Şcoala Gimnazială nr. 3

structură a Şcolii Gimnaziale ,,Sfântul Nicolae”

Comuna Lieşti, judeţul Galaţi

Dialoguri Nr. 5, mai 2016

ISSN: 2285- 2433

Ciorîţă Alexandra, cl.Lupoaie Teodora, cl.

Ciorîţă Adrian, cl.

Coordonator

Colaboratori: Gherghel

prof. Mi

pr

prof. psiholog Otilia

Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în

Colectivul de redac

Colectivul de elevi:

Ciorîţă Alexandra, cl. a V-a, Constantin Iulia, cl.Lupoaie Teodora, cl. a VI-a, Bocăneală Andreea, cl. a

Ciobotaru Nicoleta, cl. a VII-a

Ciorîţă Adrian, cl. a VII-a, Ignat Emanuel, clasa a VIII

Colectivul didactic:

ordonator: Director, Prof. Selena Costea

Colaboratori: prof.înv.primar Cosmina elău, prof.înv.primar,Geta Munteanu

Mihaela Bulai, prof. Liliana Lupoaie

rof. înv.preşcolar Ionica Panaite

prof. psiholog Otilia– Cristina Gabor

Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în realizarea acestei reviste!

Colectivul de redac

, Constantin Iulia, cl. a V-a, , Bocăneală Andreea, cl. a VII-a,

a, Ignat Emanuel, clasa a VIII-a

Director, Prof. Selena Costea

nu,

Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în

Colectivul de redacţie

1

Editorial

”Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece,

căci nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul 1, 9)

O revistă școlară! O altă revistă școlară! Pentru ce ne folosesc atâtea reviste școlare? La această întrebare răspundem cu determinare: în domeniul educației, materialele nu sunt niciodată suficiente sau prea multe, cititorii sunt însă prea puțini! De aceea, am lansat REVISTA DIALOGURI, editată de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr.3, structura Școlii Gimnaziale ”Sfântul Nicolae” Liești. Cum sugerează însuşi numele, publicația nu se adresează unor simpli cititori, ci unor potențiali parteneri de DIALOG. O revistă născută din pasiune, din iubirea nedisimulată față de copiii pe care-i educăm, din dorința de a aduce mereu un plus activității didactice și de a crea un cadru propice pentru o reală conexiune între profesori, elevi şi părinți.

De ce... o revistă școlară?

Pentru că ne dorim ”o carte de vizită”.

Pentru că dorim să formăm un mecanism de informare, de exprimare și mediatizare a activităților desfășurate în școala noastră.

Pentru că ar putea constitui un mijloc de a dialoga cu generațiile viitoare.

Pentru că e o lecție nouă despre educație.

Pentru că ne regăsim în ea, elevi, profesori și părinți, într-o încercare frumoasă de a ne înțelege preocupările, de a ne apropia interesele, de a ne găsi modele.

Într-o lume în care se scrie tot mai mult și citesc tot mai puțini, revistele școlare reprezintă un prețios artefact socio-cultural, pentru că în paginile lor descoperim aspecte care configurează realități ale mai multor vârste: vârsta căutărilor, vârsta întrebărilor, vârsta alegerilor în viață, vârsta primelor experiențe. Tudor Vianu era de părere că acela care vorbește, în egală măsură, comunică și se comunică. Așadar, elevii noștri au nevoie de comunicare și, poate mai mult, au nevoie să-și comunice gânduri, trăiri, sentimente și stări, adică, simt nevoia să se comunice.

Editarea unei reviste școlare reprezintă o provocare, atât pentru inițiatorii proiectului, cât și pentru potențialii cititori. Revista trebuie să fie o fotografie a tuturor activităților ce se desfășoară în școală, a tuturor preocupărilor învățăceilor, a atitudinii comunității față de educație, a colaborării dintre școală și autoritatea locală, a parteneriatelor încheiate cu diverse organizații.

Viața școlară actuală trebuie prezentată așa cum este ea în prezent, pentru ca peste un secol, cei ce vor citi aceste rânduri să-și poată face o imagine clară despre Școala Gimnazială nr. 3 Liești. Ne exprimăm speranța ca și atunci ”cea mai plăcută zăbavă” să fie ”cetitul cărților”, după cum afirma cronicarul Miron Costin.

Nu cred că revistele școlare sunt o modă care, ca orice modă, va trece. Mai degrabă, revistele școlare sunt expresia nevoii de comunicare pe care o trăiesc tot mai mult elevii și dascălii, deopotrivă.

Dar, hai mai bine despre COPILĂRIE să povestim, căci ea este veselă şi nevinovată şi drept vorbind, acesta-i adevărul!

Director, prof.înv.primar Selena COSTEA

2

Dialoguri cu... comunitatea

Copilărie încătușată

Ori de câte ori pronunţăm cuvântul copilărie, ar trebui să ni se citească bucuria pe chipuri, indiferent că suntem copii, adulţi sau bătrâni. Copilăria este cea mai sinceră şi mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, indiferent de obstacolele întâmpinate.

Ar fi păcat să spunem despre copiii cu dizabilităţi că nu au copilărie. De fapt, aşa privesc cei din afară. Chiar şi noi, părinţii acestor copii, gândim astfel uneori, atunci când ne supărăm. Dar să nu uităm că Dumnezeu împarte şi judecă lucrurile omeneşti, iar nouă nu ne rămâne decât să acceptăm şi să ne dăm silinţa de a face viaţa cât mai plăcută, în pofida greutăţilor ei. Chiar şi cu dizabilităţi, un copil poate avea o copilărie frumoasă, plăcută, cu condiţia să ştie să o accepte şi să lupte pentru ea, să-i facă pe cei din jur să-l înţeleagă şi să-l accepte aşa cum este.

Din cauza lipsurilor cu care ne confruntăm zi de zi, suntem într-o mişcare continuă şi am pierdut deja noţiunea timpului; nu mai avem răbdare să analizăm lucrurile mărunte. Cred că dacă am încerca să empatizăm cu aceşti copii sau ne-am aşeza o zi într-un scaun rulant, ne-am da seama că viaţa e foarte scurtă şi merită să să le dăm şansa şi lor să-şi poată exprima bucuria copilăriei, aşa cum o fac toţi ceilalţi copii. Într- adevăr, e greu, dar nu imposibil! Spun asta în calitate de părinte a doi copii cu dizabilităţi, dar şi ca instructor care a văzut evoluţie de-a lungul celor şase ani în cadrul Centrului de zi pentru copiii cu dizabilităţi al Fundaţiei Inimă de copil. În acest cadru, copiii au beneficiat de dragoste, ascultare, empatie, bucurie, au evoluat, într-un cuvânt: au avut o copilărie. Eu asta am citit pe chipurile lor!

Mihaela MIHALACHE,

instructor la Centrul de zi al

copiilor cu dizabilităţi

Lieşti

3

La mulți ani!!!

Ne amuzăm cu păpușile

În cadrul proiectului „Steluţe pe pământ”, am devenit elevii Şcolii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” Lieşti şi participăm la toate evenimentele impor-tante care au loc aici.

4

Copilăria

de Pavelina Gheonea

Este iarnă. O iarnă de poveste. Privesc pe geamul casei și vad cum fulgii mari și jucăuși acoperă pământul. Mă întorc cu gândul în trecut. Cu ochii minții văd fetița de altădată care aleargă printre fulgii albi de nea. Da, nu greșesc, sunt eu, cu obrajii roșii ca focul și cu ochii în lacrimi. Ulița copilăriei mele, zăpada ce acoperă totul în jur, copii de pe uliță, săniuța care zbura prin zăpada și eu fericită alături de sora mea. Nu aveam săniuță și trebuia să aștept să-mi vină rândul. Îmi curgeau lacrimile pe obraji, dar repede se transformau în fericire în momentul când sora mea si ceilalți copiii mă plimbau cu săniuța. Mergeam cu colindul prin sat și adunam câțiva bănuți pe care-i număram de zeci de ori. Eram bogată cu adevărat. Îmi amintesc cum plecam de acasă, seara, ca să văd luminițele din bradul frumos împodobit din casa vecinului meu. Mă căuta biata mamă, dar ce folos! Mă certa că plec fără să spun, dar era secretul meu. Adormeam în gând cu luminițele viu colorate. Visam că voi crește și că voi avea o săniuță și un brăduț de vis cu multe globulețe și luminițe colorate și ca moșul acela bătrân cu barba albă va veni și la mine și că-mi va aduce multe daruri. Moș Crăciun, cel mult așteptat! Stăteam la poartă ca nu cumva să treacă și să uite să vină și la mine. Îl vedeam mergând încet prin troiene, oprindu-se la casa mea să-mi dea o păpușă. O păpușă, chiar și veche, de la alt copil. Anii au trecut, iar astăzi tot mai cred că Moșul va veni. Încă mai sunt lacrimile pe obraji și mângâierea bunicii "Lasă, fata, mea că anul viitor o să vina sigur!"

Las copilăria mea în amintire. Soneria telefonului mă aduce in prezent. Astăzi am tot ce-mi doresc, dar nu mai am ceva… copilăria mea. Privesc pe fereastră, fără să-mi pese de telefon. Albul zăpezii acoperă totul în jur. Este mirific! Este la fel ca în copilăria mea. Numai că eu nu mai sunt fetița cu lacrimi în ochi. Doar lacrimile au rămas... Un sentiment de durere si dor mă apasă.

Da, mi-e dor!... Astăzi mi-e dor… mi-e dor de oamenii care nu mint, nu trădează, nu înșală, nu uită și nu pleacă! Mi-e dor de oamenii calzi, buni, frumoși și iubitori! Și-mi este tare dor de fetița aceea… Pavelina! Dincolo de aparenta realitate, există în mine o lume a sentimentelor și a trăirilor intense din care îmi iau puterea pentru a continua, pentru a putea supraviețui obstacolelor vieții.

"Pe o margine de gând privesc cum trece timpul sau poate doar noi trecem prin el. Fiecare om este o poveste gravată în piatră, însă de cele mai multe ori suntem doar urme gravate în nisip. Secunde goale umplute cu zbuciumul amintirilor, cu lacrimi de rouă din zori, despart noaptea de zi. Timpul adună prin cămări părăsite de suflet clipe îndepărtate, iar inima cântă uneori doar tăceri și neliniști, la o margine de lume".

