39

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

Dezvoltarea psihosocială a copiilor prin jocuri şi sport

Stéphanie Baggio,

Terres des hommes

stephanie.baggio@gmail.com

Rezumat În perioada 2008-2012 Fundaţia Terres des hommes România (Tdh România) a implementat un program care să promoveze utilizarea mişcării, a jocului şi a sportului pentru sprijinirea creşterii stării de bine a unor grupuri de copii vulnerabili. Studiul de faţă trece în revistă rezultatele obţinute în urma unei cercetări pe bază de chestionar ce a vizat impactul asupra grupului ţintă. Au putut fi puse în evidenţă unele efecte pozitive în ceea ce priveşte înlăturarea unor comportamente disfuncţionale, dar îmbunătăţile globale au fost relativ mici. Sunt discutate limitele cercetării şi motive pentru care este posibil ca aceasta să nu fi surprins unele efecte ale programului.

Cuvinte cheie: sport, mişcare, animaţie socială, bunăstare psihosocială.

Abstract From 2008 to 2012 Terres des hommes Foundation Romania has implemented a programme that promotes the use of movement, games and sport in supporting the level of wellbeing of vulnerable groups. This study highlights the results of a questionnaire based inquiry that was focused on evaluating the impact on the target group. Positive effects have been identified in regard to lowering the level of dysfunctional behaviour, but overall improvements have been relatively small. The limits of the study are discussed as well as the factors that might have prevented from us from identifying some of the effects of the programme.

Key words: sport, movement, social animation, psychological and social wellbeing.

1. Context

În anul 2005, Tdh a iniţiat un

proiect pilot în scopul formării de

animatori şi de educatori sportivi care să

utilizeze „Mişcarea, Jocul şi Sportul”

(MJS) în scop psihosocial, pentru

dezvoltarea şi promovarea păcii în Iran

şi Columbia. Între 2008-2012, proiectul a

obţinut susţinerea financiară UEFA şi a

fost implementat în România, Albania şi

Moldova. Beneficiarii au fost copii

vulnerabili din punct de vedere

economic şi social, aparţinând unor

minorităţi etnice sau lipsiţi de protecţie

parentală ce aveau nevoie de dezvoltare

personală, de afirmarea identităţii, de

recunoaştere personală şi socială sau de

grupuri de apartenenţă. Identificarea

acestora s-a realizat prin colaborarea cu

serviciile sociale din cadrul primăriilor,

40

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

cât şi prin intermediul parteneriatului cu

şcolile din comunităţile/cartierele

vulnerabile din Bucureşti şi Dolj.

Obiectivul general al proiectului l-a

constituit integrarea socială şi

dezvoltarea capacităţilor personale ale

copiilor (cooperarea, stima de sine,

responsabilitatea, încrederea, comuni-

carea) prin jocuri şi activităţi sportive

psihosociale.

Modelul psihosocial de

intervenț ie s-a axat pe „Mişcare, Joc ș i

Sport”, a ajuns să fie recunoscut şi

acreditat în România, începând cu

ianuarie 2012, de către Autoritatea

Naţională pentru Calificări, pentru

ocupaţia de animator socio-educativ, cât

şi de Casa Corpului Didactic Dolj,

începând din anul 2009.

În România, de-a lungul celor

patru ani ai proiectului, au beneficiat

regulat de activităţi psihosociale, 4500 de

copii din 28 de comunităţi din judeţul

Dolj şi din municipiul Bucureşti, iar 80%

dintre aceştia se aflau în situaţii de

vulnerabilitate. În ceea ce priveşte

transferul de competenţe, au fost

pregătiţi 610 animatori şi 19 formatori

„Mişcare, Joc ș i Sport”.

Copiii au fost încurajaţi să se

implice, să participe activ şi să-şi

exprime opiniile despre activităţile şi

jocurile psihosociale, contribuind la

îmbunătăţirea programului prin

selectarea jocurilor, promovarea

activităţilor şi a beneficiilor acestora în

comunitatea lor.

În ceea ce priveşte animatorii MJS

formaţi, aceştia au facut parte din echipa

ce a susţinut organizarea tehnică a

evenimentelor de fotbal fair-play, a

taberelor de vară, precum şi a

numeroase activităţi socio-educative.

Parinţii şi-au asumat responsabilitatea

însoţirii copiilor la evenimentele ce s-au

desfaşurat în diversele locaţii situate în

afara comunităţii lor.

Obiectivul general al studiului de

faţă a fost evaluarea beneficiilor

proiectului MOVE. Mai precis, scopul

nu a fost acela de a identifica măsura în

care animatorii participanţi la proiect şi-

au îmbunătăţit competenţele, ci de a

stabili dacă beneficiarii direcţi au avut

de câştigat.

S-a urmărit ca şi copiii să

beneficieze (indirect) de formarea care a

fost oferită animatorilor, aceştia fiind în

măsură să se ocupe mai bine de grupul

ţintă în urma formării la care au

participat. Astfel, ne aşteptăm să fi

rezultat o îmbunătăţire a diferiţilor

indicatori psihosociali (bunăstarea

subiectivă, stimă de sine, sociabilitatea,

41

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

etc.), precum şi a percepţiei privind

activităţile sportive, dar şi a

animatorului însuşi.

Conceptul de bunăstare subiectivă

trimite la o experienţă subiectivă mediată

prin valori culturale şi include mai multe

aspecte: bucuria de a trăi, optimism,

satisfacţie, veselie, etc. La polul opus,

starea de depresie, starea de spirit proastă

sau chiar nervozitatea sunt semne ale

bunăstării reduse sau indispoziţiei

(Diener 1984; Diener, Suh, Lucas şi

Smith, 1999). Bunăstarea subiectivă

poate fi deci evaluată pornind de la

întrebări referitoare la trăirile emoţionale

pozitive sau negative ale subiecţilor,

precum şi de evaluările referitoare la ei

înşişi şi la viaţa lor. Evaluarea bunăstării

subiective reţinută în acest studiu este

scala afectelor pozitive şi negative a lui

Watson şi Clark (1988), care permite

stabilirea unui procent al afectelor

pozitive şi negative. Stima de sine

corespunde necesităţii fiecărei fiinţe de a

fi recunoscută social şi de a se simţi

competentă (Maslov, 1970). Reţeaua

socială constituie un element extrem de

important permiţând evaluare stării

psihosociale a copiilor. De exemplu, o

serie de lucrări arată că bunăstarea

subiectivă este afectată de relaţiile sociale,

fie că este vorba de colegi sau de adulţi,

cum ar fi profesorii şi părinţii (Lindberg

& Swenberg, 2006).

