Dinastia Omayazilor.Extinderea califatului de Damasc

661 halif Ali a fost omorît, armata a susținut feciorul său Hasan.Acesta a început tratative cu Muavia despre condițiile refuzului său de tron.Muavie începe să atragă de partea sa adversarii politici.Au fost stăvilite răsculații harigismului.A transferat capitala la Damasc.Importanța politică a or.Mekka și Medina a scăzut ce s-au transformat în or.provincii.Muavia a decis să consolideze puterea regală și să lase dreptul de urmaș în halifat,punînd ca urmaș feciorul său Iazid.După moartea lui Muavia 680 în Mekka a apărut complot împotriva conducerii.Adepții șiismului îl numesc ca halif pe Husein,alt fecior a lui Ali.Înconjurat de armata Omeyazilor,Husein refuză să se predea și este învins.Capul acestuia e trimis la Damask.Moartea lui a trezit nemulțumiri în rîndul șiismilor.Ei au emis lozinca”Răzbunare pentru Hhusein”începînd să adune adepți Omeyazilor.În682 în Medina a avut lor miting a celor nemulțumiți susținuți de orășeni și reprezentanților neamului Omeyazilor au fost izgoniți.685 halif a devenit Abd ali Malic.Acesta a îndrepta lupta contra adepților harigiștilor în 684 și a liniștit șiiții în 687.Aîncheiat pace cu Bizanțul.În 689 armatele siriene a coborît pe Eufrat, treptat au ocupat Madina și Mekka în 692.Sfîrșind cu luptele dintre pretențiilela tron,Omeyazii și-au consolidat puterea după reprezentanții săila t puterea halifatului.Cuceririle:Omeyazii au continuat expansiunea celor anteriori.Armata din Damas făceau periodic campanii în Asia Mică,688 au ajuns la litoralul Europei dar nu s-au sedentarizat acolo.Hotarul de V al halifatului a devenit or.Barca.Feudalii arabi s-au impus în Egipt.Armata arabă a reușit să treacă pînă în Tunis.Arabii cuceresc treptat N Africii.Către 710 ajunsînd la strîmt.Gibraaltar.În 712 în Spania ajunge armata condusă deOmeyazilor cucerind treptat or.din regiune,către714 toată Spania era cucerită.Către 732 au ajuns la Tur.Cuceriri aveau loc și în Asia Mijlocie dar acesytea erau teritorii slab influențate de arabi.În 692-693 arabii încep cuceriri Asia Mici și Armenia.Anii 20-30 în Asia Mijlocie au loc răscoale împotriva cuceritorilor.În India la fel au avut loc campanii de cucerire,în 711 au fost cucerit or.Muliton.Lîngă rîul Indus au creat fortificații,or.Monsuv. Au fost opriți doar de Chinezi, cu înfrîngerea de la Talos.În rezultat cuceririlor halifatul a supus mari teritorii de la India la malul Oceanului Atlantic.

Sistemul agrar în califatul Damasc

Prorpietat al pămînturilor era statul.El avea dreptul să impună impozite să împroprietrească cu pămînt din rezervele statului persoane convinabile.Forma de bază a a proprietății asupra pămîntului era mulic.Proprietarii de mulic avea drepturi depline asupra pămîntului:vindeau,dăruiau,transmiteau prin ereditate.Pămînturile feudalilor erau lucrate de tărani dependenți-dijmaș.Pămînturile ostașilor erau lucrate de dijmași,tot venitul mergea în cazna.Pe aceste pămînturi la fel erau impozite la stat.Au fst păstrate toate impozitele existante anterior doar au fost despărțite: capitație-jizya-pentru nemusulmani, pe pămînt pentru restul populației.Musulmanii plăteau ușr,nemusulmanii-haradj.Impozitele au ănceput să fie prestabilite după plătnicie.Tăranilor le era interzis să-și părăsească pămîntu.Aceste schimbări au creat nemulțumiri populare,OmarII a fost nevoit să restabilească vechile orînduiri dar nu pentru mult timp.

