CURTEA DE APEL TIMIŞOARA

DECIZII RELEVANTE

SECŢIA PENALĂ

Trimestrul al II-lea 2014

Selecţia şi prelucrarea speţelor au fost realizate de:

Judecător dr. Marian BRATIŞ

Grefier-documentarist Floare NYIREDI

Pagină 1 din 35

Cuprins

1. Citarea inculpatului în procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de către inculpat asupra locului în care urmează a fi citat. Soluţionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut şi prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local............... 2

2. Faptă penală prevăzută de Codul penal anterior, dezincriminată de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile ...................................... 5

3. Individualizarea judiciară a regimului sancţionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renunţarea la aplicarea pedepsei. Condiţii ....................... 10

4. Infracţiunea de tentativă de omor şi infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Delimitarea conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni. Schimbarea încadrării juridice în raport de criteriile care caracterizează, potrivit probelor administrate, conţinutul constitutiv concret al infracţiunii săvârşite. Infracţiune de port, fără drept, a unui cuţit în locuri publice. Aplicarea globală a legii penale mai favorabile. ............................................................................ 18

5. Schimbarea calificării legale a infracţiunii, potrivit noului Cod penal. Împăcarea părţilor. Consecinţe: încetarea procesului penal .......................... 29

Pagină 2 din 35

1. Citarea inculpatului în procesul penal. Schimbarea locului de citare. Neinformarea organului judiciar de către inculpat asupra locului în care urmează a fi citat. Soluţionarea cauzei penale cu citarea inculpatului la domiciliul cunoscut şi prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local

Cod procesual penal (1969):art. 177

Potrivit dispoziţiilor art. 177 din Vechiul Cod de procedură penală „ Învinuitul

sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este

cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la

care lucrează.

Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau

inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau

inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul

de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă

organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o

schimbare de adresă.

Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici

locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază

teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în

mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială

se află organul care efectuează urmărirea penală.”

Atât organele de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată au efectuat mai

multe demersuri pentru a afla unde domiciliază inculpatul în vederea citării acestuia

în proces, fără a se putea stabili locaţia în care se află acesta, astfel că s-a procedat

potrivit art. 177 C. pr. pen. (1969), inculpatul fiind citat la mai multe termene atât la

domiciliul indicat, cât şi prin afişare, astfel că soluţionarea cauzei de către judecătorie

s-a făcut cu respectarea legii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 340/A din 14 aprilie 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 3582/20.12.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara

în dosarul nr. 980/325/2013, a fost condamnat inculpatul G.C.C., la:

- 3 (trei) ani închisoare – pentru săvârşirea, în stare de recidivă

postcondamnatorie, a infracţiunii de înşelăciune prevăzută şi pedepsită de art. 215

alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- 6 (şase) luni închisoare – pentru săvârşirea, în stare de recidivă

postcondamnatorie, a infracţiunii de uz de fals prevăzută şi pedepsită de art. 291 C.

pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Din examinarea coroborată a probelor de la dosar – instanţa – raportat la

învinuirea adusă inculpatului – a reţinut următoarele:

Pagină 3 din 35

În data de 04.01.2008, inculpatul G.C.C., prezentându-se sub numele M.L., l-a

contactat telefonic pe K.V., administratorul SC K.G. SRL, în vederea închirierii unui

autoturism. După ce părţile s-au întâlnit la o locaţie stabilită de comun acord, în urma

negocierilor, în prezenţa martorei K.M., au convenit încheierea unui contract de

închiriere a autoturismului Opel Astra cu număr de înmatriculare TM […] pe o

perioadă de 2 zile, pentru suma de 300 euro reprezentând preţul închirierii şi o

garanţie, achitată în momentul încheierii contractului. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a

prezentat cartea de identitate şi permisul de conducere emise pe numele M.L.,

lăsând o copie a acestora la SC K.G. SRL.

După ce inculpatul a plecat cu autoturismul astfel închiriat, K.V. s-a uitat mai

atent peste xerocopiile documentelor lăsate de inculpat, ocazie cu care a constatat

că data trecută la rubrica expirării cărţii de identitate nu coincide cu data naşterii

înscrisă pe acelaşi document, aspect care l-a făcut să aibă îndoieli cu privire la

autenticitatea lor, motiv pentru care a sesizat organele de poliţie, solicitându-le a

verifica respectiva carte de identitate. Mai mult, inculpatul nu a mai putut fi contactat

şi nici nu a restituit părţii vătămate autoturismul închiriat.

Cu ocazia verificărilor efectuate, organele de cercetare penală au constatat că

în baza de date nu există nici o persoană cu numele M.L. şi nici cu codul de

identificare personal înscris pe respectiva carte de identitate, iar seria şi numărul

înscris pe aceasta au fost atribuite cărţii de identitate eliberată de SPCLEP B.

numitului B.I.S. la data de 05.09.2006; totodată, s-a constatat că la adresa de

domiciliu trecută în cartea de identitate prezentată de inculpat nu este cunoscută nici

o persoană cu numele titularului, M.L., şi nici o persoană cu fizionomia persoanei

care apărea în fotografia aplicată pe aceasta. Efectuând verificări şi cu privire la

permisul de conducere prezentat de inculpat numitului K.V., organele de cercetare

penală au constatat că este falsificat, deoarece la seria înscrisă pe acesta figurează

S.A.

Starea de fapt reţinută se conturează indubitabil din ansamblul probelor

administrate pe parcursul procesului penal.

În drept, fapta inculpatului G.C.C. de a folosi, cu intenţie, o carte de identitate

şi un permis de conducere falsificate, în vederea producerii unei consecinţe juridice,

respectiv încheierea contractului de închiriere din data de 04.01.2008 cu SC K.G.

SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută şi

pedepsită de art. 291 C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a induce în eroare SC K.G. SRL prin folosirea

înscrisurilor anterior menţionate falsificate cu prilejul încheierii contractului de

închiriere, în vederea obţinerii unui folos material injuste (folosinţa autoturismului

închiriat), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de

art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara a declarat recurs, recalificat în apel,

inculpatul G.C.C. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, arătând în motivare faptul că

soluţionarea dosarului s-a făcut de către Judecătoria Timişoara fără ca inculpatul să

fie legal citat.

Pagină 4 din 35

În motivele de apel depuse la dosar apărătorul inculpatului a arătat că acesta

din urmă are domiciliul în Danemarca şi, cu toate acestea, prima instanţă a procedat

la soluţionarea dosarului fără a-l cita pe inculpat la domiciliul din această ţară.

De asemenea, se arată că instanţa de fond, deşi avea la dosar dovada că

inculpatul nu mai locuieşte la adresa din B. str. M. nr. 8, respectiv din B. str. P. nr. 31,

jud. Timiş, a procedat la citarea în continuare la aceste adrese, deşi din procesele

verbale de executare a mandatelor de aducere rezulta că inculpatul nu mai locuieşte

la adresele menţionate.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din

oficiu, instanţa găseşte apelul formulat ca fiind nefondat urmând a-l respinge pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 177 din Vechiul Cod de procedură penală „Învinuitul

sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este

cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la

care lucrează.

Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau

inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau

inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul

de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă

organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o

schimbare de adresă.

Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici

locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază

teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în

mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială

se află organul care efectuează urmărirea penală.”

În faza de urmărire penală organele de cercetare şi de urmărire penală au

efectuat demersuri pentru a putea obţine relaţii despre locul unde se află inculpatul în

vederea audierii acestuia însă nu s-a reuşit stabilirea locului în care inculpatul se află,

fapt rezultat din înscrisurile depuse la filele 168 – 185 din dosarul de urmărire penală.

Astfel cum rezultă din înscrisurile mai sus arătate, a rezultat că în urma demersurilor

efectuate nu s-a putut stabili locaţia exactă unde se află inculpatul, existând bănuieli

că acesta s-ar afla plecat în străinătate (posibil Italia) fără însă a se şti o locaţie

exactă.

Mai mult decât atât, la fila 136 dosar U.P. se află depusă o declaraţie olografă

a inculpatului, care la data liberării sale din Penitenciarul Târgu - Jiu (25.08.2006) a

arătat că nu s-a hotărât ce v-a face în viitor, respectiv dacă v-a pleca din ţară sau nu.

De asemenea, prima instanţă a efectuat mai multe demersuri pentru a putea

afla unde domiciliază inculpatul în vederea citării acestuia, fără a se putea stabili

locaţia unde acesta se află, astfel că s-a procedat conform dispoziţiilor art. 177 din

vechiul Cod de procedură penală, inculpatul fiind citat la mai multe termene de

judecată atât la domiciliul indicat cât şi prin afişare.

Pagină 5 din 35

Afirmaţiile apărătorului ales al inculpatului, făcute în faţa instanţei de apel,

referitoare la lipsa de procedură şi implicit la lipsirea inculpatului de posibilitatea de a-

şi efectua apărarea în cauză, sunt fără suport real, atâta timp cât, astfel cum mai sus

am arătat, atât organele de urmărire penală cât şi instanţa de judecată au depus

toate diligenţele necesare aflării locului unde locuieşte inculpatul pentru a cita pe

acesta şi a aduce la cunoştinţă despre învinuirea şi judecarea sa.

Indicarea în mod generic a faptului că inculpatul se află plecat în străinătate

sau că se află într-o anume ţară din spaţiul comunitar, fără a se cunoaşte cu

exactitate locaţia spre a putea fi citat, nu obliga instanţa de judecată să efectueze

alte demersuri, decât cele efectuate, în vederea îndeplinirii procedurii de citare a

inculpatului.

Date fiind cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că în speţă soluţionarea

cauzei de către Judecătoria Timişoara s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legii,

motiv pentru care a respins apelul declarat în cauză şi a obligat inculpatul apelant la

plata cheltuielilor de judecată.

2. Faptă penală prevăzută de Codul penal anterior, dezincriminată de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile

Cod penal (1969): art. 184 alin. (1) şi alin. (3)

Codul penal (2009): art. 196 alin. (1), art. 4, art. 5

Potrivit art. 4 Cod penal legea penală nu se aplică faptelor prevăzute sub

legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Analizând fapta săvârşită de

inculpat, Curtea reţine că această faptă a fost prevăzută de legea veche sub

încadrarea juridică a art. 184 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal (1969). Potrivit

prevederilor art. 196 alin. (1) din noul Cod penal (2009), pentru a constitui

infracţiunea de vătămare corporală din culpă, cu consecinţa vătămării sănătăţii părţii

vătămate pentru a cărei refacere a fost necesar un număr de 16 – 18 zile cu îngrijiri

medicale, această faptă trebuie să fie săvârşită de către o persoană aflată sub

influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea

unei activităţi ce constituie ea însăşi infracţiune. Nici una din condiţiile premisă mai

sus arătate nu sunt prevăzute în conţinutul laturii obiective a infracţiunii reglementate

de art. 196 alin. (1) din noul Cod penal. Prin urmare, Curtea constată că fapta penală

săvârşită de inculpat sub incriminarea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi alin. (3) Cod

penal anterior, nu mai este prevăzută ca infracţiune de noul Cod penal, infracţiunea

fiind dezincriminată, impunându-se achitarea inculpatului.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 420/A din 12 mai 2014, dr. M.B.

Pagină 6 din 35

Prin sentinţa penală nr. 25 din 30.01.2014 pronunţată de Judecătoria Făget în

dosarul nr. 402/832/2013, în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201

alin. (7) C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul I.A.Ş. la 2 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pr.

pen., a fost condamnat inculpatul I.A.Ş. la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 33 lit. b) și 34 alin.(1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate

în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni

închisoare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu nr.

617/P/2012 din data de 14.05.2013, înregistrat la Judecătoria Făget sub nr.

