Dialog despre rugăciune

sursa: http://www.teologie.net/2013/01/11/dialog-despre-rugaciune/

Vlad Dumitru Plăcintă de la Asociaţia românească „Salvează o inimă” ne-

a solicitat un interviu despre rugăciune, pe care-l redăm mai jos. Să dea

Domnul ca aceste cuvinte să fie un pas înainte spre mai multă rugăciune.

– Preacuvioase Părinte, mulțumindu-vă anticipat pentru interviul

acordat, vom purcede la drum, remarcând faptul că în contextul în

care omul contemporan îşi petrece cea mai mare parte a timpului

muncind și dormind, puținul timp rămas fiind dedicat unor activități

relaxante, ne întrebăm cât de mult timp ar trebui să acordăm

rugăciunii, cum ar trebui să ne rugăm și mai ales cum poate să arate

un program de rugăciune al creștinului contemporan?

În primul rând, eu nu sunt de acord cu pretextul multora că nu au timp

pentru Biserică sau pentru rugăciune. Timpul nu stă pe marginea drumului, ci

reprezintă programul pe care fiecare şi-l face aşa cum doreşte. Deci, nimeni

nu poate spune că nu are timp pentru rugăciune, ci trebuie să spună că

nu-şi face timp pentru aceasta. Printre multele activităţi şi întâlniri pe care

şi le programează, rugăciunea şi întâlnirea cu Dumnezeu tot mai puţin se

regăsesc în programul zilnic sau săptămânal al omului post-modern. Atunci

când omul are o problemă, imediat îşi face timp pentru rugăciune şi

Biserică, dar când problemele parcă lipsesc, omul nu-şi mai face timp

pentru Dumnezeu, comportându-se cu El, ca şi cum un copil şi-ar saluta

părinţii doar atunci când are nevoie să primească bani de la ei.

1

În al doilea rând, este necesar să precizăm că rugăciunea nu trebuie să se

numere printre activităţile relaxante ale omului, ci printre cele mai active şi

mai importante. Rugăciunea nu se compară cu privirea unui meci de fotbal (în

cazul bărbaţilor) sau a unei telenovele (în cazul femeilor), căci de acestea ne

putem lipsi, dar de rugăciune nicidecum. Rugăciunea este hrana sufletului;

şi aşa cum hrănim sistematic trupul, tot aşa trebuie să avem grijă şi de suflet.

Şi dacă un om bolnav pierde pofta de mâncare, medicii şi rudele insistă şi

uneori chiar forţează pacientul să mănânce, pentru că aceasta este singura lui

cale de însănătoşire. Tot aşa şi omul care nu simte dorul după rugăciune,

este un om bolnav duhovniceşte, şi el trebuie să depună tot efortul pentru

a depăşi această stare nefirească; căci cel mai firesc lucru pentru om este să

dialogheze cu Dumnezeul lui.

Cât priveşte programul de rugăciune, cred că nu trebuie să existe

şabloane, tot aşa cum nu există şabloane nici în dialogul dintre doi tineri care

se iubesc şi parcă nu se mai satură de vorbit. Biserica rânduieşte rugăciuni de

dimineaţă şi de seară, plus multe alte canoane şi acatiste care sunt modele de

rugăciune deja „probate”. Zeci de generaţii de creştini s-au mântuit citind

aceste rugăciuni, iar textul lor rămâne actual şi pentru creştinii de astăzi.

Nimic însă nu ne împiedică să formulăm propria discuţie cu Dumnezeu, având

ca model chiar acele rugăciuni vechi, în care se cer în primul rând daruri

duhovniceşti şi nu bunăstare sau „noroc”, aşa cum tinde să ceară omul

contemporan. Mai mult decât atât, pentru ca rugăciunea să devină dialog, ea

trebuie însoţită şi de citirea Sfintei Scripturi (Biblia) şi a scrierilor

Sfinţilor Părinţi. Astfel, nu doar noi îi vom vorbi lui Dumnezeu, ci Îl vom lăsa

şi pe El să ne vorbească, pentru a-I înţelege şi împlini voia Lui.

– Cât timp acordăm rugăciunii?

Cred că orice creştin trebuie să fie realist şi sincer în ce priveşte

stabilirea, împreună cu duhovnicul său, a programului de rugăciune. Unii într-

adevăr au poate numai cinci minute de a se ruga dimineaţa şi Dumnezeu nu le

cere mai mult, iar dacă n-au nici cinci minute, atunci să şi le facă, tăind din

somn sau din alte treburi, ca să înceapă totuşi ziua cu un gând la Dumnezeu.

