Decizia 11 Din 2014.

11
Forma aplicabila pentru 'Decizia 11/2014' la data 8 decembrie 2014, valabila si azi DECIZIE nr. 11 din 2 iunie 2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 216 alin. (1) și (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării inițiale a acestei măsuri, cât și cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, precum și a chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 242 alin. (10), (11) și (12) raportat la art. 203 alin. (5) și (6) și art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) și art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune de către instanța de control judiciar în cadrul procedurii înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune se realizează în ședință publică sau în camera de consiliu Dosar nr. 11/1/2014/HP/P ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ Corina Michaela Jîjîie - președintele Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Geanina Cristina Arghir - judecător la Secția penală Ioana Bogdan - judecător la Secția penală Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secția penală Lucia Rog - judecător la Secția penală Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală - judecător-raportor Valentin Horia Șelaru - judecător la Secția penală Rodica Aida Popa - judecător la Secția penală Simona Cristina Neniță - judecător la Secția penală Marioara Cioaric - magistrat-asistent S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea prin încheierea din 27 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. 5.559/111/2013 prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept privind interpretarea dispozițiilor: 1. art. 216 alin. (1) și (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune presupune admiterea în principiu a acesteia, după care magistratul analizează temeinicia cererii atât cu ocazia luării inițiale a acestei măsuri, cât și cu ocazia înlocuirii măsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune; 2. art. 242 alin. (10), (11) și (12) raportat la art. 203 alin. (5) și (6) și art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) și art. 362 alin. (2) din Codul de procedură penală, în sensul de a lămuri dacă examinarea sesizării privind controlul judiciar pe cauțiune de Decizia 11/2014 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509 1 of 11 08.12.2014 23:31

description

hotarare preliminara

Transcript of Decizia 11 Din 2014.

  • Forma aplicabila pentru 'Decizia 11/2014' la data 8 decembrie 2014, valabila si azi

    DECIZIE nr. 11 din 2 iunie 2014 privind pronunarea unei hotrriprealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept referitoare lainterpretarea dispoziiilor art. 216 alin. (1) i (2) raportat la art.242 alin. (10) din Codul de procedur penal, n sensul de a lmuridac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiunepresupune admiterea n principiu a acesteia, dup care magistratulanalizeaz temeinicia cererii att cu ocazia lurii iniiale a acesteimsuri, ct i cu ocazia nlocuirii msurii arestului preventiv sau aarestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiune,precum i a chestiunii de drept privind interpretarea dispoziiilorart. 242 alin. (10), (11) i (12) raportat la art. 203 alin. (5) i (6)i art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) i art. 362 alin.(2) din Codul de procedur penal, n sensul de a lmuri dacexaminarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune de ctreinstana de control judiciar n cadrul procedurii nlocuirii msuriiarestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu msuracontrolului judiciar pe cauiune se realizeaz n edin public saun camera de consiliuDosar nr. 11/1/2014/HP/PNALTA CURTE DE CASAIE I JUSTIIECOMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT N MATERIE PENAL

    Corina Michaela Jjie - preedintele Seciei Penale a naltei Curi de Casaie iJustiie

    Geanina Cristina Arghir - judector la Secia penalIoana Bogdan - judector la Secia penalLavinia Valeria Lefterache - judector la Secia penalLucia Rog - judector la Secia penalIoana Alina Ilie - judector la Secia penal - judector-raportorValentin Horia elaru - judector la Secia penalRodica Aida Popa - judector la Secia penalSimona Cristina Neni - judector la Secia penalMarioara Cioaric - magistrat-asistent

    S-a luat n examinare sesizarea formulat de Curtea de Apel Oradea prin ncheierea din27 martie 2014 pronunat n Dosarul nr. 5.559/111/2013 prin care, n temeiul art. 475din Codul de procedur penal, se solicit naltei Curi de Casaie i Justiiepronunarea unei hotrri prealabile n vederea dezlegrii unor chestiuni de drept privindinterpretarea dispoziiilor:1. art. 216 alin. (1) i (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedurpenal, n sensul de a lmuri dac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pecauiune presupune admiterea n principiu a acesteia, dup care magistratul analizeaztemeinicia cererii att cu ocazia lurii iniiale a acestei msuri, ct i cu ocazia nlocuiriimsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pecauiune;2. art. 242 alin. (10), (11) i (12) raportat la art. 203 alin. (5) i (6) i art. 206 alin. (3)coroborat cu art. 352 alin. (1) i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal, nsensul de a lmuri dac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune de

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    1 of 11 08.12.2014 23:31

