DATAREA STEJARILOR SECULARI DIN REZERVAŢIA...

DATAREA STEJARILOR SECULARI DIN REZERVAŢIA BREITE

Prof. univ. dr. Adrian Pătruţ

2011

2

1. DATAREA ARBORILOR MULTISECULARI

Aspecte generale. Problema determinării vîrstei arborilor seculari, inclusiv a stejarilor, este

un subiect de dispute şi controverse ştiinţifice. În principiu, există două situaţii foarte diferite,

care se referă la arbori morţi şi la arbori vii.

În cazul specimenelor defuncte, se aplică, de obicei, cea mai cunoscută metodă directă, şi

anume numărarea inelelor de creştere (ring counting), rafinată uneori prin datare încrucişată

(cross dating). Această numărare se realizează pe fragmente de trunchi căzute sau pe

buturugile/cioatele unor arbori defuncţi. Atunci cînd este posibilă, numărarea completă a

inelelor de creştere reprezintă cea mai exactă metodă pentru determinarea vîrstei şi vitezei de

creştere a trunchiului. Din păcate, această metodă are o valoare limitată, putînd fi aplicată mai

ales în cazul unor specimene cu dimensiuni limitate. În cazul resturilor unor arbori

monumentali multiseculari, cu cavităţi interioare notabile, problema determinării vîrstei

devine mult mai complicată. Potrivit unor cercetări, doar 1% dintre stejarii sub 100 ani au

cavităţi interioare. Acest procentaj creşte la 50% la stejarii în vîrstă de 200-300 ani, ajungînd

la 100 % în cazul celor mai bătrîni de 400 ani. Pentru astfel de specimene, care nu mai

prezintă o secvenţă continuă de inele în trunchi, numărarea completă a inelelor este înlocuită

de metode alternative directe sau indirecte. În cazul stejarilor bătrîni în viaţă, o numărare

completă a inelelor nu este, în mod evident, posibilă. Pentru determinarea vîrstei unor

asemenea specimene se folosesc metode directe şi indirecte.

Metode indirecte de datare. Din considerente de comoditate, metodele indirecte sunt folosite

cel mai frecvent pentru estimarea vîrstei arborilor vii. Cea mai cunoscută este aşa-numita

relaţie dimensiune/mărime–vîrstă (size–age). Ea consideră, într-o primă apreciere, că toţi

arborii unei specii ar avea aproximativ aceeaşi viteză de creştere şi, în consecinţă cei de

dimensiuni egale ar fi de vîrste apropiate. Există chiar tabele pentru diferite specii de arbori,

ce estimează vîrsta în funcţie de dimensiuni. Această metodă, care poate genera erori majore,

trebuie discutată sub 2 aspecte.

Un prim aspect se referă la semnificaţia termenului dimensiune/mărime în cazul arborilor.

Cel mai frecvent, dimensiunea/mărimea este asociată cu un diametru formal la înălţimea

pieptului (diameter at breast height; dbh), calculat, într-o aproximare circulară, din

circumferinţa la înălţimea respectivă (circumference at bh; cbh). Standardele forestiere diferă

în alegerea unei valori numerice pentru înălţimea pieptului, care este 1.30 m (Europa, Africa,

etc.), 1.37 m (SUA şi Canada) sau 1.50 m (Marea Britanie, Australia). De asemenea, în cazul

arborilor în pantă, există o controversă asupra faptului dacă înălţimea respectivă se măsoară

3

dela cel mai înalt punct al bazei trunchiului faţă de sol sau dela nivelul mediu al bazei

trunchiului.

Observaţia majoră la aceşti parametri se referă la aproximarea circulară prin care se

calculează diametrul formal, care este doar un pseudo-diametru, din circumferinţă. Aşa cum

se ştie, secţiunile transversale ale trunchiului majorităţii arborilor se abat mai mult sau mai

puţin de la forma de cerc. De aceea, în ultimii ani, Robert van Pelt a introdus aşa-numitul

diametru nominal (nominal diameter), care se calculează din aria secţiunii transversale a

trunchiului la înălţimea respectivă. El estimează mult mai bine un aşa-zis diametru al

arborelui, dar determinarea sa presupune timp, telemetre digitale cu laser speciale şi

programe de calculator sofisticate.

Este evident faptul că circumferinţa şi diametrul trunchiului estimează doar cu foarte mare

aproximaţie dimensiunile/mărimea unui arbore. De aceea, s-au introdus anumite standarde

care încearcă să estimeze mărimea unui arbore pe baza unui punctaj (size index), calculat

printr-o formulă ce ţine cont de înălţimea arborelui, diametrul/circumferinţa trunchiului şi

dimensiunile coroanei. Dar nici astfel de formule nu sunt considerate satisfăcătoare pentru

evaluarea mărimii reale a arborilor.

Singurul parametru care măsoară cu adevărat mărimea unui arbore este volumul total (overall

volume), care se referă la întreaga sa masă lemnoasă. El include volumul trunchiului şi al

tuturor segmentelor (ramuri primare, secundare, terţiare etc.). Calcularea exactă a volumului

unui arbore monumental poate impune cîteva zile de măsurători cu telemetre cu laser, urmate

de sute de ore de calcule cu programe speciale şi anumite aproximări, ţinînd cont că numărul

total al ramurilor este de cel puţin cîteva sute. În cazul unor arbori de dimensiuni mai reduse,

volumul total poate fi estimat din cîteva măsurători efectuate cu un telemetru cu laser,

combinate cu evaluări dintr-un set de fotografii. Observaţiile referitoare la volumul actual

total al unui arbore multisecular menţionează faptul că el nu măsoară întregul volum de lemn

produs în timpul vieţii, deoarece, de-a lungul timpului, copacul pierde, de obicei, o parte din

masa lemnoasă (segmente, fragmente de trunchi).

A doua critică majoră la adresa folosirii relaţiei dimensiune/mărime–vîrstă pentru datarea

arborilor, mai ales a celor monumentali şi vîrstnici, se datorează faptului că viteza de creştere

a unui arbore depinde de foarte mulţi factori, cum ar fi: potenţialul genetic, factorii climatici

locali (precipitaţii medii anuale, temperatură medie anuală etc.), condiţiile climatice din

primii ani de existenţă ai arborelui, evenimente dramatice din timpul vieţii (incendii, fulgere,

furtuni volente, inundaţii, afecţiuni, dăunători) etc. Cercetătorii arborilor mari şi bătrîni din

întreaga lume au aflat de ceva timp că, de obicei, specimenele cele mai mari nu sunt totodată

4

şi cele mai vîrstnice. Arborii cei mai mari sunt cei care au crescut foarte rapid atunci cînd au

fost tineri şi au păstrat ulterior o viteză de creştere ridicată. Aceste studii au condus la

afirmaţia potrivit căreia, în cazul arborilor, a creşte repede şi a trăi mult sunt două lucruri

foarte diferite (growing fast and living long are two very different matters).

Chiar dacă folosirea relaţiei dimensiune/mărime–vîrstă poate genera erori majore în estimarea

vîrstelor individuale ale arborilor, se consideră că ea are totuşi o anumită valoare statistică,

atunci cînd se estimează vîrsta unui ansamblu numeros de arbori.