402/832/2013 la data de 15.05.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale

şi trimiterea în judecată a inculpatului I.A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de

vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și vătămare

corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 33

lit. b) C. pen.

În fapt s-a reținut că, la data de 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. a condus

autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare […], pe DN 68A km

41+500m și, din cauza faptului că a adormit la volan, a intrat în coliziune cu

autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare […], împrejurare în care

numitele H.A. și H.E.R., pasagere în acest autovehicul, au suferit leziuni traumatice

pentru a căror vindecare le-au fost acordate 16-18 și, respectiv, 100-120 zile de

îngrijiri medicale.

La termenul de judecată din data de 12.09.2013, inculpatul a recunoscut

săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost descrise în

rechizitoriu, şi a fost de acord să fie judecat pe baza probelor din faza de urmărire

penală.

Având în vedere acest aspect şi incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. pr. pen.,

instanţa a procedat la judecarea cauzei numai pe baza probelor administrate în faza

de urmărire penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reţinut următoarele:

În data de 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. se afla la volanul autoturismului marca

”Hyundai” cu numărul de înmatriculare […], proprietatea societății BT F.L. S.A.

București – utilizator S.C. R. S.A. Târgu-Mureș, circulând pe DN 68A din direcția

Deva spre Timișoara, cu intenția de a se deplasa la Timișoara, în interes de serviciu

și anume pentru a verifica dacă marfa distribuită de societatea S.C. R. S.A. Târgu-

Mureș, la care era angajat cu contract de muncă, era aranjată corespunzător pe

rafturile magazinelor. După ieșirea din localitatea C., înspre M., inculpatul a adormit

la volanul autoturismului, și a lovit din spate autoturismul care circula în aceeași

direcție de mers, marca Dacia cu numărul de înmatriculare […], condus de numitul

H.G., și avându-i ca pasageri pe partea vătămată H.E.R. pe locul din dreapta față, pe

Pagină 7 din 35

partea vătămată H.A. pe bancheta din spate locul din dreapta, pe H.D.M. pe

bancheta din spate locul în mijloc și pe H.D. pe locul din spate stânga.

În urma impactului, autoturismul Dacia a părăsit partea carosabilă unde a lovit

o cioată de lemn și marginea unui șanț, după care s-a oprit pe câmp.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din celelalte probe ale dosarului,

precum și din declarațiile inculpatului a reieşit faptul că inculpatul, cu ocazia

conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, nu a respectat prevederile art. 35

alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care: ”participanții la trafic trebuie să aibă

un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în

pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii

proprietății publice ori private.”

Urmare a accidentului produs din culpa inculpatului, partea vătămată H.A.,

pasagera de pe bancheta din spate locul din dreapta a autoturismului ”Dacia”, a

suferit vătămări ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a rezultat

din raportul de constatare medico-legală nr. 85/II/b/3 din 06.02.2013 emis de

Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu.

Urmare a aceluiași accident rutier, partea vătămată H.E.R. a suferit vătămări

ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.A.Ş.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma

criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi

art. 418 C. pr. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea

constată că apelul formulat inculpatul I.A.Ş. este fondat, pentru cele ce vor fi expuse

în continuare:

Asupra fondului cauzei instanţa reţine că starea de fapt reţinută de prima

instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi

penale şi în cursul judecăţii.

Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că în

data 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. a condus autoturismul marca ”Hyundai” cu numărul

de înmatriculare […], proprietatea societății BT F.L. S.A. București – utilizator S.C. R.

S.A. Târgu-Mureș, circulând pe DN 68A din direcția Deva spre Timișoara. După

ieșirea din localitatea C., înspre M., inculpatul a adormit la volanul autoturismului, și a

lovit din spate autoturismul care circula în aceeași direcție de mers, marca Dacia cu

numărul de înmatriculare […], condus de numitul H.G., în care se aflau şi părţile

vătămate H.E.R. şi H.A. În urma impactului, autoturismul Dacia a părăsit partea

carosabilă unde a lovit o cioată de lemn și marginea unui șanț, după care s-a oprit pe

câmp. Urmare a accidentului produs din culpa inculpatului, partea vătămată H.A. a

suferit vătămări ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată

H.E.R. a suferit vătămări ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit înscrisului de la fila 46 dosar u.p., în urma testării inculpatului cu

aparatul drager alcotest rezultatul a fost 0.

Fapta săvârşită de inculpat, astfel cum a fost descrisă, la data când a fost

comisă, întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din

culpă, prevăzută de art.184 alin. (1), (3) din Cod penal de la 1969 faţă de partea

Pagină 8 din 35

vătămată H.A., şi a infracţiunii de vătămare din culpă în formă agravată faţă de

partea vătămată H.E.R.

Potrivit art. 4 C. pen., „Legea penală nu se aplică faptelor prevăzute sub legea

veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea

pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza

legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti

privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Fundamentul acestui principiu trebuie observat în legătură cu scopul dreptului

penal de apărare socială şi care nu se mai justifică dacă fapta şi-a pierdut caracterul

penal. Acest principiu are în vedere ipoteza dezincriminării faptei prin legea nouă

şi nu situaţiile în care fapta continuă să rămână infracţiune sub altă denumire ori ca

modalitate de săvârşire a altei infracţiuni.

În continuare, instanţa reţine că potrivit art. 5 Cod penal, „În cazul în care de la

săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai

multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.

Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile

penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul

judecării faptei) în raport de normele şi instituţiile care guvernează

răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Folosirea criteriilor de

determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei

legi care oferă soluţia cea mai favorabilă pentru infractor.

Analizând modalitatea de săvârşire a infracţiunii, dispoziţiile cuprinse în

cele două legi penale care încriminează fapta şi în funcţie de împrejurările

care atenuează sau agravează pedeapsa, instanţa identifică legea penală mai

favorabilă ca fiind atât Codul penal în vigoare.

Astfel, Curtea constată că infracţiunea de vătămare corporală din culpă este

încriminată la art. 196 C. pen., care potrivit alin. (1), constă în fapta prevăzută de

art. 193 alin. (2) C. pen. (adică fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este

afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri

medicale de cel mult 90 de zile), săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub

influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea

unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

Având în vedere că prin fapta săvârşită de inculpat a fost afectată sănătatea

părţii vătămate H.A. evaluată prin de 16-18 zile de îngrijiri medicale, din acest punct

de vedere, deci raportat la numărul de îngrijiri medicale, fapta se încadrează în

dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. pen. Însă, potrivit aceluiaşi text, pentru a constitui

infracţiunea de vătămare corporală din culpă, această faptă trebuie să fie săvârşită

de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe

psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

Analizând fapta săvârşită de inculpat, Curtea constată că aceasta nu a fost

comisă în modalitatea descrisă de art. 196 alin. (1) C. pen., din probele

administrate în cauză nu rezultă că în momentul comiterii acesteia inculpatul se afla

Pagină 9 din 35

sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe psihoactive sau în

desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

Prin urmare, fapta săvârşită de inculpat faţă de partea vătămată H.A. nu

întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă

prevăzută de 196 alin. (1) Cod penal.

Aceasta, la data când a fost săvârşită era prevăzută de legea penală în

vigoare – art. 184 alin. (1), (3) Cod penal din 1969, însă ulterior prin noul Cod penal

[art. 196 alin. (1)] s-a dezincriminat fapta în modalitatea săvârşită de inculpat, deci nu

mai este prevăzută de legea penală, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 4

C. pen.

În continuare, Curtea reţine că fapta săvârşită de inculpatul I.A.Ş., faţă de

partea vătămată H.E.R., aşa cum a fost descrisă mai sus, este încriminată în Codul

penal din 1969 la art. 184 alin. (2), (4), [fapta a avut urmările prev. de art. 182 alin.

(1) şi (2) şi este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de

prevedere pentru exerciţiul unei funcţii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei

anume activităţi], iar în Codul penal în vigoare la art. 196 alin. (2) şi (3) (adică fapta

prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a

cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile sau o

infirmitate, şi este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de

prevedere pentru exerciţiul unei funcţii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei

anume activităţi).

În raport de limitele de pedeapsă, reduse cu o treime [dispoziţii

prevăzute în ambele legi procesuale – art. 3201 alin. (7) C. pr. pen. de la 1968,

respectiv art. 396 alin. (10) C. pr. pen.], instanţa constată nu sunt diferenţe în

cele două legi privind aceste limite, ambele legi prevăzând ca limite de

pedeapsă de la 4 luni la 2 ani închisoare.

În acest cadru, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va

ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen.,

care arătă că stabilirea duratei ori a cumulului pedepsei se face în raport cu gravitatea

infracţiunii şi cu periculozitatea infractorului care se evaluează în raport de împrejurările

şi modul de comitere al infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol

creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor

consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, antecedentele

penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului

penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate situaţia familială şi socială. Astfel,

se are în vedere caracterul grav al faptei săvârşite: aceasta fiind săvârşită datorită

faptului că inculpatul a adormit la volan şi a avut ca urmare vătămarea gravă a

persoanei vătămate, dar şi de persoana acestuia, de atitudinea procesuală a sa, care a

colaborat cu organele judiciare, a recunoscut săvârşirea faptei, solicitând ca judecata

să aibă loc în condiţiile art. 3201 C. pr. pen. din 1968, precum şi de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pagină 10 din 35

Raportat la aceste criterii instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse în limita

îndreptată spre maximul prevăzut de lege este în măsură să conducă la o reeducare a

inculpatului şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta.

Ca atare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. va admite apelul declarat de

inculpatul I.A.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 25/30.01.2014 pronunţată de

Judecătoria Făget în dosarul nr. 402/832/2013.

Va desfiinţa parţial hotărârea atacată, numai sub aspectul aplicării art. 4 şi art.

5 alin. (1) C. pen.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (5) C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.

pr. pen. va achita inculpatul I.A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare

corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen.

săvârşită faţă de persoana vătămată H.A.

În baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pr.

pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. va condamna inculpatul I.A.Ş. la pedeapsa principală

de un an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală

din culpă faţă de persoana vătămată H.E.R.

3. Individualizarea judiciară a regimului sancţionatoriu penal. Aplicarea noului Cod penal. Renunţarea la aplicarea pedepsei. Condiţii

Cod penal (1969):art. 180 alin. (2)

Cod penal )2009): art. 80

Potrivit art. 80 C. pen. „Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea

pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura

şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a

fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii

infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea

consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa

apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care

le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor

prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a

împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în

ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat

zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a

autorului sau a participanţilor;

Pagină 11 din 35

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea

mai mare de 5 ani.”

În acest sens instanţa constată faptul că fapta comisă de către inculpat are o

gravitate redusă având în vedere atât natura infracţiunii, întinderea urmărilor produse

(fiind necesare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale pentru refacerea victimei),

mijloacele folosite de acesta (inculpatul s-a folosit de forţa fizică precum şi de

cunoştinţele sale dobândite atât în mediul şcolar cât şi sportiv), modul şi împrejurările

comiterii faptei precum şi motivul şi scopul urmărit.

Curtea apreciază că într-adevăr fapta a fost comisă în urma escaladării unui

conflict spontan ce a avut loc între părţi ca urmare a diverselor discuţii purtate de

acestea în urma ruperii unei relaţii de concubinaj, iar inculpatul a urmărit doar

îndepărtarea părţii vătămate de maşină pentru a putea părăsi locul respectiv, trecând

la săvârşirea faptei numai în urma prinderii părţii vătămate cu braţele de oglinda

retrovizoare a maşinii.

În cadrul condiţiilor referitoare la inculpat, Curtea a reţinut faptul că acesta

chiar dacă nu a recunoscut în mod direct, a făcut o recunoaştere indirectă a faptei

comise, făcând însă aprecieri eronate asupra intensităţii activităţii sale şi asupra

intenţiei cu care a acţionat.

