1

Decizia nr. 12 din 29.02.2016

referitoare la respingerea plângerii domnului Marius Vicenţiu Coltuc împotriva

Uniunii Naţionale a Barourilor din România

Consiliul Concurenţei

În baza:

1. Decretului Preşedintelui României nr. 301 din 5 martie 2015 pentru numirea

preşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea

I, numărul 157 din data de 5 martie 2015;

2. Decretului Preşedintelui României nr. 302 din 5 martie 2015 privind numirea

vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României,

Partea I, numărul 157 din data de 5 martie 2015;

3. Decretului Preşedintelui României nr. 703 din 27 aprilie 2009 pentru numirea unui

membru al Plenului Consiliului Concurenţei, publicat în Monitorul Oficial al României,

partea I, nr. 284 din 30 aprilie 2009;

4. Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.

240 din 3 aprilie 2014, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare

Legea concurenţei);

5. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei, pus

în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 101/02.02.2012,

publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012, cu

modificările şi completările ulterioare;

6. Regulamentului privind analiza şi soluţionarea plângerilor referitoare la încălcarea

prevederilor art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 şi

102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pus în aplicare prin Ordinul

preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 499/05.10.2010, publicat în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 687 din data de 12 octombrie 2011, cu modificările şi completările

ulterioare (denumit în continuare Regulament);

7. Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante, puse în aplicare prin Ordinul

preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 388/05.08.2010, publicate în Monitorul Oficial

al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010;

8. Plângerii depuse de către domnul Marius Vicenţiu Coltuc cu privire la posibila încălcare

a prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare, şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind Funcţionarea

Uniunii Europene de către Uniunea Naţională a Barourilor din România;

9. Notei Direcţiei Servicii nr. 409 din 24.02.2016;

10. Ordinelor Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 786/16.12.2015 şi 158/24.02.2016;

11. Materialelor din dosarul cauzei (RG 13795/10.11.2015);

12. Proceselor verbale ale comisiei Consiliului Concurenţei nr. BMC 1621/24.02.2016 şi

BMC 1729/29.02.2016.

2

Luând în considerare următoarele motive:

I. Autorul plângerii şi partea vizată de plângere

1. Prin adresa înregistrată cu nr. RG 13975/10.11.2015, domnul Coltuc Marius Vicenţiu, avocat

în cadrul Baroului Bucureşti (denumit în continuare autorul plângerii), a depus o plângere

privind posibile comportamente anticoncurenţiale ale Uniunii Naţionale a Barourilor din

România (denumită în continuare UNBR), aceasta fiind declarată completă la data de

07.12.2016.

2. Prin plângerea înaintată, s-a semnalat faptul că, prin adoptarea hotărârii nr. 852/14.12.2013 de

către Consiliului UNBR prin care a fost dispusă modificarea şi completarea Statutului profesiei

de avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011 în ceea ce priveşte mijloacele de publicitate

la care formele de exercitare a profesiei de avocat pot recurge pentru a aduce la cunoştinţa

publicului informaţii privind natura şi calitatea serviciilor avocaţiale, UNBR ar fi acţionat contrar

normelor în materie de concurenţă.

3. Partea vizată de plângere este UNBR, reprezentând asocierea tuturor barourilor din România,

barouri înfiinţate potrivit legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

4. UNBR este succesoarea de drept a Uniunii Avocaţilor din România (U.A.R.) care şi-a încetat

existenţa în data de 26.06.2004, după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2004 privind

modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de

avocat.

II. Faptele semnalate de domnul Marius Vicenţiu Coltuc

5. La data de 10.11.2015, prin adresa înregistrată la Consiliul Concurenţei cu nr. RG 13975,

domnul Coltuc Marius Vicenţiu a depus o plângere vizând posibile fapte anticoncurenţiale

săvârşite, în opinia acestuia, de către UNBR.

6. Analiza acestei plângeri a dus la concluzia că se impune completarea acesteia. Consiliul

Concurenţei a solicitat autorului plângerii1 să completeze plângerea cu informaţii suplimentare.

Autorul plângerii a transmis Consiliului Concurenţei2

informaţiile solicitate.

7. Potrivit acestuia, prin Hotărârea nr. 852/14.12.2013 a Consiliului UNBR (denumită în

continuare Hotărârea 852/2013) a fost dispusă modificarea şi completarea Statutului profesiei de

avocat adoptat prin Hotărârea UNBR nr. 64/2011. Modificările au în vedere mijloacele de

publicitate la care formele de exercitare a profesiei de avocat pot recurge pentru a aduce la

cunoştinţa publicului informaţiile referitoare la natura şi calitatea serviciilor avocaţiale.

8. Conform susţinerilor autorului plângerii, modificarea avută în vedere a definit “publicitatea

formelor de exercitare a profesiei” ca noţiune distinctă de „publicitatea profesională”.

Publicitatea profesională are ca obiect promovarea profesiei de avocat şi este realizată în

exclusivitate de către organele profesiei sau la cererea şi sub supravegherea acestora.

9. Autorul plângerii a arătat că o asemenea restrângere a dreptului avocatului de a-şi asigura

publicitatea profesională este lipsită de justificare şi contravine principiului independenţei

profesiei de avocat. De asemenea, acesta a susţinut că modificările aduse Statutului profesiei de

avocat prin Hotărârea 852/2013 sunt limitări incompatibile cu principiile şi reglementările

1 Adresa înregistrată cu nr. RG 15028/25.11.2015.

2 Adresa înregistrată cu nr. RG 15789/07.12.2015.

3

europene în ceea ce priveşte prestarea serviciilor, respectiv cu Directiva 2006/123/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței

interne (denumită în continuare Directiva privind serviciile).

10. Toate aceste interdicţii au ca efect privarea publicului de accesul la informaţii care permit

consumatorilor să evalueze calitatea serviciilor de avocatură prestate de către avocaţi.