Metode directe de datare. Principala metodă directă de datare a arborilor seculari vii este

numărarea inelelor de creştere de pe lungimea unor secţiuni de lemn/incremente extrase din

trunchi şi extrapolarea numărătorii în centrul trunchiului/măduvă (pith). Instrumentul folosit

este aşa-numitul burghiu incremental (increment borer), care este disponibil în mai multe

tipuri, cu lungimi de 20-90 cm şi diametre interioare de 0.435-1.030 cm. La arborii

monumentali, se extrag 2-4 mostre, forînd cu burghiul din exterior spre centrul trunchiului.

Problema cea mai complicată este determinarea centrului real al trunchiului, care este adesea

aproximat cu centrul de simetrie la înălţimea respectivă, respectiv extrapolarea numărătorii

inelelor de creştere în centru, pe baza unor date din literatură, corectate cu estimări ale

cercetătorului.

În fine, o metodă directă foarte modernă pentru determinarea vîrstei în centrul trunchiului

(măduvă) sau în diferite puncte ale acestuia este datarea cu radiocarbon (carbon-14). Metoda

este relativ puţin folosită, deoarece se aplică doar mostrelor de lemn culese din resturile unor

arbori morţi şi datorită preţului său ridicat. Recent, am extins datarea cu radiocarbon la arbori

monumentali în viaţă, cu cavităţi interioare accesibile sau, cel puţin, cu incizii adînci în

trunchi sau cu trunchi fracturat. Noua procedură implică recoltarea de mostre de lemn din

regiunile accesibile şi de interes ale trunchiului, cu ajutorul unui burghiu incremental şi

datarea lor cu radiocarbon. Datarea cu radiocarbon presupune cu necesitate folosirea

spectrometriei de masă cu accelerator (accelerator mass spectrometry; AMS), singura tehnică

ce permite datarea unor mostre atît de mici.

Trebuie remarcat faptul că aceste aserţiuni se referă la datarea arborilor simpli/unici, cu un

singur trunchi. În cazul arborilor cu trunchiuri multiple, mai mult sau mai puţin sudate,

problema datării este mult mai complicată iar exactitatea datării devine mai scăzută.

Aceste metode directe şi indirecte s-au folosit, mai mult sau mai puţin, şi în datarea stejarilor

multiseculari vii sau morţi.

5

2. STEJARI DIN EUROPA

Cele mai reprezentative specii europene ale genului Quercus din familia Fagaceae sunt

stejarul (Quercus robur) şi gorunul (Quercus petraea), denumite uneori şi stejarul de cîmpie

şi stejarul de deal. Ambele specii sunt considerate printre cele mai longevive dintre arborii

europeni.

Clasamentul celor mai mari stejari europeni, incluzînd aici toţi arborii din genul Quercus,

este întocmit pe baza parametrului cel mai uşor de măsurat, şi anume circumferinţa

trunchiului la 1.30 m (cbh). El conţine 28 specimene cu valori cbh de peste 10 m, cu

menţiunea că nu include şi stejari din estul şi sud-estul Europei. Cei mai mari stejari europeni

din acest clasament sunt următorii:

1. Kvilleken/Rumskullaken (Nora Kvill, Suedia), 14.75 m (Q. robur);

2. Marton oak (Marton, Marea Britanie), 14.26 m (Q. petraea);

3. Pontfadog oak (Pontfadog, Marea Britanie), 13.38 m (Q. petraea);

4. Manthorpe oak (Manthorpe, Marea Britanie), 13.16 m (Q. robur);

5. Queen Elizabeth oak (Midhurst, Marea Britanie), 12.91 m (Q. petraea);

6. Lyndham Mannor oak (Lyndham Mannor, Marea Britanie), 12.79 m (Q. robur);

7. Hampton Court oak (Hamprton Court, Marea Britanie), 12.58 m (Q. robur);

8. Majesty (Nonigton, Marea Britanie), 12.34 m (Q. robur);

9. Femeiche/Ravenseiche (Erle, Germania), 12.21 m (Q. robur);

10. Melbury oak (Melbury Park, Marea Britanie), 11.88 m (Q. robur);

11. Jack of Kent’s oak (Kenturch, Marea Britanie), 11.67 m (Q. robur);

12. Ringeiche (Ivenack, Germania), 11.35 m (Q. robur);

13. Croff Castle Park oak (Croff Castle, Marea Britanie), 11.22 m (Q. petraea);

14. Savernake Forest oak (Savernake Forest, Marea Britanie), 11.15 m (Q. x rosacea);

15. Ekebyhovseken (Ekerö, Suedia), 10.69 m (Q. robur);

Din punct de vedere al volumului total, există foarte puţine estimări. Se consideră însă că cel

mai masiv stejar european este, fără îndoială, “Ringeiche”, marele stejar din vechea Grădină

Zoologică de lîngă satul bavarez Ivenack (Germania), cu un volum total de 180 m3 (înălţime

h = 35.5 m; circumferinţă cbh = 11.35 m). În anul 1996, s-au recoltat, cu ajutorul unui

burghiu incremental, 3 mostre din stejarul dela Ivenack, ce au arătat că viteza anuală medie

de creştere a trunchiului în circumferinţă a fost de 1.16 x 10-2 m yr-1, în perioada 1804-1996.

Circumferinţa trunchiului fără scoarţă (inside bark) la 1.30 m, înălţimea forărilor, era de

10.43 m. Dacă această viteză de creştere s-ar fi păstrat constantă dela germinare pînă în 1996,

6

vîrsta stejarului dela Ivenack ar fi fost de 899 ani (914 ani în 2011). Deoarece, asemenea altor

arbori, raza/diametrul/circumferinţa trunchiului stejarilor creşte mult mai repede în tinereţe,

vîrsta stejarului dela Ivenack este estimată la 600-800 ani. În ultimii 20 ani, specialiştii în

dendrocronologie au redus considerabil estimările anterioare asupra limitei superioare de

vîrstă a multor specii longevive, care menţionau valori mult prea entuziaste. Astfel,

cercetătorii moderni apreciază că vîrsta celor mai bătrîni stejari europeni s-ar situa spre 800

ani, apropiindu-se eventual, în cazul unor specimene excepţionale, de bariera milenară.

Dar, unii dintre cei mai mari stejari europeni sunt probabil mult mai tineri. Astfel, în cazul

celebrului stejar britanic Majesty, circumferinţa trunchiului se măsoară periodic la diferite

înălţimi, încă din anul 1822. Compararea valorilor arată că, în perioada 1822-2006, viteza

anuală medie de creştere a circumferinţei trunchiului a fost de 2.5 x 10-2 m yr-1. Această

valoare sugerează că marele stejar Majesty, cu un volum de peste 100 m3 (h = 19 m; cbh =

12.34 m), ar avea doar 450-500 ani.

3. STEJARI DIN ROMÂNIA

Din păcate, cercetările asupra unor stejari monumentali din România, sunt mult prea modeste,

chiar dacă în ultimii ani s-au făcut unele progrese în acest sens. Clasamentul celor mai mari 5

stejari din România, toţi aparţinînd speciei Q. robur, este următorul:

1. Stejarul dela Cajvana (oraşul Cajvana, jud. Suceava), 11.01 m;

2. “Gorunul” lui Horea/Stejarul dela Ţebea (satul Ţebea, comuna Baia de Criş, jud.