Referitor la posibilităţile de îndreptare ale inculpatului, instanţa are în vedere

atât pregătirea şcolară şi instruirea sportivă, precum şi starea materială a acestuia

care îi permite să trăiască fără a apela la expediente pentru procurarea celor

necesare lui, astfel încât există premizele concrete că persoana condamnată înţelege

constrângerea pedepsei chiar şi fără executarea ei concretă, nemaifiind necesară

aplicarea şi executarea pedepsei corespunzătoare faptei comise.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 393/A din 5 mai 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 47/30.01.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar

nr. 7975/108/2013, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) Cod procedură

penală, a fost achitat inculpatul M.D.F, fără antecedente penale, pentru infracţiunea

de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul dat la 27.09.2013 în dosarul nr. 333/P/2012 al Tribunalul

Arad, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi trimis în judecată inculpatul M.D.F.,

pentru săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2)

Cod penal.

Prin actul de inculpare s-a reţinut, în principal, faptul că inculpatul M.D.F. în

data de 29.06.2012, în apropierea blocului […] din mun. Arad, jud. Arad, s-a întâlnit

cu partea vătămată P.A.M., cu care anterior locuise în concubinaj şi care era însoţită

de copilul său P.M., în vârstă de 5 ani. Între inculpat şi partea vătămată a avut loc o

discuţie care a degenerat în ceartă, iar la un moment dat învinuitul a exercitat acte de

violenţă asupra părţii vătămate şi a împins-o cu putere, astfel încât partea vătămată

Pagină 12 din 35

a căzut pe trotuar, după care a lovit-o cu picioarele şi la scurt timp a părăsit locul

incidentului cu autoturismul său.

Incidentul a fost observat nemijlocit de către martorii oculari Ş.E.A. şi P.I.G.

Conform certificatului medico-legal nr. 520/A2 din 03.07.2012 al SJML Arad,

persoana vătămată P.A.M. a suferit leziuni traumatice la nivelul braţului drept, la

mâna dreaptă, la braţul stâng, în regiunea lombară stângă şi la coapsa stângă.

Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu şi/sau de corpuri dure.

Ele pot data din 29.06.2012 şi necesită 2 – 3 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin

complicaţii (f.9).

S-a mai reţinut, de asemenea, faptul că inculpatul este agent principal de

poliţie la Poliţia municipiului Arad, având totodată calitatea de lucrător al poliţiei

judiciare. Organele de cercetare penală au apreciat din probele administrate, faptul

că inculpatul în calitate de agent principal de poliţie la Poliţia municipiului Arad, are

mai mult decât un cetăţean obişnuit obligaţia de a se abţine de la asemenea

manifestări. S-a mai reţinut că inculpatul a încercat să o influenţeze pe martora

A.T.R. să depună mărturie în favoarea lui. Din Raportul privind evaluarea

clinică/psihologică extrajudiciară a minorului P.M.A. rezultă că în urma incidentului

acesta a suferit probleme de natură psihică (f.55-59 up)

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut parţial fapta comisă, arătând

că a prins-o pe partea vătămată de antebraţe şi i-a descleştat mâinile de pe oglinda

retrovizoare a autoturismului său, fără a o împinge sau brusca în alt mod.

Instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul M.D.F. a cunoscut-o partea vătămată P.A.M., cu care s-a raliat în

concubinaj, relaţia lor încetând la începutul anului 2012.

După despărţirea celor doi, partea vătămată a încercat în mod insistent să

refacă legătura cu inculpatul, fapt pentru care l-a sunat insistent o perioadă de timp

sau se ducea la sala de sport unde inculpatul făcea antrenamente.

Din declaraţiile martorului P.I.G. rezultă că partea vătămată, după despărţirea

de inculpat, a avut de mai multe ori ieşiri verbale violente la adresa acestuia.

Pe fondul tensiunilor existente între cei doi, în seara de 26.09.2012, inculpatul

s-a întâlnit întâmplător cu partea vătămată P.A.M., aceasta fiind însoţită de fiul său

P.M. în vârstă de 5 ani.

Potrivit declaraţiilor inculpatului, dar şi a martorilor P.I.F. şi S.E.A., între cei doi

a izbucnit o ceartă, motivul fiind despărţirea ce intervenise între ei, partea vătămată

fiind afectată de acest lucru.

Pe fondul discuţiilor aprinse, între cei doi au apărut şi îmbrânceli pe fondul

cărora partea vătămată a căzut.

Conform certificatului medico legal, partea vătămată a suferit în acele

împrejurări leziuni la nivelul braţelor şi în regiunea lombară şi coapsa stânga.

Din declaraţiile ambilor martori oculari rezultă, în interpretări diferite, faptul că

partea vătămată a fost cea care a exercitat primele acte de violenţă, astfel martora

S.E. a declarat că a văzut cum partea vătămată a ridicat braţele spre inculpat, deşi

acesta nu făcuse vreun gest violent iar martorul P.I. a declarat că a văzut cum partea

Pagină 13 din 35

vătămată trăgea de cămaşa inculpatului fără ca acesta anterior să o agreseze pe

aceasta.

Din acest moment declaraţiilor celor doi martori diferă, fiecare dintre ei

declarând că au văzut clar cele întâmplate.

Potrivit martorei S.E., după ce partea vătămată ar fi avut acea reacţie de

ridicarea a braţelor spre inculpat, acesta a împins-o pe partea vătămată, aceasta

dezechilibrându-se şi căzând pe trotuar. Martora mai declară că după ce partea

vătămată a căzut, inculpatul ar fi lovit-o cu piciorul în zona coapsei, după care acesta

a plecat cu autoturismul său, partea vătămată rămânând pe bancă în timp ce copilul

său plângea.

Potrivit declaraţiilor martorului P.I., după ce partea vătămată a tras de cămaşa

inculpatului, acesta a reuşit să scape iar apoi s-a urcat în autoturismul său,

intenţionând să plece, dar partea vătămată s-a agăţat cu ambele mâini de oglinda din

partea dreaptă a autoturismului.

Din declaraţiile aceluiaşi martor mai rezultă că inculpatul a coborât din

autoturism şi a prins braţele părţii vătămate pentru a le desprinde de pe oglinda

autoturismului, după care a împins-o pe partea vătămată spre trotuar pentru a putea

pleca cu autoturismul. În timp ce se deplasau spre trotuar, partea vătămată s-a

împiedicat şi a căzut iar inculpatul a ajutat-o să se ridice după care a aşezat-o pe o

bancă după care a plecat.

Nefiind alţi martori oculari, pentru a stabili starea de fapt reală, se impune ca

declaraţiile celor doi să fie coroborate cu alte mijloace de probă, neafectate de

subiectivism, singurul mijloc de probă fiind în aprecierea instanţei, certificatul medico

legal.

Din analiza acestuia, instanţa a apreciat că oricare dintre variantele prezentate

de martori poate fi susţinută, dar prin coroborarea acestora cu leziunile descrise, se

pare că varianta martorului P.I. ar putea fi mai aproape de adevăr în ceea ce priveşte

mecanismul producerii leziunilor.

Astfel, martora S. a relatat că partea vătămată ar fi căzut din împingere, după

care inculpatul ar fi lovit-o cu piciorul.

Această descriere nu se coroborează cu certificatul medico-legal din care

rezultă existenţa leziunilor la nivelul ambelor braţe ale părţii vătămate. Aceste leziuni

confirmă susţinerile martorului P.I. din care rezultă că inculpatul ar fi prins-o pe

partea vătămată de ambele mâini cu scopul de a le desface de pe oglindă.

Potrivit art. 52 din vechiul C. pr. pen., în vigoare la data comiterii faptei „orice

persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o

hotărâre penală definitivă”, iar potrivit art. 66 C. pr. pen. inculpatul beneficiază de

prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Fiind o

prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin dovedirea

vinovăţiei în cursul procesului penal; în cazul în care există probe de vinovăţie,

inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În dispoziţiile art. 4 din Codul de procedură penală actual, se prevede că „orice

persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o

hotărâre penală definitivă” iar în alineatul 2 se prevede că „După administrarea

Pagină 14 din 35

întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se

interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.”

Aceste aspecte se interpretează în sensul că răsturnarea prezumţiei de

nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie. Când, urmare a

administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială

asupra vinovăţiei, prezumţia de nevinovăţie, nu este înlăturată, căci orice îndoială

este în favoarea inculpatului.

Analizând starea de fapt reţinută din probatoriul enunţat, instanţa a apreciat că

în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.D.F., prezumţia de nevinovăţie nu a fost

răsturnată şi în consecinţă s-a dat eficienţă principiului „in dubio pro reo”

Având în vedere soluţia adoptată în latura penală a cauzei, instanţa a apreciat

că inculpatul nu poate fi obligat la despăgubiri civile, fapt pentru care s-au respins

pretenţiile civile în sumă de 10.000 euro solicitate de parte vătămată pentru fiul său

minor.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad şi partea civilă P.A.M.

Analizând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi

din oficiu, instanţa constată apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad şi partea civilă ca fiind întemeiate în parte urmând a le admite pentru

următoarele considerente:

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, între partea vătămată şi inculpat a

existat o relaţie de concubinaj, aceasta încetând la începutul anului 2012. După

despărţirea celor doi, părţile au încercat să refacă legătura însă fără a se putea stabili

care dintre acestea nu a mai dorit continuarea relaţiei, fiecare dintre părţi afirmând că

cealaltă parte dorea continuarea relaţiei în mod insistent, fără a putea produce probe

în acest sens.

Cu toate acestea, instanţa a putut reţine că între părţi au existat o serie de

tensiuni, acestea fiind manifestate în mod evident în seara de 26.09.2012, dată la

care inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu partea vătămată P.A.M., aceasta fiind

însoţită de fiul acesteia minor în vârstă de 5 ani.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă atât din declaraţiile inculpatului şi a

martorilor P.I.G. şi Ş.E.A. între inculpat şi partea vătămată a izbucnit o ceartă motivul

fiind despărţirea ce intervenise între ei. Această discuţie aprinsă purtată între părţi a

degenerat, părţile ajungând la îmbrânceli.

Conform certificatului medico-legal aflat la fila 23 dosar u.p., partea vătămată

a suferit leziuni la nivelul braţului drept, la mâna dreaptă, la braţul stâng, pe coapsa

stângă şi în zona lombară, leziuni ce au necesitat un număr de 2-3 zile îngrijiri

medicale pentru vindecare.

Chiar dacă prima instanţă nu a putu stabili cu certitudine, date fiind variantele

diferite relatate de către părţi şi de către martorii propuşi de aceştia, a modului

concret în care s-au derulat faptele între partea vătămată şi inculpat, Curtea

coroborând probatoriului administrat în cauză reţine că în oricare dintre cele două

variante a existat un contact fizic între inculpat şi partea vătămată.

Pagină 15 din 35

Mai mult decât atât, Curtea reţine ca fiind plauzibilă varianta relatată de către

inculpat şi martorul propus de acesta (P.I.G.) respectiv aceea că partea vătămată s-

ar fi agăţat cu mâinile de oglinda retrovizoare a autoturismului inculpatului, iar acesta

pentru a putea pleca a prins braţele părţii vătămate pentru a le desprinde de pe

oglindă, după care a împins-o pe partea vătămată spre trotuar.

Acest lucru se poate deduce cu uşurinţă nu doar din declaraţia inculpatului şi a

martorului P.I. ci şi din cuprinsul certificatului medico-legal unde sunt descrise

leziunile prezentate de către partea vătămată, şi unde sunt arătate la primele trei

poziţii faptul că aceasta prezenta mai multe echimoze de culoare palid verde-galben-

brună de diferite dimensiuni la nivelul braţului drept al mâinii drepte şi al braţului

stâng.

