanei datorita varstei, bolii,

infirmitatii, unei deficiente fizice sau psihice, existentei unei graviditati, vulnerabilitati

vizibile sau cunoscute de autor;

f. furtul comis intr-un loc care serveste drept locuinta, ori este utilizat sau destinat

depozitarii de bani, valori, marfuri sau materiale, agentul introducandu-se in aceste locuri

prin viclenie, efractie sau escaladare;

g. furtul comis dintr-un vehicul destinat transportului in comun de persoane;

h. furtul precedat, insotit sau urmat de acte de distrugere, degradare sau deteriorare.

Furtul simplu este pedepsit de legea penala franceza pana la trei ani inchisoare si pana

la 300.000 de fr. ameda. Furtul agravat se sanctioneaza pana la 5 ani inchisoare si 500.000 de

fr. amenda.

Daca furtul s-a savarsit cu violente care au atras o incapacitate totala de munca timp

de 8 zile cel mult, pedeapsa este pana la 7 ani inchisoare si 700.000 de fr. amenda. Daca

incapacitatea de munca este mai mare de 8 zile pedeapsa este inchisoarea pana la 10 ani si

1.000.000 de fr. amenda (art. 311-5, art. 311-6).

Daca furtul a fost precedat de violente grave care au produs o mutilare sau o

infirmitate permanenta, pedeapsa este inchisoarea pana la 15 ani si 1.000.000 de fr. amenda,

iar daca a produs moartea victimei, ori a fost urmat de torturi sau acte de barbarie pedeapsa

este inchisoarea pe viata si 1.000.000 de fr. amenda (art, 311-7, 311-10).

Daca furtul este comis prin folosirea de arme ori prin amenintare cu arme sau de o

persoana care poarta o arma supusa autorizatiei ori a carei purtare este interzisa (vol a' main

arme'e), pedeapsa este inchisoarea pana la 20 de ani si amenda pana la 100.000 de fr.amenda

(art. 311-8).

Daca furtul se comite in banda organizata, pedeapsa este inchisoarea pana la 15 ani,

iar daca s-a comis cu violente care au precedat, insotit sau urmat furtul, pedeapsa este

inchisoarea pana la 20 de ani, iar daca s-a comis prin folosirea armei pedeapsa este

Pagina 55 din 109


inchisoarea pana la 30 de ani. In toate cazurile se adauga o amenda pana la 1.000.000 de fr.

(art. 311-9).

O alta categorie de infractiuni contra proprietatii o formeaza extorsiunea si santajul.

Comite infractiunea de extorsiune (art. 312-1) acela care urmareste sa obtina prin violenta,

amenintarea cu violenta, sau constrangere, fie o semnatura, un angajament sau o renuntare,

ori dezvaluirea unui secret, sau remiterea de lucruri, valori sau a unui bun, oricare ar fi.

Spre deosebire de furtul prin violenta, in care faptuitorul sustrage bunul aflat la

victima prin asemenea mijloace, in cazul extorsiunii faptuitorul determina pe victima sa-i

remita bunul.

In forma simpla sanctiunea pentru extorsiune este inchisoarea pana la 7 ani si o

amenda pana la 700.000 de fr. In forma agravata sanctiunile sunt identice cu cele de la

infractiunea de furt.

Infractiunea de extorsiune n-are corespondent in legea noastra penala, asemenea fapte

fiind de regula sanctionate in cadrul infractiunilor contra persoanei, (santaj. amenintare) sau a

infractiunii de talharie (cand este vorba de remiterea imediata a unui lucru sau a unor valori).37

Comite infractiunea de santaj (art. 312-10) acela care obtine, amenintand cu

dezvaluirea sau cu imputarea unor fapte de natura a aduce atingere onoarei sau reputatiei

victimei, fie o semnatura, un angajament, sau o renuntare, fie dezvaluirea unui secret, ori

remiterea de lucruri, valori, sau a unui bun, oricare ar fi.

Pedeapsa in forma simpla este inchisoarea pana la 5 ani si amenda pana la 500.000 de

fr. ori, in forma agravata, inchisoarea pana la 7 ani si amenda pana la 700.000 de fr.

O alta categorie de infractiuni contra patrimoniului prevazuta in legea penala franceza

o formeaza inselaciunea si infractiunile apropiate acesteia.

Comite infractiunea de inselaciune (escroquerie) acela care, fie prin folosirea unui

nume fals sau a unei calitati false, fie abuzand de o calitate adevarata, fie prin folosirea de

manopere frauduloase, inseala o persoana fizica sau juridica determinand-o ca, in prejudiciul

sau ori a unui tert, sa remita bani, valori sau un bun, oricare ar fi, sa-i presteze un serviciu sau

sa consimta la un act referitor la o obligatie sau o descarcare.

Inselaciunea in forma simpla este sanctionata cu inchisoare pana la 5 ani si cu amenda

pana la 250.000 de fr; iar in forma agravata cu inchisoare pana la 7 ani si amenda pana la

5.000.000 de fr.

0 alta categorie de infractiuni contra proprietatii este aceea de abuz de incredere si alte

Pagina 56 din 109


deturnari. In cadrul acestei grupe sunt cuprinse: infractiunea de abuz de incredere; deturnarea

gajului sau obiectului confiscat si organizarea frauduloasa a insolventei.

B. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii este intitulata „Alte agresiuni

contra bunurilor" si cuprinde:

a. tainuirea si infractiunile asimilate sau apropiate

b. distrugerea, degradarea, deteriorarea

c. atigeri aduse sistemelor de tratament automatizat a datelor

d. spalarea banilor din provenienta ilicita

e. agresiuni la adresa animalelor

3. Codul penal spaniol, in vigoare din 1973, cu modificarile aduse pana in 1992,

reglementeaza in Titlul XIII delictele contra proprietatii.

Printre incriminarile cuprinse in acest titlu figureaza furtul sub forma sustragerii prin

violenta si amenintare (art.500 - 506); furtul fara violenta si amenintare (art 514), fiecare din

aceste incriminari avand o forma simpla si o forma agravata; uzurparea prin violenta si

amenintare a unui drept real, manoperele frauduloase in dauna creditorilor (art.519);

inselaciunea(art. 528); infractiunile contra dreptului de autor si de proprietate industriala

(art.534); provocarea de incendii (art. 547-553); distrugerea (art. 554) si altele.38

4. Legea penala germana nu cuprinde un capitol anume cu incriminari privitoare la

faptele contra patrimoniului.

Doctrina penala clasifica infractiunile contra patrimoniului in infractiuni contra

proprietatii ( furtul, sustragerea, talharia, distrugerea ) infractiuni contra altor drepturi

patrimoniale ( braconajul, sustragerea de bunuri sechestrate, zadarnicirea executarii silite)

infractiuni contra patrimoniului ca totalitate (santajul, inselaciunea in activitatea de asigurari,

inselaciunea prin calculator, inselaciunea in subventii si credite, camata, folosirea abuziva de

cecuri si carti de credite, tainuirea, spalarea banilor, indepartarea neautorizata de la locul

accidentului).

A. Furtul (art.242) este definit in legea penala germana ca fiind fapta aceluia care

sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul de a si-l insusi ilegal pentru sine sau pentru altul

(Diebstahl). Pedeapsa este inchisoarea pana la 5 ani sau amenda.

Furtul se sanctioneaza mai grav (art.243), cu inchisoare de la 3 luni la 10 ani cand :

1. faptuitorul pentru comiterea furtului se introduce intr-o cladire, intr-un spatiu

afectat afacerilor sau serviciilor ori intr-un alt loc inchis, folosindu-se de chei false sau de un

Pagina 57 din 109


alt instrument de deschidere sau patrunde pe ascuns in locurile respective;

2. fatuitorul sustrage un lucru care era asigurat in mod deosebit impotriva sustragerii,

printr-un dispozitiv de inchidere sau prin alt mecanism de aparare;

3. faptuitorul comite fapta ca profesionist;

4. cand sustrage dintr-o biserica sau din alt loc care serveste la exercitarea unui cult

religios sau este consacrat veneratiei religioase;

5. cand sustrage un lucru de mare importanta pentru stiinta, arta, istorie sau pentru

dezvoltarea tehnicii, si care se afla iutr-un loc accesibil sau expus publicului;

6. cand sustrage un lucru care ar fi fost de folosinta pentru ajutorarea altor persoane in

cazul unui accident;

7. cand sustrage o arma de foc pentru care, potrivit legii, trebuie autorizatie, sau o

mitraliera, o arma automata sau semiautomata, in sensul legii asupra controlului armelor de

razboi.

I. Se sanctioneaza cu inchisoare de la 6 luni la 10 ani acela care comite un furt in

cazul in care el sau alt participant:

a. poarta o arma sau un alt instrument periculos;

b. poarta asupra sa un instrument sau alt mijloc pentru a infrange sau preveni

rezistenta altei persoane prin constrangere sau amenintarea cu constrangerea.

II. Savarseste fapta ca membru al unei bande care s-a constituit pentru savarsirea

continua de talharii sau furturi si cu participarea unui alt membru al bandei.

III. Savarseste fapta de furt, iar pentru comiterea acesteia patrunde intr-o locuinta cu

chei false sau folosind un alt mijloc de deschidere sau patrunde pe ascuns intr-o locuinta.

O alta infractiune contra proprietatii este aceea de talharie (Raub) art.249. Comite

aceasta fapta acela care prin constrangerea unei persoane sau prin amenintare cu un pericol

actual pentru viata sau integritatea corporala, sustrage un lucru mobil al altuia cu scopul

insusirii pentru sine sau pentru altul. Pedeapsa este inchisoarea nu mai mica de un an. In

cazurile mai putin grave, pedeapsa este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Talharia se pedepseste mai grav (inchisoarea nu mai mica de 3 ani) daca:

I. Faptuitorul sau alt participant:

a. poarta cu sine o arma sau un alt instrument periculos;

b. poarta cu sine un instrument sau un mijloc pentru a infrange sau preveni opunerea

unei alte persoane prin forta sau prin amenintarea cu forta;

c. prin savarsirea faptei o alta persoana este expusa pericolului unor grave prejudicii

corporale.

Pagina 58 din 109


II. Faptuitorul talhariei a actionat ca membru al unei bande constituite pentru

savarsirea de talharii sau furturi continue si in cooperare cu un alt membru al bandei.

Se sanctioneaza cu o pedeapsa nu mai redusa de 5 ani daca faptuitorul sau un alt

participant la talharie:

1. foloseste pentru savarsirea faptei o arma sau un alt instrument periculos;

2. in cazurile prevazute in alineatul 1 si 2 - poarta cu sine o arma

3. unei alte persoane:

a.in timpul savarsirii faptei ii provoaca o vatamare grava corporala

b.o expune unui pericol mortal.

In cazurile mai putin grave prevazute in alin. 1 si 2 pedeapsa este inchisoarea de la un

an la 10 ani.

Talharia este mai grav pedepsita, potrivit art. 251, cand a avut ca urmare moartea

victimei.

Daca faptuitorul a provocat prin savarsirea unei talharii in forma simpla (art. 249) sau

in forma agravata (art. 250) cel putin din usurinta moartea unei alte persoane, pedeapsa este

inchisoare pe viata sau inchisoarea nu mai mica de 10 ani.

O alta infractiune cu caracter de talharie este cea din art. 252 si este denumita furt

talharesc. Folosirea constrangerii sau amenintarii cu un pericol actual pentru integritatea

corporala sau viata altei persoane are loc pentru a pastra bunurile furate.

Aceasta reglementare, specifica legii penale germane, subliniaza faptul ca ne aflam in

fata unui furt comis fara violenta, aceasta exercitandu-se ulterior furtului, pentru pastrarea

bunului sustras. Legea penala romana, dupa cum se stie, formuleaza ambele ipoteze in cadrul

aceluiasi text de lege.

Ultima infractiune din grupa celor indreptate contra proprietatii, este aceea de

distrugere sub diferite modalitati - art. 303-305 litera a.

B. O alta categorie de infractiuni contra proprietatii o constituie cele indreptate contra

altor drepturi patrimoniale. In cadrul acestei grupe de infractiuni sunt cuprinse infractiunile

de braconaj si pescuit clandestin; actele ilicite in legatura cu obiectele depuse in gaj si

zadarnicirea executarii silite.

C. Ultima categorie de infractiuni contra proprietatii o formeaza infractiunile contra

patrimoniului ca totalitate. In cadrul acestei grupe sunt incriminate faptele de santaj,

inselaciune, camata, folosirea abuziva de cecuri si carti de credit, tainuirea spalarea banilor si

indepartarea neautorizata de la locul accidentului.

5. Codul penal modern american enumera sub titlul „ Infractiuni contra

Pagina 59 din 109


proprietatii" toate incriminarile care au ca obiect juridic relatiile sociale privitoare la

proprietate.39

A. Primul grup de infractiuni din aceasta materie il formeaza infractiunile de

distrugere a bunurilor apartinand altei persoane (art. 220.1, art. 220.2 si art. 220.3).

Potrivit art. 220.1, comite infractiunea de incendiu, crima de gradul 2, acela care

provoaca un incendiu sau o explozie cu scopul:

a. de a distruge o cladire sau un loc susceptibil sa apartina altuia;

b. de a distruge sau prejudicia orice bun al sau ori al altuia pentru a incasa asigurarea

cuvenita pentru aceasta pierdere.

In art.220.2 este incriminata fapta aceluia care cauzeaza o catastrofa prin explozie,

incendiu, inundatie, avalanse, prabusirea unei cladiri, degajarea de gaze otravitoare, sau prin

orice alte mijloace susceptibile sa cauzeze potentiale vatamari grave sau prejudicii.

Art.220.3 sanctioneaza pe acela care:

a. prejudiciaza bunurile materiale apartinand altuia cu intentie, din usurinta sau din

neglijenta cu prilejul folosirii focului, explozivelor sau a altor mijloace periculoase;

b. cu intentie sau din usurinta actioneaza asupra bunurilor materiale apartinand altuia,

astfel ca sa puna in pericol persoane sau bunuri;

c. cu intentie sau din usurinta provoaca altuia o pierdere baneasca prin frauda sau

amenintare.

B. O alta categorie de atacuri contra proprietatii o constituie faptele de spargere

(burglary) si de patrundere ilicita. Aceste fapte sunt incriminate in art. 221.

In preambulul articolului este definita exresia de ''noapte" prin care legiuitorul

american intelege ca fiind perioada intre 30 de minute dupa apusul soarelui si 30 de minute

inainte de rasaritul soarelui. Acest mod de a defini aceasta notiune difera substantial de

modul in care doctrina penala romana defineste aceasta notiune in sens tehnic, penal.

Respingand criteriul astronomic, noaptea este considerata ca exista atunci cand intunericul a

luat locul luminii si pana in clipa in care lumina va lua locul intunericului; amurgul nu este

inca noapte iar zorile nu insearnna lumina.

In alineatul 1 al textului este incriminata fapta aceluia care patrunde intr-o cladire, loc

susceptiblil a fi ocupat, sau adapost izolat ori o portiune ocupata din acestea cu scopul de a

comite acolo o infractiune, in afara de cazurile cand locurile respective sunt in acel moment

deschise publicului si faptuitorul are permisiunea sa patrunda.

C. O alta infractiune contra proprietatii o constituie talharia (robbery) prevazuta in art.

Pagina 60 din 109


222.1.

Constituie talharie fapta aceluia care, in cursul savarsirii unui furt:

a. provoaca serioase vatamari corporale altei persoane;

b. ameninta pe altul ori cu intentie provoaca temerea ca ii va produce victimei,

imediat, serioase vatamari corporale;

c savarseste ori ameninta sa comita, imediat, o crima de prim sau de al doilea grad.

D. Furtul si infractiunile corelative acestuia sunt incriminate in art. 223.

Potrivit art. 223.1, conduita denumita furt constituie o infractiune unica, indiferent de

modul in care a fost comis si de particularitatile fiecarei modalitati.

Furtul constituie o crima de gradul trei daca valoarea implicata depaseste 500 de

dolari sau daca bunul furat este o arma de foc, automobil, aeroplan, motocicleta, nava cu

motor sau alt vehicul cu motor.

Potrivit art. 223.2 savarseste infractiunea de furt acela care pune stapanire in mod

ilegal sau face ilegal acte de dispozitie asupra lucrurilor mobile ale altuia, cu scopul de a-l

deposeda de acestea.

Constituie furt fapta de a transfera, ilegal, bunurile imobile ale altei persoane sau orice

drepturi asupra acestora cu scopul de a beneficia de ele el insusi sau altul neindreptatit la

aceasta.

