Dati-mi un sut în cur, vă rog...

Un cub cu latura de 2 metri, complet din sticlă.Sub luminile reflectoarelor, ca un exponat de lux, un bărbat între 30 și 40 de ani într-

un costum elegant, dar destul de grobian ca apariție, cu tendință clară spre îngrășare și trăsături aspre, care trădează dorința de parvenire.

Stă pe un scaun de epocă, care aduce cu un tron.Peretele din sticlă dintre el și public prezintă un șir de găurele pentru respirat și auzit

– găuri situate undeva la înălțimea obișnuită pentru capul omenesc.Același perete de sticlă are, greu vizibil la început, partea de jos batantă în sensul

dinspre public spre bărbat, după un sistem asemănător cu ușițele pentru ziare, doar că aici este vorba despre întreaga lățime și înălțime a peretelui, de la circa cincizeci de centimetri în jos.

POLITICIANULBună ziua.

Aveti o tigară?(asistăm la exercițiul delicat de a strecura printr-una din găurele o țigară – dimensiunile

găurilor sunt exact de dimensiunea unei țigări)Multumesc.

(se joacă cu ea în mână)N-ar trebui să fumez aici. De fapt e interzis.

(încurcat, cumva timid) De fapt, nu stiu pentru ce sunt aici, de ce am fost adus aici.Adică stiu, dar mi se pare absurd.

Nu am de ce să mă justific, pentru că am beneficiat de un drept care mi se cuvine. Am dat o declaratie de presă în care explic exact situatia si contextul în care eu, ca si multi-multi alti

colegi de-ai mei – să nu vă închipuiti că sunt singurul parlamentar român aflat în situatia asta – am beneficiat de suma pusă prin Lege la dispozitia mea pentru a mă caza în Bucuresti, astfel

încât să fiu în situatia de a–mi desfăsura în bune conditiuni activitatea pentru binele si propăsirea acestei tări, în interesul comunitătii care m-a ales.

Dar dacă trebui, bine, o să repet si aici ceea ce am mai spus. Mi se pare stupid, da. Mi se pare stupid si inutil si o răutate din partea presei să insiste pe acest subiect. Stiu că oamenii au

dreptul să stie pe ce se duc banii lor, dar pe de altă parte cred că noi toti, presa în primul rând, gardianul democratiei, avem lucruri mai bune de făcut.

Da, am beneficiat de indemnizatia de cazare pusă mie la dispozitie în calitate de parlamentar pentru că nu detin nici o locuintă în nume propriu în Bucuresti. Chiar dacă de loc sunt din Bucuresti – eu am fost ales la Rădăuti si în acest moment nu detin locuinte în Bucuresti.Da, este adevărat că am donat un apartament, iar vila pe care o aveam acum doi ani am

vândut-o unui unchi de-al meu. Si ce-i cu asta? Nu, suma de vânzare nu era modică, atâta valora vila. stiti, cu criza... Nu, domnisoară, nu toti avem bani să stăm în palate. Am avut si eu

o vilă de zece mii de euro, care-i problema, si un apartament, da. L-am donat unei persoane sărmane. S-a insinuat că acela este un boschetar betiv si că ar exista un act de retrocedare

semnat în alb, nedatat. Păi arătati-mi si mie actul ăla, vreau si eu să-l văd, de ce nu mi-l arată nimeni?!

Numai insinuări si răutati. Asta e, lumea s-a înrăit, nimeni nu mai crede în binefacere, orice faptă bună trebuie să ascundă în spate o mârsăvie.

Ori eu asta sunt, sunt pur si simplu o persoană milostivă. Am avut posibilitatea, am dat. Sunt altii care au dat mai mult decât mine.

Nu, domnule, au dat de la ei, nu din bunuri obtinute prin furtisaguri de la stat, au dat de la ei, atâta timp cât pe lucrul ăla era numele lor si după aia nu a mai fost numele lor, da?!

Si în fond ce e rău în asta? Mi-am exercitat un drept, am luat ce mi se cuvine, ce e rău în asta? Am luat ceea ce sunt în drept să iau, pentru că am fost ales să reprezint oamenii, comunitatea,

să fac bine în numele lor. Credeti că ar trebui să stau în mizerie? Credeti că ar trebui să fiu sărac? Asa credeti? Credeti că un parlamentar în Parlamentul României trebuie să fie sărac si umil? Asta l-ar ajuta să îsi desfăsoare mai bine activitatea? Sau credeti că un om sărac e mai

usor de corupt si de influentat cu bani?! Ei? Acum nu mai spuneti nimic?!Da, din cauza asta eu consider că trebuie să trăiesc bine. Numai un om care trăieste bine se

poate gândi, cu mintea clară, la binele semenilor săi. Altfel s-ar gândi numai la burdihanul lui, nu?

Si da, recunosc, acum, că ne-am mai încălzit, că îmi place traiul bun. Si banii, da.Banii sunt cel mai frumos lucru din lume.

Da, as face orice pentru bani, ce dracu! Doar nu credeti toate gogosile astea pe care vi le-am spus! Si tu ai face la fel în locul meu! Si tu! Si tu!

