Diploma - Www.tocilar.ro

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Drepturile si obligatiile functionarilor publici

ARGUMENT

Începutul anilor ’2000 este marcat de un şir de schimbări radicale în administraţia

publică. Aceste schimbări vizau în modul cel mai direct formele de administrare, dat fiind

faptul că zeci de ani ea a fost dominată de o mentalitate totalitară inacceptabilă pentru

Romania. Acest sistem unic de administrare nu putea funcţiona în virtutea faptului că fiecărui

stat îi sînt caracteristice metode de gestionare a treburilor publice, care nu ar trebui să depindă

de controversele politice.

Astfel, concomitent cu schimbările de ordin politic, se resimte o tendinţă nouă în

administraţia publică, atît la nivel central, cît şi local, o tendinţă de a trece la noi forme de

administrare, europene, ce a revoluţionat întreaga structură administrativă în Romania.

Această reformă, însă, nu a putut fi implementată cu succes pînă la sfîrşit, din considerentul

că mentalitatea veche s-a înrădăcinat foarte adînc la funcţionarii publici, care îşi îndeplineau

obligaţiunile de serviciu numai făcînd favoruri diferitor grupări politice, cu scopul de a nu

pierde fotoliile comode.

Dar nu putem nega adevărul că ceva totuşi s-a făcut. Parţial administraţia publică în

Romania se întoarce cu faţa spre modelele europene, preluînd unele noi forme de lucru. Şi în

primul rînd în ceea ce priveşte constituirea propiului personal. Căci de ei depinde cum va

demara mai departe procesul de reformare a administrării publice, a politicii sale. Este un

element nou, pentru că pînă în prezent nu se scotea în evidenţă un aşa factor ca calitatea

personalului. Şi nici nu era un cadru legislativ bine conturat care să reglementeze acut

procesul de activitate a personalului administraţiei publice. Dar odată cu adoptarea Statutului

Pagina 1 din 118


Functionarului Public, s-a încercat acoperirea acestui gol şi s-a pus baza unei noi concepţii în

ceea ce priveşte administraţia publică.

“Capitolul I – Uniunea Europeana”.

I. UNIUNEA EUROPEANA:

1.. SCURT ISTORIC AL UNIUNII EUROPENE:

09.05.1950: Robert Schuman, ministru de externe al Franţei, propune un plan de

plasare sub o autoritate unică a producţiei de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei prin

înfiinţarea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.) la care să poată

adera si alte state europene care doresc acest lucru.

18.04.1951: Primul ministru francez Rene Plevcn propunea crearea unei anuale

europene integrate,

24.10.1950: Şase ţări vcst-europene (Belgia, Franţa. R.F. Germania, Italia.

Luxemburg şi Olanda) semnează, la Paris, Tratatul C.E.C.O.

27.05.1952: Aceleaşi sase state semnează Tratatul de înfiinţare a Comunităţii

Europene a Apărării, rezultai al,.Planului Pleven" din 1950.

10.08.1952: îşt începe activitatea înalta Autoritate C.E.C.O. (organul executiv al

C.E.C.O.. înlocuit din 1965 de către Comisia Comunităţilor Europene), sub preşedinţia Iui

Jcan Monnet.

30.08.1954: Eşecul proiectului Comunităţii Europene a Apărării, clin cauza

respingerii ratificării sale de eătre Adunarea Naţională Franceză (Parlamentul Franţei), care

vedea în aceasta o posibilitate de reînannare a Germaniei.

01-02.06.1955: Reuniţi în cadrul Conferinţei de la Messina (Italia), miniştrii de

externe ai celor şase ţări C.E.C.O. decid să aprofundeze procesul de integrare, instituind, în

acest sens, un comitet de experţi prezidat de eătre Paul-Henry Spaak însărcinai să analizeze

modalităţile concrete de realizare.

Pagina 2 din 118



01.01.1958: Intra în vigoare Tratatele de la Roma (C.E.E, şi C.E.E.A.). Waller

Hallstein este desemnat primul preşedinte al Comisiei C.E.E., iar Louis Armând, preşedintele

Comisiei Euratom.

10.02.1961: Acord al şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale C.E. privind

crearea unui cadru de cooperare politică. Esie înfiinţat un comitet de experţi prezidat de către

Chrislian Fouehct, însărcinat să elaboreze un plan în acest scop.

09.07.1961: Grecia este primul stat terţ care semnează un Acord de Asociere cu

C.E.E.

31.07.1961: Irlanda depune cererea de aderare la Comunităţile Europene.

09.08.1961: Marea Britanic depune şi ea cerere de aderare la Comunităţile Europene.

10.08.1961: Danemarca solicită să adere la Comunităţile Europene.

08.11.1961: Deschiderea negocierilor de aderare cu Marea Britanic.

17.04.1962: Blocarea primelor negocieri privind crearea unei uniuni politice

europene, din cauza lipsei unui acord asupra Planului Houchet.

30.04,1962: Norvegia depune cererea de aderare la Comunităţile Europene.

29.01.1963: Ruperea negocierilor de aderare cu Marea Britanic, ca urmare a opoziţiei

preşedintelui Franţei, generalul Charles de Gaulle, făcută publică la 14.10.1963.

12.09.1963: Turcia semnează un Acord de Asociere cu Comunitatea Economică

Europeană (C.E.E.)

08.04.1965: Semnarea Tratatului de fuziune a organelor executive ale celor trei

Comunităţi Europene. Acesta va intra în vigoare la 01.07.1967.

10.05.1967: A doua cerere de aderare la Comunităţile Europene depusă de Marea

Britanic si de Irlanda.

11.05.1967: A doua cerere de aderare la Comunităţile Europene depusă de

Danemarca.

Pagina 3 din 118



01.07.1967: Intră în vigoare Tratatul de fuziune semnat la 08. 04.1965. Din acel

moment există o singură Comisie (numită astăzi Comisia Europeană) şi un singur Consiliu do

Miniştri (cunoscut acum sub numele de Consiliul UE). Parlamentul European şi Curtea de

Justiţie a C.E. sunt unice din 1958. Jean Rey este primul preşedinte al Comisiei Comunităţilor

Europene (C.E.C.O., C.E.E. şi C.E.E.A.)

24.07.1967: A doua cerere de aderare făcută de către Norvegia.

28.07.1967: Suedia depune şi ea cerere de aderare la Comunităţile Europene.

01.07.1968: Intră în vigoare reglementările relative la principiul liberei circulaţii a

lucrătorilor pe întregul spaţiu comunitar, în vederea realizării unei pieţe comune a forţei de

muncă.

01-02.12.1969: Reuniţi la Haga (Olanda), pentru a discuta realizarea pieţei interne

comuniiare, aprofundarea integrării si lărgirea Comunităţii Europene (nume folosit frecvent

pentru desemnarea ansamblului celor trei Comunităţi Europene după unificarea instituţională

din 1967, prescurtat C.E.). şefii de stat sau de guvern din cele şase ţări membre hotărăsc

accelerarea procesului de integrare europeană, realizarea în etape a uniunii economice şi

monetare (U.E.M.) şi relansarea cooperării politice. Se decide, totodată, deschiderea

negocierilor de aderare cu Danemarca. Irlanda, Marea Briianie .şi Norvegia.

01.01.1970: Statele membre ale C.E. îşi transferă competenţele naţionale în materie

de comerţ exterior către instituţiile comunitare.

21.04.1970: Decizia Consiliului C.E. de a stabili un sistem de resurse bugetare proprii

pentru Comunitate, începând cu anul 1975.

30.06.1970: Deschiderea, la Luxemburg, a negocierilor de aderare cu Danemarca.

Irlanda Marea Britanic şi Norvegia.

27.10.1970: Reuniţi la Luxemburg, miniştrii de externe ui ţărilor embre ale C.E.

prezintă şefilor lor de stat sau de guvern Raportul ivignon privind Cooperarea Politică

Europeană (C.P.E.). C.P.E. a pătimit embrionul viitoarei Politici Externe şi de Securitate a

numii Europene.

05.12.1970: Malta semnează un Acord de Asociere cu C.E.E.

Pagina 4 din 118



22.01.1972: Semnarea Tratatelor de Aderare la C.E. a Danemar-ti. Irlandei, Marii

Britanii si Norvegiei.

21.03.1972: Punerea în practică a Sistemului Monetar European, Lrc corelează între

ele monedele naţionale ale ţărilor membre C.E., pumnii marja de fluctuaţie a acestora la

2,25%, conform unei sinusoide numită simbolic „sarpe monetar".

10.05.1972: Populaţia Irlandei aprobă prin referendum aderarea tarii la Comunitatea

Europeană.

13.07.1972: Parlamentul britanic aprobă aderarea Marii Britanii la C.E.

25.09.1972: Populaţia Norvegiei respinge prin referendum aderarea acestei ţări la

Comunitatea Europeana.

02.10.1972: Danemarca aproba prin referendum aderarea la C.E.

20.10.1972: Şefii de stat sau de guvern din C.E., inclusiv ţări te au ratificai aderarea,

decid să transforme Comunitatea Europeană fnti-o „Uniune Europeană" si adoptă un calendar

pentru realizarea uniunii economice şi monetare (U.E.M.)

19.12.1972: Cipru scmnează un Acord de Asociere cu C.E.E.

01.01.1973: Lărgirea C.E. de la sase la nouă membri devine efectiva. Comunitatea

Europeană primeşte competenţa exclusivă îu puneniul politicii comerciale comune.

14.05,1973: Semnarea unui Acord de liber-schîmb între C.E.E. si Norvegia.

05.10.1973: Semnarea unui Acord de Uber-schimb între C.E.E. şi Finlanda.

09.12.1974: Şefii de stat sau de guvern din ţările membre ale C.E. decid, la Paris, să

se întâlnească în mod regulat în cadrul unei i instanţe politice noi numită „Consiliul

European".

10.03.1975: Primul Consiliu European al şefilor de stat sau de guvern din ţările C.E.

se reuneşte la Dublin (Irlanda).

18.03.1975: Consiliul C.E. decide înfiinţarea unui Fond European de Dezvoltare

Regională (F.E.D.E.R.), instrument fundamental pentru viitoarea politică structurală a

Uniunii Europene.

Pagina 5 din 118


12.06.1975: Grecia depune cererea de aderare la Comunitatea Europeană.


02.12.1975: Consiliul European decide introducerea unui „paşaport european" pentru

cetăţenii statelor membre ale C.E.

16.02.1976: Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), format din ţările

blocului comunist, propune încheierea unui acord între membrii săi şi Comunitatea

Europeană.

27.07.1976: Deschiderea negocierilor de aderare cu Grecia.

28.03.1977: Portugalia solicită aderarea la Comunitatea Europeană.

01.07.1977: Eliminarea tuturor restricţiilor vamale între cei nouă membri C.E.

28.07.1978: Spania solicită să adere ia Comunitatea Europeană.

06-07.1978: Consiliul European de fa Bremen (Germania) decide crearea unui Sistem

Monetar European (S.M.E.) şi a unei unităţi monetare europene (E.C.U. - European Currency

Unit).

17.10.1978: Deschiderea negocierilor de aderare cu Portugalia.

01.01.1979: Intră în vigoare Sistemul Monetar European (S.M.E.),

05.02.1979: Deschiderea negocierilor de aderare cu Spania.

28.05.1979: Semnarea Acordului de Aderare a Greciei la C.E.

07.06.1979: Au loc primele alegeri pentru Parlamentul European (PE) prin sufragiu

universal direct în cele nouă state membre aie C.E. (până alunei desemnarea membrilor PE se

făcea din rândul deputaţilor din parlamentele naţionale). Simione Veil este prima preşedintă a

noului Parlament European.

02.04.1980: Semnarea unui Acord de Cooperare C.E. - Iugoslavia.

28.07.1980: Semnarea Acordului de Cooperare C.E. - România.

01.01.1981: Grecia devine al zecelea membru al Comunităţii Europene.

23.02.1982: Groenlanda (devenită membră a C.E. o dată cu Danemarca) decide prin

referendum să părăsească C.E.

Pagina 6 din 118


17.06.1983: Consiliul European de la Stuttgard semnează o „Declaraţie solemnă

asupra Uniunii Europene". Este, praclic, prima menţiune oficială a viitoarei denumiri a

construcţiei comunitare.


14.02.1984: Parlamentul European aprobă proiectul de „Tralat asupra Uniunii

Europene" pregălit de călre Comisia Juridică a acestei instituţii, prezidată de Alteiro Spinelli.

Proiectul va rămâne doar pe hârtie, deoarece ţările membre nu erau încă pregătite să

acceple un transfer masiv de suveranitate de la nivel naţional la nivelul instituţiilor

comunitare.

07.01.1985: Jacques Delors este desemnat preşedinte al Comisiei C.E. Timp de zece

ani (trei mandate, ultimul fiind de doi ani), el va marca decisiv, prin activitatea sa, evoluţia

construcţiei comunitare.

12.06.1985: Semnarea Tratatelor de aderare a Spaniei şi Portugaliei.

14.06.1985: Comisia C.E. prezinlă documentul intitulat „Cartea albă privind

realizarea Pieţei Interne", care prevedea atingerea acestui obiectiv într-un interval de

şapte ani (până la 31.12.1992). Ea aceeaşi dată, cinci ţări membre ale C.E. (Franţa,

Germania, Belgia, Olanda si Luxemburg) semnează la Schcngen (Luxemburg) un acord

privind eliminarea progresivă a controalelor ia frontierele lor comune, punând bazele a ceea

ce astăzi numim „Spaţiul Schengen".

01.01.1986: Aderarea Spaniei si Portugaliei devine efectivă, numărul ţărilor membre

ale C.E. crescând astfel la i2.

17-28.02.1986: Semnarea de către guvernele ţărilor membre ale C.E. a Actului Unic

European (A.U.E.), prima mare modificare a tratatelor originare de la Paris şi Roma.

26.09.1988: Semnarea Acordului de Cooperare Economică şi Comercială între C.E.E.

şi Ungaria.

15-18.06.1989: Consiliul European de la Madrid decide convocarea unei Conferinţe

Intcrguvernatnentale (C.I.G.) care să pregătească, sub coordonarea lui Jacques Delors,

crearea U.E.M. în trei faze (ceea ce s-a şi întâmplat, ultima fază constituind-o crearea, la

Pagina 7 din 118


01.01.1999, a Băncii Cenliale Europene şi introducerea monedei unice Euro, care va intra

efectiv în circulaţie începând cu 01.01.2002).

29.06.1989: Spania intră în Sistemul Monetar European.

17.07.1989: Austria solicită aderarea la Comunitatea Europeană.


10.09.1989: Semnarea Acordului de Cooperare Comercială si Economică între C.E.E.

si Polonia.

09.05.1990: Semnarea Acordului de Cooperare Comercială şi Economică între C.E.E.

şi Bulgaria.

19.06.1990: Cele cinci state membre ale Acordului Schengen din 1985 semnează o

Convenţie de punere în aplicare a acestui acord. Lor li s-au adăugat ulterior alte ţări membre

ale U.E.: Italia (27.11.1990). Spania si Portugalia (25.06.1991), Austria (28.04.1995),

Danemarca, Finlanda şî Suedia (19.12.1998). Protocoale de aderare la acordul în cauză au

semnat şi Islanda şi Norvegia (19.12.1996).

26.06.1990: Consiliul European de la Dublin decide convocarea unei Conferinţe

Interguvernamentale privind U.E.M. şi o alta pe tema Uniunii Politice.

04.07.1990: Cipru depune cererea de aderare la Comunitatea Europeană.

16.07.1990: Malta solicită, la rândul său, aderarea la C.E.

03.10.1990: Intră în vigoare Tratatul de reunificare a R.F.G. cu R.D.G.

08.10.1990: Marea Britanic devine cel de-al zecelea membru al S.M.E.

28.03.1991: Semnalării Acordului Schengen şi Polonia decid eliminarea reciprocă a

vizelor începând cu 08.04.1991.

01.07.1991: Suedia solicita să adere la Comuniunea Europeană.

09-10.12.1991: Consiliul European de la Maaslricht (Olanda) îşi dă acordul cu privire

ia proiectul de Tratat de Uniune Europeană.

16.12.1991: Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia semnează Acorduri europene cu

Comunitatea Europeană. Obiectivul final menţionat în aceste acorduri îl constituie aderarea

ţărilor în cauză la U.E.

Pagina 8 din 118


07.02.1992: Semnarea, la Maastricht, a Tratatului de Uniune Europeană, cunoscut şi

sub numele de „Tratatalul de la Maaslricht".

18.03.1992: Finlanda depune cererea de aderare la Comunitatea Europeană.

05.04.1992: Portugalia întră în Sistemul Monetar European (S.M.E.).


02.05.1992: Miniştrii de externe din ţările membre ale C.E. si A.E.L.S. (Asociaţia

Europeană a Liberului-Schimb) semnează Acordul de înfiinţare a Spaţiului Economic

European (S.E.E.).

20.05.1992: Elveţia îşi prezintă cererea de aderare la Comunitatea Europeană.

25.11.1992: Norvegia solicilă. pentru a treia oară. să adere la C.E.

06.12.1992: Populaţia Elveţiei respinge prin referendum participarea la S.E.E. In

aceste condiţii, aderarea la Comunitatea Europeană nu mai poate fi luată în calcul.

12.12.1992: Consiliul European de la Edinburg acceptă soli-cilarea Danemarcei de a

nu participa la moneda unică europeană si nici la politica de apărare comună, ambele

prevăzute în Tratatul de la Ma-aslrichl. Acesle condiţii erau cerule de guvernul danez pentru

a putea convige populaiia să voteze în favoarea Tratatului de la Maastrichl. pe care iniţial îl

respinsese prin referendum.

22.12.1992: Semnarea Acordului European între Bulgaria si C.E.

01.01.1993: încheierea procesului de realizare a Pieţei unice comune.

02.02.1993: Semnarea Acordului european între România si C.E.

18.05.1993: Populaţia daneză aprobă prin referendum Tratatul de la Maastricbt.

dcblocând astfel procesul de intrare în vigoare a acestuia.

22.06.1993: Consiliul European de la Copenhaga (Danemarca) adoptă decizia de

Sărgirc a U.E. spre Est şi stabileşte criteriile de aderare pe care trebuie să le îndeplinească

ţările candidate.

04.10.1993: Semnarea, după renegociere, a Acordurilor europene între C.E. si

Republica Cehă si Slovacia, cele două ţări rezultate din dezmembrarea Cehoslovaciei ţaşa-

numitul „divorţ de catifea").

Pagina 9 din 118


01.11.1993: Intră în vigoare T ratatul de la Maastricht.

08.04.1994: Polonia depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.

27-18.11.1994: Populaţia Norvegiei respinge prin referendum, pentru a doua oară,

aderarea acestei ţări la uniunea Europeană.


10.12.1994: Consiliul European de la Essen (Germania) adoptă prima strategie de

pregătire a ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru aderarea lor la Uniunea Europeana.

01.01.1995: Aderarea Austriei. Finlandei şi Suediei devine efectivă. Din acest

moment Uniunea Europeană numără 15 membri.

09.01.1995: Austria intră în Sistemul Monetar European.

01.02.1995: Intră în vigoare Acordurile de asociere la U.E. a României. Republicii

Cehe, Slovaciei şi Bulgariei.

23.01.1995: Debutui primului mandat de cinci ani al Comisiei Europene (până atunci

mandatul său era de patru ani). Noul preşedinte al acestei instituţii comunitare este

luxemburghezul Jacques Santer.

26.01.1995: Intră în vigoare, după zece ani de la semnare, Acordul Schengen, fiind

astfel eliminat controlul la frontierele comune între Franţa, Germania, Belgia. Olanda,

Luxemburg, Spania şi Portugalia.

12.06.1995: Semnarea Acordurilor de asociere între U.E., pe de o parte, şi Estonia,

Letonia şi Lituania, pe de altă parte.

22.06.1995: România depune cererea de aderare la Uniunea Europeană.

26-27.06.1995: Consiliul European de la Cannes (Franţa) adoptă „Carlea albă de

pregătire a ţărilor asociate în vederea integrării lor în Piaţa internă a U.E."

27.06.1995: Slovacia solicită să adere la U.E.

27.10.1995: Letonia depune cererea de aderare la U.E.

28.11.1995: Estonia solicită să adere la U.E.

08.12.1995: Lituania solicită, la rândul său. să adere la Uniunea Europeană.

Pagina 10 din 118


16.12.1995: Consiliul European de la Madrid (Spania) decide că negocierile de

aderare cu primele ţări candidate vor începe la şase luni după încheierea Conferinţei

interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht (acesta s-a încheiat în 1997).

tot acum este adoptat numele viitoarei monede europene, „Euro".

01.01.1996: Intră în vigoare uniunea vamală între Turcia şi Comunitatea Europenaă.


17.01.1996: Republica Cehă solicită să adere Sa U.E.

29.03.1996: Deschiderea oficială ia Torino (Italia), a Conferinţei interguveniamentale

de revizuire a Tratatului de la Maaslricht.

10.06.1996: Slovenia solicită aderarea la U.E.

22.06.1996: Consiliul European de la Florenţa (Italia) adoptă Convenţia Europol.

14.10.1996: Finlanda intră în Sistemul Monetar European (S.M.E.)

24.11.1996: Italia revine în S.M.E.

13-14.12.1996: Consiliul European de la Dublin (Irlanda) adoptă un Pact de stabilitate

si creştere economică pentru U.E.M.; sunt prezentate publicului primele mostre ale viitoarelor

bilete de bancă ..Euro".

17.06.1997: Consiliul European de ia Amsterdam (Olanda) marchează încheierea

C.I.G. de revizuire a Tratatului de Ia Maastricht, rezultatul acesleia fiind Tratatul de la

Amsterdam (semnat în acest oraş la 01.11.1997). Cu acest prilej, Comisia Europeană lansează

documentele „Agenda 2000" care trasează bazele evoluţiei U.E. în perioada 2000 - 2006.

13.12.1997: Consiliul European de la Luxemburg decide lansarea unui „proces global,

inclusiv si evolutiv de aderare si negociere" în care sunt incluse cele zece ţări candidate din

Europa Centrală si de Est. cărora li se adaugă Cipru. Se decide că negocierile efective de ade-

rare vor începe în I99S cu şase ţări din cele 11 ţări nominalizate.

31.03.1998: Lansarea formală a negocierilor de aderare cu primul grup de ţări

candidate (Polonia, Ungaria. Estonia, Republica Cehă. Slovenia si Cipru).

11.12.1999: Consiliul European de la Helsinki (Finlanda) decide să extindă

negocierile de aderare şi cu celelalte cinci ţări asociate (printre care şi România). Turcia este

Pagina 11 din 118


si ea inclusă în procesul de lărgire a U.E. pe ba/a unei Mraiegii de preaderare ce va fi

elaborată de călre Comisia Europeană.


15.02.2000: Lansarea oficială a negocierilor de aderare cu România. Bulgaria,

Lituania. Letonia, Slovacia şi Malta (ultima şi-a reactivai cererea de aderare în 1998, după ce

si-o retrăsese în 1997).

01.01.2002: Punerea în circulaţie a monedei EURO.

12.12.2002: Consiliul European de la Copenhaga. România primeşte confirmarea

aderării în 2007 şi i se elaborează ,.foaia de parcurs'' (Road Map).

01.12.2004: Romania incheie capitolele de negociere cu Uniunea Europeana.

2. PREZENTAREA UNIUNII EUROPENE:

Integrarea este un proces activ şi reflexiv care implică includerea unei părţi într-un

întreg, încorporarea lui şi armonizarea cu viziunea de ansamblu. Verbul care defineşte această

acţiune este de origine franceză – integrer, care, la rândul lui, este preluat din latinescul

integrare. Importanţa sensului lui este atât de mare, prin aspectul practic şi teoretic, încât s- a

constituit şi în simbol matematic. A te integra într-un sistem, mai ales când acesta şi-a

dovedit viabilitatea, este, desigur, un mare avantaj, aşa, cum şi păstrarea identităţii este nu

doar o obligaţie, ci chiar singura şansă de supravieţuirea a individualităţii. Observatorii

politici, istoricii, eseiştii atrag atenţia supra dublului pericol: a fuziona înseamnă a face jocul

modelului dominant, în timp ce afirmarea fără discernământ a specificului ar putea duce la

reapariţia ghetourilor şi la un război al tuturor naţiilor împotriva tuturor celorlalte şi a fiecărui

trib împotriva celorlalte triburi.

Situaţia nu este fără ieşire, aşa cum pare multora, ci dimpotrivă: măsuri chibzuite,

cunoaşterea realităţii, studiul dezvoltării tendinţelor, cooperarea, învăţarea din experienţa

altora, însuşirea propriilor responsabilităţi sunt doar câteva dintre căile care pot face un

Pagina 12 din 118


individ dar şi o colectivitate să-şi găsească locul printre alţii, alături de alţii şi chiar în întreg

fără a-şi pierde esenţa.


CE ESTE UNIUNEA EUROPEANA?

Uniunea Europeana (UE) este o comunitate de state europene independente - astăzi în

număr de 15, reunite în jurul unor valori politice, economice, culturale si sociale comune, în

urma procesului de cooperare si integrare început în 1951, odată cu semnarea Tratatului de la

Paris.

2.2 MISUNEA UNIUNII EUROPENE:

Organizarea relaţiilor între statele membre si între popoarele lor într-o maniera

coerenta si pe baza solidarităţii dintre ele este misiunea de baza a Uniunii Europene.

2.3 OBIECTIVE PRINCIPALE:

- sa promoveze progresul economic si social (piaţa unica a fost stabilita în 1993;

moneda unica a fost lansata în 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţionala

(prin ajutorul unanitar către tarile ce nu sunt membre, politica externa si de securitate

comuna, acţiunea în crizele internaţionale; de asemenea, prin poziţii comune în cadrul

organizaţiilor internaţionale);

- sa introducă cetăţenia europeana (care nu va înlocui cetăţenia naţionala, ci o va

completa si va conferi un număr de drepturi civile si politice cetăţenilor europeni);

- sa extindă zona libertăţii, securităţii si justiţiei (legat de operaţiunile de pe piaţa

interna si, mai ales, de libertatea de mişcare a persoanelor);

- sa păstreze si sa întărească legislaţia UE existenta (întreaga legislaţie adoptata de

instituţiile europene, împreuna cu tratatele fundamentale).

Pagina 13 din 118



2.4 STATELE MEMBRE:

Tratatul de la Paris a fost semnat de sase state: Franţa, Germania, Italia, Belgia,

Olanda si Luxemburg, ce au constituit nucleul de baza al Uniunii Europene de astăzi.

După 1951, în patru valuri succesive de extindere, UE a ajuns la 15 membri: 1973 -

Danemarca, Irlanda si Marea Britanie; 1981 - Grecia; 1986 - Spania si Portugalia; 1995 -

Austria, Finlanda si Suedia.

2.5 INSTITUTII ALE UNIUNII EUROPENE:

Parlamentul European: este forul democratic al popoarelor europene, ai cărui membri

sunt aleşi prin vot universal direct, din cinci în cinci ani. Funcţiile primordiale ale

Parlamentului European sunt de a participa la procesul de adoptare a legislaţiei UE si de a

controla activitatea Comisiei Europene.

