DACIA LITERARA

Revista "Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, la Iasi, reprezinta, in literatura romana, un ecou mult asteptat al romantismului, un manifest intarziat al acestuia, fiind comparabila cu publicatii similare din celelalte literaturi europene, cu "II Conciliatore" (1818-1819), al lui Silvio Pellico, in Italia, sau cu revista Athaneum (1798-1800), a fratilor Schlegel, in Germania.

"Dacia literara" este legata nemijlocit de numele lui Mihail Kogalniceanu, care stabileste in "Introductie" cateva din preceptele ce stau la baza miscarii romantice de la noi, pornind de la o conditie esentiala, subliniind, inca din fasa, autonomia factorului estetic: politica trebuie exclusa din preocuparile revistei ca un fapt neviabil, nesanatos, care micsoreaza vigoarea creatoare a unui popor. Principiul cel mai important este, in perioada de proiectare a conceptului de natiune, afirmarea duhului national: "O foaie care parasind politica s-ar indeletnici cu literatura nationala". Criisriul estetic este conexat asadar cu acela al promovarii specificului national. Literatura trebuie sa fie originala si specific nationala. imprumuturile, traducerile din alte limbi nu constituie o solutie a momentului literar de la 1840: "traductiile nu fac literatura" si "istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice". Faptele, intamplarile trebuie luate din istoria poporului roman si, pentru o convingatoare demonstratie, Kogalniceanu, chiar in acest numar, publica nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" a lui Costache Negruzzi, capodopera a genului, ca o modalitate de a exprima programul revistei. "Dacia literara" I continua idei valoroase promovate nu cu multi ani inainte de reviste din toate cele trei provincii romanesti: "Curierul romanesc" (aparut in 1829), al lui Ion Heliade Radulescu, in Muntenia, "Albina romaneasca" (1829), a lui Gheorghe Asachi, in Moldova, si "Foaia pentru minte, inima si literatura" (1838), a lui Baritiu, in Transilvania. Istorismul romantic se coreleaza in mod natural cu valorificarea folclorului, a bogatei creatii populare romanesti: "obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa putem gasi la noi sujeturi de scris, rara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii". Imitatia trebuie sa fie astfel abandonata, ca un motiv de stagnare, fiind necesar ca

literatura romana sa-si aiba propria existenta, diferita de continutul altor literaturi. Remarcabile sunt coerenta ideilor programatice ale "Daciei literare" si comunicarea semantica perfecta a tuturor acestor principii de intemeiere a unei literaturi nationale, in concordanta cu dezideratele istorice ale vremii. Unificarea culturala este astfel un pas premergator al unificarii nationale: "Asadar foaia noastra va fi un repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca intr-o oglinda, se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni, fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul sau". Prin urmare, limba si literatura romana trebuie sa dobandeasca un caracter unitar, lucru afirmat si de inaintasi, dar constientizat, prin criterii programatice, de Mihail Kogalniceanu.

„Dacia literara” a fost pulicata pentru a redresa literatura romana si a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevarate literaturi nationale.

Critica literara trebuie sa fie obiectiva, nepartinitoare.Principiul acesta va fi aplicat si mai tarziu de revistele care continua pana in secolul douazeci curentul national-popular al "Daciei literare", indeosebi "Convorbiri literare" si "Viata romaneasca".

Articolul „Introductie”

Mihail Kogalniceanu este mentorul generatiei pasoptiste. El publica, in primul numar al revistei iesene “Dacia literara”, articolul-program “Introductie”, considerat manifestul literar al romantismului romanesc.

La inceputul articolului axat pe evidentierea necesitatii unei literaturi originale si nationale, Kogalniceanu prezinta activitatea gazetelor romanesti aparute anterior, fata de care “Dacia literara” urmareste sa aduca un suflu nou, sugerat si de titlul revistei. Se respinge coloratura locala si amestecul politicului, revista adresandu-se scriitorilor romani de pretutindeni pentru a publica scrieri originale.

Cele patru puncte ale articolului-program sunt:

1. Intemeierea spiritului critic in literatura romana pe principiul estetic:”Critica noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana”.

2. Afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si a literaturii romane:”Ţălul nostru este realizarea dorintei ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti”.

3. Combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre:”Dorul imitatiei s-a facut la noi o mare primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura(…) Traductiile insa nu fac o literatura”.

4. Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiratie in conformitate cu specificul national si cu estetica romantica:”Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte natii”.

In incheierea articolului-program, autorul anunta structura revistei (cele patru parti).

Primii noastri scriitori moderni se afirma in cadrul curentului national-popular de la “Dacia literara”. Ideile enuntate in articolul-program si promovate de revista se reflecta in literatura romana de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Introducţie la "Dacia literară”

La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiaşi dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar şi aceasta fu în zadar. În sfârşit, la 1827, dl I. Eliad vru şi ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea şi Carcalechi nu putură face.

