Din cuprins - farulsperantei.ro · argint. În timp ce metalele preţioase au valoarea lor şi cele...

Anul XIX Nr. 2aprilie - iunie 2011

Din cuprins: • In slujba Domnului• Frumoasele planuri ...• Genesa - cheia Apocalipsei

• Sunetul trâmbiţei / 3• Ia seama cum clădeşti / 4• O nevoie urgentă / 7• Frumoasele planuri ... / 8• Genesa - cheia Apocalipsei / 12• În slujba Domnului / 15• Pionierii credinţei noastre / 18• Tabără de tineret - Oltenia / 24• Tabără de tineret - Moldova/ 26

Nu ren

unţa

!

În a

cest

număr:

este o revistă pentru tineret editată de:ASOCIAȚIA RELIGIOASĂ A ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

MIȘCAREA DE REFORMĂ DIN ROMÂNIAe-mail: [email protected]

www.azsmr.ro

Colectivul de redacție: Vasile Buftea, Nelu Iancu, Marius Stroia, Fivi Picu, Daniela Picu, Sandu TomaTehnoredactare: Daniela Picu ISSN 1223-8872

str. Morii, nr. 27505200 F g ra , jud. Bra ov

Tel: 0268 213 714 Fax: 0268 214 111e-mail: [email protected]

www.farulsperantei.ro

„Ferice de poporul, care cunoaşte su-netul trâmbiţei, care umblă în lumina Feţei Tale, Doamne!” [1]

Israel... „un popor care locuieşte de-oparte, şi nu face parte dintre neamuri” [2], „un popor deosebit între popoare, care are legi deosebite” [3], „un popor iubit de Dumnezeu ” [4] şi condus zi de zi de Marele „Eu Sunt”. Ce timpuri!

Creatorul S-a coborât pe Sinai, Moise vorbea şi El răspundea cu glas tare. „Trâmbiţa răsuna tot mai puter-nic.” [5] Ce solemn!

Apoi, la Ierihon… „au sunat din trâmbiţe” [6] şi zidurile au căzut. Ceva mai târziu: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” [7] Au spart ulcioarele şi au sunat din trâmbiţe. Ce biruinţe!

Azi...? Unde e Fineas – purtătorul trâmbiţelor? [8] Dar Neemia – însoţit de cel ce sună din trâmbiţă? [9] Mai sună trâmbiţa vestind sărbătoare sau

pericol, lăudând pe Domnul sau che-mând la pocăinţă? Sună clar? [10]

Ioan – vizionarul – a auzit sunetul de trâmbiţă. [11]

„Şi cine are urechi de auzit, să audă.” [12]

„Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel Sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării. Căci vine ziua Domnului, este aproape!” [13]

Ce moment!

Va suna şi cea din urmă trâmbiţă...„Trâmbiţa va suna, morţii vor învia

nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schim-baţi.” [14] Ce glorios! O vei auzi?

Ghiţă Bizău

Referinţe:[1] Psalmul 89:15; [2] Numeri 23:9;

[3] Estera 3:8; [4] Deuteronomul 23:5; [5] Exodul 19:19; [6] Iosua 6:20; [7] Judecă-tori 7:20; [8] Numeri 31:6; [9] Neemia 4:18; [10] 1 Corinteni 14:8; [11] Apocalipsa 1:10; [12] Matei 11:15; [13] Ioel 2:1; [14] 1 Corin-teni 15:22.

Sunetul trâmbitei,

Nu ren

unţa

!

Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 2 3

„Iar dacă clădeşte cineva pe

această temelie, aur, argint, pietre

scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea

fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Dom-

nului o va face cunoscută, căci se va

descoperi în foc. Şi focul va dovedi

cum este lucrarea fiecăruia.”

1 Corinteni 3:12,13.

Termenii simbolici folosiţi pentru a ilustra natura materi-alelor cu care suntem chemaţi

să construim ne sunt foarte cunoscuţi. Oricine ştie că un edificiu durabil va fi construit din aur, argint sau pietre scumpe, şi nicidecum din lemn, fân sau trestie.

Diferenţa dintre cele două grupe de materiale este atât de vizibilă, încât este imposibil să le încurcăm, să le amestecăm. Aceasta din punct de ve-dere teoretic. Dar practic?

Sunt mii de oameni care cred că stau bine; care consideră comporta-mentul lor ca fiind normal sau chiar lăudabil, cărora Martorul Credincios le spune cu durere şi compasiune: „Şi nu ştii…” Exemplul poporului evreu care a clădit generaţie după generaţie „temple” folosind, după părerea lor, cele mai bune materiale, stă ca o măr-turie clară pentru susţinerea adevăru-lui că de fapt nu ştiau.

Într-o situaţie ca aceasta ne intere-sează să stabilim diferenţa dintre cele două grupe de materiale, pentru a nu le confunda. După ce criteriu unele

Ia seama cum clădeşti!

Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 24

sunt considerate superioare celorlalte? La prima vedere se pare că valoarea este cea care stabileşte principiul după care sunt separate. Întrebarea dacă au-rul este mai valoros decât lemnul este puerilă. Şi totuşi există întrebuinţări în care lemnul, fânul sau trestia sunt sin-gurele materiale care pot fi folosite. Oricât de multe rezerve de aur ar pose-da cineva, nu va reuşi să-şi încălzească locuinţa cu acest material. Aurul are multe calităţi, dar nu posedă proprie-tatea de a arde şi de a degaja căldură. De asemenea, nimeni nu va reuşi să ofere un spaţiu ambient confortabil unui animal, căptuşindu-i grajdul cu argint. În timp ce metalele preţioase au valoarea lor şi cele inferioare de genul lemnului, fânului sau trestiei prezintă importanţă deosebită în anumite do-menii de utilizare, în care sunt indispensabile. De fapt, cuvân-tul „valoare” pe care-l aplicăm de obicei preţului ridicat ce poate fi oferit unui produs, are mai de grabă sensul de „însuşire a unor lucruri de a corespunde necesi-tăţilor sociale şi idealurilor reali-zate de acestea” (DEX).

În concluzie, ceea ce face di-ferenţa între grupele de material indicate pentru „construcţie”, nu este valoarea lor bănească, ci proprietatea unora de a rezista în faţa presiunii cu care sunt che-mate să se confrunte, în compa-raţie cu celelalte.

Dacă materialele cu care lucrezi la construirea caracterului tău rezistă focu-lui încercării, valurilor de necredinţă care inundă lumea, ploii de invenţii omeneşti şi amăgirii care ameninţă la tot pasul, ele fac parte din grupa celor recomandate de cuvântul lui Dumnezeu.

Şi chiar dacă concluzia finală referi-tor la natura construcţiei caracterului nostru o stabileşte Dumnezeu, putem face şi noi o oarecare o verificare, o es-timare a durabilităţii acestuia.