Membrii lui se întâlnesc în sesiuni plenare o săptămâna pe luna la Strasbourg, care a

fost confirmat ca sediul definitiv al Parlamentului European. Membrii Parlamentului

European se întâlnesc, de asemenea, în sesiuni de scurta durata la Bruxelles, unde se afla

birourile permanente ale comisiilor si birourile deputaţilor. Secretariatul Parlamentului

European se afla la Luxemburg.

Membrii Parlamentului European sunt grupaţi în funcţie de partidele politice cărora le

aparţin si nu în funcţie de naţionalitate.

Consiliul Uniunii Europene: este principala instanţa de decizie a Uniunii Europene,

format din reprezentanţii guvernelor tarilor membre. Exista câte un Consiliu de Miniştri,

alcătuit din miniştrii de resort ai statelor membre, pentru fiecare din domeniile vizate:

agricultura, finanţe, educaţia, afaceri generale sau externe. Reglementările adoptate sunt

obligatorii pentru toate statele membre si devin parte a legislaţiilor naţionale.

Pagina 14 din 118



Comisia Europeana: este organul executiv al Uniunii Europene si este format din 20

de comisari, independenţi de guvernele lor naţionale, dar numiţi de ele. Comisarii sunt numiţi

pentru un mandat de cinci ani, pentru ca mandatul fiecărei Comisii sa se desfăşoare în paralel

cu perioada legislativa de cinci ani a Parlamentului European. Sediul Comisiei Europene este

la Bruxelles.

Ca membru al acestui organ colectiv, fiecare comisar este responsabil de un anumit

portofoliu sau într-un anumit domeniu politic, la fel ca un ministru într-un guvern. Comisia

Europeana este condusa de un preşedinte, în prezent aceasta funcţie fiind ocupata de Romano

Prodi (Italia).

Rolul Comisiei Europene este de a asigura respectarea prevederilor tratatelor

fundamentale ale UE, de a propune legislaţia comunitara, si, odată legislaţia aprobata, de a

asigura aplicarea ei. Comisia are puteri autonome substanţiale, mai ales în privinţa politicii

concurentei si în domeniul conducerii si administrării politicilor comune pe domenii. Ea

administrează diferite fonduri si programe UE, inclusiv cele destinate sprijinirii tarilor din

afara UE.

Curtea Europeana de Justiţie: din Luxemburg este Curtea Suprema a Uniunii

Europene în domeniile în care se aplica legislaţia UE. Comunitatea europeana este constituita

pe baza de tratate obligatorii, ceea ce înseamnă ca articolele tratatelor de baza si legislaţia ce

decurge din ele devin parte a legislaţiei naţionale a statelor membre. Pentru a fi aplicate,

aceste articole trebuie sa fie interpretate clar, fapt ce conferă Curţii Europene de Justiţie un

rol foarte important. Tratatele de baza au făcut la legislaţia UE sa prevaleze în fata legislaţiei

naţionale.

Curtea de Conturi Europeana: verifica legalitatea si regularitatea veniturilor si

cheltuielilor Uniunii în vederea unei bune gestionari a bugetului european.

Banca Centrala Europeana: defineşte si aplica politica monetara europeana. Ea

coordonează operaţiunile de schimb si asigura buna funcţionare a sistemelor de plata.

Pagina 15 din 118



Comitetul Regiunilor: veghează la respectarea identităţii si prerogativelor regionale si

locale. Este consultat obligatoriu în chestiuni ce ţin de politica regionala, mediu si educaţie.

Banca Europeana de Investiţii: este instituţia financiara a UE care finanţează proiecte

de investiţii pentru a contribui la dezvoltarea echilibrata a Uniunii.

Ombudsman-ul european: poate sa fie sesizat de orice persoana fizica (cetăţeni) sau

morala (instituţii, întreprinderi) din UE, care se considera victime ale unor acţiuni greşite ale

instituţiilor sau organismelor comunitare.

Consiliul European a devenit cel mai înalt organ legislativ al UE, deşi nu era prevăzut

în tratatele fundamentale ale Uniunii. Uniunea Europeana sau Consiliul European nu trebuie

sa fie confundate cu Consiliul Europei de la Strasbourg (Consiliul Europei este o organizaţie

interguvernamentala, în timp ce UE este o comunitate de state; cele 15 state membre UE fac

parte din Consiliul Europei, alături de alte 28 de tari ce nu sunt membre UE).

Consiliul European a fost creat în 1974, când şefii de stat si de guvern au hotărât sa se

întâlnească în mod regulat, împreuna cu miniştrii lor de externe, cu preşedintele si cu un

vicepreşedinte al Comisiei Europene. Statutul Consiliului European a fost definit în Tratatul

de la Maastricht din 1993: „Consiliul European va oferi Uniunii Europene dinamismul

necesar dezvoltării sale si va defini liniile politice generale ale acesteia".

2.6 SIMBOLURI ALE UNIUNII EUROPENE:

Drapelul Uniunii Europene a fost adoptat în anul 1986 de Consiliul European: pe un

fond azuriu sunt 12 stele aurii în cerc, ce reprezintă uniunea popoarelor Europei. Numărul de

stele este fix, 12 fiind un simbol al perfecţiunii.

Imnul UE este „Oda Bucuriei", de la finalul Simfoniei a 9-a de Ludwig van

Beethoven. Este folosit începând cu anul 1986.

Pagina 16 din 118



Ziua Europei, 9 mai, a fost stabilita pentru a marca data de 9 mai 1950, când ministrul

francez de externe, Robert Schuman, a propus crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui si

Otelului - propunere vizionara care cimenta reconcilierea franco-germana si care a condus la

Uniunea Europeana de astăzi.

Aceste trei simboluri exemplifica entitatea politica a Uniunii Europene.

2.7 TRATATELE EUROPENE. SCURT ISTORIC:

9 mai 1950: La iniţiativa negociatorului francez Jean Monnet, ministrul

francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus (având acordul cancelarului

german Konrad Adenauer) crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui si Otelului

(CECO), sub controlul unei autorităţi independente, care sa administreze piaţa în domeniu.

Scopul iniţial al acestei Comunităţi: evitarea greşelilor trecutului si stabilirea unor asemenea

relaţii între foştii inamici europeni care sa împiedice pentru totdeauna posibilitatea unui nou

conflict. Iniţiativa a fost îmbrăţişată cu căldura atât de Franţa si Germania, cât si de Italia,

Olanda, Belgia si Luxemburg. Tratatul de la Paris privind crearea CECO (sau „Piaţa

Comuna") a fost semnat în aprilie 1951.

25 martie 1957: Semnarea Tratatului de la Roma în urma căruia, alături de CECO, a

fost creata Comunitatea Economica Europeana (CEE) si, de asemenea, Comunitatea

Europeana a Energiei Atomice (Euratom).

De acum încolo se va vorbi despre Comunităţile Europene (CEE, CECO si Euratom)

sau, generic, despre Comunitatea Europeana. Odată cu extinderea ariei de competente, acest

Tratat a stabilit instituţiile si mecanismele de luare a deciziilor, prin care vor fi exprimate atât

interesele naţionale, cât si punctul de vedere al Comunităţii Europene.

1 ianuarie 1973: Prima lărgire a Comunităţii Europene (cu

Danemarca, Irlanda si Marea Britanie), proces care a continuat si continua, în prezent

fiind vizate pentru aderare tari est-europene si mediteraneene (13 candidate, inclusiv

România).

Pagina 17 din 118



17 februarie 1986: Semnarea Actului European Unic, la Luxemburg si Haga,

document ce leagă obiectivul unei pieţe interne integrate cu cel privind realizarea coeziunii

economice si sociale.

1 noiembrie 1993: semnarea Tratatului de la Maastricht, prin care Comunitatea

Europeana, organizaţie în principal economica, a devenit Uniunea Europeana (UE). UE se

bazează pe trei piloni: întâi, procedurile instituţionale tradiţionale ce guvernează activitatea

Comisiei Europene, a Parlamentului European, a Consiliului European si a Curţii Europene

de Justiţie în domenii precum piaţa interna a UE si politicile comune; ceilalţi doi piloni

implica prerogativele statelor membre si cooperarea dintre ele în domenii precum, pe de o

parte, politica externa si de securitate si, pe de alta parte, afacerile interne - în probleme ca

imigraţia si politica de azil, politia si justiţia. Tratatul de la Maastricht a decis, de asemenea,

realizarea Uniunii Economice si Monetare (UEM) la 1 ianuarie 1999 si adoptarea graduala, în

funcţie de îndeplinirea unor criterii stricte de către tarile membre, a monedei unice europene

Euro.

1 mai 1999: Semnarea Tratatului de la Amsterdam. Acesta are patru obiective

principale: plasarea problemei locurilor de munca si a drepturilor cetăţenilor în centrul

preocupărilor UE (o Europa sociala); depăşirea ultimelor obstacole privind libertatea de

mişcare a persoanelor si întărirea securităţii; prezentarea unei voci unice a UE în problemele

mondiale; eficientizarea structurii instituţionale comunitare în vederea extinderii Uniunii

Europene.

26 februarie 2001: Semnarea Tratatului de la Nisa, document adoptat la reuniunea

europeana la nivel înalt (în engleza - summit, în franceza - sommef) din acest oraş francez, ce

s-a desfăşurat în zilele de 7, 8 si 9 decembrie 2000. Acest tratat, denumit „al extinderii",

definitivează reforma instituţionala a Uniunii Europene, stabilind, totodată, trecerea la o

extindere treptata a UE, începând cu anul 2003.

Pagina 18 din 118



2.8 Lărgirea Uniunii Europene:

Uniunea Europeana a lansat în anul 1998, în mod oficial, procesul extinderii sale către

tarile din Europa Centrala si de Est si din zona mediteraneeana, odată cu deschiderea

negocierilor pentru aderare.

Acest proces este considerat unul dintre cele rnai importante oportunităţi ale UE

pentru secolul XXI. Este vorba despre sarcina istorica de a desăvârşi integrarea europeana

prin mijloace paşnice, extinzând zona stabilităţii si prosperităţii prin primirea de noi membri.

Statele candidate sunt în număr de 13: Bulgaria, Cipru, Republica Ceha, Estonia,

Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Republica Slovaca, Slovenia, Ungaria - care au

început negocierile de aderare - si Turcia. UE a încheiat, de-a lungul anilor, acorduri de

asociere, ce au creat baza legala pentru relaţiile bilaterale dintre tari europene nemembre si

UE.

Faza negocierilor de aderare a fost începută în martie 1998 cu sase state: Cipru,

Republica Ceha, Estonia, Polonia, Slovenia si Ungaria. Ulterior, la surnmit-ul european de la

Helsinki din 12 decembrie 1999 au fost deschise negocieri de aderare cu alte sase tari:

România, Republica Slovaca, Letonia, Lituania, Bulgaria si Malta.

Negocierile urmăresc, în primul rând, îndeplinirea criteriilor pentru aderare, stabilite

cu ocazia Consiliului European de la Copenhaga din 1993. Atunci s-a decis ca „aderarea va

avea loc imediat ce o tara candidata va fi capabila sa-si asume obligaţiile de membru plin,

prin îndeplinirea condiţiilor politice si economice necesare". Potrivit „criteriilor de la

Copenhaga", pentru a deveni membru UE, o tara candidata trebuie sa fi realizat:

- stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului si

protecţia minorităţilor;

- existenta unei economii de piaţa funcţionale, precum si capacitatea de a face fata

presiunii concurentiale si forţelor pietii din interiorul Uniunii Europene.

Pagina 19 din 118



- capacitatea de a îndeplini obligaţiile de membru UE, inclusiv cele privind

obiectivele uniunii politice, economice si monetare;

- condiţiile de integrare prin ajustarea structurilor sale administrative, transpunerea

legislaţiei Uniunii Europene în legislaţia naţionala (adoptarea acquis-ului comunitar) si

aplicarea ei prin structuri administrative si juridice adecvate.

In funcţie de îndeplinirea acestor criterii, Comisia Europeana prezintă rapoarte

regulate asupra progreselor realizate de fiecare tara candidata în procesul de aderare.

De întreaga problematica a lărgirii UE se ocupa un comisar european, ce are în

subordine un directorat general. Actualul comisar european pentru extinderea UE este

Guenter Verheugen (Germania).

2.9 OBIECTIVUL ROMANIEI DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANA:

a. Importanta aderării la UE:

România este interesata sa se integreze în structurile comunitare europene ţinând cont

de forţa si coerenta UE în plan politic, economic si social, fapt de natura sa confere stabilitate

si securitate. Aspiraţia tarii noastre de a adera la UE este expresia identităţii de valori si

idealuri, a vocaţiei sale de tara democrata ce aparţine, prin cultura si civilizaţie, spaţiului unic

european.

b. Avantajele aderării pentru România, în ansamblu, sunt multiple:

- beneficiul apartenenţei la o mare familie de naţiuni;

- securitatea pe care aceasta apartenenţa o conferă;

- avantajul participării la cea mai mare piaţa unica din lume;

- oportunităţile legate de creşterea economica;

- crearea de locuri de munca;

- accesul la Fondurile structurale destinate regiunilor mai puţin prospere ale UE (atât

de benefice, de exemplu, pentru tari ca Irlanda si Portugalia).

Pagina 20 din 118



c. Avantajele aderării pentru cetăţeni sunt, si ele, semnificative:

- îmbunătăţirea continua a calităţii vieţii;

- standarde înalte privind protecţia mediului;

- condiţii optime în sistemul de îngrijire a sănătăţii;

- protecţie sociala si siguranţa la locul de munca;

- dreptul de a calatori si de a se stabili în orice stat membru;

- protecţie consulara si diplomatica din partea altui stat membru, când vizitează tari

dinafară UE;

- cetăţenia europeana o completează pe cea naţionala, nu o înlocuieşte.

d. în perspectiva aderării în structurile comunitare europene, obiectivele majore ale

României vizează:

- consolidarea sistemului democratic si a instituţiilor democratice;

- crearea unui climat economic si social care sa confere maximum de beneficii

cetetenilor

- eficientizarea structurilor si mecanismelor economiei de piaţa;

- întărirea cooperării politice, economice si culturale cu statele membre UE si cu tarile

candidate;

- consolidarea statutului României pe scena europeana si internaţionala în termeni de

stabilitate si securitate.

e. Istoricul relaţiilor cu UE:

România a semnat Acordul de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European) pe

data de 1 februarie 1993. Acest Acord, intrat în vigoare la 1 februarie 1995, statuează cadrul

juridic si instituţional al raporturilor României cu UE, având ca obiectiv fundamental

pregătirea aderării la Uniunea Europeana.

Cererea oficiala de aderare la UE a fost înaintata la 22 iunie 1995.

In iunie 1999, România înaintează Programul National de Aderare la Uniunea

Europeana.

Pagina 21 din 118



Consiliul European de la Helsinki din 12 decembrie 1999 a decis începerea

negocierilor de aderare cu toate statele candidate, inclusiv România. Aceste negocieri

începuseră în martie 1998 cu numai sase tari candidate.

La 28 februarie 2000, România a început efectiv negocierile de aderare la cinci

capitole din acqu/s-ul comunitar: ştiinţa si cercetare, educaţie si formare profesionala,

întreprinderi mici si mijlocii, relaţii externe, politica externa si de securitate comuna.

Ca urmare a propunerii Comisiei Europene, la 25 mai 2000 s-a convenit închiderea

provizorie a negocierilor cu România la cele cinci capitole.

In semestrul II 2000 au fost deschise negocierile la patru capitole: statistica, cultura-

audiovizual, telecomunicaţii si politica în domeniul concurentei.

Alte capitole de negociere au fost deschise în anul 2001: pescuit, libera circulaţie a

capitalului, dreptul societăţilor comerciale, transporturi, uniunea vamala (semestrul l 2001),

impozitarea, politici sociale, protecţia consumatorilor si a sănătăţii (semestrul II2001).

Au fost închise provizoriu negocierile la capitolele statistica (semestrul II 2000),

pescuit (semestrul l 2001), protecţia consumatorilor si dreptul societăţilor comerciale

(semestrul II2001).

In luna martie 2002, România avea deschise 17 capitole de negociere cu Uniunea

Europeana, din care 9 au fost închise provizoriu.

Potrivit deciziei Comisiei Europene, începând cu 1 ianuarie 2002, cetăţenii români,

posesori de paşapoarte valabile, pot calatori fără vize, pentru o perioada de scurt sejur, în

tarile Spaţiului Schengen (Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia,

Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania si Suedia).

Pagina 22 din 118


“Capitolul II – Romania, starea de fapt.”

II. ROMANIA, STAREA DE FAPT

1. FUNCTIONARUL PUBLIC ROMAN

1.1. NOTIUNEA DE FUNCTIONAR PUBLIC:

În administraţia publică nu există adevăruri universale. Funcţionarul public

contemporan trebuie să ia în considerare toate metodele existente pentru a corespunde

cerinţelor unei agenţii publice moderne. În general, administraţia publică reprezintă un sistem

circular. Fiecare metodă are neajunsurile sale, pentru lichidarea cărora sînt necesare diferite

metode.

În Legea serviciului public sa fixat dreptul cetăţeanului de a se încadra în serviciul

public, indiferent de naţionalitate, rasă, sex, apartenenţă de partid, confesiune religioasă etc.

În al doilea rînd, sa determinat cercul de persoane la care se referă noţiunea de "funcţionar

public"! Aceasta este foarte important ţinînd cont de faptul că în serviciul "statutul se află şi

ministrul, şi învăţătorul, şi medicul, şi însoţitorul de vagon de Ia calea ferată. Dar, după cum

se ştie, între aceste grupuri de persoane există о mare diferenţă în ce priveşte conţinutul

muncii lor. De aceea în legea dată se răsfrînge numai asupra acelor funcţionari, care “ocupă

funcţie de stat remunerată şi care dispun de ranguri şi grade stabilite în conformitate cu

principiile prezentei legi" (art.1).

Prin urmare, astfel de specialişti, cum ar fi medicii, învăţătorii, colaboratorii ştiinţifici

nu vor fi atribuiţi Ia categoria de funcţionar public, numindu-i pur şi simplu funcţionari, de

rînd cu alte persoane angajate în organizaţii nestatale. Acest lucru se argumentează prin faptul

că dacă-i vom include în categoria de funcţionari publici pe toţi funcţionarii organizaţiilor de

stat, se va şterge hotarul dintre activitatea gestionată de stat şi cea a specialiştilor din

economia naţională, din sfera social-culturală, precum şi dintre serviciul public şi celelalte

servicii existente în societate.

Pagina 23 din 118



Credem că о atare clasificare nu este cea mai potrivita, pentru că în multe ţări

noţiunea de "funcţionar public" are altă semnificaţie. Dar pentru perioada data poate că e

justificată.

Fac excepţie de la regulă sus-numită (adică cine poate fi considerat funcţionar public)

şi persoanele fizice care alcătuiesc organele reprezentative ale statului — deputaţii

Parlamentului şi consilierii locali care nu au calificativul de funcţionari publici pentru că ei

sînt reprezentanţii ţării, judeţului, satului (comunei) şi pentru că prin activitatea

nepermanentă, limitată în timp, pe care о desfăşoară, prin modul de lucru numai în sesiuni şi

prin alte trăsături se deosebesc de funcţionarii publici.

Deci funcţionarii publici sînt persoanele fizice, cetăţenii care deţin, în condiţiile legii,

о funcţie publică într-un serviciu public al comunei, oraşului, judeţului, municipiului.

Clasificarea funcţionarilor publici:

Pentru clasificarea funcţionarilor publici se vor lua în considerare anumite criterii:

A) gradul de instruire profesională:

Există funcţionari cu studii superioare, liceale sau medii generale. Se au în vedere aici

studiile pe care le cere funcţia publică şi nu acelea pe care le are persoana fizică. Cu părere de

rău, la noi, în etapa dată, nu se prea tine cont de faptul care funcţii publice cer anumite studii

superioare şi care studii liceale. De aceea nu sînt rare cazurile cînd unele funcţii care trebuie

să fie ocupate de persoane cu studii liceale le ocupă persoane cu diploma de absolvire a unei

instituţii de învăţămînt superior sau invers.

Pagina 24 din 118



B) Natura funcţiei:

Aici avem funcţionari cu funcţii de conducere şi funcţionari cu funcţii executive.

Funcţionarii cu funcţii executive, la rîndul lor, se împart în două categorii de funcţionari cu

funcţii executive pe grade profesionale şi funcţionari cu funcţii executive pe trepte

profesionale Deosebirea dintre cele două subdiviziuni este determinată de faptul că pentru

ocuparea funcţiilor executive pe grade profesionale se cer studii superioare, iar pentru

funcţiile executive pe trepte profesionale se cer studii liceale sau numai medii generate.

În corespundere cu instruirea profesională, rezultatele muncii şi ale atestării efectuate

în modul stabilit de legislaţie, se realizează succesiv trecerea funcţionarului public, inclusiv la

rugămintea lui, într-un alt grad de calificare. Gradul de calificare îl conferă autoritatea

publică ce a angajat funcţionarul. Conferirea gradului se consemnează în carnetul de munca

al funcţionarului.

1.2. ROLUL FUNCTIONARILOR PUBLICI:

O analiză mai profundă a funcţiei publice dintr-un şir de ţări ne demonstrează că rolul

pe care îl joacă funcţionarii publici are multe afinităţi, dar şi unele deosebiri. În acest context

se pretează un comentariu scurt via-a-vis de unele aspecte ale rolului funcţionarilor publici

din Marea Britanie, şi anume: tradiţia de anonimat, principiul care prevede că sarcina

principala a funcţionarului este de a implementa programele publice aprobate de ministere.

Tradiţia de anonimat decurge din situaţia că numai ministrul e responsabil pentru

lucrul ministerului său. El e apreciat pentru tot ce e reuşit în minister şi denigrat pentru ceea

ce e sub nivel. El e responsabil în fata parlamentului pentru activităţile ministerului şi nu se

va eschiva de la această responsabilitate dînd vina pe funcţionarii săi permanenţi.

Pagina 25 din 118



Principiul constă în faptul că dînşii se află în serviciul lui şi îndeplinesc instrucţiunile

lui nemijlocite.

Dar mai la concret, după părerea noastră, acest principiu are un element nu prea real.

Miniştrii nu pot cunoaşte direct toate activităţile multilaterale ale ministerului şi deseori

aceştia se postează pe poziţiile de apărători ai acţiunilor întreprinse de funcţionarii lor publici,

după cum acestea i sau interpretat de către funcţionari, rolul ministrului reducîndu-se doar la

purtător de cuvînt. Un ministru nou se poate confrunta cu responsabilitatea pentru deciziile

luate înainte de numirea sa şi obligaţia lui este de a le justifica chiar şi în cazul în care

personal nu le accepta pe deplin, însă, principiul e operaţional.

Această tradiţie de anonimat în administraţia publică din Marea Britanie se referă şi la

alte ţări, avînd rădăcini adînci şi, de obicei, se respectă de către miniştri, consilierii lor şi de

alte persoane din guvern. De exemplu, mulţi jurnalişti cunosc numele oficialităţilor de vaza,

dar nu le publica. Purtătorii de cuvînt din partea diferitelor grupuri se afla pe aceeaşi poziţie,

chiar dacă rămîn decepţionaţi de rezultatul negocierilor. Ei ştiu numele funcţionarilor

responsabili de negocieri, dar nu-i critică în public pe ultimii, ci pe ministru. Dacă lucrările

decurg extrem de prost, se admite critica publica a funcţionarilor publici printr-o procedură

specială sau de către ministrul vizat, dar aceasta se întîmplă foarte rar.

Este important de menţionat faptul că principiul imparţialităţii administrării publice

din Anglia conduce la anumite limitări ale activităţii politice a funcţionarilor publici. Poziţia

curentă e că personalul din Funcţiile mai superioare nu va lua parte la nici о acţiune politică

de nivel naţional, cu excepţia participării la alegeri şi se poate implica în activităţi politice de

nivel local numai cu permisiunea ministrului respectiv. Personalul cu anumite funcţii

clericale nu are dreptul de aşi înainta candidatura pentru alegeri în Parlament, dar se poate

implica înaintea acţiunii publice în măsura în care îi permit regulamentele ministerelor.

Aceste par a fi antidemocratice. Aşa ceva se poate întîlni în fiecare ţară.

Pagina 26 din 118



Dacă e să ne referim la ocupaţia cotidiană a funcţionarilor publici, după cum ne

demonstrează ştiinţa administrării şi practica administrării publice din diferite ţări,

observaţiile personale acumulate timp de mulţi ani şi trecute prin prisma cerinţelor zilei ne

fac să credem că un funcţionar public trebuie să corespunda mai multor cerinţe, adică să

îndeplinească mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:

- Organizator. Un bun organizator trebuie să posede multe calităţi personale şi,

neapărat, cunoaşterea principiilor de administrare. Astfel poate construi о structură adecvată

organizaţiei.

- Lider. Reprezintă baza behaviouristă (de la englezescul "behaviour" comportament)

a administrării.

- Patolog. Pune diagnosticul "îmbolnăvirii" de birocratism şi poate trata aceasta boală.

- Politician. Ştie cum să obţină susţinerea politică pentru programul său şi să se

menţină într-un mediu de interese competitive.

- Specialist analitic de decizii. Ştie să estimeze consecinţele deciziilor luate şi

valoarea lor financiară.

- Promotor. Cunoaşte avantajele puterii şi ştie cum să le aplice.

- Savant. Poate argumenta ştiinţific necesitatea adoptării unor sau altor decizii cu

scopul asigurării reformelor necesare.

- Susţinător al schimbărilor. Ştie cum să folosească dezvoltarea organizaţională pentru

a utiliza la maximum resursele umane din agenţia sa.

- Internaţionalist. Cunoaşte importanţa condiţiilor locale pentru administrare.

- Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare şi ştie a pregăti organizaţia

pentru ele.

Pagina 27 din 118



Aceste şi alte roluri pot fi îndeplinite datorită acumulării cunoştinţelor prin

intermediul studierii teoriei şi practicii administrării publice.

Funcţionarul public consideră că principiile administrării concentrate în acest "cerc"

constituie birocraţia. Birocraţia devine rigidă. Rigiditatea poate fi tratată prin încadrarea

birocraţiei la procesul politic, însă birocraţia politică denotă tendinţa spre accesul special la

luarea de decizii în administrare. Astfel se creează subguvernele. Pentru a obţine rezultate,

organele îşi centralizează puterea prin intermediul unui sistem de planificare şi control.

Ştiinţa administrării conduce la un program adecvat, care ar folosi forme flexibile de

organizare şi ar crea loc pentru behavioriştii, care încearcă să producă unele reforme ale

instituţiilor prin metoda dezvoltării organizaţionale. Reforma Guvernului implică necesitatea

unei stări decisive, în care discreţia administrativă se substituie prin instrucţiuni, ce, la rîndul

lor, conduc la discuţii despre separarea politicii de administrare, generindu-se principiile

generale. Chiar şi

revoluţionarii politici revin la principiile administrării. Cercul sa închis. Acesta e unul

din multele scenarii posibile. Într-un organism complex are loc suprapunerea simultană a mai

multor cercuri de administrare.