Codul penal american mai incrimineaza furtul prin amagire (by deception) art. 223.3,

adica prin crearea unor false impresii asupra legalitatii actului, asupra valorii bunului ori

asupra intentiei faptuitorului, sau omite sa corecteze falsele impresii ale victimei create de

faptuitor mai inainte, ori omite sa dezvaluie existenta unui impediment legal de a intra in

posesia unui bun. 0 alta modalitate de furt este cea prevazuta in art. 223.4, si anume furtul

prin violenta (extorsion). Comite aceasta infractiune acela care obtine un bun al altuia prin

amenintarea ca ii va produce vatamari corporale sau ca il va acuza de savarsirea unei

infractiuni, sau ca va dezvalui un secret care va atrage asupra victimei dispretul sau ridicolul

sau ii va diminua creditul si reputatia comerciala ori ca va depune marturie sau va procura

informatii ori va refuza sa depuna marturie sau sa procure informatii referitoare la o pretentie

sau aparare legala, sau ca ii va cauza orice alt rau, chiar daca nu va fi in beneficiul

faptuitorului.

E. 0 alta categorie de infractiuni contra proprietatii o constituie faptele de contrafacere

(forgery) si alte activitati frauduloase (art. 224 C. pen.).

Pagina 61 din 109


NOTE LA CAPITOLUL IV

35. Vintila Dongoroz, s.a., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol III,

Editura Academiei, Bucuresti, 1971, pag. 464-466

36. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul penal comparat'',

Revista de Drept penal nr. 2/2001 pag. 130

37. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul penal comparat'',

Revista de Drept penal nr. 2/2001 pag. 142

38. G. Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar,

Drept penal, partea speciala, pag. 191-192, Editura Europa Nova, Bucuresti., 1997

39. Model Penal Law, American Law Institute, Philadelphia, 1985, pag. 138-162

CAPITOLUL V

PRACTICA JUDICIARA

TALHARIE. CONCURS REAL DE INFRACTIUNI. INFRACTIUNE

CONTINUATA. DISTINCTIE

Sustragerea, prin violenţe, de bunuri de la două părţi vătămate, chiar dacă toate

bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, în contexte diferite, la un interval de timp,

prin modalităţi şi în locuri diferite, constituie două infracţiuni de tâlhărie în concurs real, iar

nu o infracţiune de tâlhărie în forma continuată, deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor

rezoluţii distincte, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă

penală, neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe care

urma să o desfăşoare, în ansamblul său.

Prin sentinţa penală nr. 81 din 11 februarie 2004, Tribunalul Galaţi a condamnat pe

inculpatul R.C., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211

alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

Instanţa a reţinut că, la 28 iulie 2003, inculpatul, aflându-se într-o gară, a tras de mână

şi de tricou pe partea vătămată S.B. şi, împotriva voinţei acesteia, i-a luat telefonul mobil,

care era prins de gât cu un şnur; ulterior, după puţin timp, a imobilizat pe partea vătămată

Pagina 62 din 109


B.A. şi i-a sustras o brăţară de la mână.

Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 202 din 7 aprilie 2004, a respins

apelurile procurorului şi inculpatului.

Recursul declarat de procuror, între altele, cu privire la greşita încadrare juridică a

faptei în prevederile art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

loc de două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) C. pen., este

fondat.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis două infracţiuni de

tâlhărie în concurs real, una împotriva părţii vătămate S.B., iar cea de-a doua împotriva părţii

vătămate B.A.

Pentru existenţa infracţiunii unice continuate este necesar ca toate acţiunile sau

inacţiunile care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni să fi fost săvârşite în

realizarea aceleiaşi rezoluţii, fiind necesar, deci, să se stabilească faptul că în momentul luării

hotărârii făptuitorul a avut reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare,

în ansamblul său.

În cauză, deposedarea celor două părţi vătămate, chiar dacă toate bunurile însuşite

aparţineau uneia dintre acestea, s-a realizat în contexte diferite, la un interval de timp, prin

modalităţi şi în locuri diferite, ceea ce impune concluzia că inculpatul nu a avut de la început

reprezentarea concretă şi de ansamblu a activităţii infracţionale desfăşurate ulterior, ci a

acţionat pe baza unor hotărâri distincte, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să

comită o nouă faptă penală şi, prin urmare, sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a) C. pen.,

iar nu cele ale art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

În consecinţă, recursul a fost admis şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice în

sensul considerentelor ce preced.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3389 din 18 iunie 200440

TALHARIE. PARTICIPATIE IMPROPRIE. FAPTA CU CARACTER CIVIL.

Comiterea actelor de agresiune de catre faptuitor, urmata de insusirea bunurilor de

catre persoane incredintate de acesta ca ii apartin, constituie infractiunea de talharie savarsita

in modalitatea participatiei improprii prevazuta in art. 31 alin. 2 Cod penal modificat prin

Legea nr. 140/1996.

Invocarea de catre faptuitor a unui drept asupra bunurilor sustrase in conditiile

Pagina 63 din 109


mentionate este irelevanta, valorificarea pretentiilor patrimoniale nefiind permisa decat pe

caile prevazute de lege.

Prin sentinta penala nr. 657 din 9 noiembrie 2000 a Tribunalului Cluj, inculpatii RR,

SG, HG si BV au fost condamnati pentru savarsirea infractiunii de lipsire de libertate in mod

ilegal prevazuta in art. 189 alin. 2 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996.

In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. b C. pr. pen., inculpatul RC a

fost achitat de invinuirea savarsirii infractiunii de talharie prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a si

d si alin. 3, cu aplicarea art. 31 alin. 1 Cod penal modificat prin Legea nr. 140/1996.

Instanta a retinut ca, la 17 iulie 1997, inculpatul RC a cumparat de la RI 1260 de oi si

alte animale, in contract prevazandu-se ca pretul acestora va fi platit in rate pana la 1

noiembrie 1997, iar in cazul in care nu se face plata integral, vanzatorul va putea lua din

turma un numar de oi proportional cu suma neachitata.

Neachitand in intregime pretul animalelor, inculpatul RC a consimtit ca RI sa ia 703

oi din turma. La data de 25 noiembrie 1997 RI a luat oile din care o parte a vandut-o partii

vatamate AI.

Partea vatamata a dus oile de la ferma sa si le-a incredintat ciobanului RF.

In aceeasi zi, in timpul noptii, inculpatii au mers la stana partii vatamate, au lovit si

sechestrat pe cioban, dupa care alte persoane, incredintate ca oile au fost furate de la

inculpatul RC, le-au luat si le-au dus la ferma acestui inculpat.

Referitor la infractiunea de talharie, instanta a retinut ca intre inculpatul RC si RI a

intervenit un contract de vanzare guvernat de principiile dreptului civil, iar raporturile

juridice civile ce deriva din acest contract urmeaza sa se solutioneze de catre instanta civila,

fapta nefiind prevazuta de legea penala.

Prin decizia penala nr. 323 din 18 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj a respins

apelul procurorului, motivand ca solutia de achitare pentru talharie este corecta, chiar daca

deposedarea partii vatamate AI de un numar de 353 oi s-a facut fara consimtamantul acesteia,

in lipsa ei si prin constrangerea ciobanului, atata timp cat luarea oilor nu s-a facut in scopul

insusirii lor pe nedrept, ci pentru a recupera o parte din cele 703 oi de care inculpatul a fost

deposedat de RI in conditii asemanatoare cu o zi inainte.

Recursul declarat de procuror este nefondat.

Pe baza probelor administrate in cauza, prima instanta a retinut corect, in temeiul unei

conventii, inculpatul RC a cumparat de la RI un numar de 1260 de oi, cu plata pretului in

rate.

Cum inculpatul nu si-a respectat obligatia, potrivit aceleiasi intelegeri dintre parti, el a

Pagina 64 din 109


fost de acord sa restituie lui RI, in contul datoriei, un numar de oi pe care acesta le-a

revandut.

Hotarand sa recupereze oile, in aceeasi zi, ajutat de ceilalti inculpati, RC a agresat si

indepartat pe paznic, dupa care alte persoane, in necunostinta de cauza, au luat oile si le-au

dus la inculpat.

Faptele contureaza un plan infractional premeditat de inculpatul RC, plan ce se

materializeaza intr-o prima faza in indepartarea paznicului animalelor prin agresare si

sechestrare, actiune realizata de RC si ceilalti inculpati, actiuni violente ce au permis, in

aceeasi noapte, sustragerea unui numar de 353 de oi ce apartineau partii vatamate AI, de catre

persoane incredintate ca recupereaza animalele furate de la RC.

Cele doua activitati mentionate, intrebuintarea de violente urmata de furt realizeaza,

obiectiv si subiectiv, elementele infractiunii complexe de talharie prevazute in art. 211 alin. 2

lit. a si d Cod penal, savarsita de inculpatul RC in modalitatea participatiei improprii

prevazuta in art. 31 alin. 2 din acelasi cod.

Sustinerile inculpatului si motivarea instantelor, in sensul ca deposedarea nu s-a facut

in scopul insusirii pe nedrept, ci pentru a recupera oile de care inculpatul a fost deposedat de

catre RI cu o zi inainte, sunt contrazise de probe si, totodata, sunt fara relevanta in ceea ce

priveste existenta infractiunii si incadrarea ei juridica, restabilirea unor drepturi pretins

incalcate nu se poate face prin acte de violenta, ci numai pe caile prevazute de lege.

In consecinta, recursul procurorului a fost admis si s-a dispus condamnarea

inculpatului potrivit considerentelor ce preceda. Decizia nr. 2180 din 24 aprilie 2002.

TALHARIE. AMENINTAREA CU UN OBIECT IMPROPRIU

Prin sentinta penala nr.125 din 16 iunie 1998 Tribunalul Botosani l-a condamnat pe

inculpat pentru tentativa la infractiunea de talharie retinand ca, indreptand spre gestionara un

pistol de jucarie (asemanator unuia adevarat) a amenintat-o ca o impusca daca nu-i preda

banii rezultati din incasari. Cum in magazin a intrat un barbat, inculpatul a fugit, fiind la scurt

timp imobilizat de cetatenii alertati de victima.

Curtea de Apel Suceava a respins apelul inculpatului care a sustinut inexistenta

infractiunii de talharie, pe motivul ca amenintarea nu a fost serioasa, finalitatea acesteia

(impuscarea) fiind imposibil de realizat cu acel pistol inapt de a produce moartea.

Daca s-ar fi adus in discutie infractiunea de omor, intr-adevar ne-am afla in fata unei

tentative absolut imposibile, dar, obiectul material al infractiunii de talharie il constituie furtul

Pagina 65 din 109


prin folosirea unor mijloace de constrangere. Or, constrangerea victimei prin amenintarea cu

un pistol adevarat era de natura a o determina sa predea banii, deposedarea urmand a se

realiza daca nu intervenea acel barbat strain care a intrerupt activitatea infractionala.

Esential nu a fost obiectul folosit de faptuitor, ci convingerea victimei ca se afla in

pericol real, constrangerea fiind astfel realizata.

Decizia nr.131/A din 27 iulie 199841

FURT. TALHARIE. ÎNTREBUINTARE DE VIOLENTE. INTENTIE

Infracţiunea de tâlhărie se caracterizează, sub raport subiectiv, prin scopul în care

făptuitorul întrebuinţează violenţa sau ameninţarea: săvârşirea furtului, înlăturarea urmelor

infracţiunii sau asigurarea scăpării.

În cazul în care prin violenţe sau ameninţări nu se urmăreşte un atare scop, dar după

agresarea persoanei vătămate făptuitorul sustrage bunuri ale acesteia, în baza unei rezoluţii

distincte, intervenite ulterior agresiunii, faptele constituie infracţiunea de furt în concurs real

cu una din infracţiunile contra persoanei prevăzute de lege.

Prin sentinţa penală nr. 524 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Dâmboviţa,

inculpatul D.G. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat

prevăzute în art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. b), e) şi g) C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b)

şi c) şi alin. (21) lit. b) din acelaşi cod.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat

procesul penal pentru infracţiunile prevăzute în art. 180 alin. (1) şi în art. 180 alin. (2) C. pen.

Instanţa a reţinut că, în seara zilei de 26 ianuarie 2003, pe stradă, inculpatul a avut o

altercaţie cu R.A. care, de teamă, a fugit.

Inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere crezând că R.A. se află acolo. În local,

inculpatul a reproşat unor consumatori că au băut împreună cu R.A., şi a lovit cu cuţitul două

persoane care au părăsit localul.

De pe masa celor doi consumatori inculpatul şi-a însuşit o bancnotă de 100.000 de lei

şi un pachet de ţigări.

În urma loviturilor aplicate de către inculpat, N.N. şi G.M. au suferit leziuni pentru

vindecarea cărora au fost necesare 5-7 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 46 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul

Pagina 66 din 109


declarat de procuror, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunile de furt calificat şi lovire

în infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. b) C. pen.

şi în baza acestor texte de lege a condamnat pe inculpat.

Recursul declarat de inculpat este fondat.

Potrivit art.211 C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie furtul săvârşit prin

întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau

neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace,

pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca

făptuitorul să-şi asigure scăparea.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a intrat în restaurant, convins

că martorul R.A., cu care avusese un conflict, se află acolo.

În local a întâlnit părţile vătămate cărora le-a reproşat că au băut împreună cu R.A. şi

a hotărât să-i pedepsească, lovindu-i cu cuţitul.În faţa acestei agresiuni, părţile vătămate au

părăsit localul.

Văzând că rămăsese pe masă o bancnotă de 100.000 de lei şi un pachet de ţigări,

inculpatul a luat hotărârea de a le însuşi.

Este, deci, vorba de fapte distincte, lovire şi furt calificat, câte două fapte, comise în

baza unor rezoluţii distincte, actele de violenţă fiind comise pentru că părţile vătămate aveau

presupuse legături cu R.A., intenţia de furt survenind după ce acestea părăsiseră localul,

abandonând pe masă banii şi ţigările. Ca atare, violenţele nu au fost săvârşite pentru

comiterea furtului şi nici pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea.

Aşa fiind, corect prima instanţă a încadrat faptele în câte două infracţiuni de furt

calificat şi de lovire a părţilor vătămate; constatând că acestea nu au formulat plângeri, a

încetat procesul penal potrivit legii.

Sentinţa fiind, deci, legală şi temeinică, iar decizia instanţei de apel greşită în drept,

recursul inculpatului a fost admis, s-a casat decizia atacată şi s-a menţinut sentinţa pronunţată

de tribunal.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2175 din 22 aprilie 2004

TALHARIE. CONDITII DE RETINERE. INSUSIREA UNEI SACOSE PRIN

SMULGERE SI TARAREA PARTII VATAMATE

Prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis in judecata pentru comiterea infractiunii de

Pagina 67 din 109


talharie calificata prevazuta de art. 211 alin .2 lit. d si 2 C. pen.

In fapt, inculpatul care calatorea in acelasi compartiment de tren cu partea vatamata,

pe timp de seara, profitand de faptul ca a ramas singur cu aceasta din urma, a apucat sacosa

pe care partea vatamata o avea langa ea, cu intentia evidenta de a si-o insusi.

In scopul de a se opune faptei, partea vatamata a apucat sacosa de partea sa inferioara,

insa inculpatul a smuls-o si a tarat partea vatamata agatata de sacosa pana pe culoarul

vagonului, acolo unde aceasta i-a dat drumul de frica sa nu cada din tren, usa fiind deschisa.

Fapta savarsita de inculpat intruneste trasaturile infractiunii de talharie intrucat

sustragerea sacosei s-a facut prin smulgere a obiectului aflat in mainele partii vatamate. Or,

aceasta rupere brutrala a contactului material pe care detinatorul il avea cu obiectul, chiar

daca nu a fost insotita de lovire sau vatamarea corporala a partii vatamate, prezinta totusi o

violenta fizica si mai ales psihica, o siluire a vointei detinatorului ceea ce reprezinta o

trasatura specifica a infractiunii de talharie.

Tribunalul Covasna, sentinta penala nr.8 din 24 februaria 199742

TALHARIE COMISA INTR-O LOCUINTA. VIOLARE DE DOMICILIU.

CONCURS REAL.

Infractiunea de talharie comisa intr-o locuinta se afla in concurs real cu infractiunea

de violare de domiciliu.

Prin sentinta penala nr. 375 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti, sectia I

penala, inculpatul GP, fiul lui I si O, nascut la 14 iulie 1970, in Republica Moldova, a fost

condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a, f C.

pen., la 7 ani inchisoare si a infractiunii de violarea de domiciliu, la 3 ani inchisoare.

