D r e p t u l g e t o - d a c

CONTEXTUL ISTORICO-POLITICLipsa surselor de informare asupra societatii dace nu este absoluta; cu toate ca sunt ,,destul de vagi si confuze” permit totusi conturarea unei imagini.

Desi din secolul IV î. Hr. societatea daca a fost organizata în uniuni de triburi, nu se poate sustine ca acestea reprezentau deja o organizare politica statala. Pâna în jurul anilor 82–70 î. Hr. nu putem vorbi de existenta unui stat dac pentru ca au fost multe discontinuitati. Pe temelia unitatii de neam, cultura, civilizatie spirituala si economica, BUREBISTA a întemeiat statul dac centralizat si independent care i-a supravietuit în limite teritoriale restrânse. Acest stat a conservat multe elemente din organizarea nucleelor prestatale existente, pe care de altfel nu le-a desfiintat, ci doar le-a limitat atributiile în favoarea puterii centrale a regelui.

Succesiunea regilor daci se întrerupe dupa DECEBAL (†106), în urma cuceririi romane. Dacii liberi, adica cei ramasi în afara stapânirii romane, nu au reusit sa reconstituie statul dac centralizat.

ORGANELE CENTRALE ALE STATULUI DAC Puterea suprema în stat era detinuta de rege. Institutia regalitatii a tins sa devina ereditara. Principiul ereditatii nu era absolut întrucât puteau veni la succesiunea tronului fratii regelui si marele preot.

Regele era conducatorul militar si judecatorul suprem, dar putea fi si mare preot; disocierea puterii regale de cea religioasa nu era un principiu obligatoriu, ba dimpotriva, ele puteau fi reunite unicefal.

În cadrul statului dac, autoritatea religioasa avea un rol deosebit de important întrucât în spiritualitatea dacica se considera ca atât puterea regelui, cât si legile sunt de origine divina.

În exercitarea atributiilor regele era ajutat de un corp de sfetnici, supus vointei sale.

Din putinele izvoare istorice ele se deduce indirect faptul ca teritoriul statului era împartit în unitati administrativ-teritoriale, dar si faptul ca au existat doua categorii de dregatori locali: cei care exercitau atributii din ordin administrativ, iar altii care detineau comanda armatelor aflate pe teritoriul statului.

INSTITUTII JURIDICE Cutuma a fost primul izvor de drept. Statul presupune dreptul, deci dacii trebuiau sa aiba reguli juridice. Ramâne deschisa problema legilor scrise, atestate de unele surse literare care afirma ca regele BUREBISTA pentru consolidarea statului a elaborat legi cu un pronuntat caracter religios.

Proprietatea la geto-daciSe pare ca datorita modului lor de organizare în obsti satesti (de vecinatate), proprietatea a fost comuna asupra pamântului agricol, apelor si pasunilor. S-a opinat de asemenea ca pe lânga pamânturile nehotarnicite ar fi putut exista si terenuri hotarnicite, care ar fi servit altor scopuri decât agriculturii.

În ce priveste casa, ograda, uneltele de munca, cirezile si turmele de animale, acestea au fost private. Capacitatea juridica a persoanelorSocietatea geto-daca nu s-a abatut de la structura tipica anti-chitatii, diferentiind persoanele în categorii sociale.

Nobilii (tarabostes sau pileati), formau baza de alegere a regilor si a preotilor. Oamenii de rând (comati sau capilati) aveau capacitate juridica restrânsa se pare numai în ceea ce priveste dreptul public: accesul lor la demnitatile de rege si preot nu era posibil. De notat ca ei nu erau o categorie dispretuita.

A treia categorie o formau sclavii (daoi) atestati în numar mic. Caracterul patriarhal al sclaviei presupune un regim diferit de cel clasic. Asadar, ei erau folositi de regula la activitatile domestice; iar robul era asimilat unui membru inferior al familiei.

D u a l i s m u l j u r i d i c î n D a c i aOrganizarea centrala Desi teritoriul Daciei nu a ajuns în întregime sub stapânirea romana, influentele civilizatiei romane, s-au manifestat si dincolo de provincia imperiala.

Doi împarati au reorganizat succesiv Dacia romana: HADRIAN (117–138) în urma unei rascoale împarte teritoriul în trei provincii (Inferior, Superior si Porolissensis), iar MARCUS AURELIUS (161–180) pastreaza Dacia Porolisensis, dar creeaza Dacia Apulensis si Dacia Malvensis.

Organizarea locala Localitatile urbane erau colonii sau municipii. Coloniile erau centre urbane puternic romanizate. Unele colonii se bucurau de ius italicum, deci locuitorii lor nu plateau impozit. Municipiile aveau o conditie inferioara coloniilor, locuitorii lor bucurându-se de un statut juridic intermediar între cetatenii romani si peregrini, dar diferenta dintre acestia începe sa se estompeze cu timpul. Cu o singura exceptie, orasele din provincia Dacia au fost vechi asezari ale autohtonilor.

Organizarea si conducerea oraselor era asemanatoare cu celelalte orase din imperiu. Conducerea oraselor era autohtona si se exercita de cetatenii romani printr-un conciliu (asemanator senatului roman), cu atributii de coordonare a activitatii administrativ-fiscale.

Magistratii superiori erau alesi timp de un an si aveau atributii executive si judiciare.