În prezent, profesia funcţionarului public se află în faza de tranziţie. Ea a acumulat un

"depozit" enorm de cunoştinţe în ultimii 30 de ani acest "depozit" imprima administrării

publice varietate şi mobilitate. În calitate de obiect de studiu, administraţia publică aminteşte

reşedinţa Collyer, о casă de cărămidă din timpurile victoriane din New York, care aparţinea

unor excentrici bogaţi: Landdi şi Homer Collyer. Aceşti doi fraţi nu aruncau niciodată nimic.

După moartea lor, în 1947, poliţia a scos din casa 120 tone de obiecte agonisite timp de mulţi

ani, inclusiv 14 piane mari, 5000 cărţi şi о colecţie de ziare învechite de 30 de ani. Acest

exemplu de acumulare exagerata a fost desemnat prin termenul "collyerism" şi о întreagă

generaţie de mame, cînd îşi certau copiii că nu-şi fac ordine în odăi, le spuneau că aceştia

seamănă cu fraţii Collyer.

Pagina 28 din 118



Actuala administrare publică suferă de sindromul Collyer, cu alte cuvinte: cum sa faci

ordine în casă fără a arunca ceva ce poate fi eventual de folos. Nici о metodă, nici о teorie şi

nici о strategie, luate aparte, nu pot fi absolut satisfăcătoare. Administrarea publică necesită

toate metodele: e absolut neraţional de aruncat la gunoi о teorie sau о strategie numai din

considerentele că ele sînt perimate sau întrucîtva contradictorii. În acelaşi timp, administraţia

publică are nevoie de elementara ordine în afaceri, de о teorie călăuzitoare. Cu părere de rău,

toate teoriile folosite în trecut în administrarea publică sînt prea depăşite pentru a rezolva

problema. Dacă însă administrarea publică va înceta căutările unei teorii esenţiale, potenţialul

acestei ştiinţe se va reduce evident.

1.3. DREPTURILE SI OBLIGATIUNILE FUNCTIONARILOR PUBLICI:

O perioadă îndelungată, funcţionarii au fost supuşi unor regimuri restrictive, dat fiind

specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este în atenuare

progresivă, remarcîndu-se o tendinţă evidentă de a şterge diferenţa dintre funcţionari şi restul

cetăţenilor.

După cum funcţionarii publici au obligaţii faţă de serviciul public, la fel ei au şi

drepturi respective.

Drepturile şi obligaţiunile funcţionarilor publici se divizează în două mari categorii:

A) Drepturi şi obligaţiuni cu caracter general pe care le au toţi funcţionarii publici;

B) Drepturi şi obligaţiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de

funcţionari publici;

Ne vom opri mai detaliat la drepturile pe care le au toţi funcţionarii publici.

Pagina 29 din 118



Funcţionarul public are dreptul:

a) să examineze probleme şi sa ia decizii în limitele împuternicirilor sale;

b) să solicite, în limitele competenţei sale, şi să dispună de informaţia necesară de la

alte autorităţi publice, precum şi de la persoane fizice şi juridice, indiferent de forma de

proprietate şi tipul de organizare juridică;

c) să se perfecţioneze profesional;

d) să avanseze la serviciu corespunzător pregătirii lui profesionale, capacităţilor

intelectuale, rezultatelor atestării, conştiinciozităţii în exercitarea atribuţiilor în cazul în care

participă la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de un rang superior;

e) să-şi cunoască drepturile şi obligaţiunile de serviciu;

f) sa fie remunerat conform funcţiei, pregătirii profesionale şi experienţei sale de

muncă;

g) să se asocieze la sindicate şi sa participe la activitatea lor în afara orelor de

program;

h) să beneficieze de protecţie juridică, în corespundere cu statutul său.

Printre drepturile fundamentale ale funcţionarilor publici, evidenţiem:

a)dreptul la protecţie juridică;

b) drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizaţii speciale, la asigurare

socială, la pensie de bătrîneţe);

c) dreptul la stabilitatea postului (acest drept constituie în acelaşi timp şi un avantaj

faţă de salariaţii din sectorul privat. În principiu, funcţionarul este numit pentru toată cariera

sa (în Germania, el este numit “pe viaţă”), cu excepţia

Pagina 30 din 118



cazurilor de demisie sau destituire, sancţiunea cea mai gravă, care poate fi aplicată

doar în urma unei proceduri disciplinare.

Funcţionarilor le sînt garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu

condiţia respectării principiului neutralităţii şi a obligaţiei de rezervă), libertatea de asociere,

libertatea sindicală, dreptul la grevă.

Obligaţiunile funcţionarului sînt următoarele:

să execute la timp şi calitativ deciziile autorităţilor publice în problemele ce ţin de

competenţa lui;

să dirijeze, în cunoştinţă de cauză, sectorul de muncă încredinţat, să manifeste

iniţiative şi perseverenţă, să asigure îndeplinirea necondiţionată a sarcinilor ce stau în faţa

autorităţii publice;

să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile cetăţenilor;

să se călăuzească în exercitarea atribuţiilor de legislaţia în vigoare, să fie obiectiv şi

imparţial, sa nu dea dovadă de tergiversari şi birocratism;

să examineze la timp propunerile, cererile şi plîngerile cetăţenilor în domeniul

activităţii sale de serviciu, în conformitate cu legislaţia;

să studieze opinia publică şi să ţină cont de aceasta în activitatea sa;

să păstreze secretele de stat ori un alt secret ocrotit de lege, precum şi informaţiile

despre cetăţeni de care ia cunoştinţă in exercitarea atribuţiilor, respectînd legislaţia.

Nu se permite, conform legii, nici acceptarea de daruri şi alte servicii din partea

agenţilor economici şi cetăţenilor pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia

semnelor de atenţie simbolice, recunoscute conform normelor de politeţe şi ospitalitate.

Funcţionarul public nu are dreptul să plece în delegaţii peste hotare din contul persoanelor

juridice sau ai cetăţenilor, să aibă conturi în bănci din străinătate.

Pagina 31 din 118



Obligaţiile membrilor serviciului public decurg din misiunea lor de a servi interesului

general. În primul rînd, ei trebuie să respecte o serie de obligaţii profesionale propriu-zise,

care trebuie realizate în exerciţiul funcţiei; în al doilea rînd, ei sînt datori să îndeplinească

unele obligaţii ce afectează comportamentul lor personal.

Obligaţii profesionale:

- Obligaţia de a servi, adică obligaţia de a executa sarcinile ce-i sînt încredinţate. Un

element al acestei obligaţii este datoria de a îndeplini personal sarcinile conferite. Obligaţia

de a servi implică de asemenea datoria de supunere ierarhică, adică de a respecta ordinele

superiorilor ierarhici (fie că este vorba de ordine individuale sau de indicaţii generale), dar şi

datoria de a se supune legilor şi regulamentelor. Totuşi, dacă subordonatul primeşte un ordin

ce conţine grave elemente de ilegalitate şi care compromite interesul public, funcţionarul este

obligat să nu execute acest ordin.

- Exercitarea exclusivă a funcţiei (obligaţie instituită în unele ţări). Funcţionarul

trebuie să-şi exercite funcţia personal şi în mod continuu. Din această obligaţie reiese

principiul interdicţiei cumulului unei funcţii publice cu o activitate privată.

- Discreţie profesională şi secret profesional. Obligaţia de discreţie profesională

interzice de a revela, fără autorizaţia autorităţii superioare, faptele, informaţiile, documentele

de care agentul a luat cunoştinţă în exerciţiul funcţiei sale. Tot ce ţine de funcţionarea

internă a administraţiei trebuie să fie confidenţial. Evident, această obligaţie nu trebuie să

limiteze aplicarea principiului transparenţei administrative.

Informaţiile ce se cer a fi păstrate în secret nu sînt doar cele calificate explicit ca

secrete, ci toate informaţiile pe care agentul le-a aflat în exerciţiul funcţiei sale.

Interdicţia de a divulga secretul profesional este generală şi absolută, cu o singură

excepţie. Este vorba de teoria secretului profesional destăinuit, care obligă agenţii publici

Pagina 32 din 118



să împărtăşească informaţiile confidenţiale colegilor sau superiorilor ierarhici atunci,

cînd acest lucru este necesar pentru buna funcţionare a serviciului.

- Obligaţia de rezervă. În exerciţiul funcţiei, funcţionarul trebuie să facă abstracţie de

opiniile sale politice sau religioase. El trebuie să fie neutru şi imparţial.

- Obligaţia de perfecţionare profesională, care poate fi realizată prin formarea

continuă.

Obligaţii ce afectează comportamentul personal al funcţionarului:

- Obligaţii specifice: obligaţia de reşedinţă (pentru ambasadori, militari, de exemplu),

obligaţia de a cere autorizaţie de căsătorie (în Franţa, de exemplu, pentru militarii

jandarmeriei).

- Obligaţii generale. Funcţionarul trebuie să aibă, în viaţa sa personală, un

comportament ce nu compromite reputaţia administraţiei. El trebuie să dea dovadă de

demnitate, probitate, onestitate, dezinteres, discreţie, neutralitate, decenţă, simţul

responsabilităţii. Nerespectarea de către funcţionar a acestor datorii este sancţionată

disciplinar.

Funcţionarului public i se interzice să participe la grevele care perturbează activitatea

autorităţilor publice respective, de a cărei activitate depinde asigurarea societăţii cu bunuri şi

servicii de importanţă vitală.

În genere, statutul juridic al funcţionarilor publici este menit să sporească interesarea

lor morală şi materială, să le creeze condiţii necesare pentru exercitarea funcţiilor de serviciu,

sa

garanteze drepturile şi asistenţa socială adecvată pentru acei care şi au consacrat viaţa

slujirii statului şi poporului.

Pagina 33 din 118



2. CORUPTIA IN ADMNISTRATIA PUBLICA:

Definita ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de Ia datorie, corupţia înseamnă

folosirea abuziva de către o persoana a funcţiei de intermediar sau de decizie pe care o

îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunităţii de interese pe care acesta o

reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor

cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracţii sau a primirii unor proprietăţi. Tot

corupţie înseamnă si folosirea de către o persoana a funcţiei sau poziţiei sale publice, pentru a

eluda sau evita îndeplinirea unor norme, baremuri sau proceduri legale, la obţinerea în folosul

ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii profesionale sau administrative.

Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru supremaţia dreptului,

echităţii sociale si a justiţiei, erodează principiile unei administraţii eficiente, subminează

economia de piaţa si pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale'.

Deşi exista nenumărate studii pe marginea acestei teme nu s-a ajuns până acum la o

definiţie universal valabila si unanim acceptata, care sa acopere toate actele si faptele posibile

si care sa constituie în orice juridisdictie acte de corupţie.

Cu o istoric de mii de ani. începând încă din antichitate, corupţia reprezintă unul

dintre modelele comportamentale dintre cele mai rele dar, în acelaşi timp, extrem de

răspândite în cadrul funcţionarilor oficiali sau reprezentanţilor aleşi ai comunităţii. In ultimul

secol, ca priveşte si

comportamentul celor din domeniul privat. Interesul si îngrijorarea fata de acest

fenomen au crescut si au avut loc reacţii pe plan naţional si internaţional.

Pentru prima oara în 1975 prin rezoluţia 3514 Adunarea pcncrala a Naţiunilor Unitn a

abordat chestiunea practicilor corupte în tranzacţiile comerciale internaţionale si ca urmare au

fhst adoptate o scrie de alte masuri de către organisme internaţionale în legătura cu acest

subiect.

Pagina 34 din 118



Un exemplu în acest sens este Programul de acţiune împotriva corupţiei realizat în

1995 de către Grupul multidisciplinar de studiu al corupţiei si supus aprobării Comitetului

Miniştrilor Consiliului Europei în 1996, program care conţine 4 capitole, primele trei

ocupându-sc de aspectele de drept civil, penal, administrativ si constituţional iar cel de-al

patrulea tratând o serie de subiecte care, deşi s-ar integra cu uşurinţa într-unul din capitolele

anterioare au un specific aparte si ca urmare sunt tratate separat: finanţarea partidelor,

activitatea de lobby, mass-mcdia si rolul ci în lupta împotriva corupţiei, activităţile de

cercetare, instruire si schimb de experienţa în aceasta direcţie.

în România, corupţia nu este un produs nou al relaţiilor sociale si economice apărute

după anul 1989. A existat si în timpul regimului totalitar, aspect care îi conferă elemente de

continuitate în evoluţia sa.

Corupţia este parte a unei categorii mai mari de infracţiuni de natura economica si

financiara care reprezintă una din formele de criminalitate cele mai agresive din România.

Printre formele de agresiune a criminalităţii economico-financiara se poate menţiona

creşterea de peste 6 ori a numărului de infracţiuni de natura economica în perioada 1990-

1999 (de la 18.618 la 113.036^), creşterea numărului infracţiunilor de corupţie si a numărului

participanţilor si apariţia si incriminarea unor infracţiuni noi (bancruta frauduloasa, evaziunea

fiscala, deturnarea de fonduri, etc.).

Perceptia populaţiei asupra corupţiei în administraţia publica si în rândul

funcţionarilor în general.

Rezultatele studiului privind Indicele de percepţie a corupţiei (IPC) pe anul 2001

realizat de Organizaţia mondiala anticoruptie Transparency International si făcute publice

prin Asociaţia Româna pentru Transparenta (secţiunea româna a acesteia) plasează România

pe locul 69, înregistrând din nou o deteriorare pe scara IPC, de la 2,9 la 2,8 (pe o grila

regresiva de la 10 la 0), fiind singura tara care negociază aderarea la Uniunea Europeana si

care se plasează la acest nivel.

Pagina 35 din 118



Conform clasamentului virtual întocmit în cazul a 91 de tari, România se plasează la

egalitate de puncte, în domeniul corupţiei, cu Venezuela, fiind devansata de tari ca Ghana,

Thailanda, Filipine, Zimbabwe si Republica Moldova.

Conform unui studiu recent realizat de Alina Mungiu-Pippidi, în tarile din Europa

post-comunista, supravieţuirea organizaţiilor din perioada comunista si cultura moştenită în

administraţie a făcut posibila înflorirea corupţiei si nu reapariţia sectorului de afaceri, fapt

confirmat de altfel si de Barometrele de opinie publica realizate în aceasta zona12.

Ca si în celelalte tari supuse regimurilor totalitare, administraţiile locale din România

se aflau în 1990 la acelaşi nivel sau la niveluri apropiate de dezvoltare. Centralismul si

egalitarismul au fost însă valori apreciate ani îndelungaţi chiar si după căderea comunismului,

în numele acestor valori, instituţiile locale prost conduse si organizate au fost sprijinite prin

devalizarea acelora care dovedeau randament, supleţe si adaptare.

Deşi a fost un obiectiv prioritar declarat al tuturor guvernelor post-decembriste,

modernizarea administraţiei publice s-a făcut până acum cu paşi mici, rapoartele Uniunii

Europene si Băncii Mondiale arătând frecvent ca România a întreprins cele mai puţine masuri

în vederea apropierii administraţiei de cetăţeni si a creşterii gradului de competenta,

responsabilitate si transparenta a acţiunilor întreprinse.

în vederea reducerii acestui handicap, autorităţile centrale au adoptat în ultimii ani o

serie de legi, decrete, hotărâri si ordonanţe în numele unor valori pentru care s-au purtat

serioase bătălii politice: descentralizare, autonomie, privatizare, transparenta etc. Aplicarea

acestor legi nu a avut efectul scontat.

Unul dintre motive si poate cel mai important este acela ca modernizarea

administraţiei publice trebuie privita pe doua componente: instituţionala si cultural-valorica.

Paşii întreprinsi până acum pentru reformarea administraţiei din România au vizat în

principal prima componenta. S-au adoptat legi noi, s-au înfiinţat noi structuri si departamente,

s-au introdus noi programe de dezvoltare - toate copiind modele occidentale de succes.

Pagina 36 din 118



Cea de-a doua componenta, care presupune adoptarea unor noi mentalităţi, unor seturi

de valori, unor principii si norme care sa orienteze comportamentele în administraţie, a fost

de multe ori ignorata, considerându-se ca oamenii vor reacţiona favorabil la schimbările

structurale si îşi vor modela atitudinile cu relativa uşurinţa.

Obiectul studiului de fata îl reprezintă amploarea fenomenului corupţiei în cadrul

administraţiei publice locale cu privire speciala asupra Municipiului Bucureşti.

Un motiv pentru care a fost ales Bucurestiul a fost legat de poziţia pe care o are acesta

fiind cel mai mare oraş al tarii, locul unde se concentrează resursele economice, unde exista

un mare aparat al administraţiei publice locale si, de asemenea, o interacţiune complexa între

sectorul privat si cel public atât la nivel central cât si la nivel local.

La nivelul anului 2000 a fost realizat un sondaj de opinie între locuitorii Capitalei,

menit sa determine modul în care populaţia percepe amploarea, frecventa, cauzele si caile de

limitare a corupţiei.

Este important de precizat ca sondajul nu măsoară nivelul real al corupţiei, ci

determina modul în care populaţia Capitalei percepe acest fenomen. Eşantionul fiind unul

reprezentativ pentru populaţia "normala" a Bucurestiului, sondajul este relevant în primul

rând pentru asa-numita "corupţie mica" sau "de supravieţuire". Dat fiind ca exista anumite

categorii de instituţii cu ai căror funcţionari cetăţeanul mediu intra rar în contact (judecători,

procurori, funcţionari vamali, funcţionari guvernamentali sau ai Gărzii Financiare etc),

nivelul corupţiei este, într-o oarecare măsura, subreprezentat în sondaj.

Am făcut precizarea ca sondajul realizat este relevant pentru "corupţia mica" sau "de

supravieţuire" pentru ca studiile care au avut ca obiect acest fenomen al corupţiei au

evidenţiat existenta mai multor tipuri de corupţie. Exista aceasta "corupţie de supravieţuire",

apoi "corupţia administrativa" si - forma cea mai grava - "state capture"(capturarea statului de

către grupuri de interese private).

Pagina 37 din 118



Sintagma "state capture" se refera la acţiunile unor persoane, grupuri sau firme - atât

din sectorul public cât si din cel privat - ce sunt realizate cu scopul de a influenta în folos

propriu conţinutul unor legi, reglementari si al altor tipuri de acte guvernamentale, prin

mecanisme netransparente. Institutiile de stat apte pentru a fi “capturate” prin mecanismele

coruptiei pot apartine unor domenii foarte variate – cel legislativ, executiv, judiciar sau unor

agentii de reglementare. La randul lor, “actorii” implicati in procesul de capturare pot fi firme

private, importanti oameni politici sau diverse grupuri cu interese bine definite. Numitorul

comun al celor doua aspecte amintite – institutiile “prada” si “actorii” – il constituie obtinerea

de avantaje din partea statului pentru un numar restarns de persoane, firme, sau sectoare de

activitate, prin distorsionarea cadrului legislativ si normativ, cu costuri potential mari pentru

societate in ansamblul ei.

In timp ce "state capture" se materializează prin avantaje pentru anumite persoane sau

grupuri din domeniul legislativului sau de reglementare, "corupţia administrativa" se refera la

distorsionarea intenţionata a aplicării legilor, normelor si reglementarilor existente pentru a

crea avantaje unor actori - de stat sau nu, prin acordarea de câştiguri personale unor

oficialităţi, pe cai ilicite sau alte mecanisme netransparente. Exemplul clasic al coruptiei

administrative fl constituie bietul posesor de magazin care trebuie sa plătească mita unui şir

aproape nesfârşit de inspectori oficiali pentru ca aceştia sa treacă cu vederea mici (sau mari)

încălcări ale reglementarilor în vigoare. Dincolo de aceste forme, corupţia administrativa mai

cuprinde si deja iâmiliara "ungere", mita plătită m schimbul câştigării unor licenţe, uşurării

procedurilor vamale, câştigării contractelor de achiziţii publice, sau pentru acordarea

priorităţii la prestarea unei întregi varietăţi de alte servicii guvernamentale, în sfârşit,

persoane oficiale de rang mai pot de-a dreptul redirectiona fondurile publice aflate sub

controlul for în fotos financiar propriu sau pentru membrii familiilor lor. La rădăcina acestui

tip de corupţie sta puterea pe care o au aceste persoane publice de a acorda scutiri

preferenţiale, de a stabili ordinea priorităţilor în furnizarea serviciilor publice, sau de a aplica

în mod discriminatoriu norme si alte reglementari.

Pagina 38 din 118



Pentru determinarea modului în care populaţia Capitalei percepe amploarea

fenomenului coruptiei, respondentilor li s-a cerut sa răspundă la întrebarea: " în ce măsura

consideraţi ca luarea de mita este răspândita în România?" Opinia dominanta (84,4%) este

aceea ca toţi sau cei mai mulţi funcţionari primesc mita (fig. 1). Peste 7% dintre respondenti

au preferat o varianta de răspuns mai nuanţata ("doar functionarii din anumite domenii iau

mita") si au precizat următoarele domenii principale în care se manifesta luarea de mita:

Pagina 39 din 118


Pagina 40 din 118



Administraţia si sistemul de îngrijire medicala au fost indicate de cetăţeni ca fiind

domeniile unde ponderea coruptiei este cea mai ridicata.

Buna funcţionare a administraţiei publice este condiţionata si de prevederile legale în

domeniu. Cu cât acestea sunt mai clare si mai eficiente, cu atât arbitrariul si nelegalitatea vor

fi mai puţin prezente în acţiunile acesteia.

Pe planul actelor normative, în privinţa administraţiei publice locale, ultima

reglementare în domeniu este cea din primăvara anului 2001 când a fost adoptata legea

administraţiei publice locale, care vine sa înlocuiască vechea reglementare din 1991 dat fiind

ca legislatia existenta nu mai raspundea necesitatilor existente determinate de schimbarile

intervenite in societate in ultimii ani.

3. POLITIZAREA FUNCTIEI PUBLICE:

Programul de guvernare al cabinetului Nastase cuprindea un subcapitol privind

“depolitizarea structurilor administratiei publice si eliminarea clientelismului politic, prin:

respectarea Legii privind statutul functionarului public si aplicarea consecventa a

principiului angajarii

functionarilor publici exclusiv pe criterii de competenta profesionala;

promovarea în functii publice numai pe criterii de performanta si de moralitate, în

spiritul si pe baza legii;


Pagina 41 din 118


gestionarea coerenta si corecta a carierei functionarului public prin salarizare

corespunzatoare, stimularea si asigurarea unor conditii normale de lucru în scopul respectarii

principiului stabilitatii si continuitatii în munca”.

Totusi, realitatea este departe de aceste intentii. La începutul anului 2001, presa a

semnalat iesirile publice ale unor lideri ai PDSR care anuntau cu nonsalanta schimbarea unor

functionari publici.

O pozitie extrem de interesanta a exprimat recent emisarul special al Comisiei

Europene, Emma Nicholson, care afirma ca urmatoarele luni ”sunt cruciale pentru România

pentru ca Guvernul trebuie sa lupte împotriva celor mai puternici inamici ai sai: ”crima

organizata, coruptia institutionalizata si politizarea administratiei.” Declaratia a fost reluata în

acesti termeni pe canalele de televiziune si radio si este mica posibilitatea sa fi fost doar o

remarca întâmplatoare. Cu toate acestea, nu exista nici o pozitie oficiala a Uniunii Europene

fata de politizarea administratiei. Nici aquis-ul comunitar nu prevede o anumita reglementare,

mergându-se pe principiul best-practice.

Dar pozitia doamnei Nicholson pare sa exprime îngrijorarea oficialilor europeni fata

de acest aspect. Ar fi interesant de aflat care sunt sursele de informare pe care acest oficial le-

a folosit. Mai merita semnalat faptul ca, daca referirile la crima organizata si coruptia

institutionalizata nu puteau deranja oficialii românii pentru ca sunt realitati recunoscute,

referirea la politizarea administratiei nu a trezit nici o reactie de adversitate din partea actualei

puteri.

În România se vorbeste despre politizare si pesederizare a administratiei, spatiul

public fiind, mai mult sau mai putin, obisnuit cu aceasta discutie. Dificultatea noastra consta

în aceea ca o lucrare de acest gen nu poate folosi surse speculative.


Pe de alta parte, o evidenta clara a schimbarilor efectuate în administratie este greu de

realizat, dat fiind haosul care exista în acest moment în tinerea evidentelor. Un singur

exemplu relevant: în decembrie 2000, juridic vorbind, unele ministere s-au desfiintat,

Pagina 42 din 118


înfiintându -se imediat apoi altele, cu numele schimbat, care le preluau atributiile. Personalul

a fost preluat sau concediat (despre aceasta modalitate si legalitatea ei vom discuta în cele ce

urmeaza) pe baza unor teste profesionale. Cei concediati trebuiau sa fie pusi la dispozitia

A.N.F.P. Dar este posibil ca unii sa-si fi gasit un post de functionar public în alta institutie,

fara a mai figura în evidentele Agentiei sau figurând de doua ori. Evidenta exacta a

schimbarilor este imposibil de realizat, chiar pentru institutiile abilitate.

În aceste conditii, nu vreau decât sa trasez linii generale pe care le urmeaza acest

proces de schimbare administrativa, fara a -i blama neaparat pe actualii detinatori ai puterii.

4. CONCLUZII:

- În mod cert, schimbarea puterii politice a fost urmata de o schimbare administrativa

majora. Chiar daca nu a fost principalul obiectiv, unul dintre scopurile acestei schimbari a

fost debarasarea de o parte din vechii functionari.

- Statutul functionarului public si -a dovedit numeroase carente cu aceasta ocazie, dar

mai ales s-a vazut lipsa unor instrumente legislative si institutionale prin care sa fie aplicat

eficient, chiar împotriva vointei politice.

- Totusi, existenta acestui statut a împiedicat instalarea totala a arbitrariului politic, a

dus la manifestarea unor scrupule si a protejat o parte dintre functionarii vizati.


- Din datele mele, nu se poate vorbi (cu exceptia Presedintiei) despre un program

coordonat de pesederizare. Este vorba mai degraba despre presiuni ale ierarhiei de nivel

secund pentru ocuparea unor functii publice. Caracterul fortuit al procesului duce la

schimbari hazardate. Cu alte cuvinte, exista cazuri în care membrii notorii ai partidelor din

fosta guvernare au ramas în functii, fiind în schimb înlocuiti functionari nepartizani al caror

post era dorit de altcineva. Acest caz nu constituie o regula ci este numai un argument pentru

caracterul necoordonat al schimbarilor (nu este exclus ca dupa ce trece o perioada mai lunga

de guvernare sa înceapa un proces coordonat, asa cum a fost înainte de 1996).

Pagina 43 din 118


- Datele avute la dispozitie nu-mi permit sa concluzionez în mod riguros ca exista o

pesederizare a administratiei. Totusi, este de presupus ca aceasta schimbare a urmat linii

politice.

- Exista o zona din corpul de functionari publici (functiile de conducere) care sunt

vizati imediat dupa schimbarea politica.