In baza art. 33 lit. a-34 lit. b C. pen. a contopit pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai

grea, de 7 ani inchisoare.

A mentinut starea de arest si a dedus preventia de la 2 octombrie 1999 la 15 iunie

2000.

In baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului, dupa executarea pedepsei.

Inculpatul a fost obligat la 8 milioane lei despagubiri civile catre partile civile DG si

GS si la cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca in ziua de 2 august

Pagina 68 din 109


1999 in jurul orei 8:00, auzind soneria de la intrarea in apartament, partea vatamata DS (care

se afla in apartamentul sau din str. MA nr. 13, bl. 23, ap. 53 impreuna cu sotul sau DG si cu

nepoata lor in varsta de 2 ani) a privit pe vizorul usii si, deoarece i s-a parut ca cel care a

sunat este un prieten al fiicei sale, a intredeschis usa, moment in care inculpatul impreuna cu

VC au impins usa, intrand cu forta in apartament.

Inculpatul a lovit-o pe partea vatamata DS si a impins-o in dormitor, iar VC a intrat in

sufragerie unde era partea vatamata DG pe care l-a lovit cerandu-i sa nu strige, iar nepoatei

partilor vatamate i-a legat mainile si i-a aplicat o banda adeziva peste gura sa nu strige.

Atat inculpatul cat si VC au lovit-o pe partea vatamata DS cerandu-i sa le dea aurul pe

care detine. De frica aceasta le-a aratat celor doi un dulap in care se aflau bijuteriile din aur si

pe care acestia le-au luat, parasind apartamentul.

Inculpatul si VC erau asteptati in fata blocului intr-un autoturism de numitul “Oase”

caruia cei doi i-au dat bijuteriile furate si au plecat.

In aceeasi zi partea vatamata DG a sesizat organele de politie despre cele intamplate.

Initial inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, ulterior insa a negat participarea sa la

savarsirea faptei, solicitand in aparare audierea sorei sale GM domiciliata in Bucuresti, care a

aratat ca acesta a vizitat-o in 10 august 1999 si ca a plecat chiar a doua zi, dupa eclipsa din 11

august, la Chisinau.

Tribunalul nu a luat in considerare declaratia martorei GM pentru ca, pe de oparte,

fiind sora inculpatului este firesc sa incerce sa-l ajute sa scape de tragerea la raspundere

penala, iar pe de alta parte chiar in situatia in care intr-adevar inculpatul a vizitat-o in data de

10 august 1999, aceasta nu este o dovada ca inculpatul nu s-ar fi putut afla in Bucuresti

anterior acestei date.

Faptele de vinovatie ale inculpatului au fost dovedite pe baza declaratiilor partilor

vatamate, declaratiilor de martori, declaratiilor inculpatului si a proceselor-verbale de

recunoastere din grup.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut in vedere toate

criteriile prevazute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret deosebit de ridicat al

faptelor comise, modalitatea in care a actionat inculpatul, valoarea prejudiciului, precum si

persoana inculpatului.

Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul GP, pentru nelegalitate si

netemeinicie, solicitand achitarea sa in baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C. proc.

pen., in sensul ca infractiunea de talharie nu a fost comisa de el, intrucat la data de 2 august

1999 se afla la Chisinau si deci nu putea participa la comiterea faptei din Bucuresti, sector2.

Pagina 69 din 109


In sustinerea apelului sau inculpatul a solicitat completarea probelor cu reaudierea

sorei sale GM si acte (bon de plata 1485/2 august 1999 emis de “S” SRL; certificatele 105 si

118 emise de Universitatea de stat de Medicina si Farmacie “NT”; caracterizarea inculpatului

emisa de Asociatia Regiilor Locative Buicani)

Curtea de Apel Bucuresti - sectia I penala, dupa administrarea probelor solicitate de

inculpat in aparare, prin decizia nr. 513 din 3 octombrie 2000 a respins apelul acestuia ca

nefondat.

In considerentele deciziei se arata ca din analiza intregului material probator, inclusiv

actele noi, rezulta, asa cum judicios a retinut si prima instanta, ca inculpatul GP se face

vinovat de savarsirea infractiunilor de talharie si violare de domiciliu, constand in aceea ca, in

data de 2 august 1999, in jurul orei 8:30, inculpatul GP, impreuna cu numitul VC au patruns

cu forta in locuinta partilor vatamate DG si DS, unde prin violenta, le-au deposedat de cca 50

gr. bijuterii.

Instanta mai arata ca declaratia martorei GM (sora inculpatului) este subiectiva, nu

contrazice celelalte probe din care rezulta ca inculpatul se afla in Bucuresti la data comiterii

infractiunilor. Ca nici “bonul de plata” nu face dovada contrara celorlalte probe (declaratiile

partilor vatamate, procesul verbal de recunoastere, declaratiile martorilor si ale inculpatului

de la urmarirea penala), acest act putand fi intocmit ulterior iar semnatura inculpatului

obtinuta in diferite moduri.

De altfel, imprejurarea ca acest act a fost prezentat abia in apel, creeaza o puternica

suspiciune asupra autenticitatii si corectitudinii mentiunilor sale, explicatia acestei intarzieri

din cauza imposibilitatii prezentarii numitei LB fiind inacceptabila, pentru simplul fapt ca

nici in apel nu s-a prezentat si totusi actul a ajuns la dosar.

Daca actul ar fi existat la data de 2 august 1999, el ar fi putut ajunge, atat in faza de

urmarire penala, cat si cea de cercetare judecatoreasca, in acelasi mod. Ca atare, conchide

instanta probele administrate in cauza conduc la concluzia ca starea de fapt retinuta de

instanta de fond corespunde adevarului, iar inculpatul a participat la comiterea faptelor aduse

judecatii.

Arata ca in baza acestei stari de fapt, instanta de fond a facut o justa incadrare juridica

a faptelor comise de inculpat, in infractiunile de talharie (prevazute si pedepsite de art. 211

alin. 2 lit. a, f C. pen.) si violare de domiciliu (prevazuta si pedepsita de art. 192 alin. 1 C

pen.). In ce priveste individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare

infractiune, precum si a pedepsei rezultate (7 ani inchisoare) arata ca, de asemenea, s-a facut

cu respectarea criteriilor generale prevazute de art. 72 C. pen., tinandu-se seama de gradul

Pagina 70 din 109


mare de pericol social concret al infractiunilor comise, de imprejurarile in care faptele au fost

comise (de doua persoane, intr-o locuinta, cu violenta, asupra a doua parti vatamate si asupra

unui copil de 2 ani) si de circumstantele personale ale inculpatului, care nu are antecedente

penale, insa a avut o atitudine oscilanta in cursul procesului (initial a recunoscut, ca apoi sa

nege fapta).

In contra hotararilor mentionate inculpatul GP a declarat recurs, sustinand ca nu se

face vinovat de faptele imputate intrucat la data de 2 august 1999 se afla la Chisinau si deci

nu putea participa la comiterea faptelor in Bucuresti.

Critica formulata de inculpat este nefondata, neintemeiata.

Din examinarea actelor dosarului reiese ca inculpatul s-a aparat in acelasi sens in fata

instantei de fond cat si a instantei de apel, iar acestea, examinand detaliat imprejurarile

rezultate din probele administrate, au retinut corect situatia de fapt si vinovatia numitului.

Astfel, inculpatul, in declaratiile date in fata organelor de politie, cat si la parchet, a

recunoscut ca impreuna cu VC si “Oase” au sustras prin violenta mai multe bijuterii din aur

din apartamentul partii vatamate DG.

Aceste declaratii se coroboreaza cu relatarile partilor vatamate DG si DS si cu

recunoasterea de catre acestea a incupatului din grup in prezenta martorei MA, din care

rezulta ca inculpatul este una dintre cele doua persoane care au intrat in aparatamentul lor si

le-au sustras bijuteriile.

In atare situatie, instantele in mod justificat au inlaturat apararea inculpatului prin care

a pretins ca in momentul savarsirii infractiunii el s-ar fi aflat in alt loc decat in locul unde s-au

comis faptele, aceasta aparare fiind infirmata atat de primele sale declaratii, prin care a

recunoscut faptele cat si depozitiile partilor vatamate si a martorilor sus mentionati si

nicidecum confirmate prin probele administrate in aparare.

Cum motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat si cum alte cazuri de casare a

hotararilor atacate, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constata, recursul inculpatului

urmeaza a fi respins conform art. 385 alin. 1 pct. 1 lit. b C. proc. pen.

Se va computa din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive incepand

cu data de 2 octombrie 1999 la 16 februarie 2001.

TALHARIE. COMPLICITATE. TAINUIRE. DIFERENTIERE

Prin sentinta penala nr.83 din 17 aprile 1998, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe

inculpat pentru complicitate la infractiunea de talharie, prevazuta de art.26 raportat la art.211

Pagina 71 din 109


al.2 lit.a C. pen., retinand ca, dupa o intelegere prealabila impreuna cu ceilalti doi inculpati

(coautori) a urmarit-o pe partea vatamata pana intr-un loc ferit, iar dupa ce autorii au

deposedat-o de bani, a primit de la acestia suma de 90.000 lei.

Apelul inculpatului vizand schimbarea incadrarii juridice in infractiunea de tainuire a

fost resipins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava.

Potrivit art. 211 C.pen., cel care primeste un bun stiind ca provine din infractiune, este

tainuitor (pozitie pe care s-a situat inculpatul apelant), iar dispozitiile art. 26 C.pen. prevad ca

persoana care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei infractiuni

raspunde pentru complicitate la acea infractiune.

In speta, desi inculpatul nu a ajutat efectiv la imobilizarea victimei si sustragerea

banilor, el a inlesnit comiterea infractiunii prin sprijinul moral dat autorilor (acceptarea

urmaririi partii vatamate si prezenta sa la locul savarsirii infractiunii), sprijin recompensat cu

suma de 90.000 lei - element in raport cu care instanta de fond a facut o corecta incadrare

juridica a faptei.

Decizia nr.119/A din iulie 1999 43

TALHARIE. AGRESIUNE SI FURT SAVARSITE IN LOCURI DIFERITE

Lovirea persoanei vătămate aflate în stradă în scopul de a o jefui, negăsirea unor

bunuri asupra ei şi fuga acesteia spre a se salva, urmată de îndată de sustragerea unor bunuri

din autoturismul persoanei vătămate aflat în apropiere constituie infracţiunea complexă de

tâlhărie, iar nu tentativă de tâlhărie în prima fază şi furt în cea de-a doua, deoarece fapta are

caracterul unei infracţiuni unice în raport cu persoana victimei, cu timpul şi locul săvârşirii

faptei şi cu scopul urmărit de făptuitor.

Prin sentinţa nr. 1050 din 14 noiembrie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a

penală, a condamnat pe inculpatul I.D. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie

şi a complicităţii la infracţiunea de furt calificat, iar pe inculpatul B.M. pentru complicitate la

tentativa de tâlhărie şi furt calificat, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de

tâlhărie pentru ambii inculpaţi.

S-a reţinut că, la 23 iulie 2002, inculpaţii au lovit partea vătămată şi au căutat dacă are

bani asupra ei. Aceasta a reuşit să fugă, iar inculpaţii au mers la autoturismul din care partea

vătămată coborâse, au sustras de acolo borseta acesteia, împărţind conţinutul.

Instanţă a considerat că prima faptă a inculpaţilor constituie tentativă la tâlhărie,

Pagina 72 din 109


respectiv complicitate la aceasta, iar sustragerea din autoturism a fost considerată furt,

respectiv complicitate la aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 413 din 2 iunie 2004 a

admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor şi a condamnat pe

inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.

Potrivit art. 211 C. pen., furtul săvârşit prin violenţă constituie infracţiunea de

tâlhărie.

În speţă, nu se poate disocia activitatea inculpaţilor de lovire de cea de însuşire a

bunurilor, faţă de modul cum au acţionat şi perioada scurtă de timp între lovire şi furt, cum

nici poziţia lor psihică, din moment ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor,

găsindu-şi refugiu în scara unui bloc, în urma agresiunii.

În consecinţă, încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de apel este în

concordanţă cu probele administrate şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de

tâlhărie, motiv pentru care recursul inculpaţilor a fost respins.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5886 din 10 noiembrie 200444

TALHARIE. FURT. INFRACTIUNE UNICA. CONCURS. FAPTE SAVARSITE

ASUPRA ACELUIASI PATRIMONIU, IN ACEEASI IMPREJURARE. INCADRARE

JURIDICA

Faptele succesive de furt consumat, de tentativa de furt si de tentativa de furt prin

intrebuintare de violente savarsite in aceeasi imprejurare si asupra aceluiasi patrimoniu

constituie, pentru toate faptele, infractiunea unica de talharie, agresiunea finala avand ca scop

scaparea faptuitorului de tragerea la raspundere pentru toate sustragerile, consumate si

tentate, comise anterior actelor de violenta sau, dupa caz, pentru pastrarea bunurilor sustrase

succesiv.

Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta in art.

211 alin.2 lit.b, d si f si a tentativei la infractiunea de furt calificat prevazuta in art 20 raportat

la art. 208 alin. 1 si art. 209 alin. 1 lit. g si i C. pen.

Instanta a retinut ca, in noaptea de 26 decembrie 2001, inculpatul a patruns prin

escaladare in curtea partii vatamate si a scos din garaj o bicicleta pe care a dus-o la poarta

Pagina 73 din 109


curtii pentru a o lua la plecare.

De asemenea, a incercat sa fure autoturismul aflat in curte, dar dupa ce a patruns in

interiorul acestuia prin efractie, nu a reusit sa-l porneasca si a renuntat.

Apoi inculpatul a intrat in locuinta pentru a sustrage alte bunuri; fiind surprins de

partea vatamata, a lovit-o cu cutitul pentru a-si asigura scaparea, cauzandu-i leziuni

vindecabile in 8 zile.

Apelul procurorului a fost admis si s-a schimbat incadrarea juridica a faptei de furt

calificat privind sustragerea bicicletei, din tentativa in infractiune consumata.

Incercarea de a sustrage autoturismul nu a fost retinuta ca infractiune, instanta de apel

motivand ca inculpatul s-a desistat, intrerupand din proprie initiativa executarea faptei.

Procurorul a declarat recurs, cu motivarea ca faptele savarsite de inculpat constituie o

unica infractiune de talharie, iar nu talharie si furt aflate in concurs.

Recursul este fondat.

Din probele administrate in cauza rezulta ca instanta de apel a considerat gresit ca

inculpatul s-a desistat de la furtul autoturismului; in realitate el a facut acte de executare

specifice actiunii de sustragere dar, cu toate incercarile, el nu a reusit sa porneasca masina,

furtul ramanand, astfel, in faza de tentativa.

Aceasta fapta, impreuna cu furtul bicicletei si incercarea de a sustrage bunuri din

locuinta partii vatamate nu au fost comise in conditiile unei pluralitati de infractiuni;

inculpatul a actionat cu intentia de a sustrage bunuri ale partii vatamate, ceea ce a si reusit in

privinta bicicletei, furtul autoturismului si a altor bunuri ramanand in faza de tentativa.

Cum faptele de sustragere au vizat acelasi patrimoniu, fiind savarsite prin mai multe

acte de executare, in aceeasi imprejurare, iar pentru a pastra bunurile si a-si asigura scaparea

a lovit partea vatamata, in sarcina inculpatului trebuia sa se retina infractiunea unica de

talharie prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. b,d si f C. pen.

In consecinta recursul declarat de procuror a fost admis, s-a schimbat incadrarea

juridica in sensul celor ce preced si s-a dispus condamnarea inculpatului in baza textului de

lege mentionat.

CSJ, s.pen., decizia3582/200345

TALHARIE. SMULGEREA UNUI LANTISOR DE LA GAT

Pagina 74 din 109


Prin sentinta penala nr. 101 din 7.03.2002, Tribunalul Botosani l-a condamnat pe

inculpat pentru infractiunea de talharie prevazuta de art.211 alin.2 lit.d si e C.pen., retinand ca

pe timp de noapte s-a oferit sa conduca o fata de la discoteca spre casa si pe drum, prin

surprindere, i-a smuls lantisorul din aur de la gat, parasind-o in fuga.

Apelul inculpatului, care viza schimbarea incadrarii juridice a faptei in infractiunea de

furt calificat, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, prin decizia penala nr.

156 din 13.05.2002.

