Diploma - Www.tocilar.ro

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu de caz privind implicatiile amenajarilor turistice asupra

mediului inconjurator

INTRODUCERE

Practica turistică internaţională a demonstrat de-a lungul vremii că indiferent de tipul

de turism practicat (turism de masă sau alternativ), în final rezultă o serie de impacturi

resimţite atât în societate, cât şi la nivelul mediului natural. În mod cert turismul de masă este

cel responsabil pentru cele mai vizibile şi mai profunde infl uenţe negative la nivelul ariilor de

destinaţie, acestea fiind în marea majoritate a cazurilor impacturi negative (există fireşte şi

excepţii, impuse de individualitatea destinaţiei). Turismul alternativ (modern sau „post mase“

cum se mai regăseşte în alte surse bibliografi ce), încearcă să evite destinaţiile tradiţionale cu

caracter de masă, concentrându-se asupra atitudinii responsabile şi etice a consumatorilor săi

participanţi la forme noi de turism. Acestea, în marea lor majoritate, au la bază principiile

dezvoltării durabile.

Conceptul de „dezvoltare durabilă“ sau „durabilitate“ (în cazuri izolate întâlnit şi sub

denumirea de „sustenabilitate“) este un concept complex şi contestat la nivel internaţional. A

apărut la începutul anilor ’80, iniţial ca mod de abordare a dezvoltării economice în scopul

afectării în măsură cât mai redusă a mediului înconjurător, ulterior fi ind integrat în „mişcarea

ecologistă“ de protejare a mediului natural al planetei.

În anul 1993, Naţiunile Unite au votat înfi inţarea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi

Dezvoltare al cărei obiectiv clar a devenit protecţia mediului natural şi aplicarea principiilor

durabilităţii. Primul raport al acestei comisii a încorporat faimoasa defi niţie a dezvoltării

durabile produsă în 1987 de nu mai puţin cunoscutul raport Bruntland (cel care a stabilit

principiile şi legile dezvoltării durabile grupate în 5 mari categorii vizând: conservarea

mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare,

generaţiile viitoare în prezent, eliminarea disparităţilor economice mondiale ).

„Development which meets the needs of the present without compromising the ability

of future generations to meet their own needs.” (Bruntland Report, 1987)

„O dezvoltare care să permită satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite

posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.“

Pagina 1 din 48


Conceptul dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii economice şi sociale,

inclusiv în domeniul turismului. Orice formă de turism trebuie să respecte principiile

dezvoltării durabile: de la ecoturism, turism rural, turism cultural până la turism de afaceri şi

congrese sau turismul automobilistic.

Impactul activităţilor turistice asupra unei zone este dat de cadrul natural şi varietatea

potenţialului turistic, de existenţa unei infrastructuri generale, de prezenţa unor

structuri turistice de cazare, de alimentaţie, agrement. Aceste elemente definitorii ale

turismului determină mai multe tipuri de impact (politic, social, economic, cultural, ş.a.), care

pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în

ecoturism, turismul rural, turismul cultural, ş. a., aceste forme fiind expresia dorinţei ca

turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare economică şi o soluţie

practică de păstrare nealterată a mediului. 23 Bernd von Droste – “Tourism, World Heritage

and sustainable development”, în cadrul 2nd Pan-European Colocvy on Tourism

Environment, Bucureşti, 1992.

CAPITOLUL 1

RELAŢIA TURISM-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Noua strategie de dezvoltare internaţională a condus şi la dezvoltarea turismului

mondial în dorinţa de a se instaura o noua ordine economică mondială şi de a reduce treptat

discordanţa existentă între ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare. Din acest punct

de vedere, turismul este considerat ca o activitate majoră în viaţa naţiunilor din cauza

influenţei directe asupra sectoarelor sociale, culturale, educative, economice cu largă

deschidere spre schimburile internaţionale.

în ultimii 50 de ani, turismul a cunoscut un avânt considerabil, în condiţiile creşterii

numărului de posesori de automobile, reducerii la tarifele de transport aerian, dezvoltării

excursiilor organizate, fapt ce a permis unui număr mare de turişti să se deplaseze în staţiunile

balneare, montane, de litoral, în centre urbane, culturale de renume .

Dacă pentru anul 1992, numărul de turişti înregistraţi a fost de 300 milioane, pentru

anul 2000 estimarea se ridică la peste 600 milioane. în aceste condiţii, turismul va determina

un consum sporit de resurse turistice. Acestea sunt de fapt părţi componente ale mediului

ambiant, şi de calitatea acestora vor depinde eficienţa şi valoarea turismului practicat. Privit

Pagina 2 din 48


ca o activitate economică, turismul poate produce un impact asupra elementelor cadrului

natural şi social, sintetizat astfel:

Avtivităţi umane Impact asupra populaţiei

Resurse ECONOMIE POPULAŢIE

deşeuri,poluare,exploatare

neraţională

ECOSISTEM DEPĂŞIRE

MEDIU ÎNCONJURĂTOR

Figura nr.1 :relaţia mediului înconjurător cu activităţile umane

SERVICII INTEGRATE ÎN ECOSISTEM

Într-o viziune ecologică, turismul se află într-o strânsă interacţiune cu elementele

abioticc, biotice, antropice, economice, sociale, culturale ale mediului, depăşind sfera strictă a

mediului înconjurător.

1.1.Turismul şi mediul

Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de

turism sunt conştienţi de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor

activităţi asupra populaţiei şi ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă şi zece ale secolului

XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu

standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor,

poluarea şi orice alte impacte negative asupra mediului.

Noţiunea de impact presupune analiza relaţiei turist - resursa turistică - produs turistic,

care se desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului

de servicii şi acţiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.

Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:

cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic;

existenţa unei infrastructuri generale, care asigura circulaţia, accesul şi informarea;

prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care

pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

1.1.1.Impactul politic

Pagina 3 din 48


Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria

ospitalităţii, care pentru cazul României considerăm că ar trebui să aibă următoarele direcţii:

turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu

sprijinul statului;

folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu

asigurarea

protecţiei acestora;

ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea

politicii de resurse umane;

modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;

rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.

În cele ce urmează vom face o analiză a tipurilor de impact. Existenţa şi evoluţia

omului, a societăţii în ansamblul său sunt determinate de calitatea mediului. În acest sens

mediul, definit prin totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane aflaţi

în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă, de

muncă şi perspectivele dezvoltării societăţii

Desfăşurarea eficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu

înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a

celor create de om.

Printre motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de

recreere, de odihna activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare,

zăpadă, linişte, peisaje reconfortante. Altfel spus, mediul şi calitatea acestuia reprezintă

condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice.

Amenajarea şi valorificarea prin turism a naturii şi a valorilor culturale, fără

discernământ şi la întâmplare, pot produce în timp şi spaţiu efecte defavorabile asupra tuturor

componentelor de mediu.

Comentariu:Impactul politic depinde mult de importanţa pe care o acordă conducerea

politică acestei ramuri a turismului,şi implicit de măsura in care politicul sprijină dezvoltarea

turismului ca ramură a economiei naţionale sau ca patrimoniu naţional.

1.1.2.Impactul social

Se manifestă prin influenţa pe care o are turismul asupra modului de viaţă tradiţional

al locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual şi profesional. În condiţiile în

care modul de viaţă socio-economic are tot mai acute tendinţe de generalizare şi uniformizare,

păstrarea unor elemente cu specific tradiţional, vor ocupa un loc important în viitorul

aşezărilor incluse în activităţi turistice.

Pagina 4 din 48


Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identităţi socio-culturale, de dobândire a

unei personalităţi distincte în cadrul turistic local, naţional şi chiar mondial. Această

valorificarea prin turism a patrimoniului natural şi cultural al unei zonei turistice prezintă ,în

plan social, atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ.

Impactul pozitiv se exemplifica prin:

creşterea şansei sociale şi profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în

servicii turistice şi infrastructură generala;

crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenţi,

etc.) şi femei;

asigurarea şi dezvoltarea progresului social, de creştere a curăţeniei şi igienei publice,

a confortului general în localităţile turistice;

scăderea diferenţelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al

veniturilor

realizate;

dezvoltarea sentimentelor de înţelegere şi toleranţă deoarece schimburile interculturale

între turişti şi populaţia gazdă facilitează dispariţia barierelor lingvistice, sociale, rasiale,

religioase, culturale.

Impactul negativ se poate materializa prin:

perturbarea şi distrugerea treptată a modului de viaţă tradiţional, în cadrul structurilor

sociale;

acceptarea de către populaţia locală a unor influenţe negative în plan social.

Pentru populaţia din zonele rurale bunăoară, dezvoltarea în timp şi spaţiu a activităţilor

turistice poate conduce la renunţarea la modul de viaţă şi la ocupaţiile tradiţionale (pastorale,

silvicultură, artizanat şi mică industrie, etc.) în favoarea unor activităţi şi servicii turistice care

aduc venituri mai rapide şi mai importante.

Comentariu:Impactul social se regăseşte mai mult în gradul de ocupare a forţei de

muncă dintr-o regiune cu potenţial turistic,şi implicit în nivelul de trai al oamenilor implicaţi.

1.1.3.Impactul economic

Materializat prin dezvoltarea locală şi regională a localităţilor mai puţin favorizate sub

aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul

determinat de cheltuielile turistice.

Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ţine seama de trei

elemente:

impactul direct care evidenţiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la

turist;

Pagina 5 din 48


impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de

recircularea

unităţii monetare iniţiale a turistului;

impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajaţii unei

firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.

În această situaţie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect

plus impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului

(K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:

impactul direct + impactul indirect + impactul indus

K = ----------

impactul direct

Formula nr.1 – Efectul multiplicator al turismului

Rezultă că orice cheltuială iniţială a unui turist trece prin numeroase runde;

asemănător cu impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniştită de apă, suma

iniţială a cheltuielilor

Aceasta reprezintă o situaţie strălucită din Caraibe ce pune în valoare implicarea

comunităţii locale. Hotelul este situat în cea mai săracă parte din Antigua, în apropierea a

două plaje frumoase. Din cauza iniţiativelor proprietarilor şi a managerilor hotelului, ce au

asigurat comunitatea locală de beneficiile turismului, nu este nevoie de chei la camerele

turiştilor. Clienţii hotelului Curtin Bluff sunt liberi şi în siguranţă într-un mediu ce este în plus

şi prietenos din cauza comunităţii sale locale. Conform spuselor managerului Rob Sherman

“noi avem grijă de sat şi ei au grijă de noi”. Hotelul are un grad de ocupare de 85% anual şi

este unul din cele mai de succes din Caraibe. Curtin Bluff finanţează studiile în străinătate a 5

copii băştinaşi din fondurile alocate satului (la un cost de 100.000$). În fiecare an, trimite 15

dintre angajaţii în funcţii superioare peste hotare pentru cursuri de perfecţionare. Angajaţii

sunt bine plătiţi şi, în mod excepţional, beneficiază de un fond de pensionare. Schimbarea

conducerii se face rar (mulţi sunt acolo de 30 de ani) şi 75% din afaceri se repetă. Curtin Bluff

încurajează şi comunitatea locală să preia activităţi pentru salvarea şi înfrumuseţarea

mediului. Tinerii sunt încurajaţi şi răsplătiţi pentru fiecare copac pe care îl plantează. Hotelul

foloseşte fonduri pentru a le oferi tinerilor din sat şansa de a se antrena pentru tenis de câmp -

mulţi au devenit antrenori la hotel şi astfel comunitatea furnizează principalele “talente” ale

insulei în acest domeniu. Acest exemplu din Caraibe aduce o altă lumină în înţelegerea

Pagina 6 din 48


dezvoltării de durată. Aici nu este vorba doar de responsabilitatea guvernului sau a noilor

turişti, de parcuri naţionale sau de parcuri de animale. Este vorba şi despre populaţia locală şi

legăturile dintre aceasta şi sectorul privat. turistului reverberând, răspândind cercuri

concentrice tot mai largi, dar şi din ce în ce mai puţin sesizabile, în economia unui areal

turistic.

Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil.

Conceptul de turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de

creştere a populaţiei, de dorinţa de ridicare a nivelului trai ca şi de cunoaşterea capacităţii de

suport a mediului.

Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii esenţiale:

stabilirea limitelor ecologice, a standardelor şi normelor de consum, cu reducerea

consumurilor nejustificate;

redistribuirea activităţii economice şi realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor

esenţiale ale vieţii, şi în acelaşi timp creştere economică;

menţinerea unui optim de populaţie, creşterea demografica fiind în concordanţă cu

potenţialul ecosistemelor exploatabile;

conservarea resurselor de bază şi păstrarea arealelor naturale care susţin patrimoniul

genetic al florei şi faunei;

acces legal la resurse, creşterea efortului tehnologic şi folosirea raţională a acestora;

stabilirea unei rate minime de exploatare şi de consumare a resurselor aşa zise

“inepuizabile”;

controlul comunitar, rolul comunităţii locale asupra luării deciziilor de - dezvoltare

locală;

asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.

Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităţilor turistice

presupune

următoarele:

creşterea viabilităţii unor localităţi cu resurse naturale reduse;

utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice

corespunzătoare;

creşterea veniturilor băneşti ale locuitorilor în condiţiile reducerii păşunatului şi a

exploatărilor silvice;

creşterea puterii economice a localităţilor, prin obţinere de noi venituri din noi taxe şi

impozite locale;

Pagina 7 din 48


încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică

industrie tradiţională ;

dezvoltarea unui comerţ specific bazat pe produsele economice locale şi

meşteşugăreşti;

veniturile obţinute din turism şi comerţul specific acestui cadru, pot contribui la

susţinerea

acţiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologica a peisajelor

valoroase;

aportul de profit şi devize - ca urmare a activităţilor de primire, găzduire, transport şi

alimentaţie publică – vor reprezenta o contribuţie importantă în planul dezvoltării locale.

Dar dezvoltarea economică are şi repercusiuni negative, mai ales când se depăşesc

anumite limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant.

Prezenţa reliefului variat, cu suprafeţe împădurite sau vegetaţie apreciabilă reprezintă

modalitatea cea mai simplă de reducere şi răspândire a factorilor poluanţi. Important este ca

exploatarea resurselor naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să

se facă

raţional, pentru a păstra şi permanentiza un potenţial natural atractiv şi valoros, ca şi

pentru: reducerea efectelor de poluare naturală şi antropică, prevenirea fenomenelor de

deşertificare ori de degradare a apelor, solului şi vegetaţiei, menţinerea unui climat plăcut şi

stabil, în scopul menţinerii şi păstrării atractivităţii peisajului.

Pădurea are şi ea un rol deosebit în bilanţul căldurii, în acumularea, curăţarea, reglarea

distribuţiei resurselor de apă, reducerea acţiunii vânturilor puternice, în formarea

solurilor şi

permanentizarea unor nişe ecologice de floră şi faună.

Impactul negativ al activităţilor economice este exprimat de:

presiunea asupra exploatării resurselor;

distrugerea treptată a mediului înconjurător;

utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la

consum mare de materii prime şi energie, precum şi la creşterea poluării prin produse

secundare.

Comentariu:Impactul economic are o importanţă crucială în dezvoltarea zonei turistice

şi a turismului în sine,cu influenţă asupra tuturor celorlalte ramuri sau domenii implicate în

turism,având atât influenţe benefice cât şi dezavantaje.

1.1.4.Impactul cultural

Pagina 8 din 48


Este dominat de relaţia dintre turişti şi populaţia locală, care nu este întotdeauna

benefică în plan local.

Aspectele pozitive sunt date de:

dezvoltarea şi revigorarea tradiţiilor culturale şi religioase;

diversificarea formelor de artizanat;

favorizarea creşterii interesului populaţiei locale pentru păstrarea şi conservarea

obiectivelor de interes turistic, naturale şi culturale, care astfel pot fi valorificate;

iniţierea unor noi acţiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul

satisfacerii sentimentului de sacralitate creştină, de respect faţă de valorile morale.

Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariţia lor se face simţită după un interval

relativ

mai lung de timp:

apariţia de schimbări a mentalităţilor, a valorilor morale sub influenţa turiştilor,

păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiştilor, apariţia kisch-ului;

adaptarea şi copierea de către rezidenţi a unor atitudini şi comportamente noi, atribuite

turiştilor;

apariţia unor potenţiale conflicte şi antagonisme, atunci când turismul devine fenomen

de masă, suprasaturat, şi conduce la dispariţia sentimentului de mândrie faţă de propria

cultură;

creşterea costului vieţii, dezvoltare ultrarapidă a modelului societăţii de consum,

distrugerea treptată a spontaneităţii sociale, pe plan local.

Comentariu:Acesta presupune interacţiunea culturală dintre turişti şi localnici care nu

întotdeauna se dovedeşte a fi benefică atât pentru unii cât şi pentru ceilalţi.

1.1.5.Impactul turistic

Turismul este o industrie care permite încasări în moneda naţională precum şi în

valută, şi care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale creând noi locuri de munca. El

diferă de alte industrii prin aceea că clientul se deplasează în ţara sau zona turistică dorită,

pentru un anume produs turistic.

Derularea activităţilor turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor

de amenajare şi exploatare poate conduce la degradarea mediului şi a resurselor turistice.

Aceste aspecte sunt influenţate de două mari grupe de factori:

factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice(industria, agricultura,

transporturile şi alte domenii de activitate);

factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism şi agrement.

Pagina 9 din 48


Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu se

poate ascunde faptul că şi turismul are influenţe negative asupra mediului ambiant.

Impactul pozitiv este reprezentat de:

creşterea numărului de unităţi de cazare, îndeosebi în aşezările urbane şi rurale

defavorizate;

sporirea numărului de unităţi de alimentaţie publică, prin sprijinirea iniţiativelor locale

pentru valorificarea bucătăriei tradiţionale şi utilizarea produselor locale specifice (vinuri,

brânzeturi, produse de carne, legume şi fructe, etc.);

crearea condiţiilor de agrement-divertisment adecvat şi diversificat, care de asemenea

poate pune în valoare resursele locale (cai, caleşti, sănii, bărci, instalaţii tradiţionale de

agrement, tarafuri, orchestre şi fanfare, etc.);

dezvoltarea unui comerţ specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărţi,

ghiduri, diapozitive, CD-uri, etc.;

modernizarea principalelor căi de comunicaţie şi de acces spre punctele de interes

turistic;

activităţile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze

ambiental şi situate la preţuri rezonabile;

oferă şansa creşterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism,

îndeosebi a ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;

crearea condiţiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată

practica pe tot parcursul anului, cu evitarea aglomeraţiei din sezonul turistic;

creşterea veniturilor locale şi generale, prin încurajarea de noi investiţii în turism.

Impactul negativ este determinat în primul rând de acţiunea distructivă a turiştilor

asupra resurselor turistice. Acţiunile distructive – în multe cazuri inconştiente, datorată în

special lipsei de educaţie turistică şi ecologică - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la

obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care

dotările şi amenajările turistice nu corespund cerinţelor de protecţie a mediului.

Ele sunt provocate de:

- circulaţia turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri

asupra solului, vegetaţiei, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de

incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariţia

unor specii.

Circulaţia turistică necontrolată, în grupuri mari, are influenţe negative şi asupra

obiectivelor culturale;

Pagina 10 din 48


- lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele şi

traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări

de deşeuri, gunoaie, etc.;

- distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea şi circulaţia în locuri

interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin

producerea de gaze de eşapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulaţie

turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;

- exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice (ape minerale,

nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ş.a.). Se impune limitarea exploatării

acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări

raţionale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice şi a normelor

sanitare de protecţie a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;

- structurile turistice de primire, alimentaţie publică nu prezintă dotări de folosire a

energiei alternative, a reciclării şi epurării apelor utilizate, a depozitării şi compostării

gunoaielor.

În condiţiile dezvoltării activităţilor turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact

negativ poate fi exprimat şi prin:

- tendinţa de extindere a structurilor şi serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă

a

dotărilor existente;

- creşterea gradului de urbanizare a localităţilor;

- afluxul extins de turişti conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente

şi diversificarea formelor de poluare.

În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri

naţionale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism).

Activităţile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu

capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente.

Amenajarea şi valorificarea turistică adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace

trebuie să devină punctul forte pentru păstrarea integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.

Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie

acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod

care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă

a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai

puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.

Pagina 11 din 48


Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a

creşterii populaţiei şi a creşterii mediului urban, cu dispariţia terenurilor naturale şi a

pădurilor, şi nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al

doilea rând, circulaţia turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează

mai multe forme de poluare (a aerului,sonoră, tasarea solului, ş.a.). Evaluarea impactului

turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite

care se pot produce şi care influenţează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.

De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea

efectului multiplicator al activităţilor turistice - de industrie şi agricultură, care practicate

în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului

înconjurător. Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerinţelor de protecţie a

mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activităţi, realizarea unor colaborări

multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism.

1.2.Forme ale turismului durabil

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau

reformulat în cadrul conferinţelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogăţiilor

naturale, sociale şi culturale care constituie patrimoniul comun al umanităţii şi a satisfacerii

nevoilor turiştilor şi populaţiei locale a generat apariţia în practică a unor forme de turism

durabil.

Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale

turismului cum ar fi : ecoturism, turism durabil,etc.

Din definiţia dată însă la începutul acestui capitol turismului durabil rezultă că toate

formele de turism (nu numai cele enunţate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării

durabile şi deci, implicit, principiile turismului durabil:

activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloace proprii ale comunităţii locale, iar

aceasta trebuie să-şi menţînă controlul asupra dezvoltării turistice;

turismul trebuie să ofere rezidenţilor locuri de muncă care să ducă la îmbunătăţirea

calităţii vieţii comunităţilor locale şi trebuie realizat un echilibru între activităţile economice

deja existente în zonă şi activitatea turistică;

trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: naţional, regional şi

local, bazat pe standarde internaţionale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile

directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice,

cât şi limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;

Pagina 12 din 48


trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea

managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale.

Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese şi

obiective antagoniste, favorizează parteneriatul şi cooperarea între decidenţi, operatori şi

consumatori şi promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular,

imediat.

Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este încă confundat

sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reţinut însă este faptul că,

plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie

să conţînă ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul ştiinţific, turismul

cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.

Deşi industria turistică acordă mai mare importanţă problemelor legate de mediu şi tot

mai multă atenţie turismului durabil, diferenţele dintre bunele intenţii exprimate de oameni

atunci când sunt supuşi cercetărilor şi ceea ce ei vor face efectiv în vacanţe, nu ar trebui

subestimate.

Nu există nici un dubiu că turismul, dacă este bine planificat şi condus, poate ajuta la

generarea veniturilor pentru populaţia locală şi poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit

o sursă majoră pentru multe arii şi numeroase ţări din lume. Patrimoniul mondial, cultural şi

natural de exemplu atrage acum vizitatori din toată lumea şi poate deveni motorul dezvoltării

locale. Dar mai multă atenţie trebuie acordată impactului fizic şi cultural al turismului de

masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea.

22 Jamieson, W; Noble,A – A manual for sustainable tourism destination

management, CUC – UEM, Project,AIT, 20009.

1.3.Indicatori şi norme de dezvoltare şi gestionare turistică

Stabilirea capacităţii generale de primire (suportabilitate) este dată de un anume

context care nu este mereu acelaşi. Aprecierea se realizează printr-o largă utilizare a unor

standarde şi norme. Se disting două categorii de norme:

generale - utilizate pentru mai toate structurile turistice (nivel cazare, dotări

turistice, infrastructură);

speciale - care se aplică unei anume forme de turism sau produs turistic, sau care

se referă la analiza unor aspecte socio-economice, fizice, culturale ş.a.

Toate normele existente impun o anumită strategie de utilizare a resurselor turistice,

atât naturale cât şi antropice, care să conducă la o exploatare optimă a acestora.

Indicatori generali

9 preluat din www.gdrc.org/ucm/eco-tour/whatis-sustour.html

Pagina 13 din 48


Un indicator general valabil, cu largă utilizare în turism, este capacitatea optimă de

primire (suportabilitate) a teritoriului, cu formula:

Cp= J^XA^XK, ,unde:

Formula nr.2:Capacitatea optima de primire a teritoriului

Cp = capacitatea optimă de primire;

S; - suprafaţa / volumul fiecărei resurse (factor);

Nj = norma de spaţiu (volum pentru fiecare persoană);

K; ~ indice de utilizare a fiecărei resurse (factor) la ora de vârf.

Formula nr.2:Capacitatea optima de primire a teritoriului

Cp = SxKv /N , unde:

Formula nr.3: Capacitatea optima de primire a teritoriului

Cp = capacitatea optimă de primire; S = suprafaţa în ha/m2; K; = coeficient de

atractivitate a zonei; N = norma de spaţiu pentru o persoană.