Ocârmuirea de atunce a Ţării Româneşti nu-i dădu voia trebuincioasă. Aşa, puţinii bărbaţi care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura naţională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete româneşti. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci aşteptară toate de la vreme şi de la împrejurări. Aceştii fură dl aga Asachi şi dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al ştiinţelor. Aşteptarea lor nu fu înşelată. Împrejurări cunoscute de toţi le veniră întru ajutor. Aşa, la 1 iunie 1829 în Iaşi, ALBINA ROMÂNEASCĂ văzu lumina zilei pentru întâiaşi dată. Puţin după ea se arătă şi CURIERUL ROMÂNESC în Bucureşti. De atunce, unsprezece ani sunt aproape; între alte multe înaintări ce s-au făcut în ambele principaturi, literatura n-a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată şi îmbogăţită de nişte bărbaţi mari şi patrioţi adevăraţi, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de şcoli ce s-au făcut în târgurile şi satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaş şi astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei.

Dupa Albină şi după Curier, multe alte gazete româneşti s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Aşa, în puţină vreme, am văzut în Valahia: Muzeul naţional, Gazeta teatrului, Curiozul, Romania, Pământeanul, Mozaicul, Curierul de ambe sexe, Vestitorul bisericesc, Cantorul de avis; în Moldova: Alăuta românească, Foaia sătească, Oziris; în Ardeal: Foaia Duminicii, Gazeta de Transilvania şi Foaia inimii. Unele dintr-însele, adică acele care au avut un început mai statornic, trăiesc şi astăzi; celelalte au pierit sau din nepăsarea lor, sau din vina altora. Cele mai bune foi ce avem astăzi sunt: Curierul românesc, sub redacţia dlui I. Eliad, Foaia inimii a dlui Bariţ şi Albina românească, care, în anul acesta mai ales, au dobândit îmbunătăţiri simţitoare. Însă, afară de politică, care le ia mai mult de jumătate din coloanele lor, tustrele au mai mult sau mai puţin o coloră locală. Albina este prea moldovenească, Curierul, cu dreptate poate, nu prea ne bagă în seamă, Foaia inimii, din pricina unor greutăţi deosebite, nu este în putinţă de a avea împărtăşire de înaintirile intelectuale ce se fac în ambele principaturi. O foaie, dar, care, părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu literatura naţională, o foaie care, făcând abnegaţie de loc, ar fi numai o foaie românească şi prin urmare s-ar îndeletnici cu producţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune, această foaie, zic, ar împlini o mare lipsă în literatura noastră. O asemenea foaie ne vom sili ca să fie DACIA LITERARĂ; ne vom sili, pentru că nu avem sumeaţa pretenţie să facem mai bine decât predecesorii noştri. Însă urmând unui drum bătut de dânşii, folosindu-ne de cercările şi de ispita lor, vom avea mai puţine greutăţi şi mai mari înlesniri în lucrările noastre. Dacia, afară de compunerile originale a redacţiei şi a conlucrătorilor săi, va primi în coloanele sale cele mai bune scrieri originale ce va găsi în deosebitele jurnaluri româneşti. Aşadar, foaia

noastră va fi un repertoriu general al literaturii româneşti, în care, ca într-o oglindă, se vor vedea scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fieştecare cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Urmând unui asemene plan, Dacia nu poate decât să fie bine primită de publicul cititor. Cât pentru ceea ce se atinge de datoriile redacţiei, noi ne vom sili ca moralul să fie pururea pentru noi o tablă de legi şi scandalul o urâciune izgonită. Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana. Vrăjmaşi ai arbitrarului, nu vom fi arbitrari în judecăţile noastre literare. Iubitori ai păcii, nu vom primi nici în foaia noastră discuţii ce ar putea să se schimbe în vrajbe. Literatura noastră are trebuinţă de unire, iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă şi neplăcută neunire. În sfârşit, ţelul nostru este realizarea dorinţei ca românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi.

Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în literatură. Mai în toate zilele ies de sub teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi şi încă şi acele de-ar fi bune. Traducţiile însă nu fac o literatură. Noi vom prigoni cât vom putea această manie ucigătoare a gustului original, însuşirea cea mai preţioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice, pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii. Foaia noastră va primi cât se poate mai rar traduceri din alte limbi; compuneri originale îi vor umple mai toate coloanele.

Dacia, ce prin urmare va cuprinde toate ramurile literaturii noastre, va fi despărţită în patru părţi. În partea dintâi vor fi compuneri originale a conlucrătorilor foaiei; partea a doua va avea articole originale din celelalte jurnaluri româneşti. Partea a treia se va îndeletnici cu critica cărţilor nou ieşite în deosebitele provincii ale vechii Dacii. Partea a patra, numită Telegraful Daciei, ne va da înştiinţări de cărţile ce au să iasă în puţin, de cele ce au ieşit de sub tipar, relaţii de adunările învăţaţilor români, ştiri despre literatorii noştri şi, în sfârşit, tot ce poate fi vrednic de însemnat pentru publicul român.

Iaşii, 30 ghenarie 1840