Art. 211 alin.1 C. pen. sanctioneaza ca fiind infractiunea de talharie furtul savarsit

prin intrebuintarea de violente.

Violenta la care se refera textul, ca actiune adiacenta, care, alaturi de actiunea

principala, de furt, realizeaza elementul material al infractiunii de talharie, nu trebuie

prevazuta de art. 181-182 C.pen. Aceasta se poate materializa si in alte genuri de actiuni

brutale indreptate impotriva persoanei vatamate (smulgerea lantisorului, a posetei, a ceasului

de la mana), cu conditia ca ele sa fi fost de natura a-i infrange impotrivirea ce a opus-o ori ar

fi putut sa o opuna la deposedarea sa.

In cazul infractiunii de furt, victima nu opune rezistenta intrucat nu stie ca este

deposedata, sau nu se poate apropia de lucrul amenintat, spre a-l apara.

In cazul infractiunii de talharie, dimpotriva, persoana stie ca va fi deposedata dar nu

poate impiedica producerea rezultatului, fie pentru ca opunerea ei a fost anihilata, fie pentru

ca nu indrazneste sa se opuna, din teama sau din slabiciune.

In speta, opozitia partii vatamate a fost anihilata prin smulgerea brutala, prin

surprindere, a lantisorului, urmata de imposibilitatea fizica a victimei de a-l impiedica pe

faptuitor sa dispara cu lucrul insusit, elemente ce dau continut infractiunii de talharie.

Spre deosebire de sustragerea unui obiect personal (ceas, inel ) de la o persoana in

stare de ebrietate, care dorme pe banca, situatie in care este realizata doar infractiunea de furt,

intrucat acea persoana nu numai ca nu era in masura sa opuna rezistenta, dar nici macar nu

putea fi constienta ca este deposedata de bunul sau.

Decizia nr.156 din 13 mai 2002 a ramas definitiva prin nerecurare.

C.A. Suceava, decizia penala nr.156 din 13.05.200246

TALHARIE. TENTATIVA. INFRACTIUNE CONSUMATA

Pagina 75 din 109


Pentru ca infractiunea complexa de talharie sa fie consumata, se cere ca principala sa

componenta, furtul, sa se fi epuizat prin insusirea bunului; daca actiunea de luare a bunului

din posesia sau detentia altuia a fost intrerupta, ramanand in faza de tentativa, iar componenta

sa adiacenta, intrebuintarea de violente sau amenintari s-a consumat, fapta, in intregul ei,

constituie tentativa la infractiunea de talharie.

Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de talharie

prevazuta in art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a si f C. pen., in urma schimbarii incadrarii

juridice din infractiunea consumata de talharie.

Instanta a retinut ca, la 4 octombrie 2000, inculpatul a patruns prin efractie in locuinta

partii vatamate, cautand lucruri de valoare in sertare si dulapuri, pentru a le fura. In timp ce

inculpatul se afla in apartament, a sosit acasa partea vatamata insotita de o alta persoana.

Zgomotul produs de incercarea acestora de a descuia usa a alertat pe inculpat care a

voit sa iasa din locuinta, dar persoanele de afara au blocat usa pentru a nu permite

inculpatului sa plece. In aceasta situatie partea vatamata a fost lovita de inculpat, suferind o

fractura a piciorului.

Apelul procurorului a fost admis si s-a majorat pedeapsa; sustinerea din recurs ca

fapta constituie infractiune consumata de talharie, iar nu tentativa, nu a fost primita. Recursul

declarat de procuror este intemeiat in ceea ce priveste individualizarea pedepsei, dar critica

referitoare la incadrarea juridica a faptei nu este fondata.

In contormitate cu prevederile art. 20 alin. 1 C.pen., tentativa consta in punerea in

executare a hotararii de a savarsi infractiunea, executare care a fost intrerupta.

Potrivit art. 211 alin. 1 din acelasi cod, constituie infractiunea de talharie, furtul urmat

de intrebuintarea de violenta sau amenintari pentru pastrarea bunului furat sau pentru

inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Din examinarea acestor texte se constata ca infractiunea de talharie este consumata

cand executarea actiunii principale, de furt, s-a consumat.

Cand dupa intreruperea executarii actiunii principale de furt, ramasa in faza de

tentativa, faptuitorul intrebuinteaza violenta sau amenintarea pentru asigurarea scaparii, fapta

constituie, in intregul sau, tentativa la infractiunea complexa de talharie.

In cauza, asa cum rezulta din probe, inculpatul, dupa ce a pastruns prin efractie, in

scopul de a fura, in locuinta persoanei vatamate si a ravasit lucrurile din casa in cautarea unor

valori, fara sa-si aproprie vreunul dintre bunuri, activitatea de executare a furtului fiind

intrerupta de aparitia partii vatamate asupra careia a exercitat violente pentru asigurarea

scaparii prin fuga, fapta a fost corect incadrata de instanta ca tentativa la infractiunea de

Pagina 76 din 109


talharie.

Sustinerea din recursul procurorului, in sensul ca prin mutarea unor lucruri de la locul

lor furtul s-ar fi consumat nu poate fi primita, de vreme ce, asa cum s-a aratat, nici unul din

acestea nu a intrat in stapanirea inculpatului.

Constatandu-se ca pedeapsa aplicata inculpatului este prea usoara, recursul

procurorului a fost admis numai pentru acest motiv, dispundand-se majorarea pedepsei.

CSJ, s.pen.,decizia 1204/200247

TALHARIE . INCULPAT MINOR. MUSTRARE. ART.102 C. PEN. PEDEAPSA

Luarea masurii educative a mustrarii fata de minorul in varsta de 17 ani, cu rea

comportare, autor al unei talharii savarsite ziua, in public, impreuna cu un alt minor, nu

corespunde criteriilor mentionate in art. 100 alin.1 C. pen.

Reducerea, in apel, prin retinerea de circumstante atenuante, a pedepsei inchisorii

stabilite de prima instanta la minimul prevazut de lege coautorului de aceeasi varsta, care a

mai fost anterior condamnat la un an si 6 luni inchisoare, nu se justifica.

Inculpatii, minori in varsta de 17 ani la data savarsirii infractiunii, au fost condamnati

la cate 3 ani si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta in art. 211

alin.2 lit. c si alin. 3 lit. a, cu aplicarea art. 99 si urm. C. pen.

Pentru unul dintre inculpati s-a revocat suspendarea conditionata a executarii unei

pedepse anterioare de un an si 6 luni inchisoare.

Instanta a retinut ca, la 13 iunie 2002, pe strada, inculpatul V.G. a smuls geanta de sub

brat unei femei, aruncand-o imediat inculpatului D.V., dupa care au parasit in graba locul

faptei in directii diferite.

La strigatele partii vatamate inculpatul D.V. a fost prins de trecatori.

Apelurile declarate de inculpati au fost admise si s-a aplicat inculpatului minor D.V.

masura educativa a mustrarii si s-a redus la un an si sase luni pedeapsa inculpatului V.G.

Recursul declarat de procurori este fondat.

Instanta de apel, neacordand semnificatia cuvenita unor imprejurari in care s-a comis

talharia, pe un bulevard din capitala, in timpul zilei, la o ora de intensa circulatie, pe baza

unei intelegeri prealabile si impartirea rolurilor intre inculpati, nu a evaluat corect gradul de

pericol social al faptei si al inculpatilor.

Sub acest aspect este de observat, asa cum rezulta din rapoartele de ancheta sociala

Pagina 77 din 109


efectuate, ca inculpatul D.V. a urmat cursurile scolare un singur an, dupa care le-a abandonat

iar inculpatul V.G. nu are ocupatie, anterior a mai fost condamnat si vagabondeaza, isi

petrece timpul pe strada, in anturaje dubioase, avand o comportare necorespunzatoare.

Este semnificativ si faptul ca in fata instantei inculpatii au fost nesinceri in declaratiile

lor.

In raport cu aceste considerente, se impune concluzia ca solutia pronuntata de prima

instanta este temeinica si legala, desfiintarea ei in parte de instanta de apel fiind nejustificata.

In consecinta recursul declarat de procuror a fost admis, s-a casat decizia atacata si s-a

mentinut sentinta pronuntata in cauza.

CSJ, s. pen.,decizia 2127/200348

OMOR DEOSEBIT DE GRAV. TALHARIE, TENTATIVA. INTENTIA DE A

UCIDE, AGRESIUNE SAVARSITA DE FAPTUITOR PENRU A-SI ASIGURA

SCAPAREA

Fapta persoanei surprinse asupra incercarii de a savarsi un furt dintr-o incapere, de a

trage cu pistolul mitraliera asupra usii prin care mai multe persoane incearca sa intre, ranind

pe una dintre acestea in picior, in scopul de a-si asigura scaparea, constituie tentativa la

infractiunea de omor deosebit de grav prevazuta in art. 176 lit. d, in concurs cu tentativa la

infractiunea de talharie prevazuta in art. 211 alin. 1 C. pen., iar nu tentativa la infractiune de

furt calificat in concurs cu infractiunea de vatamare corporala grava.

Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea tentativei la infractiunea de furt calificat

prevazuta in art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 si la art. 209 alin. 1 lit. g si i, a infractiunii de

vatamare corporala grava prevazuta in art. 182 alin. C. pen., precum si a altor infractiuni.

Instanta a retinut ca, in noaptea de 15 ianuarie 1999, inarmat cu un pistol mitraliera,

inculpatul a patruns prin efractie intr-un bar, cu intentia de a fura; fiind surprins de mai multe

persoane care au venit la bar si au blocat usa, inculpatul a tras doua focuri de arma in usa,

amenintand pe cei de afara ca ii va omori daca nu pleaca.

Acestia au impins in usa, moment in care inculpatul a mai tras doua focuri de arma,

unul dintre gloantele care au strapuns usa lovind in picior partea vatamata. Din raportul de

constatare medico-legal a rezultat ca partea vatamata a suferit leziuni ce au necesitat

interventie chirurgicala si i-au pus viata in pericol.

Impotriva sentintei, ramasa definitiva prin retragerea apelului, s-a declarat recurs in

Pagina 78 din 109


anulare, cu motivarea ca incadrarea juridica data faptelor savarsite de inculpat este gresita.

Recursul in anulare este fondat.

Din probele administrate in cauza rezulta ca inculpatul, surprins asupra faptei, pentru

a-si asigura scaparea, a tras patru focuri de arma asupra usii in spatele careia se aflau patru

persoane. Focurile de pistol mitraliera au lasat in usa urme la inaltimea de 100 si de 87 cm de

la sol.

Avand in vedere ca inculpatul a tras repetat, cu o arma de foc, de la mica distanta,

stiind ca in spatele usii se aflau mai multe persoane, se impune concluzia ca a prevazut si

acceptat posibilitatea ca fapta sa aiba ca rezultat moartea unei persoane.

Asa fiind, faptele intrunesc elementele tentativei la infractiunile de omor calificat si

deosebit de grav prevazuta in art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i si art. 176 lit. d si de

talharie prevazuta in art. 20 raportat la art. 211 alin. 1 C.pen.

In consecinta recursul in anulare a fost admis, s-a casat hotararea atacata si s-a dispus

trimiterea cauzei la prima instanta in vederea rejudecarii, in cauza nefiind efectuata expertiza

psihiatrica obligatorie conform art. 117 alin. 1 C.pen.

CSJ, s.pen,decizia 1304/200249

TALHARIE. VIOLENTA

Smulgerea unui obiect din mana persoanei vatamate constituie un mod violent de

insusire a bunului, deposedarea facandu-se prin folosirea fortei.

Prin sentinta penala nr. 292 din 26 aprilie 2001 a Tribunalului Botosani, inculpatul

BM a fost condamnat, intre altele, pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta in art.

211 alin. 1 lit. d si e Cod penal.

Instanta a retinut ca, la 10 octombrie 2000, inculpatul a smuls din mana partii

vatamate un telefon mobil. Partea vatamata a alertat pe doi martori care l-au urmarit pe

inculpat si l-au imobilizat, predandu-l apoi politiei.

Apelul inculpatului asupra sentintei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 347 din

13 iunie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia I penala.

Inculpatul a declarat recurs, sustinand ca fapta comisa intruneste elementele

constitutive ale infractiunii de furt, deoarece nu a exercitat violente impotriva partii vatamate.

Recursul este nefondat.

Din probe rezulta ca inculpatul a venit brusc, in fuga, din spatele partii vatamate si a

Pagina 79 din 109


smuls telefonul pe care acesta il avea in mana, rupand astfel, cu forta contactul material pe

care partea vatamata il avea cu bunul, ceea ce reprezinta o violenta in intelesul art. 211 Cod

penal.

Asa fiind, in mod corect s-a retinut ca furtul a fost comis prin violenta si ca fapta

intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie.

In consecinta, recursul inculpatului a fost respins.

TALHARIE. FURT. DISTINCTIE

Fapta inculpatului de a-si insusi o suma de bani din geanta unei persoane, urmata de

exercitarea de violente impotriva organelor de ordine, care au intervenit pentru a-l prinde

constituie infractiunea de talharie, in concurs cu cea de ultraj, iar nu infractiunea de furt, in

concurs cu infractiunea de ultraj.

C.S.J., s.pen. decizia nr.2099 din 29 iulie 1998 50

TALHARIE. LUCRURI SUSTRASE DIN ACELASI PATRIMONIU. VIOLENTE

ASUPRA A DOUA PERSOANE PENTRU CA FAPTUITORUL SA-SI ASIGURE

SCAPAREA. NCADRARE JURIDICA

Unitatea sau pluralitatea de infractiuni complexe de talharie prevazuta in art. 211 C.

pen. este determinata de obiectul actiunii principale, aceea de furt; ca atare, daca sustragerea

este savarsita dintr-un singur patrimoniu, exista o unica infractiune de talharie, indiferent de

numarul persoanelor agresate de faptuitor pentru insusirea lucrului sau pentru pastrarea

bunului furat, pentru inlaturarea urmelor infractiunii sau pentru a-si asigura scaparea.

Inculpatul a fost condamnat la doua pedepse pentru savarsirea infractiunii de talharie

prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. a, b si f si la doua pedepse pentru savarsirea infractiunii de

ultraj prevazuta in art. 239 alin. 1, 2 si 3 C. pen.

Instanta a retinut ca, in noaptea de 31 decembrie 1997, inculpatul, impreuna cu altii, a

patruns intr-o locuinta de unde au sustras diferite bunuri. Fiind surprinsi de organele de

politie inculpatul, incercand sa-si asigure scaparea, a lovit doi politisti.

Impotriva sentintei inculpatul a declarat apel, cu motivarea, intre altele, ca s-a retinut

gresit savarsirea a doua infractiuni de talharie, intrucat prin actiunea de sustragere a fost vizat

un singur patrimoniu.

Pagina 80 din 109


Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, cu motivarea ca incadrarea

faptelor in doua infractiuni de talharie este corecta, de vreme ce inculpatul, pentru a scapa, a

lovit, succesiv, doi politisti care incercau sa-l imobilizeze.

Prin recursul declarat, inculpatul a formulat aceeasi critica privind incadrarea juridica

a faptelor.

Recursul este fondat.

Instantele, retinand in sarcina inculpatului savarsirea a doua infractiuni de talharie, cu

motivarea ca pentru a-si asigura scaparea a lovit doi lucratori de politie, au pronuntat hotarari

gresite in drept.

Talharia este o infractiune complexa, din structura ei facand parte, atat furtul,

componenta principala, cat si actele de violenta, care constituie componenta adiacenta. Prin

urmare, faptele de talharie se raporteaza la numarul subiectilor pasivi ai faptei de furt, si nu la

numarul subiectilor pasivi ai actiunii adiacente de intrebuintare de violente pentru a-si asigura

scaparea.

Sub acest aspect recursul inculpatului a fost admis, s-au casat hotararile atacate, s-a

schimbat incadrarea juridica si s-a dispus condamnarea inculpatului pentru o singura

infractiune de talharie, in concurs cu doua infractiuni de ultraj retinute corect in sarcina

acestuia.

CSJ, s.pen., decizia 4271/200351

TALHARIE. VIOLENTA EXERCITATA ASUPRA A DOUA PERSOANE.

INFRACTIUNE UNICA

Prin sentinta penala nr. 47 din 19 martie 1998, Tribunalul Botosani l-a condamnat pe

inculpat pentru savarsirea a doua infractiuni de talharie, una prevazuta de art.211 al.2 lit.a C

pen. si cealalta prevazuta de art.211 alin. 2 lit.e C. pen.