Mai des utilizată este formula nr. 2.

În practica amenajării turistice se folosesc o serie de norme pentru diferitele forme de

turism (balnear, nautic, montan, sporturi de iarnă etc).

Un alt indicator important se referă la intensitatea utilizării spaţiale, ce reprezintă

volumul de zile turist ce se poate atinge într-o anumită zonă. Aceşti indici sunt în funcţie de

caracteristicile cadrului natural:

- pentru zonele intens dezvoltate, cu multiple resurse turistice, care permit

diversificare a activităţilor turistice: 500 zile turist/ha/an;

- pentru zonele extensiv dezvoltate, care au resurse limitate: 200 zile/turist/an;

- pentru zonele naturale protejate (Parcuri Naţionale, Rezervaţii ale Biosferei,

rezervaţii naturale): 5 zile/turist/an;

Pe baza acestui indice se pot calcula dimensiunile fluxurilor turistice şi ale bazei

materiale turistice.

Indicatori speciali

Aceştia sunt folosiţi diferenţiat pentru formele de turism existente şi se referă la:

Turismul balnear

Dezvoltarea acestei forme de turism are la bază utilizarea unor resurse naturale

diversificate:

substanţe hidrominerale şi termale;

nămoluri terapeutice;

gaze naturale terapeutice (mofete);

Pagina 14 din 48


saline terapeutice.

Dimensiunile şi profilul capacităţilor de tratament şi agrement balnear sunt strâns

corelate cu volumul şi calitatea resurselor amintite.

Turismul de litoral

Existenţa turismului de litoral este influenţată de mărimea şi calitatea zonei costiere

marine. Pe litoralul Mării Negre au fost diferenţiate trei tipuri de ţărmuri:

ţărm cu plajă largă, nisipoasă;

ţărm cu plajă delimitată de faleză, locuri sau zone mlăştinoase;

ţărm fără plaje, dar unde fundul mării puţin adânc, cu pantă lină, permite

realizarea unor plaje artificiale.

Turismul montan şi de sporturi de iarnă10

Pe glob, şi în ţara noastră, turismul montan are o arie largă de dezvoltare, ca urmare a

prezenţei extinse a zonelor montane.

Valorificarea şi amenajarea pentru turism a spaţiului montan este în funcţie de

altitudinile medii şi maxime, relief, densitatea fragmentării lui, nivelul pantelor.

pentru drumeţii, excursii sau simple plimbări, este nevoie de un spaţiu bine amenajat,

cu poteci marcate, locuri de odihnă, fumat, cu o bună accesibilitate. Se admite o încărcare de

100 persoane la ha, iar pentru terenurile mai accidentate, sau fragile din punct de vedere

ecologic, un număr de 30-80 persoane la ha.

pentru practicarea sporturilor de iarnă există un număr mare de indicatori, deoarece

serviciile turistice sunt mai complexe. Această formă de turism este în funcţie de o

multitudine de factori naturali (altitudine, orientare faţă de punctele cardinale, mărimea

pantei, acoperirea cu vegetaţie, condiţiile de climă). în anexele 111 şi IV sunt înfăţişate

principalele norme care răspund de dezvoltarea sporturilor de iarnă.

Agrementul turistic

Acesta ocupă un loc tot mai important în existenţa oricărei staţiuni, localităţi turistice,

indiferent de specificul acesteia (montan, balnear, de litoral). Dotările necesare trebuie să fie

în concordanţă cu capacitatea de cazare, de transport, a acestora.

Funcţional, în cadrul unei staţiuni sau centru turistic, dotările de agrement se

diferenţiază în:

dotări pentru agrement de interior, incluse în spaţiile de cazare, alimentaţie;

dotări situate în perimetrul staţiunilor;

dotări în afara staţiunilor (plaje, păduri, agrement nautic ş.a.).

10 Gabriela Tigu – “Turismul Montan”,Ed.”Uranus”,2002,pag.127

Pagina 15 din 48


Normele şi indicatorii prezentaţi joacă un mare rol în analizele de perspectivă a

staţiunilor turistice, cu ierarhizarea priorităţilor de dezvoltare şi determinarea mijloacelor de

punere în practică a acestor deziderate. în funcţie de dezvoltarea economică generală şi a celei

turistice, în special, aceşti parametri de evaluare pot suferi modificări, ca urmare a nivelului

de valorificare a resurselor şi a gradului de poluare înregistrat.

CAPITOLUL 2

IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ASUPRA MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR

Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul

turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea

exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.

Impactul turismului asupra mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă

turistică - produs turistic.

Dezvoltarea durabilă aşa cum a dovedit, sperăm, capitolul anterior, nu este doar o

modă, ci o necessitate impusă , pe de o parte, de nivelul înalt de dezvoltare la care au ajuns

unele state, iar pe de altă parte, de rămânerea în urmă a economiei multor altor state.

De la apariţia sa, în 1987, conceptual dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile

vieţii economice şi sociale: de la agricultură durabilă până la transport durabil şi turism

durabil. Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internaţională de Conservare a

Naturii, WWF – Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federaţia Europeană

a Parcurilor Naţionale şi Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptual de turism durabil: ”

dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte

integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor

naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare”. Din această definiţie rezultă că orice formă

de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, plecând de la ecoturism, turism

verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau cel automobilistic.

2.1.Definirea Conceptului de Impact

Evoluţia actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice

mondiale în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din

punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.

In acest sens se pot contura următoarele orientări:

Pagina 16 din 48


destinaţiile la mare distanţă, care permit să se realizeze o diversificare a locului de

sejur în extrasezon;

vacanţele tematice (cultură, sport, descoperire ştiinţifică ) organizate la comandă

pentru o clientelă exigentă şi care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;

noile produse de loisir asociate cu cazarea turistică dispersată, care urmăreşte

sentimentul de autentic şi permite dezvoltarea schimburilor culturale şi informaţionale între

turişti şi populaţia locală.

Patru factori generali, determină şi influenţează direct activitatea turistică:

valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor turistice;

creşterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă şi

veniturile;

cursul de schimb valutar, care determină evoluţia puterii de cumpărare a

rezidenţilor,şi,nonrezidenţilor;

repartiţia, care determină evoluţia puterii de cumpărare a clienţilor.

Aceşti factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu

valenţe turistice. Toate activităţile turistice determină în timp şi spaţiu efecte potenţiale asupra

mediului, sănătăţii sau sistemului social. Aceste influenţe cumulate sunt exprimate de

noţiunea de impact.

Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialişti englezi şi americani, în deceniul

7 al secolului nostru, şi care au şocat opinia publică internaţională cu studiul "Limitele

creşterii". Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât şi resursele naturale ale planetei

sunt limitate, ca de altfel şi puterea de absorbţie a tuturor reziduurilor şi deşeurilor rezultate.

Utilizând simulările pe computer, au prevăzut că dezvoltarea intensivă şi creşterea

populaţiei vor afecta toate resursele planetei în mai puţin de un secol. în concluzie, s-au pus

bazele unui nou concept de dezvoltare durabilă.

In figura nr. 1 sunt detaliate relaţiile care există între cererea şi oferta turistică şi

modul de producere a impacturilor în turism. Deosebit de utile sunt modalităţile de control al

impactului care acţionează ca nişte pârghii în dezvoltarea activităţilor turistice, şi care

determină evoluţia motivaţiilor turistice.

Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest spaţiu ecologic, pentru fiecare

naţiune, este un dat, un atribut al realităţilor inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea

durabilităţii nu trebuie să reducă cîmpul de acţiune şi finalitatea dezvoltării.În acest context,

pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare şi amenajare, acceptabile

în privinţa avantajelor economice, a accesului la o relativ mai mare bunăstare a populaţiei şi a

Pagina 17 din 48


rezolvării unor probleme sociale, vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului

natural.

Figura nr.1:Modul de producere a impacturilor in turism

Pagina 18 din 48


2.2.Strategia şi politica de evaluare a impactului asupra mediului

Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur şi mai prosper constă într-o tratare

echilibrată a mediului şi dezvoltării. Numai printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare

se poate ajunge la modificarea modului de producţie şi de consum actual, care şi-a dezvăluit

caracterul perimat şi consecinţele nefaste asupra mediului ambiant.

Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) este un instrument de asistare a deciziei,

având ca obiect determinarea efectelor principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură

prin care factorii de decizie iau cunoştinţă de efectele posibile ale dezvoltării asupra

productivităţii naturale şi a calităţii mediului; este un mijloc prin care se colectează şi se

prelucrează datele necesare unui proiect pentru evaluarea gradului de satisfacere a durabilităţii

şi a condiţiilor impuse de acesta. În literatura românească de specialitate a fost denumit acord

de mediu, care poate fi completat cu bilanţul de mediu, ambele reglementate prin Legea

mediului 135/1996.

Conţinutul unui EIM a fost stabilit de specialiştii Lee şi Coalley în 1970 şi ulterior a

fost acceptat de ţările Comunităţii Europene. Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:

Descrierea proiectului propus: prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare, rata de

exploatare a resurselor existente;

Prezentarea situaţiei de bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluţiei

caracteristicilor mediului, pentru a şti posibilităţile de realizare a proiectului;

Analiza aspectelor de impact: investigarea tipurilor de impact ce pot apărea, aprecierea

evoluţiei lor viitoare;

Descrierea alternativelor: realizarea unor variante şi susţinerea celor mai bune;

Realizarea unor propuneri de ameliorare pentru problemele de impact apărute, mai

ales a acelor cu rol negativ.

Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare şi a celor

privind buna funcţionare a proiectului.

Aceste evaluări de impact sunt cerute de Comunitatea Europeană şi Banca Mondială

în susţinerea oricărui proiect de dezvoltare, cu susţinere financiară importantă.

Realizarea acestui deziderat are meritul de a reduce efectele cumulative ale

activităţilor umane, care, în general, sunt destul de greu de detectat şi evaluat.

Sub recomandările Uniunii Europene şi organismelor ONU, fiecare stat îşi poate

elabora, în funcţie de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de dezvoltare şi de

evaluare a impactului.

Chiar dacă în faza de început, în elaborarea oricărui proiect de dezvoltare, nu sunt

surprinse absolut toate elementele EIM, este necesară o analiză continua a impactului real,

Pagina 19 din 48


constatat şi după realizarea proiectului.1 !n momentul de faţă la noi în ţară se realizează

acorduri de mediu pentru începerea unor activităţi economice sau pentru obţinerea avizului de

continuare a funcţionării, şi mai rar sunt urmărite îndeaproape şi la intervale precise

transformările care au loc.

În tabelul nr.1 sunt redate principalele tipuri de impact produse de activităţile de

iarism. Problemele sunt foarte diverse, complexe şi demonstrează încă o dată nevoia realizării

de ETM în acţiunile de modernizare sau de noi investiţii în turism.

La noi în ţară probleme de evaluare a impactului au fost reglementate prin Legea

Mediului 135/1996, unde au fost stabilite normele metodologice de elaboare a acordurilor şi

bilanţurilor de mediu cu participarea agenţiilor de mediu şi a firmelor specializate pe robleme

de mediu.

Tabelul nr. 1

Tipurile de impact produse de activităţile din turism

Cadrul natural

A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice

1.Distrugerea habitatului speciilor,

2.Uciderea animalelor pentru vânătoare;

3.Uciderea animalelor pentru curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;

4.Influenţarea mi graţiei interne şi externe a animalelor;

5.Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;

6.Defrişarea vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;

7.Reducerea rezervaţiilor naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.

B Poluarea

1.Poluarea apei prin scurgerea apelor poluate, împrăştierca de substanţe petroliere şi petrol;

2.Poluarea aerului prin gazele de eşapament ale vehiculelor.

3.Poluarea sonoră datorată activităţilor şi transporturilor turistice.

C Eroziunea

1.Tasarea solurilor, compacţi zarea, ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii

superficiale.

2.Creşterea expunerii solurilor la alunecări;

3.Amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor;

4.Pagube asupra formelor geologice deosebite ( peşteri, avene );

5.Deteriorări asupra malurilor fluviilor şi râurilor.

D Resurse naturale

Pagina 20 din 48


1.Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări şi supraexploatare;

2.Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energic pentru susţinerea

activităţilor turistice;

3.Riscuri crescute pentru incendii naturale.

E Impact vizual

1.Facilităţi turistice (construcţii agrement, servicii auxiliare);

2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din structurile şi circulaţia turistică.

