Deputat de Botosani - Martie 2010

4
Victor Ponta a luat un botoşănean în echipa sa Noul preşedinte PSD l-a inclus pe Andrei Dolineaschi în Secretariatul General al partidului Într-o discuţie prin telefon cu şeful PSD Botoşani, Ghe- orghe Marcu, noul preşe- dinte al social-democraţilor, Victor Ponta, şi-a exprimat intenţia de a-l coopta pe vicepreşedintele organi- zaţiei, deputatul Andrei Doli- neaschi, în echipa de lucru de la centru ce se va ocupa de reorganizarea partidului. Şeful PSD Botoşani a con- firmat convorbirea şi şi-a exprimat acordul pentru promovarea unui botoşă- nean în noua echipă executi- vă a organizaţiei centrale. Trebuie remarcat că, înainte de congresul din 20 februa- rie, Dolineaschi a afirmat în mai multe rânduri că îl susţine pe fostul preşedinte PSD, Mircea Geoană. Acest lucru nu a reprezentat însă un obstacol în cooptarea sa în noua echipă executivă a partidului. „L-am votat pe Mircea Geoană pentru că m-a ajutat atât la formarea mea ca om politic, dar şi la reorganizarea PSD Botoşani şi la multe alte probleme ale judeţului. Era o chestiune de principiu, de educaţie. Dar voi fi la fel de loial faţă de toţi cei care ajută judeţul nostru”, a declarat vicepre- şedintele PSD. Acesta speră că prezenţa sa în echipa lui Ponta va fi benefică pentru judeţ: „Sper ca din această poziţie să pot ajuta mai mult judeţul nostru, care la ultimele alegeri a obţinut cea mai bună performanţă a PSD pe ţară. Iar faptul că s-a gândit la Botoşani, reprezintă un început bun pentru noul preşedinte al partidului”, a arătat vice- preşedintele PSD Botoşani. Deputatul de Botoşani a fost numit secretar execu- tiv pe probleme de organi- zare în Secretariatul Gene- ral al PSD, condus de Liviu Dragnea. „Am lucrat foarte bine cu domnul Dragnea în mai multe campanii. A fost în favoarea mea pentru că am avut multe de învăţat de la domnia sa. Propune- rea sa mă onorează şi sper să răspund aşteptărilor”, a mai declarat deputatul Andrei Dolineaschi. # deputat DE BOTOŞANI Se distribuie gratuit Numărul 1 Martie 2010 Dedicat pentru Colegiul 2, Dorohoi, Judeţul Botoşani www.andreidolineaschi.ro “Am încercat să-i ajut pe botoşăneni, in- diferent de culoarea politică a primarilor” Andrei Dolineaschi, la un an de mandat - pagina 4 Ajutor pentru familiile afectate de incendiul din Şendriceni pagina 2 Cât vor pierde pen- sionarii prin legea pensiilor propusă de Guvernul Boc? Proiectul de lege privind sistemul unitar al pensiilor reprezintă una din condiţiile centrale impuse de Fondul Monetar Internaţional. Scopul nedeclarat al acestui proiect de lege e de a redu- ce cheltuielile cu pensiile de la 8% la 6% din PIB. Conştient de efectele extrem de impopulare ce vor rezulta după aplicarea noilor măsuri, Guvernul Boc a încercat să-şi mascheze răspunderea în spatele unei aparente cruciade împotriva aşa-ziselor „pensii nesimţi- te” care trebuie eliminate din sistem. În realitate, ponderea în buget a aşa-nu- mitelor „pensii nesimţite” este cu totul nesemnifica- tivă, ceea ce înseamnă că reducerea cu 2% din PIB va fi suportată de marea masă a pensionarilor, care şi aşa au cea mai mare expunere la actuala criză economică. Invocarea aşa-numitului principiu al „contributivită- ţii” şi ruperea punctului de pensie de valoarea salariului mediu brut pe economie va însemna revenirea la siste- mul care permite guvernului să intervină discreţionar în calculul pensiilor. Legea camerelor agricole, iniţiată de parlamentarii PSD, a fost votată recent în Plenul Camerei Deputa- ţilor. Se confirmă astfel că PSD poate juca un rol activ, chiar de pe băncile Opoziţi- ei, în reformele importante din România . Legea camerelor agricole, susţinută în principal de deputatul Victor Surdu şi senatorul Ioan Chelaru, va avea un impact major în reforma sectorului agricol din România. Descentrali- zarea şi eliminarea verigilor intermediare dintre produ- cătorii agricoli şi Ministerul Agriculturii reprezintă prin- cipalele efecte ale noului act normativ. Astfel, legea prevede înfiinţarea unor structuri de management agricol dispuse pe patru niveluri: zonal, judeţean, regional şi naţional. Constituirea acestor camere va avea loc în urma unor alegeri orga- nizate la nivel zonal, prin votul tuturor cetăţenilor care desfăşoară activităţi cu profil agricol şi care îşi pot demonstra fie calitatea de agricultor, silvicultor sau crescător de vite, fie pe cea de reprezentant al unei so- cietăţi comerciale agricole. Ţăranii şi fermierii vor primi subvenţii doar cu avizul camerelor agricole, pentru a se elimina deturnările de fonduri din acest sector. Legea camerelor agricole, votată în Parlament Aplicarea Legii 330 privind salarizarea unitară a bugetarilor Pagina 3 » Continuarea în p. 3 » Continuarea în p. 2 »