S-a retinut ca inculpatul a sustras din caruta partii vatamate un sac cu zahar, lovind-o

cand a incercat sa se opuna, iar apoi, la interventia unei alte persoane, pentru a pastra bunul, a

lovit-o si pe aceasta, fracturandu-i trei dinti.

Curtea de Apel Suceava a admis apelul si a schimbat incadrarea juridica a faptelor

intr-o singura infractiune de talharie prevazuta de art.211 al.2 lit.e si h C. pen.

Elementul material al talhariei - infractiune complexa - consta intr-o actiune

(principala) de furt si o actiune (adiacenta) de exercitare a violentei, de amenintare sau

Pagina 81 din 109


folosire a altor mijloace de constrangere. Victima actiunii principale este persoana deposedata

de bun, iar victima a actiunii adiacente poate fi atat posesorul bunului cat si o alta persoana

(sau, si posesorul bunului si alta persoana - cum este cazul analizat). Fiind o infractiune

contra patrimoniului (Titlul III din C. pen.) talharia imbraca forma unei singure infractiuni ori

de cate ori s-a furat de la o singura persoana, chiar daca pentru deposedare si pentru pastrarea

bunului furat au fost agresate mai multe.

Decizia nr.120/A din 15 iulie 1998

TALHARIE. AGRAVANTA PREVAZUTA DE ART.211 ALIN. 3 C.PEN.

CONDITII DE RETINERE. LOVIREA CU UN PAR APLICATA DE UNUL DINTRE

INFRACTORI PESTE MANA POLITISTULUI CEEA CE A DECLANSAT

DESCARCAREA PISTOLULUI ACESTUIA SI OMORAREA UNUI MARTOR

Fapta unuia dintre infractori urmariti pentru comiterea unor furturi, in care au fost

prinsi in flagrant ,de a lovi cu un par peste mana politistului in care acesta tinea pistolul, ceea

ce a declansat impuscatura care s-a soldat cu moartea unui martor ocular, constituie

infractiunea de talharie, in agravanta prevazuta de art.211 alin.2 C. pen.

In fapt,o echipa de control din care facea parte si un politist a surprins pe faptuitor in

momentul in care furau fructe din livada unei ferme.

Unul dintre faptuitori a lovit cu parul peste mana politistului in care aceasta avea

pistolul, ceea ce a declansat o impuscatura fiind ucis un martor ocular.

C.S.J. s.pen., decizia nr.431 din 21 februarie 199552

TALHARIE. FORMA AGRAVATA. COMITEREA INFRACTIUNII DE TREI

PERSOANE. INAPLICABILITATEA SI ART.75 ALIN.1 LIT.A C. PEN

In cazul savarsirii talhariei de catre trei persoane impreuna, fapta se incadreaza in

prevederile art.211 alin.2 lit.a C. Pen, asa incat nu mai sunt aplicabile si prevederile art.75

alin.1 lit.a C. Pen.( care se refera la circumstanta agravanta legala a savarsirii faptei de 3 sau

mai multe persoane impreuna ), circumstanta agravanta prevazuta de acest text fiind surprinsa

in forma agravata a talhariei prevazuta de art.211 alin.1 lit.a C. Pen.

C.S.J., s.pen., decizia nr.3525 din 21 septembrie 200053

Pagina 82 din 109


TALHARIE. INFRACTIUNE CONSUMATA. CONCURS DE INFRACTIUNI.

DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infractiunea este continuata cand o persoana savarseste,

la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care

prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni.

Rezulta, deci, ca pentru a se retine existenta infractiunilor continuate este necesar,

intre altele, ca, pe de o parte, in momentul rezolutiei unice inculpatul sa-si fi reprezentat, in

intregul ei, activitatea infractionala pe care o va desfasura, iar, pe de alta parte, toate actiunile

repetate sa prezinte, fiecare, continutul aceleasi infractiuni.

In speta, inculpatul a comis patru fapte de talharie, in conditii conjuncturale prielnice,

asupra a patru parti vatamate diferite, bunurile sustrase constituind patrimoniul disintinct al

fiecareia dintre ele.

Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare initiala a actiunilor succesive, el

actionand spontan, in imprejurari diferite, astfel incat faptele sale constituie o pluralitate de

infractiuni, fiind comise in conditiile concursului.

C.S.J., s.pen., decizia nr.2226 din 2 iunie 199954

TALHARIE COMISA INTR-O LOCUINTA. VIOLARE DE DOMICILIU.

CONCURS REAL.

Infractiunea de talharie comisa intr-o locuinta se afla in concurs real cu infractiunea

de violare de domiciliu.

Prin sentinta penala nr. 375 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Bucuresti, sectia I

penala, inculpatul GP, fiul lui I si O, nascut la 14 iulie 1970, in Republica Moldova, a fost

condamnat pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. a, f C.

pen., la 7 ani inchisoare si a infractiunii de violarea de domiciliu, la 3 ani inchisoare.

In baza art. 33 lit. a-34 lit. b C. pen. a contopit pedepsele aplicate in pedeapsa cea mai

grea, de 7 ani inchisoare.

A mentinut starea de arest si a dedus preventia de la 2 octombrie 1999 la 15 iunie

2000.

In baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului, dupa executarea pedepsei.

Pagina 83 din 109


Inculpatul a fost obligat la 8 milioane lei despagubiri civile catre partile civile DG si

GS si la cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca in ziua de 2 august

1999 in jurul orei 8:00, auzind soneria de la intrarea in apartament, partea vatamata DS (care

se afla in apartamentul sau din str. MA nr. 13, bl. 23, ap. 53 impreuna cu sotul sau DG si cu

nepoata lor in varsta de 2 ani) a privit pe vizorul usii si, deoarece i s-a parut ca cel care a

sunat este un prieten al fiicei sale, a intredeschis usa, moment in care inculpatul impreuna cu

VC au impins usa, intrand cu forta in apartament.

Inculpatul a lovit-o pe partea vatamata DS si a impins-o in dormitor, iar VC a intrat in

sufragerie unde era partea vatamata DG pe care l-a lovit cerandu-i sa nu strige, iar nepoatei

partilor vatamate i-a legat mainile si i-a aplicat o banda adeziva peste gura sa nu strige.

Atat inculpatul cat si VC au lovit-o pe partea vatamata DS cerandu-i sa le dea aurul pe

care detine. De frica aceasta le-a aratat celor doi un dulap in care se aflau bijuteriile din aur si

pe care acestia le-au luat, parasind apartamentul.

Inculpatul si VC erau asteptati in fata blocului intr-un autoturism de numitul “Oase”

caruia cei doi i-au dat bijuteriile furate si au plecat.

In aceeasi zi partea vatamata DG a sesizat organele de politie despre cele intamplate.

Initial inculpatul a recunoscut savarsirea faptei, ulterior insa a negat participarea sa la

savarsirea faptei, solicitand in aparare audierea sorei sale GM domiciliata in Bucuresti, care a

aratat ca acesta a vizitat-o in 10 august 1999 si ca a plecat chiar a doua zi, dupa eclipsa din 11

august, la Chisinau.

Tribunalul nu a luat in considerare declaratia martorei GM pentru ca, pe de oparte,

fiind sora inculpatului este firesc sa incerce sa-l ajute sa scape de tragerea la raspundere

penala, iar pe de alta parte chiar in situatia in care intr-adevar inculpatul a vizitat-o in data de

10 august 1999, aceasta nu este o dovada ca inculpatul nu s-ar fi putut afla in Bucuresti

anterior acestei date.

Faptele de vinovatie ale inculpatului au fost dovedite pe baza declaratiilor partilor

vatamate, declaratiilor de martori, declaratiilor inculpatului si a proceselor-verbale de

recunoastere din grup.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut in vedere toate

criteriile prevazute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret deosebit de ridicat al

faptelor comise, modalitatea in care a actionat inculpatul, valoarea prejudiciului, precum si

persoana inculpatului.

Impotriva acestei sentinte penale a declarat apel inculpatul GP, pentru nelegalitate si

Pagina 84 din 109


netemeinicie, solicitand achitarea sa in baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C. proc.

pen., in sensul ca infractiunea de talharie nu a fost comisa de el, intrucat la data de 2 august

1999 se afla la Chisinau si deci nu putea participa la comiterea faptei din Bucuresti, sector2.

In sustinerea apelului sau inculpatul a solicitat completarea probelor cu reaudierea

sorei sale GM si acte (bon de plata 1485/2 august 1999 emis de “S” SRL; certificatele 105 si

118 emise de Universitatea de stat de Medicina si Farmacie “NT”; caracterizarea inculpatului

emisa de Asociatia Regiilor Locative Buicani)

Curtea de Apel Bucuresti - sectia I penala, dupa administrarea probelor solicitate de

inculpat in aparare, prin decizia nr. 513 din 3 octombrie 2000 a respins apelul acestuia ca

nefondat.

In considerentele deciziei se arata ca din analiza intregului material probator, inclusiv

actele noi, rezulta, asa cum judicios a retinut si prima instanta, ca inculpatul GP se face

vinovat de savarsirea infractiunilor de talharie si violare de domiciliu, constand in aceea ca, in

data de 2 august 1999, in jurul orei 8:30, inculpatul GP, impreuna cu numitul VC au patruns

cu forta in locuinta partilor vatamate DG si DS, unde prin violenta, le-au deposedat de cca 50

gr. bijuterii.

Instanta mai arata ca declaratia martorei GM (sora inculpatului) este subiectiva, nu

contrazice celelalte probe din care rezulta ca inculpatul se afla in Bucuresti la data comiterii

infractiunilor. Ca nici “bonul de plata” nu face dovada contrara celorlalte probe (declaratiile

partilor vatamate, procesul verbal de recunoastere, declaratiile martorilor si ale inculpatului

de la urmarirea penala), acest act putand fi intocmit ulterior iar semnatura inculpatului

obtinuta in diferite moduri.

De altfel, imprejurarea ca acest act a fost prezentat abia in apel, creeaza o puternica

suspiciune asupra autenticitatii si corectitudinii mentiunilor sale, explicatia acestei intarzieri

din cauza imposibilitatii prezentarii numitei LB fiind inacceptabila, pentru simplul fapt ca

nici in apel nu s-a prezentat si totusi actul a ajuns la dosar.

Daca actul ar fi existat la data de 2 august 1999, el ar fi putut ajunge, atat in faza de

urmarire penala, cat si cea de cercetare judecatoreasca, in acelasi mod. Ca atare, conchide

instanta probele administrate in cauza conduc la concluzia ca starea de fapt retinuta de

instanta de fond corespunde adevarului, iar inculpatul a participat la comiterea faptelor aduse

judecatii.

Arata ca in baza acestei stari de fapt, instanta de fond a facut o justa incadrare juridica

a faptelor comise de inculpat, in infractiunile de talharie (prevazute si pedepsite de art. 211

alin. 2 lit. a, f C. pen.) si violare de domiciliu (prevazuta si pedepsita de art. 192 alin. 1 C

Pagina 85 din 109


pen.). In ce priveste individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare

infractiune, precum si a pedepsei rezultate (7 ani inchisoare) arata ca, de asemenea, s-a facut

cu respectarea criteriilor generale prevazute de art. 72 C. pen., tinandu-se seama de gradul

mare de pericol social concret al infractiunilor comise, de imprejurarile in care faptele au fost

comise (de doua persoane, intr-o locuinta, cu violenta, asupra a doua parti vatamate si asupra

unui copil de 2 ani) si de circumstantele personale ale inculpatului, care nu are antecedente

penale, insa a avut o atitudine oscilanta in cursul procesului (initial a recunoscut, ca apoi sa

nege fapta).

In contra hotararilor mentionate inculpatul GP a declarat recurs, sustinand ca nu se

face vinovat de faptele imputate intrucat la data de 2 august 1999 se afla la Chisinau si deci

nu putea participa la comiterea faptelor in Bucuresti.

Critica formulata de inculpat este nefondata, neintemeiata.

Din examinarea actelor dosarului reiese ca inculpatul s-a aparat in acelasi sens in fata

instantei de fond cat si a instantei de apel, iar acestea, examinand detaliat imprejurarile

rezultate din probele administrate, au retinut corect situatia de fapt si vinovatia numitului.

Astfel, inculpatul, in declaratiile date in fata organelor de politie, cat si la parchet, a

recunoscut ca impreuna cu VC si “Oase” au sustras prin violenta mai multe bijuterii din aur

din apartamentul partii vatamate DG.

Aceste declaratii se coroboreaza cu relatarile partilor vatamate DG si DS si cu

recunoasterea de catre acestea a incupatului din grup in prezenta martorei MA, din care

rezulta ca inculpatul este una dintre cele doua persoane care au intrat in aparatamentul lor si

le-au sustras bijuteriile.

In atare situatie, instantele in mod justificat au inlaturat apararea inculpatului prin care

a pretins ca in momentul savarsirii infractiunii el s-ar fi aflat in alt loc decat in locul unde s-au

comis faptele, aceasta aparare fiind infirmata atat de primele sale declaratii, prin care a

recunoscut faptele cat si depozitiile partilor vatamate si a martorilor sus mentionati si

nicidecum confirmate prin probele administrate in aparare.

Cum motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat si cum alte cazuri de casare a

hotararilor atacate, susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constata, recursul inculpatului

urmeaza a fi respins conform art. 385 alin. 1 pct. 1 lit. b C. proc. pen.

Se va computa din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive incepand

cu data de 2 octombrie 1999 la 16 februarie 2001.

TALHARIE. TALHARIE CALIFICATA. SAVARSIREA FAPTEI DE DOUA SAU

Pagina 86 din 109


MAI MULTE PERSOANE IMPREUNA. CONDITII DE RETINERE. PARTICIPATIE

Pentru a fi aplicabila agravanta prevazuta de art.211 alin.2 lit. a C. Pen ( savarsirea

faptei de doua sau mai multe persoane impreuna ) este necesar ca talharia sa fie savarsita de

doua sau mai multe persoane impreuna in conditiile participatiei. Simpla prezenta a unor

persoane la locul faptei, care il insotesc pe faptuitor, fara sa comita vreun act de participatie

nu are semnificatie sub acest aspect.

In speta, inculpatul care era insotit de doua persoane a acostat partea vatamata pe

strada, a lovit-o cu pumnii si picioarele si i-a sustras bicicleta. Persoanele care il insoteau pe

inculpat si care au vazut cele petrecute nu au contribuit cu nimic la activitatea infractionala a

inculpatului.

In mod gresit insa instanta l-a condamnat pe inculpat pentru infractiunea de talharie,

retinand agravanta prevazuta de art.211 alin.2 lit.a C. Pen, desi pentru a-si gasi aplicarea acest

text era necesar ca talharia sa fi fost savarsita de doua sau mai multe persoane "impreuna",

simpla prezenta a mai multor persoane la locul faptei nerealizand conditiile pentru retinerea

acestei agravante.


TALHARIE. CONDITII DE RETINERE. LIPSA INTENTIEI DE A FOLOSI

VIOLENTA IN SCOPUL INSUSIRII BUNURILOR VICTIMEI

In cazul in care faptuitorul loveste persoana vatamata ca urmare a unor neintelegeri

anterioare, dupa care isi insuseste un obiect al acesteia cazut pe jos in cursul agresiunii, nu

constituie infractiunea de talharie pentru ca intrebuintarea violentei nu s-a facut in scopul

sustragerii bunului, ci din razbunare.

Ca atare, incadrarea juridica a celor doua fapte distincte ale inculpatului este in

infractiunea de vatamare corporala si furt.

C.S.J., s.pen.,decizia nr.642 din 8 februarie 200155

TALHARIE. SAVARSIRE. DE DOUA SAU MAI MULTE PERSOANE. LIPSA DE

RELEVANTA JURIDICA A PARTICIPARII UNEI PERSOANE IRESPONSABILE

Pagina 87 din 109


Cerinta prevazuta de art.211 alin.2 lit.a C. pen, prin savarsirea infractiunii ,,de doua

sau mai multe persoane impreuna'' este indeplinita si in cazul in care una dintre cele doua

persoane participante la comiterea infractiunii nu are discernamant.

Dispozitia legii vizand agravarea pedepsei in cazul persoanelor care actioneaza

impreuna, pentru a intimida mai usor si a micsora posibilitatea victimei de a se apara

impotriva actiunii de deposedare, nu poate fi limitata de lipsa de discernamant a unuia dintre

participanti cat timp textul de lege nu face nici o distinctie in aceasta privinta. De aceea,

faptuitorului care a actionat cu discernamant ii este aplicabila agravanta prevazuta de art.211

alin.2 lit.a C. pen si atunci cand cea de-a doua persoana participanta la infractiunea de

talharie, este lipsita de discernamant.

