UNIVERSITATEA DE VEST “VASILE GOLDIS” ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI , PSIHOLOGIE, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

MASTER : PSIHOLOGIE CLINICĂ

Referat :

Metode avansate de evaluare a copilului şi a adolescentului

Testul Omului (“Desenează o persoană”)

DAP (Draw-A-Person)

Masterand: Bâle Vasile,an I

2013

1

INTRODUCERE :

Tehnicile folosite în cazul de față, se numesc tehnici expresive, prin intermediul cărora putem afla cum percepe omul realitatea, evidențiind astfel anumite particularități ale personalității sale. În cadrul acestui referat, voi prezenta Testul Omului (“Desenează o persoană”) - DAP (Draw-A-Person), care este un test foarte complex ca interpretare, obţinându-se astfel indicii cu privire la dezvoltarea mentală a subiectului, deci stabilirea unui diagnostic clinic prin evaluare. Ca atare, furnizeaza clinicianului, practicianului si studentului categorii de cla sificare variate si ipotezele interpretative sugerate, dezvoltate de specialisti în DAP. Este o compilatie a unor materiale importante organizata pentru uzul imediat si practic în interpretarea probei DAP. O mare parte din acest catalog deriva din lucrarile lui Bender, Buck, Goodenough, Hammer, Jolles, Machover si ale altor specialisti în domeniul desenelor proiective. Aranjamentul alfabetic a fost sugerat de lucrarea lui Jolles “Un catalog pentru interpretarea calitativa a probei HTP”. Catalogul lui Jolles si lucrarea lui Machover “Proiectia personalitatii în desenul figurii umane” a sigura cea mai mare parte a continutului catalogului. Observatiile pertinente au putut întotdeauna sa detecteze conotatii emotionale în lucrari de arta. Nu este surprinzator faptul ca diferiti clinicieni au fost interesati în clasificarea si validarea unor trasaturi intuitive ale personalitatii artistilor. Înca din 1885 Ebenezer Cooke observa ca desenele copiilor releva caracteristici de personalitate ale acestora.

Între 1900 si 1915 doua proiecte de cercetare internationala au fost initiate pentru a investiga desenele copiilor. Ei au strans material de la profesori si clinicieni din multe tari, dar, din nefericire, aceste doua studii n-au fost completate desi unele concluzii preliminare au fost comunicate.

În anii ‘20 Florence L. Goodenough a scris “Masurarea inteligentei prin desene”. Ea a aratat cum desenele oglindeau dezvoltarea intelectuala a copilului si a creat o scala pentru aprecierea prin scor a desenelor pentru aflarea varstei mentale. Goodenough a prevazut o dezvoltare si utilizare pe mai departe a desenelor pentru studiul personalita-tii; in sight-ul ei dovedindu-se foarte serios.

Lucrarile lui Bender, Buck, Hammer, Jolles, Levy, Machovers.a. au largit cunoasterea desenelor predictive. Mare parte din munca lor este prezentata în forma concisa si redusa la ipoteze interpretative în acest catalog. Asemenea materiale pot fi utilizate de aceia care au o cunoastere de fond a teoriilor dinamice ale personalitatii pentru a sapa în tainitele interioare ale subiectului, adica a descoperi impulsurile negate, inacceptabile, reprimate.

Principiul general al acestei tehnici: în desenul unei persoane, subiecții își proiectează modul în care se percep pe ei înșiși, cu dorințele, problemele și conflictele ce țin de imaginea de sine.

1. FUNDAMENTE TEORETICE.

Desenul constituie o modalitate a funcţiilor de simbolizare în cadrul procesului de  comunicare făcând parte din structura şi funcţionalitatea limbajului; este anterior  limbajului oral şi a

2

constituit prima modalitate de comunicare între indivizi a unui  conţinut de reprezentări, sentimente, credinţe, temeri aparţinând grotelor din istoria  umanităţii  .

      Andre Levaj–Gauvhaine: bazat pe o bogată documentaţie arheologică şi  antropologică, psihologică, stabileşte  că: “ Seriile ritmice de bastoane sau puncte se pot  urmări  în existenţa lor cam la sfârşitul paleoliticului superior; paralel cu incaşii  Amgarieni către 30. 000 ani  î.e.n. se adaugă primele figuri; acestea sunt cele mai vechi  opere de artă din toată istoria umanităţii şi se observă că implicarea în conţinutul lor a  unei conversaţii inseparabile de concepte cu un mare grad de organizare prin limbaj.