Hunedoara), 9.90 m, mort în 2004;

3. Stejarul dela Mercheaşa (satul Mercheaşa, comuna Homorod, jud. Braşov), 9.30 m;

4. Stejarul dela Botoşana (comuna Botoşana, jud. Suceava), 8.96 m;

5. Stejarul dela Tălpaşu (comuna Tălpaşu, jud. Dolj), 8.25 m.

Prin dimensiunile sale remarcabile, stejarul dela Cajvana, este cel mai mare din sud-estul

Europei şi al 13-lea, în privinţa circumferinţei, printre stejarii europeni (Foto 0). Volumul său

total actual a fost estimat la 85 m3 (h = 20.1 m; cbh = 11.01 m). În prezent, el se află în stare

de declin, datorită vîrstei şi intervenţiei nefericite a factorului uman după 1990. Investigarea

trunchiului, care arată absenţa unor ramuri majore, sugerează că, în urmă cu un secol,

volumul său ar fi fost în jur de 140 m3.

Estimările vîrstei stejarilor din România au fost în majoritate exagerate şi s-au făcut pe

considerente prea puţin ştiinţifice. Totuşi, în ultimii 2 ani, am datat cu radiocarbon mostre de

lemn provenite din stejarii dela Cajvana şi Ţebea. Cea mai bătrînă mostră datată provine din

cavitatea interioară a stejarului dela Cajvana. Ea are o vîrstă radiocarbon de 736 ± 23 BP,

7

(before present, i.e. înaintea anului de referinţă AD 1950), ce corespunde unei vîrste calibrate

de 735 ± 10 ani calendaristici. Aceasta este cea mai mare valoare determinată ştiinţific, printr-o

metodă directă, pentru un arbore din genul Quercus. Extrapolarea valorii în centrul trunchiului

indică o vîrstă de ca. 810 ani pentru stejarul dela Cajvana. Datarea stejarului dela Ţebea sugerează

că arborele istoric a murit la o vîrstă apropiată de 800 ani. Aceste cercetări demonstrează faptul că

cei mai mari stejari din România se numără printre cei mai masivi şi bătrîni stejari din Europa.

Foto 0. Marele stejar dela Cajvana (jud. Suceava).

8

4. DATAREA STEJARILOR DIN REZERVAŢIA BREITE

Aspecte generale. Platoul Breite, situat în apropiere de oraşul Sighişoara (jud. Mureş),

conţine o păşune cu stejari seculari. O suprafaţă de 133 ha, cu statut de rezervaţie, dispune în

prezent de ca. 600 stejari (peste 1000 la începutul şi 630 la sfîrşitul secolului 20). Marea

majoritate sunt stejari propriu-zişi (Q. robur), care cresc alături de goruni (Q. petraea) şi

hibrizi ai celor 2 specii (Quercus x rosacea) ( Foto 1). Rezervaţia Breite este împărţită dela

nord la sud în 7 zone, notate dela A la F, dintre care ultimele 3 au statut strict protejat.

Foto 1. Intrarea dinspre nord în Rezervaţia “Stejarii multiseculari dela Breite”

În oraşul Sighişoara, situat la o altitudine cuprinsă între 340-435 m, temperatura medie anuală

este 8.2 ºC iar media precipitaţiilor anuale ca. 650 mm. Deoarece platoul Breite se află la o

altitudine de 510-540 m, valorile de temperatură sunt probabil ceva mai mici iar nivelul

precipitaţiilor este puţin mai ridicat decît în oraş.

În perioada 19-20.04.2011, am efectuat o investigare amănunţită a stejarilor din Rezervaţia

Breite, în scopul determinării vîrstei şi a vitezei de creştere a trunchiului. În timpul cercetării,

am fost însoţit de dr. Tibor Hartel, Arpád Szapanyos şi Mariana Pătruţ.

9

Majoritatea stejarilor dela Breite au dimensiuni medii spre mari, cu înălţimi h = 15-25 m şi o

circumferinţă cbh = 3-6 m, care sugerează, la prima vedere, vîrste între 150-300 ani.

Rezultatele măsurătorilor şi datărilor. În vederea datării ştiinţifice a stejarilor de pe platoul

Breite, am selectat 11 arbori reprezentativi, care au fost notaţi printr-un cod format din

acronimul BR, urmat de o liniuţă şi cifre dela 1 la 11, adică dela BR-1 la BR-11 în direcţia N-

S. Cei 11 arbori au fost dataţi printr-o metodă directă, şi anume numărarea completă sau

parţială a inelelor anuale de creştere. Dintre aceştia, 4 stejari se află în zona A, 3 se găsesc în

zona B, alţi 2 în zona C şi ultimii 2 în zona E. Vîrsta altor 2 stejari semnificativi din zona B,

notaţi BR-X şi BR-Y, a fost, de asemenea, estimată.

Pentru cercetare, s-au folosit: un dispozitiv GPS „Garmini Etrex Legend HCX“, un telemetru

laser digital „Bosch DLE 70 Professional“, un burghiu incremental Haglöf CE 500 (lungime

50 cm, diametru interior 0.515 cm), rulete flexibile de 3, 5 şi 15 m.

Rezultatele obţinute sunt prezentate în continuare, pentru fiecare arbore în parte.

BR-1

Coordonate GPS: 46º12.803' N, 024º45.889' E.

Circumferinţa estimată (în timpul vieţii): cbh = 4.50-4.80 m.

Vîrsta determinată: 385-390 ani.

Foto 2. Buturuga BR-1.

10

Este vorba despre o buturugă/cioată, situată în zona A (pe partea stîngă a drumului forestier),

foarte aproape de intrarea nordică în rezervaţie (Foto 2-4). Buturuga are o înălţime de 0.49-

0.70 m faţă de sol, cu diametre minime şi maxime de 1.23 şi 1.50 m. Dacă se adaugă

grosimea medie a scoarţei stejarilor de pe platou (0.05-0.10 m) şi se extrapolează

dimensiunile la înălţimea pieptului, se poate estima că, în timpul vieţii, stejarul a avut o

circumferinţă cbh = 4.50-4.80 m.

Deşi buturuga are o cavitate, aceasta este excentrică, ceea ce permite o numărare aproape

completă a inelelor de-a lungul unei raze, cu o lipsă de ca. 0.09 m chiar în centru/măduvă.

Astfel, s-au numărat 360 inele pe o distanţă de 0.585 m, adică pînă la 0.090 m de centrul

buturugii. Analiza creşerii radiale a trunchiului în zona centrală, exprimată prin distanţa

dintre inele, sugerează că numărul de inele suplimentare din porţiunea lipsă ar fi de 25-30.

Astfel, stejarul BR-1 ar fi murit la vîrsta 385-390 ani.

Foto 3. Buturuga BR-1. Se observă cavitatea excentrică, care permite totuşi o numărare aproape completă a inelelor.