11. În ceea ce priveşte măsura în care prevederile din Hotărârea 852/2013 nu sunt conforme

regulilor de concurenţă, susţinerile autorului plângerii au fost următoarele:

consumatorii au dreptul fundamental de a alege liber furnizorul de servicii de asistenţă

juridică. Acest lucru presupune ca aceştia să poată fi informaţi cu privire la cei care

furnizează serviciile şi cu privire la condiţiile în care aceste servicii sunt oferite, fără

niciun fel de îngrădiri;

abordarea activă a clienţilor reprezintă latura dinamică a concurenţei şi este benefică

pentru consumatori;

interdicţia abordării clienţilor este excesivă şi poate afecta interesele consumatorilor;

interzicerea folosirii formelor de publicitate pentru dobândirea clientelei are ca efect

denaturarea scopului publicităţii în sine şi afectează dreptul consumatorilor de acces la

informaţii referitoare la furnizarea de servicii juridice. Ca urmare a acestei interdicţii,

consumatorul nu poate dispune în mod facil şi cu costuri minime de informaţiile necesare

în vederea luării unei decizii cu privire la avocatul care îl reprezintă sau îl asistă;

interdicţia folosirii mijloacelor de publicitate pentru dobândirea clientelei în ceea ce

priveşte formele de exercitare a profesiei reprezintă o piedică în calea dezvoltării durabile

a profesiilor liberale.

12. Totodată, autorul plângerii a susţinut că UNBR ar fi săvârşit un abuz de poziţie dominantă.

Acest abuz de poziţie dominantă ar consta în următoarele:

UNBR, prin modificările aduse Statutului profesiei de avocat (adoptat prin Hotărârea

UNBR nr. 64/2011) prin Hotărârea 852/2013, ar proteja marile firme de avocatură, firme

din care ar face parte şi conducerea UNBR, în detrimentul avocaţilor şi consumatorilor;

prin Hotărârea 852/2013 sunt încălcate drepturile consumatorilor, întrucât aceştia sunt

obligaţi să platească tarife mai mari firmelor de avocatură mari, care ar fi protejate de

către UNBR;

abuzul UNBR a avut ca rezultat eliminarea de pe piaţă a petentului;

Hotărârea 852/2013 limitează dezvoltarea profesiei de avocat, această faptă putând fi

încadrată la prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei;

prevederile din Hotărârea 852/2013 ar încălca şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) din

Legea concurenţei întrucât, prin comparaţie cu marile firme de avocatură, majoritatea

avocaţilor sunt dezavantajaţi întrucât le este redusă aria de clientelă;

13. Hotărârea 852/2013 ar încălca şi prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Legea concurenţei

deoarece UNBR impune hotărârile sale avocaţilor care încalcă dispoziţiile privind exercitarea

profesiei fără ca avocaţii să poată avea posibilitatea de a ataca hotărârile UNBR.

4

14. În opinia autorului plângerii, aceste practici ale UNBR au mai multe consecinţe care pot fi

rezumate după cum urmează:

este restricţionată posibilitatea consumatorului de a alege oferta care se potriveşte cel mai

bine nevoilor sale;

este restrânsă posibilitatea unui avocat de a-şi folosi imaginea profesională şi este impusă

consumatorului posibilitatea de alegere a avocatului doar pe criteriul preţului, deşi

alegerea unui avocat nu depinde doar de preţul pe care acesta îl solicită pentru serviciile

sale, ci şi de imaginea pe care consumatorul şi-o formează despre respectivul avocat;

consumatorul nu poate alege decât între cele 15 case de avocatură care sunt în frunte de

25 de ani şi trebuie să plătească un preţ mai mare acestor case de avocatură.

15. Potrivit acestuia, serviciile de avocatură sunt afectate în mai multe modalităţi, cum ar fi:

tinerii avocaţi nu pot avea acces la o piaţă concurenţială corectă;

onorariile avocaţilor vor fi mult diminuate pentru că avocatul nu îşi poate prezenta corect

realizările;

sunt avantajate marile case de avocatură în detrimentul celorlaţi avocaţi;

costurile pe care le vor avea consumatorii pentru alegerea unui avocat vor creşte.

16. Autorul plângerii a justificat interesul legitim în ceea ce priveşte plângerea înaintată

Consiliului Concurenţei arătând că a fost sancţionat, prin Decizia nr. 21 din dosarul nr. 11/2014 a

Baroului Bucureşti, cu măsura excluderii din profesie pentru încălcarea prevederilor privind

publicitatea profesiei de avocat, aşa cum aceasta a fost modificată prin Hotărârea 852/2013.

17. Motivul sancţionării autorului plângerii cu măsura excluderii din profesie este reprezentat de

faptul că ar fi organizat o conferinţă de presă prin care urmărea demararea unui proces colectiv

împotriva Universităţii Spiru Haret. Comisia de disciplină a Baroului Bucureşti a reţinut că, prin

organizarea conferinţei de presă, s-ar fi urmărit racolarea de clientelă şi ar fi fost afectate regulile

de concurenţă profesională între avocaţi, precum şi normele de publicitate ale profesiei.

18. Normele legale care au fost avute în vedere pentru motivarea deciziei Comisiei de disciplină

au fost art. 88 şi 89 din Legea 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de

avocat, Statutul profesiei de avocat (subsecţiunea a 4-a - Publicitatea formelor de exercitare a

profesiei – art. 244, art. 249, art. 2491, art. 250, subsecţiunea 1, Principii şi reguli de bază ale

relaţiei dintre avocat şi client – art. 112 şi 113, subsecţiunea 1 – Confraternitatea şi respectul

reciproc – art. 173 alin. (1), art. 175 şi 176.

III. Analiza aspectelor de fapt semnalate, din perspectiva regulilor de concurenţă

3.1 Prezentarea cadrului legal de exercitare a profesiei de avocat în România

19. Profesia de avocat este reglementată în România prin Legea nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru

organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (denumită în continuare Legea 51/1995).

20. Această lege reglementează formele de exercitare a activităţii de către avocaţi, modalitatea de

intrare în profesie, drepturile şi îndatoririle avocatului, organizarea profesiei de avocat,

modalitatea de acordare a asistenţei judiciare etc. Profesia de avocat poate fi exercitată doar de

către avocaţii care sunt înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al UNBR,

organizaţie care este formată din toate barourile din România. Baroul este constituit din toţi

avocaţii dintr-un judeţ sau din municipiul Bucureşti.

5

21. Uniunea Naţională a Barourilor din România - U.N.B.R. este formată din toate barourile din

România şi se defineşte ca fiind o persoană juridică de interes public.

22. Potrivit prevederilor relevante din Legea 51/1995 organele de conducere ale UNBR sunt:

a) Congresul avocaţilor;

b) Consiliul UNBR;

c) Comisia permanentă a UNBR;

d) Preşedintele UNBR.