      Acest mod de comunicare grafică este rezultatul maturizării structurilor integratoare  senzorio- motorii (atât la omul preistoric cât şi la copil). Din studiile comparative se  pare că executarea acelorasi “mâzgâleli de bază“ este mai îndelungată pe scara genetică. Studiul lui Pbode Bellog asupra dezvoltării mintale a copiilor pe baza desenelor făcute  de ei oferă posibilitatea unei comparaţii subiective între desenul copilului preşcolar, adultul primitiv şi adultul preistoric.

      H. Wallon; a studiat biodinamica braţului în spaţiul grafic în funcţie de maturizarea  actului  funcţional vizo- motor, cu implicaţiile sistemului de self- control.

       L. Lucost: reuşeşte să stabilească relaţia între vizo-motricitatea copilului în evoluţie  în spaţiul grafic raport care stă la baza activităţii perfectibile a grafismului infantil;

      W. Stern-A. Gessel: au demonstrat o strânsă corelaţie a evoluţiei formelor grafice  realizate de către copil cu etapa sa de dezvoltare neuromotorie şi psihointelectuală.

Studiile referitoare la relaţia dintre dezvoltarea grafică (“vârsta grafică“) şi dezvoltarea  mintală pot stabili etapele de evoluţie ale desenului pe grupe de vârstă; ele reflectă că  vârsta grafică  nu este similară cu cea cronologică fiind deci necesară o încadrare de  dezvoltare grafică cu intervale mai largi ale vârstei cronologice.

                  

          1.1. Evoluţia pe grupe de vârstă.

      Între 1-2 ani: faza mâzgâlelilor (se operează o coordonare a elementelor posturale şi  vizuale);

      Între 2-5 ani: se observă o definire a mâzgâlelilor în sensul apariţiei liniei ca  modalitate de exprimare grafică a formelor geometrice de bază. Mâzgâlitura devine cerc   sau spirală  divizată (C.Pîrlog) la care sunt antrenate mişcări de fineţe (R. Zazzo) ceea ce  demostrează  evoluţia procesului de maturizare neuropsihică. Este faza de imitaţie a  gestului grafic de  multe ori fără să se înţeleagă sensul; în jurul vârstei de 3 ani apar  primele trasee intenţionale  copilul putând desena un Om sub forma unui cerc şi a liniei.Până la  4 ani finalitatea actului grafic rămâne plăcere ludică sau motorie imitativă (după  Ch. Buchler) 50% din copiii de 4 ½ ani simbolizează ochii prin două puncte iar capul  printr-un cerc ce este unit cu trunchiul ce este la rândul său unit cu linii descendente  (membrele inferioare); în această etapă desenul începe să  devină

3

reprezentativ prin  juxtapunerea schemelor; unii  autori  subliniază apariţia unui proces simplu de  comparare sau preferinţă pentru culori.

      Între 5-6 ani: una din etapele de salt calitativ al grafismului; începând cu 5 ani se de-fineşte fenomenul denumit “schematism” care până la 8 ani se transformă în simbolism grafic; apar formele geometrice: pătratul, triunghiul; apare trunchiul omului, corpul pre-zentat complet; între 5-6 ani se produce o asamblare articulată a corpului uman; există o tendinţă sintetică cu neglijarea amănuntelor şi detaliilor. Funcţia de reprezentare se evi-denţiază în elementele de perspectivă şi de invenţie creatoare. Trebuie subliniată corelaţia existentă, gradul de dezvoltare la această vârstă  şi dezvoltarea funcţiei de abstractizare manifestă în desen.

      Între 6-7 ani: deşi planul realităţii şi al imaginarului nu se separă net, apar elemente de precizie executorie şi disciplină în redare; se profilează sensuri de ritm grafic şi elemente caracteristice generale sexului pe care îl reprezintă.

      Între 8-9 ani: apare modalitatea grafică numită “realism vizual”; apar cu insistenţă detaliile şi conţinutul obiectelor; în reprezentarea omului apar articulaţiile membrelor superioare.