- Functionarii publici nu au internalizat valorile legate de noul lor statut (presupunem

ca o buna parte din ei au fost numiti preferential de fosta coalitie). Aceasta poate explica de

ce ei nu îsi sustin cu destula convingere drepturile. Miscarea sindicala nu are aderenta

semnificativa. Strategia preferata de supravietuire în post pare a fi mai degraba obedienta

individuala fata de noii sefi.

“Capitolul III – dimensiunea functiei publice in tarile europene.”

III. DIMENSIUNEA FUNCTIEI PUBLICE IN TARILE EUROPENE.

TENDINTE SI PROGRESE:

1.INTRODUCERE:

Pentru a descrie dimensiunea funcţiilor publice trebuie să ne referim la bazele legale

ale construcţiei funcţiei publice. În acest sens, ne putem concentra pe definiţiile legale ale

dimensiunii funcţiei publice, şi pe observarea tendinţelor din ţările europene privind limitele

pe care acestea le impun funcţiilor publice.

În Europa există două grupuri de ţări în care situaţiile sunt diferite. Primul grup este

constituit din ţări cu tradiţii stabile de funcţii publice profesioniste, care sunt independente

relativ de politic. Aceste ţări sunt unele state membre ale UE şi altele situate în aşa numita

zonă economică europeană. Al doilea grup de ţări sunt cele fost comuniste, unde nu există

distincţii aparente între aparatul partidelor politice, administraţia publică şi ideea de stat ca

realitate independentă. Ţările din a doua categorie face eforturi de a crea sisteme de funcţie

publică pentru a se apropia de primul grup de state.

Pagina 44 din 118


Există însă şi puncte comune între cele două grupuri sus menţionate. Problema cheie

constă în definirea responsabilităţilor statului într-o lume în schimbare, în care legitimitatea

tradiţională a statului este pusă la îndoială. Această necesitate este legată de dorinţa de a

reduce costurile operaţionale ale administraţiilor publice, care sunt considerate oneroase şi

neeficiente.


Chestiuni privind rolul statului abundă în ţările europene. Noţiunea de guvernare,

provenind de la ţările vorbitoare de limbă engleză, s-a dovedit destul de limitată. Nu există o

noţiune comună de guvernare. În ţările non-engleze, prevalează alte noţiuni, cum ar fi cea de

„buna administraţie”.

Putem să convenim însă că rolul principal al statului în societăţile democratice, cu

economii de piaţă, are două aspecte majore. Primul este de a furniza condiţii şi garanţii egale

pentru drepturile personale ale indivizilor, care se bazează pe o serie de drepturi

fundamentale universal acceptate. Al doilea, statul trebuie să creeze un mediu de încredere şi

predictibil pentru activităţile economice ale indivizilor şi entităţilor legale. Acesta este unul

din motivele pentru care domnia legii a devenit cheia unei bune guvernări. Nimeni nu pune la

îndoială aceste două aspecte; ceea ce e pus la îndoială în ultimul timp este al treilea rol al

statului, cel de producător de servicii care să genereze bunăstare. Criticii statului-bunăstare

pledează mai degrabă pentru stat ca forţă mediatoare decât pentru un stat văzut ca forţă

providenţială.

Voi prezenta acum o serie de ipoteze şi apoi vom vedea dacă acestea se confirmă în

cadrul discuţiei noastre.

2. IPOTEZE DE LUCRU :

Dimensiunea funcţiilor publice în statele membre UE a rămas neschimbată de la al

doilea război mondial, cu excepţia Italiei şi Danemarcei, care au redus dimensiunea funcţiilor

publice în 1993 şi 1969, respectiv, şi Suedia, care a sporit numărul funcţionarilor în 1970.

Pagina 45 din 118



Noile definiţii ale sectorului public din anii 80 şi 90 nu au avut un impact semnificativ

asupra redefinirii funcţiei publice în aceste ţări. Totuşi, aceste definiţii au apropiat sarcinile

îşi funcţiile atribuite statului.

Încercările ştiinţifice şi politice de redefinire a responsabilităţilor statului nu au

determinat schimbări în dimensiunea funcţiilor publice, pentru că scopul principal al acestor

eforturi a fost nu a fost de a redefini rolul funcţiei publice, ci de a reduce dimensiunea şi

costurile sale, pentru că sindicatele funcţionarilor publici s-au opus unor asemenea schimbări.

Abordările formale pentru a delimita dimensiunea funcţiei publice, pe baza definiţiilor

juridice, sunt puse la îndoială de introducerea în administraţiile publice a unor concepte

privind personalul împrumutate din dreptul muncii. Aceasta poate să erodeze valorile

tradiţional atribuite funcţiei publice.

În Europa de Est, eforturile de identificare a responsabilităţilor statului s-au

transformat în eforturi de construire a funcţiilor publice, având ca urmare crearea unor funcţii

publice de dimensiuni reduse, în încercarea de a combina stabilitatea cu o administraţie

publică puţin costisitoare. Această combinaţie este considerată importantă în procesul de

tranziţie care are loc în cadrul împrejurărilor economice dificile din aceste state.

În Europa de Est, trei criterii de bază sunt combinate pentru a delimita funcţiile

publice: a)deţinerea puterilor de stat, b) calificările necesare şi c) separarea între politică şi

administraţie. Aceste criterii definesc funcţiile publice şi le disting de cele ne-publice.

Pagina 46 din 118



În Europa de Est, sunt puse bazele pentru construirea unei elite administrative,

formată în stilul birocraţiei weberiene, sub autoritatea politicienilor aleşi. Trebuie luaţi în

considerare doi factori: a) dimensiunea funcţiei publice redusă la administraţia centrală, b) o

combinaţie de elemente de carieră (salarizare, promovare, instruire, stabilitate) şi sisteme de

funcţii publice bazate pe posturi specifice (recrutarea pentru posturile specifice şi

posibilitatea încheierii serviciului prin motive legale altele decât cele disciplinare).

Pentru a testa aceste ipoteze, voi rezuma dimensiunea funcţiilor publice în statele UE

luând în considerare redefiniţiile sectorului public şi rolul statului, pentru a verifica dacă

limitele funcţiei publice au fost afectate de a astfel de redefinire. Apoi voi continua cu

descrierea unor definiţii juridice formale ale funcţiei publice în anumite ţări din Europa de

Est, unde rolul tradiţional al statului s-a modificat dramatic în ultimii 10 ani. Analizând

situaţia statelor este-europene, este posibil să identificăm criteriile pa care acestea le folosesc

pentru delimitarea funcţiilor publice, . Această reflecţie poate să ne ajute în înţelegerea

ipotezelor privind definirea dimensiunii funcţiilor publice în democraţiile occidentale.


3. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA DIMENSIUNII FUNCŢIILOR PUBLICE

ÎN STATELE UE ŞI REFORMELE SALE:

SITUAŢIA CURENTĂ:

In majoritatea statelor UE, majoritatea angajaţilor publici au statut de funcţionari

publici. Aceasta înseamnă că sunt guvernaţi de o lege a funcţiei publice, care este o lege

Pagina 47 din 118


publică, şi nu de legislaţia muncii, care constă în legi private sau civile aplicabile relaţiilor

dintre angajaţii şi angajatorii sectorului privat. Totuşi, importanţa sindicatelor trebuie

remarcată prin angajamentele colective încheiate cu guvernul în cadrul raporturilor publice.

Acesta este cazul în Franţa, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda, Olanda, Belgia şi Suedia. În

Suedia, Legea funcţiei publice este minimalistă, pentru că reglementează drepturile şi

îndatoririle specifice, precum şi măsurile disciplinare, în timp ce legislaţia muncii şi

înţelegerile colective reglementează alte condiţii de angajare. Marea Britanie este un caz

aparte: funcţionari publici au reglementări specifice conferindu-le statutul de funcţionari

public, dar nu există o lege generală a funcţiei publice. În ţările UE, regula este ca un angajat

public să fie funcţionar, iar excepţia este să deţină un contract de muncă cu statul. Situaţia

este valabilă şi angajaţilor din administraţia locală (cu excepţia Marii Britanii, unde

funcţionarii locali se supun legislaţiei muncii).

Într-un număr limitat de state, doar o parte din angajaţii guvernamentali au statutul de

funcţionari publici. În Germania, există o distincţie tipică între funcţionarii publici, care sunt

acei angajaţi deţinând autoritate publică sau puteri de stat (în jur de 40% din angajaţii publici)

şi restul, care sunt supuşi legislaţiei muncii şi convenţiilor colective specifice. Legea germană

oferă criterii pe baza cărora se face distincţia între Beamte (funcţionari publici) şi Angestellte

(angajaţi de stat) şi anume capacitatea de a exercita funcţii de autoritate publică. Funcţionarii

publici sunt priviţi ca braţele executante ale


statului, agenţi ai puterii publice, deşi au capacitatea de a sluji orice guvern,

independent de orientare (principiul neutralităţii politice) şi sunt responsabili în faţa legii.

Conceptul de „exerciţiu al autorităţii publice” este legat de problemele referitoare la interesul

naţional, lege şi ordine, suveranitatea statului, aplicarea legii etc. Totuşi, profesori universitari

şi profesori de la toate nivelele, inclusiv cei din şcoala primară, şi aproape toţi angajaţii din

administraţia locală sunt funcţionari publici. Cei care nu sunt funcţionari publici sunt priviţi

ca îndeplinind doar o profesie în sectorul public sau în economie sau în serviciile publice

finanţate din bugetul de stat. Austria şi Luxemburg se aproprie de modelul german.

Reformele din Danemarca din 1969 şi din Italia din 1993 au urmat modelul german. În Italia

Pagina 48 din 118


doar câteva mii de funcţionari de rang înalt sunt subordonaţi legii funcţiei publice, ceilalţi

supunându-se legislaţiei muncii.

Astfel se poate spune că doar Danemarca(de la legea din 1969) şi Italia (de la legea

din februarie 1993) au realizat o redefinire a funcţiei publice prin redimensionarea sa în

ultimii 50 de ani. În Suedia, o asemenea redefinire a dus la extinderea dimensiunii funcţiei

publice, prin includerea majorităţii angajaţilor publici, din cauza reformei legislaţiei muncii şi

a presiunilor sindicale.

Deşi Elveţia nu este membră UE, progresele recente sunt remarcabile. Legea asupra

personalului Confederaţiei adoptată iniţial în 1927 este în curs de revizuire pentru a modifica

schemele salariale ale funcţionarilor publici şi a se introduce contracte de drept public şi

convenţii colective în relaţia dintre funcţionarii publici şi stat. Faptul este perceput ca o

abolire a statutului funcţionarilor publici. Potrivit observatorilor, sindicatele au acceptat

reforma sub ameninţarea unui referendum pe care l-ar fi pierdut. Reforma intrat în vigoare la

1 ianuarie 2001.


4. PROBLEMA RESPONSABILITĂŢILOR STATULUI:

Dezbaterea în jurul legitimităţii statului-providenţă a condus la încercări de

identificare a responsabilităţilor statului şi de redimensionare a sa. Am putea defini

principalele responsabilităţi ale statului ca acele responsabilităţi capabile de a fi transformate

în funcţii pe care doar statul ar avea legitimitatea să le îndeplinească în societăţile

democratice.

În această definiţie simplă merită dezbătută. Răspândirea statului-providenţă, a

condus la extinderea noţiunii de exerciţii al puterii publice, tradiţional înţeleasă ca apărare

naţională, lege şi ordine, către o concepţie mai largă a unui stat care intervine în fiecare

aspect al vieţii, social sau privat. Se recunoaşte astăzi în Europa că statul are dreptul de a

Pagina 49 din 118


conduce politici de egalizare socială prin promovarea echităţii sociale, de dezvoltare

economică prin stabilirea unor reguli în diverse domenii etc. Această extindere a noţiunii de

putere publică se află la baza criticilor privind legitimitatea statului în Europa. Alţii totuşi,

consideră că este o moştenire preţioasă, care trebuie însă adaptată noilor condiţii. Nici un

politician european nu îndrăzneşte să atingă prea mult noţiunea de stat-providenţă.

În anumite state ale UE există tendinţa de a muta anumite responsabilităţi secundare

ale statului către sectorul privat prin privatizare sau sub-contractarea administraţiilor locale

prin procesul de descentralizare. Poate introducerea principiului subsidiarităţii în tratatul de la

Maastricht a avut o oarecare influenţă asupra acestui proces sau poate că este invers. Oricum,

asemenea tendinţe se pot remarca în Suedia, Olanda, Danemarca, Italia, Spania, Marea

Britanie, Irlanda şi Franţa. Fenomenul este prezent şi în anumite state est-europene în

tranziţie în care privatizarea şi descentralizarea au constituit puncte principale pe agendă, mai

ales Polonia, Cehia şi Slovacia.


În orice caz, încercarea de a identifica responsabilităţile principale ale statului a avut

un impact redus privind diminuarea funcţiilor publice în statele Europei occidentale. Această

încercare are un impact mai consistent în reducerea dimensiunilor funcţiei publice în ţările

Europei de Est, pentru ca acestea sunt pe cale de a-şi crea sisteme de funcţie publică şi au

nevoie de criterii pentru a justifica politicile pentru care optează.

5. NOI DEFINIŢII ALE SECTORULUI PUBLIC ŞI ALE ADMINISTRAŢIEI

PUBLICE ÎN ACCEPŢIA CURŢII EUROPENE DE JUSTIŢIE:

Sectorul public:

În statele membre UE Curtea europeană de justiţie a stabilit criterii pentru definirea

sectorului public şi indirect a noţiunii de administraţie publică. Aceasta s-a întâmplat când

Pagina 50 din 118


Curtea a interpretat prevederile Tratatului privind libera concurenţă şi libera circulaţie a

persoanelor în cadrul Uniunii.

Efectiv, deşi tratatele nu pun în discuţie proprietatea privată sau publică asupra

întreprinderilor, din cauza prevederilor Curţii majoritatea serviciilor publice din statele

membre au trecut de la regimul de monopol la regimul de competiţie liberă. Organizaţiile şi

activităţile care au fost odată publice şi cărora li s-au acordat tratament preferenţial au fost

acum privatizate sau cel puţin şi-au pierdut privilegiile. Curtea a stipulat că dreptul comunitar

nu împiedică crearea întreprinderilor publice sau menţinerea celor existente. Aceste

întreprinderi trebuie totuşi să respecte legile Tratatului mai ales în privinţa concurenţei.

În consecinţă jurisprudenţa Curţii a elaborat soluţii ducând la reorganizări substanţiale

a intervenţiei statului în economia ţărilor membre şi limitarea producţiei de bunuri şi servicii.

Regia Renault în Franţa, Căile ferate britanice şi cele din Germania,


precum şi Deutsche Telecom în Germania printre altele sunt exemple în acest sens.

Drepturi speciale sau exclusive pentru întreprinderile de stat pot fi justificate doar în măsura

în care dreptul comunitar o permite(transport, gaz, electricitate, apă etc).O cerinţă

suplimentară stabilită de Curtea europeană de justiţie este, că nevoile publice nu pot să fie

îndeplinite de către operatori privaţi aflaţi în regim concurenţial, adică prin interacţiunea

cererii şi a ofertei. O ultimă cerinţă stabilită de Curte este ca orice reflecţie la concurenţă să

nu meargă dincolo de ceea ce este necesar pentru atingerea scopului de interes public.

Totuşi, deşi impactul Curţii în redefinirea dimensiunii sectorului public este

semnificativ, nu există impact vizibil până prezent în redefinirea dimensiunii funcţiilor

publice ale statelor membre UE. De fapt, privatizarea şi corporatizarea au afectat companiile

publice mai de grabă decât administraţia publică centrală.

Administraţie publică:

Pagina 51 din 118


Curtea a inaugurat o nouă linie de jurisprudenţă prin punerea în discuţie a accepţiuni

anterioare ale administraţiei publice. În interpretarea prevederilor Tratatului despre libera

circulaţie a persoanelor, Curtea a redefinit funcţiile administraţie centrale. Pentru a stabili

limite la tendinţa anumitor state membre de a restricţiona accesul străinilor la posturile din

sectorul public, Curtea a trebuit să decidă criteriile acceptabile şi neacceptabile din punct de

vedre al Tratatului. Posturile administraţiei publice trebuie să rămână deschise tuturor

cetăţenilor din statele membre UE, cu un tratament egal ca şi cel acordat propriilor cetăţeni.

Singura excepţie justificată se referă la posturile de execuţie al autorităţii publice sau acele

legate de salvgardarea interesului naţional sau a suveranităţii statului.


În acest fel Curtea a dat o aplicare largă în Uniunea Europeană tradiţiei germane în

care există o distincţie între funcţiile de autoritate şi funcţiile de serviciu public. Furnizarea

de servicii publice nu presupune exercitarea autorităţii publice şi de aceea poate fi efectuată

de cetăţenii oricărui stat membru UE, în timp ce exerciţiul puterilor publice este rezervat doar

cetăţenilor statului respectiv. Cu alte cuvinte, exerciţiul puterilor publice este monopolul

statului. Totuşi, depinde de fiecare stat să decidă care din funcţii sunt funcţii de autoritate. În

general, se estimează că 60-90 % din funcţiile de serviciu public din statele membre UE sunt

deschise cetăţenilor tuturor statelor membre, ceea ce înseamnă că doar 10-40% din totalul

funcţiilor din serviciile publice sunt rezervate cetăţenilor statului respectiv. Cu alte cuvinte,

doar 10-40% din funcţiile publice au legătură cu „exerciţiul puterii publice şi salvgardarea

interesului general al statului”, pentru a folosi expresia Curţii europene de justiţie(cazul

149/1979, Comisia versus Belgia).

Totuşi, jurisprudenţa Curţii nu a avut până acum un impas direct în modificarea

dimensiunii n funcţiei publice în statele membre UE. Funcţiile publice din Belgia, Franţa,

Grecia, Irlanda, Olanda, Portugalia, Suedia şi Spania numără majoritatea angajaţilor publici.

Funcţiile publice din Austria, Luxemburg, Italia, Germania şi Danemarca se limitează în

principiu la posturi de autoritate publică.

Pagina 52 din 118



PERSONALUL CONTRACTUAL POATE SĂ COEXISTE CU FUNCŢIONARII

PUBLICI ÎN AMBELE CAZURI:

ABORDAREA FORMALĂ JURIDICĂ:

Profesorul J.Ziller propune două elemente juridice formale care definesc funcţia

publică. Primul este că funcţionarii publici sunt numiţi unilateral de stat pe baza dreptului

public(statutul funcţionarilor publici) care defineşte termenii de bază ai relaţiei dintre

funcţionarul public şi stat. Nici un contract nu este negociat sau stabilit între funcţionarul

public şi stat, dar legea defineşte efectivele obligaţii şi drepturi generate de o astfel de relaţie.

Acest fapt poate fi pus la îndoială în Marea Britanie, unde există un contract, deşi, acesta este

un contract de aderare în care nu este loc de negociere. Al doilea element este că funcţionarii

public sunt în general numiţi în funcţie până la vârsta pensionării, deşi funcţionari publici

temporari pot fi numiţi iar în anumite ţări este posibilă eliberarea din funcţie şi restructurarea

acestora. De exemplu în Gemania există „funcţionari publici aleşi„ pentru posturile de

conducere de rang înalt, cum ar fi de exemplu, primarii. În Suedia funcţionarii publici pot fi

eliberaţi din funcţie în orice moment din cauza reducerilor bugetare. În Spania, aşa numiţii

„funcţionari publici angajaţi” sunt numiţi politic şi eliberaţi din funcţie când autoritatea care

îi numeşte îşi încheie mandatul.

Criteriile propuse de Ziller sunt bine înrădăcinate în tradiţia juridică europeana. Ele

reprezintă soluţii legale adoptate de ţările europene pentru a asigura crearea puternicelor

state-naţionale. Statul democratic modern era de neconceput fără o birocraţie extensivă şi

puternică, capabilă să confere stabilitate şi continuitate, chiar raţionalitate, sferei publice,

după cum au arătat Tocqueville şi Weber. Statul modern avea nevoie de o elită administrativă

stabilă, capabilă să salvgardeze statul însuşi ca expresie supremă a raţionalizării vieţii sociale.

O birocraţie bine conturată profesional era esenţială pentru crearea statului modern.

Pagina 53 din 118



Totuşi, aceste ipoteze sunt contrazise de fapte în multe ţări europene de astăzi din

cauza a două tendinţe. Una este introducerea abordărilor manageriale şi a valorilor (eficienţă)

în administraţiile publice. Asemenea abordări manageriale nu se potrivesc cu termenii ne-

negociaţi privind obiectivele de atins şi recompensele pentru care personalul trebuie să se

străduiască şi acestea nu se potrivesc cu stabilitatea postului. Cealaltă tendinţă se referă la

introducerea pe scară largă a angajaţilor publici temporari sau contractuali de dragul

flexibilităţii şi al reducerii costurilor administrative.

Ambele mişcări pleacă de la tradiţia funcţiilor publice bazate pe stabilitate,

permanenţă, guvernate de lege mai degrabă decât de contracte. De exemplu:

Exemplul 1:

În Germania, contracte specifice („contracte de drept public”) au fost introduse pe

parcursul privatizării serviciilor publice. Noua categorie juridică a avut ca intenţie sporirea

flexibilităţii recrutării, pentru contracte negociate individual şi pentru menţinerea

funcţionarilor de conducere deasupra scalelor de salarizare pentru funcţionarii publici.

Funcţionarii publici cu vechime din ministere pot fi pensionaţi temporar în orice moment, din

lipsa de afinitate politică cu ministerul fără altă justificare, deşi aceştia continuă să deţină

statutul de funcţionari publici. Fenomene similare au loc în Franţa, Grecia, Italia, Spania şi

Portugalia.


Pagina 54 din 118


Exemplul 2:

În Franţa, statutul distinge între posturi permanente full time, rezervate funcţionarilor

publici titularizaţi şi alţi angajaţi (contractuali, auxiliari, temporari) reglementaţi de

„contractele administrative” pe care le aplică dreptul public şi jurisdicţia tribunalelor

administrative. Persoanele care nu au statutul de funcţionari publici sunt angajaţi în principal

în sectoarele de educaţie şi sănătate publică(dar şi cadrele de poliţie auxiliare) şi sunt în

general mai puţin protejaţi faţă de funcţionarii publici. Presiunile din serviciul public francez

determină sistemul să reducă numărul angajărilor în afara statutului de funcţionar public

pentru a reduce angajarea nesigură în administraţia publică.

Exemplul 3:

Angajaţii temporari în administraţiile publice din Spania(Centrală, regională şi locală)

reprezintă astăzi 20% din totalul angajaţilor publici existenţi, în timp ce în 1996 erau 17%.

Dacă cineva ia în considerare doar angajaţii publici din perioada 1996-200, procentajul

posturilor temporare este de 61.5% din totalul funcţiilor publice create în această perioadă.

La un recent simpozion organizat cu scopul de a reflecta impactul introducerii unei

funcţii publice care nu are la bază cariera, nepermanentă, angajaţilor contractuali în

administraţia publică, s-a observat că în ţările OECD aceste componente au crescut în timpul

ultimilor 15 ani. Unii au văzut acest lucru ca o ameninţare la funcţia publică permanentă şi la

valorile profesionalismului, obiectivităţii, imparţialităţii politice şi consecvenţei legate de

aceasta, în timp ce alţii au considerat că este un pas pozitiv spre o administraţie mai

adaptabilă, competentă, eficientă şi mai ieftină. În cursul acelui simpozion s-a ajuns la

concluzia ca principale motive pentru angajarea unui personal temporar au fost acelaşi:

căutarea flexibilităţii pentru a economisii banii bugetarii şi


evitarea reglementărilor administrative considerate prea rigide. S-a observat de ase

menea că această practică conduce la nerespectarea principiului meritului, reprezintă o

întoarcere la nepotism, reintroducând probleme referitoare la echitatea şi meritului egal al

accesului la birourile publice şi produce o pierdere a cunoştinţelor, experienţei ţi loialităţii

Pagina 55 din 118


faţă de interesul general. În cele din urmă şi în consecinţă, o predictibilitate şi o siguranţă de

legalitate probabil mai puţin garantate ale deciziilor administrative , iar acţiunile putând fi

rezultate ale unei asemenea practici.

În general, se poate spune că eforturile realizate în 1980 şi 1990 de multe guverne din

Uniunea europenă în definirea responsabilităţilor principale ale Statului nu au avut în general

legătură cu o nouă definire a dimensiunii funcţiilor lor publice. Totuşi introducerea

componentelor de personal „de muncă” a adus o anumită inconsistenţă în ceea ce priveşte

conceptele legale tradiţionale referitoare la înţelegerea valorilor funcţiei publice.

6. TENDINŢE DE REDUCERE A PERSONALULUI, DAR NU DE REDEFINIRE

A DIMENSIUNII FUNCŢIEI PUBLICE, ÎN ŢĂRILE MEMBRE ALE UNIUNII

EUROPENE:

Multe din ţările membre ale UE au întâlnit necesitatea reducerii angajării în sectorul

public pentru a reduce cheltuielile publice şi a respecta presiunile financiare. Modalităţile de

a face acest lucru au fost diferite, depinzând de fiecare ţară. Într-un sondaj realizat de OECD

în 1996-1997, au apărut semnificative diferenţele în elaborarea, implementarea şi priorităţile

modificării funcţiei publice în ceea ce priveşte sistemul carierei faţă de poziţia ţărilor bazată

pe sistemul funcţiei publice. În sistemele bazate pe carieră multe categorii de personal sunt

protejate împotriva redundanţelor generate de


programe ce au ca scop identificarea surplusului de personal. Destituirea este adesea

utilizată şi este o măsură disciplinară primară. Se poate spune că în ţările cu o funcţie publică

bazată în principal pe carieră, abordarea a dus la limitarea cheltuielilor publice mai ales prin

neangajarea de personal şi îngheţări de salarii. Aceasta este cazul Austriei, Belgiei,

Germaniei, Franţei, Spaniei, Portugaliei şi Greciei unde reducerile de personal au venit din

procese de uzură naturale(de ex: pensionarea şi demisia). În aceste ţări, principala tendinţă a

fost de a utiliza schemele de reorganizare a personalului pentru reducerea personalului şi

îngheţarea salariilor şi recrutarea pentru reducerea costurilor.

Pagina 56 din 118


În ţările unde prevalează ca tendinţă generală funcţia publică ce are la bază postul, a

fost promovată o funcţie publică orientată spre rezultate şi spre management cu scopuri

specifice. În sistemele bazate pe funcţii au fost reduceri de personal prin redundanţă, de

obicei cu compensaţii sau cu alte beneficii. Acesta este cazul Marii britanii, olandei, suediei

şi danemarcei. Totuşi, chiar şi în sistemele bazate pe funcţii a fost o tendinţă de a păstra

funcţiile prin folosirea schemelor de reorganizare sau de a căuta soluţii alternative la

destituire când aveau de a face pe o scară largă cu redundanţe, cum ar fi de exemplu schemele

de pensionare timpurie.