O analiză comparativă a distanţelor dintre inelele de pe buturuga specimenului BR-1 şi

segmentele de lemn extrase din specimenul BR-2, în care s-a urmărit poziţia şi secvenţa

inelelor foarte mari şi a celor mai mici, sugerează că primul inel exterior din buturuga BR-1

11

datează din anii 1965-1970. Aceasta indică faptul că stejarul BR-1 a murit cel mai devreme în

anii 1965-1970 (sau ceva mai tîrziu, dacă un fragment exterior, cu un număr de inele, s-a

degradat în timp şi nu se mai regăseşte în prezent în buturuga rămasă). Aspectul buturugii

sugerează că arborele a fost tăiat, posibil pentru valorificarea masei lemnoase.

Măsurătorile efectuate au permis şi stabilirea unei dinamici a creşterii trunchiului în timpul

vieţii, exprimată prin viteza anuală medie de creştere radială (Tabelul 1). Numărătoarea

anilor/inelelor este prezentată dinspre exterior spre centru, deci invers faţă de cea reală.

Tabelul 1. Dinamica vitezei de creştere a trunchiului pentru stejarul BR-1

Nr. inele Distanţa dela exterior

x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)

Viteza medie anuală de creştere radială

r (10-3 m yr-1) 1-50 7.3 7.3 1.46

51-100 13.0 6.7 1.34 101-150 20.5 7.5 1.50 151-180 26.0 5.5 1.83 181-200 30.0 4.0 2.00 201-250 37.6 7.6 1.52 251-300 47.0 9.4 1.88 301-350 56.6 9.6 1.92 351-360 58.5 1.9 1.90

Foto 4. Buturuga BR-1. Secvenţa inelelor anuale de creştere este foarte evidentă.

12

Se remarcă viteza foarte redusă de creştere anuală, exprimată prin lăţimea unui inel de

creştere, chiar şi în perioada de tinereţe (sub 2.0 x 10-3 m yr-1), care a fost mai puţin de

jumătate faţă de cea obişnuită pentru stejarii din România. De asemenea, trebuie menţionată

variaţia foarte mică a vitezei de creştere în tot timpul vieţii, ce pare să se datoreze aproape în

exclusivitate factorilor climatici.

BR-2


Înălţime: h = 14.8 m.

Circumferinţă: cbh = 6.06 m.


BR-2 este un stejar propriu-zis (Q. robur) din zona A, situat pe partea dreaptă a drumului,

chiar vizavi de buturuga BR-1, la o distanţă de 35 m de aceasta. El este probabil stejarul

simplu (cu trunchi unic) cu cea mai mare circumferinţă a trunchiului din întreaga rezervaţie

(Foto 5). Volumul său poate fi estimat la 22 m3.

Foto 5. Stejarul BR-2.

Din aceste considerente, am ales acest specimen în viaţă pentru o datare directă. Cu ajutorul

burghiului incremental, s-au recoltat 2 mostre de lemn din trunchi, în unghi de 120º una faţă

13

de alta (Foto 6). S-a remarcat faptul că, dela o distanţă de ca. 0.30 m de scoarţă, mostrele erau

excesiv de umede şi acoperite cu un fel de mîl negru, care sugerează un proces avansat de

descompunere, ce conduce la cavitaţie. Datorită acestui fapt, burghiul incremental s-a blocat

imediat după recoltarea celei de-a doua mostre, iar extragerea sa din trunchi s-a făcut cu mare

dificultate.

Foto 6. Recoltarea primei mostre din stejarul BR-2.

Cele 2 mostre s-au recoltat dela înălţimea de 1.20 şi 1.70 m dela sol. Deşi burghiul a pătruns

complet în trunchi, pe întreaga sa lungime de 0.50 m, mostrele recoltate au avut lungimi mai

mici, şi anume 0.366 şi 0.444 m. Aceasta indică exsitenţa unor cavităţi în interiorul

trunchiului. Cele 2 mostre conţin un număr de 154 şi 166 inele anuale de creştere (Foto 7-9).

Foto 7. Prima mostră recoltată din stejarul BR-2.

14

Diametrul trunchiului (inclusiv scoarţa, cu o grosime medie de ca. 0.07 m) la cele două

înălţimi de recoltare a mostrelor este de 1.95 m şi 2.04 m.

Foto 8. A doua mostră recoltată din stejarul BR-2.

Numărarea inelelor din mostrele extrase a permis stabilirea dinamicii creşterii radiale a

trunchiului, care este prezentată pentru mostra 2 (Tabelul 2). Numărătoarea anilor/inelelor

este prezentată dinspre exterior spre centru.



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-20 4.0 4.0 2.00

21-40 8.3 4.3 2.15 41-60 13.2 5.0 2.50 61-80 19.1 5.9 2.95 81-100 24.7 5.6 2.80

101-120 30.0 5.3 2.65 121-140 35.9 5.9 2.95 141-160 42.7 6.8 3.40 161-165 44.4 1.7 3.40

Foto 9. Porţiunea interioară a celei de-a doua mostre din stejarul BR-2, pe care se pot observa inelele anuale de creştere.

Comparativ cu buturuga BR-1, viteza medie anuală de creştere pentru stejarul BR-2 este mult

mai ridicată şi scade semnificativ cu vîrsta. Vom căuta o explicaţie pentru aceste diferenţe

notabile între 2 stejari, care se află aproape unul de altul, în concluziile cercetării. Analiza

secvenţei inelelor din prima mostră BR-2 conduce la rezultate foarte apropiate cu cele

prezentate pentru a doua mostră.

15

Ţinînd cont de dinamica vitezei de creştere şi de diametrul trunchiului, s-a estimat că numărul

inelelor lipsă din mostra a doua, adică dela capătul interior al mostrei pînă în centrul

trunchiului, este de ca. 130-140. Aceasta conduce la o vîrstă de 295-305 ani pentru stejarul

BR-2. Extrapolarea în centru a numărului inelelor din prima mostră conduce practic la acelaşi

rezultat.

BR-3


Circumferinţa estimată (în timpul vieţii): cbh = 3.20 m.

Vîrsta determinată: 200 ani.

Foto 10. Buturuga şi trunchiul retezat al stejarului BR-3.

Rămăşiţele stejarului BR-3 se află tot în zona A, pe partea dreaptă a drumului, la o distanţă de

doar ca. 30 m de stejarul BR-2 în direcţia SSV. Din stejarul BR-3 se păstrează buturuga înaltă

de 0.80 m şi un fragment de trunchi dela înălţimea buturugii pînă la ramificare (Foto 10, 11).

Din aspectul lor, este evident faptul că stejarul BR-2 a fost tăiat, dar, din motive necunoscute,

trunchiul a rămas abandonat in situ. Partea inferioară a trunchiului căzut, cu diametre

perpendiculare de 0.98 şi 0.95 m, permite o numărare completă a inelelor de creştere. De-a

16

lungul diametrului de 0.951 m, centrul real este excentric, fiind situat la 0,421 m de un capăt

şi 0.530 m de celălalt. Numărarea inelelor de-a lungul razei mai mici se cifrează la 196 (Foto

12). Ţinînd cont de înălţimea de 0.80 m faţă de sol, se poate estima că lipsesc doar cîteva

inele, ceeace conduce la o vîrstă de 200 ani pentru stejarul BR-2, atunci cînd a murit.