23. Printre atribuțiile Congresului avocaţilor sunt enumerate, la art. 64 alin (1) lit. d) şi e),

adoptarea şi modificarea statutului profesiei, precum şi adoptarea hotărârilor privitoare la

relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii profesionale şi respectarea regulilor deontologice

ale profesiei.

24. Atribuţiile Consiliului UNBR sunt prevăzute la art. 66 din Legea 51/1995. Menţionăm câteva

din atribuţiile acestui organ de conducere:

este organul de conducere şi reprezentativ al barourilor din România;

duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor;

exercită controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente a UNBR;

organizează examenul de primire în profesia de avocat şi de dobândire a titlului

profesional de avocat definitiv.

25. Prevederile din Legea 51/1995 se completează cu prevederile Statutului din 3 decembrie

2011 al profesiei de avocat (denumit în continuare Statut). Congresul avocaţilor are printre

atribuţii şi pe aceea de modificare a Statutului şi poate delega Consiliului UNBR exercitarea

atribuţiilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d), cu condiţia ca toate modificările aduse Statutului

să fie validate de către Congresul avocaţilor, prin vot deschis.

3.2. Hotărârea 852/2013 şi prevederile acesteia

26. Articolul 48 alin. (2) din Legea 51/1995 interzice avocaţilor să folosească mijloace de

reclamă sau publicitate în scopul dobândirii clientelei şi prevede că situaţiile şi măsura în care

avocaţii pot informa publicul cu privire la exercitarea profesiei sunt stabilite prin Statut.

27. În temeiul prevederilor articolului 2 din Hotărârea Congresului Avocaţilor nr. 6 din 29 - 30

martie 2013 privind mandatarea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România de a

îndeplini atribuţiunea prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. d) din Legea 51/1995, Consiliul UNBR a

adoptat Hotărârea 852/2013, prin care a adus mai multe modificări şi completări Statutului.

Modificările relevante pentru analiza plângerii sunt prezentate în paragrafele următoare.

28. Articolul 243 face distincţie între publicitatea formelor de exercitare a profesiei şi

publicitatea profesională. Publicitatea formelor de exercitare a profesiei este definită drept “orice

formă de comunicare publică, indiferent de mijloacele utilizate, care urmăreşte să aducă la

cunoştinţa publicului informaţii asupra naturii ori calităţii practicii profesionale”. Articolul

conţine o interdicţie de folosire a mijloacelor de publicitate a formelor de exercitare a profesiei

ca reclamă în scopul dobândirii clientelei.

6

29. Articolul 244 identifică mijloacele de publicitate care pot fi utilizate de către formele de

exercitare a profesiei de avocat. Alineatul 2 al aceluiaşi articol interzice folosirea următoarelor

forme de publicitate:

“a) racolarea clientelei, constând în oferirea serviciilor, prin prezentare proprie sau prin

intermediar, la domiciliul sau reşedinţa unei persoane sau într-un loc public, ori in propunerea

personalizată de prestări de servicii efectuată de o formă de exercitare a profesiei, fără ca

aceasta să fi fost în prealabil solicitată în acest sens. Se consideră racolare şi adresarea

personală sau prin terți către victimele accidentelor sau către moștenitorii acestora, aflați în

imposibilitate de a alege un avocat;

b) acordarea de consultaţii şi/sau redactarea de acte juridice, realizate pe orice suport material

precum şi prin orice alt mijloc de comunicare în masă, inclusiv prin emisiuni radiofonice sau

televizate, cu excepția publicațiilor care conțin o rubrică de consultanță juridică;

c) publicarea unor materiale cu conţinut publicitar în publicaţii, altele decât cele de specialitate

ori care nu sunt destinate publicului larg;

d) aducerea la cunoştinţa publicului, prin orice mijloace, a donaţiilor sau altor liberalităţi

acordate de forma de exercitare a profesiei sau de avocaţii din cadrul acesteia, cu excepţia

sponsorizărilor de conferinţe, colocvii etc. profesionale ori cu o componentă de specialitate

juridică, ori a unor alte evenimente sau acțiuni care nu sunt destinate publicului larg;

e) utilizarea, în scopul realizării corespondenţei prin email sau al postării unei pagini web, a

unui domeniu de Internet rezervat de un agent economic în scopul prezentării sale;

f) prezentarea formei de exercitare a profesiei sau a avocaţilor care funcţionează în cadrul

acesteia prin orice mijloace de publicitate realizate sau asociate cu numele şi denumirea unui

agent economic sau cu domeniul de Internet rezervat de acesta în scopul prezentării sale;

g) promiterea obținerii unor rezultate profesionale care nu depind exclusiv de activitatea formei

de exercitare a profesiei;

h) comunicarea publică a funcţiilor deţinute anterior în cadrul unor autorităţi, de către avocaţii

incluşi în forma de exercitare a profesiei;

i) incitarea publică la iniţierea unui litigiu sau a unui conflict sau la amplificarea acestora”.

30. Articolul 247 din Statut prevede, în principal, condiţiile în care formele de exercitare a

profesiei de avocat pot participa la întâlniri şi colocvii de specialitate, precum şi condiţiile în care

formele de exercitare a profesiei pot edita şi difuza broşuri de prezentare.

31. Articolul 248 conţine prevederi legate de informaţiile care pot apărea în corespondenţa

formei de exercitare a profesiei şi în cărţile de vizită ale avocatului, iar articolul 249

reglementează, în special, condiţiile în care formele de exercitare a profesiei pot să aibă adrese

de internet, precum şi informaţiile care pot fi conţinute de către respectivele adrese de internet.

32. Articolul 2491

prevede următoarele:

”(1)Mijloacele de publicitate a formelor de exercitare a profesiei nu pot fi folosite ca reclamă în

scopul dobândirii de clientelă.

(2) Indiferent de mijlocul de publicitate utilizat, sunt interzise:

a) menţiunile autolaudative sau comparative;

b) nominalizarea clienților din portofoliu sau indicarea litigiilor în care forma de exercitare a

profesiei a fost sau este implicată;

c) informaţiile privind realizările de ordin financiar, cifra de afaceri sau succesele profesionale;

7

d) furnizarea de informaţii în vederea includerii în clasamente întocmite pe criterii financiare;

e) menţiunile referitoare la valoarea serviciilor oferite de avocat, la gratuități sau la

modalitatea de plată şi care constituie politici de dumping;

f) orice afirmatii contrare demnităţii persoanelor, profesiei sau justiţiei;

g) orice forme de publicitate realizate de către terţi.”

