c my b

c my b

„Plăcerea estefericirea

nebunilor.Fericirea este

plăcereaînţelepţilor”

Barbey D'Aure-villy

1. ...„Roma”.Regat iniţial,

documentele enumeră astfel şapte regi.În anul 510 î.e.n. regalitatea va cădea.Deja avea un anume număr de instituţiicare nu erau în măsură s-o facănotabil puternică. Avea „neamurilepatriciene” care participau doar elela activitatea politică. Exista „plebea”care nu avea nici un drept politic şi nicistatut juridic. Instituirea Republicii

a generat noi funcţiuni, precum„consulatul” şi „dictatura”. Dar,pe acest fond, s-a desfăşurat o luptăintensă între patricieni şi plebei, luptăfinalizată prin admiterea plebei întoate magistraturile – anul 300 î.e.n. Unpas însemnat înainte. Consolidatăoarecum pe dinăuntru, Roma a începutsă-şi „întindă” teritoriile. În maipuţin de 30 de ani va cuceri restulItaliei. Vor fi apoi războaiele Punice,distrugerea Cartaginei, iar Grecia va firedusă la o provincie romană. Vadeveni stăpână în Asia Mică, de la Siriala Iudeea, va deveni stăpână asupraSpaniei şi Galiei. Va pune piciorul înAfrica. Oricum, va începe să radieze unadintre cele mai importante civilizaţii alelumii.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Nimic nu costămai scump decât

neşti inţa”Grigore C. Moisil

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 411 anul X vineri, 11 aprilie 2014 1 RON

15 Aprilie 1900: deschiderea Expoziţiei universale de la Paris

P u ț i n iromâni,c uexcepția

poate a celor din cercurile de spe-cialitate, au auzit de NicholasGeorgescu-Roegen, fiu al orașuluiConstanța, născut pe malul MăriiNegre, la 4 februarie 1906. Aceastăstare de lucruri s-a datorat statu-tului său de emigrant politic, din1948, când, pentru a scăpa dearestare, împreună cu soția sa OtiliaGeorgescu-Busuioc, s-au refugiat înStatele Unite. Autoritățile comuniste,așa cum au procedat și cu alții,l-au trecut într-un con de umbră,izolându-l total de țară, interzicândpublicarea lucrărilor sale.

continuare ^n pag. 3

PUNCTUL PE EUROPA Căderea Romei şi decăderea

actualei civilizaţii

L u m e acontemporană, încare separarea oa-menilor în naţiuni şipopoare tinde sădispară, se impuneo nouă abordare acomunicării. Nu doarconţinutul unuimesaj este impor-

tant, ci trebuie avut învedere modul în care

diferite norme, credinţe, valori - pe scurt,diferite elementele culturale - potafecta comunicarea. Astfel, ceea ce spune

emiţătorul, ceea ce crede emiţătorul că spuneşi ceea ce înţelege receptorul pot fi trei lu-cruri diferite. Oamenii sunt fiinţe sociale, iar în acest con-text, comunicarea reprezintă cel mai impor-tant instrument. Putem să ne exprimămdorinţa de a face parte dintr-un grup sau ac-ceptul de a ne integra într-o comunitate doarprin intermendiul comunicării.Semnalele defoc, desenele din peşteri, în trecut, sau largautilizare a mijloacelor moderne de comuni-care (telefon, internet) astăzi, sunt doveziale aceste necesităţi permanente de acomunica ale speciei umane.

continuare ^n pag. 5-6

Interdependenţa economiilor naţionale ale statelordin Europa şi din Asia creează posibilitatea reluăriiunor vechi rute care în antichitate legau Roma deChina pe aşa-numitul „drum al mătăsii“, avândastăzi însă la dispoziţie o infrastructură în continuămodernizare, mijloace de transport de mare ca-pacitate, precum şi tehnologii modeme detransport combinat şi multinodal.Conf. Univ. Dr. Paul

LUCIAN, ULBS

Interculturalitatea – o componentă nelipsită a comunicării în

contextul global actual -

Transportul între cele douăcontinente, prin coridorul

Europa – Asia

continuare in pag. 7

continuare in pag. 2

Dan POPESCU,

ULBS

Prof. univ. dr. Gheorghe PREDA

Lect. Univ. Dr. LiaBALTADOR, ULBS

Studii

Repere turistice

în noul context

geo-politic european

Turcia, Grecia şi Insulele Canare vorfi destinaţiile concurente cele maiputernice în următorul sezon devară, aşa cum au recunoscutprofesioniştii din turism care auparticipat la târgul ITB Berlin. Ger-

manii, britanicii şi olandezii suntturiştii europeni care rezervă cu cel

mai mult timp în avans vacanţele pentru vara următoare,potrivit companiei de studii de piaţă Gfk, iar italienii şiruşii ar fi pe ultimul loc.Asociaţia de agenţii de turism germane DRV confirmărecuperarea rapidă a Greciei în 2014, care se simte dejaîn rezervările în avans pentru vară, în creştere cu 52%faţă de anul trecut.Turcia şi Spania arată o creştere“solidă”, potrivit Gfk, în timp ce cererea pentru acălători în Egipt, în timpul verii, scade din nou.Turismulreprezintă 9,3% din Produsul Intern Brut (PIB) global,potrivit celui mai recent studiu realizat de World Travel& Tourism Council (WTTC) cu privire la impactul sec-torului în economia globală. Acesta se situează mai pre-sus de alte activităţi, cum ar fi industria chimică şiminieră, care contribuie cu 8,7% sau contribuţia de8% a fabricanţilor de automobile, dar departe de 19,3%,cât reprezintă sectorul serviciile financiare.

Virgil NICULA,ULBS

continuare ^n pag. 4

Turismul: Abordări inovative

Via Appia după infrângerea răscoalei lui Spartacus

Rosu

Galben

Albastru

Negru

NICHOLAS

GEORGESCU-ROEGEN

Universitatea din Princeton

Globalizare2 VINERI 11 APRILIE 2014

Interculturalitatea - o componentă nelipsită a comunicării în contextul global actual -

urmare din pagina 1Mai mult chiar, încercarea de a nucomunica se dovedeşte a fi unexerciţiu extrem de dificil. Princi-palele obiective pe care le avem învedere când comunicăm urmăresc(Stânea Rodica, 2011, p.9 ):Sa fimrecepţionaţi; Să fim înţeleşi; Să fimacceptaţi; Să provocăm o reacţie,constând în schimbarea unei atitu-dini sau a unui comportamantPrintre numeroasele definiţii alecomunicării se regăseşte şi cea aprofesorului Julia Wood: „Comuni-carea este un proces sistemic încare indivizii interacţionează cu şiprin simboluri pentru a crea şi in-terpreta sensuri (înţelesuri)” . Comunicarea este un proces di-namic, care se fundamentează pecomunicări anterioare: există ele-mente déjà clarificate, “the alreadyspokens” după cum le numeşteBalchtin, care apreciază ca o mareparte din ceea ce ni se comunicăînţelegem fiindcă am înţeles, în tre-cut, anumite aspecte. Este vorbadespre un proces sistemic,deoarece prin comunicare intrăm însistemul de înţelesuri individual alfiecăruia (cuvinte cu înţelesuridiferite, neînţelese sau conotaţiidiferite). Simbolurile sunt niştereprezentări ambigue, abstracte, ar-bitrare, care pot da naştere unorneînţelegeri. Crearea şi interpretareasensurilor reprezintă, de fapt, obiec-tivul ultim al comunicării:înţelegerea sensului pe care îlurmăreşte emiţătorul, depăşinddiferite bariere ce pot disturba cod-ificare, transmiterea, decodificareamesajului. Comunicarea reprezintă aşadartransmiterea unui mesaj încărcat cusens, de la o persoană la alta.Acest lucru se poate realiza:o verbal sau non-verbal,o în mod conştient sau inconştientAristotel a fost unul dintre primiicare s-a preocupat de teoretizareaacestui proces. În accepţiunea sa,comunicarea are la bază trei cate-gorii: emiţătorul, mesajul şiascultătorul.Contacte interculturale au existatdintotdeauna. Germenii comunicăriiinterculturale au încolţit încă de laînceputurile civilizaţiei umane(Egipt,Mesopotamia, Grecia, ImperiulRoman, Imperiu Arab). Astfel,expediţiile lui Alexandru cel Mare,Gingis Khan, apoi cele conduse deMarco Polo, Vasco da Gama sau aaltor deschizători de orizonturi aupus în legătură culturi diverse, cuobiceiuri, norme şi valori diferite.Cunoaşterea acestora a presupusgăsirea unor căi de comunicare,care, deşi nu au fost întotdeaunapacifiste, au făcut ca lumea sădevină un spaţiu unitar, maiapropiat, mai bine cunoscut .Fenomenul globalizării facilitează şiaccelerează ritmul în care suntemnevoiţi să facem faţă întâlnirilor in-terculturale. În cadrul satului globalfiecare vine cu propriile tradiţii,tabuuri sau obiceiuri, astfel că, fiela locul de muncă, fie în cadrulunor negocieri, fie chiar şi în con-cediu suntem constrânşi să ţinem

cont de elementele interculturale.Comunicarea interculturală se în-scrie în cadrul ştiinţelor sociale.Primii teoreticieni care s-au intere-sat de interculturalitate şi-au bazatşi fondat teoriile pe situaţiaexistentă pe teritoriul Statelor Unite,un spaţiu care se autodefineşte prinmulticulturalitate. Cu toate acestea,toate teoriile se pot aplica şi laspaţiul european, unit în diversitate.Înţelegerea importanţei interacţiuniiinterculturale pentru Statele Unite avenit odată cu sfârşitul celui de-alDoilea Război Mondial. În cadruldiscuţiilor purtate pe marginea plan-ului Marshall pentru reconstrucţiaEuropei au apărut unele carenţe.Deşi aceste încercări de comunicareau fost dominate de raţiuni eco-nomice, relaţiile diplomatice inefi-ciente s-au datorat neînţelegeriirolului comunicării şi culturii. Maiapoi, a urmat războiul din Vietnam.Refugiaţii care au avut de suferit depe urma războiului au reprezentatun nou val de imigranţi, un nou tipde contact cultural, căruiaautorităţile americane nu au ştiutsă-i facă faţă. Apariţia Institutuluipentru Servicii Externe (ForeignService Institute) s-a datorat aces-tei lipse de informaţii culturale. Edward Hall este considerat înte-meietorul disciplinei comunicare in-terculturala. Conceptualizareaprocesului de comunicareinterculturală şi contribuţia sa îndomeniu au pus bazele cercetărilorulterioare. Principalele lucrări suntThe Silent Language şi The Hidden