Redactor,

Ciorîță Adrian, cl.a VII-a

5

:Şi

Nostalgie de Tăbăcaru Georgică

Undeva, într-un colţ de natură, aşa cum spun marii poeţi, într-un colţ de Rai românesc, acolo, undeva la margine de ţară, unde se îmbină într-un tot unitar nisipul fierbinte al Siretului, apa aceasta repede şi mare, sălciile pletoase, plopii tremurători şi soarele, acolo, pe iarba verde şi în răcoarea pădurii, mi-am petrecut cele mai frumoase clipe ale vieţii şi ale copilăriei mele. Oare există om care să nu-şi iubească locurile copilăriei?! Mă-ntorc acum la Siret, pe nisipul lui de-acuma rece, cu iarbă încă verde, să-mi depăn amintirile. Anii au trecut şi amintirile frumoase parcă şi acum îmi limpezesc ochii. Îmi ridic privirea din apa limpede şi încerc să cuprind cu privirea pădurea de plopi de acum golaşi, căci rar se mai găsea câte o frunză galbenă. Cu nostalgie parcă privesc copilul care se joacă în nisip până când soarele devine roşu, ascunzându-se după coroana pădurii. Mă întorc cu spatele la Siret, depărtându-mă de el şi las luntrea pustie lângă mal, zbătându-se din cauza valurilor ce se sparg de ea. Vântul obraznic îmi răsfiră părul şi-mi flutură pe lângă urechi. Am stat o clipă neştiind ce să fac, cu privirea în jos şi, cu regret în suflet, mă întorc să mai revăd, să mai retrăiesc viaţa copilăriei mele. Prin faţa ochilor parcă îl văd pe copilul acela negricios de soare, cocoţat în vârful unei sălcii, ori bălăcindu-se exact unde era locul de pescuit, ori agăţat de un trunchi de copac ce plutea pe apă, ori... ah, dar câte nu sunt!

Cu privirea aproape înlăcrimată, mă întorc şi o iau aşa, într-o doară, cu mâinile în buzunar, peste arături, răsfoit până la piele de vânt, năpădit de amintirile vieţii frumoase a copilăriei mele. Oare unde eşti? Tehnoredactor, Lupoaie Teodora, cl.a VI-a

6

Şi ei au fost, cândva, copii...

Doamna Munteanu Silvia, 62 ani, cadru didactic pensionar care a luminat mințile multor copii din școala noastră ani de-a rândul, a avut bunăvoința de a-și aminti despre anii

copilăriei dumneaei, într-un interviu acordat reporterilor școlii:

1. Unde şi în ce perioadă v-aţi petrecut copilăria?

Copilăria am petrecut-o în satul Șerbănești, comuna Liești, în perioada 1953-1968, la bunicii

care m-au crescut.

2. Enumeraţi 3 cuvinte care v-ar descrie cel mai bine pe dvs. copil: silitoare, serioasă și

ambițioasă.

3. Descrieţi cea mai mare năzbâtie pe care aţi făcut-o în copilărie:

Una dintre năzbâtiile făcute în copilărie a fost când am uitat de vițica pe care am adus-

o la păscut. Ea a rupt priponul, a intrat în lanul cu lucernă și a mâncat până s-a săturat. Când

am adus-o acasă la prânz, pentru că mă grăbeam să nu întârzii la școală, nu i-am spus bunicii.

Vițica s-a umflat și până să vin eu de la școală, au și tăiat-o. Deși bunicul nu m-a certat, eu

am plâns mult, pentru că mi-a fost dragă de când a adus-o Joiana pe lume. Eram prietene.

Mult timp nu am mai mâncat carne de vită, gândindu-mă la ea.

4. Descrieţi jucăria dvs. preferată din perioada copilăriei. De unde aţi avut-o şi ce a făcut-o

specială?

Jucăria mea preferată a fost o păpușă din ceramică, adusă de o mătuță de la Pitești. A

fost specială, pentru că a fost singura jucărie primită în dar.

5. Evocaţi cel mai frumos moment al copilăriei dvs.

Cele mai frumoase amintiri ale mele sunt legate de serbările de sfârșit de an, când

bunicul meu nu mergea la biserică și venea să se bucure de rezultatele mele școlare.

6. V-ar plăcea să mai fiţi copil? Argumentaţi.

Da, însă acest lucru nu mai este posibil.

7. Ce aţi schimba dacă aţi redeveni copil?

Aș schimba părinții.

8. Păstraţi legătura cu prietenii din copilărie? Dacă da, cât de des vă întâlniţi?

Da. Cu cei care au rămas în sat mai des, cu ceilalți, când vin pe acasă.

9. Ce vă doreaţi să deveniţi la maturitate când eraţi copil? Vi s-a îndeplinit visul?

Aș fi vrut să devin avocat și să lupt pentru pensiile copiilor ce provin din familii

dezorganizate.

10. Consideraţi că în timpurile actuale copiii îşi trăiesc copilăria diferit faţă de cum aţi

trăit-o dvs.? Dacă da, de ce?

E normal să fie așa. Fiecare epocă are mijloacele ei de distracție. Noi petrceam mult

timp în natură. Unele dintre jocurile noastre se mai practică și acum, altele sunt considerate

”depășite”. Noi preferam lectura, copiii de astăzi preferă calculatorul. Asta e!

Reporter,

Bocăneală Andreea, clasa a VII-a

7

Interviu cu părintele Nicolae Blănaru Părintele Nicolae Blănaru, preot în comuna noastră de pe vremea când părinţii noştri erau

copii, a avut bunăvoința să ne răspundă la câteva întrebări despre "timpul fără de griji", despre inocenţa şi frumuseţea vârstei copilăriei. Vă lăsăm să îl "descoperiți" pe părintele în rândurile de mai jos.

Reporter: Părinte, unde şi în ce perioadă v-aţi petrecut copilăria? Părintele: Perioada copilăriei mi-am petrecut-o la Barcea, 1956-1971… Reporter: Enumeraţi trei cuvinte care v-ar descrie cel mai bine dumneavoastră copil: Părintele:Emotiv, ascultător, iubitor de cărţi. Reporter: Descrieţi cea mai mare năzbâtie pe care aţi făcut-o în copilărie:

Părintele:Am sărit de pe podul satului înapele râului Bârlad când erau viituri şi inundaţii. Atunci era

cât pe ce să nu mai ies viu la mal.

Reporter: Descrieţi jucăria dumneavoastră preferată din perioada copilăriei. De unde aţi avut-o şi

ce a făcut-o specială?

Părintele: O minge pe care mi-a dat-o tatăl meu când aveam 5 ani. După 2 ani tatăl meu a decedat şi

mingea a devenit una specială. Am păstrat-o mulţi ani… Reporter: Evocaţi cel mai frumos moment al copilăriei dumneavoastră:

Părintele: Cel mai frumos moment al copilăriei mele a fost atunci când mama mi-a cumpărat o bicicletă în clasa a VII-a.

Reporter: V-ar plăcea să mai fiţi copil?

Părintele: Mi-a plăcut copilăria deşi a fost plină de lipsuri şi de frustrări -în primul rând lipsa tatălui

care să mă protejeze. Toate celelalte etape ale vieţii şi-au urmat cursul firesc, fiecare având o parte frumoasă.

Reporter: Ce aţi schimba dacă aţi putea să redeveniţi copil? Părintele: Nu aş schimba nimic. Noi am făcut parte din generaţia care nu a avut parte de tehnologia

de astăzi (computer, telefon, tabletă). Copilăria noastră a avut parfumul ei cu jocurile la râu sau pe uliţele satului cu picioarele goale.

Reporter: Ce visaţi să "vă faceţi" când eraţi mic? Vi s-a îndeplinit visul? Părintele: Întotdeauna mi-am dorit să fiu preot şi visul s-a îndeplinit! Reporter: Păstraţi legătura cu prietenii din copilărie? Dacă da, cât de des vă întâlniţi? Părintele: Din păcate, distanţa şi situaţia economic din ţară au făcut aceste legături să fie mai puţin

trainice. Totuşi, o dată pe lună mă mai întâlnesc cu vechii tovarăşi de joacă, mai ales rude apropiate. Reporter: Credeţi că în timpurile actuale copiii îşi trăiesc copilăria diferit faţă de cum aţi trăit-o

dumneavoastră? Părintele: Copilăria este frumoasă indiferent de timpurile pe care le trăim. Important este ca

modelele de viaţă pe care copiii le iau şi vor să le urmeze să fie viabile şi demne. Reporter: Mulţumim, părinte, şi sărutăm dreapta! Reporter: Ignat Emanuel, cls. a VIII-a

8

Dialoguri cu... părinţii

Copilărie oxigenată de Nela Bocăneală, mama Andreei Bocăneală, clasa a VII-a

- Copilăria mea, dragă Andreea, dacă tot m-ai întrebat, a fost ,,oxigenată” .

- Cum aşa ??! - Păi, jocurile copilăriei mele în totalitate au fost în natură. NU aveam telefoane, dar aveam ,,Telefonul fără fir”. Ne strângeam toţi copiii uliţei în şir indian, şopteam la ureche un cuvânt şi la capătul şirului ajungea, de multe ori alt cuvânt. NU aveam castele, dar jucam ,,Castelul” din cutii de vopsea, puse una peste alta şi ne străduiam să le doborâm cu o minge de la distanţă. NU ne căutam pe Facebook, dar jucăm ,,De-a v-ați ascunselea” şi ne căutăm după copaci. Când oboseam alergând după minge în jocul ,,Mingea la gaură”, ne aşezam laolaltă şi jucam ,,Flori, fete sau băieţi, filme sau culori”. Dragă Andreea, toate aceste jocuri erau afară, pe uliţă. De aceea, ,,oxigenaţi”, ajungeam acasă flămânzi şi mâncam ce ne așeza mama pe masă, NU ca acum, plini de snancks-uri și mofturi la masă. Mai mult, încă plini de energie, o ajutam pe mama măcar un pic la treburile casei şi apoi făceam temele conştiincioasă. Ora mea de culcare nu trecea de 22:00, pentru că în cameră nu domnea televizorul, ci un pat cald, curat, din care mă trezeam dimineaţă cu ochii limpezi şi odihniți. Şi azi, chiar dacă sunt mamă, aş sări coarda, aş juca ,,Omul”, aş cânta şi aş dansa, ceea ce şi fac uneori.