Dragostea, bucuria, pacea, îndelun-ga răbdare, bunătatea, facerea de bine, reprezintă însuşiri ale unui caracter ve-ritabil. Autenticitatea acestor caracte-ristici poate fi testată în momentele cri-tice ale vieţii. În timp ce lemnul, fânul, trestia, sunt distruse de foc, aurul, ar-gintul sau pietrele preţioase nu doar că


Cu ce-ai rămas?

Cu ce-ai rămas din flăcări mai bun decât erai,Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?

Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine din câte ce aveai?Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?

Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;Cât ai avut ‘nainte şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,

Ci câtă-nţelepciune şi tâlc ai scos din eleAceasta-i întrebarea: ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,

Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amareNimic n-aveai ‘nainte, şi azi nimic nu ai!

Traian Dorz

rezistă acestuia, dar în urma unui astfel de tratament ele sunt purificate, strălu-cirea lor devenind mai evidentă.

Dacă bunătatea pe care încerci să o cultivi ţine şi atunci când eşti provo-cat, dacă îngăduinţa pentru semeni o poţi avea faţă de oricine, fără deosebi-

re, indiferent dacă este vorba de o per-soană care-ţi este simpatică sau una nesuferită, dacă pacea îţi rămâne în su-flet chiar şi atunci când treci prin în-cercări, atunci poţi fi sigur că nu te-ai înşelat în alegerea materialelor.

Daniela Picu


Clipele pe care le trăim sunt fără ase-mănare în istoria omenirii. Evenimente de mare însemnătate se derulează unele după altele, cu o iuţeală ameninţătoare. Faptul că auzim atât de des de naufragii sufleteşti, depresii sau sinucideri, este o dovadă că multor oameni le lipseşte educaţia cea mai de seamă, acea edu-caţie care ar putea să dea puterea să înfrunte „valurile” cele mai înfuriate ale durerilor şi strâmtorărilor.

Educaţia tineretului, formarea caracterelor lor este de cea mai mare trebuinţă pentru omenirea de astăzi. Avem nevoie de caractere adevărate, care să poată sta pentru adevăr şi drep-tate, orice s-ar întâmpla în jurul lor.

În copilărie mintea este impresio-nată şi modelată cu uşurinţă şi acesta este timpul cel mai prielnic pentru a învăţa să-L iubeşti şi să-L onorezi pe Dumnezeu.

Cu toate să sunt tineri, copiii şi ado-lescenţii pot deveni membri ai familiei cereşti şi pot avea preţioase experienţe cu Dumnezeu. Inima lor poate fi atrasă în încredere şi iubire de Domnul Isus şi pot trăi pentru Mântuitorul. Hristos îi poate folosi ca misionari ai Săi.

Timotei cunoştea din copilărie Scriptura şi această cunoaştere i-a fost

o protecţie împotriva influenţelor rele ce-l înconjurau şi împotriva ispitei de a alege calea lumii înaintea datoriei.

Toţi copiii au nevoie de o astfel de protecţie. De aceea ei trebuie să fie fa-miliarizaţi în mod corespunzător cu cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu.

Educaţia adevărată ne învaţă des-pre dragostea şi frica de Dumnezeu şi constituie o pregătire pentru îndepli-nirea cu credincioşie a datoriilor.

Legătura continuă a tinerilor cu Dumnezeu le va da lumină şi putere de discernământ, aşa încât atunci când vor fi chemaţi să aleagă între bine şi rău, vor fi capabili să facă o alegere corectă.

Paul Daniel Bejan (clasa a 7-a)

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” Proverbe 22:16

O nevOie urgentă


Trăim şi ne bucurăm şi fiecare din noi are o misiune pe acest pământ. De aceea am fost creați, de aceea repirăm, de aceea existăm - pentru că Dumne-zeu, Tatăl nostru, ne iubeşte şi ne menține viața în fiecare zi. Ştim aceas-ta fiecare, dar câteodată suntem pierduți şi nu putem înțelege de ce ni se întâmplă anumite lucruri, nouă sau celor din jur.

De ce? De ce?

Atunci când Filip a fost trimis de un sol al lui Dumnezeu să predice în pus-tiu, probabil că a avut în viața lui un mo-

ment de mare îndoială. Situația bisericii din acea vreme nu era una liniştită.

Pe de o parte Saul făcea prăpăd în Biserică, Ştefan fusese ucis. Era un timp de persecuție: bărbați şi femei erau aruncați în temniță; cei rămaşi erau împrăştiați, iar descurajarea se putea observa oriunde.

Cu toate acestea exista şi o „parte frumoasă” a lucrurilor. Filip însă era un evanghelist curajos. El lucra cu pu-tere şi se bucura de succes. „Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a pro-povăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Fi-

Frumoasele planuri făcute în inima mea...

… planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea… Iov 18:11 u.p.


lip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care le făcea. Căci din mulţi îndră-ciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi. Şi a fost o mare bucu-rie în cetatea aceasta.” (Fapte 8:5-8).

În momentul în care îngerul l-a înştiințat că trebuie să meargă în pustiu, Filip putea rămâne surprins. De ce oare? Ce să facă acolo? Când este atât de lucru printre oameni, ce ai putea face în pustiu? Dar Filip a răspuns cu bucu-rie chemării divine. El era predat pe de-plin lui Dumnezeu şi se bucura să-i ur-meze sfatul. El avea deja o experiență anterioară şi ştia că Dumnzeu îi va dărui puterile necesare pentru a aduce la în-deplinire orice misiune. El a mers în pustiu şi a predicat cu dăruire deplină pentru un singur om pe care Dumne-zeu îl avea acolo. „El nu a pus la îndoială chemarea şi nici nu a ezitat să asculte; căci el învăţase lecţia supunerii faţă de voinţa lui Dumnezeu”

(I.F.A. 101). „Şi iată că un

Etiopian, un fa-men cu mare putere la împă-răteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tutu-ror vistieriilor ei, venit la Ieru-salim ca să se

închine, se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe proorocul Isaia”. Etiopianul acesta era un bărbat cu o bună poziţie socială şi cu o mare influ-enţă. Dumnezeu a văzut că atunci când va fi convertit, el va da şi altora lumina pe care a primit-o şi va exercita o pu-ternică influenţă în favoarea Evanghe-liei. Îngerii lui Dumnezeu îl însoţeau pe acest căutător al luminii şi el a fost atras spre Mântuitorul. Prin lucrarea Duhului Sfânt, Domnul l-a pus în legă-tură cu cineva care putea să-l conducă la lumină.” (I.F.A. 101).

Când predici în pustiu, trebuie să dai totul; să fii pregătit şi să profiţi de orice situaţie care se iveşte. În pustiu sunt oaze de unde trebuie să iei apă, să stai puţin la umbră, să respiri un aer mai umed. Cu toate acestea, nu tu eşti cel care „face totul”, chiar dacă Dumnezeu te-a ales să fii reprezen-


tantul Său. El Însuşi se îngrijeşte de toate. Când famenul a vrut să fie bote-zat, Dumnezeu a scos în cale o apă. Da, în deşert a apărut o apă, o posibi-litate ca famenul să se predea Dom-nului şi să depună mărturie în favoa-rea Lui.