Declinul Califatului Abbasid a fost provocat de creşterea rolului

mercenarilor turci, de agitaţiile kharidjiţilor, de revoltele succesive din

Hedjaz şi de tulburările endemice provocate de păturile pauperizate ale

populaţiei. Pe de altă parte, unitatea imperiului e profund zdruncinată de

tendinţele centrifuge ale unor provincii limitrofe, în fruntea cărora se

instaurează dinastii locale. Emiratul andaluz, fondat de ultimul Omeiad, în

756, devine califat, în vremea lui Abd ar-Rahman al III-lea (912-961). În

centrul Maghrebului (Algeria de astăzi) se instaurează dinastia Rustemizilor

(761-907). În Maroc puterea e monopolizată de familia Idrisizilor (788-828),

iar în Ifriqiya (actuala Tunisie) de Aghlabizi (800-909). Egiptul e acaparat de

familia Tulunidă (879-905), urmată de cea Fatimidă (905-1171).

Leaganul formarii societatii arabe a fost Pen. Araba. In sec 6 inc.procesul de descompunere a orinduirii patriarhale Pen-la Arabă este acoperită în special din stepe uscate, deșerturi și semideșerturi. Doar foarte puține teritorii sunt favorabile pt agricultură.Populația s-a împărțit în agricultori-sedentari și crescători de animale nomazi.Principala ocupație a sedentarilor era agricultura irigată. S-au construit : canale, baraje. În deșerturi apa se extrăgea prin fîntîni arteziene și se strîngea din ploaie. Se cultiva : cereale, trestia de zahăr, in , bumbac, legume, vița-de-vie, pomi fructiferi.Animale : cămile, măgari, catîri, vite mici și mari cornute.Cămile-transport, carne, lapte și lînă.dispuneau de rase deosebite de cai care erau pretuite in tarile vecine.Triburile de pe litoral- pescuit, în regiunile unde sînt animale sălbatice – vînatul.in oaze populatia se ocupau cu vinatoarea,dobindeau sarea,aur,argint,si pietre semipretioase.

Meșteșuguri : extractive : sare, aur, argint, pietre semiprețioase, prindeau pierle, strîngeau miere, rășină, corali, scoici. Torsul și țesutul, prelucrarea pielii, metalurgia, contrucția bărcilor și corăbiilor, arhitectura (bazalt, gips, marmură, cărămidă). Era dezvoltata metalurgia se confectionau arme scuturi sabii.era dezv. Olaritul.se contruiau corabii si barci mici datorita amplasarii fizico-geogr.un rol important il avea femeia se ocupa cu produsele lactate.

Viaţa economico-socială, politică şi religioasă a evoluat diferenţiat în funcţie de regiune. Agricultura şi creşterea sedentară a animalelor, meşteşugurile, negoţul şi cămătăria au determinat o varietate de ocupaţii. În aceste regiuni s-au format o aristocraţie tribală, posesoare de turme mari de animale şi de pământuri, negustori şi cămătari, îndeosebi la Mecca, meşteşugari, agricultori şi crescători de animale, precum şi sclavi.aveau profesii libere cintareti,dansatori,medici. Pamintul devine proprietate privata exista proprietatea ereditara. Proprietatea comuna era apa resursele minerale,paduri.taranii erau grupati in obsti,membrii obstilor erau liberi aveau dreptul sa poarte arma.in sec5-6 robii erau casnici de familie. In rzb.se practica rascumpararea ostatecilor.dispare proprietatea comuna la popoarele nomade paminturile pasunile apartineau neamurilor.

Arabii nomazi, ca şi cei sedentari, erau împărţiţi în triburi şi familii, fiecare condus de un şeic sau emir, a cărui lance înfiptă în faţa cortului era însemnul ordinului caracteristic. Cu toate acestea, funcţia respectivă, deşi transmisă din generaţie în generaţie, nu era strict ereditară, ci depindea de bunul plac al taberei. Toţi şeicii unui trib recunoşteau un conducător unic, numit Şeicul Şeicilor, care putea aduna sub stindardul său toate ramurile risipite în caz că ar fi fost ameninţaţi de vreun pericol.