Circumferinţa buturugii la 0.80 m (fără scoarţă) este de 3.20 m, ceeace sugerează că

circumferinţa trunchiului la înălţimea pieptului (cu scoarţă) ar fi avut o valoare similară.

Foto 11. Rămăşiţele stejarului BR-3 privite din alt unghi.

Dinamica creşterii radiale a trunchiului, de-a lungul razei mici de 0.421 m, arată valori

scăzute şi o variaţie redusă în timp (Tabelul 3). Numărătoarea anilor/inelelor este prezentată

dinspre exterior spre centru.



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-50 9.5 9.5 1.90

51-100 20.2 10.7 2.14 101-150 30.2 10.0 2.00 151-196 42.1 11.8 2.56

17

Trebuie menţionat faptul că de-a lungul razei mai mari, viteza medie de creştere radială

pentru cei 196 ani este mai mare cu un raport de 530/421.

Foto 12. Trunchiul căzut al stejarului BR-3 pe care s-a efectuat numărarea inelelor.

Stejarul BR-3 nu a fost un arbore izolat, deoarece buturuga sa se găseşte sub coroana unui

stejar învecinat (Foto 10). Ca atare, el a crescut în condiţii mai puţin favorabile iar viteza de

creştere a trunchiului a fost considerabil mai scăzută decît cea a stejarului BR-2, aflat în

apropiere.

BR-4




Buturuga BR-4 se află tot în zona A, pe partea dreaptă a drumului, la o distanţă de doar 12 m

spre SSV de rămăşiţele stejarului BR-3 (Foto 13). Buturuga, cu o înălţime de 0.45 m, se

găseşte chiar la liziera actuală a pădurii, care înconjoară platoul Breite. Dimensiunile a două

diametre perpendiculare (evident, fără scoarţă) sunt 1.72 şi 1.82 m, ceea ce sugerează că, în

timpul vieţii stejarul BR-4 ar fi avut la înălţimea pieptului o circumferinţă cbh = 5.50-5.70 m.

18


Foto 15. Inelele anuale de creştere de pe buturuga BR-4.

19

Pe buturuga în formă de potcoavă, se pot număra 276 inele, pînă la o distanţă de ca. 0.11 m

de centrul trunchiului. Numărul inelelor lipsă poate fi apreciat la 30-35, ceea ce conduce la o

vîrstă de 305-310 ani pentru stejarul BR-4, atunci cînd a murit.

Măsurătorile efectuate permit şi stabilirea unei dinamici a creşterii radiale a trunchiului

(Tabel 4). Numărătoarea anilor/inelelor este prezentată dinspre exterior spre centru.



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-50 11.0 11.0 2.20

51-100 25.8 14.8 2.96 101-150 38.0 12.2 2.44 151-200 52.3 14.3 2.86 201-250 68.0 13.7 2.74 251-276 75.0 7.0 2.69

BR-5




Foto 16. Rămăşiţele stejarului BR-5, care a căzut în anul 2009.

20

În zona B, aproximativ în dreptul cabanei, chiar lîngă marginea stîngă a drumului, se află

resturile unui stejar scorburos care s-a prăbuşit în iunie 2009. El s-a rupt datorită procesului

de cavitaţie foarte avansat, agravat de focuri anterioare, care au lăsat urme pe suprafaţa şi în

interiorul trunchiului (Foto 16).

Partea inferioară ruptă a trunchiului, care nu a căzut, oferă o estimare a circumferinţei sale.

Partea superioară retezată a unei ramuri primare permite o numărare cvasi-completă a inelelor

anuale. Astfel, pe rază de 0.32 m, se pot număra 264 inele, cu o lipsă de doar 1-2 inele chiar

în zona centrală (Foto 17).

Foto 17. Secţiunea unei ramuri primare din stejarul BR-5, ce permite numărarea inelelor.

Deoarece secţiunea pe care s-au numărat inelele provine dintr-o ramură, dela o înălţime de ca.

8 m faţă de sol, se poate aprecia, potrivit datelor din literatură, că stejarul a avut nevoie de ca.

30-40 ani, pentru a creşte la înălţimea respectivă. Aceste valori arată că stejarul BR-5 a murit

la vîrsta de 295-305 ani.

BR-6




21


Foto 19. Inelele anuale de pe buturuga BR-6.

22

Buturuga BR-6 este situată în zona B, pe partea stîngă a drumului din rezervaţie. Ea are

formă de semilună, cu înălţimea medie de 0.45 m şi două diametre perpendiculare de 1.62 şi

2.00 m (Foto 18). Aceste valori sugerează o circumferinţă cbh = 5.50-5.70 m în timpul vieţii.

Numărarea inelelor ajunge la 227, la o distanţă de 0.575 m de exterior şi de ca. 0.26 m de

centrul gol (Foto 19). Numărul inelelor lipsă poate fi estimat la 65-75, ceeace arată că stejarul

BR-6 a murit la vîrsta de 290-300 ani.

BR-7





Buturuga BR-7 este situată tot în zona B, pe partea stîngă a drumului, la o distanţă de ca. 20

m SV de buturuga BR-6. Ea are aceeaşi formă de semilună, cu înălţimea medie de 0.50 m şi

două diametre perpendiculare de 1.63 şi 1.55 m (Foto 18). Valorile măsurate sugerează o

circumferinţă cbh = 4.90-5.10 m (cu scoarţă) în timpul vieţii.

Pe suprafaţa buturugii, se pot număra 234 inele, pînă la o distanţă de 0.605 m de exterior şi

23

0.21 m de centrul care este gol (Foto 21). Numărul inelelor lipsă este de 50-60, valoare care

conduce la o vîrstă de 285-295 ani pentru stejarul BR-7, atunci cînd a murit.

Foto 21. Pe buturuga BR-7 pot fi numărate 234 inele anuale. Toţi cei 3 stejari din zona B au murit la vîrste în jur de 300 ani. Dacă se ţine cont de faptul că

BR-5 a căzut în 2009 iar buturugile BR-6 şi BR-7 sunt resturile unor stejari ce au murit

probabil în urmă cu 10-15 ani, se poate estima că cei 3 stejari au început să crească în jurul

anului 1700.

Aceste date pot fi folosite pentru estimarea vîrstei altor 2 stejari cunoscuţi din zona B, care

cresc în apropierea celor 3 arbori căzuţi cu vîrsta determinată. Cei 2 stejari sunt notaţi BR-X

şi BR-Y.

BR-X


Înălţime: h = 21,5 m.


Vîrsta estimată: 290-310 ani.

Acest stejar (Q. robur) este unul dintre punctele de atracţie ale rezervaţiei, deoarece creşte în

imediata apropiere a cabanei pădurarului. El se găseşte pe partea dreaptă a drumului, oarecum

24

vizavi de stejarul căzut BR-5 (Foto 22, 23). Deoarece şi dimensiunile celor 2 stejari sunt

apropiate, se poate estima că ambii aparţin aceleiaşi generaţii din jurul anului 1700.

Foto 22. Stejarul BR-X de lîngă cabana pădurarului.

25

Foto 23. Măsurarea circumferinţei stejarului BR-X. În stînga, se observă cabana pădurarului.

Foto 24. Stejarul BR-Y. Buturuga BR-7 se află puţin în faţă, în partea dreaptă, în timp ce buturuga BR-6 este ecranată de trunchiul stejarului BR-Y.

