UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TARGOVIŞTEFACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI ARTE

SPECIALIZAREA: Metode fizico-chimice de analiză pentru controlul calităţii vieţii şi mediului

MASTER ANUL I

Masterand,

CHIFOR Oana Roxana

Coordonator:

Conf.univ.dr. DUMITRESCU Crinela

-2011-

CUPRINS

INTRODUCERE....................................................................................................................3TIPURI DE POLUARE.........................................................................................................4

POLUAREA FIZICĂ.........................................................................................................4POLUAREA CHIMICĂ....................................................................................................4POLUAREA BIOLOGICĂ...............................................................................................5

NOTIUNI GENERALE DESPRE DIOXINE.......................................................................5EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII OMULUI.....................................................................6EFECTELE DIOXINEI ASUPRA ANIMALELOR........................................................7EFECTELE DIOXINEI ASUPRA MEDIULUI................................................................9

SURSE DE POLUARE CU DIOXINA...............................................................................14LISTA ALIMENTELOR CARE CONTIN DIOXINA...................................................17

CONCLUZII........................................................................................................................19BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................21

2

INTRODUCERE

Poluarea reprezintă contaminarea mediului cu materiale care dăunează sănătăţii,

calităţii vieţii sau funcţionării naturale a ecosistemelor. Cu toate că o parte din poluarea

mediului este un rezultat al acţiunii naturii, cum ar fi erupţiile vulcanice, cea mai mare

parte este cauzată de activitatea omului.

În cadrul interrelaţiilor între om şi mediul său ambiant, acesta din urmă exercită

asupra omului influenţe multiple, dintre care una din cele mai importante este acţiunea

asupra sănătăţii. Din acest punct de vedere se ştie că mediul conţine factori care au o

acţiune favorabilă asupra sănătăţii, cunoscuţi sub numele de factori sanogeni. Mediul

conţine însă şi factori care au o acţiune nefavorabilă asupra sănătăţii, determinând

înrăutăţirea sau pierderea acesteia, denumiţi factori patogeni.

Acţiunea mediului poluant asupra organismului este foarte variată și complexă. Ea

poate merge de la simple incomodităţi în activitatea omului, aşa-zisul disconfort, până la

perturbări puternice ale stării de sănătate.

Efectele acute au fost primele asupra cărora s-au făcut observaţii și cercetări privind

influenţa poluării mediului asupra sănătăţii populaţiei. Ele se datorează unor concentraţii

deosebit de mari ale poluanţilor din mediu care au repercursiuni puternice și brutale asupra

organismului uman: marile epidemii de la Hamburg şi Petersburg, de la sfârşitul secoluluil

trecut, datorate poluării apei cu vibrionul holerei, iar mai recent, Londra, 1952, când,

datorită poluării cu pulberi şi dioxid de sulf s-au înregistrat peste 4000 decese. Deşi rare,

aceste episoade acute au avut meritul de a fi atras atenția specialiștilor asupra sănătăţii

populaţiei expuse, declanşând primele cercetări sistematice în domeniul relaţiei sănătate –

poluare.

Efectele cronice reprezintă formele de manifestare cele mai frecvente ale acțiunii

poluării mediului asupra sănătații umane. În mod obișnuit, diverșii poluanți existenți în

mediu nu ating nivele foarte ridicate pentru a produce efecte acute, dar prezența lor

continuă, chiar în concentrații mai scăzute nu este lipsită de efecte.

O definiţie atotcuprinzătoare a poluarii nu putem afirma că există încă, deşi în

decursul timpului, s-au mai dat multe, cea mai completă dintre toate fiind considerată cea

formulată de CONFERINŢA MONDIALĂ a O.N.U. asupra mediului şi anume:

componenţilor naturali sau prezenţa unor componente străine, ca urmare a acţiunii omului

3

şi care în lumina cunoştinţelor noastre actuale provoacă prin natura lor , prin concentraţia

în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii , creează

disconfort sau impietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea servi

în forma sa anterioară (STOCKHOLM-1972).

Din cuprinsul definiţiei se poate constata, deci, că cea mai mare responsabilitate

pentru poluarea mediului o poartă omul , poluarea fiind consecinţa activităţii fiziologice

dar mai ales social-economice a acestuia. Nu se poate neglija totuşi faptul că în mediul

înconjurător are loc şi o auto-poluare, datorită prezenţei unor elemente naturale, care îl

degradează ca, de exemplu ridicarea în atmosferă a prafului de sol sau distrugerea în masă

a unor plante acvatice, care urmează unei perioade propice de dezvoltare, aşa-numita

”înflorire” a apelor. Exemple de acest gen mai pot fi date, dar ele sunt relativ puţine faţă de

frecvenţa celor care rezultă în urma activităţii omului .

TIPURI DE POLUARE

POLUAREA FIZICĂ

Poluarea fizică este caracteristică zonelor dezvoltate și intens dezvoltate și poate fi

de natură radioactivă, termică sau determinate de elemente insolubile plutitoare sau

sedimentabile.

Un impact deosebit de important îl are poluarea radioactivă care poate fi rezultatul

radioactivității naturale (elementele și radioizotopii cu timpi mari de înjumătățire pot

ajunge cu ușurință în produsele alimentare și apoi în organismul uman) sau a celei

artificiale (apare în urma utilizării materialului fisionabil pe bază de uraniu în scopuri

distructive - armele nucleare - sau pentru obținerea curentului electric în centrale nuclearo -

electrice, propulsia unor nave cosmice). Exploziile nucleare nu pot fi controlate de către

om și constituie sursa majoră de poluare radioactivă a aerului. Dezastrul de la Cernobîl are

și acum efecte asupra sănătății oamenilor.

POLUAREA CHIMICĂ

Poluarea chimică este cel mai raspandit tip de poluare atât sub aspectul numărului

foarte mare de poluanți cât și datorită efectelor extrem de nocive pe care le produce.

4

Poluarea chimică se poate produce accidental dar, de cele mai multe ori este rezultatul

evacuării necontrolate a deșeurilor și reziduurilor gazoase, lichide sau solide.

Poluarea chimică poate fi:

poluare chimică anorganică;

poluare chimică organică;

poluare chimică produsă în încăperi închise (datorită activităților și proceselor

tehnologice care se produc în aceste încăperi).

POLUAREA BIOLOGICĂ

Poluarea biologică este caracteristică zonelor subdezvoltate sau în curs de

dezvoltare și poate fi poluare bacteriologică, virusologică și parazitologică.