33. Conform susținerilor UNBR, Legea 51/1995 “nu are în vedere organizarea profesiei de

avocat ca profesie care servește scopului maximizării profitului economic, ci ca o profesie care

pune deasupra oricărui alt interes imperativul respectării legii”. În opinia UNBR,

constrângerile sau motivațiile legate de aspectele financiare ale exercitării profesiei de avocat pot

distorsiona exercitarea în limitele legii ale profesiei de avocat, profesie care este de interes

public.

34. Totodată, potrivit UNBR, constrângerile de ordin pecuniar ar fi contrare interesului public,

deoarece corupția reprezintă o preocupare majoră pentru guvernul român3.

3.3. Piaţa relevantă

35. Piaţa relevantă a fost identificată de către autorul plângerii ca fiind reprezentată de piaţa

avocaturii. Acesta a furnizat date privind piaţa serviciilor juridice din România, pe care a

estimat-o ca având o dimensiune de peste 200 de mil. de euro în anul 2015, ponderea pieţei

avocaturii fiind de peste 60%.

36. UNBR a arătat că Legea 51/1995 reglementează profesia de avocat în mod unitar şi că

modelul de reglementare a profesiei de avocat din România, spre deosebire de cel anglo-saxon,

nu prevede organizarea avocaţilor de business sau de afaceri şi a avocaţilor pledanţi în corpuri

profesionale distincte.

37. În continuare, UNBR a afirmat următoarele: „Nu există informaţii pentru o segmentare a

activităţii avocaţilor. În realitate, formele de exercitare a profesiei de avocat practică toată aria

de atribuţii conferită de lege, chiar dacă în spaţiul public se recomandă preponderent prin una

sau alta dintre acestea, ponderea acestora variind în funcţie de solicitările clienţilor, condiţiile

economice, preocupările profesionale sau alţi factori variabili”4.

38. UNBR nu a definit piaţa relevantă pe care acţionează avocaţii în cadrul secţiunii din răspuns

dedicate acestui subiect, dar, din consideraţiile expuse în cadrul răspunsului legat de modul de

organizare a profesiei, a rezultat că piaţa relevantă pe care acţionează avocaţii este reprezentată

de piaţa serviciilor avocaţiale. În mod alternativ, UNBR a folosit sintagma piaţă rezervată

serviciilor profesionale ale avocaţilor arătând că această piaţă reprezintă un segment al pieţei

prestaţiilor de servicii juridice.

39. Piaţa relevantă a fost identificată diferit în cadrul răspunsurilor la cererile de informaţii ale

autorităţii de concurenţă. Astfel, într-un răspuns5 a fost identificată o piaţă a serviciilor juridice

care ar cuprinde serviciile de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor

judecătoreşti prestate de către avocaţii înscrişi în barouri.

40. Analiza răspunsurilor primite ca urmare a solicitărilor de informații ale autorității de

concurență a arătat existența unor opinii diferite în ceea ce priveşte posibilitatea segmentării

pieţei serviciilor de avocatură în mai multe piețe relevante.

3 RG 309/11.01.2016, pag. 8

4 RG 309/11.01.2016

5 RG 1761/08.02.2016.

8

41. Astfel, în răspunsul înregistrat cu nr. RG 1707/05.02.2016, s-a arătat că evoluția pieței

serviciilor de avocatură, precum și diversificarea domeniilor de expertiză a avocaților determină

existența unei piețe relevante separate, piața avocaturii de business din România.

42. O opinie contrară a fost exprimată prin răspunsul înregistrat la Consiliul Concurenţei sub nr.

RG 1723/08.02.2016. S-a arătat că activităţile care pot fi desfăşurate de către avocaţi sunt

destinate atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice. Exercitarea profesiei de avocat într-una

dintre formele de exercitare a profesiei de avocat nu poate duce la o segmentare a pieţei

relevante în funcţie de aceste forme, întrucât avocaţii din diferitele forme de exercitare a

profesiei „desfăşoară aceleaşi tipuri de activităţi, pot schimba forma oricând forma de

exercitare a profesiei, cu înştiinţarea baroului din care fac parte, iar legea prevede modalităţi

prin care aceste forme pot colabora”.

Concluziile Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte piaţa relevantă

43. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea 51/1995, activitatea avocatului se realizează

prin:

“a)consultaţii şi cereri cu caracter juridic;

b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire

penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor

judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane

juridice, în condiţiile legii;

c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor

prezentate spre autentificare;

d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi

publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;

e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime

ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi

cu orice persoană română sau străină;

f) activităţi de mediere;

g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil;

h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi comerciale la sediul profesional al avocatului

şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor

sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate;

i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă

juridică;

j) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii”.

44. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, activităţile enumerate anterior pot fi exercitate doar de

către avocaţi, dacă legea nu prevede altfel.

45. Rezultă din cele de mai sus că, în general, activitățile prestate de către avocați pot fi

segmentate în două categorii:

a) consultanță, negociere, redactare a anumitor acte și

b) asistență și reprezentare în relațiile cu diferite autorități.

46. Prin urmare, piața relevantă în ceea ce priveşte serviciile prestate de către avocaţi este

reprezentată de serviciile care sunt prestate în temeiul prevederilor relevante din Legea 51/1995

şi este identificată ca fiind piaţa serviciilor de avocatură. O eventuală segmentare a acestei pieţe

9

în funcţie de specificul activităţii (avocatură de business şi avocatură de bară) nu prezintă

relevanţă pentru analiza plângerii în măsura în care prevederile privind publicitatea în profesie se

aplică atât formelor de exercitare a profesiei care oferă preponderent activităţi de avocatură de

business, cât şi formelor de exercitare a profesiei care oferă în mod preponderent servicii de

avocatură de bară.

47. Legea 51/1995 nu conţine niciun fel de limitări în ceea ce priveşte competenţa teritorială

pentru avocaţii care sunt înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al

UNBR.

48. Din punct de vedere al dimensiunii geografice, piaţa relevantă este definită ca reprezentând

întregul teritoriu al României.