Eu am curaj, dar tu... concurezi cu mine, Andreea?

La furat

Tăbăcaru Maricica, bunica elevei Munteanu Andreea- Maria, cl. a VII-a

Era duminica de dinaintea Crăciunului. Ne-am adunat toţi copiii, vreo 9-10 suflete, cu săniile pe iazul îngheţat. După ce ne-am jucat un timp, un copil mai mare propune să mergem la C.A.P. să luăm câte un balot de paie. Cu toţii am fost de acord, gândindu-ne că paiele erau necesare la pârlitul porcului în ziua de Ignat.

Am pornit de-a lungul iazului, până în capătul celălalt. Am urcat dealul, am trecut liziera, apoi pe lângă gardul de sârmă ghimpată, până în dreptul şurilor de baloţi. Ne-am oprit şi ne-am asigurat că nu ne vede nimeni, am ridicat sârma şi am intrat unul câte unul. Săniile le-am lăsat lângă gard cu doi copii mai mici, care primiseră sarcina de a le păzi. Am luat-o tiptil până la şura mare, de unde ne-am ales fiecare câte un balot. Mai târâş, mai de-a rostogolul, cu mare greutate, am ajuns, totuşi, la gard. Am trecut toţi baloţii dincolo de gard, i-am urcat pe sănii şi am zbughit-o repejor, deoarece ne era foarte frică să nu fim prinşi la furat. Am trecut iute liziera, am coborât pe iaz, unde

9

am răsuflat uşuraţi că am scăpat şi foarte bucuroşi că am reuşit. Am pornit de-a lungul iazului, cântând şi ţipând de bucuria izbândei. Aici ne simţeam în siguranţă, pentru că nu mai putea să ne vadă nimeni. Pe drum se mai rupea câte un balot, dar ne opream toţi, îl legam şi mergeam mai departe într-o veselie totală. Când am ajuns să urcăm dealul pentru a intra pe uliţă, ne-a îngheţat sângele în vene: în capătul uliţei ne aşteptau paznicii de la C.A.P. S-a făcut o linişte deplină, de parcă ne-am fi înghiţit limbile. Ne-au confiscat baloţii, ne-au chemat părinţii care ne-au certat foarte tare, dar am scăpat fără amendă.

Am intrat pe uliţă cu săniile goale, dezamăgiţi şi foarte supăraţi, dar cu hotărârea de a nu mai pleca niciodată la furat.

Crâmpeie din copilăria părinţilor, povestite de copii…

Vorbind cu mama despre aventurile din copilăria sa, am aflat că pe la vârsta de 5-6 ani s-a furişat împreună cu sora ei în sufrageria bunicii, unde au spart toate farfuriile. Altă dată, văzându-şi mama că dă de pomană diverse lucruri,a vrut să facă la fel, dar, fără să-şi dea seama, a pus lumânarea aprinsă pe canapea, iar aceasta a luat foc imediat.

(Tăbăcaru Robert- Dorinel, cl.a II-a)

Când era mama mea mică, s-a dus la bunicii ei, unde l-a găsit pe străbunicul dormind. S-a gândit să facă o glumă: l-a închis cu cheia în casă, apoi a plecat. Când s-a trezit străbunicul şi a vrut să iasă în curte, şi-a dat seama că nu poate. A strigat-o din răsputeri pe bunica să-i descuie uşa, dar ea nu era acasă. Când s-a întors seara, l-a găsit pe bunicul negru de supărare. Nu ştia cine a făcut această glumă, dar a aflat într-un final că a fost nepoata lui preferată, Getuţa. A chemat-o la el, s-a prefăcut că nu ştie nimic, iar când ea s-a apropiat suficient de mult, a tras-o de coada lungă şi i-a dat o chelfăneală pe care o ţine minte şi azi.

(Bujor Larisa- Gabriela, cl.a II-a)

Mama a fost un copil cuminte şi ascultător, dar avea şi momente când făcea năzbâtii. Avea mai mulţi fraţi şi surori mai mici, ea fiind cea mai mare şi trebuind să aibă grijă de toţi. Cei mici nu o ascultau şi nu erau cuminţi deloc. Într-o zi, ca să-i poată potoli, pe un frate mai mic l-a scos pe stradă în pielea goală, să râdă toţi copiii de el, iar surorii mai mici, Geta, i-a pus oliţa pe cap, ca să nu mai vadă pe unde merge şi să stea liniștită într-un loc.

Şi eu o moştenesc pe mama la năzbâtii: când eram mai mică, tata trebuia să plece la muncă în Italia, iar eu nu voiam să mă părăsească. Drept urmare, în ziua plecării, i-am luat cartea de identitate şi am rupt-o în bucăţele mici. Tata s-a supărat destul de rău, a înţeles că vreau să stea acasă cu noi, dar, după ce şi-a făcut rost de o nouă carte de identitate, tot a plecat la muncă în Italia, să ne poată întreţine. De atunci am înţeles importanţa buletinelor. (Bîdîliţă Tania, cl.a VII-a)

10

Copilăria

Paula-Cristina MACOVEI, mama elevului Mihai Macovei- cl. a VIII-a

“Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre.” spunea George Călinescu. Ultimele studii arată ca definiția copilariei este perioada de viață cuprinsă între 0 și 12 ani, și pare a fi în continuă scădere. Din punct de vedere al individului, este etapa învățării de la zero, etapa formării caracterului și a dezvoltării anumitor aptitudini.

Copilăria ne pregătește pentru viață. Este tărâmul tuturor viselor, este etapa în care omul își poate permite să creadă în prinți și prințese, în Moș Crăciun și în Iepurașul de Paște, fără să stârnească dubii.

Copilăria este perioada cea mai frumoasă și mai ușoară, pentru că ai totul pus pe tavă și trebuie doar să întinzi mâna. Dar există și copii necăjiți care sunt nevoiți să-și câștige existența muncind din greu sunt copiii fără copilărie.

Familia joacă un rol important în educarea și formarea caracterului unui copil. Aceștia se formează emoțional în funcție de familia din care provin.

Ritmul vieții moderne este atat de rapid, încât parcă răpește copilăria. Toate evenimentele se derulează extraordinar de repede, copiii s-au obișnuit cu acest stil de viață şi sunt foarte energici. Poveștile despre jocurile din copilărie ale părinților li se par fascinante și plictisitoare în același timp, monotone, nu pot concura cu jocurile pe calculator de astăzi. Majoritatea copiilor de azi nu cunosc jocurile simple: sărituri cu coarda, șotronul sau altele, dar au o abilitate extraordinară la jocurile on-line. Copiii de azi își petrec mult timp în lumea virtuală a calculatorului. În această lume, se simt puternici, independenți, au puteri deosebite, își hotărăsc singuri soarta. Întorși în realitate la sfârșitul jocului, se simt puțin frustraţi, pentru că nu mai au putere de decizie totală. Poate acesta este motivul pentru care copiii par mult mai răzvrătiți acasă, mai gălăgioși și neascultători la școală. Profesorii se confruntă cu situații din ce în ce mai dificile în școli, atenția copiilor este greu de captat în timpul orelor de curs. Plictiseala și nerăbdarea se citesc pe multe fețe ale elevilor.

Părinți și profesori, trebuie să găsim noi căi de a ajunge la sufletul și la conștiința copiilor! La vremuri noi, se pare că e nevoie de metode noi de educare. Să descoperim și să învățăm împreună calea de a forma tineri de nădejde, adaptați secolului al XXI-lea, în mâna cărora să ne putem lăsa viitorul liniștiți!

Copilăria trebuie să rămână în amintirea tuturor- părinți, copii, profesori - ca un album cu fotografii pe care îl deschizi pagină cu pagină si te umpli de bucurie.

11

COPILĂRIE, NU PLECA!

”Hai mai bine despre copilărie să vorbim, căci ea singură este veselă și nevinovată”, ne îndemna cu înțelepciune autorul ”copilăriei copilului universal”- Ion Creangă, adăugând, pe același ton sfătos: ”Dacă-i copil- să se joace, dacă-i cal- să tragă și dacă-i popă- să cetească...”

Joaca și lipsa de griji- iată adevăratele trăsături ale copilăriei!

Paradisul este casa părintească, iar părinții- îngerii protectori ai copiilor. Totul este posibil și prinde viață, începând cu ursulețul de pluș și terminând cu cele mai bizare jucării.

Inocența este la ea acasă. Legat de această idee, Alexie, nepoțelul meu, avea multe jucării stricate (animale fără picioare, cu cozile rupte etc.). Mama lui îi spunea mereu că sunt bolnave. Când Eta, mama lui, s-a dus la medic pentru o consultație, el și-a strâns toate animăluțele lui bolnave și stătea serios pe hol, cu rucsăcelul lângă el. Una dintre asistente l-a întrebat ce face, iar el, foarte serios și îndurerat, i-a răspuns că așteaptă să iasă mama din cabinetul doctorului, pentru a intra și el cu animăluțele bolnave la consultație. Toată lumea a izbucnit în hohote de râs și a rămas

impresionată de inocența lui.

Feeria vârstei fericite începe să se risipească încetul cu încetul, pe măsură ce creștem. Cu cât părinții întețesc flacăra magiei, cu atât se prelungește și vârsta de aur.

Deși n-am avut nici măcar o păpușică adevărată, ci doar confecționate de mânuțele mele, am trăit momente de vis și am avut o copilărie de basm, pentru că părinții, cât erau de obosiți, își făceau timp

să se joace cu noi și pentru asta le mulțumesc din suflet!

Acum, copiii au atâtea jucării, care de care mai sofisticate și mai macabre, încât, uneori, te și sperii. Oare câți părinți mai retrăiesc momentul copilăriei, câți se mai joacă cu copiii lor?