CS.J.,s.pen., decizia nr.81 din 15 ianuarie 1999 56

TALHARIE.INFRACTIUNE UNICA COMPLEXA CARE ABSOARBE SI

INFRACTIUNEA DE DISTRUGERE

Degradarea imbracamintei persoanei vatamate, ca urmare a violentelor exercitate

contra ei de inculpat in incercarea de a-si asigura scaparea, constituie infractiunea complexa

de talharie, in care fapta de distrugere este absorbita intrand in continutul infractiunii de

talharie.

In fapt, inculpatul a sustras dintr-un autoturism suma de 500.000 lei, incercand sa fuga

de la locul faptei. Partea vatamata a incercat sa-l opreasca, insa inculpatul a lovit-o si i-a rupt

haina de blana cu care era imbracata.

Prima instanta l-a condamnat pe inculpat atat pentru savarsirea tentativei la

infractiunea de talharie, prevazuta de art.20 raportat la art.211 alin.2 lit. a, b si e, cat si pentru

infractiunea de distrugere prevazuta de art.217 alin.1 C. Pen.

Instanta de apel a schimbat incadrarea juridica, retinand doar tentativa la infractiunea

de talharie.

Inculpatul a declarat recurs cerand, la randul sau, schimbarea incadrarii juridice a

faptei pe care a comis-o in infractiunea de distrugere.

Recursul nu este fondat intrucat ruperea hainii de blana a victimei s-a produs in

momentul in care inculpatul, in pericol de a fi prins, a incercat sa-si asigure scaparea asa incat

Pagina 88 din 109


infractiunea de distrugere comisa cu acest prilej a fost absorbita.

C.S.J., s.pen., decizia nr.3411 din 15 septembrie 2000 57

TALHARIE. VIOLENTE. FAPTA SAVARSITA DE O PERSOANA AVAND

ASUPRA SA O SUBSTANTA PARALIZANTA. FURT. TENTATIVA

Fapta de a sustrage bunuri dintr-o locuinţă, făptuitorul fiind surprins în momentul în

care încerca să părăsească locul, având asupra sa bunurile părţii vătămate, şi utilizarea de

către acesta a unui spray paralizant pentru a-şi asigura scăparea, întruneşte elementele

constitutive ale infracţiunii de tâlhărie săvârşită de o persoană având asupra sa o substanţă

paralizantă, iar nu ale tentativei la infracţiunea de furt calificat.

Prin sentinţa penală nr. 636 din 14 iulie 2003, Judecătoria Oneşti a condamnat pe

inculpatul U.C. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat prevăzută în art. 20

raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen.Instanţa a reţinut că, în

noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul a pătruns prin escaladare în apartamentul părţii vătămate.

Intrând în locuinţă, partea vătămată a surprins pe inculpat în timp ce se îndrepta spre uşă, cu o

geantă de voiaj în care adunase mai multe bunuri.Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a

pulverizat spre partea vătămată din conţinutul unui spray paralizant.

Apelul şi recursul inculpatului, prin care a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea

prevederilor art. 81 C. pen., au fost respinse prin decizia penală nr. 980 din 11 august 2003 a

Tribunalului Bacău şi decizia penală nr. 657 din 9 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bacău.

Recursul în anulare declarat în cauză, cu privire la încadrarea juridică dată faptei în

prevederile art. 20 raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., în loc de

art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen., este fondat.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, în momentul surprinderii sale în

apartament, inculpatul avea asupra sa o geantă de voiaj cu bunuri sustrase şi se pregătea să

părăsească locuinţa.

În acest stadiu al executării elementul material al laturii obiective a infracţiunii de furt

este realizat, inculpatul reuşind să deposedeze partea vătămată de bunuri însuşindu-le.

Aşa fiind, fapta inculpatului, până în momentul surprinderii sale, realizează conţinutul

infracţiunii consumate de furt.

Din aceleaşi probe rezultă că, pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a pulverizat o

substanţă paralizantă asupra părţii vătămate, în scopul de a scăpa şi de a păstra bunurile

Pagina 89 din 109


furate.

Aceste acte de constrângere, în forma violenţei, se află în legătură directă cu acţiunea

de furt, realizând astfel conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie.

Folosindu-se în realizarea actelor de violenţă de o substanţă cu efect paralizant, în

cauză sunt incidente prevederile art. 211 alin. (21) lit. b) C. pen. privind tâlhăria săvârşită de

o persoană având asupra sa o asemenea substanţă.

În consecinţă, recursul în anulare a fost admis şi s-a dispus schimbarea încadrării

juridice din tentativa la infracţiunea de furt calificat, în aceea de tâlhărie prevăzută în art. 211

alin. (21) lit. b) C. pen.

Secţia penală, decizia nr. 2717 din 19 mai 200458

TALHARIE. VIOLARE DE DOMICILIU. CONCURS DE INFRACTIUNI.

INFRACTIUNE COMPLEXA. DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin. 3din C. Pen, infractiunea este complexa cand in continutul sau

intra, ca element sau ca circumstanta agravanta,o actiune sau inacatiune care constituie prin

ea insasi o fapta prevazuta de legea penala.

Aceasta inseamna ca infractiunea absoluta in continutul infractiunii complexe ca

element sau circumstranta agravanta, trebuie sa fie indicata, in mod expres,in norma de drept

incriminatoare. Or, in comformitate cu art.211 alin.2 lit. f din C.Pen, infractiunea de talharie

este agravata ,,daca s-a savarsit intr-o locuinta sau dependintele acesteia''.

In consecinta,talharia savarsita intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia nu

constituie infractiunile de violare de domiciliu si de talharie calificata aflate in concurs, ci o

singura infractiune complexa prevazuta de art.211 alin.2 lit .f C. Pen.

C.S.J., s.pen.,decizia nr.2494 din 17 iunie 1999 59

TALHARIE .COMPLICITATE. CONTRIBUTIE MORALA

Participarea la planuirea infractiunii, sfatuirea unuia din participanti in lagatura cu

atragerea partii vatamate la locul unde a fost agresata si participarea la folosul realizat prin

savarsirea talhariei constituie elementele ce caracterizeaza complicitatea prin contributie

morala la fapta prevazuta de legea penala.

In speta, inculpatul a cazut de acord cu ceilalti faptuitori sa urmareasca partea

Pagina 90 din 109


vatamata, pentru a-i lua prin violanta diferite bunuri, in acest scop el a si indemnat pe unul

dintre participanti la comiterea infractiunii de talharie (o femeie) sa determine partea

vatamata sa urmeze cu masina sa un anumit traseu, pentru ca aceasta sa poata fi blocata,

atacata si jefuita la locul stabilit.

Dar, intrucat inculaptul se afla in stare de ebrietate nu a participat efectiv la comiterea

sustragerii bunurilor prin violenta, insa a participat la impartirea folosului realizat prin

infractiune.

In drept, conform art.26 teza I din C. pen este complice persoana care, cu intentie,

inlesneste sau ajuta ,,in orice mod'' la savarsire aunei fapte prevazute de legea penala,

contributia complicelui putand, asadar, sa fie materiala sau morala, aceasta din urma

caracterizandu-se prin faptul ca efectele sale vizeaza psihicul autorului (autorilor) direct prin

intarirea sau intretinerea intentiei de a comite fapta prevazuta de legea penala.

Deci, imprejurarea ca inculpatul nu a participat efectiv la comiterea sustragerii

bunurilor prin violenta, neavand o contributie materiala la talharie, nu inlatura calitatea sa de

complice moral, el inlesnind realizarea faptei prin intarirea si intretinerea hotararii celorlalti

de a savarsi infractiunea.

C.S.J.s.pen.,decizia nr.1334 din 29 martie 2000 60

TALHARIE. FURT. CRITERII DINSTICTIVE. DEPOSEDAREA VICTIMEI PRIN

AMENINTARE

Deposedarea victimei prin amenintare, fara sa se fi exercitat acte de violenta efective,

constituie o modalitate de realizare, pe langa actiunea de insusire, a celeilalte componente a

laturii obiective a infractiunii de talharie .Ca urmare, fapta inculpatului de a determina pe

victima, prin amenintare, sa-i dea un bun mobil, pe care apoi si-l insuseste, intruneste

elementele contitutive ale infractiunii de talharie .

In speta, inculpatul a amenintat pe victima ca-i va aplica o lovitura de cutit daca nu-i

va da lantisorul de aur pe care aceasta il avea la gat .

Aceasta atitudine brutala a inculpatului, care a silit vointa victimei, constituie in mod

evident o amenintare in acceptiunea prevederilor art.211 alin.1 C.pen., apta sa intregeasca

latura obiectiva a infractunii de talharie.

C.S.J., s.pen., decizia nr.1018 din 17 martie 1999 61

Pagina 91 din 109


TALHARIE. MOARTEA VICTIMEI. DIFERENTIERE IN RAPORT CU

INFRACTIUNEA DE LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE

Fapta inculpatului de a lovi pe victima in momentul surprinderii sale sustragand bani

din patrimoniul acesteia urmata de decesul victimei, constituie infractiunea de talharie

prevazuta de art.211 alin.3 C. pen, iar nu infractiunea de lovire sau vatamari cauzatoare de

moarte prevazuta de art.183 C. pen, deoarece o atare fapta, cu caracter complex, este

indreptata atat contra patrimoniului, cat si impotriva persoanei, iar nu doar contra persoanei.

C.S.J., s.pen. decizia nr.1169 din 25 martie 1999

TALHARIE. INFRACTIUNE CONSUMATA. CONCURS DE INFRACTIUNI.

DIFERENTIERE

Potrivit art.41 alin.2 C. pen., infractiunea este continuata cand o persoana savarseste,

la diferite intervale de timp, dar in realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care

prezinta, fiecare in parte, continutul aceleiasi infractiuni.

Rezulta, deci, ca pentru a se retine existenta infractiunilor continuate este necesar,

intre altele, ca, pe de o parte, in momentul rezolutiei unice inculpatul sa-si fi reprezentat, in

intregul ei, activitatea infractionala pe care o va desfasura, iar, pe de alta parte, toate actiunile

repetate sa prezinte, fiecare, continutul aceleasi infractiuni.

In speta, inculpatul a comis patru fapte de talharie, in conditii conjuncturale prielnice,

asupra a patru parti vatamate diferite, bunurile sustrase constituind patrimoniul disintinct al

fiecareia dintre ele.

Ca urmare, inculpatul nu a avut o reprezentare initiala a actiunilor succesive, el

actionand spontan, in imprejurari diferite, astfel incat faptele sale constituie o pluralitate de

infractiuni, fiind comise in conditiile concursului.


PEDEAPSA. CUANTUM. RECIDIVA POSTCONDAMNATORIE. COMITEREA

UNEI NOI INFRACTIUNI IN PERIOADA DE INCERCARE A GRATIERII

CONDITIONATE SI A LIBERARII CONDITIONATE ACORDATE SUCCESIV

Pagina 92 din 109


In speta, inculpatul V.A. a fost condamnat, prin sentinta penala nr. 694 din 20 iulie

1988 a Judecatoriei Oradea, la trei ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de furt, si la 5

ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de talharie, aplicandu-se o pedeapsa rezultanta de

6 ani inchisoare.

In baza Decretului-Lege nr. 3/1990, inculpatul a beneficiat de gratierea pedepsei de 3

ani inchisoare aplicata pentru infractiunea de furt, ramanand sa execute numai pedeapsa de 5

ani inchisoare, aplicata pentru infractiunea de talharie, exceptata de la gratiere.

Din pedeapsa de 5 ani inchisoare, numitul V.A., a executat doar 2 ani, 3 luni si 16

zile, fiind liberat conditionat.

In luna octombrie 1990, inculpatul comite o noua infractiune de talharie pentru care i

s-a aplicat, prin sentinta penala nr. 600din 20 mai 1991 a Judecatoriei Oradea, o pedeapsa de

6 ani inchisoare.

In conformitate cu prevederile art. 9 din Decretul- Lege nr. 3/1990 s-a dispus

revocarea beneficiului gratierii cu privire la pedeapsa de 3 ani inchisoare, aplicata prin

sentinta penala nr. 694/1988 a Judecatoriei Oradea, aceasta fiind contopita cu cu pedeapsa de

5 ani inchisoare, aplicata prin aceeasi hotarare, cu adaugarea unui spor de 1 an inchisoare,

stabilindu-se si pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare, urmand ca restul pedepsei de 8 luni si

25 de zile sa fie executat prin privare de libertate.

Totodata, s-a mentionat ca beneficiul liberarii conditionate cu privire la restul de

pedeapsa de 2 ani, 8 luni si 12 zile din pedeapsa de 5 ani inchisoare (aplicata prin sentinta

penala nr.694/1988).

Solutia primei instante este nelegala. Prin revocarea beneficiului gratierii

conditionate, inculpatul trebuie repus in situatia avuta inainte de aplicarea actului de

clementa. Deci, gratierea gasindu-l pe inculpat in executarea unei pedepse rezultante de 6 ani

inchisoare, aplicarea prevederilor art. 9 din Decretul-Lege nr. 3/1990 trebuia sa duca la

obligarea inculpatului de a executa, alaturi de pedeapsa aplicata pentru noua infractiune

comisa in perioada de incercare a gratierii conditionate, a restului de pedeapsa ramas

neexecutat din pedeapsa rezultanta de 6 ani, dupa executarea in penitenciar a numai 2 ani, 3

luni si 16 zile.

In mod nejustificat, asadar, prima instanta a dedus din cuantumul pedepsei de executat

timpul ce mai ramasese din pedeapsa din care inculpatul fusese liberat conditionat, beneficiul

acestei masuri disparand.

Tinandu-se seama de pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare, din care s-a executat 2

ani, 3 luni si 6 zile, urmeaza a se aplica prevederile art. 9 Decretul- Lege 3/1990 in raport cu

Pagina 93 din 109


restul de pedeapsa de 3 ani, 8 luni si 23 de zile.

In acest sens, sentinta primei instante urmeaza a fi modificata, prin inlaturarea

dispozitiei referitoare la liberarea conditionata devenita fara obiect. 42

Tribunalul Judetean Bihor, s.pen, decizia nr. 397 din 28 august 199262

UN SINGUR PATRIMONIU SI MAI MULTE PERSOANE AGRESATE.

In cazul in care pentru insusirea unor bunuri din acelasi patrimoniu faptuitorul

savarseste acte de violenta asupra mai multor persoane, subzista o singura infractiune de

talharie, iar nu mai multe infractiuni aflate in concurs, in raport cu numarul persoanelor

vatamate.

Prin sentinta penala nr. 662 din 19 octombrie 2000, Tribunalul Bucuresti, Sectia I

penala, a condamnat pe inculpati pentru savarsirea a doua infractiuni de talharie prevazute in

art. 211 alin. 2 lit. a,b,d,e si alin. 3 C. pen., respectiv a complicitatii la aceasta infractiune.

Instanta a retinut ca, la 3 februarie 1999, partile vatamate TM si PO s-au deplasat la

casieria centrala a societatii “A” TV pentru a depune incasarile din acea zi, in suma de 156

milioane de lei.

In timp ce urcau scarile imobilului au fost atacati de inculpati cu jet de spray

paralizant in zona fetei si lovituri cu corpuri contondente, cauzandu-li-se vatamari

vindecabile in 7-8, respective 5-7 zile.

Prin decizia nr. 232 din 3 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucuresti, sectia II penala, a

admis apelurile declarate de procuror si de inculpati, inlaturand din incadrarea juridica

prevederile art. 211 alin. 3 C. pen. si modificand pedepsele.

Impotriva acestei decizii procurorul si inculpatii au declarat recurs, cu motivarea, intre

altele, ca incadrarea juridica data faptei este gresita.

Recursurile sunt fondate.

Din textul de lege care incrimineaza si defineste infractiunea de talharie ca infractiune

complexa, rezulta ca aceasta se constituie din actiunea principala, furtul, care este actiunea

scop, si actiunea secundara, violenta, care este actiunea mijloc.

Ca atare, infractiunea de talharie este determinata de numarul patrimoniilor din care

au fost sustrase bunurile insusite fara drept de catre faptuitori, iar nu de numarul subiectilor

pasivi asupra carora s-au exercitat violentele pentru insusirea sau pastrarea bunurilor.

Instantele au retinut corect ca inculpatii au lovit doua parti vatamate, insa actiunea

Pagina 94 din 109


principala, cea de furt, care intra incompunerea laturii obiective a infractiunii de talharie a

fost indreptata impotriva unui singur patrimoniu, cel al partii civile “SC A TV”.