Dimension. Larry Samovar şi Richard Porterdefinesc comunicarea interculturalădrept „comunicarea între oameniide culturi diferite, aceasta apărândatunci când un mesaj este produsde un membru al unei culturi pen-tru a fi transmis unui membru alunei alte culturi spre a fi înţeles”.Comunicarea interculturală este utilă Ø pentru a înţelege trecutul (de ex-emplu, putem astfel identifica sursaconflictelor: independenţă, religie,revendicări teritoriale)Ø pentru prezent: autocunoaşterea,posibilă când ne raportăm la alţii şiînţelegem că există şi altemodalităţi, dar şi în afaceri: mar-ketingul produselor, managementulresurselor umane multiculturale sia echipelor virtuale globale Ø pentru viitor: combaterea unorflagele globale: suprapopularea,foametea, epuizarea resurselor nat-urale, încălzirea globală, sănătate,terorismCare sunt, în definitiv, elementelecare ne diferenţează pe noi, oa-menii? Rasa, religia, stilul compor-tamental, artefactele personale suntdoar o parte dintre acestea. Lanivelul societal, diferenţele pot con-sta în modul în care concepemlumea, valori şi credinţe, procesulde raţionalizare, obiceiuri, asteptări,interacţiuni de afaceri, roluri şirelaţii, stiluri de comunicare.Porter şi Samovar susţin că, cul-tura reprezintă depozitul decunoştinţe, experienţe, credinţe, val-ori, atitudini, înţelesuri, ierarhii, re-

ligie, noţiunea timpului, roluri, relaţiispaţiale, conceptul despre universşi obiecte materiale şi posesiunidobândite de un grup de oameni.

De remarcat faptul că nu estetransmisă genetic, ci ea estepreluată prin interacţiunea cupărinţii, membrii familiei extinse,prieteni, profesori şi alţireprezentanţi ai respectivei culturi,la care se adaugă, în perioadacontemporană, mass-media şimediile electronice. Cu alte cuvinte,cultura reprezintă bagajul pe care îlpurtăm cu noi în viaţa cotidiană şiatunci când călătorim în străinătateşi constă dintr-un set de elementesubiective şi obiective care neformează percepţia şi ne definescconvingerile şi modul în care neraportăm la lume.S-a făcut referire la cultură ca fiind„software-ul” pe care oamenii îlfolosesc în viaţa de zi cu zi; Culturaeste resimţită profund şi seregăseşte:În modul în care gândim;în modul în care vorbim;în com-portament.De-a lungul timpului au existat maimulte abordări ale culturii. Unii oconsiderau ca fiind ca un aisberg:doar o mică parte se vede lasuprafaţă, cea mai mare parteregăsindu-se sub apă.- Cultura de suprafaţă: parteavizibilă si tangibilă- Cultura profundă: partea ascunsă,intangibilăTrompenaars găseşte o altă analo-gie: cultura este ca o ceapă,

compusă din mai multe foi supra-puse, unele fiind mai apropiatedecât altele. Totuşi putem determina anumitetrăsături comune diferitelor abordărişi definiţii ale culturii: - cultura descrie trăsăturile grupu-lui, nu a indiviziilor ce-l compun- cultura se modifică în timp, caurmare a interacţiunii între diferiteleculturi, dar şi ca urmare ainfluenţelor mediului, aflat înpermanentă schimbare- apartenenţa la un anumit grupcultural se fundamentează pe valorişi comportamente împărtăşite, nupe caracteristici intrinseci precumvârsta, educaţia, sexul etc.- Comunicarea şi cultura sunt in-terdependente. Cultura estetransmisă prin comunicare, dar, înacelaşi timp, comunicarea poate danaştere unor noi elemente culturale

Având în vedere aceste precizăriconceptuale, considerăm că o pre-ocupare serioasă şi continuă înacest domeniu se poate materializanu doar în rezultate „spirituale”.Pragmatic vorbind, se poate înreg-istra o creştere a productivităţiimuncii, în echipele de lucru multi-culturale, se pot reduce timpii nece-sari negocierilor, atunci cînd suntcunoscute tabuurile şi valorilepartenerilor străini, respectiv sepoate răspunde mai promptprovocărilor induse de lumea din ceîn ce mai interconectată şiinterdependentă.

Lect. Univ. Dr. Lia BALTADOR, ULBS

3VINERI 11 APRILIE 2014 Mari Savanţi roMâni

urmare din pagina 1Mama lui N.G.R. era profesoară la unliceu de fete din Constanța, iar tatălofițer (căpitan) în armata română. Cânds-a născut, orașul Constanța avea25.000 de locuitori, număr care a cres-cut mai târziu la 300.000. Populațiaorașului era constituită din români,greci, germani, armeni, turci, tătari,evrei, bulgari și aromâni. Fiecarenaționalitate trăia după propriile ei per-cepte religioase de fericire, fără ca deaici să rezulte o cât de mică mani-festare de intoleranță rasială. N.G.R. apăstrat toată viața acest spirit cos-mopolit. Încă de mic a dat dovadă deînclinații deosebite spre matematică. În1913 a făcut cunoștință cu ororilerăzboiului. Cei care se întorceau de pefront aduceau cu ei două mari prime-jdii: holera și spiritul revoluționar. Acandidat pe un loc de bursier la unliceu militar. Reușita la concurs a aflat-o în chiar ziua în care România intraîn război împotriva Puterilor Centrale,adică pe 27 august 1916. Concursul s-a ținut la București, unde a fost însoțitde mama lui. Față de primejdiile care-i amenințau, au hotărât să părăseascăîn grabă orașul Constanța, cu ultimultren de refugiați. Au locuit doi ani laBucurești, oraș care se afla subocupație germană, la început la bunica,în vechea ei căsuță. Trebuia să facăcozi de la miezul nopții până în zoripentru rațiile de pâine, să vândă ziare,să care moloz de la binalele unorconstrucții neterminate, să dea meditațiiunor copii, chiar mai în vârstă decât el.

În 1918, liceul militar s-a în-tors la vechiul său sediu, anunțându-se că începe școala. Liceul Militar pecare-l urma era ”Mănăstirea Dealu” dinTârgoviște, așezat pe o colină, în jurulunei biserici mănăstirești datând dinanul 1499. Totul, de la masă, cărți șirechizite, până la îmbrăcăminte, eragratuit. Elevii purtau uniforme și erausupuși unui regim militar sever. Fiecareclasă avea câte un instructor – un dis-tins ofițer, unii dintre aceștia avândchiar doctoratul. Doi ofițeri-profesori i-au observat și încurajat înclinațiile sprematematică, introducându-l pe la treis-prezece ani, când era în clasa a opta,la Gazeta Matematică (G.M.), care erao revistă fondată și finanțată din 1895de un grup de ingineri luminați, un pe-riodic destinat publicării unor articoleși note scurte, de nivel mediu, carepropunea probleme și publica soluțiilelor. G.M. stimula interesul pentrumatematică al elevilor, dar organiza șiconcursuri naționale severe, la care seacordau patru sau cinci premii. În1922, N.G.R. a trecut un astfel de con-curs, obținând premiul II, iar în 1923,premiul I. În 1925, la concursul G.M.a ieșit primul pe țară. Președintelecomisiei de examinare a fost prof. Gh.Țițeica, care l-a apreciat ulterior, tottimpul, în mod deosebit. Spiritulmănăstirean a fost cu adevărat vectoral performanței și elitelor. N.G.R.găsește și un ”nom de plume”, pecare și l-a schimbat în ”renume”, de-venind Georgescu-Roegen. SufixulRoegen citit invers era o anagramă aînceputului numelui său (N. Geor).