Se spune că un copil simte chiar din pântecele mamei muzica sufletului ei. E frumos să întreținem această simfonie pe tot parcursul vieții. Rănile copilăriei nu dispar niciodată. Cei care au o copilărie nefericită se simt frustrați toată viața și pe această temă se poate discuta la nesfârșit.

Atenție, părinți! Încercați să mențineți nestinsă flacăra magică a copilăriei! Respectați-le copiilor jocul, dar, treptat- treptat, învățați-i să respecte anumite reguli de conduită civică și conviețuire socială, pentru că cei șapte ani de acasă sunt foarte importanți!

Asemenea seminței care rodește dacă găsește solul potrivit și este îngrijită cu dragoste, și sămânța umană se tratează cu afecțiune, respect și responsabilitate. Doar retrăind alături de ei vârsta copilăriei, îi puteți înțelege și ajuta.

Ce n-am da acum să fim din nou copii!!!

Prof. pensionară Roman Alexandrina, elevului Lupoaie-Roman Alexie- clasa pregătitoare

12

Prilej de întoarcere acasă

Aşa a rânduit Dumnezeu să locuiesc şi acum pe uliţa copilăriei mele. Astăzi am de făcut, pentru revista şcolii şi poate nu numai, o plimbare pe uliţa copilăriei care sălăşluieşte în sufletul meu. …O linişte dulce şi un gust de cozonac aşa cum simţi fie la piciorul bradului în aşteptarea lui Moş Crăciun, fie de Paşte când te pregăteşti să mergi la biserică… prieteni dragi... picioare goale gata mereu de joacă… biciclete... pădure... flori de primăvară şi de regina nopții… lipsa de griji… şi lipsa de pâine, toate-mi dau năvală, vor să reînvie. Mărturisesc că mă întorc cu strângere de inimă şi de lacrimă pe uliţa copilăriei mele din care amintirea a păstrat nu doar ce a fost frumos ci şi umbrele care mi-au însoţit primii paşi în viaţă. Amintiri purtătoare de doruri şi dureri. Dar mai puternice sunt dorurile. Mi-e dor de copilăria mea începută la sânul mamei, de la care mi-a rămas întipărit în suflet mirosul parfumului de lavandă sau de lăcrămioare din care picura un strop la încheietura mâinii drepte, la câte-o sărbătoare. Când râdea mama, cu râsul ei la fel de puternic precum îi era şi plânsul , totul în jur se umplea de frumuseţe şi de strălucire. Doar mâinile îi erau prea trudite şi inima ei, în care noi toţi găseam de fiecare dată iertare. Mai ales tata şi bunica. Mi-amintesc de casa-tren cu camere una după alta, cu care ne dădeam mari la şcoală că are unsprezece camere. Chiar dacă am crescut, casa din copilărie persistă mereu în amintirile noastre. Se spune că, în ultimele clipe din viaţa noastră, memoriile ce stochează imaginea casei în care am crescut se sting la urmă. Cert este că eu ori de câte ori visez ceva legat de "acasă" visez casa veche, niciodată casa nouă. Mi-amintesc brațele bunicului meu, lemnar de meserie, care mirosea totdeauna a lemn proaspăt-tăiat amestecat cu miros de mir și busuioc. De multe ori visele îmi erau aurite sau argintate asemenea icoanelor la care mă închina în fiecare duminică bunicul, care mai era şi paraclisier. Nu am știut niciodată cine mirosea a cine: bunicul a icoană sau icoana a bunicul. Parcă şi acum îmi simt palmele furnicate de înţepăturile urzicilor pe care le adunam primăvara împreună cu el şi cu fraţii mei, foşnetul frunzelor uscate strivite sub tălpile noastre îmi sună şi acum în urechi, simt mirosul pământului reavăn şi aroma delicată a florilor de pădure… Mi-e dor de un drum cu bicicleta, de o plimbare prin pădure, ca pe vremuri, de amintirile pădurii de atunci... Ce a mai rămas acum din ea, este doar o umbră palidă a celei de odată. S-au făcut tăieri masive şi dezordonate, ba au fost retrocedate, potecile nu mai sunt...vor mai fi oare viorele şi brânduşe? Mi-e dor şi de desenele noastre animate însoţite întotdeauna de mult joc. Înainte sau după fiecare episod, petreceam ore întregi,"la poartă", împreună cu ceilalţi copii jucând fel de fel de jocuri inspirate de frumuseţea şi simplitatea "desenelor". Desenele animate de acum parcă au pierdut legătura cu viaţa reală, jocul "pe-afară" apărând ca lipsit de gust înaintea copiilor care şi-au hrănit mintea cu o porţie de desene animate cu roboţi şi tunetozauri, oameni păianjeni şi câte şi mai câte. Iar dacă jocul încă mai există, el s-a denaturat într-atât, încât a devenit mai mult o luptă de stradă la categoria mică. În virtutea puterii pe care încă o au, desenelor vechi ar trebui să li se dea şansa de a-l reînvia pe prietenul cel mai bun al copilăriei noastre (pe care nu o mai avem, pierdută sau furată), jocul. Jocurile noastre…Mai ştiţi cât arăta ceasul împăratului: o mămăligă, 7 paşi de furnică, un crocodil şi aşa mai departe?(măcar el era scutit de blestemul trecerii impasibile a timpului.) Sigur mai ştiţi cum adunam cutii fel de fel şi construiam cu greu un castel de tinichea care se dărâma la cea mai uşoară atingere a mingii. Şi apoi gălăgia cutiilor şi strigătele noastre care deseori

13

supărau vecinii şi eram nevoiţi să ne întoarcem la "omuleţul" conturat pe podeţ cu ajutorul cretei, numerotat din cap până în picioare, pe care îl săream într-un picior până ne plictiseam şi… începeam "Telefonul fără fir". Cum oare "măsuţa" ajungea "batistuţă" şi chiar un cuvânt mai complicat?! Câte râsete! Ce veselie! Nu o să uit niciodată, aproape că plângeam seara când trebuia să intru în casă, pentru că nu mă mai săturam să mă joc. Cea mai grea era "Coarda". Pun pariu că aş mai putea sări "cifrele", şi înainte şi înapoi! Cu "moara" cred că mi-ar fi ceva mai greu. Ar fi interesantă la şcoală, de 1 Iunie, o activitate cu părinţii care să-i înveţe pe copiii lor jocurile de altădată, de pe uliţa copilăriei lor. Mi-amintesc şi de cărţile mele de poveşti sau de povestiri, de Ispirescu, Slavici, Creangă, Gârleanu, Delavrancea, o excelentă gimnastică a minţii, cărţile "cârlig" spre lungul drum al cuvântului de la ureche la inimă. (Poate părea paradoxal, dar cel mai atrăgător aspect pentru mine în copilărie a fost absenţa televiziunii ca centru al vieţii oamenilor. Absenţa telecomenzii, absenţa reclamelor, absenţa personajelor "deveşmântate", absenţa filmelor cu cercuri-pătrate-triunghiuri colorate dar reluate, în general, la miezul zilei după ce te-au făcut să roşeşti la miezul nopţii. Desigur că azi boala secolului la prunci, minţi pe cale de coacere, este "telemania"/"ecranarea", moştenită de la părinţi, ei înşişi infestaţi, în timp ce cartea a rămas în colb. De cele mai multe ori, ea, cartea a rămas sinonimă cu manualul -uneori, vai, alternativ- cu toate că poezia şi povestea au fost mereu în firea şi plăcerea poporului nostru.) ... Copilăria şi tinereţea nu sunt doar nişte vârste, ci mai mult sunt nişte stări ale sufletului nostru la care putem reveni ori de câte ori suntem provocaţi să o facem. Zilele omului vârstnic se scurg într-o formă banală. Feluritele chipuri ale lumii acesteia şi sensul adânc al lucrurilor îi scapă. Trăim totul în fugă. Cu fiecare zi ce trece, ne îndepărtăm de plaiurile bucuriei, simplităţii şi ale frumuseţii. Totuşi, oricând putem face o plimbare pe uliţa copilăriei care sălăşluieşte în sufletul nostru.

Ignat Daniela, mama elevului Ignat Emanuel, cl.a VIII-a

14

Dialoguri cu... elevii

BUNELE MANIERE PENTRU COPII

ÎN VIAŢA DE ZI CU ZI

! Ai grijă cum te exprimi şi adecvează-ţi limbajul în funcţie de interlocutor şi de împrejurări.

! Ai în vedere că şi limbajul nonverbal este la fel de important, prin urmare fii atent/ă la poziţia corpului, la expresia feţei şi la imaginea ta.

! Respectă intimitatea celor din jur. Nu ai voie să cauţi în lucrurile personale ale altora, nu citi corespondenţa ce nu-ţi este adresată, nu răspunde la telefonul altcuiva.

! Permite persoanelor adulte să intre primele în orice clădire şi deschide-le uşa.

! Cedează-ţi locul persoanelor în vârstă în mijloacele de transport în comun.

! Nu arunca gunoaiele la întâmplare. Există locuri special amenajate pentru fiecare tip de gunoi.

! Oamenii sunt diferiţi. Respectă opinia, cultura, religia, etnia, nivelul material al fiecăruia.

! Fii punctual oriunde mergi şi cu cine te întâlneşti.

CUM SALUTĂM?

! Ai o singură ocazie să faci o primă impresie! A saluta pe cineva, a face prezentările sau a te prezenta tu însuţi poate fi o treaba destul de dificilă. Jumătate din bătălie e câştigată dacă ştii cum trebuie să procedezi:

ridică-te, dacă stai jos; zâmbeşte; priveşte în ochi persoana pe care o saluţi; apropie-te de ea sau de el şi strânge-i mâna, dacă e prima oară când o(îl) întâlneşti.

! La telefon, urmează obligatoriu paşii următori:

”Alo”,-formula de salut, în funcţie de momentul zilei- familia...?(Aştepţi confirmarea). La telefon este... (te prezinţi). Apoi:”Aş dori să vorbesc cu ...”(numele celui solicitat). Urmezi cu “Deranjez cumva?” Dacă ţi se răspunde “Da”, întreabă politicos când ai putea reveni, altfel, treci direct la

subiect. Fii precis/ă şi nu te întinde. Nu uita că timpul costă!