description

Deputat de botosani

Transcript of Deputat de Botosani - Martie 2010

Page 1: Deputat de Botosani - Martie 2010

Victor Ponta a luat un botoşănean în echipa saNoul preşedinte PSD l-a inclus pe Andrei Dolineaschi în Secretariatul General al partiduluiÎntr-o discuţie prin telefon cu şeful PSD Botoşani, Ghe-orghe Marcu, noul preşe-dinte al social-democraţilor, Victor Ponta, şi-a exprimat intenţia de a-l coopta pe vicepreşedintele organi-zaţiei, deputatul Andrei Doli-neaschi, în echipa de lucru de la centru ce se va ocupa de reorganizarea partidului.

Şeful PSD Botoşani a con-firmat convorbirea şi şi-a exprimat acordul pentru promovarea unui botoşă-nean în noua echipă executi-vă a organizaţiei centrale.

Trebuie remarcat că, înainte de congresul din 20 februa-rie, Dolineaschi a afirmat în mai multe rânduri că îl susţine pe fostul preşedinte PSD, Mircea Geoană. Acest lucru nu a reprezentat însă un obstacol în cooptarea sa în noua echipă executivă a partidului. „L-am votat pe Mircea Geoană pentru că m-a ajutat atât la formarea mea ca om politic, dar şi la reorganizarea PSD Botoşani şi la multe alte probleme ale judeţului. Era o chestiune de principiu, de educaţie. Dar voi fi la fel de loial faţă de toţi cei care ajută judeţul nostru”, a declarat vicepre-şedintele PSD. Acesta speră

că prezenţa sa în echipa lui Ponta va fi benefică pentru judeţ: „Sper ca din această poziţie să pot ajuta mai mult judeţul nostru, care la ultimele alegeri a obţinut cea mai bună performanţă a PSD pe ţară. Iar faptul că s-a gândit la Botoşani, reprezintă un început bun

pentru noul preşedinte al partidului”, a arătat vice-preşedintele PSD Botoşani.

Deputatul de Botoşani a fost numit secretar execu-tiv pe probleme de organi-zare în Secretariatul Gene-ral al PSD, condus de Liviu Dragnea. „Am lucrat foarte

bine cu domnul Dragnea în mai multe campanii. A fost în favoarea mea pentru că am avut multe de învăţat de la domnia sa. Propune-rea sa mă onorează şi sper să răspund aşteptărilor”, a mai declarat deputatul Andrei Dolineaschi. #

deputatDE BOTOŞANI

Se distribuie gratuitNumărul 1Martie 2010Dedicat pentru Colegiul 2,Dorohoi, Judeţul Botoşaniwww.andreidolineaschi.ro

“Am încercat să-i ajut pe botoşăneni, in-

diferent de culoarea politică a primarilor”