Un alt om care a „predicat” pentru o perioadă îndelungată în pustie a fost Moise.

Deşi era pregătit prin cele mai înal-te metode de educaţie, la cea mai înal-tă curte împărătească a vremii, în plus faţă de materialul genetic moştenit ca dar de la Cel care l-a ales pentru o lu-crare deosebită, Moise a fost conside-rat de Dumnezeu nepregătit pentru

lucrarea vieţii sale. Mai avea de deprins lecţia dependenţei de puterea divină.

De multe ori posibilitatea noastră de percepere nu se poate ridica la nive-lul înţelegerii planului divin. Cazul lui Moise este concludent în acest sens. El îşi înţelesese misiunea şi se apucase se-rios de lucru. El şi-a pus în joc toată cunoştinţa, toate capacităţile, poziţia princiară de care dispunea, pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu. Iată-l acum fugar, înfrânt şi dezamăgit, neşti-ind ce vrea Dumnezeu de la el. Şi el care credea că deja este momentul să se apuce de lucru…

În pustie însă Moise şi-a definitivat studiile. Aici el a înţeles că succesul


unul conducător depinde de legătura sa cu Dumnezeu şi de disponibilitatea de a-L lăsa pe El să conducă. El a deve-nit „prieten cu Dumnezeu”, „Cel mai blând om de pe faţa pământului”, capa-bil de un sacrificiu uman incredibil, mai mare decât pierderea vieţii: „Dacă nu, şterge-mă pe mine din cartea Ta”.

S-ar putea ca succesele celor ce lu-crează în pustiu să nu se vadă imediat. Filip a câştigat un om, iar Moise …

Totuşi Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Filip a pus o sămânţă în inima etiopianului, sămânţă care a adus roade pentru slava lui Dumnezeu. În Etiopia există astăzi multe biserici compuse din păzitori ai Sabatului, care se închină adevăratului Dumnezeu. Şi în cazul lui Moise putem concluziona că succesul a fost de partea lui. Sămânţa bună semă-nată prin comportamentul său irepro-şabil a menţinut în popor legătura cu Dumnezeu. În acel neam de oameni în-clinat doar spre rău, Dumnezeu a găsit oameni sinceri cărora să le încredinţeze mari răspunderi, până acolo încât Însuşi Fiul Său a fost încredinţat unei familii descendente din acest popor.

După o aparentă înfrângere există totdeauna o recoltă bogată; o lumină puternică după un aparent întuneric. Acest adevăr poate fi verificat în viaţa personală, în familie, în comunitate.

La un moment dat totul poate părea pustiu, rece şi gol…

Totuşi, dacă Dumnezeu te trimite în pustiu (nu uita că pustiul este o urmă a păcatului, este terenul celui rău), lucrează acolo cu tot ce ai. Nu că-uta aglomeraţia, compania, schimba-rea „atmosferei” sau a „temperaturii”. Oaza de pace şi linişte este totuşi aco-lo… în pustiul acela.

Dumnezeu ne vrea ai Lui într-un mod diferit de acela pe care îl înţele-gem noi. El lucrează diferit de planuri-le noastre.

„Mi s-au nimicit planurile, planuri-le acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…” era concluzia la care ajunsese Iov într-un moment de întuneric şi ne-siguranţă. Şi aceasta doar pentru că Dumnezeu îl iubea şi-l socotea deose-bit. Aceasta pentru că Dumnezeu a vrut să-şi demonstreze încă o dată dra-gostea Lui faţă de servul său.

Caractere puternice asemenea ce-lui al lui Daniel, Moise, Iov, Ioan Bote-zătorul, se formează în cele mai nepri-elnice condiţii. De aceea succesul va fi obţinut doar pe calea cunoaşterii şi as-cultării de Dumnezeu.

Cornelia Butilcă (subiect prelucrat

după o prezentare)

Dumnezeu te are în planurile Lui... Tu Îl ai pe El în ale tale?


Biblia începe cu Geneza şi se termină cu Apocalipsa. Apocalipsa este o carte de profeţie neînţeleasă de mulţi, majoritatea considerând-o pecetluită.

Studiind mai atent aceste cărţi, descoperim legătura dintre prima şi ultima carte a Bibliei, modul minunat în care una o completează pe cealaltă, dând Sfintei Scripturi un aspect circular, compact, uniform.

În Geneza, prima carte a Cărţii, ni se prezintă fundamentele. Vom observa că ne sunt prezentate şi fundamentele interpretării profeţiei biblice, cheia interpretării.

Să ne uităm la Iosif, cel care a avut vise care s-au împlinit şi care, la rândul său, a interpretat vise care s-au împlinit şi să învăţăm câte ceva de la el. Obser-văm astfel următoarele principii de bază:

Genesa – cheia Apocalipsei

12 Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 2

1. ViitorChiar dacă nu este scopul lor prin-

cipal, profeţiile sunt date (şi) pentru a ne descoperi viitorul. Prin visele lui Iosif, lui Iacov i se descoperă viitorul. Tot aşa în Apocalipsa avem viziuni care privesc viitorul.2. Simbolistică

Adevărurile sunt descoperite prin simboluri. La fel în Apocalipsa. Important: Simbolurile sunt alese de EL! De multe ori oamenii LUI au vor-bit ceea ce transmitea EL, alegându-şi însă cuvintele, metodele, dând pilde. Însă în Apocalipsa, ca şi în visele lui Iosif sau cele interpretate de acesta, simbolurile sunt alese de EL Însuşi.3. Relevanţă

Simbolurile sunt relevante: fraţii lui Iosif înţeleg ce vrea să spună visul.4. Speranţă

Se poate observa că omul este înclinat să vadă partea sumbră a lucrurilor. De exemplu, Iacov pare destul de îngrijorat de ideea că ar trebui să se închine cu toţii lui Iosif: el, mama lui Iosif şi fraţii lui Iosif. Să nu uităm însă un lucru: cine era mama lui Iosif? Cea pe care Iacov o iubise cel mai mult! Unde era? Nu mai era… Deci, visul lui Iosif avea şi menirea să-i aducă speranţă lui Iacov: va veni o zi când vor fi din nou împreună! În mod asemănător, Apocalipsa vorbeşte nu numai despre nenorociri, războaie şi

catastrofe, ci şi despre stele, lumină, îngeri, ceruri noi, pământ nou.5. Interpretare

„Tălmăcirile sunt ale LUI” spune Iosif. Şi câtă dreptate avea! Chiar dacă de multe ori simbolurile pot fi mai greu de înţeles, Biblia oferă şi dicţio-narul simbolurilor şi toate devin clare.6. Perspectivă