15

LA MASĂ

! Aşază-te la masă după ce te-ai spălat pe mâini.

! Pune-ţi şervetul de pânză în poală.

! Începe să mănânci după ce se face urarea de “poftă bună”.

! Stai drept pe scaun.

! Ţine-ţi coatele lipite de corp, nu pe masă, în timp ce mănânci.

! Mănâncă cu gura închisă, fără zgomot.

! Nu vorbi cu gură plină.

! Roagă să ţi se dea un platou sau altul. Spune “te rog”, nu te întinde după el.

! Când termini, spune “Mulţumesc pentru masă” şi nu te ridica primul fără a cere permisiunea.

! Oferă-te să strângi masa.

LA ŞCOALĂ

! Fă un efort şi salută-i pe toţi şi dăruieşte-le un zâmbet.

! Adresează-te profesorilor sau celorlalţi adulţi cu numele şi titlul pe care aceştia le preferă.

! Adresează-te prietenilor cu numele pe care îl preferă.

! Supune-te regulilor clasei în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, petrecerea recreaţiilor etc.

! Ai grijă la poziţia ta în bancă. O poziţie incorectă arată lipsă de respect şi îţi poate dăuna sănătăţii în timp.

! Păstrează ordinea pe bancă şi în dulapul personal (dacă e cazul).

! Nu uita de aportul tău în păstrarea curăţeniei în spaţiile comune: clasă, laboratoare, toaletă etc.

! Salută-i pe cei care intră în încăperea în care te afli, ridicându-te în picioare, alături de colegii tăi.

! Nu vorbi neîntrebat sau fără a-ţi anunţa intenţia de a spune ceva.

LA JOACĂ

! Respectă-ţi prietenii de joacă. Trebuie să ştii să pierzi şi să câştigi, fără a-ţi jigni colegii.

! Nu uita de formulele magice “mulţumesc”, “îmi pare rău”, “îmi cer scuze” şi “te rog”!

Alexandra CIORÎŢĂ, clasa a V-a

16

Folclorul copiilor

Tărâmul magic al copilăriei, cu frumuseţea şi bucuriile sale a reprezentat un univers afectiv şi moral bogat, exploatat în planul expresiei artistice ca reflecţie a strânsei împletiri a folclorului cu viaţa. Acesta s-a transmis prin viu grai, prin intermediul părinţilor, a fraţilor mai mari, al bunicilor, al cadrelor didactice şi chiar prin televiziune, dar şi în mod mai direct, prin contactul dintre ei; astfel, prichindeii devin sursă de inspiraţie unul pentru celălalt, îmbogăţindu-şi permanent recuzita interioară, sistemul de modele.

Folclorul copiilor reprezintă pentru un popor modalitatea prin care simplitatea trăirii, puritatea gândirii şi a sufletului devin piloni esenţiali pentru conturarea unei imagini proprii, marcate de un set de valori bine stabilit.

Când vor să se împrăștie norii și să iasă soarele, copiii zic: Fugi, nour, fugi, Că te-ajunge soarele Și-ți taie picioarele C-un mai, c-un pai, Cu trei fire de susai! Una mia sută lei Ia te rog pe cine vrei Din grămadă cu purcei A lui Moş Andrei! Dacă n-ai pe cine Ia-mă chiar pe mine! – Chiti-chiti treci la tablă! - Nu ştiu lecţia, doamna dragă… - Da’ de ce n-ai învăţat? - Fiindcă-am fost la bal mascat! - Bal mascat îţi trebuie ţie? Cu un 3 la geografie, Cu un 4 la chimie, Ieşi afară, mai copile! Tom şi Jerry, Cheamă pompierii, U-iu-iu, Ieşi afară tu! Am plecat la căutare După mic şi după mare; Patru, patru, pitulata Pân’ la zece să fii gata!

Poezii despre animale, numărători S-a suit mâța-n taxi Do, re, mi, fa, sol, la, si, S-a suit mâța-n taxi. Când a dat să facă-un cot, A căzut cu fața-n glod Ș-a-nceput a mieuna, Că nu știe regula. Iepurașul Iepuraș cu coadă scurtă A venit la noi la nuntă, S-a așezat în capul mesei Ș-a mâncat jemna miresei. Mirele s-a supărat, De urechi l-a apucat, I-a făcut o-nvârtitură Drept în oala cu friptură. Unu, doi, Stai cu noi, Trei, patru, Hai la teatru, Cinci, şase, şapte, Hai să bem cafea cu lapte! Opt, nouă, zece El/ea să plece! 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 Un pahar cu apă rece, Şi-o cafea amară Ieşi pe uşa afară!

Redactor, Constantin Iulia-Diana, cl. a V-a

17

Tinere condeie... Copilărie

Panaite Maria-Cristina, clasa a III- a -O,o,o..copilărie, Ce dor îmi e de tine! Fiecare clipă petrecută Nu va mai fi văzută. Îmi amintesc duios Cum mama îmi cânta frumos Cum tata m-alinta duios O,...ce frumos! Copilăria mea iubită, Cu drag îmi voi aminti de tine De anii petrecuţi în şcoală Şi de buna mea învăţătoare.

Copilăria Stamate Tiberiu- Iustin, clasa a IV-a Copilăria este frumoasă Pentru că o petrecem acasă. Lângă bunici şi părinţi Nicio durere nu simţi! Copil cât timp eşti Pe toate uşor le primeşti: Hrană, somn şi jucării, Numai cuminte să fii!

Copilăria mea Mitu Andreea, clasa a III- a Draga mea copilărie, Năzbatii multe am făcut Dar au trecut Şi altele au apărut. Copilăria mea frumoasă, Cu dor de mama, cu dor de casă De bunicii mei bătrâni Şi de prietenii mei buni.

Dragă copilărie Bujor Ana- Maria, clasa a IV-a

O, copilăria mea, Unde ai plecat? Eu te-am aşteptat, Dar nu m-ai ascultat Când te-am rugat Să te-ntorci la mine. O, dar va veni o zi Când, poate, ne vom re-ntâlni... Dar până atunci, O să-ţi urez Flori şi tot ce-ţi doreşti.

Ce este copilăria?

,,Copilăria este un dar foarte frumos de la Dumnezeu.” (Gabriela Başcoveanu, clasa a II-a)

,,Pentru mine, copilăria este cea mai frumoasă perioadă a jocurilor şi a fanteziilor.” ( Dănilă Miruna, clasa a IV-a) ,,Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om.” (Larisa Bujor, clasa a II-a)

,,Copilăria este o perioadă când mă joc şi mănânc multe dulciuri.” (Tăbăcaru Mihai, clasa a IV-a)

18

Să ne jucăm puţin!

19

Completeză corect rebusul si pe verticala AB vei obtine numele celei mai frumoase perioade din viata omului:

A

B 1. Cu ce se joacă un copil?

2. Orice om este ... pentru părinții săi

3. Fetițele se joacă cu…

4. Băieții se joacă cu…

5. Iarna , copii se duc la…

6. Ce are 4 sau 2 roți și e primul mijloc de transport pe care îl folosește orice copil?

7. Un preșcolar se duce la…

8. Ce ar trebui să citească un copil pentru a avea o imaginație bogată?

9. Cum se numește instituția unde orice copil învață lucruri de bază?

Ciobotaru Nicoleta, cl. a VII-a

20

Dialoguri cu... profesorii

Dor de copilărie

Mi-e dor de copilărie și când obosesc, mă intorc acolo ... acasă. Acesta este cuvântul care îmi aduce aminte de copilărie sau ,,vârsta veselă și nevinovată”, cum o mai numea marele nostru povestitor Ion Creangă, cel care a ilustrat cel mai bine copilăria fără griji, în care timpul avea o nespusă răbdare. Mă învăluie nostalgia blândă a vremii când eram copil și vin în valuri senzații demult trăite, când privesc locurile natale în care am copilărit, derdelușul care era iarna casa tuturor copiilor, prospețimea câmpurilor verzi frumos mirositoare, pe care le alergam cu cei de-o vârstă cu mine în căutarea celor mai frumoase flori; dumbrava peste care vedeam trecând o zână în caleașca ei aburindă, era sursa de inspirație în crearea poveștilor pline de farmec. Aerul proaspăt al acelor dimineți îmi trezește amintirea prieteniilor puternice pe care le legam cu ceilalți copii de-o vârstă cu mine. În drumul către școală, pe care-l străbăteam cu mult entuziasm, se oglindește și acum imaginea învățătorilor și profesorilor mei, care erau pentru mine enciclopedii vii și exemple demne de urmat. Mă întorc acolo ... la geamul de la care admiram fascinată spectacolul anotimpurilor. Aici se reflectă direct în suflet, imaginea părinților mei care împreună au sădit o educație solidă bazată pe adevăr și respect, de la care am primit buna creștere și cei 7 ani de acasă. Bujorii roșii din obraji erau semnul unei copilării fericite, pe care astăzi din păcate, n-o mai întâlnim la unii copii, dornici să stea cât mai mult în fața calculatorului, furându-le astfel copilăria și bucuria jocului de altădată. Copilăria este vârsta în care crezi în Moș Crăciun, în care dorințele ți se îndeplinesc și universul ți se pare atât de mic.

Avem fiecare propriul dor de copilărie, chiar dacă timpul a lăsat urme și a schimbat copiii în oameni mari. Prof.înv.primar, Gherghelău Cosmina

COPILĂRIA- VÂRSTA FRUMUSEŢII SUFLETEŞTI

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieţii de care îmi amintesc cu drag acum când sunt un om matur. Locul unde lumea îmi părea o poveste magică cu zâne,lumea plină de veselie şi jocuri.