În rezumat, presiunea de a defini principalele funcţii ale administraţiei publice a fost

în general direcţionate către reducerea costurilor. Principalul scop al acelui efort nu a fost să

se identifice un nou rol pentru Stat sau să redefinească dimensiunea funcţiei publice în

consecinţă, ci de a reduce mărimea şi costul acesteia. Aceasta poate de asemenea să explice

de ce definiţiile legale ale dimensiunii funcţiei publice au rămas neschimbate în general de

asemenea mişcări în majoritatea ţărilor membre UE.


7. Ţările din Europa centrală şi de est. Dimensiunea functiei publice nou create:

Multe din ţările Europei de est şi centrale au adoptat legi referitoare la funcţia publică

iar altele pregătesc proiecte de legi- este recunoscut pe scară largă că o funcţie publică

permanentă şi stabilă este necesară pentru îndeplinirea funcţiilor statului. Puţini din cei care

se bazează pe culturile europene consideră o provocare această supoziţie. În acelaşi timp o

serie de probleme complexe apar când se încearcă transpunerea acestei presupunerii în

prevederi legale referitoare la funcţia publică. Aceasta este de o importanţă deosebită în

aceste ţări unde legislaţia muncii reglementează întregul sistem de angajare şi nici o distincţie

nu a fost operaţională între păţi, administraţie şi stat. Astfel în aceste ţări, principalul efort

constă în construirea unei noi funcţii publice, prin distrugerea vechilor concepte.

Pagina 57 din 118


Întrebarea despre cât de departe trebuie să ajungă funcţia publică permanentă, este cea

mai relevantă şi este frecvent ridicată.

În Europa de est este acum pe larg acceptată ideea ca fiecare guvern să aibă o

administraţie publică permanentă pentru implementarea politicilor sale. Administraţia publică

trebuie să fie permanentă pentru a promova şi a păstra cunoştinţele instituţionale şi

profesionalismul necesare pentru îndeplinirea politicilor complexe şi aplicarea legii în

societăţile moderne. Ca principală componentă a administraţiei publice este personalul,

definirea mărimii funcţiei publice devenind punctul dureros al problemei. O importantă

provocare este deci de a decide asupra dimensiunii funcţiei publice necesare executării

politicilor guvernului, exercitării autorităţii publice şi administrării fondurilor publice fără a

promova o administraţie publică costisitoare.


Aşa cum s-a arătat, ţările membre UE au adoptat diferite soluţii, înrădăcinate de

obicei în istoria respectivelor state. Există state unde funcţia publică defineşte angajatul

public ca parte a unei maşinării de execuţie a statutului(un concept larg al funcţiei publice), în

timp ce alte state au limitat conceptul de funcţie publică la aşa numita ”administraţie publică

centrală”(concept restrâns al funcţiei publice).

In ţările Europei centrale şi de est se observă o tendinţă dominantă. Multe ţări optează

pentru conceptul restrâns al funcţiei publice, unde funcţionari publici sunt numai aceia care

deţin autoritate publică sau sunt direcţi implicaţi în realizarea politicilor, elaborarea legislaţiei

sau implementarea legislaţiei. Principalul motiv politic ce se ascunde în spatele acestei

alegeri pare să fie procesele de privatizare şi restructurare a sectoarelor lor publice. Este ştiut

că multe activităţi formal îndeplinite de stat şi administraţiile locale vor fi îndeplinite în viitor

de sectorul privat.

Micşorarea sau privatizarea componentelor menţionate din sectorul public sunt mai

uşoare dacă angajaţii în activităţile administraţiei publice locale sunt cu contract de muncă

conform legislaţiei muncii.

Pagina 58 din 118


In Ungaria, puţini angajaţi publici sunt consideraţi funcţionari publici conform legii

din 1992. funcţionari publici sunt acei oficiali care exercită funcţii manageriale, de luare a

deciziilor, legislative sau de implementare sau sunt învestiţi cu atribuţii importante în

instituţiile administraţiei publice.

Aceştia reprezintă 12% din toţi angajaţii publici. În afară de funcţionarii publici mai

sunt alte categorii speciale de funcţionari reglementate de o lege specială(profesorii, doctorii

şi personalul din serviciul public).

În Estonia, criteriul adoptat de legea Funcţiei Publice din 1995 este acela al

exerciţiului autorităţii publice. Numai oficialii cu rang înalt sunt consideraţii că deţin


autoritate publică şi astfel consideraţi funcţionari publici. Personalul administrativ şi

funcţionarii temporari se supun legislaţiei muncii. Anumite categorii de angajaţi publici care

de obicei sunt consideraţi funcţionari publici în altă parte(poliţiştii, gardienii publici,

administratorii de închisori) se supun unor legi speciale.

În Letonia, legea privind „Funcţia publică de stat” a fost adoptată în septembrie 2001

şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2001, conţine conceptul restrâns al noţiunii de funcţie

publică. Funcţia publică este împărţită în două categorii: funcţia publică generală şi funcţia

publică specializată. Funcţia publică generală cuprinde acele funcţii localizate în cadrul

Cancelariei de stat, ministerelor şi instituţiilor publice subordonate ministerelor sau în cadrul

administraţiei care dezvoltă strategii sau politicii, coordonează activităţi sectoriale, alocă sau

controlează resurse financiare, elaborează proiecte de legi, controlează implementarea

legislaţiei, emite acte administrative, elaborează sau adoptă

decizii referitoare la drepturile indivizilor. Această noţiune combină criteriul

exercitării funcţiei cu acela al locului exercitării funcţiei. Funcţia publică specializată include

acele funcţii care exercită aceleaşi funcţii menţionate mai sus în cadrul serviciilor

Pagina 59 din 118


Diplomatice şi Consulare, Poliţiei, de pază publică, penitenciare, din unităţilor de pompieri

sau salvare.

În Lituania, legea Serviciului Public, adoptată în iulie 1999 distinge între funcţionari

publici, funcţionari publici cu statute speciale şi angajaţi publici. Funcţionarii publici sunt

aceia care în cadrul instituţiilor sau agenţiile administraţie publice centrale şi locale exercită

funcţii ale administraţiei publice conform legislaţiei. Aceste funcţii se referă la activităţii de

execuţie de implementare a actelor administrative şi de administrare a serviciilor publice.


Funcţionarii publici cu statute speciale sunt aceia cu un statut special(funcţionarii

vamali, poliţiştii, controlorii, diplomaţii şi angajaţii civili din serviciu de apărare naţională).

Angajaţii publici sunt aceia angajaţi instituţiile sau agenţiile centrale sau locale şi oferă

servicii publicului şi exercită funcţii auxiliare.

În Polonia, Legea funcţiei Publice din decembrie 1998(în vigoare din iulie 1999)

distinge între funcţionarii publici şi funcţionari. Funcţionarii publici sunt aceia numiţi într-o

funcţie publică prin urmarea procedurilor prevăzute de lege. Funcţionarii sunt aceia angajaţi

printr-un contract de muncă pe baza principiilor stabilite de legea funcţiei publice. Funcţiile

publice sunt în cadrul cancelariei Primului ministru, birourilor miniştrilor şi preşedinţilor de

comitete care sunt membrii Consiliului de miniştrii şi birouri ale agenţiilor centrale ale

administraţiei guvernamentale; birourile prefecţilor şi alte birouri care constituie structuri ale

agenţiilor locale ale administraţiei guvernamentale subordonate miniştrilor sau administraţiei

centrale guvernamentale; centrul guvernamental de studii strategice, sediile centrale şi

birourile de inspecţie şi alte unităţi organizaţionale care compun structuri în sprijinul şefilor

serviciilor generale din prefecturi, unităţi de pază şi inspecţie şi în sprijinul şefilor serviciilor

regionale, de pază sau inspecţie, dacă nu există alte prevederi. Serviciul extern este

reglementat de o altă lege.

Pagina 60 din 118


În Bulgaria, Legea funcţiei Publice din 1999 defineşte funcţionarul public ca persoana

care are o funcţie publică plătită în cadrul administraţiei şi căreia o lege specială îi acordă un

statut special de funcţionar publici obligat să respecte prevederile acestei legii. Consiliul de

miniştrii are responsabilitatea adoptării Registrului Naţional al funcţiilor publice. Legea

exclude din funcţia publică acele funcţii care sunt numite politic la cabinetele demnitarilor şi

acele funcţii de natură tehnică (personalul auxiliar).


În România, legea privind funcţia publică din 1999 acordă o dimensiune largă funcţiei

publice părin denumirea de funcţionari publici pe aceia care sunt numiţi într-o funcţie publică

permanentă la nivel central, judeţean, municipal sau comunal. Funcţiile publice sunt acelea

care exercită atribuţii publice .

În Albania legea privind funcţia publică din 1999(art.2.1) consideră ca funcţionari

publici pe acei angajaţi ai instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală care exercită

autoritatea publică în funcţii de natură managerială, organizaţională, de supraveghere şi de

implementare aşa cum conform art.1 din această lege. Acest articol clasifică funcţiile publice

în următoarele categorii: funcţionar public de conducere de nivel înalt, funcţionar public de

conducere de nivel mediu, funcţionar public de nivel inferior şi funcţionar publkic de

implementare(specialist).

Legea funcţiei publice din fosta Republică Iugoslavă Macedonia, adopotată în iulie

2000, combină criteriile de exerciţiu al autorităţii, de calificare profesională şi de instituţia

angajatoare pentru a defini funcţionarul public. Funcţionarii publici vor fi aceia care exercită

autoritatea managerială, „ funcţionarii publici profesionişti” şi „funcţionarii publici

administrativi profesionişti”. Funcţionarii publici manageriali şi profesionişti trebuie să aibă

studii superioare. Funcţionarii publici administrativi trebuie să aibă studii medii. Funcţionarii

publici sunt numai acei funcţionari publici manageriali profesionişti sau administrativ

profesionişti, angajaţi în cadrul parlamentului, cabinetului preşedintelui, cabinetului primului

Pagina 61 din 118


ministru, ministerelor, tribunalelor, consiliului legislativ, procuraturi, Curţii constituţionale şi

penitenciarelor.

Proiectul de lege al funcţiei publice în curs de elaborare de către Bosnia şi Heţegovina

definesc funcţionarul public ca o persoană numită în funcţia publică printr-un act

administrativ conform legii funcţiei publice.


Legea defineşte care sunt funcţiile publice: directorii executivi superiori, miniştri

asistenţi, directorii executivi, consultanţii superiori, oficialii superiori şi specialiştii. Toate

aceste funcţii sunt în cadrul dimensiunii funcţiei publice dacă sunt localizate la consiliul de

miniştri sau ministere.

În Slovenia un proiect de lege al funcţiei publice este în curs de elaborare pentru o

lungă perioadă de timp. Unul dintre obstacolele ca proiectul să fie aprobat de guvern era acela

că acesta propunea o dimensiune prea largă a funcţiei publice. Se continuă acum activitatea la

un nou proiect cu o dimensiune mai restrânsă a funcţiei publice.

Criterii folosite la delimitarea funcţiei publice din Europa de Est

Aşa cum se poate observa ţările din Europa Centrală şi de Est au făcut un efort

considerabil(şi încă mai fac) în definirea noţiunii de administrare publică centrală şi a

funcţiilor acesteia. Motivul este acela că în general, aceştia au căutat un concept restrâns al

funcţiei publice, ce este considerată mai pertinent în parcurgerea procesului de tranziţie, care

coexistă cu o restructurare economică profundă şi largă. Este de asemenea adevărat că până

acum sindicatele nu au avut nici o influenţă în definirea funcţiilor publice. Sindicatele în

aceste ţări au fost în general în dizgraţie de când au fost asimilate cu instituţii identificate prea

mult cu vechile regimuri politice şi de când noile sindicate sunt încă slabe. Sindicatele ce se

vor înfiinţa ar putea provoca o schimbare a siutaţiei în viitor.

Pagina 62 din 118



Pentru a defini sarcinile principale ale administraţiei publice şi mai departe a

conceptului restrâns al funcţiei publice sunt utilizate câteva criterii:

Primul criteriu, folosit de asemenea şi de Curtea europeană de justiţie este aceea al

deţinerii puterilor de stat sau a autorităţii publice de păstrare a suveranităţii de stat sau ce

afectează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. Această idee de exercitare a autorităţii

publice a devenit criteriul de bază pentru stabilirea diferenţei între funcţionarii public şi restul

angajaţilor publici în cele mai multe feluri.

Cel de al doilea criteriu se referă la calificările necesare exercitării unei asemenea

autorităţi publice. Cu alte cuvinte, exerciţiul autorităţii publice pe baze profesionale şi

permanente trebuie să fie făcută de persoane suficient pregătite şi calificate în concordanţă cu

cerinţele postului. Mai mul, persoanele care ocupă poziţii înalte în ierarhia administrativă

trebuie să aibă o suficientă pregătire academică pentru a fi capabil să garanteze un standard

aprioric minimal de performanţă şi responsabilitate. Aceste calificări pe de altă parte creează

bazele sistemului de merit care este o bază legitimă a unei administraţii publice profesioniste.

Cel de-al treilea criteriu se referă la faptul că administraţia publică de vârf într-o

democraţie este ocupată de politicieni, de exemplu persoane numite în urma alegerilor

politice libere pentru a realiza procesul de elaborare a politicilor şi a oferi o direcţie

administraţiei. Aceasta înseamnă de asemenea, că trbuie să se realizeze o diferenţă între

politicieni şi administraţie, legitimitatea constituţională pentru politicieni fiind diferită de cea

a funcţionarilor publici. Această diferenţă între politicieni şi administraţie este necesară

deoarece dacă apare un grad prea mare de încălcare reciprocă, legitimitatea din ambele părţi

este afecxtată în cele din urmă.

Pagina 63 din 118



Combinând aceste criterii se ajunge la un concept restrâns al funcţiei publice de

administraţie publică centrală şi de asemenea serveşte ca bază a elaborării dimensiunii

verticale dar şi orizontale a funcţiei publice. Astfel, administraţia publică centrală este

definită ca domeniul ariilor administraţiei publice cu funcţii legate de exerciţiul autorităţii

publice şi ocupate pe criterii de permanenţă şi profesionalism de persoane suficient calificate

şi recrutate într-un sistem de merit ce include competiţia. Persoanele ce deţin asemenea

funcţii vor fi membrii funcţiei publice. Odată ce această definiţie a administraţiei publice

centrală este acceptată apoi următorul pas este de a identifica ce funcţii vor fi ocupate de

funcţionarii publici. Ţările din Europa de Est au căutat surse de inspiraţie şi preluat din

experienţa statelor membre din UE unde aşa cum s-a menţionat, că dimensiunea restrânsă a

funcţiei publice influenţează de la 10 la 40 % din totalul angajaţilor publici.

Prin combinarea criteriilor mai sus menţionate ţările din Europa de Est şi Centrală

realizează alternative politice pentru a defini dimensiunea funcţiilor publice, care este a defini

liniile superioare şi inferioare ce delimitează funcţia publică şi de a considera alţi funcţionari

ca funcţionari publici cu statute speciale.

Mai întâi, linia superioară este aceea de a decide unde să se stabilească limita între

politică şi administraţie. În mod clar, politicienii sunt membrii ai parlamentului, guvernului şi

ai consiliilor locale. Totuşi, acele funcţii care ar putea fi ori în sfera politicului, ori în sfera

administraţiei abundă. Criteriul pe baza căruia se decide includerea lor fie în dimensiunea

permanentă a funcţiei publice fie în sfera politicului tinde să se bazeze pe o evaluare a

necesităţii actuale şi nu ca funcţionarii de pe aceste funcţii să fie numiţi sau destituiţi pe

motive politice, mai ales după alegerile politice. Aplicarea concretă a acestor criterii depinde

foarte mult de consensul politic că actorii politicii într-o anumită ţară pot construi această

problemă. Experienţă în ţările Europei de vest învaţă ţările estice că regimurile politice

datorită necesităţii de construire a coaliţiilor guvernamentale(regimurile consorţiu) tind să

extindă sfera politicului.

Pagina 64 din 118



Dimpotrivă, regimurile legislative, tind să restrângă sfera politicului. Multe din

regimurile politice din ţările din europa de est sunt de tip consorţiu.

În al doilea rând, linia inferioară. Cu alte cuvinte, a realiza o listă cu funcţiile din

ministere sau alte instituţii(ex tribunale, procuratura, parlamentul, s.a) ce deţin puteri de stat

şi li se atribuie statutul de funcţii publice. Aceste funcţii necesită pregătire academică şi vor fi

în ierarhia administrativă înaltă, ca directori generali, directori, şefi de departamente,

specialişti superiori sau debutanţi. Aceste funcţii pot fi considerate administraţia publică

centrală, îndeplinind atribuţii pe care nici o altă instituţie nu poate să le îndeplinească,

reprezentând nivelul minim de administraţie necesar pentru a îndeplinirea responsabilităţilor

statului la un nivel de stabilitate şi profesionalism. Restul funcţiilor din ministere şi alte

instituţii pot fi ocupate de angajaţii publici cu contract de muncă conform legislaţiei muncii,

aceste funcţii nesolicitând acelaşi grad de stabilitate ca celelalte de nivel înalt.

O atenţie specială este acordată forţelor de poliţie, gardienilor publici, funcţionarilor

din penitenciare, funcţionarilor ce percep taxele, s.a. Nivelele inferioare din aceste instituţii

nu necesită studii superioare. Dar deţin puteri de stat. O soluţie utilizată este acordarea

acestora statutul special de funcţionar public ce are la baza principiile funcţiei publice

comune din legea generală a funcţiei publice. Aceleaşi reguli se aplică şi corpului diplomatic.

Puterea judecătorească este în general considerată ca parte a funcţiei publice, dar

reglementată de legi sau statute speciale sau nefăcând deloc parte din funcţia publică. În

general numai principiile de baza ale legii generale a funcţiei publice se aplică puterii

judecătoreşti.

Pagina 65 din 118



În general, referitor la dimensiunea orizontală a funcţiei publice, ţările din Europa de

est tind să excludă din dimensiunea funcţiei publice, instituţii care oferă servicii publice de

educaţie şi sănătate, deşi în anumite cazuri, funcţii manageriale din aceste instituţii sunt

considerate funcţii publice.

Deşi în majoritatea ţărilor din Europa estică acordă atenţie acestor criterii,

dimensiunea funcţiilor lor publice nu este uniformă. În anumite ţări din europa de est, funcţia

publică pe plan vertical, ierarhia administrativă din ministere pleacă de la secretari de stat la

şefi de departamente şi specialişti superiori şi debutanţi. Alte ţări plasează secretarii de stat în

sfera politicului, fiind numiţi politic şi cu aceeaşi perioadă de deţinere a funcţiei ca superiorii

lor politici şi sunt în afara sistemului de merit. Alte ţări sunt create anumite corpuri de

manageri publici profesionişti cu un statut de funcţionar public dar cu cerinţe specifice

referitoare la recrutarea şi terminarea relaţiilor de serviciu în cadrul funcţiei publice.

Majoritatea ţărilor plasează personalul de nivel superior şi în funcţii auxiliare în afara funcţiei

publice şi în domeniul legislaţiei muncii.

8. Concluzii

În accepţiunea faptelor analizate mai sus, concluzia la care se poate ajunge este aceea

că în general dimensiunea funcţiilor publice din Europa de vest au rămas mai degrabă

neschimbate cu excepţia pe de o parte a Italiei, Danemarcei şi Elveţiei, care şi-au redus

dimensiunea funcţiei publice. Pe de altă parte, Suedia, a mărit a ceastă dimensiune, în timp ce

în acelaşi timp armonizând condiţiile de muncă cu cele din sectorul privat. Tendinţele ţărilor

din Uniunea Europeană spre stabilitate în ceea ce priveşte funcţiile publice a fost rezultatul

presiunilor sindicatelor funcţionarilor publice. Guvernele au răspuns la această presiune prin

introducerea temporalităţii şi a precauţiei în administraţia publică .

Pagina 66 din 118



În ţările din uniunea europeană, reducerile dimensiunii orizontale ale funcţiei publice

se observă. Acesta este o consecinţă a redefinirii sectorului public. În ţări unde în instituţiile

publice au fost angajaţi funcţionari publici, privatizarea a dus la transformarea acestora în

angajaţi cu contract de muncă şi au fost introduşi în scheme de tranziţie până la vârsta de

pensionare.

În europa de est, tendinţa este de a stabili funcţii publice cu dimensiunii reduse

referitor la funcţiile ce deţin autoritate publică într-un sens larg. Impactul sindicatelor asupra

definirii dimensiunii funcţiilor publice a fost nesemnificativ până acum.

“Capitolul IV – Strategia de modernizarea a administratiei publice

locale.”

IV. STRATEGIA DE MODERNIZARE

A ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE:

1. CONTEXTUL INTERN. DIAGNOZA DOMENIULUI:

Aspiratia României de a se integra în Uniunea Europeana este expresia fireasca a

identitatii de idealuri, valori si principii, a vocatiei sale de tara democrata, profund ancorata

prin traditii, cultura si civilizatie, în spatiul unic european.

Dobândirea statutului de membru al UE, într-un orizont de timp cât mai apropiat

(2007), constituie o prioritate absoluta a politicii românesti (Parteneriatul de aderare cu

România, Programul National de Aderare la UE,

Pagina 67 din 118


Foaia de Parcurs a procesului de aderare a României, Raportul de tara al Comisiei

Europene - 2002), implicând îndeplinirea urmatoarelor cerinte:

- stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept,

drepturile omului;

- capacitatea tarii de a-si asuma obligatiile ce decurg din calitatea de

membru al UE, inclusiv aderarea la telurile uniunii politice.

Obiectivele majore, în perspectiva accederii în structurile comunitare:

- consolidarea sistemului politic si a institutiilor democratice;

- crearea unui climat administrativ care sa ofere maximum de satisfactie si beneficii

cetatenilor;

- eficientizarea structurilor administrative locale;

- întarirea cooperarii politice, economice si culturale cu statele membre ale Uniunii

Europene;

- consolidarea statului pe scena europeana .


locale.”

Atingerea acestor obiective este un deziderat national, ele constituind o necesitate

obiectiva si nu doar simple premize pentru integrarea în structurile europene. Uniunea

Europeana constituie un cadru destinat sa faciliteze statelor membre realizarea obiectivelor de

politica interna si externa, cu respectarea si aplicarea consecventa a unor principii

fundamentale comune, pe care România si le asuma în totalitate:

- principiul statului de drept si al respectarii legii, cu stabilirea unui sistem

legislativ uniform si asigurarea protectiei drepturilor derivând din

reglementarile comunitare;

- principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omuluinorma

juridica având valoare universala;

- principiul statului-social;

Pagina 68 din 118


- principiul pluralismului cultural;

- principiul subsidiaritatii.

În consonanta cu demersurile sustinute ale României vizând apropierea graduala de

institutiile comunitare, se impune definirea precisa a prioritatilor, a caror expresie fireasca o

constituie integrarea deplina si într-un orizont de timp cât mai apropiat în Uniunea

Europeana. Acestea sunt:

- realizarea proceselor de reforma;

- ajustarea structurala la cerintele interne ale Uniunii si la politicile comune UE;

- dezvoltarea durabila;

- accelerarea ajustarii structurale pentru a recupera întârzierile în domeniul

transformarilor administrative;

- dezvoltarea regionala si locala, cresterea solidaritatii si coeziunii sociale;

- atenuarea consecintelor defavorabile în plan social ale reformelor administrative;

- relansarea dialogului social, la nivel local;


locale.”

- stimularea consolidarii si dezvoltarii în continuare a societatii civile;

- armonizarea legislativa, preluarea si implementarea acquis-ului

comunitar;

- alinierea la principiile, normele si actiunile Politicii Europene;

- ajustarea institutionala si operationala si întarirea cooperarii cu statele membre si

candidate in domeniul administratiei publice;

- o reforma structurala si functionala a administratiei publice, în vederea cresterii

supletei, eficientei si coerentei actului administrativ, reducerii birocratiei, eliminarii

disfunctionalitatilor si suprapunerilor de competente si sporirii gradului de compatibilitate cu

administratiile locale din tarile comunitare.

- accelerarea procesului de informare a opiniei publice asupra Uniunii Europene, a

structurii si functionarii sale, asupra beneficiilor si costurilor integrarii europene a României,

Pagina 69 din 118


precum si asupra demersurilor si actiunilor autoritatilor române în acest sens. Dezvoltarea

unei capacitati administrative în concordanta cu cerintele Uniunii Europene reprezinta o

sarcina caracterizata de anvergura, care necesita pregatiri sectoriale amanuntite, modernizarea

în acest domeniu fiind considerata esentiala pentru eficienta si succesul restructurarilor din

toate celelalte domenii.


locale.”

1.2 PROBLEME CRITICE ALE DOMENIULUI

Probleme critice pentru administratia publica, identificate pe baza documentelor

referitoare la stadiul pregatirii pentru integrarea europeana.

Reforma administratiei publice locale este deosebit de importanta pentru procesul de

pregatire a aderarii la Uniunea Europeana si este considerata o prioritate a Guvernului

României. Pentru Administratia Publica Locala, procesul de reforma trebuie sa aiba în vedere

accelerarea implementarii la nivel local a legislatiei armonizate cu acquis - ul comunitar si

necesitatea urmaririi bunei administrari a fondurilor de care tara noastra beneficiaza în

calitate de stat asociat si posibil viitor stat membru al Uniunii Europene.

Eficacitatea masurilor legislative recente privind reforma în administratia publica

depinde de vointa si aptitudinea fiecarei institutii de a dezvolta capacitatea administrativa

necesara, dar si de atribuirea de resurse umane si bugetare corespunzatoare.

Evaluarile anterioare ale Comisiei Europene se refera la capacitatea administrativa

redusa de implementare a legislatiei armonizate cu acquis – ul comunitar si la faptul ca

administratia publica este caracterizata printr-o birocratie excesiva, lipsa de transparenta si

capacitate limitata de implementare a politicilor publice. Procesul de reforma a administratiei

publice locale trebuie sa aiba la baza urmatoarele principii:

Separarea functiilor politice de cele administrative;

Crearea si consolidarea unui corp al functionarilor publici de cariera,

Pagina 70 din 118


profesional si neutru politic;

Definirea clara a rolului, responsabilitatilor si relatiilor între institutii;

Legitimitate si administratie corecta prin aplicarea obiectiva a legii cu

respectarea valorilor sociale, a drepturilor si libertatilor cetatenilor;


locale.”

Garantarea calitatii serviciilor prestate de autoritatile locale;

Subsidiaritatea: descentralizarea deciziilor la nivelul cel mai apropiat de

cetatean sau de problema la care se refera;

Autonomia decizionala;

Transparenta actului administrativ;

Simplificarea procedurilor si a actelor normative;

Respectul pentru cetateni;

Delegarea si deconcentrarea;

Orientarea interesului spre rezultate în termeni de eficienta, eficacitate si

calitate a serviciilor;

Protejarea drepturilor indivizilor, comportament politicos si eficient fatade acestia.

Democratia locala si regionala este o componenta fundamentala a democratiei

secolului 21 în Uniunea Europeana. Administrarea si autoguvernarea locala trebuie sa

corespunda nevoilor tuturor cetatenilor.