2. Metodologie

Studiul s-a derulat pe trei grupuri

de copii şi cu două intervale de

măsurare. Au fost selectate trei grupuri:

- un grup experimental, cu copii

ai căror animatori participă la MOVE şi

vor beneficia de instruire regulată între

două intervale de măsurare (patru

instruiri prevăzute între două intervale

de măsurare);

- un grup fără instruire cu copii ai

căror animatori participă la MOVE, dar

care nu vor fi monitorizaţi între cele

două intervale de măsurare;

- un grup de control, cuprinzând

copii ai căror animatori nu participă la

MOVE.

Cele două intervale de măsurare

selectate sunt următoarele:

- T1, care permite realizarea unei

situaţii a stării psihosociale a copiilor de

la începutul studiului;

- T2, la trei luni după T1, care

permite analizarea efectelor MOVE şi în

particular a instruirii oferite

animatorilor din grupul experimental.

A fost aplicat un chestionar

analizat într-o manieră cantitativă, în

42

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

două momente, utilizând instrumente

cunoscute şi validate cu scopul de a

măsura principalii indicatori

psihosociali şi completat de un

chestionar ad-hoc, conceput pentru

măsurarea efectelor MOVE în mod

direct (percepţia activităţilor sportive şi

a animatorului). Prezentul studiu

întocmeşte inventarul de la T1, înainte de

a se interesa de evoluţia bunăstării

psihosociale al copiilor de la T2. El

acoperă 171 de participanţi corespunzând

unui număr de 9 animatori diferiţi,

repartizaţi în trei grupuri după cum

urmează: 60 de copii în grupul

experimental, 54 de copii în grupul fără

instruire şi 61 de copii în grupul de

control.

Copiii au avut între 11 şi 14 ani, cu

o medie de vârstă de 12,6 ani. S-a

înregistrat un sigur caz de participant în

vârstă de 17 ani. 54,3% din ei au fost

băieţi. Aceştia provin din şase clase

diferite, repartizate în trei şcoli situate în

cartiere defavorizate din Bucureşti.

Copiii din grupul experimental erau

copii vulnerabili, având mai ales

dificultăţi de învăţare. Din nefericire

acesta nu era – sau era într-o mai mică

măsură – cazul altor două grupuri, ceea

ce poate genera diferenţe între aceste

grupuri asociate altor parametri decât

acţiunea Terres des hommes.

La T2, eşantionul cuprinde 150 de

copii, cu 46 de copii în grupul

experimental, 50 de copii în grupul fără

instruire şi 54 de copii în grupul de

control. Totuşi, la T1 nu doar copiii sunt

interogaţi: în măsura în care la studiu au

participat clase întregi, anumiţi copii

prezenţi la T1 au fost absenţi la T2, dar

în aceeaşi măsură copiii absenţi la T1 au

fost prezenţi la T2. Comparaţia s-a

centrat, bineînţeles, pe copiii prezenţi la

ambele intervale de măsurare, şi anume

39 de copii în grupul experimental, 32 de

copii în grupul fără instruire şi 37 de

copii în grupul de control, în total 108

copii, chiar dacă la studiu au participat

216 copii, într-unul dintre intervalele de

măsurare.

Aceşti copii au completat

personal chestionarul care le-a fost

prezentat pe hârtie. Aplicarea se derula

în grupuri mici de copii, pentru

menţinerea concentrării şi completarea

corespunzătoare a chestionarului.

Răspunsurile s-au centrat asupra

anumitor aspecte:

- grile cu ajutorul cărora s-au

obţinut informaţii despre starea lor

psihosocială şi psihică (bunăstarea

subiectivă, stima de sine, sociabilitate,

disfuncţia comportamentală, comporta-

43

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

mente de discriminare) ;

- întrebări vizând identificarea

percepţiei asupra activităţilor sportive.

Să trecem în revistă aceşti

indicatori diferiţi, analizând comparativ

în mode egal cele trei grupuri, situaţie

pornind de la care va fi efectuată

comparaţia la T2. Ipotetic, ne aşteptăm

ca la T1 să nu existe diferenţe între cele

trei grupuri de copii, adică rezultatele

evaluării bunăstării psihosociale vor fi

similare pentru fiecare dintre grupuri.

Aceasta vor facilita mai ales comparaţiile

de la T2 şi, în particular, identificarea

măsurii în care copiii ai căror animatori

participă la MOVE şi aceia ai căror

animatori au beneficiat de instruire vor

înregistra o îmbunătăţire a bunăstării

psihosociale.

3. Rezultate la T1

3.1 Bunăstarea subiectivă

În privinţa afectelor pozitive,

procentul poate varia între 9% (fără

afecte pozitive) şi 45% (foarte multe

afecte pozitive). Toţi copiii prezintă un

procent mediu de 29% pe această scală,

ceea ce poate părea un rezultat destul de

bun. Nu există diferenţe între cele trei

grupuri, aceasta fiind şi intenţia noastră:

sperăm că toate cele trei grupuri sunt

comparabile la T1 pentru a stabili dacă

evoluţia lor diferă la T2.

În privinţa afectelor negative,

procentul poate varia între 11% (fără

afecte negative) şi 55% (foarte multe

afecte negative), itemii vizând afectele

negative fiid mai numeroşi decât cei

privind afectele pozitive (11 faţă de 9).