  • ctre instana de control judiciar n cadrul procedurii nlocuirii msurii arestului preventivsau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiune se realizeaz nedin public sau n camera de consiliu.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept n materie penal fost constituitconform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedur penal i art. 274 dinRegulamentul privind organizarea i funcionarea administrativ a naltei Curi deCasaie i Justiie, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare.edina este prezidat de ctre preedintele Seciei penale a naltei Curi de Casaie iJustiie, doamna judector Corina Michaela Jjie.La edina de judecat particip doamna Marioara Cioaric, magistrat-asistent n cadrulCompletului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept n materie penal, desemnat nconformitate cu dispoziiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea i funcionareaadministrativ a naltei Curi de Casaie i Justiie, republicat, cu modificrile icompletrile ulterioare.Procurorul general al Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie estereprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror n cadrul Seciei judiciare aParchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie.Magistratul-asistent prezint referatul cauzei, artnd c, la dosar, au fost depusepuncte de vedere din partea Curilor de Apel Oradea, Alba Iulia i Trgu Mure,tribunalelor Bacu, Ilfov i Cara-Severin i judectoriilor sectoarelor 1 i 5 Bucureti,Zimnicea, Odorheiul Secuiesc, Ludu i Vnju Mare, n cuprinsul crora s-a menionat,cu privire la prima chestiune de drept, c, n majoritate, judectorii acestor instane auopinat n sensul c examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune n cadrulprocedurii nlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupune verificareaadmisibilitii n principiu, dup care se procedeaz la soluionarea fondului cererii, prinanaliza temeiniciei acesteia. n sens contrar, Curile de Apel Bucureti - Secia a II-apenal, Galai, Braov i Bacu, tribunalele Mehedini, Arad, Timi i Dolj, precum ijudectoriile sectoarelor 4 i 6 Bucureti i Alexandria au apreciat c temeinicia cereriide nlocuire a msurii arestrii preventive sau a msurii arestului la domiciliu cu msuracontrolului judiciar pe cauiune se analizeaz nainte de admiterea n principiu i, nfuncie de rezultatul la care se ajunge, instana de judecat admite n principiu aceastcerere, dac este ntemeiat, fixnd totodat cauiunea i termenul n care poate s fiedepus, sau dispune respingerea ei, dac este nentemeiat. O alt opinie a fostexprimat de Tribunalul Prahova i Judectoria Buftea, n sensul c examinarea sesizriiprivind controlul judiciar pe cauiune nu presupune admiterea n principiu a acesteia.n ce privete a doua problem de drept supus dezlegrii, curile de apel Bucureti -Secia a II-a penal, Braov, Oradea, Alba Iulia, Bacu i Trgu Mure, tribunalele Dolj,Mehedini, Prahova, Bihor, Arad, Ialomia, Ilfov, pentru Minori i Familie Braov, Cara-Severin, Timi i Bacu, precum i judectoriile sectoarelor 1, 5 i 6 Bucureti, Buftea,Zimnicea, Slatina, Oneti, Oradea, Odorheiul Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Ludu iGheorgheni au opinat n sensul c examinarea sesizrii privind controlul judiciar pecauiune n cadrul procedurii nlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu serealizeaz n cursul judecii n edin public, n conformitate cu dispoziiile art. 352alin. (1) i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal. n sens contrar, Curteade Apel Galai, instanele din circumscripia Tribunalului Satu Mare, Tribunalul Teleormani judectoriile Sectorului 3 Bucureti, Alexandria, Roiori de Vede, Trgu Secuiesc,Toplia, Bal i Vnju Mare au comunicat c examinarea sesizrii privind nlocuireamsurii arestrii preventive sau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pecauiune se realizeaz de ctre instana de judecat nvestit cu soluionarea apelului ncamera de consiliu, n condiiile art. 242 alin. (10), (11) i (12) din Codul de procedurpenal, cu excepia menionat de Curtea de Apel Galai a situaiei n care examinareacererii de nlocuire are loc simultan cu verificarea legalitii i temeiniciei msuriipreventive, cnd edina trebuie s fie public, potrivit art. 362 alin. (2) din Codul deprocedur penal.

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    2 of 11 08.12.2014 23:31

  • S-a mai referit asupra faptului c mai multe instane, respectiv curile de apel Bucureti- Secia I penal, Ploieti, Cluj, Piteti i Craiova nu au transmis un punct de vedere,comunicnd c nu au fost identificate la nivelul acestor instane hotrri cu privire lachestiunile de drept ce formeaz obiectul sesizrii.La dosar a fost depus raportul ntocmit n cauz de ctre judectorul-raportor, doamnaIoana Alina Ilie, prin care s-a propus, n principal, respingerea, ca inadmisibil, asesizrii formulate de Curtea de Apel Oradea n Dosarul nr. 5.559/111/2013, iar, dac seva aprecia c sunt ndeplinite cerinele de admisibilitate prevzute de art. 475 din Codulde procedur penal, s-a exprimat opinia c, n interpretarea dispoziiilor art. 242 alin.(10) din Codul de procedur penal, examinarea temeiniciei cererii de nlocuire amsurii arestrii preventive cu msura controlului judiciar pe cauiune se poate realizadoar ulterior admiterii n principiu a acesteia, iar, n interpretarea dispoziiilor art. 242alin. (10), (11) i (12) din Codul de procedur penal raportat la art. 203 alin. (5) i(6) din Codul de procedur penal, art. 352 alin. (1) din Codul de procedurpenal i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal, judecarea cererii denlocuire a msurii arestrii preventive cu msura controlului judiciar pe cauiune serealizeaz de ctre instana de control judiciar nvestit cu soluionarea apelului ncamera de consiliu doar n cazul n care n aceeai edin nu se verifica legalitatea itemeinicia arestrii preventive sau nu se dispun alte msuri procesuale ce vizeazrezolvarea cauzei n calea de atac, situaii n care edina de judecat este public.Reprezentantul Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i Justiie, dupexpunerea argumentelor juridice, a susinut opinia procurorului general i a solicitat, nprincipal, n temeiul art. 475-477 din Codul de procedur penal, respingerea, cainadmisibil, a sesizrii formulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind c nu estendeplinit una dintre condiiile de admisibilitate prevzute de lege, respectiv aceea cade lmurirea respectivelor chestiuni de drept s depind soluionarea pe fond a cauzei.n ce privete prima problem de drept supus lmuririi, a artat c, n situaia n caresesizarea va fi apreciat ca fiind admisibil, aceasta s primeasc urmtoarea rezolvare:"n interpretarea dispoziiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedur penal,examinarea temeiniciei cererii de nlocuire a msurii arestrii preventive cu msuracontrolului judiciar pe cauiune se realizeaz nainte de admiterea n principiu aacesteia." n ce privete cea de-a doua chestiune de drept, a precizat c este de acordcu soluia propus de judector n raportul depus la dosar.Preedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept n materie penal,doamna judector Corina Michaela Jjie a declarat dezbaterile nchise, reinndu-sedosarul n pronunare privind sesizarea formulat.