În ansamblu, societatea arabă preislamică se găsea în primele secole ale erei creştine, în stadiul destrămării relaţiilor gentilice şi al apariţiei categoriilor sociale. În aceste condiţii, fiecare trib arab avea zeităţi proprii, dar în ajunul apariţiei islamului, devenise tot mai puternică tendinţa unificării politice şi religioase a arabilor. Religia Arabiei vechi este la fel de risipită ca şi poporul său. Pe bază de animism, ea supunea viaţa oamenilor unui mare număr de puteri, djinn-ii, care-i însoţesc, îi ispitesc, le inspiră gândirea şi faptele.

Centrul religios al triburilor arabe a ajuns Mecca, care, datorită aşezării sale prielnice, devenise aşezarea cea mai frecventată şi locul tradiţional de contact al lumii arabe preislamice. Oglindind tendinţele de unificare politică şi religioasă a triburilor arabe, pantheonul arab de la Mecca, templul Caaba, ridicat în cinstea celui mai de seamă dintre zeii arabi, Alah, cuprindea ca principal obiect de cult, o mare piatră neagră cubică, probabil un meteorit, iar în nişe săpate în peretele templului circa 360 de zeităţi, reprezentând zeitatea sau zeităţile fiecărui trib. În aceste condiţii, în secolul al VI-lea a luat naştere doctrina hanifilor, care propovăduiau renunţarea la cultul zeilor tribali şi recunoşterea existenţei unei divinităţi unice.copii erau numiti in cinstea obiectelor ceresti.in calitate de idoli serveau pietre unde se aduceau jertfe. Terit.or. meca era considerat sfint aici nu se putea insulta nici ucide.

Lupta politica in statul arab timpuriu,sisiismul si harigismul.

Cistigurile in urma capturarii prazii de rzb.au imbogatit califii,guvernatorii,reprezentantii vechii si noii nobilimi.acest lucru a infuria soldatii taraniipastorii care erau impovarati cu taxe.deoarece Muhamed nu a avut urmasi pe linie masculina moartea sa a creat confuzie in rindul asociatilor sai.dupa multe conflicte la Meca Abu Bakr sia dat candidatura.in 634 Abu Bakr era pe moarte a invitat la el asociatii lui Muhamed si a anuntat transferul de putere la Omar. In timpul domniei sale(634-644)sau infaptuit cele mai mari cuceri Siria si Palestina,Egiptul si Transcaucazia.in 644 Omar este ranit mortal de un scal persan succesorul sau a devenit Osman liderii familiei lui Osman au fost initial adversarii a lui Mohamed mai tirziu au trecut de partea lui si dupa adoptarea islamului au detinut functii inalte in stat. Acest lucru a provocat nemultumiri grave in cercurile feudale arabe . nemultumirili au fost grupate in jurul lui Ali si a altor pretendenti la tron adeptii lui Ali erau cunoscuti sub numele de șiiți se rsp ideea ca tronul apartine lui Ali el fiind cea mai apropiata ruda a lui Muhamed iar Osman ar fi ales ilegal.alaturi de siiti sau alaturat taranii arabi beduinii.propaganda a înc. treptat pt a gasi adepti a lui Ali pina cind si populatia din regiunile cucerite sau alaturat. Talha si Zubair au facut agitatii in Basra si Cufa fiecare din aceste or. Sia prezntat propriul candidat .