Andrei Dolineaschi, la un an de mandat - pagina 4

Ajutor pentru familiile afectate de incendiul

din Şendricenipagina 2

Cât vor pierde pen-sionarii prin legea pensiilor propusă de Guvernul Boc?Proiectul de lege privind sistemul unitar al pensiilor reprezintă una din condiţiile centrale impuse de Fondul Monetar Internaţional. Scopul nedeclarat al acestui proiect de lege e de a redu-ce cheltuielile cu pensiile de la 8% la 6% din PIB. Conştient de efectele extrem de impopulare ce vor rezulta după aplicarea noilor măsuri, Guvernul Boc a încercat să-şi mascheze răspunderea în spatele unei aparente cruciade împotriva aşa-ziselor „pensii nesimţi-te” care trebuie eliminate din sistem. În realitate, ponderea în buget a aşa-nu-mitelor „pensii nesimţite” este cu totul nesemnifica-tivă, ceea ce înseamnă că reducerea cu 2% din PIB va fi suportată de marea masă a pensionarilor, care şi aşa au cea mai mare expunere la actuala criză economică. Invocarea aşa-numitului principiu al „contributivită-ţii” şi ruperea punctului de pensie de valoarea salariului mediu brut pe economie va însemna revenirea la siste-mul care permite guvernului să intervină discreţionar în calculul pensiilor.

Legea camerelor agricole, iniţiată de parlamentarii PSD, a fost votată recent în Plenul Camerei Deputa-ţilor. Se confirmă astfel că PSD poate juca un rol activ, chiar de pe băncile Opoziţi-ei, în reformele importante din România . Legea camerelor agricole, susţinută în principal de deputatul Victor Surdu şi senatorul Ioan Chelaru, va avea un impact major în reforma sectorului agricol

din România. Descentrali-zarea şi eliminarea verigilor intermediare dintre produ-cătorii agricoli şi Ministerul Agriculturii reprezintă prin-cipalele efecte ale noului act normativ. Astfel, legea prevede înfiinţarea unor structuri de management agricol dispuse pe patru niveluri: zonal, judeţean, regional şi naţional. Constituirea acestor camere va avea loc în urma unor alegeri orga-

nizate la nivel zonal, prin votul tuturor cetăţenilor care desfăşoară activităţi cu profil agricol şi care îşi pot demonstra fie calitatea de agricultor, silvicultor sau crescător de vite, fie pe cea de reprezentant al unei so-cietăţi comerciale agricole.Ţăranii şi fermierii vor primi subvenţii doar cu avizul camerelor agricole, pentru a se elimina deturnările de fonduri din acest sector.

Legea camerelor agricole, votată în Parlament

Aplicarea Legii 330 privind salarizarea unitară a bugetarilor

Pagina 3 »Continuarea în p. 3 »

Continuarea în p. 2 »

Page 2: Deputat de Botosani - Martie 2010

Cât vor pierde pensionarii prin noua lege a pensiilor propusă de Guvernul Boc?Deputatul Andrei Dolineaschi: „Pensiile nu ar fi avut de suferit dacă PSD ar fi fost la guvernare”

„Devalorizarea pensiilor”Principala problemă a legii sistemului unitar de pensii este chiar această eliminare a legăturii dintre valoarea punctului de pensie şi sala-riul mediu brut pe econo-mie. Acest lucru va însemna practic „devalorizarea” pensiilor pe termen mediu şi lung, ceea ce în plan real va conduce la o scădere se-veră a puterii de cumpărare a pensionarilor.

Iată cum va arăta evoluţia punctului de pensie con-form proiectului propus de guvernul PD-L, în condiţiile unei inflaţii anuale de 2% şi a unei creşteri de 4% pe an a salariului mediu pe economie:• în 2008 = 45% din salariul

mediu brut pe economie• în 2009 = 43%• în 2010 = 39%• în 2020 = 33%• în 2030 = 22%• în 2040 = 13,8%.

Alte efecte negativeStagiu complet de cotizare la sistemul de pensii va creşte de la 30, la 35 de ani, iar penalizarea pentru pensionarea anticipată va creşte de la 0,05%-0,5%, la 0,75% pentru fiecare an de reducere a vârstei de pensionare. Iar dacă în mo-mentul de faţă penalizarea maximă nu poate depăşi

30%, în noul proiect aceasta va putea ajunge până la 45% din valoarea pensiei la termen.