    NALTA CURTE,

    asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizat, constat urmtoarele:I. Titularul i obiectul sesizriiPrin ncheierea din data de 27 martie 2014 pronunat n Dosarul nr. 5.559/111/2013,ce are ca obiect apelurile declarate de inculpaii F.C.F., B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. iL..T. mpotriva Sentinei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014 a Tribunalului Bihor,Curtea de Apel Oradea - Secia penal i pentru cauze cu minori a sesizat, n temeiulart. 475 din Codul de procedur penal, nalta Curte de Casaie i Justiie pentru apronuna o hotrre prealabil n vederea dezlegrii unor chestiuni de drept privindinterpretarea dispoziiilor:1. art. 216 alin. (1) i (2) raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedurpenal, n sensul de a lmuri dac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pecauiune presupune admiterea n principiu a acesteia, dup care magistratul analizeaztemeinicia cererii att cu ocazia lurii iniiale a acestei msuri, ct i cu ocazia nlocuiriimsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pecauiune;2. art. 242 alin. (10), (11) i (12) raportat la art. 203 alin. (5) i (6) i art. 206 alin. (3)

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    3 of 11 08.12.2014 23:31

  • coroborat cu art. 352 alin. (1) i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal, nsensul de a lmuri dac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune dectre instana de control judiciar n cadrul procedurii nlocuirii msurii arestului preventivsau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiune se realizeaz nedin public sau n camera de consiliu.II. Punctul de vedere al instanei care a formulat sesizarea1. Referitor la prima chestiune de drept ce formeaz obiectul sesizrii1.1 Cu privire la admisibilitatea sesizrii naltei Curi de Casaie i JustiieCurtea de Apel Oradea a apreciat c sunt ndeplinite condiiile de admisibilitateprevzute de art. 475 din Codul de procedur penal, chiar dac problema supusdezbaterii este una de drept procedural, avnd n vedere c luarea, meninerea,nlocuirea, revocarea sau ncetarea de drept a unei msuri preventive reprezintchestiuni incidentale invocate pe parcursul judecii procesului penal, care trebuiesoluionate pe fond independent sau cu nrurire asupra fondului raportului juridic penalmaterial, presupunnd o examinare a ndeplinirii mai multor condiii enumerate n Codulde procedur penal, din care unele se refer la normele de drept material privindinfraciunea ce formeaz obiectul procesului penal aflat n derulare.1.2. Cu privire la problema de drept ce formeaz obiectul sesizriiCurtea de Apel Oradea a considerat c verificarea temeiniciei cererii de nlocuire amsurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pecauiune nu se poate realiza n etapa admiterii n principiu - aa cum s-ar putea deducedin interpretarea dispoziiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedur penal,aceast etap viznd doar examinarea ndeplinirii unor condiii formale prevzute delege. n argumentare, au fost invocate prevederile art. 216 din Codul de procedurpenal, care reglementeaz condiiile generale ce trebuie ndeplinite pentru acordareacontrolului judiciar pe cauiune, alin. (2) stabilind c aceast msur poate fi luatnumai dac sunt ntrunite cerinele prevzute de alin. (1), inclusiv cea referitoare laplata n prealabil a cuantumului cauiunii stabilite de instan.2. Referitor la cea de-a doua chestiune de drept ce formeaz obiectul sesizrii2.1. Cu privire la admisibilitatea sesizrii naltei Curi de Casaie i JustiieCurtea de Apel Oradea a artat c sunt ndeplinite condiiile de admisibilitate prevzutede lege, avnd n vedere c interpretarea eronat a normelor procedurale invocate arconduce la nclcarea dispoziiilor referitoare la publicitatea edinei de judecat,sancionat cu nulitatea absolut potrivit art. 281 alin. (1) lit. c) din Codul deprocedur penal, aspect ce ar avea o influen decisiv asupra fondului cauzei ceformeaz obiectul judecii.2.2. Cu privire la problema de drept ce formeaz obiectul sesizriiCurtea de Apel Oradea a opinat n sensul c instana de control judiciar nvestit cusoluionarea cii ordinare de atac promovat mpotriva hotrrii primei instane prin cares-a soluionat fondul cauzei se pronun asupra msurilor preventive, inclusiv asuprasesizrilor privind nlocuirea msurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cumsura controlului judiciar pe cauiune (ce pot fi formulate inclusiv cu ocazia verificriilegalitii i temeiniciei msurii preventive, conform art. 208 din Codul de procedurpenal), n edin public, invocndu-se, n acest sens, dispoziiile art. 352 alin. (1),art. 362 alin. (2), art. 206 alin. (3) i art. 208 din Codul de procedur penal.III. Punctele de vedere exprimate de instanele Judectoreti1. Curile de Apel Bucureti - Secia I penal. Ploieti, Cluj, Piteti i Craiova nu autransmis un punct de vedere, comunicnd c nu au fost identificate la nivelul acestorinstane hotrri cu privire la chestiunile de drept ce formeaz obiectul sesizrii.2. Cu privire la prima chestiune de drept ce formeaz obiectul sesizrii, s-a transmis dectre curile de apel Oradea, Alba Iulia i Trgu Mure, de tribunalele Bacu, Ilfov iCara-Severin, precum i de judectoriile sectorului 1 i sectorului 5 Bucureti,Zimnicea, Odorheiu Secuiesc, Ludu i Vnju Mare c, n majoritate, judectorii acestorinstane au opinat n sensul c examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    4 of 11 08.12.2014 23:31