3.4. Analiza posibilei încălcări a prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei de către

UNBR

49. Art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei interzice înţelegerile între întreprinderi, decizii ale

asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea,

restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special

cele care:

“a)stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de

tranzacţionare;

b)limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

c)împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

d)aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând

astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

e)condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu

obiectul acestor contracte”.

50. Art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei conţine interdicţia pentru una sau mai multe

întreprinderi care deţin o poziţie dominantă pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a

acesteia de a folosi această poziţie dominantă într-un mod abuziv. Practicile abuzive pot consta

în:

“a)impunerea, direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii

de tranzacţionare inechitabile;

b)limitarea producţiei, comercializării sau dezvoltării tehnice în dezavantajul consumatorilor;

c)aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii

echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial;

d)condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii

suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu

obiectul acestor contracte”.

10

3.4.1. Analiza posibilei încălcări a art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către UNBR

51. Din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei rezultă că, pentru a fi

incidente, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

existenţa a cel puţin doi agenţi economici sau a unei asociaţii de agenţi economici;

existenţa unei înţelegeri, a unei decizii a unei asociaţii de agenţi economici sau a unei

practici concertate;

înţelegerea, decizia sau practica concertată să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

3.4.1. a) Analiza îndeplinirii condiţiei existenţei mai multor agenţi economici sau a unei

asociaţii de agenţi economici

52. Legea concurenţei defineşte întreprinderea ca reprezentând “orice entitate economică

angajată într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piaţă dată,

indiferent de statutul său juridic şi de modul de finanţare”.

53. Definiţia întreprinderii din Legea concurenţei ţine cont de modul în care acest concept a fost

elaborat de către Curtea Europeană de Justiţie (denumită în continuare CEJ). În cazul

Polypropylene6, CEJ a statuat că “subiectul regulilor de concurenţă sunt întreprinderile, un

concept care nu este identic cu chestiunea personalităţii juridice utilizată în scopul legii

comerciale sau fiscale. Acesta se poate referi la orice entitate angajată în activităţi comerciale.”

54. CEJ a confirmat această interpretare în cazul Hofner şi Elser v Macrotron GmbH, C-41/90,

arătând că “.în contextul legislaţiei concurenţei, în primul rând, conceptul de întreprindere

cuprinde orice entitate angajată într-o activitate economică, indiferent de statutul legal al

respectivei entităţi sau de felul în care este finanţată”7.

55. O “activitate economică reprezintă orice activitate care constă în a oferi bunuri şi servicii pe

o anumită piaţă”8. În jurisprudenţa europeană s-a arătat că nu prezintă relevanţă dacă o entitate

nu are scop lucrativ, în măsura în care această entitate produce bunuri sau prestează servicii pe

care le oferă pe piaţă şi poate intra în concurenţă cu alţi agenţi economici, indiferent dacă ceilalţi

agenţi economici desfăşoară o activitate cu sau fără scop lucrativ9.

56. În ceea ce priveşte avocaţii, trebuie precizat că aceştia sunt prezenţi pe piaţă şi oferă

serviciile pe care au dreptul să le presteze în temeiul Legii 51/1995, contra plăţii de către clienţi a

unui onorariu. Prin urmare, avocaţii sunt angajaţi într-o activitate care constă în oferirea de

servicii pe o piaţă şi pot fi consideraţi întreprinderi în sensul legislaţiei din domeniul concurenţei.

57. Această concluzie este confirmată de către jurisprudenţa CEJ, care a arătat că: „Membrii

Baroului oferă contra unui onorariu, servicii sub forma asistenţei legale constând în elaborarea

de opinii, contracte sau alte documente precum şi reprezentarea clienţilor în procedurile

judiciare. Suplimentar, ei poartă riscul financiar ataşat de realizarea acestor activităţi întrucât,

dacă există un dezechilibru între cheltuieli şi încasări, ei trebuie să suporte acest deficit10

”.

6 OJ L230/1, (1988) 4 CMLR 347, para. 99.

7C-41/90, para. 21.

8 C-35/96, para. 36, C-180/98 to C-184/98, para.75, C-475/99, para. 19.

9 C-244/94, para. 17-18, C-67/96, para. 84-87.

10 C-309/99 Wouters, J. W. Savelbergh și Price Waterhouse Belastingadviseurs BV împotriva Algemene Raad van

de Nederlandse Orde van Advocaten, para. 48.

11

58. Asociaţiile profesionale grupează în acelaşi loc concurenţii de pe o anumită piaţă şi, prin

aceasta, sunt susceptibile de a afecta concurenţa pe respectiva piaţă. Existenţa unei asociaţii

profesionale, prin ea însăşi, nu reprezintă o încălcare a reglementărilor din dreptul concurenţei.

59. Consiliul UNBR este alcătuit din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor, aleşi potrivit

normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei. Având în vedere modul în care este alcătuit

Consiliul UNBR se poate considera că orice hotărâre adoptată de către Consiliul UNBR

reprezintă expresia membrilor acestuia, ca reprezentanţi ai barourilor din care fac parte, de a

reglementa într-un anumit fel un aspect al organizării şi funcţionării profesiei de avocat.

60. Având în vedere faptul că avocaţii sunt întreprinderi în sensul legislaţiei de concurenţă,

rezultă că UNBR reprezintă o asociaţie de întreprinderi în înţelesul prevederilor art. 5 alin. (1)

din Legea concurenţei.

61. Situaţia UNBR este similară situaţiei care a făcut obiectul deciziei CEJ în cazul C-309/99

unde s-a arătat că “[...] apare că o organizaţie profesională cum este Baroul din Olanda trebuie

să fie considerat ca fiind o asociaţie de întreprinderi în sensul Articolului 85(1) din Tratat în

situaţia în care adoptă o reglementare ca Regulamentul 1993. O astfel de reglementare

reprezintă expresia intenţiei delegaţilor membrilor unei profesiei de a acţiona într-un anumit

mod în realizarea activităţii economice”.

62. Faptul că UNBR a fost abilitată prin Legea 51/1995 cu prerogative de reglementare a

profesiei de avocat nu poate duce la concluzia că UNBR nu este implicată în activităţi care fac

parte din sfera economicului. În plus, în jurisprudenţa europeană s-a arătat că o organizaţie

profesională, chiar dacă dispune de prerogative de reglementare, constituie o asociaţie de

întreprinderi în situaţia în care organele de conducere sunt constituite exclusiv din membri ai

profesiei sau că autorităţile publice nu pot interveni în numirea membrilor organelor de

conducere sau o fac într-o măsură nesemnificativă11

.