La sfârșitul anului 1923, atrecut examenul de bacalaureat, oprobă ucigătoare, necesară (și

suficientă) pentru intrarea la universi-tate. A intrat la Facultatea dematematică a Universității dinBucurești, alegerea care a nemulțumit-o pe mama lui, care dorea ca fiul eisă ajungă inginer. După părerea ei, in-ginerii erau oameni înstăriți și lipsiți degriji. N.G.R fusese invitat de altfel, fărăexamen de admitere, la ȘcoalaPolitehnică din București. A avut șansaunor mari profesori, așa cum au fost:D. Emmanuel, Gh. Țițeica, D. Pompei,T. Lalescu, A. Davidoglu, N. Coculescu,O. Onicescu ș.a. În 1926, a trecutexamenul de licență în matematică laUniversitatea București, cu mențiuneafoarte bine, iar în noul an școlar aobținut un post la Liceul Militar”Mănăstirea Dealu” din Târgoviște. Din-tre colegii lui de facultate sunt demenționat: Gr. C. Moisil, E. Arghiriade,A. Nicolescu, Gabriela Țițeica și O.Busuioc, viitoarea lui soție, care va fiprofesoară de matematică la Liceul”Iulia Hașdeu” din București, liceu viz-itat după 1989 de Regele Mihai, la acărui vizită a asistat și autorul acestuiarticol. N.G.R. și-a susținut examenulde ”agregare” la Universitatea din Iași,termen care nu are corespondent înlimba engleză, unde comisia de exam-inare a fost prezidată de prof. SamuelSanielevici. Prin trecerea acestui exa-men, se conferă dreptul de a funcționaca profesor de liceu. După agregare,N.G.R. a ales un post de profesor laliceul de băieți ”Mircea cel Bătrân” dinConstanța. A candidat și pentru obursă de studii de doctorat la Paris,fiind recomandat, se înțelege și de pro-fesorii lui. Înainte de a pleca la Paris,l-a vizitat pe prof. T. Lalescu, de careera apropiat și care i-a făcut ocălduroasă pledoarie pentru statistică.La Paris s-a înscris la Institutul deStatistică al Universității din Paris –Sorbona, revenind apoi în țară, dupăabsolvire, în anul 1929. Și-a ales cateză de disertație, un subiect destatistică matematică și anume ”Prob-lema cercetării componentelor cicliceale unui fenomen”. S-a reîntors laParis, întâmpinând însă dificultăți legatede bursă. Președintele comisiei a fostnumit G. Darmois, comisie din caremai făceau parte: A. Bariol, M. Huber,L. March și J. Rueff. Susținerea a avutloc pe data de 27 iunie 1930, primindcalificativul maxim. Diploma a fostsemnată de comisie numai după ce s-a adăugat mențiunea ”avec les felicita-tions du jury”. A urmat apoi cursuripostdoctorale sub conducerea lui K.Pearson, la University College, Londra,Anglia, între anii 1930-1932, precumși sub a lui J. A. Schumpeter, la Har-vard University, Boston, Ma., StateleUnite, între anii 1934-1936, unde aajuns cu o bursă Rockeffeller. Aici a in-trat în cercul de bursieri Rockeffellerdin Europa, din care mai făceau parteși: O. Lange, F. Macklup, G. Tintner șiN. Kaldor, la care participau și colab-oratorii lui J. A. Schumpeter, ca: W.Leontief și Sweezy. La UniversitateaPrinceton din Statele Unite, N.G.R. afost prezentat lui A. Einstein, care l-aîntrebat dacă știe să cânte la vreun in-strument, dar răspunsul negativ primitnu a făcut savantului o impresie preabună. A regretat că nu l-a întrebatatunci pe savant despre legea entropiei,despre care a aflat mai târziu că era unmare susținător al acesteia. S-a în-tors în România în anul 1936, undeN.G.R. a ocupat o serie de funcţii im-

portante, ca cea de director al Institu-tului Central de Statistică, de consilierpe probleme economice în cadrul Min-isterului de Finanţe şi de director alConsiliului Economic. A fost şi profe-sor de statistică teoretică la Şcoala destatistică, unde a funcţionat între anii1932-1946, şcoală care fusese înfiinţatăîn anul 1931 din iniţiativa şi sub con-ducerea prof. O. Onicescu. Scopulacelei şcoli era acela de a formaspecialişti cu pregătire superioară îndomeniul statisticii şi actuariatului(matematica asigurărilor).

Se apreciază că modul în carestăpânea literatura ştiinţifică, economicăşi filozofică nu a fost egalat decât deMarx şi Edgeworth şi poate de J.A.Schumpeter, listă la care cei maigeneroși îi includ pe Adam Smith şi peJohn Stuart Mill. L-a ajutat pe V.Madgearu să-şi finalizeze volumul:”Evoluţia economiei româneşti dupăprimul război mondial (1940)”. A fost conducătorul delegaţiei românecare a negociat plata reparaţiilorpretinse de sovietici, de 300 mil. dedolari, la preţurile din 1938. A fostinformat că urmează va fi arestat, așacă, împreună cu soția lui, s-au ascunsși apoi au ajuns pe vasul turcesc Ka-plan, la Constanța, printre ambalajelede citrice și apoi la Istanbul, unde afost găzduit de Aurel Decei, de fel dinGura Râului, care era un cunoscut is-toric și orientalist. Pe data de 24iunie, cu nava Mauritania, au plecatdin portul francez Cherbourg, cudestinaţia Statele Unite. La HarvardUniversity era deja angajat, ajungândpe la începutul lunii iulie 1948. Ph. Mirowski a oferit o listă cucontribuţiile științifice mai semnificativeale lui N.G.R., astfel:- clarificarea problemei integrabilităţii înteoria neoclasică a preferinţelor;- inovarea conceptului de teoriestochastică a preferinţelor;- demonstrarea inaplicabilităţii teorieineoclasice a formării preţurilor pe bazaproductivităţii marginale în ţările sub-dezvoltate;- teorema neoclasică anonsubstituabilităţii pentru tehnologiileLeontief;- reprezentarea analitică a ciclurilor deafaceri prin unde asimetrice şifenomene de relaxare;- distincţia dintre raţionamentul dialec-tic şi cel aritmomorf şi semnificaţia eiîn ştiinţele economice;- clarificarea dificultăţilor ce apar înmodelarea producţiei ca proces;- prezentarea termodinamicii ca sursăprincipală şi cea mai profundă a raritățiieconomice.Primul care a sesizat înrudirea dintreeconomie şi biologie a fost A. Mar-shall. Încercarea ambițioasă de a for-mula principiile bioeconomiei aparținînsă lui N.G.R. A fostinvitat la Vanderbilt University de șefulde catedră George Stocking şi după ooră de discuţii, a acceptat să vină şi sălucreze la acea universitate. Acolo apredat cu distincție cursuri avansate destatistică şi de teorie economică timpde 26 de ani. În 1950 N.G.R. i-a spuslui Harvie Branscomb, rector la Van-derbilt University, că 75% dincunoștințele lui active provin din școalasecundară urmată în România, rectorulcrezând că glumește. Interesul lui N.G.R. pentru economie aapărut prin 1930, pe când se afla laHarvard University și arăta că îi

datorează mult în această privință prof.P. Samuelson de la Harvard University,deoarece acesta l-a transformat într-uneconomist. În 1972, la sesiuneaspecială a Adunării Generale aNaţiunilor Unite, care a avut loc laStockholm, în Suedia, pentru discutareaproblemelor de mediu, N.G.R. a pro-pus ca toate resursele naturale să fie“mondializate”, precum și să sedesfiinţeze paşapoartele. Ambele prop-uneri au fost primite însă cu răceală.

M. Blung în ”Great Economistssince Keynes” vede creația roegonianăca fiind formată din două faze. Primafază este a unei economii matematiceextrem de tehnice, iar a doua fazaîncercării ambițioase de a formula prin-cipiile bioeconomiei. Cartealui N.G.R., intitulată “The Entropy Lawand Economic Process”, Cambridge,Mass.: Harvard University Press, 1971,este o carte celebră care îl trece pecititor printr-un complicat labirintalcătuit din fizică, biologie, istorieeconomică şi termodinamică, o ple-doarie în favoarea “bioeconomiei”.Conceptul de bioeconomie susținut deN.G.R. include și un ”program bioeco-nomic minim”. Institutul Naţionalde Cercetări Economice al AcademieiRomâne a aprobat în anul 1991 pub-licarea în limba română a întregii operea compatriotului nostru. Ultima datăN.G.R. a venit la Bucureşti din StateleUnite, cu ocazia apariţiei cărţii sale, susmenționate. Dr. A. Iancu și dr. IhorLemnij, prietenul meu, din păcate de-cedat, au fost cei care au întreprinsdiligenţele necesare pentru publicareaîn limba română a cărţii la care m-amreferit. Opera ştiinţifică a lui N.G.R.materializată printr-o serie de volume şisute de studii i-a fost publicată în ţarasa natală și în cea de adopţie – StateleUnite, precum şi în numeroase alte ţărica: Anglia, Franţa, Italia, Canada,Japonia, India, Brazilia, Mexic, Olandaş.a. Lui N.G.R. i s-au conferitaproape toate titlurile ştiinţifice pe carele-a meritat, şi anume de: profesoremerit şi profesor de onoare la Van-derbilt University, membru de onoareal Asociaţiei Economice Americane,membru al diferitelor organizaţiiştiinţifice din America şi Europa, inclu-siv al Academiei Americane de Arte şiŞtiinţe, membru al Societăţii deEconometrie, mebru de onoare al pres-tigioasei instituţii ştiinţifice “Phi-Beta-Kappa” de la Vanderbilt University,

visiting profesor şi invitat să ţinăconferinţe la marile universităţi dinlume, inclusiv la Academia Română şila universităţi din România. N.G.R. arefuzat mâna întinsă de J. A. Schum-peter, respectiv invitaţia de a rămâne înStatele Unite şi de a scrie împreunăun tratat. Prin acest refuz, N.G.R.recunoaște că a comis o mare greșealăîn cariera lui științifică. Întrebat asupracauzelor nedreptăţii care i s-a făcut dea nu i se conferi Premiul Nobel, N.G.R.răspundea că în România, fie acestlucru nu se dorea, fie că românii nuputeau, iar în Statele Unite a fost con-siderat “oaia neagră”, întrucât adenunţat abuzul de matematică, aceleprincipii pe baza cărora mulţi şi-auconstruit creaţiile şi cariera. Ma r e aproblemă rămâne însă acceptarea legiientropiei. Fizicienii, chimiştii și matem-aticienii continuă să opună acestei legiun veto și pornesc mai ales de la teo-ria structurilor disipative elaborată deIlya Prigogine, savantul belgian care aprimit Premiul Nobel pentru chimie în1977, sau de la păreri exprimate deautorităţi ca G. Seaborg sau John vonNeumann. N.G.R. a fost admirat desavanți ca P. Samuelson și A.M. Wein-berg, fiind lipsit totuși de o prea maretrecere în rândul colegiilor săi dinbreasla economiștilor. Reacțiile unoroponenți iluștri ca Malinvaud și DanPantinkin sunt relatate chiar de N.G.R.