Prin urmare, gresit s-a dispus condamnarea inculpatilor pentru savarsirea a doua

infractiuni de talharie in concurs.

In consecinta, recursurile au fost admise, s-au casat hotararile atacate si s-a dispus

schimbarea incadrarii intr-o singura infractiune de talharie prevazuta in art. 211 alin. 2 lit.

a,b,d, si e C. pen.

TALHARIE. ELEMENTE CONSTITUTIVE

Prin sentinta penala nr. 1018 din 5.11.2001, Judecatoria Suceava l-a condamnat pe

inculpat pentru trei infractiuni de talharie, prevazute de art.211 al.1 lit.e C.pen. Sentinta a

ramas definitiva prin respingerea cailor de atac (decizia penala nr.23 din 14.01.2002 a

Tribunalului Suceava si decizia penala nr.194 din 18.03.2002 a Curtii de Apel Suceava).

Instantele au retinut ca inculpatul a acostat in mod repetat trei tinere, in locuri mai

putin circulate, si le-a cerut sa intretina cu el relatii sexuale.

Cu insistenta, inculpatul le tinea de brat si le saruta, afirmand ca nu le va lasa fara a

avea cu ele raporturi intime. Pentru a scapa, fetele au promis, formal, ca vor veni a doua zi la

intalnire, iar inculpatul le-a cerut drept garantie inelele si cerceii.

Partile vatamate au anuntat politia, iar una din ele a venit a doua zi la intalnire,

supravegheata discret de politisti.

Inculpatul nu s-a prezentat, iar dupa ce a fost descoperit a recunoscut ca a vandut

bijuteriile chiar in ziua in care le-a primit de la partile vatamate.

Prin urmare, deposedarea partilor vatamate s-a facut fara consimtamantul acestora

(ele fiind incredintate de faptuitor ca vor primi bunurile a doua zi), scopul urmarit de inculpat

a fost acela de a-si insusi pe nedrept bijuteriile (dovada ca le-a vandut in aceeasi zi), elemente

constitutive ale infractiunii de furt. Partile vatamate s-au simtit amenintate ca nu vor scapa

neviolate daca nu predau bijuteriile, fapta, in ansamblu, constituind infractiunea de talharie.

Apararea inculpatului, conform careia fapta sa ar constitui infractiunea de santaj, a

fost inlaturata.

Ceea ce caracterizeaza infractiunea de santaj prevazuta de art.194 al.1 C.pen.,

deosebind-o de cea de talharie, este faptul ca infractorul intrebuinteaza violenta sau

amenintarea in scopul obtinerii ulterioare a unei sume de bani sau a altor valori.

Infractiunea de talharie, dimpotriva, este caracterizata prin simultaneitatea violentei

Pagina 95 din 109


sau amenintarii cu deposedarea victimei.

C.A. Suceava, decizia penala nr.194 din 18.03.200263

OMOR DEOSEBIT DE GRAV. TALHARIE. CONCURS

In fapt, inculpatul a lovit victima cu o scandura in regiunea capului, provocandu-i

moartea, dupa care i-a sustras din buzunar suma de 4.000 lei.

Prima instanta a retinut savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav si cea de

talharie.

Instanta de apel a schimbat incadrarea juridica a faptelor din infractiunile de omor

deosebit de grav si talharie, intr-o singura infractiune de omor deosebit de grav, prevazuta de

art.176 lit.d C. pen.

Recursul declarat de procuror este fondat. Potriviat art.176 lit.d C. pen constituie

omor deosebit de grav, omorul comis pentru savarsirea sau ascunderea unei talharii sau

piraterii. Agravanta are in vedere savarsirea unui omor pentru a inlesni comiterea unei

talharii, ori pentru a ascunde o asemenea fapta.

In speta, scopul urmarit de inculpat prin savarsirea actelor de agreasiune fiind

insusirea unei sume de bani apartinand victimei, ceea ce in fapt s-a si produs, el se face

vinovat de savarsirea a doua infractiuni si anume aceea de omor deosebit de grav, prevazut de

art.176 lit.d C. pen si de talharie, prevazuta de art.211 alin.1 C.pen, aflate in concurs real.

C.S.J., s.pen., decizia nr 258 din 7 februarie 199564

TALHARIE. FURT. INCADRARE JURIDICA

Agresarea poliţistului în timpul exercitării funcţiunii şi în legătură cu actele

îndeplinite de el, urmată de însuşirea unor lucruri aparţinând acestuia, căzute pe jos în timpul

agresiunii, nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci aceea de furt, din lipsa intenţiei de folosire

a violenţei în scopul săvârşirii sustragerii.

Prin sentinţa penală nr. 44 din 12 februarie 2004, Tribunalul Bihor a condamnat pe

inculpaţii T.T. şi C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj prevăzută în art. 239 alin. (2)

şi (3) C. pen. şi de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.

Instanţa a reţinut că, la 20 august 2003, în timp ce partea vătămată H.O., poliţist aflat

Pagina 96 din 109


în misiune, efectua controlul unui autoturism, a fost insultat şi lovit de inculpaţi până la

pierderea cunoştinţei. În continuare inculpaţii, văzând staţia de emisie-recepţie şi o pereche

de cătuşe, aparţinând părţii vătămate, ce căzuseră pe drum, le-au însuşit şi apoi le-au aruncat.

Prin decizia penală nr. 64 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins

apelurile inculpaţilor.

Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate, încadrarea juridică dată faptei de

sustragere în prevederile art. 211 C. pen. fiind greşită.

Aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, după încetarea actelor de violenţă

inculpatul C.M., văzând staţia şi cătuşele pe jos, le-a luat şi le-a dat inculpatului T.T., după

care au părăsit locul faptei.

În raport cu această stare de fapt, se constată că actele de violenţă nu realizează

acţiunea adiacentă din conţinutul elementului material al laturii obiective a infracţiunii

complexe de tâlhărie, acestea nefiind săvârşite pentru comiterea furtului, ci în legătură cu

exercitarea funcţiei de poliţist de către partea vătămată.

Hotărârea de a însuşi lucrurile menţionate aparţinând acesteia a fost luată de inculpaţi

ulterior săvârşirii actelor de violenţă, în momentul în care, voind să părăsească locul faptei,

le-au văzut căzute pe drum.

Aşa fiind, încadrarea corectă a acestei fapte în drept este aceea de furt calificat

prevăzută în art. 208 raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., text de lege în baza

căruia, după admiterea recursurilor şi casarea hotărârilor atacate, s-a dispus condamnarea

inculpaţilor. 43

I.C.C.J., s. pen.,decizia nr. 3307 din 16 iunie 200465

TALHARIA. AGRAVANTA SAVARSIRII IN MOD PUBLIC. DRUMUL DINTRE

DOUA SATE

Drumul dintre doua sate fiind un loc care, prin destinatie, este intotdeauna accesibil

publicului, constituie loc public in acceptiunea art.152 lit.a C.Pen. Ca urmare, fapta de

talharie savarsita pe un astfel de drum trebuie incadrata in art.211 alin.2 lit.e C.pen, iar nu in

art.211 alin.1 C. pen.

C.S.J., s.pen.decizia nr.1772 din 6 mai 199966

TALHARIE. TENTATIVA. INFRACTIUNE CONSUMATA. DISTINCTIE

Pagina 97 din 109


Smulgerea unui lanţ de la gâtul părţii vătămate constituie infracţiunea de tâlhărie în

forma consumată, iar nu tentativă la infracţiunea de tâlhărie, deoarece furtul, care constituie

acţiunea principală a infracţiunii de tâlhărie, s-a consumat în momentul în care inculpatul a

smuls lanţul de la gâtul părţii vătămate, chiar dacă bunurile sustrase nu au fost găsite asupra

inculpatului, ci pe caldarâm, la locul săvârşirii faptei.

Prin sentinţa nr. 746 din 27 mai 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a

condamnat pe inculpatul F.I., între altele, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută

în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen.

Instanţa a reţinut că, la 28 mai 2003, în jurul orelor 1100, în timp ce partea vătămată

se deplasa pe o alee, inculpatul a imobilizat-o şi i-a smuls de la gât un lanţ din aur pe care se

aflau şi alte bijuterii din aur şi argint. La strigătele părţii vătămate, inculpatul a fost imobilizat

de un martor, fiind reţinut până la sosirea organelor de poliţie, iar bijuteriile smulse de la

gâtul părţii vătămate au fost găsite pe caldarâm şi recuperate de aceasta.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia nr. 545 din 22 iulie 2004, a

admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat cu aplicarea pedepsei complementare a

interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen. numai pe lângă pedeapsa

aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Recursul declarat de inculpat, prin care s-a cerut schimbarea încadrării juridice în

tentativă la infracţiunea de tâlhărie, este nefondat.

Fapta săvârşită de inculpat constituie infracţiunea de tâlhărie în forma consumată, iar

nu tentativă la această infracţiune, întrucât furtul, care constituie acţiunea principală a

infracţiunii de tâlhărie, s-a consumat în momentul în care inculpatul a smuls lanţul de la gâtul

părţii vătămate. Împrejurarea că lucrurile sustrase au fost găsite căzute, la locul săvârşirii

faptei, iar nu asupra inculpatului, este lipsită de relevanţă juridică pentru încadrarea juridică a

faptei, deoarece aruncarea bunurilor sustrase este o activitate ulterioară consumării furtului.

Prin urmare, furtul nu a rămas în fază de tentativă, ci s-a consumat în momentul în

care lanţul a fost smuls de la gâtul părţii vătămate, iar prin smulgerea lanţului, care constituie

un act de violenţă, s-a realizat şi acţiunea adiacentă a infracţiunii de tâlhăriei.

Încadrarea juridică dată faptei fiind corectă, recursul a fost respins.

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 5601 din 29 octombrie 2004

TALHARIE. TAINUIRE. DIFERENTIERE

Pagina 98 din 109


Pentru existenta infractiunii de talharie nu are relevanta daca inculpatul a urmarit

deposedarea victimei de un anumit bun mai inainte de exercitarea violentei sau daca

urmarirea realizarii acestui scop a intervenit in timpul folosirii violentelor pentru realizarea

acestei finalitati, cum este aceea de a o bate pe victima. Participarea unui inculpat la lovirea si

imobilizarea victimei, concomitent cu deposedarea acesteia de bani de catre un alt faptuitor,

urmata de primirea unei parti din banii sustrasi, constituie infractiunea de talharie, iar nu

infractiunea de tainure de bunuri.

Pentru a ne afla in prezenta infractiunii de tainuire, este necesar ca inculpatul sa nu

participe in nici un mod la savarsirea infractiunii, ci doar sa primeasca sau sa inlesneasca

valorificarea unui bun, cunoscand ca provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea

penala, daca pentru aceasta a urmarit sa obtina un folos material .Or, participand activ la

savarsirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violenta, inculpatul a comis

fapte care intra in continutul laturii obiective a infractiunii de talharie. Astfel, actiunea sa de a

lovi si a imobiliza pe victima se completeaza reciproc cu activitatile celorlalti faptuitori, al

caror rezultat final a condus la deposedarea victimei de suma de bani care a fost impartita

intre toti participantii.

C.S.J., s.pen.,decizia nr.336 din 4 februarie 1999 67

TALHARIE. FURT. ELEMENTE DE DISTINCTIE. LEGATURA SUBIECTIVA

INTRE LOVIRE SI DEPOSEDARE DE BUNURI

Pentru existenta infractiunii de talharie, care se savarseste numai cu intentie directa,

este necesar ca aceasta forma de vinovatie sa fie prezenta atat in actiunea principala, de furt,

cat si in cea adiacenta, de exercitare de violente sau amenintari, pentru a pune victima in stare

de inconstienta sau in neputinta de a se apara .

In cazul in care, prin lovirea victimei, inculpatul nu a urmarit deposedarea acesteia de

bunuri, ci razbunarea sau alte asemenea scopuri, iar hotararea de a-i sustrage un anumit bun a

survenit ulterior, dupa ce a cazut, cele doua actiuni ale sale neavand legatura subiectiva intre

ele costituie infractiuni distincte care urmeaza a fi incadrate in infractiunile de lovire si,

respectiv, de furt.

In fapt, inculpatul a lovit pe victima nu in scopul de a-i sustrage vreun bun, ci pentru

ca a considerat-o pe aceasta implicata in desfacerea contractului sau de munca si numai dupa

ce aceasta a cazut la pamant i-a luat haina insusindu-si-o.

Pagina 99 din 109


Ca urmare, fapta inculpatului de lovi pe victima constituie infractiunea de lovire, iar

fapta de a lua haina acesteia in scopul de a si-o insusi pe nedrept costituie infractiunea de furt.

CS.J., s.pen., decizia nr.104 din 19 ianuarie 199968

NOTE LA CAPITOLUL V

40. www.scj.ro

41. Culegere de practica judiciara, 1997-1998, Editura Lumina Lex, Suceava 1999-

decizia nr. 2029 iulie 1998,pag 86

42. Revista Dreptul nr. 1/1998 , pag 125

43. Culegere de practica judiciara, 1997-1998, Editura Lumina Lex, Suceava 1999-

decizia nr. 2029 iulie 1998,pag 88

44.www.scj.ro

45. Revista Dreptul nr.4/2004, pag. 170

46. Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara, Editura All Beck,

Bucuresti 2002,pag.458

47. Revista Dreptul nr.3/2003, pag 128


49. Revista Dreptul nr.3/2003, pag 122-123



52. Revista Dreptul nr.1/1996, 148


54. Revista Dreptul nr.2/2001,pag 229




58. www.scj.ro


60. Revista Dreptul nr.6/2001,pag 156-157


62.George Antoniu, C.Bulai, Practica judiciara penala, vol. III, Editura Academiei

Romane, Bucuresti 1992-decizia nr. 397 din 28 august 1992,pag. 123-124

Pagina 100 din 109

http://www.scj.ro/

http://www.scj.ro/


63. Mariana Zarafiu, Diana Manole, Culegere de practica judiciara, op.cit., pag.459


65. www.scj.ro




CAPITOLUL VI

ASPECTE PROCESUALE ŞI CRIMINOLOGICE

SECTIUNEA I

ASPECTE PROCESUALE

1. Aspecte procesuale privitoare la competenţă

Infracţiunea de tâlhărie se urmăreşte şi se judecă potrivit regulilor de procedură penală

obişnuită. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Chiar şi atunci când în conţinutul

complex al tâlhăriei ar intra un furt care se urmăreşte la plângerea prealabilă a persoanei

vătămate (art. 210 C. Pen.), urmărirea penală se face din oficiu, fiindcă tâlhăria este o

infracţiune complexă, unică, cu un grad de pericol ridicat.

2. Competenţa organului de urmărire penală

Competenţa de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunii de tâlhărie comisă în

condiţiile art. 211 alin. 1, 2 si 2 1 Cod Penal aparţine organului de cercetare penală al poliţiei

(art. 207. C. proc. pen.).

Urmărirea penală în cazul comiterii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin 3

- C. pen., se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror (art. 209 C. proc. pen. ), aşa

cum a fost modificat prin Legea 140/1996 – privind modificarea şi completarea Codului de

Procedură Penală, când tâlhăria "a produs" consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare

moartea victimei.69

Pagina 101 din 109

http://www.scj.ro/


În situaţia în care organul de cercetare a constatat infracţiunea prevăzută de art.211

alin.3 - C. pen., este obligat să efectueze actele de cercetare penală ce nu suferă amânare,

chiar dacă infracţiunea nu este de competenţa sa, lucrările întocmite de el fiind pe deplin

valabile. Această obligaţie rezidă din prevederile art. 213 C. proc. pen. Tot din prevederile

aceluiaşi articol, organul de cercetare penală este obligat să înainteze procurorului toate

lucrările efectuate, de îndată.

De asemenea, s-a precizat că "dacă într-o cauză în care potrivit art. 209 C. proc. pen.

urmărirea penală se efectuează de procuror în mod obligatoriu, cercetarea penală a fost făcută

de organele de poliţie, procurorul căruia i s-a trimis apoi dosarul neprocedând decât la

audierea unor martori şi la întocmirea rechizitoriului, se impune concluzia că primă instanţă,

la mod corect, s-a desesizat, în baza art. 332 C. proc. pen. şi a restituit cauza procurorului

pentru ca urmărirea să fie facută de organul competent ".

3. Competenţa instanţei de judecată

Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 1 C. pen., se judecă în primă

instanţă la Judecatorie (art.25 C. proc. pen.).