Majoritatea copiilor prezintă un procent

de 16,4%, rezultat care este şi de această

dată favorabil, în măsura în care s-a

pornit de la premisa că acest procent va

fi de această dată destul de scăzut. Nu

există nici o diferenţă statistic

semnificativă între cele trei grupuri.

3.2 Stima de sine

Acesta a fost măsurată cu ajutorul

unei scale deja validate: chestionarul lui

Rosenberg (1969), cu un procent care a

variat între 13 % (stimă de sine scăzută)

şi 65 % (stimă de sine crescută). Ca şi în

cazul bunăstării subiective, stima de

sine a fost evaluată favorabil de copii şi

rezultatele sunt asemănătoare pentru

cele trei grupuri, cu o stimă de sine

medie de 46,9%.

3.3 Sociabilitate şi reţele sociale

Densitatea reţelei sociale a copiilor

a fost măsurată cu ajutorul unui exerciţiu

44

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

pe care l-am putea numi „exerciţiul reţelei

sociale” (Colliard & Baggio, 2007). În

cadrul acestuia, copilul primeşte un

desen cu patru cercuri concentrice:

primul cerc reprezintă copilul însuşi, al

doilea conţine persoanele cele mai

apropiate şi mai dragi lui, în timp ce

cercurile 3 şi 4 conţin persoanele

importante în ordine descrescătoare.

Copilul completează desenul după cum

doreşte. Pentru analiză, s-au adunat

persoanele din fiecare dintre cercuri,

obţinându-se astfel un punctaj de

sociabilitate, de la o reţea socială cu o

densitate redusă la una foarte densă.

În medie, copiii menţionează 13,6

persoane ca aparţinând reţelei lor

sociale. Este vorba de familie (cu

precădere, tată, mamă, fraţi, bunici,

verişori), copii de vârsta lor (prieteni,

colegi de clasă) sau din anturajul lor

(vecini, persoane care locuiesc în cartier,

etc.). Mai rar sunt menţionaţi profesorii

sau animatorii.

Există de această dată o diferenţă

între grupuri: copiii din grupul

experimental menţionează un număr

semnificativ mai mic de persoane ca

aparţinând reţelei lor sociale comparativ

cu copiii din grupurile fără instruire şi

de control (care sunt comparabile). Una

dintre explicaţiile posibile ale acestui

fenomen este că copiii din grupul

experimental prezentau mai multe

dificultăţi de învăţare decât cei din alte

grupuri şi că, de fapt, le era mai greu să

scrie.

Această diferenţă nu corespunde

obiectivului vizat, având în vedere că ne

aşteptam ca la T1, copiii să fie

comparabili din punct de vedere al

ansamblului de indicatori de bunăstare

psihosocială şi mai ales că copiii din

grupul experimental sunt aceia care

prezintă o reţea socială mai puţin densă.

Dacă ar exista o diferenţă între copii, ea

ar trebui mai curând să se situeze între

copiii din grupul experimental/fără

instruire şi copiii din grupul de control

în măsura în care primii beneficiază deja

de prezenţa unui animator instruit în

cadrul proiectului MOVE.

De reţinut este că un număr de 6

copii au indicat un număr incredibil de

mare de persoane în reţeaua socială (40-

50). Deoarece această cifră nu este

credibilă şi astfel de valori diferite de

rezultatele altor copii sunt problematice

pentru analiză, aceşti copii au fost retraşi

din analiza reţelei sociale, dar eliminarea

acestor copii din analiză nu schimbă

totuşi concluziile. Aceste cazuri specifice

vor fi urmărite la T2, pentru a se vedea

dacă numărul de persoane menţionate

45

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

ca făcând parte din reţeaua socială se

menţine. La T2, se va putea vedea dacă

efectul proiectului MOVE este acela că

determină prezenţa mai frecventă şi mai

importantă a animatorului, precum şi a

prietenilor şi colegilor (deşi sunt deja

prezenţi), întrucât aceştia sunt, în fapt,

cei cu care copilul participă la activităţile

sportive.

Alte întrebări ofereau informaţii

referitoare la sociabilitatea copiilor, cu

un scurt chestionar de patru întrebări cu

ajutorul căruia se evaluează capacitatea

copilului de a se împrieteni, măsurată pe

o scară de la 4 (sociabilitate scăzută) la

20 (sociabilitate ridicată).

Punctajul mediu de sociabilitate

este de 14,1, ceea ce este un scor destul

de favorabil. De această dată cele trei

grupuri se dovedesc comparabile, după

cum era de aşteptat. Alte două întrebări

au fost adăugate celor adresate deja în

privinţa reţelei sociale, pentru a afla în

ce măsură copiii preferă să petreacă

timpul cu alţi copii sau cu animatorul.

Copiii au declarat că le place să-şi

petreacă timpul mai degrabă cu alţi copii

(punctaj mediu de 4,4/5) decât cu

animatorul (punctaj mediu de 3/5).

Dacă nu există diferenţe între

grupuri în ceea ce priveşte timpul

petrecut cu copiii, există în schimb una

în ceea ce priveşte animatorii: copiii din

grupul de control au declarat că le place

să petreacă mai mult timp cu

animatorul lor comparativ cu copiii din

grupul fără instruire, rezultat care poate

părea surprinzător. Copiii din grupul de

control se refereau la profesorul de la

clasă, ceea ce nu era neapărat cazul

copiilor din grupurile experimental şi

fără instruire. Copiii din grupul de

control aveau deci mai mult contact cu

profesorul decât alţi copii, iar relaţia cu

el era, în mod cert, pozitivă.

Pe de altă parte, copiii cei mai

vulnerabili sunt cei mai dornici de

atenţie şi de discuţii privind problemele

personale. Să ne amintim că copiii din

grupul experimental erau tocmai copii

vulnerabili, spre deosebire de copiii din

celelalte grupuri.

3.4 Disfuncţia comportamentală

Disfuncţia comportamentului

copiilor a fost măsurată cu ajutorul lui

Strengths and Difficulties Questionnaire

(SDQ, Chestionarul punctelor forte şi

dificultăţilor). El are ca scop evaluarea

comportamentului şi a sentimentelor

copiilor în manifestările sale atât dificile,

cât şi rezistente. A fost testat în numeroase ţări din lume şi tradus şi în

46

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

română (http://www.sdqinfo.com).