A trecut în eternitate în anul1994, la vârsta de 88 de ani.Rămăşiţele lui pământeşti au fostaduse în ţară din Statele Unite într-ournă, cu pioşenie, de soţia sa, con-form dorinței sale testamentare, în anul1995, şi se odihnesc într-o criptă acimitirului Bellu. Cel mai frumosomagiu care i se poate aduce luiN.G.R., acest mare savant, umanist șipatriot român este ”Ad perpetuam reimemoriam”, adică să-i cunoaștemopera, să înțelegem spiritul acesteia, săo facem cunoscută și mai ales să-idezvoltăm teoriile. Autorul acestorrânduri, care l-a cunoscut pe N.G.R. înRomânia, la Academia Română și laAcademia de Studii EconomiceBucurești (A.S.E.), dar și în StateleUnite, a întreprins, fără succes, de-mersuri pe lângă presa și autoritățiledin Constanța, în sensul de a i se re-aliza în localitate un bust marelui sa-vant, fiu al Constanței, fapt ce ar fireprezentat respect față de înaintași, re-spect cu care suntem datori.

Prof. Univ. Dr. Gheorghe

PREDA

NICHOLAS GEORGESCU-ROEGEN(N.G.R.)

c my b

c my b

abordări inovative VINERI 11 APRILIE 20144

urmare din pagina 1

Contribuţia directă a industrieicălătoriilor şi turismului la economiaglobală este de 2,9%, dar dacă seia în considerare atât impactul directcât şi cel indirect, aceasta ajunge la9,3%. Contribuţia sectorului turis-mului la PIB în 2013 a crescut pen-tru al patrulea an consecutiv, caurmare a creşterii numărului deturişti la nivel international la 1,087miliarde.Distribuţia PIB-ului mondial pe sec-toare economice este prezentată în Fig. 2. Cota din PIB pe sectoare deactivitate în 2013 (%)

În ceea ce priveşte locurile demuncă, importanţa sectorului este şimai relevantă, deoarece peste 102milioane de persoane lucrează îndomeniu, ceea ce reprezintă de cinciori mai mult decât numărulangajaților în domeniul producţiei deautomobile, de cinci ori mai multdecât al celor din industria chimică,de patru ori mai mult decât în in-dustria minieră.Dacă se ţine cont de locurile demuncă indirecte, nivelul de ocupareajunge la 266 de milioane de locuride muncă. Adică unul din 11 locuride muncă din lume este ocupat îndomeniul turismului şi al serviciilor,mai mult decât se înregistrează înactivităţi precum industria construc-toare de mașini, industria chimică,minerit, activităţi bancare,învăţământ superior şi la un nivelsimilar cu învăţământul general, darmai puţin decât numărul de angajațidin serviciile de comunicaţii şi fi-nanciare (Fig.3).

Fig. 3. Numărul total de angajați(%) în 2013, pe sectoare de activ-itate

Studiul analizează, de asemenea, im-pactul veniturilor din turism în

economie şi concluzionează că pen-tru fiecare dolar investit se obţin 3,2dolari, peste media obținută îndiferite alte sectoare de activitate,care au un profit de 2,7 de dolarila fiecare dolar investit. Adică, aşacum rezultă din acest raport, in-dustria călătoriilor şi turismuluigenerează cu 18,5% mai mult pen-tru un dolar investit decât media înalte sectoare ale economiei. WTTC estimează că industria turis-mului va creşte cu 4,2% pe an înurmătorii zece ani, valoare care estemai mare decât cele aferenteestimărilor pentru învăţământul su-perior, industria constructoare demașini, minerit, educaţia generală,

precum şi economia în general, careurmează să crească cu 3,6% pean până în 2023.

Referitor la continentul european,turismul va continua să ofereoportunităţi de creştere a locurilorde muncă. În prezent, această ac-tivitate reprezintă deja 8,9% din PIB-ul Europei şi peste 30 de milioanede locuri de muncă pe continent,sectorul turistic devenind în ultimiiani un factor-cheie al economiei eu-ropene.Taleb Rifai, secretarul general alOMT, sublinia că turismul trebuie săfie considerat ca un motor aleconomiei mondiale, exprimându-şiregretul că, în unele cazuri, încă nueste apreciat la adevărata saimportanță. Domnia Sa a evidenţiattotodată că turismul este a treia in-dustrie din lume ca generatoare debeneficii şi că “nu putem impozitaturismul ca şi ţigările, pentru căomorâm găina cu ouăle de aur”,afirmând că turismul se impoziteazăîn multe ţări doar pentru a rezolva

probleme economice prezente şifără o gândire pe termen mediu şilung.Este încă devreme pentru a evaluaposibilele consecinţe pe care lepoate avea criza din Ucraina asupraturismului mondial, dar cea mainefastă consecinţă o poate avearestricţionarea vizelor pentru turiştiiruşi, pe care au propus-o miniştrii

Afacerilor Externe ale Uniunii Eu-ropene , ca răspuns la acţiuneamilitară rusă din Crimeea.Rifai consideră că este legitimă oriceacțiune politică pe care o vor decideguvernele, dar a subliniat că acestedecizii nu ar trebui să aibăconsecinţe asupra liberei circulaţii acetăţenilor şi a avertizat că Europava fi în primul rând cea prejudiciată,dar şi restul ţărilor, mai ales celecare impun restricţiile.La târgul de turism din Moscovaau participat aproximativ 1800 decompanii din 190 de ţări şi regiuniși peste 37.000 de specialişti. Dupătârgul de turism MITT de laMoscova, intervalul din aprilie pânăîn iulie va fi decisiv pe piaţaemitentă rusă, având în vedere că înaceastă perioadă începe sezonul devârf al rezervărilor pentru vacanţa devară.Piaţa turistică rusă a înregistrat oimportantă consolidare în ultimii ani,devenind piaţa emitentă cu cea maimare creştere din Europa în termeniabsoluţi şi a treia din lume, dupăChina şi India. Cu toate acestea,economia Federaţiei Ruse riscă săse îndrepte spre o nouă stagnare,astfel că boom-ul turismului rusescse “răceşte“. Durata medie a seju-rului pentru turiştii ruşi este de 9,7nopţi, iar bugetul de călătorieajunge la 1.535 euro pe persoană..Escaladarea tensiunilor dintre Uni-unea Europeană și Rusia ar puteafrâna deplasările turiştilor dinaceastă ţară. Cu puţin timp în urmă,liderii europeni au oprit negocierileprivind eliminarea obligativitățiivizelor pentru cetăţenii ruşi caredoresc să călătorească în ţărilemembre UE, ca represalii pentruinvazia Crimeii. Cu toate acestea,mai mult decât situaţia politică, de-valorizarea rublei comparativ cucelelalte monede este factorul cepoate influenţa decizia ruşilor de acălători în străinătate.