656 nemultumitii sau adunat in Medina nici Talha nici Zubair nu doreau sa renunte la ei sau alaturat sotia lui Muhamed cei 3 au uneltit contra lui Ali.in 657 Ali a anuntat resedinta la Cufa a mers cu adeptii sai in nr. De 15-20mii ei au inc. sa duca tratative cu Talha si Zubair in speranta de a opri razboiul civil.cu toate aceste conflictul a izbucnit in care Talha si Zubair au cazut Aisa a fost luata in prizonierat. Ali a inlokuit toti guvernatorii numit de Osman numai in Siria a ramas Muavia unicul adversar politic. Au loc nemultumiri in tabara lui Ali nu toti erau de acord ca dreptul la tron sal detina doar o singura familie multi considerau ca califul putea fi orce musulman indiferent de familie adeptii acestei idei in nr de 12 mii sau separat de trupele lui Ali ei au fost numiti harigiti ei siau ales califul lor Ali vazind in asta o opozitie politica ei erau urmariti si supusi unor pedepse grele.si sisiismul si harigismul au aparut ca miscari politice in ciocnire cu islamul sloganurile lor au fost percepute de mai multe miscari populare. In 661 Ali a fost ucis de haridjit .pina in 750 statul o fost condus de Omaiod.astfel lupta care a durat 3 decenii a luat sfirsit.

Califatul Bagdad

Califatul bagdad era rezidenta califilor avea o arhitectura dezvoltata piata era amplasata dupa zidurile or. Au fost desecate terenuri pt agricultura semanau culturi thnice si plante aromatizatoare fiecare regiune avea propria specializare Egipt gru,orez,bumbac,in.Siria si Palestina vita de vie ,trestie de zahar , fructe Arabia cresteau animale cai .orasul devenea centru cultural mestesugaresc si negustoresc. Pe linga Bagdad mai existau mari centre comerciale Damasc Cair Buhara .Basra era un mare port de unde veneau marfuri din tarile straine servea atit pt import cit pt export . In Merve se confectionau haine si pinza de calitate inalta odata cu dezv. Comertului sa intensificat constructia corabiilor se prelucra lemnul piatra si marmura . se extragea aur argint petre pretioase si semipretioase ceea ce a dus la confenctionarea bijuteriilor . Califatul avea relatii comerciale cu tarile din esti si vest negustorii arabi navigau cu corabiile in india china etc intretineau relatii comerciale si cu nordul .netinind cont ca era dezv. Comertul orasenii se ocupau cu prelucrarea pamintului . mestesugarii erau dependenti de feudali in se11 aceasta dependenta slabeste

În primele decenii ale secolului al VII-lea, intensificarea procesului de destrămare a relaţiilor gentilice şi de formare a categoriilor sociale a creat premisele sociale necesare ale apariţiei statului arab. Singurul organism politic pe care-l cunoşteau arabii - fie nomazi, fie sedentari - era tribul; unele triburi mai slabe se puneau sub protecţia altora mai puternice, altele se uneau prin alianţe în confederaţii.

Formarea statului arab a fost grăbită totodată şi de necesitatea purtării luptelor cu statul persan, care reuşise să cucerească şi să stăpânească Yemenul între 572-628 şi să-şi exercite dominaţia asupra drumurilor comerciale din sudul şi sud-vestul Arabiei. Premisele creării unui stat arab unitar şi apoi a unui imperiu, au fost opera lui Muhammad (în arabă Preaslăvitul), fondatorul unei relgii universaliste şi în acelaşi timp un abil şi energic om de stat. Apariţia islamismului a fost pregătită de existenţa în credinţele arabe preislamice a concepţiei despre o zeitate principală - Allah - ca şi de influenţa concepţiilor mozaice şi creştine despre o divinitate unică - Jahve, Dumnezeu -, adaptate şi răspândite în lumea arabă de către hanifi.

Muhammad sau Mahomed, marele întemeietor al religiei islamice, s-a născut la Mecca în luna aprilie a anului 569, provenind din tribul Koreiş, care stăpânea oraşul Mecca. La vârsta de 40 de ani, având obiceiul de a colinda, de unul singur, împrejurimile oraşului Mecca, Mahomed are prima revelaţie, într-o grotă de pe muntele Hira. Tradiţia pretinde că, în luna ramadan, i s-a înfăţişat îngerul Gabriel, care i-a ordonat să „recite” o suită de mesaje ale divinităţii. Aceste revelaţii, sub formă de versete, aveau să alcătuiască, ulterior, Coranul (al-Qur’ān, „recitare”).