63. Organele de conducere ale UNBR sunt alcătuite doar din avocaţi membri ai barourilor

componente ale UNBR. Acest lucru constituie încă un argument pentru a califica UNBR drept o

asociaţie de întreprinderi în sensul prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.

3.4.1. b) Analiza îndeplinirii condiţiei existenţei unei înţelegeri, a unei decizii de agenţi

economici sau a unei practici concertate

64. Aşa cum s-a arătat şi în practica autorităţii de concurenţă din România, „la nivel european

conceptul de decizie a unei asociaţii de întreprinderi a fost interpretat în sens larg. De la

rezoluţiile adoptate la o întâlnire a adunării asociaţiei până la simple recomandări formulate de

o asociaţie către membrii săi, toate acestea pot constitui decizii ale asociaţiei în sensul

prevederilor din Tratat referitoare la concurenţă, atunci când ele denotă hotărârea organizaţiei

respective de a coordona comportamentul membrilor săi”12

.

65. Prin faptul că a adoptat Hotărârea 852/2013, Consiliul UNBR, în calitatea de organ

reprezentativ al barourilor din România, a reglementat un aspect al comportamentului pe piaţă al

avocaţilor, respectiv modul în care aceste întreprinderi îşi prezintă activitatea posibililor clienţi ai

serviciilor pe care le oferă.

66. Hotărârea 852/2013 reprezintă o decizie a unei asociații de întreprinderi.

11

Cazurile reunite C-180- 184/98 Pavlov ş.a v Stichting Pensioenfonds Medische Specialisten, para. 87; Cazul C-

309/99 Wouters, J. W. Savelbergh și Price Waterhouse Belastingadviseurs BV împotriva Algemene Raad van de

Nederlandse Orde van Advocaten, para 61. 12

Decizia Consiliului Concurenţei nr. 58 din 18.10.2012, para. 87.

12

3.4.1. c) Analiza privind existenţa unei înţelegeri care are ca obiect sau ca efect

restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţă românească sau pe o

parte a acesteia

67. Art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei interzice înţelegerile între întreprinderi, deciziile unei

asociaţii de întreprinderi sau practicile concertate care au ca obiect sau ca efect restrângerea

concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

68. O înţelegere între agenţi economici poate intra sub incidenţa interdicţiei legale dacă are ca

obiect sau dacă are ca efect restricţionarea concurenţei, cele două cerinţe fiind alternative, şi nu

cumulative.

69. La nivel european, s-a stabilit că, în situaţia în care reiese clar din termenii deciziei sau ai

înţelegerii în cauză că aceasta are ca obiect restrângerea, denaturarea sau distorsionarea

concurenţei, nu este necesar să se examineze şi efectele pe piaţă13

.

70. Legislaţia concurenţei la nivel european şi naţional nu oferă o definiţie a noţiunii de

restrângere prin obiect a concurenţei. Înţelesul acestei noţiuni a fost definit pe cale

jurisprudenţială de către instanţele de la nivelul Uniunii Europene.

71. Punctul de plecare în ceea ce priveşte determinarea noţiunii de restrângere prin obiect a

concurenţei este reprezentat de faptul că în jurisprudenţa instanţelor de la nivelul Uniunii

Europene s-a ajuns la concluzia că anumite înţelegeri între întreprinderi prezintă un grad

suficient de nocivitate pentru concurenţă, astfel încât să nu mai fie necesară o examinare a

efectelor acestora14

. Această jurisprudenţă se întemeiază pe constatarea că anumite forme de

coordonare între întreprinderi sunt prin ele însele dăunătoare pentru buna funcţionare a

concurenţei15

.

72. În același timp, în jurisprudența europeană s-a arătat că noțiunea de „restrângere a

concurenței prin obiect nu poate fi aplicată decât unor tipuri de coordonare între întreprinderi

care prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că

examinarea efectelor acestora nu este necesară, în caz contrar Comisia fiind dispensată de

obligația de a dovedi efectele reale pe piață ale unor acorduri în privința cărora nu s-a stabilit

în niciun fel că sunt, prin însăși natura lor, dăunătoare pentru buna funcționare a

concurenței16

”.

73. Pot fi considerate restrângeri prin obiect ale concurenței înțelegerile orizontale prin care

sunt stabilite prețuri de vânzare, este limitată producția, sunt împărțite piețele sau clienții. Faptul

că aceste restricționări orizontale ale concurenței sunt restricționări prin obiect, cu un grad mare

de gravitate, este confirmat și de imposibilitatea exceptării acestora de la aplicarea prevederilor

Legii concurenței, indiferent de cota de piață deținută de întreprinderile care participă la ele.

74. Legea concurenței, precum și alte prevederi ale legislației secundare folosesc expresia

restricții grave pentru a desemna anumite restricționări prin obiect ale concurenței. Astfel, art. 7

alin. (4) din Legea concurenței are următorul conținut: „prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică

acordurilor care conţin oricare dintre următoarele restricţii grave:

a) în ceea ce priveşte acordurile dintre concurenţi, astfel cum sunt definite la alin. (1),

restricţiile care, în mod direct sau indirect, izolat ori în combinaţie cu alţi factori aflaţi sub

controlul părţilor au ca obiect:

13

Cazurile conexate 56/64 şi 58/64 Consten şi Grundig vs Comisie [1964] ECR 299, para. 342; cazul C-277/87

Sandoz Prodotti Farmaceutici vs Comisie [1990] ECR I-45; C 219/95 P Ferriere Nord vs Comisie [1997] ECR I-

4411. 14

LTM, 56/65, EU:C:1966:38, paragrafele 359 și 360. 15

C-209/07, para. 17. 16

C-67/13, Groupement des Cartes Bancaires contra Comisia, para. 58.

13

1. fixarea preţurilor de vânzare a produselor către terţi;

2. limitarea producţiei sau a vânzărilor;

3. împărţirea pieţelor sau a clienţilor”.