Aceste leziuni astfel cum au fost ele descrise au putut fi produse de către

inculpat în momentul în care a încercat să desprindă braţele părţii vătămate de pe

oglinda autoturismului.

În varianta în care am da crezare în întregime declaraţiei martorei Ş.E.,

respectiv faptul că inculpatul doar a împins-o pe partea vătămată iar aceasta s-a

dezechilibrat şi a căzut pe trotuar, fiind lovită în continuare de bărbat cu un picior, nu

ar putea fi justificate, multiplele leziuni pe care partea vătămată le-a avut la nivelul

braţelor.

Mai mult decât atât, Curtea a reţinut faptul că martora Ş. nu a putut vedea în

întregime succesiunea în timp a evenimentelor, aceasta relatând totuşi în faţa

instanţei că nu a văzut pe inculpat şi pe partea vătămată coborând dintr-o maşină şi

că a văzut într-adevăr uşa deschisă a maşinii, ceea ce duce la concluzia că este

posibil ca inculpatul să fi coborât din maşină şi să fi prins pe partea vătămată de

mâini pentru a o desprinde de oglinda retrovizoare şi a o îndepărta de maşină prin

împingere astfel încât în urma dezechilibrării partea vătămată să fi căzut pe trotuar.

Referitor la leziunile descrise la punctul 4 şi 5 din certificatul medico-legal,

Curtea a reţinut faptul că acestea ar fi putut fi produse ca urmare a dezechilibrării şi

căderii pe trotuar a părţii vătămate, însă certificatul medico-legal emis trebuie

coroborat şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză precum şi ale părţii vătămate şi

ale inculpatului.

În acest sens Curtea apreciază că în speţă nu se poate vorbi despre aplicarea

principiului „in dubio pro reo” cu privire la întreaga activitate desfăşurată de către

inculpat ci eventual numai cu privire la aplicarea de către inculpat a unei lovituri de

picior părţii vătămate după aceasta se afla căzută pe trotuar.

Astfel cum mai sus am reţinut mecanismul de producere a leziunilor descrise

la punctul 4 şi 5 din certificatul medico-legal putea fi produs şi numai ca urmare a

dezechilibrării şi căderii victimei pe trotuar.

Cum victima a fost împinsă de către inculpat după care partea vătămată s-a

dezechilibrat şi a căzut pe trotuar se poate reţine faptul că inculpatul a prevăzut

posibilitatea unor leziuni ca urmare a căderii victimei, şi a acceptat producerea

acestor leziuni.

Având în vedere funcţia deţinută de către inculpat în cadrul IPJ Arad precum şi

faptul că acesta are nu doar pregătire militară (a urmat cursurile Şcolii de Subofiţeri

Pagină 16 din 35

de Poliţie Nicolae Golescu din Slatina, fila 12 dosar primă instanţă), ci este şi

membru al lotului naţional de Karate KYOKUSHIN, instanţa apreciază că inculpatul

ar fi avut posibilitatea îndepărtării părţii vătămate de lângă maşină şi fără a-i provoca

acesteia leziuni, sau în orice caz, leziuni mult mai mici atât ca şi număr cât şi ca şi

gravitate.

Posibila surescitare a inculpatului a făcut ca acesta să acţioneze

disproporţional şi folosindu-se atât de calităţile sale fizice cât şi de cunoştinţele sale

dobândite de-a lungul timpului, şi să cauzeze părţii vătămate multiple leziuni prin

prevederea rezultatului faptei sale şi chiar dacă nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea

producerii lui.

Între activitatea ilicită a inculpatului, aceea de prindere a părţii vătămate de

mâini şi împingerea acesteia şi leziunile cauzate există un raport de cauzalitate de la

cauză la efect, astfel că în speţă instanţa apreciază că între-adevăr se regăsesc

întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Cu toate acestea, instanţa având în vedere întrunite dispoziţiile art. 80 din

actualul Cod penal urmează a dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de

inculpat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 80 C. pen. „Instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea

pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura

şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a

fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii

infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea

consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa

apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care

le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor

prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a

împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în

ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat

zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a

autorului sau a participanţilor;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea

mai mare de 5 ani.”

Astfel cum este relatat acest articol instanţa trebuie a efectua cercetări pentru

a stabili dacă se regăsesc a fi îndeplinite condiţiile cu privire la fapta săvârşită, la

făptuitor precum şi dacă convingerea instanţei este aceea că infractorul se poate

îndrepta şi fără aplicarea unei pedepse.

În acest sens instanţa constată faptul că fapta comisă de către inculpat are o

gravitate redusă având în vedere atât natura infracţiunii, întinderea urmărilor produse

Pagină 17 din 35

(fiind necesare un număr de 2-3 zile îngrijiri medicale pentru refacerea victimei),

mijloacele folosite de acesta (inculpatul s-a folosit de forţa fizică precum şi de

cunoştinţele sale dobândite atât în mediul şcolar cât şi sportiv), modul şi împrejurările

comiterii faptei precum şi motivul şi scopul urmărit.

Curtea apreciază că într-adevăr fapta a fost comisă în urma escaladării unui

conflict spontan ce a avut loc între părţi ca urmare a diverselor discuţii purtate de

acestea în urma ruperii unei relaţii de concubinaj, iar inculpatul a urmărit doar

îndepărtarea părţii vătămate de maşină pentru a putea părăsi locul respectiv, trecând

la efectuarea faptei numai în urma prinderii părţii vătămate cu braţele de oglinda

retrovizoare a maşinii.

În cadrul condiţiilor referitoare la inculpat Curtea a reţinut faptul că acesta

chiar dacă nu a recunoscut în mod direct, a făcut o recunoaştere indirectă a faptei

comise, făcând însă aprecieri eronate asupra intensităţii activităţii sale şi asupra

intenţiei cu care a acţionat, însă acestea au putut surveni ca urmare a faptului că

între părţi au avut loc mai multe discuţii contradictorii care au culminat în cele din

urmă cu activitatea infracţională comisă de către inculpat, activitate care însă s-a

produs spontan şi nu a fost premeditată.

Referitor la posibilităţile de îndreptare ale inculpatului, instanţa are în vedere

atât pregătirea şcolară şi instruirea acestuia sportivă, precum şi starea materială a

acestuia care îi permite să trăiască fără a apela la expediente pentru procurarea

celor necesare lui, astfel încât există premizele concrete că persoana condamnată

înţelege constrângerea pedepsei chiar şi fără executarea ei concretă, nemaifiind

necesară aplicarea şi executarea pedepsei corespunzătoare faptei comise.

Având în vedere cele mai sus reţinute, instanţa apreciază că aplicarea unei

pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra

persoanei inculpatului, acestuia prin aplicarea unei pedepse putându-i-se înrăutăţi

situaţia prin consecinţele pe care le-ar avea asupra sa atât sancţiunea aplicată cât şi

eventuala perioadă de detenţie.

Constatând faptul că în speţă nu sunt regăsite niciuna dintre condiţiile

negative prevăzute de art. 80 alin. (2) C. pen., instanţa urmează ca ţinând cont de

dispoziţiile art. 81 C. pen. să aplice inculpatului sancţiunea avertismentului.

Referitor la plata despăgubirilor civile solicitate de către partea vătămată atât

prin constituirea de parte civilă cât şi prin susţinerile orale în cadrul apelului instanţa

apreciază faptul că inculpata a primit o satisfacţie morală tocmai prin decizia Curţii de

Apel care a recunoscut comiterea faptei de către inculpat şi a aplicat acestuia o

sancţiune.

Cu privire la daunele morale solicitate, Curtea apreciază că într-adevăr că în

speţă nu se impune acordarea de astfel de daune atâta timp cât reacţia violentă a

inculpatului a fost determinată de atitudinea părţii vătămate, care nu doar că a

provocat şi întreţinut discuţia contradictorie cu inculpatul ci a încercat să-l determine

pe acesta din urmă să rămână pentru a continua discuţia, prin prinderea cu mâinile

de oglinda retrovizoare a maşinii inculpatului.

Prin acordarea de daune morale instanţa apreciază că în speţă s-ar produce o

îmbogăţire fără justă temei a părţii vătămate în urma incidentului, cunoscut fiind

Pagină 18 din 35

faptul că atât literatura juridică cât şi practica de specialitate sunt unanime în a

aprecia faptul că nimănui nu îi este permis a obţine satisfacţii morale în urma

invocării propriei culpe.

Apreciind că situaţia tensionată a fost întreţinută şi nu doar provocată de către

partea vătămată care aflându-se în locaţia respectivă împreună cu fiul său minor

avea nu doar posibilitatea ci şi obligaţia de a încerca să nu poarte discuţii

contradictorii cu inculpatul şi să încerce să părăsească cât mai repede locul respectiv

fără a expune pe fiul său minor la discuţii şi evenimente ce ar putea marca negativ

dezvoltarea psiho-fizică a acestuia.

Pentru motivele mai sus arătate, instanţa urmează ca în baza art. 421 alin. (1)

pct. 2 lit. a) C. pr. pen. să admită apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Arad şi partea civilă P.A.M. împotriva sentinţei penale nr. 47/30.01.2014 pronunţată

de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7975/108/2013.

Va desfiinţa sentinţa penală nr. 47/30.01.2014 pronunţată de Tribunalul Arad

şi rejudecând cauza:

În baza art. 80 C. pen. va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de

infractorul M.D.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) din

vechiul Cod penal şi va aplica în baza art. 81 C. pen. acestuia un avertisment,

urmând a menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

4. Infracţiunea de tentativă de omor şi infracţiunea de loviri sau alte violenţe. Delimitarea conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni. Schimbarea încadrării juridice în raport de criteriile care caracterizează, potrivit probelor administrate, conţinutul constitutiv concret al infracţiunii săvârşite. Infracţiune de port, fără drept, a unui cuţit în locuri publice. Aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Cod penal (1969): art. 20, art. 180, art. 174, art. 175, art. 5

Codul penal )2009): art. 372

Legea nr. 61/1991: art. 2 alin. (1) pct. 1

Codul de procedură penală (1969): art. 334

Pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a unei persoane ca fiind

tentativă de omor este necesară întrunirea mai multor condiţii, şi anume: folosirea

unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, vizarea unei zone vitale, şi

intensitatea loviturii. Sub aspectul laturii subiective în cazul infracţiunii de loviri sau

alte violenţe, inculpatul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în

cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide,

expresia „uciderea unei persoane” cuprinzând implicit ideea orientării acţiunii spre un

rezultat specific constând în moartea victimei.

În acest sens, instanţa trebuie să analizeze aceste aspecte pentru a putea

stabili dacă inculpatul la momentul comiterii faptei a avut intenţia de a suprima viaţa

părţii vătămate şi dacă a acţionat în acest sens prin folosirea respectivului obiect aflat

Pagină 19 din 35

asupra sa (lamă de cuţit, briceag, obiectul ascuţit ce se află ataşat în mod obişnuit

unei unghiere).

Sub aspectul laturii subiective se poate observa că inculpatul nu a acţionat cu

intenţia directă sau indirectă de a ucide pe partea vătămată, acesta acţionând în mod

clar cu intenţia de a vătăma partea vătămată şi de a scăpa de grupul acesteia.

Referitor la obiectul folosit, la zona în care a fost lovită partea vătămată

precum şi la intensitatea loviturii instanţa reţine că inculpatul în activitatea sa

infracţională a folosit un obiect tăietor-înţepător cu care a aplicat o singură lovitură

părţii vătămate cauzându-i o plagă cervicală anterioară, superficială de mici

dimensiuni (5-6 mm.) ce a necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri

medicale.