Fig. 4. Simferopol, primăvara 2014

Devalorizarea rublei faţă de alte va-lute (faţă de euro cu mai mult de20%) comparativ cu ultimeledouăsprezece luni, o mișcare ce arputea ajuta exporturile ruseşti, areînsă, ca efect secundar, o creşterebruscă a costurilor vacanţelor înstrăinătate pentru turiştii ruşi.Procentul populaţiei care are nevoiede o viză de turist s-a redus de la77% la 64% în ultimii trei ani, con-form raportului actualizat despre de-schiderea turistică în materie de vizerealizat de OMT. Din ce în ce maimulte ţări aleg să elimine vizele sausă simplifice la maxim eliberarea lor,

pentru a da un impuls sosirilor deturişti, mai ales din pieţele emer-gente.Aşa cum a informat OMT, economi-ile țărilor G20 au convenit “săacorde în continuare prioritatesimplificării procedurii de eliberarea vizei turistice, cu scopul de astimula creşterea economică şi dea crea mai multe locuri de muncăprin intermediul turismului”.De fapt, un raport întocmit de OMTşi WTTC arată că simplificareaacordării vizelor în economiile G20ar putea genera până la 5,1 mil-ioane de noi locuri de muncă în2015 și venituri de peste 200 mil-iarde de dolari din turismulinternaţional.Îmbunătăţirile în domeniulsimplificării regimului de vize întreeconomiile G20 includ o serie demăsuri, cum ar fi de exemplu ex-ternalizarea procesului de solicitare avizelor pentru a reduce timpul deaşteptare şi a creşte capacitatea deemitere.Alte măsuri constau în creşterearesurselor necesare pentrufuncționarea consulatelor şi de-schiderea de noi consulate, în spe-cial în pieţele emergente cheie. Deasemenea, sunt foarte eficientevizele de intrări multiple sau scu-tirea de viză pentru pasagerii aflaţiîn tranzit.Măsura cea mai implementată în ul-timii trei ani a fost înlocuirea vizeiconvenţionale cu o viză la sosire.Astfel, guvernele îşi păstrează ca-pacitatea de a percepe turiştilor otaxă de intrare, ca şi cum ar fivorba de o taxă turistică.Astfel, în ultima perioadă se remarcăurmătoarele iniţiative:- Kenya, Uganda şi Rwandalansează viza turistică comună în2014;- OMT îndeamnă să se accelerezeacordarea de vize pentru a stimulaeconomia din Asia-Pacific;

- Uniunea Europeană va face maiflexibile vizele pentru turiştii dinChina şi Brazilia;- Se elimină vizele între Mexic,Peru, Columbia şi Chile;- Jamaica elimină vizele pentruturiştii ruşi;- Marea Britanie a anunţat o seriede modificări menite să“raţionalizeze şi să simplifice proce-sul de solicitare a vizei pentru turiştiichinezi”.Clasamentul celor mai vizitate 100de oraşe din lume este condus detrei mari aglomerări urbane dinAsia: Hong Kong, Singapore şiBangkok. Bucureştiul se află pelocul 64, pierzând 5 locuri faţă deanul precedent. Lista a fost

întocmită de firma de consultanţăEuromonitor International şi ţinecont de numărul de sosiri şiînnoptări turistice.Sosirile de turişti în Hong Kong aucrescut cu 6,5%, ajungând la23,77 milioane de turişti. Podiumuleste completat de Singapore, cu21,3 milioane de turişti (+7,7%) şiBangkok, cu 15,8 milioane(+14,6%).Oraşul european aflat pe primul locîn clasament este Londra, situat pea patra poziţie (căzând un loc fațăde 2012), cu 15,4 milioane deturişti (+2,3%).Primul oraş american este NewYork, situat pe locul al optulea, cu11,6 milioane de turişti străini(+8,9%).Londra-Heathrow rămâne aeroportulcel mai tranzitat din UniuneaEuropeană, cu 70 de milioane depasageri serviţi; Paris-Charles deGaulle cu 61 de milioane depasageri şi Frankfurt-Main cu 57 demilioane, au fost al doilea şi altreilea aeroport cu cel mai maretrafic.Primele cinci poziţii sunt com-

pletate de aeroporturile Amster-dam-Schiphol, cu 51 de milioanede pasageri şi Madrid-Barajascare, în ciuda scăderilor consecu-tive de trafic pe care le înregistraanul trecut şi care au acumulat oscădere de 8,9% a traficului său,cu 45 de milioane de pasagerirămâne al cincilea aeroport celmai mare din Europa.Douăzeci din cele 30 aeroporturiprincipale au înregistrat creşteriale numărului de pasagerigestionaţi, ieşind în evidenţă cucele mai mari creşteri aerodro-murile Berlin-Tegel şi Nice-Côted’Azur, ambele cu o creştere de7,4% față de anul precedent;urmează Viena-Schwechat, cu ocreștere de 5,2% şi Manchester,cu 4,5%.Printre aeroporturile europene

care au înregistrat o creştere maimare a traficului în 2013, ies înevidenţă marile aeroporturi dinTurcia şi Rusia, în schimb în celedin Uniunea Europeană, în generalcreşterea a încetinit. Acest lucru a fost prezentat deConsiliul Internaţional de Aeropor-turi în capitolul Europa, ACI-Eu-rope, conținut de raportul săuanual din 2013 privind traficul întoată reţeaua de aeroporturi eu-ropene. Acest raport includeinformaţii despre 180 de infra-structuri, care concentrează aprox-imativ 88% din traficul europeande pasageri.ACI-Europe subliniază faptul că înaeroporturile din Europa, la nivelglobal, traficul a crescut în 2013cu 2,8%, comparativ cu anul2012. În timp ce ţări din afaraUE, cum ar fi Turcia, Rusia, Is-landa şi Norvegia au raportat ocreştere puternică de 9,6% înmedie, aeroporturile UE au înreg-istrat o creştere de numai 1%.Într-o ediție viitoare vom analizaactivitatea de transport al pasager-ilor în cadrul marilor companiiaeriene și relația acestora cuagențiile de turism touroperatoare.

Repere turistice în noul context geo-politic europeanLumea de ieri, de ast@zi, de mâine

Virgil NICULA, ULBS

Rosu

Galben

Albastru

Negru

c my b

c my b

VINERI 11 APRILIE 2014 5iStorie şi actualitate econoMică

urmare din pagina 1

Pentru mulţi din Europa, StateleUnite, Canada, Asia, Africa de astăzi– cea mai importantă. Luptele in-terne însă vor „pierde” republica,după rivalitatea dintre Marius şiSulla. Vor urma triumviratul luiCezar, Pompei şi Crassus, rivalitateadintre Pompei şi Cezar, dictatura şimoartea lui Cezar, rivalitatea dintreOctavian şi Antoniu... Octavian,nepot şi fiu adoptiv al lui Cezar, varămâne singur stăpân al lumii an-tice, luând numele de Augustus şiguvernând cu titlul de Imperator.Augustus va promova o politică depace şi prosperitate. Vor urma apoimai multe dinastii şi perioade (ceaa Severilor, cea a anarhiei militare şicea a împăraţilor illyrieni). Va fi tri-umful militarilor, al militarismului, aldomniei pretorienilor. Va fi, dupăaceea, „tetrarhia” (doi Augustussecondaţi de doi Cezari îşi vorîmpărţi teritoriul), iar ceva maitârziu, sub împăratul Constantin(306 – 327) care va fonda Con-stantinopolul, creştinismul va devenireligia oficială a Imperiului. Rele şibune. În fapt, o anume decădere aRomei începuse, iar împăraţii Neroşi Caligula vor transmite poporului,urmaşilor, efecte, cutume, obiceiuri,o morală, cu mult mai proastedecât au realizat ei ceva bun.

... Mâna forte a conducerii vaopri un timp decăderea Romei, ocădere generată cu precădere demotivaţii economice. Însă alţiîmpăraţi ce vor succeda vor„vedea”, din ce în ce mai mult,frontierele „Romei” (ale ImperiuluiRoman) cedând sub loviturile„grele” ale Barbarilor. După moartealui Theodosie I-ul, Roma, scriuspecialiştii în istorie romană, în is-torie antică, „era pregătită pentru in-vazie şi ruină”. Imperiul se vaîmpărţi în două – Imperiul Romande de Răsărit şi Imperiul Roman deApus. Însă în vreme ce primul vamai „trăi” circa un mileniu (până în1452), Imperiul Roman de Apus va

intra în agonie şi va dispărea castat în anul 476. Iată dar că ostrălucită construcţie statală la unmoment dat, o superbă civilizaţie, oremarcabilă cultură, rod al unoreforturi succesive de aproape 1000de ani, se vor prăbuşi, repede,nimicite de Barbari, respectiv decivilizaţii considerabil inferioare celeiromane. Vor rămâne însă urme,ample vestigii, un mod de a gândişi a acţiona ce vor dăinui până înzilele noastre şi vor dăinui şi maideparte. De fapt, cine erau barbarii?Germani de astăzi, francezi deastăzi, europeni de astăzi, britanicide astăzi, etc... (vezi şi DanPopescu, ”Istoria gândirii economicedin antichitate până la începutul sec-olului XIX”, Edit. Continent, Sibiu –Bucureşti, 1994; vezi acelaşi autor,„Industrie şi civilizaţie”, Edit. Alba-tros, Bucureşti, 1981). Să ne am-intim astfel şi de poetul dramaturgfrancez Pierre Corneille, cel care vasubstitui în teatru drama intrigilorcu drama caracterelor şi care vapune – deloc nejustificat – în guralui Suetonius celebrele cuvinte„Roma nu este doar în Roma, ci eaeste toată acolo unde mă aflu eu”...

2. Ne-am referit în celearătate, extrem de succint, la câtevaevoluţii, dinamici, trăsături, nume,fapte, semnificaţii. Dar este deosebitde interesant de văzut mai în de-taliu, de ce, totuşi, a căzut Roma?Desigur, sunt milioane de scrieriastfel, încerc şi eu să adaug... Şi totdeosebit de interesantă ar fi şi oîncercare de analiză, de examinare,mai bine spus, desigur, schiţată,creionată. Doar, a unei anume„corespondenţe” dintre cădereaRomei de atunci şi ce se întâmplăastăzi cu noi, cu Europa, cu lumea,cu civilizaţia noastră în condiţiile ac-tualei crize economico-financiaremondiale. Să vedem.