Acelaşi eveniment este prezentat din mai multe puncte de vedere. De exemplu, visele pitarului şi pahar-nicului se aseamănă între ele. Ele vorbesc despre acelaşi eveniment, dar din două puncte de vedere diferite; se completează reciproc. Tot astfel în Apocalipsa găsim viziuni în care evenimentele sunt privite din punct de vedere politic sau religios. Ace-leaşi evenimente sunt privite din alte unghiuri, aceasta ducând la întregirea puzzle-ului.7. Paralelism

Faraon a visat acelaşi vis de două ori. Aceeaşi structură, aceeaşi semnifi-caţie, acelaşi eveniment, dar simboluri diferite. Este important să înţelegem că avem viziuni paralele şi în Apoca-lipsa. În caz contrar, este ca şi cum am susţine că visul cu cele 7 spice se re-feră la un eveniment ce va urma după evenimentul la care se referea visul cu cele 7 vaci. În realitate era vorba însă despre acelaşi eveniment. Cred că neînţelegerea acestui lucru este unul din motivele care au generat atâtea


interpretări ale Apocalipsei, unele mai fanteziste decât altele.8. Repetare

Faptul că aceeaşi profeţie se repetă de mai multe ori cu simboluri diferite, înseamnă că lucrurile sunt hotărâte înaintea LUI şi că EL se va grăbi să le aducă la îndeplinire. Aşa zicea Iosif. Dacă visele faraonului au fost repetate de două ori, cu cât mai hotărâte sunt lucrurile având în vedere că în Apoca-lipsa sunt repetate de mai multe ori?9. Revelaţie

Visele nu sunt pecetluite. Ele pot fi înţelese. Chiar dacă nu de unul singur, ci cu Ajutor Divin, ele pot fi înţele-se. Atât mai-marele paharnicilor şi mai-marele brutarilor, cât şi faraon, au înţeles ceea ce li se vestise. Unii susţin că Apocalipsa este pecetluită, prin ur-mare ar fi o pierdere de timp să încerci să o înţelegi. Fals! Iată cum începe cartea Apocalipsei: “Descoperirea lui Isus Hristos”. Apocalipsa se mai numeş-te de fapt şi Revelaţia.10. Numere

Chiar dacă avem de-a face cu simboluri, numerele nu sunt simbo-luri! Ceea ce se

numără este reprezentat prin simbol, dar numărul în sine nu era simbol: 11 stele – 11 fraţi, 3 coşuri – 3 zile, 7 vaci – 7 ani, 7 spice – 7 ani. În mod asemănător în Apocalipsa avem de a face cu numere: 7 biserici, 7 trâmbiţe, 7 plăgi, 1260 de zile etc. Întâlnesc destul de des oameni care spun: „Nu se poate lua o parte simbolic şi o parte literal.” Dacă Iosif a reuşit astfel, pe noi ce ne-ar împiedica să procedăm asemenea lui? De reţinut: numerele sunt literale. Cine nu înţelege aceasta intră într-o încurcătură din care îi este imposibil să înţeleagă corect cuvântul lui Dumnezeu.

Făcând referire la profeţii, Isus a zis: „Cine citeşte să înţeleagă!”. Aşa să fie!

Pentru cei nefamiliarizaţi cu textul Bibliei, iată aici pasajele din Geneza la care facem referire:

Geneza 37:5-11; Geneza 40:8-19; Geneza 41:17-32.

Alex Bizău


Lux. Generaţii de-a rândul s-au pe-rindat pe scena planetei noastre, fiecare aducând noi descoperiri, noi realizări în dorinţa de mai bine. Secolul în care tră-im se caracterizează printr-o compute-rizare aproape generală, în care se pare că totul se reglementează apăsând nişte butoane. Aparatura electronică ne stă la dispoziţie la tot pasul.

Ce realizări uimitoare! Luxul care odinioară aparţinea regilor şi clasei no-bile, a devenit astăzi un bun comun cu care deja ne-am obişnuit. Chiar dacă nu avem la uşă o mulţime de servitori care să ne îndeplinească ordinele, dorinţele ne sunt satisfăcute prin simple comenzi. Dispozitive moderne ne rezolvă pro-blemele cele mai pretenţioase.

Şi totuşi nefericiţi. Dar, întorcând cealaltă parte a monezii, ne dăm seama că nimic nu este atât de roz pe cât se pare. O mare nelinişte şi nefericire pre-domină în fiecare ramură a societăţii. Cămine ruinate se văd la tot pasul; fa-miliile se distrug într-un ritm rapid. Ne-siguranţa, disperarea şi sinuciderea sunt azi mai frecvente ca oricând. Toate aces-tea sunt un indiciu clar că stilul modern de a trăi nu reuşeşte să aducă fericirea, ci mai degrabă, opusul.

Tineretul are o sete nestinsă de feri-cire. În această perioadă a vieţii emoţii-le, imaginaţia, percepţiile şi aspiraţiile sunt la culme. Sănătatea şi vigoarea fizi-că marchează zilele tinereţii.

Folosirea energiei. Dacă acest cu-rent abundent de energie al tineretului nu este controlat şi canalizat într-o di-recţie sănătoasă, va fi irosit în ocupaţii materiale care nu au o valoare durabilă. Mulţi tineri consideră agonisirea averi-lor ca fiind fericire absolută; câştigarea banilor devine o manie. Şi iată că, în timp ce puterea lor este sacrificată pe altarul mamonei, fericirea îi ocoleşte asemenea unui miraj in deşert.

Convertirea. Ce altceva putem aştep-ta de la tinerii care nu şi-au pus niciodată problema rostului lor în această viaţă?

A trăi fiecare zi fără un scop bine de-finit este o existenţă care este departe de a atinge intenţiile lui Dumnezeu. Dar acei tineri care în urma unei ilumi-nări cereşti au ajuns la raţionala convin-gere că această viaţă nu merită trăită fără o chemare mai înaltă, au ales să meargă în direcţia cea dreaptă.

O asemenea convingere este o reîn-noire spirituală, o convertire, o naştere „din nou”. Dacă această convertire nu

În slujba Domnului: Chemați la un înalt privilegiu

,,Este bine pentru om ca să poarte un jug în tinereţea sa.” (Plângerile lui Ieremia 3:27)

,,Nimeni să nu-ți dispreţuiască tinereţea!” (1 Timotei 4:12)


este fixată în minte prin Spiritul Sfânt, nu ne putem aştepta la o fericire durabi-lă (Ioan 3:5).

Sarcina este lăsată acum pe umeri mai tineri. După ce le-a amintit tineri-lor de căutarea lor după fericire, Solo-mon i-a sfătuit: „Aminteşte-ţi acum de Creatorul tău, în zilele tinereţii tale...’’ (Eclesiastul 11:9,10 ;12:1).