Potrivit Coranului, musulmanul este obligat să respecte următoarele porunci de bază ale islamului, cunoscute sub numele de cei cinci stâlpi ai înţelepciunii:

- recunoaşterea divinităţii unice - Allah - al cărui profet este Muhammad;

- cultul rugăciunii canonice, comportând cele cinci prosternări zilnice: în zori, la amiază, după-amiază, la apusul soarelui şi seara;

- zekeat-ul sau pomana legiuită, poate fi interpretată ca o reconvertire, într-un sens spiritual, a virtuţilor tradiţionale de generozitate şi ospitalitate practicate de Arabia păgână;

- postul, din zori până în amurg, din luna Ramadan;

- pelerinajul - hadj - obligatoriu la Mecca, ce devine, prin templul Caaba, centrul spiritual al lumii musulmane.

Mahomed s-a străduit să propovăduiască noua credinţă monoteistă printre concetăţenii săi, anunţând iminenţa Judecăţii de Apoi şi proclamând că scopul vieţii terestre este supunerea (islam) faţă de Allah, prin rugăciuni şi milostenie. Datorită ostilităţii koreişiţilor mica comunitate, ce s-a format în jurul lui Muhammad, va cunoaşte exilul. Pe 24 septembrie 622, Mahomed părăseşte Mecca, în compania discipolilor săi, şi se stabileşte la Yathrib, care-şi schimbă numele în Medina. Acest episod e cunoscut în istoria islamului sub denumirea de Hegira (exilul, expatrierea).

La Medina, Mahomed devine un veritabil lider teocratic. Înlocuieşte vechile structuri tribale cu comunitatea credincioşilor (umma), alcătuită din două grupări: muhadjirunii („expatriaţii” din Mecca) şi anşarii („susţinătorii” locali). Canonizează ritualurile şi principiile religiei islamice. În scurt timp, sub constrângerea presiunilor de ordin material, Mahomed şi-a trimis adepţii să intercepteze caravanele comercianţilor din Mecca. În consecinţă, partizanii Profetului angajează două confruntări cu adversarii lor, în anul 624, la Madan şi Badr, pe care le încheie victorioşi. Succesele militare ale musulmanilor, precum şi pagubele materiale suferite, i-au determinat pe

locuitorii din Mecca să riposteze, în anul următor. În anul 628, Mahomed îşi propune să întreprindă un pelerinaj la Mecca, în compania credincioşilor săi. Pe drum, la Hudaybiyya (Hudeibijeh), e întâmpinat de o delegaţie din oraşul său natal, cu care încheie un armistiţiu, pe o perioadă de zece ani. Conform înţelegerii, musulmanii urmau să-şi amâne pelerinajul cu un an. În anul 630, încălcând

tratatul, Mahomed se îndreaptă spre Mecca, însoţit de adepţii islamului. Oponenţii săi din tribul Qurayş (Khoraish) capitulează fără luptă. Profetul pătrunde în oraşul sfânt şi ţine o predică adresată musulmanilor, după care ordonă distrugerea idolilor care flancau „piatra neagră”, Kaaba. După acest incontestabil succes, care, ulterior, a favorizat extinderea şi mai alertă a islamului, Mahomed s-a întors la reşedinţa sa din Medina. De fapt, aici va şi muri, doborât de boală, în anul 632. După moartea lui Mahomed, conducători erau numiți rudele sale. Ei primeau titlul de calif, adică înlocuitor al lui Allah.

