deochi

4
www.adevărul.ro Deochiul la români: 65% din populaţie crede în el. La ce foloseşte aţa roşie şi când să ne ferim de ochii verzi (17 iunie 2015, de Costel Crangan) Potrivit sondajelor, 65% din români cred în puterea deochiului. Ca urmare, poporul român are un„arsenal” de superstiţii şi de leacuri pentru a combate "fenomenul". Una dintre cele mai bine înrădăcinate superstiţii româneşti (dar nu mai româneşti, căci este întâlnită la mai toate popoarele) este legată de puterea oamenilor de a produce rău celorlalţi prin admiraţia excesivă, pizmaşă. Nu este vorba (doar) despre tradiţionala capră a vecinului şi nici despre mentalismul spectacular al vremurilor moderne, ci despre ceva mult mai simplu: deochiul. Românii cred în deochi mai tare decât în sfârşitul lumii: Acum doi ani, cei de IRES au avut curiozitatea de a afla cât de mult cred românii în tot felul de concepte, cum ar fi deochiul, diavolii, fantomele, îngerii, blestemul şi alte lucruri pe care lumea modernă le numeşte generic „superstiţii”. Ei bine, nu mai puţin de 65% dintre respondenţi au declarat că sunt convinşi că deochiul este o certitudine, ceea ce înseamnă cu românii chiar cred în asta, nu-i doar o modă trecătoare. Spre comparaţie, în fantome cred în jur de 15% dintre români, în blesteme - sub 40%, iar în sfârşitul lumii 38%. Care va să zică, deochiul este o superstiţie de top. De unde vine credinţa în deochi şi ce spun teologii Deşi există impresia că deochiul şi descântecul sunt o „moştenire culturală” recentă (mulţi asimilează cele două noţiuni cu rromii migratori), de fapt credinţa este foarte veche. Vine din negura vremurilor. Deochiul sau „ochiul rău” (ayin ha’ra) este menţionat în mai multe locuri atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui”, spune înţeleptul rege Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6). Evanghelistul Marcu detaliază conceptul: „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea - toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om” (Marcu 7:21-23). Teologii creştini continuă descrirea deochiului, pe care – iată! – nu-l consideră ca fiind de sorginte păgână, ci îl asimilează credinţei fundamentale. Iar acest lucru se întâmplă chiar şi în ortodoxie, „aripă” creştină care acceptă mai greu dezbaterile colaterale slovei biblice. „Deochiul este o acţiune a diavolului săvârşită de oamenii pizmaşi”, spune Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ortodoxiei. Deşi subiectul este încă destul de delicat, s-au găsit chiar şi reprezentanţi

description

ziare

Transcript of deochi

www.adevrul.ro

Deochiul la romni: 65% din populaie crede n el. La ce folosete aa roie i cnd s ne ferim de ochii verzi (17 iunie 2015, de Costel Crangan)