Consiliul Europei sustine întarirea si consolidarea democratiei locale si regionale,

respectarea autoritatii de stat, a institutiilor si structurilor sale, cum ar fi autoritatile

municipale, judetene, regionale, precum si încurajarea schimbului de experienta si a bunelor

practici, cu precadere cele privind guvernarea electronica la nivel local.

Una din cele mai mari probleme ale administratiei este nevoia de consultare

permanenta a cetatenilor si garantarea dialogului institutiilor publice cu toti cetatenii; aceste

institutii trebuie sa fie reprezentative, transparente si accesibile tuturor, iar participarea activa

a cetatenilor trebuie încurajata.

Pagina 71 din 118


Dialogul permanent al autoritatilor publice cu cetatenii trebuie sa ia în considerare

urmatoarele tendinte:


locale.”

- respectarea standardelor legale si etice de catre autoritatile publice,

- liberul acces la informatiile publice,

- participarea tineretului la procesul democratic,

- respectarea unor standarde tehnice,

- exercitarea drepturilor electorale de catre minoritati,

- influenta mijloacelor de informare în masa,

- echilibru în privinta procesului de decizie.

1.3 CERINTE ALE UNIUNII EUROPENE SI ALE ALTOR INSTITUTII

INTERNATIONALE RELEVANTE PENTRU INTEGRAREA ROMANIEI IN

UNIUNEA EUROPEANA:

A. Respectarea principiilor democratiei locale, asa cum acestea sunt prevazute în

legea administratiei publice locale si Carta Europeana a Autonomiei Locale:

- asigurarea respectarii autonomiei locale si a descentralizarii serviciilor

publice;

- eligibilitatea autoritatilor locale;

- exercitarea deplina a competentelor în probleme de interes local;

- autonomia financiara prin repartizarea de resurse proportional cu competentele;

- existenta unui patrimoniu distinct al colectivitatilor locale;

- controlul de legalitate al actelor colectivitatilor locale;

Pagina 72 din 118



locale.”

B. Recomandarea Consiliului Europei nr. 114/2002 privind autoritatile locale si

serviciile publice:

- serviciile publice purtatoare ale interesului general, trebuie sa corespunda cât mai

bine exigentelor consumatorilor, coeziunii economice sociale si

teritoriale si protejarii mediului înconjurator, cu respectarea principiului dezvoltarii

durabile a teritoriului;

- oferta de servicii publice a sectorului particular, care trebuie sa se conformeze

regulilor Uniunii Europene, poate permite reducerea considerabila a costurilor precum si

ameliorarea calitatii, dezvoltarea initiativei, diversificarea serviciilor si poate genera eficienta

si performanta în furnizarea de bunuri si servicii;

- întreprinderile particulare, la fel ca si cele publice trebuie sa serveasca interesul

general, sa protejeze mediul înconjurator si valorile comune, sa asigure protectia

consumatorilor si sa urmareasca calitatea serviciilor prestate;

- se doreste asigurarea coeziunii sociale si teritoriale a prestatorilor de serviciu,

respectarea interesului general mai degraba decât maximizarea profitului;

- societatile municipale publice, responsabile cu furnizarea serviciilor, trebuie sa fie

mai eficiente, sa reduca costurile sa promoveze motivatia, ameliorarea calitatii serviciilor si

satisfacerea consumatorilor;

- dreptul de proprietate al colectivitatilor locale asupra infrastructurilor (sistemele de

distributie a apei si reciclarea apelor uzate), nu ar trebui sa fie sacrificat în scopul maximizarii

beneficiilor sectorului particular;

Pagina 73 din 118



locale.”

- în ceea ce priveste aprovizionarea cu energie electrica, gaz, transport si gestiunea

deseurilor exista probleme deloc neglijabile în ceea ce priveste starea infrastructurilor (în

special strazi, autostrazi, canalizari);

- aprovizionarea cu apa potabila este deficitara, costurile ramânând ridicate pentru

consumatori;

- în ceea ce priveste furnizorii de bunuri si servicii publice, asocierile între partenerii

publici si privati permit asigurarea unei coerente si a unei continuitati a actiunii politice a

alesilor locali, un control real exercitat de colectivitate, urmarirea interesului general, o mai

mare eficienta, precum si îmbinarea eficacitatii initiativei particulare cu echilibrul actiunii

publice;

- realizarea coeziunii economice si a unei dezvoltari sustenabile presupune ca, orasele

si comunele sa poata continua sa compenseze unele pierderi provenind din activitati

deficitare, cu venituri realizate din activitati benefice;

- aplicarea legislatiei privind prestarea serviciilor publice trebuie urmarita permanent,

având în vedere:

a. sanctionarea practicilor de „dumping” al caror singur scop este excluderea

concurentilor de pe piata.

b. împiedicarea crearii de monopoluri în sectorul serviciilor publice.


locale.”

2. PRIORITATI GENERALE:

Pagina 74 din 118


Crearea unui corp al prefectilor si sub-prefectilor care sa asigure un înalt

profesionalism actului de conducere administrativa la nivel local.

Sporirea prerogativelor prefectului prin reglementarea modului de

conducere/coordonare a serviciilor publice deconcentrate si cu alte institutii publice

apartinând sau nu autoritatilor publice locale.

Introducerea în textul proiectului de Hotarâre de Guvern referitor la organizarea si

functionarea prefecturilor, a unui capitol care sa concretizeze, prin masuri, finalitatea actului

de control realizat de catre Prefect.

Alocarea, prin bugetul prefecturilor, a unor fonduri destinate activitatilor de

comunicare, diseminare a informatiilor si de promovare a actiunilor specifice privind

Integrarea Europeana.

Îmbunatatirea cooperarii interinstitutionale.

Crearea unui corp de functionari publici profesionisti si motivati.

Asigurarea unui numar de personal adecvat si puternic specializat.

Alocarea de resurse financiare suficiente pentru functionarea eficienta a institutiei.

Realizarea unui mediu si a unui climat de munca pozitiv, decent si motivant.

Dotarea cu tehnica de calcul si echipamente performante.

îmbunatatirea managementului în administratia publica, realizarea unui act

administrativ coerent;

asigurarea unei mai bune participari a cetatenilor la luarea deciziilor, prin schimbari

de fond la nivelul raporturilor cu cetatenii:activitate exclusiv în folosul cetateanului,

eliminarea blocajelor, largirea cadrului de participarea societatii civile la procesul decizional,

aplicarea politicii “usilor deschise”;


locale.”

Pagina 75 din 118


crearea unui corp profesionist de functionari publici, stabil si neutru din punct de

vedere politic. Gestionarea eficienta a personalului prin management orientat pe realizarea

obiectivelor;

stoparea birocratiei prin rationalizarea procedurilor administrative si stabilirea unor

termene precise de solutionare a cererilor. Extinderea utilizarii echipamentelor si

tehnologiilor informatice, cresterea nivelului de prelucrare informatizata a datelor si a

posibilitatilor de acces on-line al cetatenilor la informatiile de interes public, prin internet;

cresterea gradului de planificare si previzionare, elaborarea de strategii coerente si

realiste, pe termen mediu si lung;

continuarea descentralizarii serviciilor publice si consolidarea autonomiei locale si

administrative;

continuarea demilitarizarii unor servicii comunitare, organizarea serviciului public

judetean de evidenta a pasapoartelor în subordinea Prefecturii;

eficientizarea raporturilor dintre autoritatile publice judetene si cele din comune, orase

si municipii;

cresterea cooperarii în domeniul dezvoltarii regionale;

fundamentarea deciziilor privind politicile sociale pe baza unor studii si expertize;

îmbunatatirea mecanismului de stabilire a bugetului judetean si a bugetelor locale;

întarirea controlului gestiunii banului public si asigurarea transparentei cheltuielilor

prin informarea periodica a contribuabililor;

planificarea si dezvoltarea mecanismului investitional;

reorganizarea mecanismului de creditare în vederea realizarii de investitii;

asigurarea dezvoltarii parteneriatului public-privat;

asezarea pe baze noi, echitabile a impozitelor si taxelor locale, care trebuie sa devina

principala sursa de alimentare a bugetului;

“Capitolul IV – Strategia de modernizarea a administratiei publice locale.”

stabilirea, în conformitate cu reglementarile legale, a unei structuri organizatorice

suple si eficiente;

Pagina 76 din 118


depolitizarea structurilor administratiei publice prin respectarea prevederilor Legii

privind statutul functionarilor publici în ceea ce priveste angajarea, promovarea si pregatirea

functionarilor publici;

stoparea birocratiei prin: rationalizarea procedurilor administrative si a circuitului

intern al documentelor; extinderea utilizarii echipamentelor si tehnologiilor informatice;

simplificarea procedurilor de emitere a autorizatiilor, avizelor si acordurilor, prin

generalizarea sistemului “ghiseului unic”;

crearea unui sistem informational integrat al administratiei publice aplicarea unor

politici rationale de dezvoltare si modernizare a localitatilor rurale si urbane ce au ca scop

organizarea administrativ-teritoriala în conformitate cu standardele Uniunii Europene.


3. ACTIVITATI DE MODERNIZARE

3.1. ÎMBUNATATIREA ACTIVITATII FUNCTIONARILOR PUBLICI.

3.1.1 ORGANIZAREA INTERNA:

Modalitatile de adaptare a functionarilor publici la cerintele de

crestere a eficientei activitatii proprii sunt urmatoarele:

îmbunatatirea managementului prin orientarea fiecarui salariat catre activitatile pe

care le poate face cel mai bine, cu randament maxim si efort minim; repartizarea atributiilor

pe compartimente si a sarcinilor pe fiecare angajat; orientarea conducatorilor

compartimentelor catre actiuni concrete; asigurarea autonomiei operationale, încurajarea

initiativelor si novatorilor (modernizatorilor);

cresterea rolului si ponderii activitatilor de Integrare europeana si relatii externe,

îmbunatatirea activitatii de urmarire si implementare a acquisului comunitar;

Pagina 77 din 118


marirea capacitatii de absorbtie si gestionare a asistentei financiare a Uniunii

europene;

pregatirea si specializarea personalului în vederea accesarii fondurilor structurale

dupa aderare;

stimularea participarii cetatenilor la luarea hotarârilor decizionale si îmbunatatirea

comunicarii operative cu cetatenii;

identificarea unor metode si mijloace de apropiere de cetateni (întâlniri

periodice,conferinte de presa saptamînale, rapoarte periodice, rapoarte anuale etc);


locale.”

stabilirea unei organigrame care sa raspunda prioritatilor actuale si criteriilor de

eficienta;

îmbunatatirea circuitelor de luare a deciziilor si executie prin implicarea mai sustinuta

a functionarilor publici, actiune ce comporta mai multe etape: observarea, identificarea

aspectelor întregii probleme si a efectelor acesteia, fixarea obiectivelor, alegerea variantelor

decizionale, adpotarea deciziei si asumarea responsabilitatii, monitorizarea deciziei,

evaluarea efectelor deciziei;

O cerinta importanta a îmbunatatirii organizarii interne o reprezinta stimularea

comunicarii, a schimbului de informatii si a fluxului de documente între compartimentele

interioare dar si cu alte institutii atât pe orizontala cât si pe verticala.

Simplificarea procedurilor administrative, ca cerinta a modernizarii administratiei

publice, se poate realiza prin prin :

- stabilirea unui sistem de codificare, forma si mod de elaborare a actelor

administrative (ordine) cu caracter normativ;

- îmbunatatirea circuitului intern al documentelor.

Pagina 78 din 118



3.1.2. MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Cea mai importanta componenta a procesului de reforma este îmbunatatirea activitatii

si performantelor functionarilor publici, iar pentru aceasta este necesara :

reevaluarea a alocarii resurselor umane si alocarea acestora pe domenii prioritare, în

functie de experienta si competente, având în vedere aplicarea corecta a prevederilor Legii

privind Statutul functionarilor publici. Crearea unui corp de functionari publici profesionisti

si motivati.

depolitizarea administratiei publice locale prin separarea functiilor politice de cele

administrative.

analizarea periodica a organigramelor si statelor de functii si reactualizarea acestora în

functie de necesitati, eficienta structurii organizatorice si de personal.

subordonarea ierarhica trebuie sa asigure o transparenta totala o structura simpla si

perfect functionala.

continuarea aplicarii si îmbunatatirii modului de lucru bazat pe programare si auto-

programare prin fise saptamânale de

activitati, programe lunare, trimestriale si anuale, întocmite si asumate de catre

subordonati:

respectarea unor reguli de conduita ale functionarilor publici,pâna la aparitia „Codului

Deontologic ”, cum ar fi:

suprematia legii, principiu conform caruia functionarii publici au îndatorirea de a

respecta Constitutia si legile tarii;

Pagina 79 din 118



locale.”

prioritatea interesului public, principiu potrivit caruia functionarii publici au

îndatorirea de a considera interesul general mai presus decât orice alt interes, în exercitarea

functiei publice;

asigurarea egalitatii de tratament a cetatenilor în fata autoritatilor si institutiilor

publice, principiu potrivit caruia functionarii publici au îndatorirea de a aplica acelasi regim

juridic în situatii identice;

profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia de a

îndeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta, corectitudine si

constiinciozitate;

impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici sunt

obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic, religios

sau de alta natura, în exercitarea functiei publice;

integritatea, principiu conform caruia functionarilor publici le este interzis sa solicite

sau sa accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun avantaj sau beneficiu în

considerarea functiei publice pe care o detin ori sa abuzeze în vreun fel de pozitia pe care o

ocupa;

libertatea gândirii si a exprimarii, principiu potrivit caruia functionarii publici pot sa-

si exprime si sa-si fundamenteze opiniile cu respectarea ordinii de drept si a bunelor

moravuri;

cinste si corectitudine în exercitarea functiei publice si în îndeplinirea atributiilor de

serviciu;

loialitate fata de autoritatea sau institutia publica în care îsi desfasoara activitatea,

precum si de a se abtine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori

intereselor legale ale acesteia;

Pagina 80 din 118



locale.”

comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate;

functionarii publici care reprezinta autoritatea sau institutia publica sa promoveze, în

orice situatie, o imagine favorabila tarii, autoritatii sau institutiei publice pe care o reprezinta;

în relatiile cu reprezentantii altor state, functionarii publici nu trebuie sa exprime

opinii personale privind aspecte nationale sau dispute internationale;

în cursul deplasarilor externe, functionarii publici sunt obligati sa aiba o conduita

corespunzatoare regulilor de protocol si le este interzisa încalcarea legilor si obiceiurilor tarii

gazda.

încurajarea mobilitatii profesionale si a motivarii functionarilor publici prin

promovare, ca o consecinta a formarii profesionale. Promovarea, se realizeaza prin:

- aprecierea obiectiva a performantelor profesionale individuale ale functionarilor

publici, prin compararea gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale stabilite cu

rezultatele obtinute în mod efectiv;

- corelarea obiectiva între activitatea functionarului public si cerintele functiei

publice;

- asigurarea unui sistem motivational, prin recompensarea functionarilor publici care

au obtinut rezultate deosebite, care sa determine cresterea performantelor profesionale

individuale;

elaborarea unei politici riguroase si adecvate de personal prin:

- cunoasterea perfecta a cerintelor autoritatii publice;

- selectarea, recrutarea si angajarea unor functionari publici de calitate, respectându-se

principiile egalitatii de sanse;

- constientizarea si adaptarea permanenta a functionarilor publici existenti;

Pagina 81 din 118



- realizarea unui sistem de recrutare si promovare bazat pe merit care sa ofere garantia

ca cei mai buni functionari publici sunt promovati;

- realizarea unui sistem de salarizare si de recompense pentru activitatea

functionarilor publici care sa ia în considerare în primul rand performantele acestora si

devotamentul pentru institutia publica în care îsi desfasoara activitatea;

- dezvoltarea mecanismelor ce au ca rezultat cresterea mobilitatii functionarilor

publici în cadrul functiei publice;

- delimitarea functionarilor publici de alti angajati din cadrul puterii executive (de ex.

personalul contractual). Definirea functiei publice trebuie sa se realizeze în special prin luarea

în considerare a atributiilor functionarilor publici care implica prerogative de putere publica.

crearea si consolidarea unui corp al functionarilor publici de cariera,

profesionist, impartial, onest, stabil, neutru politic si eficient prin promovarea :

- competentei, principiu potrivit caruia persoanele care doresc sa acceada sau sa

promoveze într-o functie publica trebuie sa detina si sa confirme cunostintele si aptitudinile

necesare exercitarii functiei publice respective;

- competitiei, principiu potrivit caruia confirmarea cunostintelor si aptitudinilor

necesare exercitarii unei functii publice se face prin concurs sau examen;

- egalitatii de sanse, prin recunoasterea vocatiei la cariera în functia publica a oricarei

persoane care îndeplineste conditiile stabilite potrivit legii;

- profesionalismului, principiul potrivit caruia stabilitatea în functia publica si

promovarea în cariera sunt conditionate de exercitarea functiei publice cu respectarea de catre

functionarul public a principiilor care stau la baza exercitarii functiei publice;

Pagina 82 din 118



locale.”

- motivarii, principiu potrivit caruia, în vederea dezvoltarii carierei, autoritatile si

institutiile publice au obligatia sa identifice si sa aplice, în conditiile legii, instrumente de

motivare morala si materiala a functionarilor publici, precum si sa sprijine initiativele privind

dezvoltarea profesionala individuala a acestora;

- transparentei, principiul potrivit caruia autoritatile si institutiile publice au obligatia

de a pune la dispozitia tuturor celor interesati informatiile de interes public referitoare la

cariera în functia publica.

îmbunatatirea metodelor si tehnicilor de conducere pentru functionarii publici de

conducere, avându-se în vedere urmatoarele:

- în exercitarea atributiilor specifice functiilor publice de conducere, functionarii

publici au obligatia sa asigure egalitatea de sanse si tratament cu privire la dezvoltarea

carierei în functia publica pentru functionarii publici din subordine;

- functionarii publici de conducere au obligatia sa examineze si sa aplice cu

obiectivitate criteriile de evaluare a competentei profesionale pentru personalul din

subordine, criterii ce vor fi avute în vedere la avansari, promovari, transferuri, numiri sau

eliberari din functii, ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice forma

de favoritism ori discriminare.

- se interzice functionarilor publici de conducere sa favorizeze sau sa defavorizeze

accesul sau promovarea în functia publica pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau

alte criterii personale.

Pe lânga obligativitatea perfectionarii anuale a functionarilor publici se impune

perfectionarea continua a Institutiilor care asigura perfectionarea functionarilor publici.

Pagina 83 din 118



locale.”

Aceste institutii, prin lectorii lor, trebuie sa permita implementarea, adaptarea si

extinderea noilor cerinte ale UE la nivelul întregii administratii publice.

De asemenea, este utila organizarea unor cursuri de perfectionare si în alte state

membre ale UE, pentru a veni în contact direct cu mediul, viata si principiile generale ale

administratiilor publice din aceste state, pentru a cunoaste Statutul Functionarilor Publici din

aceste tari, metodele si tehnicile lor de organizare si perfectionare.

3.1.3.GESTIUNEA PUBLICA:

Se va sprijini înfiintarea unor Centre de Informare pentru cetateni (CIC) în

scopul de a moderniza si îmbunatati comunicarea între administratie si colectivitate,

de a facilita multiplicarea si diseminarea informatiilor relevante privind integrarea

europeana.Aceasta initiativa este în concordanta cu interesul manifestat de autoritatile

centrale pentru promovarea unor proiecte similare, concretizat prin înfiintarea Agentiei

Nationale a Centrelor de Informatii pentru Cetateni (ANCIC).

Stabilirea unor standarde înalte de servicii pentru Centrul de Informare al cetatenilor

se realizeaza prin:

- crearea si perfectionarea continua a Centrului de informare a cetatenilor;

- asigurarea unor servicii de calitate în folosul cetatenilor;

- asigurarea permanentei în prestarea serviciilor- linii telefonice directe, daca este

posibil-gratuite, internet;

Pagina 84 din 118



- crearea mecanismelor de consultare directa a cetatenilor, în sensul cresterii atât a

sferei de servicii oferite, cât si a calitatii acestora;

- integrarea furnizarii serviciilor, care trebuie sa grupeze într-un singur punct toata

gama de servicii a autoritatii publice în care functioneaza;

- utilizarea tehnologiei informatiei si a comunicarii la cele mai înalte niveluri.

Pentru îmbunatatirea gestiunii publice se impune luarea urmatoarelor masuri:

- introducerea noilor metode de gestionare a resurselor pe domenii specifice de

activitate;

- asigurarea dezvoltarii parteneriatului public-privat;

- facilitarea procesului de dezvoltare a economiei;

- întarirea controlului gestiunii banului public si asigurarea transparentei cheltuielilor

prin informarea periodica a contribuabilor;

- planificarea si dezvoltarea mecanismului investitional;

- reorganizarea mecanismului de creditare în vederea realizarii de investitii;

-buna gestionare a resurselor financiare existente si atragerea de fonduri prin proiecte

cu finantare extera;

- urmarirea alocarii resurselor financiare în functie de programele propuse ce va

contribui la consolidarea administratiei locale, dezvoltarea unui mecanism de luare a

deciziilor cu deschidere catre nevoile reale ale cetatenilor si stabilirea programelor prioritare

în functie de aceste nevoi comunitare;

- supunerea controlului financiar preventiv propriu a fiecarei operatiuni contabile, prin

organizarea unui circuit financiar al documentelor, cu desemarea persoanelor responsabile;


locale.”

Pagina 85 din 118


- organizarea activitatii de audit intern care sa asigure certificarea bilantului si

contului de executie bugetara, evaluarea performantei de management, efectuarea inspectiilor

de audit;

- elaborarea si implementarea bugetelor pe programe care sa asigure transparenta,

prioritatile si responsabilitatea în alocarea fondurilor.

3.1.4 NOILE TEHNOLOGII ALE INFORMATIEI SI COMUNICATIILOR

Strategia Guvernului privind Planul National de Actiune e-Administratie, urmareste

dezvoltarea infrastructurii informatice, acordând o atentie deosebita introducerii si utilizarii

eficiente a tehnologiei informatiei si comunicarii.

Prin dotarea cu echipamente moderne si realizarea unei retele interne de calculatoare,

cu finantari de la Guvernul României si Uniunea Europeana, Romania este pregatita sa faca

fata actualelor cerinte ale unui sistem informational integrat al administratiei publice centrale

si locale.

Totusi, o conditie esentiala pentru mentinerea si cresterea performantelor este înnoirea

echipamentelor actuale, uzate fizic dar mai ales moral si dotarea cu noi echipamente

performante, absolut indispensabile realizarii unei activitati eficiente: video-proiector,

scanner A3 color, imprimante color, copiator color, telefoane si faxuri digitale, etc.

Dezvoltarea în continuare a sistemului informational în vederea cresterii

performantelor si a îmbunatatirii raportului „cost-beneficiu” în activitatea administratiei

necesita actiuni care sa vizeze:


locale.”

- cresterea gradului de utilizare a sistemelor informatice, internet, email, de catre toti

functionarii prefecturii, prin ridicarea nivelului de instruire si obtinerea certificatelor ECDL;

- perfectionarea serviciilor de registratura si arhiva;

Pagina 86 din 118


- marirea gradului de siguranta în procesul de comunicatie dintre factoriide decizie si

comunicarea în timp real;

- reducerea timpului de transfer a informatiilor,

- descongestionarea activitatii de preluare a sesizarilor si petitiilor de la cetateni,

optimizarea procesului de solutionare si comunicare a rezultatelor;

- îmbunatatirea sistemului de comunicare si transfer de date si informatii între

Prefectura si celelalte autoritati publice locale, în special cu Consiliile Locale si Serviciile

Publice Deconcentrate;

- realizarea unei retele unitare, a unui sistem informational integrat, la nivelul

întregului judet;

- atragerea în cadrul retelei Extranet a Delegatiei Comisiei Europene în România a cât

mai multor „multiplicatori” de informatie europeana si extinderea acesteia spre zonele greu

accesibile, dezavantajate.

3.1.5. ALTE ACTIUNI NECESARE MODERNIZARII:

Alocarea, de la bugetul statului, a unor fonduri destinate activitatilor de comunicare,

diseminare a informatiilor si de promovare a actiunilor specifice privind Integrarea

Europeana.

Îmbunatatirea cooperarii interinstitutionale pe verticala si orizontala.


locale.”

Cresterea rolului Prefecturii în monitorizarea implementarii programelor cu finantare

externa; îmbunatatirea nivelului de cooperare cu Agentiile de Dezvoltare Regionala.

3.2. ÎMBUNATATIREA ACTIVITATII SERVICIILOR DECONCENTRATE

Pagina 87 din 118


3.2.1. CRESTEREA EFICIENTEI SERVICIILOR PUBLICE COORDONATE DE

PREFECTURA

Acest obiectiv se va realiza prin stimularea cooperarii dintre autoritatile publice locale

în scopul asigurarii respectarii intereselor cetatenilor si aplicarii acquis-ului comunitar la

nivel teritorial. Aceasta activitate trebuie orientata spre realizarea componentelor dezvoltarii

locale durabile.

Pentru optimizarea activitatii serviciilor descentralizate consideram ca se pot organiza

activitati comune de catre anumite structuri ale serviciilor descentralizate, în scopul realizarii

unor obiective de interes public general. Aceasta presupune implicit, finantarea acestor

actiuni prin programe externe si redistribuirea unor venituri proprii între structurile serviciilor

publice. Institutia Prefectului, coordonând activitatea acestor servicii publice pe plan local, va

urmari optimizarea activitatii acestora si va stabili actiuni si masuri corespunzatoare. Astfel,

Prefectura ar putea interveni concret pentru a determina serviciile publice sa desfasoare

activitati eficiente, în slujba cetatenilor si a colectivitatilor locale. Aceasta implicare

presupune transformarea rolului de monitorizare si urmarire a serviciilor publice într-o

activitate concreta, operativa, de coordonare si verificare directa a rezultatelor activitatilor

desfasurate în interesul colectivitatii.


locale.”

3.2.2. MONITORIZAREA PROCESULUI DE DESCENTRALIZARE A

SERVICIILOR PUBLICE LOCALE:

În conformitate cu prevederile art.7.3. din legea 215/2001 „ autoritatile centrale nu pot

conferi sau impune cea mai mica responsabilitate colectivitatilor locale, în cadrul procesului

de descentralizare al unor servicii publice sau de creare de noi servicii publice, fara a le

garanta punerea la dispozitie de mijloace financiare cere sa le permita sa exercite aceste

responsabilitati “.

Pagina 88 din 118


Art. 9 din aceiasi lege prevede ca „ în cadrul politicii economice nationale, comunele,

orasele si judetele au dreptul la venituri proprii, iar aceste venituri trebuie sa fie proportionale

cu responsabilitatile prevazute de lege “.

Colectivitatile locale depind însa în continuare foarte mult de subventiile de la bugetul

de stat. În cadrul procesului de descentralizare, un mare numar de servicii publice a fost

transferat catre colectivitatile locale, fara mijloacele financiare si fara o pregatire prealabila.

Colectivitatile locale trebuie sa fie consultate în ceea ce priveste atribuirea unor resurse

redistribuite de la bugetul de stat, care trebuie sa se realizeze pe baze legale, echitabile.