Aceste aspecte urmează a fi analizate împreună cu timpul, locul şi cadrul în

care a avut loc evenimentul, pentru că dacă ar fi analizate separat ar putea duce la

concluzia că, într-adevăr, chiar şi cu un obiect de dimensiuni mici ce este folosit la

aplicarea unei singure lovituri se poate produce decesul victimei.

Cu toate acestea, instanţa analizând obiectul folosit în condiţiile specifice

cauzei apreciază faptul că inculpatul nu a avut nici un moment intenţia de a produce

decesul victimei şi astfel cum s-a reţinut şi în raportul de expertiză medico-legală

leziunea de violenţă nu a pus în primejdie viaţa victimei, atât datorită singurei lovituri

aplicate, cât mai ales a intensităţii şi chiar a obiectului de mici dimensiuni folosit de

către inculpat.

Date fiind cele mai sus reţinute, instanţa apreciază că în speţă se impune

schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, instanţa constată faptul că textul acestei dispoziţii a suferit modificări în

urma intrării în vigoare a codului penal şi de procedură penală (data de 01.02.2014),

însă nu se poate vorbi despre o dezincriminare a acesteia prin dispoziţiile art. 39 din

legea nr. 87/2012.

Se poate observa faptul că ambele texte incriminează fapta de a purta fără

drept şi de a folosi fără drept în locuri de distracţie ori agrement obiecte fabricate sau

confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, iar pedepsele prevăzute de

lege în ambele situaţii sunt închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă, instanţa

trebuind numai să aleagă între vechea sau noua reglementare în funcţie de care una

sau alta îi este mai favorabilă inculpatului.

În acest sens se poate observa că, atât sub aspectul redactării şi al limitelor

de pedeapsă, cât mai ales asupra întinderii efectelor, textele normative ce

incriminează fapta comisă de către inculpat sunt identice, astfel că instanţa va

prefera aplicabilitatea vechii reglementări, având în vedere dispoziţiile Curţii

Constituţionale referitoare la aplicarea globală a codului penal şi nu pe instituţii.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 391/A din 5 mai 2014, dr. M.B.

Pagină 20 din 35

Prin sentinţa penală nr. 473/18.12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în

dosar nr. 7778/30/2011*,

În baza art. 334 C. pr. pen. s-a respins cererea formulată de inculpatul P.G.P.,

prin apărătorul ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în

sarcina sa din infracţiunile prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1),

175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea

nr. 61/1991 în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen .

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art.175 alin. (1) lit. i) C.

pen. şi cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen., art.

76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul P.G.P. la o pedeapsă de:

3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor

calificat.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a-II-

a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 2 alin (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 74 alin.

(1) lit. b), alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la:

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a unui cuţit

ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere,

împungere sau lovire,în locuri publice.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele aplicate

în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) Cod penal a aplicat inculpatului alături de pedeapsa

rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la

art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei

principale.

În temeiul art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 , lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei

principale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe

biologice de la inculpatul P.G.P. în vederea stabilirii profilului genetic şi a stocări în

S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, inculpatul va fi informat că

probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a

profilului genetic.

În baza art. 14 şi 346 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999

Cod civil (1864), a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă D.I.A. şi a obligat

inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 300 euro cu titlu de daune materiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de

03.11.2011 înregistrat pe rolul Tribunalului la data de 10.11.2011 sub număr unic de

dosar 7778/30/2011 a fost trimis în judecată inculpatul P.G.P., trimis în judecată

Pagină 21 din 35

pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art.

175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut următoarea situaţie

de fapt:

În data de 24.12.2010, partea vătămată împreună cu alţi prieteni au organizat

o petrecere în sala de sport a localităţii, unde s-au adunat la acea dată pentru a

petrece seara de Crăciun. După miezul nopţii, în jurul orelor 0200, inculpatul P.G.P. a

sosit şi el la petrecere împreună cu numitul G.M.I., zis „R.”.

După orele 0200, inculpatul şi partea vătămată au intrat într-un conflict în faţa

sălii de sport, motivat de faptul că partea vătămată i-a cerut să plece, întrucât nu a

fost invitat şi nu a plătit băuturile alcoolice. La conflict au asistat martorii L.M.A.,

J.F.I., A.D.R., L.D.V., M.S.F., R.C.I., K.M.G., L.V.C., C.A.G.C., P.A. şi alţii.

Inculpatul a început să se certe şi să se îmbrâncească cu partea vătămată,

care a chemat mai multe persoane, printre care pe L.V.C., context în care inculpatul,

care avea o sticlă în mână, l-a lovit pe martorul L.V.C. cu sticla respectivă la nivelul

capului. Apoi inculpatul a lovit partea vătămată, care se îndrepta spre acesta, cu un

briceag în zona gâtului, cauzându-i, conform certificatului medico-legal nr.

2014/27.12.2010, o plagă înjunghiată (înţepată) cervicală anterioară, deasupra

manubriului sternal, care poate data din 24.12.2010, poate fi rezultatul lovirii cu sau

de un corp tăietor înţepător şi necesită 7 zile de îngrijiri medicale.

După acest incident, inculpatul a părăsit locul faptei, iar partea vătămată s-a

deplasat la un bar din apropiere, unde se afla mama sa L.M.A., căreia i-a relatat

despre cele întâmplate, spunându-i că P. „l-a tăiat la gât”. Partea vătămată împreună

cu mama sa s-au deplasat apoi la Spitalul Judeţean Timişoara.

Această situaţie de fapt reiese din declaraţiile părţii vătămate, care se

coroborează cu concluziile certificatului medico-legal nr. 2014/27.12.2010, precum şi

cu declaraţiile martorilor L.M.A., L.C.V., J.F., A.D., M.S., K.M.G. şi R.C.I.

Coroborând mijloacele de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti,

respectiv declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor L.M.A., L.C.V., J.F., A.D., M.S.,

K.M.G. şi R.C.I., concluziile certificatului medico-legal nr. 2014/27.12.2010, şi ale

Raportului de primă expertiză medico/legală pe baza actelor medicale, rezultă cu

certitudine că inculpatul a avut un briceag asupra lui, cu care a lovit partea vătămată

în zona gâtului, cauzându-i o plagă tăiată în regiunea cervicală anterioară,

superficială, de mici dimensiuni (5/6 mm), care poate fi rezultatul lovirii directe cu un

corp tăietor-înţepător, respectiv putea fi produsă de vârful unui corp tăietor înţepător,

leziune ce a fost rezultatul unei loviri directe, unice, a necesitat 7 zile de îngrijiri

medicale de la data producerii leziunii, în absenţa complicaţilor şi nu a pus în

primejdie viaţa victimei.

Faţă de cele de mai sus, instanţa a înlăturat apărările inculpatului şi susţinerile

martorilor potrivit cărora inculpatul nu avea un briceag în mână sau avea o sticlă

(acest aspect nefiind relevant în condiţiile în care inculpatul nici nu a susţinut ca a

lovit partea vătămată cu o sticlă) ori că a lovit accidental victima cu o unghieră

ataşată legăturii de chei pe care o ţinea în mână.

Pagină 22 din 35

Totodată, din probele administrate rezultă cu certitudine că, anterior lovirii

părţii vătămate de către inculpat, acesta l-a lovit pe martorul L.C. cu o sticlă la nivelul

capului.

Sub aceste aspect, instanţa a constatat că nu se poate reţine legitima apărare

în favoarea inculpatului. În primul rând, pentru a stabili dacă inculpatul s-a aflat ori nu

în stare de legitimă apărare, urmând a verifica în acest scop dacă sunt îndeplinite

condiţiile privind atacul, respectiv existenţa atac material, direct, imediat şi injust, care

a pus în pericol grav persoana inculpatului.

În această privinţă, s-a constatat că nu se paste reţine un atac material, direct,

imediat faţă de persoana inculpatului, în condiţiile în care inclusiv din declaraţiile

inculpatului şi ale martorilor apărării reiese doar faptul că inculpatul ar fi fost doar

înconjurat de mai multe persoane, s-ar fi îmbrâncit cu partea vătămată sau că partea

vătămată ar fi plecat după acesta, nerezultând că partea vătămată l-ar fi lovit sau ar fi

rezultat în vreun fel intenţia clară a părţii vătămate de a-l lovi.

Totodată, nu se poate reţine nici un exces justificat de apărare, adică dacă se

poate considera că a reacţionat la atacul din partea victimelor în condiţiile depăşirii

stării de legitimă apărare din cauza unei stări de temere sau tulburare. Sub acest

aspect, trebuie precizat că pentru a se putea reţine excesul justificat de apărare,

atacul trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca în ipoteza unei legitima apărări,

doar că apărarea nu mai este proporţională cu gravitatea atacului din cauza

tulburării. Întrucât, din cele expuse anterior a rezultat că nu a existat un atac

material, direct, imediat, injust îndreptat împotriva inculpatului, nu se pune problema

unui exces justificat de apărare şi ca atare nici nu se impune analiza celeilalte

condiţii. Oricum, sub nicio formă nu s-ar putea reţine că inculpatul a reacţionat fiind

tulburat ori fiindu-i teamă de partea vătămată, în condiţiile în care, anterior, a

intervenit în cearta dintre fratele său P.N.I. şi martorul L.C. şi l-a lovit pe acesta din

urmă cu o sticlă sau cu pumnul în zona capului.

Totodată, nu s-ar putea reţine nici circumstanţa atenuantă legală a provocării,

deoarece un act poate fi socotit provocator numai dacă nu se datorează propriei

conduite a celui ce se pretinde provocat. Aşadar, în condiţiile în care un anumit act

ilicit poate fi considerat provocator numai dacă nu este dependent într-un fel sau altul

de conduita autorului infracţiunii, rezultă că dacă acel act constituie o urmare a

propriei sale conduite, infractorul nu poate beneficia de circumstanţa legală a

provocării. În speţă, inculpatul l-a lovit anterior pe martorul L.C., motiv pentru care, o

eventuală încercuire a inculpatului sau faptul că partea vătămată ar fi fugit după el,

nu poate constitui un act provocator şi nu pot conduce la concluzia că inculpatul se

afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, atâta vreme cât, aşa cum s-a

reţinut, inculpatul a participat la conflict şi a avut asupra sa un briceag.

Având în vedere cele expuse anterior, s-a constatat că în cauză există

suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul a săvârşit faptele reţinute în

sarcina sa.

În drept, fapta inculpatului P.G.P. care, în noaptea de 24/25.12.2010, în jurul

orei 0200, în timp ce se afla pe în faţa sălii de sport din localitatea Urseni i-a aplicat

părţii vătămate D.A. o lovitură cu un briceag pe care-l purta fără drept asupra sa,

Pagină 23 din 35

cauzându-i o plagă tăiată - înţepată în regiunea cervicală anterioară, de mici

dimensiuni (5/6 mm), ce a necesitat 7 zile de îngrijiri medicale şi nu a pus în

primejdie viaţa victimei., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de

tentativă la omor calificat şi de port fără drept a cuţitului în locuri şi împrejurări în care

s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, în concurs real,

prevăzute de art. 20 alin. (1) raportat la art.174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

şi art. 2 alin. (1) pct.1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

Latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Elementul material a constat în aplicarea de către inculpat o lovitură cu un

briceag pe care-l purta fără drept asupra sa, cauzându-i o plagă tăiată-înţepată în

regiunea cervicală anterioară, deasupra manubriului sternal de dimensiunea de 5-6

mm.

Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol pentru viaţa părţii

vătămate, care absoarbe vătămările corporale suferite de acestea, anterior descrise.

Raportul de cauzalitate între actul de executare şi urmarea imediată se prezumă,

starea de pericol fiind inerentă acţiunii.