  • n cadrul procedurii nlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu presupuneverificarea admisibilitii n principiu, dup care se procedeaz la soluionarea fonduluicererii, prin analizarea temeiniciei acesteia.n sens contrar, curile de apel Bucureti - Secia a II-a penal, Galai, Braov i Bacu,tribunalele Mehedini, Arad, Timi i Dolj, precum i judectoriile sectoarelor 4 i 6Bucureti i Alexandria au apreciat c temeinicia cererii de nlocuire a msurii arestriipreventive sau a msurii arestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiunese analizeaz nainte de admiterea n principiu i, n funcie de rezultatul la care seajunge, instana de judecat admite n principiu aceast cerere, dac este ntemeiat,fixnd, totodat, cauiunea i termenul n care poate fi depus, sau dispune respingereaei, dac este nentemeiat.O alt opinie a fost exprimat de Tribunalul Prahova i Judectoria Buftea, n sensul cexaminarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune nu presupune admiterea nprincipiu a acesteia.3. Referitor la cea de-a doua problem de drept ce formeaz obiectul sesizrii, curile deapel Bucureti - Secia a II-a penal, Braov, Oradea, Alba Iulia, Bacu i Trgu Mure,tribunalele Dolj, Mehedini, Prahova, Bihor, Arad, Ialomia, Ilfov, pentru Minori i FamilieBraov, Cara-Severin, Timi i Bacu, precum i judectoriile sectoarelor 1, 5 i 6Bucureti, Buftea, Zimnicea, Slatina, Oneti, Oradea, Odorheiu Secuiesc, Miercurea-Ciuc,Ludu i Gheorgheni au comunicat c examinarea sesizrii privind controlul judiciar pecauiune n cadrul procedurii nlocuirii arestului preventiv sau arestului la domiciliu serealizeaz n cursul judecii n edin public, n conformitate cu dispoziiile art. 352alin. (1) i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal.Curtea de Apel Galai, instanele din circumscripia Tribunalului Satu Mare, TribunalulTeleorman i judectoriile Sectorului 3 Bucureti, Alexandria, Roiori de Vede, TrguSecuiesc, Toplia, Bal i Vnju Mare au opinat n sensul c examinarea sesizrii privindnlocuirea msurii arestrii preventive sau a arestului la domiciliu cu msura controluluijudiciar pe cauiune se realizeaz de ctre instana de judecat, nvestit cu soluionareaapelului, n camera de consiliu, n condiiile art. 242 alin. (10), (11) i (12) din Codul deprocedur penal, cu excepia menionat de Curtea de Apel Galai a situaiei n careexaminarea cererii de nlocuire are loc simultan cu verificarea legalitii i temeinicieimsurii preventive, cnd edina trebuie s fie public, potrivit art. 362 alin. (2) dinCodul de procedur penal.IV. Opinia Parchetului de pe lng nalta Curte de Casaie i JustiiePrin Adresa nr. 844/C/1.150/III-5/2014 din data de 8 aprilie 2014, Parchetul de pelng nalta Curte de Casaie i Justiie a comunicat c nu exist n lucru nicio sesizareavnd ca obiect promovarea unui recurs n interesul legii privind interpretareadispoziiilor art. 216 alin. (1) i (2) din Codul de procedur penal raportat la art. 242alin. (10) din Codul de procedur penal, respectiva prevederilor art. 242 alin. (10),(11) i (12) din Codul de procedur penal raportat la art. 203 alin. (5) i (6) dinCodul de procedur penal i art. 206 alin. (3) din Codul de procedur penalcoroborat cu art. 352 alin. (1) i art. 362 alin. (2) din Codul de procedur penal, nsensul menionat n sesizarea formulat de Curtea de Apel Oradea.Totodat, n cadrul concluziilor depuse la dosarul cauzei prin Adresa nr. 844/C/1.150/III-5/2014 din mai 2014, procurorul general, invocnd dispoziiile art. 475-477 dinCodul de procedur penal, a opinat n sensul respingerii, ca inadmisibile, a sesizriiformulate de Curtea de Apel Oradea, apreciind c nu este ndeplinit una dintre condiiilede admisibilitate prevzute de lege, respectiv aceea ca de lmurirea respectivelorchestiuni de drept s depind soluionarea pe fond a cauzei.n argumentarea acestui punct de vedere s-a artat, n esen, c dispoziia procesualpenal reglementat prin art. 475 i urmtoarele din Codul de procedur penal estevdit mai restrictiv dect cea cuprins n art. 471 i urmtoarele din Codul deprocedur penal, conform crora admisibilitatea recursului n interesul legii se verificprin raportare la existena unei chestiuni de drept, substanial sau procesual, soluionat

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    5 of 11 08.12.2014 23:31

