Dino Buzzati

Mantaua , Şapte Etaje

Viață

Dino Buzzati Traverso se naște la 16 octombrie 1906 la San Pellegrino (Belluno).

Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având

domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii:

Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și

profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială

Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale

Badoer Participazio. În 1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către

forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este

transferată la Viena.

Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit

pentru poezie, muzică (studiază vioara și pianul), desen și munte, pasiuni care îl vor

însoți pe tânărul scriitor până la sfârșitul vieții sale. Într-un interviu acordat cotidianului Îl

Giorno la 26 mai 1959 Buzzati spune: „Cred că pentru orice scriitor primele amintiri ale

copilăriei reprezintă o bază fundamentală. Copil fiind, am fost impresionat de pământul

pe care m-am născut, de valea din Belluno și de munții sălbatici care înconjurau

Dolomiții din apropiere.” Începând cu vara anului 1920 începe primele excursii în

munții Dolomiți, începe să scrie şi să deseneze, fascinat de ilustrațiile fantastice ale

lui Arthur Rackham; citește Dostoievski și este interesat de egiptologie. În același an

1920 survine moartea tatălui său, Giulio Cesare Buzzati, cauzată de o tumoare la

pancreas. În luna decembrie, Buzzati scrie primul său text literar, Cântecul Munților.

Studii

În 1916 este înscris la unul dintre cele mai prestigioase licee din Milano, Liceul Parini.

Aici îl va cunoaște pe Arturo Brambilla care va deveni ulterior prietenul său cel mai bun.

Cei doi se vor întrece în domeniul literar, întreceri din care va rezulta prima producție

literară a lui Buzzati. După terminarea liceului tânărul Buzzati începe să se gândească

la realizarea unui roman. Totuși, el se va înscrie la Facultatea de Drept din Milano,

pentru a se supune voinței familiale de a călca pe urmele tatălui său (frații săi urmaseră

studii de inginerie și biologie). Cu puțin timp înainte de absolvirea studiilor superioare,

în 1928, intră ca și stagiar la cotidianul Corriere della Sera, devenind ulterior redactor și

apoi corespondent. Tot în 1928 terminã facultatea realizând o teză de licență cu titlul:

„Natura juridică a Concordatului”.

MANTAUA

  Mantaua este o povestire ce alunecă în tărâmul miraculosului, având din nou în

centrul său moartea, de data aceasta întrupată într-un personaj misterios şi milostiv

care îşi însoţeşte victima într-o ultimă vizită a lui Giovanni, cu rănile ascunse sub o

lungă manta, la mama şi fraţii săi înainte de a-l însoţi în ultima lui călătorie, de data

aceasta fără întoarcere.

Nuvela prezintă întoarcerea lui Giovanni acasă ,, tocmai când nu mai era nicio

speranţă”. Mama, cuprinsă de o nesfârşită bucurie şi entuziasm îşi întâmpină fiul cum

poate mai bine, neînţelegând însă comportamentul rece şi distant al acestuia. Fiul ştia

însă că este ultimă întrevedere ce are rol de adio, astfel a acceptat să bea în grabă

cafeaua pregătită de femeie şi să-şi mai vadă pentru ultima dată camera proaspăt

amenajată.

În finalul povestirii mama află, dintr-o întâmplare, atunci când fratele mai mic al lui

Giovani îi ridică mantaua, pe care se ferise să o dea jos pe tot parcursul întâlnirii, că fiul

ei este grav rănit. Abia atunci înţelege că persoana în negru care îl aştepta afară

răbdătoare este defapt îngerul morţii şi că aceasta va fi ultima dată când îşi va mai

vedea fiul.

Mantaua este o povestire ce aduce în prim-plan puternica legătură mamă-copil. În

faţa morţii orice om redevine copil, fapt pentru care are nevoie de mamă. Neputina

evitării evenimentului aduce după sine o întoarcere spiritualã la mama.

Din punctul meu de vedere nuvela poate fi privită din două perspective:

· În prima, personajul principal este băiatul, Giovanni, care se întoarce la mama în

preajma morţii, exprimându-se astfel această legătură permanentă mama- fiu.

· În cea de-a doua perspectivă, personajul principal este mama, personaj dominat

de frică, de teamă ca fiul ei nu se va mai întoarce acasă. Dorinţa ei este aceea

de a-l atrage pe Giovanni de partea vieţii şi de a-l smulge de lângă ,, omul

îmbrăcat în negru”, de lângă moarte.