Acest instrument clinic constituie un

indicator al sănătăţii mentale a copiilor,

axându-se cu precădere pe tulburările

comportamentale ale acestora.

Chestionarul complet constă în 25 de

întrebări şi permite stabilirea unui

punctaj global comparat cu un şablon

elaborat de autori, după cum urmează:

Procente

definite

de autori

Normal

Stare

limită

Anormal

SDQ

estimat

de copii

0-15

16-19

20-40

Versiunea completată automată

poate fi administrată exclusiv copiilor

cu vârsta de unsprezece ani şi peste,

acesta fiind şi cazul copiilor din

eşantion.

Punctajul mediu SDQ este de 11,5

pentru totalitatea copiilor. Copiii se

situează deci în zona de normalitate:

comportamentul lor nu pune probleme

deosebite. Conform aşteptărilor, acest

procent este asemănător, indiferent de

grupul de copii testaţi.

Într-o analiză detaliată se poate

întocmi un tabel cuprinzând procentajul

copiilor din fiecare categorie definită de

autorii modelului:

Tabel 1 Disfuncţia comportamentului copiilor după grup

Astfel, aproape opt copii din zece

prezintă un punctaj normal, în timp ce

10% prezintă un scor anormal, cu un

comportament disfuncţional. Distribuţia

este aşadar asemănătoare, indiferent de

grup. Intervenţia MJS nu va fi, probabil,

suficientă pentru a veni complet în

ajutorul copiilor, acest tip de disfuncţie

necesitând o susţinere psihologică.

Totuşi, se vor putea sesiza îmbunătăţiri

la T2, cu precădere pentru copiii cu

punctaj de limită.

3.5 Toleranţă şi discriminare

Copiilor le-au fost adresate o serie

de întrebări cu privire la toleranţa faţă

de copiii de origine străină şi posibilele

comportamente discriminatorii pe care

SDQ

Grup

experimental

Grup fără instruire

Grup control

Normal 75,90% 79,50% 79,10%

Limită 11,10% 11,40% 9,30% Anormal 13,00% 9,10% 11,60%

47

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

le-ar putea adopta. Iniţial, copiii au fost

întrebaţi dacă se simţeau discriminaţi,

pornind de la diferite criterii (pe o scară

de la 1 (deloc) la 5 (complet)).

Rezultatele sunt prezentate în tabelul de

mai jos:

Tabelul 2 Rezultatele generale ale percepţiei

discriminării

Copiii nu se simt cu adevărat

discriminaţi, indiferent de domeniul

vizat: punctajele sunt într-adevăr foarte

scăzute pentru fiecare dintre întrebări.

Copiii din cele trei grupuri au răspuns în

mod similar la aceste întrebări.

Totuşi, acest tip de întrebări

prezintă un anumit procent de eroare,

întrucât copiilor nu le este uşor să

recunoască faptul că sunt expuşi la

comportamente discriminatorii. De fapt,

se remarcă faptul că punctajele cele mai

ridicate se referă la elementele „externe”

(situaţie materială, vestimentaţie), mai

degrabă decât la elementele „ interne”

(sex, aspect) asupra cărora copiii nu au

nici un fel de control.

Astfel, au fost selectate două

chestionare referitoare la

comportamentele discriminatorii, de ale

copilului faţă de ceilalţi, cu scopul de a

vedea în ce măsură copiii ar putea da

dovadă de intoleranţă faţă de ceilalţi.

Prima scală comportă 6 întrebări şi

permite identificarea tendinţei copiilor de

a fi toleranţi şi deschişi faţă de copiii de

alte etnii/religii/naţionalităţi. Punctajul

este cuprins între 6 (fără comportamente

discriminatorii) şi 30 (multe

comportamente discriminatorii).

Contrar aparenţelor, nu există

diferenţe statistic semnificative între

grupuri, acestea prezentând un punctaj

similar cu privire la comportamentele

discriminatorii. Valoarea medie este de

19,7, ceea ce reprezintă un procent

destul de scăzut, dar care ar putea fi

încă redus. Mai precis, punctajele se

repartizează după cum urmează:

Întrebare : sentiment de

discriminare cu privire la…

Media

1. Sex. 1,3

2. Situaţia materială. 1,6

3. Vestimentaţie. 1,8

4. Aspect (culoarea pielii, etc.). 1,3

48

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

Tabelul 3

Detalierea punctajului pentru discriminare

Întrebare Medie

1. Interacţionaţi cu copiii din alte grupuri etnice ? 2,7

2. Vă comportaţi diferit cu copiii din alte grupuri etnice ? 4,4

3. Aveţi prieteni aparţinând altor religii ? 2,5

4. V-ar plăcea să aveţi ca şi coleg de clasă un copil de o altă

naţionalitate/religie/statut economic?

2,7

5. L-aţi invita la ziua voastră de naştere ? 3,7

6. V-aţi comporta la fel cu un copil bolnav ca şi cu actualul coleg de clasă? 3,6

Astfel, copiilor le-ar fi mai greu să

se apropie de copiii din alte grupuri

etnice sau bolnavi şi să invite un copil

„diferit” la ziua lor de naştere.

Comportamentele discriminatorii par să

fie, deci, un element asupra căruia se

poate acţiona în aşa fel încât copiii să fie

mai toleranţi, îndeosebi în ceea ce

priveşte întrebarea 2, care prezintă

punctajul cel mai mare.

În fine, un ultim chestionar se axa

cu precădere asupra grupurilor faţă de

care copiii puteau avea comportamente

discriminatorii, vizând anumite

grupuri/etnii.