Conform altor abordări, poluarea este clasificată în :

poluare naturală;

poluare artificială (antropogenă).

Sursele naturale principale ale poluării sunt reprezentate de erupțiile vulcanice,

furtunile de praf, incendiile naturale ale pădurilor și altele cum ar fi gheizerele sau

descompunerea unor substanțe organice.

Procesele de producție industrială și producția de energie, economia energetică,

sunt principalele surse ale poluării atmosferice antropogene dar la acestea putem adăuga

orice arderi (combustii) din care rezultă substanțe poluante.

NOTIUNI GENERALE DESPRE DIOXINE

Una dintre cele mai toxice substanțe chimice eliberate în mediu atât din activitățile

naturale cât și cele antropice în cea mai mare parte este dioxina, care a ridicat mari

probleme în toate țările și în multe domenii de activitate. Dioxinele fac parte din "Dirty

Dozen" grup de substanţe chimice periculoase cunoscut sub numele de poluanţi organici

persistenţi, și sunt motive de îngrijorare datorită potenţialului toxic ridicat. Termenul de

“dioxine” se referă la un grup de cateva sute de substanțe cu structură chimică și proprietăți

biologice asemanătoare.

5

Formula strucuturală a dioxinei

Toate aceste substanțe au potențial toxic și cancerigen. Cea mai toxică și cea mai

studiată este 2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD). O singură substanță din grup

poate fi sintetizată artificial, difenil policlorinat (PCBs). Din cauza riscului toxic și

cancerigen mare pe care-l presupune manipularea sa, în prezent această substanță nu mai

este produsă industrial.

Dioxinele (dibenzo p-Dioxin policlorinate – PCDD) sunt prin esenţă “produse

secundare obţinute neintenţionat” în urma reacţiilor chimice şi a proceselor de combustie.

Dioxinile au 75 de izomeri din care 7 sunt cei mai importanţi.

EFECTE ASUPRA SĂNĂTĂȚII OMULUI

Există numeroase efecte potenţiale ale dioxinelor şi furanilor. Expunerea oamenilor

la dioxine este asociată cu riscurile apariţiei leziunilor dermice, alterarea funcţiilor

ficatului, stări de oboseală datorate pierderilor în greutate, scăderea imunităţii.

Expunerea omului la aceşti compuşi poate interveni şi prin consumul alimentar

(mai mult de 90%). Odată cu frunctele şi legumele nespălate poate fi ingerat și solul

contaminat; inhalarea aerului şi absorbţia la nivelul dermei sunt surse minore.

Existenţa acestor compuşi în laptele matern continuă să fie o problemă.

Expunerea la dioxine şi furani poate surveni în cazul anumitor ocupaţii: producerea

de herbicide, accidentele industriale sau arderea substanţelor chimice, precum şi prin

arderea necontrolată a deşeurilor.

6

Dioxinele sunt combinații chimice ce prezintă diferite grade de toxicitate. Dar, deja

la concentrații foarte reduse pot fi periculoase. Pe durată îndelungată ele acționează negativ

asupra sistemului corporal de imunitate, producând îmbolnăviri grave ale pielii, ale căilor

respiratorii, ale glandei tiroide și ale aparatului digestiv. Prin încercări făcute pe animale s-

au dovedit și efecte cancerigene. Cea mai cunoscută dioxină este tetraclorodibenzo-

dioxina, - TCDD -, așa zisa otravă Seveso (toxină). Numele vine de la gravul accident

chimic petrecut la Seveso. Chiar numai o milionime de gram (1/1.000.000) concentrație pe

1 Kg. de greutate corporală poate deveni mortală pentru organism.

EFECTELE DIOXINEI ASUPRA ANIMALELOR

Efecte similare ale dioxinlor au fost observate şi asupra vieţii sălbatice, astfel

expunerea animalelor la dioxine a vizat: reducerea fertilităţii, defecte genetice şi

mortalitatea embrionilor.

Majoritatea dioxinelor sunt obţinute prin procese naturale, în cele mai multe cazuri

aparând ca o consecință a activitaților umane obișnuite. Aceste substanțe rezultă din

procese de combustie, cum ar fi arderea deşeurilor menajere sau a combustibililor (lemn,

carbune, petrol), precum şi din incendierea naturală a pădurilor. Fumul de țigară conține și

el dioxine. Toxicul poate rezulta și din procesul de înnălbire prin clorinare a hârtiei simple

sau a celei de ziar, ca și din alte procese industriale. Cercetările realizate până acum arată

că dioxina provenită din surse antropologice o depășește mult cantitativ pe cea din surse

naturale.

Dioxina, formula chimica C4H4O2, este o moleculă organică cu zece atomi, în formă

de hexagon: 2 atomi de carbon, unul de oxigen, încă 2 de carbon, încă 1 de oxigen

completează hexagonul, iar fiecare din cei 4 atomi de carbon mai are câte 1 atom de

hidrogen în afara hexagonului. Acest compus are 2 izomeri: 1,2-dioxina şi 1,4-dioxina.

1,2-Dioxina sau orto-dioxina este instabilă datorită caracterului de peroxid

7

1,4-Dioxina

Numele de dioxină este adesea folosit pentru o familie de structuri chimice legate

de dibenzo-p-dioxine (PCDD) şi dibenzofurani policloruraţi (PCDF). Compușii bifenili

policloruraţi (PCB), cu proprietăţi similare toxice sunt, de asemenea, incluse în termenul

de "dioxine". S-a identificat un numar de 419 compuşi cu dioxină, dar numai 30 dintre ei

au toxicitate semnificativă, cel mai toxic fiind TCDD . Dioxina este un lichid transparent

extrem de toxic și carcinogenic.

Dioxinele sunt prezente în mediul din jurul lumii şi se acumulează în lanţul

alimentar, în special în ţesuturile grase ale animalelor. Peste 90% din expunerea umană la

dioxine este prin alimente, în primul rând prin produse din carne şi lactate, peşte şi

crustacee. Multe ţări au programe să pună în aplicare monitorizarea aprovizionării cu

produse alimentare. Dioxinele sunt extrem de toxice și pot provoca probleme în domeniul

sănătăţii reproductive şi de dezvoltare a leziunilor în sistemul imunitar, tulburări

hormonale şi cancer. Datorită faptului că dioxinele sunt prezente peste tot, toate persoanele

sunt expuse la expunerea de fond, care este considerata a nu avea nici un efect asupra

sănătăţii umane. Dioxinele sunt puţin solubile în apă, fiind foarte stabile şi persistente în

mediul înconjurător. Aceşti compuşi au fost detectaţi în sol după 10-12 ani de la prima

expunere. Proprietăţile fizice (solubilitatea slabă în apă, stabilitate ridicată şi

semivolatilitate) favorizează transportul acestora pe distanţe lungi, aceşti compuşi fiind

detectaţi în organismele din Arctica.

