Tura (in natura) din 26.09.2015 si-a propus si , cred a reusit sa ofere participantilor mai mult decat doar o plimbare cu bicicleta, mai mult chiar decat un traseu cicloturistic (care pe ruta aleasa este absolut fantastic), mai mult chiar decat poate ceea ce au asteptat participantii si organizatorii - si anume un SPIRIT absolut senzational care a strabatut precum un fior pe cei care au venit (nu zic “s-au incumetat” pentru ca asta i-ar transforma pe cei prezenti in eroi iar pe cei absenti in mocofani - ceea ce nu e cazul in nici una din categorii).Tura si-a propus un itinerar “Samuel von Brukenthal - Tara Oltului” aromat cu o oprire in Cornatel pentru a vedea Mocanita , vie, in toata splendoarea si atributele sale si, de asemenea Brunch-ul de la Ferma - Scoala din localitate dar si strabaterea Vaii Hartibaciuluidimpreuna cu podisul in care toamna, “descheiata la toti nasturii” sa binecuvanteze participantii cu mirosuri, culori, sunete si emotii atat de frumoase, unice, iar mai incolo pe undeva pe langa Sacadatele sa predea gratios stafeta minunilor naturale oferite de Tara Oltului cu povestile soptite ale Oltului legendar.La start-ul matinal, atmosfera specifica unui inceput de aventura. Intrebari, nelinisti, nerabdari, sperante, toate acestea frumos impachetate in costumatia adecvata biciclitului, viu-colorata, proaspata, curata transmitand intreg entuziasmul subliniat de bicicletele curate, imaculate , abea-asteptand sa duca in spate pe cei atat de nerabdatori sa descopere TURA dar si pe ceilalti, pe ei insisi. Saluturi scurte din sprancenele ridicate peste ochelarii de protectie, maini inmanusate stranse viguros sau plesnite barbateste peste umeri, poantele inerente, privirie furisate evaluativ catre ceilalti, ultime reglaje si accesorizari ale biciletelor, verificarea resurselor de mancare si tehnice, tot tacamul...Se da startul, prefatat de mesajul cald ca intotdeauna al lui Mihai, care puncteaza itinerarul, cu ochii ridicati mult catre bolta cereasca din care stropii de ploaie nu se sfiau sa ne dezmierde chipurile inmuind la propriu hainele si la figurat convingerile.Cap-compas in directia clasica - Selimbar - Casolt - Cornatel. Biciclistii se insiruie cuminti de-a lungul drumului, rotile sfaraie pe asfaltul ud iar schimbatoarele pocnesc scurt si sec conferind cadenta deplasarii, dialogurile sunt putine iar concentrarea isi ocupa locul specific in uniunea bicilist-bicileta. Se aud inerentele mesaje de deplasare “la stanga !”, “atentie masina !”, “peste pod si apoi la dreapta !” si totul este asa cum trebuie. Poate doar vremea s-ar fi putut arata mai binevoitoare.....dar, eh, nu-i bai, pentru ca, nu-i asa, unde e doza de adrenalina si unde este spiritul de aventura evocat mai sus daca soarele ar fi fost agatat in mijlocul vazduhului iar drumul drept ca-n palma asternut inainte ?!Odata ajunsi in Cornatel, un prim punct de referinta al traseului, acesta s-a dovedit a fi si locul de schindare al grupului de cicloturisti in ciclisti si turisti. O parte fiind deja prestabilit ca vor ramane la