În cazul nostru, ne interesează în

mod deosebit comportamentele

discriminatorii faţă de copiii romi. Cu

scopul de a putea compara răspunsurile,

copiii au răspuns întrebărilor,

permiţându-ne să identificăm

eventualele lor comportamente

discriminatorii faţă de trei grupuri:

români, romi şi moldoveni. Pentru

fiecare grup, copiilor li s-a solicitat să îşi

exprime opinia cu privire la persoanele

din acest grup ca şi: cetăţean al ţării lor,

vecin în cartierul lor, coleg de clasă,

prieten. Punctajul este cuprins între 4

(comportament discriminatoriu) şi 20

(fără comportament discriminatoriu).

Grupul „român” a obţinut un

punctaj de 14,7, grupul „rom” un

punctaj de 11,0, iar grupul „moldovean”,

un punctaj de 10,6. Altfel spus, copiii au

o opinie mai favorabilă despre români,

decât despre romi şi moldoveni.

Ultimele două grupuri au fost evaluate

într-un mod asemănător. Aceste

rezultate le confirmă pe cele precedente,

arătând că pot fi făcute progrese în ceea

ce priveşte toleranţa şi comportamentele

49

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

discriminatorii ale copiilor.

Cele trei grupuri de copii

evaluează în schimb într-o manieră

comparabilă grupurile de „români”,

„romi” şi „moldoveni”.

Rămân de abordat două serii de

întrebări suplimentare, care nu vizează

să facă obiectul studiului asupra stării

psihologice a copiilor, dar mai curând să

înţeleagă percepţia lor asupra

animatorilor lor şi activităţilor sportive.

Să începem cu cele din urmă.

3.6 Percepţia privind activităţile

sportive

Au fost puse opt întrebări cu

privire la activităţile sportive, ale căror

rezultate sunt prezentate în tabelul

următor:

Tabelul 4 Percepţia globală despre activităţile sportive

Întrebare Medie 1. În general, îmi fac plăcere sportul şi jocurile. 4,1 2. Sportul şi jocurile sunt foarte importante pentru mine. 4 3. În general, sunt implicat în activităţi. 3,7 5. Principalul este să te simţi bine. 4,2 6. Este foarte important pentru mine să mă întâlnesc cu prietenii mei pentru a mă juca. 4 7. A învăţa prin joc şi sport cum să fii în relaţia cu ceilalţi este foarte important pentru mine. 3,6

8. Sportul şi jocurile mă ajută să fac faţă problemelor mele zilnice (familie, condiţii de viaţă, etc.). 3

10. A face ceva în afara casei este foarte important pentru mine. 3,6

O singură întrebare are o evaluare

medie (cu un punctaj de la 1 la 5): copiii

sunt mai degrabă rezervaţi referitor la

faptul că activităţile sportive le permit să

facă faţă problemelor lor de zi cu zi. În

mod sigur va fi dificil de văzut o

îmbunătăţire a acestor răspunsuri la T2,

dat fiind că răspunsurile copiilor sunt

deja extrem de favorabile: percepţia

activităţilor sportive câştigă adeziunea

copiilor. Totuşi, unele puncte vor putea

fi probabil ameliorate mai ales cele patru

întrebări cu o evaluare ceva mai puţin

favorabilă comparativ cu celelalte.

Aceste rezultate pot genera un

punctaj global cu privire la percepţia

activităţilor sportive, cuprins între 8

(evaluare nefavorabilă a activităţilor

sportive) şi 40 (evaluare favorabilă a

activităţilor sportive). Media este de 29,9

ceea ce se dezvăluie a fi un punctaj

foarte pozitiv, deşi este mai scăzut decât

cel al indicatorilor bunăstării

psihosociale.

Din nou grupurile au fost

comparate cu scopul de a vedea dacă

există diferenţe de percepţie. Din

perspectivă globală, copiii din cele trei

50

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

grupuri evaluează în mod similar

activităţile sportive. Această afirmaţie

este aplicabilă pentru fiecare dintre cele

8 întrebări adresate.

3.7 Percepţia animatorului

Ultima serie de întrebări se referă

la modul în care copiii percept

animatorul (sau profesorul). Nouă

întrebări vor permite identificarea

percepţiei animatorului de către copil :

Tabelul 5 Percepţia globală supra animatorului

Întrebare Medie 12. Trebuie să aştept în general (inactivitate) mult în timpul unei lecţii. 3,8 13. Fac în general progrese, învăţ ceva în timpul fiecărei lecţii. 3,2 14. În general, pot să vorbesc despre problemele mele personale cu animatorul. 2,1 15. În general, mă simt în siguranţă când mă aflu în grupul meu. 3,8 16. Grupul meu respectă principiile echităţii. 3,3 17. Animatorul se ocupă în general de toată lumea într-o manieră echitabilă. 3,9 18. De obicei, animatorul mă încurajează. 3,7 19. În general, animatorul mă corectează şi îmi arată cum să fac mai bine. 4,1 20. Animatorul îmi alocă, în general, responsabilităţi în timpul lecţiilor. 3,4

O singură întrebare este evaluată

negativ de către copii, cu un punctaj de

numai 2,1/5 : faptul de a putea vorbi

despre problemele personale cu

animatorul. Celelalte întrebări sunt

evaluate favorabil, deşi poate exista

marjă de progresie, cum este, spre

exemplu, cazul întrebărilor 13 (a face

progres la fiecare lecţie), 16 (atitudine

echitabilă) sau 20 (responsabilităţi).

S-a calculat, de asemenea,

punctajul total, acesta situându-se la 31,5

pe o scară de la 9 (percepţie mediocră a

animatorului) până la 45 (percepţie

favorabilă a animatorului). Rezultatul

merge, deci, în sensul percepţiei pozitive

a animatorului, prezentând totuşi o

posibilă marjă de progresie.

Copiii din cele trei grupuri au fost

din nou comparaţi fără a putea fi pusă în

evidenţă o diferenţă statistic

semnificativă între cele trei grupuri, ceea

ce corespunde rezultatului scontat.

Fiecare din cele nouă întrebări a fost

testată separat. Din nefericire, există

diferenţe între grupuri pentru trei dintre

ele : întrebările 14, 19 şi 20.