Aşadar, de ce a căzut Roma?Procesul a fost îndelungat, dupăcum scrie profesorul PierreBezbach. Încă cu un secol înaintede fatidicul an 476, împăratul Valeusa fost omorât de către goţi în 378.În 400, mai multe popoare ger-manice au traversat Rinul şi s-au

instalat în Galia. Mai mult, în 410,Roma va fi prădată, devastată decătre vizigoţii lui Alaric. Iar în 451,ea va fi considerabil slăbită după ceAetius a respins cu dificultate unatac al hunilor conduşi de Attila.Asemenea semne de vădităslăbiciune militară, economică,socială, erau generate, printre altele,dar pe un plan însemnat, de motivepolitice. Împăratul, puterea sa,înlăturând controlul Senatului, ex-ercitau o veritabilă dictatură încă dinsecolul I e.n. Or, nu puţini împăraţi,din diferite motive, inclusiv “calităţipersonale”, bolnavi, etc., nu s-auridicat la înălţimea misiunii lor.Totodată, legiunile romane slăbiteîncorporau tot mai mulţi foşti „bar-bari”, însărcinaţi să păzească fron-tierele, dar foarte puţin determinaţiîn sine să salveze Imperiul. Erau unfel de lupi puşi paznici la turmele deoi...

În plan economic, se poatespune că dădea tot mai puţin ran-dament esenţialul producţiei agri-cole, dar nu numai, acestarealizându-se în cadrul unor maridomenii agricole sclavagiste. Propri-

etarii erau foarte bogaţi, ducându-şiviaţa între un lux orbitor şi otrândăvie incredibilă. Iar sclavii,neavând nici venituri, nici patrimo-niu, nici stimulente, evidenţiauepuizarea potenţialităţilor sistemuluisclavagist, punându-se tot mai multîn actualitate și în mod pozitiv ceeace va deveni viitorul colonat. Soci-etatea romană era, astfel, în bunăparte, anchilozată. Aceasta, pe de oparte. Pe de altă parte, mai binespus în acelaşi timp, cum Imperiultrăia în bună măsură din resurse fi-nanciare provenite din şi princuceriri, iar cum cuceriri noi nu mai„veneau”, cele vechi fiind, în mareparte, secătuite, nu mai erau baninici pentru înfrumuseţarea oraşelor,nici pentru a întreţine armata şi nici„pentru a cumpăra pacea socială”,procurând poporului „pane etcircensis („pâine şi jocuri, pâine şicirc”), de fapt, mai mult circ şibăutură decât pâine. După cumscriu tot profesorul Pierre Bezbach,dar şi profesorul Yann Le Bohec,un astfel de fapt explică, deopotrivă,absenţa progresului tehnic, absenţa„emergenţei unei clase de antre-prenori”, absenţa, practic, a unuidecolaj economic într-o etapă adezvoltării ce, totuși, se cerea însine a fi alta. Sclavagismul, cu toateprogresele sale faţă de timpul ante-rior, cu toate strălucirile sale, cutoate „înaintările” sale – era denu-mit şi „capitalismul antic” – îşitrăise timpul, nu mai avea cummerge, în Europa de atunci, înainte.Religia creştină promovată deÎmpăratul Constantin, în secolul IV(în anul 313), adresându-se cuprecădere sufletelor, salvării su-fletelor, nu putea contribui esenţialla salvarea imperiului, a cărui căderevădea cauze cu mult mai profunde.Printre acestea, în afara celor am-intite, un veritabil declin demograficpentru populaţia latină, ce relevarolul, efectele sale negative. Deasemenea, familia romană, nucleulRomei, matroanele romane, soţii,declinau cu toţii. De atâtea libaţiunişi plăceri (multe perverse) organis-mele istoveau, minţile se înceţoşeau,deciziile erau proaste. Cum Roma

era totuşi Roma, iar parteacovârşitoare a resurselor de hranăpentru cetate se aduceau pe Tibru,în capitală nemaiproducându-seaproape nimic, i-a fost relativ lesneşefului barbar Odoacru să obturezecăile de transport, aproape să în-fometeze oraşul, iar acesta să-i cadăca o pară bine coaptă în mâinilesale...

3. Au fost, dar, cauze mai alespolitice, economice, ideologice. Serepetă oare ele pentru declinul ac-tualei noastre civilizaţii, pentru actu-ala noastră lume? Se pare, cred eu,că da. Iată, capitalismul financiarizatşi internaţionalizat – cu pieţe pemăsură, cu religia sacrosanctă aprofitului, cu primordialitatea„speculaţiei”, cu excomunicareaunor importante producţii din Eu-ropa şi Statele Unite în ţări maipuţin dezvoltate ce au avut şi au uncost mai redus al forţei de muncă– a generat şi generează un şomajde masă în chiar state dezvoltate alelumii fără un aport civilizator pemăsură în ţări mai puţin dezvoltate.A generat şi generează deficite pub-lice record, o concurenţăinternaţională neloaială, spoliereaunor state de resursele lor naturale,în avantajul unor trusturi care, demulte ori, nici pe departe nu auavut şi nu au şi ţinte sociale. Maimult, s-au profilat şi se profilează, înasemenea condiţii, într-o manierăchiar mai acută, probleme energet-ice şi climatice dure şi cu urmărifoarte grave. Politic, din punct devedere al politicilor economice, neaflăm divizaţi. De o parte, marimagnaţi şi imense consorţii, con-trolând efectiv pieţele, fărăpreocupări sociale, urmărind, poateindirect, dar nu doar, mai multpierirea săracilor decât a sărăciei. Dealtă parte, adepţii economiilor cu ac-cente sociale şi solidare, concu-binând profitul individual cu celsocial. Luptă strânsă. Ca urmare,„puterea tradiţională” este pronunţatcontestată în multe state europene,în Statele Unite chiar, exprimându-se astfel dezacorduri profunde.

Dan POPESCU, ULBS

Căderea Romei şi decăderea actualei civilizaţii

Rosu

Galben

Albastru

Negru

Caligula 12-41 d. Hr. Nero 37-68 d. Hr.

Roma

iStorie şi actualitate econoMică VINERI 11 APRILIE 20146

urmare din pagina 54. Așadar, într-un timp de incertitudini,un lucru vădește, totuși, un grad rel-ativ ridicat de certitudine. Anume, căsuntem la finalul unui ciclu în careexagerări în sfera liberului-schimb, cuprecădere în aproape absolutizareaspeculației, au făcut ca Occidentul săabandoneze, în bună măsură, aparatulsău productiv. Cu excepția - mai puținsemnificativă din perspectiva ocupăriiforței de muncă - a ramurilor de înaltătehnicitate și străpungeri. De aici, salariimult mai puține și mai mici, acumulăribugetare mai reduse. De aici, preved-eri sociale mai mult sau mai puțin“colaterale”, dar acoperite, într-oanume pondere, prin creștereaîndatorării statale, proces care a fost șieste capabil să erodeze temelia unorinstituții statale. De aici, o veritabilă ex-plozie a unor inegalități de viață ce aufăcut atât de mult rău în trecut, o am-plificare notabilă a sărăciei, a indivizilormizeri, dar și a cinismului multorbogați, multor decidenți și politicienifață de cei aflați în nevoie. Referindu-ne la România, dar nu numai, estepractic imposibil de a crea prinperformanțe și productivitate înaltămari averi, atunci când economia, in-dustria, agricultura au regresat sensi-bil și regresează în continuare laproducții, potențial, organizare. Șiatunci cum? Cu precădere, prin afac-eri veroase cu statul, cu banii publici,cei în „problemă” nefiind capabili săfacă bani, avere, altcumva. Vomreveni, însă, la situația din România.Or, după cum demonstrează istoriaeconomică a lumii, aceasta a generatși generează – uneori brusc – amplemișcări sociale abrupt revendicative,deseori violente și chiar puternicsângeroase. În general, sunt imens demulți cei care cer și foarte, foartepuțini cei care vor să dea. Să dea, demulte ori, din ceea ce au acumulatchiar pe relațiile cu banii publici. Estenevoie să intervină justiția, care însăintervine adesea timid și selectiv. Neputem, dar, întoarce nevoit într-untimp al debitorilor mai mici sau maimari, atotputernici, și al unor maricreditori slabi, ceea ce, de fapt, estecontraperformant din perspectiva unorcriterii importante ale pieței.În astfel de circumstanțe, de cele maimulte ori statele se retranșează, serepliază, se recentrează asupra lorînseși, protecționismul, „Inevitabilulprotecționism” – cum scriau în 2012într-o interesantă lucrare cu acelașinume (Edition Gallimard) treicercetători – economiști francezi, doidintre ei mai cunoscuții Franck Dedieuși Benjamin Masse-Stramberger,jurnaliști la „L'Expansion” – face maripași înainte iar mondializarea dă înapoi.Desigur, este vorba de unprotecționism inteligent, limitat, euro-pean, stimulând relocalizarea multorfirme în mari state industriale, firmeplecate de-acolo pe criterii stricte șiextrem de temporare, de debile, aleprofitului de firmă - fără internalizareaunor externalități și fără a lua în cal-cul și perspectiva, cu mult mai amplă,a profitului social, deși parte din acestarevine, direct sau indirect, chiarfirmelor ca atare. Se pare că va fi, subtoate aceste aspecte, un timp detranziție menit să prevină sau să elim-

ine, pe cât posibil dacă va putea -mari neajunsuri. Un timp de tranzițiebazat pe evidența că mai ales capital-ismul financiar, doar el, este, dinpăcate, incapabil să corijeze inegalitățilefundamentale pe care le poartă în sineși cu sine. Ceea ce impune oregândire a relațiilor și valorilor sociale,a valorilor de întreprindere, a unor val-ori instituționale demonstrate deevoluții economice – și chiar revoluții– în decursul veacurilor ca fiind foartenecesare și care ar putea reveni …O lume întreagă de cercetători, de