  • diferit de instanele judectoreti, dar i dect cea cuprins n art. 29 alin. (1) din Legeanr. 47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, carecondiioneaz invocarea excepiei de neconstituionalitate a unei legi sau ordonane ori aunei dispoziii dintr-o lege sau dintr-o ordonan n vigoare de legtura acesteia cusoluionarea cauzei, n orice faz a litigiului.Prin modul n care a fost reglementat de art. 475 din Codul de procedur penal,chestiunea a crei dezlegare este supus examenului naltei Curi de Casaie i Justiietrebuie s vizeze, ca regul, o problem de drept material de care s depindsoluionarea pe fond a cauzei, putnd doar ca excepie viza o problem de dreptprocesual, doar n msura n care soluia dat acesteia se repercuteaz semnificativasupra rezolvrii date fondului.Raportat la aceste considerente teoretice, s-a artat c, n spe, pe rolul Curii de ApelOradea se afl n curs de judecat, n ultim instan, apelurile declarate de inculpaimpotriva Sentinei penale nr. 147/P din 28 februarie 2014, pronunat de TribunalulBihor n Dosarul nr. 5.559/111/2013 i prin care s-a dispus condamnarea acestorapentru svrirea infraciunilor cu privire la care instana a fost sesizat prin rechizitoriu.Instana a fost nvestit la termenul din 27 martie 2014 cu cererile inculpailor denlocuire a msurii arestului preventiv, n principal, cu msura controlului judiciar, iar, nsubsidiar, cu cea a arestului la domiciliu. Cererea formulat de inculpai la termenul dejudecat din 27 martie 2014 are un caracter incidental, fr consecine asupra moduluide rezolvare a raportului juridic penal cu soluionarea cruia instana a fost nvestitoriginar, prin rechizitoriu, sau, subsecvent, prin apelurile declarate de inculpai mpotrivasentinei de condamnare. Astfel, s-a apreciat c nici regulile de procedur ce guverneazmodul de soluionare a cererii de nlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar pecauiune sau cu arestul la domiciliu i, cu att mai puin, caracterul public ori nepublic aledinei de judecat n care o astfel de cerere este soluionat nu vizeaz fondul cauzei.Ct privete interpretarea dispoziiilor art. 206 alin. (3) din Codul de procedurpenal, privind caracterul public al edinei de judecat n care se soluioneazcontestaia mpotriva ncheierilor prin care se dispune asupra msurilor preventive ncursul judecii, procurorul general a considerat c aceasta este vdit nepertinentntruct, pe de o parte, Curtea de Apel Oradea are a se pronuna asupra msuriipreventive n prim instan, nu ca instan de control judiciar, iar, pe de alt parte,ncheierea pe care o va pronuna este definitiv, ct vreme art. 206 alin. (1) din Codulde procedur penal, modificat prin Ordonana de urgen a Guvernului nr. 3/2014pentru luarea unor msuri de implementare necesare aplicrii Legii nr. 135/2010privind Codul de procedur penal i pentru implementarea altor acte normative,prevede posibilitatea atacrii cu contestaie doar a ncheierilor pronunate n priminstan, nu i a celor prin care instana de apel dispune asupra msurilor preventive ncursul judecii.S-a concluzionat, astfel, c, pentru ndeplinirea ultimei condiii impuse de art. 475 dinCodul de procedur penal, este necesar ca interpretarea dat de instana supremdispoziiei de drept substanial ori procesual cu care a fost nvestit s aib consecineasupra modului de rezolvare a fondului cauzei, de lmurirea acesteia depinznd soluiadat aciunii penale i/sau civile cu care instana a fost sesizat. Cum, n prezentacauz, obiectul sesizrii l constituie soluionarea apelurilor declarate de inculpaimpotriva sentinei prin care au fost condamnai, s-a apreciat c ultima condiie impusde art. 475 din Codul de procedur penal nu este ndeplinit.V. Jurisprudena naional n materie1. Referitor la prima chestiune de drept ce formeaz obiectul sesizrii, au fostidentificate un numr de patru hotrri judectoreti, care au dat o interpretare diferitdispoziiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedur penal.Astfel, nalta Curte de Casaie i Justiie - Completul de 5 Judectori a statuat, prinncheierea penal nr. 32 din 24 martie 2014 pronunat n Dosarul nr. 1.202/1/2014, cexaminarea temeiniciei cererii de nlocuire a msurii arestrii preventive cu msura

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    6 of 11 08.12.2014 23:31

  • controlului judiciar pe cauiune are loc numai dup admiterea n principiu a acesteia,concluzie la care a ajuns n urma interpretrii coroborate a dispoziiilor art. 242 alin.(10) i (12) i art. 216 alin. (1) i (2) din Codul de procedur penal.n sens contrar s-a pronunat Curtea de Apel Bucureti - Secia a II-a penal, care, prinncheierea nr. 5 din 12 februarie 2014 din Dosarul nr. 3.378/3/2014, n soluionarea uneicontestaii formulate mpotriva dispoziiei de admitere n principiu a unei cereri denlocuire a msurii arestrii preventive cu msura controlului judiciar pe cauiune datde Tribunalul Bucureti - Secia I penal, a meninut hotrrea atacat, fcnd propriulexamen din perspectiva temeiniciei cereri, fr a prezenta argumente n sensul analizriiacestei chestiuni n faza verificrii admisibilitii n principiu.n mod similar, prin ncheierea din data de 11 februarie 2014 pronunat n Dosarul nr.4.557/87/2013, judectorul de camer preliminar din cadrul Tribunalului Teleorman aadmis n principiu cererile formulate de o parte din inculpai privind nlocuirea msuriiarestrii preventive cu msura controlului judiciar pe cauiune, a stabilit valoareaacesteia i termenul de consemnare, verificnd n aceast etap temeinicia sesizrii.ntr-o alt opinie, Tribunalul Maramure, cu ocazia soluionrii, n procedura de camerpreliminar, a unei cereri de nlocuire a msurii arestrii preventive cu msuracontrolului judiciar pe cauiune, nu a parcurs etapa admisibilitii n principiu, dupfixarea cauiunii i consemnarea acesteia de ctre inculpat, procednd la examinareatemeiniciei cererii (ncheierile din 21 martie 2014 i 25 martie 2014 pronunate nDosarul nr. 8.208/100/2013).2. Cu privire la cea de-a doua problem de drept invocat n cuprinsul sesizrii, a fostidentificat o singur hotrre pronunat de Completul de 5 Judectori al naltei Curide Casaie i Justiie n Dosarul nr. 1.202/1/2014, ce a avut ca obiect soluionarea uneicereri de nlocuire a msurii arestrii preventive cu msura controlului judiciar pecauiune, sesizarea completului fcndu-se de Secia penal a aceleiai instane, cefusese iniial investit n condiiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedur penal.Judecarea acestei cereri, care a fcut obiectul unui dosar distinct de cel n care au fostnregistrate apelurile declarate de parchet i inculpat mpotriva hotrrii date n priminstan, s-a fcut de ctre Completul de 5 Judectori n camera de consiliu, n condiiileart. 242 alin. (12) din Codul de procedur penal.VI. Dispoziiile din Codul de procedur penal suspuse interpretriiArt. 242: Revocarea msurilor preventive i nlocuirea unei msuri preventive cu o altmsur preventiv(10) Dac cererea are ca obiect nlocuirea msurii arestrii preventive sau a msuriiarestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiune, dac gsete cerereantemeiat, judectorul de drepturi i liberti, judectorul de camer preliminar sauinstana de judecat, prin ncheiere, dat n camera de consiliu, admite n principiucererea i stabilete valoarea cauiunii, acordnd inculpatului termen pentru depunereaei.(11) Dac se depune cauiunea n termenul fixat, judectorul de drepturi i liberti,judectorul de camer preliminar sau instana de judecat, prin ncheiere dat ncamera de consiliu, admite cererea de nlocuire a msurii preventive cu msuracontrolului judiciar pe cauiune, stabilete obligaiile ce vor reveni inculpatului pe duratamsurii i dispune punerea de ndat n libertate a inculpatului, dac nu este arestat nalt cauz.(12) Dac nu se depune cauiunea n termenul fixat, judectorul de drepturi i liberti,judectorul de camer preliminar sau instana de judecat, prin ncheiere dat ncamera de consiliu, n lipsa inculpatului i a procurorului, respinge ca nentemeiatcererea formulat de inculpat.Art. 216: Condiii generale(1) n cursul urmririi penale, procurorul poate dispune luarea msurii controluluijudiciar pe cauiune fa de inculpat, dac sunt ntrunite condiiile prevzute la art. 223alin. (1) i (2), luarea acestei msuri este suficient pentru realizarea scopului prevzut