În ceea ce priveşte întrebarea 14,

copiii din grupul de control estimează că

îşi pot discuta problemele personale cu

animatorul în mai mare măsură decât

copiii din grupul experimental.

Pentru întrebarea 19, diferenţa se

situează de această dată între grupul

fără instruire şi grupul de control, din

nou în favoarea grupului de control, ai

cărui copii estimează că greşelile lor au

fost bine corectate de animator.

51

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

Din nou, pentru întrebarea 20,

diferenţa se situează între copiii

grupului fără instruire şi copiii grupului

de control, comparaţia fiind în favoarea

grupului de control, ai cărui copii

estimează a avea mai multă

responsabilitate.

Pare că avem aici câteva puncte

asupra cărora copiii grupului

supravegheat au evaluarea mai

favorabilă. Dacă aceste puncte sunt

minore (doar trei întrebări sunt aici vizate

şi nu punctajul global), analiza de la T2 va

trebui să ţină seama de aceste diferenţe şi

să vadă cum evoluează ele.

3.8 Efectul etniei copiilor

La T2, informaţiile privind copiii

au fost completate prin solicitarea de

informaţii cu privire la apartenenţa

copiilor la etnia romă sau nu. S-a

constatat că 13,9% din eşantion este

constituit din copii romi, deşi pentru

30% din aceşti copii, informaţia este

neoficială (neînregistrată de instituţie).

Efectul etniei asupra bunăstării

psihosociale a copiilor a fost controlat.

Aceasta se dovedeşte a avea un efect

asupra anumitor indicatori măsuraţi :

afectele negative, respectul de sine,

discriminarea cu privire la persoanele

din Moldova.

Fără surprindere, se poate realiza

faptul că a fi rom are un efect negativ

asupra acestor doi indicatori ai

bunăstării psihosociale: copiii romi au

mai multe afecte negative şi o stimă de

sine mai scăzută decât copiii non-romi.

În schimb, ei au mai puţine

comportamente discriminatorii faţă de

moldoveni. Este interesant de constatat

că comportamentul lor faţă de romi, nu

este diferit de acela al copiilor care nu

sunt romi. De fapt, alţi doi indicatori

prezintă un efect tendenţial: disfuncţia

comportamentului şi percepţia

activităţilor sportive.

Rezultatele merg în aceeaşi direcţie

ca şi precedentele: copiii romi prezintă o

disfuncţie a comportamentului tendenţial

mai ridicată decât copiii non-romi şi

apreciază oarecum mai puţin activităţile

sportive.

Prin urmare, se pare că

apartenenţa la etnia romă nu reprezintă

un factor de risc pentru bunăstarea

psihosocială a copiilor cuprinşi în

investigaţie.

Concluzii cu privire la rezultatele de

la T1

În concluzie, se poate spune că

situaţia psihosocială a copiilor este

destul de bună : bunăstarea subiectivă,

52

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

stima de sine, reţeaua socială şi

disfuncţia comportamentului prezintă

rezultate favorabile, chiar foarte

favorabile. De asemenea, copiii au şi o

percepţie favorabilă a activităţilor

sportive şi a animatorului lor, exceptând

un punct (discutarea acestor

problemelor personale cu animatorul).

Toleranţa şi discriminarea prezintă şi ele

rezultate destul de favorabile deşi pare

să existe o marjă de progresie: copiii par

puţin reticenţi în raport cu copiii de alte

etnii decât în raport cu copiii români.

Cele trei grupuri de copii se

dovedesc comparabile în majoritatea

indicatorilor măsuraţi, ceea ce

corespunde rezultatului scontat, cu

scopul de a favoriza evaluarea de la T2.

Totuşi, s-a constatat că grupul de control

are rezultate mai bune la trei din cele

nouă întrebări adresate cu privire la

animatori, în timp ce grupul experimental

prezintă o reţea socială mai puţin densă

decât celelalte două grupuri, rezultate ce

ar putea părea surprinzătoare. Aceste

diferenţe ar trebui luate în considerare în

analizarea rezultatelor la T2.

4. Evoluţia rezultatelor la T2

4.1 Compararea rezultatelor între T1

şi T2

Evoluţia între T1 şi T2se dovedeşte

foarte modestă pentru copiii din grupul

experimental: aceştia estimează că

animatorul îşi rezervă mai mult timp

pentru a le vorbi (punctaj de 2,3 la T2

comparativ cu 1,9 la T1) şi estimează că

sunt mai puţin discriminaţi ca urmare a

ţinutei vestimentare (1,5 la T2 comparativ

1,9 la T1). Copiii din grupul de control

prezintă de asemenea o evoluţie modestă,

lucru care era în schimb de aşteptat. Ei

sunt mai puţin interesaţi de activităţile

sportive la T2 (3,4 comparativ cu 4,2 la

T1) şi consideră sportul mai puţin

important (3,6 comparativ cu 4,2 la T1). În

schimb, grupul fără instruire evoluează

bine, mai mult decât celelalte două

grupuri şi într-un sens negativ. Astfel,

trei dintre indicatorii bunăstării

psihosociale scad, discriminarea creşte (3

itemi), în timp ce percepţia privind

activităţile sportive şi mai ales cu privire

la animator se degradează (respectiv 1 şi

4 itemi). Rezultatele sunt prezentate în

tabelul de mai jos :

53

An

ua

ru

l G

ru

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

Tabelul 6 Evoluţia bunăstării psihosociale pentru grupul fără instruire

Tema Intitulată T1 T2

Bunăstarea psihosocială

Afecte pozitive 29,4 26,6 Afecte negative 16,3 18,9 SDQ 11,9 13,4

Discriminare

Discriminare aspect 1,3 1,5 Punctaj scară discriminare 19,1 17,6 Discriminare români 14,7 12,6

Percepţie sport Importanţa sportului 4,1 3,7

Percepţie animator

A nu aştepta 3,9 3,5 Discuţiile cu animatorul 2,1 2,6 Sentimentul de siguranţă 4,0 3,4 Echitate 3,1 3,0

Doar doi indicatori evoluează

favorabil: copiii din grupul fără

instruire discriminează mai puţin copiii

români şi estimează că pot discuta mai

mult cu animatorul lor. Ceilalţi

indicatori evoluează însă defavorabil.