Cine îşi aduce aminte de copilărie, aşa cum eu îmi retrăiesc în minte acea perioadă, înseamnă că a avut o copilărie fericită şi magică. Copilăria m-a pregătit pentru viaţă...dar nu m-a lăsat niciodată să uit mirosul de mere şi gutui coapte din livada bunicilor, de laptele cu mirosul dulce şi bun pe care bunica îl aducea dimineaţă după ce mulgea văcuţa, iar noi ne repezeam la găleată să bem caimacul spumos, de mirosul de pâine abia scoasă din cuptor şi coaptă pe jar, de măgăruşul mândru şi răsfăţat cu care plecam la strânsul recoltei sau păţaniile petrecute alături de verişorii mei în vacanţa de vară la bunici. Mi-e dor de perioada copilăriei mele, unde jocurile erau pline de distracţie şi plăcere. Prietenii pe care ţi-i făceai erau parcă pe vecie. Copilăria a fost perioada în care dădeam frâu imaginaţiei, poate pentru a-mi împlini visurile, vârsta frumuseţii sufleteşti, lumea mea mirifică din care a lipsit tristeţea.

Nu există niciun om care să nu-şi amintească de această vârstă ca de un vis dispărut, pe care ar vrea să-l retrăiască! Prof.Munteanu Geta

21

Ce poate face dragostea…

Chiar dacă predau lecția într-un mod care să-l mulțumească pe directorul școlii, dar nu am

dragoste pentru copii, nu sunt mai bun decât o sirenă sau un megafon.

Și chiar dacă sunt un cunoscător al științei predării și am certificat de profesor instruit, dar

nu-mi iubesc copiii, toate certificatele și diplomele mele nu valorează nimic.

Și chiar dacă am studiat psihologia copilului și cunosc totul despre conceptul de sine,

dezvoltarea spirituală și teoria învățării, dar nu-i iubesc cu foc pe copii, aceste lucruri nu-mi

folosesc la nimic.

Și, deși cunosc materia mea ca nimeni altul și am multe materiale vizuale, iar povestiri nu

spune nimeni ca mine, dacă nu am iubire pentru copii în inima mea, nu voi realiza chiar nimic.

Dragostea mă face pe mine, ca învățător, să fiu îndelung răbdător, dragostea caută fiece

cale, în ora de clasă sau în timpul meu liber pentru a-i fi de ajutor unui copil în nevoie.

Dragostea nu încearcă să-i manipuleze pe copii- nu le vorbește de sus și nu încearcă să-i

transforme în fanatici care-și idolatrizează învățătorul.

Dragostea nu insistă ca fiecare copil să învețe același număr de lecții, versuri sau să dea

același răspuns la fiecare întrebare, ci ține seama de dotarea individuală și de deosebirile dintre

copii.

Dragostea are maniere plăcute și-l respectă pe copil, ca fiind o persoană deplină, în fața lui

Dumnezeu și a omului.

Dragostea nu este susceptibilă și temperamentală și nu-

și varsă supărările de acasă pe copiii din clasă.

Dragostea îi învață pe copii să fie iertători, arătându-le

că noi, ca învățători, nu le purtăm ranchiună.

Dragostea nu scoate în evidență și nici nu ridiculizează

îndărătnicia, dar se bucură din toată inima când copiii

progresează.

Dragostea nu ajunge la capătul răbdării, nu găsește

sfârșitul speranței, nu își termină nicicând încurajările.

De fapt, ea este singura calitate a unui adevărat

învățător și a unui om adevărat.

Cu drag, prof. Lupoaie Liliana, un adult care a fost educat și de oameni

ce au știut să-i arate dragoste

22

Copilăria din cărţi

Îmi place să îmi petrec timpul în preajma copiilor: glasul lor vesel, gesturile, întrebările, povestirile naive, toate îmi dau energie, îmi ridică moralul şi mă ajută să merg mai departe. Când suntem împreună, fără catalog, în diferite situaţii, redevin ei înşişi, cu bunele şi minunile lor (se vede clar că prima constrângere este catalogul!). Atunci povestesc mult, râd şi mai mult şi din orice, nu se sfiesc să vorbească despre ei şi despre ce este al lor; uneori sunt foarte serioşi în ceea ce fac, foarte maturi, strecoară termeni savanţi în conversaţie de parcă ar vrea să spună ,, uite, asta am învăţat la şcoală!”. Alteori sunt de-a dreptul naivi şi cum povestesc, şi povestea în sine încât îmi vine să râd. Dar nu o fac niciodată, ascult mereu cu seriozitate tot ce-mi spun, uneori intru în jocul lor şi răspund şi eu atunci când sunt întrebată. Am învăţat astfel că pretutindeni copiii sunt la fel, au aceleaşi gânduri, aceleaşi frământări, aceleaşi probleme, aceleaşi preocupări, aceleaşi idealuri...

Aşa se întâmplă şi cu copiii din cărţi. Când sunt singură şi am nevoie de energie, de veselie şi de prieteni, mă întorc în cărţi şi mă bucur de prezenţa copiilor de acolo. Mereu am făcut aşa şi nu e doar o vorbă în vânt, mi-am găsit în cărţi prieteni care nu m-au trădat niciodată!

Primii mei prieteni din cărţi au fost pionierii detaşamentului clasei a VII-a A de la Şcoala generală din satul Rumeioara, judeţul Cluj (mai frumos nume de sat n-am mai întâlnit niciodată şi, cu siguranţă, acesta a fost satul în care am petrecut, în mintea mea, cele mai frumoase momente ale copilăriei). Cartea se numeşte ,,Flori pentru Mihaela” de Alexandru Mitru şi am primit-o la premiu, în clasa a IV-a de la doamna învăţătoare. ,,Am cumpărat-o special pentru tine” mi-a spus învăţătoarea dăruindu-mi-o şi, cu siguranţă, asta i-a dat valoare în plus. O păstrez şi acum deşi nu mai arată ca la început: nu mai are copertele verde deschis pe care era un buchet de flori roşii, florile prieteniei, şi nici chiar ultimele două pagini nu mai sunt întregi dar i-am pus coperte de carton şi am cusut-o şi o păstrez cu drag. Nu trebuie decât să mă gândesc la ea şi –mi vin în minte personajele şi întâmplările, locurile şi oamenii, copiii aceia grozavi care credeau în ei şi în prietenie, toate sunt vii în sufletul meu de parcă abia aseară am lăsat cartea din mână.

Au urmat, cu siguranţă, şi alteîntâlniri cu copiii din cărţi, unele în anii copilăriei, altele mai târziu. Prin clasa a VI-a, manualul de limba franceză mi-a făcut cunoştinţă cu alt personaj minunat, cu Micul Prinţ al lui Antoine de Saint-Exupery. Discuţia despre prietenie a băieţelului blond, cu părul ca aurul grânelor cu vulpea mă emoţionează şi acum şi-mi umple sufletul de o lumină caldă. Apoi au urmat Cireşarii. În zilele lungi de vară când nu plecam nicăieri de acasă, visam să fiu împreună cu ei, cu Cireşarii lui Constantin Chiriţă. Am auzit pentru prima dată despre ei într-o tabără de pionieri din primăvara clasei a VII-a. Vorbeau copiii cu atâta entuziasm despre cei şase prieteni şi aventurile lor încât m-am simţit ruşinată că eu nu-i descoperisem deşi acasă, în bibliotecă, cele cinci volume cumpărate de părinţi aşteptau cu răbdare să fie răsfoite. Am fost o norocoasă, părinţilor mei –oameni simpli, de altfel - mama a fost telefonistă iar tata electromecanic la CFR, le plăcea să citească şi de aceea ne cumpărau mereu cărţi. Aveam toată colecţia de cărticele din Biblioteca şcolarului –formatul mic, mai mici de A5, cu chenar colorat şi cu numere pe cotor – sunt câteva ,,salvate” şi în biblioteca şcolii şi le privesc mereu cu drag şi cu nostalgie; apoi, aproape toate numerele din colecţia Lyceum, din Cutezătorii sau alte volume, fără colecţie, luate pur şi simplu pentru lectură. Aşadar în vacanţa dinspre clasa a VIII-a am fost şi eu cu Cireşarii în aventurile lor, m-am bucurat să fiu una de-a lor şi să pot povesti apoi colegilor despre isprăvile lor.

...Au fost, cu siguranţă şi multe alte cărţi, pe unele le-am descoperit întâmplător pe altele le-am căutat cu nerăbdare. În ultimii ani, mai mult ca oricând parcă, am căutat compania copiilor din cărţi. Pe unele le-am citit din curiozitate, de exemplu primul volum din seria Generala, o carte cu multe benzi desenate căreia i se face mare reclamă şi care a prins într-adevăr la copii tocmai datorită

23

desenelor; alte cărţi au fost citite împreună cu elevii ca să putem vorbi apoi despre ele la un club de lectură. Aşa am făcut cunoştinţă cu Mary Popins şi cu Pippi Şoseţica o fetiţă ciudăţică dar plină de energie dornică să înveţe şi să-şi facă prieteni. Ultima descoperire din cărţi este tot o fetiţă, Pollyana, din scrierile englezoaicei Eleanor H. Porter. De la Pollyana am învăţat ,,jocul bucuriei” (dacă vreţi să vedeţi despre ce este vorba, cartea vă aşteaptă la bibliotecă!) şi nu doar atât. În jurnalul meu de lectură am notat un îndemn de care să-mi amintesc mereu: ,,În loc de a stărui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Încearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ceea ce are el mai bun, eul său adevărat care îndrăzneşte şi acţionează şi câştigă!....”- este şi asta o filosofie de viaţă la care merită să te gândeşti!

Criticul literar Dan C. Mihăilescu a publicat un volum intitulat ,,Cărţile care ne-au făcut oameni” în care propune unor oameni de cultură să facă o listă cu 10 titluri despre copilărie care n-ar trebui să lipsească din lectura unui iubitor de carte. Am încercat să fac şi eu o listă cu 10 titluri despre copilărie care n-ar trebui să lipsească din lectura copiilor. Ordinea este aleatorie şi, acum cand transcriu lista,îmi mai vin în minte o mulţime de alte titluri.