      Între 9-10 ani: spaţiul capătă semnificaţie şi este redat ca o structură în care există o variaţie (copilul descrie grafic) şi elemente de ordonare centrală.

      Între 10-11 ani: se intensifică procesul de structurare spaţială în interordonarea spaţiului local la spaţiul general, iar în cadrul perspectivei apare raportarea la o scară de mărime.

      Pierre G. Weill demonstrează că testul omului poate constitui un control simplu şi rapid al cunoaşterii mentale. Imaginea corporală, simbolizând EUL proiectat în propria conştiinţă şi apoi transpus în desen poate dezvălui stările conflictuale intra sau inter-personale; stabilind o relaţie simbolică  între imaginea corporală şi un arbore sau o casă cu o mare inventivitate interpretativă s-au elaborat şi experimentat o serie de teste pro-iective de desen.

      D. Wiedlacher emite ipoteza că la copil desenul este un sistem de simboluri, “semio-logie” în sens lingvistic; fiecare desen e un mod specific de codare transmiţând o canti-tate de informaţie.

2. CONDIŢII DE APLICARE.

Testul poate fi aplicat individual sau colectiv copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani. Fiecare subiect primeṣte o cutie cu ṣapte creioane colorate: albastru , verde, roṣu, galben, violet, maro, negru, precum ṣi un creion negru, o radieră ṣi o coală de hârtie format A4, aṣezată vertical. Trasarea sarcinii: "Pe această coală de hârtie vei desena un omuleţ cât poţi tu de frumos; dacă vrei poţi să-l și colorezi". Subiectul va fi lăsat să deseneze cum doreṣte, fără să i se acorde ajutor ṣi fără să fie formulate critici, aprecieri sau sugestii. Pot fi stimulaţi doar copiii nehotărâţi, fiind încurajaţi cu formule de tipul: „ Foarte bine, continuă!”. Dacă copilul pune întrebări în ceea ce priveşte maniera în care trebuie executat desenul i se va răspunde: „ Poți să desenezi cum vrei!”.

4

La copiii preşcolari, desenul persoanei este mai superficial şi devine din ce în ce mai complet la vârste mai mari. Ceea ce este vizibil şi uşor de observat în desenul unei persoane este maniera de execuţie și caracteristicile desenului. Un omuleţ foarte mic poate fi simbolul timidităţii, al îngrădirii, al frustrării, al descurajării. Relaţiile din cadrul familiei pot fi observate cu uşurinţă în desen. Copilul poate să-şi deseneze membrii familiei, sau poate să-i omită, fiindcă aşa simte în acel moment sau aşa doreşte el. Distanţa dintre membrii familiei poate semnifica anumite bariere, restricţii sau chiar interdicţii. Copiii abuzaţi de tată, îl vor omite din desene de cele mai multe ori, sau îl vor desena mai departe de ceilalţi membri. Zâmbetul personajelor, expresia feţei se pot interpreta cu uşurinţă. Mâinile pot fi semne ale unui abuz suferit. Copiii care sunt bătuţi de părinţi ledesenează acestora mâini foarte mari, însă ele pot fi şi simbolul protecţiei. De obicei, copiii se ţin de mâna părinţilor sau a părintelui preferat, desenul este viu colorat, atrăgător, vesel. De multe ori, observând comportamentul unui copil pe o perioadă mare de timp putem obţine informaţii directe despre el, prin acţiunile pe care le face, cuvintele pe care le foloseşte. Privind atent un desen ne putem completa informaţiile referitoare la copil, relaţiile din familia sa, emoţiile trăite, dificultăţile sau chiar frustrările lui. Desigur nu este de ajuns să analizăm un singur desen pentru a ajunge la concluzii certe, însă acesta poate constitui un instrument de diagnosticare, care ne ajută în formarea imaginii generale despre mediul în care creşte copilul.

Desenul poate fi utilizat fie ca test de inteligenţă, fie ca test de personalitate:1. ca test de inteligență, detaliile anatomice și vestimentare calculează vârsta mentală a copilului. Testul omului arată expresia de sine sau a corpului.2. ca test de personalitate, desenul este luat drept oglindă și reflexie a personalității. De fapt, copilul desenează spontan, ce este important pentru el pozitiv și negativ. Desenul exprimă un fel de proiecţie a existenţei sale.