Datorită potentialului toxic ridicat din această clasă de compuşi, ar trebui depuse

eforturi pentru a reduce nivelul actual de expunere la fundal. Odată ajunsă în organismul

uman, dioxina persistă într-o lungă perioadă de timp, din cauza stabilităţii lor chimice şi

capacitatea de a fi absorbită de ţesutul adipos iar perioada lor de înjumătăţire în organism

este estimată la 7-11 ani.

8

EFECTELE DIOXINEI ASUPRA MEDIULUI

Rezultatele diverselor studii au evidentiat efectele adverse ale dozelor mari de

dioxină asupra sănătății omului. Toate ființele de pe planetă, inclusiv omul, sunt expuse la

dioxină, deoarece aceasta, prin activitațile specific umane, este larg raspandită în mediul

înconjurător.

De aceea efectele nocive asupra organismului depind de mai multi factori, printre

care nivelul expunerii, adica doza de toxic, durata și frecventa contactelor organismului cu

substanta. Efectul caracteristic este cloracneea. În afara acesteia, dioxinele mai pot produce

asupra pielii - rush (inrosirea pielii pe zone limitate), decolorare zonală și cresterea

excesivă a părului în special pe faţă şi în partea superioară a corpului. Un alt organ afectat

de aceste substante este ficatul, dar intensitatea reactiilor la acest nivel este moderata.

Principalul pericol al expunerii la acest toxic il reprezintă riscul cancerigen la

adulti.Studiile au arătat ca expunerea la doze mari de dioxină sau la doze mici, dar pe

perioade îndelungate crește considerabil riscul de cancer. De asemenea, cercetările

efectuate pe animale de laborator au evidențiat efecte nedorite pe creștere și dezvoltare.

Un raport făcut public în 1994, realizat de Agenţia de Protecţie a Mediului a

Statelor Unite descrie dioxina ca fiind o ameninţare serioasă pentru sănătatea publică.

Conform acestui raport, nu pare să existe un nivel acceptabil de expunere la dioxină, o

doză foarte scăzută cauzând probleme de sănătate.

În 1997, o agenţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a anunţat faptul că dioxinele

şi furanii sunt considerate carcinogene de clasa I, ceea ce înseamnă carcinogen uman

recunoscut, iar un studiu din 2002 arată faptul că dioxinele sunt direct legate de creşterea

in-cidenţei cancerului la sân. În afară de cancer, expunerea la dioxine poate determina

probleme grave ale sistemului de reproducere şi deficite în dezvoltarea fătului. Dioxina

este recunoscută pentru efectele sale negative asupra sistemului imunitar și perturbarea

sistemelor hormonale. A fost demonstrată o legătură directă între expunerea la dioxină şi

malformaţii ale fătului, fertilitate scăzută, reducerea numărului de spermatozoizi,

endometrioză, diabet, dificultăţi de învăţare, afecţiuni ale plămânului şi ale pielii,

sindromul oboselii cronice, afectiuni hematologice, perturbari ale sistemului nervos şi

altele.

Cele mai importante studii asupra efectului dioxinei asupra organismului uman au

fost facute pe participanții la războiul din Vietnam, unde substanțele defoliatoare ale

copacilor utilizate de armata americană conțineau și doxina, și cu ocazia intoxicației cu

9

dioxină produsă în urma accidentului chimic al fabricii de la Soveso din Italia în anul 1976.

Nu toate aceste efecte secundare sunt la fel de frecvente. Urmărirea de-a lungul anilor a

populației intoxicate din zona Soveso, a arătat o creștere a numărului de cancere cu cca.

10%, dar celelalte efecte posibile nu au fost confirmate în totalitate.

Prezentare succintă a afecțiunilor produse de dioxină asupra corpului uman în urma

intoxicației cronice

Piele Hiperpigmentare, cloracnee

Endocrine Diabet zaharat tip II, hipotiroidie

ReproducereEndometrioza, scăderea fertilității, avorturi spontane, atrofia testiculelor,

hipospermie, scăderea nivelului de testesteron

Aparat

digestiv

Dureri abdominale, greată, vărsături, scădere în greutate, modificarea

testelor hepatice, afectarea splinei

Nervoase Funicături la nivelul membrelor

Imunologice Depresia apărării immune cu creșterea riscului de infecție

Metabolice Creșterea concentrației lipidelor sanguine, ateroscleroză

CopiiIntârziere în creștere, dificultăți la învățătură, probleme de adaptare,

dezvoltare deficitară a dinților

Teratogene Diferite malformații ale nou-născuților

Carcinogene Diferite tipuri de cancere – sân, uter, testicul, prostată, piele

Generale Atrofierea mușchilor, oboseală cronică

Cercetări efectuate pe animale au comfirmat efectele dure pe care această

substanță, la care suntem expuși zilnic, le are asupra tuturor viețuitoarelor. Un studiu făcut

de unul din cercetătorii care a studiat imunologia la Universitatea de Medicină din Tampa,

Florida, Sherry Rier , și care ea însăsi a suferit de o boala numita endometrioza, ca și

maimutele care au fost supuse cercetărilor. Colonia de maimute a fost dusă într-un

laborator al Universității din Wisconsin. În 1977 s-a format un grup de 20 de femele pe

care s-au studiat efectele dioxinei, (poluantul care a provocat dezastre ecologice în Lova

Canal, New York, Missouri) asupra ciclurilor reproductive și asupra puilor.

