Dimensiunea religioasa a existenteiStudiu de caz

Context istoric si cultural Mitropolitul Varlaam Mitropolitul Dosoftei Mitropolitul Antim Ivireanul Influenta textelor religioase asupra literaturii romanesti Concluzii

1. Contextul istoric si cultural( secolele XVII-XVIII) Creştinismul apărut în primul secol al erei noastre aduce un mesaj universal mai presus de

divizunile naţionale şi sociale. Răspândirea creştinismului în România şi menţinerea lui de-a lungul vremii s-a făcut în strânsă conexiune cu Imperiul Bizantin. Bizanţul a rămas, după retagerea autorităţii şi armatei romane din Dacia la sfârşitul secolului III, singura forţă politică din Orient care s-a putut impune în faţa migratorilor

Primii creştini au pătruns în Dacia, probabil, odată cu armatele şi coloniştii lui Traian.În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a recunoscut creştinismul ca religie acceptată în cadrul Imperiului Roman, ceea ce a determinat creşterea continuă a numărului comunităţilor creştine şi sprijinul statului pentru organizarea Bisericii. Drept urmare, Dobrogea va cunoaşte o intensă viaţă creştină, iar la Tomis va fi înfiinţat un episcopat, numărul bazilicilor creştine descoperite în secolele IV-VI în oraşele dobrogene depăşeşte cifra de 40.Incepturile literaturii romanesti dateaza din secolul al XVII-lea iar acum limba slavona este treptat inlocuita cu limba romana, serviciul religios oficiindu-se acum in limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si tiparit primele carti de factura religioasa, carti de care aveau nevoie toti credinciosii precum Cazaniile.

Cultura română veche nu poate fi înţeleasă în afara cadrelor şi a mentalităţilor vremii. În Ţările Române, ca şi în alte părţi ale lumii, omul medieval e, în primul rând, un om religios, a cărui viaţă este ghidată de credinţă şi de speranţa mântuirii. Cu o percepţie mai acută a efemerităţii şi a instabilităţii ( într-o lume violentă ), omul medieval trăieşte mai acut o dimensiune spirituală a existenţei ( prin rugăciune, post, jurământ ). Valorile etice ( bunătate, milă, dreptate etc. ) se întemeiază pe cele religioase. Sunt subordonate în mare măsură religiosului politica, justiţia, arta, viaţa cotidiană.

Începuturile culturii scrise a românilor sunt profund legate de viaţa lor spirituală, de credinţa în Dumnezeu şi de raportarea la sacru a fiecărui individ, fie om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de manifestare a culturii scrise şi a literaturii. Cartea religioasă românească este mai întâi o carte de cult în limba slavonă, apoi o carte de cult în limba română. Traducerea ei prilejuieşte cea dintâi exprimare a creativităţii prin cuvânt în limba romana, chiar daca timida la inceput.

2. Mitropolitul Varlaam Mitropolitul Varlaam Motoc a fost unul din cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane. S-a