4.2 Compararea rezultatelor între

grupuri la T2

Se poate, de asemenea, continua

comparând doar rezultatele la T2. În

plus cea mai mare cantitate de afecte

negative menţionate de grupul fără

instruire, deja evocat mai sus, se remarcă

un anumit număr de evoluţii privind

percepţia activităţilor sportive şi despre

animator, precum şi discriminarea.

Diferenţele statistic semnificative

privind activităţile sportive şi

animatorul figurează în tabelul de mai

jos.

Tabelul 7 Efectul grupului asupra percepţiei activităţilor sportive şi asupra animatorului la T2.

Întrebare Experime

ntal

Fără

instruire

Control

10. Activităţile în afara casei este foarte important pentru mine. 3,1 3,8 3,2 12. Trebuie în general să aştept (inactivitate) mult în timpul unei lecţii. 4,1 4,2 3,6 15. Mă simt ,în general, în siguranţă când sunt în grupul meu. 3,8 3,2 3,4 16. Grupul meu respectă principiile echităţii. 3,6 3,0 2,9 17. Animatorul se ocupa, în general de toată lumea într-o manieră echitabilă. 4,1 3,6 3,9 18. De obicei, animatorul mă încurajează. 4,1 3,6 3,9 19. În general, animatorul mă corectează şi mă învaţă cum să fac mai bine. 4,3 3,6 4,2

54

An

ua

ru

l u

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

Copiii din cadrul grupului

experimental evaluează mai bine itemii

legaţi de percepţia despre animator, în

timp ce grupurile de control şi fără

instruire le evaluează mai puţin bine. În

fine, se observă şi câteva diferenţe între

grupuri, în ceea ce priveşte

discriminarea şi mai ales a persoanelor

de origine română şi din Moldova:

Tabelul 8

Efectul grupului asupra discriminării faţă de diferite etnii

Întrebare Experimental Fără instruire Control

Români 15,4 13,1 12,9

Moldoveni 13,3 10,9 9,1

Pe măsură ce creşte punctajul,

comportamentele discriminatorii sunt

mai scăzute. Putem, deci, remarca aici

că cei care discriminează cel mai puţin

românii şi moldovenii sunt copiii din

grupul experimental. Pe măsură ce „ne

îndepărtăm” de proiectul MOVE,

copiii discriminează mai mult: copiii

din grupul de control au mai multe

comportamente discriminatorii decât

copiii din grupul fără instruire. Nu

există în schimb diferenţe în ceea ce

priveşte romii. Aceasta poate părea

puţin surprinzător şi nu pare să fie

vorba de un efect de dezirabilitate

socială. Într-adevăr am fi putut să ne

gândim că nu este social acceptabil să

recunoşti că ai un comportament

discriminatoriu faţă de romi, dar efectul

dezirabilităţii sociale asupra acestor

chestiuni de discriminare a fost

controlat şi se dovedeşte fără efect.

Este vorba în orice caz de un

rezultat favorabil cu privire la ipotezele

formulate.

4.3 Privire de ansamblu: analiză

globală

În fine, s-a efectuat o analiză

globală incluzând cele două intervale de

măsurare şi cele trei grupuri, cu scopul

de a vedea care erau principalele

diferenţe de reţinut şi pentru a trage

concluzii în ceea ce priveşte beneficiile

instruirii asupra bunăstării psihosociale

a copiilor.

Din nefericire, rezultatele se

dovedesc a fi extrem de înşelătoare, nici

54

An

ua

ru

l u

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

o diferenţă neputând fi pusă în

evidenţă. Diferenţele prezentate în

secţiunile precedente se dovedesc într-

adevăr prea modeste, excepţie fiind una

dintre ele.

Condiţiile de predare la T2 sunt

susceptibile de a fi influenţat rezultatele:

copiii erau pe punctul de a pleca în

vacanţă şi nivelul de concentrare era

redus, intervalul de timp între T1 şi T2 a

fost scurt nepermiţând un număr mare

de vizite pentru a instrui animatorii

grupului experimental. Vom reveni

asupra acestor puncte în concluzie.

Astfel, în ciuda diferenţelor locale

şi specifice la anumiţi itemi ai percepţiei

activităţilor sportive şi a animatorului

(netestate aici), diferenţele între grupuri

sunt inexistente între T1 şi T2. Totuşi,

una din analizele globale prezintă un

rezultat foarte interesant. Ea acoperă o

parte dintre copii: aceia având o

disfuncţie a comportamentului limită

sau anormal la T1. Într-adevăr, copiii

constituie un subgrup care merită

atenţie specială şi care putem spera că

vor avea foarte mult de câştigat din

proiectul MOVE.

Conform rezultatelor, copiii din

grupul experimental prezintă o

diminuare a punctajului SDQ la T2, în

timp ce punctajul copiilor din grupurile

de control şi fără instruire se menţin

similare. Prin urmare, rezultatele

corespund premiselor şi demonstrează

un efect pozitiv al instruirii propuse

animatorilor cu privire la copiii cu

performanț e reduse. Deoarece

instruirea oferită animatorilor pare să fi

avut un efect asupra grupului cu risc

format din copiii cu un SDQ ridicat, ne

putem întreba care este efectul pentru

copiii romi. Datorită unui număr

insuficient de copii romi în grupurile de

control şi fără instruire, analiza a

acoperit doar un singur grup

experimental. Rezultatele arată că cei

care beneficiază cel mai mult de

instruirea oferită animatorilor sunt copiii

non-romi: punctajul lor SDQ este

semnificativ inferior celui al copiilor romi

la T2.

Deşi tendenţiale, deci mai puţin

puternice, se remarcă acelaşi rezultat în

ceea ce priveşte afectele negative şi

stima de sine: copiii non-romi au mai

55

An

ua

ru

l u

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

puţine afecte negative şi o mai bună

stimă de sine decât copiii romi, la T2.

