Windows 7

Folosesc PC-uri, și Windows implicit, de prin 1993. Am început cu MSDOS, la care amețeam scriind în linie de comandă, cu cartea sau hârtia alături, până le-am învățat oarecum. A părut o minune interfața grafică de la Windows 3.0, așa rudimentară cum era, dar extrem de accesibilă. După Win 95 am trecut direct la XP, pe care l-am puricat și tweak-uit de l-a luat naiba. Bun SO. Chiar dacă am avut relații pasagere și cu concurența ( Mac OS ), aceasta din urmă nu m-a convins ( de vină fiind și reflexele de windozer, probabil, cât și lipsa suportului pentru gaming, „înțepenirea în proiect” dacă pot spune așa ).

Apărură vești despre Windows 7 prin 2008, cu surle și trâmbițe, peste tot erau numai zvonuri, bârfe, minunății despre minunatul SO de la Micromoale. Oare așa să fie ? Am pus prima dată un pachet de la nu știu ce firmă, de cosmetizare, să arate XP-ul ca Seven. Cool ! Nu mai reinstalasem de nu știu când, ani buni. Ajunsesem cu XP-ul în așa hal de conviețuire încât intuiam când tușea și din ce cauză. Trecusem printr-o experiență nefericită cu Vista, care îmi mânca din memorie ca o nevastă cheltuitoare din averea (RAM) câștigată cu greu. Jos cu Vista, că e câh!

RC1 build 7600. Asta a fost prima mea întâlnire cu W7. Ce mai, dragoste la prima vedere ! Instalare ușoară, curată, fără drivere de căutat, fără progrămele să vadă ce ai prin cutie și de scociorât prin baze de date obscure după soft compatibil cu vechiturile tale, fără tweak-uri mai mult sau mai puțin necesare ( am pus aia ? am scos ailaltă ? în regiștri am șters sau pus ceva ? etc. ). Nimic. Instalare, cheie și dă-i drumul la muzică și la filme ( exagerez, desigur, e totuși generic ). Oricum, în afară de interfața foarte eye-candy și ușurința de instalare și de configurare, e totuși bun. Nu mai știu ce mai înseamnă BSOD ( de unde la XP aveam o listă lungă cât o zi de post cu coduri de eroare Windows, ba mai dădeam sfaturi și la alții ), nu mai reinstalez la prieteni de două ori pe lună ( pe bune, la n00bi, cu XP aveam de lucru nonstop, acum abia de mă deranjează vreunul la două/trei luni ). E bun, ne înțelegem.

Am prevăzut, încă de la prima întâlnire, că va fi începutul unei frumoase prietenii.

P.S. Nu am reinstalat din 2009 până anul acesta în martie, mai mult din inerție decât dintr-o nevoie reală.