Pentru realizarea acestei prioritati este necesara organizarea de cursuri de pregatire de

specialitate pentru personalului responsabil cu fundamentarea cererilor financiare. Este deci,

foarte importanta transferarea echilibrata si eficienta a resurselor financiare de la stat la

nivelul judetului, pentru activitati precum: evidenta populatiei si organizarea acesteia ca

serviciu comunitar, organizarea serviciului comunitar pentru situatii de urgenta, evidenta

pasapoartelor. Este necesara sprijinirea consolidarii autonomiei administrative si financiare a

serviciilor publice deconcentrate si ca urmare a preluarii activitatilor spitalelor si unitatilor de

învatamânt si cultura.


locale.”

Înainte de a se efectua transferul serviciilor catre autoritatile locale sau înainte de a se

crea noi servicii, trebuie sa fie indicate sursele financiare necesare, în cadrul unei strategii

coerente de descentralizare.

Responsabilitatile si obiectivele trebuie sa fie clar stabilite. Cel mai indicat ar fi sa se

faca o evaluare prealabila pentru a se determina numarul optim de servicii care sa fie

descentralizate si resursele financiare necesare functionarii optime a acestora. Acest proces va

trebui monitorizat periodic, iar strategia ajustata ori de câte ori rezistenta la schimbare a

sistemului sau insuficienta surselor financiare frâneaza procesul. Vor trebui organizate

Programe de pregatire specifice pentru functionarii administratiilor locale implicate în

procesul de descentralizare.

Pagina 89 din 118


O situatie speciala o reprezinta responsabilitatea Administratiei Locale de asigurare a

unor conditii specifice pentru ca acesta sa poata îndeplini o dubla functie : respectarea

intereselor de stat si, în acelasi timp, reprezentarea si promovarea intereselor cetatenilor, asa

cum sunt exprimate în cadrul exercitiului autonomiei locale. O alta problema care trebuie

rezolvata este realizarea inventarierii patrimoniului public si privat al autoritatilor publice

locale din judet.

Strategia Guvernului privind Accelerarea Reformei în Administratia Publica, cu

sprijinul Programelor PHARE 2002 si ale Bancii Mondiale, urmareste sa consolideze

capacitatea administratiei publice în vederea realizarii descentralizarii fiscale de la

administratia centrala catre autoritatile locale, prin transferul competentelor privind

administrarea anumitor activitati, ceea ce va genera resurse financiare autonome la nivel

local. Proiectele au în vedere îmbunatatirea capacitatii administratiilor publice locale de a

implementa si elabora proiecte de calitate în domenii considerate ca fiind de o reala

importanta pentru promovarea dezvoltarii economice si sociale autosustinute, pe baze

juridice, precum si profesionalizarea personalului responsabil cu pregatirea si fundamentarea

cererilor financiare prin :


locale.”

- participarea la activitatea de elaborare a propunerilor privind procesul de

descentralizare fiscala;

- elaborarea, împreuna cu structurile specializate, a unor propuneri pentru

îmbunatatirea sistemului de colectare a impozitelor locale;

- participarea la cursuri de pregatire profesionala pentru personalul din administratia

publica locala cu responsabilitati în pregatirea bugetelor locale;

- participarea la activitatile legate de analiza si evaluarea impactului capitalului local

si a investitiilor în infrastructura localitatii.

3.2.3 PRIORITATI SECTORIALE

Pagina 90 din 118


În ceea ce priveste implementarea legislatiei armonizate cu acquis-ul comunitar,

Raportul Comisiei Europene pe anul 2002 evalueaza capacitatea administratiei publice si

identifica prioritatile pentru principalele domenii de activitate :

Respectarea reglementarilor referitoare la situatia subventiilor nenotificate si a

subventiilor existente, în conformitate cu regimul subventiilor de stat aliniat la prevederile

legislatiei comunitare.

Rezolvarea cu prioritate a problemelor structurale cu care se confrunta sectorul

energetic: neplata facturilor energetice, restructurarea societatii;

“Termoelectrica” si ameliorarea eficien tei retelelor energetice. Politica actuala ar

trebui axata pe productia si economisirea energiei si pe reducerea treptata a arieratelor din

economie, pâna la eliminarea totala. Trebuie luate masuri pentru aplicarea integrala si la timp

a legislatiei privind sectorul energetic si pentru constituirea progresiva a nivelurilor de stocuri

petroliere necesare;

Accelerarea încasarii taxelor, impozitelor si crearea sistemelor functionale de

rambursare în scopul reducerii fraudelor privind rambursarea TVA;


locale.”

Adaptarea metodologiilor statistice la acquis- ul comunitar si ameliorarea calitatii,

exactitatii si prelucrarii datelor. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru realizarea

circuitelor reale de colectare a datelor statistice si pentru dezvoltarea calitatii si capacitatii

personalului din cadrul administratiei statistice;

Fixarea de termene realiste si prevederea costurilor necesare aplicarii legislatiei

privind protectia mediului. Acestea nu trebuie propuse decât dupa consultarea institutiilor

interesate si responsabile. La nivel local sunt necesare fonduri pentru îmbunatatirea situatiei

personalului, recrutarea de noi inspectori si pentru pregatirea corecta a acestora;

Necesitatea definirii unei baze legale pentru identificarea si clarificarea rolului si

responsabilitatilor autoritatilor în vederea constituirii unei structuri administrative capabile sa

aplice regulile comunitare si sa asigure repartizarea fondurilor provenite din politicile

Pagina 91 din 118


structurale ale Comunitatii Europene. Trebuie puse în aplicare sisteme si proceduri eficiente

de fundamentare, urmarire, gestiune financiara si control a acestor fonduri . În ce priveste

capacitatea administrativa trebuie ameliorate abilitatile de programare, în special privind

elaborarea si pregatirea proiectelor.

Sunt necesare eforturi sustinute în urmatoarele domenii: controlul si respectarea

regulilor veterinare si fitosanitare, ameliorarea capacitatii investitiilor pentru a se putea

asigura conformitatea cu normele comunitare, în special masuri referitoare la inspectii si

controale, restructurarea sistemului agricol si agroalimentar în vederea îmbunatatirii

competitivitatii si implicit a capacitatii de operare pe Piata Agricola Comunitara.. Alinierea la

acquis-ul agricol comunitar nu a fost însotita de o dezvoltare suficienta a structurilor

administrative pentru a se asigura aplicarea efectiva a acquisului.


locale.”

Sunt necesare eforturi suplimentare pentru întarirea capacitatii administrative de

aplicare si respectare a acquis-ului, în special în domeniul veterinar si fitosanitar. Sunt

necesare investitii considerabile pentru finalizarea reformei cadastrale si includerea titlurilor

de proprietate în registrului funciar.

Mediul juridic si administrativ ramâne complicat si limiteaza dezvoltarea

întreprinderilor mici si mijlocii. România respecta, în general, angajamentele luate în acest

domeniu. În viitor, România ar trebui sa puna în practica un plan de actiune pentru eliminarea

obstacolelor întâlnite de IMM si pentru îmbunatatirea mediului juridic si administrativ.

Descentralizarea procesului de finantare a învatamântului pre-universitar si

transferarea acestuia în sarcina autoritatilor locale, care a avut loc în cursul anului 2001, a

fost pusa în practica fara probleme majore. Introducerea unui an obligatoriu de învatamânt

prescolar se afla în stadiu de proiect pilot. România trebuie sa faca eforturi pentru a încheia

procesul de aliniere la acquis-ul comunitar în domeniul învatamântului si sa urmareasca ca

initiativele ce vizeaza procesul de reforma sa fie însotite de o finantare adecvata.

Pagina 92 din 118


În domeniul fortei de munca, trebuie sa se urmareasca planificarea strategica a

resurselor umane si financiare, pentru a se realiza o utilizare mai buna a fondurile publice.

Sunt necesare eforturi pentru delimitarea responsabilitatilor institutionale ale organelor si

autoritatilor publice.

Dificultatea realizarii unei protectii sociale reale în România se datoreaza în special

situatiei economice, dar si eficientei scazute de a percepe cotizatiile pentru fondul de

asigurari sociale, lipsei de personal calificat si a colaborarii între ministere. La nivel local,

repartizarea responsabilitatilor ramâne confuza si fragmentata, iar structurile locale nu dispun

de personal suficient. Este urgenta elaborarea unei strategii nationale comune în domeniul

insertiei sociale.


Sunt necesare eforturi pentru transpunerea legislatiei comunitare în domenii cum ar fi

creditul pentru consum, regimul de folosinta partiala, actiunile de suspendare, vânzarile de

bunuri de consum si garantiile asociate. Trebuie pus accentul pe aplicarea legislatiei actuale,

ceea ce implica functionarea eficienta a structurilor administrative existente. Ar trebui

dezvoltat rolul asociatilor de consumatori, consultarea acestora în elaborarea si punerea în

practica a politicii privind protectia consumatorilor.

România trebuie sa-si concentreze eforturile pe dezvoltarea institutiilor capabile sa

aplice noua legislatie si pe cautarea mijloacelor financiare necesare pentru realizarea

investitiilor mari, indispensabile aplicarii acquisului comunitar. Eforturi suplimentare sunt, de

asemenea, necesare pentru aplicarea acquis-ului în domeniul transportului rutier si a realizarii

coridoarelor europene.

S-au realizat progrese semnificative în domeniul justitiei si afacerilor interne, dar

insuficiente în privinta emigrarilor, a traficului si consumului de droguri. Capacitatea

administrativa de aplicare a acquis – ului în domeniu ramâne totusi scazuta.

Pagina 93 din 118



locale.”

În domeniul cooperarii politienesti si a luptei împotriva criminalitatii organizate,

trebuie aplicata legislatia recent adoptata precum si reforma rapida si efectiva a politiei.

Încrederea populatiei în politie ramâne scazuta. Trebuie depuse eforturi pentru realizarea unei

apropieri mai bune de cetateni.

În privinta luptei împotriva fraudei si a coruptiei, ineficienta masurilor de prevenire

si lupta împotriva delictelor legate de coruptie ramâne o problema delicata. Prevenirea prin

transparenta si responsabilizare este la fel de importanta ca represiunea.

Vor trebui revazute criteriile care stabilesc modalitatile de selectare a afacerilor care

trebuie investigate. România trebuie sa intensifice pregatirea pentru a se alinia la Conventia

din 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comisiei Europene si sa accelereze

adoptarea legislatiei în domeniu. Toate aspectele din conventie sunt ratificate si trebuie sa fie

puse în practica.

Traficul cu droguri ramâne o problema dificila de rezolvat. În acest scop trebuie

întarita capacitatea administrativa de coordonare a serviciilor responsabile pentru respectarea

legii, în special politia si vama. Sunt necesare eforturi considerabile pentru alinierea

legislatiei si mai ales pentru întarirea capacitatii administrative de aplicare a legislatiei.


locale.”

3.2.4. MONITORIZAREA IMPLEMENTARII LEGISLATIEI ARMONIZATE CU

ACQUIS- UL COMUNITAR:

Pagina 94 din 118


Procesul de pregatire a administratiei publice locale pentru integrarea în Uniunea

Europeana trebuie intensificat, având în vedere perioada scurta care a mai ramas pâna la data

la care România va fi admisa ca stat membru al Uniunii Europene. În vederea aderarii

României la UE în anul 2007, pâna la sfârsitul anului 2004 trebuie finalizat planul de

dezvoltare pentru perioada 2007-2013, plan care va fi negociat cu Comisia Europeana si în

baza caruia vor fi acordate României fondurile structurale dupa aderare.

Acest plan trebuie sa aiba agregate atât necesitatile autoritatilor locale, cât si cele ale

autoritatilor centrale iar realizarea acestui plan va fi monitorizata de Comisia Europeana.

20

Pentru îndeplinirea sarcinilor ce deriva din documentele programatice privind

aderarea la Uniunea Europeana avem în vedere realizarea urmatoarelor activitati:

Elaborarea Planului local de masuri pentru integrare europeana, pe baza

propunerilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si a structurilor de integrare

europeana respectiv consiliile locale pentru perioada 2004- 2006, în conformitate cu PNAR si

Parteneriatul pentru Aderare.

Elaborarea si implementarea Planurilor lunare si anuale proprii ale Directiei pentru

Integrare Europeana si Relatii Externe.

Monitorizarea permanenta a masurilor si actiunilor incluse în planurile

mai sus mentionate, evaluarea si prezentarea rezultatelor obtinute, prin analize,

comunicari, rapoarte, sinteze.


locale.”

Analizarea periodica a actelor normative avizate de Ministerul Integrarii Europene,

publicate în Monitorul Oficial, cu relevanta si impact în procesul de aderare, în vederea

stabilirii unor masuri concrete pentru implementarea acestora.

Impulsionarea accesarii si utilizarii fondurilor de pre-aderare acordate de UE.

Îmbunatatirea comunicarii privind activitatea de implementare la nivel local a

legislatiei armonizate cu acquis- ul comunitar.

Pagina 95 din 118


Mediatizarea actiunilor care au legatura cu procesul de integrare, în vederea cresterii

vizibilitatii procesului de aderare, prin conferinte, comunicate de presa, etc.

Consultarea si implicarea societatii civile (ONG-uri, sindicate, patronate,

universitati, camere de comert, etc) în actiunile care au ca obiect de activitate pregatirea

pentru integrare europeana.

Participarea la campania de informare publica organizata de Agentia

de Strategii Guvernamentale.

3.3. ÎMBUNATATIREA CALITATII SERVICIILOR

CU IMPACT DIRECT ASUPRA CETATEANULUI

În domeniul îmbunatatirii calitatii serviciilor cu impact direct asupra cetatenilor,

Prefectura Judetului Gorj, prin intermediul aparatului propriu de specialitate, are ca prioritati:

- cresterea transparentei decizionale prin consultarea si implicarea mai larga a

societatii civile în procesul decizional, inclusiv în cel ce are ca rezultat adoptarea de acte

normative, dezvoltarea unui dialog permanent între autoritati si societatea civila;

- extinderea accesului cetatenilor la informatiile publice de interes national sau local,

prin intermediul internetului;

- organizarea mai eficienta a spatiilor destinate serviciilor de relatii cu publicul;


locale.”

- solutionarea eficienta, profesionista si în timp optim a solicitarilor si sesizarilor

petentilor;

- asigurarea ordinii si linistii publice, cresterea gradului de siguranta a cetatenilor;

- prevenirea si dezamorsarea eficienta si în timp optim a conflictelor sociale;

- dialog permanent si constructiv cu grupurile dezavantajate, minoritatile si grupurile

de interese;

- adoptarea de catre functionarii publici a unei atitudini profesioniste, politicoasa si

eficienta în relatiile cu cetatenii;

Pagina 96 din 118


- actualizarea permanenta a paginii Web a Prefecturii cu informatii relevante si utile;

- simplificarea procedurilor administrative, informatizarea completa a activitatii de

registratura , comunicare a deciziilor si arhivare;

- urgentarea eliberarii mai rapide a titlurilor de proprietate cu respectarea legalitatii si

evitarea actiunilor în instante;

- informarea opiniei publice asupra derularii procesului de reforma prin intermediul

mijloacelor de comunicare în masa;

- initierea si dezvoltarea unor parteneriate de actiune comuna cu Inspectoratul Scolar

Gorj, Inspectoratul de Politie Gorj, Directia de Sanatate Publica Gorj, AJOFM si alte institutii

descentralizate, reprezentantii bisericii, ONG-urilor, patronate, sindicate, pentru desfasurarea

de activitati specifice în domeniul protectiei copilului si persoanelor cu handicap,

îmbunatatirea serviciilor medicale si sociale, reconversiei si reinsertiei profesionale,

sprijinirea grupurilor puternic dezavantajate;

- popularizarea serviciilor oferite de catre institutiile specializate ale Consiliului

Judetean Gorj în domeniul protectiei copilului si al persoanelor cu handicap;

- tiparirea si difuzarea de afise, pliante, reviste pentru prevenirea abuzurilor de orice

fel asupra acestor categorii defavorizate de persoane;


3.4 ÎMBUNATATIREA COOPERARII INSTITUTIONALE:

Este necesar sa fie stabilite si aplicate reguli simple si obiective pentru punerea în

functiune a unui flux de informatii coerent si a unui sistem electronic de comunicare, cu

institutiile coordonate de Prefectura, cu Consiliul Judetean si Consiliile Locale, precum si cu

institutiile centrale, având în vedere prevederile legale privind acest mod de comunicare.

Pentru îmbunatatirea cooperarii institutionale se impune luarea urmatoarelor masuri:

Pagina 97 din 118


- îmbunatatirea comunicarii, colaborarii si circuitului informational între Prefectura,

Consiliul Judetean Gorj si alte prefecturi si consilii judetene pentru promovarea si dezvoltarea

unor proiecte de interes comun;

- preocuparea comuna pentru implementarea si implicarea în programe comunitare;

- eficientizarea raporturilor dintre Prefectura, autoritatile publice judetene si cele din

comune, orase si municipii;

- participarea la actiuni si structuri asociative constituite în tara si diverse regiuni din

Europa;

- dezvoltarea unor relatii de colaborare internationala si transfrontaliera puternice;

- participarea la dezvoltarea parteneriatelor regionale, a programelor si sistemelor de

implementare alaturi de celelalte autoritati ale administratiei publice locale si institutii

descentralizate;


- sprijinirea implementarii programelor si a proiectelor regionale în cadrul Proiectului

intitulat “Centrul Multifunctional Oltenia”, promovat în parteneriat de catre Agentia pentru

Dezvoltarea Regionala S-V Oltenia, C.J.Gorj, C.J.Dolj, C.J.Mehedinti, C.J.Vâlcea Agentia de

Dezvoltare Vâlcea, Regione Lazio, CPL Roma si Geumacs Consulting, aprobat de Guvernul

Italiei în data de 13 decembrie 2002.Una din componentele acestui proiect o reprezinta –

instruirea personalului din administratiile publice locale în identificarea si pregatirea de

proiecte pentru a accesa fondurile de pre-aderare si Fondurile Structurale dupa aderarea

României la Uniunea Europeana.

- promovarea initiativei constituirii unui Centru de Relatii între Administratia Publica

Locala si ONG-uri, organism ce va facilita conlucrarea în domenii de interes comun. Scopul

centrului este constituirea unui parteneriat real si eficient între administratie si ONG-uri,

plecând de la ideea comuna de gestionare eficienta a avutului si banului public, necesitatea

unei redistribuiri optime a responsabilitatilor între institutiile guvernamentale, patronale si

Pagina 98 din 118


neguvernamentale, obtinerea de finantari pentru diverse proiecte, ajutor la specializarea unor

functionari publici.

- implementarea si monitorizarea aplicarii în judet a masurilor necesare pregatirii

aderarii României la Uniunea europeana împreuna cu celelalte autoritati locale si cu serviciile

publice descentralizate.

Continuarea si extinderea colaborarii în domeniul dezvoltarii regionale si a cooperarii

între regiunile Europei prin: programe comune cu judetele limitrofe, în colaborare cu

Comitetului Regional pentru elaborarea Planului de dezvoltare regionala, pregatirea

autoritatilor locale în vederea accesarii Fondurilor Structurale începând cu 2007, continuarea

dezvoltarii legaturilor de prietenie si colaborare cu autoritati si institutii similare din alte state,

reprezinta prioritati ale activitatii noastre curente actuale si de perspectiva.

“Capitolul V – Pledoarie pentru o cooperare institutionala

intensificata la nivelul autoritatilor administratiei publice locale.”

V. PLEDOARIE PENTRU O COOPERARE INSTITUŢIONALĂ INTENSIFICATĂ

LA NIVELUL AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE:

În condiţiile în care, conform Raportului de ţară al Comisiei Europene pentru anul

2004 „într-un număr de sectoare importante continuă să existe un decalaj serios între

progresele înregistrate în domeniul armonizării legislative şi capacitatea limitată, pe

ansamblul ei, a administarţiei publice de a aplica şi a pune în practică legislţia nou adoptată”,

această stare de fapt fiind considerată „o constrângere majoră în ceea ce priveşte pregătirile

pentru aderare ale României”, prezenta lucrare doreşte să sugereze o soluţie pentru

administraţia publică locală, reliefând avantajele pe care le poate avea intensificarea

colaborării instituţionale la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale în îmbunătăţirea

managementului municipal, în sensul larg, expus în glosarul de termeni prezentat şi în

adoptarea de facto şi nu doar de jure a principilor ce guvernează politicile europene. De

asemenea, se urmăreşte şi identificarea instrumentelor ce pot fi accesate în vederea acestei

colaborări ce poate în mod evident facilita şi consolida rolul autorităţilor locale în ceea ce

Pagina 99 din 118


priveşte schimbarea de mentalitalităţi, percepţii şi practici ale populaţiei şi ale celorlalte

instituţii ale statului, în vederea însuşirii cu succes a principiilor şi valorilor europene.

Astfel, în sprijinul rolului major al cooperării instituţionale la nivel de administraţie

publică locală s-au identificat următorele argumente:



1. SIMILARITATEA PROBLEMELOR CU CARE SE CONFRUNTĂ

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE:

În pofida enormelor diferenţe în ceea ce priveşte circumstanţele în care se situează

diferitele oraşe şi ţări, există un consens general în privinţa scopurilor globale pe care

municipalitatea în sensul enunţat anterior şi autorităţile locale în particular şi le vor stabili.

Acestea sunt scopuri ale dezvoltării. Ele pot fi înscrise în trei categorii principale:

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă a întregii populaţii a municipalităţii, cu

o atenţie specială pentru cei care se găsesc într-o postură de slăbiciune în articularea nevoilor

lor şi în apărarea drepturilor şi intereselor;

promovarea dezvoltării sociale şi economice durabile;

creşterea protejării şi consevării mediului fizic.

Aceste trei categorii de scopuri prezentate anterior, deşi diferite ca şi caracter, sunt în

mod evident relaţionate. Condiţiile de viaţă, în special acelea ale grupurilor de cetăţeni

defavorizaţi nu pot fi îmbunătăţite pe baze durabile dacă municipalitatea eşuează în

promovarea investiţiilor productive, în politica de ocupare a forţei de muncă. Perspectivele de

creştere economică sunt afectate de infrastructura urbană ineficientă, pe când deteriorarea

mediului fizic are consecinţe dezastruoase nu doar asupra sănătăţii şi formei bune a

cetăţenilor, dar şi asupra abilităţii municipalităţii de a asigura dezvoltarea socială şi

economică durabilă şi de a funcţiona ca un pol de atracţie pentru strategii de investiţii externe

care se bazează din ce în ce mai mult pe atractivitatea mediului fizic şi pe buna funcţionare a

infrastructurii şi serviciilor. Cele mai multe municipalităţi, bogate şi sărace, mari şi mici se

Pagina 100 din 118


confruntă cu provocări similare în ceea ce priveşte natura, dacă nu şi gravitatea şi iminenţa.

Aceste provocări corespund nevoilor de bază ale fiecărui cetăţean: o sursă sigură şi adecvată

de venit, un adăpost adecvat; sănătate; educaţie; securitate şi afabilitate.



În pofida faptului că multe din aceste nevoi pot fi satisfăcute prin acţiuni şi activităţi

care depăşesc mijloacele şi controlul direct al guvernării municipale, gradul lor de satisfacere

se va reflecta invariabil în percepţia publicului asupra performanţei administraţiei.

2. NECESITATEA DE A „ÎNVĂŢA” DIN EXPERIENŢELE ALTORA:

În condiţiile în care se poate vorbi de probleme comune cărora municipalităţile din

întreaga lume trebuie să le facă faţă, analiza experienţelor altor comunităţi precum şi a

soluţiilor identificate pentru situaţiile respective, precum şi încercarea de a adapta aceste

soluţii la condiţiile locale particulare pot reprezenta elemente importante ale procesului de

dezvoltare durabilă, în condiţiile în care, de multe ori, este mai eficient să se utilizeze un

mecanism verificat, decât „să se reinventeze roata”. Experienţele de succes ale anumitor

municipalităţi, indiferent de domeniul acestora, trebuie consolidate în mod sistematic şi

trebuie diseminate şi altora. Acestea pot genera lărgirea orizonturilor oamenilor,

familiarizarea cu procedurile europene şi pot conduce la însuşirea unor practici diferite, mai

adaptate exigenţelor de profesionalism şi eficienţă ale proiectului european, în dezvoltarea

economică, precum şi în procesele de formare şi pregătire ale resurselor umane.


Pagina 101 din 118



3. EXISTENŢA, LA NIVEL EUROPEAN, A UNOR „INSTRUMENTE”CARE

FACILITEAZĂ COOPERAREA:

În condiţiile în care principiul cooperării între state se află la baza însăşi construcţiei

proiectului euroean, vizând la momentul iniţierii lui crearea unor structuri internaţionale

pentru asigurarea păcii şi protejarea drepturilor omului, probleme de mare importanţă în

contextul generat de al Doilea Război Mondial, existenţa a numeroase mecanisme şi instituţii,

atât în cadrul structurilor Uniunii Europene căt şi în interiorul altor organisme cum ar fi

Consiliul Europei, Organizaţia Naţiunilor Unite sau Banca Mondială, care facilitează această

cooperare între state nu este deloc surprinzătoare.

Astfel, pentru domeniul administraţiei publice locale, pentru a evidenţia doar câteva

din cele mai importante mecanisme de cooperare se poate vorbi despre:

Programele de twinning, adresate ţărilor candidate la Uniunea Europeană, care, aşa

cum am arătat deja într-o secţiune anterioară, presupun participarea experţilor europeni la

procesele de construcţie instituţională necesare pentru a putea răspunde exigenţelor acquis-

ului comunitar. Ele sunt concepute nu atât pentru a creşte cooperarea generală, cât pentru a

atinge ţinte specifice, stabilite dinainte între părţi pentru implementarea ariilor prioritare ale

acquis-ului, după cum sunt ele specificate în Parteneriatele de Aderare.

Programe de asistenţă financiară care au fost deschise pentru ţările din Europa

Centrală şi de Est în urma hotărârii Consiliului European de la Copenhaga, din iunie 1993 şi

confirmate de Consiliul European de la Essen, din decembrie 1994, PHARE, SAPARD,

ISPA, într-un număr mare de domenii, printre care şi cel al administraţiei publice locale, în

cadrul cărora prioritate în ceea ce priveşte eligibilitatea o au programele ce presupun

colaborarea între mai mulţi actori instituţionali.