În domeniul pensiilor de in-validitate, pe lângă înăspri-rea criteriilor de acordare, va avea loc şi o reducere a acestora cu 25-30%, precum şi a numărului de beneficiari de la 900.000 în prezent, la 600.000.

Una din cele mai contestate prevederi ale noului sistem este creşterea vârstei de pensionare până la 65 de ani pentru toţi salariaţii. Aşadar, impactul cel mai puternic va fi resimţit în cazul femeilor unde va avea loc o extindere de şase ani şi trei luni a perioadei de muncă. Prin urmare, pe-rioada de beneficiu pentru pensie va scădea dramatic, în condiţiile în care speranţa de viaţă în România e de 69 de ani la bărbaţi şi 74 de ani la femei.

Mai mult, aplicarea orbea-scă a principiului contribu-tivităţii va crea dezechilibre majore în societate, mai ales la acele categorii profesionale unde pensia reprezenta o compensaţie pentru o serie de privaţiuni, cum e de pildă cazul mili-tarilor sau al funcţionarilor publici care nu au aceleaşi drepturi şi libertăţi ca restul salariaţilor.

Mai mult, se pune şi proble-ma încălcării unor principii

fundamentale de drept, prin efectele retroactive ale acestei legi care va încălca sau suprima anumite drep-turi deja câştigate de largi categorii profesionale care vor fi penalizate, deşi an-terior şi-au respectat toate obligaţiile legale. În aceste condiţii se va pune serios problema cât de atractive vor mai fi aceste meserii, cu privaţiuni, dar fără com-pensaţii, pentru viitoarele generaţii de salariaţi.

Moţiune PSD+PCÎn recentele consultări de la Cotroceni, reprezentanţii

PSD au comunicat preşedin-telui Traian Băsescu faptul că nu vor accepta şi nu vor negocia eliminarea legăturii dintre valoarea punctulu de pensie şi salariul mediu brut pe economie. De aseme-nea, deputatul de Botoşani, Andrei Dolineaschi a arătat că „noul proiect nu rezolvă în niciun fel problema de fond, respectiv creşterea veniturilor la fondul asigu-rărilor sociale”. Mai mult, în opinia sa „pensiile nu ar fi avut de suferit dacă PSD ar fi fost la guvernare. Povara crizei nu trebuie să cadă pe umerii pensionarilor, pen-

tru că aceştia asunt deja o categorie foarte expusă”.

Având în vedere dezechi-librele sociale majore pe care le presupune proiectul de lege, dar şi alte acte nor-mative din domeniul social, grupul PSD+PC din Camera Deputaţilor a depus o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, cu tema „Şeitan - un tsunami PD-L care înghite salariile, pensi-ile şi locurile de muncă ale românilor!” Ministrul Mun-cii mai e acuzat şi pentru declaraţia privind impozita-rea pensiilor mici. #

Ajutor pentru familiile afectate de incendiul de la ŞendriceniTrei familii, însumând 12 adulţi şi 26 de copii, au fost afectate, la începtul lunii februarie, de un incendiu care a ars până la temelie o casă din satul Şendriceni, comuna Şendriceni. În pofida intervenţiei energice a pompierilor şi vecinilor, focul nu a putut fi stins decât după ce de a mistuit o bună parte din casa în care locuiau cele trei familii. Potrivit cercetărilor efectuate ulterior, cauza declanşării incendiului a

fost un scurtcircuit la insta-laţia electrică. Primarul comunei, Nistor Petrică, a venit în sprijinul familiilor afectate cu un ajutor din partea Primăriei Şendriceni constând în ma-teriale de construcţii, haine şi alimente.

De asemenea, deputatul Andrei Dolineaschi şi pre-şedintele PSD Şendriceni, Dohotariu Marin, au dat un ajutor constând în bunuri şi alimente de strictă nece-

sitate, respectiv un aragaz, 100 kg de cartofi, 100 kg de făină, preparate din carne, 30 de pâini şi un televizor.

