Clasa a vi-aSCHITA

Tipul lectiei; de insusire de noi cunostinte.OBIECTIVE;La sfarsitul orei elevii vor fi capabili:

- Sa defineasca schita;- Sa prezinte caracteristicile schitei;- Sa identifice caracteristicile schitei in opera ,,D-l Goe’’- Sa arate ca ,,D-l Goe’’ este o schita.

Mijloace si procedee: conversatia, explicatia, invatarea prin descoperire.Forme de organizare: frontala, individuala.

Desfasurarea activitatii: Se noteaza absentii.Se da un extemporal pe trei numere. Li se solicita elevilor: la nr. 1 sa prezinte pe scurt momentele subiectului, la nr. 2 sa prezinte caracteristicile definitorii ale lui Goe, iar la nr. 3 sa arate ca ,,D-l Goe’’ este o naratiune la persoana a III –a. (Timp 10 min)

In continuare, cu ajutorul profesorului, eleviii vor demonstra ca ,,D-l Goe’’ este o schita.

1. Definiţie: operă epică în proză, de dimensiuni reduse, cu o acţiune simplă, în care se prezintă un moment semnificativ din viaţa unuia sau a mai multor personaje.

2.Caracteristici:a) dimensiuni reduse;b) subiect simplu;c) prezintă evenimente veridice;d) acţiune simplă, lineară, redusă la un singur episod semnificativ;e) durată scurtă;f) număr mic de personaje;g) personajul principal este sumar caracterizat din perspectiva unei trsături dominante;h) personajele reprezintă tipuri umane: Ionel din “vizita” reprezintă tipul copilului răsfăţat, Goe din “D-l

Goe” reprezintă tipul copilului leneş;i) stilul concis;j) naraţiunea se îmbină cu dialogul, rar cu descrierea, limitată la detalii semnificative pentru acţiune sau

personaje.

2. Definiţia schiţeiCa orice schiţă, aceasta este o operă cultă, epică, în proză, în care autorul îşi exprimă indirect

sentimentele despre educaţia greşită dată copiilor din unele familii (aristocrate). Este de dimensiuni reduse prin raportare la nuvelă şi mai ales la roman, având un titlu concis, chiar laconic, urmat de puncte de suspensie care oferă cititorului posibilitatea de a deduce sentimentele autorului.

3. Explicarea titluluiSchiţa poartă numele personajului principal căruia autorul i-a adăugat apelativul reverenţios

„domnul”, prin care se anticipează intenţiile sale satirice, dacă ne gândim că Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu învăţătura – un repetent - , răsfăţat şi obraznic.

Din titlu,( dar mai ales din derularea faptelor, povestitorul apare fals obiectiv, obiectivitatea dând impresia de neimplicare, căci, în realitate, trăirile lui sufleteşti sunt redate indirect de personajele create.

4. Caracteristicile nei opere epiceA. Acţiunea

În naraţiunea D-l. Goe… este prezentată o singură întâmplare, respectiv călătoria celor patru persoane, cu trenul, din „urbea X” până la Bucureşti, „de 10 Mai”, într-un an neprecizat.

Acţiunea este simplă, lineară, cuprinzând un singur fir narativ, pe parcursul căruia sunt conturate cu precizie toate momentele subiectului : Goe, împreună cu cele trei însoţitoare, aşteaptă pe peronul gării sosirea trenului (expoziţiunea). Cei patru călători urcă în tren (intriga). În tren au loc câteva întâmplări datorate comportamentului lui Goe: pierderea pălăriei, discuţia cu conductorul, blocarea lui Goe în cabina de

toaletă a vagonului (desfăşurarea acţiunii). Năzbâtiile lui Goe culminează cu tragerea semnalului de alarmă (punctul culminant). Acţiunea se încheie la sosirea cu întârziere în Bucureşti a celor patru călători, care coboară din tren (deznodământul).

B. Spaţiu şi timpLipsa indicaţiilor spaţiale şi de timp conferă întâmplării un caracter repetabil, tipic, ca în toate

schiţele. Spaţiul este restrâns, majoritatea faptelor petrecându-se în tren.Efectuată într-un interval de timp redus ( câteva ore, deci mai puţin de-o zi), călătoria este

relevantă pentru caracterul personajelor, deci este un moment reprezentativ; cele trei doamne îşi „etalează” incultura, pretenţiile aristocratice, toleranţa excesivă faţă de Goe, iar acesta îşi afişează proasta creştere, răsfăţul, obrăznicia şi mediocritatea.

C. PersonajeleAcţiunea fiind simplă şi lineară, personajele (mama-mare, mamiţica, tanti Miţa, Goe) sunt

puţine şi tipice: două dintre cucoane nu au prenume şi le reprezintă pe bunicile şi mamele care îşi răsfaţă exagerat urmaşii, iar Goe este copilul obraznic, un Ionel din Vizita, ceva mai mare.

5. Caracterizarea pesonajului principalEl este surprins într-un singur moment din existenţa sa (plecarea la Bucureşti, pentru a evita

repetenţia), dar care se dovedeşte a fi edificator: din ceea ce se întâmplă în acest moment, cititorul poate deduce caracterul său.

În prezentarea personajului principal, autorul a recurs atât la caracterizarea directă , realizând sumar portretul fizic al băiatului, numit când „puişor”, când „tânăr” (îmbrăcat într-un frumos costum de marinar de import), cât mai ales la caracterizarea indirectă, rezultată din faptele şi comportamentul copilului, prin naraţiune şi dialog.

6. Probleme de stil şi compoziţieDeoarece lucrarea respectivă cuprinde fapte veridice, relatarea este seacă, apelând la un limbaj

comun, fără prelucrări literare. Vocabularul personajelor este mai „colorat”, amestec de neologisme greşit rostite („marinel”) termeni populari („n-am plătitără”) şi de mahala („ţaţo”), devenind o modalitate de caracterizare a acestora.

7. ConcluziaÎn concluzie, putem spune că D-l. Goe…este o schiţă, deoarece întruneşte trăsăturile acestei specii

literare. Alături de Vizita, Bacalaureat, Lanţul slăbiciunilor, Triumful talentului şi altele, ea reprezintă secţiunea schiţelor ce au ca temă educaţia, din volumul Momente şi schiţe al lui I. L. Caragiale.

Tema: Imaginativa un final diferit pentru schita ,, D-l Goe’’