ŞAPTE ETAJE

Şapte etaje este o povestire care gravitează în jurul obsesiei majore din prozele

buzzatiene: scadenţa morţii. Giusepe Corte este internat într-o casă de sănătate

multietajată în care bolnavii erau repartizaţi pe etaje în funcţie de gravitatea bolii, de la

cei la care aceasta este într-o formă uşoară la etajul şapte la muribunzii cazaţi la primul

etaj. Giusepe va străbate întregul periplu, de la etajul şapte până la primul etaj,

înţelegând treptat că galopul bolii este ireversibil şi că perspectiva morţii este tot mai

apropiată. Povestirea tratează o temă fundamenatala în univerusl literar al lui Dino

Buzzati, anume meditaţia gravã asupra condiţiei umane.

Totul a început atunci când Giuseppe a aflat de împărţirea bolnavilor pe etaje, în

funcţie de gravitatea bolii. Din acel moment se declanşazã aşa numita profeţie

autoîmplinitã. Frica acestuia şi puterea gândurilor sale negative, scenariilor pe care şi le

crea îl fac să sfârşească la primul etaj.

La nivel social, povestirea reprezintă distrugerea psihică a omului prin includerea într-

o categorie socială inferioară, fapt ce duce la degradarea treptată a acestuia.

Fascinantă este tactica folosită de medici pentru a-l muta pe Giuseppe succesiv de la

un etaj la altul, anume coerenţa şi uşurinţa discursurilor lor. Şi acest fapt poate fi

interpretat la nivelul societăţii, el reprezentând puterea celor care conduc şi se folosesc

de frica oamenilor de moarte, idea de manipulare prin vorbe, prin politeţe.

Giuseppe Corte este un personaj aparte, o proiecţie a autorului, care a murit într-un

mod asemănător protagonistului. Modul de a gândi ( profeţiile autoîmplinite) al

personajului se trag din însăşi gândirea autorului, care a trait frica de moarte la

împlinirea vârstei la care a murit tatãl sãu, 58 ani.

,,Astăzi, 16 Octombrie- scrie el în Aniversare- împlinesc 58 de ani…E un lucru

înspăimântător. Şi voi veţi simţi asta într-o zi. În sine, ar fi o aniversare ca oricare alta,

sau, în cel mai rău caz, poate, ceva mai apăsătoare decât celelalte din pricina

numărului. Asta dacă tatăl meu n-ar fi murit chiar la 58 de ani. Şi confruntarea este

inevitabilă.” ( Prefaţă, Povestiri, Dino Buzzati, traducere de Niculina Bengus, prefaţă de

Romul Munteanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1972)

Frica de moarte este o trăsătură dominantă a personajului, fapt care se vede încă

din începuturile povestirii în momentul în care ajunge la sanatoriu, este cazat la etajul 7,

dar este totuşi curios să afle cum este la etajul muribunzilor, întreabă, se apleacă peste

balcon să observe. O altă trăsătură dominantă este faptul că este uşor influenţabil,

crede ce îi spun medicii, se complace în situaţie, se revoltă, însă mult prea puţin pentru

a fi luat în seamă.

Moartea lui simbolizează renunţarea psihică la lupta cu ceilalţi, cu el.

Numele lui Dino Buzzati a rămas puternic marcat în literatură, ca prozator; dar el a

fost, în diferite proporţii, şi poet, şi dramaturg, şi autor de librete dramatice, şi muzician

şi, mai ales, pictor de succes.

Cât priveşte literatura, Buzzati a fost apropiat de Kafka - a cărui influenţă însă el a

negat-o de existenţialism, de suprarealism sau de realismul magic. Capodopera sa este

romanul Deşertul tătarilor (1940), dar ar fi greşit să ignorăm celelalte creaţii ale sale

care i-au adus renumele şi care au lăsat o urmă importantă în literatura universală.

Bibliografie:- Povestiri, Dino Buzzati, traducere de Niculina Bengus, prefaţă de Romul

Munteanu, Editura Minerva, Bucureşti, 1972 . - http://ro.wikipedia.org/wiki/Dino_Buzzati ( ultima actualizare 4.Ian. 2013 )