Animalele au fost capturate din sălbăticie și în alimentația lor s-a introdus dioxina,

timp de patru ani, începând din perioada pubertății. Dar, cum nu au mai existat fonduri,

studiul a fost abandonat, puii vânduți, iar colonia inițială a fost uitată, până când, 10 ani

10

mai târziu, chiar când trebuiau sa fie vândute și ele, maimuțele au început să moară într-un

mod ciudat: endometrioză la plamâni și intestine. S-a descoperit ca 70% din maimuțe

sufereau de endometrioză. Cu cât le fusese introdusă mai multă dioxină în alimentație, cu

atât mai gravă era boala. Cercetătorii au fost uimiți să descopere unul din factorii cauzatori

ai endometriozei – dioxina. Raportul lui Rier, despre maimuțele bolnave, publicat în 1993,

a atras atenția specialiștilor din întreaga lume. În urmatorii 10 ani, ei au ajuns la concluzia

că există o legatură strânsă între dioxină și endometrioză, spune dr. Linda Birnbaum, care

lucrează pentru Agenția Americană Pentru Protecția Mediului și este expert în probleme

legate de dioxină. Dr. Birnbaum și colegii ei au descoperit că țesuturile endometriale

implantate în abdomenul șoarecilor de laborator îsi măreau dimensiunile dacă animalele

primeau doze de dioxină. Diverse studii au arătat că femeile care sufereau de endometrioză

au niveluri crescute de dioxină în sânge.

Cel mai cunoscut caz de otrăvire cu dioxină este cel al președintelui Ucrainei,

Viktor Iuscenko, pe vremea când era numai candidat al opoziţiei, în septembrie 2004.

Atunci, el a fost transportat de urgenţă la Clinica Rudolphinerhaus, din capitala Austriacă,

Viena, unde a fost diagnosticat cu pancreatită acută, însoţită de modificări edematoase

interstiţiale, din cauza unei infecţii virale serioase şi a unei substanţe chimice care nu se

găseşte în mod normal în produse alimentare. Otrăvirea cu dioxină, (cel mai probabil

administrată oral), a fost confirmată de toate analizele făcute ulterior, Iuscenko prezentând

şi cel mai vizibil dintre efectele cunoscute ale unei astfel de intoxicaţii, respectiv

cloracneea - chisturi sebacee şi erupţii veziculare faciale, însoţite de hiperpigmentarea

feţei.

Presedintele Ucrainei, Viktor Iuscenko înainte și după intoxicare

11

În prezent sunt identificate foarte multe substanțe chimice cu efect cancerigen, la

care suntem expuși zi de zi. Cancerogeneza chimică se definește ca fiind modificarea

chimică la nivelul genomului celular sau la nivel epigenetic, având drept consecință

multiplicarea celulară permanentă și anarhică a celulelor, proces ce este puternic

influențat de prezența substanțelor chimice toxice. Astfel s-a făcut o clasificare a

substanțelor cancerigene la om după International Agentcy for Researche of Cancer

(I.A.R.C.):

Grupa  1

Substanțe  sigur  carcinogene  (sunt suficiente date experimentale, dar și

epidemiologice, privind efectul la om). Ex: arsen, aflatoxine, benzen, estrogeni, clorura de

vinil s.a.

Grupa  2.A

Substanțe  probabil  carcinogene  (date  suficient eexperimentale, dar limitate la

om),Ex. Benz-antracen, dietil-nitrozamine, bifenil-policlorati  (PCB).

Grupa  2.B

Compuși  posibil  carcinogeni  (date  limitate  atât experimentale, cât și privind

efectul la om)Ex. Dioxina (T.C.D.D.), uretan.

Grupa 3

Substanțe care nu sunt clasificabile la carcinogeni în momentul de față.

Grupa 4

Substanțe care probabil nu sunt carcinogene.

S-au cercetat și implementat numeroase teste de identificare și monitorizare a

substanțelor toxice atât din organism cât și din organismele vii. Unul din biomarkerii de

identificare a dioxinei este enzima CYP1A1 care se găsește în multe tesuturi și mai ales în

limfocite Această enzimă este implicată în activarea metabolică de hidrocarburi aromatice

policiclice (HAP) ,expresia CYP1A1 fiind reglementată prin intermediul receptorului de

hidrocarburi aril (AHR). Mai multi poluanti din mediu cum ar fi HAP sau policloruratii pot

și aonisti AHR și pot afecta astfel expresia de CYP1A1. Substanţiale diferenţe de

susceptibilitate faţă de expunerea la dioxină există, la nivel de specii, tulpina şi chiar

organ. Oamenii sunt considerati a fi relativ insensibili faţă de dioxină. Expresia CYP1A1

poate fi uşor determinată în limfocitele din sângele periferic (PBLs), ceea ce îl face un

potenţial candidat pentru utilizare ca biomarker a expunerii la compuşii de mediu cu

proprietăţi asemănătoare cu dioxina. Dupa mai multe studii s-a determinat faptul ca

12

expunerea la TCDD a limfocitelor murinelor şi limfocitelor umane au arătat o creştere

dependentă de timp a expresiei CYP1A1. În limfocite murine, expresia CYP1A1 a fost cea

mai mare după o oră de expunere 2-10 nM TCDD cu o inducţie de 30 de ori peste control.

În limfocite umane pe de altă parte, inducerea de CYP1A1 exprimata a fost observată până

la 100 de ori, acesta valoare maximă nu a fost atinsă până la 48-72 de ore de expunere la

TCDD.

Un alt studiu efectuat asupra contaminării cu dioxină, pentru monitorizare,s-a facut în

Fiordurile Grenland, sudul Norvegiei, care au fost puternic contaminate de

dibenzoparadioxine şi dibenzofurani (dioxine) de mai multe decenii, prin infiltrări de la o

topitorie de magneziu. . În ciuda faptului că au scăzut infiltrările din 1990, există în

continuare niveluri ridicate de dioxină în ambele componente biotice şi abiotice ale

fiordurilor. Scopul studiului a fost de a stabili dacă răspunsurile biomarkerilor "în trei

specii de peşti, Atlantic cod (Gadus morhua L.), păstrăv de mare (păstrăv anadrome maro,

Salmo trutta L.) şi cambulă (Platichthys flesus L.), ar putea fi folositi pentru a discerne

efectele contaminarii în ecosistemele mai poluate cum ar fi Frierfjord, în comparatie cu

ecosisteme mai putin afectate -Eidangerfjord. Răspunsurile biomarkerilor au indicat clar

faptul că cele trei specii de peşti au fost afectate de expunerea la dioxină. Răspunsurile din

Etapa I în cod şi păstrăv ar putea fi folosite pentru a diferenţia expunerea diferita la poluant

a celor doua ecosisteme,faza II-raspunsul (glutation S-transferaza) din cod şi păstrăv a

indicat în mod similar o expunere la dioxină mai mare a ecosistemului din Frierfjord.