Relațiile social economice în califatul de Damasc

Statul arab a confiscat o parte a fostelor posesiuni ale Persiei și Bizanț. Toate terenurile din țările cucerite erau considerate proprietatea statului, dar guvernul central le-a lăsat în mîînile foștilor proprietari. După ce a cucerit Siria și Iranul, califul lasă pămînturile foștilor proprirtari și a impus impozite. Una din problemele de care era preocupat califul era mărirea veniturilor în trezorerie. Din teritoriile cucerite și reîmpărțite feudalilor, se obține 1/10 din recoltă. Au fost confiscate și incluse în fondul de stat terenurile foștilor împărați, membrilor fostelor dinastii conducătoare, a celor omorîți în luptă.

O formă de proprietate era –iqta: reprezintă pămîntul dăruit pentru care trebuie să plătească impozite și să-l îngrijească. Terenul era ereditar. O altă formă este mulic: îngrijirea nu era obligatorie și în acest caz nu se plăteau impozite. Terenul nu era ereditar. Exista și dreptul comun de proprietate.

În perceperea tributului de pe teritoriile supuse califul a fost folosit același sistem ca si mai înainte. Cei converiți la islam plăteau impozitul funciar, la o rată normală (de la 1/3 la 2/3 din recoltă). Mărimea impozitului varia în funcție de cultură. Impozitul funciar a fost principalul izvor de venituri.

Impozite erau luate de pe bărbații adulți, apți de muncă și nemusulmani. Plata era luată în funcție de avere. De pe bogați se luau – 48 de dirhami, cu avere moderată – 24, de la fermierii săraci și artizani – 12. Primele 2 categorii includ schimbătorii de bani, comercianții, proprietarii de terenuri mari, medicii. Din cea de a 3a fac parte țăranii, meșteșugarii mici: croitorii, vopsitorilor, cizmarilor.

Comercianții plăteau și ei: musulmanii- 2,5% din bunuri, populația cucerită – 5%, comercianții străini – 10%. Pentru colectarea impozitelor erau numiți funcționari speciali.

Era foarte greu să strîngă impozitele în bani, pentru că cea mai mare parte a populației nu aveau de unde să facă rost de ei, în aceste cazuri impozitele erau luate în bunuri.

4Calife

Conform tradiţiei, urmaşii lui Mahomed erau eligibili, însă doar din cercul restrâns al familiei Profetului. Ei se vor numi califi şi vor cumula atât funcţia de lider religios (imam), cât şi cea de lider politic. Astfel, Mahomed rămânea unicul Profet (resūl). Primii califi au fost Abu-Bakr (632-634), Omar (634-644), Othman (644-656) şi Ali (656-661). Omar

şi Othman au fost asasinaţi, declanşând, în consecinţă, două serioase crize de succesiune în comunitatea islamică. Ajuns calif după uciderea lui Othman, Ali este contestat de rivalul său, Moawiyya, vărul lui Othman şi guvernatorul Siriei, în ciuda faptului că era atât vărul, cât şi ginerele lui Mahomed. Au urmat cinci ani de interregn. Cei doi pretendenţi s-au înfruntat în bătălia decisivă de la Siffin (658). Ulterior, înşelat de Moawiyya, Ali a renunţat la pretenţiile sale. Slăbiciunea sa îi va determina pe kharidjiţi („răsculaţi”) să-l abandoneze. De altfel, peste câţiva ani, în 661, la Al-Kufa, Ali va fi asasinat de un membru al respectivului grup islamic disident. Moawiyya, singurul pretendentrămas în viaţă, va muta reşedinţa califilor musulmani la Damasc, în Siria. Cu el accede la putere, în fruntea imperiului islamic, dinastia Omeiazilor. Susţinătorii noii familii dominante se vor numi sunniţi, iar rivalii lor, care-l considerau pe Moawiyya un uzurpator şi pe fiii lui Ali califi legitimi, vor deveni şiiţi (fundamentalişti).