De remarcat faptul că, relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca

tentativă de omor sau ca lovire şi alte violenţe sunt împrejurările în care aceasta a

fost comisă, natura instrumentului cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturii,

regiunea corpului în care a fost aplicată sau care a fost vizată de lovitură şi

consecinţele cauzate. Durata îngrijirilor medicale sau împrejurarea că, prin caracterul

lor, leziunile au pus sau nu în primejdie viaţa victimei sunt mai puţin semnificative,

aceste aspecte fiind caracteristice infracţiunilor de vătămare corporală şi nu exprimă

dinamismul interior al actului infracţional.

Din perspectiva laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea de tentativă

de omor calificat cu intenţie indirectă, întrucât acesta a avut reprezentarea faptului că

pune în pericol viaţa victimelor, rezultat pe care nu l-a urmărit însă a admis

posibilitatea producerii lui date fiind condiţiile în care a acţionat, respectiv natura

obiectului vulnerant folosit de inculpat(un briceag cu lungimea lamei de 3-5 cm), zona

corpului ce a fost vizată ori atinsă de lovitură (regiunea cervicală anterioară,

deasupra manubriului sternal care este o zonă vitală a corpului uman şi care,

datorită specificului acestei zone, extrem de vulnerante, face ca intensitatea loviturii

să nu fie determinată pentru calificare faptei, fiind irelevant că leziunea nu a pus în

primejdie viaţa victimei şi a fost de mici dimensiuni).

Prin urmare, inculpatul a acţionat în mod evident cu intenţie indirectă,

neputându-se reţine faptul că o persoană înarmată cu un briceag, care intră în

conflict cu o persoană căreia îi aplică o lovitură într-o zonă vitală ale corpului – zona

gâtului, a urmărit doar să lovească ori să vatăme corporal persoanele în cauză.

Întrucât tentativa de omor a fost comisă în public, fapta se încadrează şi în

circumstanţa agravantă prevăzută de art.175 lit.i din C.pen şi devine astfel tentativă

şi la omor calificat.

Latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1

din Legea nr. 61/1991:

Pagină 24 din 35

Elementul material a constat în înarmarea inculpatului cu briceagul şi apoi în

purtarea acestuia într-un local in care s-a organizat o petrecere fără nici un drept.

Urmarea imediată constă în starea de pericol asupra integrităţii corporale a

persoanelor şi într-un sentiment de insecuritate a ordinei şi liniştii publice. Această

infracţiune este una de pericol şi se consideră a fi comisă în momentul în care

inculpatul a purtat asupra sa cuţitul în public, deci se realizează indiferent dacă cel

care îl are asupra sa îl utilizează sau nu.

Poziţia subiectivă a inculpatului faţă de această infracţiune a fost cea a

intenţiei directe, întrucât, cu bună ştiinţă s-a înarmat cu un briceag pe care l-a purtat

la respectiva petrecere, prevăzând în acest mod că ar putea pune în primejdie viaţa

sau integritatea corporală a persoanelor şi că portul unui asemenea obiect tulbură

ordinea şi liniştea publică prin sentimentul de insecuritate care-l creează o persoană

cu un briceag asupra sa, iar în speţă cu atât mai mult cu cât inculpatul a şi folosit

briceagul.

Cele două infracţiuni au fost săvârşite de inculpat înainte de a interveni o

condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, aşadar în condiţiile concursu-lui real

prevăzut de art. 33 lit. a) din C. pen.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 334 C. pr. pen. instanţa a respins

cererea formulată de inculpatul P.G.P., prin apărătorul ales, privind schimbarea

încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din infracţiunile prevăzute de art. 20

C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi infracţiunea

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în infracţiunea prevăzută de

art. 180 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul P.G.P., arătând în

motivare faptul că instanţa în mod greşit a considerat că fapta comisă de către el

constituie infracţiunea de tentativă de omor.

Solicită a se face aplicarea legii penale mai favorabile şi a se constata faptul

că infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost

dezincriminată motiv pentru care solicită achitarea inculpatului şi de asemenea

solicită schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă de omor

în infracţiunea de loviri şi alte violenţe, la care instanţa urmează a face aplicarea

dispoziţiilor art. 74-76 C. pen. referitoare la circumstanţele atenuante.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor de apel precum şi din oficiu,

instanţa reţine următoarele:

În data de 24.12.2010 partea vătămată împreună cu late persoane au

organizat o petrecere în sala de sport din localitatea Urseni unde în jurul orelor 2.00

a venit şi inculpatul împreună cu numitul G.M.I.

La un moment dat între prietenul inculpatului şi alte persoane ce au organizat

şi participau la petrecere a izbucnit un conflict legat de faptul că inculpatul şi prietenul

acestuia nu au participat cu sume de bani la organizarea petrecerii şi cu toate

acestea au consumat din băuturile alcoolice ce erau servite cu acea ocazie.

Deoarece prietenul său nu cunoştea persoanele din localitate inculpatul a

intervenit în conflictul dintre acesta şi celelalte persoane, astfel că inculpatul a fost

Pagină 25 din 35

angrenat şi el în conflict, părţile purtând nu doar discuţii contradictorii ci au trecut şi la

îmbrânceli.

În acest context inculpatul a fost îmbrâncit de mai multe persoane şi a

îmbrâncit şi el la rândul său pe mai multe persoane iar în momentul în care partea

vătămată a intervenit şi a chemat în ajutorul său pe alte persoane, inculpatul pentru a

se elibera a lovit pe partea vătămată cu mâna în timp ce avea în mână un obiect

ascuţit, obiect cu care a provocat părţii vătămate, astfel cum rezultă din raportul de

expertiză medico-legală aflat la fila 213 dosar primă instanţă, o „plagă cervicală

anterioară (deasupra manubriului sternal) superficială de mici dimensiuni (5-6 mm),

ce poate fi rezultatul lovirii directe cu un corp tăietor-înţepător, respectiv putea fi

produsă de vârful unui corp tăietor-înţepător.

În acelaşi raport de expertiză se arată că leziunea de violenţă poate fi

rezultatul lovirii directe, unice cu un corp tăietor-înţepător pentru care au fost

necesare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale, iar leziunea de violenţă nu a pus în

primejdie viaţa victimei.

În cadrul motivelor de apel inculpatul a arătat faptul că instanţa de judecată a

reţinut în mod greşit încadrarea juridică ca fiind aceea de tentativă de omor atâta

timp cât el nu a avut nici un moment intenţia de a ucide ci doar de a se elibera din

altercaţia în care a fost implicat, iar corpul tăietor-înţepător la care face referire

raportul de expertiză medico-legală îl reprezenta o unghieră pe care o avea asupra

lui şi care era ataşată la cheile casei şi ale maşinii pe care le purta permanent asupra

sa.

În analizarea probelor administrate de către instanţa de fond aceasta a reţinut

faptul că în speţă nu se poate reţine legitima apărare în favoarea inculpatului având

în vedere faptul că din probatoriul administrat reiese doar faptul că inculpatul ar fi fost

înconjurat de mai multe persoane, s-ar fi îmbrâncit cu partea vătămată sau că partea

vătămată ar fi plecat după acesta, nerezultând că partea vătămată l-ar fi lovit sau ar fi

rezultat în vreun fel intenţia clară a părţii vătămate de a-l lovi.

De asemenea, instanţa a înlăturat şi susţinerile inculpatului potrivit cărora

acesta nu avea un briceag în mână sau avea o sticlă ori că a lovit accidental victima

cu o unghieră ataşată legăturii de chei pe care o ţinea în mână.

Cu toate acestea, Curtea a reţinut faptul că declaraţiile martorilor audiaţi î

cauză sunt contradictorii referitor la obiectul pe care inculpatul l-ar fi avut în mână în

momentul în care acesta a lovit pe partea vătămată.

În acest sens Curtea a reţinut faptul că martorul P.A. a arătat în declaraţia

dată în cursul urmăririi penale că inculpatul avusese doar o sticlă de bere în mână, şi

că l-a auzit pe D. (partea vătămată) când a afirmat că a fost tăiat.

De asemenea, K.M.G. a relatat faptul că inculpatul a împins pe partea

vătămată şi a lovit-o pe aceasta cu o lamă de cuţit sau briceag de aprox. 3-5 cm în

zona gâtului, iar în urma loviturii partea vătămată a prezentat o tăietură de aprox. 2-3

mm.

Martorii R.C. şi J.F. au declarat că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu un

briceag în zona gâtului, fără însă a vedea momentul lovirii despre care au aflat de la

alte persoane.

Pagină 26 din 35

În declaraţia dată în faţa instanţei martorul M.S: a relatat că a observat când

inculpatul şi partea vătămată s-au împins iar inculpatul avea o lamă de cuţit de aprox.

5 cm fără însă a surprinde exact momentul în care partea vătămată a fost lovită de

către inculpat.

Din analiza declaraţiilor acestor martori precum şi din analiza declaraţiilor

inculpatului precum şi a raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă cu

certitudine că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu un obiect de dimensiuni mici de

aprox. 5-6 cm, fără a se putea spune cu exactitate dacă respectivul obiect ce avea

vârful unui corp tăietor-înţepător a reprezentat o lamă de cuţit, un briceag sau posibil

obiectul tăietor-înţepător ce se află ataşat unei unghiere, şi pe care inculpatul l-a

folosit pentru a lovi pe partea vătămată.

Pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a unei persoane ca fiind

tentativă de omor este necesară întrunirea mai multor condiţii, şi anume: folosirea

unui obiect vulnerant, apt să producă moartea, vizarea unei zone vitale, şi

intensitatea loviturii. Sub aspectul laturii subiective în cazul infracţiunii de loviri sau

alte violenţe, inculpatul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în timp ce în

cazul tentativei la infracţiunea de omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide,

expresia „uciderea unei persoane” cuprinzând implicit ideea orientării acţiunii spre un

rezultat specific constând în moartea victimei.

În acest sens instanţa trebuie a analiza aceste aspecte pentru a putea stabili

dacă inculpatul la momentul comiterii faptei a avut intenţia de a suprima viaţa părţii

vătămate şi dacă a acţionat în acest sens prin folosirea respectivului obiect aflat

asupra sa (lamă de cuţit, briceag, obiectul ascuţit ce se află ataşat în mod obişnuit

unei unghiere).

Din probatoriul administrat rezultă faptul că incidentul s-a produs în urma unui

conflict ivit între grupul din care făcea parte partea vătămată, şi care a organizat

petrecerea din seara respectivă şi inculpat şi persoanele ce l-au însoţit în acea seară,

pe de altă parte, şi care deşi nu fuseseră iniţial invitaţi la petrecere, au fost totuşi

acceptaţi, însă nu li s-a permis să consume din băuturile alcoolice pe care le

achiziţionaseră organizatorii.

În urma ivirii discuţiilor contradictorii legate de consumul băuturilor alcoolice, şi

pe fondul consumului de alcool între grupul părţii vătămate şi persoanele apropiate

inculpatului a avut loc un conflict ce a degenerat, combatanţii ajungând să se

lovească şi să se îmbrâncească. Mai mult decât atât chiar inculpatul care în mod

curent se înţelegea bine cu partea vătămată, fapt rezultat nu doar din declaraţiile

inculpatului ci şi din declaraţiile părţii vătămate, au ajuns să poarte discuţii

contradictorii şi chiar să se împingă, inculpatul ajungând în momentul în care a fost

înconjurat de mai multe persoane şi simţindu-se ameninţat de acestea, pentru a

scăpa, să-i aplice o lovitură cu mâna părţii vătămate în timp ce avea în mână un

obiect tăietor-înţepător (lamă de cuţit, briceag, obiectul ascuţit ce se află ataşat în

mod obişnuit unei unghiere).