nascut in judetul Vrancea, in anul 1580, dintr-o familie de tarani si a fost botezat Vasile.Prin anii 1590-1592 s-a stabilit la Schitul lui Zosima, unde era vestitul egumen Dosoftei.In 1608, ieromonahul Varlaam este ales egumen al Manastirii Secu, iar in toamna lui 1632 este ales, mitropolit al Moldovei, pastorind Biserica timp de 21 de ani.S-a preocupat intens de traducerea operelor Sfintilor Parinti din limbile greaca si slavona. Astfel a tradus din slavona, impreuna cu cativa ucenici, “Scara” Sfantului Ioan Scararul, precum si alte scrieri, ce se citeau zilnic la biserica. “Scara” este printre primele opere patristice filocalice traduse in limba romana.Mitropolitul Varlaam a intemeiat la Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi prima tipografie din Moldova unde a tiparit, in limba romana, trei dintre cele mai importante carti ale vremii:Explicarea Evangheliilor la Duminici, la praznice imparatesti si la sfintii mari de pe tot anul, tiparita in anul 1643 cu numele de “Carte romaneasca de invatatura”. In popor a fost numita cel mai obisnuit “Cazania lui Varlaam”;Sapte Taine ale Bisericii, tiparita la Iasi in 1644Raspunsul la Catehismul calvinesc, tiparita la Iasi, in 1647.“Cartea romaneasca de invatatura” a mitropolitului Varlaam(1643) se remarca printr-o limba vie, limpede curgatoare, printr-un ton familiar, direct:“…Cum iubesti sa-ti hie tie oamenii asa si tu sa hii lor. Sa te feresti de a strainului. Sa-ti hie destul cu al tau. Sa va grjiti carele de voi sa va tineti trupul nespurcat. In ruga, in truda, intru paza sventei biserici.”CAZANIACazania din 1643 Cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam, şi în acelaşi timp una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi româneşti, este intitulată „Cartea românească de învăţătură la dumenecele preste an şi la praznice împărăteşti şi la svănţi mari“ sau Cazania, apărută la Iaşi, în 1643. Are 506 file, ilustrate cu numeroase gravuri, reprezentând scene biblice, chipuri de sfinţi la care se adaugă iniţiale înflorate, frontispicii, viniete, podoabe finale. Varlaam are meritul că a strâns într-o lucrare unitară vechile cazanii, care circulau în ţările româneşti în manuscris, traduse din greceşte sau din slavoneşte, le-a revizuit şi le-a dat ca „dar“ întregului popor român. Cazania a adus un aport preţios la formare limbii noastre literare, fiind scrisă într-un stil viu şi plin de culoare, cu fraze bogate în comparaţii pitoreşti şi expresii plastice. Prin conţinutul ei, dar şi prin frumuseţea graiului, Cartea românească de învăţătură a lui Varlaam a cunoscut o răspândire mult mai largă decât orice altă carte românească veche, ajungând nu numai în mâna episcopilor şi a preoţilor, ci chiar a credincioşilor de la sate. Cea mai largă răspândire a cunoscut-o în Transilvania, unde s-au făcut copii după ea şi au avut loc procese pentru a intra în posesia ei. Considerată de Nicolae Iorga, drept opera cea mai populară a epocii noastre vechi, ea conţine primele versuri în limba română, intitulate Stihuri în stema domniei Moldovei, prin care este recunoscut meritul domnitorului Vasile Lupu în tipărirea cărţii. Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române desprinde următoarele trăsături ale operei: frumuseţea limbii utilizate - vorbeşte pe înţelesul tuturor, presărând explicaţiile cu întrebări retorice şi cu îndemnuri, arta povestirii - este primul nostru povestitor, înfăţişînd ţărăneşte chestiunile teologice. In anul 1653 se retrage la metanie, iar la 19 decembrie 1657 se stinge din viata.

3. Mitropolitul Dosoftei Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, înPolonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet şi traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învăţat la Iaşi probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste şi de limbi. Cunoştea limba elenă,latina, slavona şi polona. Datorită relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iaşi, în româneşte, principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huşi (1658 - 1660) şiRoman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 - 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.PSALTIREA IN VERSURI.

Dosoftei are ca model pe Ian Kochanowski, care tradusese Psaltirea în limba polonă. Traducerea Psaltirii i-a cerut multă muncă, fiindcă o prelucrează cu ritmul, rima, metrica poeziei populare şi dă o culoare de specific naţional temelor biblice. El foloseşte expresii ca: „descălecarea moşiei”, „urice”, „caftane”, „bucine din corn de bour”. Face efortul de a adapta limba română la problemele limbajului poetic şi dovedeşte capacitatea limbii române pentru o activitate literară. El face paşi importanţi pentru introducerea limbii române în oficierea cultului creştin ortodox. Imaginile folosite creează o stare afectivă pentru receptarea mesajului religios: „Am mâncat pâine cu zgură/Şi lacrimi în bătătură /De faţa mâniei Tale”, „în ce chip doreşte cerbul de fântână / Cându-I strânge setea de-1 arde-n plămână /Sufletul meu, Doamne, aşa Te doreşte”. Unii psalmi, în urma versificaţiei populare, au pătruns în colinde, în cântecele de stea, în dramele populare ca Vicleemul. Pentru talentul său literar, el este considerat primul poet cult din literatura noastră.

Vieţile Sfinţilor cuprinde traduceri din greceşte şi sârbeşte ale unor legende hagiografice. în prima parte cuprinde legende referitoare la Domnul Iisus, la Maica Domnului, la apostoli. De exemplu ne povesteşte felul în care Domnul Iisus îşi imprimă chipul pe o năframă şi i-o trimite lui Avgar. Acesta se vindecă, închinându-se la icoana Domnului. In partea a doua se cuprind legende ale martirilor şi asceţilor, având ca idee centrală ajutorul dat de Domnul Iisus. Astfel, sfântul Tars este pus într-un sac cu vipere şi aruncat în mare. Este scos de îngeri şi merge pe valuri. Sunt cuprinse legendele sfinţilor Alexie, Eustaţiu, a celor şapte coconi din Efes, a sfintei Tecla.

4. Mitropolitul Antim Ivireanu

Antim Ivireanul (în georgiană: ანთიმოზ ივერიელი; n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureştiul de astăzi, în secolul XVIII. Luat de tânăr în robie de turci şi dus la Constantinopol, este ulterior eliberat, trăind în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă; probabil, tot acum a fost călugărit sub numele Antim şi hirotonit ieromonah.