Iar în versetele următoare îi lasă pe tineri să privească dincolo de cortină, pentru a se familiariza cu greutăţile ani-lor de mai târziu şi cu vremea bătrâneţii, în care ei vor fi practic incapabili de a face faţă greutăţilor vieţii. Da, este bine pentru om sa poarte un jug în tinereţea lui. (Plângerile lui Ieremia 3:27).

O viață irosită. Sau îşi vor irosi tinerii energiile date lor de Dumnezeu, aşa cum a făcut-o fiul risipitor?

Însărcinarea. Ne apropiem de marea încheiere a misiunii noastre, aceea de a transmite miliardelor de fiinţe umane, care locuiesc pământul, ul-tima ofertă a harului şi avertizarea finală de a fugi de mânia lui Dumnezeu care va veni. Bătrânii şi-au epuizat deja energiile. Purtătorii de stindard cad unul după altul, iar datoriile lor sunt transfe-rate treptat pe umerii ti-nerilor, ca ei să continue lucrarea de acolo de unde a fost lăsată.

Un apel. ,, Pentru ca lucrarea să îna-inteze în toate ramurile sale, Dumnezeu apelează la vigoarea, zelul şi curajul ti-neresc. El cheamă tineretul pentru a ajuta la înaintarea cauzei Sale. Pentru a face planuri cu o minte clară şi a le exe-cuta cu mâini curajoase se cer energii proaspete, nepervertite. Tinerii sunt in-vitaţi să-I dea lui Dumnezeu puterea ti-nereţii lor, ca prin exercitarea puterilor lor, prin gândire ageră şi acţiune vigu-roasă, ei să poată să aducă glorie Lui şi mântuire semenilor lor”. (Slujitorii Evangheliei, pag. 58, engl.).

,,Purtătorii de sarcini dintre noi în-cetează din viaţă. Mulţi dintre aceia care stau în prima linie, spre a duce la înde-plinire reformele introduse de noi ca popor, au trecut de amiaza vieţii lor; pu-

terile lor trupeşti şi spirituale se is-tovesc . Cu o îngrijorare adâncă

se poate întreba: Cine le va lua locul? Cui i se va putea încre-dinţa bunul mers al comuni-tăţii, când stâlpii din prezent ai acesteia cad? Cu îngrijo-rare privim asupra tinere-tului de astăzi, care ia asu-pră-şi aceste sarcini, asupra cărora va cădea răspunderea. Ei trebuie să intre acolo unde ceilalţi părăsesc lucrarea, iar pur-tarea lor va hotărî dacă moralitatea, religiozitatea şi pietatea îşi vor menţine

supremaţia, sau dacă nu cumva imoralitatea şi nele-Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 216

giuirea vor strica şi întuneca tot ce este mai de preţ.” (Slujitorii Evangheliei, pag. 68, engl.)

În slujbă. ,,Tinerii noştri nu trebuie împiedicaţi să intre în această slujbă. Există însă şi primejdia ca unii, făcân-du-şi o idee prea strălucită despre aceas-ta, să se depărteze de cărarea prescrisă lor de Dumnezeu.

El doreşte mai mulţi lucrători în via Sa. Întăriţi avangarda; angajaţi păzitori credincioşi pretutindeni în lume! Dum-nezeu v-a chemat, tinerilor! El cheamă cete întregi de tineri, care să aibă o inimă largă şi un suflet nobil, şi să aibă o iubire adâncă pentru Hristos şi pentru adevăr’.’ (Slujitorii Evangheliei, pag. 63, engl.).

Nu pentru un câştig material. Este foarte atractiv pentru tineri să aibă meserii profitabile, care să le aducă ono-ruri şi siguranţă financiară, în timp ce servesc propriile lor scopuri. Poate că unele dintre ele sunt puse chiar în sluj-ba semenilor, cum ar fi meseria de me-dic, profesor sau altele de acest gen. Orice profesie este însă fără valoare dacă se urmăreşte doar grija pentru bu-năstarea noastră fizică şi a celor din jur, în timp ce mii de suflete se pierd, fără să aibă ocazia să afle Evanghelia.

În slujba semenilor. Nu există nici o profesie mai nobilă pe pământ, mai răsplătită cu bogăţii veşnice, ca lucrarea misionară sau lucrarea medicală, împre-ună cu propovăduirea Evangheliei. Este adevărat: poate că se cere mult; poate că nu se dau prime, bonusuri sau con-turi bancare şi poate că este chiar nepo-

pulară. Totuşi oferă ceva mult superior oricărei alte ramuri profesionale: satis-facţia adâncă de a fi angajatul Conducă- torului Universului în guvernarea Lui, ca instrument doritor în mâinile Lui, sub grija Sa protectoare. Ce am putea dori mai mult?

O chemare la acţiune. Semnele din ziua de astăzi arată fără a greşi că istoria planetei noastre se apropie de sfârşit. Punctul critic a fost aproape atins. Aceas-tă situaţie cheamă la acţiune. Ultima so-lie care va mai fi dată, ultima chemare la pocăinţă, trebuie dată acum. Vrei să intri în rândurile soldaţilor credincioşi ai lui Dumnezeu printr-o consacrare serioasă în slujba Sa? Doreşti să ridici crucea lui Hristos mai presus de orice altceva?

„Cu o asemenea armată de lucrători, cum ar putea deveni tinerii noştri, pregă-tită cum se cuvine, cât de curând ar putea fi dusă lumii întregi solia unui Mântuitor crucificat, înviat şi care stă să vină! Cât de curând ar putea veni sfârşitul - sfârşitul suferinţei, necazului şi al păcatului! Cât de curând, în locul unei proprietăţi aici, cu ruina sa de păcat şi suferinţă, copiii noştri îşi vor putea primi moştenirea lor.” (Educaţia, pag. 271, engl.).

,,Dorinţa de a-L slăvi pe Dumnezeu ar trebui să fie pentru noi cea mai puter-nică motivaţie”. (Solii pentru tineret, pag. 149, engl.)

Pentru a grăbi acea zi glorioasă, iubiţi tineri, Domnul are nevoie de fiecare din-tre noi. Are nevoie de noi ASTĂZI!

Rahela Bimbirică


John Nevins Andrews s-a născut la 22 iulie 1829 în Maine, SUA. Părinţii săi se numeau Edward şi Sarah An-drews. Nu există atât de multe infor-maţii despre copilăria sa, însă se ştie că la vârsta de aproximativ 11 ani a fost nevoit să abandoneze şcoala pe motive de sănătate. Tot ce a ştiut dincolo de aceasta, a fost ceea ce şi-a însuşit de unul singur. Purta întotdeauna o carte cu sine, pentru că citea cu plăcere. Îl implora pe tatăl său aproape cerşindu-i, să îi cumpere cărţi în diferite limbi. În curând vorbea fluent în şapte limbi şi citea mult în Biblie. Prin studiul său energic a învăţat Noul Testament pe dinafară.