Schema town-twinning-ului reuneşte municipalităţi din întraga Europă, legându-le

practic într-o reţea densă de cetăţeni. Această practică asigură oportunitatea de a afla mai

Pagina 102 din 118


multe despre viaţa de zi cu zi a cetăţenilor din alte state europene, de a vorbi cu ei, de a

schimba experienţe şi de a dezvolta proiecte în comun pe probleme de interes comun cum ar

fi integrarea locală, mediul, dezvoltarea economică şi diferenţele culturale. Caracteristica

town-twinning-ului este aceea că implică un mare număr de cetăţeni şi îşi aduce, astfel, o

contribuţie la dezvoltarea cetăţeniei europene, fiind, în aceste condiţii, deosebit de relevant

pentru subiectul acestei lucrări. În acest scop, Comisia Europeană acordă chiar granturi

(fonduri nerambursabile) pentru evenimente de town-twinning care includ programe

educaţionale pe chestiuni europene. Din păcate, pentru moment, România nu intră în

categoria ţărilor eligibile pentru acest tip de granturi, dar poate participa la proiecte ca

partener, în colaborare cu oraşe, municipalităţi sau asociaţii ale autorităţilor locale din ţările

eligibile. Chiar în condiţiile în care nu se poate obţine finanţare din partea Uniunii Europene,

politica de town-twinning, susţinută şi de alte organisme cum ar fi Consiliul Municipalităţilor

şi Regiunilor Europene, este deosebit de importantă deoarece stimulează schimbul de

experienţă, dezbaterile şi alte iniţiative care întăresc conştiinţa europeană – promovarea

comunicării şi învăţarea interculturală. Ea se referă la acţiuni care îi aduc pe oameni

împreună, dezvoltând parteneriate între oraşe. Oferă oportunităţi pentru cetăţeni de a explora

şi experimenta alte culturi. Asigură o atmosferă prielnică pentru dezvoltarea economică

(atragerea de investiţii) şi pentru desfăşurarea comerţului. De asemenea, stimulează un mediu

în care problemele pot fi rezolvate de la om la om, la nivelul la care acestea au apărut -

conform principiului subsidiarităţii, atât de important pentru construcţia europeană – şi sparge

barierele culturale şi sociale.



Programul de Management Urban, finanţat de această dată de UNDP şi un consorţiu

de nouă „donatori” bilaterali şi executat de Comisia Naţiunilor Unite pentru Aşezări Umane

în colaborare cu Banca Mondială cuprinde componente de cercetare, training şi cooperare

tehnică, foarte importante pentru dezvoltarea de noi practici în managementul municipal, mai

eficiente, care să răspundă exigenţelor actuale.

Pagina 103 din 118


Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, organism înfiinţat în cadrul

Consiliului Europei în care România este reprezentată cu zece membri, oferă un loc

privilegiat de dialog unde reprezentanţii puterilor locale şi regionale dezbat probleme comune

şi îşi confruntă experienţele. Vizează, de asemenea, dezvoltarea iniţiativelor care permit

cetăţenilor să participe în mod real la procesul democratic la nivel local şi regional,

reprezentarea intereselor consiliilor locale şi regionale în elaborarea politicii europene,

precum şi încurajarea cooperării regionale şi transfrontaliere în favoarea păcii şi dezvoltării

durabile. Printre instrumentele de ajutor puse la dispoziţie, cele mai importante sunt „Reţeaua

Europeană a Instituţiilor de Pregătire a Colectivităţilor Teritoriale” (ENTO) ce oferă asistenţă

şi pregătire specializată ţărilor Europei Centrale şi de Est cărora le lipseşte experienţa în

materie de gestiune şi competenţe tehnice. Ea favorizează cooperarea între centrele de

formare ale guvernării locale şi regionale, punând în contact organizaţiile naţionale cu

omoloagele lor din alte ţări, precum şi participarea la Pactul de Stabilitate. Astfel, congresul

Participă activ la proiectele care vizează consolidrea democraţiei locale şi cooperarea

transfrontalieră în Europa de sud-est, prevăzute în programul consiliului europei pentru pactul

de Stabilitate, lansat în 1999.



Consiliul Municipalităţilor şi Regiunilor Europene - în care România nu este membru,

dar poate deveni în condiţiile în care criteriile de adeziune pot fi satisfăcute şi care este un for

ce reprezintă interesele autorităţilor locale şi regionale la nivel european – vizează

dezvoltarea unui spirit european printre autorităţile locale şi regionale în vederea promovării

asocierii între statele europene şi participării lor active la Construcţia Europei, acţiuni în

vederea luării în considerare a autorităţilor locale şi regionale în activităţile UE care le

afectează direct. De asemenea, încurajează dialogul, schimbul de experienţă şi cooperarea

între membrii săi, utilizând metode cum ar fi cooperare interregională şi intermunicipală,

parteneriate şi programe de town –twinning, asigură diseminarea, în rândul membrilor, a

Pagina 104 din 118


informaţiei provenită de la instituţiile europene şi permite ca „vocea” membrilor săi „să fie

auzită” prin intermediul unor corpuri şi instituţii reprezentative.

În contextul existenţei unui număr însemnat de oportunităţi pentru cooperarea

instituţionlă internaţională (dintre care în prezentul demers au fost enumerate doar câteva) în

vederea însuşirii principiilor proiectului european şi a pregătirii pentru aface faţă criteriilor de

aderare, autorităţile locale trebuie să preia iniţiativa şi să joce un rol activ în această fază de

pre-aderare, atât prin participare propriu-zisă la proiecte, cât şi prin diseminarea informaţiei

despre ele în rândul populaţiei şi prin încurajarea organizaţiilor nonguvernamentale de a le

accesa, în condiţiile în care ele au posibilitatea, aşa cum am arătat anterior, de a genera efecte

de creştere a receptiviăţii publicului în privinţa divrselor probleme de interes la un anumit

moment.

Capitolul VI – “Institutia primariei si personalizarea puterii,

abordare comparative Romania – Franta”

ABORDARE COMPARATIVA

ROMANIA - FRANTA

Capitolul VI – “Institutia primariei si personalizarea puterii,

abordare comparative Romania – Franta”

1.ARGUMENT

Opţiunea pentru analiza instituţiei primăriei, ca unitate de bază a administraţiei

publice locale, a fost determinată de conştientizarea rolului important jucat de aceasta din

urmă în buna funcţionare a sectorului public la nivel global, în condiţiile în care, “indiferent

Pagina 105 din 118


de gradul de centralizare şi de uniformitatea statului, guvernul central trebuie să se sprijine pe

anumite structuri locale pentru a-şi exercita autoritatea şi pentru a furniza diferite servicii.”

In ceea ce priveşte motivaţia analizei instituţiei primăriei atât în România cât şi în

Franţa, aceasta se regăseşte în dorinţa evidenţierii asemănărilor şi deosebirilor existente între

acestea, în condiţiile satisfacerii exigenţelor cercetării de tip comparativ, cele două state

menţionate, înscriindu-se în tipologia statelor contemporane în aceeaşi categorie, şi anume,

state unitare descentralizate. Acestea, potrivit lui Ph. Braud, se definesc prin “preeminenţa

unui singur centru de putere căruia toate autorităţile publice îi sunt subordonate…în cadrul

mixt al unui control ierarhic şi al unui control de <tutelă>”, existând o anumită capacitate de

a lua decizii la nivel local, sau, cu alte cuvinte, o autonomie locala. Aceasta, în termenii

legislaţiei româneşti în vigoare, reprezintă “dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor

administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul

colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.”.

Capitolul VI – “Institutia primariei si personalizarea puterii, abordare comparative

Romania – Franta”

2.OBIECTIVE

Lucrarea de faţă îşi propune analiza instituţiei primăriei în cele două state (România şi

Franţa), mai exact a rolului ei în cadrul administraţiei publice locale, a raporturilor instituite

“de jure” între primărie şi consiliul local, respectiv consiliul municipal, precum şi a

raporturilor acestei instituţii cu serviciile publice descentralizate in cazul românesc, respectiv

cu serviciile deconcentrate, pentru spaţiul francez.

3.IPOTEZÃ

In cadrul unui stat unitar, în care “democraţia este temperată de autoritarismul

executivului”, instituţia primăriei reprezintă, la nivel local, cazul paradigmatic pentru ceea ce

se numeşte “personalizare a puterii”.

Pagina 106 din 118


4.ANALIZÃ APLICATÃ

a)Cazul românesc

Ocupând un loc principal în cadrul administraţiei publice locale, conform articolului

91 al Legii privind administraţia publică locală, nr. 215/2001, “Primarul, viceprimarul,

respectiv viceprimarii, secretarul comunei, al oraşului sau al subdiviziunii administrativ-

teritoriale a municipiului împreună cu aparatul propriu de specialitate al consiliului local,

constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primaria comunei sau

oraşului, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului,

soluţionând probleme curente ale colectivităţilor locale.”



Astfel, primarul, ales conform Legii privind alegerile locale prin vot universal,

uninominal, egal, direct, secret şi liber exprimat, îndeplineşte o funcţie de autoritate publică

fiind şeful administraţiei publice locale şi al aparatului de specialitate al autorităţilor

administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează (art. 66, Legea 215/2001),

precum şi reprezentantul comunei sau oraşului în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu

persoanele fizice sau juridice române şi străine, precum şi în justiţie(art. 67, Legea 215/2001).

In aceste condiţii, calitatea de primar este incompatibilă cu funcţia de prefect şi de

subprefect, cu statutul de funcţionar public în aparatul propriu de specialitate al autorităţilor

administraţiei publice locale şi centrale, cu funcţia de manager sau membru în consiliul de

administraţie al regiilor autonome şi, de asemenea, cu calitatea de senator, deputat, ministru,

secretarde stat şi cele asimilate acestora (art.62, Legea 215/2001).

In virtutea statutului enunţat anterior, primarul, conform articolului 68, aliniatul 1 al

legii menţionate anterior, asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor

Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor consiliului local; el poate propune

consiliului local consultarea populaţiei, prin referendum, cu privire la problemele locale de

Pagina 107 din 118


inters deosebit şi, pe baza hotărârilor acestuia, ia măsuri pentru organizarea acestei consultări,

in condiţiile legii. De asemenea, prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este

necesar, informări privind starea economică şi socială a comunei sau oraşului, precum şi

informari asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local; el

întocmeşte proiectul bugetului local, exercită funcţia de ordonator principal de credite,

verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local.



Trebuie sa comunice de îndată consiliului local cele constatate. In aceeaşi calitate de

şef al administraţiei publice locale, primarul ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea

urmărilor calamnităţilor, asigură ordinea publică prin intermediul poliţiei , jandarmeriei,

gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, asigură respectarea măsurilor

prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice; controlează igiena şi

salubritatea localurilor publice, ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al

localităţii şi îl supune spre aprobare consiliului local, asigură repartizarea locuinţelor sociale

pe baza hotărârii consiliului local, asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice. De

asemenea, propune consiliului local spre aprobare organigrama, număul personalului şi

regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, numeşte şi

eliberează din funcţie personalul din aparatul de specialitate al autorităţilor administraţiei

publice locale, cu excepţia secretrului, răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor

care aparţin domeniului public şi privat al comunei sau oraşului, ia măsuri pentru controlul

depozitării deşeurilor menajere.

Conform aceluiaşi articol, primarul asigură funcţionarea serviciului de stare civilă,

fiind ofiţer de stare civilă, a serviciului de autoritate tutelară şi, de asemenea, supraveghează

realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social. In exercitarea acestor atribuţii, precum şi a

celor de organizare a recensământului, a alegerilor şi a celor de asigurare a protecţiei civile,

Pagina 108 din 118


primarul acţionează într-o dublă calitate: ca reprezentant al statului în unitatea administrativ –

teritorială respectivă, cât şi ca reprezentant al comunităţii în cauză.

In ceea ce priveşte funcţia de viceprimar, pentru ocuparea ei, conform articolului 78,

aliniatul 1, consiliul local alege din rândul său viceprimarul, respectv viceprimarii (doi la

număr în oraşele resedinţă de judeţ şi in Municipiul Bucuresti).



Viceprimarul sau, după caz, viceprimarii exercită atribuţiile delegate de primar. In

acest context trebuie facută precizarea ca primarul poate delega o patre din atribuţiile sale

acestora, în condiţiile prevăzute de Legea 215/2001.

De asemenea, schimbarea din funcţie a viceprimarilor se poate face de către consiliul

local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului, prin

hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

Alături de primar şi viceprimar, în cadrul instituţiei primariei există şi funcţia de

secretar al comunei sau oraşului respectiv, funcţie ocupată prin concurs. Acesta, potrivit

articolului 83 al legii anterior amintite, este functionar public de conducere şi exercită o serie

de atribuţii printre care: participarea obligatorie la sedinţele consiliului local, coordonarea

compartimentelor şi activităţilor cu caracter juridic, de stare civilă, de autoritate tutelară şi

asistenţa socială din cadrul aparatului propriu de specialitate al consiliului local, avizarea

proiectelor de hotărâre ale consiliului local, asumându-şi răspunderea pentru legalitatea

acestora, contrasemnându-le pe cele pe care le considera legale.

Un alt compartiment al instituţiei primăriei este reprezentat de aparatul propriu de

specialitate al consiliului local în cadrul căruia numirea şi eliberarea din funcţie se face de

către primar, consiliul local putând recrecomanda motivat primarului eliberarea din funcţie a

conducătorilor departamentelor din aparatul propriu de specialitate.

In aceste condiţii, instituţia primăriei apare ca fiind în principal organul executiv al

administraţiei publice locale, fiind strâns legată de consiliul local, care, potrivit Legii

Pagina 109 din 118


215/2001 reprezintă latura deliberativă (art. 28-38) şi avand, în consecinţă un control destul

de redus asupra acestuia din urmă, chiar in condiţiile puterii de iniţiativă de care se bucură, în

contextul în care propunerile sunt supuse spre aprobare consiliului local, acesta fiind forul

care elaborează hotărârile.



De asemenea, în ceea ce priveşte relaţia instituţiei primăriei cu serviciile publice

descentralizate, trebuie precizat faptul că, atât aceasta cât şi consiliul local se află sub

autoritatea prefectului, reprezentantul guvernului pe plan local, care, conform articolului 27,

aliniatul 1 al Legii 215/2001, “poate ataca, în total sau în parte, în faţa instanţei de contencios

administrativ, hotărârile adoptate de consiliul local, precum şi dispoziţiile emise de primar, în

cazul în care consideră aceste acte ca fiind ilegale.”

b) Cazul francez

Termenul de comparaţie utilizat în cadrul acestei analize este instituţia similară a

administraţiei publice teritoriale franceze, a cărei alegere a fost motivată într-o secţiune

anterioară.

Astfel, potrivit Codului General al Colectivităţilor Teritoriale (regiunea,

departamentul si comuna urbană şi rurală), instituţia primăriei este reprezentată de primar,

adjuncţi (echivalenţii viceprimarilor din cadrul instituţiei similare româneşti) şi personalul

municipal ce cuprinde agenţi municipali din rândul cărora fac parte inclusiv secretarul

general, secretarul general adjunct al comunei, directorul general, directorul de servicii

tehnice ale comunei, precum şi secretarul de primărie.

In ceea ce priveşte funcţia de primar, accederea la aceasta nu se realizează în urma

votului universal, uninominal, direct, ci prin sufragiu indirect, acesta fiind ales cu o

majoritate absolută de către consiliul municipal, dintre membrii lui.

Pagina 110 din 118




Deşi ales de catre consiliul municipal, fapt care îl plasează într-o aparentă poziţie de

inferioritate faţă de acesta, primarul este şeful administraţiei publice comunale, fiind

reprezentantul comunei şi executivul consiliului municipal.

Conform acestui statut, primarul, indiferent de talia comunei al cărei reprezentant

este, nu poate fi preşedinte al Consiliului General, respectiv al Consiliului Regional. De

asemenea, este interzisă deţinerea a mai mult de două dintre mandatele următoare: deputat,

senator, reprezentant în Parlamentul European, consilier general, consilier regional şi primar

al unei comune cu mai mult de 20 000 de locuitori.

Astfel, deşi este impusă o limitare a cumulului de mandate, acesta este totuşi posibil,

spre deosebire de spaţiul românesc, fapt ce asigură o preeminenţă a primarului în raport cu

consilierii municipali, preeminenţă întărită şi de implicarea acestuia în cadrul structurilor de

cooperare intercomunală, cât şi în cadrul Centrului Comunal de Acţiune Socială – primarul

comunei deţinând funcţia de preşedinte al acestuia – centru ce are ca şi competenţe generale

cooperarea şi dezvoltarea socială la nivel comunal.

Deşi acţionează în limitele ce-i sunt impuse prin deliberările consiliului municipal –

ca şi în cazul românesc – primarul dispune, de o importantă putere de iniţiativă şi de

competenţe proprii.

Astfel, primarul, ca reprezentant al comunei, este şeful serviciilor municipale, fixând

modul organizării lor, este şef al personalului municipal numind în locurile de muncă,

gerează cariera agenţilor comunali, reprezentând autoritatea disciplinară, cu menţiunea că,

aceste competenţe aparţin exclusiv primarului.

In materie de buget – finanţe, primarul pregăteşte şi propune bugetul consiliului

municipal, ordonă cheltuielile, efectuează viramente, iar în ceea ce priveşte urbanismul,

eliberează autorizaţiile, aceasta fiind tot o atrbuţie ce aparţine doar primarului.

Pagina 111 din 118




De asemenea, în probleme de administraţie generală, asigură executarea deciziilor

justiţiei, prezintă consiliului rapoarte anuale (privind serviciul public al apei potabile, privind

operaţiunile funciare…).

Intr-un mod similar celui specificat şi de legislaţia românească, primarul acţionează şi

ca reprezentant al statului. In această calitate, primarul răspunde de publicarea şi executarea

legilor şi regulamentelor, de operaţiunile electorale, de recensământul demografic, aflându-se

sub autoritatea prefectului.

In aceeaşi calitate de reprezentant al statului, primarul este ofiţer de stare civilă,

celebrând mariajele, inregistrând naşterile şi decesele, eliberând copii ale actelor, sub

controlul procurorului republicii.

De asemenea, primarul francez acţionează şi în calitate de reprezentant al poliţiei

judiciare. Astfel, el constată infracţiunile legii penale, primeşte plângerile şi denunţurile,

trimite informaţii procurorului republicii referitoare la crimele, delictele şi contravenţiile de

care are cunoştinţă.

Primarul poate primi şi o parte din atrbuţiile consiliului municipal pe care acesta i le

deleagă pentru toată durata mandatului, competenţe specificate de articolul 2122-22 al

Codului General al Colectivităţilor Teritoriale (C.G.C.T.), printre care: realizarea de

împrumuturi pentru finanţarea unor investiţii prevăzute în buget, în limitele fixate de consiliu,

eliberarea şi revocarea concesiunilor în cimitire sau administrarea drumurilor.

In ceea ce priveşte adjuncţii, aceştia sunt aleşi de către consiliul municipal imediat

după alegerea primarului, aceştia reprezentând 30% din efectivul adunării cu rotunjire la cifra

inferioară.

Pagina 112 din 118




Conform articolului 2122-18 din C.G.C.T., primarul poate delega printr-o decizie

scrisă, sub supravegherea şi sub responsabilitatea sa, o parte din atribuţiile sale unuia sau mai

multor adjuncţi, şi, în caz de absenţă a acestora, altor membri ai consiliului.

Potrivit aceluiaşi articol, retragerea delegării se poate face discreţionar de către

primar, instanţa judecătorească verificând doar dacă acesta nu şi-a fondat decizia pe lucruri

inexacte sau dacă nu a fost ghidat de interese străine bunului mers al comunei.

In ceea ce priveşte agenţii municipali, aceştia pot primi delegări de semnătură, cu

precizarea că există anumite diferenţe în funcţie de prezenţa sau de absenţa adjuncţilor.

Astfel, în condiţiile in care adjuncţii sunt prezenţi, secretarul general, secretarul

general adjunct, directorul general, directorul de servicii tehnice al comunei pot primi

delegare în orice materie. (articolul 2122-19 al C.G.C.T.).

De asemenea, agenţii titularizaţi într-un loc de muncă permanent pot exercita

atribuţiile primarului de ofiţer de stare civilă, (primirea declaraţiilor, redactarea şi transmitera

actelor) cu excepţia celebrării căsătoriilor.

In contextul absenţei adjuncţilor, agenţii titularizaţi într-un loc de muncă permanent

pot primi delegare pentru eliberarea copiilor registrului de deliberări şi ale decretelor

municipale, pentru a certifica conformitatea actelor sau pentru a legaliza semnături.

In condiţiile evidenţiate, poziţia primarului şi, implicit a instituţiei primăriei, este una

privilegiată în raport cu consiliul municipal.

Prin intermediul cumulării mandatelor, deja amintită, cât şi datorită dezvoltării

cooperării intercomunale, primarii cei mai dinamici devin, de multe ori, lideri ai De

asemenea, “în nici o ţară occidentală, influenţa primarilor nu este atât de mare ca în Franţa”,

datorită cumulării mandatelor ei devenind aleşi naţionali.

Pagina 113 din 118




Astfel, “statutul primarului francez îl protejează pe acesta atât de puterea colegială cât

şi de democraţia directă. <Monarh de talie mică> sau un <simplu pater familias>, dictator

incapabil sau manager eficace, primarul francez beneficiazăde o libertate de acţiune care ar

putea provoca invidia majorităţii colegilor lui străini.”

5.CONCLUZII

In urma analizei comparative realizate, se poate concluziona că prerogativele

instituţiei primăriei sunt aproximativ aceleaşi în cele două state avute în vedere, evident, cu

mici excepţii, survenite din modalităţile diferite de alegere a primarului, dar şi din prevederile

legislaţiei în vigoare referitoare la împărţirea anumitor atribuţii între cele două părţi.

Astfel, in România, datorită alegerii atât a primarului cât şi a consiliului local prin

sufragiu universal direct, se ajunge în mod frecvent la o lipsă de cooperare între cele două

organisme ale administraţiei publice locale, mai ales în condiţiile în care, “de jure” , primarul

se află într-o poziţie de inferioritate în raport cu cea a consiliului.

In Franţa, însă, în condiţiile alegerii primarului de către consilierii municipali, el se

bucură de sprijinul acestora pe parcursul mandatului, fapt ce constituie un avantaj şi în ceea

ce priveşte posibilitatea de a beneficia de o poziţie de preeminenţă în raport cu aceştia, în

condiţiile în care el este recunoscut, oficial, ca lider de către consilieri.



Pagina 114 din 118


Posibilitatea cumulării a două sau chiar mai multe mandate, în cazul primarilor unor

comune cu mai puţin de 20 000 locuitori, la nivel regional şi naţional, asigură o “remarcabilă

longevitate politică aleşilor locali”, în condiţiile în care “centrul le poartă consideraţie în

virtutea provenienţei lor locale, iar aceasta le este garantată prin capacitatea lor de a se face

ascultaţi la centru”

In ceea ce priveşte personalizarea puterii în cadrul instituţiei primăriei, în continuarea

afirmaţilor anterioare, se poate conchide că, în cazul Franţei, aceasta se manifestă în mod

evident. In România, însă, nu se poate face o afirmaţie atât de autoritară în acest sens,

primarul fiind, într-o oarecare măsură, dezavantajat în raport cu consiliul local. In aceste

condiţii, personalizarea puterii este strict legată de capacitatea primarului de a izola sau de a-

şi subordona consiliul.

Pagina 115 din 118




BIBLIOGRAFIE:

ALLIN, JEANNE-MARIE, ARNAUD, BERNARD, BERNARD JAQUES, (2000),

Séminaire “L’Adminisration Territoriale”, Maison des Communes, La Roche-sur-Yon;

BRAUD, PHILIPPE, (1997), “Science Politique. L’Etat”, Seuil, Paris;

MENY, YVES, (1993), “Politique Comparé”, Montchiestien, Paris;

SADRAN, PIERRE, (1992), “Le Système Administratif Frnçais”, Montchiestien,

Paris;

CENTRE NATIONAL DE LA FONCTION PUBLIQUE TERRITORIALE –

Délégation Régionale des Pays de la Loire, (2000), “Mieux se situer dans l’environement

territorial”;

6. Legea 215/2001 privind administraţia publică locală

Capitolul VII – “O Romanie moderna cu o administratie publica, transparenta,

europeana”

VII. O ROMANIE MODERNA CU O ADMINISTRATIE PUBLICA,

TRANSPARENTA, EUROPEANA:

Pagina 116 din 118


Romania are nevoie de "o administratie publica stabila, profesionista si nepolitizata",

a afirmat seful delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele. El a explicat ca

aderarea Romaniei la Uniunea Europeana (UE) depinde si de felul in care este indeplinit

aquis-ul comunitar, unul dintre elementele de baza ale acestuia fiind legat de reforma

administratiei publice.

Jonathan Scheele este de parere ca acest proces inseamna nu numai o reorganizare in

interiorul sistemului. Reforma trebuie sa cuprinda toate nivelele administratiei publice, a

opinat oficialul european, care a subliniat ca procesul include si felul in care se iau deciziile,

in care sunt adoptate politicile publice, dar si aspecte oarecum "prozaice", cum ar fi punerea

in aplicare a acestor politici. El a adaugat ca foarte importanta este si lupta impotriva unor

mentalitati adeseori inertiale ale functionarilor publici romani. Salarizarea si

profesionalizarea acestor functionari reprezinta alte elemente importante ale reformei in

administratie, a aratat, de asemenea, oficialul european.

Seful delegatiei Comisiei Europene a apreciat progresele inregistrate in reforma

administratiei, precizand, in context, ca, daca acest "inceput promitator" va fi sustinut in

continuare la nivel politic, exista sansa ca in urmatorii ani administratia romaneasca sa

cunoasca "o evolutie normala si ascendenta".

Chiar daca obiectivele acestei reforme vizeaza o perioada mai mare de timp,

respectarea unor angajamente asumate constituie un "pas incurajator" care da Uniunii

Europene "increderea ca si urmatorii pasi vor fi facuti", a mai spus Jonathan Scheele.

Capitolul VII – “O Romanie moderna cu o administratie publica, transparenta,

europeana”

El a adaugat ca Uniunea Europeana va fi in continuare alaturi de tara noastra si va

acorda tot sprijinul "pentru o reforma ampla si coerenta a administratiei publice in Romania".

EFICIENTA SI TRANSPARENTA ADMINISTRATIEI PUBLICE:

Mult timp am crezut ca vointa politica este suficienta pentru a infaptui o administratie

publica eficienta si transparenta. Ne-am lovit insa de inertia, lipsa de interes si lipsa de

pregatire a administratiei publice. Abuzand de toleranta oamenilor politici, functionarul

Pagina 117 din 118

http://toolbar2.i-lookup.com/cgi-bin/ezlclk.fcgi?id=295

http://toolbar2.i-lookup.com/cgi-bin/ezlclk.fcgi?id=295


public s-a situat deasupra cetateanului, si-a atribuit drepturi de renta si a deturnat sensul

reformelor in favoarea unor interese obscure. Multa vreme ne-a lipsit viziunea clara si

atitudinea ferma fata de structurile si rosturile administratiei. Toate acestea trebuie sa se

termine.. Reforma administratiei publice trebuie dusa pana la capat. Cetateanul va sti ca

administratia este in slujba sa, in slujba coeziunii economice, sociale si nationale.

Vrem administratie performanta, care restituie contribuabilului o utilitate certa in

schimbul fiecarui leu platit de acesta. Trebuie sa se actioneze astfel incat aceasta

administratie sa fie o parghie pentru cei care au succes, un sprijin la greu pentru cei in nev

Pagina 118 din 118

http://www.tocilar.ro/

Diploma - Www.tocilar.ro

Documents

Transcript of Diploma - Www.tocilar.ro