Rezultatele pentru glutation S-transferaza şi glutation reductazei au indicat diferite

niveluri de expunere în cele două fiorduri, dar au arătat, de asemenea, variabilitatea

sezonieră, iar rezultatele au subliniat nevoia de date de bază pentru acesti doi biomarkeri.

Cu abordări similare, markeri de efect biologic pot fi dezvoltati şi aplicati în studii

epidemiologice pentru a monitoriza, şi a prezice, efectele adverse ale substantelor toxice la

oameni.

În literatura de specialitate sunt tratate diverse probleme care apar ca urmare a

efectelor nocive pe care le au dioxinele şi furanii asupra mediului şi sănătății umane.

Aceste probleme vizeazã, de exemplu, schimbãri ale metabolismului de steroizi în ficatul

de şobolan, în urma administrãrii de 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã (TCDD), efecte

toxice ale dioxinei 2,3,7,8-tetraclorodibenzo-p-dioxinã, modificãri genotoxice și

citogenetice la iepuri, pisici, șoareci, șobolani și celule umane expuse experimental la

dioxine, distribuţia și embriotoxicitatea diferitã a dioxinelor și furanilor studiate pe șoareci

și maimuþe , intoxicația cu dioxine și influenþa lor asupra perpetuãrii speciei. Multe studii

13

fac cunoscut faptul cã dioxinele au consecinþe clinice asupra sănătății umane în urma

expunerii în timpul tratamentelor stomatologice sau utilizãrii substanțelor chimice așa cum

a fost “agentul orange” utilizat de armata americanã în rãzboiul din Vietnam. Dioxina, prin

natura sa, exacerbează multe probleme.

Dioxina nu este un produs ca atare, ci este un contaminant în urme, în alți produși

de sintezã. Cel mai important din acești produși în care întâlnim dioxina, ca poluant, care

apare ca produs secundar de reacție în urme, este acidul 2,4,5 triclorofenoxiacetic. Acesta

este un erbicid folosit ca defoliant în SUA și deasemenea un component al agentului

orange. Pentru diminuarea și îndepărtarea acestor poluanți organici persistenți de tip

dibenzodioxine policlorurate și dibenzofurani policloruraþi (PCDD și PCDF) s-au fãcut

experimente pe diverse probe contaminate, determinându-se nivelul de dioxină, furani și

compuși policlorurați ai bifenililor (PCB) în sângele și laptele uman, înregistrându-se

diferențe semnificative, în funcție de sex și vârstã în Grecia. În unele cazuri s-au utilizat, ca

marker biologic, broaște mascul pentru contaminarea cu 2,3,7,8-tetraclorodibenzop-

dioxina a mediului. S-au studiat, de asemenea, posibilități privind eliminarea dioxinei

2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxina din laptele de capră .

Un aspect foarte important îl constituie identificarea și cuantificarea dioxinei în

factorii de mediu. Pentru realizarea acestui aspect sunt utilizate diverse metode și tehnici

care constau în studiul dispersiei particulelor de gaz înainte și dupã purificarea fluxului de

gaz (provenit de la incinerarea deșeurilor) printr-un filtru de cãrbune activ .S-a studiat de

asemenea dehalogenarea produșilor de piroliză , s-au realizat sinteze de dioxină și analizat

proprietățile lor electrochimice , precum și mecanisme de formare și distrugere a

PCDD/PCDF. Se mai pot menționa reacții unimoleculare a dioxinelor clorurate și a

compușilor derivați , formarea tetraclorodibenzo-pdioxinelor în producția de cloranil.

SURSE DE POLUARE CU DIOXINA

Dioxina se poate găsi în mediul înconjurător oriunde, cea mai mare concentrație

fiind în sol, și mai putin în aer, apă sau plante. Răspândirea sa largă se datorează atât

poluării cronice, cât și stabilității sale deosebite în mediu, degradarea sa biologică sau la

agenții fizico-chimici (căldură, frig, lumină, etc) este extrem de lentă, stabilitatea sa

chimică fiind deosebită.

14

Sursele de dioxină pot fi naturale (erupții vulcanice, incendii forestiere) sau pot

proveni din activitatea umană : arderi în prezența clorului, utilizarea clorului pentru albirea

hârtiei, arderile din incineratoare sau cele casnice, industria producției de mase plastice tip

policlorura de vinil (PVC), ierbicide, pesticide, etc. Odată ajunsă în organismul animalelor

sau al peștilor, se depune în țesutul adipos (pentru care are afinitate deosebită) și în ficat.

La contactul îndelungat al animalelor cu dioxină, acumularea sa în țesutul adipos crește

progresiv, cu atât mai mult cu cât eliminarea sa este foarte lentă.

Se consideră că intoxicaţia la om apare în peste 95% din cazuri pe cale alimentară,

prin consumul de carne cu dioxină, dar mai ales de grăsime animală, dar și ouă, lapte sau

alte alimente uzuale. S-a constatat o relație directă între cantitatea de dioxină din

organismul oamenilor dintr-o comunitate, și nivelul de contaminare al alimentelor și

mediul în care traiesc. În SUA, se consideră că dioxina se gasește în concentrațiile cele mai

mari în carnea de vită, apoi lapte, în carnea de pui, porc, pește, ouă, inhalare, sol și în cea

mai mică concentrație în apă.

La persoanele vegetariene, conținutul de dioxină din corp este mult mai mic decât

la restul populației, dar nici la acestea cantitatea de dioxină din organism nu este zero. În

afară de alimente, contaminarea umană se poate face prin apă, sol, inhalare de praf

contaminat, fumul de țigară, sau chiar absorbție prin piele, iar la sugar prin intermediul

laptelui de mama.

Dioxina este cea mai periculoasă substanță organică creată de om, a doua ca

toxicitate după deșeurile radioactive. Ea face parte dintr-o categorie de substanțe,

cunoscute ca perturbatori ai sistemului endocrin, care afectează în proporție mare hormonii

umani, blocând sau mimând funcțiile hormonilor și perturbând totul de la tiroida, la

sistemul reproducător.

Dioxina este un produs secundar în cadrul fabricarii și arderii de materiale plastice

și materiale organice care conțin clorina. Poate apărea și în conținutul unor ierbicide.

Astăzi, cele mai mari surse de dioxină sunt arderile necontrolate de deșeuri, anumite

procedee de obținere a metalelor și sedimentele contaminate cu dioxină din râuri și

rezervoare, care sunt aduse la suprafață.