„Cred că în astfel de mo-mente, pe lângă bunurile materiale primite în ajutor, e important să vezi că cei din jurul tău, din comunita-tea ta, sunt alături de tine. Şi e remarcabil că şi domnul primar de la PNL, şi noi de la PSD, am venit împreună în sprijinul acestor oameni”, a declarat Dolineaschi. #

Pagina 2DEPUTAT DE BOTOŞANI, Nr. 1, martie 2010

» Continuare din p. 1

Page 3: Deputat de Botosani - Martie 2010

Pagina 3DEPUTAT DE BOTOŞANI, Nr. 1, martie 2010

Date de contact:CABINET PARLAMENTAR DOROHOI

Str. Grigore Ghica nr. 3 Bloc C6, parter.

Dorohoi, jud. Botoşani, 715200

Telefon/Fax: 0231.616.405E-mail: [email protected] Web: www.andreidoli-neaschi.ro

Program:Luni - Vineri 09:00 - 16:00Sâmbătă - Duminică 09:00 - 12:00

CABINET PARLAMENTAR BUCECEA

Str. Calea Naţională nr. 1 - Sediul Primăriei, parter.

Bucecea, jud. Botoşani, 717045

Telefon/Fax: 0742.129.944

E-mail: [email protected]

Program:

Sâmbătă 10:00 - 12:00

Înscriere online pentru audienţe:

www.andreidolineaschi.ro

Efectele aplicării Legii salarizării unitareLegea 330/2009 a salarizării unitare în sistemul bugetar reprezintă, la fel ca şi noul sistem al pensiilor, o con-diţie a acordului încheiat între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţio-nal. Obiectivul nedeclarat al legii este de a reduce cheltuielile de la 9,4% la 7% din PIB. Această reducere semnificativă urmează a fi obţinută din două surse: pe de o parte prin reducerea numărului de posturi din sistemul bugetar, iar pe de altă parte prin diminuarea semnificativă a veniturilor unor largi categorii de salariaţi.

100.000 de posturi mai puţin în 2010În anul 2010, pentru atinge-rea obiectivelor negociate cu FMI, va fi nevoie de eli-minarea a peste 100.000 de posturi din sistemul public. Iar procesul poate continua şi în anii următori. Aloca-rea unui buget consistent pentru fondul de şomaj ar putea părea o măsură sa-lutară de protecţie socială. În realitate însă, aceste fonduri vor fi asigurate doar pentru perioada de asistenţă cuprinsă între 6 şi 12 luni. După expirarea acestui termen, cei care nu vor reuşi să-şi găsească un loc de muncă vor rămâne fără nicio sursă de venit. Iar în perioada de criză şansele de a obţine un nou serviciu sunt extrem de mici.

De aceea, reducerea posturilor în absenţa unor programe alternative pen-tru crearea unor noi locuri de muncă înseamnă practic condamnarea la sărăcie severă a unor largi categorii de cetăţeni.

Guvernul recunoaşte că a greşitNici cei care vor reuşi să-şi păstreze locul de muncă nu vor fi mai liniştiţi. Noua lege îi obligă pe şefii insitutuţiilor publice să micşoreze veniturile pentru a se încadra în fondurile ce le-au fost repartizate. Aşadar, contrar promisiunii primului ministru Emil Boc că nimeni nu va pierde prin aplicarea legii, se ştia de la bun început că salariaţii vor primi mai puţini bani. Reducerea a rezultat din tăierea tuturor sporurilor, urmând ca angajaţii să primească doar salariul de bază. În mod evident, o astfel de măsură a produs distorsiuni importante în sistemul bugetar, mai ales în acele cazuri în care spo-rurile reprezintă drepturi câştigate prin contractele colective de muncă. De aici a rezultat o serie de procese civile, câştigate deja de salariaţi prin decizii definitive şi irevocabile. Acest lucru a determinat Guvernul să facă un pas înapoi şi să recunoască că a greşit când a decis tăierea sporurilor, fără o analiză mai atentă a consecinţelor.

Alte deficienţe majoreUn alt neajunst al Legii 330 este faptul că nu asigură o corelaţie între munca depu-să, pregătirea profesională şi salariile stabilite. Există categorii de salariaţi (ex. ca-drele didactice) care pentru acelaşi nivel de pregătire profesională primesc mai puţini bani decât în alte sectoare de activitate. Mai mult, legea încalcă prin-cipiul echităţii în salarizare.