Potrivit sondajelor, 65% din romni cred n puterea deochiului. Ca urmare, poporul romn are unarsenal de superstiii i de leacuri pentru a combate "fenomenul". Una dintre cele mai bine nrdcinate superstiii romneti (dar nu mai romneti, cci este ntlnit la mai toate popoarele) este legat de puterea oamenilor de a produce ru celorlali prin admiraia excesiv, pizma. Nu este vorba (doar) despre tradiionala capr a vecinului i nici despre mentalismul spectacular al vremurilor moderne, ci despre ceva mult mai simplu: deochiul. Romnii cred n deochi mai tare dect n sfritul lumii: Acum doi ani, cei de IRES au avut curiozitatea de a afla ct de mult cred romnii n tot felul de concepte, cum ar fi deochiul, diavolii, fantomele, ngerii, blestemul i alte lucruri pe care lumea modern le numete generic superstiii. Ei bine, nu mai puin de 65% dintre respondeni au declarat c sunt convini c deochiul este o certitudine, ceea ce nseamn cu romnii chiar cred n asta, nu-i doar o mod trectoare. Spre comparaie, n fantome cred n jur de 15% dintre romni, n blesteme - sub 40%, iar n sfritul lumii 38%. Care va s zic, deochiul este o superstiie de top. De unde vine credina n deochi i ce spun teologii Dei exist impresia c deochiul i descntecul sunt o motenire cultural recent (muli asimileaz cele dou noiuni cu rromii migratori), de fapt credina este foarte veche. Vine din negura vremurilor. Deochiul sau ochiul ru (ayin hara) este menionat n mai multe locuri att n Vechiul, ct i n Noul Testament. Nu mnca pinea celui ce se uit cu ochi ri i nu pofti bucatele lui, spune neleptul rege Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6). Evanghelistul Marcu detaliaz conceptul: Cci dinuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrnrile, hoiile, uciderile, adulterul, lcomiile, vicleniile, nelciunea, neruinarea, ochiul pizma, hula, trufia, uurtatea - toate aceste rele ies dinuntru i spurc pe om (Marcu 7:21-23). Teologii cretini continu descrirea deochiului, pe care iat! nu-l consider ca fiind de sorginte pgn, ci l asimileaz credinei fundamentale. Iar acest lucru se ntmpl chiar i n ortodoxie, arip cretin care accept mai greu dezbaterile colaterale slovei biblice. Deochiul este o aciune a diavolului svrit de oamenii pizmai, spune Sfntul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importani filosofi ai ortodoxiei. Dei subiectul este nc destul de delicat, s-au gsit chiar i reprezentani ortodoci ai vremurilor moderne care s se pronune asupra deochiului. Iat ce spune cuviosul Paisie Aghioritul, clugr ortodox, tritor la muntele Athos (1924-1994): Deochiul este o lucrare diavoleasc. Exist i o rugciune special. Cnd cineva spune ceva cu invidie, atunci prinde deochiul. Totui, cuviosul Paisie respinge tradiia totemurilor protectoare pentru prunci la deochi: Nu este bine. S spunei mamelor lor s le pun cruciulie. Cum se manifest deochiul i care-s factorii agravani Evident, aa cum se obinuiete n majoritatea chestiunilor care in de credine cu rdcini adnci n istorie, romnii au i superstiii despre deochi care nu se prea potrivesc cu dogma cretin. Una dintre cele mai interesante cri romneti despre superstiiile populare am numit aici lucrarea Superstiiile poporului romn, scris acum aproape un secol de ctre etnologul Gf. F. Ciauanu, aloc un spaiu generos deochiului. n esen, deochiul este privit ca un fel de vampirism energetic, chiar dac termenul pare cumva ciudat, de domeniul SF. Iat cum se descrie n lucrarea amintit fenomenul: Simptomele deochiului sunt: somn zbuciumat sau insomnie, dureri de cap, dureri de inim, grea. Se pot deochia nu numia oamenii, ci i vitele, care ncep s tnjeasc. Psrile deochiate se ciupesc una pe alta, stupii se pustiiesc de albine, pomii se usuc, laptele nu mai d unt. S-ar prea c deochiul este, la romni, un fel de Acar Pun al tuturori necazurilor pentru care nu exist o explicaie logic. Ba chiar superstiia merge i mai departe, gsind factorii agravani ai problemei: deochetorii. Se crede c toi cei care au ochii verzi i sprncenele mbinate deoache nevoie mare cnd stau i privesc mai mult sau un lucru i nu zic S nu-i fie de deochi!, scuipnd de trei ori. Se poate deochia tot ceea ce este frumos, atrgtor, scrie Gh. F. Ciauanu. Este de remarcat c simpla privire