Sub aspectul laturii subiective se poate observa că inculpatul nu a acţionat cu

intenţia (directă şi nici indirectă) de a ucide pe partea vătămată, acesta acţionând în

Pagină 27 din 35

mod clar cu intenţia generală de a vătăma pe partea vătămată şi de a scăpa de

grupul acestuia.

În acest sens instanţa a reţinut faptul că martorii audiaţi în cauză, şi care au

relatat ceea ce au văzut, au afirmat că inculpatul a aplicat o singură lovitură părţii

vătămate după care a fugit din acel loc, fapt ceea ce duce la concluzia că între-

adevăr inculpatul în dorinţa de a scăpa din încercuirea creată de către grupul părţii

vătămate a lovit pe acesta din urmă după care a fugit, pentru a evita escaladarea

conflictului.

Referitor la obiectul folosit, la zona în care a fost lovită partea vătămată

precum şi la intensitatea loviturii instanţa reţine următoarele:

Din declaraţiile martorilor astfel cum mai sus s-a arătat precum şi din cuprinsul

raportului de expertiză rezultă faptul că inculpatul în activitatea sa infracţională a

folosit un obiect tăietor-înţepător cu care a aplicat o singură lovitură părţii vătămate

cauzându-i o plagă cervicală anterioară, superficială de mici dimensiuni (5-6 mm) ce

a necesitat pentru vindecare un număr de 7 zile de îngrijiri medicale.

Aceste aspecte urmează a fi analizate împreună cu timpul, locul şi cadrul în

care a avut loc evenimentul, pentru că dacă ar fi analizate separat ar putea duce la

concluzia că într-adevăr chiar şi cu un obiect de dimensiuni mici ce este folosit la

aplicarea unei singure lovituri se poate produce decesul victimei.

Cu toate acestea, instanţa analizând obiectul folosit în condiţiile specifice

cauzei apreciază faptul că inculpatul nu a avut nici un moment intenţia de a produce

decesul victimei şi astfel cum s-a reţinut şi în raportul de expertiză medico-legală

leziunea de violenţă nu a pus în primejdie viaţa victimei, atât datorită singurei lovituri

aplicate, cât mai ales a intensităţii şi chiar a obiectului de mici dimensiuni folosit de

către inculpat.

Date fiind cele mai sus reţinute, instanţa apreciază că în speţă se impune

schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de tentativă de omor

calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C.

pen. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Mai mult decât atât, instanţa la individualizarea pedepsei a avut în vedere şi

prevederile art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. referitoare la stăruinţa depusă de către

inculpat pentru a înlătura rezultatul infracţiunii şi a repara paguba produsă, astfel cum

rezultă din chitanţa depusă la fila 23 dosar al Curţii de Apel Timişoara, de unde

reiese faptul că victimei i-au fost achitate despăgubirile ce s-au stabilit prin sentinţa

penală nr. 473/18.12.2013 a Tribunalului Timiş.

În urma reţinerii acestor circumstanţe atenuante, instanţa urmează ca la

individualizarea pedepsei să aibă în vedere pe lângă pericolul social concret al faptei

comise şi urmările faptei precum şi gravitatea vătămărilor şi ţinând cont de faptul că

inculpatul deşi nu a recunoscut în mod direct comiterea faptei, prin declaraţiile date în

faţa instanţei a recunoscut-o în mod indirect, astfel că făcând aplicarea dispoziţiilor

art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. va aplica inculpatului în urma schimbării încadrării

juridice mai sus arătate pedeapsa de două luni închisoare pentru săvârşirea

infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Pagină 28 din 35

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.

61/1991, instanţa constată faptul că textul acestei dispoziţii a suferit modificări în

urma intrării în vigoare a codului penal şi de procedură penală (data de 01.02.2014),

însă nu se poate vorbi despre o dezincriminare a acesteia prin dispoziţiile art. 39 din

Legea nr. 87/2012.

Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în vigoare la momentul

comiterii faptei „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la

2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, următoarele

fapte: portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa

sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea

publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului, castetului ori a altor asemenea

obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire,

precum şi folosirea în asemenea locuri sau împrejurări a armelor cu aer comprimat

sau cu gaze comprimate, a obiectelor confecţionate pe bază de amestecuri

pirotehnice ori a dispozitivelor pentru şocuri electrice”.

Urmare a modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a noului cod penal

parte din textul mai sus arătat a fost preluat de dispoziţiile art. 372 alin. (1) şi (2) din

actualul cod penal care prevede „Fapta de a purta fără drept, la adunări publice,

manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie

ori agrement sau în mijloace de transport în comun:

a) cuţitul, pumnalul, boxul sau alte asemenea obiecte fabricate sau

confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire;

b) arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri

electrice;

c) substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant se pedepseşte cu

închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Folosirea, fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri

de distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a obiectelor sau

substanţelor prevăzute în alin. (1) se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani

sau cu amendă.”

Se poate observa faptul că ambele texte incriminează fapta de a purta fără

drept şi de a folosi fără drept în locuri de distracţie ori agrement obiecte fabricate sau

confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, iar pedepsele prevăzute de

lege în ambele situaţii sunt închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, instanţa

trebuind numai să aleagă între vechea sau noua reglementare în funcţie de care una

sau alta îi este mai favorabilă inculpatului.

În acest sens se poate observa că atât sub aspectul redactării şi al limitelor de

pedeapsă cât mai ales asupra întinderii efectelor textele normative ce incriminează

fapta comisă de către inculpat sunt identice, astfel că instanţa va prefera

aplicabilitatea vechii reglementări, având în vedere dispoziţiile Curţii Constituţionale

referitoare la aplicarea globală a codului penal şi nu pe instituţii.

Ca urmare a acestui fapt, instanţa va proceda la individualizarea pedepsei ce

se va aplica inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept a unui cuţit,

ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere,

Pagină 29 din 35

împungere, sau lovire, în locuri publice şi ţinând cont de dispoziţiile art. 72 C. pen.,

de efectul circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b), alin. (2) C. pen.

urmează ca la individualizarea pedepsei să aibă în vedere pe lângă pericolul social

concret al faptei comise şi urmările faptei precum şi gravitatea vătămărilor şi ţinând

cont de faptul că inculpatul deşi nu a recunoscut în mod direct comiterea faptei, prin

declaraţiile date în faţa instanţei a recunoscut-o în mod indirect, astfel că făcând

aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa de

două luni închisoare.

Cum cele două fapte comise de către inculpat se află în concurs real de

infracţiuni, instanţa va face aplicarea prev. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi va

contopi pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 luni

închisoare.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a

acesteia şi văzând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen.

instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, urmând ca în

baza art. 82 C. pen. să stabilească în sarcina inculpatului un termen de încercare de

2 ani şi 2 luni calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare

la revocarea suspendării condiţionate.

Având în vedere modalitatea de soluţionare a laturii penale mai sus arătate,

precum şi faptul că în timpul judecării apelului inculpatul a făcut dovada achitării

sumei de 300 euro solicitată de către partea vătămată în faţa primei instanţe,

urmează a înlătura dispoziţiile privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor

civile către partea civilă D.I.A. precum şi dispoziţiile referitoare la prelevarea de probe

biologice de la inculpat.

5. Schimbarea calificării legale a infracţiunii, potrivit noului Cod penal. Împăcarea părţilor. Consecinţe: încetarea procesului penal

Codul penal (1969):art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), lit. g), lit. o)

Codul penal (2009): art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b), lit. d), art. 231 alin.

(2), art. 5 art. 159 alin. (3)

Potrivit noului Cod penal, ca urmare a schimbării calificării legale a infracţiunii

de furt calificat, fapta inculpatului prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit.

a), lit. g), lit. i) Codul penal din 1969 este încadrată în art. 228 alin. (1), art. 229 alin.

(1) lit. b) şi lit. d) Codul penal din 2009.

Pentru această infracţiune, conform art. 231 alin. (2) din noul Cod penal,

împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Aplicând legea penală mai favorabilă

reprezentată de noul Cod penal, se constată că pentru corecta aplicare a dispoziţiilor

art. 5 sunt incidente considerentele Deciziilor nr. 1470/2011 şi nr. 932/2006

pronunţate de Curtea Constituţională, în sensul că termenele procedurale până la

care părţile în proces pot dispune asupra drepturilor lor procesuale se subordonează

Pagină 30 din 35

principiului constituţional al aplicării legii penale mai favorabile, principiu consacrat de

art. 15 alin. (2) din Constituţia României. Prin efectul intrării în vigoare a dispoziţiilor

noului Cod penal care permit înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor

pentru infracţiunea ce face obiectul cauzei penal, urmează a se da curs aplicării legii

penale mai favorabile luându-se act de împăcarea părţilor, potrivit art. 159 alin. (3) şi

art. 231 alin. (2) din noul Cod penal, cu consecinţa încetării procesului penal.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,

Decizia penală nr. 404/A din 7 mai 2014, dr. M.B.

Prin sentinţa penală nr. 8 din 16 Ianuarie 2014 pronunţată în dosarul nr.

1334/273/2013, Judecătoria Lipova în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a),

g) şi i) C. pen. , cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedura penală i-a condamnat

pe inculpații P.F. şi C.A: la câte 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) Cod procedura penală, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedura

penală, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi 76 lit. c) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul

A.F.N. la 1 (un) an închisoare.

În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării

condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 25

din data de 23.01.2012 a Judecătoriei Caransebeş, ce se va executa pe lângă

pedeapsa aplicată în acest dosar, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de

2 ani închisoare.

A constatat că prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2013 pronunţată în

dosarul nr. 1334/273/2013/a2 rămasă definitivă la data de 11.12.2013, inculpatul

A.F.N. a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, înregistrat la

această instanţă sub nr. 1563/P /2013, au fost trimişi în judecată inculpaţii P.F.C.A.,

trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt calificat „ prevăzută şi

pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., inculpatul

A.F.N., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat „ prevăzută şi

pedepsită de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art.

83 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.

Analizând întregul material probator administrat, prima instanţă a constatat că

situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare este corectă, fiind dovedită cu mijloacele

de probă administrate în cauză.

În noaptea de 03/04.11.2013 în intervalul 01.00-02.00, inculpaţii P.F.C.A. şi

A.F.N., s-au deplasat din localitatea Reşiţa către localitatea B. cu autoturismul marca

BMW, având […], număr de Anglia , proprietatea inculpatului P.N., care se afla la

volanul autoturismului poziţionat pe partea dreaptă.

Inculpatul A.N.F., se afla pe bancheta din spate, locul din stânga faţă fiind

ocupat de inculpatul C.A.

În baza rezoluţiei infracţionale luate anterior, respectiv la momentul întâlnirii în

oraşul O.R., cei trei inculpaţi s-au hotărât să săvârşească fapta de furt. Astfel, în jurul

Pagină 31 din 35

orelor 01,00 noaptea inculpaţii s-au deplasat către localitatea B., având în interiorul

autoturismului, respectiv în uşile laterale stânga şi dreapta faţă câte o pereche de

mănuşi, precum şi un levier care se afla lângă scaunul din stânga faţă a

autoturismului, ocupat de către inculpatul C.A.

Cei trei inculpaţi au ajuns în localitatea B., în jurul orelor 02,00, oprind

autoturismul la circa 5 metri de magazinul alimentar SC R.T. SRL, situat pe strada

principală din B. Iniţial din autoturism a coborât doar inculpatul C.A., care a mers să

studieze zona şi să verifice dacă sunt persoane prin apropiere, iar după câteva

minute acesta a revenit la autoturism, a luat levierul pe care îl avea lângă scaun

punându-şi mănuşile de protecţie atât el cât şi inculpatul P.F. Inculpaţii au acţionat

premeditat, pe timp de noapte, prin studierea prealabilă a locului faptei în vederea

identificării prezenţei unei camere de luat vederi, prin efracţie, folosindu-se de unelte

speciale şi utilizând mijloace de protecţie în vederea evitării identificării pentru

atragerea răspunderii penale, respectiv mânuşi de protecţie, utilizând autoturismul

pentru asigurarea scăpării în imediata apropiere a locului faptei.