Altfel spus există diferenţe semnificative nejustificate între salariile stabilite pen-tru funcţii echivalente la diverse instituţii publice.Pe ansamblu, aplicarea Le-gii salarizării unitare are ca efect scăderea capacităţii instituţionale şi reducerea prestaţiilor publice.

Salariaţii pot depune contestaţiiÎn conformitate cu Art. 34, Alin. (2) şi (4) din Legea

330/2009, bugetarii nemul-ţumiţi pot depune contes-taţii împotriva deciziilor administrative prin care li se diminuează salariile. Aceste contestaţii trebuie însă depuse la ordonatorul de credit (la angajator) în termen de cinci zile. Dacă răspunsul este nesatisfă-cător, angajatul mai poate depune o contestaţie, în termen de 30 de zile, la instanţa de contencios administrativ. #

Legea camerelor agricole, votată în Parlament

O funcţie importantă a acestor structuri va fi aceea de a asigura o absorbţie mai eficientă a fondurilor europene, ştiut fiind că acestea vor fi direcţionate mai mult la nivel local şi regional, decât la nivel naţional, central. Camerele agricole vor îndeplini o serie de atribuţii menite să sprijine şi să stimuleze activitatea agri-cultorilor şi fermierilor.Astfel, la nivel zonal, camerele se vor ocupa de elaborarea documenta-ţiilor pentru schimbarea categoriilor de folosinţă a terenurilor sau pentru

înscrierea terenurilor în cartea funciară şi vor sprijini fermierii în vederea absorbţiei fondurilor sau în domeniul plăţilor directe, plăţilor pentru zonele defa-vorizate sau pentru plăţile compensatorii pentru mă-surile de agromediu. De asemenea, tot la nivel zonal, camerele agricole vor organiza cursuri de spe-cializare pentru formarea continuă a fermierilor şi, totodată, vor oferi asisten-ţă de specialitate pentru aplicarea noilor tehnologii sau pentru programele de investiţii şi modernizare destinate fermelor din colegiul zonal arondat.

La nivelul regional sau naţi-onal, camerele agricole vor elabora propuneri de acte normative în domeniul agri-culturii, vor aplica politicile agricole conform atribuţi-ilor delegate de instituţiile statului şi vor avea rol de reprezentare a intereselor fermierilor şi de mediere a conflictelor.

Finanţarea camerelor agricole va fi asigurată din două surse principale:

1) de la bugetul de stat, din impozitul de 8 lei/ha pe te-renul agricol şi foresterier;2) din venituri proprii rezul-tate din servicii, programe, proiecte sau parteneriate. #

» Continuare din p. 1

Page 4: Deputat de Botosani - Martie 2010

Proiecte susţinute de Andrei DolineaschiProiect Valoare (lei)

Dorohoi

Sala de sport cu 150 de locuri 3.300.000

Biserica Constantin şi Elena - finalizare 170.000

Liceu Regina Maria - reabilitare termică 270.000

Scoala Generală nr. 5 - reparaţii acoperiş 80.000

Grădiniţa nr. 10 - lucrări de reabilitare 140.000

Seminarul Teologic - lucrări de reabilitare 146.000

Grădiniţa nr. 7 - lucrări de reabilitare 40.000

Locuinţe ANL - 96 apartamente 16.000.000

Înfiinţare incubator de afaceri 500.000

Construcţie “Centru de zi Jurjac” 500.000

Reabilitare Parc Scholet 700.000

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 1.500.000

Bucecea

Biserica Bucecea - lucrări de reabilitare 270.000

Grădiniţa Scufiţa Roşie - reabilitare 100.000

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 700.000

Leorda

Construcţie sală de sport 3.500.000

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Şcoala Generală I-IV Leorda - reabilitare 80.000

Văculeşti

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 400.000

Cândeşti

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Şcoala Generală Cândeşti - reabilitare 100.000

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 100.000

Mihăileni

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Dersca

Biserica Dersca 270.000

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 390.000

Lozna

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 390.000

Şendriceni

Şcoala Şendriceni - reabilitare 40.000

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Ibăneşti

Construcţie “Centru de zi” 420.000

Cristineşti

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 390.000

Broscăuţi

Şcoala Generală Broscăuţi - reabilitare 40.000

Dimăcheni

Rectificare bugetară Oct. - Nov. 2008 390.000

Rectificare bugetară Dec. 2009 100.000

Hudeşti

Construcţie sală de sport cu 150 de locuri 3.300.000

Şcoala Generală Hudeşti - reabilitare 80.000

Vorona

Cămin cultural 700.000

Total Lei 38.046.000

Total Euro 9.212.000

Bilanţ la un an de mandat de deputatLa un an după depunerea jurământului în Parlamentul României, deputatul Andrei Dolineaschi îşi prezintă rezultatele activităţii sale pentru colegiul care l-a ales, dar şi pentru alte localităţi din judeţ.