nu-i destul. Trebuie s existe asociate i nite laude cu parfum de invidie, altfel deochiul nu se lipete. Cel puin aa afirm etnologii, inclusiv cei moderni. Cum s te fereti de deochi Cum deochiul este un punct de interes major pentru romni, este evident c i interesul pentru leacuri, antidoturi i dezlegri este unul major. i n superstiia deochiului funcioneaz principiul medical c este mai uor s previi dect s tratezi. De altfel Gh. F. Ciauanu concluzioneaz c ranii de acum 100 de ani priveau deochiul ca pe o boal cauzat, ca toate bolie de un spirit ru. Cel mai bun leac, n accepiunea unanim a experilor, este firul rou, tradiie care vine de peste 3.000 de ani. n satele Moldovei, se crede c tot copilul nebotezat trebuie s poarte la mn o a roie, ca s-l apere de diavolescul deochi pn cnd va primi taina botezului ntru Hristos, explic etonologul Adrian Romanescu. Aa roie ar fi cam singura amulet cumva tolerat de Biseric, care nu neag deochiul, ns crede c acesta poate fi combtut mult mai eficient cu o cruciuli i cu rugciuni. Majoritatea preoilor recomand rugciunea special a Sfntului Ciprian, a crui poveste de via se potrivete de minune n context: acesta a fost un mare vrjitor care, apoi, a devenit episcop. n Oltenia, prevenia n cazuistica de deochi este cea mai complex de pe ntreg teritoriul romnesc. Astfel, n Vlcea exista obiceiul ca nou-nscuilor s li se pun scupat pe buric. n Mehedini era de neacceptat ca o persoan cu ochii albatri (deci nu verzi!) s vad un prunc nainte de a fi botezat. n Gorj, copiii nu trebuiau lsai s se uite n oglind pn la vrsta de un an, fiindc se credea c se pot deochea singuri! n zona de est a Ardealului i n Moldova exist credina c un copil nou-nscut poate fi ferit de deochi dac se face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatr, cu praful de pe talp amestecat cu puin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, fcut n mijlocul frunii, sau la ncheietura sprncenelor, l poate face doar mama copilului. Se pare c gestul este o motenire evreiasc, dei este pomenit i la vechii greci precum i la arabii din Asia mic. n fine, dintre multiplele metode de prevenie mai putem aminti purtarea podoabelor din aur (care se deoache ele n locul stpnului), purtarea unui obiect de mbrcminte pe dos sau s ai un cel de usturoi n buzunar. Ultima metod este chiar cu simbol multiplu, cci unii oameni cred c usturoiul te apr de moroi, de lupi i chiar de holer. Asta fr a pune la socoteal faptul c este un condiment excelent. Panoplia cu descntece Chiar dac teologii susin cu trie c arma suprem contra deochiului este rugciunea, poporul are propria variant n chestiune, avansnd ideea c, de fapt, ndejdea st la descntec. Panoplia de descntece a romnilor este uria i ar ocupa sute de pagini, aa c o s ne rezumm la simbolistica de baz. Cel mai cunoscut descntec de deochi este i cel mai simplu. Bunicile noastre, atunci cnd i scoteau copilul din cas, i atingeau clciul, apoi fruntea copilului i spuneau: Cnd s-a deochea clciul, atunci s se deoache i copilul. Sau i scuipau n sn, rostind cuvintele: Ptiu, ptiu, s nu fie de deochi. De regul, n-ai cum s te descni singur de deochi, deci trebuie s spun altcineva incantaia. ns, dac n-ai ncotro, trebuie s rosteti de trei ori Tatl nostru i s schimbi locul n care stteai. n cazul n care te simi ru n continuare, bea ap sfinit i roag un preot s-i spun o rugciune sau un descntec special. Iat o mostr de descntec, cules de Gh. F. Ciauanu din zona Olteniei: Fugi deochi dintre ochi/ Dintre gene i sprncene/ Din fa, din corp i mn/ Din picioare, mae i oase/ Ducei-v peste nou mri i nou ri/ C acolo v ateapt/ Nou fete de mprat/ Cu mese ntinse/ i cu fripturi aprinse/ i cnd s-o deochea ma i cinele/ Atunci s se mai deoache (numele)/ Atunci i nici atunci. Placebo de deochi? Teoriile oamenilor de tiin converg, ns, spre efectul placebo. Descntecul de deochi poate avea un efect linititor asupra organismului. Orice poezioar ritmat, terminat n silabe cu vocale d un efect pozitiv, mai ales la copii. De asemenea, mngierile, pe frunte sau la ceaf, ce nsoesc descntecul i masajele n zona ncheieturilor determin producerea de endorfine, hormoni ai plcerii, ce pot regenera potenialul nervos pierdut, spune psihologul Marian Colesnicov.