Oricum ar fi, orice carte ascunde o experienţă pe care o trăieşti şi tu, cititorul, alături de personaje. Iar copiii-personaje sunt cele mai minunate întâlniri din lumea cărţilor. Pentru că, indiferent din ce colţ al lumii sau al ţării vin copiii din cărţile citite de mine, într-un fel sau altul ei se supun definiţiei date de Ion Creangă: ,,Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul său, gândeşte că se află călare pe un cal de cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la la el din toată inima, de-ţi ie auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mânia în toată puterea cuvântului... Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când e lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice...” Aşadar, iată lista propusă de mine, în ordine alfabetică:

Basme (Petre Ispirescu, Fraţii Grimm, H.C. Andersen, Charles Perrault...etc.) Ion Creangă, Amintiri din copilărie Constantin Chiriţă, Cireşarii

Antoine de Saint –Exupery, Micul Prinţ

Mihail Sadoveanu, Nada Florilor

Ionel Teodoreanu, La Medeleni(I)

Ionel Teodoreanu, În casa bunicilor

Mark Twain, Aventurile lui Tom Sawyer

Radu Tudoran, Toate pânzele sus!

Jules Verne, Insula misterioasă; Doi ani de vacanţă......

Amintindu-vă că mare parte din titlurile enumerate mai sus dar şi multe altele tot aşa de frumoase le puteţi găsi pe rafturile Bibliotecii Nemira, vă doresc lectură plăcută!

Prof. Mihaela Bulai

24

Copilăria- cea mai fericită etapă a vieţii

Copilăria e cadoul pe care ni-l dă viaţa. Este, sau ar trebui să fie, cea mai fericită perioadă a vieţii. Îi conferă acest privilegiu lipsa de griji, apoi dragostea celor din jur, posibilitatea de a năzui către tot ce este mai luminos sau mai greu de atins pe lume.

Indiferent de situaţia lui socială, copilul trebuie ocrotit, tratat cu căldură şi dragoste, cu onestitate şi înconjurat cu afecţiune, cu acea tandreţe de care simte nevoia numai el.

Din păcate, nu întotdeauna este aşa! Dacă în cele mai multe case, chiar mai nevoiaşe, părinţii fac eforturi mari pentru a asigura copilului lor ce-i mai bun, mai sunt, din păcate, şi copii abandonaţi sau alungaţi, orfani sau oropsiţi, „copii ai străzii” sau „ai nimănui”, ajunşi acolo, nu rareori, datorită indiferenţei, a egoismului sau a ignoranţei.

O mare personalitate mărturisea că, în anii grei de închisoare, amintirea copilăriei sale fericite l-a ajutat să supravieţuiască ororilor şi îşi amintea înţeleptele cuvinte ale tatălui sau care răspundea celor care-l acuzau că-şi cam răsfaţă copiii, astfel: „Lasă-l să se bucure acum, că nu se ştie dacă soarta nu va face că aceasta să rămână singura bucurie a vieţii lor!”.

În copii stă întreagă noastră speranţă într-o lume mai bună, mai dreaptă, mai educată, mai curată, mai plină de înţelegere şi milă faţă de semeni, mai puţin violentă şi egoistă. Copiii au mai multă nevoie de modele decât de critici. Pentru ei, are mai mare importantă cine eşti, decât ce spui.

Fiecare copil are dreptul şi privilegiul de a se dezvolta în limitele capacităţii sale. Responsabilitatea părinţilor, a familiei, a medicilor, a educatorilor este de a asigura copilului cele mai bune condiţii pentru a-şi fructifica din plin acest drept şi privilegiu. Educaţia este un proces complex şi delicat, este o artă şi o ştiinţă, o înţelepciune. Copilul nu trebuie minţit şi trebuie educat să nu mintă niciodată. De la vârsta primei copilării, trebuie educat să nu fure, să nu chiulească, să nu mintă, dar, în acelaşi timp,

să-i învăţăm să muncească de mici, să preţuiască munca şi banul, să-şi respecte şi să-şi ajute semenii.

Iată, deci, ce mare responsabilitate ne revine nouă, maturilor, în creşterea, educarea şi formarea unor generaţii sănătoase şi viguroase!

Noi, adulţii, nu trebuie să uităm niciodată că şi noi am fost cândva copii! Să ne amintim că cel mai mare respect îl datorăm copilului, pentru ca acesta să ne fie „returnat” înzecit cândva şi să ne bucurăm de bucuriile copiilor noştri.

Să înţelegem marele adevăr, că trebuie să lăsăm copilăria copiilor; tot ce facem trebuie să se întâlnească cu dorinţa lor încununată cu cântec, joc, iar acest joc să fie condus de un copil mai mare, de noi!

25

Lumea copilăriei trebuie să ne fascineze, pentru că ea nu se mai întoarce niciodată, deşi o foarte mică parte dintre oameni nu o pierd niciodată.

Copiii au felul lor de a vedea lumea şi sunt singurii cărora nu le este frică de viitor. Îşi zidesc fericirea pe visuri, iar poveştile în care „binele” învinge „răul” fac parte din realitatea lor. Între imaginar şi fantastic, e o lume în care copiii se regăsesc, comunică şi o trăiesc din plin, e o lume unde viaţa reală nu se regăseşte şi unde orice copil poate deveni un personaj îndrăgit, poate interpreta rolurile mult visate fără a fi constrânşi de ceva, dar nu numai copiii se transpun acestei lumi, ci chiar şi adolecenţii, maturii.

Toate gândurile măreţe, toate invenţiile cu adevărat importante au izvorât din sufletul unui copil care a visat să-şi depăşească condiţia şi să impresioneze lumea, demonstrând astfel că evoluţia societăţii depinde de ambiţia visului unui copil.

Copiii mileniului trei, trăind într-o lume a vitezei, a electronicelor ce au pus stăpânire pe tot ce ne înconjoară, au făcut ca lumea veselă şi plină de candoare a copilăriei să stea ascunsă după imaginile monitorului computerului sau chiar să dispară.

Realitatea crudă în care trăim dezumanizează acea „zână” a poveştilor şi basmelor, reducând lumea copilăriei la o lume virtuală, unde copiii preiau rolurile acelor personaje tridimensionale, iar imaginaţia ce ne făcea părtaşi la acele trăiri intense din căţile de poveşti să se transforme într-o „zână a roboţilor”, lăsând o incertitudine asupra faptului că, „răul” învinge întotdeauna „binele”. Cu toate acestea, copiii rămân copii, îşi trăiesc copilăria la momentul respectiv cu bune şi rele, înconjuraţi de dragostea părinţilor, bunicilor, a educatorilor şi a celor din jur. Însă nu putem spune că toţi copiii sunt privigeliaţi de aceste momente din viaţă care nu se pot uita.

Sunt copii care trebuie să lupte pentru apărarea propriilor drepturi, copii pentru care dragostea înseamnă atât de mult, pentru că le lipseşte. Aceşti copii au nevoie doar de o şansă pentru a-şi demonstra valoarea. E atât de greu să ajungi la sufletul unui copil, însă e o aventură care merită într-adevăr trăită. Copiii detectează artificialitatea, minciuna şi egoismul, oricât de mult ai încerca să-ţi maschezi atitudinea, de aceea cu sufletul lor pur şi inocent ne înnobilează pe noi cei mari, făcându-ne mai buni, mai curaţi şi mai plini de speranţă.

Rețeta pentru o copilărie frumoasă: se pune o rază de soare, o petală de trandafir, o stea strălucitoare, o picătură de ploaie, câţiva fulgi de nea, un curcubeu, un câmp înverzit, o mare nesfârşită, cântecul duios al mamei, vorba înţeleaptă a bunicii, apoi se amestecă totul cu zâmbetul său cristalin!

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a candorii. Jocul şi joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o modalitate prin care copiii pot descoperi lumea înconjurătoare şi totodată minunatele lucruri pe care copilăria le poate oferi. Aceste elemente se află într-o legătură foarte strânsă: prin joc, copiii descoperă lumea, iar adulţii se întorc la perioada copilăriei, redescoperind acea vârsta a inocenţei. Datorită acestui lucru, jocul a devenit adiacent unei alte teme şi anume copilaria. Ea este cea care ne trezeşte la viaţă, cea care ne înconjoară cu dragoste, care îi aduce pe maturi în jocul nevinovat al copiilor, îi face să se prindă în hora minunată şi inocentă ce înconjoară planeta.

Copilăria a fost şi va rămâne cea mai de preţ comoară pentru toţi cei care au unde să se întoarcă. Prof.înv.preşcolar, Panaite Ionica

26

De vorbă cu psihologul, despre copilărie

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viaţa omului. Aici se învaţă primele deprinderi.

În cadrul familiei, puiul de om devine om. Dacă un copil din anumite motive s-ar rătăci printre animale, ar ajunge să se comporte ca ele, limbajul verbal nu ar exista. Dacă, de exemplu, în preajma copilului ar exista adulţi cu capacităţi paranormale, copilul le-ar deprinde pe acelea ca fiind normale. Din aceste două exemple înţelegem importanţa modelelor de comportament, de gândire, de limbajul celor ce fac parte din anturajul copiilor. Copiii sunt la vârsta când imită totul.

Pe de altă parte, copilăria este perioada cea mai sensibilă şi cu cel mai mare impact emoţional asupra individului aflat în formare. Copilul din noi rămâne şi este prezent în viaţa noastră chiar atunci când, ridurile şi anii, îşi lasă amprenta peste corpul nostru. Dacă vrem să aflăm de ce în anumite situaţii ne comportăm ciudat, răspunsurile sunt în copilăria noastră. Toate amintirile rămân impregnate la nivelul subconştientului. De vrem să ne explicăm anumite lucruri, este necesar să le aducem în conştient şi abia apoi să înţelegem cauza, factorul declanşator al acestor impulsuri.

Copilăria este limbajul iubirii. Aici, copilul învaţă să iubească şi învaţă să fie iubit. Cele două porunci ale lui Iisus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!” şi „ Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!” ar trebui să fie fundamentale, principiile după care să ne ghidăm creşterea şi educaţia copiilor.