Predică fiind adolescent

La vârsta de 14 ani, John predica deja şi era cunoscut drept un „vorbitor puternic”. Acum nu mai era un tânăr fi-rav, bolnav, ci la cei 1,80 m ai săi era un tânăr puternic şi drăguţ. În anul 1843 familia Andrews a mers la adunările adventiste şi au devenit milleriţi. Au fost şi ei parte din cei ce au trecut prin marea dezamăgire din 22 octombrie 1844. Însă deja în anii 1844 respectiv 1845, când John era în vârstă de 15 ani, sora sa i-a dat o foaie volantă des-pre ziua a şaptea - Sabatul. A căzut într-un pământ roditor.

Pionierii credinţei noastre

John Nevins

Andrewsde Nikita Espinal

(articol apărut în „Der Freund”, nr. 50, 1/2011)


Răspândirea soliei

La scurt timp după aceasta, în anul 1850, James şi Ellen White s-au mutat în casa familiei Andrews, întrucât Ja-mes dorea să înceapă publicarea noii reviste, „The Second Advent Review and Sabbath Herald”. John Andrews a început să scrie pentru această revistă articole şi l-a impresionat atât de mult pe James White, încât acesta, când a dorit mai târziu să amenajeze o clădire de birouri pentru editură, l-a rugat, să devină colaboratorul şi redactorul său permanent. Însă John nu era mulţumit ca şi colaborator al acestei reviste. El dorea să predice Evanghelia şi să mear-gă din loc în loc.

În anul 1855 John şi-a pierdut tot curajul, după ce călătorise deja mult. Sănătatea sa l-a părăsit şi el arăta ca un cerşetor. În cele din urmă s-a întors din nou la sediul editurii, unde James şi Ellen White i-au oferit o cameră şi hrană, până când s-a restabilit puţin. După ce sănătatea sa se îmbunătăţise ceva, a mai rămas încă zece săptămâni. Întrucât petrecuse acum la familia White un anumit timp, s-a hotărât să meargă acasă, pentru a-şi vizita fami-lia. În acelaşi an, cineva a vrut să ştie de la el dacă Sabatul începe la ora şase seara sau la apusul soarelui. După ce a studiat Biblia, a putut să demonstre-ze, că Sabatul trebuie respectat de la apus la apus.

Mutarea în vest

Inspirată de un articol al lui James White, care scrisese despre faptul că cineva ar trebui să se mute în vest pentru a răspândi adevărul, familia Andrews a fost mişcată să accepte această provocare. S-au mutat la Wa-ukon, Iowa, pe partea cealaltă a Mis-sissippi-ului. Terenul în Iowa era fer-til şi parcelele mari - în două sensuri, atât geografic, cât şi spiritual. Acolo John a luat-o în căsătorie pe Angeline Stevens (prin căsătorie el a devenit cumnatul lui Uriah Smith, întrucât Angeline era sora soţiei acestuia).

Un alt pionier cunoscut, care s-a mutat în vest a fost John Norton Lou-ghborough. În est, unde trăiau James şi Ellen White, lipsa fraţilor Loughbo-rough şi Andrews era simţită totuşi foarte mult. Însă aceasta nu era singura problemă. Familia White se îngrijora că ambii fraţi nu se lăsau abătuţi de la chemarea şi misiunea lor. Sub sacrificii personale mari, James şi Ellen White s-au hotărât să călătorească spre Iowa şi să îi determine să se mute din nou în est. Se părea că în locul recoltei bogate de suflete din est, cei doi aveau doar recolte eşuate în vest. După o călătorie lungă şi grea, James şi Ellen au ajuns în Iowa şi i-au convins pe cei doi să se mute din nou în est şi să predice acolo. Acum a început John Andrews să ţină din nou întâlniri în regiunea lor şi în anul 1859 a început din nou să călăto-


rească, însă de data aceasta a avut grijă să răspândească Evanghelia veşnică aproape şi departe.

Sacrificiile familiei

Despărţirea de soţia sa, Angeline, a fost pentru amândoi grea, însă îşi scri-au des. Odată, în anul 1860, Angeline a mers la poştă pentru a vedea dacă nu sosise o scrisoare pentru ea. Însă, spre dezamăgirea ei, nu era nici o scrisoare pentru ea. A rămas peste noapte acolo şi a sperat că în ziua următoare va sosi o scrisoare, însă, din păcate a fost din nou dezamăgită, pentru că din nou nu a sosit nici o scrisoare. Tristă, a parcurs cele trei mile şi jumătate până acasă. A scris în jurnalul ei: „Mi-e foarte dor de el, însă este lucrarea Domnului şi vreau să port aceasta cu bucurie”. Totuşi nu era absolut singură, îi avea pe cei doi copii ai ei. Fiul ei Charles s-a născut în anul 1857 şi fiica ei în anul 1861.

În anul când s-a născut fiica sa, John Andrews a publicat studiile sale despre Sabat sub titlul „Istoria Sabatu-lui şi a primei zile a săptămânii”.

Apoi John s-a retras din nou în Ro-chester, întrucât era de părere, că astfel putea să lucreze mai bine în Rochester. Războiul civil i-a adus acestui om, care acceptase solia adventă, probleme. Primeau multe întrebări dacă se putea armoniza întrebuinţarea armelor şi conştiinţa. James White era de părere că ei nu trebuie să lupte, şi că trebuie să adopte o poziţie morală. Astfel John

Andrews a călătorit la Washington, pentru a-i întâlni pe demnitarii gu-vernării Lincoln şi pentru a le explica poziţia lor. Misiunea a fost încununată de succes.

John Andrews a călătorit atât de mult, încât uneori copiii săi nu îl mai recunoşteau când se întorcea acasă. Când s-a întors odată dintr-o călăto-rie lungă, a dorit să îşi ia în braţe şi să o ridice sus pe fiica sa. Însă aceasta a fugit ţipând spre mama, întrucât nu a vrut să şadă în braţele unui bărbat pe care nu îl cunoştea: nu îşi recunoscuse tatăl. Charles, fiul său, în schimb, i-a ieşit înainte şchiopătând. John a văzut că unul dintre picioarele sale era mult mai subţire decât celălalt. Această con-diţie s-a îmbunătăţit însă prin folosirea compreselor alternative reci şi calde.

John a scris încă alte tratate şi artico-le, însă condiţionat de numeroasele sale călătorii muncea până seara târziu, ceea ce se întâmpla cu prețul sănătăţii sale.

Răspundere în biserică şi misiunea externă

După John Byington şi James Whi-te, John Andrews a devenit al treilea preşedinte al Conferinţei Generale a Adventiştilor de Ziua a Şaptea şi a de-ţinut acest post de la 14 mai 1867 până în 18 mai 1869. După aceea a fost ales pentru perioada 1869 - 1870 ca editor al Review and Herald.