Iar cei care pot croi mai mult timp, trebuie să facă o rugăciune mai lungă, căci

şi Dumnezeu le va cere mai mult. Sunt şi unii care dimpotrivă au mai mult

timp dimineaţa, iar seara sunt nevoiţi să se roage mai puţin. Tocmai de aceea,

cunoscând şi ritmul de viaţă al omului contemporan, consider că fiecare

trebuie să se roage cel puţin dimineaţa şi seara, şi măcar unul din aceste

2

momente să fie mai extins în timp. Dacă un creştin cu familie şi serviciu se

roagă 5-10 minute dimineaţa şi 20-30 de minute seara (sau invers), iar în

duminici şi sărbători merge să se roage alături de ceilalţi creştini la Biserică,

cred că e bine. Iar dacă cineva poate şi mai mult, desigur o poate face, numai

să nu se ajungă la extreme care pot crea conflicte în familie sau înşelări în

plan duhovnicesc. Mai puţin însă, cred că e periculos. Avem un Dumnezeu

care, asemenea unei fete înţelegătoare, îşi iartă iubitul când acesta nu poate

sau chiar uită să vină la întâlnire, dar îşi întoarce spatele dacă vede că acel

băiat, cu multă neruşinare şi ignoranţă preferă să se distreze cu prietenii, în

loc să stea cu fata pe care, chipurile, o iubeşte.

– Vorbiți-ne, vă rugam, în câteva cuvinte, despre canonul de

rugăciune al mireanului.

Cuvântul „canon” înseamnă „normă, măsură” şi după cum am spus deja,

orice creştin, pe lângă rugăciunea comună de la Biserică, trebuie să aibă cel

puţin două momente în zi de rugăciune particulară. E foarte bine când într-o

familie creştină rugăciunile de dimineaţă şi de seară, precum şi citirea Sfintei

Scripturi, se face împreună de toţi membrii familiei, iar dacă acest lucru nu

este posibil, atunci fiecare trebuie să-şi facă rugăciunea la timpul său.

Cărţile de rugăciune editare de Biserică propun modele de rugăciune de

dimineaţă şi de seară, plus alte rugăciuni pentru diferite situaţii. E bine ca

fiecare familie să aibă câte o carte de rugăciuni şi să citească zilnic din ea,

pentru că mulţi creştini maturi îşi limitează (şi-şi formalizează) rugăciunea la

rostirea (şi încă cu greşeli) a „Tatălui nostru” – ceea ce mi se pare insuficient,

mai ales că cei mai mulţi nu ştiu nici cele mai elementare tâlcuiri la „Tatăl

nostru”. Un copil de până la 9-10 ani se poate ruga doar cu „Tatăl nostru” şi

„Îngeraşul”, dar maturii trebuie să se roage mai mult şi pe măsura păcatelor

lor. Este o ruşine ca şi la 7 şi la 70 de ani să ştii doar aceleaşi rugăciuni.

Un alt aspect important constă în faptul că rugăciunile niciodată nu

trebuie grăbite. Dacă timpul disponibil pentru rugăciune este doar de 5-10

minute, e bine să spunem rar şi atent atâtea rugăciuni câte reuşim, decât să

ne grăbim a citi toate rugăciunile din carte, îmbătând propria conştiinţă. Pe de

altă parte, cum am mai spus, trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu şi să nu ne

formalizăm în relaţia cu El, căci avem un Dumnezeu viu şi iubitor, nu un

aparat care contabilizează cuvintele.

3

– Ce înseamnă rugăciunea monahului? Dar cea a mireanului?

La momentul apariţiei monahismului, când creştinii din lume deveneau

tot mai lacşi şi indiferenţi faţă de „jugul” luat, monahii au fost cei care doreau

să-şi ia mai în serios Botezul şi relaţia lor cu Dumnezeu. De aceea, ei locuiau

la marginea propriei localităţi (vezi la Sf. Antonie cel Mare) şi acordau mai

mult timp rugăciunii, cerând mila Domnului nu doar asupra lor, ci şi asupra

întregii omeniri. De aceea, deseori s-a afirmat că lumea se ţine pe

rugăciunea călugărilor. Odată cu organizarea mănăstirilor, monahismul a

fost şi mai mult idealizat, iar monahii erau văzuţi ca „îngeri în trup” şi

„oameni care-şi depăşesc firea”, dar aceasta nu atât pentru că cerinţele faţă

de monahi au devenit mai exigente, ci pentru că oamenii din lume se

îndepărtau tot mai mult de trăirea Evangheliei.

Am făcut această introducere pentru a da de înţeles că şi monahii, şi

mirenii sunt chemaţi să fie într-o relaţie permanentă cu Dumnezeu căci, după

cum se exprima Sf. Ioan Scărarul, modelul de rugăciune şi vieţuire pentru

monahi sunt îngerii, iar pentru mireni sunt monahii. Viaţa aleasă de

monahi este mai favorabilă rugăciunii, dar, până la urmă, mirenii trebuie să

imite atât cât le stă în putere exemplul celor mai rugători. Nu de puţine ori

mirenii, mai ales cei în etate, se roagă mai mult decât monahii şi acest lucru

este frumos şi lăudabil.