În general, dioxinele nu există în materiale înainte ca acestea să fie incinerate, ci

sunt produse în timpul arderii. Atunci când deşeurile sunt arse în butoi se produc cantităţi

mult mai mari de dioxină decât în cazul în care ele sunt arse într-un incinerator. Arderea

are loc la temperaturi destul de scăzute din cauza cantităţii mici de oxigen, generând nu

numai dioxină, ci şi mult fum şi alţi factori poluatori.

15

În România, sursele de poluare cu dioxină sunt extrem de numeroase. Potrivit

reprezentantilor Agenției Nationale Sanitar-Veterinare (ANSV), Institutul de Igiena și

Sănătate Publică Veterinară și secțiile zonale de control reziduuri (Iași, Galați, Timiș, Dolj,

Suceava, Constanța) efectuează analize pentru determinarea dioxinelor din alimente și

furaje. Există un ordin privind normele minime și maxime, însa oficialii ANSV nu au oferit

date concrete privind depășirea nivelului de dioxine din mediu. Ținând cont de

numeroasele surse de poluare, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București,

dr. Gheorghe Mencinicopschi, afirmă că nivelul de dioxină este, în foarte multe zone din

țară, cu probleme grave de poluare, peste normele admise de Organizația Mondială a

Sănătății (OMS).

Experții OMS recomandă doza zilnică tolerabilă pentru organism 10 pg

(picograme)/kilocorp/zi, ceea ce înseamnă că, la o persoană de 70 kg, doza tolerabila este

de 700 pg/zi. De curând însă, pentru cea mai periculoasă dioxină din mediu (2,3,7,8

TCDD), doza a fost reevaluată, din cauza toxicitații, și s-a ajuns de la 10 la 1-4

picograme /kilocorp/zi.

. "Dioxinele pot proveni din procese chimice, de la combinate chimice, de la

procesele de combustie - crematorii, incineratoare, din arderea cauciucurilor uzate sau a

maselor plastice - mai ales în mediul rural, unde sunt folosite pentru încalzire. Fumul de

țigară și stațiile energetice care folosesc combustibil fosil (carbune, petrol) sau derivați

(motorina), dar și gazele de esapament ale mașinilor sunt alte surse de contaminare pentru

mediu", mai declară directorul Institutului de Cercetări Alimentare din București,

Gheorghe Mencinicopschi. Surse de dioxine sunt și fabricile de hârtie. România este

printre ultimele țări europene care nu are un sistem public de reciclare a deșeurilor. Se

folosesc metode clasice de distrugere a gunoaielor (cu foarte putine excepții, în toată țara

sunt doar câteva gropi ecologice). Cantități mari de deșeuri, care produc emisii de dioxine,

continuă să fie arse și îngropate.

Substanțele toxice ,dioxinele, se depun în sol și poluează apa și plantele, după care

intră în lantul alimentar. Plantele devin furaje pentru animalele domestice și salbatice. Cum

dioxina este solubilă în grasime, se gasește mai ales în carne și produse lactate. Potrivit US

Enviromental Protection Agency, cea mai mare cantitate de dioxine o întîlnim în carnea de

vacă. Urmează laptele și derivatele sale (iaurt, smântână, unt etc.), carnea de pui, porc,

pește, ouăle. Cu cât animalul trăiește mai mult, cu atât acumulează mai multe dioxine (este

cazul cărnii de vacă).

16

Recent, autorităţile maghiare au semnalat prezenţa dioxinelor în aditivul E-412

(gumă-guan), importat de o firmă elveţiană din India. Acest aditiv se foloseşte în

numeroase alimente, de exemplu, în lactate, iaurt, chefir şi în smântână, pentru îngroşarea

compoziţiei, precum şi la îngheţate, în panificaţie, în industria cărnii, la sosuri şi dressing-

uri pentru salate etc. Autorităţile din Germania şi din Franţa au retras din comerţ iaurturile

şi brânzeturile în producerea cărora a fost folositâă guma-guan. Este posibil ca şi produsele

româneşti să conţină aditivul E-412 din aceeaşi provenienţă.

Un alt produs în care această toxină se regăsește este vâscoza. Vâscoza este o fibră

sintetică fabricată din pulpă de lemn. La fabricarea vâscozei apare un sub-produs numit

dioxină. Cantități mici de dioxină se găsesc în fibrele de vâscoză.

Prea multe soluții să scăpăm de dioxine nu avem, cu excepția eliminarii surselor poluante.

Nici măcar cu o dietă vegetariană nu scăpați de riscul de a vă intoxica cu periculoasele

substanțe, fiindcă acestea ajung și în vegetale. Ca o soluție,nu tocmai eficientă 100%, dar

care poate da rezultate bune la multe din cazuri, este Chlorella o microalgă ce se găsește de

cumpărat la orice comerciant de produse bio. Mucopolisaharida aflată în membrana celulei

de Chlorella are o proprietate ciudată: se leagă de toxinele și de substanțele de balast

ajunse în organismul și în sistemul nostru sanguin, și le poate elimina. Cercetătorii

japonezi studiază această proprietate ciudată a chlorellei și au obținut chiar rezultate

revoluționare în urma experimentărilor pe animale. Ei consideră că în cazul oamenilor, cu

ajutorul acestei microalge s-ar putea elimina nu numai dioxina, dar și multe alte toxine ca,

de exemplu se poate scădea semnificativ cantitatea de metale grele din corp.

Cea mai buna apărare împotriva intoxicației cu dioxina, și nu numai, este

înlaturarea în cea mai mare parte a surselor de poluare prezentate, aceasta fiind și o măsură

pe termen lung și de protecție a generatiilor viitoare.

LISTA ALIMENTELOR CARE CONȚIN DIOXINĂ

Dioxinele se gasesc peste tot în mediul înconjurator și sunt foarte greu

biodegradabile. Sursa prin care oamenii ajung în contact cu ele o reprezintă alimentele.

Cum ajung în organismul uman? Mai întâi se depun în sol și poluează apa și plantele,

după care intră în lanțul alimentar. Plantele devin furaje pentru animalele domestice și

salbatice. Cum dioxina este solubilă în grăsime, se găsește mai ales în carne și produse

lactate. Potrivit US Enviromental Protection Agency, cea mai mare cantitate de dioxine o

întânim în carnea de vacă. Urmează laptele și derivatele sale (iaurt, smântâna, unt etc.),

17

carnea de pui, porc, pește şi ouăle. Cu cât animalul trăiește mai mult, cu atât acumulează

mai multe dioxine (este cazul cărnii de vacă).