Tocmai în acest timp în Battle Cre-ek conducerea bisericii primea veşti


de la Albert Vuillemier din Elveţia, cum că acolo existau 50 de păzitori ai Sabatului şi că aveau nevoie de cineva care să îi ajute să răspândească mai de-parte solia. În urmă cu zece ani fostul catolic Michael Czechowski acceptase solia şi plecase în Europa. Aceste sufle-te erau roadele muncii sale şi el dorea ca adevărul să fie răspândit. Conduce-rea bisericii a hotărât atunci să trimită primul său misionar peste ocean. Con-form cuvintelor lui Ellen White, ei l-au trimis „pe cel mai capabil om din rândurile noastre” şi anume pe John Andrews.

În anul 1874 John, fiul său de 16 ani, şi fiica sa de 12 ani s-au mutat în Elveţia. Cu doi ani în urmă soţia sa suferise un accident vascular cerebral greu. Ea nu s-a plâns niciodată, când el pleca în călătorie şi nu şi-au spus nici-odată o vorbă grea. Ea îl ajuta pe John cu orice putea. De aceea lui Ellen Whi-te, care după moartea soţiei l-a sfătuit să se recăsătorească, John i-a răspuns că nu crede că cineva ar putea să o în-locuiască pe Angeline a sa.

Într-o zi a venit un om mai vârstnic în casa în care John Andrews ţinea ora biblică şi i-a cerut bani. A fost invitat să intre şi a fost surprins să găsească oameni, care cântau şi citeau în Biblie. A primit ceva de mâncare şi s-a hotărât să rămână, pentru a asculta cuvântul Bibliei. După ce John Andrews şi-a încheiat ora biblică, cerşetorul i-a po-vestit că exista o grupă ca aceasta în

Germania. El îşi notase adresa, în ca-zul în care urma să ajungă vreodată în acea regiune. După ce Andrews a auzit aceasta, a mers cu traducătorul James Erzberger în Germania. Au fost foarte fericiţi să întâlnească acolo 46 păzitori ai Sabatului şi aceştia s-au bucurat în egală măsură. În cele din urmă, John şi James au rămas acolo timp de cinci săptămâni. Apoi John s-a întors din nou acasă şi James Erzberger a rămas pentru a continua lucrarea începută.

Viaţa în Europa

John şi copiii săi au fost nevoiţi să înveţe franceza. Înţelegeau că aceasta urma să funcţioneze cel mai bine, dacă urmau să înceteze folosirea englezei. Au hotărât să vorbească doar o dată zilnic engleza, între orele şaptespreze-ce şi optsprezece. Le-a fost foarte greu, însă aceasta era cel mai bine. Uneori aşteptau până la ora şaptesprezece, pentru ca apoi să spună totul repede şi apoi după optsprezece să vorbească din nou franceza. Însă acest efort s-a meritat, pentru că în curând au putut să vorbească bine franceza.

John s-a mutat la Basel şi a început să tipărească acolo. În iulie 1876 a ti-părit pentru prima dată publicaţia lu-nară Les Signes des Temps (The Signs of the Times - Semnele timpului). În anul 1882 au ieşit pe lângă aceasta alte trei publicaţii în următoarele limbi: germană - Herold der Wahrheit (Ves-titorul adevărului), italiană - L’Ultimo


Messaggio (Ultima solie) şi română - Adevărul Prezent.

Starea sănătăţii familiei Andrews nu era totuşi foarte bună. Nu aveau o gospodină, întrucât Mary nu era o bu-cătăreasă talentată, chiar dacă învăţase foarte bine franceza. În scurt timp ea corecta literatura franceză şi descope-rea chiar greşeli care le scăpaseră scri-itorilor francezi. Unul dintre aceştia a spus: „Mary vorbeşte franceza de par-că ar fi o fetiţă franţuzoaică.”

Din păcate Mary s-a îmbolnăvit în anul 1878 de tuberculoză. Starea ei s-a înrăutăţit şi când John a primit invita-ţia să meargă la o sesiune a conferinţei generale în Battle Creek, el o luă şi pe ea. Medicul i-a spus că şi el ar putea face tuberculoză, însă nu a vrut să se lase la pat. Ea a murit pe 27 noiembrie în vârstă de 17 ani. Se încheia acum pentru ea o slujire de 4 ani în Europa. John pierduse iniţial soţia sa şi acum pe fiica sa şi aşa a rămas peste iarnă în Battle Creek, pentru a se reface.

În 29 mai a revenit în Europa îm-preună cu nişte însoţitori. Aici a deve-nit atât de bolnav, încât nu a mai putut călători până în 11 august.

Între timp s-au anunţat din ce în ce mai mulţi oameni care doreau să aibă Les Signes des Temps. Acestea erau pentru el bineînţeles veşti bune, deşi nu îşi revenise complet. Când a mers la medic, acesta l-a avertizat că unul din-tre plămânii săi nu mai funcționează şi că celălalt era şi el atacat, aşa încât nu

mai exista speranţă pentru el. Tuber-culoza a avansat şi starea sănătăţii sale s-a înrăutăţit.

În sfârşit John a decis că e timpul pentru el să îşi încheie activitatea de conducător al misiunii din Europa. Prezbiterul B.L.Whitney a fost ales să traverseze Atlanticul împreună cu mama sa, pentru a continua lucrarea, pe care John nu o mai putea face.

Moştenirea unei vieţi a datoriei împlinite

La 22 iulie 1883, John a scris ulti-mul său raport în Review and Herald. În el spunea următoarele: „Viaţa mea mi se pare plină de greşeli. Mă rog să fiu curăţit pe deplin de sângele lui Isus. Acei care mi-aţi văzut greşelile, vă rog, iertaţi-mă.”

Ar trebui să îi fim recunoscători lui John Andrews pentru tot ceea ce a făcut. Şi-a dedicat viaţa întreagă în lu-crarea Domnului. El a studiat Biblia în profunzime şi referitor la sistemul zeci-mii, pe care biserica l-a şi adoptat apoi. Spiritul său de sacrificiu era mare. Deşi biserica l-a trimis în Europa, nu l-a plă-tit suplimentar pentru aceasta.

John Andrews a murit de tubercu-loză la 21 octombrie 1883 în Basel şi aceasta la vârsta de doar 54 ani. Deşi era cunoscut drept un evanghelist de excepţie, ni-l amintim mai mult pen-tru talentul său în domeniul scrisului. Pe lângă multele articole şi cele câteva cărţi, opera sa de căpătâi este History


of the Sabbath (Istoria Sabatului), care a fost tradusă în diferite limbi şi e pre-ţuită până astăzi pe seama citatelor şi a referinţelor sale valoroase.

Gândirea sa, viaţa sa şi puterea sa au fost tăcute şi totuşi dinamice şi dedica-te din toată inima promovării lucrării Aceluia, pe care el Îl iubea. Dacă mai mulţi credincioşi, care cred în întreita solie îngerească, ar duce o astfel de via-ţă exemplară, cât de repede s-ar încheia lucrarea lui Dumnezeu şi cât de mult ar fi grăbită revenirea lui Isus Hristos! Fie ca moştenirea sa să ne inspire.