75. Analiza prevederilor relevante din Hotărârea 852/2013 a dus la concluzia că acestea nu au

nici ca obiectiv și nici ca rezultat fixarea prețurilor de vânzare a serviciilor de avocatură către

terți, nu limitează producția sau vânzările și nici nu duce la împărțirea piețelor sau a clienților.

76. Prin urmare, din acest punct de vedere, prevederile Hotărârii 852/2013 nu pot fi intepretate

ca reprezentând expresia unei restricționări prin obiect a concurenței. Cu toate acestea,

enumerarea de mai sus nu este limitativă în ceea ce privește înțelegerile orizontale al căror

conținut este suficient de grav pentru a se putea considera că reprezintă restricționări prin obiect

ale concurenței.

77. Se impune realizarea unei evaluări pentru a determina în ce măsură anumite înțelegeri

orizontale (altele decât cele enumerate la art. 7 alin. (4) din Legea concurenței) pot fi considerate

restricționări prin obiect ale concurenței.

78. În acest sens, în jurisprudența CEJ s-a arătat că, pentru a determina „dacă un acord între

întreprinderi sau o decizie a unei asocieri de întreprinderi prezintă un grad suficient de

nocivitate pentru a putea fi considerate o restrângere a concurenței prin obiect în sensul

articolului 81 alineatul (1) CE, trebuie analizate cuprinsul dispozițiilor acestora, obiectivele pe

care urmăresc să le atingă, precum și contextul economic și juridic în care acestea se înscriu. În

cadrul aprecierii respectivului context, trebuie de asemenea să se țină seama de natura

bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura

pieței sau a piețelor relevante.”17

.

79. Motivele pentru adoptarea restricțiilor în ceea ce privește modul în care formele de exercitare

a profesiei de avocat pot să realizeze comunicări publice sunt legate, în special, de caracterul de

interes public al profesiei de avocat. Potrivit UNBR, motivațiile pecuniare pot distorsiona

exercitarea profesiei de avocat, iar acest lucru ar fi contrar interesului public.

80. În ceea ce privește contextul economic în care interdicțiile privind publicitatea își produc

efectele, trebuie precizat că, potrivit datelor și informațiilor disponibile public, intensitatea

concurenței pe piața serviciilor de avocatură din România este una ridicată.

81. Din informaţiile aflate la dispoziţia Consiliului Concurenţei rezultă că înțelegerea care face

obiectul analizei nu are aptitudinea de eliminare sau afectare gravă a concurenței de pe piața

serviciilor de avocatură din România și, prin urmare, nu este, prin ea însăși, dăunătoare

concurenței. În consecință, nici din acest punct de vedere, nu se poate concluziona că ne aflăm în

prezența unei restricționări prin obiect a concurenței.

82. În continuare, s-a examinat în ce măsură înțelegerea care face obiectul plângerii ar putea

reprezenta o restricționare prin efect a concurenței.

83. Principiile utilizate pentru evaluarea acordurilor între întreprinderi, a deciziilor asociaţiilor de

întreprinderi şi a practicilor concertate care au loc la nivel orizontal sunt expuse în Comunicarea

Comisiei Orientări privind aplicabilitatea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea

Uniunii Europene acordurilor de cooperare orizontală (2011/C 11/01) (denumit în continuare

Comunicarea privind acordurile orizontale).

84. Potrivit Comunicării privind acordurile orizontale, pentru ca o înțelegere să aibă efecte

restrictive privind concurența în sensul articolului 101 alin. (1) din Tratat “este necesar ca acesta

să aibă un impact negativ semnificativ, sau să fie probabil să aibă un astfel de impact, asupra a

17

C-67/13, Groupement des Cartes Bancaires contra Comisia, para. 53.

14

cel puțin unuia din parametrii concurenței pe piață, cum ar fi prețul, producția, calitatea

produsului, varietatea produselor sau inovarea. Acordurile pot avea astfel de efecte prin

reducerea semnificativă a concurenței între părțile la acord sau între oricare dintre acestea și

terți.”

85. În continuare, se arată că „efectele restrictive asupra concurenței în cadrul pieței relevante

sunt susceptibile să apară atunci când se poate anticipa, cu un grad rezonabil de probabilitate,

că, datorită acordului, părțile ar putea să profite de o creștere a prețului sau de reducerea

producției, a inovării, a calității sau a diversității produselor”.

86. Pentru a evalua dacă un acord de cooperare orizontală are efecte restrictive asupra

concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) din Tratat, trebuie făcută o comparație a

contextului juridic și economic real în care ar avea loc concurența în absența acordului, cu toate

restrângerile presupuse ale concurenței [și anume, în absența acordului ca atare (dacă este deja

pus în aplicare) sau astfel cum este proiectat (dacă nu este încă pus în aplicare) la momentul

evaluării]. Astfel, pentru a dovedi efectele reale sau potențiale restrictive asupra concurenței, este

necesar să se țină seama de concurența dintre părți și de concurența din partea terților, în special,

de concurența reală sau potențială care ar fi existat în absența acordului.

87. Referitor la efectele pe care interdicţiile privind publicitatea le au în ceea ce priveşte

concurenţa de pe piaţa serviciilor de avocatură, întreprinderile care au transmis date şi informaţii

ca răspuns la solicitările de informaţii ale autorităţii de concurenţă au arătat că acestea

au efecte negative în ceea ce priveşte posibilitatea consumatorilor de a se informa

cu privire la serviciile de avocatură;

pot avea efecte negative în ceea ce priveşte costurile pe care consumatorul le are

pentru a colecta informaţiile necesare pentru a face o alegere care corespunde cel

mai bine nevoilor sale.

88. S-a mai arătat că interdicţia publicităţii în ceea ce priveşte serviciile juridice poate avea un

efect negativ sub forma unei bariere la intrarea pe piaţa relevantă şi că o asemenea barieră poate

avea efecte negative asupra stimulării inovaţiei pe piaţa serviciilor juridice.

89. Din analiza informaţiilor aflate la dispoziţia Consiliului Concurenţei a rezultat că prevederile

din Hotărârea 852/2013 nu sunt natură a elimina concurența dintre întreprinderile prezente pe

piața serviciilor de avocatură din România.

90. Interdicţiile privind publicitatea din Hotărârea 852/2013 nu protejează poziţia

întreprinderilor mari de pe piaţa serviciilor de avocatură din România.