26

BR-Y Coordonate GPS: 46º12.394' N, 024º45.990' E.



Vîrsta estimată: 290-310 ani.

Acest stejar (Q. robur) este cel mai mare din rezervaţie ca şi circumferinţă (6.97 m) şi al

doilea ca volum total (ca. 30 m3). El creşte în imediata aproiere a buturugilor BR-6 şi BR-7,

care se află la doar 8 m E şi 13 m SV de trunchiul său (Foto 24, 25).

Foto 25. La fel ca şi în fotografia precedentă, se poate observa că stejarul BR-Y este dublu, avînd 2 trunchiuri sudate. În spatele persoanei din imagine, se vede buturuga BR-6.

Se observă imediat faptul că stejarul BR-Y este dublu, cu 2 trunchiuri sudate pînă la înălţimea

de 3 m. Astfel se explică parţial şi dimensiunile sale. Din păcate, acest aspect ne-a împiedicat

să recoltăm mostre din trunchiul dublu, cu ajutorul burghiului incremental, deoarece, în cazul

arborilor multipli, informaţiile oferite pe această cale nu mai sunt suficiente pentru o datare

corectă.

În absenţa unor cercetări ştiinţifice, vîrsta stejarului BR-Y a fost mult supraestimată. Putem

aprecia, cu un grad foarte ridicat de probabilitate, că BR-Y, BR-6 şi BR-7 au format un grup

27

de 4 stejari, care au apărut aproape simultan din 4 ghinde. Este puţin probabil ca unul dintre

ei să fi crescut mai tîrziu decît ceilalţi, în umbra coroanei lor, şi să fi atins dimensiuni relativ

ridicate. La un moment dat, trunchiurile a 2 stejari foarte apropiaţi s-au sudat şi au crescut

împreună, formînd stejarul actual BR-Y. De altfel, dacă se ţine cont de caracterul dublu al

stejarului BR-Y, putem considera că stejarii din acest grup au crescut simultan, ajungînd la

dimensiuni apropiate. Astfel, vîrsta stejarului BR-Y poate fi estimată la 290-310 ani.

BR-8





Buturuga BR-8 se află în zona C, pe partea stîngă a drumului, în aşa-numitul “loc al stînii”

(Foto 26). Ea are o înălţime medie faţă de sol de 1.00 m şi două diametre perpendiculare de

1.29 şi 1.32 m, care sugerează o circumferinţă (inclusiv scoarţa) cbh = 4.20-4.30 m în timpul

vieţii. Buturuga are o lipsă importantă, probabil datorită unei foste cavităţi, care cuprinde şi

zona centrală. S-au numărat 249 inele de creştere pe o distanţă de 0.505 m. Deoarece pînă la

ca. 40-50. Astfel, stejarul BR-8 ar fi trăit 290-300 ani.

Măsurătorile efectuate permit stabilirea dinamicii creşterii radiale a trunchiului (Tabel 5).

28

Numărătoarea anilor/inelelor este prezentată dinspre exterior spre centru.



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-50 6.5 6.5 1.30

51-100 14.5 8.0 1.60 101-150 21.0 6.5 1.30 151-186 31.9 10.9 3.03 187-249 51.0 19.1 3.08

Se remarcă faptul că stejarul BR-8 a crescut foarte rapid după inelul 150, în numărătoarea

inversă din Tabelul 5, adică pînă pe la vîrsta de 140-145 ani. După această vîrstă, viteza de

creştere s-a redus exagerat, păstrîndu-se ca atare în ultimii 150 ani de viaţă. Singura explicaţie

plauzibilă este faptul că, în jurul vîrstei de 140-145 ani, stejarul BR-8 a suferit un eveniment

dramatic, fiind poate trăznit şi/sau incendiat, cu pierdere masivă de masă lemnoasă. Viteza

foarte redusă de creştere din ultimii 150 ani de viaţă arată că el nu s-a mai refăcut niciodată

suficient, din punct de vedere al stării de vegetaţie. Dimensiunile mai scăzute ale trunchiului,

comparativ cu cele ale stejarului BR-9 din apropiere, care a murit la o vîrstă similară, se

datorează probabil tot evenimentului dramatic major din viaţa sa.

BR-9




Buturuga BR-9 se găseşte, de asemenea, în zona C, pe partea stîngă a drumului forestier ce

străbate rezervaţia. Ea se află la doar ca. 12 m de buturuga BR-8 (Foto 27). Cu o înălţime de

1.35 m, buturuga are un circumferinţă de 4.40 m (fără scoarţă), ceeace sugerează o valoare de

4.70-4.80 m (cu scoarţă) în timpul vieţii. Din buturugă lipseşte o parte importantă, ce

cuprinde şi zona centrală. Suprafaţa rămasă conţine 223 inele anuale de creştere pînă la o

distanţă de 0.425 m de la exterior (Foto 28). Cei 0.25 m lipsă pînă la centru ar fi conţinut

probabil ca. 80 inele, ceeace conduce la o vîrstă de 300-305 ani pentru stejarul BR-9 la

sfîrşitul ciclului vital.

S-a stabilit şi dinamica creşterii radiale a trunchiului (Tabel 6). Numărătoarea anilor/inelelor

este prezentată dinspre exterior spre centru.

29

Foto 27. Buturuga BR-9. În stînga sa, se observă buturuga BR-8.

Foto 28. Măsurători efectuate pe buturuga BR-9. Inelele anuale sunt evidente.

30



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-50 8.1 8.1 1.62

51-100 16.5 8.4 1.68 101-150 25.8 9.3 1.86 151-200 37.3 10.5 2.10 201-223 42.5 5.2 2.26

Potrivit rezultatelor, creşterea radială este mult mai uniformă decît în cazul stejarului BR-8,

prezentînd, aşa cum este normal, un uşor declin în timp.

BR-10



Circumferinţa: cbh = 6.83 m.


Foto 29. Stejarul BR-10 este poate cel mai impresionant din rezervaţia Breite.

31

Stejarul BR-10, ce aparţine speciei Q. robur, se găseşte în zona strict protejată E, pe partea

dreaptă a drumului forestier. El este cel mai mare din rezervaţie ca şi volum (ca. 33 m3) şi al

doilea în circumferinţă (6.83 m). La fel ca şi stejarul BR-Y, el este un arbore dublu, avînd

două trunchiuri fuzionate complet pînă la o înălţime de 2.6 m (Foto 29-31). Astfel, stejarul

BR-10 are 2 centre de creştere, a căror poziţie nu poate fi determinată, deoarece, după

fuziune, trunchiurile nu au mai crescut în direcţia zonei comune. Astfel, nu s-au recoltat

mostre cu burghiul incremental pentru o datare directă, deoarece rezultatele obţinute nu ar fi

fost relevante.

Din fericire, în apropierea stejarului BR-10, se află căzută pe sol un rest de ramură secundară,

ce provine dela o înălţime de ca. 4.5 m. Suprafaţa sa are două diametre perpendiculare de

0.44 şi 0.49 m (Foto 32). Pe această ramură, s-au numărat 265 inele anuale, cu menţiunea că

din zona exterioară lipsesc ca. 10 inele. Ţinînd cont de înălţimea ramurii secundare, se mai

pot adăuga 25-30 ani pentru a afla vîrsta stejarului BR-10, care este devine astfel ca. 300-310

ani.