În epoca primilor califi, expansiunea islamului a fost extrem de spectaculoasă. Până la moartea sa (634), Abu Bakr reuşise să câştige aproape toate teritoriile din Peninsula Arabică în favoarea islamului, reprimând cu fermitate inerentele rebeliuni. Succesorul său, Omar, va atrage luptători musulmani din întreaga Arabie în „războiul sfânt” (djihad) împotriva necredincioşilor (bizantinii şi Sasanizii). Succesele vor fi stupefiante. Trupele musulmane cuceresc Siria şi Palestina, de la bizantini, după victoria de la Yarmuk (636). În urma succesului militar de la Nehawend (642), invadează Mesopotamia şi Persia. În acelaşi an,generalul Amr supune Egiptul şi Cirenaica. Iranul va fi înglobat în statul arab peparcursul anului 651, în vremea califului Othman.

Califatul abbasid din Bagdad. Mişcarea anti-omayyadă - apărută în Iran, reclamând tronul califal exclusiv pentru membrii familiei lui Muhammad, pentru descendenţii lui Abbas, unchiul Profetului - a organizat în 747 o mare răscoală în Khorasan. Trei ani mai târziu, trupele rebele înving ultima rezistenţă a armatelor omayyade şi Abu l-Abbas este proclamat calif în marea moschee din Kufa, fondând o nouă dinastie şi inaugurând o perioadă profund diferită în istoria Islamului. Dinastia abbasidă, care în timpul celor cinci secole de domnie (750-1258) a însemnat o perioadă de mare strălucire, începând din secolul al XI-lea, urmată de o progresivă decadenţă, a instaurat un regim politic absolutist de tipul vechilor monarhii orientale. Hegemonia politică arabă se transformă într-o hegemonie culturală arabă, care preia, asimilează şi vehiculează tradiţiile culturale ale popoarelor supuse. Organizarea administrativă se bazează pe ministere (diwan), pe departamente specializate, conduse de un vizir, după modelul persan; model care, de altfel, domină întreaga viaţă publică şi privată.Printre califii abbasizi, pe lângă întemeietorul dinastiei, Abu-al-Abbas (750-754), se remarcă al-Mansur (754-775), Harun ar-Raşid (786-809) şi al-Mamun (813-833). Contând, în principal, pe sprijinul populaţiei iraniene şiite, Abbasizii vor muta capitala imperiului de la Damasc la Bagdad, în Irak. Totodată, ei vor aborda fără discriminări pe mawali (populaţiile cucerite şi arabizate) şi nu-i vor trata preferenţial pe musulmanii originari. În privinţa succesiunii, Abbasizii inovează, în sensul că îl desemnează, dintre fiii lor, pe moştenitorul prezumtiv al califatului, ei fiind încă în viaţă. Pe de altă parte, fără a renunţa total la acţiuni expansioniste, încurajează comerţul şi viaţa citadină. La Bagdad şi Samarkand încep să funcţioneze manufacturi pentru fabricarea mătăsii, a covoarelor şi a stofelor brodate, precum şi mori de hârtie. Produsele acestor iniţiative economice erau traficate spre Extremul Orient şi spre Extremul Occident. Declinul Califatului Abbasid a fost provocat de creşterea rolului mercenarilor turci, de agitaţiile kharidjiţilor, de revoltele succesive din Hedjaz şi de tulburările endemice provocate de păturile pauperizate ale populaţiei. Pe de altă parte, unitatea imperiului e profund zdruncinată de tendinţele centrifuge ale unor provincii limitrofe, în fruntea cărora se instaurează dinastii locale. Emiratul andaluz, fondat de ultimul Omeiad, în 756, devine califat, în vremea lui Abd ar-Rahman al III-lea (912-961). În centrul Maghrebului (Algeria de astăzi) se instaurează dinastia Rustemizilor (761-907). În Maroc puterea e monopolizată de familia Idrisizilor (788-828), iar în Ifriqiya (actuala Tunisie) de Aghlabizi (800-909). Egiptul e acaparat de familia Tulunidă (879-905), urmată de cea Fatimidă (905-1171).