CUVÂNTUL VIEȚII

August 2014

"Iartă-i aproapelui tău nedreptatea și, atunci când te vei ruga, păcatele îți vor fi dezlegate!"

Acest Cuvânt al vieţii este luat dintr-o carte a Vechiului Testament, scrisă între anii 180 şi 170 înainte de Cristos, de

către Ben Sirah, un înţelept, un scrib, care îşi desfăşura activitatea de învăţător la Ierusalim.

El învaţă o temă dragă întregii tradiţii sapienţiale a bibliei: Dumnezeu este milostiv cu cei păcătoşi, iar modul său de a

acţiona trebuie să fie imitat de noi.

Domnul „iartă toate nelegiuirile noastre” pentru că „este îndurător și milostiv, el este îndelung răbdător și plin de îndurare” (Ps 103,3.8). El închide ochii ca să nu mai vadă păcatele noastre (cf. Int 11,23),

le uită aruncându-le la spate (cf Is 38,17).

Ben Sirah scrie în continuare că Dumnezeu, cunoscând micimea şi mizeria noastră „îşi sporeşte iertarea”. Dumnezeu iartă

pentru că, la fel ca orice tată, ca orice mamă, îi iubeşte pe fiii săi şi de aceea îi scuză mereu, acoperă greşelile lor, le dă încredere şi îi încurajează fără ca să obosească vreodată.

Pentru că e tată şi mamă, lui Dumnezeu nu îi este de ajuns să-i iubească şi să-i ierte pe fiii săi şi pe fiicele sale. Marea sa dorinţă este ca ei să se comporte ca fraţi şi surori, să fie

de acord, să-şi dorească binele, să se iubească.

Frăţietatea universală, iată marele plan al lui Dumnezeu cu privire la omenire. O frăţietate mai puternică decât

inevitabilele diviziuni, tensiuni, duşmănii care apar atât de uşor din cauza neînţelegerilor şi greşelilor.

Adesea familiile se destramă pentru că cei care o compun nu ştiu să se ierte. O ură mai veche menţine despărţirea între

rude, între grupuri sociale, între popoare.

Uneori unii de-a dreptul transmit să nu se uite nedreptăţile suferite, să cultive sentimente de răzbunare… Şi o ură surdă

înveninează sufletul şi corodează inima.

Câte unul crede că iertarea este o slăbiciune. Nu, este expresia unui curaj extrem, este iubire adevărată, cea mai

autentică iubire deoarece este cea mai dezinteresată.

"Dacă îi iubiți pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveți?" -spune Isus – acest lucru ştiu să-l facă toţi:

"voi iubiți-i pe dușmanii voștri" (cf Mt 5,42-47).

Şi nouă ni se cere să avem, învăţând de la El, o iubire de tată, o iubire de mamă, o iubire de îndurare faţă de cei pe care-i întâlnim

într-o zi, mai ales faţă de cei care greşesc.

Apoi celor care sunt chemaţi să trăiască o spiritualitate de comuniune, adică spiritualitatea creştină, Noul

Testament le cere şi mai mult:"Iertaţi-vă unii pe alţii" (Cf Col 3,13).

Iubirea reciprocă cere un fel de pact între noi: să fim mereu gata să ne iertăm unul pe altul. Numai astfel

vom putea contribui la crearea fraternităţii universale.

"Iartă-i aproapelui tău nedreptatea și, atunci când te vei ruga, păcatele îți vor fi dezlegate!"

Aceste cuvinte nu doar ne invită să iertăm, ci ne amintesc că iertarea este condiţia necesară pentru ca şi noi să putem fi iertaţi. Dumnezeu ne ascultă şi ne iartă în măsura în care

ştim să iertăm.

Isus însuşi ne avertizează:"cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vouă" (Mt 7,2).

"Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire" (Mt 5,7).

De fapt dacă inima este împietrită din cauza urii, nu este capabilă nici să recunoască şi să primească iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Cum să trăim, atunci, acest Cuvânt al vieţii? Bineînţeles iertând imediat dacă ar exista cineva cu

care încă nu ne-am împăcat.

Dar acest lucru nu este de ajuns. Va trebui să scotocim în cutele cele mai ascunse ale inimii noastre şi să

eliminăm chiar şi simpla indiferenţă, lipsa de bunăvoinţă, orice atitudine de superioritate, de neglijare, faţă de oricine trece pe lângă noi.

Mai mult încă, este nevoie de o lucrare de prevenire. Şi iată că în fiecare dimineaţă îi văd cu ochi noi pe cei pe care îi întâlnesc, în familie, la şcoală, la serviciu, la magazin, gata să trec peste ceea ce nu merge în modul lor de a acţiona, gata să nu judec, să le dau

încredere, să sper mereu, să cred mereu.

Mă apropii de orice persoană cu această amnistie completă în inimă, cu această iertare universală. Nu-mi amintesc deloc defectele sale,

acopăr totul cu iubire.

Iar pe parcursul zilei caut să repar o răutate, un gest de nerăbdare, cerându-mi scuze sau printr-un gest de prietenie.

Atitudinea de respingere instinctivă a celuilalt o înlocuiesc cu o atitudine de acceptare deplină, de milostivire fără limite, de

iertare completă, de comuniune, de atenţie faţă de nevoile sale.

Atunci şi eu, când mă voi ruga Tatălui, îndeosebi atunci când îi voi cere iertare pentru greşelile mele, voi vedea ascultată

cererea mea: voi putea spune cu toată încrederea: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm

greşiţilor noştri" (Mt 6,12).

"Iartă-i aproapelui tău nedreptatea și, atunci când te vei ruga, păcatele îți vor

fi dezlegate!"

Text de: Chiara Lubich

Publicat în Città Nuova 2002/15-16, p.7

***

Cuvântul Vieții este tradus în 96 de limbi și ajunge la milioane de persoane

în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV sau internet.

Pentru mai multe informații: www.focolare.org

**

Varianta electronică tradusă în diferite limbi este publicată pe

www.santuariosancalogero.org