3. MODALITĂŢI DE INTERPRETARE A TESTULUI.

Analiza desenului omului se poate face din trei puncte de vedere: - interpretarea desenelor – ce exprimă silueta; - analiza formală; - analiza de conținut.

3.1. Interpretarea desenelor – criterii generale

Înainte de a trece la analiza elementelor desenului, este important să ne facem o impresie de ansamblu asupra acestuia, conștienți fiind că desenul devine scris și scrisul trădează ceva din incoștientul copilului. Câteva întrebări care ne pot ajuta să discriminăm unele caracteristici ale personajului desenat sunt: este schematic sau complex? mare sau mic? armonios, nearmonios? ce exprimă figura sau postura lui? este tânăr sau bătrân? este desenat în mod realist sau conţine elemente bizare, absurde? ce elemente ale siluetei a căutat autorul să pună în evidenţă? ce elemente sunt omise, tratate superficial?

5

Dacă răspundem la aceste întrebări, înseamnă că avem deja unele informaţii despre imaginea de sine, despre rolurile cu care se identifică individul, despre starea de spirit, despre atitudinea faţă de sexul opus sau despre maturitatea lui cognitivă. Cu cât copilul este mai maturizat psihic, cu atât silueta va fi mai realistă și mai complexă din punct de vedere grafic.

a) Poziţia sau atitudinea persoanei desenate: sugerează trăirile personale ale subiectului; b) Expectanţele de rol sexual: includ caracteristicile sexuale ale desenului reprezentând o persoană de acelaşi sex cu subiectul; c) Accentuarea, exagerarea, îngroşarea, haşurarea excesivă sau multiplicarea unor elemente ale desenului: sugerează importanţa pe care subiectul o acordă elementului respectiv din viaţa sa; d) Omiterea nejustificată sau tratarea superficială a unor elemente: sugerează conflicte în zona respectivă sau lipsă de implicare în sarcină; e) Semne de ciudățenii sau de irealism grafic: sugerează conflicte interioare puternice, atitudine batjocoritoare sau pierdere a simţului realităţii. Interpretarea desenului depinde de o serie de factori: - maturitatea intelectuală, perceptivă și vizuală a copilului; - locația unde este realizat (acasă, la școală, la spital, în cabinetul psihologului); - momentul când este realizat; - relația care se stabilește; - aspectul adaptativ (Cum acceptă copilul sarcina ? Răspunde spontan ? Pune întrebări înainte să înceapă ? Cererea a fost simțită ca fiind frustrantă?).

3.2. Analiza formală

Include analiza liniilor desenului şi a spaţiului grafic. Analiza spaţiului grafic se referă la plasarea în pagină şi la mărimea desenului. Astfel, persoanele desenate în zona superioară a paginii pot sugera fie că individul se simte fără o bază solidă de ancorare în realitate, fie nevoia de putere sau de expansiune. Când desenul este executat în josul paginii, aceasta sugerează că individul se simte nesigur şi neadaptat. Ocuparea preferenţială a spaţiului din stânga indică retragerea în trecut, replierea spre sine, poziţia pasivă de spectator. Dacă desenul este plasat clar pe partea dreaptă a paginii, înseamnă o orientare spre lume sau spre viitor. În fine, desenele mari, care acoperă aproape toată pagina, sugerează megalomanie, centrare pe sine sau entuziasm. Siluetele mici implică sentimente de inadecvare.

3.3. Analiza de conţinut

Aici se iau în considerare atât modul cum sunt executate diferitele detalii corporale (şi eventual accesoriile lor), cât şi aspecte suplimentare care participă la expresivitatea siluetei umane şi pot trăda anumite tendinţe ale subiectului. Se analizează:

modul cum sunt executate anumite părți ale corpului și accesoriile prezente;

6

modul în care se analizează diferitele zone corporale, ce au legătură cu funcțiile bio – sociale ale subiectului.