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    7 of 11 08.12.2014 23:31

  • la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauiune a crei valoare este stabilit dectre organul judiciar.(2) Judectorul de camer preliminar, n procedura de camer preliminar, sauinstana de judecat, n cursul judecii, poate dispune luarea msurii controlului judiciarpe cauiune fa de inculpat, dac sunt ndeplinite condiiile prevzute la alin. (1).Art. 203: Organul judiciar competent i actul prin care se dispune asupra msurilorpreventive(5) n cursul urmririi penale i al procedurii de camer preliminar, cererile,propunerile, plngerile i contestaiile privitoare la msurile preventive se soluioneaz ncamera de consiliu, prin ncheiere motivat, care se pronun n camera de consiliu.(6) n cursul judecii, instana de judecat se pronun asupra msurilor preventiveprin ncheiere motivat.Art. 206: Calea de atac mpotriva ncheierilor prin care se dispune asupra msurilorpreventive n cursul judecii(3) Contestaia se soluioneaz n edin public, cu participarea procurorului i cucitarea inculpatului.Art. 352: Publicitatea edinei de judecat(1) edina de judecat este public, cu excepia cazurilor prevzute de lege. edinadesfurat n camera de consiliu nu este public.Art. 362: Msurile preventive n cursul judecii(2) n cauzele n care fa de inculpat s-a dispus o msur preventiv, instana estedatoare s verifice, n cursul judecii, n edin public, legalitatea i temeiniciamsurii preventive, procednd potrivit dispoziiilor art. 208.VII. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegriin cuprinsul raportului ntocmit de judectorul desemnat, s-a propus, n principal,respingerea, ca inadmisibil, a sesizrii formulate de Curtea de Apel Oradea n Dosarulnr. 5.559/111/2013, pe motiv c nu sunt ndeplinite toate condiiile de admisibilitateprevzute de art. 475 din Codul de procedur penal, artndu-se, n esen, c deiobiectul sesizrii l reprezint probleme de drept ce se circumscriu sferei normelorprocesual penale, lmurirea acestora nu poate influena decizia ce va fi luat pe fondulapelurilor cu care a fost nvestit Curtea, dat fiind faptul c instana este chemat s sepronune asupra unei cereri incidentale privind starea de libertate a unor inculpai(examinarea temeiniciei cererii de nlocuire a arestului preventiv cu msura preventiv acontrolului judiciar pe cauiune n etapa verificrii admisibilitii n principiu sau ulteriori felul edinei de judecat), mprejurare ce nu are nrurire asupra rezolvrii raportuluide drept penal dedus judecii, ce const n examinarea nvinuirii aduse apelanilor prinrechizitoriu i stabilirea eventualei rspunderi civile a acestora.Totodat, judectorul-raportor a subliniat faptul c instana de apel, cu toate c a pus ndiscuie, la termenul din 27 martie 2014, cererile de nlocuire a arestului preventiv aunora dintre inculpai cu msura preventiv a controlului judiciar pe cauiune, a sesizatnalta Curte n vederea pronunrii unei hotrri prealabile pentru dezlegarea unorchestiuni de drept ce nu aveau legtur cu obiectul respectivelor cereri de nlocuire.Astfel, a solicitat ca instana suprem s dea o rezolvare de principiu unor probleme cevizeaz luarea msurii preventive a controlului judiciar pe cauiune, i nu nlocuirea cu oasemenea msur, aa cum au solicitat o parte dintre apelani, precum i unor aspectece privesc nlocuirea arestului la domiciliu cu aceeai msur restrictiv de libertate, deiniciunul dintre inculpai nu se afla n arest la domiciliu, ci n arest preventiv. Totodat,dei curtea de apel a fost nvestit n prim instan cu cererea de nlocuire, a solicitatinterpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de procedur penal, care se refer la feluledinei de judecat n calea de atac a contestaiei mpotriva ncheierii prin care, ncursul judecii, s-a dispus asupra msurilor preventive.ntr-o tez subsidiar, dac se va aprecia c sunt ndeplinite cerinele de admisibilitateprevzute de art. 475 din Codul de procedur penal, judectorul-raportor,examinnd doar chestiunile de drept referitoare la etapa n care se analizeaz temeinicia

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    8 of 11 08.12.2014 23:31