Intervenţiile politice pot rezolva problemele localeRepoter: Am văzut în lista dumneavoastră de realizări şi localităţi care nu sunt în co-legiul în care aţi fost ales. A. Dolineaschi: E adevărat că mă interesează în primul rând problemele din Cole-giul 2, pentru că am o dato-rie directă faţă de cei care m-au votat. Dar dacă îmi stă în putinţă să ajut cu ceva şi alte zone din judeţ o voi face la fel cum am făcut-o şi până acum. În fond, eu sunt deputat de Botoşani.R: Cum poate interveni un deputat pentru rezolvarea unor probleme strict locale, din colegiul său?A. D.: Există mai multe for-me prin care poţi face acest lucru. Se pot aduce amen-damente la Legea bugetului de stat sau la propunerile de rectificare. Aici domnul senator Gheorghe Marcu a avut un rol esenţial, dânsul fiind membru al Comisiei pentru buget-finanţe. De asemenea, se poate discuta la ministere sau la alte instituţii publice pentru deblocarea sau finanţarea unor proiecte. De multe ori, lucrurile stau pe loc pentru că problemele nu sunt cunoscute de cei în drept să le rezolve, iar o prezentare a chestiunii poate debloca situaţia. De asemenea, putem căuta parteneriate sau colaborări,

inclusiv în zona ONG-urilor, cum a fost de pildă proiec-tul Fundaţiei Renaşterea care a venit în Dorohoi cu acel centru de diagnostic mobil şi a oferit femeilor din acestă zonă peste 600 de investigaţii gratuite pentru prevenirea cancerului la sân sau de col uterin. Alteori, sunt probleme de ordin politic care blochează consiliile locale. Consilierii de la un patid nu se înţeleg cu cei de la alt partid, iar proiectele bat pasul pe loc. O discuţie la un nivel politic superior poate rezolva problema. Dar conlucrarea cu primarii e absolut esenţială. La Dorohoi, de pildă, nu aş fi realiziat nimic fără o colaborare foarte strânsă cu domnul primar Dorin Alexandrescu. Dânsul este mentorul meu politic, dar m-a învăţat multe şi în do-meniul administrativ.

„Toţi primarii pot apela la mine cu încredere”R: Cum vă înţelegeţi cu primarii de altă culoare politică?A.D. : Am încercat să-i ajut pe botoşăneni indiferent de culoarea politică a prima-

rilor. Puteţi vedea în lista mea de realizări mai multe finanţări pentru proiecte din localităţi conduse de primari PSD, PNL, PD-L. În fond, eu am ajuns deputat nu prin votul primarilor, ci prin votul cetăţenilor. Faţă de aceştia am o datorie, iar dacă primarul e de altă cu-loare politică trebuie să gă-sesc o formă de colaborare. De altfel, profit de ocazie să le spun tuturor primarilor din judeţul Botoşani că pot apela la mine cu încredere.R: Totuşi multe din punctele trecute în lista de realzări sunt încă în faza de proiect.A.D.: Aşa este. Contribuţia mea constă în asigurarea fi-nanţării acelor proiecte. Ba-nii sunt alocaţi, proiectele sunt avizate, iar unele sunt chiar începute. De acum însă toate aceste proiecte au intrat în linie dreaptă. Se văd deja şantierele la Dorohoi, Leorda, Hudeşti şi în alte locuri. Sunt convins că primarii le vor finaliza.R: Vă mulţumesc şi vă urez succes în continuare.A.D.: Şi eu vă mulţumesc şi sper ca la anul pe vremea asta să vă pot prezenta o listă similară, chiar dacă PSD este în opoziţie. #