Sosirea în Ţara RomâneascăPrin 1689 - 1690 este adus de Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învăţat limbile română şi slavonă, precum şi meşteşugul tiparului. În 1691i s-a încredinţat conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, în care a imprimat 4 cărţi:

Tipografia domnească, Bucureşti Invăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă), Slujba Sf. Paraschiva şi a Sf. Grigore Decapolitul (1692, limba română),Evangheliarul greco–

român (1693) şi Psaltirea (1694, limba română). DIDAHIILE

"Didahiile" sunt şi astăzi o operă actuală prin faptul că autorul lor s-a străduit, în limita puterilor sale, să sprijine, să ajute pe păstoriţi în nevoile lor, în aspiraţiile lor. El nu s-a mulţumit să rostească de la înălţimea amvonului cuvinte de mângâiere către cei asupriţi, cile-a arătat că el însuşi cunoaşte starea fiecăruia şi este părtaş la ea: "Încăş poate să zică fieştecine din voi în gândul său: dară noi avem nevoi grele asupra noastră şi nu putem să facem aceste ce zici. Ci eu încă zic că iaste aşa şi crez: numai că la greul acela sunt şi eu părtaş şi într-acel jug ce trageţi voi, trag şi eu…" (La Duminica Vameşului, cuvânt de învăţătură). Sfântul Antim Ivireanul şi-a înscris cu cinste numele în cartea de aur a istoriei noastre naţionale şi bisericeşti. Brodeur, sculptor, gravor şi xilograf, constructor şi desenator, pictor şi portretist, miniaturist şi caligraf, cunoscător a multe limbi străine şi ilustru predicator, "smeritul" Antim rămâne prin tot ceea ce a lăsat posterităţii un spirit plurivalent, o adevărată vistierie de daruri. Prin opera sa cea mai cunoscută, "Didahiile", lucrare omiletică de referinţă în istoria predicii din ţara noastră, Antim poate fi numit ctitor al limbii literare româneşti. 5. Influenta textelor religioase asupra literaturii romane

Cultura Română a fost puternic influenţată de creştinism de la începuturile sale, chiar Sfântul Apostol Andrei, Cel dintâi chemat fiind propovăduitor al Sfintei Scripturi în aceste locuri. Cu toate acestea, primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în ţară de către slavi. De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale cărţilor în limba română au fost textele religioase aleBisericii Slavone ale secolului 15. Psaltirea Scheiană, Psaltirea Voroneţeană, Psaltirea Hurmuzaki şi Codicele Voroneţean sunt texte rotacizante, a căror traducere a fost alcătuită în partea sud-vestică a ţării, iar copiile au fost efectuate în Moldova.Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă, în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a fost Catehismul de la Sibiu din 1544, care însă s-a pierdut. Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român a lui Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-

1553). Prima tipăritură română cu litere latine este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român Pavel Tordasi. Alte traduceri greceşti şi slavone au fost tipărite în secolul al XVI-lea. Dosoftei, un moldovean publicat în Polonia în 1673, a scris cele mai vechi poezii româneşti cunoscute.Primele eforturi de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu tipărirea în 1582 în Orăştie a Paliei de la Orăştie - o traducere a primelor cărţi aleVechiului Testament - de Diaconul Șerban (fiu al Diaconului Coresi) şi Marien Diacul. Palia a fost tradusă de Episcopul Mihail Tordasi et al., iar traducerea a fost verificată pentru corectitudine, folosindu-se traducerile Bibliei existente în limba maghiară.Totuşi, întreaga Biblie a fost publicată în limba română abia la sfârşitul secolului al XVII-lea, când călugării de la mănăstirea Snagov, de lângă Bucureşti, au tradus şi tipărit o biblie în română în1688 (Biblia de la Bucureşti). Această ediţie are la bază traducerea Vechiului Testament facută de Nicolae Milescu între anii 1661–1668.

6. Concluzii Textele religioase, sau scripturile, sunt acele scrieri din tradiţii considerate sacre, fiind centrul

de pornire a unei religii. Majoritatea religiilor sau a mişcǎrilor spiritulale îşi considerǎ scripturile inspirate de supranatural, trimise de divinitate.

Textele religioase au reprezentat surse de inspiratie pentru cronicari dar si pentru scriitoarii care folosesc un limbaj arhaic. Sper exemplu: Miron Costin a scris un poem intitulat “Viiata lumii “ in care valorifica motive biblice intalnite in Vechiul Testament ( “Eccleziast”)

“Vanitas vanitatum al omnia venitas”; “ fortuna labilis ubi sunt ? “ Textele religioase au contribuit la unificarea limbii romane literare. Graiul muntenesc a

reprezentat fundamentul limbii literare, deoarece in Tarile Romane au fost publicate cele mai multe texte religioase.