  • cererii de nlocuire a arestului preventiv cu msura preventiv a controlului judiciar pecauiune, precum i la felul edinei de judecat n care se discut o asemenea cerere dectre instana de control judiciar nvestit cu judecarea unei cauze n ultim instan,i-a exprimat opinia c, n interpretarea dispoziiilor art. 242 alin. (10) din Codul deprocedur penal, examinarea temeiniciei cererii de nlocuire a msurii arestriipreventive cu msura controlului judiciar pe cauiune se poate realiza doar ulterioradmiterii n principiu a acesteia, iar, n interpretarea dispoziiilor art. 242 alin. (10), (11)i (12) din Codul de procedur penal raportat la art. 203 alin. ( 5) i (6) din Codulde procedur penal, art. 352 alin. (1) din Codul de procedur penal i art. 362alin. (2) din Codul de procedur penal, judecarea cererii de nlocuire a msuriiarestrii preventive cu msura controlului judiciar pe cauiune se realizeaz de ctreinstana de control judiciar nvestit cu soluionarea apelului n camera de consiliu doarn cazul n care n aceeai edin nu se verific legalitatea i temeinicia arestriipreventive sau nu se dispun alte msuri procesuale ce Vizeaz rezolvarea cauzei n caleade atac, situaii n care edina de judecat este public.VIII. nalta Curte de Casaie i JustiieCu privire la sesizarea formulat de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a solicitatpronunarea unei hotrri prealabile prin care s se dea rezolvare de principiuchestiunilor de drept menionate, reine urmtoarele:Reglementnd condiiile de admisibilitate a sesizrii naltei Curi de Casaie i Justiie nvederea pronunrii unei hotrri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept,legiuitorul a stabilit n art. 475 din Codul de procedur penal posibilitatea anumitorinstane, inclusiv a curii de apel, nvestit cu soluionarea cauzei n ultim instan, careconstat, n cursul judecii, existena unei chestiuni de drept de a crei lmuriredepinde soluionarea pe fond a cauzei i asupra creia instana suprem nu a statuatnc printr-o hotrre prealabil sau printr-un recurs n interesul legii i nici nu faceobiectul unui asemenea recurs, s sesizeze nalta Curte de Casaie i Justiie n vedereapronunrii unei hotrri prin care s se dea rezolvare de principiu respectivei problemede drept.Ca atare, pentru a fi admisibil o asemenea sesizare trebuie ndeplinite cumulativ maimulte cerine, respectiv existena unei cauze aflate n curs de judecat n ultimul grad dejurisdicie pe rolul uneia dintre instanele prevzute expres de articolul anteriormenionat, soluionarea pe fond a acelei cauze s depind de lmurirea chestiunii dedrept ce formeaz obiectul sesizrii, iar problema de drept s nu fi fost nc dezlegat denalta Curte de Casaie i Justiie prin mecanismele legale ce asigur interpretarea iaplicarea unitar a legii de ctre instanele judectoreti sau s nu fac n prezentobiectul unui recurs n interesul legii.n spe, se constat c este ndeplinit condiia privind existena unei cauze pendinteaflate n curs de judecat n ultim instan, Curtea de Apel Oradea fiind nvestit ndosarul nr. 5.559/111/2013 cu soluionarea apelurilor declarate de inculpaii F.C.F.,B.M.O., I.S.D., D.I.S.V., R.G. i L..T. mpotriva sentinei penale nr. 147/P din 28februarie 2014 a Tribunalului Bihor prin care s-a dispus condamnarea acestora pentrusvrirea infraciunii de tlhrie, prevzut de art. 233 din Codul penal, n cursuljudecii respectivelor ci de atac punndu-se n discuie, la termenul din data de 27martie 2014, cererile de nlocuire a arestului preventiv cu msura preventiv acontrolului judiciar pe cauiune formulate de o parte dintre apelani.De asemenea, chestiunile de drept cu care a fost sesizat instana suprem nu au primitnc o rezolvare printr-o hotrre prealabil sau printr-un recurs n interesul legii i nicinu fac obiectul unui asemenea recurs, aa cum rezult din Adresa nr. 844/C/1150/111-5/2014 din 8 aprilie 2014 a procurorului general al Parchetului de pe lng naltaCurte de Casaie i Justiie.Cea de-a treia cerin impus de art. 475 din Codul de procedur penal nu este nsndeplinit n cauz, ntruct soluionarea pe fond a apelurilor cu care a fost nvestitCurtea de Apel Oradea nu depinde de lmurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    9 of 11 08.12.2014 23:31