91. Analiza efectuată nu a arătat că interdicţiile privind publicitatea din cadrul Hotărârii

852/2013 au ca efect practicarea unor tarife mai mari pentru serviciile de avocatură. Informaţiile

publice aflate la dispoziţia Consiliului Concurenţei au indicat faptul că întreprinderile nou intrate

pe piaţa serviciilor de avocatură practică preţuri mai reduse tocmai în scopul de a câştiga

clientelă.

92. Preţurile mici sunt în avantajul consumatorilor, iar consumatorii sunt în poziţia cea mai bună

pentru a determina în ce măsură preţurile mici practicate de către anumite forme de exercitare a

profesiei au efecte negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor prestate de către acestea sau,

dimpotrivă, preţurile mici practicate nu au efecte în ceea ce priveşte calitatea serviciilor.

93. De asemenea, nu a rezultat din examinarea realizată că interdicţiile prevăzute în Hotărârea

852/2013 ar avea un efect în ceea ce privește inovația de pe piață. În cadrul activităţii de prestare

de servicii de avocatură tehnologia nu are un rol decisiv, precum în alte domenii (spre exemplu

telecomunicaţii), reflectat într-o creștere a calității serviciului și/sau într-o scădere a costurilor

implicate de prestarea serviciului.

15

94. Piaţa serviciilor de avocatură este una foarte dinamică, caracterizată prin uşurinţa intrării pe

piaţă, indiferent că intrările sunt realizate de către avocaţi recent intraţi în Barou sau, dimpotrivă,

intrările sunt realizate de către forme de exercitare a profesiei alcătuite din avocaţi care au activat

deja în cadrul altor forme de exercitare a profesiei.18

3.4.2. b) Analiza posibilei încălcări a art. 6 alin. (1) din Legea concurenţei de către UNBR

95. Pentru a intra sub incidenţa art. 6 din Legea concurenţei, este necesară îndeplinirea

cumulativă a următoarelor două condiţii:

deţinerea de către o întreprindere a unei poziţii dominante pe o anumită piaţă relevantă;

întreprinderea care deţine poziţia dominantă să abuzeze de această poziţie prin anumite

comportamente prevăzute de lege.

96. Potrivit definiţiei din jurisprudenţa instanţelor europene, poziţia dominantă reprezintă „o

poziţie de putere economică de care se bucură o întreprindere şi care îi permite să împiedice

menţinerea unei concurenţe efective pe o piaţă dată, acordându-i posibilitatea de a se comporta,

într-o măsură apreciabilă, în mod independent faţă de concurenţii săi, faţă de clienţii săi şi, în

ultimă instanţă, faţă de consumatori”19

.

97. Potrivit autorului plângerii, UNBR este singura entitate din România în domeniul profesiei

de avocat, iar hotărârile UNBR sunt obligatorii pentru avocaţi în momentul adoptării în Consiliul

UNBR. În acest sens, autorul plângerii a considerat că UNBR este o întreprindere aflată în

poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de avocatură din România.

98. Atribuţiile de reglementare ale UNBR vizând modul de exercitare a profesiei de avocat în

România nu sunt de natură a conduce la concluzia că UNBR este prezentă pe piaţa serviciilor de

avocatură. Prezenţa pe piaţa serviciilor de avocatură implică prestarea acestor servicii, ceea ce nu

se întâmplă în cazul UNBR.

99. Având în vedere că UNBR nu este prezentă pe această piaţă, nu s-a impus evaluarea

existenţei unei poziţii dominante şi, pe cale de consecinţă, nu a fost necesară realizarea unei

analize pentru a determina în ce măsură practicile anticoncurenţiale aduse în atenţia Consiliului

Concurenţei ar reprezenta un abuz de poziţie dominantă în sensul prevederilor art. 6 alin. (1) din

Legea concurenţei.

IV. Concluzii

100. Pe baza analizei preliminare a faptelor semnalate, a documentelor şi informaţiilor aflate în

posesia Consiliului Concurenţei, a rezultat că în cauză nu există suficiente temeiuri de fapt şi de

drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei.

101. În acest context, în baza prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea concurenţei, coroborate cu

prevederile art. 6 alin. (9) din Regulament, petentului i s-a adus la cunoştinta faptul că are

posibilitatea ca, până la data de 29.02.2016, să îşi prezinte punctul de vedere, în scris şi verbal,

după caz, în faţa Comisiei Consiliului Concurenţei.

102. Autorul plângerii nu a transmis Consiliului Concurenţei punctul său de vedere în ceea ce

priveşte intenţia Consiliului Concurenţei de a-i respinge plângerea şi nici nu s-a prezentat la

sediul autorităţii de concurenţă pentru a-şi prezenta punctul de vedere verbal în faţa Comisiei

Consiliului Concurenţei.

18

Denumite spin-off în limbajul de specialitate. 19

Cazul 27/76 United Brands Company şi United Continentaal BV/Comisia, para. 65

16

103. În concluzie, în lipsa furnizării de către autorul plângerii a unor elemente suplimentare care

să conducă la o evaluare diferită a aspectelor semnalate în plângere, se constată că aceasta este

neîntemeiată în ceea ce priveşte posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) şi 6 alin. (1) din

Legea concurenţei de către Uniunea Naţională a Barourilor din România.

În temeiul prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare,

COMISIA CONSILIULUI CONCURENŢEI

DECIDE

Art.1. Respinge plângerea formulată de către domnul Marius Vicenţiu Coltuc, înregistrată cu RG

13975/10.11.2015, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 şi 6 din Legea

concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a

prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, întrucât nu

există suficient temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia Consiliului Concurenţei.

Art.2. Prezenta Decizie intrǎ în vigoare la data comunicării acesteia.

Art.3. Decizia Consiliului Concurenţei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucuresti, Secţia de

Contencios Administrativ şi Fiscal, în termen de 30 zile de la comunicare, conform dispoziţiilor

art. 39 alin. (3) din Legea concurenţei 21/1996, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare.

Art.4. Prezenta Decizie se va transmite către:

Marius Vicenţiu Coltuc

Bucureşti, bulevardul Mircea Vodă nr. 52, bloc 20 bis, etaj 4, apartament 10, sector 3

Tel: 0745. 150.894

Bogdan M. Chiriţoiu

Preşedinte

Otilian Neagoe

Vicepreşedinte

Dan Ionescu

Consilier de concurenţă