Cea mai mare parte a populatiei din Dacia traia la sate, organizate fie dupa sistemul roman în pagus (situate pe teritoriile dependente de colonii) si vicus (celelalte sate), fie în forma lor traditionala a obstilor satesti.Sistemele de drept din Dacia romana Cu toate ca organizarea Daciei s-a facut sub forma tipica de provincie romana, totusi dreptul roman s-a aplicat în mod diferentiat, concomitent cu dreptul autohton si cu ius gentium.

Dreptul roman s-a aplicat în raporturile dintre cetatenii romani, însa s-au elaborat si norme juridice noi (edictele guvernatorilor) tinând seama de constitutiile imperiale si de mandatele imperiale în care se precizau instructiuni pentru guvernatorii provinciali.

În raporturile dintre bastinasi s-a aplicat dreptul autohton. Însa dreptul roman a avut o înrâurire covârsitoare asupra dreptului autohton, dar si dreptul roman „s-a adaptat” la cerintele vietii autohtonilor, transformându-se, vulgarizânduse.

În raporturile dintre cetatenii romani si celelalte categorii de locuitori ai Daciei romane s-a aplicat dreptul popoarelor (ius gentium).Capacitatea juridica a persoanelor Cetatenii romani aveau urmatoarele drepturi: de a dobândi si transmite proprietatea, ius conubii (de a se casatori dupa legea romana); ius comercii (de a deveni creditor si debitor); de a intenta actiuni în justitie, ius sufragii (de vot); ius honorum (de a fi ales); ius militæ (de a sluji la oaste etc.).

Latinii erau situati pe o pozitie intermediara între cetatenii romani si peregrini. Ideea unei cetatenii inferioare a continuat însa sa existe pentru coloniile înfiintate de romani în teritoriile cucerite.

Peregrinii. Initial notiunea de peregrin se confunda cu cea de strain. Peregrinii obisnuiti erau învinsii ale caror cetati au continuat sa existe din punct de vedere politic. Peregrini formau masa cea mai numeroasa a locuitorilor imperiului; ei au primit cetatenia romana prin Edictul din 212 al împaratului CARACALA, cu exceptia peregrinilor deditici. Peregrinii deditici constituiau acea categorie de pere-grini ale caror cetati au fost desfiintate ca urmare a rezistentei înversunate pe care au opus-o cuceritorilor.

Sclavii. Dupa cucerirea romana, sclavii au devenit proprietatea împaratului, dar cu timpul au trecut în proprietatea persoanelor juridice (orase, colegii, temple), dar si în proprietatea persoanelor fizice. Socotit un lucru, sclavul era lipsit de orice personalitate juridica, neputând fi subiect de drepturi si obligatii juridice, stapânul

sau putând sa îl vânda, sa îl pedepseasca si chiar sa îl omoare. Fiind considerat un lucru, legatura sa cu o sclava era considerata o doar simpla stare de fapt.

Colonii. Erau oameni liberi, dar de fapt apropiat de statutul sclavului.Dreptul succesoral Peregrinii deditici nu puteau dobândi nimic prin testament si nici nu puteau face testament (potrivit legii romane nu aveau capacitate testamentara). Dar soldatii romani, care întotdeauna s-au bucurat de privilegii, puteau sa-si instituie ca mostenitori persoane peregrine sau latine. Judecata În perioada imperiului magistratii alesi în adunarile populare au fost înlocuiti de functionari administrativi numiti de împarat. În fruntea piramidei administrative si judecatoresti se afla împaratul, ca sef al statului si judecator suprem, urmând prefectii pretorului si apoi guvernatorii sau sefii de provincie. Judecata are un caracter public, este etatizata, solutionarea cauzei realizându-se de catre organele statului. Guvernatorul putea sa aplice si pedeapsa capitala (ius gladii). În litigiile dintre un cetatean roman si un peregrin, acesta din urma era socotit pe durata procesului ca si când ar fi fost cetatean roman.Familia si casatoria În epoca clasica, familia romana se axa în jurul puterii lui pater familias. Ulterior, odata cu diminuarea puterii lui pater familias, în locul rudeniei agnatice, se impune definitiv rudenia de sânge (cognatio) atât pe linie masculina, cât si pe linie feminina. Înca din anul 118 se recunoaste dreptul de mostenire între mama si copil. Cât priveste casatoria, daca la început a fost cunoscuta doar casatoria sine manu, mai târziu, dupa razboaiele punice, s-a impus si casatoria cum manu (fara putere parinteasca), sotia pastrându-si legaturile de rudenie cu vechea familie, singura conditie a încheierii ei fiind afectatio matrimonii (dorinta de a se casatori) si honor matrimonii (convietuirea matrimoniala). Legea Micia prevedea ca daca o cetateana romana se casatorea cu un peregrin, casatoria nu era valabila si copilul dobândea situatia precara a tatalui. Proprietatea Întreaga Dacie cucerita a devenit proprietatea deplina a împaratului (dominium), transformata în ager publicus, ca toate provinciile ocupate în acelasi mod (a avut loc o confiscare efectiva a teritoriilor ocupate). În aceasta situatie cetatenii romani nu puteau dobândi o proprietate imobiliara deplina, ci numai o posesiune si uzufruct. Acestei situatii i s-a adus un corectiv: printr-o fictiune juridica la cinci mari orase s-a acordat calitatea de „sol roman”, astfel cetatenii romani au putut dobândi si un drept de proprietate imobiliara deplina, de tip roman. Dreptul de proprietate imobiliara li s-a recunoscut si peregrinilor din Dacia-romana, însa numai acelora care dobândeau ius comercii.