În prezent, mai ales din cauza risipirii minţii prin contactul cu mass-

media, nu doar mirenii, ci şi monahii se roagă tot mai puţin. Noile

tehnologii şi comunicarea virtuală sunt un mare pericol pentru viaţa

duhovnicească a celor mai mulţi. Este însă de datoria fiecăruia să înţeleagă că

fără rugăciune nu putem trăi, şi dacă pentru realizarea ei trebuie să

renunţăm la Internet sau TV, atunci să o facem cu mult curaj şi

îndrăzneală.

– Vă rugăm să ne vorbiți puțin despre rugăciunea în familie.

Cum am mai spus, este bine ca rugăciunile de dimineaţă şi de seară

să fie făcute în comun de întreaga familie. Aceasta întăreşte familia şi o

face să devină o „mică Biserică”, după cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur.

Cunosc mai multe familii unde, cel puţin seara, întreaga familie se roagă şi

citesc pe rând rugăciunile şi un capitol din Biblie. Cred că exemplul lor ar

trebui să devină o regulă pentru orice familie creştină.

4

Bineînţeles, rugăciunea în familie presupune şi rugăciunea unuia pentru

altul, mai ales atunci când unul sau mai mulţi membri ai familiei sunt

necredincioşi. Dumnezeu primeşte aceste rugăciuni şi poate face minuni, dar

trebuie să înţelegem că nu putem forţa libertatea cuiva. Sunt multe familii

care în momentul căsătoriei nu se gândesc la credinţă şi rugăciune, apoi

constată că unul dintre ei face scandal când celălalt se roagă şi-i cere

preotului să facă ceva pentru a-l linişti. Şi în astfel de cazuri, bineînţeles ne

rugăm pentru luminarea minţii şi pocăinţa celui necredincios, dar dacă omul

se împotriveşte, nici Dumnezeu nu-l forţează. De aceea e bine ca tinerii, încă

înainte de căsătorie, să aibă în vedere şi trăirea religioasă a celuilalt.

– Ne puteți spune câte ceva despre rugăciunea pe care o putem

practica în permanență?

Însuşi Mântuitorul Hristos ne spune „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu

intraţi în ispită” (Matei 26:41), iar Sfântul Pavel ne spune: „Rugaţi-vă

neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17). Bineînţeles, când vorbim de rugăciunea

neîncetată nu spunem că cineva trebuia să stea cu cartea de rugăciuni în

mână ziua şi noaptea sau să caute pe internet ce Acatist s-a mai compus

pentru a-l citi. Rugăciunea neîncetată înseamnă ţinerea minţii aţintită

numai la Dumnezeu. Pentru a ajunge la acest ideal absolut firesc şi

realizabil, Sfinţii Părinţi au folosit rugăciunile scurte: „Doamne, Iisuse

Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul” sau varianta şi

mai scurtă – „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Unii preferă să spună

numai „Doamne, miluieşte” sau alte rugăciuni, pe care le spun de sute de ori

pe zi, până mintea se purifică şi se îndreaptă tot mai mult spre Dumnezeu.

Totodată, trebuie să înţelegem că acest meşteşug duhovnicesc nu este

chiar atât de simplu şi uşor, chiar dacă la deprinderea lui sunt chemaţi nu

doar călugării, ci toţi creştinii. Majoritatea celor care au ajuns la rugăciunea

neîncetată s-au ostenit în această lucrare zeci de ani, având ca îndrumători

pe un părinte experimentat şi pe Sfinţii Părinţi ai Filocaliei. De aceea,

un începător nu trebuie să se avânte în dobândirea imediată a rugăciunii

neîncetate, pentru că punând accentul pe „tehnică”, poate să nu-L întâlnească

pe Interlocutor.

– Puteți să ne adresați, acum, în încheierea acestui frumos,

duhovnicesc și mult-folositor dialog, câteva cuvinte, sfaturi sau

concluzii?

5

Prorocul David, după ce a păcătuit, rostea neîncetat psalmul său de

pocăinţă (al 50-lea), iar seara se ruga cu cuvintele „Doamne, strigat-am către

Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine”

(Psalmul 140:1). Într-un singur verset observăm de două ori cuvântul

„strigare”şi câte o dată cerea de a fi auzit şi de a i se asculta rugăciunea. Să

strigăm şi noi lui Dumnezeu, iar El ne va auzi şi nu va întârzia să ne

împlinească cererile, căci Însuşi Hristos ne spune: „Cereţi şi vi se va da;

căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7:7). Şi să mai ţinem

minte un lucru: în rugăciune contează calitatea, nu cantitatea, dar la o

rugăciune de calitate se ajunge numai prin multă cantitate…

Vă mulțumim din suflet pentru sfaturile acordate!

6