Se urmăresc 4 zone majore ale desenelor DAP și anume:- capul- trunchiul (torsul)- mâinile, brațele, umerii și pieptul- picioarele și labele picioarelor

Capul – reprezintă sediul gândurilor, emoțiilor și participă la controlul impulsurilor, simțurilor. Trunchiul – reprezintă sediul impulsurilor și organelor vitale coordonate de creier și puse în act prin membre. Este expresia forței și stabilității persoanei. Mâinile și brațele – reprezintă instrumentul prin care manipulăm mediul pentru satisfacerea trebuințelor organismului; apucăm sau atingem senzual corpul celuilalt. Au legătură la copii cu dorința de masturbare și castrare. Umerii – exprimă dorința de autoritate, masculinitate. Picioarele – indică autonomie și echilibru.

4. INTERPRETAREA REZULTATELOR.

      “Nu ştim artă care să solicite mai multă inteligenţă decât desenul”. Funcţia inteligenţei e prezentă oriunde în desen.

Categoria A                                                                                                      Puncte                 

Omuleţul este de neidentificat 0 p

Există un control şi o ordonare a liniilor, cerc, triunghi, dreptunghi, spirală 1 p

Obs.: Dacă elementele sunt recunoscute ca părţi ale corpului se încadrează în categoria B.

Categoria B

1. prezenţa capului 1 p

2. prezenţa picioarelor 1 p

3. prezenţa braţelor chiar dacă e lăsat spaţiu între ele şi corp 1 p

4a. prezenţa trunchiului 1 p

4b. lungimea mai mare decât lăţimea trunchiului 1 p

7

4c. figurarea umerilor 1 p

5a. braţele şi picioarele tangente la corp 1 p

5b. braţele şi picioarele ataşate chiar dacă sunt amplasate incorect 1 p

6a. prezenţa gâtului 1 p

6b. conturul gâtului este o linie continuă între trunchi şi cap 1 p

7a. prezenţa ochilor (un singur ochi când capul este desenat în profil) 1 p

7b. prezenţa nasului 1 p

7c. prezenţa gurii 1 p

7d. nasul şi gura sunt realizate corect (buzele sunt reprezentate prin două linii) 1 p

7e. prezenţa narinelor 1 p

8a. prezenţa părului 1 p

8b. părul bine plasat; capul nu este reprezentat prin intermediul transparenţei 1 p

9a. prezenţa hainelor; prima reprezentare a acestora sunt nasturii dar se admite şi o simplă haşurare

1 p

9b. lipsa transparenţei şi cel puţin două elemente vestimentare 1 p

9c. desenul complet al hainelor; prezenţa a cel puţin patru piese vestimentare: cravată, vestă, bască, pălărie etc.

1 p

9d. costumul desenat corect, fără omisiuni (prezenţa manşetelor) 1 p

10a. prezenţa degetelor 1 p

10b. numărul corect al degetelor 1 p

10c. detalii corecte la nivelul degetelor 1 p

10d. opoziţia policarului 1 p

10e. desenarea palmei între degete şi braţe 1 p

11a. braţele articulate la umeri, la coate 1 p

11b. articularea gambelor la genunchi şi /sau la coapse 1 p

12a. proporţia capului (mai mic decât ½ din trunchi şi mai mare decât 1/10 din corp)

1 p

12b. proporţia braţelor (egale în lungime cu trunchiul sau puţin mai lungi dar să nu ajungă la nivelul genunchiului)

1 p

12c. proporţia gambelor (inegale în lungime în raport cu corpul sau puţin mai scurte)

1 p

12d. proporţia picioarelor (lungimea lor să fie mai mare decât lăţimea şi mai mare 1 p

8

decât înălţimea corpului lui; să nu depăşească dublul gambei)

12e. prezenţa a două gambe şi a două braţe (articularea mâinii şi a picioarelor) 1 p

13. prezenţa călcâiului 1 p

14a.  coordonarea motrică a conturului 1 p

14b. coordonarea motrică a articulaţiilor 1 p

14c. coordonarea motrică a articulaţiilor capului 1 p

14d. coordonarea motrică a braţelor şi a gambelor 1 p

14e. coordonarea motrică a fizionomiei 1 p

14f. coordonarea motrică a articulaţiei trunchiului 1 p

15a. prezenţa urechilor 1 p

15b. poziţia şi proporţia corectă a urechilor 1 p

16a. detalii oculare (gene, sprâncene) 1 p

16b. detalii oculare (pupilele) 1 p

16c. detalii oculare (proporţia corectă a orbitelor) 1 p

16d. detalii oculare (strălucirea lor) 1 p

17a. prezenţa bărbiei şi a frunţii 1 p

17b. bărbia net distinctă faţă de buza inferioară 1 p

18a. capul, trunchiul şi picioarele în profil 1 p

18b. profilul perfect (fără transparenţe sau poziţie) 1 p

                         