Prea multe soluții să scăpăm de dioxine nu avem, cu excepția eliminării surselor

poluante. Nici măcar cu o dietă vegetariană nu scăpați de riscul de a va intoxica cu

periculoasele substanțe, fiindcă acestea ajung și în vegetale.

Dioxina în ouă

Dioxina formeaza un grup de compuşi foarte toxici care pot provoca probleme de

sănătate grave când sunt expuși dietelor pe bază de ouă contaminate.

Cercetările în rândul fermelor de stat din au demonstrat că ouăle ecologice conţin

mai multă dioxină decât ouăle convenţionale De Vries, 2002). Acelaşi lucru este valabil și

pentru fermele ecologice din alte ţări europene.

Într-un studiu recent s-a demonstrat că 25% din cele 34 de ferme cu păsări de curte

investigate au produs ouă cu un conţinut de dioxină care a depăşit standardul UE. În

principal, fermele mici (care au mai puţin de 1500 de găini outoare) au depăşit acest

standard. Aceste ferme furnizează peste 14% din producţia de ouă ecologice din această

țară (Brandsma et al., 2004).

În vederea reducerii expunerii umane la dioxine, Uniunea Europeană a ca la 1

ianuarie 2005 ouăle să nu conţină mai mult de 3 picograme (pg) de echivalenţi toxici

(TEQ) per gram de grăsime de ou (Anon., 2004). De la această dată, fermele care depăşesc

acest standard trebuie să ia măsuri pentru reducerea conţinutului de dioxine din ouă.

Surse MASTER ANUL I, le de dioxine includ hrana (viermii, insectele, iarba

(Kijlstra,2004)) cu care sunt hrănite păsările, dar și solul cu care acestea vin în contact.

Cercetările au arătat că ouăle ecologice produse de găinile crescute în aer liber conțin mai

multă dioxină, datorită riscului de ingerare a unor alimente contaminate găsite pe sol.

Printr-o reuniune a cercetătorilor și fermierilor s-au luat mai multe măsuri, printre care și

reducerea timpului petrecut în aer liber, delimitarea spaţiului destinat acestuia sau

acoperirea solului.

18

CONCLUZII

Potrivit Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare Medicală, incidenţa

cancerului (un efect posibil al intoxicărilor sistematice cu dioxine) în România este în

continuă creştere, de la 177 la 100 de mii de locuitori în 1994 la 268 la 100 de mii de

locuitori în 2003. Aceasta înseamna că, dacă în 1994 (luam în calcul doar cazurile

înregistrate oficial) au murit de cancer cu puţin peste 40 de mii de români, în 2003 numărul

deceselor s-a apropiat de 60 de mii. Din estimările specialiştilor oncologi, în 2010

incidenţa va fi de 310 la 100 de mii de locuitori. Cele mai multe decese sunt cauzate de

cancer pulmonar și de sân.

Poluarea cu dioxină a mediului se datorează (istoric) și arderii deşeurilor industriale

prin diferite procese. O contaminare relativ ridicată a mediului olandez cu dioxina nu este

surprinzătoare. În ciuda faptului că mai multe surse de contaminare cu dioxină au fost

eliminate, ar putea dura încă mulţi ani înainte ca nivelurile de fond să scadă.

Având în vedere efectele marcante ale acestor substanţe asupra sanatăţii noastre,

omenirea ar trebui să privescă mai serios spre viitorul “sumbru “care ne este prezentat și pe

care cu forţe proprii l-am putea schimba. Cu puţin efort și multă conştiinţă, am putea

respecta părerile oamenilor de ştiinţă, în special cei care se ocupă cu ecotoxicologia, și

care au atat de multe metode pentru înlaturarea acestor efecte nocive ale toxinelor din

mediu.

Ecotoxicologia este o disciplina ştiintifică al carei domeniu de studiu a fost impus

de amploarea evoluţiei impactului poluanţilor asupra tuturor sistemelor biologice, precum

și de necesitatea elaborarii și aplicării unei metodologii eficiente de testare și evaluare a

ecotoxicităţii acestor agenţi poluanti. Rolul ecotoxicologiei, în aceasta direcţie, este acela

de a analiza, prin metode ştiintifice, atat efectele, cât, mai ales, cauzele care determină, cu

o frecvenţă alarmantă, fenomenele de poluare ambientală, care induc o stare permanentă de

dezechilibru ecologic, cu consecinţe imprevizibile asupra evoluţiei vieţii pe această

planetă.

Aici intervine, într-o mare măsură , conştiinţa de mediu, un concept care are la baza

atat o educaţie cât și o mentalitate ce cu adevărat ar trebui sa-şi aibă locul într-o democraţie

curată. Este un fenomen social ce ar trebui să existe la nivelul fiecărei persoane pentru a

putea porni într-un „război” împotriva poluării, într-o bătalie cu propriile noastre necesităţi

19

pentru a putea schimba pozitiv influenţarea mediului înconjurător. Este uşor să trăim și să

exploătam tot ce ne iese în cale pentru a ne fi nouă bine și chiar foarte bine din anumite

puncte de vedere, este foarte uşor să tăiem pădurile pentru a face bani, este foarte uşor să

poluăm apele, care sunt principalul factor al vieţii, doar din comoditate și din interese,

sociale şi economice, este foarte uşor să aruncăm în atmosferă tot felul de substanţe nocive

doar din motive pur cotidiene, este foarte uşor să aruncăm hârtii, gunoaie pe stradă fără a

avea o conştiinţă umană, o conştiinţă de mediu.

Noi putem schimba ceva, dar pentru asta avem nevoie de o atitudine de mediu și de

o conştiinţă de mediu  și nu în ultimul rând de unitate.

20

BIBLIOGRAFIE

[1]. Anonymous, 2000a. Opinion of the Scientific Committee on Animal

Nutrition on the Dioxin Contamination of Feedingstuffs and their Contribution to the

Contamination of Food of Animal Origine. European Commission, Brussels, 105 pp.

[2]. Anonymous, 2000b. Assessment of Dietary Intake of Dioxins and Related

PCBs by the Population of EU State membre. Report of Experts Participating in Task

3.2.5, European Commission, Brussels, 115 pp.