Cei trei inculpaţi au coborât din autoturism, s-au apropiat de uşa magazinului

din termopan , inculpatul C.A. forţând-o cu ajutorul levierului şi reuşind să intre în

interiorul magazinului cu inculpatul P.F. Inculpatul A.F.N. a rămas la intrarea în

magazin, pentru a asigura paza.

În interiorul magazinului cei doi inculpaţi au reuşit să sustragă într-un interval

de maxim cinci minute, diverse bunuri alimentare (pachete ţigări Winston, brichete,

şerveţele umede, baterii Toshiba, sosuri alimentare etc.), pe care le-au pus într-o

ladă găsită în incinta magazinului. Imediat după sustragere bunurilor au ieşit din

magazin şi împreună cu inculpatul A.F.N. au părăsit zona urcându-se în autoturism şi

deplasându-ser către localitatea Reşiţa.

Întrucât inculpaţii au fost văzuţi de către martorii S.Z. şi Ş.P., aflaţi prin zonă, a

fost anunţată telefonic partea vătămată, care a contactat ulterior organele de poliţie,

în vederea depistării inculpaţilor.

Fiind instituite filtre în vederea depistării în trafic a inculpaţilor, în jurul orei

03,00 pe raza localităţii C.a organele de poliţie au oprit pentru control un autoturism

marca BMW cu număr. de înmatriculare […] în care se aflau inculpaţii P.F.,

C.A.A.F.N. În urma controlului autovehiculului, au fost găsite mai multe monede de

50 bani şi 10 bani, pachete ţigări Winston, brichete, pachete de şerveţele umede,

brichete, produse alimentare , baterii THOSIBA, care corespundeau descrierii

bunurilor sustrase de la magazinul SC R.T. SRL din localitatea B. De asemenea în

autoturism au fost găsite un levier, mai multe şurubelniţe, patente, chei auto, trei

perechi de mănuşi, o pâlnie, precum şi două furtune din cauciuc, context în care

inculpaţii au fost conduşi la sediul poliţiei.

Cu ocazia prezentării bunurilor găsite asupra inculpaţilor partea vătămată

C.I.E. a recunoscut bunurile ca fiind cele sustrase din magazinul administrat de

aceasta, declarând că nu se constituie parte civilă în procesul penal, dar solicită

tragerea la răspundere penală a inculpaţilor pentru fapta comisă.

Din depoziţiile martorilor S.Z. şi Ş.P., audiaţi în cauză, a rezultat faptul că în

noaptea de 03/04.11.2013 în jurul 01,45, în timp ce se aflau în centrul localităţii B.

Pagină 32 din 35

au văzut un autoturism de culoare gri tip break cu plăcuţe cu numere de

înmatriculare de Anglia care a oprit în dreptul magazinului aparţinând părţii vătămate.

Martorii au declarat că în interiorul magazinului au coborât trei persoane de sex

masculin, care au intrat de două ori în magazin, după care au plecat, având asupra

lor bunuri sustrase. Imediat martora Ş.P. l-a apelat telefonic pe numitul C.L., soţul

părţii vătămate, deoarece a văzut că uşa de acces în magazin era deschisă şi a

bănuit că persoanele în cauză sunt hoţi.

Fapta săvârşită de inculpaţii P.F., C.A. şi A.F.N., care în noaptea de

03/04.11.2013 în jurul 01,00 – 02,00 noaptea, au pătruns prin efracţie în incinta SC

R.T. SRL, magazin alimentar situat în Comuna B., Judeţul Caraş-Severin, de unde

au sustras diverse bunuri, respectiv monede de 50 bani şi 10 bani, pachete ţigări

Winston, brichete, pachete de şerveţele umede, produse alimentare , baterii

THOSIBA, etc., în valoare de 400 lei, întrunesc elementele constitutive a infracţiunii

de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a, g) şi i) Cod penal.

Elementul material al infracţiunii de furt a constat în luarea bunurilor mobil din

posesia sau detenţia altuia. Prin acţiunea inculpaţilor s-a produs o mutaţie efectivă în

patrimoniul celui lezat, bunul fiind trecut din sfera de stăpânire a părţii vătămate în

sfera de stăpânire a inculpaţilor. Această schimbare în patrimoniu s-a realizat fără

drept şi fără consimţământul posesorului bunului.

Urmare imediată a acestei acţiuni de luare a fost reprezentată prin producerea

pagubei materiale în sarcina părţii vătămate, iar între acţiunile inculpaţilor şi paguba

produsă s-a demonstrat existenţa legăturii de cauzalitate.

În speţă, acţiunea de luare a fost reprezentată de însuşirea de către inculpaţi

a bunurilor sustrase, pe care le-au scos din magazinul părţii vătămate. Scopul pentru

care s-a efectuat sustragerea a fost însuşirea pe nedrept a bunurilor, având în

vedere că inculpaţii cunoşteau că nu au drept de proprietate, că nu îl pot trece în

proprietatea lor şi că nu au acordul proprietarului pentru a dispune de acestea.

Paguba produsă în patrimoniul părţii vătămate există, ea reprezentând

contravaloarea bunurilor sustrase, fără a avea relevanţă juridică recuperarea

ulterioară a unuia dintre bunuri. Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpaţilor şi

paguba produsă a fost dovedită în cauză, deoarece prin trecerea bunurilor în sfera

de stăpânire a inculpaţilor, partea vătămată a fost lipsită de o valoare pecuniară,

neavând importanţă faptul vă la scurt timp după sustragerea bunurilor, acestea s-au

reîntors în patrimoniul părţii vătămate. Infracţiunea s-a consumat în momentul în care

bunurile au intrat în sfera de stăpânire a inculpaţilor aceştia sustrăgând bunurile de

la locul fuseseră aşezat de proprietar şi părăsind locul săvârşirii faptei.

Sub aspectul laturii subiective , infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie directă,

inculpaţii cunoscând de rezultatul faptelor lor, respectiv producerea prejudiciului şi

urmărind acest lucru.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A.F.N.

Examinând apelul formulate de către inculpatul Anghelescu, în limitele

prevăzute de art. 417, art. 418 C. pr. pen., instanța de apel constată că acesta este

fondat și vor fi admis în consecință, pentru următoarele considerente:

Pagină 33 din 35

Instanța de apel constată că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată astfel

cum rezultă din manifestarea de voință a acestuia și declarația notarială dată de

partea civilă prin reprezentant în sensul de a se împăca cu inculpatul, iar în condiţiile

noilor modificări legislative în materie penală aceasta conduce la soluţia de încetare

a procesului penal. În acest sens, se reţine că potrivit noului Cod penal fapta comisă

de inculpatul apelant se impune a fi încadrată în dispoziţiile art. 228, art. 229 alin. (1)

lit. b) și d) C. pen.

Potrivit art. 231 alin. 2 C.p actual împăcarea părţilor înlătură răspunderea

penală. Se reține că împăcarea poate opera în speţă chiar dacă a fost depăşit

momentul procesual până la care potrivit art. 159 alin. (3) din noul Cod penal poate

interveni. Instanţa de apel constată că într-adevăr conform art. 159 alin. (3) C. pen.

actual împăcarea produce efecte „dacă are loc până la citirea actului de sesizare al

instanţei”, însă în cauză ne aflăm într-o situaţie tranzitorie, în care dispozițiile legale

mai favorabile au intervenit pe parcursul procesului. Instituţia juridică a împăcării

conţine nu doar norme de drept procesual, ci şi de drept substanţial, fiind în strânsă

legătură cu răspunderea penală, ceea ce face a-i fi aplicabil principiul legii penale

mai favorabile reglementat de art. 5 C. pen. Deşi legiuitorul nu a reglementat în mod

expres calea de urmat în cazul împăcării intervenite în cazul inculpaţilor care au fost

trimişi în judecată sub imperiul legii vechi, dar care, depăşind momentul procesual al

citirii actului de sesizare a instanţei şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, se

judecă potrivit noii legi, instanţa de apel constată că, într-o atare situaţie, este

incident principiul legii penale mai favorabile, astfel cum a fost deja analizat de

Curtea Constituţională în ipoteze similare, respectiv în cazul reglementării din art.

3201 C. pr. pen. anterior (decizia nr. 1470/2011) şi celei din art. 10 alin. (1) teza întâi

din Legea nr. 241/2005 (decizia nr. 932/ 2006) în care s-a constatat că primul termen

de judecată poate fi considerat cel imediat următor datei intrării în vigoare a Legii nr.

241/2005, indiferent de faza în care se află judecarea procesului penal). Cu aceste

ocazii, Curtea Constituţională a statuat că principiul legii penale mai favorabile are în

primul rând rang constituţional şi, în subsidiar, rang legal, că, pe cale de consecinţă,

teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal este condiţionată

de îndeplinirea cerinţelor de drept procesual penal nu poate fi primită, deoarece

principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul

constituţional al aplicării legii penale mai favorabile.

Totodată, s-a arătat că sunt numeroase situaţiile care impun aplicarea legii

mai blânde, dar pentru care nici Codul penal şi nici Codul de procedură penală nu

cuprind vreo dispoziţie tranzitorie, iar acest fapt nu este însă de natură a nega

existenţa principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi că acesta „nu

poate fi limitat de îndeplinirea unor condiţii procedurale care din motive obiective nu

au putut fi cunoscute de destinatarii lor.”

În speţă, instanţa de apel constată că normele prevăzute de art. 231 şi art.

159 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal au intrat în vigoare după sesizarea

instanţei, că la primul termen de judecată fixat după intrarea în vigoare a codului

inculpatul apelant a solicitat un termen în vederea împăcării cu partea civilă, iar faţă

de toate principiile statuate de Curtea Constituţională anterior expuse se impune a se

Pagină 34 din 35

da eficienţă juridică manifestării de voinţă a părții civile și a inculpatului în sensul

împăcării.

În schimb, instanța de apel va respinge cererea de extindere a efectelor

apelului și cu privire la inculpații neapelanți, întrucât, deși partea civilă prin înscrisul

autentic declară că se împacă și cu inculpații P.F. și C.A., în cauză lipsește

manifestarea de voință a acestora în sensul împăcării, ori împăcarea este un act

bilateral, implicând cu necesitate acordul de voinţă al celor două părţi.

Față de împrejurarea că noul cod penal constituie lege penală mai favorabilă

pentru inculpat, atât din punct de vedere al limitelor de pedeapsă cât datorită

împrejurării mai sus descrisă în aplicarea legii penale mai favorabile, și anume

existența posibilității împăcării pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților, se

impune ca anterior soluției de încetarea procesului penal, să se dispună schimbarea

încadrării juridice dată faptelor reținându-se dispozițiile legale din noul Cod penal.

În urma schimbării încadrării juridice, se va dispune încetarea procesului

penal, ca urmarea împăcării părților în temeiul art. 386 alin. (6) C. pr. pen raportat la

17 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) lit. g) C. pr. pen. și totodată, în temeiul art. 424 alin. (2),

399 alin. (1) și art. 241 alin. (1) lit. b) C. pr. pen., se impune a se constatat încetată

de drept măsura controlului judiciar luată prin încheierea din 26.03.2014.

Vor fi înlăturate dispozițiile privind revocarea suspendării condiționat

referitoare la pedeapsa de 1 an aplicată inculpatului prin sentinţa penală

25/23.01.2012 a Judecătoriei Caransebeş, nemaifiind îndeplinite condițiile prevăzute

de lege.