                                                            TOTAL: 51 puncte

                                 

  TABEL PENTRU NIVELURILE DE VÂRSTĂ

Vârsta mintală   3    4   5   6   7   8   9     

10 11 12 13

Punctaj   2    6 10 14 18 22 26 30 34 38 42

      Q.I. se obţin prin raportarea vârstei mentale la vârsta reală. La copiii cu sindrom de nedezvoltare a vorbirii s-a constatat  o diferernţă între rezultatele obţinute la testul de desen şi testul Dearborn (Q.I. la desen > Q.I. de la Dearborn; există un limbaj intern mai dezvoltat).

9

4.1 Punerea în practică a tehnicii proiective – Interpretarea desenului

Fetiţa a desenat o persoană cam de aceeaşi vârstă şi de acelaşi sex.

4.2. Analiza formală

Silueta este poziţionată aproximativ în centrul paginii, ceea ce sugerează un oarecare entuziasm, dar mult prea mare. Liniile lungi exprimă sensibilitate, blândeţe, delicateţe.

Silueta este poziţionată înclinat față de marginile foii, dar pe sol (simbol de securitate), înconjurată de flori (simbol de feminitate şi bucurie), călăuzită de razele calde ale unui soare blând (simbol patern).

4.3. Analiza de conţinut

Sunt reprezentate părţile principale ale corpului uman: cap, trunchi, membre.Capul este desenat mult prea mare faţă de restul corpului, semnificând atenţia mare

acordată proceselor mentale sau proceselor emoţionale. Ochii mari, conturaţi de gene şi sprâncene sugerează deschiderea către lume şi viaţă, dar

şi preocupări estetice.Gura, un organ foarte bogat în semnificaţii, este puţin mai mare în raport cu faţa și

căscată, colorată cu roşu și cu colţurile ridicate, ceea ce sugerează că persoana este vorbăreaţă, veselă.

Nasul este normal, iar părul dezordonat sugerează indiferența față de aspectul fizic.Gâtul liber, fără eşarfă, sugerează o persoană dezinvoltă.Trunchiul este proporţional cu celelalte părţi ale corpului, iar mijlocul este marcat de o

centură care simbolizează controlul.Picioarele bine fixate pe sol exprimă securitatea, afirmarea de sine.Braţele lungi exprimă ambiţie, nevoia de realizare.Fetiţa a folosit în general culori blânde, vesele, predominante fiind albastrul (culoarea

seninătăţii, a liniştii, a păcii), galbenul (culoarea bucuriei, dinamismului personalităţii), verdele (culoarea persoanelor ce se simt echilibrate, securizate).

Simbolurile fericite sunt omniprezente (soare, flori) toate acestea sugerând inocență, blândeţe, bunătate, bucurie, sociabilitate.

Ceea ce m-a pus în dilemă, au fost nenumăratele ștersături de pe foaie.

Listă de verificare a tulburărilor severe mentale sau emoţionale conform catalogului DAP. Acest catalog este desemnat a fi un ajutor clinic pentru interpretarea testului.

Tulburări severe mentale Tulburări afective cerebrale organice

1. organe interne vizibile 1. capul disproporţionat

2. siluetă care se clatină 2. cap mult prea mare

3. organe genitale accentuate la siluetă nudă 3. linii greoaie şi simple

10

4. siluete dezumanizate 4. sinteză slabă

5. trăsături animalice 5. absenţa detaliilor, multe omisiuni

6. lipsa trăsăturilor faciale 6. siluete mult prea mari

7. figuri sașii 7. exprimarea neputinţei

8. degete în formă de gheare 8. rigiditatea abordării

9. inconsecvenţa profilului facial 9. stereotipie

10. gură căscată, rânjită 10. schiţarea greoaie a capului

11. siluete rigide, diagramatice 11. apăsarea neobişnuită

12. gură crestată (buze subţiri) 12. încadrarea siluetelor cu linii suplimentare

13. haşurare puternică, pătată 13. ştersături neobişnuite

14. desene mici, golaşe

15. haşurarea excesivă a ochilor şi urechilor

14. proporţionalitate slabă

Total = 4 Total = 4

Interpretare DAP: 0 – 4 Nesemnificativ dacă tabloul clinic nu susţine ipoteza0 – 7 Probabilitate mică de existenţă a unei leziuni cerebrală5 – 9 Tulburare afectivă acută8 – 14 Probabilitate mare de existenţă a unei leziuni cerebrale