4.4 Concluzie cu privire la rezultatele

la T2

Copiii ai căror animatori au

beneficiat de instruire par a fi profitat în

mod indirect de acest lucru. Într-adevăr,

remarcăm un anumit număr de

diferenţe în ceea ce priveşte întrebările

legate de percepţia activităţilor sportive,

percepţia animatorului şi

comportamentele discriminatorii faţă de

români şi moldoveni.

În schimb, indicatorii bunăstării

psihosociale (bunăstarea subiectivă,

stima de sine, disfuncţia

comportamentului pentru toţi copiii) nu

evoluează cu adevărat, exceptând o

tendinţă puternică de diminuare a

bunăstării psihosociale pentru copiii din

grupul fără instruire.

Unul dintre rezultatele cele mai

favorabile priveşte bunăstarea unui sub-

grup, cel al copiilor a cu

disfuncţionalitate comportamentală

superioară: s-a observat că doar copiii

din grupul experimental au înregistrat o

scădere a punctajului SDQ, ceea ce arată

un impact pozitiv al instruirii oferite de

echipa MOVE. Totuşi, dacă acest grup

pe care îl putem considera cu risc, a

beneficiat de instruirea oferită

animatorilor, acesta nu este şi cazul

copiilor romi, în cazul cărora anumiţi

indicatori ai bunăstării psihosociale sunt

mai puţin buni decât cei ai copiilor non

romi la T2 (grup experimental). Prin

urmare, instruirea singură nu pare a fi

permis o vizare a acestor copii. Totuşi, s-

a remarcat faptul că discriminarea se

diminuase în grupul experimental la T2,

iar imposibilitatea de a compara grupul

experimental cu celelalte două în ceea ce

priveşte etnia nu permite tragerea

concluziilor. În fapt, copiii romi din

celelalte două grupuri ar fi putut

înregistra performanţe chiar şi mai

reduse.

Putem regreta imposibilitatea

comparării densităţii reţelelor sociale,

problema părând să fi fost tratată diferit

la T1 şi la T2 cu o prolixitate

considerabil redusă în rândul copiilor la

T2, unde nu mai menţionau 15, 20, 50 de

prieteni, ci mai puţini sau doar familia.

Este vorba aici de o chestiune

metodologică, ilustrând importanţa

56

An

ua

ru

l u

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I, 2

01

3

creării unor contexte de predare identice

pentru diferitele grupuri de copii şi

diferitele intervale de măsurare, pentru

a putea compara rezultatele.

5. Concluzii generale

Instruirea introdusă pentru a

susţine animatorii pare să fi fost utilă,

deşi rezultatele sunt încă modeste. Din

punctul de vedere al bunăstării

psihosociale, efectele pozitive sunt

vizibile în ceea ce priveşte copiii cu cele

mai reduse performanţe, adică cei cu o

disfuncţionalitate comportamentală

ridicată la T1. Altfel spus, susţinerea

adusă animatorilor pare a constitui un

factor de protecţie pentru aceşti copii.

De altfel, apar diferenţe în ceea ce

priveşte percepţia activităţilor sportive şi

a animatorului, pentru care rezultatele

sunt mai bune asupra unui număr de

puncte în grupul experimental.

Aceste efecte pot părea scăzute,

dar monitorizarea animatorilor din

grupul experimental a fost destul de

redusă (4 vizite pentru fiecare animator

în intervalul de timp dintre cele două

studii). Este posibil ca alocarea unui

interval mai mare de timp animatorilor

să îmbunătăţească bunăstarea

psihosocială a copiilor şi cu precădere a

tuturor copiilor, mai degrabă decât a

unui singur subgrup cu performanţe mai

reduse.

Un alt motiv posibil rezidă în

lungimea chestionarului, ştiind că grupul

experimental era mai ales compus – şi

mai mult decât alte grupuri – din copii

vulnerabili, cu dificultăţi de învăţare.

De asemenea, trecerea la T2 nu a fi

avut loc la un moment optim pentru că a

coincis cu finalul anului şcolar, când

copiii se simţeau deja în vacanţă. Vacanţa

a diminuat şi durata studiului, intervalul

de timp dintre T1 şi T2 fiind destul de

scurt şi nepermiţând aplicarea unui

număr important de instruiri.

Dincolo de aceste rezultate care

pot părea destul de modeste, beneficiile

grupului ţintă sunt în schimb foarte

favorabile şi merg în sensul unei aprecieri

foarte pozitive a programului MOVE de

către instructori: „chiar dacă rezultatele nu

vor putea certifica utilitatea proiectului

MOVE, pentru mine beneficiile sale sunt o

certitudine pentru că am văzut acest lucru

în ochii lor de foarte multe ori”.

57

An

ua

ru

l u

pu

ri

lo

r d

e R

is

c, A

nu

l

II

I,

2

01

3

Referinţe bibliografice

Clark, L. A. & Watson, D. Mood and the mundane: Relations between daily life events and self-reported

mood, Journal of Personality and Social Psychology, 54, 296-308, 1988.

Colliard, C.& Baggio, S. Well-being and resilience after the tsunami. Evaluation of Terre des hommes

Psychosocial Programme in Sri Lanka, Terre des hommes, 2007. Disponibil la adresa:

resourcecentre.savethechildren.se/library/well-being-and-resilience-after-tsunami-evaluation-terre-

des-hommes-psychosocial-programme, accesat 15 noiembrie 2013.

Diner, E. Subjective well-being, Psychological Bulletin, Vol. 95, No.3, 542-575, 1984.

Diener, E., Suh, E. M., Lucas, R. E., & Smith, H. E. Subjective well-being: Three decades of

progress, Psychological Bulletin, 125, 276-302, 1999.

Lindberg, L. & Swanberg, I. Well-being of 12-year-old children related to interpersonal relations, health

habits and mental distress, Scandinavian Journal of Caring Sciences Volume 20, Issue 3, pages

274–281, septembrie 2006.

Maslow, A. H. Motivation and Personality. New York: Harper & Row, 1970.