Cadrul construit

A Mediul urban

l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;

2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;

B Impact vizual

1.Creşterea necesităţii constnicţiilor, a anilor ocupate de construcţii;

2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;

3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;

C Infrastructura

1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcare, grilaje

electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);

2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;

3.Management de mediu pentru adaptarea arealclor în scopuri turistice (plimbări pe mare,

sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).

D Forme urbane

1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi alte utilităţi (agrement,

structuri turistice);

2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi asfaltice, pavări, iluminai ş.a);

3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată turistic şi celelalte zone

rezidenţiale.

E Restaurarea

1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor istorice;

2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.

F Competiţia

Pagina 21 din 48


1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariţiei altor

atracţii sau schimbării de motivaţii sau a unor obiceiuri turistice.

2.3.Modalităţi de evaluare a impactului

Progresul social şi bunăstarea economică depind de activităţile care exploatează

resursele naturale şi care pot cauza pagube mediului. Problemele mediului au devenit globale,

şi, în consecinţă, strategiile de prevenire şi reducere a formelor de poluare reflectă această

realitate.

Avansul deţinut de ţările dezvoltate în elaborarea şi implementarea strategiilor de

protejare a mediului este incontestabil. Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă,

ţările dezvoltate au pus la punct tehnici şi modalităţi pragmatice de control şi reducere a

impacturilor.

Transferul experienţei acumulate, către ţările în curs de dezvoltare şi din Europa de

Est, constituie o preocupare care a căpătat amploare în ultimul timp.

In acest context, resursele turistice nu pot fi exploatate sălbatic tară riscuri de a fi

degradate sau distruse. Imperativele dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să

afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi, mai cu

seamă, a resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de siturile istorice şi

culturale.

De cele mai multe ori, bogăţiile exploatate de turism fac parte din patrimoniul

umanităţii, şi în. acest sens toate naţiunile trebuie să vegheze la conservarea lor. Astfel,

reducerea problemelor legate de saturaţia turistică şi presiunea tot mai crescută asup.

resurselor turistice, în ultimul deceniu, au dus al apariţia conceptului de capacitate de primire,

şi a evaluării sale.

Trebuie subliniat că criteriile de evaluare a capacităţii de primire au la bază norme

deja bine stabilite, iar altele, în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt

non-măsurabile. De altfel, studiile de impact au un rol bine definit, şi ele nu se pot substitui

evaluării capacităţii de primire.

Există o disociere între zonele de dezvoltare turistică care vor deţine structuri turistice,

de cele unde acestea există deja. în primul caz este mai uşoara gestionarea echilibrată a

resurselor pentru a rezolva gradul de suportabilitate şi încărcare a mediului şi pentru

diversificarea ofertei.

Problemele capacităţii de încărcare se referă la trei tipuri de zone turistice:

Pagina 22 din 48


zona emiţătoare de turişti: suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a

punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, spoituri de iarnă,

cultural etc.).

zone de tranzit - încărcarea prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier,

feroviar, maritim, aerian) între zona de plecare şi cea de destinaţie.

zona receptoare sau destinaţia, unde mediul este perturbat fizic, social economic sau

poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp şi spaţiu.

Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de primire se referă la două componente

majore:

1. Mediul local include elemente de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio-

economice, ale nivelului cultural, resursele fiind limitate şi epuizabile.

Criterii:

- aspecte fizice

impact vizual cu un nivel acceptabil;

pragul unde survin daunele ecologice;

necesitatea de a conserva viaţa sălbatică şi marină.

- aspecte economice

stabilirea volumului turistic ce produce maximum de beneficii turistice;

nivelul de locuri de muncă adaptat la comunităţile locale.

- aspecte socio-culturale

-determinarea volumului de turism acceptabil, fără a fi nefast pentru viaţa socio

culturală a comunităţilor,

-stabilirea nivelului de turism care să permită întreţinerea, conservarea monumentelor,

tradiţiilor culturale, fără efecte negative;

- aspecte de infrastructură generală si specifică

servicii publice (alimentare cu apă, gaze, canalizare, epurare etc.)

infrastructură de transport;

- alte facilităţi esenţiale, cum ar ti dotări medicale sau personal turistic foarte bine

calificat.

2. Imaginea - produs turistic11

11 Istrate I.,Bran Florina,Rosu Anca Gabriela – „Economia trismului si mdiului inconjurator”,Ed.Economica,Bucuresti,2000,pag.87

Pagina 23 din 48


Acolo unde zonele naturale sunt mai puţin fragile după toate aparenţele, volumul

circulaţiei turistice poate fi calculat (maxim şi minim) prin imagine - produs turistic realizat.

Mai nou, ideea de imagine este asimilată cu aceea de peisaj, care poate fi natural sau antropic,

asociate cu gama de servicii turistice oferite.

Evaluarea cerinţelor turistice va fi calculat direct cu ajutorul unei analize a cererii.

Criteriul de bază trebuie să fie atât satisfacerea turiştilor, dar şi a rezidenţilor. Pentru zonele de

destinaţie turistică se aplică următoarele criterii principale ce se referă la:

- aspecte fizice

caracteristicile climatice favorabile, legate de lipsa poluării;

gradul de atracţie exercitat de aşezările rurale şi urbane;

calitatea structurilor turistice şi a petrecerii timpului liber.

- aspecte economice

-costul sejurului (politica de preţuri şi tarife);

- aspecte socio-culturale

interesul de care se bucură o comunitate locală şi cultura sa;

calitatea artizanatului local, curiozităţi gastronomice.

- aspecte de infrastructură generală şi specifice

-nivelul dotărilor de transport, servicii publice şi turistice.

În general aceste criterii sunt măsurabile în multe cazuri (poluare ecologică, locuri de

muncă, calitatea serviciilor turistice), dar, în alte cazuri, nu pot fi determinate decât în mod

apreciativ (impact asupra tradiţiilor culturale locale ).

Evaluarea pragurilor de primire şi încărcare a unui teritoriu este necesară din două

motive:

permite organismelor guvernamentale să-şi elaboreze o politică şi strategie de

dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului înconjurător;

rezolvă probleme legate de existenţa unui fenomen de saturaţie turistică sau pe

cale de a se produce.

Fenomenul de saturaţie turistică are şi un caracter sezonier, deoarece dezechilibrul

dintre cerere şi infrastructură nu se produce decât în perioadele de aglomerare maximă.

Această concentrare în timp şi spaţiu conduce la creşterea numărului de

construcţii,lipsa de spaţii verzi, parcuri - edilitare şi a celei turistice.

Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină seama de gradul de dezvoltare a

zonelor turistice. Există astfel două categorii majore:

- zone turistice în curs de dezvoltare

Pagina 24 din 48


In aceste teritorii, cu potenţial turistic valoros, dezvoltarea turistică presupune o

edificare pe termen scurt şi mediu. Aici, se pot stabili, concret, pragurile de primire turistică,

în vederea utilizării resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative .

Priorităţile trebuie stabilite prin strategia organismelor guvernamentale sau printr-un

management de calitate din partea unor agenţi publici sau privaţi.

Un rol esenţial îl joacă şi experienţa anterioară din dezvoltarea altor zone turistice. în

acest context, ţara noastră mai dispune de importante resurse, unele încă insuficient

valorificate;

-dezvoltarea unor activităţi şi structuri turistice în masivele montane

Capăţânei, Cândrel, Cozia, Munţii Apuseni;

amenajarea turistică a litoralului între Complexul lagunar Razim şi Năvodari.

valorificarea în turism a Parcurilor Naţionale etc.

zone turistice dezvoltate

Acestea se găsesc îndeosebi în ţări cu o puternică industrie turistică, unde activităţile

turistice au atins un înalt nivel de concentrare. Aici se impune o politică de regestionare a

resurselor turistice, cu reducerea presiunii asupra mediului ambiant.

În România exista zone cu veche tradiţie turistică, dar unde dezvoltarea structurilor

turistice a condus la o supraexploatare a resurselor, iar o intensă circulaţie turistică a condus la

degradarea cadrului natural ( Munţii Bucegi, Ocnele Mari, Păltiniş, Balvanyos şa.).

Prezenţa omului în natură, ca turist, are şi efecte mai puţin dorite asupra tuturor

componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora,

fauna, apele, aşezările urbane şi monumentele.

Peisajele sunt degradate prin intervenţii antropice care se traduc prin ridicarea de noi

structuri turistice, unde soluţiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi ambiental.

Aceasta conduce la uniformizarea şi monotonia peisajelor.

Solul este un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul că

există tendinţa de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico-edilifare şi de căi de

comunicaţii.

Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de suferit spaţiul costier marin şi cel

montan, spaţii naturale cu un fragil echilibru ecologic.

Flora suportă consecinţele negative datorate unei intense circulaţii turistice şi a

amenajărilor turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.

Fauna are de suferit prin reducerea spaţiilor naturale care constituie habitatul necesar

pentru speciile de animale, afectând supravieţuirea acestora. Practica neraţională a pescuitului

şi a vânătorii distruge treptat potenţialul cinegetic şi piscicol al multor zone turistice.

Pagina 25 din 48


Aşezările urbane sunt afectate de dezvoltarea activităţilor turistice. Creşterea densităţii

construcţiilor urbane, a circulaţiei turistice au repercusiuni negative mai ales asupra centrelor

istorice ale oraşelor şi vechilor construcţii, a monumentelor, prin amplificarea formelor de

poluare.

Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra valorilor naturale şi culturale cu

valenţe turistice se bazează pe o analiză aprofundată calitativă şi cantitativă asupra tuturor

componentelor de mediu.

Politica globală de stabilire a saturaţiei turistice asupra mediului natural, social,

cultural, trebuie să se desfăşoare la scară naţională, regională, locală, iar legile şi

reglementării, stabilite în principal de organismele guvernamentale trebuie să asigure

păstrarea calităţii mediului în interesul turiştilor, a colectivităţilor locale şi a obiectivelor

naţionale. Aceasta trebuie să pornească cu determinarea următoarelor priorităţi:

definirea potenţialului teoretic turistic global pe termen lung în funcţie de resursele

naţionale sau regionale;

stabilirea tipului de produs sau imagine turistică, care se doreşte a fi realizată;

analiza nivelului cererii pentru un anumit produs turistic;

evaluarea condiţiilor materiale necesare realizării capacităţii de primire adecvate, în

funcţie de reţeaua de transporturi existentă, volumul investiţiilor necesare;

determinarea dimensiunilor impactului socio-cultural şi economic, ecologic.

La baza determinărilor de impact, care este variabil în timp şi spaţiu, stă un evantai

întreg de norme menite să directioneze dezvoltarea turistică a oricărei zone.

CAPITOLUL 3

TURISMUL DURABIL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ

Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la

cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanităţii:

DEZVOLTARE DURABILÃ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare

(CMED), cunoscut şi sub

denumirea de “Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport ce poartă

titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind acea

Pagina 26 din 48


dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicial interesele generaţiilor

viitoare.

Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor

de viaţă pentru generaţiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puţin la

nivelul celor existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu

afectaţi de poluare. În planâ spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă

conservarea moştenirii faptelor de cultură, realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi

dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor, a elitei celor care ne urmează.

Conform definiţiei date de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul

total al capitalului, format din capital fizic (maşini, drumuri, hoteluri ş.a.), capitalul uman

(sănătatea oamenilor, cunoştinţele şi calificarea lor) şi capitalul natural (pădurile, aerul, apa şi

solul fertile), rămâne constant sau creşte în timp.

3.1. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă – definiţii şi principii

Ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabilă în turism a apărut la începutul

anilor ’90, luând astfel naştere turismul durabil – o ramură ce a căpătat rapid importanţă atât

în domeniile academic şi de cercetare, cât şi în practica/activitatea/industria turistică.

Din principiu, turismul durabil se disociază de turismul de masă şi se asociază parţial

cu forme de turism alternativ, contemporan (post mase). Cu alte cuvinte turismul durabil este

în primul rând opusul turismului de masă.

Turismul durabil se defineşte ca fiind „... o abordare pozitivă cu intenţia de a reduce

tensiunile şi fricţiunile create de complexitatea interacţiunilor dintre industria turistică, turişti,

mediul natural şi comunităţile locale ca gazde ale turiştilor“ (Journal of Sustainable Tourism,

1993).

