„Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui.” (Geneza 6:5,6)Laşi totul în seama lui Dumnezeu, nu-i aşa? Eşec după eşec, El este Cel care repară. În

căminul Său s-a produs o răzvrătire, iar o treime dintre copii s-au dus. O neascultare în grădina

de pe noua Sa planetă L-a costat pierderea tuturor copiilor de aici. Câtă nereuşită poate îndura

un părinte? Care este momentul când ar trebui să se mânie? În loc de aceasta, istoria sacră

descrie astfel durerea Divinităţii în faţa eşecului: „I-a părut rău.” I-a părut rău pentru că acum

trebuia să facă dificila alegere a unui chirurg care caută să-şi salveze pacientul. Această decizie

a fost denunţată de Satana printr-o pledoarie furibundă împotriva noţiunii de Creator şi

Dumnezeu iubitor. Vai, priviţi doar la Potop! Ce fel de Dumnezeu ar distruge o întreagă

civilizaţie într-un atac de furie? Să fim sinceri: povestirile despre distrugerile divine au

compromis reputaţia lui Dumnezeu pe pământ. Ce ne facem cu potopul (cu Sodoma şi Gomora,

cu măcelul canaaniţilor, al lui Uza, al întregii armate asiriene etc.)? Să spunem că am un

plămân cuprins de cancer. Mă duc la chirurg. El îmi oferă două opţiuni: 1) să lăsăm plămânul să

îşi întindă metastaze în întreg corpul sau 2) să intervină în mod radical şi invaziv pentru

îndepărtarea organului bolnav. Salvăm organul sau pacientul? Oare ai avea de ales dacă

misiunea ta este să salvezi vieţi? Textul nostru de astăzi descrie pământul aflat într-un stadiu

avansat de cancer al păcatului. Nu toţi copiii lui Dumnezeu L-au părăsit. Dar, dacă ar fi permis

cancerului să se răspândească, ar fi pierdut întreg neamul omenesc. Salvează cancerul sau

intervine invaziv pentru îndepărtarea părţii fără speranţă, salvând neamul omenesc? Dacă ai fi

tu Medicul divin, ce decizie ai lua? „Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la

marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45:22). Dumnezeu i-a rugat

îndelung pe antediluvieni. Numai opt dintre ei – numără-i pe degete – s-au întors la El. Atunci

când uşa arcei s-a deschis pe Muntele Ararat, Noe şi familia sa erau singurii supravieţuitori ai

acestei operaţii radicale. „Întoarceţi-vă la Mine.” Acestea nu sunt cuvintele unui Dumnezeu

consumat de furie. Sunt rugămintea unui Mântuitor plin de îndurare, un apel pe care lumea

noastră bolnavă are nevoie disperată să-l asculte din nou.