10 – 16 Tulburare afectivă severă

5. CONCLUZII.

Nicio interpretare privind comportamentul uman nu trebuie făcută fără aprecierea şi utilizarea globală a datelor despre mediul bio-social al subiectului. Interpretările care contrastează cu impresiile clinice trebuie verificate şi ţinute în rezervă cu grijă până ce sunt sau nu verificate de probe sau de comportamente prezente.

Nu se recomandă prezicerea dificultăţilor viitoare, dacă datele clinice şi anamnestice nu oferă o bază solidă descoperirilor DAP. Chiar şi cele mai bizare desene, indică situaţii prezente. Când interpretările sunt necesare, prezentarea lor trebuie să fie discretă, respectuoasă şi sinceră.

Clinicienii care descoperă o psihopatologie aparentă trebuie să-şi amintească faptul că descoperirile şi concluziile, oricât de clare ar apare, au un efect limitat. O calitate a muncii clinice efective este capacitatea de a asculta, de a aduna date în mod obiectiv şi de a suspenda aprecierea. Clinicienii ştiu că toţi indivizii au probleme psihoterapeutice (mai mult sau mai puţin); totuşi aceştia funcţionează deoarece au de asemenea elemente care le contrabalansează, comportamente compensatorii, mecanisme de adaptare. Astfel, este importantă luarea în considerare a puterii și a modurilor de adaptare adoptate pentru a face faţă slăbiciunilor care menţin autonomia funcţională.

Aplicarea o singură dată a testului unei persoane ne oferă numai o imagine parţială, actuală a schemei instinctelor ei. De aceea, nu putem să tragem concluzii generale după o singură

11

aplicare. Pentru a face acest lucru, testul trebuie aplicat de mai multe ori (6-10 ori) aceleiaşi persoane la interval de o zi.

BIBLIOGRAFIE.

Abraham,A. (2004), Desenul persoanei Testul Machover , Ed. Profex, Bucuresti

Ames, L., Gillespie, C., Haines, J., & Ilg, F. (1979). The child from one to six: Evaluating thebehavior of the preschool child. New York

Anzieu Didier și Chabert Catherine (1961), Metode proiective, Editura Trei, București

Baldwin, A. (1967), Theories of Child Development. Ed.Mussen, New York.

Carmichael, L. (1970), Manual of Child Psychology, 3rd ed., vols. 1-2. Edited by P. H. Mussen. New York, .

Dumitrașcu, N. (2005), Tehnici proiective în evaluarea personalității, Editura Trei, București

Gesell, A., & Ilg, F. (1940). The first five years of life,Ed. Harper, New York.

Gesell, A., Thompson, H., & Amatruda, C. S. (1934). Infant behavior: Its genesis and growth,Ed. McGraw-Hill,New York.

Lindfors, J. W. (2008). Children’s language: Connecting reading, writing and talk, Teacher’s College Press, New York.

Minulescu,M. (2001),Tehnici Proiective, Ed. Titu Maiorescu, Bucuresti

Piaget, J.(1959), La Formation du symbole chez enfant. 2nd ed. Neuchâtel-Paris, Paris.

Tănăsescu I. (2008), Stresul psihic – tehnici de reglare a conduitei și de prevenire a tulburărilor de adaptare, Editura Argument, București

Urban W. H. (1967), The „ Draw – A– Person ” – Catalogue for Interpretative Analysis, ed. II

Zigler, E., Gilliam, W., & Jones, S. (2006). A vision for universal preschool education, Cambridge University Press,Cambridge.

12

Zigler, E., & Styfco, S. (2010). The hidden history of Head Start, Oxford UniversityPress New York .

Wallon, H. (1952), L’Evolution psychologique de l’enfant, 4th ed. Paris, Paris.

13