Foto 30. Stejarul BR-10 are cîteva ramuri primare masive.

32

Foto 31. Se observă cele 2 trunchiuri fuzionate ale stejarului dublu BR-10.

Foto 32. Un fragment de ramură secundară din stejarul BR-10, căzut pe sol.

33

BR-11



Vîrsta determinată: 420 ani.

Buturuga BR-11 se află în zona E, pe partea dreaptă a drumului forestier, la o distanţă ca. 40

m SSE de stejarul BR-10 (Foto 33). Alături se află căzut restul trunchiului, dela nivelul

buturugii pînă dincolo de diviziunea sa în ramuri primare. Buturuga este înaltă de 1.15 m şi

are 2 diametre perpendiculare de 1.62 şi 1.52 m. Aceste valori sugerează o circumferinţă cbh

= 5.30-5.40 m în timpul vieţii.

Foto 33. Buturuga BR-11 provine din cel mai bătrîn stejar identificat în Breite.

Pe suprafaţa buturugii s-au numărat nu mai puţin de 414 inele anuale, pe o distanţă de 0.625

m dela exterior (Foto 34, 35). Există o mică lipsă centrală, de ca. 0.02 m, care ar mai fi

conţinut cîteva inele anuale. Astfel, se poate considera că stejarul BR-11 a trăit 420 ani, fiind

cel mai bătrîn arbore identificat în rezervaţia Breite.

Buturuga BR-11 este mult excentrică, inelele anuale de creştere fiind numărate de-a lungul

unui diametru de 1.52 m, împărţit de centrul de creştere/măduvă în 2 raze inegale de 0.645 şi

0.875 m.

34

Foto 34. Numărarea inelelor anuale pe buturuga BR-11.

Foto 35. Se observă regularitatea inelelor anuale de pe buturuga BR-11.

35

Oarecum surprinzător, în secvenţa inelelor anuale nu pot fi observate inele evident mai late

sau mai înguste din ultimii 150 ani, pentru a stabili anii calendaristici corespondenţi. De

aceea, pentru a estima momentul cînd a murit stejarul BR-11, s-au cercetat seriile de inele

anuale din dinamica vitezei de creştere a trunchiului (Tabelul 7). Numărătoarea

anilor/inelelor este prezentată dinspre exterior spre centru.



x (10-2 m)

Creşterea radială

Δx (10-2 m)


r (10-3 m yr-1) 1-50 7.0 7.0 1.40

51-100 14.0 7.0 1.40 101-150 22.5 8.5 1.70 151-200 29.9 7.4 1.48 201-250 38.0 8.1 1.62 251-300 45.0 7.0 1.40 301-350 51.9 6.9 1.38 351-400 59.3 7.4 1.48 401-414 62.0 2.7 1.93

Se observă constanţa neobişnuită a vitezei de creştere a trunchiului stejarului BR-11 în timp.

Un studiu fotografic pe serii de 10-20 inele anuale sugerează că primul inel exterior de pe

buturuga BR-11, care este totodată ultimul produs de stejarul BR-11, ar putea data din anii

1980-1990. Astfel, stejarul BR-11 ar fi început să crească în perioada rece a anilor 1560-

1570.

Concluzii. S-au datat direct, prin numărarea inelelor anuale, 11 stejari reprezentativi din

rezervaţia Breite, notaţi printr-un cod dela BR-1 la BR-11. De asemenea, s-au datat indirect,

prin considerarea apartenenţei lor la un grup de arbori dataţi, alţi 2 stejari reprezentativi,

notaţi BR-X şi BR-Y. Dintre aceştia, 4 stejari sunt în viaţă iar 9 au murit în perioada anilor

1965-2009. Pe de altă parte, 11 stejari sunt simpli (cu trunchi unic) iar 2 sunt dubli (cu 2

trunchiuri fuzionate). Cei 13 arbori dataţi provin din 4 zone ale rezervaţiei Breite, şi anume

A, B, C şi E. Rezultatele obţinute sunt sintetizate în tabelul 8.

Analiza rezultatelor arată că, dintre cei 13 stejari dataţi, 10 au sau au avut vîrste în jur de 300

ani, unul a murit la 200 ani şi alţi 2 au trăit 385-420 ani.

Înainte de a stabili concluziile finale, se impun cîteva precizări. Vîrsta medie a stejarilor care

creşte în păduri sau pîlcuri este de 200-300 ani, atingînd rareori 400 ani. Specimenele care

depăşesc considerabil acest interval sunt arbori excepţionali, fiind, de obicei, stejari complet

izolaţi.

36

Pădurile şi pîlcurile de stejari au, în general, un număr optim de indivizi, ce depinde de

resursele locale şi de factori climatici. De aceea, stejarii din păduri sau pîlcuri nu acoperă

întregul spectru de vîrste posibile. Cu rare excepţii, reînnoirea unui grup de stejari, în sensul

completării sale cu specimene tinere, se produce periodic, la intervale cuprinse între multe

decenii şi un secol, pe măsură ce un număr semnificativ de indivizi mor şi trebuie înlocuiţi.

Aceste aserţiuni sunt valabile şi în cazul stejarilor din rezervaţia Breite, cu menţiunea că

numărul arborilor din zonă a fost influenţat şi de intervenţia factorului antropic, mai ales în

secolul 20.

Tabelul 8. Sinteza rezultatelor investigării stejarilor din rezervaţia Breite

Codul stejarului (zona)

Circumferinţa la 1.30 mmăsurată/estimată

cbh (m)

Vîrsta determinată/estimată

(ani)

Observaţii

BR-1 (A) 4.50-4.80 385-390 mort în anii 1965-1970 BR-2 (A) 6.06 295-305 viu BR-3 (A) 3.20 200 mort BR-4 (A) 5.50-5.70 305-310 mort BR-5 (B) 5.40-5.60 295-305 mort în 2009 BR-6 (B) 5.50-5.70 290-300 mort BR-7 (B) 4.90-5.10 285-295 mort BR-X (B) 5.44 290-310 viu BR-Y (B) 6.97 290-310 viu, stejar dublu BR-8 (C) 4.20-4.30 290-300 mort BR-9 (C) 4.70-4.80 300-305 mort BR-10 (E) 6.83 300-305 viu, stejar dublu BR-11 (E) 5.30-5.40 420 mort în anii 1980-1990

Astfel, faptul că 10 dintre stejarii dataţi au sau au avut vîrste foarte apropiate, cuprinse între

290-310 ani, este firesc. Ei aparţin generaţiei din jurul anului 1700, cînd s-a produs o

reînnoire/completare semnificativă a stejarilor de pe platou. Faptul că mulţi stejari au murit la

o vîrstă apropiată de 300 ani este, de asemenea, normal, deoarece această valoare corespunde

vîrstei medii superioare a stejarului.

Dintre buturugile găsite, doar una singură prezintă o vîrstă de 200 ani. Acest aspect poate fi

explicat prin faptul că generaţia anilor 1800, căreia i-a aparţinut stejarul BR-3, abia începe să

se apropie de limita medie de vîrstă a specimenelor comune.