Ne punem adesea întrebarea de ce anumite persoane aflate la vârsta adultă acceptă să fie victime în relaţia cu ceilalţi. Răspunsul la această întrebare se află tot în copilărie. Dacă în relaţia cu adulţii, acei copii au fost trataţi ca victime, aşa au înţeles că este iubirea, aşa au înţeles că sunt iubiţi. Ajunşi adulţi, vor căuta acea iubire care le este aproape de sufletul lor. Să nu confundăm manifestarea iubirii cu lipsa fermităţii! Copiii au nevoie de fermitate, de reguli clare la fel de mult cum au nevoie de iubire.

S-a confirmat că acei copii care, deşi au avut cele necesare dezvoltăţii (un cămin, mâncare, haine etc.), nu s-au dezvoltat din punct de vedere intelectual, neexistând iubirea, acea energie pe care o împărtăşim unii cu alţii şi de care rareori suntem conştienţi.

Copilăria de astăzi este o perioadă zbuciumată. Sunt destule facilităţi (TV, internet), care, în loc să-i ajute în dezvoltarea lor, mai mult îi împiedică. Tentaţia este foarte mare, iar vârsta lor prea fragedă. Noi, ca părinţi, suntem mulţumiţi pentru că avându-i aproape sunt feriţi de pericole (accidentări, înec, îmbolnăviri), dar nu suntem conştienţi de pericolele pe termen lung.

Copilăria trebuie să fie baza acţiunilor viitoare. Obişnuiţi să se descurce într-o lume virtuală, vor refuza lumea reală, pentru că, în copilărie se pun bazele tuturor acţiunilor din viața de adult. Doar timpul petrecut la grădiniţă, şcoală nu este de ajuns pentru nevoia reală de interacţiune. Faptul că unii copii nu au prilejul să petreacă timp cu alţi copii în afara cadrului organizat (şcoală, grădiniţă) este un punct negativ pentru dezvoltarea lor ulterioară.

Cei mai fericiţi adulţi sunt cei care interacţionează cu mulţi oameni. Noi suntem fiinţe sociale şi avem nevoie unii de alţii. Cea mai mare frică a omului este să fie singur, iar frica aceasta vine tot din copilărie. Copilăria este perioada marilor descoperiri, a învăţării. Cunoştinţele pe care trebuie să le acumuleze sunt imense. Pe de altă parte, dezvoltarea creierului depinde de această învăţare. Cu cât sunt stimulaţi mai mult, cu atât li se dezvoltă partea funcţională a creierului.

Toate aceste informaţii ar putea fi copleşitoare pentru părinţi: atâta grijă, atâta dependenţă manifestată de către cel mic în relaţia cu părintele. Cu toate acestea, să ne aducem aminte că fărâma, copilul din noi este mereu prezent. Aşa lucrurile pot fi mai uşoare şi pot fi luate şi toate în joacă.

Activitatea principală a copilului este şi va rămâne mereu joaca. De am avea grijă de copilul din noi tot timpul şi adulții ar fi mai fericiți. Şi putem fi fericiţi atâta timp cât suntem conştienti de iubirea ce ne înconjoară. Şi iubirea cea mai multă o primim de la un copil, care în nevinovaţia lui este adânc ataşat de copilul din noi. Ţineţi-vă aproape copiii și primiți iubirea de la aceștia ! Prof. psiholog, Gabor Otilia-Cristina

27

LEGILE COPILULUI

1. Nu mă răsfaţa! Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar te încerc totuşi!

2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine! Eu prefer aşa. Asta mă aşază la locul meu.

3. Nu folosi forţa cu mine! Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai puterea contează. Voi răspunde mult mai bine dacă sunt condus.

4. Nu fi inconsecvent! Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit, indiferent ce fac.

5. Nu-mi face promisiuni! S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă face să-mi pierd încrederea în ţine.

6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără! Voi încerca atunci să capăt şi mai multe “victorii”.

7. Nu te supără prea tare când îţi spun “te urăsc”! Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ceea ce mi-ai făcut.

8. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt! Voi încerca să-ţi demonstrez contrariul, purtându-mă ca o “persoană importantă”.

9. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea să fac singur! Asta mă face să mă simt ca un copil şi voi continuă să te folosesc în folosul meu.

10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cât mai multă atenţie! Altfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui.

11. Nu mă corecta în public! Voi fi mult mai sensibil dacă-mi vei vorbi blând între patru ochi.

12. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului! Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea e chiar şi mai slabă. E mai bine să acţionezi aşa cum este cazul, dar hai să nu vorbim despre asta decât mai târziu.

13. Nu încerca să-mi ţii predici! Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău.

14. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate! Trebuie să învăţ să fac greşeli fără a avea sentimentul că nu sunt bun de nimic.

15. Nu mă cicăli! Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd.

16. Nu-mi cere explicaţii pentru comportările mele greşite! Câteodată nici nu ştiu de ce am procedat aşa.

17. Nu mă pedepsi prea tare! Mă sperii uşor şi atunci spun minciuni.

18. Nu uita că-mi place să experimentez! Învăţ din asta, deci te rog să te obişnuieşti.

19. Nu mă feri de consecinţe! Trebuie să învăţ din experienţe.

20 Şi, în afară de asta, te iubesc mult…,te rog, iubeşte-mă şi tu în schimb!!!

COPILĂRIA NOASTRĂ,

Astăzi, după ani şi ani, n

Ci, cu timpul, din păcate, s

Căruciorul cu rulmenţi, a murit, iPhone

I-Pad

Fotbalul de pe maidan a murit deunăzi,

Azi în

Toată ziua jucam „Frunza”

Ne vedeai pe geam afară, nu pe Facebook cu un share.

Ne-auzea o stradă

Acum când ieşi la un suc se

Azi nu mai avem oracol

Iar ţevile de cornete le

În trecut, în luna mai, stăteam ore în cireş,

Astăzi dac

„Rațele şi v

Le-a înlocuit Farmville

Miaunel şi Bălănel erau micii campioni,

Azi în locul lor copiii se visează pokemoni.

A murit şi Humpty Dumpty, Rumburak s

Hello Kitty este astăzi nouă noastră Sandy Belle.

Nu se mai joacă Macao fiindc

Astăzi dacă

Astăzi se mănâncă Orbit, cică dinţi

Unde este guma Turbo? Unde

Mulţi spun la televizor c

Ea trăieşte

COPILĂRIA NOASTRĂ, DUPĂ ANI ŞI ANI

Astăzi, după ani şi ani, n-a murit copilaria,

cu timpul, din păcate, s-a schimbat doar jucăria.

Căruciorul cu rulmenţi, a murit, iPhone-u' învinge,

Pad-ul, calculatorul, au ucis eterne minge.

Fotbalul de pe maidan a murit deunăzi,

zi în locul lui e FIFA în living pe Smart TV.

Toată ziua jucam „Frunza” pe beton în cartier,

Ne vedeai pe geam afară, nu pe Facebook cu un share.

auzea o stradă-ntreagă când beam un Tec în oraş,

Acum când ieşi la un suc se-aude doar Candy Crush.

mai avem oracol, dăm pe net un simplu Like,

Iar ţevile de cornete le-au dat toţi pe Counter Strike.

În trecut, în luna mai, stăteam ore în cireş,

Astăzi dac-ai chef de fructe îţi prepară mama fresh.

țele şi vânătorii” au murit, la fel „Şotronul”,

nlocuit Farmville-ul, e la modă telefonul.

Miaunel şi Bălănel erau micii campioni,

Azi în locul lor copiii se visează pokemoni.

A murit şi Humpty Dumpty, Rumburak s-a dus şi el,

Hello Kitty este astăzi nouă noastră Sandy Belle.

Nu se mai joacă Macao fiindcă timpul e prea scurt,

Astăzi dacă-ntrebi copiii... „Lapte Gros” e un iaurt.

ăzi se mănâncă Orbit, cică dinţii să-i albim.

Unde este guma Turbo? Unde-s Ulker sau Cin Cin?

Mulţi spun la televizor c-o să moară România...

Ea trăieşte-n continuare... a murit copilăria!

28

DUPĂ ANI ŞI ANI

Editorial....................

Dialoguri cu... comunitatea

Dialoguri cu... părinţii

Dialoguri cu... elevii

Dialoguri cu... profesorii

Cuprins

....................………………..…………

Dialoguri cu... comunitatea……..…..…………..

Dialoguri cu... părinţii………..…….…………

Dialoguri cu... elevii………….................……...

Dialoguri cu... profesorii.……………………….

29

…….…1

…...….2

………….……8

....….14

…......20

30

Iubite cititorule,

Îţi mulţumim pentru clipa de răgaz ce ţi-ai luat-o şi pe care ne-ai îngăduit-o nouă, mici jurnalişti, cu ambiţii mari, de aici, de la Şcoala Gimnazială nr.3Lieşti. Ne-ai cunoscut aşa cum

suntem, cu ambiţiile şi temerile noastre, cu visele şi speranţele noastre, cu bucurii şi realizări, ca orice copil de vârsta noastră. Ce avem în plus faţă de colegii noştri?

Poate dorinţa de a nu rămâne nişte anonimi, de a spune cu mândrie tuturor că la noi, în şcoală, viaţa de elev este deosebită.

Şi, dacă ai avut răbdare să parcurgi paginile revistei noastre, te-ai convins de acest lucru. Ne-au ajutat în demersul nostru colegii, consătenii, doamnele profesoare şi chiar părinţii,

astfel că, de fiecare dată, revista noastră a fost bogată în conţinut şi în formă. Am adunat în paginile ei, de-a lungul timpului, gânduri despre familie, despre tradiţii, despre copilărie, despre

prietenie, dar şi materiale care vorbesc despre activităţile desfăşurate în şcoala noastră. Ne dorim ca de la an la an, revista noastră să devină mai frumoasă, mai bogată, mai bună.

Ne-am bucura ca în numerele viitoare să te regăseşti şi tu,

iubite cititorule,

Cu preocupările tale actuale sau depănând împreună cu noi amintiri din anii tăi de şcoală... Te aşteptăm, aşadar, în mijlocul nostru să revii cu încredere şi cu bucuria de a dărui în lumea

frumoasă a şcolii... Cu mulţumiri, în speranţa unei colaborări viitoare,

Colectivul de redacţie al revistei Dialoguri