Brunch-ul organizat acolo (plin de miresme imbietoare, ambient campenesc si participanti incantati) , o alta parte profitand de readucerea la viata a mocanitei au lasat bicicletele si au trait experienta calatoriei de aproximativ 40 de minute cu frumoasa si pitoreasca garnitura care a pufait pe liniile inguste, iar o alta parte ramanand doar ciclisti au asteptat rezemati in ghidoane si pedale reluarea traseului.Traseul s-a reluat intr-adevar, dar entuziasmul era binisor inmuiat de ploaia care ne-a fost partener devotat, prieten fidel de-a lungul calatoriei si o buna parte din cei porniti in aventura, fie au ramas in Cornatel sugerand un private-trail mai tarziu cu alte puncte de reper (intre timp reenergizandu-se si rehidratandu-se la birtul pus ca orice astfel de locatie chiar “in drum”) , o alta fractiune din grupul initial a anuntat “capitularea” si intoarcerea spre oras, in vreme ce restul ramas aritmetic a pornit mai departe conform planului initial si prada unei hotarari de nezdruncinat.Nucetul linistit si patriarhal de obicei l-am gasit acum sinistru de pustiu sub cerul plumburiu si sub stropii de ploaie si, cu voce scazuta trebuie recunoscut ca pana si cei mai inversunati participanti, ciclisti incercati se gandeau cu energie launtrica la intoarcerea acasa.Drumul a continuat spre “sus in deal” de unde s-a sperat si s-a si reusit obtinerea unei panorame epice asupra locului de impletire a zonei Hartibaciului cu Tara Oltului, cu Sacadatele la poalele coborarii si cu “marele rau” desenandu-si serpuitul curs in orizontul marginit de muntii nostri atat de frumosi, cantati de trubaduri de-a lungul epocilor si personificati de poeti in operele inspirate. (tare nu ?).In treacat fie spus, pe tot parcursul traseului, au existat participanti care au dovedit o daruire apostolica , facand eroice eforturi pentru a merge mai departe, capatand nu numai respectul si admiratia (ambele vecine cu invidia) celorlalti dar si o experienta care cu siguranta va deveni un punct de referinta in tolba cu povesti despre biciclit. In aceasta categorie intrand cei care au marturisit cu inocenta specifica adevarului necosmetizat, ca n-au parasit pana la tura asta aleile Subarinilor sau confortabilele trasee soft-offroad din imprejurimi.Felicitari ! Bravo ! Admiratie sincera !O data ajunsi la punctul vizat, privirile dar si sufletele ne-au fost intr-adevar rasplatite cu imaginea-simbol si fiorii care definesc intreaga tura, Tara Oltului marcand orizontul si Podisul Hartibaciului strabatut, cu note fantastice de sience-fiction datorita aburilor ridicandu-se din natura sub atingerea ploii pigmentand culorile toamnei de la portocaliul-ocru pana la forestierul kaki, cu petice de verde-brotac din jurul luciilor de apa. Uimitor ! Nu cred ca este vreun participant la tura care , ajuns aici, obosit, frant, ud, flamand sau inca in parametrii acceptabili si caruia sa nu i se fi intiparit imaginea asta fabuloasa.Totodata , locul a marcat si o reevaluare a resurselor umane, tehnice, tactice, emotionale si motivationale. In fata noastra se