  • prezentei sesizri.Astfel, admisibilitatea sesizrii n vederea pronunrii unei hotrri prealabile estecondiionat, att n cazul n care vizeaz o norm de drept material, ct i atunci cndprivete o dispoziie de drept procesual, de mprejurarea ca interpretarea dat deinstana suprem s aib consecine juridice asupra modului de rezolvare a fonduluicauzei. Cu alte cuvinte, ntre problema de drept a crei lmurire se solicit i soluiadat asupra aciunii penale i/sau civile de ctre instana pe rolul creia se afl cauza nultimul grad de jurisdicie trebuie s existe o relaie de dependen, n sensul ca decizianaltei Curi pronunat n procedura prevzut de art. 476 i 477 din Codul deprocedur penal s fie de natur a produce un efect concret asupra coninutuluihotrrii din procesul principal, cerina pertinenei fiind expresia utilitii pe carerezolvarea de principiu a chestiunii de drept invocate o are n cadrul soluionrii pe fonda litigiului.Prin sintagma "soluionarea pe fond a cauzei" folosit de legiuitor n cuprinsul art. 475din Codul de procedur penal pentru a desemna legtura obiectiv dintre chestiuneade drept supus interpretrii i procesul penal n curs trebuie astfel s se neleagdezlegarea raportului juridic penal nscut ca urmare a nclcrii relaiilor socialeproteguite prin norma de incriminare, inclusiv sub aspectul consecinelor de naturcivil, i nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecrii cauzei nultim instan.De altfel, aceasta a fost i raiunea avut n vedere de legiuitor care, prin art. 102 pct.284 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 135/2010 privindCodul de procedur penal i pentru modificarea i completarea unor acte normativecare cuprind dispoziii procesual penale, a modificat coninutul art. 475 cereglementeaz condiiile de admisibilitate a sesizrii formulate n vederea pronunrii dectre instana suprem a unei hotrri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni dedrept, introducnd expresia "pe fond", care lipsea din prima form adoptat a Codului,prin reformularea textului de lege menionat urmrindu-se tocmai excluderea de laaceast procedur ce vizeaz asigurarea unei practici judiciare unitare a problemelor dedrept de care nu depinde soluionarea pa fond a litigiilor penale, chestiuni ce urmeaz afi supuse interpretrii numai pe calea recursului n interesul legii, n situaia n care suntndeplinite i celelalte condiii de admisibilitate reglementate de Codul de procedurpenal.n prezenta cauz, chiar dac obiectul sesizrii l reprezint probleme de drept ce secircumscriu sferei normelor procesual penale, lmurirea acestora nu poate influenadecizia ce va fi luat pe fondul apelurilor cu care a fost nvestit Curtea, dat fiind faptulc instana este chemat s se pronune asupra unei cereri incidentale privind starea delibertate a unor inculpai (examinarea temeiniciei cererii de nlocuire a arestuluipreventiv cu msura preventiv a controlului judiciar pe cauiune n etapa verificriiadmisibilitii n principiu sau ulterior i felul edinei de judecat), mprejurare ce nu arenrurire asupra rezolvrii raportului de drept penal dedus judecii, ce const nexaminarea nvinuirii aduse apelanilor prin rechizitoriu i stabilirea eventualeirspunderi civile a acestora.n plus, curtea de apel, dei a pus n discuie, la termenul din 27 martie 2014, cererilede nlocuire a arestului preventiv ale unora dintre inculpai cu msura preventiv acontrolului judiciar pe cauiune, a sesizat instana suprem n vederea pronunrii uneihotrri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce nu aveau legtur cuobiectul respectivelor cereri de nlocuire. Astfel, a solicitat ca nalta Curte s dea orezolvare de principiu unor probleme ce vizeaz luarea msurii preventive a controluluijudiciar pe cauiune, i nu nlocuirea cu o asemenea msur, aa cum au solicitat o partedintre apelani, precum i unor aspecte ce privesc nlocuirea arestului la domiciliu cuaceeai msur restrictiv de libertate, dei niciunul dintre inculpai nu se afla n arest ladomiciliu, ci n arest preventiv. Totodat, dei curtea de apel a fost nvestit n priminstan cu cererea de nlocuire, a solicitat interpretarea art. 206 alin. (3) din Codul de

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    10 of 11 08.12.2014 23:31

  • procedur penal, care se refer la felul edinei de judecat n calea de atac acontestaiei mpotriva ncheierii prin care, n cursul judecii, s-a dispus asupra msurilorpreventive.n consecin, nalta Curte constat c sesizarea formulat de Curtea de Apel Oradeanu ndeplinete cumulativ condiiile de admisibilitate prevzute de art. 475 din Codul deprocedur penal i, ca urmare, chestiunile de drept invocate nu pot primi o rezolvarede principiu prin pronunarea unei hotrri prealabile de ctre nalta Curte de Casaie iJustiie, putnd, eventual, s fac obiectul unui recurs n interesul legii, dac suntntrunite cerinele nscrise n art. 471 i 472 din Codul de procedur penal.Pentru toate aceste considerente, nalta Curte, n temeiul art. 475 i 477 din Codul deprocedur penal, va respinge, ca inadmisibil, sesizarea formulat de Curtea de ApelOradea n Dosarul nr. 5.559/111/2013.

    NALTA CURTE DE CASAIE I JUSTIIEn numele legii

    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibil, sesizarea formulat de Curtea de Apel Oradea n Dosarul nr.5.559/111/2013 privind pronunarea unei hotrri prealabile pentru dezlegareachestiunii de drept referitoare la interpretarea dispoziiilor art. 216 alin. (1) i (2)raportat la art. 242 alin. (10) din Codul de procedur penal, n sensul de a lmuridac examinarea sesizrii privind controlul judiciar pe cauiune presupune admiterea nprincipiu a acesteia, dup care magistratul analizeaz temeinicia cererii att cu ocazialurii iniiale a acestei msuri, ct i cu ocazia nlocuirii msurii arestului preventiv sau aarestului la domiciliu cu msura controlului judiciar pe cauiune, precum i a chestiuniide drept privind interpretarea dispoziiilor art. 242 alin. (10), (11) i (12) raportat la art.203 alin. (5) i (6) i art. 206 alin. (3) coroborat cu art. 352 alin. (1) i art. 362 alin. (2)din Codul de procedur penal, n sensul de a lmuri dac examinarea sesizriiprivind controlul judiciar pe cauiune de ctre instana de control judiciar n cadrulprocedurii nlocuirii msurii arestului preventiv sau a arestului la domiciliu cu msuracontrolului judiciar pe cauiune se realizeaz n edin public sau n camera de consiliu.Pronunat n edin public, astzi, 2 iunie 2014.-****-

    PREEDINTELE SECIEI PENALE A NALTEI CURIDE CASAIE I JUSTIIE

    judector CORINA MICHAELA JJIEMagistrat-asistent, Marioara Cioaric

    Publicat n Monitorul Oficial cu numrul 503 din data de 7 iulie 2014

    Decizia 11/2014 [R] privind pronunarea unei hotrri prealabile pentr... http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=00164509

    11 of 11 08.12.2014 23:31