Documentul Beyond Green Horizon (Tourism Concern, 1992), defineşte turismul

durabil astfel: „... turismul şi infrastructura aferentă care atât în prezent cât şi în viitor:

operează productiv între limitele capacităţii de regenerare a resurselor naturale; recunoaşte

contribuţia adusă de oameni şi comunităţile locale, de obiceiuri şi moduri de viaţă la

experienţa turistică; acceptă faptul că populaţia trebuie să benefi cieze în mod egal de profi tul

economic din turism la baza căruia stă dorinţa lor de a fi gazde pentru turişti“.

În concluzie, turismul durabil este o formă de turism alternativ care însă are la bază

următoarele principii:

minimizarea impacturilor activităţii turistice asupra mediului natural în vederea

obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare

Pagina 27 din 48


prin întoarcerea unei părţi a veniturilor la aria protejată. Practicarea formelor de turism care

nu afectează mediul natural.

minimizarea impacturilor ne gative ale activităţii turistice asupra comunităţii locale şi

a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii sociale. Dezvoltarea acelor forme de turism

care nu perturbă şi nu întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei destinaţiei turistice. Evitarea

apariţiei situaţiilor ostile în relaţie cu comunitatea locală.

minimizarea impacturilor negative ale activităţii turistice asupra culturii/tradiţiilor/obi

ceiurilor comunităţilor locale în vederea obţinerii durabilităţii culturale. Dezvoltarea unui

turism capabilsă determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale şi care

să evite saturarea acestora cu infl uenţe culturale „externe“.

maximizarea beneficiilor economice la nivelul localnicilor ca urmare a dezvoltării

turismului în vederea obţinerii durabilităţii economice. Constituie unul dintre cele mai

importante principii ale turismului durabil, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării economice a

comunităţilor locale şi ariilor protejate.

educaţia, pregătirea, informarea. Educarea turistului printr-o înţelegere şi apreciere

superioare a impacturilor provocate de acesta în vederea îmbunătăţirii atitudinii personale în

ceea ce priveşte mediul şi reducerea impacturilor. Include o componentă ecologic educativă

pentru vizitatori, localnici, administraţia locală, populaţia mediului rural, urban etc.

controlul local – principiu de bază în turismul durabil. Comunitatea locală participă şi

este consultată în tot ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă, constituind un factor de

decizie activ. Elementul cheie aici este proprieta tea locală asupra elementelor de

infrastructură turistică (ex.: structuri de cazare) şi nu numai. Comunitatea locală şi

administraţiile locale sunt implicate şi deţin mai ales controlul financiar.

3.2. Turismul durabil în practică

În general, garantarea satisfacerii cerinţelor turismului alternativ (implicit şi a celui

durabil) şi a comunităţilor locale, se realizează printr-o serie de măsuri cu caracter practic,

aplicativ, precum:

Înfiinţarea ariilor protejate. Presupune desemnarea de parcuri naţionale, naturale,

rezervaţii ale biosferei, arii de importanţă deosebită etc. În interiorul acestora se vor controla

normativ: accesul, durata, acţiunea, activitatea, atitudinea, comportamentul.

Managementul vizitei/vizitatorului – tehnici.

A. în funcţie de zonarea turistică a ariilor protejate se are în vedere capacitatea

arealelor şi subarealelor de a face faţă, la diferite nivele şi la număr diferit de vizitatori

Pagina 28 din 48


B. în funcţie de zonarea internă a ariilor protejate (în conformitate cu Hotărârea

Guvernului nr. 230/2003 şi Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr.

552/2003) se are în vedere capacitatea arealelor şi subarealelor de a face faţă la diferite nivele

(acces liber, restrictiv sau interzis pentru turişti) şi la număr diferit de vizitatori

2) clustering-ul*

3) dispersia**

4) accesul restrictiv şi/sau selectiv prin politici de preţ

5) accesul interzis pentru turişti în rezervaţiile ştiinţifi ce (în perimetrul rezervaţiilor

ştiinţifi ce se pot desfăşura numai activităţi ştiinţifi ce, în conformitate cu anexa nr. 1 „Scopul

şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate” a O.U.G. nr. 236/2000,

aprobată prin Legea nr. 462/2001)

6) accesul strict restrictiv al mijloacelor de transport

7) în conformitate cu obiectivele specifi ce locale se va dezvolta un sistem/metodă/

tehnică interpretativă cu caracter educativ

Capacitatea de suport (Carrying Capacity).

Reprezintă intensitatea utilizării pe care un anume mediu o poate suporta de-a lungul

unei perioade determinate de timp fără a-i periclita potenţialul durabil pentru acel tip de

utilizare, fi ind practic o metodă de stabilire a valorilor critice sau maxime acceptabile de

utilizare care odată depăşite afectează negativ şi periclitează evoluţia normală.

Tipurile de capacitate de suport12:

Capacitatea de suport ecologic – nivelul/limita de utilizare de la care apare riscul

ecologic şi impactul ecologic negativ.

Capacitatea de suport economic – nivelul/limita de utilizare de la care economia locală

se bazează în mare măsură pe turism sau devine dependentă de acesta.

Capacitatea de suport social – nivelul/limita de utilizare de la care turiştii devin iritanţi

pentru localnici sau afectează cultura locală.

Capacitatea de suport psihologic

– nivelul/limita de utilizare de la care turiştii resimt disconfort şi lipsă de satisfacţie

datorită aglomeraţiei turistice.

În aceeaşi ordine de idei se stabilesc adesea şi mai ales pentru arii deosebite şi delicate

din punct de vedere al echilibrului ecologic, limitele de risc la schimbare, care definesc în

principiu cantitatea de impact posibil ce poate fi tolerată la nivelul unui areal din partea

turiştilor.

12 Nicolae Neacsu – „Turismul si dezvoltarea durabila”,Ed.Expert,Bucuresti,2000,pag.132

Pagina 29 din 48


Evaluarea Impactului Ecologic, cunoscutul Environmental Impact Assessment (EIA),

reprezintă o tehnică de evaluare a consecinţelor dezvoltării activităţii turistice. Alături de

capacitatea de suport sunt obiective de bază în orice strategie de dezvoltare ecoturistică. Ele

au de regulă ca rezultat identifi carea şi dimensionarea impacturilor, tipizarea lor şi

implementarea unor măsuri de management al impactului.

Participarea comunităţii locale.

Cod de etică atât pentru turişti, cât şi pentru operatorii din turism.

Acte normative privind activitatea turistică. În general, activitatea/industria turistică,

mai ales sectorul privat, are tendinţa de a milita pentru libertate de acţiune preferând

reglementările legale generale şi superficiale. Tocmai acest gen de reglementări sunt cele care

discreditează turismul durabil. Astfel, apare situaţia paradoxală unde, pe de o parte autorităţile

publice centrale, trebuie să se implice mai puţin lăsând loc organismelor şi comunităţilor

locale, precum şi sectorului privat să acţioneze, iar pe de altă parte, trebuie să intervină ferm

în tendinţele de dezvoltare turistică în vederea asigurării durabilităţii. Atitudinea, poziţia

fermă, dar mai ales pachetul de acte normative emise, precum şi aplicarea acestora constituie

instrumentul de bază în asigurarea şi impunerea principiilor durabilităţii în dezvoltarea

turistică.

În consecinţă, durabilitatea, concept oarecum teoretic şi contestat tocmai datorită difi

cultăţii de implementare, dar la care se aderă frecvent şi cu mult entuziasm, este extrem de

difi cil de realizat fără un cadru legislativ coerent, strict, ferm şi în acelaşi timp sufi cient de

flexibil.

3.3. Ecoturism – definiţii

Dezvoltarea durabilă aplicată în turism nu a dat întotdeauna roade pozitive chiar şi în

condiţiile în care au fost respectate într-o primă fază toate principiile durabilităţii. Trebuie

menţionat faptul că în cele mai multe cazuri cu rezultate negative (de exemplu depăşirea

limitelor de impact la schimbare şi la capacitatea de suport), apar celebrele situaţii de „MASS

POST MASS tourism“ sau turism alternativ de masă, adică exact opusul obiectivelor de

dezvoltare durabilă.

Cu toate acestea, în cadrul formelor de turism alternativ s-a detaşat acea formă de

turism prin care se reuşeşte în realitate atingerea obiectivelor privind protecţia şi menţinerea la

nivel controlabil a dimensiunii impacturilor. Este vorba despre ecoturism. Acesta se detaşează

cu atât mai mult cu cât adepţii lui au ca scop minimizarea impacturilor ecologice. Ei se

caracterizează prin conştiinţă socială, o atitudine responsabilă şi practicarea unui turism cu

efecte minime asupra mediului natural.

Pagina 30 din 48


Atitudinea este cunoscută şi sub denumirea de „greenwashing“ şi stă la baza apariţiei

ecoturismului ca formă turistică alternativă ce urmăreşte:

a) în primul rând evitarea apariţiei impacturilor negative caracteristice turismului de

masă;

b) în al doilea rând caută să demonstreze că dezvoltarea turistică nu duce neapărat la

degradarea mediului natural dacă se bucură de un management profesionist.

Ecoturismul apare în literatura de specialitate şi sub următoarele denumiri:

green tourism/turism verde

soft tourism/turism uşor

responsible tourism/turism responsabil

low-impact tourism/turism cu impact redus

new tourism/un nou turism

good tourism/turismul cel bun

Definiţii13

A defini ecoturismul este în prezent un proces ştiinţifi c în sine, poate unul dintre cele

mai active şi prolifi ce. Ca atare, în prezent nu există o defi niţie unanim abordată\ (Orams,

1995), dar există defi niţii agreate şi predominant acceptate, adoptate şi utilizate. Procesul defi

nirii ecoturismului pare mai atractiv teoreticienilor decât ecoturismul în sine (Jackson, 1997;

Fennell, 1998). Un lucru este cert, în defi nirea ecoturismului s-au implicat un număr mare şi

variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice, atât la

nivel naţional cât şi internaţional.

Termenul de ecoturism nici măcar nu exista în dicţionare acum 20 de ani (Weaver,

1998). Defi nirea lui distinctivă a devenit cu atât mai necesară cu cât el a fost adesea şi încă

mai este utilizat în sinonimie cu cel de turism alternativ sau turism durabil. După un proces de

anvergură în care s-au implicat nume academice sonore la nivel internaţional (Hawkins, 1994;

Carter and Lowman, 1994; Goodwin, 1996; Liddle, 1997; Dowling, 1997, 1998; Fennell,

1998, 1999; Wearing and Neil, 1999; Honey, 1999) precum şi Organizaţia Mondială a

Turismului (1999), ecoturismul a benefi ciat de apariţia unui criteriu sau mai bine spus de un

mod de defi nire unanim acceptat (Quebec Declaration, UNEP/WTO, 2002). În concordanţă

cu acest criteriu ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă

spre defi nire următoarele elemente:

produsul are la bază natura şi elementele sale

managementul ecologic în slujba unui impact minim

13 Florina Bran,Tamara Simion,Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”,Ed.Economica,Bucuresti,2000,pag.78

Pagina 31 din 48


contribuţie la conservare

contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale

educaţie ecologică

Astfel ecoturismul poate fi definit:

„... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea

speciilor şi habitatelor lor fi e direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse fi

nanciare pentru comunităţile locale sufi ciente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze

valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996)

„... forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se concentrează

în special asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un management etic de

impact redus, opus consumului orientat în a susţine comunitatea locală (la nivel de control,

benefi cii şi dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie în mod obligatoriu

la conservarea şi protecţia acestora.“ (Fennell, 2003)

În concluzie: procesul definirii ecoturismului este unul dinamic şi fl exibil ce dă

posibilitatea redefi nirii acestuia în funcţie de situaţie, dar în conformitate cu criteriile unanim

adoptate cu ocazia anului mondial al ecoturismului

3.4.Dezvoltare Durabilă

Dezvoltarea durabilă = dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a

prejudicia interesele generaţiilor viitoare

Mediu = ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul şi

subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele

vii, sistemele materiale în acţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile

materiale şi spirituale.

De la Adam Smith şi până în zilele noastre, teoria economică analizează direct sau

indirect “dezvoltarea”. Visul oricărui capitalist a fost şi este dezvoltarea afacerilor sale,

cucerirea unor noi pieţe, globalizarea. O dată cu creşterea complexităţii conexiunilor din

economia mondială s-a simţit şi nevoia redefinirii de către specialişti a acestui concept.

Paradoxul ştiinţei economice este că teoriile sale sunt create după analiza fenomenelor, spre

deosebire de alte ştiinţe în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul

după multe experimente şi calcule în laborator, în timp ce piaţa a fost analizată mult după

apariţia ei). Aşa s-a întâmplat şi cu conceptele dezvoltării durabile sau viabile. După douăzeci

de ani de expansiune economică fără precedent, abia în anii ’70 apar primele preocupări de

redefinire a conceptului de dezvoltare.