Când tâlhăria a fost comisă în împrejurarile prevăzute de art. 211 alin 2 şi 2 1 C. pen

sau are urmările prevăzute de art.211 alin. 3 C. pen., competenţa de a se judeca în primă

instanţă aparţine Tribunalului (art. 27, pct. 1, lit. a şi b C. proc. pen.) sau când este cazul

Tribunalului Militar Teritorial (art. 28, pct. l C. proc. pen.) . 70

Cand se va constata in cursul procesului penal ca lipseste din continutul faptei una

dintre actiunile fara de care nu poate exista infractiunea de talharie, fi actiunea principala (nu

exista furt ), fie actiunea adiacenta ( nu s-au intrebuintat violente sau amenintari) se va

schimba incadrarea faptei, ramanand sa formeze obiect al procesului numai fapta

corespunzatoare actiunii existente( fie furt, loviri sau vatamari, fie amenintare ).

Cand nu exista infractiunea de furt ( de exemplu s-ar dovedi ca sustinerea persoanei

vatamate ca a fost victima a unui furt nu corespunde adevarului ), iar violentele sau

amenintarea savarsite fata de persoana pretinsa vatamata nu se incadreaza in dispozitiile legii

penale, neexistand infractiune se va dispune scoaterea de sub urmarire sau in faza de judecata

achitarea. ( art. 11 pct. 1 lit. b si pct. 2 lit. a C. proc. pen ).71

Când bunul care face obiect al sustragerii este dintre acele aflate în administrarea sau

folosinţa forţelor armate, competenţa revine Tribunalului Militar ( art. 26 pct .2, lit. b C. proc.

Pagina 102 din 109


pen.).

Cu privire la infracţiunile comise de civili contra bunurilor aflate în administrarea sau

folosirea forţelor armate, în practica judiciară s-a arătat că "deşi potrivit art. 26 pct. 1, lit. b C.

proc. pen., infracţiunea comisă de civili contra bunurilor aflate în administrarea sau folosirea

forţelor armate sunt date în competenţa de judecată Tribunalelor Militare, aceasta nu

înseamnă că toate infracţiunile menţionate urmează să fie judecate de Tribunalele Militare,

pentru că astfel s-ar nesocoti unul din principiile care determină stabilirea competenţelor

instanţelor''.

Astfel, din dispoziţia art. 27 şi 28 - C. proc. pen., rezultă că anumite infracţiuni, în

special acelea care prin complexitatea problemelor pe care le ridică prezintă mai multe

dificultăţi de rezolvare, se judecă în primă instanţă de Tribunal sau de Tribunalul Militar

Teritorial. Prin urmare, ori de cate ori este vorba de infracţiuni date în competenţa materială a

tribunalului, dacă aceste infracţiuni sunt îndreptate împotriva bunurilor aflate în administrarea

sau folosinţa forţelor armate, ele vor fi judecate de Tribunalul Militar Teritorial, care este

instanţa corespunzatoare în grad a tribunalelor.

Dacă în cursul judecăţii, instanţa constată ca acţiunea penală nu mai poate fi

exercitată, fiind întrunite cerinţele art. l0, lit. a, e C.proc. pen., va dispune achitarea conform

art. ll, pct. 2, lit. a C.proc. pen.

În legatură cu acţiunea civilă în procesul penal, Codul de procedura penala prevede că

acţiunea civilă se porneşte din oficiu când partea vătămată este o organizaţie din cele

prevăzute în art. 145 C. pen. De asemenea, este prevazută obligaţia instanţei de a solicita

instituţiei publice date cu privire la prejudiciu, aceasta fiind obligată să comunice instanţei

datele solicitate. Instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra separării pagubei,

chiar dacă unitatea prejudiciată nu s-a constituit ca parte civilă (art. 17 C. proc. pen.).

4. Aspecte procesuale privind compunerea instanţei

Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 1 Cod penal se judecă în

primă instanţă la Judecatorie în complet format din 1 judecător, tribunalele judecă apelurile la

infracţiunea de tâlhărie prevazută de art. 211 alin. 1 Cod Penal în complet format din 2

judecători, iar curţile de apel judecă recursul în complet format din 3 judecători.

Infracţiunea de tâlhărie comisă în condiţiile art. 211 alin. 2 şi 3 se judecă în primă

instanţă în complet format din 1 judecător, iar apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în

primă instanţă se judecă de apel în complet format din 2 judecători.

Pagina 103 din 109


SECTIUNEA A II-A

ASPECTE CRIMINOLOGICE

Infracţiunile contra patrimoniului sunt comise în mod frecvent în actualul stat de

drept, având la bază cauze atât de ordin obiectiv (somaj), cât şi de ordin subiectiv (dezinteres

în dobândirea celor de trebuinţă pe cale cinstită, dorinţa de îmbogaţire fară muncă, carenţe în

educaţie, etc.).

Faptele îndreptate împotriva patrimoniului au fost incriminate şi sancţionate din cele

mai vechi timpuri de legile penale. Legea penală este chemată să apere situaţiile de fapt

existente, adică acestea să fie menţinute în starea în care se aflau până la intervenţia ilicită a

unei persoane, deoarece orice modificare a lor prin acest procedeu duce la o imposibilă sau

dificilă ocrotire reală a entităţilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.

Alături de celelalte mijloace de ridicare a nivelului conştiinţei, trebuie să acţioneze şi

legea penală şi implicit cei chemaţi să o aplice.

Un rol important în combaterea infracţiunilor contra patrimoniului trebuie să-l aibă în

permanenţă vigilenţa şi prudenţa cetăţenilor, căci infractorii care atacă patrimoniul altora

profită în general de naivitatea victimelor lor. Lipsa de grijă pentru adecvarea autoocrotirii,

uşurinţa în acordarea încrederii unor persoane necunoscute nu numai că înlesnesc comiterea

infracţiunilor, dar şi creează o permanentă tentativă pentru cei ispitiţi să comită astfel de

infracţiuni.

Prin modificările aduse Codului Penal, prin adoptarea Legii nr. 140/1996, legiuitorul a

mărit limitele pedepselor la infracţiunile contra patrimoniului având în vedere diferenţierile

sub aspectul pericolului social şi al periculozităţii făptuitorilor, tocmai pentru ca scopul

urmărit de lege - prevenţia generală şi specială - să fie realizat în perioadă actuală, când

fenomenul infracţional în acest domeniu cunoaşte o creştere rapidă.

Infracţiunea de tâlhărie face parte din categoria infracţiunilor complexe, întrucât

exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a violenţei, de la simple

lovituri până la moartea victimei. De aceea, se impune un tratament juridic adecvat pentru

prevenirea şi combaterea acestui gen de fapte.

Se impune o complexitate de măsuri pentru eradicarea acestor infracţiuni, la nivel

statal, nu numai intervenţia organelor de ordine şi a justiţiei pentru sancţionarea

corespunzătoare şi rapidă a acestor fapte. O atenţie deosebită trebuie acordată minorilor care

pot fi atraşi mai uşor la comiterea acestor fapte şi mai ales la formarea de grupuri

Pagina 104 din 109


infracţionale. Aceştia acţioneaza fără a discerne faptele şi condiţiile pe care le generează.

Un rol deosebit de important revine şi mass-mediei, care trebuie să cunoască

manifestările de acest gen, să ia poziţie faţă de acestea pentru a crea o atitutidine colectivă a

cetaţenilor faţă de făptuitori şi faptele lor.

Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru ca pedeapsa să asigure

reeeducarea făptuitorilor în locurile de detenţie, precum şi observarea acestora şi după

executarea pedepsei.

Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, dacă în

timpul detenţiei nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un mijloc real de reeducare a

făptuitorului.

Se observă că infracţiunile de tâlhărie şi, în general, toate infracţiunile se comit de

persoane cu un grad scăzut de pregatire şcolară şi cu mari carenţe educative.

Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a deţinuţilor, în

scopul de a-i scoate din sfera şi nivelul de cunoştinţe la care se află, conştientizându-i în acest

fel de necesitatea reintegrării în societate.

NOTE LA CAPITOLUL VI

69. 13. Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Drept penal, Editura Lumina Lex, 2002, pag.

426

70. Trib. Suprem, s.pen., decizia nr 2390/1995, Buletinul Jurisprudentei, ''Culegere de

decizii pe anul 1995'',pag. 190-191

71. Vintila Dongoroz, s.a., op. cit., vol III, pag. 466

CAPITOLUL VII

MODIFICARI INTERVENITE PRIN LEGEA NR. 301 DIN 2004

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.

75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 575 din data de 29 iunie 2004 prezentul Cod

intră în vigoare la un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pagina 105 din 109


Legiuitorul aduce, substantiale modificari prin Legea nr. 301 din 2004, astfel

modificand Titlul din “Infractiuni contra patrimoniului” in “CRIME ŞI DELICTE CONTRA

PATRIMONIULUI”, cuprinse in Titlul II al acestei legi nr. 301 / 2004.

Observam modificarile intervenite chiar in interiorul acestui Titlu II din Legea nr. 301

/ 2004, care cuprinde urmatoarele categorii de infractiuni:

Furtul – art. 249

Furtul calificat – art. 250

Pedepsirea unor furturi la plangerea prealabila – art. 251

Talharia – art. 252

Talharia calificata – art. 253

Pirateria – art. 254

Pirateria calificata – art. 255

Abuzul de incredere – art. 256

Abuzul de incredere prin fraudarea creditorilor – art. 257

Gestiunea frauduloasa – art. 258

Insusirea bunului gasit – art. 259

Inselaciunea – art. 260

Distrugerea si insusirea de valori materiale interesand umanitatea – art. 261

Distrugerea si insusirea de valori culturale ale popoarelor – art. 262

Distrugerea – art. 263

Distrugerea calificata – art. 264

Distrugerea din culpa – art. 265

Tulburarea de posesie – art. 26

Tainuirea – art. 267

Spalarea banilor – art. 268

Sanctionarea tentativei – art. 269

Sanctionarea persoanei juridice – art. 270.

In Legea nr. 301/2004 tâlhăria se regăseşte in art. 252 si la art. 253 (tâlhăria

calificata). 72

Art. 252 al acestei legi prevede ca furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau

ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra,

precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat

sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se

Pagina 106 din 109


pedepseşte cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.

Art. 253 al aceleiaşi legi prevede ca tâlhăria este săvârşita in forma calificata in

următoarele împrejurări:

(1)

a)de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică sau paralizantă;

b)de o persoană mascată, deghizată sau travestită;

c)în timpul nopţii;

d)într-un loc public;

e)într-un mijloc de transport;

f)într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;

g) a avut vreuna din urmările prevazute la art. 187

Se pedepseste cu inchisoare stricta de la 7 la 15 ani.

(2)

Tâlhăria care a produs consecinţe deosebit de grave sau care a avut ca urmare moartea

victimei se pedepseşte cu detenţiune severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Aspecte diferenţiale

Noul cod penal face distinctie intre doua forme de talharie: talharia simpla si talharia

calificata.73

Forma calificata a infractiunii a fost construita prin desprinderea variantelor

agravate ale infractiunii de talharie existente in C. pen anterior. Pedeapsa in cazul talhariei

simple este inchisoare stricta de la 3 la 12 ani, spre deosebire de pedeapsa prevazuta in C.pen

vechi, care este inchisoare de la 3 la 18 ani. In ceea ce priveste forma simpla a infractiunii de

talharie, in caz de situatie tranzitorie, legea noua apare ca fiind mai fovorabila. In cazul

variantei simple a formei calificate, pedeapsa este inchisoare stricta de la 7 la 15 ani, spre

deosebire de legea penala veche care prevede pedeapsa inchisorii de la 5 la 20 ani. La

rezolvarea unei eventuale situatii tranzitorii, judecatorul va aplica legea noua in cazul in care

orienteaza pedeapsa spre maximul special, iar daca pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata se

impune a fi orientata spre minim, judecatorul va aplica legea veche, care are un minim

special mai redus ce permite o coborare mai mare a pedepsei.

In cazul variantei agravate a formei calificate a infractiunii de talharie noul C.pen

prevede o pedeapsa mai blanda decat C.pen anterior. Pedeapsa in legea noua este detentiune

severa de la 15 la 20 ani, iar pedeapsa prevazuta de legea veche este inchisoare de la 15 la 25

ani. 74

Pagina 107 din 109


In cazul instigarii si complicitatii la talharie, pentru a opera agravanta prevazuta de

art. 211 alin. 2 lit. a C.pen.- modificat prin Legea nr. 140/1996- este necesar sa se constate

contributia concomitenta a instigatorului si complicelui cu savarsirea faptei de catre autor.

Legiuitorul intervine prin modificarile aduse de Legea nr. 301/2004, eliminad din textul de

lege modalitatea de comitere a tentativei (de doua sau mai multe persoane impreuna).

NOTE LA CAPITOLUL VII

72. Idrumar legislativ, vol.VI, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.1064.

73. Mihai Adrian Hotca, Noul Cod Penal si Codul Penal anterior. Aspecte diferentiale

si tranzitorii, Editura Editas, Bucuresti, 2004, p.251-252.

74. www.google.ro

CONSIDERATII FINALE PRIVIND INFRACTIUNEA DE TALHARIE

In societate exista, dupa cum bine se stie, numeroase reguli care disciplineaza viata in

comun si diferitele activitati care se desfasoara in jurul nostru. Incalcarea acestora nu prezinta

insa, acelasi grad de pericol, sau, cum ar spune Racine, “sunt felurimi de trepte, si-n cinste,

si-n pacat”.

Unele dintre ele reprezinta abateri de o mai mica insemnatate, cum ar fi cele

disciplinare, conventionale, sau de la regulile de politete, ori de la un regulament sportiv, etc.

Despre infractiuni nu se poate vorbi decat atunci cand ne referim la cele mai grave

incalcari, iar infractor nu devine decat persoana care a savarsit o fapta cu adevarat periculoasa

in societate, dupa cum am observat pe parcursul acestei lucrari.

Legea ingradeste vointa absoluta a individului. Este oare nevoie de anumite

prescriptii, incepand de la regulile de buna purtare si pana la normele penale, pentru a ingradi

pe individ, impiedicandu-l sa-si manifeste vointa in mod absolut liber in relatiile sociale?

In decursul timpului s-au dat felurite explicatii in ceea ce priveste infractiunile. S-a

crezut multa vreme ca inclinatiile spre infractiune sunt consecinta pacatului originar (de

exemplu, in conceptia teologica); altii (de pilda, J.J.Rousseau) au dat vina pe intreaga

societate, sustinand ca omul se naste bun de la natura dar societatea il indeamna spre

Pagina 108 din 109


infractiune.

Cercetarile mai noi, desi nu inlatura posibilitatea existentei anumitor deformatii

biologice care limiteaza capacitatea omului de a-si stapani pornirile antisociale, considera ca

ceea ce determina savarsirea de infractiuni sunt conditiile economice si sociale.

Cand ne referim la infractiunile determinate (intr-o oarecare masura) de conditiile

economice si sociale, trebuie sa avem in vedere in special, infractiunile ce se comit contra

patrimoniului: furtul, talharia, pirateria, abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa,

inselaciunea, delapidarea etc.

Intr-o societate cu ascutite contradictii de clasa, unde prapastia dintre bogati si saraci

este tot mai accentuata, unde o parte importanta a populatiei cunoaste nelinistea si

nesiguranta, mizeria, somajul si lipsa de cultura, se creeaza un teren propice pentru tot felul

de excese, de manifestari antisociale. La aceasta se adauga si goana oarba dupa castig.

Am observat, asadar, ca o infractiune grava contra proprietatii este talharia. Comite

aceasta infractiune acela care, de pilda, vazand ca victima se impotriveste incercarii

infractorului de a-i sustrage geanta, o loveste sau o tranteste la pamant, dupa care fuge cu

obiectul sustras , sau hotul care, vazand ca pagubasul il urmareste, si este gata sa-l prinda, se

intoarce si il loveste, reusind sa dispara cu lucrul furat. Tot talharie este si fapta hotului care

leaga mai intai victima, o imobilizeaza sau ii administreaza un narcotic spre a putea sa o

jefuiasca mai bine ori o leaga dupa ce i-a furat tot din casa, spre a o impiedica sa ceara

imediat ajutor.

Talharia constituie deci o incalcare nu numai a proprietatii, dar si o grava atingere

adusa integritatii corporale a omului.

Pagina 109 din 109

http://www.tocilar.ro/

Diploma - Www.tocilar.ro

Documents

Transcript of Diploma - Www.tocilar.ro