intindea o portiune de traseu semnificativa prin padure, pe un singe-track de off-road in toata puterea cuvantului (ceea ce se va si dovedi metru cu metru mai ales in prima parte). Punct in care (iarasi) o parte s-au declarat pe deplin satisfacuti de tura pana in locul cu pricina, altii declarandu-se coplesiti de atatea frumuseti si experiente incat picioarele le-au cerut insistent repaus contactand prin mijloacele tehnice moderne de comunicare pe cei de-acasa pentru recuperarea lor (din Sacadatele care se vedea la o intindere de mana si la un tur de lant). S-au inregistrat si opinii viguroase, din pacate putine numeric care au reclamat full-traseu, soptindu-se mai mult nume de localitati precum Avrig, Bradu, Sadu (si altele cu terminatia “du”), dar care , ca si la exit-poll-urile din lumea urbana nu au inclinat balanta hotararii generale deja luate “prin padure ! Catre Cornatel ! Inapoi !”Desigur, cei ramasi sa continue s-au avantat temerar pe traseul, care (ca si in urma cu doua saptamani strabatut de o parte din cei prezenti) si-a ratat ostilitatea in prima portiune, astfel incat noroiul aratand ca o budinca de ciocolata (insa fara aroma specifica) s-a lipit instantaneu in cantitati impresionante pe oameni si biciclete facand practic imposibila deplasarea. Spiritul camaraderesc a functionat insa ireprosabil astfel incat toata lumea a ajutat pe toata lumea la depasirea tronsonului buclucas, pretul platit fiind insa o si mai crunta zdruncinare a entuziasmului. Apoi, dupa o portiune de coama de deal inierbata (termen folosit in sens strict literar intrucat era mai degraba vorba de o mlastina ) ne-am napustit prin padurea tanara care ne-a rasplatit cu un traseu ceva mai ciclabil si cu o viteza de deplasare care ne-a recompensat mersul pe branci in partea de inceput. La pachet am primit din partea naturii, culori intr-o varietate si o combinatie cum numai Ziditorul poate picta un aer curat cum probabil numai la facerea lumii a mai fost, suflete inalte cum numai in contact cu Mama Natura poti atinge.Am revenit in zonele populate, unde ne-am regrupat “la fantana”, un loc unde oameni si animale se adapa, iar biciclistii isi potolesc si setea si baitaile inimii si incearca (zadarnic) sa spele mecanismele bicicletelor naclaite intr-un hal-fara-de-hal.Rasete crispate, suspine si oftaturi inerente, dar spirit implinit. Continuam spre Sibiu ca spre o Mecca pe traseul de retur, zburand efectiv peste pajisti, linia mocanitei, ciurde si pe langa insusi Hartibaciul curgator pedaland cu ravna, cu indarjire cu patima invingatorului propriului ego, brutalizand comenzile bicicletelor, colapsand franele in viraje stranse, sodomizand anvelopele si atingem liziera civilizatiei undeva pe la 16.30. Mai facem o halta in Selimbar unde ne declaram multumiti de noi insine, facem o poza-doua de grup, cu zambete matrimoniale pe chip, umeri cuprinsi de brate in semn de uniune si luam fiecare destinatia aleasa in functie de locul de domiciliu sau punctul terminus.

Epilog.

Tura asta a fost fascinanta. Nu ca altele nu au fost sau altele nu vor mai fi. ( Oricum am luat hotararea reeditarii ei neaparat undeva in noiembrie cu ajutorul bunului Dumnezeu.). A fost fascinanta pentru ca s-a “lasat” mai greu descoperita, s-a dovedit indaratnica ca o capra ciupita de bondari, insa totodata a exercitat un magnetism , o chemare launtrica care a facut spiritul sa vibreze, sa se incordeze. Iar daca ar fi sa definesc intr--un sigur cuvant tura asta, asa cum am spus si la inceput “SPIRIT” ar fi acesta. Prin Spirit intelegand absolut totul, tot ce a fost in fiecare din noi, tot ce a simtit fiecare, tot ce am strabatut, am intalnit si am vazut de-a lungul ei.

Post scriptum

Vor fi cu siguranta si pareri, considerate aprioric avizate care vor spune ca tura a fost lejera, ca se putea mai mult, or din contra ca a fost un fiasco, o plimbarica in conditii meteo dubioase (de parca vremea ar putea fi un panou adus de Tura-In-Natura si expus dupa bunul plac la fiecare eveniment organizat), asa cum poate unii vor fi incapabili sa spuna numele a macar 5 dintre participanti si poate nici n-au observat numarul dar mai ales abnegatia si energia participarii la eveniment a unui numar de fete (generic), care nu s-au lasat mai prejos decat cei mai infocati bikeri, a unor mladite tinere (copii !), si a preocuparii constante a unora pentru ceilalti , pentru siguranta, placerea si intelegerea mesajului launtric al Turei (in natura).Asadar Tura In Natura pe traseul ales a insemnat ca de fiecare data intalnirea Turei cu Natura. Din plin savurate, simtite si impartasite intre toti.

Ma bucur ca am fost si eu in aceasta aventura si le asptept pe celelalte cu viu interes , cautand neobosit “spiritul” a ceea ce este fiecare tura.

Cicloturistul Bogdan