În perioada 18-21 august 2011, va avea loc la Sibiu Conferința Spirituală ocazionată de cea de a XXI-a Sesiune a Conferinței Generale

a Adventiştilor de Ziua a Şaptea - Mişcarea de Reformă.

Toți cei care doresc sunt invitați să participe. Detalii despre modul în care vă puteți înscrie pentru cazare găsiți pe site-ul bisericii noastre:

www.azsmr.ro/sibiu.

Pentru o bună desfăşurare a lucrărilor acestei conferinţe vom dedica ziua de 30 iulie 2011 unor momente speciale de post şi rugăciune.

În vederea pregătirilor pentru programul Conferinței Spirituale tinerii sunt invitați să participe la repetiția pentru cor, care va avea loc la Făgăraş

în perioada 4 - 7 august, 2011.


În perioada 27-29 mai 2011, Con-ferinţa Oltenia a organizat o tabără de tineret în localitatea Căpăţineni, la care au participat în jur de 50 de persoane.

Desfăşurată sub genericul „Dărâmă-ţi altarele şi luptă“, scopul întrunirii a fost acela de a ne impulsiona la lucru pe noi, cei tineri, nu înainte de a ne revizui legă-tura noastră personală cu Dumnezeu. La întrunirea de vineri seara, fratele Ovi-diu Mureşan ne-a explicat ce este un altar şi ce însemnătate aveau ele în vechime. Apoi, fiecare participant a primit câte un

bileţel pe care trebuia să scrie altare care vor să fie dărâmate în vieţile lor.

Sâmbătă la ora 11, în tema „Al-tarul meu şi altarul Domnului”, pre-zentată de fratele Şimon Mureşan, ne-am putut regăsi cu toţii şi am pu-tut lua fiecare decizii importante. Sâmbătă la amiază, după o scurtă plim-bare în natură, a urmat programul de laudă, la care copilaşii şi tinerii au par-ticipat cu bucurie. Au urmat discuții libere pe marginea „altarelor” noastre, pe care le menţionasem fiecare partici-pant pe bileţele, cu o seară înainte.

tabără de tineret în

Conferința Oltenia


Fiecare participant a avut ocazia să sugereze soluţii pentru umplerea golu-lui rămas în urma dărâmării altarelor.

Printre altarele amintite se găseau: televizorul, răutatea, invidia, filme-le, muzica, îmbracămintea indecen-tă etc. Cel mai discutat subiect a fost problema internetului, punându-se întrebarea dacă este sau nu o uneltă a lui Satana prin care el intenţionează să ne prindă în mreaja sa. Părerile au fost împărţite în privinţa acestei probleme. În final am ajuns la concluzia că pentru acei tineri care petrec mai mult timp în preajma internetului decât în preajma Cuvântului lui Dumnezeu, cu adevărat acesta este un altar, care trebuie să fie dărâmat. Tinerii care folosesc interne-tul ar trebui să aibă o minte selectivă şi să păstreze „legământul” făcut de

David, acela de a nu pune nimic rău înaintea ochilor lor.

Duminică, după altarul de dimi-neaţă, am plecat înspre cetatea Poie-nari, unde ne aşteptau 1480 de trepte care trebuiau urcate pentru a ajunge la această cetate. Deşi la început pentru unii ni se părea foarte greu, a trebuit să ne punem încrederea în făgăduinţa din Filipeni 4:13. Ajunşi acolo, am putut

25Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 2

face o asemănare cu cetăţile de scăpare din Vechiul Testament, la care se putea ajunge cu un oarecare efort, dar şi cu cetatea Noului Ierusalim care ne este pregatită, dar la care trebuie să urcăm împreună cu Isus treaptă cu treaptă, în fiecare clipă din viaţa noastră.

Am continuat incursiunea pe un drum şerpuit până la barajul Vidraru. Aici am admirat felul în care a fost con-struit acest baraj şi am făcut o aplicaţie practică în vieţile noastre, meditând la modul cum ar trebui să construim ba-

raje de apărare împotriva altarelor care ne ispitesc.

Mulţumim Domnului că ne mai oferă astfel de ocazii în care să ne bu-curăm şi să avem părtăşie unii cu alţii şi în acelaşi timp cu Dumnezeu.

Dumnezeu să ne ajute să ne ferim de „orice se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22), şi să ascultăm sfatul Său transmis prin Isaia 55:1,2: „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani!

Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!

De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură?

Ascultaţi-Mă dar, şi veţi mânca ce este bun, şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.”

A consemnat Cristian Paulescu

tabără de tineret, Slănic Moldova

În perioada 15-17 aprilie 2011, Conferinţa Moldova a organizat o tabără de tineret în staţiunea Slănic Moldova, județul Bacău.

Petrecând câteva zile în mijlocul naturii, am putut să ne simțim mai aproape de Dumnezeu, să recepţio-năm mai bine mesajul pe care El ni

l-a transmis cu această ocazie. Ne-am bucurat de o părtăşie minunată, întâl-nindu-ne cu tineri din diferite zone ale ţării, care au avut bunăvoința de a fi alături de noi.

Subiectele abordate pe parcursul taberei au avut ca temă centrală: „Li-bertatea ca iluzie”, pornind de la în-


văţătura ce se desprinde din versetul: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lu-crurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.” 1 Corinteni 6:12.

Din prezentările fraţilor Şimon Mureşan şi Marius Stroia am aflat că adevărata libertate este cea pe care o oferă Domnul Hristos. Doar El ne va da fericire, neprihănire şi mântuire.

Dacă vom obţine sau nu această li-bertate, depinde de noi. Fiecare poate alege fie să rămână supus voinţei lui Dumnezeu, fie să refuze această su-punere, aşezându-se, în acest caz, în mod inevitabil, sub supunerea vrăj-maşului Satan, şi alegând moartea ca

o consecinţă a acestei opţiuni. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihăni-re?” Romani 6:16.

Duminică a fost organizată o ex-cursie la „Cele 300 de trepte”, după care am vizitat salina din Târgul-Oc-na, bucurându-ne de un timp minu-nat de drumeţie şi activităţi libere în mijlocul naturii.

Domnul să ne ajute să alegem să fim liberi în El şi să nu ajungem robi ai acestei lumi!

A consemnat Claudia Barnea

27Ultima generaţie / Anul XIX - Nr. 2

tineri amenajând terenul

la Campusul AZSMr

ISSN 1223-8872

Din cuprins - farulsperantei.ro · argint. În timp ce metalele preţioase au valoarea lor şi cele...

Documents

Transcript of Din cuprins - farulsperantei.ro · argint. În timp ce metalele preţioase au valoarea lor şi cele...