[3]. Anonymous, 2001a. Opinion of the Scientific Committee on Food on the

Risk Assessment of Dioxins and Dioxin-like PCB's in Food. Update based on new

scientific information available since the adoption of the SCF opinion of 22 November

2000. European Commission Health & Consumer Protection Directorate-General,

Brussels, 29 pp.

[4]. Anonymous, 2001b. Council Regulation (EC) No 2375/2001 of November

2001; amending Commission Regulation (EC) No 466/2001 setting maximum levels for

certain contaminants in foodstuffs. Official Journal of the European Communities 2001d.

European Commission, Brussels, 5 pp.

[5]. Anonymous, 2003. Position Paper on Dioxins and Dioxin-like PCB's.

Thirty-sixth Session Joint FAO/ WHO Food Standards Program, 22–26 March 2004,

Rotterdam. Codex Committee on Food Additives and Contaminants (CX/FAC 04/36/32),

Rome, 210 pp.

[6]. Anonymous, 2004a. Commission Regulation (EC) No 684/2004 of 13 April

2004 amending Regulation (EC) No 466/2001 as regards dioxins. Official Journal of the

European Communities 2001d. European Commission, Brussels, 2 pp. (in Dutch)

[7]. Brandsma, EM, GP Binnendijk, FE De Buisonje, MF Mul, MH Bokma-

Bakker, LAP Hoogenboom, WA Traag, CA Kan, J. De Bree & A. Kijlstra, 2004. Factors

that can Influence the Dioxin Contents of Organic Eggs. Praktijkonderzoek, Lelystad, 29

pp. (in Dutch with English Summary),

http://www.biofoon.nl/biobieb/pdf/DioxinegehalteBiologischeEieren.pdf

21

[8]. Buckley-Golder, D., 1999. Compilation of EU Dioxin Exposure and Health

Data; Summary Report. Report produced for European Commission DG Environment.

UK Department of the Environment Transport and the Regions (DETR), London, 629 pp.

[9]. De Vries, J., 2002. Monitoring Dioxin Contents of Organic Eggs. Food and

Consumer Product Safety Authority (VWA), The Hague, 7 pp. (in Dutch)

[10]. Engel, C., 2002. Wild Health: How Animals Keep Themselves Well and

What We Can Learn From Them. Houghton Mifflin. Boston, Massachusetts, 288 pp.

[11]. Fiedler, H, O. Hutzinger, K. Welsch-Pausch & A. Schmiedinger, 2000.

Evaluation of the Occurrence of PCDD/PCDF and POPs in Wastes and their Potential to

Enter the Foodchain. Final Report. University of Bayreuth, Bayreuth, 121 pp.

[12]. Iben, C., J. Böhm, H. Tausch, J. Leibetseder & W. Luf, 2003. Dioxin

residues in the edible tissue of broiler chicken. Journal of Animal Physiology and Animal

Nutrition 87: 142–148.

[13]. Ikeda, M., S. Matsushita, J. Yamashita, M. Ikeya, T. Iwasawa & T. Tomita,

2004. The transfer of 2,3,7,8-tetrachlorodibenzo-p-dioxin into eggs and chicks following

exposure to hens. Organohalogen Compounds 66: 3305–3309.

[14]. Kijlstra, A., 2004. The role of organic and free poultry production systems

on the dioxin levels in eggs. Proceedings of the 3rd SAFO Workshop, 16–18 September

2004, Falenty. University of Reading, Reading, pp. 83–90.

[15]. Krishnamani, R. & WC Mahaney, 2000. Geophagy among primates:

adaptive significance and ecological consequences. Animal Behaviour 59: 899–915.

[16]. Lovett, AA, CD Foxall, CS Creaser & D. Chewe, 1998. PCB and PCDD/DF

concentrations in egg and poultry meat samples from known urban and rural locations in

Wales and England. Chemosphere 37: 1671–1685.

[17]. Petreas, MX, LR Goldman, DG Hayward, RR Chang, JJ Flattery, T.

Wiesmuller & RD Stephens, 1991. Biotransfer and bioaccumulation of PCDD/PCDFs

from soil: controlled exposure studies of chickens. Chemosphere 23: 1731–1741.

[18]. .Petreas, M, R. Ruble, P. Visita, M. Mok, M. McKinney, J. She & R.

Stephens, 1996. Bioaccumulation of PCDD/Fs from soil by foraging chickens.

Organohalogen Compounds 29: 51–53.

[19]. Schuler, F., P. Schmid & CH Schlatter, 1997. The transfer of

polychlorinated dibenzo P-dioxins and dibenzofurans from soil into eggs of foraging

chicken. Chemosphere 34: 711–718.

22

[20]. Schwetz, BA, JM Norris, GL Sparschu, VK Rowe, PJ Gehring, JL Emerson

& CG Gerbig, 1973. Toxicology of chlorinated dibenzo-p-dioxins. Environmental Health

Perspectives 5: 87–99.

[21]. Smith, GC, ADM Hart, MD Rose, R. Macarthur, A. Fernandes, S. White &

DRJ Moore, 2002. Intake estimation of polychlorinated dibenzo-p-dioxins, dibenzofurans

(PCDD/Fs) and polychlorinated biphenyls (PCB's) in salmon: the inclusion of uncertainty.

Food Additives and Contaminants 19: 770–778.

[22]. Stephens, RD, MX Petreas & DG Hayward, 1995. Biotransfer and

accumulation of dioxins and furans from soil: chicken as model for foraging animals. The

Science of the Total Environment 175: 253–273.

[23]. Tlustos, C., I. Pratt, R. Moylan, R. Neilan, S. White, A. Fernandes & M.

Rose, 2004. Investigation into levels of dioxins, furans and PCB's in battery, free range,

barn and organic eggs. Organohalogen Compounds 66: 1925–1931.

[24]. Wakibara, JV, MA Huffman, M. Wink, S. Reich, S. Aufreiter, RGV

Hancock, R. Sodhi, WC

[25]. Wolfe, WH, JE Michalek, JC Miner, JL Pirkle, SP Caudill, DG Patterson &

LL Needham,1994. Determinants of TCDD half-life in veterans of operation ranch hand.

Journal of Toxicology and Environmental Health 41: 481–488.

[26]. Zabik, MJ, D. Polin, M. Underwood, P. Wiggers & ME Zabik, 1998. Tissue

Residues in Male Chickens Fed a 50 ng/kg Dietary Concentration of 2,3,7,8-

Tetrachlorodibenzo-p-dioxin. Bulletin of Environment Contamination and Toxicology 61:

664–668.

23