Vă văd la toti în ochi foamea de bani! Pe ce lume credeti că trăiti?! Stiti cu totii pe ce lume trăiti! O lume în care numai Banul contează! Atunci când auziti un politician vorbind despre ”binele public” traduceti în ”binele lui si al amantei lui, si în al treilea rând al neamului, si în

al patrulea rând al slehtei de lingusitori si sclavi de pe lângă el!”. Ce dracu...Da, sunt un pic luat, sunt un pic vesel, si mă încurajează teribil că ne desparte acest geam de

sticlă – asta e reprezentarea perfectă a zidului care ne desparte: eu în lumină, să mă puteti vedea în toată splendoarea mea, iar voi, spectatorii, inutilii, în umbră, privindu-mă si dorindu-

vă să fiti în locul meu, ca mine!Asa că haideti să nu ne mai ascundem după deget! Suntem cu totii o apă si un pământ! Tot ce ne desparte este abilitatea mai mare a unora de a accede în vârful lantului trofic! Iar la această ascensiune nu ajută deloc chestii ciudate, precum cinstea, onestitatea, corectitudinea si spusul

adevărului...Da, recunosc! Îmi plac banii! Vreau, vreau, vreau! Bani, multi bani!

Fac orice pentru bani, vă rog!Aveti acolo o mică fantă, puteti să lăsati orice sumă!

Orice, fac orice pentru orice sumă!Îmi place enorm rahatul, el este măsura succesului. După cum vedeti în această celulă de

sticlă în care am fost expus nu am o toaletă, desi sunt mai bine de douăzeci si patru de ore de când sunt aici. De ce? Pentru că îmi place teribil să mă hrănesc cu propriile productii. Pentru

mine e ca un exercitiu de concentrare, ca yoga. O întreagă filosofie în spate.Si nici pat nu am, pentru că atâta timp cât sunt în lumina reflecoarelor, succesul e asigurat. Să faci orice pentru a fi acolo, în lumină, iată cheia succesului. Nu contează cum esti tu de fapt; nu contează nici măcar ce spui (după cum demonstrez chiar în aceste clipe) – important e să

fii acolo, să strălucesti în razele vesnice ale ecranului cu cristale lichide.Si da, da, vreau bani, cât mai multi bani!

Nici o sumă nu e suficientă pentru foamea mea; nici o sumă nu e prea mică să nu merite efortul si atentia mea, asa că introduceti prin această fantă o sumă, cât de mică!

Vă rog!Vă roooog!

Fac orice pentru bani, orice!Uite, aici, în partea de jos, e o usită... puteti să vă strecurati popoul delicat pe acolo si eu am să... nu musc, credeti-mă pe cuvânt! Doar să îmi dati o sumă, cât de mică si o să fac foarte

frumos, vă promit...Sau pot eu să scot dosul pe acolo. Înteleg că sunteti frustrati, că poate ati vrea să mă pedepsiti sau să îmi luati locul, de aceea eu mă ofer... Puteti să îmi dati un sut în cur, dacă asta vă face

să vă simtiti mai bine... Contra cost, evident... (încearcă ușița, dar aceasta nu se deschide decât din afară înăuntru) Ah, nu merge... Atunci rămâne doar varianta cealaltă... puteti să

băgati acolo orice parte a corpului, orice... Si eu promit să o tratez cum se cuvine, cum doriti dumneavoastră... contra unei mici remuneratii... Cât doriti dumneavoastră, cât vă lasă inima,

nu contează, tot bani sunt...Orice sumă, cât de mică, vă rog... Vă rog...

(acest pasaj se poate repeta în aceeași idee până la paroxism, până la limitele maxime ale agitației și rugăminții paroxistice, până la limitele fizice ale actorului interpret, până ce

acesta ajunge să își smulgă hainele de pe el în dorința de a place și de a convinge să i se dea o sumă cât de mică; iar dacă publicul îi va da bani – va mulțumi în același fel – într-un stil

paroxistic de servil.)(într-un final, epuizat, zăcând într-un colț...)

Vă multumesc. Vă multumesc mult. (pupă și linge banii primiți) Nici nu stiti cât de fericit m-ati făcut.

Acum pot si eu să îmi aprind tigara asta... Stiu că nu am voie, stiu că e interzis, dar pentru unul ca mine, un cuceritor al lumii, un stăpânitor al multimilor, un rege – orice e permis...

POLITICIANUL își aprinde țigara. Fumează cu voluptate, epuizat, vizibil satisfăcut.Când fumul a început deja să umple mica încăpere de sticlă...Brusc din colțurile acesteia țâșnesc niște jeturi puternice de abur... Camera se umple,

iar reacția POLITICIANULUI este a unui animal rănit de moarte. Deși nu mai vedem bine ce este înăuntru, zărim din când în când membrele acestuia izbinduse de pereții de sticlă. Degete, picioare, un colț rînjit de gură, nas, păr... POLITICIANUL, care acum nu se mai vede, scoate dintre aburii denși un chițăit lugubru, disperat... Totul seamănă cu distrugerea unui gândac sau a unui rozător dezgustător de către furtunul unui agent de deratizare, doar că întâmplarea se derulează într-un borcan gigantic.

Din mulțimea de public se desprinde încet un murmur, care crește pe măsură ce luminile de pe încăperea de sticlă scad și chițăiturile disperate ale POLITICIANULUI se sting.

Fie că îi vedem sau nu decupați de lumină, urmează Corul Măștilor de Gaze. Îmbrăcați identic cu POLITICIANUL, disipați în mulțime – singurul lucru care îi diferențiază de POLITICIAN este că poartă toți măști masive de gaze, extrem de mari și de grele.

Melodia pe care își spun aceștia versurile (acapella, fără acompaniament pe bandă) poate fi ”Treceți batalioane române Carpații”.