Dezavantajele utilizarii pesticidelor in agricultura

Simion M. Sorin Ghita GabrielCls. A XI-E

Introducere*Multe substanţe chimice au fost folosite contra unor dăunători din agricultură încă din cele mai vechi timpuri, unele dintre ele fiind produse naturale (sulf, piretru, etc.). Ulterior, necesarul în continuă creştere de astfel de produse a condus la dezvoltarea unei industrii de sinteză care produce o gamă extrem de variată de substanţe denumite generic “pesticide”. Termenul de “pesticide” a fost preluat din limba engleză în care are sensul de antidăunător, “pest” însemnând insectă dăunătoare. Pesticidele reprezintă o substanţă sau un amestec de substanţe destinate utilizării în agricultură şi silvicultură în scopul prevenirii acţiunii şi/sau combaterii unor forme de viaţă vegetală sau animală care aduc pagube directe şi indirecte culturilor.

Clasificare

• După structura chimică, pesticidele se clasifică în:

• pesticide organoclorurate;• pesticide organofosforice;• pesticide organocarbamice,

respectiv tiocarbamice;• pesticide nitrofenolice.

Clasificarea pesticidelor se face după mai multe criterii: originea lor, acţiunea antidăunătoare, forma fizică de prezentare, structura chimică, etc. Astfel, unele din ele sunt de origine minerală (de exemplu săruri de As, Ba, Cu, Hg, Pb) şi altele sunt de origine vegetală (nicotina, veratrum, stricnină). Majoritatea sunt însă produşi organici de sinteză (esteri organofosforici, derivaţi organohalogenaţi, nitroderivaţi aromatici, derivaţi carbamici, compuşi fenolici şi compuşi organometalici).

Clasificare• După natura daunătorului combătut, pesticidele pot fi:• - insecticide (pentru combaterea insectelor dăunătoare, transmiţătoare de boli omului sau

animalelor domestice);• - erbicide (pentru distrugerea buruienilor din culturi);• - fungicide (pentru combaterea ciupercilor ce provoacă boli plantelor);• - acaricide;• - nematocide (pentru combaterea viermilor dăunători culturilor);• - algicide (pentru distrugerea algelor);• - rodenticide (utilizate împotriva rozătoarelor).• În funcţie de gradul de toxicitate, pesticidele se grupează în:• grupa I – extrem de toxice, fiind marcate cu etichete roşii; grupa II – puternic toxice, marcate

cu etichete verzi;• grupa III – moderat toxice, marcate cu etichete de culoare albastră;• grupa IV – toxicitate redusă, marcate cu etichete negre.• Măsurile de protecţie aflate în vigoare prevăd că numai pesticidele din grupa III şi IV se pot

distribui persoanelor fizice în scopuri agricole.

DTT-(diclor-difenil-tricloretan)• Acest compus se prezintă sub formă de

cristale sau pudre de culoare albă, inodore sau cu miros slab, insolubile în apă, solubile în solvenţi organici, produs cunoscut sub următoarele denumiri comerciale: Agritan, Anofex, Arkotine, Azotox, Bosan Supra, Bovidermol, Chlorophenothan, Cloropenothane, Chlorophenotoxum, Citox, Clofenotane, Dedelo, Deoval, Detox, Detoxan, Dibovan. DDT-ul este un pesticid care a fost mult utilizat în cazul culturilor agricole, mai ales la cele de bumbac, pentru controlul unor boli (malarie, tifos) transmise prin intermediul unor insecte ca vectori (ţânţari, purici, păduchi). Produsul a fost interzis a fi utilizat sau sever restricţionat în numeroase ţări (inclusiv în ţara noastră).

• De regulă, efectele acute pe termen scurt ale DDT-ului asupra organismului uman sunt relativ limitate, dar expunerile pe termen lung au fost asociate cu boli cronice şi cu risc de cancer la sân. De asemenea, expunerea la DDT poate apare şi prin consumul anumitor alimente, pesticidul fiind detectat pretutindeni în hrană (ouă, legume, fructe, carne) şi chiar în laptele sugarilor. Efectele asupra mediului ale DDT-ului depind, în principal, de starea de agregare a acestuia. DDT-ul este semivolatil, având o stabilitate ridicată şi de aceea pesticidul, reziduurile şi metaboliţii săi pot fi transportaţi pe distanţe lungi, putând fi găsiţi oriunde pe glob (chiar şi în Arctica).

• Persistenţa şi stabilitatea în mediul înconjurător a sa şi a compuşilor înrudiţi este decelată în sol până la 50% după 10-15 ani de la aplicare. DDT-ul are un efect nefast mai ales asupra păsărilor sălbatice răpitoare prin subţierea cochiliilor ouălelor (ce devin casante) şi asupra peştilor.