Se poate efectua o analiza comparativă pe zone a specimelor din generaţia 1700, ţinînd cont

de dimensiuni, reprezentate prin circumferinţă. Datele obţinute sugerează că zonele A, B şi,

posibil, E oferă condiţii apropiate, din punct de vedere al nivelului apei în sol (water table) şi

calităţii solului. În schimb, în zona C, cea a “stînii”, condiţiile locale sunt ceva mai vitrege şi

stejarii cresc mai încet. Totuşi, din punct de vedere statistic, numărul arborilor dataţi nu este

suficient pentru a formula concluzii definitive în acest sens.

37

În fine, 2 dintre stejarii dataţi au trăit 385-390, respectiv 420 ani, fiind considerabil mai

bătrîni decît ceilalţi arbori investigaţi. Analiza inelelor anuale sugerează că aceştia au murit în

perioada anilor 1965-1970, respectiv 1980-1990. Aceste rezultate indică faptul că ambii

stejari au aparţinut unei generaţii din jurul anului 1570.

Analiza comparativă a celor 2 stejari din generaţia 1570 şi a celor 10 stejari din generaţia

1700, în funcţie de vîrstă, dimensiuni şi viteză de creştere, arată un fapt aparent surprinzător.

Astfel, stejarii generaţiei 1570 au avut viteze de creştere foarte mici, mai ales în perioada de

tinereţe, care au scăzut puţin cu înaintarea în vîrstă. Stejarii generaţiei 1700 au avut viteze de

creştere sensibil mai mari în primii 50-100 ani de viaţă, care au scăzut apoi treptat în timp.

Singura explicaţie raţională pentru aceste diferenţe notabile poate invoca doar condiţiile

climatice locale foarte diferite din jurul anilor 1570 şi 1700.

Foto 36. Pieter Bruegel cel Bătrîn. “Peisaj de iarnă cu capcană de păsări” (1565).

Potrivit specialiştilor în schimbări climatice, în perioada anilor 1550-1850, Europa a traversat

aşa-numita “mica eră glaciară”, care a cuprins cîteva intervale foarte reci, ce au alternat cu

intervale ceva mai calde. În jurul anului 1550, gheţarii au înaintat semnificativ, distrugînd de

exemplu aşezări şi ferme din Alpii Elveţieni. Chiar dacă temperatura medie anuală nu a

scăzut decît cu circa 1ºC, datorită verilor secetoase şi calde, durata iernilor şi zilelor de îngheţ

a crescut considerabil. Timp de circa un secol, rîurile şi lacurile europene au îngheţat adînc,

38

timp de mai multe luni pe an, permiţînd practicarea patinajului şi altor sporturi de iarnă. În

1565, Pieter Bruegel cel Bătrîn a pictat cunoscutele sale tablouri “Iarna. Vînători în zăpadă”

şi “Peisaj de iarnă cu capcană de păsări” (Foto 36), primele care înfăţişează iernile bogate în

zăpadă şi friguroase, ce tocmai puseseră stăpînire pe Europa. Mulţi pictori, îndeosebi

peisagişti flamanzi, au urmat această temă, zugrăvind peisaje ce redau iernile neobişnuit de

grele din acele decenii.

Cei 2 stejari vîrstnici din rezervaţia Breite, adică BR-1 şi BR-11, aparţin generaţiei 1570, ce a

început să crească tocmai în timpul primelor ierni europene lungi şi grele. De aceea, perioada

anual de creştere a fost mai scăzută iar viteza de creştere a trunchiului s-a redus, păstrîndu-se

astfel pe tot parcursul ciclului de viaţă. Ca atare, arborii generaţiei 1570 au crescut mai lent

iar numărul specimenelor ajunse la maturitate a fost probabil ceva mai scăzut. Dar aceşti

stejari, ce au crescut mai lent, au trăit mai mult, avînd necesităţi de hrană mai reduse decît

specimenele mai masive.

Stejarii din generaţia 1700 şi-au început ciclul vital probabil într-o perioadă mai fastă a micii

ere glaciare, cu ierni ceva mai uşoare şi mai scurte. De aceea, ei au crescut mai repede dela

început şi şi-au redus treptat viteza de creştere cu vîrsta. Datorită acestui fapt, longevitatea

generaţiei 1700 este sensibil mai scăzută decît cea a generaţiei 1570, în acord cu afirmaţia

deja prezentată, potrivit căreia, în cazul arborilor, “a creşte repede şi a trăi mult sunt două

lucruri foarte diferite“.

Rezultatele obţinute sugerează faptul că majoritatea celor circa 600 stejari din rezervaţia

Breite au vîrste cuprinse între 150-200 şi 300 ani. Generaţia anilor 1700 este încă bine

reprezentată şi ea constituie probabil decanul de vîrstă al arborilor de pe platou. Cu toate

acestea, nu este în totalitate exclus ca în rezervaţie să existe şi specimene de stejar mai

vîrstnice, aparţinînd unei generaţii mai vechi, cum este cea a anilor 1570.

39

Bibliografie selectivă J. Pater, “Monumentale bomen in Europa”, Lannoo, 2006.

A. le Hardÿ de Beaulieu, T. Lamant, “Le guide illustré des chênes”, Vol. 1-2, Huitième, Paris, 2007.

B. Ullrich, U. Kühn, S. Kühn, “Unsere 500 ältesten Bäume“, BLV, München, 2009.

S. Kühn, B. Ullrich U. Kühn, “Deutschlands alte Bäume“, BLV, München, 2007.

E. Uhl, H-G. Metzger, T. Seifert, Dimension und Wachstum von solitären Buchen und Eichen, 18 Jahrestagung DVFFA, 46, 2006.

J. Seidel, G. Kenk, Wachstum und Wertleistung der Eichenarten in Baden-Württemberg, AFZ-Der Wald, 1, 28-31, 2003.

T. Ranius, M. Niklasson, N. Berg, Development of tree hollows in pedunculate oak, Forest Ecology and Management, 257, 303, 2009.

V. Rozas, Tree age estimates in Fagus sylvatica and Quercus robur: testing previous and improved methods, Plant Ecology, 167, 193-212, 2003.

J. Ruseckas, Impact of climatic fluctuations on radial increment of English oak (Quercus robur L.), Ekologija, 1, 16-24, 2006.

T. Hartel, C.I. Moga, Manual de bună practică în managementul habitatelor de pajişte cu arbori seculari, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, 2010.

A. Pătruţ, K.F. von Reden, V. Savu, D.A. Lowy, R. Mitea, I. Barbul, AMS Radiocarbon Dating of the Large Pedunculate Oak of Cajvana, Studia Univ. Babes-Bolyai, Chemia, 57(1), 110-117, 2011.

A. Pătruţ, K.F. von Reden, D.A. Lowy, S. Paşca, L. Kekedy-Nagy, I. Sovago, Radiocarbon Dating of the Historic Oak of Tebea, Studia Univ. Babes-Bolyai, Chemia, 55(1), 113-120, 2010.

DATAREA STEJARILOR SECULARI DIN REZERVAŢIA...

Documents

Transcript of DATAREA STEJARILOR SECULARI DIN REZERVAŢIA...