Pagina 32 din 48


3.4.1. Dezvoltarea durabilă şi Summit-ul de la Johannesburg, 2002

Anul 2002 a marcat desfăşurarea celei de a III-a Conferinţe ONU asupra problemelor

de mediu. Dacă între prima (Stockholm) şi a doua (Rio de Janeiro) au trecut douăzeci de ani,

acutizarea problemelor de mediu, cât şi conştientizarea lor la început de mileniu a dus la

reducerea la jumătate a timpului între conferinţe.

România a fost şi de această dată reprezentată la cel mai înalt nivel, singura problemă

rămânând aplicarea directivelor acestei conferinţe la nivel concret economic. Summit-

ul mondial pentru dezvoltarea durabilă organizat de ONU la Johannesburg, în Africa de Sud

în perioada 26 august – 4 septembrie 2002 reprezintă prima mare Conferinţă a ONU la

început de secol XXI.

Pregătirea Summit-ului dezvoltării durabile a început din anul 2001 la nivel naţional,

regional şi internaţional, subiectele principale ale întrunirii fiind, pe de o parte, legate de

evaluarea progreselor înregistrate de guverne, sectorul privat şi societatea civilă în perioada ce

a trecut de la Summit-ul Terrei din 1992 de la Rio de Janeiro, iar pe de altă parte, de a

determina noi soluţii pentru o dezvoltare economică şi socială mai durabilă şi mai echitabilă.

ONU a organizat, fără îndoială, cea mai mare conferinţă mondială ce a dezbătut

problemele majore cu care se confruntă toate statele lumii, cum sunt sărăcia, mondializarea,

degradarea mediului, sănătatea, accesul la diferite pieţe, etc. dezvoltarea durabilă vizează un

bun echilibru între obiectivele sociale, economice şi ecologice.

În domeniul social obiectivul principal este eliminarea sărăciei prin reducerea ponderii

persoanelor care trăiesc (supravieţuiesc!) cu mai putin de un dolar pe zi; în domeniul

economic, obiectivul principal este schimbarea modelelor de producţie şi consum

nondurabile; iar în domeniul ecologic gestionarea durabilă a resurselor naturale.

În aceste trei domenii (economic, social, ecologic), turismul îşi poate adduce o

contribuţie esenţială, în numeroase ţări, fiind o soluţie de dezvoltare mult mai durabilă decât

activităţi cum sunt agricultura intensivă, exploatările miniere sau alte activităţi din sectorul

primar şi secundar, mai ales în condiţiile respectării Codului Mondial de Etică al Turismului

adoptat de Adunarea Generală a OMT la Santiago, Chile, în prima zi a lui octombrie 1999 şi

aprobat de Adunarea Generală a ONU la sesiunea sa din noiembrie 2001.

Anul 2002 a fost un an special pentru dezvoltarea durabilă a turismului, nu numai

pentru că în acest an a avut loc Summit-ul mondial al dezvoltării durabile, dar şi pentru că

ONU a declarat acest an “Anul internaţional al ecoturismului”, iar principala manifestare ce a

marcat acest eveniment a fost Summit-ul mondial al ecoturismului organizat de către OMT în

perioada 19-22 mai la Québec, în Canada.

Pagina 33 din 48


CAPITOLUL 4

REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

Studiu de caz

Cu o suprafaţă de 2.590 km2, Delta Dunării include atât suprafeţe de uscat (circa 15%

din suprafaţă la un nivel normal al celor trei braţe ale Dunării, ce au transformat- o şi o

străbat) şi terenuri mlăştinoase cu lacuri şi gârle.

Braţele principale ale Dunării - Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe - rezultate din separarea

apelor Dunării la Ceatalul Izmail (Chilia în braţul Chilia, braţul Tulcea, acesta din urma

bifurcându-se la Ceatalul Sf. Gheorghe în Sulina şi braţul Sf. Gheorghe).

Braţul nordic, Chilia, are cea mai mare adâncime (36 m) şi cel mai bogat debit (62,6%

din debitul total al Dunării).

După satul Chilia Veche se dezvoltă o deltă proprie, cu numeroase braţe divergente

(tip Mississippi).

Braţul de mijloc, Sulina, lung de 62,9 km şi adânc de 18 m, transportă 17,7% din

debitul total al Dunării şi prezintă la vărsare o deltă de tip Tibru, un singur canal de curgere.

Braţul a fost rectifi cat şi dragat de mai multe ori, ceea ce permite ca navele maritime să

meargă până în portul Galaţi.

Braţul sudic, Sf. Gheorghe, lung de 109 km, are cea mai accentuată meandrare. La

gurile sale prezintă o deltă secundară de tip Vistulă, cu o despletire conică de braţe secundare.

Prin 3 canale, Lipoveni, Dunăvăţ şi Dranov, face legătura cu complexul lacustru

Razelm - Sinoe.

În lungul braţelor principale şi secundare, în zona maritimă, s-au format grinduri fl

uviale sau grinduri fl uvial-maritime (Letea, Cormoran, Sărăturile), dominate de un relief de

dune cu altitudini maxime de 8-13 m. Tot în categoria formelor de uscat din Delta Dunării

intră şi insulele continentale Chilia, Stipoc.

Alături de canalele principale, în reţeaua hidrografi că a Deltei Dunării sunt incluse

braţele secundare, gârlele şi canalele antropice, cum sunt Marele M (Dunărea Veche), Rusca,

Litcov, Uzlina, Macovei, Împuţită, Dunăvăţ şi Dranov (cu adâncimi de 2-4 m), ca şi un număr

însemnat de lacuri deltaice (iezere: Fortuna 906 ha, Matiţa 618 ha, Babina 338 ha, Roşu 1.331

ha, Gorgova 1.281 ha, Isacov 1.046 ha, Puiu 825 ha, Uzlina 468 ha, Roşuleţ 331 ha, cu

adâncimi medii de 2-4 m).

Pagina 34 din 48


Din cei 4.340 km2 ai Deltei Dunării 3.680 km2 sunt ocupaţi de mlaştinile de stuf şi

plaur.

Alături de delta propriu-zisă, trebuie menţionat şi complexul lagunar/ lacustru Razelm

(Razim), ce include lacurile Razelm, Zmeica, Goloviţa şi Sinoe.

Atât în delta fluvială, cât şi în cea fl uvio-maritimă se întâlneşte o vegetaţie deosebit

de bogată. Pe grinduri pot fi întâlnite păduri amestecate (plop negru, plop tremurător, stejar,

meri şi peri pădureţi, salcie alba, ulm).

În pădurile Letea şi Caraorman se desprinde prezenţa lianelor şi a viţei sălbatice.

Alături de zăvoaiele de salcie, poate fi întâlnită vegetaţia de dune şi de nisipuri ale

plajelor (plajele de la sud de braţul Sulina, ca şi cea de la nord de braţul Sf. Gheorghe, fi ind

deosebit de extinse).

Vegetaţia acvatică, dominată de nufărul alb – Castalia alba Wood - şi nufărul galben –

Nuphar luteum -, precum şi stuful, papura, pipirigul şi rogozul sunt specifi ce zonelor

mlăştinoase.

Des întâlnit este plaurul, o împletitură deasă de rizomi şi rădăcini de plante acvatice şi

mâl sau chiar sol în formare, ce alcătuieşte chiar unele insule plutitoare.

Delta Dunării este un adevărat paradis natural al păsărilor autohtone sau de pasaj

(peste 280 de specii). Aici pot fi întâlniţi pelicani, cormorani, călifari roşii, dumbrăvence,

vulturi codalbi, egrete albe mari, lopătari, acvile, lişiţe, raţe sălbatice, gâşte de vară, raţe

pestriţe, potârnichi, prepeliţe.14

Dintre mamifere: mistreţi, lupi, iepuri, pisici sălbatice etc. Dar şi multe alte animale

iubitoare de apă: nurci, vidre, hermeline.

În apele fluviului sau în lacuri sunt prezente numeroase specii de peşti: cegă, oblete (fl

uviale), morun, nisetru, păstrugă (maritime), crap, somn, şalău, ştiucă, mreană (de apă dulce).

Pentru toate acestea, Delta Dunării şi complexul Lacustru Razelm au fost declarate

Rezervaţie a Biosferei.

Cu aceste trei idei, în mod evident, nu se poate spune că a fost finalizat capitolul

privind potenţialul natural al României.

Ceea ce am încercat a fost o foarte scurtă trecere în revistă a principalelor zone în care

se găsesc parcuri naţionale/parcuri naturale sau rezervaţii ale biosferei.

Scopul lucrării nu este o prezentare a acestor monumente. Acest capitol a fost gândit

ca o provocare a celor care se ocupă de arii protejate pentru a se implica direct şi fără ezitare

în gândirea strategiei de ecoturism.

14 Gabriela Stanciulescu,Puiu Nistoreanu,Radu Emilian,Gabriela Tigu – „Managementul turismului durabil in tarile riverane Marii Negre”,Ed.All Beck,2000,pag.34

Pagina 35 din 48


Probabil că în viitorul apropiat va trebui să gândim o strategie de ecoturism care nu se

va referi numai la parcuri naţionale şi parcuri naturale, respectiv rezervaţii ale biosferei, ci la

ansamblul ariilor protejate din România, respectiv la ansamblul teritoriului României.

4.1Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).

Odatã cu declararea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (1990) a fost înfiinţatã şi

instituţia pentru administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al

Rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unitãţilor fizico-geografice de pe teritoriul

RBDD - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).

Conform Legii 82/1993 cu modificarile şi completarile ulterioare, ARBDD reprezintã

o instituţie publicã în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.

Obiectivele principale urmãrite de ARBDD în gestionarea ecologicã a teritoriului

rezervaţiei sunt:

conservarea şi protectia patrimoniului natural existent;

promovarea utilizãrii durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale

rezervaţiei;

reconstrucţia ecologicã a zonelor degradate de impactul activitãţilor umane.

ATRIBUŢIILE Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii

Administraţia Rezervaţiei are urmãtoarele atribuţii:

a) evaluează starea ecologică a patrimoniului natural, organizând cercetarea ştiinţifică,

elaborează strategia de conservare şi redresare şi, dupa aprobarea acesteia de către Consiliul

ştiinţific al Administraţiei Rezervaţiei, asigură măsurile necesare pentru conservarea şi

protecţia biodiversităţii;

b) stabileşte şi aplică măsurile de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor deltaice şi

dispune măsurile legale corespunzatoare pentru protecţia, ameliorarea şi refacerea stării de

calitate a mediului, acolo unde a fost deteriorat;

c) administrează in mod direct domeniul public de interes naţional din perimetrul

Rezervaţiei şi ia măsuri pentru refacerea şi protecţia unitătilor fizico-geografice componente;

organizează şi exercită supravegherea şi controlul modului în care sunt puse în aplicare şi

respectate dispoziţiile legale în vigoare privind măsurile de protectie stabilite în statutul

Administraţiei Rezervaţiei şi alte aspecte care, potrivit legii, sunt de competenţa

Administraţiei Rezervaţiei;

d) în exercitarea atribuţiilor sale Administraţia Rezervaţiei poate solicita instituţiilor

statului cu atribuţii în combaterea practicilor ilegale sprijin pentru controlul şi sancţionarea,

Pagina 36 din 48


potrivit legii, a faptelor savarsite pe teritoriul Rezervatiei, ce contravin reglementarilor legale

in vigoare. Institutiile solicitate au obligatia de a raspunde cererii Administratiei Rezervatiei;

e) stabileste, impreuna cu Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei,

regulile de circulatie si acces pe bratele Dunarii pentru barci, salupe, nave fluviale si

maritime, iar pentru canalele si lacurile interioare din perimetrul Rezervatiei propune spre

aprobare Ministerului Apelor si Protectiei Mediului regulile de acces si circulatie, exercitand

controlul asupra modului de respectare a acestora. Capitania Portului Tulcea si Inspectoratul

Politiei de Frontiera, prin subunitatile din teritoriu, vor asigura, la solicitarea Administratiei

Rezervatiei, sprijin pentru aplicarea masurilor legale asupra navelor care au produs poluari ale

apelor, in conformitate cu legislatia in vigoare;

f) in cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autoritati de specialitate ale

administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei publice locale si in parteneriat cu

alte institutii publice locale si cu sectorul privat:

- elaboreaza obiectivele de management pentru conservarea biodiversitatii si

dezvoltarea durabila in Rezervatie (Planul de management al Administratiei Rezervatiei), prin

care se promoveaza realizarea obiectivelor prioritare pentru mediu si dezvoltare durabila, in

conformitate cu obiectivele Strategiei nationale pentru protectia mediului, ale Strategiei

nationale pentru dezvoltare durabila si ale Planului national de aderare la Uniunea Europeana;

- elaboreaza si pune in aplicare strategii locale pentru mediu si dezvoltare durabila, in

conformitate cu obiectivele si recomandarile Agendei 21, ale strategiilor si programelor de

actiuni elaborate si puse in aplicare in cadrul Procesului Mediu pentru Europa;

- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor de amenajare a teritoriului

si a planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, asigurand integritatea dimensiunii de

mediu si a cerintelor ecologice in politicile si strategiile zonale si locale privind planificarea

utilizarii, organizarea si amenajarea teritoriului si a asezarilor umane, cu luarea in considerare

a structurii si valorii capitalului natural din teritoriu si utilizarea acestuia pe principiile

dezvoltarii durabile;

- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor si a programelor pentru

protejarea intereselor populatiei locale, pentru conservarea patrimoniului cultural, precum si

pentru cresterea calitatii vietii si a standardului de civilizatie;

- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor si programelor pentru

apararea impotriva inundatiilor si a catastrofelor;

g) emite acordul si autorizatia de mediu pentru desfasurarea activitatilor in perimetrul

Rezervatiei de catre persoanele fizice si juridice, in conditiile legii si in concordanta cu

Pagina 37 din 48


cerintele conservarii biodiversitatii si a structurilor ecologice specifice, incluzand si

procedurile de stabilire a obligatiilor de mediu in procesul de privatizare;

h) evalueaza starea resurselor naturale si a nivelului de valorificare a acestora, in acord

cu potentialul lor de regenerare si cu capacitatea de suport a ecosistemelor, scop in care

elaboreaza si pune in aplicare reglementari privind valorificarea resurselor naturale

regenerabile si a tuturor celorlalte resurse din Rezervatie;

i) poate concesiona, in conditiile legii, activitatile de valorificare a resurselor naturale

regenerabile si de utilizare a terenurilor, in scopul desfasurarii de activitati economice;

j) colaboreaza cu autoritatile administratiei publice pentru protejarea intereselor

localnicilor, precum si pentru cresterea calitatii vietii si a standardului de civilizatie;

k) sustine si impune prin mijloacele prevazute de lege, in special prin aplicarea

procedurilor de autorizare, promovarea tehnologiilor curate, schimbarea modelelor de

productie si de consum, in sensul utilizarii durabile a resurselor materiale si energetice si al

reducerii impactului negativ asupra mediului;

l) participa, potrivit atributiilor si competentelor legale, la elaborarea si punerea in

aplicare a programelor si proiectelor de cooperare cu organismele interne si internationale in

context transfrontier, regional si international;

m) elaboreaza si publica rapoarte periodice privind starea mediului la nivelul

Rezervatiei;

n) actioneaza prin toate mijloacele prevazute de lege si pe intregul teritoriu al

Rezervatiei pentru protectia si ameliorarea starii mediului si a calitatii vietii, cu luarea in

considerare a necesitatii punerii in aplicare pe plan local a prevederilor conventiilor si

acordurilor internationale la care Romania este parte, precum si pentru realizarea obiectivelor,

programelor si planurilor de actiune dezvoltate in baza acestor conventii si acorduri;

o) incurajeaza si dezvolta parteneriatul cu toate sectoarele societatii civile, cu

organizatiile neguvernamentale, precum si cu institutiile publice sau private care militeaza in

interesul sustinerii si atingerii obiectivelor pentru mediu si dezvoltare durabila;

p) organizeaza activitati cu scop instructiv, formativ si educational, asigura informarea

curenta a populatiei si a autoritatilor locale cu privire la starea si evolutia calitatii mediului in

Rezervatie, dezvolta cooperarea cu mass-media si publica materiale avand ca scop

sensibilizarea opiniei publice, angajarea populatiei si a comunitatilor locale in sustinerea si

aplicarea masurilor privind protectia mediului, conservarea naturii si a diversitatii biologice,

reconstructia ecologica a zonelor deteriorate si ameliorarea calitatii vietii, combaterea

actiunilor de capturare, detinere si ucidere a faunei salbatice in perioadele de prohibitie;

Pagina 38 din 48


q) identifica, delimiteaza si propune declararea zonelor functionale ale rezervatiei si

introduce marcaje si semnale avertizoare pentru limitarea actiunilor perturbatoare;

r) avizeaza, sub raportul protectiei ecosistemelor, planurile de amenajare a teritoriului

si de urbanism de pe teritoriul Rezervatiei, elaborate potrivit legii;

s) conlucreaza cu Compania Nationala "Apele Romane" - S.A. in vederea gospodaririi

apelor si efectuarii lucrarilor hidrotehnice necesare.

4.2.Conceptul de REZERVAŢIE A BIOSFEREI

Biosfera este învelisul scoartei terestre, al apelor si al atmosferei pe care se desfãsoarã

viata si care suferã modificãri sub actiunea omului.

Rezervaţiile biosferei reprezintã teritorii ocrotite care conservã integralitatea,

functionalitatea si alte însusiri naturale ale unor ecosisteme naturale, care prin existenta lor

contribuie la regenerarea continuã ale resurselor fundamentale ale biosferei si în care

populatia reprezintã o componentã integrantã.

Denumirea de rezervatie a biosferei a fost adoptatã în cadrul Programului "Omul si

Biosfera" lansat în 1971 de cãtre UNESCO, pentru a promova si demonstra relatiile

armonioase dintre oameni si mediul înconjurãtor.

Managementul unei rezervatii a biosferei trebuie sã îndeplineascã douã conditii

principale:

(1) are trei obiective esentiale:

conservarea ecosistemelor naturale si a resurselor genetice, promovarea cercetãrii;

instruirii si educatiei pentru protectia mediului înconjurãtor;

sprijinirea populatiei si economiei locale.

(2) este constientã asupra oportunitãtilor de armonizare a cerintelor complementare si

adeseori conflictuale ale celor trei obiective esentiale, elaborând o schemã de zonare a

rezervatiei cuprinzând cel putin trei categorii:

zone strict protejate, consacrate conservãrii unor ecosisteme si a resurselor sale

genetice valoroase;

zone tampon , care asigurã atenuarea impactului antropic asupra zonelor strict

protejate si unde sunt încurajate unele activitãti economice traditionale ale populatiei locale;

zone de tranzitie, care asigurã legãtura dintre rezervatie si procesele de dezvoltare

socio-economicã regionalã.

4.3.Funcţiile Rezervaţiilor Biosferei:

Pagina 39 din 48


conservarea ecosistemelor naturale, a resurselor genetice si a ecosistemelor pentru

generatiile viitoare

pãstrarea formelor traditionale de folosire a pãmântului

gãsirea modului de administrare durabilã a resurselor naturale spre bunãstarea

populatiei, fãrã sã degradeze mediul

obtinerea de informatii în cadrul retelei mondiale de rezervatii ale biosferei, incluzând

actiuni de monitoring, cercetare, instruire, educatie si schimburi de cunostinte pentru

sprijinirea populatiei si a economiei locale

cooperarea internationalã pentru rezolvarea problemelor protectiei si administrãrii

resurselor naturale.

4.4.Conceptul dezvoltării durabile

În urma Conferintei Natiunilor Unite despre Mediu si Dezvoltare (UNCED) din 1992,

dezvoltarea durabilã a devenit un principiu de bazã pentru echilibrarea cerintelor de

conservare si dezvoltare a societãtii umane si trebuie consideratã un proces în care necesitatea

stopãrii utilizãrii pe scarã largã a unor resurse naturale trebuie balansatã de inevitabilitatea

utilizãrii unora dintre acestea necesare pentru dezvoltarea curentã a societãtii.

Dezvoltarea durabilã reprezintã dezvoltarea care corespunde necesitãtilor prezentului,

fãrã a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.

Utilizarea durabilã reprezintã folosirea resurselor regenerabile într-un mod si o ratã

care sã nu conducã la declinul pe termen lung al acestora, mentinând potentialul lor în acord

cu necesitãtile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare.

Rolul zonelor protejate în promovarea dezvoltãrii durabile se concentreazã în

abilitatea acestor zone de a genera beneficii sociale si economice la nivel local, national si

international fãrã a-si compromite principalul obiectiv legat de conservarea naturii si a

resurselor naturale pentru generatiile prezente si viitoare.

Principii şi elemente strategice care stau la baza asigurãrii unei dezvoltãri durabile:

principiul precautiei în luarea deciziei

principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor

principiul conservãrii biodiversitãtii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic

natural

principiul “poluatorul plãteste”

Pagina 40 din 48


înlãturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteazã nemijlocit si grav sãnãtatea

oamenilor

crearea sistemului national de monitorizare integratã a mediului

utilizarea durabilã a resurselor naturale

mentinerea, ameliorarea calitãtii si reconstructia zonelor deteriorate

crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a populatiei

locale la elaborarea si aplicarea deciziilor

dezvoltarea colaborãrii internationale pentru asigurarea calitãtii mediului.

CONDUCEREA Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii

Respectând Legea 82/1993, conducerea Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii este

realizatã de Consiliul Stiintific format din reprezentanti ai ARBDD si ai altor organizatii

implicate în administrarea rezervatiei (administratia localã, ministere, societãti economice,

specialisti din institute de cercetare, membri ai Academiei Române).

ARBDD este condusã de un Guvernator, numit de Guvern la propunerea Ministerului

Mediului si Gospodaririi Apelor, cu avizul prefectului judetului Tulcea si al Academiei

Române.

RELAŢII INTERNAŢIONALE

1. Memorandum de Întelegere între Ministerul Mediului (România) si Ministerul

Transportului, Lucrãrilor publice si Gospodãrirea Apelor (Olanda) - privind cooperarea în

domeniul managementului integrat al apelor, respectiv cooperarea în domeniul cercetãrii

ecologice si hidrologice pentru refacerea si managementul sistemelor de ape si a zonelor

umede din Delta Dunãrii si Olanda.

2. Memorandum de Întelegere între Rezervatia Biosferei Delta Dunãrii (România) si

Comitetul pentru Ecologie si Resurse Naturale al Regiunii Astrahan (Federatia Rusã).

3. Protocol privind Acordul de Înfrãtire si Cooperare tehnicã între Rezervatia Biosferei

Delta Dunãrii (România) si Asociatia Marquenterre Nature (Franta)

4. Memorandum de Întelegere între Parcul National Biesbosch, Olanda si

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii(România), privind cooperarea în domeniul

managementului, informãrii, educatie de mediu, cercetare si ecoturism în Delta Dunãrii si

Biesbosch.

5. Memorandum de Întelegere între Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii,

Institutul National de Cercetare Dezvoltare "Delta Dunãrii"(România) si Administratia

Rezervatiei Naturale Dunaiskiy Plavni (Ucraina), privind cooperarea în domeniul instruirii

personalului, studii asupra biodiversitãtii, management, refacere ecologicã si constientizare

publicã în cele douã zone umede

Pagina 41 din 48


6. "Coridorul Verde al Dunãrii"

În 1999 a luat fiintã "Coridorul Verde" al Dunãrii, la initiativa României, prin

încheierea unui protocol de colaborare între Ministerele Mediului din Bulgaria, Moldova,

România si Ucraina, prin care se va crea un sistem de zone protejate de-a lungul Dunãrii de

Jos, inclusiv Delta Dunãrii.

Tarile vor mai crea si un plan de actiune pentru activitãtile de implementare si vor

identifica noi zone pentru a fi incluse în "Coridorul

Verde", precum si un sistem de monitoring pentru a usura schimbul regulat de

informatii si experientã în domeniul conservãrii zonelor umede, renaturãrii si reducerii

poluãrii.

7. Euroregiunea "Dunãrea de Jos"

În august 1998 a fost înfiintatã Euroregiunea "Dunãrea de Jos", care îsi propune

printre altele si promovarea unor actiuni privind protectia mediului, conservarea diversitãtii

biologice si dezvoltarea durabilã.

În ultimul timp, atât specialistii cât si populatia localã sunt convinsi cã problemele de

mediu nu pot fi rezolvate izolat. Granitele dintre tãri nu pot opri propagarea dezastrelor

cauzate de accidente ecologice. Euroregiunea "Dunãrea de Jos" cuprinde judetele Galati,

Brãila si Tulcea (România), judetul Cahul (Republica Moldova) si Regiunea Odessa

(Ucraina).