întreprinzători, de bancheri, definanțiști, de economiști de dezvoltare,de gazetari de specialitate, practic unveritabil univers, pândesc atent, și, de-seori, chiar luptă, luptă acerb, con-secvent, pentru desfășurarea unormutații în economie în sensurile dejaarătate. Eu cred că soluțiile nu sunt înafara Uniunii Europene, ci chiarînăuntrul ei. Desigur, nu în condițiile încare politica europeană, monetară înspeță, s-a decis și se decide la Wash-ington. Oricum, trebuie ținut seama căfiecare criză bancară amplifică proba-bilitatea declanșării celei următoare.Dar și de faptul că prea multă ordineîmpiedică adaptarea. Poate transpareîn prea mare măsură ideea – falsă –că o domesticire a hazarduluigenerează un anume confort teoretic șipractic, când de fapt este vorba de unconfort pseudoștiințific. Progresulînseamnă și fundamentare, dar și risc,și imaginație, originalitate, sunt noțiunicare se conjugă și nu se exclud. Iată,de exemplu, o rădăcină a fragilității decare vorbeam este tocmai datoriaexternă sau cea publică, în speță răufăcute și rău acumulate. Urmărindsituația economică din UniuneaEuropeană ne dăm seama că eu-ropenii, și mai ales germanii, dar șifrancezii, au înțeles mai repede acestlucru comparativ cu americanii care îlclamează, dar nu-l respectă. Chiardacă productivitatea a crescut consis-tent față de cea de acum 100 de ani,inegalitățile sociale – demonstrate prinparametrii validați, însușiți deautoritățile economice – din păcate, s-au menținut aproape de nivelul deatunci. Infirmând, totuși, dogma rigoriibugetare privită ca motor de creștereeconomică. Și confirmând inflația caun impozit pe „capitalul” săracului. O speță. Iată, se pare că, prinlocalizări, fără costurile reduse alemâinii de lucru din România ca și dinalte economii de pe același palier, maimulte subindustrii, respectiv între-prinderi, din economiile dezvoltate –aici rămânând concepția, mărcile, etc.– ar fi dat faliment. Și dacă, inițial, înprimele economii amintite se realizau,totuși, mai puține operații, acumnumărul lor este mult mai mare, nude puține ori obținându-se în spațiileestice amintite întregul produs. Iar, fațăde costurile de la noi, produsele re-spective le vând vesticii la prețuri de4 – 5 ori mai mari și chiar mai mult,cum spuneam, aproape fără să le maiadauge nimic. În aceste condiții, real-izându-se la noi productele respective,nu le-ar putea vinde, prin negocieri in-teligente cu firmele „mamă”, aceleașițări, economii, firme unde produselese fabrică, obținându-se profituri maibune, speranțe efective pentru pros-peritate și pe partea lor? Opiniez că, înconfruntare cu o astfel de cazuistică,

încă nu suntem suficient pregătiți pen-tru a face față cu succes, cu bani maimulți pe partea noastră, noilor traiec-torii pe care le are actualmentecompetiția pe plan mondial. Să nepregătim mai mult, dar. Unde China,India, Taiwan-ul, Coreea de Sud, și nunumai, reușesc, nu văd de ce nu amavea și noi capacitatea să o facem…Cine a obținut în ultimii ani imenseprofituri, prin speculație și plătite înbună măsură de mulțimi „globale” totmai nemulțumite, gălăgioase, reven-dicative chiar, în condițiile actualei crizeeconomico-financiare mondiale„coboară” greu de pe metereze.Totuși, pentru a preveni „mai răul”,modificări se petrec atât în concepțiicât și în acțiuni. Cum aminteam, unciclu istoric, care nu a durat, însă, preamult, este pe punctul de a se încheia:cel al “triumfului” liberalismului dere-glementat, de dreaptă pronunțată. Separe că se încheie însă și ciclul „stat-ului providență” imuabil și imobil, destângă pronunțată. Dar dacă – seîntreabă profesorul francez ThomasChalumeau –, viitorul nu va aparțineunei căi de mijloc, „acestui „ordoliber-alism” de esență germană, cu tendințăde conciliere, în câmpul economic, aconcurenței și a legilor pieței cu unstat „regulator” mai mult decât pro-tector, ordonând societatea în jurulregulilor stabilite de instituții și definindminuțios libertatea și responsabilitatefiecărui actor în domeniul social? În-trebarea este corectă, concepția„ordoliberală” având și virtuți, dar șilimite. Fără a neglija limitele, înclin maidegrabă spre virtuți, întrucât seacceptă atât amprenta pieței asupraconcurenței și a liberei circulații, dar șio anume recunoaștere a rolului statu-lui pentru a „ordona” piața și a stabiliregulile jocului de concurență. Acest„ordoliberalism”, privit inițial ca ocritică a „statului providențial”,finalizează, de fapt, în teoretizarea„economiei sociale de piață”, re-cunoscând rolul redistribuirii și al unorinstituții sociale puternice într-o„ordonanțare” a societății.... Modelul german este aproape decel actual francez care, și el, susțineideea unui stat centralizat și puternic,cam tot pe aceleași coordonate am-intite și ca „o forță prescriptivă în fațaaccelerării mondializării” de tipul dicta-turii sacrosancte a piețelor, care nepoate duce spre mari neajunsuri.Dealtfel, examinând cele două modeleclasice de economie de piață, cel“vest-european” și cel al „economieisociale de piață”, asemănările mi separ mai puternice, iar deosebiriledestul de timide, în ambele modele,în funcție de circumstanțe concrete,acționând măsuri și pe parteaasemănărilor, dar și a deosebirilor. Se„reinventează” dar, rolul statului în Eu-ropa? Mi s-ar părea un lucru bunastfel, vădindu-se activul unui stat flex-ibil, care să știe și să poată reglajocurile economice fără a deturnaesențial regulile în dezavantajul notabilal unui profit pe termen scurt și înavantajul însemnat al său, respectiv alunui excesiv profit social încurajând nuatât munca, ci opusul ei. România areastfel un bun exemplu de urmat, nuatât în vorbele clamate, ci în fapte, înrezultate ca atare...Chestiunile nu se vădesc nici pe de-parte doar la nivelul conceptelor, ci și

al economiilor concrete. „Lupta declasă”, relevată atât de patetic și delocfără unele motive reale de Karl Marx,a devenit acum o veritabilă confruntarepentru locuri de muncă. Ceea ce per-mite patronatelor, de un fel sau altul,„beneficiind” și de replicile deseori„mute” ale sindicatelor, să impunăniveluri mai reduse de salarizare. „Ar-mata de rezervă dezvoltând oconcurență acerbă între salariați pen-tru a obține locurile de muncădisponibile”, exercită, la rândul ei, pre-siuni în ce privește acceptarea unorsalarii reduse, de unde degradareacondițiilor de muncă acolo unde serealizează producție, precum și dez-voltarea, în mai mare măsură, a„precarității”. De unde fracționareamuncii și multiplicarea contractelorprecare – este drept, deseori necesarefirmelor pentru a putea supraviețui. Înasemenea împrejurări, se adâncește di-viziunea internațională a muncii – amamintit astfel – amplificându-se ex-ploatarea muncitorilor din economiileperiferice pentru a crește pe aceastăcale productivitatea și profiturile.Sunt clamate asemenea procese,alături, firește, de altele care genereazăinstabilitate la nivel de sistem mondial,iar crizele devin din ce în ce maifrecvente și de o amploare crescută,soluțiile de ieșire fiind aproape „inviz-ibile” sau greu de acceptat social fărăun cost imens de posibilă violență.Oricum, sistemul global a devenit in-stabil la un asemenea punct încât, iată,o problemă legată de un comporta-ment financiar – deloc cel mai impor-tant – din Statele Unite s-a transformatrapid într-o criză economică mondială.O criză în care s-a intrat extrem deușor și din care – iată – se iese foartegreu. Perspective există, firește, dar elesunt legate, în mare măsură, de flex-ibilitate în raport cu modelele sacro-sancte și de acceptarea imperativului

profitului social. Altminteri...Câteva detalii, acum , privind econo-mia românească. În general doarfuncționari la stat, chiar în funcții din-tre cele mai înalte, politicieni șidecidenți din România au făcut averiimense pe care, la o cercetare atentă,obiectivă, nu le-ar putea explica dintr-o perspectivă a onestității și corectitu-dinii, a unui serviciu public cinstit. Cialtfel, cupid, penal, împărțindcâștigul cu unii așa zișiîntreprizători care pe această cale,"beneficiind" de corupție, de banipublici acordați cu larghețe și fărăcontrolul necesar, și-au constituitși ei averi imense. De multe orisunt paliere transpartinice. În ast-fel de circumstanțe, instituțiilestatului aproape că nu maifuncționează, aproape că nu maiau forță decât să mobilizezeresurse luând câte ceva de lafiecare din cei mulți. Este vorbade o fiscalitate împovărătoare, dealte tipuri de taxe ridicate. Pentrumilioane de oameni, aflați lanivelul pragului de sărăcie sau subel (calculat, desigur, la parametriiscăzuți), oameni care adesea numai au nimic, nici măcarsperanțe... Economia ca atare estepractic sufocată, fondurile eu-ropene au o slabă absorbție,obligațiile de plată, inclusiv celeinternaționale, sunt mari încondițiile în care banii nu au fostcheltuiți cu eficiența socialănecesară și așteptată.(Versiunea românească prescurtatăa comunicării -revăzută şiadăugită- in lb. engleză, laConferinţa Internaţională deComunicări, Institutul Naţional deCercetări Economice, Bucureşti,decembrie 2013, Elsevier ProcediaEconomics and Finance.)(continuare în numărul următor)

Căderea Romei şi decăderea actualei civilizaţii

Dan POPESCU, ULBS

Columna

infraStructuri internaţionaleVINERI 11 APRILIE 2014 7

urmare din pagina 1În această situaţie, statele situatepe ţărmurile Mării Negre pot ficonsiderate „actori“ importanţipentru traficul internaţional demărfuri dintre cele două conti-nente. În ceea ce priveşte stateledin zona Caucaz - Caspica, tre-buie avut în vedere faptul că elesunt rezultatul dezintegrării uneientităţi statale - fosta URSS - carese confruntă încă cu tensiuniintra- şi interstatale determinatede disensiuni de ordin teritorial,etnic sau religios.

Cu toate acestea, pentru mar-ile companii transnaţionale, di-namica schimbărilor politice şieconomice din regiune a creat noioportunităţi de afaceri, existânddeja din partea acestora un volumde investiţii de zeci de miliarde dedolari; acestea probabil având învedere estimările Departa-mentu-lui de Stat al SUA conform căroraîn următorii 15 ani zona Caucaz -Caspică, unde se găsesc cele maimari rezerve de petrol după Gol-ful Persic, va furniza pe piaţamondială petrol în valoare de4.000 de miliarde $ şi, totodată,ţinând cont şi de diversitateaeconomică a zonei: Kazahstanulocupă locul trei pe plan mondialîn ceea ce priveşte zăcămintele deuraniu; Uzbekistanul deţine locul2 pe plan mondial în ceea cepriveşte producţia de bumbac, darexistă şi importante zăcăminte deminereuri.

În ultimii ani, schimburile com-erciale între ţările situate în Ex-tremul Orient, în Asia Centrală şiEuropa au cunoscut creşteri im-portante (de exemplu, traficul demărfuri în tranzit între Europa şiAsia, care au tranzitat ţările dinEuropa Centrală şi de Sud-Est, s-a mărit de circa 5-6 ori compar-ativ cu niveluri de trafic din anul1987).

Congestia care se manifestă înultima perioadă în marile porturi

europene, dar şi în strâmtorileBosfor şi Dardanele, precum şiperspectivele creşterii schimburilorcomerciale între ţările europene şicele asiatice, impun tot mai acutrealizarea unor noi coridoare detransport, mai scurte, mai efi-ciente şi mai sigure.

În primul rând, se impune în-curajarea rutelor multiple detransport al energiei din bazinulcaspic spre pieţele mondiale.Rutele multiple stimuleazăcompetiţia, eficienţa şi siguranţatransportului.Ele pot merge: către vest, prinCaucaz, la coasta georgiană aMării Negre şi mai departe, pesteMarea Neagră; către Turcia şiMarea Mediterană; spre nord-vest,prin Rusia, la ţărmul Mării Negre;către est, spre China; către sud,prin Afganistan.

Lanţul de transport de laMarea Nordului (Rotterdam) laMarea Galbenă cuprinde în maremăsură anticul „drum al mătăsii“şi străbate o zonă considerată a fiprintre cele mai dinamice în mile-niul trei, mai ales în partea saasiatică, datorită imenselor bogăţii:petrol, gaze naturale, cărbuni,minereuri, bumbac, produse agri-cole, cherestea, lemn, metalepreţioase, produse industriale etc.

În această situaţie, apareimportanţa deosebită a transpor-turilor, precum şi preocuparea or-ganismelor internaţionale, cumsunt ONU, Uniunea Europeană,precum şi a ţărilor situate în zonaMării Negre, în Caucaz şi în AsiaCentrală de a asigura dezvoltareainfrastructurii transporturilor şi atelecomunicaţiilor în scopulasigurării creşterii schimburilorcomerciale, a dezvoltării econom-ice a regiunilor prin care vor trecerutele ce vor lega cele două con-tinente.

România, alături de celelaltestate europene, este preocupatăpermanent de dezvoltarea şi facil-itarea traficului internaţional demărfuri între Europa şi Asia,urmărind atât să câştige de pe

urma investiţiilor care vor valori-fica poziţia sa de tranzit, dar maiales dorind să desfiinţezemonopolul dependenţei sale ener-getice în materie de aprovizionarecu gaz natural.

Importanţa reţelelor transeu-ropene pentru economiaeuropeană, precum şi complexi-tatea conexiunilor rutiere, fer-oviare, navale, aeriene, detelecomunicaţii şi pentru trans-portul energiei, menite să asigurecirculaţia mărfurilor, a serviciilor,a persoanelor şi a informaţiilor înEuropa, sunt elemente de marecomplexitate la scara continentu-lui.

În domeniul transportului fer-oviar, această temă, deosebit degeneroasă, trebuie abordată numaiîn coroborare cu problemelespecifice ale statelor central şiest-europene, menţionânddificultăţile existente în construireaunor reţele unitare, determinate deinfrastructura feroviară: diferenţăde ecartament, sisteme de ali-

mentare şi de semnalizare la căileferate, reglementări diferite privindtransporturile combinate etc.

Problema finanţării acestorreţele paneuropene implică atâtparticiparea sectorului public, câtşi a celui privat sub forma unui„parteneriat“.Printre criteriile care ar trebui săfie luate în considerare în analizaproiectelor de acest fel seevidenţiază: concordanţa infra-structurilor reţelelor europenecorespunzătoare; creştereaeficienţei productive şi ecologicea întreprinderilor feroviare; uti-lizarea optimă a resurselor exis-tente; studierea situaţieigeopolitice existente şi influenţaprincipalilor actori şi efecte se-cundare de antrenare exercitateasupra economiei locale, în spe-cial pentru întreprinderile mici şimijlocii.Pe continentul european, singuracale practică şi viabilă desoluţionare a problemelor legatede alinierea sistemelor de trans-port ale fostelor ţări cu economiede comandă la sistemul de trans-port european o vor reprezentaasistenţa şi cooperarea tehnică şifinanciară. Impactul reformeloreconomice în plan intern şiinternaţional asupra cererii detransport, în perspectivă, se vamaterializa în principal prin: re-vigorarea transportului de mărfurica urmare a relansării econo¬miceşi a modificărilor structurale înplan intern şi internaţional; re-structurarea relativ rapidă asocietăţilor de transport (în spe-cial în domeniul rutier) ca urmarea accelerării procesului de privati-zare şi a schimbării formei deproprietate; schimbarea structuriiagenţilor economici din domeniultranspor¬turilor ca urmare acreşterii ofertei de transport pri-vat autohton şi a pătrunderii pepiaţa internă, în proporţie din ceîn ce mai mare, a transportato-rilor străini şi reconsiderareadezvoltării diferitelor moduri detransport ca urmare a cerinţelor

impuse de protecţia mediuluiînconjurător.Dintre avantajele utilizării cori-dorului de transport Europa - Asiacu traversarea Mării Negre,enumerăm: Marea Neagră prezintăavantajul unei bune navigabilităţiîn majori¬tatea cursului anului,deci posibilităţi de operareaproape continue; scurtarearutelor şi a duratelor de transport- de exemplu, utilizarea feribotuluipe ruta Constanţa - Samsun (Tur-cia) asigură reducerea cu circa20-30% a distanţelor dintre Eu-ropa Centrală şi Orientul Mijlociuşi reducerea cu până la 40% aduratei de transport, iar un studiuarată că prin deschiderea linieiRo-Ro şi feribot între Constanţaşi Poti (Georgia) se realizează oreducere a distanţelor de transportîntre centrul Europei şi ţările cau-caziene cu circa 30%, iar a du-ratelor de transport, de asemenea,cu circa 40%;costuri de transportmai reduse; existenţa mijloacelorpentru efectuarea transporturilor(nave feribot, nave Ro-Ro); estede remarcat faptul că, în scopulpromovării transportului cu naveleferibot, se acordă autorizaţii spe-ciale de gratuitate pe drumurilenaţionale pentru TIR-urile cetranzitează România;Un punct important pe această

hartă la Marea Neagră îlreprezintă existenţa în portulConstanţa a unei „zone libere“,amenajată pentru facilitarea trafi-cului de mărfuri între cele douăcontinente, aceasta este situatăîn partea de sud a portului,ocupând o suprafaţă totală de 130ha şi este autorizată să foloseascătoate facilităţile portuare.După cum se ştie, portulConstanţa, împreună cu dez-voltarea sa Constanţa Sud, estecel mai mare port comercial dinMarea Neagră (având în contin-uare posibilităţi de dezvoltare),reprezentând totodată, o „placăturnantă“ foarte importantă întransporturile europene şi euro-asiatice.

Transportul între cele două continente, prin coridorul Europa –Asia

Conf. Univ. Dr. Paul LUCIAN,ULBS

c my b

c my b

urmare din pagina 1 apariţii editoriale VINERI 11 APRILIE 20148

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, carepot fi diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Silviu VINTIL~VINTIL~

Leonard {ERBAN{ERBANsecretari generali de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la:

euroeconomiaxxi@gmail.com

Rosu

Galben

Albastru

Negru

14 aprilie 1912. Naufragiul Titanicului