8. Cooperarea pentru Zonã Naturalã Protejatã transfrontierã a Deltei Dunãrii si

Prutului Inferior

În iunie 2000, Ministerele Mediului din Republica Moldova, România si Ucraina au

semnat Acordul de stabilire a Zonei de protectia naturii din Delta Dunãrii (Rezervatia

Biosferei Delta Dunãrii- Romania, Rezervatia Biosferei Dunãrii - Ucraina) si Prutul Inferior

(Rezervatia Stiintificã Prutul Inferior - Republica Moldova).

4.5.Caracteristicile cadrului strategic teoretic propus

Propunerea de strategie de mai jos reprezintă cadrul teoretic al unui NETS (National

EcoTourism Strategy) întocmit în conformitate cu:

Procedeul Ceballos-Lascurain (1996) de planing ecoturistic

Metoda REDPA (Regional Ecotourism Development Planning Approach fost

Environmentally based tourism development planning model, Dowling, 1993).

REDPA reprezintă o abordare strategică a planing-ului ecoturistic

Pagina 42 din 48


în 5 stadii şi împreună cu procedeul Ceballos-Lascurain formează standarde

internaţionale de planing strategic ecoturistic adoptate de organismele internaţionale de resort

precum TES (The Ecotourism Society), EAA (Ecotourism Association of Australia),

WTTERC (World Travel and Tourism Environment Research Centre),

ICER (Institute Centre for Ecotourism Research), OMT (Organizaţia Mondială a

Turismului).

Cadrul strategic propus în continuare are o acţiune limită, în comparaţie cu celelalte

tipuri de strategii posibil a fi concepute conform procedeului şi metodei mai sus amintite. A

fost conceput în această manieră din următoarele considerente:

Se conformează dimensiunii, volumului, structurii şi trăsăturilor cadrului natural al

României

Ia în calcul dimensiunea segmentului de eco-activităţi posibile la nivelul României

Se adaptează posibilităţilor economice reale ale României de a susţine dezvoltarea

ecoturistică pentru viitorul apropiat (ex.: ecoetichetarea produselor aferente ecoturismului –

produse alimentare)

Urmăreşte realizarea unui echilibru între toate formele de turism practicate în România

date fi ind condiţiile obiective din ţara noastră

Tradiţia ecoturistică românească este relativ modestă

Nu constituie un tip de strategie restrictiv, el poate fi oricând transformat într-un tip

mai complex dacă se întrunesc condiţiile.

Caracteristica principală a strategiei propuse este aceea că respectă principiile planing-

ului strategic ecoturistic şi anume:

Identificarea şi stabilirea obiectivelor

Stabilirea priorităţilor

Plasarea la nivelul contextului local sau comunitar a rolurilor prioritare specifice

fiecărui partener implicat: autorităţi publice centrale şi locale, agenţi de turism şi diferite alte

organizaţii etc.

Stabilirea instituţiei coordonatoare şi a programelor de soluţionare a problemelor

identificate

O altă caracteristică a acestui cadru este susţinerea integrării tuturor aspectelor de

dezvoltare de turism durabil şi ecoturism la nivel: local/comunitar, regional, naţional.

Cadrul strategic propus în cele ce urmează mai este caracterizat prin faptul că

durabilitatea reprezintă principiul aplicat fi ecărui obiectiv de dezvoltare şi susţine ferm

includerea unui cod de etică şi a unei componente educative atât la nivelul tur operatorilor, al

industriei turismului în general, cât şi al turiştilor.

Pagina 43 din 48


România este conştientă că se afl ă la o răscruce de drumuri din punct de vedere al

dezvoltării unei identităţi turistice naţionale şi a unei poziţii corespunzătoare pe piaţa

mondială. Ca urmare, prin prezenta propunere de strategie se urmăreşte dezvoltarea unei noi

forme de turism – turismul durabil şi a componentei acestuia, ecoturismul prin:

Dezvoltarea unor reţele de turism durabil/ecoturism

Întocmirea sistemelor de management ecologic care să opereze şi să menţină standarde

ridicate în ecoturism

Captarea unui segment important şi specializat de pe piaţa europeană

Accentuarea dezvoltării regionale cu management local

Încurajarea cooperării trans-frontaliere, inter-judeţene, inter-urbane, intercomunale,

acolo unde este cazul

Promovarea unor produse complexe care să includă şi elemente ale patrimoniului

cultural şi istoric naţional.

4.6.Structura şi obiectivele cadrului strategic teoretic propus

Cadrul strategic este structurat în: componente generice de dezvoltare, obiective

strategice şi acţiuni prioritare. Există un număr de 5 componente generice de dezvoltare după

cum urmează:

1. Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor

socio-culturale la nivelul comunităţilor locale

2. Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor

naturale

3. Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management

4. Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului

Promovare

Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor

socio-culturale la nivelul comunităţilor locale

Această componentă presupune facilitarea aplicării principiilor şi practicilor ecologice

durabile în turism precum şi dezvoltarea unei abordări strategice a planing-ului regional bazat

pe principiile şi practicile durabilităţii ecologice şi aplicării lor în turism

Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor

naturale

O componentă generică ce îşi propune încurajarea unei abordări complementare şi

compatibile între activitatea turistică şi managementul conservării resurselor naturale

Pagina 44 din 48


Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management

Presupune:

facilitarea stabilirii celor mai înalte standarde specifi ce activităţii turistice,

dezvoltarea şi implementarea celui mai potrivit sistem de certifi care şi acreditare,

îmbunătăţirea ofertei ecoturistice,

eficientizarea educaţiei ecoturistice, la nivelul tuturor grupelor ţintă,

examinarea necesităţilor de ordin economic ale partenerilor şi operatorilor din

ecoturism,

dezvoltarea unor metode/soluţii prin care se poate menţine viabilitate atât la nivel

individual cât şi în asociaţii.

Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului

În cadrul acestei componente se urmăreşte încurajarea (şi acolo unde este cazul

reglementarea) design-ului potrivit şi amplasării conforme cu principiile durabilităţii şi

conservării ecologice a infrastructurii construite, astfel încât impactul vizitatorilor asupra

resurselor naturale să fie minim. În acelaşi timp să permită accesul acestora la o educaţie

ecologică consistentă şi în concordanţă cu obiectivele bio-regionale.

Promovare(A se vedea Anexa 1)

Presupune la nivel de componentă strategică încurajarea unei prezentări etice a ofertei

de produse ecoturistice în vederea satisfacerii aşteptărilor vizitatorilor în concordanţă cu

nivelurile cererii şi ofertei.

Plan de acţiune(pentru diminuarea şi controlarea impactului turismului asupra

Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)

Premise

Prin Hotărârea Guvernului nr. 413/2004 a fost înfi inţată Autoritatea Naţională pentru

Turism în structura căreia a fost inclusă şi Direcţia Generală Autorizare.

În urma eforturilor depuse s-a stabilit în linii mari o strategie de urmat bazată pe trei

elemente principale :

elaborarea strategiei de ecoturism, cadru teoretic din punctul de vedere al autorităţii

guvernamentale de turism ;

prezentarea acesteia tuturor factorilor interesaţi şi organizarea unor dezbateri pentru a

afla opiniile acestora ;

efectuarea primelor demersuri pe plan internaţional pentru stabilirea unui parteneriat

în vederea continuării elaborării strategiei.

Acţiuni desfăşurate

Pagina 45 din 48


În vederea aplicării prevederilor art.6 din Hotărârea Guvernului nr.230/2003 privind

elaborarea strategiei de dezvoltare a ecoturismului în rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale

şi naturale, în conformitate cu principiile de conservare a biodiversităţii şi de utilizare durabilă

a resurselor naturale şi în concordanţă cu Programul naţional de dezvoltare a produselor

turistice, program care include şi Programul Ecoturism în România, Autoritatea Naţională

pentru Turism, prin Direcţia Generală Autorizare a derulat până în prezent următoarele

activităţi:

Organizarea primelor discuţii cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi Gospodăririi

Apelor şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru afl area punctelor de vedere;

Stabilirea unui parteneriat cu Universitatea Bucureşti - Facultatea de Geografie pentru

elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic de dezvoltare ;

Elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic;

Dezbaterea strategiei cu reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva,

Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Academiei Române şi Autoritatea Naţională

pentru Turism, în data de 13 septembrie 2004;

Organizarea unui seminar la Tulcea, pentru dezbaterea strategiei de ecoturism, în

prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, directorilor agenţiilor de turism, unităţilor

hoteliere şi de alimentaţie publică din judeţul Tulcea, în 17 septembrie 2004;

Organizarea unei întâlniri la sediul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi

Turismului în data de 07 octombrie 2004. Scopul acţiunii l-a constituit corectarea aspectelor

privind strategia de dezvoltare ecoturistică a României. La întâlnire au participat pe lângă

reprezentanţii menţionaţi anterior şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale

naţionale şi internaţionale din domeniul ecoturismului şi ai Institutului Naţional de Cercetare-

Dezvoltare în Turism;

Organizarea a două seminare cu tema „Strategia de dezvoltare ecoturistică a

României”, în perioada 25-28 octombrie 2004 în Parcul Naţional Retezat la Cabana Cheile

Buţii şi în Parcul Naţional Apuseni la Albac - Pensiunea Perla Arieşului şi au reunit

reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor , Regiei Naţionale a Pădurilor -

Romsilva, Academiei Române, Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare în Turism,

asociaţiilor neguvernamentale de ecoturism, specialişti din cadrul Facultăţii de Geografie-

Universitatea Bucureşti, ai Academiei de Studii Economice Bucureşti, reprezentanţi ai

Administraţiei Parcului Natural Apuseni şi Parcului Naţional Retezat, ai autorităţilor locale,

precum şi operatori din domeniul turismului;

Editarea unei broşuri „Strategia de ecoturism a României – cadru teoretic de

dezvoltare“.

Pagina 46 din 48


Scopul acţiunilor desfăşurate este prezentarea şi dezbaterea cadrului teoretic pentru

crearea unei strategii de dezvoltare ecoturistică a României.

Acţiuni viitoare

a) Traducerea în limba engleză a broşurii „Strategia de ecoturism a României – cadru

teoretic de dezvoltare“ aşa cum este gândit din punctul de vedere al autorităţii de turism;

b) Stabilirea unui parteneriat cu Organizaţia Mondială a Turismului, respectiv cu toţi

factorii interesaţi din România în vederea elaborării în forma finală a strategiei de ecoturism.

Concluzii,propuneri,recomandări

Preocuparile pentru protectia mediului natural s-au facut resimtite inca de la sfârsitul

secolului al XIX-lea, când s-a facut tranzitia de la atitudinea de admirare pasiva a frumusetilor

naturii la cea activa de actionare pentru protectia ei si de prevenire a exploatarii abuzive a

bogatiilor naturale. Prima lege pentru protectia mediului (Legea pentru Protectia

Monumentelor Naturii) a fost adoptata in 1930 si, un an mai târziu, a luat fiinta Comisia penru

Protectia Monumentelor Naturii care functioneaza si astazi sub patronajul Academiei

României.

Aceasta lege a fost urmata de multe alte reglementari, dar Legea de protectie a

mediului a fost efectiv adoptata abia in 1973. In prezent sunt in jur de 630 de zone protejate in

România, acoperind o suprafata totala de 1.200.000 ha. In afara de acestea exista trei

rezervatii ale biosferei, 14 parcuri nationale si 362 rezervatii naturale. Parcul National Retezat

(care a luat fiinta in 1935), Parcul National Rodna (care a luat fiinta in 1990) si Delta Dunarii

(rezervatie infiintata in 1938) au fost incluse de UNESCO in cadrul rezervatiilor biosferei, pe

lista proprie de monumente ale naturii protejate.

Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special

daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea

turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat

ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata,

vizite de o zi si chiar sport.

In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau

la anumite momente incat natura – si calitatea experientei vizitatorilor – sufera. in altele,

vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in

conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea

Pagina 47 din 48


unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in

cateva arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc.

Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta

foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va

fi binevenit in sau langa ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei – cum ar fi:

turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor

mici, linistite – si daca pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea

infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor

locale din punct de vedere economic si a culturilor traditionale.

Pagina 48 din 48

http://www.tocilar.ro/

Diploma - Www.tocilar.ro

Documents

Transcript of Diploma - Www.tocilar.ro